Posts Tagged → Traian Ungureanu

Constitutia lui Iliescu, judetele lui Ceausescu, sistemul electoral al lui Hrebenciuc si statul social al lui Dej

Aceştia sînt cei patru inamici ai noştri, cei patru ticăloşi cu care trebuie să ne batem:

  1. Constituţia lui Iliescu, amendată de Năstase şi binecuvîntată de Securitate şi Mafie;
  2. Organizarea administrativă a lui Ceauşescu, făcută special pentru a face dictatura cît mai uşoară, pentru dictator, evident;
  3. Sistemul electoral gîndit şi negociat de Hrebenciuc, Bogdan Olteanu şi Cristian Pîrvulescu, uninominal în formă, proporţional în conţinut, una dintre cele mai mari minciuni post-decembriste;
  4. Statul social adus cu tancurile sovietice şi cizelat de mafia post-decembristă, sub atenta îndrumare şi oblăduire a lui Iliescu.

Orice mişcare sau partid de dreapta trebuie să înţeleagă că nu mai vrem să trăim după regulile date de Iliescu, Ceauşescu, Hrebenciuc şi Dej, că nu mai vrem să fim conţinutul care umple formele desenate de cei patru, că nu mai vrem să trăim în hotarele trasate de ei. Rolul PDL, al unei drepte unite, era de a lupta împotriva acestor patru inamici. Din păcate, PDL n-ar cam vrea şi, mai ales, nu prea poate.

Orice partid sau mişcare de dreapta care vrea să fie cu adevărat puternică şi relevantă şi nu doar o frecţie de gen URR, un partiduleţ-balama de folosinţă electorală pentru 2012 sau un amestec de Martorii lui Iehova on acid şi Oriflame în uniformă trebuie să vină cu un proiect de Constituţie, un proiect de organizare administrativă, un proiect de sistem electoral şi un proiect de stat minimal. După ce are proiectele pe masă, atunci poate strînge şi cele 25 000 de semnături. Eu ştiu, poate dă şi Noua Şcoală de Gîndire a Dreptei un ajutor, între două pişcoturi şi o măslină (pe care Lăzăroiu le-a ratat, ceea ce mă bucură – însă sper să nu rateze şi lupta cu cei patru inamici, nu de altceva dar lui i-a ieşit porumbelul cu Albă ca Zăpada, aşa că are o datorie neplătită).

UPDATE (iniţial era un comentariu-răspuns care i se adresa lui @nemo):

Blogary va face ce poate şi cît îşi permite uman, financiar şi logistic pe reforma electorală, pe arhivarea populiştilor şi pe partea publicistică. Poate va face chiar mai mult, însă n-are rost să ne facem iluzii şi să ne întindem mai mult de cît ne permite deocamdată plapuma.

Noua Republică trezeşte lumea, canalizează energii şi entuziasme, are un frontman de primă mînă (Mihail Neamţu) şi cîţiva lideri cu experienţă, inspiraţie şi inteligenţă (Cătălin Lazurcă, Dacian Ţolea, Cosmin Aldea). Deşi nu le-ar strica un pic de umor, măsură şi simţ al ridicolului. Şi poate că ar trebui să treacă de la lozincăreală şi de la ritualurile de tip Amway şi “MISA pe dietă” la următorul nivel şi să bage şi ceva conţinut printre saluturile tîmpite de gen “mişcarea prinde rădăcini”, şepcuţe şi logo-uri de reciclat pungi. Am zis că aşa e la început, că poate-s eu prea critic şi flegmatic, că nu înţeleg veselia şi entuziasmul însă văd că NR rămîne la stadiul de bairam cu şepcuţe şi cîntecele gospel şi chiar nu mă mai pot abţine. Stilistica asta de pastor american (vorba lui Zubeldian) aspirant la manifestările de stadion din Phenian e şi motivul pentru care Blogary s-a ţinut departe de Noua Republică.

Mai rămîne partea cu taxele şi fiscalitatea, terenul celor de la ARSIT, care ar trebui să se apuce de dat capete în gură.

Şi mai rămîne ca Sebastian Lăzăroiu, Ionuţ Popescu, Ioan Stanomir, Traian Ungureanu, Monica Macovei şi alţii de aceeaşi teapă să treacă de la bătutul mingii de perete şi dormitul pe cuie la jocuri de echipă ceva mai eficiente şi spectaculoase. Fiindcă e o naivitate să crezi că se poate face ceva serios doar pe cîteva bloguri care întîmplător îşi împart cam aceeaşi cititori, în mare parte pedelişti dezamăgiţi.

Am vrut să-i întreb azi pe cei trei lideri PDL de la prezidiu, Baconschi, Macovei şi Voinescu, ce rol vor avea Oltean şi Frunzăverde în tîmpenia aia iluzorie de care tot vorbesc pedeliştii, marea Mişcare Populară, şi al cărui brand îl va ceda Băsescu cînd o ajunge Frunzăverde solistul Operei din Viena. Dar m-a apucat sila şi mila şi am renunţat.

Arpopo de PDL, foarte bună remarca lui Sever Voinescu: USL e la stînga extremă iar PDL e puţin la dreapta USL-ului.

PD-L are nevoie si de scop, nu numai de mijloace

PD-L, dacă vrea să fie un partid şi nu doar o maşinărie de stors şi centralizat voturi, are nevoie cît mai repede de o clarificare doctrinară. Are nevoie şi de un scop, nu numai de mijloace. Deocamdată nu e decît un mastodont logistic, lipsit de idei. Sau de idee. Structurile îl pot ajuta să reziste pe termen scurt, să guverneze un mandat sau două, dar nu mai mult. Nu mai sîntem în anii 90 sau în 2000-2004, cînd toate partidele trăiau din anticomunism şi antipesedism (cu excepţia PSD-ului, evident).

Alegerile prezidenţiale au arătat că, cel puţin în rîndul electoratului, lucrurile au început să se clarifice. Încet, încet, se naşte o stîngă modernă (reprezentată de Crin Antonescu şi PNL, iar marginal, ca notorietate, de Remus Cernea) care a reuşit deja să atragă o bună parte din yupişii urbani, o stîngă care vine cu toată simbolistica stîngii liberale şi ecologiste din vest şi care cred că este principalul motiv pentru care PNL nu va dispărea ca partid. Acum Antonescu e încă un Obama in vitro, care n-a ieşit din eprubetă,  însă în cinci ani, dacă renunţă la alianţa cu PSD şi se înţarcă de la sînul lui Patriciu, are toate şansele să devină liderul stîngii liberale, moderne, care să atragă din no man’s land şi ce a mai rămas de atras din „generaţia Tudor Chirilă”.

Şansele PSD-ului de a-i supravieţui lui Ion Iliescu sînt minime. PSD-ul este o umbră care trăieşte din amintirea puterii, un partid născut la putere şi din putere, dar care nu a mai avut puterea de peste cinci ani. Şi pînă în 2012 sînt şanse infime s-o recapete. Partidul-mafie, partidul-gaşcă, partidul-mazăre, partidul-vanghelion se fîsîie pe zi ce trece, nu mai are nimic de oferit, fiindcă singurele lucru pe care le putea oferi erau populismul economic şi pomenile aferente iar pentru asta e nevoie să aibă puterea. Speranţe, iluzii şi idei care să înfierbînte imaginaţia electoratului şi să-l mobilizeze poţi oferi şi din opoziţie (mai ales din opoziţie), dar pomeni asistaţilor şi „stimulente” clientelei nu poţi oferi decît de la putere. Iar PSD-ul, ca şi PD-L dealtfel, este incapabil să ofere speranţe, iluzii sau idei. Dacă PD-L va şti să joace atît cartea reformei statului cît şi cartea propriei reforme, PSD va dispărea ca partid major şi probabil legislatura 2012-2016 va fi ultima în care va mai conta ca forţă politică.

PD-L este în cea mai fastă perioadă a sa, care însă poate fi şi ultima suflare înaintea sfîrşitului. PD-L tinde să se transforme într-un nou PSD, tocmai acum, la spartul tîrgului, cînd nu mai rentează să fii PSD. Ca şi PSD în 2000-2004, PD-L se confundă cu structurile puterii şi, din punctul ăsta de vedere, euforia grupării Videanu-Blaga-Berceanu-Boc e de înţeles. Problema celor patru e incapacitatea de a gîndi pe termen lung, de a imagina. Sînt excelenţi administratori ai statului şi ai datului. Dă-le un ceva şi-l vor şterge de praf, îl vor lustrui, îl vor muta la adăpost, îi vor bate cîte un cui, pe ici, pe colo, îi vor ataşa balamale şi, în general, vor avea grijă de el. Dar nu-i pune să imagineze ceva şi să construiască de la zero. Boc e incapabil să formuleze fraze, darămite idei. Dacă această grupare va cîştiga războiul în PD-L (căci va fi un război, ba mai mult: e nevoie de un război), cele 15 milioane de voturi pe care le-a primit Băsescu în 2004, 2007 şi 2009 sînt complet irosite. E nevoie de oameni ca Valeriu Stoica, Cristian Preda, TRU, Sever Voinescu sau Funeriu. Poate nu în prim-plan, dar e nevoie ca aceşti oameni să aibă putere în partid, puterea de a lua şi a influenţa decizii. Puterea de a da un sens şi un scop acestui partid. Fără ei, PD-L este PSD, un uriaş cu picioare de lut, un monstru cu creier de veveriţă. Nu zic că structurile, disciplina şi forţa teritorială a unui partid nu sînt importante, dar fără sens şi scop sînt irelevante şi inutile.

Însă adevăratul război pentru reformarea partidelor îl va da guvernul. Reforma statului de care vorbesc Băsescu şi Boc este o reformă împotriva partidelor aşa cum arată ele acum, împotriva structurilor mafiei şi celor patru capete ale ei: PSD, PD-L, PNL, UDMR. Vom vedea cît de dispuşi vor politicienii români din guvern şi parlament să ducă un război împotriva lor înşile.

PS. Miza scandalului Boc- Preda/Voinescu nu e Honorius Prigoană. Eu chiar cred că merita candidatura. Aici Cristian Preda şi Sever Voinescu nu au dreptate. A muncit în partid, a muncit în campania electorală a lui Traian Băsescu, e tînăr, e coerent, vorbeşte mai bine şi mai legat decît 70% dintre parlamentari şi a ales un drum care-l onorează. Putea să stea să frece duda prin Bamboo cu Poponeţ şi Gina Pistol, că vorba aia, are toate datele necesare: Lamborghini şi tată cu bani. Însă a ales să fie ţinta miştourilor şi înjurăturilor presei şi adversarilor politici, să primească tot rahatul în plină figură, şi asta de la o vîrstă atît de fragedă. A ales să înveţe. Şi nu a primit niciun premiu, colegiul 1 este neeligibil pentru PD-L în condiţiile alianţei PSD-PNL. Doar dacă nu se întîmplă o minune. Candidatura într-un colegiu neeligibil cu greu se poate numi nepotism. Nu a primit nici o funcţie, ci doar şansa de a pierde nişte alegeri şi de a fi făcut cu ou şi cu oţet pe toate canalele. Depinde de el dacă va şti să înveţe din asta. Cît despre obsesia intelectualilor români pentru oameni şi nu pentru idei, altădată.