Dacă justiția este sau tinde să fie ce pare acum, o luptă între găști, este o luptă deja pierdută. Lupta între găști presupune inventarea a noi metode de furt, concomitent cu metode de intimidare a celor care o investighează. Asta în cazul în care aceștia din urmă nu ajung ei să se închipuie dumnezei, și să participe la furt, dintr-o poziție dominantă.
Așa s-ar explica tăcerea deplină privindu-l pe procurorul Negulescu de la Prahova pe feed-ul meu de Facebook, așa se explică tăcerea marilor platforme de știri în ce îl privește. La fel cum dacă sau abia sînt menționate alte situații în care DNA chiar a pierdut.
Finalul bătăliei nu poate fi altul decît cel în cazul Mani Pulite, din Italia, asemănarea extraordinară a cazurilor deteminîndu-mă să scriu despre asta.
Pe un fond infracțional preexistent al unei părți din populație, cea care a reușit să acceadă la putere după revoluția din decembrie 1989 (similar Mafiei italiene) făcînd ceea ce vrea și ce știe să facă, nu e de mirare că am ajuns aici.
Comunismul este mafie, este un sistem perfecționat de jaf și asuprire. Comunismul românesc, cel de pînă în 1989, a dus aceste fapte la apogeu, dacă scoatem din calcul epurarea instituționalizată de tip nazist. Jaful și atitudinea absolut discreționară față de viața și bunul oamenilor era lege, urmașii celor de atunci, cei de astăzi, nu fac decît să perpetueze aceste abominabile obiceiuri.
Ce este de făcut? De luat aminte din experiența italiană, în primul rînd. Justiția se înfăptuiește cu hotărîre, dar și cu discreție și cu respectarea adversarului. Ceva din înțelepciunea generalului MacArthur ar fi necesar aici, cel care spunea să nu-și umilești niciodată adversarii. Cazurile în care anumiți politicieni sînt prezentați în fața procurorilor și a justiției sînt parcă pe dos făcute, să arate ce mare și atotputernic este procurorul.
Dacă e război, război să fie, dar dus după regulile războiului. Capitularea necondiționată nu înseamnă în nici un caz umilință, iar ăștia, corupții noștri, au și ei demnitatea lor de mari hoți, oricît am vrea nu putem spune că sînt oricine. Putem foarte bine să începem știrile cu arestarea în cazul marelui șef X, dacă începem știrile la fel și în cazul Y, diferența de statut financiar între cei doi fiind de milioane de euro.
Mai mult, cînd anticorupția devine sport național obligatoriu, în care nici nu știi ce forțe sînt implicate măcar, șansele de reușită sînt cu atît mai mici. O țară are economie, are industrie, sănătate, învățămînt, are turism, agricultură, apărare, deloc în ultimul rînd. Că sînt proști și le pot face praf e una, că sînt corupți mai trebuie și dovedit, deja altceva. Ori pe noi, ca țară, ne interesează totul, nu numai justiția și soarta ei.
Justiția ca răzbunare nu este justiție, iar ăsta este primul lucru care trebuie știut de cei care o înfăptuiesc cît și cei care o discută, deopotrivă.
(Foto: nationallawjournal.com)
