Posts Tagged → Gabriel Liiceanu

17-18 februarie 2018. Limba și dovezile

Premiul ”Cea mai zemoasă limbă” este cîștigat fără drept de apel de?

”Moderator: „Este doamna Kovesi prezidențiabilă?

Gabriel Liiceanu: „Din plin. Deci v-am răspuns, intrând în scenariul întrebării dvs simple și provocatoare. Da. M-am gândit cum ar arăta România cu un asemenea om care prin comportamentul ei devine aproape o abstracție de slujire. Este slujirea.”

De dumnealui, da. În încercarea stabilirii unui alt diagnostic în afara pupicurismului feroce (pe care nu-l exclud, totuși) se pot invoca multe. Vîrsta, chiar activitatea intelectuală de lungă durată, părăsirea teritoriului real, fizic, și cîte și mai cîte. Dar omul e în sarcina familiei să vadă dacă e în regulă sau nu.

Întrebarea mea este: ce spun adoratorii domnului Liiceanu? Acceptă ”slujirea” sau nu? Acceptă o candidată la prezidențiale, cu șansele domnului Liiceanu la parlamentare? Rămîn în abstracțiune sau coboară aici, pe pămînt, și pun mîna, alături de noi, la găsirea și promovarea unui candidat competent, cu șanse reale?

Pentru că, de fapt, îl avem pe domnul Liiceanu cu noi, de aproape 30 de ani, și la ce ne-a folosit? Politic sîntem tot acolo unde sîntem. Domnul Liiceanu este excepțional în domeniul dînsului de competență, scrie și publică cărți de valoare incontestabilă. Dar politic?!?

După mult timp, multă muncă și nenumărate încercări de a dovedi legătura Trump-Rusia, iacătă domnul Mueller și-a făcut public raportul.

Selectăm:

Defendants made various expenditures to carry out those activities, including buying political advertisements on social media in the names of U.S. persons and entities. Defendants also staged political rallies inside the United States, and while posing as U.S. grassroots entities and U.S. persons, and without revealing their Russian identities and ORGANIZATION affiliation, solicited and compensated real U.S. persons to promote or disparage candidates. Some Defendants, posing as U.S. persons and without revealing their Russian association, communicated with unwitting individuals associated with the Trump Campaign and with other political activists to seek to coordinate political activities.”

Carevasăzică rușii au cumpărat reclame pe rețelele sociale și uite așa a fost lumea influențată cum să voteze! Cît de proști ne poate crede?!?

”Should every man be penetrated at least once in his life?” întreabă Tom Ford, designer și regizor?

Și dacă nu vrea? Și dacă nu vrea, să fie forțat. Un f@t@t în cur, un pas înainte.
Cum să exploreze altfel homosexualitatea din el?! Care se știe doar, există în fiecare dintre noi, numai că nu iese la suprafață.

Au înnebunit. De tot, cu totul, sînt irecuperabili mulți. Da, ne trebuie spitale. Multe spitale. De nebuni.

Unde să meargă și cei care se simt jigniți de Vasilica-prim-ministru cînd a pronunțat cuvîntul ”autist”. Și care mă pun pe mine în imposibila situație să-i iau apărarea doamnei.

Pentru că, indiferent de boala din spectrul autist, aici este vorba, în primul rînd, de lipsă de înțelegere sau de înțelegere mai greoaie. CNCD sau cum se cheamă organizația aceea care te amendează pentru fiecare cuvînt hotărît de stat ca fiind folosit într-un mod nepotrivit a fost imediat sesizată și nea spus că Vasilica, ca prim-ministru, are obligația să fie și mai atentă decît un om obișnuit la ce scoate pe gură, tocmai pentru că este prim-ministru. Iar boala (de Vasilica) a cerut scuze. Pentru ”autist”, nu pentru că e prim-ministru.

Trist este că absolut nimeni nu a mai discutat pe fond zisele Vasilicăi, hărmălaia lumii așa zis bune oprindu-se la cuvîntul ”autist”.

În SUA, în timp ce FBI este ocupat să demonstreze legătura Trump-Rusia, deși primise avertismente privind criminalul, un dement înarmat a intrat într-un liceu și a lăsat în urma lui 17 morți și cîteva zeci de răniți.

Ca de obicei, după fiecare incident armat se cere, de către stîngiști, interzicerea armelor deținute de populație.

În logica asta,

De ce nu se interzice folosirea cuțitelor după fiecare înjunghiere?
De ce nu se interzic mașinile, nu numai după fiecare atentat terorist, ci după fiecare accident cu victime?
De ce nu s-au interzis încă avioanele și de ce nu s-a cerut interzicerea lor după fiecare accident aviatic, multe soldate cu sute de victime?

Pentru că stîngiștii vor un singur lucru: ca statul să fie unicul deținător de arme.
Statul unic deținător de arme este deja sau este pe cale de a deveni în orice moment stat totalitar. Visul de aur al stîngiștilor de pretutindeni și de întotdeauna.

 

3-4 octombrie 2017

”Bunătatea” securistului de cursă lungă

Ieri, 4 octombrie, l-au înmormîntat pe asasinul securist Iulian Vlad. Emoționant, cu discursuri, coroane și porumbei albi. Sigur, pentru familie, prieteni (dacă o fi avut adevărați prieteni), colegi (din ăștia sigur a avut, chiar prea mulți) și pupincuriștii de cadavre, e normal. Pentru noi, cei ”salvați” de el, nu. E o rușine și o jignire. E o rușine și o jignire să auzim ce bine a fost atunci și cum oamenii din sistem nu regretă ceva. Și este îngrozitor să vezi ziariști și influensări poziționați și de partea foștilor torționari comuniști. și de partea ”justiției”  (în ghilimele pentru că ce numim în mod curent justiție numai aia nu este). 

Cel mai amplu și mai exact articol poate veni din zona CNSAS, de la Mădălin Hodor, istoric cercetător la această instituție. ”Adio, bătrîne asasin”, un must read.

Aşa cum spuneam, nu te-am cunoscut niciodată personal. Nici nu mi-am dorit să o fac vreodată. Nu am simţit nevoia să-ţi înghit poveştile şi să le reproduc ca un papagal fără discernământ, asemeni celor câteva zeci de ziarişti, pseudoistorici şi oameni de televiziune, care mint intenţionat un public neavizat, se păcălesc singuri, sau pe care ai reuşit să-i păcăleşti de-a lungul timpului. Eu te-am cunoscut însă mult mai bine. Pentru că, spre deosebire de ei, eu ţi-am citit timp de 16 ani „operele“, ţi-am urmărit lucrătura „fină“, ţi-am contabilizat victimele. Ce-ar fi să le spunem şi lor, acestor prieteni ai tăi, care te ridică astăzi în slăvi, acum, că am ajuns la final, câte ceva despre adevăratata față? Ce-ar fi să începem cu ziua de 17 decembrie 1989? Mai ţii minte ce ai ordonat atunci? Ai dat următorul ordin:

Țigănia de la ÎCCJ

Dacă își închipuie cineva că pot fi de acord cu ce s-a întîmplat la ÎCCJ, Mălin Bot venit cu justițiarii străzii, cu cătușe, să i le fluture lui Dragnea pe la nas, se înșală amarnic. Cînd omul ajunge exact acolo unde, teoretic, se înfăptuiește justiția, a veni cu asemenea manifestări ale justiției populare nu poate să însemne decît prostie. De cealaltă parte, a îți închipui că intimidezi pe cineva cu băieții cu spate lat este o dovadă egală de prostie.

Conflictul acesta, presă – cercetați penal, trebuie dezamorsat cît mai repede. Cu cît mai repede, cu atît mai slabe șansele să cerem, la următoarele alegeri, observatori străini înarmați.

Dar despre presă și închipuirile ei că poate să facă și desfacă tot voi reveni.

Trezirea frumoasei adormite

Cioloș s-a produs astăzi, printr-o postare pe Facebook, în care afirmă că a fost naiv cînd nu a candidat la alegerile parlamentare. Naiv îi va rămîne numele, nici prea prea, nici foarte foarte, adică așa cum a fost și guvernarea cu același nume. Domnul Coloș uită și că a candidat, în felul său, figura apărîndu-i pe afișele PNL și USR. Sau ”uitat” îi va rămîne numele. 🙂

Strigătul neputinței

Este rostit însă de Gabriel Liiceanu: ”Pleacă, domnule. Lasă-ne în pace să ne vedem de treabă. Du-te naibii cu problemele tale. Ne sufoci ţara. Lasă-ne istoria în pace”. Asta ca și cum Dragnea ar fi culmea moralității și ar pleca de rușine. Asta ca să-l băgăm pe Dragnea în istorie. Dar atîta pot intelectualii noștri, așa văd ei politica, de la înălțimea studiilor care nu au nimic de-a face cu politica. Asta ca să știm și de ce vom pierde și cu cine, de acum încolo.

Domnul Liiceanu ar trebui să știe măcar că dacă vom mai cîștiga vreodată alegeri, pentru ca PSD să le recunoască și să nu spună nimănui să plece de la putere, așa cum face dînsul acum, noi trebuie să facem același lucru. Acum.

(Foto: Mălin Bot, Facebook)

”America la răscruce. Un dialog transatlantic” – fragment

Am plăcerea și bucuria să vă invit la o lansare de carte. Cartea se numește ”America la răscruce. Un dialog transatlantic”, și este o colaborare Cristian Pătrășconiu – Martin S. Martin. 

Lansarea va avea loc la Bookfest 2017, pe 27 mai, ora 13.30, la standul Humanitas. Cu această ocazie vor vorbi Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Martin S. Martin și Cristian Pătrășconiu. 

Pentru că începem să discutăm lucrurile care într-adevăr contează. 

Mulțumită domnului Pătrășconiu, vă pot prezenta un fragment din carte. Enjoy! Ne vedem la locul, data și ora stabilite. 

Cristian PĂTRĂȘCONIU: Se spune, şi curentul acesta de opinie este unul semnificativ, că a vorbi despre lucruri de acest gen – libertate, tradiţie sau, în partea celalaltă, egalitate, echitate şamd – este ceva „prea înalt”. Prea departe de ce e cu adevărat lumea, de ce e viaţa (chiar viaţa de zi cu zi). Prea meta-fizic, prea „văzduhist”. Cum, cînd sînt concrete aceste idei? Cum se poate argumenta, convingător, seducător, despre concreteţea lor? Cum se văd, cum se pipăie ideile, aceste idei?

Martin S. Martin: Nici vorbă de văzduhism, de vorbit de cai verzi pe pereți, când subiectul este apărarea libertăților, păstrarea tradițiilor formatoare ale națiunii, blocarea influențelor politice nefaste.

Rămânând în sfera discuției noastre, a te opune corectitudinii politice nu înseamnă doar a amenda lucrurile caraghioase inventate de căutătorii de noduri în papura limbajului, de cei care au descoperit pericolele microagresiunii, care par multora neimportante, nepericuloase. Corectitudinea politică este periculoasă și amenință direct libertatea.

Este deja demonstrată nocivitatea cenzurii ideologice, a anulării libertății de exprimare, unul din pilonii democrației americane. Dar CP își găsește fanatici care împing lucrurile până la îndemnurile directe la rebeliune, la dezordine socială, la crime motivate de ură.

Un profesor de la universitatea Drexel din Philadelphia a simțit nevoia să publice pe mediile de socializare dorința pe care ar fi vrut-o îndeplinită la ultimul Crăciun: să vadă în Statele Unite un genocid al albilor. Acesta este un efect de demențializare socială, imposibil de justificat. Profesorul, care predă științele politice, este alb.

De curînd, patru tineri african-americani din Chicago au răpit, sechestrat și torturat un alb handicapat mintal și au filmat bătaia, forțarea de a bea apă din toaletă și de a repeta F..k whites, f..k Trump. Presa a relatat evenimentul pe scurt, cu comentarii blânde.

La mai multe meetinguri ale organizațiilor Viețile Negre Contează s-au arborat și scandat lozincile anarhiste: „Ucideți polițiștii!”, ” Omorâți albi!”, „Fără poliție și închisori!”. Va ajunge țara la conflicte rasiale de mare răspândire, la război civil motivat rasial, fără ca să existe azi un moderator autoritar ca Martin Luther King?

Măsurile de cenzură culturală impuse de studenții liberali nu mai sunt demult intervenții mai mult ridicole decât periculoase. La universitatea Stanford, din statul California, studenții au cerut scoaterea din programa analitică a istoriei civilizației vestice, deoarece aceasta a fost un proces istoric care a avut la bază supremația albă. La UPen (University of Pennsylvania) din Philadelphia, tabloul lui Shakespeare a fost dat jos, fiindcă a fost sexist și înlocuit cu portretul unei obscure poete afroamericană lesbiană. În programul de literatură engleză de la universitatea statului Minnesota nu mai sunt incluși Faulkner, Joyce și Hemingway, sub diverse acuzații fanteziste. În mai multe state, numele lui George Washington și Thomas Jefferson date unor străzi, școli și instituții sunt contestate și se cere schimbarea lor, penrtu faptul că cei doi giganți ai istoriei americane au fost proprietari de sclavi.

Cu ce se deosebesc motivele acestor vandalisme culturale de aruncarea în aer a statuilor lui Buda și demolarea ruinelor antice făcute de Talibani?

O tendință îngrijorătoare este apariția în sânul grupărilor liberale americane a enunțurilor antisemite, o orientare a celor mai liberale elemente din politica americană spre ostilitate pentru statul Israel, din ce în ce mai vocală. Acestea au fost deja înregistrate în Europa de vest.

O alianță strategică a stângii politice, care a avut, în secolul trecut, o istorie bogată de terorism politic, cu radicalismul islamic ar fi un dezastru pentru lumea vestică și pentru civilizația iudeo-creștină.

Apărarea libertăților politice și combaterea violențelor de natură anarhistă, motivate de nemulțumiri sociale, rasiale și culturale, nu sunt simple teorii ci realități ale societății scindate în care trăim.

 

N-am, prieteni, ce sa comentez!

N-am, prieteni, ce sa comentez. De asta absenta. Alta era situatia pe vremea regimului de trista amintire. Au ramas doar amintirile. Era substanta in dezbatere, era miza intelectuala. Altfel intrai in disputa atunci. Aveai un ghes. Erau idei, erau argumente: Tismaneanu-Tisminetzy, Plesu-Presu, Liiceanu-Ligheanu, neoconii, eliteleintelectualeintruncuvant, intelectualiidedreaptaintruncuvant, samd cu alte cuvinte. Ca sa dau doar cateva exemple. A, sa nu uit: Patapievici. Care a insultat neamu’. Où sont les neiges d’antan!?

Acum, serios: ma asteptam ca dupa ce trecu vremea asupririi si a avut loc neutralizarea elitelor intelectuale basiste care stateau monopolist intre, pe de o parte, gloria si propasirea publica si pe de alta parte, marile mase de talent si intelect persecutat dar independent, moral, intransigent si echidistant, asadar dupa asta ma asteptam la o explozie de creativitate si intelectualitate. Mai ales ca suntem acum si intr-un regim constitutional-literar-turistic.

O jerba deasupra tarii, din preaplinul fierberii sub presiune a creativitatii in toti anii odiosului monopol. Poezie, proza – scurta, medie, lunga -, eseu, beletristica, analiza, sinteza, inductie, deductie, abductie, roman, sansonete, etc. Literatura de calatorie. Cenaclu. Azi aici, maine in Florida, poimaine in Ierusalim. Cu curtea de poeti, prozatori, eseisti, analisti, ganditori. Noua Romanie Intelectuala. O adevarata curte ambulanta ca Charles d’Orléans, ca René d’Anjou: azi aici, maine’n Focsani, poimaine la TV in direct, de la Louvre. Literar-constitutional alcatuita aceasta curte din meritorii si talentati autori, toti cu emisiuni TV, cu reviste, cu directorate, cu rubrici saptamanale de unde sa reverse puhoiul de creatii si idei care, in vechiul regim, erau imposibile pe simplu motiv de Tismaneanu-Tisminetzy, Plesu-Presu, Liiceanu-Ligheanu. Si Patapievici. Care a insultat neamu’.

Cand colo, ce sa vezi: tot Tismaneanu, Plesu, Liiceanu, Patapievici raman sa aiba de spus ceva, tot ei, tot acolo, aceiasi, constanti in idee si statura. Iar ceilalti, ceilalti: ii vedeti. Sau mai bine zis nu ii vedeti. Ca nu aveti ce. A disparut si liderul lor in ceata. Sa-i fi mobilizat un pic si daca tot nu au nimic de oferit intelectual-cultural-literar, sa-i fi pus cel putin sa mai scrie o scrisoare la Uniunea Europeana. Despre orice, ca nu tema conteaza. Dar asa mai aflam si noi, dupa semnatura, daca si pe unde au apucat sinecura aia, care, prin definitie, reprezinta si validarea lor intelectuala mult-visata.

(Foto: adevarul.ro)

Cum putem cistiga alegerile prezidentiale?

Anul 2014 e un game change. Gata, s-a terminat cu dolce farniente. Rușii sînt călare pe vecinii noștri și, cel puțin prin agenți de influență, revoluționari și ecologiști de profesie, sînt călare și pe noi. Nu peste mult timp vor trece la nivelul următor de călărire. Și chiar n-am vrea să aflăm cum e.

Ultimul lucru de care avem nevoie acum e un președinte provenit din establishmentul mafiot al baronetului transpartinic, un politician corupt, lacom, slab la voință și la minte, controlabil cu ajutorul banilor, orgoliilor, ambițiilor și tarelor de caracter. Personaje ca Ponta, Antonescu, Tăriceanu, Geoană, Oprescu, Iohannis sau Udrea ies din zona acceptabilului și alegerea în fruntea țării a unuia dintre aceste personaje ar fi sinucidere națională. Timpul nu mai are răbdare cu noi. Istoria, cu tot cu tancurile ei, indiferent ce formă vor lua acestea, ne va călca în picioare și va trece peste noi.

Putem cîștiga prezidențialele? Ne putem bate cu marile rețele de partid? Ne putem.

Abia acum putem vorbi despre profilul prezidențiabilului: luptător, capabil să comunice cu oamenii limpede, convingător și empatic, pro-occidental, venit din afara establishmentului de partid și baronetului transpartinic, dar cu notorietate și experiență politică, necompromis în mizeria politică a ultimilor ani.

Avem nevoie de un candidat care să scoată oamenii din casă, letargie și țîțîni. Nu merge cu răul cel mai mic, cu jumătăți de măsură, cu mafioți simpatici, cu curviștine amuzante, tăntălăi de treabă și alte ciurucuri politice. Pentru a scoate oamenii din casă, letargie și țîțîni e nevoie de convingere, de entuziasm, de credință. Altfel nu se poate. Aici nu vorbim de trepădușii de partid. Ăștia sînt luați de actualele partide, aparțînînd șefilor de sală Ponta, Dragnea, Petrache, Antonescu, Vlasov, Blaga sau Udrea. Și oricum sînt prea puțini și cu adevărat folositori doar în primul tur.

Nu merge cu impostori și făcături. Chiar nu merge. Sorry MRU și Predoiu. Da, ne putem forța să credem altceva, ne putem minți călduț. Dar sîntem singurii, noi, cei implicați cît de cît în politică. Noi ne putem minți și autoconvinge. Însă pentru a cîștiga prezidențialele e nevoie de autenticitate, de entuziasm, de convingere. Și de mulți oameni, nu doar de o mînă de militanți, dispuși să se autoconvingă, din disperare, de orice.

E nevoie de 20 000 de reprezentanți în secțiile de votare, atît în primul tur cît și în al doilea. Voluntari. E nevoie de încă în jur de 40-50 000 de voluntari care să lucreze în campanie. Să strîngă semnături, să organizeze întîlniri și mitinguri, să lipească afișe. E nevoie de transport, mîncare, apă, cazare. E nevoie de canale de comunicare. E nevoie, dincolo de entuziasm și convingere, de know how, oameni, bani, ierarhie și disciplină. Nimic mai mult. E nevoie de social media, de online, de radio, de tv, de mouth to mouth, de întîlniri la bere în Poiana lui Iocan, de mitinguri, e nevoie de 2-3 milioane de voturi în primul tur și de peste 5 milioane în turul II. E nevoie ca milioane de oameni să discute la cafea dimineața în firmă, pe bancă în fața curții, la bere seara la terasă, pe facebook, seara în fața televizorului, pe twitter, situri de știri sau bloguri, să discute unii cu alții, să se convingă unii pe alții.

În asemenea situațiuni, e nevoie de oameni care să știe clar ce au de făcut, care să facă ce li se spune și care să fie convinși că o fac pentru o cauză bună. Atunci cînd pretinzi de la oameni să execute niște ordine, fiindcă asta fac, pînă la urmă, nu trebuie să le înșeli încrederea. O campanie politică nu se face cu dezbateri și parlamentări interminabile. O campanie politică are toate datele și caracteristicile unei campanii militare sau ale unei campanii de marketing. Lumea bună, urbană și corporatistă, ar trebui să știe despre ce e vorba. Numai că, în companie oamenii sînt legați de contractul de muncă și motivați de salariu și carieră, în primul rînd. Astfel de motivații nu există într-o campanie politică, decît pentru foarte puțini, pentru structurile de partid și militanții de serviciu, pentru baronet și rețelele lor. Pentru toți ceilalți există altfel de motivații.

Dacă oamenilor care se implică, care ajută, care fac ce li se zice pentru o cauză bună, nu li se livrează acea cauză bună, nu li se livrează adevărul și convingerea că lucrează pentru acest adevăr și pentru bine, e ca și cum nu ți-ai plăti salariile angajaților cîteva luni la rînd. Cîte companii au rezistat fără să-și plătească angajații cîteva luni la rînd și fără măcar să le dea perspectivă de revenire? Cînd livrezi speranță, credință, adevăr, bine, entuziasm autentic nu poți înșela tocmai pe tărîmul acesta al speranței, credinței, adevărului. Nu poți livra în schimb răul cel mai mic, calcule meschine, discursuri despre pragmatism. Mai ales cînd din pragmatismul respectiv au de cîștigat numai rețelele politice, nu și fraierii care-și pun pe tavă speranța, entuziasmul, energia, timpul și cunoștințele.

Putem cîștiga prezidențialele. E nevoie doar de un candidat autentic, de adevăr, de o cauză cu adevărat bună, de perspectiva binelui, de entuziasm, organizare, ierarhie și disciplină. Și poate mă repet, de adevăr și autenticitate. Acestea sînt monedele în care se plătesc salariile sau soldele, spuneți-le cum vreți, zecilor sau sutelor de mii de militanți.

Poți lucra cu banii unui mogul sau ai mai multor moguli sau ai unei rețele de mafioți politici, dar președintele scos din urnă va fi prizonierul acestor moguli sau rețele de mafioți. Poți strînge, cu ajutorul banilor, mii sau zeci de mii de oameni care să lucreze politic pentru acești bani, de la jurnaliști pînă la lipitori de afișe și reprezentanți în secțiile de vot.

Sau poți lucra cu voluntari, care să doneze timp, energie, nervi, cunoștințe și bani. Dar nu le poți cere să doneze timp, energie, nervi, cunoștințe și bani pentru nimic. Nu o vor face. Astea-s regulile pieței. Și sînt bune și drepte. Nu oferi, nu primești, oricît de geniu nedreptățit te-ai considera. ”Lumea vrea cocalari și manele, d-aia nu cumpără bine și adevăr.” Cocalarii și manelele se vînd ușor, celor care vor cocalari și manele. Dacă vrei să vinzi ușor, vinde cocalari și manele. Dacă ai de oferit bine și adevăr, ei bine, astea-s mai greu de vîndut, nu de altceva, dar clienții sînt mai pretențioși. Una e să vinzi artificii și ghiuluri din tinichea aurie, cu totul altceva e să vinzi calculatoare.

Putem cîștiga alegerile prezidențiale. Putem trezi oamenii. Îi putem face să se implice. Îi putem facă să pună la bătaie timp, energie, nervi, cunoștințe și bani. În schimb, nu trebuie să le livrăm decît adevăr, perspectiva binelui, entuziasm autentic, onestitate. E mult? Dacă ne lipsesc, e extraordinar de mult. Dacă le avem, nu e mult deloc.

Da, e nevoie de organizații, structuri și bani în politică. Dar acestea funcționează cu autenticitate, adevăr și onestitate. Acesta e combustibilul.

România trebuie să renască, chiar dacă sună pretențios. Nu aceasta e fața României. Nu aceasta e fața elitei românești. Trebuie să chemăm pe cîțiva dintre noi din exil. Uite cîteva nume: Horia Roman Patapievici, Mona Muscă, Mircea Cărtăescu, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Dragoș Paul Aligică… Astea-s doar numele celebre, dar cred că trebuie să revină din exilul autoimpus o întreagă elită românească, nu numai vedetele culturale și politice. Avem nevoie de oameni bogați, care să livreze valuta forte a renașterii: autenticitate, adevăr, onestitate, bun simț (common sense sună mult mai bine). În noua era sovietică, Ponta, Antonescu, Geoană, Iohannis, Blaga și Udrea sînt prea periculoși, din varii motive, pornind de la ambiții și trecînd prin prostie, pînă la lăcomie, pentru a-i lăsa la conducerea României. Fiindcă, ne place sau nu, ei conduc România. Iar lumea bună, cu adevărat bună, stă pe margine.

Într-un fel sau altul trebuie să renaștem. Și aici chiar nu încap jumătăți de măsură și răul cel mai mic.