Posts Tagged → Daniel Funeriu

Si eu sint Zgonea!

De ce sînt intelectualii discriminați în politică?

”De ce de la noi cereți atît de mult și de la mafioți nu? De ce noi avem standardele atît de ridicate, iar mafioții nu au deloc? De ce nouă nu ni se iartă nici cel mai mic derapaj, iar mafioților li se iartă practic orice?”

Foarte simplu. Fiindcă așa v-ați definit politic. Aceasta e identitatea pe care v-ați ales-o. Asta e marfa pe care ne-ați vîndut-o. Acestea sînt standardale pe care le-ați stabilit. Zgonea îmi vinde o sticlă de coniac Unirea pe a cărei etichetă scrie coniac Unirea, intelectualii îmi vînd o sticlă de Chivas Royal. Cel puțin așa au scris pe etichetă: Chivas Royal. Dacă nu e Chivas Royal, să scrie ce e. Dacă e coniac Unirea să scrie pe etichetă coniac Unirea. Nimeni nu te oprește să vinzi coniac Unirea, dar nu avea pretenția să ne mințim și să ne prefacem că ceea ce tocmai am băut e Chivas Royal. E coniac Unirea și așa trebuie să scrie și pe etichetă. Scoți eticheta cu Chivas și o pui p-aia cu Unirea. E simplu. E moral. Altfel ar fi înșelăciune.

Nimeni nu-i oprește pe intelectualii din politică să facă toate compromisurile din lume. Nimeni nu-i oprește să se transforme în Zgonea sau Fenechiu sau Liviu Pop. Unii au și făcut-o cu deosebit succes: Vosganian, Daniel Barbu, Andrei Marga, Dinu Giurăscu. O pot face și alții.

Însă este extrem de important să spunem adevărul, să punem etichetele pe sticla de otravă, ca să știe lumea ce bea. Fiindcă acești intelectuali din politică sînt încă repere pentru mulți cetățeni cu pretenții. Sînt oameni care se uită la ei ca la niște copoși, liiceni sau patapievici mai mici. Și au încredere în ei, în alegerile și recomandările lor. Micile vedete intelectuale din politică pot cauționa și băga pe sub ușă în casa omului tot felul de mafioți siniștri și, mult mai rău, tot felul de idei sinistre.

Dacă Marin Anton, parlamentarul care a venit cu de-acum deja celebra idee venezueleană de a închide prin ucaz de stat hypermarketurile în weekend, fost penelist și fost pedelist, trecut și pe la RAFO și implicat în tot felul de scandaluri de corupție, a fost primit de PMP, nu numai pe Papahagi trebuie să cadă măgăreața (el e singurul care a reacționat pînă la ora la care scriu acest articol). Măgăreața trebuie să cadă pe întreg PMP-ul, cu pretențiile lui cu tot. Măgăreața trebuie să cadă pe Băsescu, în primul rînd, pe Elena Udrea, pe Cristian Preda, pe Daniel Funeriu, pe Teodor Baconschi, pe Eugen Tomac, pe Emil Boc, pe Florin Popescu. Toți aceștia trebuie să se explice. Bine, oficial Băsescu și Boc nu sînt în PMP, însă îl cauționează. Ei doi ar putea foarte bine să dea declarații prin care să se dezică de partid. Ceilalți, lideri ai PMP, au de dat explicații sau chiar demisii. Sau, și mai simplu, să nu-l primească pe Marin Anton în PMP.

Sau pot pur și simplu să și-l asume pe Marin Anton și, ca în celebra scenă din Spartacus, cu Băsescu în frunte, înconjurat de Funeriu, Cristian Preda și celelalte piscuri morale, să se ridice în picioare și să spună: Și eu sînt Zgonea!

PD-L are nevoie si de scop, nu numai de mijloace

PD-L, dacă vrea să fie un partid şi nu doar o maşinărie de stors şi centralizat voturi, are nevoie cît mai repede de o clarificare doctrinară. Are nevoie şi de un scop, nu numai de mijloace. Deocamdată nu e decît un mastodont logistic, lipsit de idei. Sau de idee. Structurile îl pot ajuta să reziste pe termen scurt, să guverneze un mandat sau două, dar nu mai mult. Nu mai sîntem în anii 90 sau în 2000-2004, cînd toate partidele trăiau din anticomunism şi antipesedism (cu excepţia PSD-ului, evident).

Alegerile prezidenţiale au arătat că, cel puţin în rîndul electoratului, lucrurile au început să se clarifice. Încet, încet, se naşte o stîngă modernă (reprezentată de Crin Antonescu şi PNL, iar marginal, ca notorietate, de Remus Cernea) care a reuşit deja să atragă o bună parte din yupişii urbani, o stîngă care vine cu toată simbolistica stîngii liberale şi ecologiste din vest şi care cred că este principalul motiv pentru care PNL nu va dispărea ca partid. Acum Antonescu e încă un Obama in vitro, care n-a ieşit din eprubetă,  însă în cinci ani, dacă renunţă la alianţa cu PSD şi se înţarcă de la sînul lui Patriciu, are toate şansele să devină liderul stîngii liberale, moderne, care să atragă din no man’s land şi ce a mai rămas de atras din „generaţia Tudor Chirilă”.

Şansele PSD-ului de a-i supravieţui lui Ion Iliescu sînt minime. PSD-ul este o umbră care trăieşte din amintirea puterii, un partid născut la putere şi din putere, dar care nu a mai avut puterea de peste cinci ani. Şi pînă în 2012 sînt şanse infime s-o recapete. Partidul-mafie, partidul-gaşcă, partidul-mazăre, partidul-vanghelion se fîsîie pe zi ce trece, nu mai are nimic de oferit, fiindcă singurele lucru pe care le putea oferi erau populismul economic şi pomenile aferente iar pentru asta e nevoie să aibă puterea. Speranţe, iluzii şi idei care să înfierbînte imaginaţia electoratului şi să-l mobilizeze poţi oferi şi din opoziţie (mai ales din opoziţie), dar pomeni asistaţilor şi „stimulente” clientelei nu poţi oferi decît de la putere. Iar PSD-ul, ca şi PD-L dealtfel, este incapabil să ofere speranţe, iluzii sau idei. Dacă PD-L va şti să joace atît cartea reformei statului cît şi cartea propriei reforme, PSD va dispărea ca partid major şi probabil legislatura 2012-2016 va fi ultima în care va mai conta ca forţă politică.

PD-L este în cea mai fastă perioadă a sa, care însă poate fi şi ultima suflare înaintea sfîrşitului. PD-L tinde să se transforme într-un nou PSD, tocmai acum, la spartul tîrgului, cînd nu mai rentează să fii PSD. Ca şi PSD în 2000-2004, PD-L se confundă cu structurile puterii şi, din punctul ăsta de vedere, euforia grupării Videanu-Blaga-Berceanu-Boc e de înţeles. Problema celor patru e incapacitatea de a gîndi pe termen lung, de a imagina. Sînt excelenţi administratori ai statului şi ai datului. Dă-le un ceva şi-l vor şterge de praf, îl vor lustrui, îl vor muta la adăpost, îi vor bate cîte un cui, pe ici, pe colo, îi vor ataşa balamale şi, în general, vor avea grijă de el. Dar nu-i pune să imagineze ceva şi să construiască de la zero. Boc e incapabil să formuleze fraze, darămite idei. Dacă această grupare va cîştiga războiul în PD-L (căci va fi un război, ba mai mult: e nevoie de un război), cele 15 milioane de voturi pe care le-a primit Băsescu în 2004, 2007 şi 2009 sînt complet irosite. E nevoie de oameni ca Valeriu Stoica, Cristian Preda, TRU, Sever Voinescu sau Funeriu. Poate nu în prim-plan, dar e nevoie ca aceşti oameni să aibă putere în partid, puterea de a lua şi a influenţa decizii. Puterea de a da un sens şi un scop acestui partid. Fără ei, PD-L este PSD, un uriaş cu picioare de lut, un monstru cu creier de veveriţă. Nu zic că structurile, disciplina şi forţa teritorială a unui partid nu sînt importante, dar fără sens şi scop sînt irelevante şi inutile.

Însă adevăratul război pentru reformarea partidelor îl va da guvernul. Reforma statului de care vorbesc Băsescu şi Boc este o reformă împotriva partidelor aşa cum arată ele acum, împotriva structurilor mafiei şi celor patru capete ale ei: PSD, PD-L, PNL, UDMR. Vom vedea cît de dispuşi vor politicienii români din guvern şi parlament să ducă un război împotriva lor înşile.

PS. Miza scandalului Boc- Preda/Voinescu nu e Honorius Prigoană. Eu chiar cred că merita candidatura. Aici Cristian Preda şi Sever Voinescu nu au dreptate. A muncit în partid, a muncit în campania electorală a lui Traian Băsescu, e tînăr, e coerent, vorbeşte mai bine şi mai legat decît 70% dintre parlamentari şi a ales un drum care-l onorează. Putea să stea să frece duda prin Bamboo cu Poponeţ şi Gina Pistol, că vorba aia, are toate datele necesare: Lamborghini şi tată cu bani. Însă a ales să fie ţinta miştourilor şi înjurăturilor presei şi adversarilor politici, să primească tot rahatul în plină figură, şi asta de la o vîrstă atît de fragedă. A ales să înveţe. Şi nu a primit niciun premiu, colegiul 1 este neeligibil pentru PD-L în condiţiile alianţei PSD-PNL. Doar dacă nu se întîmplă o minune. Candidatura într-un colegiu neeligibil cu greu se poate numi nepotism. Nu a primit nici o funcţie, ci doar şansa de a pierde nişte alegeri şi de a fi făcut cu ou şi cu oţet pe toate canalele. Depinde de el dacă va şti să înveţe din asta. Cît despre obsesia intelectualilor români pentru oameni şi nu pentru idei, altădată.