Republica lui Stefan cel Mare

Incredibil. Ăștia insistă în prostie. Cică ambasadorul „a reacționat”.

Deci ne-au rebotezat „Moldova”. Aparent nu ar fi o problemă: evident că Republica Moldova e o parte a Moldovei istorice, românii din Republica Moldova sunt, în virtutea acestei moșteniri istorice regionale – moldoveni. Și totuși, noi înțelegem care e defapt „logica” strîmbă din spatele confuziei (voite?) dintre „R. Moldova” și „Moldova”, exprimate de Ambasada SUA la Chișinău: Moldova, ca Republică, are o identitate șubredă, dovadă stă în acest sens cel mai recent sondaj de opinie realizat de IMAS, care arată că cetățenii Republicii Moldova exprimă o legătură identitară slabă cu propriul stat, și-au construit și exprimat atitudinea față de statul Republica Moldova doar prin prisma cetățeniei ( la întrebarea „ce înseamnă să fii moldovean”, majoritatea absolută înțelege acest statut prin simplu fapt de a „locui în Republica Moldova”, sau „a te fi născut în. Republica Moldova”, „a avea cetățenia Republicii Moldova”), fără a încărca cetățenia de un sens național, identitar profund, sau măcar coerent.

Acest sondaj relevă așadar faptul că moldovenii nu se simt atașați de statul Republica Moldova pe care încearcă forțat să-l consolideze, prin construcția unei „națiuni civice”, „multietnice”, dar incolore și fără substanță, apologeții moldovenismului și fanii lor de aici și de peste hotare… Și cum să dea aceștia substanță cacofoniei identitare care este Republica Moldova (aparent cu „istorie proprie”, vorba „prietenilor” de la Ambasadă, dar cu Ștefan cel Mare îngropat la Putna pe post de erou național în republicuță)? Păi suprapunînd Republica Moldova peste Moldova. Confiscînd, de fapt, în folosul „consolidării statalității” celei dintîi, o întreagă moștenire istorică, patrimonială, onomastică și culturală a Moldovei, din medievalitate și pînă astăzi. Rescriind istoria. Interpretînd-o așa cum le convine, pînă la confuzie cu partizanii dughinismului de la Chișinău, care văd anume în „statalitatea” Republicii Moldova contemporane „continuitatea legitimă” cu „Moldova lui Ștefan”, și nu așa cum e în realitatea de bun simț pe care credeam că o împărtășim cu restul lumii: Moldova e o provincie istorică românească, căreia i s-a răpit de către Imperiul Rus, în 1812, jumătatea de răsărit, dar care a rămas, cu însemnele sale, cu capitala și centrul puterii legitime pe malul drept al Prutului, nu la Chișinău (!), să înfăptuiască, împreună cu Muntenia, mica Unire – act fundamental pentru modernitatea românească, ce a pus bazele statului care se cheamă astăzi România. Republica Moldova, din păcate, e altceva. E o entitate șubredă, a cărei existență se datorează mai ales forței, violenței, terorii, iar alteori întîmplării istorice (ca implozia URSS în 1991), și prea puțin voinței propriilor locuitori, condamnați la sărăcie, cu o „suveranitate” confiscată de marile încrengături criminale, oligarhice, rămase la putere după 90.

Republica Moldova nu este Moldova, decît în sensul unității firești cu spațiul românesc! Altminteri, e o grosolană mistificare, o obraznică încercare de transfer de legitimitate!

moldova

Crima organizata si ambasadele

Ambasada SUA la București: 

Parteneriatul Strategic SUA-Romania a condus la o cooperare din ce in ce mai stransa si mai importanta intre institutiile de aplicare a legii in sprijinul luptei impotriva criminalitatii organizate internationale, coruptiei, criminalitatii cibernetice si terorismului. Ambasada Statelor Unite saluta eforturile Guvernului Romaniei de a alinia legea la recenta hotarare a Curtii Constitutionale privind folosirea probelor obtinute prin supraveghere tehnica si de a mentine capacitatea institutiilor statului de drept de a-si continua importanta activitate” – Hotnews

Ambasada Marii Britanii la București:

Marea Britanie apreciaza in mod deosebit cooperarea cu Romania in combaterea crimei organizate. De asemenea, Marea Britanie sprijina lupta impotriva coruptiei. Mandatele de supraveghere tehnica au un rol important in ambele directii. Statul roman este cel care hotaraste cum se realizeaza aceste interceptari. Avem incredere ca Romania va face in asa fel incat sa aiba capacitatea de a realiza si folosi produsul acestor interceptari, respectand legislatia si Constitutia. In acelasi timp, speram ca in plan bilateral colaborarea noastra in ceea ce priveste aplicarea legii nu va avea de suferit” – Hotnews

Și acum, să încheiem subiectul cu ce am spus zilele trecute pe Facebook:

07.martie.2016 – Nu, nu s-au aliniat toate astrele și toate funcțiile în stat ca să-l scape pe Băsescu, nu, nu vă închipuiți că ambasadele sînt niște locuri de odihnă, oamenii știu cum stau lucrurile în țara în care sînt acreditați, nu, nici Ilici nu e condamnat pînă azi pentru 1989 sau iunie 1990.

Dacă înțelegeți ce vreau să spun, bine, dacă nu, oricine se poate face de rîs în continuare căutînd conspirații peste tot. Cînd politica reală eludează meandre și sinapse, așa se întîmplă, verdict: conspirație.

09.martie.2016 – Cind intrebam cine-i justitia asta, nu tot o institutie in care lucreaza oameni, care oameni sint oameni, supusi greselii prin natura lor, mi se raspundea ca nu am dreptul sa comentez deciziile, pentru ca increderea in justitie este mai presus de orice.

Acum, in privinta deciziei CCR, constat ca lucrurile nu mai sint deloc cum mi se spunea, ba chiar invers.
Motiv pentru care acum ma abtin, dupa valul facut tot de oameni (nimeni nu e infailibil, vedeti mai sus), ori pro, ori contra, sper sa se lamureasca lucrurile.
Sigur, bine ar fi sa se hotarasca si cei care spuneau ca nu avem dreptul sa punem la indoiala ce se hotaraste in justitie, cum e pina la urma, alba sau neagra? Ca baltirea in griuri nu foloseste nimanui.

Later edit: si mai ziceam sa nu se zeifice oameni, ca s-ar putea chiar sa se creada zei, la un moment dat, iar apoi sa se dovedeasca a fi, surprinzator pentru cine ii adora neconditionat, ceea ce sint, oameni. Iar cei care-i suisera pe soclu sa-si piarda total credibilitatea.
Zeificarea continua. 🙂

09.martie.2016 – Ce oameni pesimiști sînteți! Tocmai o aud pe LCK la DIGI24, spune că și-a dat și acordul scris pentru a i se prelungi mandatul, nu are nici cea mai mică intenție să renunțe, vrea să curețe România de corupție.
Păi credeți voi că ar spune astea și că ar fi atît de hotarîtă dacă situația, în urma deciziei CCR, ar fi atît de gravă?!

10.martie.2016 – Corupția generalizată și crima organizată nu intră la siguranță națională? Întreb, pentru că SRI poate efectua interceptări în continuare în dosare care privesc siguranța națională.

10.martie.2016 – Am vrut să-l ascult pe Guran, la sugestia unui prieten care mi-a spus că a explicat ”pentru tot prostul”. Despre decizia CCR e vorba.

Și după primele minute, cînd am auzit: ”decizia CCR îi interzice, practic, SRI să colaboreze cu justiția’, nefiind nici vorbă de așa ceva, pe siguranță națională SRI nu are absolut nici o problemă, dimpotrivă, acela îi este domeniul stabilit de lege, am vrut să mă opresc, zicîndu-mi că pierd vremea.

Cu un strop de bunăvoință, am mai ascultat puțin totuși. Și am aflat că: ”dacă nu mai colaborează cu justiția, chiar nu mai știu la ce e bun SRI-ul în țara asta”.

Acum e momentul să întreb eu: cine pe cine prostește, de fapt?

Aici. Vă puteți convinge singuri. http://www.biziday.ro/…/…/09/biziday-miercuri-9-martie-2016/

11.martie.2016 – ‘Je suis SRI’ nu-si pune nimeni la profil?

11.martie.2016 – Si parerile pro, si cele contra deciziei CCR sint binevenite, pot ajuta la intelegerea situatiei. Mai putin conspiratitele acutizate. Ce mi se pare grav insa sint verdictele. Indiferent din ce parte vin. Se pare ca avem inca multi cu vocatie de comisari printre noi, noroc ca nu mai sint anii 50-60.

13.martie.2016 – Sa-mi spuneti si mie cind se termina, cum se termina ‘lovitura de stat’ data de CCR, si se linisteste lumea. Bine, unii nu se linistesc niciodata, linistea actuala, in ciuda propovaduirii ei asidue, pina la aberatii, se vede ca nu le prieste. Tot scandalul ‘vinde’.

Banuiesc ca unii habar n-au ce inseamna o lovitura de stat ori, daca au, demonetizeaza voit sintagma, cu tot continutul – foarte grav – cu tot. Adevarul e ca daca a fost o ‘eroare de comunicare’, iar acum sintem in desfasurarea unui cincinal de erori (cincinalul de erori in patru ani si jumatate), nu m-ar mira sa se incerce trecerea cu buretele peste vara anului 2012.

13.martie.2016 – Eu înțeleg (pe repede-nainte, și e posibil să mă înșel) că abia acum i se stabilește SRI un cadru exact de funcționare. Asta avînd în vedere trecerea, în numai două zile, de la ~”SRI la ce mai e bun?” (Guran) la are mai multă putere (Cristi Pantazi, Hotnews).

Repet, e posibil să mă înșel. Dar oricum, am zis să aveți încredere în Codruța, că nu era deloc panicată, și-o fi știind ea mai bine? Am zis. Și asta continuu să zic.

Și să încheiem cu ce spuneam în 10 martie:

In tari cu exercitiu democratic indelungat, libertatile individuale sint aparate cu o indirjire pe care, din cite observ, noi o convertim in sens invers, in numele unei religii noi, anticoruptia. Oameni buni, nu va mai inchinati la idoli falsi!

Fascinatia serviciilor, a atotputerniciei lor ne-a creat un sindrom Stockholm din care ori refuzam sa iesim, ori ne este intretinut cu buna stiinta. Ori este vorba de o frumoasa simbioza. Sindrom Stockholm care ne impiedica sa vedem limpede lucrurile, sa ne aparam inainte de orice drepturile, nu sa pledam panicard pentru institutii si mai ales ‘organe’ (cum bine spunea cineva pe pagina Blogary, si exact problema in discutie privind decizia CCR) despre care abia stim cite ceva – asta-i adevarul, chit ca multi nu-l vor recunoaste.

Si, desi am mai spus-o, o repet: ‘nu am nimic de ascuns’ nu e similar cu ‘nu am facut ceva ilegal’. Ai nu de ascuns, dar ai viata privata, pe care trebuie sa ti-o aperi, TREBUIE, da, altfel, consecintele, chiar si prin, sa zicem, aparitia/dezvaluirea unui fragment scos din contextul unei discutii private ar putea fi dramatice.

Repet, nu va mai inchinati la idoli falsi! Nu mai credeti orice zarghit de cap ale carui motive pentru sustinerea unui punct de vedere nu le cunoasteti, nu mai luati de bun orice vi se serveste. Informati-va din mai multe surse, calm, si vedeti ce este in avantajul vostru. Anticoruptia este sublima, dar generalizatoare, ori liberalismul inseamna individualism, nu colectivism. Catre asta puteti fi atrasi, aici e pericolul.

PS: Poate v-a scapat, lui Mazare, ieri, i-a fost ridicata de catre ICCJ interdictia de a parasi tara. I-a fost admisa contestia in dosarul din 2015, privind luare de mita, abuz in serviciu si conflict de interese in forma continuata. Asta fara nici o legatura cu decizia CCR. Ei, acum se aprinde un beculet macar?

End of story.

(Foto: economica.net)

Nimic nou pe frontul penal

Încep cu sfîrşitul unei alte zile de marţi.  Dar nu mai numărăm ceasurile rele, le trecem la fără număr.

1. Partidulul al cărui om declara că nu crede că lucrurile se tranşează în stradă organizează o contramanifestaţie vineri, în ziua discutării moţiunii de cenzură. Deci încep să pună în aplicare ce-au spus luni, nu e de glumă şi nici nu am fost unii dintre noi prăpăstioşi.

PSD a depus la Primăria Capitalei o cerere de autorizaţie pentru un miting  vineri in ziua votarii motiunii de cenzura în acelaşi loc anuntat si de PNL. Ambele solicitări au fost aprobate de primarul Sorin Oprescu, conform gandul.info. – flux24.ro

Ce nu înţeleg şi nu voi înţelege este de ce Vasile Blaga – în situaţia de faţă, alţii în general – consideră situaţia incredibilă. Ce poate fi incredibil cînd e vorba de pesedişti?! Nu-i ştiu ce pot, nu-i ştim ce pot, de peste 25 de ani? Care 25 de ani de la sîngeroasa mineriadă care ne-a scos de pe drumul democratic tocmai se împlinesc în timpul evenimentelor de acum. Piedică în calea uitării, altădată să nu mai considere nimeni incredibil de ce sînt comuniştii în stare.

2. Ca nu cumva să uite nici Ponta în ce situaţie se află, tot vineri este chemat la DNA, după cum a declarat la Antena 3, seara trecută. Dacă nu l-aţi ascultat, şi bănuiesc că nu, păcat. Măcar pentru psihopatologia manifestată. Printre altele, a declarat că e foarte corect ce a spus Ambasada SUA. Ce nu ştim e în ce calitate e de acord cu americanii. De prim-ministru, de preşedinte de partid, de deputat ori de suspect urmărit penal? Sau ce înţelege prin „tuturor”.

3. Ce-a spus Ambasada SUA:

”Aşa cum am spus anterior, nu comentăm cazuri individuale. Orice acuzaţii de încălcare a legii de către demnitari guvernamentali trebuie cercetate pe deplin şi fără interferenţe, iar legea trebuie să se aplice în mod egal în cazul tuturor. Instituţiile judiciare şi cele ale statului de drept trebuie să îşi poată desfăşura activitatea complet independent şi trebuie să se respecte întru totul atât legislaţia românească, cât şi principiul unui proces echitabil”Mediafax

Ce-au spus şi alte ambasade. Ambasada Olandei, prima care a reacţionat după votul din Camera Deputaţilor în spatele căruia Ponta încă se mai ascunde.

”După cum am mai declarat, Olanda crede cu tărie că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Evoluţiile recente din Parlament pun în lumină probleme mai largi legate de atitudinile faţă de justitie şi corupţie din Romania. Această preocupare a fost evidenţiată în prima parte a anului prin raportul MCV al Comisiei Europene. Dăm o importanţă foarte mare recomandărilor din raportul MCV. Avem încredere că România şi toate instituţiile sale le iau în considerare”

Ce-a spus şi Ambasada Marii Britanii:

British Embassy Bucharest position regarding the latest developments in the fight against corruption

The British Government recognises the importance of the fight against corruption in Romania and the need for judicial and law enforcement institutions to be able to act with complete independence and impartiality. This is recognised in the reports of the European Commission’s Cooperation and Verification Mechanism, which also highlight the important role for Parliament in supporting anticorruption efforts.

Ahead of the G7 summit in Germany, Prime Minister David Cameron highlighted how corruption threatens the prosperity and security of nations across the globe. The Prime Minister announced that the UK will lead an agenda to tackle corruption over the next year, with a major anti-corruption summit in London in 2016.

We do not comment on individual cases. Questions regarding the government of Romania are a matter for the Romanian people.

(Mediafax, Facebook, Twitter)

4. Întorcîndu-mă la ai noştri, am început să cred că poziţia numărul 2 în statul român e blestemată, altfel eu nu-mi mai pot explica ocupanţii. Cel aflat acum în funcţie, Călin Popescu Tăriceanu, vrea o comisie de evaluare a democraţiei şi a statului de drept. Imperios necesară, din moment ce „Curtea Constituţională şi justiţia atacă parlamentul”. Ponta este de acord. Nu va fi cenzură, numai ceva care să îndrepte lucrurile. De la bîtă la comisie, hai că n-au trecut 25 de ani degeaba.

Tot Tăriceanu consideră că „imunitatea parlamentarilor este în beneficiul cetăţenilor„. O fi dat-o pe vaccinuri, nu ştiu, dar zic că nu-i bine să punem întrebări, poate ne impozitează şi beneficiul ăsta.

Dar să nu credeţi că omul are numai certitudini. Zilele trecute îl bîntuia o dilemă existenţial-juridică: „e normal ca un procuror de 27 de ani să răstoarne două guverne într-o lună”? Sigur, şi noi ne putem întreba dacă ce i s-a întîmplat procurorului Panait a fost normal, dar noi ne mai şi documentăm, nu ca preşedintele Senatului.

 5. Numărul 1 în stat este atît de dezamăgit de ceea ce tot constată ce se întîmplă, încît mi-e teamă ca nu cumva să cadă în vreo depresie. „E o zi tristă pentru democraţia din România” mi-a amintit de „E o noapte frumoasă pentru democraţia românească”, şi ce-ar fi fost dacă. Mi-am revenit rapid după ce am citit că:

„Daca Victor Ponta le-ar fi cerut deputatilor sa-i ridice imunitatea si colegii sai ar fi facut acest lucru, PROBABIL CA NU L-AS FI SUSPENDAT si am fi gasit o solutie ca Justitia sa se pronunte cu celeritate pe dosarul sau”, a declarat marti presedintele Klaus Iohannis. – realitatea.net

Dar cînd eram gata să ţopăi şi eu, am înţeles că nu-l suspendase, ci doar se exprimase. Greşit. În viaţa asta politică un pic mai agitată, mai că-l înţeleg. Pînă şi formularea hotărîrii Camerei Deputaţilor la solicitarea DNA a fost pe invers, ceva blestem al lui Năstase, bănuiesc. Bine că în CSAŢ totul a decurs firesc, ca şi prezenţa prim-ministrului acolo. Deşi cred că nouă un Consiliu Naţional de Apărare a Ţării de Ponta ne trebuie.

În final, constat că tradiţiile româneşti se îmbogăţesc. Din cinci în cinci ani avem alegeri prezidenţiale, din patru în patru parlamentare şi locale, iar din trei în trei agitaţii vara.

 PS: Cine crede că odată cu căderea lui Ponta, care se va întîmpla mai devreme sau mai tîrziu, PSD-ul nu va mai conta politic, se înşală. Capacitatea de regenerare a răului nu trebuie niciodată subestimată. Şi nici în transformarea într-un partid socialist pe model occidental nu cred. Nu acum, cel puţin.