Posts Tagged → Forta Civica

Minciuna unificarii dreptei. Esecul Miscarii Populare. Deruta lui Basescu.

Unificarea dreptei

Dacă dreapta trebuie unificată, atunci înseamnă că avem mai multe partide de dreapta. Din start, cei care vorbesc de unificarea dreptei admit că partidul din care fac ei parte nu e singurul de dreapta și că mai există și alte partide de dreapta. Atunci cînd cineva face o listă cu partide care ar trebui să participe la unificarea dreptei admite implicit că partidele de pe respectiva listă sînt de dreapta. Cînd pui un partid pe lista unificării dreptei îl validezi ca partid de dreapta.

În același timp, principala motivație a unificării dreptei e lupta împotriva USL sau PSD. Se pornește astfel de la premisa, că partidele supuse unificării sînt nu numai de dreapta ci și împotriva USL sau PSD.

Dacă toate partidele suspuse unificării sînt de dreapta și sînt împotriva USL, atunci de ce sînt separate? Ce le separă? De ce avem mai multe partide de dreapta și care sînt împotriva USL sau PSD? Nu le desparte credința în anumite principii, doctrina, nu le desparte poziționarea pe scena politică și atitudinea față de USL/PSD.

Deci, de ce sînt separate? Ca să răspundem la această întrebare, trebuie să vedem cine le-a separat. Cine sînt aceia care au produs această despărțire, inutilă și nejustificată doctrinar și nici din punctul de vedere al poziționării politice.

De ce MRU insistă să aibă un partid propriu, în condițiile în care a dovedit că poate sta alături de Blaga și pedeliști, așa cum s-a întîmplat la alegerile parlamentare din 2012? Ce îl nemulțumește la PDL, partid căruia la un moment dat i s-a adresat cu ”Fiți ungurenii mei”? Doctrinar nu există diferențe, cel puțin MRU nu a vorbit despre astfel de diferențe, iar alianța împotriva USL/PSD dovedește că nici ca poziționare politică nu sînt diferențe între MRU și PDL. Atunci de ce Forța Civică nu fuzionează prin absorbție în PDL, dacă nu doctrina o oprește, dacă nici poziționarea politică anti-USL nu o oprește și nici brandul nu e o problemă, în condițiile în care Forța Civică, de cînd a fost preluată de MRU, nu a participat niciodată la alegeri sub nume și siglă proprii, ba mai mult, este dispusă să fuzioneze cu Mișcarea Populară și să participe sub alt nume decît cel propriu la alegerile europarlamentare?

Dacă Forța Civică vrea unificarea dreptei împotriva USL/PSD și consideră PDL a fi de dreapta și împotriva USL/PSD și nu ține la propriul brand politic, inexistent dealtfel, din moment ce nu a fost niciodată validat în alegeri, atunci trebuie să fuzioneze cu PDL prin absorbție. Deși nu înțeleg de ce există Forța Civică. De ce MRU nu a intrat în PDL? Ba mai mult, de ce a luat oameni din PDL? Care era nemulțumirea față de PDL? Ce s-a schimbat între timp? Nu era PDL partid de dreapta? Nu era împotriva USL/PSD? Era, fiindcă Forța Civică s-a aliat cu PDL la parlamentare, în ARD. De ce nu a fuzionat atunci Forța Civică cu PDL? Și de ce nu fuzionează acum?

Nu știm de ce există Forța Civică. Nu știm de ce MRU nu a intrat în PDL și a ținut să aibă partidul său. Nu doctrina și nu poziționarea politică sînt problema, căci altfel MRU nu ar vorbi de unificarea dreptei împotriva USL/PSD.  Atunci care e motivația existenței acestui partid care refuză să participe sub siglă și nume propriu la alegeri și care e dispus să fuzioneze cu Mișcarea Populară, dar nu cu PDL. De ce? Care e diferența dintre PDL și Mișcarea Populară, în condițiile în care am stabilit că PDL este partid de dreapta și împotriva USL, căci altfel nu l-ar vrea nimeni într-o alianță a dreptei împotriva USL/PSD? În ambele situații, Forța Civică fuzionează cu un partid de dreapta, împotriva USL/PSD și își pierde brandul. Cu toate acestea, Forța Civică refuză să fuzioneze cu PDL. De ce? Ce e la mjiloc? Sînt orgolii? Vrea să fie lider de partid? Vrea să primească la schimb candidatura la prezidențiale? Vrea ceva pentru sine și nu primește? Acesta e motivul pentru care nu acceptă o fuziune prin absorbție în PDL sau pur și simplu refuză să intre în PDL?

De ce neapărat fuziune prin absorbție în PDL? Fiindcă Forța Civică, ca și Mișcarea Populară, nu există ca branduri politice. Sînt partide (mă rog, Mișcarea Populară încă nici măcar nu e partid înregistrat) noi, mici, și care nu au participat niciodată la alegeri, nu au notorietate, nu au tradiție. PDL, în schimb, are 23 de ani de istorie, a participat la toate alegerile post-decembriste, este un brand cu notorietate, are între 15% și 18% în sondaje. Nu poți cere unui partid mare (sau mediu spre mărișor – creșterea PD/PDL peste PNL a fost artificială și s-a datorat strict lui Băsescu), cu zeci de mii de membri, să renunțe la brandul său, la nume, siglă și culori, doar pentru a fuziona cu un partid cu brand zero, cu abia puțin peste o mie de membri cotizanți, cu o istorie de un an, care nu a participat niciodată la alegeri, care nu are notorietate și care nu trece de 3% în sondaje.

Referitor la candidatura la președinție, PDL-ului, ca partid mare, nu i se poate cere să nu aibă candidat la președinție. Dacă ai visuri prezidențiale, atunci intri în PDL și lupți acolo pentru candidatura la prezidențiale. ”Du-te-n colo, vino-ncoace, lasă-mă și nu-mi da pace”, cam așa sună atitudinea lui MRU față de PDL. Nici nu vrea să intre în PDL ca să lupte pentru candidatura la prezidențiale, nici nu vrea ca PDL să aibă propriu la prezidențiale. Vrea să fie candidatul PDL-ului la prezidențiale fără a fi însă în partid. E o pretenție absurdă. Acuz PDL-ul că pune candidat la prezidențiale un membru al partidului și nu mă pune pe mine, din afara partidului? Cît tupeu să am și cît de absurd să fiu ca să am o astfel de pretenție?

Mișcarea Populară

Un eșec mic și trist al lui Băsescu. Penibil de mic și ridicol de trist. Și uite cum Băsescu iese de pe scena politică cu un whimp, nu cu un bang. Dacă Mișcarea Populară fuzionează cu Forța Civică, așa cum au anunțat liderii celor două partide, nu înțeleg de ce și-a mai făcut partid. De ce plecații din PDL și oamenii din jurul lui Băsescu nu au intrat în Forța Civică astă primăvară? Forța Civică era de dreapta și în primăvară, nu s-a schimbat nimic între timp, Forța Civică era împotriva USL/PSD și în primăvară, MRU era prezidențiabil și în primăvară. Din primăvara lui 2013 pînă acum nu s-a schimbat nimic. De ce toți cei care au plecat de la PDL sau au decis să se apuce de politică nu au intrat în Forța Civică și au ținut să-și facă partid?

Mișcarea Populară nu e nici măcar eșecul unei acțiuni. E eșecul unei intenții de acțiune. Au vrut să facă și au eșuat încă de la stadiul de intenție, ceea ce, trebuie să recunoaștem, e o performanță. S-au împiedicat în timp ce voiau, nu în timp ce făceau. Unul vrea să se urce într-un copac. Dar cade nu din copac ci într-o groapă în timp ce se gîndea să se urce în copac. Asta e de istoria politicii românești la capitolul glumițe triste de subsol. Chiar, ce vor scrie liderii PMP în CV la activitatea politică? ”2013 – lider al unei intenții de partid nematerializate. Am vrut să facem un partid și eu eram liderul acelui partid pe care am vrut să-l facem, dar nu l-am mai făcut.”

În același timp, liderii Mișcării Populare vorbesc despre unificarea dreptei, în care unificare ar intre și PDL. Deci PDL e partid de dreapta și e împotriva USL/PSD, acestea fiind, după cum declară protagoniștii, criteriile unificării. Dacă PDL e partid de dreapta și e împotriva USL/PSD, de ce mișcăpopularii au mai plecat din PDL? Sau cei care au intrat acum în politică, de ce n-au intrat în PDL?

Liderii Mișcării Populare trebuie să explice două lucruri:

  1. De ce au plecat din PDL, în condițiile în care PDL e partid de dreapta și e împotriva USL/PSD?
  2. De ce n-au plecat la Forța Civică, partid gata înregistrat, care e de dreapta și e împotriva USL/PSD?
  3. Și, în general, de ce există Partidul Mișcarea Populară? Sau, mai bine zis, de ce era cît pe-aci să existe Partidul Mișcarea Populară?

Mișcarea Populară, ca și unificarea dreptei, e o minciună de prostit proștii. Motivațiile ruperii de PDL nu țin nici de doctrină și nici de poziționarea politică. Sînt motivații personale. Resentimente și frustrări. Nu socialismul PDL-ului și, mai ales, al lui Blaga, era problema. Nu blatul lui Blaga cu USL, nu atitudinea acestuia împăciuitoare și moale față de USL/PSD era problema. Nu. Problema era că Blaga și nu Udrea a cîștigat șefia partidului și că o seamă de pedeliști apropiați de Băsescu nu pupă loc eligibil la europarlamentare. De aceea Macovei și-a scos, în doi timpi și trei mișcări, cu ajutorul scandalului ”coabitarea și procurorii”, ștampila de apropiat al lui Băsescu. Și uite că Macovei poate spera, cu șanse, la un loc eligibil la europarlamentare.

Prin Mișcarea Populară s-a încercat dislocarea lui Blaga, după un scenariu stupid, considerat genial de autorii săi. PDL se speria de Mișcarea Populară și de plecarea lui Băsescu, scădea în sondaje, apoi pedeliștii îl dădeau jos pe Blaga și o puneau pe Udrea. Și Mișcarea Populară se desființa sau fuziona prin absorbție în PDL. De fapt, nici nu se voia transformarea în partid. Simpla intenție ar fi trebuit să sperie PDL-ul și să-i facă pe pedeliști să-l dea jos pe Blaga. Am simțit atunci că asta e strategia și că Băsescu, Udrea și ceilalți pedeliști din jurul lui Băsescu nu vor renunța la PDL și am spus de atunci că Blaga nu mai poate pierde partidul nici înainte, nici după europarlamentare. Nicio clipă nu a existat intenția de a creea cu adevărat un partid politic. A fost o minciună. De aici și impresia de partiduleț făcut pe genunchi cu personaje de mîna a patra spre a șaptea. Piesele grele nu au părăsit PDL, însă și-au trimis șoferii, secretarii și animalele de companie la Mișcarea Populară. Minciuna era următoarea: Mișcarea Populară nu are legătură cu Elena Udrea. Mișcarea Populară e despre ”cei 58% care nu au votat”, e despre ”antipolitică”, e despre ”altfel de politică”, despre ”intelectuali finuți”, despre ”a treia cale” și alte cretinisme pe care nici acum nu-mi vine să cred că niște oameni aparent inteligenți le pot lua în serios, le pot promova sau accepta. Însă aparențele înșală.

Între timp însă PDL a venit cu Predoiu candidat prezidențial. Și aici jocul s-a închis. În mod normal, dacă Mișcarea Populară se voia un nou partid, de dreapta, construit în jurul principiilor și în jurul lui Băsescu, jocul nu ar fi trebuit să se închidă. Însă Mișcarea Populară nu se voia un partid. Se voia o sperietură pentru Blaga pentru a prelua Udrea PDL-ul.

Personal, am sperat că Udrea și ceilalți, aproape jumătate din PDL, vor părăsi PDL-ul și vor veni la Mișcarea Populară. Însă Băsescu și cei din jurul său au considerat că e cazul să prostească proștii. Fiindcă ei au impresia că oamenii sînt proști. Asta fiindcă stau prea mult unii cu alții și au impresia că toată lumea e ca ei. Nu. Lumea, asta adevărată, din afară, nu e plină de proști. Dacă trăiești într-o casă închisă, numai între oglinzi, și ești urît și cocoșat, ai impresia că așa arată specia umană, urîtă și cocoșată. Ieși, nene, afară și ai să vezi că nu e așa.

De ce au ales să mintă? De ce au ales să dea impresia că Mișcarea Populară nu are nicio legătură cu Elena Udrea, cînd e suficient să citești cîteva nume de pemepiști ca să-ți dai seama că Mișcarea Populară e despre Udrea, cînd Mișcarea Populară s-a născut în seara în care Elena Udrea a pierdut alegerile în PDL? De ce au ales să jignească inteligența susținătorilor sau potențialilor susținători?

Fiindcă Mișcarea Populară nu trebuia să existe ca partid. Fiindcă Elena Udrea era ușor de înghițit pe filiera PDL, sau cel puțin așa au considerat ei. Nu și pe filiera Mișcării Populare, care se voia o mișcare antipolitică, cu oameni noi, curați, din afara politicii, cu imagne imaculată. Mișcarea Populară trebuia să scoată ceva procente cu povestea asta stupiduță, să ”se urce pe val”, de altfel, acesta e și motivul pentru care, la un moment dat, într-o dovadă de iresponsabilitate fără absolut nicio scuză, Mișcarea Populară a încercat să folosească occupysmul extremist din piață pentru a cîștiga procente. În momentul în care MP ajungea la 10% și PDL scădea la 12-14%, pedeliștii, se putea negocia încheierea aventurii MP și reîntoarcerea lui Băsescu cu fața spre PDL. Iar Udrea era mai ușor de impus prin PDL, decît printr-un nou partid cu așteptări imaculaționiste setate chiar de creatorii lui. Blaga era dat jos sau accepta o asociere cu Udrea, Boc și Băsescu, și toată lumea era fericită. Mai puțin prostimea prostită de dragul mizelor personale ale protagoniștilor.

Referitor la așteptările nerealiste și imaculaționiste setate de creatorii Mișcării Populare, aceasta este și dovada că Băsescu și cei din jurul lui nu au vrut nicio secundă să facă un nou partid. M-am mirat (e un fel de a spune) de la început că se setează astfel de așteptări, în condițiile în care oricum trebuia să vină jumătate din PDL, cu Udrea în frunte,în noul partid. De ce vorbeau de oameni din afara politicii, de un partid cu totul nou, imaculat, despre cei 58%? Ce se întîmpla cu restul PDL-ului, cu PDL-ul care nu era cu Blaga? Unde se duceau oamenii ăia? Ce se întîmpla cu Elena Udrea? Nimic. Oamenii rămîneau în PDL. Nu au avut nicio secundă intenția să plece. Mișcarea Populară, cu proștii curați în față, cu temele telenovelist cretine, dar bune de păcălit naivii de serviciu, cîștiga ceva procente (mă rog, temele erau prea tîmpite pentru a se cîștiga procente cu ele) și continuarea o știți. Iar dacă Mișcarea Populară se transforma totuși într-un fenomen de entuziasm și mergea foarte bine și Blaga tot nu pica de la conducerea PDL, veneau și șmecherii în Mișcarea Populară, dar abia după ce creștea și se termina impactul ”proștilor curați și intelectuali sau din afara politicii”.

Însă PDL-ul lui Blaga s-a ținut tare iar mișcarea Predoiu a fost mat la Băsescu și Udrea. Care au intrat în vrie  și nu mai știu pe unde să scoată cămășuțele.

PDL-ul lui Blaga

Blaga a cîștigat alegerile din partid acuzînd eroarea de a candida sub alt nume și altă siglă. Bine, că eroarea îi aparține, e cu totul altceva. Decizia îi aparține lui și cînd a luat-o era stăpîn absolut peste PDL, ca și acum. Însă a reușit să-i prostească pe pedeliști (mă rog, nici nu e greu) și să arunce responsabilitatea eșecului catastrofal în neant. Nu a reușit să spună a cui este vina pentru participarea PDL la parlamentare sub altă siglă și alt nume, cine a luat această decizie. Nici nu avea acum, avînd în vedere că el e cel care a luat decizia.

Cred că se împlinesc vreo doi ani sau chiar trei de cînd am scris despre prostia PDL-ului de a-și ascunde numele și sigla. Am zis atunci că singura șansă a PDL să înfigă bine picioarele în pămînt, să stea drept și să-și susțină măsurile luate la guvernare. Însă pedeliștii erau îngroziți de propriile măsuri pe care le-au luat la guvernare, și pe care nu le-au înțeles și acceptat niciodată, și era plin de strategi geniali care au considerat că e cazul să-i prostim pe proști. Hai să ne dăm altceva decît sîntem. Hai să ne ascundem sub alte culori, alte nume, alte sigle. Hai să mințim. Fiindcă lumea e proastă.

Pentru cei care vor spune că lumea e proastă și poate fi mințită, fiindcă uite că USL-ul a cîștigat alegerile și Ponta e un mincinos. Nu. USL-ul nu a cîștigat alegerile dîndu-se altceva decît este. Dacă USL făcea campanie pro-Băsescu sau pro-DNA, pierdea. Fiindcă nu te poți da ceea ce nu ești. Poți minți sau exagera pe chestiuni punctuale, și pe care oricum oamenii nu prea le cred, pe care le considera minciuni acceptabile, uzuale sau chiar necesare (cînd e vorba de nucleul dur – nu asta cere și nucleul dur de la ai noștri, să mintă mai mult ca să cîștige alegerile?). Însă nu s-au ascuns. N-au încercat să pară ceea ce nu sînt. USL și-a jucat rolul său obișnuit și previzibil. A fost autentic în rolul său. Un mitoman care joacă rol de mitoman e autentic.

PDL, în schimb, s-a dezis de sine și de propria guvernare. A încercat să se dea alt partid. Sau alte partide. Nu sîntem noi. Nu sîntem PDL. Ăsta nu e Boc. Eu nu sînt Ioan Oltean. Tu nu ești Videanu. Nope. Sîntem alții. Haideți să ieșim la balcon și să ne dăm Julieta, proștii nu se prind. Fiindcă sînt proști.

Dacă PDL nu s-ar fi dezis de sine însuși și de propria guvernare, ar fi avut un scor bun. Ar fi pierdut, fiindcă după opt ani de guvernare e normal să mai și pierzi, nimeni nu stă veșnic la putere. Azi cîștigi, mîine pierzi, mai stai și în opoziție, mai stai și la guvernare, așa e bine, sănătos, normal și necesar să fie. Dar PDL a ales să mintă și să-și ia de proști susținătorii. rezultatul a fost o înfrîngere catastrofală și cel mai prost al dreptei din toată perioada post-decembristă (PNL și PNȚcd, în 20 mai 1990 au fost votate de mai mulți români decît ARD în 9 decembrie 2012).

Între timp însă, după catastrofa din 2012, identitatea proprie a devenit marea temă cîștigătoare în PDL. Și s-a văzut la alegerile pentru desemnarea prezidențiabilului. Oamenii nu au votat pentru Predoiu. Li se rupe de Predoiu. Au votat fiindcă Predoiu e omul lui Blaga și, mai mult, că Predoiu a venit pe o platformă pedelistă, în timp ce Falcă, contracandidatul său, vine pe o platformă unionistă, în care PDL s-ar topi într-o alianță mai mare.

Oricum, excelentă strategia cu Falcă candidat. N-a făcut decît să-l valideze pe Blaga. Care a fost legitimat a doua oară de partid, de data aceasta la 80%. Și în același spirit de ”hai să-i prostim pe proști cu aparențe și tactici geniale” e și decizia de a o pune pe Simona Crețu (sau cum o cheamă, că e 5 dimineața și n-am chef și timp să dau căutare) să candideze. ”Proștii nu se vor prinde că Falcă candidează din partea lui Udrea. Uite, Udrea și-a pus omul ei, pe fata asta ecologistă pe care ea adus-o în PDL. Falcă e de capul lui. Dacă Falcă pierde, să se facă doar el de rîs. Falcă e un fel de Mișcarea Populară.”

Deruta lui Băsescu

E totală. E Hagi în minutul 85 al meciului cu Slovenia. Aceeași situație. Un fost mare jucător, cel mai mare, ajuns antrenor submediocru, își pierde complet cumpătul.

Lumea încă speră că e o manevră. Regele Gică?  Joacă cu șapte atacanți la disperare, haotic și dezlînat? E o manevră. Știe el ce face. E Gică, e Regele.

Neputința se citește în excesul de epitete la adresa dușmanilor și în inflația de teme de atac. ”Focu’ la ei!” vorba lui nea Hala.

”Băsescu urmărește să-i întărîte pe Antonescu și Ponta unul împotriva celuilalt.” Da. De ce? Ce cîștigă prin asta? Nu asta vor și Ponta și Antonescu? Să ocupe întreg spectrul politic? Să transforme prezidențialele într-un joc în doi? ”Băsescu vrea să lovească în Ponta cu Antonescu.” Da. Și ce rezolvă? Face din Antonescu singurul instrument legitim împotriva lui Ponta?

Băsescu îl validează pe Antonescu. Nu există decît un om capabil să-l învingă pe Ponta, Crin Antonescu. Tocmai și-a anunțat susținătorii că nu are nicio soluție și că nu există candidat la prezidențiale. Deși neputința și lipsa de soluții erau vizibile deja de la momentul anunțului fuziunii dintre Forța Civică și Mișcarea Populară.

Oricum, e tare asta cu manevrele geniale și subtile pe care le face Băsescu și de care se prind toți păcălicii de pe Facebook și nu se prind Ponta, Antonescu și consilierii lui. Toată lumea s-a prins de genialele și fatalele subtilități ale lui Băsescu, mai puțin cei vizați. Ponta și Antonescu nici nu-și dau seama cum sînt manipulați măiastru, deși orice cetățean care a intrat pe Facebook cinci minute, le știe, că sînt scrise de toate lumea. ”Genial, domnule! Ai văzut ce le-o dă? Nici nu-și dau seama ce li se întîmplă. Eu și cu încă 258 000 de comentatori de pe Facebook ne-am dat seama de aceste manevre secrete și subtile care vor să pară una, dar sînt alta. Să vezi ce fețe vor face Ponta și Antonescu peste doi ani, cînd se vor prinde de ce ne-am prins noi, tot facebookul, adineaorea, între o poză cu un citat din Oana Pellea și un share din Aurelian Temișan.”

Poate că Traian Băsescu vrea să fie arbitru între Ponta și Antonescu. Poate vrea să-l sperie pe Ponta și să-l aducă la masa negocierilor. Poate vrea să obțină, în schimbul sprijinului pentru unul dintre cei doi, diverse chestiuni. Aceste lucruri sînt relevante doar pentru interesele pe persoană fizică ale lui Băsescu și a celor din jurul său. Sînt irelevante pentru români. Dacă Băsescu și cei din jurul său vor să arbitreze lupta Ponta – Antonescu și să obțină una-alta în schimb, aceasta e o miză strict personală și de grup, grupuscul sau famiglie.

Poate că Traian Băsescu încearcă să le-o tragă lui Blaga și Predoiu. Însă validarea lui Antonescu nu face parte din metodele acceptabile. Deși, fie vorba între noi, nu face decît să-l valideze pe Blaga. Dacă Băsescu îl consideră frecventabil și acceptabil pe Antonescu, atunci lui Blaga nu i se mai poate reproșa nimic. Pînă acum i s-a reproșat blatul cu USL și o viitoare a predării PDL-ului la picioarele lui Antonescu.

În acest moment, dacă Băsescu îl consideră frecventabil, chiar și cu noduri, pe Antonescu, ”Adio PDL!” din 23 martie nu mai e justificat, decît poate de resentimentele și frustrările personale ale lui Băsescu.

Crin Antonescu este unul dintre cei mai extremiști și periculoși politicieni români, pe partea de politică, geostrategie și psihiatrie. Acest om nu poate fi considerat nici măcar 0.000001% acceptabil sau frecventabil.

Dacă țin minte, în vara 2012, noi am sărit cu lovitura de stat. Noi am zis-o primii (nu noi, Blogary – noi, societatea civilă, proștii de serviciu), nu a venit de la ”garaj” sau de la politicieni. Nu știu de ce am impresia că doar noi, cîțiva proști, chiar am crezut și credem sincer că a fost o tentativă de lovitură de stat. Pentru deștepți, ea nu se mai pune. A fost utilă atunci, în iulie și august 2012, acum nu mai e utilă, deci nu mai există. ”Cum? Domnia sa, domnul Crin Antonescu? Ce lovitură de stat? Cînd? Nu a există așa ceva, domnule! Hai să fim serioși! Cum să dea lovituri de stat prezidențiabilul dreptei, domnul Crin Antonescu?”

Iar faza cu ”înalta trădare” e jenantă. Domne, ulciorul nu merge de atîtea ori la apă. Să fim serioși. Ponta vrea să-l dea jos pe Băsescu și Antonescu îl salvează. Deși Antonescu e cel care ar cîștiga dacă Băsescu ar fi suspendat. Autovictimizarea obosește. A fost folosită prea mult. Nu crede nimeni ”noua lovitură de stat”. Să fim serioși.

Cred că cineva ar trebui să-i întrebe pe Traian Băsescu și Monica Macovei dacă în vara lui 2012 a fost sau nu lovitură de stat și dacă sînt dispuși să-l susțină la prezidențiale pe unul dintre cei doi inițiatori și conducători ai loviturii de stat, Crin Antonescu și Victor Ponta. Bine, Macovei va fi deja cu sacii în căruță la prezidențiale, deci în ceea ce o privește, întrebarea ar trebui să sune așa: ”Dacă PDL va susține în turul II al prezidențialelor, pe Crin Antonescu, cel mai mare dușman al DNA și ANI, și autor al loviturii de stat din 2012, veți protesta și veți demisiona din poziția de europarlamentar al PDL?” Cred că știu și răspunsul: ”Sînt profund indignată, însă prioritatea mea sînt proiectele europene și voi reprezenta țara și voi lupta pentru ea, ca Ștefan Andrei sau Corneliu Mănescu.” Băsescu va zice, evident, că el are simț politic și că Crin e totuși de dreapta hă hă.

Nu știu. Pe persoană fizică, Băsescu și Macovei și MRU și ceilalți poate că vor reuși să se rezolve din mai multe puncte de vedere. Însă acest lucru e relevant doar pentru persoanele lor fizice și persoanele fizice din jurul lor. Nu și pentru români.

A, că Macovei și Băsescu pot veni și cere poporului: ”Ajutați-ne să ne rezolvăm și noi, ca băieții.” Iar poporul, într-un acces de recunoștință sau generozitate, poate zice, ”Da, domne, pentru nostalgia vremurilor de aur, am decis să vă ajutăm să vă rezolvați ca băieții.”

Deși, la cîte se întîmplă în țara asta cu milioanele de fraieri care o locuiesc, parcă tragediile personale ale lui Băsescu, Macovei și celor din jurul lor nu sînt foarte impresionante. Adică mi se pare cam de prost gust ca ăia care-și văd afacerile duse de rîpă sau care nu au ce da de mîncare mîine copiilor sau care mor cu zile în spitale în care au pompat bani o viață întreagă să stea să sufere acum că Macovei și Băsescu și alții ca ei nu și-au rezolvat nuștiuce ambiții sau dorințe personale înalte sau mai puțin înalte. Adică, ce vreau să zic e că și poporenii au familie, copii, prieteni, foame dă bani, frici, ambiții atroce, dorințe ascunse și alte asemenea. Adică, nu chemi unul în căruciorul cu rotile să-ți împingă Mercedesul. Nu se cade.

Căderea lui Emil Constantinescu a fost o glumă ultrasoft. Să vedeți acum distracție. Sper totuși că Băsescu a avut o zi, o săptămînă sau un an prost și că e obosit sau a citit sau ascultat prostii sau cine știe cu cine s-a înhăiat la bere sau l-a stricat anturajul.

Cînd conjunctura se prăbușește îți rămîn credințele și principiile. Căci conjunctura vine și se duce. Poate că Băsescu își va aduce aminte asta. Sau poate nu. Oricum, nu e o catastrofă. Milicii și Băseștii vin și se duc. Nu pe ei trebuie să-i plîngem sau regretăm. Țara asta condusă de tîmpiți rămîne aici și cetățenii din ea rămîn și ei, cu toate problemele lor.

Nu sînt pesimist. N-am fost niciodată, deși lumea mă acuză, eronat, de pesimism. Doar că nu-mi place să trag pe nas și să-mi bag în venă. Luciditatea nu e pesimism. Minciuna nu optimism.

”Ni s-a stricat băsescul!” Asta e, se mai întîmplă. Îl aruncăm p-ăsta stricat și facem altul la loc. Am mai avut un milic stricat și n-am murit. Ce să mai zică ăia care au descoperit după atîta timp că au făcut pușcărie cu icoana Regelui Mihai în suflet și acum Regele (ei așa gîndesc, cu majusculă) se coțăie cu Voiculescu și Ponta.

”Ai noștri sînt în opoziție!” Nu mai fiți pesimiști. De ce vedeți toate în negru? Ai noștri nu sînt în opoziție. Ai noștri nu sînt.

”Nu mai avem partid!” Nici nu cred că am avut. Dar facem noi cumva. Punem ochii pe altul, pînă nu mai rămîne nimic din el.

PS. Dacă știam că lovitura de stat din 2012 a dat-o candidatul prezidențial al dreptei nu mă mai ambalam. Eram liniștit că lovitura de stat a dat-o unul de-al nostru și  e bine cînd ești de partea bună a loviturii de stat. Sau, vorba lui Mihai Polițeanu: Antonescu era președinte din vara trecută, de ce ne-am mai încurcat atîta?

Am scris 4541 de cuvinte. Mai aveam încă 4500 de scris, dar mă opresc aici. E 6.40, scriu de 9 ore (cu pauze), nu mai am chef de corecturi. Dacă am scăpat greșeli gramaticale sau înjurături mai dure decît las să-mi scape public, asta e.

UPDATE.

PNȚcd reacționează.

PNŢCD: Nu vom susţine niciodată candidatura la Preşedinţie a unor personaje toxice precum Antonescu

PNŢCD menţionează că, pe aceste temeiuri, acceptă dialogul pentru unificarea dreptei dacă şi numai dacă acest dialog are la bază reprezentarea românilor care cred în valorile dreptei: libertate, liberă iniţiativă, morală creştină.

„PNŢCD respinge orice troc politic şi orice reevaluare ale unor personaje care, prin acţiunile lor publice, fac rău României. PNŢCD va susţine şi promova valorile dreptei româneşti, dar nu va participa «la grămadă», într-o construcţie a compromisului politicianist. Dacă celelalte partide care se revendică a fi de dreapta vor alege această cale, noi vom merge pe drumul nostru, alături de românii care cred în valorile dreptei”, se mai arată în comunicat.

„Pe aceste temeiuri, PNŢCD afirmă că nu va susţine niciodată candidatura la preşedinţia României a unor personaje toxice, precum Crin Antonescu. PNŢCD consideră că acest personaj este unul din marii duşmani ai domniei legii în România, fapt dovedit prin repetatele atacuri la adresa Justiţiei şi statului de drept, ca şi prin promovarea unor oameni cu probleme penale în Guvernul României, în Parlamentul României şi în conducerea partidului său”, susţine PNŢCD.

Candidat numit pe baza sondajelor? Furculite si spaghetti!

Atât PDL cât şi MRU afirmă că, indiferent de numele câştigătorului din competiţia internă a PDL, candidatul la preşedinţie va fi desemnat pe baza sondajelor.

Nu e clar de ce mai există atunci o competiţie în PDL, Ungureanu e mult peste orice membru al partidului. Dar se poate argumenta că prezidenţiabilii PDL n-au avut şansa să se prezinte ca atare în spaţiul public, iar în ianuarie-aprilie vom vedea la sondaje ce şi cum.

Să nu avem iluzii: contează muşchiul politic şi europarlamentarele. Povestea cu sondajele e praf în ochi.

Chiar dacă în mod sincer se va încerca identificarea candidatului cel mai bun pe baza sondajelor, vor exista nişte dificultăţi mari dar nu foarte evidente la prima vedere.

Câteva exemple (voi folosi nume reale nu ca aluzie, ci pentru ca discuţia să nu pară teoretică) :
1. Transfer imperfect între candidaţi
Sondaj în martie: „Cu cine aţi vota la prezidenţiale?”
18% spun MRU.
12% spun Predoiu.
(Suma: 30%).
MRU e asumat drept candidatul oficial. Însă… e posibil să ajungem la următoarea situaţie: după ce Predoiu renunţă la candidatură MRU nu ajunge la 30%, ci la 24%. Jumătate din susţinătorii lui Predoiu sunt oameni cărora nu le place de MRU, ci care l-ar prefera pe Antonescu sau care, mai degrabă decât să voteze MRU, ar sta acasă. În schimb dacă MRU ar fi cel care ar renunţa la candidatură, Predoiu ar urca la 28%, pentru că aproape toţi votanţii potenţiali ai lui MRU ar face tranziţia către noul candidat al opoziţiei unite.
2. „Capcana Stolojan”
În contextul în care un candidat al opoziţiei s-ar confrunta cu un candidat PSD în turul doi, poziţionarea electoratului PNL e importantă. Electoratul terţiar, cel care nu este implicat direct în turul doi, decide câştigătorul în fiecare scrutin prezidenţial din 1992 încoace.
Acest aspect a fost ignorat atunci când s-a finalizat Alianţa DA. În sondajele de la începutul anului 2004, Stolojan > Băsescu. Foarte târziu în toamnă s-au făcut simulări apropo de ce s-ar întâmpla în turul doi. S-a descoperit atunci cu oroare că Stolojan ar fi învins clar de către Năstase, pentru că electoratul PRM – al treilea ca mărime – ar fi stat acasă. În acest context a fost nevoie de candidatura lui Traian Băsescu, care putea impulsiona pe vadimişti cu un mesaj anti-corupţie mai credibil.
În termenii de peste câteva luni, problema de mai sus ar putea suna astfel: (repet, numele şi procentele sunt strict ca exemplu)
Predoiu 16%
MRU 10%
Electoratul PNL îl preferă pe MRU lui Predoiu. Numai că nimeni nu se gândeşte să măsoare opţiunea lor în sondaje.
Predoiu este selectat drept candidatul opoziţiei, ajunge în turul doi şi pierde lamentabil, pentru că electoratul PNL nu îl susţine. O candidatură a lui MRU, pe coordonatele de mai sus, ar fi însemnat victorie în turul doi, pentru că PNL-iştii l-ar vota.
3. Factorul timp
Situaţia se poate schimba total în lunile care trec până la alegeri. Candidatul preferat de public poate avea probleme „de dosar” de care se va afla abia prin octombrie. Atitudinea electoratului PNL faţă de un potenţial tur 2 fără Antonescu se poate schimba. Candidatura PSD nu e anunţată – în cazul în care va fi una aparte va exista un deranj mare pe „dreapta”. Un rezultat prost al PNL la europarlamentare poate duce la o revoltă internă şi o candidatură nouă, care va schimba dinamici. PDL are vulnerabilităţi asemănătoare. Ce e adevărat şi plauzibil în februarie poate fi absurd şi inutil în octombrie.
În consecinţă, decizia e mai complexă decât pare. Iar opoziţia de azi are o tradiţie nefericită în folosirea sondajelor. Denumirea „ARD” a fost selectată pe baza unui sondaj în care fusese respinsă de 75% din participanţi – dar era cea mai puţin proastă dintre opţiunile propuse ( http://www.blogary.ro/comentariu/cum-a-fost-ales-numele-alianta-romania-dreapta/ ) . Prigoană a fost selectat candidat la primăria capitalei tot pe baza unor sondaje, lucru admis public de Elena Udrea şi pentru care încă îşi pune cenuşă în cap.
În realitate, decizia nu se va lua pe baza sondajelor. Şi nici n-ar trebui să se ia aşa. O candidatură e o decizie politică, ceea ce înseamnă responsabilitate pentru cei care o propun. Nu se motivează cu sondaje sau strict cu sondaje. Politicienii şi partidele, prin acţiunile lor, schimbă situaţia din sondaje, nu invers.
În alte cuvinte, sondajele măsoară dar nu au o funcţie de previziune; sunt unelte, nu soluţii sau rute strategice. A determina numele unui candidat strict pe baza sondajelor este echivalent cu a-ţi întreba furculiţele şi lingurile ce fel de spaghetti ar trebui să cumperi de la supermarket.

Europarlamentarele, o excelenta oportunitate pentru MRU

Nu poți fi prezidențiabil fără a fi locomotivă electorală pentru partidul tău

Nicio structură de partid nu îți cîștigă alegerile prezidențiale. Îți poate aduce maximum 30%, dar nu peste 50% în turul II. Depinde de candidatul prezidențial să cîștige diferența de la 30% la 50%.

Astfel, alegerile europarlamentare sînt o excelentă ocazie pentru MRU să-și dovedească forța electorală, cu cîteva luni înainte de alegerile prezidențiale. Dacă are această forță electorală, MRU poate trage după sine FC pînă la 20% sau chiar mai mult. Ca să cîștige prezidențialele, MRU trebuie să scoată în turul I în jur de 30%. Partidele de opoziție, prin structuri, alea care au mai rămas, nu-i pot aduce mai mult de 15-20%. Restul de voturi trebuie să le adune el, prin forța electorală personală, cu carisma personală, cu flerul și inteligența personale și, evident, cu strategia potrivită. Pentru a cîștiga turul II trebuie să obțină, tot pe persoană politică, încă cel puțin 20%. Astfel, MRU, ca să devină președinte, trebuie să cîștige, cu propria persoană politică, în jur de 30-35% din voturi. La o prezență de 10 milioane, asta ar însemna 3-3,5 milioane de voturi pe care MRU trebuie să le cîștige cu forța electorală proprie, fără structuri de partid și alte asemenea. Va reuși MRU? Nu știm. Însă vom vedea ce forță electorală proprie are la europarlamentare. Dacă va ridica FC+PNȚcd de la 5-6% la 20-25%, atunci putem spune că MRU dispune de suficientă forță electorală proprie pentru a ajunge în turul II la prezidențiale și de a lupta de la egal la egal cu contracandidatul său (domnul Ponta sau domnul Antonescu). Dacă MRU nu reușește să-și ridice partidul la peste 20% nu ne putem aștepta ca la prezidențiale să urce de la 20%, cît îi oferă structurile de partid ale opoziției, la peste 50%, cît îi este necesar pentru a cîștiga alegerile.

Pe de altă parte, este extrem de important pentru construcția politică a lui MRU, Forța Civică, să-și promoveze brandul politic și să participe cel puțin la o serie de alegeri (europarlamentare, parlamentare și locale, și chiar și prezidențiale) sub numele și sigla proprii. Europarlamentarele reprezintă o excelentă ocazie. În urma europarlamentarelor nu se formează majorități și guverne, nu se desemnează premieri, deci alianțele sînt inutile. Insistența lui MRU pentru o alianță la europarlamentare este de neînțeles atîta timp cît MRU și partidul său ar avea numai de cîștigat în urma unei candidaturi sub siglă și nume proprii. MRU ar dovedi că are forță electorală și că poate cîștiga singur cîteva milioane de voturi la prezidențiale, că poate trage după sine un partid și îl poate urca de la 5% la 20% iar Forța Civică și-ar promova brandul politic, prea puțin cunoscut. Campaniile electorale sînt perioade de maxim interes față de scena politică și un partid ale cărui siglă și nume sînt promovate în campanie și apar pe milioane de buletine de vot la alegeri are numai de cîștigat la nivel de notorietate, identitate și încredere. Cu atît mai mult cu cît MRU și FC se plîng de un pretins boicot mediatic. Ce ocazie mai bună să spargi acest embargo decît alegerile europarlamentare? Să nu uităm că FC este prea puțin cunoscută din cauză că nu a participat niciodată la alegeri sub nume și siglă proprii. Și nici MRU nu a avut șansa să-și dovedească forța electorală pînă acum. A participat la alegerile parlamentare din 2012 pe listele ARD, la Arad, într-un fief al PDL, unde a ocupat locul 2, după contracandidatul de la USL. Dar atunci USL era pe val, PDL pe tobogan, iar strategia electorală a ”dreptei” a fost catastrofală. La europarlamentare însă, MRU, din postura de cap de listă al FC, poate trage partidul după sine la 20% (sau chiar 25%, dacă ne uităm la nivelul de încredere de care se bucură MRU). Deasemenea, MRU trebuie să arate siguranță și că are încredere în forța sa politică și a partidului pe care îl conduce. Doar așa îi poate convinge pe ceilalți. Nu ajungi în fruntea celorlalți rugîndu-te de ei să te pună acolo, te pui îi fruntea celorlalți și îi conduci. Un MRU care conduce FC la europarlamentare la peste 20% e un lider și o forță electorală pe care ceilalți nu o mai pot ignora și pe care, de nevoie, o vor urma.

Nu există absolut niciun motiv serios pentru care FC nu poate participa sub siglă și nume proprii la europarlamentare. Nu se fac majorități și guverne, deci alianțele sînt inutile, partidul cîștigă notorietate și identitate, MRU își arată forța electorală de lider și locomotivă electorală. Este o oportunitate extraordinară, un noroc cu care nu te întîlnești des în viața politică.

Situatiunea strategica

PSD și PNL fac eforturi pentru a-și împărți scena politică între ele după 2016, în timp ce restul lumii se zbate politic undeva în primăvara lui 2011 sau chiar 2005. Cam așa poate fi rezumată situațiunea politică.

Propunerile PSD vizează eliminarea Președintelui din ecuația puterii, rămînînd ca aceasta să fie disputată doar de partidele cu structuri teritoriale puternice, așa cum este PSD și așa cum speră să devină PNL. Restrîngerea atribuțiilor prezidențiale și introducerea sistemului electoral majoritar (vot uninominal pur și dur) vor avea drept consecință creșterea importanței structurilor locale și a puterii partidelor mari. Partidele medii și mici vor dispărea.

În același timp, PNL se repoziționează spre o dreaptă conservatoare, sperînd să reziste în fața PSD-ului și chiar să repete performanțele dreptei poloneze și maghiare.

Celelalte partide nu mai există politic. PDL e în vrie și arată tot atîta curaj și limpezime cît are și șeful său, Vasile Blaga, FC nu e partid propriu zis, e mai degrabă o platformă de intrare pe listele altui partid mai mare, PNȚcd e o ștampilă pe care se bat niște țăcăniți, PPDD e doar pepinieră pentru alte partide iar MP încă e la stadiul de fundație și nu are o voce politică.

Societatea civilă și presa s-au transformat în procuratură populară și se zbat între agonii și extaze cu arestări, cătușe și stenograme.

Tot ce poate oferi dreapta politic-civilă, așa-zisele forțe democratice, este, ca de obicei, intervenționismul. Iar acesta este drumul cel mai scurt spre preluarea totală a dreptei politice de către PNL.

Personal, nu cred că PSD și PNL, care sînt, la capitolul gîndire strategică, cu ani buni înaintea ”dreptei anti-useliste”, undeva prin 2016, îi vor aștepta pe bravii noștri ”luptători anti-uslamiști” să ajungă măcar în prezent. Ca să nu mai spun că lupta împotriva PNL presupune ieșirea din discursul intervenționist, eurocumințel și politic corect. Adică mult curaj. Și nu văd care ar fi acea grupare politică care să-l aibă.

Despre unitatea dreptei

O legislatură parlamentară durează patru ani. Din actuala legislatură au trecut cinci luni. Mai sînt 3 ani și 7 luni.  Sau 43 de luni. Sau peste 180 de săptămîni. Sau 1300 de zile. Alegeri anticipate nu vor fi. Revoluție nu va fi și nici nu e de dorit. PSD are mai mulți parlamentari decît PNL și PDL la un loc. PDL, adică cei care se presupune că sînt ai noștri (eu nu i-am votat, deci nu-i consider ca fiind și ai mei), are sub 13% din mandatele parlamentare. PNL nu e de dorit să ajungă cel mai important partid de la guvernare, în condițiile în care este cel mai iresponsabil și extremist partid de pe scena politică românească. Pînă în decembrie 2016 vom avea premier PSD, guvern în care principalul partid de guvernare e PSD, majoritate parlamentară condusă de PSD.

Am scris acestea ca să fie clar și pentru cei care vorbesc și se comportă ca și cum peste cinci luni sau un an vor fi alegeri parlamentare sau revoluție și ”ai noștri” trebuie să se unească și să revină la putere. ”Ai noștri” nu revin la putere mai devreme de decembrie 2016-ianuarie 2017, în varianta ultraoptimistă.

Este necesară unitatea dreptei? Dacă partidele dreptei au valori comune, da, unitatea dreptei este necesară. Nu există motive de a rămîne separate partide care susțin aceleași valori. Dacă nu au valori comune, atunci înseamnă că se aliază de conjunctură pentru a atinge un obiectiv limitat. Care e acel obiectiv? Pînă în 2016 nu avem alegeri parlamentare. La alegerile europarlamentare nu se fac majorități pentru guvernare, deci este inutilă o coagulare. La prezidențiale susținerea unui candidat comun nu presupune o alianță formală între partide (în condițiile în care alegerile prezidențiale vor mai avea vreo miză – dacă Președintele își pierde atribuțiile, așa cum propune USL-ul, alegerile prezidențiale își pierd aproape total miza).

Unitatea dreptei se poate face prin fuziune sau deloc. Din două motive:

  1. Valori și obiective comune: dacă partidele de dreapta au valori și obiective comune, atunci de ce să prefere o alianță de conjunctură? De ce ar exista șase partide diferite cu valori comune? Dacă criteriul central de coagulare sînt valorile politice, atunci existența mai multor partide de dreapta nu își are rostul. A prefera o alianță fuziunii înseamnă să pui orgoliile și ambițiile personale deasupra valorilor politice ale dreptei. O alianță este prin definiție o uniune conjuncturală și pe termen scurt, pînă la atingerea scopurilor comune. O fuziune este o uniune bazată pe valori iar valorile nu expiră. Dacă PNL, MP, PDL, PNȚcd, FC și NR sînt partide de dreapta, și au valori comune, atunci nu există niciun motiv să rămînă separate și să nu fuzioneze. 
  2. Un viitor pentru electoratul de dreapta: dacă partidele de dreapta promit electoratului un viitor mai bun, atunci să garanteze că acest viitor va exista. Uitați-vă ce s-a întîmplat cu alianțele: CDR s-a rupt după ce a ținut-o patru ani numai în scandaluri, DA s-a rupt la doi ani de la cîștigarea alegerilor, ARD s-a rupt chiar a doua zi după alegeri și nici USL nu se simte prea bine, la cinci luni după ce a cîștigat alegerile. Oamenii îți dau votul și încrederea nu pentru două zile, ci pentru patru ani. Atît durează mandatul care decurge din votul dat de alegători. Dacă vrei ca oamenii să-ți acorde încrederea lor pe termen lung, dacă îți place să le vorbești despre unitate și viitor, dovedește că nu sînt vorbe în vînt. De ce n-ar fuziona aceste partide? Au de gînd să iasă la un moment dat din alianță și să se alieze cu alte partide? De ce ar insista partidele dreptei să fie entități separate și independente? Fuziunea este angajamentul pe care partidele care susțin aceleași valori și-l iau în fața alegătorilor că vor rămîne unite și nu vor trăda cauza.

Există două modalități prin care se poate face fuziunea:

  1. De pe poziții egale: la nivel central și local conducerea va fi împărțită în mod egal de membrii partidelor care intră în fuziune. Dacă în conducerea centrală sînt 50 de locuri, fiecare partid va avea dreptul la 10 locuri, dacă sînt 45 de filiale județene și de sector, fiecare partid va avea dreptul al 9 președinți de filială șamd. Deasemenea și locurile eligibile la europarlamentare și parlamentare vor fi împărțite în mod egal. Dacă partidul unit al dreptei este rezultatul fuziunii a cinci partide și la europarlamentare sînt zece locuri eligibile, atunci fiecare partid va avea dreptul la două locuri eligibile, Dacă la parlamentare sînt 100 de locuri eligibile, fiecare partid va avea dreptul la 20 de locuri. 
  2. În urma unei competiții. Ar fi de preferat, atîta timp cît libertatea și competiția sînt valori centrale ale dreptei. Cele cinci partide ale dreptei care vor să fuzioneze participă separat la alegerile europarlamentare iar împărțirea locurilor în conducere și candidaturilor eligibile la parlamentarele din 2016 se face proporțional în funcție de scorul de la europarlamentare al fiecărui partid care intră în fuziune. Dacă MP ia 14%, PDL 9%, FC 3%, PNȚcd 1% și NR 0%, atunci MP va avea 52% din locurile în conducere și candidaturi eligibile, PDL va avea 33%, FC va avea 11%, PNȚcd va avea 3% iar NR 1% (se rotunjesc rămășițele de la ceilalți).

Alegerea candidatului la prezidențiale al marelui partid unit al dreptei. Fiind un singur om, nu-l poți împărți în cinci fără riscul să-ți moară din cauza rănilor și al pierderii de sînge (deși dacă-i tai p-ăștia de la dreapta tare mi-e teamă că nu curge nimic). Varianta alegerilor primare cade atîta timp cît partidele românești nu au un recensămînt al membrilor și sînt foarte mulți membri fictivi, folosiți de liderii filialelor în bătăliile politice interne. Îți rămîn la dispoziție cîteva variante de alegere:

  1. Fiecare partid component al fuziunii își alege un candidat. Apoi se trage la sorți. Cel care trage paiul mai scurt e nefericitul candidat prezidențial.
  2. Fiecare partid component al fuziunii își alege un candidat. Apoi 3 case de sondare fac cîte un sondaj lunar timp de 3 luni. În total 9 sondaje. Se face media iar cel de pe primul loc este declarat candidat.

Dacă varianta de Constituție propusă de USL trece de Parlament, Curtea Constituțională și referendum, alegerile prezidențiale își pierd miza. Probabil din partea USL va candida Crin Antonescu însă nu cred că PSD* și PNL vor fi foarte dispuse să consume resurse în aceste alegeri. Ar fi o investiție inutilă. Nici celelalte partide nu vor găsi prea ușor resurse și nici personalități dispuse să candideze pentru o funcție fără miză. Dacă modificările privind funcția prezidențială trec, vom avea cea mai liniștită și plictisitoare campanie prezidențială din 1990 încoace. Și probabil absenteism masiv.

Și totuși, mai există o variantă de unitate a dreptei. Și cred că această variantă e cea care se va realiza. Dacă toți cei care se declară ”de dreapta” cred în aceleași valori, ce ar fi dacă toți ar veni în același partid? Ar avea motive să n-o facă, altele decît orgoliile și ambițiile personale? Nu. Astfel, vor rămîne pe dinafară doar orgolioșii și ambițioșii. Dar care va fi acest partid care va unifica dreapta, care îi va atrage pe toți cei care cred în valorile politice ale dreptei? Răspunsul îl vor da tot libertatea și competiția, două valori centrale ale dreptei. Libertatea și competiția nu sînt bune și utile, sînt extraordinar de bune și utile. Dacă acea forță politică îi va atrage pe toți cei care sînt relevanți și cred în valorile dreptei va fi Mișcarea Populară a lui Băsescu, alianța lui MRU, Pavelescu, Tăriceanu și Chiliman, PDL-ul lui Blaga, Cezar Preda și Gigi Chiru sau NR-ul lui Neamțu, vom trăi și vom vedea în următorii ani. E timp suficient. Următoarele alegeri parlamentare sînt în decembrie 2016, adică peste 3 ani și 7 luni, dacă ați uitat.

* Ar însemna ca PSD să pună în joc resurse umane, logistice și financiare pentru a susține un candidat la o funcție fără importanță. De ce ar face-o? Ce ar primi în schimb? Nimic. Pentru pesediști, după schimbarea Constituției, vitale sînt alegerile parlamentare din 2016, cînd guvernarea se decide în Parlament, fără implicarea Președintelui. După noul sistem doar scorul în alegerile parlamentare și alianțele cu celelalte partide sînt importante, fără ca Președintele să mai poată influența în vreun fel caogularea majorităților parlamentare și, implicit, guvernarea.

PS. Am zis că scriu despre Mișcarea Populară, dar m-am luat cu tot felul de prostii, gen unitatea dreptei. Voi scrie mîine și despre Mișcarea Populară.