Luptele fratricide PDL-PMP si PSD-PNL, o necesitate electorala

Apropo de prostia nesfîrșită care circulă, absolut surprinzător, printre atîția oameni inteligenți: ”PMP și PDL nu trebuie să se atace între ele, ca să cîștige voturi trebuie să atace PSD-ul.”

Am zis-o și scris-o încă de acum un an, public și în discuții private: singura șansă a PMP e să se declare moștenitorul lui Băsescu și să atace cît mai virulent PDL pentru trădarea idealurilor băsiste.

Singura șansă a PDL de a-și păstra alegătorii e să contrapună băsismului valoarea pedismului tradițional, să se victimizeze față de atacurile PMP, să contracareze imaginea de justițiar a lui Băsescu cu imaginea de justițiar a lui Macovei, să păstreze, prin prezența lui Macovei, liderii de opinie ai intelectualilor și justițiarilor de partea sa. Și, la rîndul său, să atace PMP-ul și să-l acuze de trădare.

Ce ar putea cîștiga PMP și PDL prin atacurile la PSD? Absolut nimic. Votanții dezamăgiți de PSD vor vota extremiștii populiști sau vor sta acasă. La europarlamentare important e ca partidele să-și țină militanții în priză. Fiindcă doar aceștia vor veni la vot. Orice încercare a PMP sau PDL de a se adresa electoratului pesedist sau penelist e o pierdere de timp, energie și resurse de tot felul. E o imbecilitate fără margini.

PMP și PDL nu mai au resurse de creștere. Nu pot atrage electoratul USL, nici măcar pe cel dezamăgit, nu pot atrage alt electorat. Tot ce pot să facă e să lupte pe acel bazin de 1,5 milioane de alegători pe care îl împart. E singurul lor electorat. PMP și PDL funcționează asemeni vaselor comunicante. Un votant pierdut de unul va fi cîștigat de celălalt.

În acest electorat există și nostalgicii unității, așa cum și în electoratul USL găsim nostalgicii unității USL. Vinovatul pentru ruperea unității plătește. De aici și necesitatea acuzațiilor de trădare și falselor apeluri la unitate.

Atacurile din partea PMP sau PDL la PSD/PNL trebuie să existe doar pentru a contracara posibile acuzații de blat.

Repet, în logică strict electorală, PDL și PMP nu au de cîștigat decît unul în raport cu celălalt, decît dacă iau voturi unul de la celălalt (sau, mai bine zis, dacă PMP ia de la PDL sau dacă PDL reușește să-și păstreze voturile în ciuda asaltului PMP).

Orice încetare a atacurilor și a luptei dintre cele două va folosi doar PDL-ului și va lăsa PMP sub prag. Orice concentrare a celor două partide pe atacurile la PSD nu va avea absolut niciun efect electoral, altul decît mobilizarea alegătorilor USL.

PMP și PDL sînt partide de structuri și militanți. Sînt blocate în bazinul electoral de 1-2 milioane voturi din care nu pot ieși. Nu au resurse intelectuale, valori, de comunicare care să le permită creșterea sau ieșirea din bazin. Tot ce pot face e să mobilizeze acest bazin cît mai bine și să-l ocupe unul în dauna celuilalt. De prostia aia cu ”să nu se mai atace între ele, să atace PSD-ul” uitați. E o prostie care rușinează reputația de om inteligent a celui care o susține.

PSD și PNL sînt în aceeași situație. Nu pot cîștiga voturi decît acuzîndu-se reciproc, deși aici se pare că PSD-ul deja a tranșat lupta (Antonescu nu stă prea bine la inteligența politică).

PNȚcd, MRU și PNR, în schimb, așa mititele cum sînt, au o fereastră de oportunitate și pot atrage electorat din afara bazinelor USL-Băsescu. Mă rog, MRU nu e chiar mitititel, e cît un partid (PFC e doar secretariatul său). Spre deosebire de duetele fratricide PSD-PNL și PDL-PMP, acestea nu trebuie să atace pe nimeni punctual, niciun partid. E suficient să se poziționeze (fiecare, diferit doctrinar) ca alternative la establishmentul actual. Asta nu înseamnă că vor cîștiga mîine 2 milioane de voturi. Dar despre asta, altădată.

Despre unitatea dreptei

O legislatură parlamentară durează patru ani. Din actuala legislatură au trecut cinci luni. Mai sînt 3 ani și 7 luni.  Sau 43 de luni. Sau peste 180 de săptămîni. Sau 1300 de zile. Alegeri anticipate nu vor fi. Revoluție nu va fi și nici nu e de dorit. PSD are mai mulți parlamentari decît PNL și PDL la un loc. PDL, adică cei care se presupune că sînt ai noștri (eu nu i-am votat, deci nu-i consider ca fiind și ai mei), are sub 13% din mandatele parlamentare. PNL nu e de dorit să ajungă cel mai important partid de la guvernare, în condițiile în care este cel mai iresponsabil și extremist partid de pe scena politică românească. Pînă în decembrie 2016 vom avea premier PSD, guvern în care principalul partid de guvernare e PSD, majoritate parlamentară condusă de PSD.

Am scris acestea ca să fie clar și pentru cei care vorbesc și se comportă ca și cum peste cinci luni sau un an vor fi alegeri parlamentare sau revoluție și ”ai noștri” trebuie să se unească și să revină la putere. ”Ai noștri” nu revin la putere mai devreme de decembrie 2016-ianuarie 2017, în varianta ultraoptimistă.

Este necesară unitatea dreptei? Dacă partidele dreptei au valori comune, da, unitatea dreptei este necesară. Nu există motive de a rămîne separate partide care susțin aceleași valori. Dacă nu au valori comune, atunci înseamnă că se aliază de conjunctură pentru a atinge un obiectiv limitat. Care e acel obiectiv? Pînă în 2016 nu avem alegeri parlamentare. La alegerile europarlamentare nu se fac majorități pentru guvernare, deci este inutilă o coagulare. La prezidențiale susținerea unui candidat comun nu presupune o alianță formală între partide (în condițiile în care alegerile prezidențiale vor mai avea vreo miză – dacă Președintele își pierde atribuțiile, așa cum propune USL-ul, alegerile prezidențiale își pierd aproape total miza).

Unitatea dreptei se poate face prin fuziune sau deloc. Din două motive:

  1. Valori și obiective comune: dacă partidele de dreapta au valori și obiective comune, atunci de ce să prefere o alianță de conjunctură? De ce ar exista șase partide diferite cu valori comune? Dacă criteriul central de coagulare sînt valorile politice, atunci existența mai multor partide de dreapta nu își are rostul. A prefera o alianță fuziunii înseamnă să pui orgoliile și ambițiile personale deasupra valorilor politice ale dreptei. O alianță este prin definiție o uniune conjuncturală și pe termen scurt, pînă la atingerea scopurilor comune. O fuziune este o uniune bazată pe valori iar valorile nu expiră. Dacă PNL, MP, PDL, PNȚcd, FC și NR sînt partide de dreapta, și au valori comune, atunci nu există niciun motiv să rămînă separate și să nu fuzioneze. 
  2. Un viitor pentru electoratul de dreapta: dacă partidele de dreapta promit electoratului un viitor mai bun, atunci să garanteze că acest viitor va exista. Uitați-vă ce s-a întîmplat cu alianțele: CDR s-a rupt după ce a ținut-o patru ani numai în scandaluri, DA s-a rupt la doi ani de la cîștigarea alegerilor, ARD s-a rupt chiar a doua zi după alegeri și nici USL nu se simte prea bine, la cinci luni după ce a cîștigat alegerile. Oamenii îți dau votul și încrederea nu pentru două zile, ci pentru patru ani. Atît durează mandatul care decurge din votul dat de alegători. Dacă vrei ca oamenii să-ți acorde încrederea lor pe termen lung, dacă îți place să le vorbești despre unitate și viitor, dovedește că nu sînt vorbe în vînt. De ce n-ar fuziona aceste partide? Au de gînd să iasă la un moment dat din alianță și să se alieze cu alte partide? De ce ar insista partidele dreptei să fie entități separate și independente? Fuziunea este angajamentul pe care partidele care susțin aceleași valori și-l iau în fața alegătorilor că vor rămîne unite și nu vor trăda cauza.

Există două modalități prin care se poate face fuziunea:

  1. De pe poziții egale: la nivel central și local conducerea va fi împărțită în mod egal de membrii partidelor care intră în fuziune. Dacă în conducerea centrală sînt 50 de locuri, fiecare partid va avea dreptul la 10 locuri, dacă sînt 45 de filiale județene și de sector, fiecare partid va avea dreptul al 9 președinți de filială șamd. Deasemenea și locurile eligibile la europarlamentare și parlamentare vor fi împărțite în mod egal. Dacă partidul unit al dreptei este rezultatul fuziunii a cinci partide și la europarlamentare sînt zece locuri eligibile, atunci fiecare partid va avea dreptul la două locuri eligibile, Dacă la parlamentare sînt 100 de locuri eligibile, fiecare partid va avea dreptul la 20 de locuri. 
  2. În urma unei competiții. Ar fi de preferat, atîta timp cît libertatea și competiția sînt valori centrale ale dreptei. Cele cinci partide ale dreptei care vor să fuzioneze participă separat la alegerile europarlamentare iar împărțirea locurilor în conducere și candidaturilor eligibile la parlamentarele din 2016 se face proporțional în funcție de scorul de la europarlamentare al fiecărui partid care intră în fuziune. Dacă MP ia 14%, PDL 9%, FC 3%, PNȚcd 1% și NR 0%, atunci MP va avea 52% din locurile în conducere și candidaturi eligibile, PDL va avea 33%, FC va avea 11%, PNȚcd va avea 3% iar NR 1% (se rotunjesc rămășițele de la ceilalți).

Alegerea candidatului la prezidențiale al marelui partid unit al dreptei. Fiind un singur om, nu-l poți împărți în cinci fără riscul să-ți moară din cauza rănilor și al pierderii de sînge (deși dacă-i tai p-ăștia de la dreapta tare mi-e teamă că nu curge nimic). Varianta alegerilor primare cade atîta timp cît partidele românești nu au un recensămînt al membrilor și sînt foarte mulți membri fictivi, folosiți de liderii filialelor în bătăliile politice interne. Îți rămîn la dispoziție cîteva variante de alegere:

  1. Fiecare partid component al fuziunii își alege un candidat. Apoi se trage la sorți. Cel care trage paiul mai scurt e nefericitul candidat prezidențial.
  2. Fiecare partid component al fuziunii își alege un candidat. Apoi 3 case de sondare fac cîte un sondaj lunar timp de 3 luni. În total 9 sondaje. Se face media iar cel de pe primul loc este declarat candidat.

Dacă varianta de Constituție propusă de USL trece de Parlament, Curtea Constituțională și referendum, alegerile prezidențiale își pierd miza. Probabil din partea USL va candida Crin Antonescu însă nu cred că PSD* și PNL vor fi foarte dispuse să consume resurse în aceste alegeri. Ar fi o investiție inutilă. Nici celelalte partide nu vor găsi prea ușor resurse și nici personalități dispuse să candideze pentru o funcție fără miză. Dacă modificările privind funcția prezidențială trec, vom avea cea mai liniștită și plictisitoare campanie prezidențială din 1990 încoace. Și probabil absenteism masiv.

Și totuși, mai există o variantă de unitate a dreptei. Și cred că această variantă e cea care se va realiza. Dacă toți cei care se declară ”de dreapta” cred în aceleași valori, ce ar fi dacă toți ar veni în același partid? Ar avea motive să n-o facă, altele decît orgoliile și ambițiile personale? Nu. Astfel, vor rămîne pe dinafară doar orgolioșii și ambițioșii. Dar care va fi acest partid care va unifica dreapta, care îi va atrage pe toți cei care cred în valorile politice ale dreptei? Răspunsul îl vor da tot libertatea și competiția, două valori centrale ale dreptei. Libertatea și competiția nu sînt bune și utile, sînt extraordinar de bune și utile. Dacă acea forță politică îi va atrage pe toți cei care sînt relevanți și cred în valorile dreptei va fi Mișcarea Populară a lui Băsescu, alianța lui MRU, Pavelescu, Tăriceanu și Chiliman, PDL-ul lui Blaga, Cezar Preda și Gigi Chiru sau NR-ul lui Neamțu, vom trăi și vom vedea în următorii ani. E timp suficient. Următoarele alegeri parlamentare sînt în decembrie 2016, adică peste 3 ani și 7 luni, dacă ați uitat.

* Ar însemna ca PSD să pună în joc resurse umane, logistice și financiare pentru a susține un candidat la o funcție fără importanță. De ce ar face-o? Ce ar primi în schimb? Nimic. Pentru pesediști, după schimbarea Constituției, vitale sînt alegerile parlamentare din 2016, cînd guvernarea se decide în Parlament, fără implicarea Președintelui. După noul sistem doar scorul în alegerile parlamentare și alianțele cu celelalte partide sînt importante, fără ca Președintele să mai poată influența în vreun fel caogularea majorităților parlamentare și, implicit, guvernarea.

PS. Am zis că scriu despre Mișcarea Populară, dar m-am luat cu tot felul de prostii, gen unitatea dreptei. Voi scrie mîine și despre Mișcarea Populară.

Constitutia lui Iliescu, judetele lui Ceausescu, sistemul electoral al lui Hrebenciuc si statul social al lui Dej

Aceştia sînt cei patru inamici ai noştri, cei patru ticăloşi cu care trebuie să ne batem:

  1. Constituţia lui Iliescu, amendată de Năstase şi binecuvîntată de Securitate şi Mafie;
  2. Organizarea administrativă a lui Ceauşescu, făcută special pentru a face dictatura cît mai uşoară, pentru dictator, evident;
  3. Sistemul electoral gîndit şi negociat de Hrebenciuc, Bogdan Olteanu şi Cristian Pîrvulescu, uninominal în formă, proporţional în conţinut, una dintre cele mai mari minciuni post-decembriste;
  4. Statul social adus cu tancurile sovietice şi cizelat de mafia post-decembristă, sub atenta îndrumare şi oblăduire a lui Iliescu.

Orice mişcare sau partid de dreapta trebuie să înţeleagă că nu mai vrem să trăim după regulile date de Iliescu, Ceauşescu, Hrebenciuc şi Dej, că nu mai vrem să fim conţinutul care umple formele desenate de cei patru, că nu mai vrem să trăim în hotarele trasate de ei. Rolul PDL, al unei drepte unite, era de a lupta împotriva acestor patru inamici. Din păcate, PDL n-ar cam vrea şi, mai ales, nu prea poate.

Orice partid sau mişcare de dreapta care vrea să fie cu adevărat puternică şi relevantă şi nu doar o frecţie de gen URR, un partiduleţ-balama de folosinţă electorală pentru 2012 sau un amestec de Martorii lui Iehova on acid şi Oriflame în uniformă trebuie să vină cu un proiect de Constituţie, un proiect de organizare administrativă, un proiect de sistem electoral şi un proiect de stat minimal. După ce are proiectele pe masă, atunci poate strînge şi cele 25 000 de semnături. Eu ştiu, poate dă şi Noua Şcoală de Gîndire a Dreptei un ajutor, între două pişcoturi şi o măslină (pe care Lăzăroiu le-a ratat, ceea ce mă bucură – însă sper să nu rateze şi lupta cu cei patru inamici, nu de altceva dar lui i-a ieşit porumbelul cu Albă ca Zăpada, aşa că are o datorie neplătită).

UPDATE (iniţial era un comentariu-răspuns care i se adresa lui @nemo):

Blogary va face ce poate şi cît îşi permite uman, financiar şi logistic pe reforma electorală, pe arhivarea populiştilor şi pe partea publicistică. Poate va face chiar mai mult, însă n-are rost să ne facem iluzii şi să ne întindem mai mult de cît ne permite deocamdată plapuma.

Noua Republică trezeşte lumea, canalizează energii şi entuziasme, are un frontman de primă mînă (Mihail Neamţu) şi cîţiva lideri cu experienţă, inspiraţie şi inteligenţă (Cătălin Lazurcă, Dacian Ţolea, Cosmin Aldea). Deşi nu le-ar strica un pic de umor, măsură şi simţ al ridicolului. Şi poate că ar trebui să treacă de la lozincăreală şi de la ritualurile de tip Amway şi “MISA pe dietă” la următorul nivel şi să bage şi ceva conţinut printre saluturile tîmpite de gen “mişcarea prinde rădăcini”, şepcuţe şi logo-uri de reciclat pungi. Am zis că aşa e la început, că poate-s eu prea critic şi flegmatic, că nu înţeleg veselia şi entuziasmul însă văd că NR rămîne la stadiul de bairam cu şepcuţe şi cîntecele gospel şi chiar nu mă mai pot abţine. Stilistica asta de pastor american (vorba lui Zubeldian) aspirant la manifestările de stadion din Phenian e şi motivul pentru care Blogary s-a ţinut departe de Noua Republică.

Mai rămîne partea cu taxele şi fiscalitatea, terenul celor de la ARSIT, care ar trebui să se apuce de dat capete în gură.

Şi mai rămîne ca Sebastian Lăzăroiu, Ionuţ Popescu, Ioan Stanomir, Traian Ungureanu, Monica Macovei şi alţii de aceeaşi teapă să treacă de la bătutul mingii de perete şi dormitul pe cuie la jocuri de echipă ceva mai eficiente şi spectaculoase. Fiindcă e o naivitate să crezi că se poate face ceva serios doar pe cîteva bloguri care întîmplător îşi împart cam aceeaşi cititori, în mare parte pedelişti dezamăgiţi.

Am vrut să-i întreb azi pe cei trei lideri PDL de la prezidiu, Baconschi, Macovei şi Voinescu, ce rol vor avea Oltean şi Frunzăverde în tîmpenia aia iluzorie de care tot vorbesc pedeliştii, marea Mişcare Populară, şi al cărui brand îl va ceda Băsescu cînd o ajunge Frunzăverde solistul Operei din Viena. Dar m-a apucat sila şi mila şi am renunţat.

Arpopo de PDL, foarte bună remarca lui Sever Voinescu: USL e la stînga extremă iar PDL e puţin la dreapta USL-ului.