You speak an infinite deal of nothing. – William Shakespeare, ”Neguțătorul din Veneția”

Despre alegerile prezidențiale americane s-a spus totul fără ca să se spună, totuși, ceva important. Cele mai importante lucruri au rămas ”ferite” de ochiul publicului, și așa votul dînd peste cap toate calculele, estimările, sondajele și cam tot ce credea despre el, despre acest public, partea americană așa zis cultivată, învățată, școlită.

America nu a votat anti-sistem, asta este cea mai idioată și mai neadevărată zicere pe care am citit-o/auzit-o. America a votat pro-sistemul capitalist existent de secole, și care functioneaza pe baza valorilor liberale ale competitivității și pieței libere, împotriva comunismului corectitudinii politice și a altor aberații socialiste. Americii, consecventă valorilor și principiilor fondatoare, i-au ajuns cei 8 ani de golf și inovativitate socială ai lui Obama și s-a întors, cum a avut ocazia, la conservatorism.

Și nu la orice conservatorism, ci la cel care a putut să se exprime. La singurul care a putut să se exprime, care și-a permis luxul să se exprime.

Acesta a fost atu-ul numărul 1 al cîștigătorului. Neîncătușat de establishment, a putut spune tot ceea ce America de mijloc, America aceea care contează, după cum s-a văzut, aștepta. A spune lucrurilor pe nume, azi, a devenit nu numai un act e curaj, dar și unul pe care, politician fiind, trebuie să ți se permită să-l exerciți. Iar establishmentul republican, cu toți candidați lui foarte buni, nu putea trece acest obstacol.

A fost nevoie, așadar, să fie acest Trump căruia să nu îi pese că nu vorbește corect politic, dar să vorbească pe limba și pe sufletul celor ajunși asupriți într-un mod absolut barbar de socialismele moderne, mascate în corectitudini și alte aberații.

‘Civilizatia’ americana, sub administratia Obama, a ajuns atit de departe, incit oamenii frumosi si deosebiti care nu au avut nici o jenă la blow job-ul Madonnei, acum nu recunosc rezultatul alegerilor. Frumos exemplu, tot inainte, pionieri!

Marșuri, proteste de stradă, vandalizări, examene amînate, consiliere psihologică pentru cine nu s-a obișnuit încă cu ideea că Hillary a pierdut. Nimic despre partidul democrat, care a propus-o și întreținut-o în candidatură, nimic despre problemele candidatei însăși cu justiția, nimic despre ei, totul despre ceilalți. Exclusiv ceilalți sînt vinovați pentru că nu le-a ieșit așa cum știau ei că trebuie să iasă. Comunism curat. Ăsta este Partidul Democrat astăzi și aceștia susținătorii. Niște neputincioși, pornind de la neacceptarea faptului că au pierdut – și nu numai președinția, ci și majoritatea în cele două camere ale Congresului, și Curtea Supremă, implicit, deci nu a fost o greșeală alegerea lui Trump – și pînă la a nu putea accepta jocul democratic al alegerilor.

Nu au existat asemenea manifestări la cele două alegeri cîștigate de Obama, dar rasiști sînt republicanii. Nu s-a mai plîns așa niciodată pentru o candidată care a pierdut, dar fasciști sînt ceilalți. Toate relele lumii sînt de partea cîștigătorilor, numai pentru că au respectat jocul democratic și au cîștigat. Ceilalți sînt puri și inocenți, adevărate victime. Comunismul american în toată splendoarea manifestării sale. Ei nu știu niciodată să piardă, numai să fie ca ei, cum li s-a spus că trebuie să fie și cum transmit, la rîndul lor, altora. Spălarea pe creiere a funcționat ireproșabil pe cele slabe, dovada astăzi, sub ochii planetei.

Nu se aștepta nimeni ca Partidul Democrat să asume vina pentru cele întîmplate, dar nici așa rîuri de lacrimi și zbucium și renumărare, și cum or ști, dar ca noi să fie, nu. Nici așa neputincioși și așa nevoie de asistență nu credea cineva că pot fi și că pot avea nevoie.

Aici au dus, printre altele, și cei 8 ani de administrație democrată la Casa Albă. Aici, la statul social, prost, pauper și fragilizat, dar stat social, pentru toți. Ce anume, concret, pentru toți? Nimeni nu știe să răspundă, de vină sînt întotdeauna ceilalți, cei care au avut neobrăzarea de a se prezenta cu un candidat mai bun și de a juca cinstit, după reguli democratice. Și cealaltă, marea masă a celor care, în ciuda mass media total părtinitoare, și a sondajelor, l-a votat.

Nu vor învăța nimic nici acum. Dimpotrivă, în ei va crește ura și dorința de răzbunare cu orice preț și-n orice chip, numai pentru că nu va fi cum au dorit ei. Cum li s-a spus că trebuie să fie, cum li se va spune și de acum încolo. Sînt marea masă a celor pentru care nu competiția contează, nu cine e cel mai bun ca rezultat al unei competiții, ci cel pus, numit de ei.

Că nu vor învăța nimic e una, că au trecut la amenințări directe e altceva. Din cele mai oribile și mai hotărîte. Cum ar fi, de exemplu, ”Rape Melania”. Pentru asta, un trader din Paris, care pretinde că lucrează pentru BNP Parisbas, întreabă, pe Twitter, unde este ISIS cînd ai nevoie de ei? Ca să, nici mai mult, nici mai puțin, o răpească și decapiteze pe Melania Trump. Confirmîndu-mi mie, cel puțin, cele mai negre bănuieli, că din cauza asta, printre altele, au fost atît de primitori cu migranții, pentru că oricînd se pot dovedi ”folositori”, la nevoie. Sînt în stare de crimă? Nu știm, știm în schimb că sînt în stare să amenințe și să instige la crimă. Nu e destul?!

La nevoile lor, ale progreșiștilor. Care nevoi s-au dovedit și în timpul protestelor, finanțate de – cine altcineva?! – comuniști. Locurile de muncă promise de Trump, în campanie, se fac încă de acum simțite. Și cine protestează? Cine nu are job, cine are timp la dispoziție pentru așa ceva, după cum se vede în ”anunțul de angajare” de mai jos.

Ce ar mai fi de spus despre modul cum nu știu să suporte victoria celorlalți, cum nu pot suporta progreșiștii că au pierdut? Că au camere la școli și facultăți, unde se pot aduna, gîndi și reculege în liniște? Că au nevoie de ajutor psihologic care să-i facă să treacă peste această absolut firească victorie a celorlalți? Că nu pot concepe ca ceilalți să cîștige, de așa ceva nu-i va vindeca nimeni niciodată. Sînt oameni pierduți, generații pierdute, cele cărora li s-a spus tot timpul că merită, fără să fie cumva întrebați și ce anume, cele obișnuite să obțină fără să muncească, cele cultivate cu precădere de progresiștii de pretutindeni. Dacă singuri nu-și pot aranja viața, cineva se găsește să o facă în locul lor.

Este principalul motiv pentru care victoria lui Donald Trump mă bucură. Derapajele stîngiste, ajunse politică de stat, vor înceta. Patru ani cel puțin de pauză și revenire la firescul și naturalul relațiilor umane, la cele de muncă, la cele de asociere, vor însemna mult. Patru ani cîștigați, spre deosebire de aceiași patru cu Hillary Clinton, pe agenda căreia exact aceste lucruri se aflau, dar cu semn schimbat.

Mai sînt multe de spus despre campania electorală americană și despre alegeri, dar cum maximum de ticăloșie s-a atins deja, amenințarea directă a vieții Melaniei Trump, e momentul unei pauze. În care toate calamitățile socialiste post-electorale, toate prostiile despre nimic, adică tot ce știu ei cel mai bine să facă, să se consume. Din vorbe.

La bună revedere!