Va candida Ponta la prezidentiale?

Funcția de premier e dependentă de susținerea parlamentarilor, ai partidului tău și ai celorlalte partide. Un premier poate fi oricînd demis dacă apar defecțiuni în majoritatea parlamentară sau în partidul din care provine premierul. I-o place lui Ponta să fie prim ministru, dar poate fi executat oricînd de baroni, de Dragnea și de inamicii săi din PSD, mai ales în condițiile în care din decembrie vom avea un nou președinte.

Din cei zece premieri pe care i-am avut pînă acum, doar trei și-au dus mandatul integral, la capăt: Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu. Petre Roman a fost dat jos cu minerii, Stolojan a fost un premier de avarie, în pregătirea alegerilor din 1992, Ciorbea a fost dat jos din cauza defecțiunii PD în majoritatea guvernamentală, Radu Vasile a fost dat jos de Emil Constantinescu și o parte dintre țărăniști, Mugur Isărescu a fost premier de avarie, Emil Boc a fost demis printr-o moțiune de cenzură la primul mandat și la al doilea și-a dat demisia după mișcări de stradă, MRU a fost demis prin moțiune de cenzură cu largul concurs al principalului partid de guvernare, PDL.

Băsescu, în schimb, a fost suspendat de două ori și, iată, după zece ani e tot președinte. Nu avem pînă acum vreun președinte demis, care să nu-și fi dus mandatul pînă la capăt. Mandatul prezidențial nu e dependent de majorități parlamentare, de partide. Președintele poate fi demis doar prin referendum și în caz de înaltă trădare. Sînt ceva șanse să fie demis prin referendum doar cînd stă foarte prost la capitolul popularitate, adică la finalul celui de-al doilea mandat, de obicei.

Președintele are putere asupra justiției și serviciilor. Tot el desemnează premierul și poate forța majorități parlamentare amenințînd parlamentarii cu alegeri anticipate, cum a făcut Băsescu în 2004, 2008 și 2009 (nu a mai putut-o face în 2012 din cauză că avea popularitate extrem de scăzută, venise după un referendum care îl delegitimase popular, iar majoritatea rezultată din alegeri era prea puternică – nu în ultimul rînd, Occidentul s-a opus unei decizii care să nu ia în considerare majoritatea parlamentară).

Va renunța Ponta la toate acestea, va refuza lupta în numele partidului său pentru ca, în cel mai bun caz, să rămînă premier doi ani? O spun de doi ani: Ponta va candida la prezidențiale fiindcă nu are de ales, nu are spațiu de manevră. E obligat să candideze, mai ales că pornește cu prima șansă, la mare distanță de concurenți. Care nu există. Cel puțin deocamdată (și sîntem în ceasul al 13-lea).

Dacă nu va candida și candidatul PSD va pierde, Ponta va fi principalul vinovat și va fi decapitat de PSD. Dacă candidatul PSD va cîștiga, va prelua PSD și îl va trimite la munca de jos pe Ponta.

Are Ponta vreo garanție că un alt candidat din partea PSD, unul, să zicem neutru, care nu vrea să preia PSD, Mugur Isărescu, de exemplu, îl va desemna pe el premier în 2016? Are Ponta garanția că va trece în 2015 o nouă Constituție și că vom ajunge la regim parlamentar? Nu.

Decizia candidaturii lui Ponta s-a luat încă din 2013 sau chiar 2012, deși, teoretic, pesediștii, cu Ponta în frunte, s-au gîndit la tot felul de soluții fanteziste.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *