Posts Tagged → parlament

14-17 decembrie 2017. Podcast cu Lucian Vâlsan

Am înregistrat acest podcast miercuri, 13 decembrie. Într-o oră și jumătate, am vorbit despre tentativa de lovitură de stat din parlament, dată de PSD-ALDE-UDMR, recunoașterea Ierusalimului drept capitala statului Israel de către președintele Trump, moartea fostului rege Mihai I și multe altele.

Despre ultimul subiect pomenit mai sus vreau să spun următoarele.

Imensa coadă la Palatul Regal este o premieră pentru România. Nu se dă nimic, nu se dă nici măcar speranță, ca la moaște.

Nu se dă, se dăruiește. Respect, omagii, păreri de rău.

Nu știm dacă oamenii aceia care stau ore în șir pentru cîteva minute în fața catafalcului au votat. Nu știm și nici nu vom ști vreodată cu cine au votat.

Dar să nu mai aud, de acum încolo, că vă exacerbați superioritatea considerînd poporul ăsta prost și lipsit de bun simț. Este o lecție de pioșenie și de morală ce se întîmplă acum. Însușiți-vi-o!

Coada aceea nu este despre el. Este despre noi.

De ce s-a dus Klaus Iohannis la parlament

Președintele a ținut un discurs în parlament, discurs care putea foarte bine să se constituie într-o declarație de presă susținută de la Palatul Cotroceni.

Și atunci de ce a ales parlamentul? Ca să-i dea peste nas majorității parlamentare, și așa ostilă, care a părăsit sala, că războiul e pe cale să fie cîștigat de el și de ramura a bună a societății?

Nu, Iohannis s-a dus la ei acasă dintr-un singur motiv: să-i avertizeze ca nu cumva să transforme în lege nefavorabilă ordonanța de abrogare a ordonanței 13, de modificare a codurilor penal și de procedură penală.

Gestul în sine este lăudabil și atît. A jucat bine de data asta, după ce de la  începutul mișcărilor de stradă joacă prost, neinspirat și parcă neconsiliat. Spun asta pentru că știu că avem consilieri buni în România și nu numai.

De ce numai de data asta. Pentru că pînă acum a făcut numai greșeli. Poziționarea de partea manifestanților, bună și de la sine înțeles în sine, a fost prost mascată în gesturi de calitate îndoielnică. Prezența în piață, în mijlocul manifestanților, mai apoi acel ”românii mei” nu fac decît să divizeze o societate al cărui întreg președinte este. Nimic mai simplu pentru partea cealaltă decît să declare că pe ea nu o reprezintă, să dea apă la moara intoxicărilor de presă și nu numai.

Iohannis și-a suspendat astfel principala îndatorire, aceea de mediator între puterile statului, într-un moment delicat cel puțin, cu potențial de extindere, luînd partea uneia din ele necondiționat.

În actuala conjunctură, cînd parlamentul și guvernul sînt ale PSD, se merge pe cioburi cu această formațiune politică. Și ar trebui să se meargă și cu cap, dacă este.

Fără să fie adeptul sau doritorul actelor de amploare, cu semnificații majore în istoria țării, Iohannis este pus în fața celui mai dificil test din viața sa politică președințială de pînă acum. Mișcările pripite și cele al căror sens este ușor deturnat pot să facă mai mult rău decît bine.

Dacă în planul comunicării se poate lesne constata renunțarea la formulări standard, atît de plicticoase și atît de folosite pînă acum, în planul aducerii lor la îndeplinire lucrurile stau mult mai prost.

Pentru că nu a fost momentul proclamării vreunei victorii, ci dimpotrivă, al ajungerii la un acord cu o putere ostilă. Putere care nu numai că nu a ascultat cu atenție ce are de spus președintele, dar nu a ascultat deloc, părăsind sala. Și căreia, neînvinsă și nici măcar cu această perspectivă în față, nu îi făceau oricum nici o plăcere prezența și discursul președintelui.

A spune că feliciți oamenii care au venit cu copiii  la proteste este la fel de iresponsabil ca si cei care au făcut-o. Sigur că e frumos, înălțător și poate educativ, consideră unii, dar cum poți, ca părinte, să ignori potențialul conflictogen al unor astfel de mase mari de oameni? Cum poți să expui copiii vulgarităților proferate acolo? Cum poți să le explici celor pînă la vîrsta școlii că furtul e rău?! Cu ce s-au ales bun copiii din prezența acolo? Cu amintirile că au participat la cel mai mare miting din istoria Românniei, ceea ce nici măcar nu era așa greu în condițiile existenței tehnologiei moderne. Și atunci, ce e mai important, amintirea sau securitatea și siguranța copilului fără apărare decît părintele care însuși l-a expus?

A recurge la cuvîntul ”ghinion”, în cazul lui Iohannis, cînd se știe în ce context a fost spus, și cît de greu a fost să se treacă peste momentul respectiv este o greșeală de neiertat a consilierilor. Pepetuarea discuției despre casele familiei Iohannis, ele însele aflîndu-se în procese, ca și președintele, de altfel, nu folosește decît exclusiv părții adverse. O nouă dimensiune acordată cuvîntului este semn că societatea își dorește cu disperare un conducător, dar nu îl validează decît în mintea ei pe acesta, existent. Validarea efectivă nu se realizează nici la televiziuni și nici în mințile goale etalate pe Facebook. Chiar și în epoca post-truth, e imposibil să faci din Iohannis un Obama al României.

Și pentru că a venit vorba de televiziuni, ele nu sînt atît de odioase în dezinformări și intrepretări pe cît sînt în omagii. Iar dacă tot umblăm la codul penal, și o discuție serioasă este absolut necesară după ce lucrurile se vor fi liniștit, să se introducă și infracțiunea de pupat în cur în mod nejustificat. Le-ar face bine unora să și plătească prostia afișată cu atîta aplomb și lipsă minimă de judecată. Și ar face bine societății în general să știe că oamenii politici nu sînt nici iubiți, nici rude, nici de luat acasă, ci de evaluat strict prin prisma performanțelor sau a absenței lor.

 

 

iohannis

Nimic nou pe frontul penal

Încep cu sfîrşitul unei alte zile de marţi.  Dar nu mai numărăm ceasurile rele, le trecem la fără număr.

1. Partidulul al cărui om declara că nu crede că lucrurile se tranşează în stradă organizează o contramanifestaţie vineri, în ziua discutării moţiunii de cenzură. Deci încep să pună în aplicare ce-au spus luni, nu e de glumă şi nici nu am fost unii dintre noi prăpăstioşi.

PSD a depus la Primăria Capitalei o cerere de autorizaţie pentru un miting  vineri in ziua votarii motiunii de cenzura în acelaşi loc anuntat si de PNL. Ambele solicitări au fost aprobate de primarul Sorin Oprescu, conform gandul.info. – flux24.ro

Ce nu înţeleg şi nu voi înţelege este de ce Vasile Blaga – în situaţia de faţă, alţii în general – consideră situaţia incredibilă. Ce poate fi incredibil cînd e vorba de pesedişti?! Nu-i ştiu ce pot, nu-i ştim ce pot, de peste 25 de ani? Care 25 de ani de la sîngeroasa mineriadă care ne-a scos de pe drumul democratic tocmai se împlinesc în timpul evenimentelor de acum. Piedică în calea uitării, altădată să nu mai considere nimeni incredibil de ce sînt comuniştii în stare.

2. Ca nu cumva să uite nici Ponta în ce situaţie se află, tot vineri este chemat la DNA, după cum a declarat la Antena 3, seara trecută. Dacă nu l-aţi ascultat, şi bănuiesc că nu, păcat. Măcar pentru psihopatologia manifestată. Printre altele, a declarat că e foarte corect ce a spus Ambasada SUA. Ce nu ştim e în ce calitate e de acord cu americanii. De prim-ministru, de preşedinte de partid, de deputat ori de suspect urmărit penal? Sau ce înţelege prin „tuturor”.

3. Ce-a spus Ambasada SUA:

”Aşa cum am spus anterior, nu comentăm cazuri individuale. Orice acuzaţii de încălcare a legii de către demnitari guvernamentali trebuie cercetate pe deplin şi fără interferenţe, iar legea trebuie să se aplice în mod egal în cazul tuturor. Instituţiile judiciare şi cele ale statului de drept trebuie să îşi poată desfăşura activitatea complet independent şi trebuie să se respecte întru totul atât legislaţia românească, cât şi principiul unui proces echitabil” – Mediafax

Ce-au spus şi alte ambasade. Ambasada Olandei, prima care a reacţionat după votul din Camera Deputaţilor în spatele căruia Ponta încă se mai ascunde.

”După cum am mai declarat, Olanda crede cu tărie că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Evoluţiile recente din Parlament pun în lumină probleme mai largi legate de atitudinile faţă de justitie şi corupţie din Romania. Această preocupare a fost evidenţiată în prima parte a anului prin raportul MCV al Comisiei Europene. Dăm o importanţă foarte mare recomandărilor din raportul MCV. Avem încredere că România şi toate instituţiile sale le iau în considerare”

Ce-a spus şi Ambasada Marii Britanii:

British Embassy Bucharest position regarding the latest developments in the fight against corruption

The British Government recognises the importance of the fight against corruption in Romania and the need for judicial and law enforcement institutions to be able to act with complete independence and impartiality. This is recognised in the reports of the European Commission’s Cooperation and Verification Mechanism, which also highlight the important role for Parliament in supporting anticorruption efforts.

Ahead of the G7 summit in Germany, Prime Minister David Cameron highlighted how corruption threatens the prosperity and security of nations across the globe. The Prime Minister announced that the UK will lead an agenda to tackle corruption over the next year, with a major anti-corruption summit in London in 2016.

We do not comment on individual cases. Questions regarding the government of Romania are a matter for the Romanian people.

(Mediafax, Facebook, Twitter)

4. Întorcîndu-mă la ai noştri, am început să cred că poziţia numărul 2 în statul român e blestemată, altfel eu nu-mi mai pot explica ocupanţii. Cel aflat acum în funcţie, Călin Popescu Tăriceanu, vrea o comisie de evaluare a democraţiei şi a statului de drept. Imperios necesară, din moment ce „Curtea Constituţională şi justiţia atacă parlamentul”. Ponta este de acord. Nu va fi cenzură, numai ceva care să îndrepte lucrurile. De la bîtă la comisie, hai că n-au trecut 25 de ani degeaba.

Tot Tăriceanu consideră că „imunitatea parlamentarilor este în beneficiul cetăţenilor„. O fi dat-o pe vaccinuri, nu ştiu, dar zic că nu-i bine să punem întrebări, poate ne impozitează şi beneficiul ăsta.

Dar să nu credeţi că omul are numai certitudini. Zilele trecute îl bîntuia o dilemă existenţial-juridică: „e normal ca un procuror de 27 de ani să răstoarne două guverne într-o lună”? Sigur, şi noi ne putem întreba dacă ce i s-a întîmplat procurorului Panait a fost normal, dar noi ne mai şi documentăm, nu ca preşedintele Senatului.

 5. Numărul 1 în stat este atît de dezamăgit de ceea ce tot constată ce se întîmplă, încît mi-e teamă ca nu cumva să cadă în vreo depresie. „E o zi tristă pentru democraţia din România” mi-a amintit de „E o noapte frumoasă pentru democraţia românească”, şi ce-ar fi fost dacă. Mi-am revenit rapid după ce am citit că:

„Daca Victor Ponta le-ar fi cerut deputatilor sa-i ridice imunitatea si colegii sai ar fi facut acest lucru, PROBABIL CA NU L-AS FI SUSPENDAT si am fi gasit o solutie ca Justitia sa se pronunte cu celeritate pe dosarul sau”, a declarat marti presedintele Klaus Iohannis. – realitatea.net

Dar cînd eram gata să ţopăi şi eu, am înţeles că nu-l suspendase, ci doar se exprimase. Greşit. În viaţa asta politică un pic mai agitată, mai că-l înţeleg. Pînă şi formularea hotărîrii Camerei Deputaţilor la solicitarea DNA a fost pe invers, ceva blestem al lui Năstase, bănuiesc. Bine că în CSAŢ totul a decurs firesc, ca şi prezenţa prim-ministrului acolo. Deşi cred că nouă un Consiliu Naţional de Apărare a Ţării de Ponta ne trebuie.

În final, constat că tradiţiile româneşti se îmbogăţesc. Din cinci în cinci ani avem alegeri prezidenţiale, din patru în patru parlamentare şi locale, iar din trei în trei agitaţii vara.

 PS: Cine crede că odată cu căderea lui Ponta, care se va întîmpla mai devreme sau mai tîrziu, PSD-ul nu va mai conta politic, se înşală. Capacitatea de regenerare a răului nu trebuie niciodată subestimată. Şi nici în transformarea într-un partid socialist pe model occidental nu cred. Nu acum, cel puţin.

Sova scapat de Senat, Iohannis scapat pe Facebook

Vă mai amintiţi cumva ce a spus preşedintele Iohannis a doua zi, 17 noiembrie, după turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale? „Parlamentul să puna pe ordinea de zi legea amnistiei şi gratierii şi s-o pice”. Cum Ponta a fost imediat de acord şi cum a declarat că PSD şi parlamentarii coaliţiei vor vota pentru încuviinţarea cererilor Justiţiei? Cum apoi, a treia zi după scripturile din procesele verbale, Camera Deputaţilor s-a şi conformat? Şi ce freamăt de-ncîntare, ce speranţe am avut atunci? Ce mîndrie şi ce veselie că am ales ce trebuia? Cum a măturat neamţul cu ei dintr-o frază şi-o privire şi imediat s-au executat?

Asta e, ne-am veselit prematur şi n-ar fi trebuit. Iar cine a crezut vreo clipă că Ponta, prin „normalizarea” colaborării instituţionale, odată cu venirea noului preşedinte, prin „impecabilele” relaţii pe care le au, cum declara cu mai puţin de o lună în urmă, va fi altceva decît un lup care a îmbrăcat temporar o blană de oaie, s-a înşelat amarnic. Cameleonismul fantastic al acestui om n-ar fi trebuit să-l inducă în eroare, însă, pe preşedintele ţării.

Ieri, la reluarea (neconstituţională) a votului în cazul Şova, Ponta s-a scos, a mai dat o lovitură de imagine. Ilie Sîrbu, socrul, a votat pentru. Iar preşedintele a mai scos un porumbel, declarînd după vot:

Constat, din păcate, că prin votul dat astăzi în Senat, Parlamentul perseverează în a obstrucționa procesele din justiție, apelând la tertipuri procedurale. Atunci când este vorba de statul de drept, este din ce în ce mai greu de lucrat cu acest Parlament și această majoritate.

Nu cu acest parlament şi nu cu această majoritate are o problemă domnul Preşedinte, în primul rînd, ci cu înţelegerea politicii şi a funcţiei ocupate. Nu cu observaţii de diriginte îngăduitor – nu mai faceţi, că nu-i frumos, data viitoare vă trec la colţ – nu cu însăilări de cuvinte goale, rostite liniar şi soporific ori scrise pe Facebook se oferă sprijin justiţiei. Sprijinul acela pe care declara că îl va avea justiţia în el nu se exprimă într-un status constatator de nici patru rînduri.

Nu cu acest parlament în integralitate – a fost Senatul, mai precis, de această dată- are în primul rînd o problemă, ci cu parlamentari ai partidului care l-a adus la putere, Unsprezece dintre penelişti au lipsit astăzi la vot. Antonescu Crin, Boagiu Anca, Bodea Cristian Petru, Chiru Gigi Cristian,Dumitrescu Iulian, Popa Mihaela, Popescu Corneliu, Popescu Dumitru Dian, Mihai Neagu, Grigoras Viorel, Florian Daniel Cristian. Faceţi un calcul simplu, ce-ar fi însemnat încă unsprezece voturi la scorul 72 împotrivă, 66 pentru şi vedeţi ce rezultat obţineţi. Fie şi în plan de imagine numai, situaţia, din punct de vedere juridic, fiind mai complicată.

Iar dacă acum este abia la nivel de constatări în ce priveşte actuala componenţă a legislativului şi hotărîrile arbitrare privind solicitările DNA, unde a fost în ultimii doi ani şi jumătate, cel puţin? Nu-i ştie, nu-i  cunoaşte pe politicieni, nu are habar de ce s-a întîmplat pînă acum? A crezut cumva că acum va fi altfel? Şi dacă da, de ce? Pe baza eternelor promisiuni că data viitoare nu se va mai întîmpla?

Votul de astăzi în cazul Şova nici nu trebuia să mai existe, conform hotărîrii CCR. La Cotroceni există constituţionalist printre consilieri, preşedintele avea cu cine se sfătui, putea întreba care este situaţia exactă în acest caz. Care s-a transformat într-o nouă demonstraţie a punerii unui om deasupra legii, o demonstraţie a forţei lor de a obstrucţiona Justiţia. O demonstraţie clară că unii sînt mai egali decît alţii, chiar şi între ei, demnitarii.

Dacă în privinţa poziţiei PSD-ului faţă de Justiţie nu cred că mai are cineva dubii, începînd de la sprijinul pentru cazul Nicolescu de la Argeş, trecînd prin condamnarea lui Năstase şi pînă astăzi, la cazul Şova, altceva se mai aşteaptă încă de la opoziţie. Încă. Dar timpul trece în defavoarea ei, de parlamentarele din 2016 ne mai desparte puţin peste un an. Continuînd politica zen, lipsită de incisivitate, neconvingătoare, plutind neputincioasă chiar şi în planul comunicării peste problemele grave ale momentului, şi pe fondul transformării imaginii preşedintelui în strict decorator şi decorativ-constituţional, e greu de crezut că va putea cîştiga la anul suficiente procente pentru formarea unei majorităţi parlamentare. Cînd, la anul, oricum s-ar putea să fie prea tîrziu pentru justiţie.

PS: Şi acum să mai aud pe cineva cu Băsescu, capul Mafiei şi alte mizerii! Acum să mai aud, după tot ce se întîmplă  în cazul Şova, de mai bine de două luni, în timp ce în privinţa fostului preşedinte numai procese de intenţie am văzut, dar nimic concret în justiţie.

Şi doi, e de reţinut şi cum au decurs lucrurile, cu acelaşi parlament de care vorbeşte domnul preşedinte Iohannis, în cazul Elenei Udrea. Tot o demonstraţie de forţă, dar de sens opus.

(Foto: agerpres.ro)

Basescu: Parlamentul nu blocheaza justitia

Băsescu despre dosarul de corupție al lui Florin Popescu:

Nu este blocată nicio anchetă. Dosarul lui Florin Popescu merge înainte. Parchetul a cerut dacă să facă această anchetă sub arest sau nu, dar dosarul lui merge înainte. Nimeni și nimic nu îl oprește.

Deci pînă acum, în zece ani, n-am avut nicio problemă cu blocarea justiției în Parlament. Justiția a mers înainte fără s-o blocheze politicienii în Parlament. Acestea fiind spuse, nu reușesc să înțeleg de ce s-a tot făcut scandal în acești ani pe o temă inexistentă, blocarea justiției de către Parlament.

Clasa relaxata

Tradiţii, obiceiuri, permanenţe

Au existat şi înainte. Era rău, dar pentru ei era bine. Aveau întotdeauna acces la micile bucurii ale existenţei. Maşină, chiar şi străină, tehnologie casnică occidentală, ţoale la ultima modă de pe afară, Kent, whisky, cafea, excursii în vest şi ce mai trebuia. După program şi, adesea, chiar în timpul lui, îi găseai, invariabil, la restaurant. Aveau întotdeauna bani de consumaţie. Nu banii erau problema. Dacă doreau să se relaxeze la domiciliu, la un bridge şi-un video, consumau de la casa de comenzi, de la şopul diplomatic sau de la gospodăria de partid. Chiar dacă, adesea, pentru publicul larg mai lipseau materialele consumabile convenţionale, mîncabile şi băubile. Caz în care publicul larg trecea pe neconvenţionale, de la copite de porc şi cozi de peşte la năut, creveţi vietnamezi şi vin din lemne şi cutii. Sau bere cu ulei şi şobolan pasteurizat în sticlă. Dat fiind că toţi cetăţenii erau egali.

Iarna, în faţa vilei (că burghezo-moşierimea făcuse vile, care fuseseră preluate) oprea, periodic, o cisternă cu păcură, pentru centrala termică proprie. Cîte unul, mai vizionar, îşi trăgea ţevi de calorifer şi pe sub trotuarul din faţă, ca să se topească fulgii de zăpadă instantaneu, să nu apuce să se aşeze omătul, spre a fi apoi îndepărtat la lopată, pentru a permite ieşirea autoturismului personal. Datul la lopată, normal, cădea în sarcina unor oameni ai muncii, care, în acest mod, puteau fi dirijaţi spre alte deszăpeziri. Oamenii muncii, prin lipsa termoficării, aveau gheaţă pe interiorul geamurilor, la ei în bloc, deci erau perfect adaptaţi, nu trebuiau să suporte şocul trecerii de la cald la frig extrem.

Că tot vorbim de păcură, prin provincie, chiar în anii de vîrf ai mizeriei paradisului comunist, se construiau piscine cu încălzire. Deghizate în magazii plasate în fundul curţii. Se făcea întîi magazia, apoi se finaliza piscina dinăuntrul ei. Sigur că lumea din zona ştia, dar camuflajul era util în timpul vizitelor mai de la centru, să nu se şocheze vreun tovarăş care n-avea loc în curte şi de-o magazie. Tot pentru relaxare, nu lipseau nici antenele de satelit. Era nevoie doar de cîmp deschis spre sud, sateliţii geostaţionari de televiziune fiind plasaţi la ecuator, şi de un acoperiş de tablă orientat în acea direcţie. Se înlocuia o porţiune din acoperiş cu folie de plastic, vopsită în aceeaşi culoare ca şi tabla, astfel că undele hertziene puteau ajunge, nestingherite, la dioda colectoare (LNB) din centrul antenei de aluminiu instalate în podul casei. Întru deplina relaxare a posesorilor, care căpătau acces direct la canale de televiziune din vest, care pe vremea aia nu prea erau criptate. Iar la TVR programul era de două ore.

Era ilegal, sigur că organele abilitate ştiau, dar organele cui erau ele? Nu ale relaxaţilor? La nuntă, copilaşii lor primeau cadou pachetul standard: casă, video şi maşină. Aveau cam acelaşi preţ: un apartament cu două camere, pentru doi tineri la început de drum, costa cît un video recorder sau cît o Dacia luată cu pile, peste rînd, nu aşteptînd la coadă, conform listei. Mai erau, ce-i drept, şi mici neajunsuri. Din cauza dificultăţilor economice, spre sfîrşit, unii primeau video, casă şi combină, în loc de maşină. Combină muzicală, nu agricolă. Dar, în mare, era bine.

Clasa relaxată există şi astăzi. Are acelaşi limbaj corporal, aceeaşi atitudine, aceeaşi expresie facială. De relaxare. Publicul larg o poate întîlni în restaurantele şi cafenelele cu preţuri corespunzătoare. O să zici că şi tu, la o adică, poţi să ai smartphone şi plasmă şi maşină şi apartament şi ţoale în pas cu moda şi bani de-un macchiato. Nţ. Nu cum au ei. Nu la fel de mult, nu la fel de des, în sensul că permanent. Plus că ei preferă vîrfurile de gamă. Plus că nu vrei să ştii ce au în conturi. Ca să nu te indispui.

În fond, e şi normal să arate la fel cu clasa relaxată anterioară. Doar sînt urmaşii lor. Direcţi. Tăticu’, mămica, băiatu’, fetiţa. Iar sursa de relaxare este aceeaşi. Bugetul de stat. Din care sug. Ei, nu tu. Ei, pentru că doar ei se pricep. Doar ei ştiu cum să asigure bunăstarea întregului popor. Doar ei ştiu ce firme private trebuie susţinute cu subvenţii de la buget. În ce telegondole sau pationare săteşti sau defibrilatoare sau flote de maşini de serviciu pentru televiziunea publică trebuie băgaţi banii ţării, că să-ţi fie ţie mai bine. După ce îşi face băiatul sau fetiţa cifra de afaceri. Sau îşi încasează comisionul. Sau parandărătul. Iar tu îi crezi. Că ei ştiu mai bine. Că statul e soluţia. Este, pentru problemele lor, nu pentru ale tale. Bun, se mai iau procurorii de cîţiva, dar nu se simte. Aşa că tu rămîi în clasa încordată, iar ei, în clasa relaxată. Felicitări.