Posts Tagged → PMP

Capitalul politic si validarea liderilor, adevaratele mize ale europarlamentarelor

Alegerile europarlamentare nu dau majorități sau guverne. Nu aceasta e miza lor. Alegerile europarlamentare validează politic, dau capital politic partidelor și conducerilor acestora. Iar percepția publică și evaluările publice iau în considerare scorul politic de dinainte de redistribuire, procentele și nu mandatele.

Să vedem care e miza fiecărui partid în parte.

PSD

Pentru PSD un scor cu patru în față ar reprezenta o victorie de moral, în condițiile în care niciun partid de la noi nu a luat vreodată la parlamentare sau europarlamentare peste 40%. Cel mai bun scor înregistrat vreodată de un partid de la noi, exceptînd alegerile din 1990, aparține PSD-ului, care a luat 37.13% la alegerile parlamentare pentru Senat în 2004. Un scor de peste 40% ar păstra sus moralul pesediștilor după ruperea USL și ar demobiliza peneliștii, care astfel ar putea reveni spășiți în USL cu partid cu tot sau pe persoană fizică. În același timp, Victor Ponta ar fi validat ca cel mai de succes lider al partidului, după Ion Iliescu. Un scor mare, de peste 35 sau 40%, ar convinge pesediștii să meargă la prezidențiale cu candidat propriu. Dacă pesediștii vor fi convinși că pot scoate în jur de 40% în primul tur al prezidențialelor vor merge sigur cu un candidat pesedist, Ponta cel mai probabil. Dacă însă au un scor sub așteptări, sub 35%, vor încerca noi sau vechi variante de alianțe în lunile dintre europarlamentare și prezidențiale.

PNL

Un scor bun pentru PNL l-ar valida pe Antonescu în fruntea partidului după despărțirea de PSD și intrarea în opoziție. În același timp, ar poziționa PNL ca cel mai puternic partid al opoziției și al ”dreptei”, ar ridica moralul peneliștilor după plecarea din USL și ar închide subiectul USL cel puțin pînă după prezidențiale. Un scor al PNL de peste 20% ar convinge partidele din opoziție că Antonescu are cele mai mari șanse să intre în turul II al prezidențialelor. Dacă însă PNL are un scor slab, sub 20%, este foarte posibilă debarcarea lui Antonescu și, în funcție de cel care îi va lua locul, de revenirea în USL sau o posibilă alianță sau fuziune cu PDL sau PMP.

PDL

E primul test electoral al PDL de la despărțirea de Băsescu. Blaga trebuie să dovedească că e capabil să țină partidul pe linia de plutire după plecările din ultimul an, unele neoficializate încă (Boc și ceilalți primari). Un scor sub așteptări ar șubrezi poziția lui Blaga, deși e greu de crezut că pedeliștii, radicalizați și antagonizați de gruparea Băsescu-Udrea, vor fi dispuși să-l basculeze pe Blaga. Însă un scor slab, coroborat cu un scor bun al PMP, ar înmulți dezertările pedeliștilor către gruparea Elenei Udrea. Dacă PDL ia sub 20% șansele sale de a duce un candidat prezidențial în turul II scad semnificativ. La peste 15% poziția lui Blaga rămîne solidă. La urma urmei, a reușit să păstreze partidul pe linia de plutire, la un scor comparabil cu cel de la parlamentare, în condițiile în care partidul a fost părăsit de Băsescu, gruparea Udrea și Boc. Gruparea Blaga ar fi validată încă o dată, împotriva vicisitudinilor politice. Dacă în 2012 au avut scuza participării sub numele ARD și uzura guvernării, acum au scuza despărțirii de Băsescu și a dezertărilor. Dacă PDL va avea însă sub 15% și nu va fi la o distanță suficient de mare de PMP, adică cel puțin cinci procente, este foarte posibil ca printre pedeliști să se instaleze panica. Doar un scor slab va convinge poporul pedelist de incompetența politică și lipsa de viziune a lui Blaga și de perspectivă politică a PDL-ului.

Locul Monicăi Macovei la Parlamentul European nu e o miză. Monica Macovei se poate considera europarlamentar pentru o nouă legislatură în proporție de 100%. Monica Macovei ratează locul de europarlamentar doar dacă PDL nu trece pragul, ceea ce e imposibil.

UDMR

Singura miză pentru UDMR e trecerea pragului. Nu a ratat-o niciodată de cînd s-a înființat pînă astăzi. Un scor sub prag ar fi începutul sfîrșitului pentru actuala garnitură de conducere și poate chiar pentru UDMR.

PMP

Un scor ridicat, din două cifre, ar valida-o pe Elena Udrea ca lider de partid, pregătindu-i poziția de viitor lider al dreptei. Elena Udrea și PMP ar deveni jucători importanți în negocierea de la prezidențiale, atît în primul tur cît și în al doilea. Chiar și un scor de peste 7% ar fi considerat suficient pentru validarea Elenei Udrea (neatingerea obiectivului de 10% va fi pusă pe seama retragerii Elenei Băsescu la presiunea ”justițiarilor” și pedeliștilor). Un scor sub 7% sau sub prag o va scoate pe Elena Udrea din jocul politic mare. Băsescu va trebui să o sacrifice sau să se scufunde împreună cu ea.

PNȚcd

Renașterea e unica miză a PNȚcd. Pentru țărăniști ar fi ideal să treacă pragul electoral, însă chiar și un scor peste pragul psihologic de 3% ar putea marca revenirea PNȚcd pe scena mare a politicii și crea speranță și perspective pentru 2016. În același timp, un scor bunicel ar face din PNȚcd un actor de luat în seamă la negocierile de la prezidențiale. 3-5% nu sînt de lepădat nici în primul tur, nici în al doilea. Însă pentru ca PNȚcd să revină, are nevoie neapărat de cel puțin 3%. Mai mult, dacă ar trece pragul și ar intra în Parlamentul European, PNȚcd se poate baza pe viitor și pe sprijinul PPE. În situația în care dreapta a devenit o afacere a tripletei horror Antonescu-Blaga-Udrea, pentru PNȚcd anul 2014 reprezintă o fereastră de oportunitate nesperată.

PFC

Un PFC care trece pragul electoral l-ar repune pe MRU pe harta politicii. Ca prezidențiabil sau ca europarlamentar. Și ar dovedi și calitățile de lider și organizatorice ale lui MRU, care astfel, în ciuda tuturor previziunilor, ar reuși să facă din partidul său de buzunar partid europarlamentar. Pentru revenirea lui MRU în jocul prezidențial e nevoie însă de mai mult decît 5%. Un scor de peste 7%, oricum cît mai apropiat de 10%, l-ar transforma pe MRU dintr-un fost viitor candidat prezidențial într-un viitor candidat prezidențial.

PNR

Pentru Mihail Neamțu și un scor peste 1% ar fi o performanță. Iar un scor de 2-3% l-ar valida ca lider politic bătăios care a reușit să facă din rahat bici, după ce făcuse rahat din biciul pe care îl primise în 2011.

PRM

Dacă PRM nu trece pragul, ceea ce se va întîmpla aproape sigur, Vadim iese complet din scena politică. Îl vom mai vedea doar pe la B1, adus să lupte cu ungurii care vor să ne fure țărișoara, pe post de Ciuvică moderat și relativ sănătos psihic.

CONCLUZII

Europarlamentarele sînt o luptă de validare sau întărire a unor lideri politici, dublată de două războaie fratricide, PSD-PNL și PDL-PMP, între grupări care s-au despărțit de curînd. În același timp,  la aceste europarlamentare vom asista la chinurile nașterii sau renașterii unor partide. Războiul dreapta-stînga sau putere-opoziție este irelevant. Dealtfel, alianțele mai mult sau mai puțin tacite, pe sub masă, nu au nicio legătură cu împărțirea dreapta-stînga sau putere-opoziție.

În condițiile în care sînt importante doar scorurile în procente de dinainte de redistribuire și percepția publică a acestora și nu se fac majorități sau guverne, votul strategic nu înseamnă neapărat un vot dat celor care au șanse să treacă pragul sau să ”cîștige” alegerile. La alegerile europarlamentare se cîștigă capital politic în dreptul partidelor și liderilor, se validează, revalidează sau invalidează lideri politici, se slăbesc sau întăresc poziții, se creează premisele unor repoziționării pe scena politică.

Extrase din Raportul Zuber: masuri de reeducare si inginerie sociala

Raportul, aparținînd europarlamentarului portughez Ines Cristina Zuber, membru al Partidului Comunist Portughez, propune măsuri de reeducare a cetățenilor Uniunii Europene și de inginerie socială menite să inculce valorile Omului Nou și egalitarismului. Ines Cristina Zuber acuza, nu demult, într-o declarație în Parlamentul European, opozanții din Venezuela și ambasada Statelor Unite de tentativă de lovitură de stat fascistă împotriva forțelor progresiste de la putere.

Europarlamentarii PSD, PC, PNL și PMP au votat pentru Raportul Zuber, iar europarlamentarii PDL, UDMR, PRM și independentul Tokes au votat împotrivă, cu excepția unui europarlamentar PDL, care s-a abținut.

Voturi PENTRU

PSD – Victor Boștinaru, Minodora Cliveti, Corina Crețu, Vasilica Dăncilă, Ioan Enciu, Cătălin Ivan, Claudiu Tănăsescu.

PC – Sabin Cutaș.

PNL – Norica Nicolai, Ovidiu Silaghi, Adina Vălean, Renate Weber.

PMP – Cristian Preda.

Voturi ÎMPOTRIVĂ

PDL – Sebastian Bodu, Elena Băsescu, Petru Luhan, Monica Macovei, Marian-Jean Marinescu, Iosif Matula, Rareș Niculescu, Theodor Stolojan,

UDMR – Csaba Sogor, Iuliu Winkler.

PRM – Corneliu Vadim Tudor, Dan Zamfirescu.

Independenți – Laszlo Tokes.

ABȚINERI

PDL – Oana Antonescu

ABSENȚI

PSD – Corina Crețu, Daciana Sîrbu

PNL – Eduard Hellvig

PDL – Traian Ungureanu

Independenți – Adrian Severin

Cîteva extrase din RAPORTUL ZUBER:

…

18. Calls on the Member States to guarantee decent wages and pensions, reduce the gender pay and pension gap, create more high-quality jobs for women, as well as to enable women to benefit from public services of a high standard and improve welfare provisions;

…

20. Calls on the Member States to introduce gender budgeting with the intention not only of analysing programmes that are specifically targeted at women, but also of examining all government programmes and policies, their effects on resource allocation and their contribution to equality between women and men;

…

32. Notes that social security is particularly targeted by two of the main thrusts of austerity policy: reduction of budget deficits through reducing social spending, and improving competitiveness and cost-efficiency by cutting contribution payments by enterprises;

…

42. Strongly urges the Member States to increase their investment in public services, education and health, particularly primary care health services relating to sexual and reproductive health; recommends to the Member States that they safeguard women’s right to free, high-quality public gynaecological and obstetric healthcare services and to sexual and reproductive health in general, including the right to voluntary termination of pregnancy; stresses that Member States should ensure that all women share the same rights when it comes to contraception, maternity or sexuality and calls therefore on the Member States to collect data to establish knowledge of the situation faced by women regarding sexual and reproductive health and rights;

…

57. Stresses that in order to eliminate gender stereotypes and promote equal behaviour models in social and economic life, it is extremely important to inculcate these values from an early age, in schools, and to carry out awareness campaigns in schools, workplaces, and the media, highlighting men’s role in promoting equality, the equal distribution of family responsibilities and creation of work-life balance; calls on the Commission and the Member States to commit themselves more firmly to ending the sexist stereotypes conveyed by the media and draws attention to important measures included in Parliament’s report on the elimination of gender stereotypes, which was adopted in 2013; calls on the Member States, and especially their media regulators, to consider the place accorded – in both quantitative and qualitative terms – to women and to promote a balanced, non-stereotyped image of women, in a way that is respectful of women’s dignity, their diverse roles and their identity and placing greater emphasis on their social development, constitutional rights and role in civil society, institutions and the working world, as well as in the media, and in advertising and promotional materials and television in particular, not least in order to avoid conveying gender stereotypes and curb any tendency to hypersexualise little girls;

58. Recommends that the Member States develop educational programmes in secondary schools, for teenagers from the age of 12 and above, to combat gender stereotyping. This education should be based on good practice and should educate male and female students on gender, in an attempt to destroy stereotypes relating to social roles and the representation and significance of being a woman or a man; considers that these stereotypes – according to which, for example, women are designed to carry out certain jobs, such as looking after children, the elderly and the home, while men are designed to have an income-producing job and career – should not be included in textbooks;

…

61. Points out that the use of electoral quotas has positive effects on women’s representation, and welcomes the parity and gender quota systems incorporated by several Member States into their legislation; calls on the Member States with particularly low representation of women in political assemblies to consider introducing equivalent measures; considers that the European Union, given its values and ambitions, should set an example by moving closer to gender parity within the institutions; points out that the European elections of 2014, which will be followed by the appointment of the next Commission and the nominations for senior administrative positions within the European institutions, represent a chance to move towards parity democracy at EU level; therefore asks the Member States to support parity by nominating a man and a woman as candidates for the post of Commissioner, and asks the President-elect of the Commission to bear in mind the parity objective when forming the Commission ;

…

64. Stresses that according to Commission statistics, 15.8 % of seats on the boards of the largest listed companies are currently held by women and that progress in rectifying the situation has been slow, with an annual increase of just 0.6 % among the top business leaders of these companies; notes that 97 % of company board presidents are men; calls, therefore, on the Commission and the Member States to take measures to promote a better gender balance in management positions in companies and for their swift implementation, thus contributing to better business performance, improved competitiveness and economic gains for the EU; highlights that it has been acknowledged that more women in top economic positions bring strong organisational and financial company performance as well as a better quality of decision-making; welcomes the Commission’s proposal for a directive aimed at boosting women’s representation on non-executive boards of listed companies by laying down a 40 % minimum target for women, to be met by 2020; calls on the Commission to use awareness campaigns to promote greater representation of women in the decision-making bodies of small and medium-sized enterprises; calls on the Council, as a matter of urgency, to engage in negotiation with Parliament in relation to its first reading of the file in order to reach an agreement among all the EU institutions by the end of the seventh legislative term;

Raportul integral

Cristian Preda, catre Adrian Papahagi: Politica, nu etica!

Cristian Preda (Facebook)

Regret decizia lui Adrian Papahagi de a abandona politica partizană și de a se consacra doar Fundației Mișcarea Populară. Pentru ziare.com, am explicat că nu există doar îngeri în politică. Ar fi trebuit să spun că nu există niciodată îngeri în politică. Iar partide de intelectuali au mai încercat în politica de la noi și Nicolae Manolescu (PAC), și Cosmin Alexandru (URR) și Mihail Neamtu (NR). Au fost marginale. Vor fi marginale. În politica democratică, trebuie să cauți ca, într-o zi., să ai majoritate sau să fii parte a unei majorități. Iar intelectualii, îngerii, impecabilii nu au fost niciodată o majoritate. O majoritate e întotdeauna diversă, nu e reproducerea unui portret. Politică, nu etică! – de asta are nevoie clasa de mijloc din România, pentru a fi cu adevărat reprezentată. Vino înapoi, Adrian!

Cristian Preda zice: „Politică, nu etică”.

Însă reproșurile la adresa lui Marin Anton pentru votul din marțea neagră și inițiativa unei legi prin care să se închidă supermarketurile în weekend sînt politice, nu etice. Fiindcă aceste acțiuni, un vot în Parlament și o intenție legislativă, sînt acțiuni politice, nu etice.

Așa cum creșterea accizelor de către Ponta și salvarea lui Vlad Cosma de către USL sint decizii politice, nu etice, și votul pro-mafie al lui Marin Anton în marțea neagră și inițiativa închiderii în weekend a supermarketurilor care fac concurență afacerilor sale sînt tot decizii politice, nu etice.

Cristian Preda vorbește de îngeri ca și cum doar îngerii ar putea susține statul de drept, justiția și piața liberă. Conform acestui raționament atunci cînd PSD și PNL au dat lovitura de stat (Marin Anton a prins-o ca lider local PNL și nu a protestat nicio clipă) doar îngerii ar fi trebuit să se opună. Sau Ponta poate zice, atunci cînd i se reproșează că a mărit acciza la benzină, că nu i se poate cere să fie înger, că politica nu se face cu îngeri. Ar putea spune: „Politică, nu etică!”

Din cîte înțeleg de la Cristian Preda, clasei de mijloc i s-a urît cu statul de drept și cu piața liberă și l-ar cam vrea pe Marin Anton.

Mîine, cineva, poate chiar Marin Anton, colegul de partid al domnilor Funeriu și Cristian Preda, ar putea crește taxele la 90% sau ar putea naționaliza afacerile, confisca proprietățile și colectiviza agricultura. Acestea sînt decizii politice. Iar cei care li se opun acționează politic și nu sînt îngeri și nu au pretenții de la politicieni să fie îngeri. Îi închizi omului afacerea, îi crești taxele, îl dai afară din casă și dacă îndrăznește să zică ceva, i-o retezi: Politica nu se face cu îngeri! Politică, nu etică!

Cînd îți aperi drepturile în fața unui personaj ca Marin Anton, care votează cu Mafia la Codul Penal și are idei legislative staliniste, faci politică, nu etică. Și cînd ignori electoral niște specimene politice, nu etice, de teapa lui Funeriu și Preda și le lași sub pragul electoral cu partidul-ghenă cu tot, acționezi politic, nu etic.

În august 2013 Cristian Preda era cu îngeri, cu etică, cu d-astea:

Cristian Preda


“Dar de ce procedează liderii USL astfel?”, se poate întreba orice om de bună credință. Răspunsul e la îndemână: fiindcă nu le pasă de etica politică din democrații.”

PMP, aceeasi mizerie

Adrian Papahagi s-a retras din PMP și din viața politică.

Nu sînt fanul intelectualilor în politică și plecarea unui intelectual dintr-un partid nu mi se pare vreo pierdere. Nici fan al lui Adrian Papahagi n-am fost vreodată. Însă este extrem de important contextul plecării.

Adrian Papahagi s-a opus intrării lui Marin Anton în PMP.

Cine este Marin Anton?

Marin Anton este un fiost director la Danubiana și RAFO, implicat în ultimii 20 de ani în tot felul de scandaluri de corupție.

Marin Anton e un parlamentar care a trecut prin PDL și PNL, care a părăsit PDL cu 3 zile înaintea moțiunii de cenzură care a trîntit guvernul MRU.

Marin Anton este un parlamentar care a participat activ la lovitura de stat din vara lui 2012, prin votul de la suspendările lui Băsescu și a celor doi președinți de camere. LATER EDIT: nu a fost parlamentar în legislatura 2008-2012.

Marin Anton e un parlamentar care în „marțea neagră” a votat pentru modificarea Codului Penal în favoarea Mafiei și a corupților.

Marin Anton este un parlamentar care a inițiat un proiect de lege prin care supermarketurile ar fi fost închise în weekend. O lege stalinistă, îndreptată împotriva pieței libere, biznisurilor, cumpărătorilor, unul dintre cele mai grave atacuri la adresa libertății. Mai mult, Marin Anton avea un interes personal de afaceri în acest caz.

Astfel, în afarâ de scandalurile de corupție, Marin Anton are la activ trei atacuri la adresa demicrației, statului de drept și pieței libere: lovitura de stat din vara lui 2012, marțea neagră de la finalul lui 2013 și închiderea supermarketurilor, la începutul lui 2014.

PMP a decis, prin Comisia de Integritate, că Marin Anton este un politician compatibil cu spiritul și principiile PMP.

Să notăm astfel, gestul lui Adrian Papahagi și să notăm lașitatea celorlalți lideri și fondatori ai PMP (avînd în vedere în ce zonă ideologic sinistră erau unii dintre ei, nici nu e de mirare)

PS. PMP trebuie să lămurească atitudinea sa ca partid față de lovitura de stat din 2012, față de marțea neagră și închiderea supermarketurilor. A decis că Marin Anton este compatibil cu partidul și au renunțat chiar și la Papahagi, vicepreședinte fondator, pentru Marin Anton, deci PMP este de partea puciștilor din vara lui 2012, de partea celor care au votat pentru Mafie în marțea neagră și de partea celor care sînt împotriva pieței libere. Cel puțin ăsta e semnalul dat de partid.

UPDATE 11:54: Papahagi nu și-a dat demisia din PMP. A renunțat la funcțiile deținute în partid și continuă să lupte pentru partid din Fundația Mișcarea Populară.

Si eu sint Zgonea!

De ce sînt intelectualii discriminați în politică?

”De ce de la noi cereți atît de mult și de la mafioți nu? De ce noi avem standardele atît de ridicate, iar mafioții nu au deloc? De ce nouă nu ni se iartă nici cel mai mic derapaj, iar mafioților li se iartă practic orice?”

Foarte simplu. Fiindcă așa v-ați definit politic. Aceasta e identitatea pe care v-ați ales-o. Asta e marfa pe care ne-ați vîndut-o. Acestea sînt standardale pe care le-ați stabilit. Zgonea îmi vinde o sticlă de coniac Unirea pe a cărei etichetă scrie coniac Unirea, intelectualii îmi vînd o sticlă de Chivas Royal. Cel puțin așa au scris pe etichetă: Chivas Royal. Dacă nu e Chivas Royal, să scrie ce e. Dacă e coniac Unirea să scrie pe etichetă coniac Unirea. Nimeni nu te oprește să vinzi coniac Unirea, dar nu avea pretenția să ne mințim și să ne prefacem că ceea ce tocmai am băut e Chivas Royal. E coniac Unirea și așa trebuie să scrie și pe etichetă. Scoți eticheta cu Chivas și o pui p-aia cu Unirea. E simplu. E moral. Altfel ar fi înșelăciune.

Nimeni nu-i oprește pe intelectualii din politică să facă toate compromisurile din lume. Nimeni nu-i oprește să se transforme în Zgonea sau Fenechiu sau Liviu Pop. Unii au și făcut-o cu deosebit succes: Vosganian, Daniel Barbu, Andrei Marga, Dinu Giurăscu. O pot face și alții.

Însă este extrem de important să spunem adevărul, să punem etichetele pe sticla de otravă, ca să știe lumea ce bea. Fiindcă acești intelectuali din politică sînt încă repere pentru mulți cetățeni cu pretenții. Sînt oameni care se uită la ei ca la niște copoși, liiceni sau patapievici mai mici. Și au încredere în ei, în alegerile și recomandările lor. Micile vedete intelectuale din politică pot cauționa și băga pe sub ușă în casa omului tot felul de mafioți siniștri și, mult mai rău, tot felul de idei sinistre.

Dacă Marin Anton, parlamentarul care a venit cu de-acum deja celebra idee venezueleană de a închide prin ucaz de stat hypermarketurile în weekend, fost penelist și fost pedelist, trecut și pe la RAFO și implicat în tot felul de scandaluri de corupție, a fost primit de PMP, nu numai pe Papahagi trebuie să cadă măgăreața (el e singurul care a reacționat pînă la ora la care scriu acest articol). Măgăreața trebuie să cadă pe întreg PMP-ul, cu pretențiile lui cu tot. Măgăreața trebuie să cadă pe Băsescu, în primul rînd, pe Elena Udrea, pe Cristian Preda, pe Daniel Funeriu, pe Teodor Baconschi, pe Eugen Tomac, pe Emil Boc, pe Florin Popescu. Toți aceștia trebuie să se explice. Bine, oficial Băsescu și Boc nu sînt în PMP, însă îl cauționează. Ei doi ar putea foarte bine să dea declarații prin care să se dezică de partid. Ceilalți, lideri ai PMP, au de dat explicații sau chiar demisii. Sau, și mai simplu, să nu-l primească pe Marin Anton în PMP.

Sau pot pur și simplu să și-l asume pe Marin Anton și, ca în celebra scenă din Spartacus, cu Băsescu în frunte, înconjurat de Funeriu, Cristian Preda și celelalte piscuri morale, să se ridice în picioare și să spună: Și eu sînt Zgonea!

Alianta dreptei cu PNL, nociva si antinationala

Este utilă o alianță a „dreptei” Băsescu/PMP/PDL cu PNL? Depinde de care sînt obiectivele „dreptei” Băsescu/PMP/PDL.

  1. Dacă obiectivul sînt funcțiile și accesul la resursele guvernării o asemenea alianță este utilă celor care o fac și clientelei de partid. Și cam atît.
  2. Dacă obiectivul e promovarea unei doctrine autentice de dreapta, această alianță e inutilă. PNL nu a arătat nicio clipă că ar fi un partid de dreapta. Nu a avut inițiative de dreapta, nu a avut proiecte sau atitudini care să aducă cît de cît cu ceea ce putem numi o doctrină de dreapta. Nici PDL sau PMP nu au arătat vreo clipă că ar avea cineștiece vagi intenții de a promova oareșce politici de dreapta. Din punctul acesta de vedere o alianță între PNL și PDL/PMP nu diferă cu nimic de o alianță între PNL și PSD.
  3. Dacă obiectivul e apărarea statului de drept, atunci o asemenea alianță e inutilă. PNL a fost în toți acești ani vîrful de lance al luptei împotriva justiției și statului de drept. Încă din 2005 cițiva parlamentari PNL votau pentru desființarea DNA, urmînd apoi scandalu bilețelului, chemarea luii Macovei în biroul lui Tăriceanu, la o „discuție” cu inculpatul Patriciu, suspendarea lui Băsescu, eliminarea PDL-ului din guvern după refuzul lui Boc de a scăpa de Macovei și apoi toate voturile din Parlament împotriva justiției, toate acțiunile miniștrilor PNL împotriva justiției, de la Chiuariu la Pivniceru, toate declarațiile și atitudinile împotriva justiției și statului de drept ale liderilor PNL, culminînd cu lovitura de stat din vara lui 2012, cînd PNL a fost vîrful de lance al puciștilor. Dealtfel, în ultimii șapte ani PNL a reprezentat aripa dură a grupării antijustiție, care s-a remarcat prin virulență și radicalism.  Este utilă justiției și statulu de drept o alianță cu PNL? Categoric nu. PNL e totuși partidul care a dat doi miniștri ai justiției din partea unei mafii locale și care are trei miniștri condamnați penal.

O alianță cu PNL este cu atît mai nocivă cu cît ar propulsa la președinție un penelist cu tradiție în lovituri de stat, în lupta împotriva statului de drept și justiției. Dacă o astfel de alianță ar presupune susținerea la prezidențiale a unui candidat din afara PNL, pro-occidental, care să sibă tradiție în apărarea statului de drept și justiției, care să fi fost la lovitura de stat de partea bună a baricadei, atunci ea ar fi oarecum utilă. Repet, cu condiția să propulseze la președinție un om din afara PNL.

O alianță cu PNL ar avea trei efecte:

  1. „Dreapta” PDL/PMP ar obține funcții și acces la resursele statului.
  2. Negrul ar căpăta nuanțe stridente de alb, răul ar fi banalizat și cauționat.
  3. La nivel de militanți și electorat, pe partea dreaptă ar urma o prăbușire greu de imaginat. Capitalismul, occidentul și statul de drept au și așa puțini susținători. După ce Băsescu/PDL/PMP vor parafa o alianță cu PNL care ar cauționa lovitura de stat din 2012, tabăra antioccidentală și antijustiție, electoral dreapta va arăta ca Hiroshima în 7 august 1945, cu moralul undeva la 150 de kilometri adîncime.

Tema care a legat PNL și PSD, care a fâcut un apendic al PSD din PNL, partidul istoric, simbol sl dreptei, membru al Alianței DA, e tocmai justiția. Singurele certuri pe justiție între cele două partide au avut loc atunci cînd PSD dădea semne de moderație sau retragere tactică. PNL a fost cel care nu a dat niciodată semne de moderație și a reacționat virulent chiar și împotriva PSD-ului, cum s-a întîmplat la lovitura de stat și la rămînerea lui Kovesi în fruntea DNA. PNL nu a protestat niciodată împotriva măsurilor stîngiste și populiste promovate de PSD, a protestat dosr cînd PSD nu a fost destul de radical împotriva  statului de drept, occidentului și justiției.

Nu în ultimul rînd, la fel ca și în Sodoma și Gomora, în PNL nu mai există absolut nimeni care să merite efortul. În PNL nu găsești personaje politice frecventabile.

PNL este un grup infracțional bine organizat și cu tradiție. De ce ar fi utilă o alianță cu o asemenea grupare?

PNL-ului, în schimb, i-ar fi extrem de utilă o asemenea alianță. L-ar ajuta în războiul pentru resurse cu celălalt grup infracțional organizat, PSD, și i-ar pune pe tavă jumătatea dreaptă a spectrului politic, după ce sute de mii de votanți care încă mai cred în capitalism, stat de drept și occident vor trece, pentru cîtrva cicluti electorale, la categoria scîrbiți și absenți.

Singurul cîștig al alianței cu PNL s-ar traduce în funcții și contracte pentru cei din PMP și PDL. Atît.

Cei care susțin o alianță cu PNL sînt ori nesfîrșit de proști, ori au de cîștigat dintr-o asemenea alianță pe partea de funcții, bani și, în general, acces la putere și resursele statului.

Ce vom vedea sau ar trebui sa vedem in 2014

Articolul e lung, lung e și anul care vine.

Miza o reprezintă Cotroceni-ul. Servicii, justiție, guvernarea de după 2016 sau chiar și cea de după 2020, influență, prestigiu, grațieri, totul se joacă în decembrie. Cine se gândește cu seriozitate doar la europarlamentare va pierde deceniul.

PSD – pentru o victorie au nevoie de activ mobilizat/hiper-mobilizat. Și nu doar atât. În 2004 au crezut că PSD + UDMR e de ajuns. N-a fost. În 2009 au ratat joncțiunea cu locul 3, cea care de obicei te face președinte. Pe baza unor astfel de traume istorice strategia cea mai bună ar fi fost izolarea totală a oponentului cel mai probabil, adică Antonescu. Au ratat însă susținerea lui Traian Băsescu, precum și mulți alți pași utili. Timpul nu e pierdut.

Opțiunile sunt trei:

Calea cea mai simplă e o contraofensivă de șarm având ca țintă PDL. Lucrurile sunt mai complicate decât par: există răni istorice, PSD dorește să guverneze singur și nu e clar câte voturi ar avea de dat democrat-liberalii în turul doi. Dar voturile PDL sunt garantate, nu precum cele obținute de Antonescu în 2009.

Calea proastă este enervarea tuturor. Poate Ponta să învingă în turul doi o coaliție imensă PNL + PDL + Băsescu + unitisalvam + PPDD + MRU + Vadim construită în jurul votului negativ? Poate să riște?

Calea cea mai inteligentă e o candidatură care merge dincolo de granițele tradiționale ale regatului PSD: Maior, Isărescu și alte nume care se vehiculează acum și care aparțin aceluiași nivel. Genul de candidatură despre care toată lumea spune la bere: „Îl respectam pe omul ăsta dar acum, când văd că este candidatul PSD, mi s-a făcut silă de el, nu l-aș vota nici în ruptul capului”, după care în cabina de vot… Problema cu această rută este susținerea redusă a membrilor de partid pentru un asemenea personaj. Avantajul este că Ponta rămâne la guvern. Problema este la PSD, avantajul este al lui Ponta.

Capcana anului la PSD: „Iupiiii, am luat 43% la europarlamentare, câștigăm prezidențialele fără ajutorul nimănui!”. De fapt la europarlamentare social-democrații mobilizează aproape tot ce puteau mobiliza, votanții care vin doar la prezidențiale se orientează spre alți candidați, în primul tur Ponta obține 34%, în turul doi crah.

Antonescu – orice pas greșit poate fi mortal. Va avea un an foarte plăcut pentru el – este o persoană căreia îi place riscul și performează bine din postura de nefavorit. Va da un test major pe fond, dacă reușește să argumenteze o idee, o platformă, o perspectivă în mod consecvent nu este exclus să ajungă în turul doi. Negocierile cu PDL pot fi, la nevoie, și formalizate. Antonescu, Predoiu, MRU și cine-o mai candida pot semna oficial, public, în văzul camerelor de vederi un pact împotriva candidatului PSD: „oricare dintre noi ajunge în turul doi va fi susținut de ceilalți”. Eventual și cu Băsescu dând din cap aprobator. Pac – dreapta se unifică, deși nu cum era de așteptat.
Să nu uităm că Antonescu este între bal și spital fără cale de mijloc – ori ajunge la Cotroceni, ori pierde partidul la un congres urgent prin februarie 2015.

Capcana anului: ruperea USL, pe care Antonescu va dori s-o realizeze cu grație, forță și într-un mod care să-l impună drept Marele Vector Anti-PSD.

Predoiu: în următoarele patru luni vom vedea dacă este serios sau nu apropo de candidatura sa. Dacă da, are enorm de muncă la a-și crea o personalitate politică. El practic nu există. Abia apoi vorbim de depășirea lui MRU și eventuale jocuri de culise. Dacă nu, atunci el e monedă de schimb, fie înainte de turul doi fie chiar înainte de turul unu. Genul ăsta de candidaturi „se simt”, nu prea atrag votanți, nu creează emoție și subperformează.

Capcana anului: asemănătoare cu cea a PSD. Locul doi la europarlamentare pentru PDL nu garantează că Predoiu va ajunge în turul doi al prezidențialelor.

MRU: În acest an va veni un moment când va trebui să aleagă între a risca enorm pentru a încerca să devină președinte în 2014 sau a aștepta circumstanțe mai prielnice, care e posibil să nu mai vină niciodată. Nu există decizie greșită. Totul e să nu se răzgândească după ce a luat decizia, asta ar fi eroarea catastrofală.

Traian Băsescu/PMP: Calea cea mai indicată: susținerea lui MRU. Dacă obține un rezultat prost: „candidatul era de vină, noi ne-am făcut treaba dar asta e…” Dacă obține un rezultat bun: „Organizațiile PMP l-au făcut președinte/l-au dus în turul doi!”

Calea medie: candidat propriu. „- Încă un candidat al opoziției???” „- …. da.” Pe de altă parte PMP își poate crea imaginea de forță proprie, independentă, lucru relevant pentru momentul 2016.

Calea oarecum nefericită: sacrificii imense, joc de capă și spadă, magie. Urmează înfrângerea onestă, asumată, tăcută, înfiorător de previzibilă, acceptată cu capul plecat. După care uraganul rade tot.

Capcana: a nu planifica ce faci după înfrângere.

Puric/Diaconescu/alții: Cu un pic de bani se pot instala pe o rută solidă la prezidențiale, definită de mult tam-tam, multă dezamăgire și deci un imens spațiu de manevră. Dacă este un singur candidat din acest spațiu va mânca prăjitura de 13-19 procente singur, dacă nu – va trebui să o împartă. Notă: din punct de vedere al potențialului în acest spațiu Puric este un Mercedes, Dan Diaconescu e Dacia, Claudiu Crăciun e o bicicletă iar Vadim este o hârtiuță Turbo cu o mașină desenată pe ea.

PNȚCD: Prea târziu pentru 2014, dar au un potențial mai serios decât oricând. Mă întreb dacă-și dau seama.

Noua Republică: gesturi senzaționale, cam atât a rămas.

La începutul lui 2012 îi spuneam lui Mirel Axinte „anul ăsta nu va fi nevoie de sociologi, anul ăsta va fi nevoie de experți în drept constituțional.” Am avut gura aurită. Cred că în 2014 nu va fi nevoie de sociologi, anul ăsta va fi nevoie de jucători de șah. Toate piesele sunt dogite, tabla de șah e decolorată, masa e înclinată, în fundal țipă o alarmă de mașină, mutările se fac în genere alandala. Cel mai puțin slab jucător va câștiga.

De ce unificarea dreptei la europarlamentare e o idee proasta

România are 31 de europarlamentari. Astfel, pentru a ajunge europarlamentar, un candidat trebuie să aibă minimum 3.22%. Un partid mic care intră într-o alianță cu un partid mare trebuie să vină cu o zestre de cel puțin 4 procente, astfel încît partidul mare să nu-i cedeze unul dintre locurile sale eligibile. Asta dacă procentele s-ar aduna. Însă în politică procentele nu se adună, așa cum s-a văzut la fuziunea PD-PLD și la aventura ARD.

Dacă PDL s-ar alia sau ar fuziona cu PMP, PFC și PNȚcd, în condițiile în care astăzi are în jur de 17-18%, pentru a nu pierde locuri eligibile în dauna acestora, noua alianță sau partid va trebuie să obțină cel puțin 30% la europarlamentare. Însă, după cum bine știm, dreapta a fost unită și la parlamentarele din 2012 și a luat atunci 16%, nu 30%. Dacă ”dreapta” se va unifica, cineva va trebui să renunțe la locul de europarlamentar. O pot face partidele mici, care fuzionează sau intră în alianță cu PDL fără să aibă pretenții la vreun loc de europarlamentar și muncesc pentru europarlamentarii de pe lista PDL sau o poate face PDL, care renunță la cîteva locuri eligibile de europarlamentar în favoarea celor trei partide mici (la trei locuri, dacă cedează cîte un loc fiecăruia – adică la jumătate sau mai mult de jumătate din locurile eligibile ale PDL).

În momentul în care PNȚcd, PMP și PFC se aliază sau fuzionează cu PDL, își pierd alegătorii. Astfel, PDL va primi într-o posibilă alianță sau fuziune trei partide, dar numai cu candidații acestora, fără alegători. Acest lucru este valabil și pentru alianța dintre cele trei partide mici, deși acolo trei plus trei s-ar putea să dea măcar un patru sau un cinci.

Acel 32% al PDL-ului la alegerile parlamentare din 2008 a fost o excepție, explicabilă prin popularitatea lui Băsescu și grava eroare a PSD și PNL de la suspendarea din aprilie 2007, care  l-a urcat pe Băsescu în sondaje pînă la 70% și PDL-ul pînă aproape de 50%.

Cu actualul nume, cu actuala siglă și cu actuala garnitură politică la nivel central și local, PDL nu mai poate trece de 20% pe termen scurt iar pe termen mediu va coborî la nivelul de partid-balama, pe la 10-15%, cu condiția ca PNL sau PNȚcd să nu iasă din derută și confuzie sau să nu apară un partid de dreapta nou. Dacă însă PNȚcd sau PNL vor ieși din confuzie (deși brandul PNL a avut mult mai mult de suferit) sau dacă va apărea un partid nou (PMP și PFC nu sînt partide politice – PMP există doar pentru ca Udrea să preia PDL, PFC există doar pentru ambîțul personal al lui MRU), PDL are toate șansele să scadă sub 10%. Momentan, trezirea PNL-ului e o utopie, refacerea PNȚcd-ului este extrem de dificilă iar apariția unui nou partid aproape imposibilă. În același timp, PDL beneficiază de pactul de neagresiune cu presa și societatea civilă. În atari condiții și avînd în vedere totala irelevanță a PMP și PFC, pedeliștii rămîn relativ frecventabili. Însă PDL nu-și va recăpăta voturile pierdute. Pactul de neagresiune cu presa și societatea civilă nu e în măsură să păcălească și să readucă alegătorii pierduți. Însă poate prelungi starea de confuzie și derută a opoziției. Și va cauționa transformarea PDL în PD-FSN. Boală lungă, moarte sigură sau, mai bine zis, defesenizarea dreptei se amînă pentru 2030, iar campania din 2016 va fi identică cu cea din 2014, adică îndreptată spre nucleul dur care poate asigura un 15% suficient pentru a nu pune în pericol scaunele liderilor ”dreptei”. Se va merge pe răul cel mai mic, pe datoria alegătorului și sentimentul său de vinovăție. O astfel de strategie va aduce, la europarlamentare, prezidențiale și parlamentare nu mai mult de 15%, poate 20% în varianta exagerat de optimistă. Fiindcă ținta electorală sînt militanții din nucleul dur și clientela politică din teritoriu.

Orice unificare a dreptei va ține o bună parte din alegători acasă. La alegerile europarlamentare nu e nevoie de majoritate, nu se fac guverne. Astfel, nu se votează strategic. Argumentul unirii nu va ține. Cei care nu vor să audă de PDL nu vor merge la vot, atîta timp cît în joc nu e guvernarea sau majoritatea parlamentară. Nu vor fi dispuși să treacă peste scîrba de fesenism fără a avea un motiv bine întemeiat. PDL e plafonat la 17-18% și o unificare în PDL sau în jurul PDL va aduce ”dreptei” maximum 20%. Iar PDL va pierde jumătate din locurile eligibile în detrimentul partidelor mici. Vor renunța TRU sau Macovei la locurile eligibile pentru Baconschi sau Funeriu, numai așa, de dragul unificării? Nici nu se pune problema.

Nici alianțele între partidele mici (dacă considerăm PMP, PFC sau PNR partide, însă nu e cazul) nu vor avea o soartă mai fericită. De aceea nici în lege nu există cerința unui prag mai mare în cazul alianțelor. În legea alegerilor europarlamentare pragul e același pentru partide și alianțe, 5%. Dacă avem o alianță de două partide, care obține 5%, doar unul dintre cele două partide va avea europarlamentar, fiindcă nu pot obține mai mult de un mandat. Dacă se aliază sau fuzionează PMP cu PFC și noul partid sau alianță va obține 5%, unul dintre cele două partidulețe va trebui să renunțe la pretenția de a fi partid europarlamentar. La final, dacă obțin 5%, vor avea un europarlamentar. Cine va ceda? Baconschi? Funeriu? Cristian Preda? Asta arată cît de deșteaptă a fost mișcarea PMP cînd a anunțat că fuzionează cu PFC. Ambele partide n-au făcut decît să-și demobilizeze cele trei lulele, trei surcele. Mă refer și la lideri, și la cele cîteva sute de militanți și membri de partid, și la suta de mii de alegători. Nici nu va fi greu, atîta timp cît PMP și PFC au mari probleme în a-și convinge propriii membri și alegătorii că sînt partide politice și nu cacealmale menite să-l păcălească pe Blaga.

Recapitulînd, PDL e plafonat la imaginea și scorul PD-FSN, PMP și PFC sînt partidulețe făcute la marea șmecherie de fraierit Blaga, pentru a forța o negociere cu respectivul, iar PNR e deja o aventură psihiatrică de care nu mai are rost să discutăm. Orice alianță va avea scorul partidului cel mai mare, indiferent cîte partide intră în alianță. În cazul opoziției de dreapta, cel puțin la europarlamentare, 17 plus 5 plus 2 plus egal 17, la fel cum 5 plus 2 plus 1 egal 5. În asemenea condiții, unificarea, fie prin alianță, fie prin fuziune, este o prostie. Dacă mă gîndesc bine, e o prostie atît de mare, încît sînt aproape convins că opoziția nu o va rata.

Unificarea dreptei va reduce întreaga dreaptă la fesenismul PDL-ului și va transforma alegerile europarlamentare într-o afacere PSD-PNL.

Politic vorbind, PDL, PMP și PFC sînt gloanțe oarbe. Iar efectul gloanțelor oarbe e nul indiferent de numărul lor.

Vor avea PSD si PNL candidat comun la prezidentiale?

Obiectivul USL-ului a fost să cîștige războiul cu Băsescu și PDL. L-a cîștigat. Băsescu e la final de mandat și nu mai are dreptul să candideze la președinție iar PDL e un partid minor, pe cale de dispariție. Mai mult, Băsescu și PDL s-au despărțit iar șansele PDL-ului de a redeveni un partid care să conteze pe scena politică sînt nule. Dacă obiectivul a fost atins, atunci ce îi mai ține împreună pe peneliști și pesediști? Comoditatea, oboseala și prada. După o vînătoare lungă și în care au consumat multe energii, PSD și PNL stau acum deasupra prăzii. Se pîndesc, se mîrîie, dar nu-și permit încă să se bată. Nu au suficientă energie pentru asta. Abia după ce își refac forțele vor fi gata să se îndrepte unul împotriva celuilalt. Și pesediștii, și peneliștii știu că așa se va întîmpla și se pregătesc pentru acest moment.

În asemenea condiții, va mai avea USL un candidat comun la prezidențiale? Greu de crezut. PSD și PNL nu mai au un dușman comun, de ce și-ar uni forțele la prezidențiale în condițiile în care nu au un contracandidat puternic? De ce ar susține PSD-ul un candidat străin de partid? Și împotriva cui? E vreun contracandidat atît de puternic încît să merite ca PSD și PNL să-și unească forțele? Nu.

Pesediștii nu vor face greșeala pe care a făcut-o PNL-ul în 2004, cînd a dat puterea unui președinte pe care nu l-a mai putut controla. Să nu uităm că Președintele este foarte puternic în primul mandat și că poate decide guvernarea prin desemnarea (repetată, dacă e nevoie) a premierului. Nici suspendarea nu mai e ce a fost. Occidentul și populația s-a săturat de suspendări, iar suspendatorilor le va fi greu să justifice o suspendare a unui nou președinte, Mai mult, așa cum s-a văzut, suspendarea președintelui în primul mandat poate avea efecte politice devastatoare asupra suspendatorilor. În primul mandat și chiar în prima parte din cel de-al doilea președintele are o cotă ridicată de popularitate și nu se pune problema demiterii.

Dacă PSD îl va susține pe Crin la prezidențiale, așa cum a făcut PNL în 2004 cu Băsescu, s-ar putea să nu aibă norocul PNL-ului. În 2004, Băsescu a desemnat premierul, pe Tăriceanu, cînd abia își începuse mandatul prezidențial și era în relații bune cu PNL-ul. Apoi 4 ani a fost nevoit să rămînă cu Tăriceanu.  Crin Antonescu va deveni președinte în 2014 iar premierul îl va desemna în 2016, după alegerile parlamentare. Din 2014 pînă în 2016 e timp suficient ca PSD și PNL să ajungă la cuțite. Iar în 2016 Antonescu va desemna, cel mai probabil, un premier din partea PNL (Chițoiu?) și va forța o majoritate în condițiile sale, așa cum a făcut-o Băsescu în 2004, 2008 și 2009. Sînt dispuși pesediștii să-i dea puterea lui Antonescu? Categoric nu. Cu Antonescu președinte, PSD riscă opoziția între 2016 și 2020 sau chiar mai departe, dacă nu cîștigă prezidențialele din 2019. PNL, văzîndu-se cu sacii în căruță, adică cu Antonescu președinte, poate trece în opoziție în 2015 sau la începutul lui 2016, pregătindu-se pentru parlamentarele din 2016, cînd Antonescu va desemna un premier din partea PNL, forțînd o majoritate în jurul PNL-ului.

Astfel, orice susținere a lui Antonescu la prezidențiale din partea PSD este exclusă în condițiile actualei Constituții.

S-ar putea negocia o susținere doar după ce Constituția va fi modificată astfel încît președintele să nu mai desemneze premierul. Dar chiar și așa, partidul care desemnează premierul nu ar avea puterile pe care le are acum președintele. În condițiile actualei Constituții, dacă Parlamentul respinge două desemnări, președintele poate dizolva Parlamentul. Dacă se modifică Constituția astfel încît premierul să nu mai fie desemnat de președinte ci de partidul sau alianța cu cele mai multe mandate, dacă celelalte partide se coalizează și resping guvernul propus de partidul cel mai puternic, acesta nu are soluția forțării unei majorității prin amenințarea cu dizolvarea, așa cum s-a întîmplat în 2004, 2008 și 2009, cînd, de teama anticipatelor, s-a format o majoritate. Să zicem că PSD și PNL se înțeleg asupra Constituției și președintele pierde atribuția desemnării premierului, acesta fiind desemnat de partidul cu cele mai multe mandate. În 2016 să zicem că PSD cîștigă alegerile și obține cele mai multe mandate, primind dreptul de a desemna premierul. Dacă celelalte partide se coalizează și trîntesc guvernul propus de premierul desemnat, PSD-ul nu are instrumente pentru a forța o majoritate. Al doilea partid ca număr de mandate, probabil PNL-ul, va primi dreptul de a desemna premierul și, cu ajutorul celorlalte partide, va trece guvernul și va trimite PSD-ul în opoziție.

Dacă PSD dă președintele în 2014 și 2019, cu puterea prezidențială și forța partidului poate rămîne la guvernare pînă în 2024. Astfel, în 2016, președintele va desemna premier pesedist și va forța o majoritate pînă în 2019, cel devreme, cînd noul președinte își va începe mandatul. Dacă va cîștiga și al doilea mandat, va desemna premierul și va forța o majoritate și în 2020.

Spre deosebire de Băsescu, care și-a pierdut majoritatea în 2007, în timpul primului mandat, președintele pesedist va putea avea majoritate timp de zece, de-a lungul ambelor mandate.  În 2014, cînd vine la putere, președintele PSD va găsi în funcție un premier desemnat de președintele Băsescu. Dacă USL se rupe și guvernul Ponta cade, cine va desemna noul premier? Aud? Președintele care va cîștiga în 2014 va avea posibilitatea să desemneze premierul abia în decembrie 2016, după parlamentare. Pînă atunci, timp de doi ani, va sta cu premierul pe care l-a găsit în funcție. Dacă Ponta vrea să candideze la președinție va trebui să-și dea demisia din funcția de prim ministru. Oricum, dacă Ponta anunță că va candida la prezidențiale, va fi deranj în USL și mai mult ca sigur PNL va ieși de la guvernare, încercînd chiar să trîntească guvernul Ponta. Nici lui Antonescu nu-i convine să stea la Cotroceni cu un premier ostil. Lui Antonescu însă îi convine ca desemnarea unui nou premier să se facă după alegerile prezidențiale și Ponta să rămînă interimar, ca Boc în toamna lui 2009. Asta presupune o majoritate anti-PSD care să treacă o moțiune de cenzură și să blocheze trecerea unui nou guvern, urmînd ca după ce Antonescu cîștigă prezidențialele să desemneze el un premier. Adică exact ce au făcut PSD și PNL în toamna lui 2009, numai că atunci Geoană a pierdut alegerile iar cel care a desemnat un nou premier și a forțat majoritatea a fost Băsescu.

Dar dacă PNL nu găsește o majoritate care să trîntească guvernul Ponta și să blocheze trecerea unui nou guvern pînă după prezidențiale? Băsescu îl desemnează, hai să luăm un nume la întîmplare, pe Dragnea. Acesta va trece de votul Parlamentului. Dacă Ponta va cîștiga prezidențialele nu e nicio problemă, are premierul dorit. Dacă le va cîștiga Antonescu, acesta va trebui să strîngă o majoritate care să dea guvernul jos prin moțiune de cenzură. Antonescu va desemna noul premier, care va trece mai mult ca sigur, sub amenințarea anticipatelor. Dar ar fi prea multă putere în mîna lui Antonescu și partidele parlamentare de obicei se feresc să lase prea multă putere în mîna președintelui. Astfel, putem anticipa, fără teama de a greși, că Antonescu nu va reuși să scape de guvernul Dragnea pînă după alegerile parlamentare din 2016. Dacă Ponta va cîștiga prezidențialele există posibilitatea să aibă un premier neconvenabil în primii doi ani de mandat? Nu. Antonescu și PNL pot doar bloca desemnarea unui nou premier pînă după prezidențiale, însă nu pot forța trecerea unui premier convenabil pentru ei.  Obstacolul principal e Băsescu, cel care desemnează premierul. Mai mult, pot bloca desemnarea doar în apropierea alegerilor prezidențiale. Dacă guvernul Ponta cade sau demisionează în primăvara lui 2014, PNL și Antonescu nu pot amîna trecerea unui nou guvern pînă după prezidențiale. Mai mult, Băsescu poate forța, sub amenințarea anticipatelor și fără teama supendării, trecerea premierului dorit. Băsescu poate negocia cu PSD-ul un premier independent sau pesedist, care să treacă de Parlament.

Și nu e vorba doar de desemnarea premierului. Președintele numește și procurorii șefi și directorii serviciilor. PSD-ul ar urma să fie la mîna lui Antonescu și a PNL-ului pe trei paliere: guvernare, justiție și servicii. În condițiile în care PNL-ul are și cîțiva sateliți care așteaptă umili la ușă, pentru pesediști nu se întrevede un viitor prea luminos cu Antonescu președinte.

S-ar putea negocia scăderea puterilor prezidențiale prin modificarea Constituției însă trecerea unei noi Constituții nu e sigură, pe de o parte, iar pe de altă parte nu ar rezolva prea mult problemele PSD-ului, care s-ar vedea izolat într-un sistem parlamentar de facto. Chiar și cu 35-40% în 2016 PSD riscă opoziția, așa cum am mai arătat. De obicei, partidele mai mici negociază mai bine între ele și cîștigă fiecare mai mult decît dacă ar negocia cu partidul cel mai mare, ceea ce face ca partidul cel mai mare să rămînă izolat. Faptul că premierul este desemnat de partidul cu cele mai multe mandate nu asigură însă și trecerea guvernului, dacă nu există, ca în cazul președintelui, posibilitatea de a forța o majoritate sub amenințarea dizolvării Parlamentului. Astfel, PSD, chiar și cu un Antonescu președinte decorativ, ar putea avea surpriza ca din 2016 să treacă în opoziție.

Deatlfel, văd că Ponta deja s-a ales președinte onorific al PSD, lăsîndu-l pe Dragnea președinte executiv. Astfel, a rezolvat problema puterii în PSD în cazul în care el ajunge la Cotroceni. Sînt convins că atît PNL cît și PSD și-au făcut toate simulările posibile pentru următorii 8 ani (numai pedeliștii nu reușeau să-și imagineze nici ce fac peste 10 minute) și sînt convins că ambele partide au deja schițate strategiile de exit și reacțiile în funcție de situațiile care s-ar putea ivi.

Scriam acum doi ani, cînd PDL încă mai părea că va supraviețui politic și nu se întrevedea divorțul de Băsescu: ”Cheia evoluţiilor politice din următorii patru ani stă în rivalitatea dintre Ponta şi Antonescu şi în percepţia PDL ca partid slab, comod şi, în consecinţă, uşor manevrabil.”

”Bine, veți spune, am înțeles cum stă treaba cu Băsescu, Ponta și Antonescu. Dar ceilalți?” Care ceilalți?

Ok, vom vorbi și despre ceilalți, ca să nu ziceți că sînt rău. Pornim de la premisa că PSD și PNL nu vor avea candidat comun. Avem deci Ponta și Antonescu. Ponta are asigurat turul 2. Cum vor reuși ceilalți să-l bată pe Antonescu și să ajungă în turul 2, alături de Ponta? În primul rînd, ceilalți trebuie să fie unul singur. În al doilea rînd, acest unul singur va trebui să aibă în spate o forță politică puternică, cu structuri, și un scor în sondaje de cel puțin 30%, și să fie un excelent campaigner (energie, charismă, talent politic, discurs, poante, sî facă știri de prima pagină din orice, să creeze evenimente din nimic, să ciupească babe de cur și să dea țuica de electrozi peste cap cu moșii în fața bufetului, să dea poporului furnicături și să-l facă să viseze cu ochii deschiși). Există o asemenea forță politică și un asemenea personaj? Acum, nu. Vor exista în 2014? Nu știu. Însă șansele sînt minime. Niciunul dintre posibilii candidați din zona respectivă nu corespunde profilului.

S-ar putea transforma Mișcarea Populară într-un partid care să canalizeze energiile anti-USL, care să-și creeze structuri solide și să ajungă la un scor în sondaje de peste 30% în toamna lui 2014, adică peste un an și șase luni? Cu Băsescu președinte și ”antipolitica, tehnocrația și meritocrația salvează România” nu are absolut nicio șansă. Niciuna. În afară de Băsescu, MP nu are alte atuuri politice. Iar Băsescu e uzat după două mandate prezidențiale și nici nu poate candida pentru al treilea.

Liderul și forța politică se vor impune de la sine. Nu prin ucaz de sus, nu prin experimente sociologice. E nevoie de mai mult decît de ordin de sus și o părere bună despre sine în oglindă. Nicio forță politică și niciun personaj politic de la dreapta (așa zisa dreaptă) nu au autenticitate și forță. Sînt construcții artificiale, făcute la ordin sau din ambiții personale, jumătăți și sferturi de măsură la care se aderă din disperare și derută.

Am vorbit doar de Mișcarea Populară fiindcă e singura care are potențial (i se zice Băsescu) iar celelalte grupări sînt mai degrabă sateliți ai PNL. Sau nici măcar atît. Sînt sateliți wannabe. Candidați de sateliți. Mai au mult de mers în patru labe pînă să fie acceptați în marea famiglie liberală.

La dreapta a trecut vremea improvizațiilor pe genunchi și imposturilor. Din păcate, nici nu cred că s-a copt vremea pentru altceva. Pînă în ziua în care vom putea vorbi de o forță politică care să aibă în spate credința în valori, o doctrină autentică de dreapta, fără impostură și jumătăți de măsură, ne vom bălăci în micile alianțe și permutări dintre partidele stîngii. Care sînt interesante ca joc intelectual și de anticipație, dar a căror relevanță e relativ scăzută. Dar asta e, n-avem ce face, ne ducem secera și ciocanul în spate.

Amurgul doctrinelor si statul expertilor

Toate provocările, temele de reflecție și întrebările din platforma-program a Mișcării Populare pornesc de la premisa statului maximal, atotputernic și expert, care trebuie să le rezolve pe toate și să-și legene pe picioare supușii, după ce-i bate bine la cur cu nuiaua și îi îndoapă cu tărîțe bio.

Fie că vorbim de locuri de muncă, de dezvoltare economică, de sănătate, educație, cultură, rural, familie, natalitate șamd Mișcarea Populară nu întreabă cine și cum, întreabă doar cum, că cine e de la sine înțeles. Statul e acel cine, deci nu mai trebuie pusă întrebarea. Pe fiecare domeniu trebuie să vină experții și să răspundă cum. Mișcarea Populară a decis că statul e valoarea centrală, acum trebuie să vedem cum facem la nivel de execuție.

Și totuși, toate întrebările Mișcării Populare au două răspunsuri clare și simple. Nu e nevoie să inventăm roata. Știu, trăim provocări științifico-fantastice care necesită răspunsuri post-ceva (post-moderne, post-capitalism, post-creștinism, post-Europa, post etc), răspunsuri date de experți în futurologie și filozofi picați de pe nava Entreprise.

Răspunsurile:

  1. Creștinismul – valorile culturii iudeo-creștine, nu credința propriu-zisă (știți voi, cele zece porunci, responsabilitatea individuală etc)
  2. Capitalismul – piață liberă, proprietate, schimb liber, stat minimal.

Apropo de valori, deși în platforma-program se vorbește despre valori, ele nu apar nicăieri. Nu ni se spune și care sînt valorile alea. Însă răspunsurile par fi expertiza tehnică, statul atotputernic și buna guvernanță (deși nu ni se explică care sînt criteriile după care se măsoară o bună guvernare, care sînt reperele).

PROPUNERE DE PLATFORMĂ-PROGRAM MIȘCAREA POPULARĂ