DOWNGRADE OR UPGRADE

I am writing these lines with my very own hand, in my little black notebook. Next to the hand that writes is my laptop. On my – now black – laptop screen I see the white, promising words: „Installing. About 22 minutes remaining.” My laptop is a Macbook that faultlessly updates itself. I trust everything will be fine. Why shouldn’t be? I have invested in a good computer. I trust my computer. I trust it more than I trust myself.

I for one need a lot of luck to just be. To smile, I need more than luck. I need a tremendous amount of determination to change the direction of my mouth’s line.

In order for my kids to make it to the daycare three October days in a row, I need a ridiculously big amount of luck.

Out of them all who live in this house, I trust my computer the most. The rest of us have installation issues. We fail easily.

Everybody fails – people, groups of people, whole countries.

In order for us to live beautifully, we need more than a life instinct, we also need good algorithms.

People are never good at sticking with the algorithms they themselves have invented. Once they come up with a good algorithm, they make a machine do it, so that they can go back to their instincts and anxieties.

There’s nothing really promising about us, except our technology.

We invent promising technology, but we truly are disappointing beings – unable to re-start or re-invent ourselves. I dare say technology has become, in many ways, more human, more reliable, even kinder than we are. Actually, the more confused we get, the more we depend on technology.

We pass our „installation issues” on to our children. We go from bad to worse. However, we create technology that is is faultlessly updating itself, technology that saves lives and time. Technology that saves our children from ourselves.

We reserve our right to fail, to be confused, selfish and unlucky. There must be some kind of human pride into getting it all wrong!

Meanwhile, our reward for being miserable is the sincere smile of a cool new gadget who lives in our phone.

upgrade

(Foto: dailymail.co.uk)

Codruta nu sta pe iarba

Compunere

Apropo de relativizarea morală de care-i vorba pe blogary.ro, găsii un fapt care merge în sensul intuiției:
– că Codruța e parte dintr-un grup, că stă pe una din plăcile tectonice ale serviciilor, aia reaua din punctul meu de vedere, 
– că Miron Damian și Cristian Câmpeanu și ceilalți care-i construiesc imaginea de Ioana d’Arc călare ori sunt naivi, ori țin cu placa aia tectonică.

Recapitulare

Codruța este în mod evident o apropiată a lui Coldea. Că telenovelă, că s-au despărțit instituțional acum 3 zile, nu contează (deși orice situație neclară juridic, cum este concubinajul, ridică probleme când ocupi o astfel de poziție), imaginea generală pe care Codruța însăși a ținut s-o etaleze este asta, nu alta. Ne facem poze împreună la Ambasada Franței, mulțumim SRI etc.

În timp ce o etala mai abitir, se etala și Coldea cu securistul pușcăriaș Iulian Vlad la Gaudeamus, o situație de neimaginat acum 10 ani.
Iulian Vlad este Securitatea a veche.
Afișarea cu el este semnul victoriei acelei tabere.
Plăvannis îl numea tot atunci pe Helvig, scos din neant de Voiculescu.
Voiculescu este Securitatea a veche.

Noutăți

Codruța a făcut facultate la Cluj, a lucrat la Sibiu, a devenit PG în București.
După propriile ei spuse, foarte des imprecise, a lucra la doctorat 7 ani. A fost înscrisă 7 ani? E cum ai spune că am muncit mult în facultate, a durat 7 ani.
Articolele la care a pigălit se întind pe 7 ani? Se poate verifica.
Dar care este probabilitatea de a-ți lua coordonator de doctorat tocmai la Timișoara, fie ca procuror stagiar în Sibiu, fie ca PG, și anume un procuror care se dovedește că a fost șeful anchetatorilor celor arestați din 17 Decembrie? Ăștia nu erau luați de pe drum.
Îndrumătorul Codruței e și el Securitatea a veche.

Și tot nu știm de ce a plecat MRU.

coldea-vlad(Foto: ziaristionline.ro)

Prea bun pentru vot?

Ce inteleg eu cand un om decide sa nu voteze pentru ca nu are cu cine?

Inteleg ca am de a face cu cineva cu o minte patrunzatoare, multa experienta, extrem de lucid, dar mai ales foarte exigent: incapabil de compromisuri. Acest om le-a cantarit si masurat pe toate: nimic bun. Nu mai are iluzii, ci doar o singura dorinta: ca noi sa stim care e decizia lui.

Pe scurt, acest om este un isteric plin de ifose si pretentii, un om care a mai gasit o modalitate de a atrage atentia asupra lui, un om care toata ziua-buna-ziua se gandeste numai la el, deloc la ceilalti. Nici eu nu am mari iluzii in privinta lui. Am o singura dorinta vizavi de el: sa priceapa ca daca nu voteaza PNL, USR sau PMP, voteaza de fapt PSD. Pur si simplu.

vot

(Foto: adevărul.ro)

Ce trebuie facut cu celeritate si de ce

A spune ”nu mă interesează ce a făcut X acum nu știu cîți ani”, atîta vreme cît acum servește scopurilor mele și celor societale este o afirmație mai gravă decît pare la prima vedere. Înseamnă consfințirea precedentului și nu în politică, arta compromisului, supranumită elegant, ci în lumea academică, și așa putredă pînă în măduvă. Ori cînd te apuci să faci curățenie într-un domeniu, cu atît mai mult într-unul atît de sensibil și cu atîtea implicații viitoare, nu alegi.

Pentru că dacă azi alegi, dai posibilitatea altora, în continuare, să considere că își vor răscumpăra cumva, în viitor, greșelile, și că pot continua același comportament și aceeași atitudine de sfidare a oricărei reguli elementare sancționabile de societate: furtul. Că e material sau intelectual, tot furt se cheamă. Vor considera că le este permis, în numele unor trecute sau posibile fapte viitoare, considerate bune de către cineva. Ori exact aici e problema: plagiatul nu are și nu trebuie să aibă vreo legătură cu nimic altceva decît lumea academică, indiferent că se numește politică, anticorupție, anti sau pro ce mai doriți. O lucrare de doctorat nu-și certifică utilitatea decît strict din punctul de vedere al temei abordate, fără alte interferențe.

A spune că tolerezi sau că nu te interesează azi un plagiat este nu numai desconsiderarea unei întregi lumi academice ale cărei doctorate au fost luate cu studiu, cu trudă, cu stăruință, este periclitarea pe mai departe a întregului concept de educație națională. Doctoratul nu a fost, nu este și nu trebuie să fie monedă de schimb pentru absolut nimic altceva. Doctoratul nu se negociază. Punct.

Am știut toți, în acești patru ani, despre doctoratul lui Kovesi, plingerea facuta în 2012 și decizia de atunci? Sigur că am știut. De ce am tăcut? Din varii motive, de la a considera că e o răzbunare a cuiva și pînă la a nu ne interesa problema în sine. Atîta vreme cît pe la DNA trec zilnic persoane notorii în viața politică, atîta vreme cît spectacolul cătușelor și atît încîntă o parte a populației, partea bună, culmea ironiei, ce mai contează restul?!

Restul acela contează exact în măsura în care dorim să nu derapăm de la statul de drept, unde așa ceva nu este permis, exact în măsura în care mai putem vorbi despre stat de drept acum și de acum încolo. Iar a spune că dacă dorești lămurirea problemei, măcar acum, pentru că s-a repus pe tapet (și nu are absolut nici o importanță cine a repus-o) este atac la DNA, este una din cele mai puternice dovezi că vechile metehne, ale semnului egal pus între om și instituția pe care o conduce, nu s-au schimbat. Înseamnă că nu există concurență, că nu există piață a forței de muncă, că promovarea nu se face pe merit, ci pe alegeri obscure, utile la un moment dat.

Și în final, că lupta anticorupție e o simplă vorbă în vînt, fără suport faptic, nimic altceva decît răzbunare politică. Măcar nu vă răzbunați pe oameni fără nici o vină, cei care și-au luat doctoratele pe merit, și pe procurori în general, considerîndu-i incapabili să ocupe o funcție. O instituție solidă a unei lumi democratice nu stă niciodată într-un singur om, orice nume și merit ar avea, și nu poate fi dărîmată nici prin înlocuirea lui. De fapt, asta e proba democrației și a statului de drept.

Explică Emilia Șercan:
Poate ca presedintele Klaus Iohannis nu a incalcat Constitutia in momentul in care i-a cerut procurorului general al Romaniei, Augustin Lazar, sa rezolve cu celeritate dosarul in care Sebastian Ghita s-a autodenuntat si reclama falsificarea raportului Comisei de lucru a CNE in baza caruia in 2012 s-a dat verdictul de neplagiat in cazul tezei de doctorat a Laurei Codruta Kovesi.

Insa, in mod evident, presedintele Klaus Iohannis a facut un lucru condamnabil public din perspectiva principiului separarii puterilor in stat. Nu e treaba presedintelui tarii sa ii spuna procurorului general ce dosare trebuie rezolvate rapid, indiferent de importanta numelor sau de acuzatiile care fac obiectul lor. Ion Iliescu a fost blamat public cand s-a bagat in treburile justitiei, pe buna dreptate. Acum remarc o liniste asurzitoare care vine din partea presei sau a societatii civile vocale in trecut in cazul unor astfel de derapaje.

Atat anchetarea acuzatiilor lui Sebastian Ghita, cat si verificarea tezei de doctorat a Laurei Codruta Kovesi trebuie facute cu celeritate, transparent si temeinic. Sa explic de ce.

Acuzatiile lui Sebastian Ghita trebuie verificate de Parchetul General, condus de Augustin Lazar. In anul 2003, Laura Codruta Kovesi, pe atunci procuror-sef birou la Parchetul pe langa Tribunalul Sibiu, publica un articol in numarul 7/2003 al Revistei Dreptul, in doua parti, impreuna cu Augustin Lazar, pe atunci procuror general adjunct la Parchetul de pa langa Curtea de Apel Alba Iulia. Atentie, nu era un articol scris in comun, ci un articol, cu aceeasi tema, semnat separat de Kovesi si Lazar, dar publicat sub acelasi titlu.

In momentul numirii lui Augustin Lazar ca procuror general, Laura Codruta Kovesi a respins informatiile aparute in presa privind o relatie de amicitie intre tatal ei, procurorul Ioan Lascu, si Lazar. Totusi, cu 13 ani inainte ea insasi semna un articol intr-o revista de specialitate impreuna cu Augustin Lazar.

Acesta este motivul pentru care Parchetul General si procurorul general au obligatia sa faca verificari temeinice in cazul acuzatiilor lui Ghita si sa anunte in mod transparent rezultatul lor.

Plecand de la acelasi articol, si CNATDCU are obligatia de a actiona la fel de temeinic si transparent in cazul suspiciunilor de plagiat din cazul Laurei Codruta Kovesi. Cum spuneam, respectivul articol semnat de Kovesi si Lazar se imparte in doua parti distincte. In textul ei, care are zece pagini si jumatate, Laura Codruta Kovesi nu foloseste nicio nota de subsol pentru referinte bibliografice sau legislative. In textul sau, care are opt pagini si jumatate, Augustin Lazar foloseste 28 de note de subsol explicative sau pentru referinte bibliografice si legislative. Cercetare stiintifica fara referinte bibliografice nu exista. Nu exista nici in 2003, nici in 2011, nici astazi.

Mai mult, in acest articol se regasesc portiuni dintr-un alt text publicat de Laura Codruta Kovevi tot in Revista Dreptul, numarul 1 din 2003, intitulat „Autorizarea accesului la sisteme de telecomunicaţii sau informatice”. Cum spuneam, LCK nu foloseste nicio forma de citare, desi era obligata sa o faca, chiar daca este vorba despre un text care-i apartine.

Va intrebati de ce spun toate lucrurile astea? E simplu: daca astfel de rele practici privind scrierea academica apar intr-un articol stiintific, atunci teza de doctorat trebuie analizata serios de CNATDCU pentru a se stabili prin verdict institutional daca este vorba despre plagiat, malpraxis academic, neglijenta in redactarea tezei sau orice altceva.

PS. In cazul in care va intrebati cum am descoperit acel articol semnat in comun de Laura Codruta Kovesi si de Augustin Lazar, raspunsul e simplu. Este un articol enumerat de LCK in documentele folosite in 2012 in apararea ei, pe care le-a facut publice la Europa FM saptamana trecuta. Nu am facut decat sa merg la biblioteca sa ma uit peste acele articole.

lck(Foto: euractiv.com)

Relativizarea morala si dublul standard

Pe care le practicați cu voluptate, cu disperare sau din interes, ori în care ați picat duși de prea multă bună credință, împinsă la extrem chiar, duc exact aici, la aceste două declarații ale președintelui Klaus Iohannis.

Despre Mircea Dumitru, Ministrul Educatiei:

Dacă s-ar adeveri acuzațiile, Mircea Dumitru ar trebui, clar, să demisioneze din Guvern.

O astfel de legătură s-ar dovedi „letală” carierei sale ca ministru al Educației, a mai spus Klaus Iohannis, care s-a declarat îngrijorat de zvonurile apărute în spațiul public. – romanialibera.ro

Hai, nu mă înnebuni, serios? Cum, domnule, el nu beneficiază de nimic, nici o brumă de bunăvoință pentru utilitatea adusă societății, de nimic din ce beneficiaza Kovesi, la el nu contează factorul uman și tot ce mai vreți și mai invocați din cîte ați scris pînă acum, lui nimeni nu-i ia furibund, ilogic si disperat apărarea? De ce să demisioneze, nu el a semnat ordinul de ministru prin care i-a fost retras titlul de doctor lui Ponta, după mai bine de 4 ani, în sfîrșit? Sau asta nu mai contează, sau asta tocmai, contează? Deși în privința omului lucrurile sînt mai mult decît clare, președintele este ”îngrijorat”.

Despre Laura Codruța Kovesi, același:

Am vorbit scurt cu doamna Kovesi, insa nu cred ca este ceva special de comunicat aici. Am intrebat-o cum vede acele acuzatii, mi-a reiterat ca domnia sa nu se simte vinovata cu nimic si atunci am plecat destul de lamurit din discutie

Nu am stat sa discutam astfel de detalii. Asta este treaba altora sa lamureasca aceasta chestiune. – stirileprotv.ro

Hai, nu mă înnebuni, din nou, serios? Adică unul vine cu dovezi și asta te îngrijorează, iar pe alta o crezi pe cuvînt? ”Detaliile” astea nu contează? ”Detalii”?!

Nu contează, așa e. Nu contează, cînd o lume întreagă devine opacă, surdă și analfabetă funcțional la ce este scris negru pe alb. Nu contează, cînd toată suflarea românească ”de bună credință” ține cu dinții să aibă dreptate, nu contează cînd voi sînteți la putere, nu contează cînd aveți, pentru că vi s-a dat! – puterea de a alege cine e bun și cine e rău, pe cine exonerăm de responsabilitate și pe cine nu.

Am intrat în epoca lui ”nu contează”, a alegerilor discreționare, a fentelor logice, a adevărului  care e al nostru, cei care sîntem acum. Nu-l învinovățiți pe președinte, nu aveți ce să cereți mai mult de la ”premierul de la Grivco”.

PS: Dacă mai contează, în nebunia creată, NU avea nevoie de doctorat nici pentru ocuparea funcțiilor, nici pentru a-și continua activitatea, nu se cere așa ceva funcțiilor ocupate.

PPS: Lecturi suplimentare, poate v-au scăpat: ”Lepădarea de 2012: oamenii PSD care au judecat tezele lui Kovesi si a lui Ponta” și ”O probă de corectitudine”, Melania Cincea. 

lck

(Foto: romaniatv.net)

De ce nu vreti sa se afle adevarul?

Se consideră că ești matur atunci cînd ai discernămîntul format, capacitatea, adică, de a distinge binele de rău. De a judeca o situație nu în funcție de preferințe, oameni și conjuncturi, ci raportîndu-te la adevăr.

Acestea fiind zise, sper să închei cu acest articol problema presupusului plagiat al LCK, oricare ar fi părerile vehiculate în mass media de acum încolo.

În 2012, a izbucnit scandalul descoperirii tezei de doctorat plagiate a lui Victor Ponta. Au urmat, în vara aceluiași an, vremuri tulburi, o tentativă dejucată de lovitură de stat, în plus s-au schimbat comisii și componențe ale comisiilor, cu un singur scop: acela de a stabili că Ponta nu a plagiat, deși evidența era sub ochii oricui voia să o vadă. 

Aceeași comisie care i-a dat verdict de neplagiat lui Ponta i-a dat același verdict Laurei Codruța Kovesi, la o săptamînă distanță. Numai că de atunci și pînă acum presupusul plagiat al Laurei Codruța Kovesi s-a considerat, avînd în vedere cine l-a reclamat, ca o răzbunare-răspuns în replică la apariția aproape în întreaga lume a veștii că prim-ministrul României este un plagiator.

Toate detaliile privind desfășurarea eevenimentelor și oamenii implicați au fost publicate aici, pe pressone.ro: ”Lepădarea de 2012: oamenii PSD care au judecat tezele lui Kovesi si a lui Ponta”. Trebuie să nu vrei să citești, să nu vrei să iei în considerație sau să vrei să ignori articolul cu bună știință.

Pentru că nu se poate ca citindu-l să nu te întrebi: pe cine apăr cu atîta înverșunare și de ce? La ce folosește vehicularea în spațiul public a tot felul de ipoteze, cînd lucrurile pot fi atît de simple, verificarea încă o dată a lucrării, acum, nu atunci, în 2012, acum, cînd în sfîrșit, se poate vorbi de onestitate academică, acum, cînd Ponta a fost deja dovedit ca plagiator, și cînd Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor?

Văzînd înverșunarea cu care apărați nici voi nu știți pe cine, sînt convinsă, ce volute logice, ce pseudo-argumente aduceți, cum luați în calcul oameni și nu fapte, nu-mi mai rămîne decît să vă întreb: de ce v-ați luptat mai bine de 4 ani cu plagiatul lui Ponta și acum, mai nou, cu mult mai mulți plagiatori, ca pe de altă parte să încercați din răsputeri să acoperiți unul, în cazul în care există? Care este rațiunea care stă la baza unei judecăți de tipul ăsta da, ăsta nu? Credeți că în afară de adevăr puteți dovedi altfel hidra penală care a pus mîna pe România? De ce este ea mai presus de Ponta, de Oprea, de Tobă și de toată șleahta hoților intelectual din România, de reguli și legi, în ultimă instanță? Care este, în acest caz, diferența dintre ei și voi?! Vă gîndiți cum se va întoarce împotriva voastră momentul acesta?

Știam că dreapta ține partea adevărului permanent, și numai stînga distorsionează lumea în care trăim. Încep să mă îndoiesc nu de aceste lucururi, ci de prea mulți dintre cei care, fără absolut nici un argument valid, au intrat orbește în hora negării sau în cea, cu mult mai sordidă, a acoperirii unui plagiat, în cazul în care, repet, acesta există. Dar de ce vă străduiți atît de aprig să împiedicați, prin ceea ce scrieți, aflarea adevărului? 

Pentru că tot ce trebuie făcut este să lăsați cursul firesc al  lucrurilor să-și vadă de drum netulburat. Nimeni nu-i vrea capul, nimeni nu vrea lapidare publică, nimeni nu i-a solicitat măcar demisia. Cîțiva, cîți om mai fi, vrem adevărul. Atît. 

lck

(Foto: enational.ro)

‘Gafe’

1. ”GAFĂ URIAȘĂ în justiție: Cum a fost CONDAMNAT ‘Traian Băsescu’ la închisoare” scrie stiripesurse.ro. O fi gafă, o fi cu intenție, nimeni nu are cum să știe. Dar că trebuie să te simți foarte bine cînd citești așa ceva, de asta sînt sigură. Pe lîngă toate celelalte pe care le ai pe cap.

traian-basescu

Știrea am găsit-o și pe b1.ro, preluată de pe news.ro.

Mai exact, Judecătorii Curţii de Apel Constanţa, Ciprian Coadă, preşedinte, şi Marius Damian Mitea, cei care au compus completul de judecată care l-a condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pe fratele preşedintelui României, Mircea Băsescu, folosesc de trei ori numele fostului preşedinte al ţării însoţit de expresia ”inculpatul”. – b1.ro

2. ”GAFĂ URIAȘĂ A DNA: Au încurcat comunicatul din cazul Ioana Băsescu – Udrea, cu cel din dosaru Ponta – Ghiță. Paragrafe întregi, adăugate cu COPY-PASTE”, am găsit pe site-ul b1.ro. Toate amănuntele, capturi, pe site-ul respectiv. Și:

Greșeala a fost corectată ulterior de reprezentanții instituției.

Așa să fie. Și nu șicanare, nu tracasare, nu altceva, ci numai ”gafe”. Sigur, la cît a/au ”furat”, vor spune susținătorii dreptății, ai adevărului și ai cinstei, cei care respectă atît de mult justiția încît se pronunță cu mult înaintea ei, merită. Sigur, și eu am aflat pe surse că dacă nu ieșea public cu o seară înainte, fiica cea mare ar fi fost reținută, dar parcă poți pune bază pe vreo sursă?

3. Mai veche, declarația integrală a lui Traian Băsescu privind scandalul de la Senat după votul prin care s-a respins începerea urmăririi penale, solicitată de DNA, în cazul Oprea.

Gabriel Oprea e primul pasager dintr-un accident auto care este acuzat de omor din culpă. Era pe bancheta din spate. Este de remarcat la doamna Kovesi mesajul politic. O mamă nu îşi va găsi dreptatea. Eu sunt convins că se va face dreptate şi judecătorii vor lua decizia corectă. Mama poliţistului e devastată de durere, mâhnită. Şi-a pierdut copilul, dar, din câte ştiu, nu DNA anchetează accidente auto.

A fost o mare capcană şi o mare prostie. În capcană a picat Gabriel Oprea. El trebuia să ceară vot în favoarea urmăririi penale. A doua capcană a făcut-o PSD. PSD a votat la comandă politică veniţi şi votaţi să nu se îngăduie începerea urmăririi penale. Aici soluţia corectă era da, începeţi urmărirea penală. Reversul e ceea ce vedem azi. Parlamentul demonizat, Gabriel Oprea titlu de campanie. E acelaşi creator de campanie, acelaşi maestru. Oamenii să iasă în stradă. Capcană uriaşă în care a căzut Gabriel Oprea şi tot Senatul.

Gabriel Oprea a fost acuzat de abuz în serviciu. Nu înţeleg cum pasagerul poate fi acuzat de omor din culpă. E o exagerare. Dacă erau premise pentru aşa ceva, nu la DNA se fac acest tip de anchete. Votul din Senat i-a făcut un deserviciu uriaş lui Oprea pentru că altfel se putea apăra. El a devenit ucigaşul protejat de parlamentul criminal. – stiripesurse.ro

Din care, evident, justițiarii de pe internet au reținut, scris și plimbat numai faza cu ”bancheta din spate”. Apropo, Oprea își prezentase demisia din Parlament începînd cu data de 1 octombrie, care fiind sîmbătă, intra în vigoare abia luni. Azi e miercuri, mai știe cineva, mai interesează pe cineva ce a făcut, ce s-a întîmplat, demisie sau demisie numai pe hîrtie? Că doar pentru asta s-a organizat protest.*

Dar revenind, să sperăm că totul este și va fi cum spune Cristian Diaconescu: ”Traian Băsescu este un om foarte puternic și va trece cu bine peste această situație”.

 

(Foto: captură stiripesurse.ro)

*Senatul a luat act de demisia lui Gabriel Oprea

Mircea Dumitru si Laura Kovesi, doua reactii complet distincte

Reacția Profesorului Mircea Dumitru la gogoașa de presă privind colaborarea cu Securitatea, apărută în Evenimentul Zilei și Adevărul, nu face decît să mai pună un minus în fața reacției procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi la acuzația privind plagiatul tezei de doctorat.

Imaginea publică se apără prin lovituri scurte, clare și concise:

Adevarul este acesta: resping orice fel de acuzatie ca as fi colaborat in orice forma cu fosta Securitate. Nu am fost nici membru al Securitatii, nici colaborator al Securitatii, nu am facut politie politica, nu am avut niciodata contacte cu politia politica in timpul regimului comunist, nu am semnat  niciun angajament (…) Documentele prezentate in presa nu sunt produse de  mine.

(…)

Ce s-a intamplat este o mistificare grosolana, nu este un fals oarecare, este o calomnie la adresa mea. Voi actiona in instanta pe cei care au facut aceste afirmatii defaimatoare la adresa mea in spatiul public„, a anuntat ministrul Educatiei, sustinand totodata ca „nu este ceva intamplator” ca aceste acuzatii apar dupa ce a anuntat public ca va incepe verificarea scolilor doctorale, in special a celor care au avizat lucrari plagiate. – Hotnews

Este normalitatea și firescul omului corect – excepționalitate pentru noi, obișnuiți cu băltirea în ape tulburi – care contracarează o dezinformare ordinară de presă, avînd deja, din 2007, o adeverință de la CNSAS privind necolaborarea cu fosta Securitate. CNSAS confirmînd astăzi că nu are probe în plus la dosar față de momentul acordării adeverinței respective.

Reacția vine în completă contradicție cu cea a procurorului Laura Codruța Kovesi, care pînă acum a declarat că are deja o decizie a unei comisii care consființește că nu a plagiat, deși respectiva decizie a fost dată la o săptămînă distanță de cea pe care a obținut-o Ponta, de către aceeași comisie, în 2012, deși lucrarea indică cel puțin dubii privind corectitudinea, deși nu a dat în judecată pe nimeni, mai bine de 4 ani, pentru cele susținute și deși dezvăluiri noi duc spre oamenii PSD-ului.

Pentru că LCK & Ponta & Ghiță se exclud, nu?!

PS: În decembrie 2015, cînd Raluca Prună, ministru al Justiției, a spus că

Ar fi neserios din partea mea sa ma lansez în speculatii cu privire la prelungirea sau nu a unor mandate. Sigur, ca principiu, am spus ca legea da posibilitatea reînvestirii unei persoane, însa iarasi cred ca societatea româneasca este, la acest moment, destul de antagonica si cred ca o procedura – vorbesc ca principiu – de reînvestire a unei persoane care a facut dovada unei bune administrari, dovada de integritate si profesionalism, ar expune acea persoana criticii unei parti din societate. Eu înteleg din motive de transparenta sa fac publice criteriile de profesionalism, integritate, performanta, astfel încât sa fiu împacata cu propunerile pe care le pun pe masa CSM-ului si, finalmente, pe masa presedintelui. Nu voi face o procedura complicata, pentru ca la aceste functii de conducere în parchete nu vorbim de concursuri.Hotnews

declarația a fost receptată ca rău voitoare de întreaga societate civilă doritoare de dreptate cu orice preț, prin urmare reînvestirea în funcție s-a făcut automat.

mircea-dumitru(Foto: romaniatv.net)

Despre ce vorbim? Pauza! Trageti aer in piept si linistiti-va

Nimeni nu vrea să asculte pe nimeni, adevărul lui e suprem. Aici am ajuns. Se folosește de orice ipoteză, se leagă de orice pai pentru a-i ieși cum scrie sau cum zice. Halucinant nu  mai e ce se petrece în politică, ci ce spun ziariștii, comentatorii, intelectualii chiar, cine influențează, într-un fel sau altul, opinia publică.

Dar dintr-o dată, fabulos! După tot scandalul presupusului plagiat al Laurei Codruța Kovesi, a apărut azi și lumina. Mă rog, pentru unii numai. Deci, după zile întregi de scandal, de alegeri, ori cu unul, ori cu alta, de povești, lumea (bine, nu toată, majoritatea) ajunge – inclusiv președintele – la concluzia ca dosarele lui Ghiță și plagiatul lui Kovesi sînt două lucruri distincte, ambele fiind necesar să meargă mai departe. Implicit, că DNA nu este egal cu șefa lui, acolo sînt oameni care își văd de treabă, nu de show-uri.

Absolut fabulos! Exact despre asta vorbesc de zile întregi. Nu are nici o legătură plagiatul cu activitatea ei la DNA. Pe care mă abțin s-o comentez momentan, am solicitat pe Facebook să-mi spună cineva care sînt rezultatele direcției de cînd este șefă, am primit like-uri la status și menționarea dosarului Microsoft, în a cărei disjungere sau nu, că nu mai prea știe nimeni, s-a dat ieri verdictul.

Subiect separat, acum e momentul de luat o pauză.

Pauza se impune (și) ca urmare a apariției articolului ”Lepădarea de 2012: oamenii PSD care au judecat tezele lui Ponta și a lui Kovesi”

Din articol:

Aproape toţi membrii Consiliului Național de Etică (CNE) care, în 2012, au dat verdictul că Laura Codruța Kövesi nu a plagiat în teza sa de doctorat au legături strânse cu nucleul de conducere al PSD.

Printre componenții CNE se numărau: un fost consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu, colaboratori şi colegi ai premierului Adrian Năstase, ai lui Victor Ponta sau ai Ecaterinei Andronescu, un coleg al senatorului PSD Mihnea Costoiu şi un coleg al fostului ministru PSD Ioan Rus.

(…)

Înainte de a da verdicte în cazurile Ponta și Kövesi, Consiliul Național de Etică și-a bazat concluziile pe rapoarte ale comisiei tehnice.

Această comisie a fost formată, în ambele cazuri, din trei specialiști în drept: cunoscutul avocat Gheorghiță Mateuț, profesorul Gabriel Boroi și cercetătoarea Dumitra Popescu.

Gabriel Boroi este rectorul Universității particulare „Nicolae Titulescu”. Dumitra Popescu are 79 de ani, este cercetător la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi a predat la Facultatea de Drept a Universității „Titu Maiorescu”. În prezent, se regăsește între membriicomisiilor de doctorat ai Universității „Nicolae Titulescu”.

După teza lui Victor Ponta, cei trei au verificat și teza Laurei Codruța Kövesi și au ajuns la concluzia că actualul procuror-șef al DNA nu a plagiat.

Cum spuneam, pauză. Pauză de citit și înțeles tot ce scrie în articolul de mai sus. Apoi mai discutăm.

PS: Revin  și aici cu rugămintea de a-mi spune cineva care sînt, în afară de rețineri, zgomot, cătușe și arestări, succesele DNA în mandatul Kovesi. Înainte să apuce lumea să strige, ca și în cazul Morar, acum niște ani, ”Codruța, președinte!”. Mulțumesc.

ponta-kovesi

(Foto: bn24.ro)

Lingaii si presedintele

Zi dezi și seară de seară, fără excepție, Facebook-ul devine spațiul insuportabil al vaietelor privind presa. Nu mai avem presă, nu mai avem jurnaliști, numai lichele și mercenari, au rămas cîteva nume, dar și acelea pînă la primul dezacord mai serios, lasă că știu eu ce-ai făcut acum cîțiva ani, nu mai zic cine te plătește, subiectele sînt manipulate de fiecare, după cum îi e interesul, nu mai avem de unde să luăm o știre nepervertită, dar nici nu ne trebuie. Pentru că orice am afla, nimic nu ne zdruncină convingerile noastre eterne că sîntem cei mai buni, cei mai frumoși și cei mai deștepți din cîți s-au perindat trecător pe pămîntul ăsta. Văicăreala, în sine, ne dă sentimentul superiorității, al validării noastre și, implicit, al superiorității. Ne rupem în figuri de stil, în citate sau articole, trunchiate eventual, numai ca să ne pice bine, și putem fi, astfel, fără să ne dăm seama, ”lingăii voluntari” ai cuiva. Numai că ne numim altfel, conform prețiozității și pretențiilor fiecăruia.

Dar dacă într-o zi ați auzi sau citi următorul fragment, cui l-ați atribui?

”În universul irecognoscibil al ființei mele s-au produs mutații imanente care impietează grav conținutul și credibilitatea faptelor și vorbelor mele, precum și ale urmașilor mei, pe care îi ofer oprobiului public. Ontologic și taxonomic am eludat valențele spirituale și cognoscibile ale spiritualității și superiorității dumneavoastră astfel încît, acum, anunț onorată instanță a poporului suveran că am fost un dobitoc.”

În nici un caz lui Băsescu (eu l-am scris, nu vă bateți capul), cel care nici măcar nu știm dacă a terminat de citit ”Levantul”, d-apăi să mai pună mîna și pe vreo altă carte. Și uite cum vin căderea, agonia și prăbușirea, numai pentru că Băsescu a numit niște ziariști ”lingăi”.

A avut sau nu dreptate? Nu știm, noi aceia care ne văităm zi de zi și seară de seară că nu mai avem jurnaliști, nu mai avem presă, dar știm precis acum, la unison, că trebuie răstignit. Așa ceva nu se face, nu se spune, așa ceva e de neconceput! Glasurile tuturor ”superiorilor” sînt acum în acord perfect și cer pedeapsa, jupuirea în piața publică sau retragerea în pustie a emițătorului cumplitei vorbe. Cum adică ”lingăi”?” Ce înseamnă ”lingăi”? Nu cunoaștem cuvîntul, ne sperie puțin, fugim la dicționar, aflăm și dictăm: să dispară! Off with his head! Precum în ”Alice în țara minunilor”.

Am uitat, n-am știut niciodată sau nu vrem să ne amintim că grobianul ăsta, care abia acum a depășit orice limită admisibilă, lepădătura asta de comandant de vas, în timpul carierei lui politice, i-a dat o muie lui Stolojan. Da, o muie. Că a numit, președinte de țară, o ziaristă ”țigancă împuțită”, că alteia i-a spus ”dacă te sui pe masă îți arăt ce-am învățat” și că, în general, a vorbit pe limba oamenilor simpli, din popor, ori pe limba persoanei cu care se afla în dialog.

Nu mai contează nici măcar că a spus ”lingăi voluntari”, adică le-a făcut un imens serviciu, neacuzîndu-i că avea ceva aranjat cu ei, că ar fi primit ceva în schimb, dar toată lumea sare de cur  fund în sus, lovindu-se la cap și nemaiputînd să judece: trebuia să-i plătească sau cum? Ori lumea a luat-o razna, ori asta a fost problema unora, că nu au primit nimic.

Și acum: mie puțin îmi pasă de persoana Băsescu – nu l-am luat acasă cu acte, nu îmi e rudă, știu, domnul Liiceanu m-a plagiat 🙂 , spun asta de ani buni – puteau să-l înhațe și săptămîna trecută, cum era dat pe ”surse” – ha! Ce mă deranjează e mistificarea, minciuna, datul ochilor peste cap pentru ceva ce toți știam. De multă vreme, de cînd e în politică, unii. Și am să vă aduc tuturor aminte, așa, pentru acuratețe. Istoria nu se scrie nici cu minciuni, nici cu sentimente, ci cu fapte. Așa cum au fost.

Iar a spune că abia acum realizezi cine a fost Băsescu – deși nu există decît speculații, unele trase de păr ca-n filme – înseamnă ori că ai fost prost de bubui, ori că ”sursele”, timp de 10 ani, au fost ori voci în capetele unora, ori la mîna a paișpea, ori i-a fraierit cineva ca pe ultimii proști. Nu mai bine lași justiția aceea pentru care te bați pînă la ultimul strop de bere din pahar să hotărască dacă, cine și de ce se face vinovat?

Dar micilor bișnițari ai informatiei false nu ai ce la face, în afară de a-i ignora. Au vîndut ce n-au avut, în cel mai bun caz ce au crezut că au. Sau alba-neagra în politica de Dîmbovița. Problema e la alții, oameni de la care niciodată nu te-ai fi așteptat să pună la zid, pentru că așa vor și în ciuda oricăror evidențe logice, realitatea.

În final, un strop de masochism nu strică. Cu orice risc pentru mine, îmi doresc ca cei care dau azi cu furia amantei înșelate în fostul presedinte și se vaită cum le-a nenorocit viața, să fi trăit cinci ani sub presedinția politicoșilor Geoană sau Antonescu. Să-i văd azi sănatoși și bogați. Măcar atit. Dați-l dracu’ de DNA, cu sefii lui cu tot, dați-o dracu’ de justiție, ce, nu trăiam și fără?! ”Lingăi voluntari” să nu spună nimeni și noi sîntem mulțumiți.

E un exercițiu util chiar și numai pentru a tăcea în anumite momente. Anumite persoane. Disonanța ”nu avem presă – atîta abjecție nu am mai văzut” nu se mai pune.

PS: Știe cineva dacă domnul Patapievici s-a dezis deja de nemernic, ori va fi pus la stîlpul infamiei? Că dacă nu participi acum la lapidarea publică, atunci cînd?! E ocazia și e șansa vieții, așa ceva nu ai voie să ratezi.

basescu

 (Foto: captură youtube.com)