Sub pretextul fricii de arme nucleare, pe care Ucraina și Georgia le-ar putea desfășura pe teritoriul lor dacă ar primi pe viitor puțin probabila invitație de aderare la NATO, Rusia și-a luat în avans măsuri de precauție. Kremlinul dovedește că are ac de cojocul tuturor statelor care îi încurcă planurile. În prima fază, Armata Roșie a invadat Georgia, motivând că popoarele abhaz și osetin au fost supuse unui program de exterminare etnică de către autoritățile de la Tbilisi. Drept urmare, Rusia a intervenit în calitate de instanță tutelară și eliberatoare, așa cum doctrina Kremlinului ne-a obișnuit în ultimele decenii, când a ordonat Armatei Roșii să “elibereze” Afganistanul. Faza a doua a fost dedicată unor predicții obsesive legate de ruperea Ucrainei, o republică fragmentaristă, creată prin aglutinarea mai multor ținuturi care au aparținut de jure unor state create după împărțirile teritoriale de după cele două războaie mondiale, respectiv, Polonia, România și Rusia. Diseminate atent de aparatul propagandei moscovite, amenințările ruperii Ucrainei au indus o stare de criză din care Kievul nu este capabil să-și revină, decât în eventualitatea că noua administrație ucraineană rezultată în urma alegerilor prezidențiale de duminică, 7 februarie a.c., va juca pe o partitură dictată de interesele recapacitării Comunității Statelor Independente (CSI), sub bagheta magicianului de la Kremlin. Ucraina nu are altă alternativă, indiferent care dintre competitorii pentru cursa prezidențială va câștiga alegerile, decât să refacă prestigiul și onoarea pierdute ale CSI.

În faza a treia, Rusia a recurs la amenințări simetrice, în clipa în care Casa Albă și-a făcut publică intenția de a desfășura pe teritoriul Cehiei și Poloniei elemente ale scutului antibalistic. Pentru a contracara amenințarea elementelor interceptoare defășurate în Polonia, Rusia a recurs la șantajul simetric al amplasării de rachete de ultimă generație în enclava Kaliningrad. A fost maniera prin care Rusia se pregătea în felul ei atavic, plenipotent, să salute alegerile prezidențiale din America: cu o amenințare adresată proaspetei administrații Obama, că va instala în contrapartidă un complex de rachete Iskander, numele de cod NATO, dat rachetelor SS-26, cu raza de 400 km, cât să atingă Polonia. Medvedev a angajat  această promisiune în fața Dumei de stat, pentru a testa atitudinea lui Obama față de Rusia. Germania și-a arogat rolul de avocat al unei Rusii extrem de ofensive: Rusia nu amenință Europa; elementele scutului antibalistic care vor fi instalate în Polonia și Cehia, nu amenință Rusia; scutul contracarează amenințarea iraniană. Germania a sugerat că amplasarea rachetelor în Kaliningrad ar trebui să facă obiectul negocierilor în cadrul NATO pe de o parte, şi între Statele Unite şi Rusia, pe de alta.

Reconfigurarea sistemului de apărare antirachetă a trezit apetitul Kremlinului pentru retorica amenințării. Știrea că și pe teritoriul României vor fi amplasate elemente ale scutului antibalistic, l-a forțat pe Serghei Lavrov, ministrul de externe rus, să pretindă părții americane “explicații exhaustive”. În cadrul conferinței de presă susținute la Berlin, Lavrov a evocat înțelegerea dintre președinții Obama și Medvedev, care invocă analiza comună ruso-americană a amenințărilor și riscurilor unor atacuri cu rachetă. Practic, în planurile Casei Albe nu au intervenit elemente de noutate, care să nu fie cunoscute de Kremlin. Includerea României în programul de apărare balistică a Europei Nord-Atlantice s-a pliat pe resetarea relației dintre Statele Unite și Federația Rusă. Efectul resetării este scoaterea Poloniei din ecuația antibalistică, iar în contrapartidă, ridicarea de către Rusia a  amenințării că-și va amplasa rachetele Iskander în Kaliningrad. |n aceste împrejurări, pretențile lui Lavrov, pentru “explicații exhaustive” adresate părții americane nu au acoperire în realitate, ci reprezintă doar efortul formulării unei întrebări diplomatice retorice, exprimate la rece. Intimidările din conținutul noii Doctrine militare a Rusiei, dată publicității zilele trecute, și-au mai pierdut și ele din vigoarea de odinioară, chiar dacă consideră scutul antibalistic o amenințare explicită la securitatea Federației Rusiei. Retorica defensiv-ofensivă a Kremlinului trădează oboseala cronică prin care trece o Rusie sleită economic, lovită imparabil de efectele recesiunii. Singura victorie notorie pe termen mediu a pacientului rus va fi readucerea Ucrainei în sfera ei politică și odată cu ea, o reanimare a mastodontului CSI, în urma rezultatelor alegerilor prezidențiale de la Kiev, de duminică, 7 februarie a.c.

Cornel Ivanciuc