Posts Tagged → Emil Boc

Va candida Ponta la prezidentiale?

Funcția de premier e dependentă de susținerea parlamentarilor, ai partidului tău și ai celorlalte partide. Un premier poate fi oricînd demis dacă apar defecțiuni în majoritatea parlamentară sau în partidul din care provine premierul. I-o place lui Ponta să fie prim ministru, dar poate fi executat oricînd de baroni, de Dragnea și de inamicii săi din PSD, mai ales în condițiile în care din decembrie vom avea un nou președinte.

Din cei zece premieri pe care i-am avut pînă acum, doar trei și-au dus mandatul integral, la capăt: Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu. Petre Roman a fost dat jos cu minerii, Stolojan a fost un premier de avarie, în pregătirea alegerilor din 1992, Ciorbea a fost dat jos din cauza defecțiunii PD în majoritatea guvernamentală, Radu Vasile a fost dat jos de Emil Constantinescu și o parte dintre țărăniști, Mugur Isărescu a fost premier de avarie, Emil Boc a fost demis printr-o moțiune de cenzură la primul mandat și la al doilea și-a dat demisia după mișcări de stradă, MRU a fost demis prin moțiune de cenzură cu largul concurs al principalului partid de guvernare, PDL.

Băsescu, în schimb, a fost suspendat de două ori și, iată, după zece ani e tot președinte. Nu avem pînă acum vreun președinte demis, care să nu-și fi dus mandatul pînă la capăt. Mandatul prezidențial nu e dependent de majorități parlamentare, de partide. Președintele poate fi demis doar prin referendum și în caz de înaltă trădare. Sînt ceva șanse să fie demis prin referendum doar cînd stă foarte prost la capitolul popularitate, adică la finalul celui de-al doilea mandat, de obicei.

Președintele are putere asupra justiției și serviciilor. Tot el desemnează premierul și poate forța majorități parlamentare amenințînd parlamentarii cu alegeri anticipate, cum a făcut Băsescu în 2004, 2008 și 2009 (nu a mai putut-o face în 2012 din cauză că avea popularitate extrem de scăzută, venise după un referendum care îl delegitimase popular, iar majoritatea rezultată din alegeri era prea puternică – nu în ultimul rînd, Occidentul s-a opus unei decizii care să nu ia în considerare majoritatea parlamentară).

Va renunța Ponta la toate acestea, va refuza lupta în numele partidului său pentru ca, în cel mai bun caz, să rămînă premier doi ani? O spun de doi ani: Ponta va candida la prezidențiale fiindcă nu are de ales, nu are spațiu de manevră. E obligat să candideze, mai ales că pornește cu prima șansă, la mare distanță de concurenți. Care nu există. Cel puțin deocamdată (și sîntem în ceasul al 13-lea).

Dacă nu va candida și candidatul PSD va pierde, Ponta va fi principalul vinovat și va fi decapitat de PSD. Dacă candidatul PSD va cîștiga, va prelua PSD și îl va trimite la munca de jos pe Ponta.

Are Ponta vreo garanție că un alt candidat din partea PSD, unul, să zicem neutru, care nu vrea să preia PSD, Mugur Isărescu, de exemplu, îl va desemna pe el premier în 2016? Are Ponta garanția că va trece în 2015 o nouă Constituție și că vom ajunge la regim parlamentar? Nu.

Decizia candidaturii lui Ponta s-a luat încă din 2013 sau chiar 2012, deși, teoretic, pesediștii, cu Ponta în frunte, s-au gîndit la tot felul de soluții fanteziste.

Boc. Sanse prezidentiale nule.

Am înțeles că în anumite cercuri înalte se consideră că la prezidențiale Boc ar avea nu numai șanse pentru turul II, ci și șanse să cîștige președinția. Asta arată nivelul de disperare, derută și autoiluzionare la care s-a ajuns în respectivele cercuri. Cu cît cercurile sînt mai înalte, cu atît drogurile care se folosesc sînt mai tari.

Din partea cărui partid va candida la prezidențiale?

Să presupunem că Emil Boc va candida la prezidențiale. Din partea cărui partid o va face? Nu și-a depus candidatura în interiorul PDL la alegerile primare pentru prezidențiale. Mai mult ca sigur, candidatul PDL va fi Cătălin Predoiu. Ce va face Boc? Îl va da jos pe Blaga și va decreta anularea rezultatului alegerilor primare și se va autodesemna candidat la prezidențiale? Dacă a vrut să candideze la prezidențiale de ce n-a avut curaj să participe la alegerile primare interne? De ce preferă mașinațiuni și desemnări de sus în jos? Chiar dacă ar vrea să facă asta, plecarea lui Blaga de la conducerea PDL înainte de prezidențiale este exclusă. Nici după înfrîngerea la prezidențiale, previzibilă, nu cred că Blaga va pleca din fruntea PDL. Partidul e paralizat și nu poate exista decît ca gloată informă și paralizată, la picioarele unui lider maxim, așa cum a fost și în epocile Iliescu, Roman și Băsescu. Atenție, prin înfrîngerea la prezidențiale nu mă refer la înfrîngerea candidatului PDL, aceasta este subînțeleasă și la fel de sigură ca alternanța zi-noapte. Mă refer la înfrîngerea candidatului PNL, Crin Antonescu, cel care va fi susținut de pedeliști.

Este cît se poate de clar că Emil Boc nu va putea prelua PDL și nu va fi candidat prezidențial din partea acestui partid. Atunci ce va face? Va demisiona din PDL? E, și aici avem o mare problemă, pe care o vom trata mai jos. Dar să presupunem că Boc va demisiona din PDL și va pleca de la Primăria Cluj, de la care oricum trebuie să plece, dacă chiar vrea să fie președinte de țară. Va pleca probabil, de fapt, sigur, la partidul rezultat din fuziunea FC cu MP, la așa-zisa Alianță DA și va fi candidat din partea respectivei alianțe. Căci atîta timp cît PNȚcd e acolo, nu poate fi decît alianță – PNȚcd nu poate fuziona decît prin absorbția celor cu care fuzionează – are prea multă istorie și tradiție în spate și, în ciuda deceniilor mai proaste prin care trece (n-ar fi prima oară), rămîne cel mai puternic brand politic de la noi, în condițiile în care PNL e complet compromis de alianțele toxice la care a participat de dragul puterii – PNȚcd stă mult mai bine, și-a plătit păcatele în ultimii 12 ani, poate va mai plăti încă cîțiva ani de acum încolo, însă nu s-a compromis definitiv, ca PNL.

Cum va ajunge Emil Boc în turul II? Candidatul PSD, Ponta sau Dragnea, care o fi dintre cei doi, are deja asigurat locul în turul II. Boc se va lupta cu Crin Antonescu, candidatul PNL, și Cătălin Predoiu, candidatul PDL. Va reuși Boc, din partea unei alianțe de 5-7%, să-i bată pe Predoiu și Antonescu, în condițiile în care Predoiu are un partid de 10-15% în spate iar Antonescu un partid de 20-25%? Cum va reuși gruparea Băsescu-Blaga să-l învingă pe Antonescu, dacă va avea doi candidați?

Și ce se va întîmpla cu MRU? Omul știe doar una și bună: candidatura la președinție. Nu are nicio treabă cu politica și partidele, nu-l interesează guvernare. Îl interesează doar candidatura la președinție. Va renunța de bunăvoie la o asemenea candidatură? După fuziune va fi trecut pe linie moartă? Va fi dat afară din noul partid rezultat din fuziunea MP-FC?

Personal, nu cred că mizează cineva pe MRU, MP și FC. Aceștia trebuie doar să muște din electoratul PDL, iar după un presupus scor slab la europarlamentare, gruparea Băsescu-Udrea-Boc să-l dea pe Blaga jos și să preia partidul, urmînd apoi să-l trimită la colțul rușinos pe Cătălin Predoiu și să desemneze un nou candidat la prezidențiale, Boc sau Udrea. Dacă Boc va candida vreodată la prezidențiale, o va face doar din partea PDL. Deși eu cred că Boc nu va candida chiar și dacă Blaga va fi îndepărtat de la conducerea PDL înainte de prezidențiale. Cred că Emil Boc va ieși public, va declina ofertele de candidatură și o va propune pe Elena Udrea drept candidat. Dar pînă acolo, noi ne jucăm acum de-a ipoteza candidaturii lui Boc la prezidențiale.

Va renunța Boc a doua oară consecutiv la Primăria Clujului? Va denunța votul cetățenilor pentru a doua oară consecutiv?

Dacă Emil Boc demisionează din PDL, va pierde funcția de primar al Clujului. La doar un an de la  alegerile locale. Ar fi pentru a doua oară consecutiv cînd Emil Boc renunță și îi lasă pe clujeni cu curul în baltă. Singurul mandat integral al lui Boc la Cluj a fost cel cîștigat în 2004. Apoi în 2008, la numai cîteva luni de la realegerea sa în fruntea Clujului, Boc îi părăsește pe clujeni pentru funcția de prim ministru. Lasă în locul său viceprimarul și mîna dreaptă, un mafiot, cel care va fi condamnat pentru corupție chiar pentru ce a făcut în poziția sa de primar și înlocuitor al lui Boc.

Și chiar dacă Boc va candida din partea PDL, tot pentru plecarea sa de la conducerea Clujului candidează. Căci nu poți fi și președintele țării, și primarul Clujului. Acest tip de cumul de funcții nu e permis. Cum va justifica Boc în fața clujenilor și în fața românilor o asemenea lipsă de consecvență și seriozitate? Nu cred că a mai existat o asemenea situație, în care un primar părăsește orașul care l-a ales în două mandate consecutive. Clujenii au înțeles prima trădare a lui Boc, atunci Stolojan a renunțat la funcția de prim ministru și Băsescu a fost cel care l-a desemnat pe Boc. Bine, putea refuza, că doar nu l-a desemnat cu forța, Acum însă nu mai poate spune că a fost luat pe nepusă masă. Candidatura la prezidențiale presupune o decizie luată cu cîteva luni sau chiar mai mult înainte. Dacă Boc avea de gînd să candideze la prezidențiale sau lua cît de cît în considerare o asemenea variantă, de ce a mai candidat la primăria Clujului?

Dacă Emil Boc se decide să candideze la prezidențiale și renunță la Primăria Clujului, pentru a doua oară consecutiv, după ce a fost ales și clujenii și-au investit încrederea în el, la prezidențiale în Cluj nu va lua mai mult de 2%. Însă nu Clujul e marea problemă. Impactul negativ va fi în toată țara. Emil Boc are imagine de om serios, perseverent, consecvent. Trădarea clujenilor, după ce aceștia i-au dat încrederea, în două mandate consecutive, și în condițiile în care în primul mandat a garantat și a lăsat în locul lui un mafiot, va avea efecte catastrofale pentru imaginea prezidențiabilului Boc. ”A fost ales de trei ori la conducerea Clujului, de trei ori i-au acordat oamenii încrederea, iar de două ori le-a înșelat-o, i-a trădat și a plecat spre alte funcții, la nivel central. Se prezintă la alegeri, pune lumea pe drumuri la vot, îi minte pe oameni că va face și va drege și îi va reprezenta și va fi alături de ei, după care își pune coada pe spinare și pleacă spre funcții mai apetisante, gen prim ministru sau președinte. Și dacă face la fel și din funcția de președinte? Voi, cei care doriți să-l votați pe Boc ca președinte, ce veți face dacă acestuia, i se năzare să plece în altă parte?”

Boc în campania pentru prezidențiale

Cum îl vor primi alegătorii pe Boc? Îl vor primi prost. Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Oamenii l-au iertat oarecum pe Boc din cauza imagineii sale de ardelean cumpătat și umil. O candidatură la prezidențiale e o acțiune ofensivă, agresivă, mai ales că Boc nu vine de pe poziția favoritului. E un challanger, care trebuie să atace și să muște tare din contracandidați. Și aici se termină cu imaginea de om cumpătat, din popor, modest, umil chiar. Poporul va reacționa urît. ”Uite, domnule, un politician care s-a retras liniști la el, acolo, printre ai lui. Cum? Nu s-a retras? Vrea să-l votăm președinte??? Bă, nene, dar ai tupeu, nu glumă!”

Mai are rost să discutăm despre Boc comunicatorul? În cei trei ani de prim ministeriat a fost o catastrofă. A turuit egal și monoton și irelevant timp de trei ani, pînă a reușit să-i aducă pe toți la exasperare. La locale a făcut campanie plimbindu-se cu tramvaiul, pupînd babe și bazîndu-se pe problemele interne ale PNL Cluj. La prezidențiale e cu totul altceva. Boc va trebui să fie ofensiv și agresiv. Va trebui să acuze guvernarea. Îl va acuza pe Ponta că nu a crescut pensiile și salariile? Îl va acuza că a introdus impozitul forfetar? Îl va acuza că a extins contribuțiile sociale la toate categoriile de venituri? Îl va acuza că a crescut TVA?

”Boc nu e corupt.” S-a văzut cît au contat electoral scandalurile de corupție la alegerile din 2012. El personal nu e corupt, dar oamenii din jurul său sau conduși de el au avut ceva probleme în domeniu. Am zis deja de Apostu, mîna sa dreaptă la Primăria Cluj, cel condamnat pentru corupție. Și n-aș băga mîna în foc că în anul ce vine nu vor începe urmăririle penale împotriva cîtorva pedeliști de soi. De fapt, au început. Videanu și Oltean sînt deja urmăriți penal pentru corupție.

Va accepta Boc să candideze la prezidențiale?

Nu. Știe că nu poate renunța a doua oară consecutiv la primăria Clujului, după ce oamenii i-au acordat încă o dată încrederea, în condițiile în care el i-a lăsat cu curul în baltă, pe mîna unui mafiot crescut chiar de el. Știe că nu are șanse la prezidențiale și că după aceea va rămîne și fără primăria Clujului, și cu imaginea șifonată de atîtea renunțări și trădări, și fără șansa de a mai candida vreodată.  Prin candidatura la prezidențiale, Boc își semnează ieșirea din politică. Să nu uităm că Boc a renunțat la prim ministeriat în 2012, pentru a putea candida la primăria Clujului. Aceasta spune cît de dispus la riscuri e Boc și cît de importantă e primăria Clujului pentru el. Omul a vrut să se retragă la Cluj, nu să iasă definitiv din politică. Dacă nu se retrăgea din funcția de premier cu cîteva luni înainte de alegerile locale, nu putea candida la primăria Clujului și astăzi ar fi fost afară din politică, fără nicio funcție. Și uite așa aveți și explicația plecării lui Boc de la șefia guvernului.

Jos toti! Sus cine?

În sensul că jos tot, sus ce?

“Jos toţi” e minunat. “Sus nimeni” nu există. “Jos tot” e fabulos. “Sus nimic” nu există. Întotdeauna, în locul darîmaţilor vine cineva cu ceva anume. De pildă, USL cu guvernarea ei, după dărîmarea guvernului Boc de Piaţa Universităţii din ianuarie 2012, urmată de dărîmarea parlamentară a guvernului Ungureanu. Se spune că Piaţa 2013 nu e totuna cu cea din 2012. “Uniţi, salvăm Roşia Montană”, “Jos capitalismul”, “Nu corporaţia face legislaţia”, “Cianura omoară, sărăcia nu” sînt lozinci reale. Nu le-a inventat presa. Aparţin, toate, Pieţei 2013. Se spune că presa manipulează, că Piaţa 2013 n-are nici o treabă cu anticapitalismul. Că e o mişcare antisistem, împotriva întregii clase politice. OK. Atunci ce sistem, condus de cine, işi doreşte Piaţa 2013? Aceasta e chestiunea fundamentală.

Ignorînd toate lozincile care sînt, clar sau mai pieziş, anticapitalism, rămîne lozinca esenţială, generică: “Uniţi, salvăm Roşia Montană.” Este sloganul care defineşte mişcarea de protest. Nu aparţine vreunor marginali care ies cu o pancartă, fac iute poze, momesc cu ele presa şi-apoi dispar. De ce anume şi, evident, de cine anume trebuie salvată Roşia Montană? De extragerea aurului din zonă? De extragerea aurului cu cianuri? De extragerea aurului cu cianuri făcută de o corporaţie “rea”, nu de o corporaţie “bună”, dinspre Răsărit? De absolut toate corporaţiile? De contractele încheiate de guvernările de pînă acum? De contractele încheiate de orice guvernare, pe veci? Ce înseamnă, în mod precis şi concis, lozinca definitorie a Pieţei 2013: “Uniţi, salvăm Roşia Montană?”

Mai bine ceva, decît altceva!

Fiind o mişcare antisistem, împotriva întregii clase politice, răspunsurile la aceste întrebări definesc sistemul pe care şi-l doresc manifestanţii, cît şi oamenii pe care-i doresc la conducerea lui. Nu, sistemul gen “nu-mi pasă” condus de “mi se rupe” n-ar fi nimic nou. Există deja. Iar sistemul de tip “nici un sistem” condus de “nici un lider” nu se poate. Deci ce sistem, condus de cine? “Uniţi, salvăm Roşia Montană” e un mesaj mult prea vag. Pînă cînd manifestaţia nu va avea un mesaj unitar, precis şi concis, unicul rezultat concret va fi confuzia. Iar de confuzie profită, desigur, profesioniştii confuziei. Metodic, matematic, deloc comic.

Nu contează faptul că marea majoritate a demonstranţilor e formată din oameni de toată isprava. Dacă isprava lor nu e politică, e degeaba. Dacă, din naivitate, cred că nu iau parte la o mişcare politică, vor afla curînd, cu exactitate, cui i-a servit naivitatea lor. Dacă, în schimb, isprava lor e politică, şi anume, anticapitalistă, sigur că nu va fi degeaba. Va fi de balamuc. Pe ce variantă pariaţi? Nu orbeşte, ci ţinînd cont de realitate. Iar realitatea e că manifestanţii uniţi de Roşia Montană n-au spus niciodată unitar, pe o singură voce, la unison, ce doresc. Toţi vor o schimbare, dar foarte mulţi dintre ei nu ştiu să spună ce schimbare anume.

Nu mai votează, spunînd că n-au cu cine. S-au săturat să aleagă mereu “răul cel mai mic”, crezînd că mai rău de-atît nu se poate. Căci “răul cel mai mare” n-are cum să vină la putere şi fără voturile lor. Sînt convinşi că anticapitalismul nu duce la comunism, ci la capitalism bun, fără corporaţii. Cu IMM-uri sau unităţi meşteşugăreşti. Care fac, de pildă, oţeluri speciale, motoare de avion şi nave de mare tonaj din lemn, ştiuleţi şi coacăze, nu din minereuri extrase prin minerit. Care asigură schimburile comerciale internaţionale, de mare volum, cu bicicleta, pluta şi deltaplanul. Care produc şi comercializează în proporţie de masă, la preţuri tot mai mici şi la calitate tot mai bună, mărfuri de larg consum, de la medicamente şi plasme la computere şi maşini. Oţelurile din ştiuleţi, mai ales, ar fi ideale, ca şi componentele industriale din aur fără aur, adică din “aurul verde”, lemnul. A, ba nu, că şi copacii trebuie protejaţi. Oricum, nici plasma din cocean n-ar fi de lepădat, nici laptopul din trestie.

Mai bine într-un fel, decît într-alt fel!

Manifestanţii din Piaţa 2013 trebuie să spună: capitalism sau comunism? A treia cale nu există, e comunism treptat, în rate. Socialismul este etapa obligatorie spre comunism. Proprietatea întregului popor asupra avuţiilor subsolului nu este capitalism, este comunism. Infiltrat şi în capitalism, da. Fără corporaţii, capitalismul nu poate exista. Extragerea aurului fără cianuri nu se poate face, iar cianurarea corect făcută nu distruge mediul. România n-are capitalism, are feudalism cu internet. Vestul nu e totuna cu Estul. Ei ce aleg? Capitalism sau comunism? Vest sau Est? Cînd spun “jos”, ei ce vor “sus”? Şi pe cine?

Lozinca declanşatoare a Pieţei 2012 a fost “Privatizarea ucide”. Nu s-a pus niciodată problema privatizării SMURD. Dar enorma minciună cu privatizarea SMURD a fost luată drept adevăr, declanşînd “Revoluţia” din ianuarie 2012. Succes deplin: medicina românească a rămas comunistă, iar guvernarea care trebuia să introducă privatizarea în medicină a fost dărîmată. Peste cîteva luni, Preşedintele care a dorit privatizarea în medicină a fost suspendat, prin puci parlamentar. Iar oamenii de ispravă, antisistem, din Piaţa 2012, n-au ieşit la proteste cînd democraţia românească a fost călcată în picioare, batjocorită şi violată în grup.

Liderii emanaţi de Piaţa 2012 sînt prezenţi şi în Piaţa 2013. Ce chestie. Acum sînt împotriva puterii pe care au instalat-o. Remarcabilă versatilitate. Dar impecabilă consecvenţă: rămîn anticapitalişti. Deci comunişti. Atunci, ce este Piaţa 2013? Este, involuntar, masa lor de manevră? Sau este baza lor de putere? Răspunsul se obţine simplu: spunînd, precis şi concis, de ce anume şi de cine anume trebuie salvată Roşia Montană. Reiese, imediat, sistemul preferat: capitalism sau comunism. Şi, evident, cine-l va conduce. Fie că oamenii de ispravă înţeleg, fie că nu.

Kamikaze

Anonamente Kamikaze

Singura sansa a PDL: rezistenta la schimbare

PDL şi-a pierdut electoratul asistat şi nici nu-l va mai recupera, nici cu socialismul de cazarmă şi găletuşă al grupării Blaga, nici cu social-democraţia de boy scouts în spielhosen a grupării Boc.  Despre ridicolul fad şi glumiţele fără umor  ale lui Toader Paleologu (e foarte important prenumele) sau heirupismul hipiot al celor trei magi greenpeace nici nu mai are rost să discutăm.

Şi PDL nici nu trebuie să-şi recupereze electoratul asistat. Trebuie doar să meargă cu reformele pînă la capăt, să se radicalizeze aşa cum liderii săi nu sînt capabili nici măcar să-şi imagineze şi să devină cu adevărat un partid de dreapta, nu ceea ce este acum, o a treia aripă a Marii Mişcări Socialiste Post-Decembriste (celelalte două aripi fiind, aşa cum aţi ghicit, PSD şi PNL).

PDL-ul trebuie să ofere sistemului privat (antreprenori, salariaţi, liber profesionişti) atît de mult încît acesta să aibă ce pierde în cazul venirii la guvernare a USL-ului. Şi, în acelaşi timp, trebuie să lase USL fără arme în eventualitatea că acesta va veni la guvernare după 2012. Adică să distrugă statul aşa cum îl ştim noi acum. Nu să-l reformeze. Să-l distrugă. Şi trebuie s-o facă repede, pentru că în 2012 va fi deja prea tîrziu.

Şi nu mă refer la aşa-zisul stat social. Mă refer la statul keynesian, marea vacă de muls a tuturor guvernărilor post-decembriste. Fiindcă opusul statului minimal nu este statul social, este statul keynesian. Este o distincţie foarte importantă, chiar dacă liderii PDL evită subiectul şi inventează fraude de tip „statul eficient versus statul asistenţial”. Stat minimal înseamnă retragerea statului nu numai din afacerea cu pomeni pentru asistaţi, ci şi din afacerea cu investiţii imobiliare sau de alte feluri, din afacerea cu subvenţii, facilităţi, ajutoare de stat, din afacerea cu consumul, din afacerea cu energia, din afacerea cu telegondole peste drum de primărie etc. Nu există stat eficient. Punct.

Electoral, în 2012 şi chiar după, PDL trebuie să se bazeze pe rezistenţa la schimbare a plătitorilor de taxe. Dar pentru a face asta, adversarii politici ai PDL, socialiştii conduşi de cuplul puber de revoluţionari la fără frecvenţă, trebuie să aibă ce schimba. Promisiunile USL din campania electorală trebuie să-i alarmeze pe contribuabili, schimbările propuse de copiii de suflet ai lui Felix să fie un motiv suficient să scoată la vot, de partea PDL-ului, două milioane de votanţi. Poate că rezistenţa la schimbare nu va fi o miză pentru două milioane de votanţi. Însă nici nu trebuie. E suficient să fie o miză doar pentru două sute de mii, care să militeze pentru PDL, să-şi convingă rudele, prietenii şi cunoscuţii să iasă la vot şi să voteze PDL, iar cei cu posibilităţi financiare chiar să sprijine logistic şi financiar campania PDL.

Justiţia şi Codul Muncii sînt exemple de mize ale rezistenţei la schimbare. Sînt două argumente împotriva venirii USL la guvernare. Prea puţin, totuşi. E nevoie de o scădere drastică a fiscalităţii, de eliminarea birocraţiei, de sute de mii de concedieri în sistemul bugetar, de desfiinţarea a zeci de agenţii, a cîtorva ministere, de începerea unor reforme radicale în sănătate şi în administraţie, de retragerea statului din economie, de desfiinţarea a zeci de programe şi proiecte ale statului.

Există vreo şansă ca toate astea să se întîmple? Nu, evident că nu. USL va cîştiga categoric alegerile din 2012 iar PDL nu va trece de 20%, în cel mai fericit caz.

Să fie clar, nu merge cu şmecherii tactice, cu găselniţe de imagine sau mai ştiu eu ce. Nu merge cu vrăjeală. PDL ori începe terapia de şoc şi reformele radicale (tăierea salariilor bugetarilor nu e reformă, e o găselniţă de etapă), ori schimbă statul din temelii, ori rămîne în opoziţie pînă la dispariţie. Căci după înfrîngerile electorale din 2012 şi 2014 PDL dispare de pe scena politică. Şi odată cu el şi pedeliştii (mulţi dintre ei speră să supravieţuiească partidului – nu vor supravieţui, aşa cum nici ţărăniştii n-au supravieţuit PNŢcd-ului).

Creşterea economică, tîmpenia cu care o tot dau liderii PDL în frunte cu Boc, nu este o miză. Să fim serioşi, intră la marja de eroare. În locul lui Boc aş renunţa la discursurile motivaţionale pentru copii tembeli. Creşterea economică cu 0.7% sau 2.3% nu se simte însă micşorarea statului cu 30% sau 50% se simte şi se vede. Dar mă tem că noi n-o vom vedea niciodată.

PS. PDL ar putea începe reforma prin a da afară toată organizaţia de tineret a partidului. Sau măcar să-i închidă undeva, să nu-i vadă şi să nu-i audă nimeni. Nu de altceva, dar pentru un partid de dreapta o masă de spălaţi pe creier scoasă în faţă, în văzul lumii nu e cea mai bună reclamă.

Din ce am văzut în ultimele săptămîni, PDL tinde să fie un partid al semnului de exclamare. Uitaţi-vă la ei cum scriu şi cum vorbesc. Blaga îl foloseşte pe post de pulan şi testosteron, Boc îl foloseşte ca să arate ca tocilarul clasei pe  LSD iar tinerii pedelişti ca să arate ca nişte pionieri nord-coreeni în tabără de muncă la Sovata.

De ce ar trebui Boc sa vizeze prezidentialele din 2014 si nu presedintia PDL?

În urma articolului în care vorbeam despre șansele Elenei Udrea ca președinte PDL au fost cîteva voci care au susținut că Boc trebuie să rămînă la conducerea PDL. Încerc să explic de ce o astfel de mișcare va fi sinucigașă. În primul rînd, ce are de făcut PDL în următorii 2 ani pentru a avea o șansă să cîștige in 2012?

1. Reforma internă: clarificare ideologică, politica de cadre, mecanismele de comunicare interne și externe.

2. Managementul crizei: șomajul, stimularea antreprenoriatului, managementul responsabil (în parametrii europeni) al finanțelor și bugetului

3. Reforma statului: administrația, birocrația, învățămîntul, sănătatea etc.

E ușor de înțeles că o singură persoană nu poate fi managerul celor trei proiecte simultan. Nici măcar a două dintre ele. Ori, deja e destul de limpede că punctul 3 are deja un conducător puternic în persoana lui Băsescu. Dificultatea de a avea un președinte PDL care e și prim ministru devine evidentă cînd înțelegem că punctele 1 și 2 nu pot fi conduse de aceeași persoană simultan. PDL nu poate ieși la capăt cu bine din criză decît în situația în care primul ministru, care asigură managementul crizei și parte din execuția reformei statului, NU este și președintele PDL și trebuie să se ocupe simultan de reforma internă a partidului. (Pentru a fi limpede, a conduce nu înseamnă a executa, de aceea Băsescu conduce reforma statului deși nu el o execută). Dacă e vorba de aceeași persoană ea nu va avea timpul fizic și energia pentru a le face pe ambele și atunci cel puțin una, dacă nu amîndouă, vor eșua.

Concluzia e simplă: Pentru a avea o șansă în 2012, PDL trebuie să decupleze poziția de Prim Ministru de cea de președinte PDL.

De ce Boc Premier? Sînt multe argumente: își cunoaște deja treburile și oamenii, nu poate deveni mai impopular decît este etc. Și mai e unul, important: Dacă PDL reușește să cîștige în 2012 o va face cu chipuri noi în timp ce Boc va fi încasat costurile crizei. Pînă în 2014 însă, ieșirea din criză se va fi simțit la nivelul populației iar Boc va putea candida la prezidențiale ca un salvator, nu ca un loser.

Așadar strategia PDL trebuie să aibă 3 piloni și trei oameni.

 

Udrea, presedinte PDL?

Să lăsăm retorica. După alegerea lui Ponta problema viitorului președinte PDL devine greu de rezolvat. Înclin să cred că Năstase și compania au născocit candidatura lui Ponta și pentru a da un mat PDL-ului: Scopul lor e să ciștige alegerile în 2012 și 2014 în condițiile retragerii lui Iliescu iar Ponta e acolo pentru că  poate pune PDL  în 2012 în postura de „mamut nereformat”. Iată, în PDL discuția despre reformă a fost înăbușită, în PSD reforma s-a produs deja!

Prezidențialele din 2014 nici nu merită luate în discuție, singurul obiectiv prioritar sînt parlamentarele și localele.

În realitate alegerea lui Ponta îl scoate din cursă în primul rînd pe Boc. Cum ar arăta PDL în 2012, dupa inca doi ani de guvernare de criză, condus de Boc? Valeriu Stoica spunea că Boc ar fi un bun candidat la prezidențiale în 2014, asta mă face să cred că nici el nu-l vede conducînd PDL-ul. Dar cine ar putea conduce partidul? Sînt cîteva criterii obligatorii pentru asta:

  1. Are sprijinul lui Băsescu și e în acord cu viziunea lui Băsescu despre politica românească (reforma clasei politice, a Constituției a administrației)
  2. Nu a mai condus PDL, PLD sau PD („sînge proaspăt”)
  3. Poate să reprezinte și vechea gardă de afaceriști și baroni locali (partidul încă va avea nevoie de bani și influență locală în actualul sistem corupt și netransparent care nu va fi schimbat peste noapte, adică pînă în 2012. În plus are nevoie de susținere în teritoriu)
  4. Crede în valorile reformatorilor tineri.
  5. Nu e om de afaceri activ (altfel PDL va ajunge cu certidutine mai rău decît PSD în 2-3 ani)
  6. N-a fost foarte vizibil pe scena publică înainte de 2000 (lui Ponta trebuie să i se opună o față proaspătă)
  7. Poate fi prim-ministru (are experiență managerială și administrativă)

Putem face o listă cu posibilii candidați din toți cei cu o funcție de conducere în PDL. Lista e aici, e de presupus că numele viitorului președinte e pe ea. Dacă ne apucăm însă să aplicăm criteriile enumerate, vedem repede că PDL are o problemă de succesiune internă. Boc, un relativ anonim, a fost propulsat în 2005  în funcție tocmai pentru a da noului partid o imagine proaspătă.  Ori, el e deja uzat de guvernare și dacă o eventuală ieșire din criză nu se simte la nivelul populației pînă în 2012, un Emil Boc președinte PDL riscă să deconteze toată factura în numele partidului.

Valeriu Stoica pare să sugereze chiar asta atunci cînd îl dă pe Boc viitor candidat la prezidențiale și amintește tocmai de problema decalajului între ieșirea din criza economică și momentul cînd oamenii simt o îmbunătățire.

Dacă aplicăm grila de mai sus rămînem cu o listă scurtă care arată cam așa:

  • Udrea
  • Stoica
  • Blaga
  • Negoiță
  • Boagiu

În mod surprinzător persoana care ia punctajul cel mai mare la criteriile de mai sus e Udrea. Faceți exercițiul și veți fi la fel de mirați cum am fost eu. Blaga e foarte bun organizator și poate fi cureaua de legătură între reformatori și vechea gardă. Are însă o prezență ștearsă, nu prea pare a fi în grațiile lui Băsescu și poate face mai bine treaba din poziția de Secretar General. Stoica ar fi o soluție foarte bună pentru a împăca reforma cu trecutul, e însă „vechea gardă” și nu e prea clar dacă mai are suficientă ambiție și energie pentru luptele sterile din interiorul partidului. Negoiță are o imagine bună însă refuzul lui de a candida pentru București ridică semne de întrebare despre propriile ambiții politice. Boagiu a lipsit prea mult din scenă, deși nu e deloc exclus să reintre, pînă la urmă Boc  a venit în 2005 aproape de nicăieri. Udrea e foarte bine poziționată, are în schimb două mari probleme: Soțul (conexiunea prea strînsă cu mediul de afaceri) și faptul că e femeie.

S-ar putea însă ca tocmai ultimul impediment, legat de misoginismul atavic al clasei politice românești, să fie un mare avantaj. Udrea ar fi adversarul cel mai dificil pentru Ponta și radicalii din PNL și le-ar dinamita discursul despre tinerețe și modernitate prin simpla prezență.

Faceți exercițiul: dacă nu Boc, atunci cine?

Liberali, populari sau tehnocrati de prada?

Dincolo de discuţiile şi certurile interne, dincolo de nume şi siglă, de comisii şi numărul de vicepreşedinţi,  de etichete clamate cu emfază sau dispreţuite cu superioritate, dincolo de puritani şi deviaţionişti, dincolo de creştin democraţi, ortodoxist-populari, tehnocraţi de pradă, ţărănişti reşapaţi sau liberali mai mult sau mai puţin clasici, PD-L îşi va arăta adevărata faţă doctrinară prin felul în care va guverna în aceşti trei ani. PD-L are totul în acest moment: Preşedintele, prim ministrul, majoritatea parlamentară, e cel mai puternic partid în teritoriu. Un singur lucru nu are: scuze.

Blaga, Videanu, Berceanu, Boc sau Flutur nu au puterea doar în PD-L, au puterea în România. Iar aici nu se mai pune problema să-şi spele rufele în familie. Rufele guvernării se spală numai în public. Dacă orientarea doctrinară a PD-L e o problemă internă a conducerii centrale a partidului (mă rog, aşa susţin liderii PD-L – evident, o imbecilitate), felul în care acest partid guvernează îi priveşte pe toţi cetăţenii români. Politica externă, fiscalitatea, justiţia, reforma sistemului de sănătate, a educaţiei, a sistemului de pensii şi de asistenţă socială, a justiţiei sau descentralizarea ne interesează şi ne afectează pe toţi, nu doar pe cîţiva lideri ai PD-L. Aici, domnii Boc, Blaga, Videanu, Berceanu sau Funeriu trebuie să manifeste transparenţă totală şi să dea socoteală de oricîte ori li se cere, fie chiar şi de douăzeci de ori pe zi. Şi vrînd-nevrînd îşi vor devoala şi culoarea doctrinară. Dacă au vreuna.

Pînă la urmă, guvernul este cel care va răspunde întrebării: are sau nu PD-L nevoie de reformă şi de clarificare doctrinară? În aceşti trei ani vom afla dacă sîntem guvernaţi de populari, creştin democraţi, conservatori, liberali sau tehnocraţi de pradă. Şi nu va trebui să aşteptăm pînă în 2012 sau pînă se decid Radu Berceanu şi Ioan Oltean să-şi devoaleze sinele doctrinar şi în altă parte decît în biroul organizaţiei de bază. Pînă la finalul acestui an guvernul Boc şi majoritatea parlamentară ne vor clarifica, prin fapte legislative şi executive, doctrina PD-L-ului. Aşa că eu aş sta mai degrabă cu ochii pe guvern decît cu urechea lipită de uşa biroului în care îşi discută off the record filozofiile politice Blaga, Videanu, Berceanu, Frunzăverde, Cristian Preda sau Valeriu Stoica.

Vom avea posibilitatea să urmărim circuitul banilor pe care îi plătim sistemelor de sănătate şi educaţie, să alegem unde să meargă cel puţin o parte din aceşti bani, la ce spitale, clinici, la ce grădiniţe, şcoli sau universităţi, indiferent că sînt de stat sau private? Sau se vor pompa în continuare miliarde de euro din banii noştri în două sisteme falimentare? Va fi dat afară doar omul de la ghişeu sau va fi desfiinţat şi ghişeul şi se va renunţa şi la sutele de hîrţoage pe care trebuia să le prezinţi ca să-ţi dovedeşti bunele intenţii şi nevinovăţia în faţa statului? Va renunţa statul la a-şi trata cetăţenii drept infractori pînă la proba contrarie, pe care aceştia trebuie s-o facă zilnic? Vor plăti în continuare companiile private incompetenţa şi corupţia aparatului de stat? Se vor irosi în continuare miliarde de euro anual pe o asistenţă socială inutilă şi imorală în 80% din cazuri? Va lupta actuala putere pentru reformarea sistemului de justiţie chiar dacă această reformă va lovi în cei mai bravi şi mai descurcăreţi fii ai ei? Sau va continua să-şi acorde, ca şi celelalte puteri de după 1989, imunităţi şi să-şi acopere sau chiar recompenseze corupţii? Va promova actuala putere o politică a afirmării naţionale sau ne vom bălăci în continuare în mocirla lamentării naţionalist-populiste şi frustrărilor provinciale? Va duce o politică a libertăţii reale sau vom continua să fim liberi în labirintul kafkian al birocraţiei, tîrîndu-ne vinovaţi păcatele subînţelese în faţa statului acuzator şi atotputernic? Acum, cînd pedeliştii au puterea, vor avea ei inţelepciunea şi voinţa să renunţe la ea în favoarea cetăţenilor? Se va renunţa la supralegiferare sau, de cîte ori parlamentarii se plictisesc sau nu au idei (adică zilnic), se va mai vota o restricţie, o interdicţie, o taxă, un impozit, se va mai înfiinţa o comisie sau o agenţie, ni se va mai cere o adeverinţă de bună purtare sau o semnătură care să ateste bunele noastre intenţii?

Nici măcar nu e nevoie să iasă liderii PD-L în public şi să devoaleze concluziile la care au ajuns în conclavul Marii Loji Doctrinare vis-a-vis de sexul îngerilor, e suficient să ne uităm la performanţele guvernului, la politicile pe care le va promova, la legile pe care le va adopta majoritatea parlamentară, ca să ne dăm seama în ce ape doctrinare se scaldă PD-L. Va face o politică populistă şi pompieristică, pe genunchi, după principiul tehnocraţiei de pradă, va promova mecanic, orbeşte, politici care se înscriu în canoanele unor etichete rigide şi puritane sau va duce o politică a libertăţii creative şi a imaginaţiei?

Mă aştept ca pe viitor, dincolo de siglă, nume şi statut, cei care doresc clarificarea doctrinară şi reforma PD-L să-şi aleagă ţintele cu adevărat importante. La urma urmei, guvernul e criticabil, indiferent de unde vin criticile iar loialitatea faţă de principii e mai importantă decît loialitatea faţă de gaşcă. Şi e datoria fiecărui politician, fie el preşedinte de stat, ministru, parlamentar, europarlamentar sau consilier comunal, să-şi apere principiile şi interesele cetăţenilor, chiar dacă o face împotriva găştii. Şi cînd e vorba de interesele cetăţenilor, repet, confidenţialitatea doctrinară nu mai funcţionează.

Blaga, Videanu, Berceanu si Boc se duc la curve pe banii nostri

După ce parlamentarii PSD şi PNL au fost cumpăraţi cu bani de la buget ca să-şi retragă amendamentele la legea bugetului iată că şi parlamentarii PD-L sînt cumpăraţi tot cu bani de la buget ca să stea capră în faţa BVBb-ului. Şi uite aşa s-a clarificat doctrinar PD-L, renunţînd la o eventuală politică de dreapta şi un stat minimal care ar lăsa Triada-cu-boc-în-coadă fără bani de curve. Aşa că reforma statului se amînă pînă la o dată ce va fi anunţată ulterior, eventual într-o viitoare campanie electorală. Că vorba aia, un stat minimal înseamnă pîrghii minimale, pomeni şi şantaje minimale şi implicit profituri minimale. Şi doar nu d-aia i-am votat noi.

Nu cred într-o eventuală reformă a PD-L şi cu atît mai puţin într-o reformă a statului. Băieţii sînt la guvernare, au în mînă şi în buzunar bugetul, dispun de alocarea resurselor către clientela politică şi economică cum vrea muşchiul lor creştin-democrat, vînd contra avantaje politice sau economice mii de posturi din administraţie şi chiar din interiorul PD-L, candidaturi, directorate, secretariate, deconcertate, rectificări bugetare, contracte şi tot ce se mai poate vinde sau schimba atunci cînd ai pe mînă statul maximal. Stat maximal la care nu vor fi atît de proşti încît să renunţe.

Sint Eu, Fatim, Cel Ce Vorbeste Cu Tine In Somn

Din episodul anterior: E noapte. Adunătura de pedelişti în frunte cu Zmeus, toţi voinici cu puşca lungă (mai puţin MiniMe), stau la pîndă de ciocoi cu papion pe Podul Înalt de la Mărăcineni. În lipsa ciocoiului-şef cu papion, Don Dinu, zis şi Sile Pietrol, voinicii lui Zmeus se mulţumesc şi cu reprezentantul acestuia în teritoriile ocupate, Călin, file de cec. La postul de comandă din Dăbuleni, Fincălştain, Mircică şi Adi urmăresc acţiunea în globul de cristal, pregătiţi să-i trimită în ajutor lui Călin, în lipsă de mineri, găştile de interese de la Rompietrol şi Armata Salvării.

La celălalt post de comandă, al Adunăturii, Zmeus pregateşte planul de bătaie împreună cu Valericus Strategikon.
– Prea Minunatule Pfmeus, îngăduie-mi să mă exprim. Am pfeva pe suflet, zise Strategikon, scoţînd un memory stick din USB-ul lui iStolo.
– Servule Valericus, ştii bine că te-am adus la noi pe post de Strategikon-Şef pentru ce ai pe creier, nu pe suflet. Nu, nu-ţi îngădui să te exprimi. Ce-o să faci? O să mai dai în gît la Agenţia de Monitorizare a Presei? Docil, Strategikon lăsă privirea în jos şi începu să se joace cu butonul de on/off al lui iStolo.

– Copiii mei, soldăţeii mei de plumb, avem nevoie de o diversiune, ceva. Trebuie să-i distragem atenţia lui Călin iar în timpul asta, Severus şi Avraamescu Cel Iute la Mînie să-l atace pe la spate, să-l înjunghie cu Parkerele şi să-i ţină o morală soră cu moartea. Aţi inţeles? tună Mai Mult Ca Perfectul. Işi drese vocea…
– Am tunat prea tare?
– Nu, iertată să-mi fie remarca, Atotcuprinzătorule, dar eu consider că ai tunat exact atît cît trebuie, potrivit în formă şi genial în fond. Ca de obicei. Pardon. Sorry. Scuze. Iartă-mă. Îmi pare rău, îi zise verde-n faţă Cezar, scuze, Preda.
– Da’ tu cine eşti?
– Eu? Eu nu sunt. Eu sunt cel ce nu este. Scuze. Îmi pare rău. Iartă-mă…
– Ok, ok, scuteşte-mă, Cel Ce Nu Eşti Şi, crede-mă, Nici Nu Vei Fi.
Zmeus işi aprinse o ţigară şi se întinse pe spate…
– Hai, veniţi cu idei! Care e diversiunea?
Tocmai de clipa în care vor fi luaţi la intrebări şi puşi să aibă idei le era cel mai teamă. Fiecare începu să-şi facă de lucru cu cîte ceva, sperînd să scape neascultat. Ca întotdeauna cînd era vorba de venit cu idei, în şedinţele strategice ale Adunăturii se lăsă o linişte neputincioasă.
– Mi-a venit o idee! sări Vameşul Rousseau, artistul politic naiv. Rămaseră interzişi cu toţii. Vameşul nu mai avusese decît o idee pînă acum în toată activitatea sa politică, şi p-aia o epuizase în bătălia pentru Bucureşti.
– Sa auzim, Vameşule. Hai, nu-ţi fie teamă…vrem soluţii, nu discuţii…ba, futu-vă muma-n cur, nu mai rîdeţi de el că se intimidează…iartă-i Taciturnule, că nu ştiu ce fac. Bine, fie vorba între noi, nici tu nu ştii ce faci…. dar asta nu e un lucru rău. E bine că nu ştiţi ce faceţi. Astfel nici inamicii nu vor şti. Asta e cea mai bună strategie de contraspionaj: să nu ştii ce faci şi să nu faci nimic.
– Mărite Zmeus, eu m-am gîndit s-o trimitem pe Ea Însăşi să-i distragă atenţia lui Călin. Gîndiţi-vă, o căprioară, blondă, rănită pe pod, chiar cînd trece Calin…. El, un gentleman, elegant şi delicat, sensibil la blonde, se dă jos de pe bicicletă, se apropie de ea s-o ajute, ea rănită, cu ochii mari, geme încetişor, neajutorată, el se apleacă, ii ia mîna într-a lui, o priveşte în ochii mari, îi verifică pulsul, o atinge….
– Auzi bă boule, tu ţii cu ursu’?
– Nu, Prea Mărite. Cu Cosmeanu.
– Tembelule, nu la Gazeta Suporterilor Mei De Elită mă refeream. Sări peste faza cu “îi ia mîna, o priveşte în ochi, îi verifică pulsul, o atinge”….ok, hai să zicem că în ochi poate s-o privească dar dacă o atinge şi îi ia mîna, dau marinăria jos din pod şi vă bat pe toţi! Da’ cine-i Călin ăsta, mă? Sanitarul pădurii? Pe Adi l-a atins, lui Papaşa Ilici i-a verificat pulsul, lui Mircică i-a luat mîna…..de Ea Însăşi nu se atinge, aţi înţeles?
Vameşul Naiv, încolţit şi luat prin surprindere de reacţia lui Zmeus, îl chemă în ajutor pe Cezar, scuze, Preda:
– Cezărică, zi descîntecul!
Umil, Cel Ce Nu Este începu incantaţia:
“Tatăl nostru
Care eşti aci de faţă
Sfinţească-se numele tău în Sondaje
Fie Impărăţia Ta
Şi numai a Ta
Precum iarna nu-i ca vara
Pîinea noastră cea de toate vilele
Dă-ni le nouă astăzi
Şi, accentuez, ne iartă nouă greşelile
Precum şi noi am iertat peremiştilor noştri
Şi nu ne duce pre noi pe programul doi
Ci ne izbăveşte de Avraamescu
Că a Ta este Ea Însăşi
Puterea şi Opoziţia
Rîul şi ramul
În Numele Tău
Al Ăleia Mici
Al lui iStolo
Adio Bip”
Impresionat de talentul în arta pardonului pe care îl arăta Cezar, scuze, Preda, Zmeus se mai domoli.
– OK, Ea Însăşi, du-te pe pod şi fă pe căprioara rănită, dar să nu te prind că-l laşi pe Călin să te atingă sau să-ţi verifice pulsul că îl bat pe Cezar, scuze, Preda de răsună valea.
– Cum ţi-e voia, Mărite Pisi, zise ea şi se ridică deja schiopătînd ca o căprioară rănită.
– Severuse şi Avraamescule, cînd el se apleacă s-o ajute, voi săriţi cu Parkerele şi-l înjunghiaţi.
– E principial şi moral să-l înjunghiem pe la spate, Stăpîne?
– Nu, tîmpiţilor. Şi nici nu trebuie să fie.

O privi cum se îndepărtează şchiopătînd şi îşi şterse o lacrimă din colţul ochiului stîng sau drept.
– Mi se rupe sufletul cînd o văd suferind, aşa rănită.
– Şi nouă ni se rupe, zise în cor Adunătura.

În groapa din şosea, unde-şi avea avanpostul de observaţie, MiniMe urmărea atent apropiindu-se silueta lui Călin pe bicicletă. Deodată, spre groaza sa (îi era frică de întuneric, de ţînţari, de poduri, de biciclişti şi de orice, în general), simţi o mînă pe umăr şi o răsuflare necunoscută în obrazul stîng.
– Nu te speria, micuţule. Sunt eu, Fatim, Cel Ce Vorbeşte Cu Tine În Somn. Mergeam pe pod, sperînd să mă întîlnesc cu Dumnezeu, Moise, Fecioara Maria, Allah, Napoleon, Ceauşescu, Aristotel, Hitler, Seneca, Arafat sau Bumbescu şi am văzut o mogîldeaţă la Orizont. Mi-am zis: cum dracu, n-am trecut de Orizont? Parcă a doua staţie de la Ho Şi Min era Favorit, din cîte mai ţin eu minte. Sau Ho Şi Min sunt două staţii? Hm, ce s-a schimbat Bucureştiul în doar 3 luni, de cînd a venit Che Gargara la Primărie! Mă rog. Mă bucur că eşti tu, Micule Napoleon, ultimul meu prieten. Căci, nu-i aşa, zise el smulgîndu-şi calm părul din cap, prietenul la nevoie se cunoaşte. Deci, cum spuneam, mă bucur să te cunosc. Eu sunt Horea, Cloşca şi un pic Crişan, tu cine eşti şi ce cauţi aici? Ce vrei de la mine? De ce nu mă laşi în pace? De ce mă urmăreşti? Aha, te ştiu. Eşti ăla de la scara doi, care parchează pe locul meu. Te-am văzut odată cînd băteai covoarele şi dădeai tot praful spre mine, dinadins. Tu mi-ai furat preşul de la intrare! Deci, eu mă numesc Fatim. Mă duc să fac pipi, nu vă supăraţi, domnule, puteţi să-mi ţineţi rînd pînă mă întorc?

(6 sept 2008 – ep. 9 din serialul Politicuri)