PD-L are nevoie si de scop, nu numai de mijloace

PD-L, dacă vrea să fie un partid şi nu doar o maşinărie de stors şi centralizat voturi, are nevoie cît mai repede de o clarificare doctrinară. Are nevoie şi de un scop, nu numai de mijloace. Deocamdată nu e decît un mastodont logistic, lipsit de idei. Sau de idee. Structurile îl pot ajuta să reziste pe termen scurt, să guverneze un mandat sau două, dar nu mai mult. Nu mai sîntem în anii 90 sau în 2000-2004, cînd toate partidele trăiau din anticomunism şi antipesedism (cu excepţia PSD-ului, evident).

Alegerile prezidenţiale au arătat că, cel puţin în rîndul electoratului, lucrurile au început să se clarifice. Încet, încet, se naşte o stîngă modernă (reprezentată de Crin Antonescu şi PNL, iar marginal, ca notorietate, de Remus Cernea) care a reuşit deja să atragă o bună parte din yupişii urbani, o stîngă care vine cu toată simbolistica stîngii liberale şi ecologiste din vest şi care cred că este principalul motiv pentru care PNL nu va dispărea ca partid. Acum Antonescu e încă un Obama in vitro, care n-a ieşit din eprubetă,  însă în cinci ani, dacă renunţă la alianţa cu PSD şi se înţarcă de la sînul lui Patriciu, are toate şansele să devină liderul stîngii liberale, moderne, care să atragă din no man’s land şi ce a mai rămas de atras din „generaţia Tudor Chirilă”.

Şansele PSD-ului de a-i supravieţui lui Ion Iliescu sînt minime. PSD-ul este o umbră care trăieşte din amintirea puterii, un partid născut la putere şi din putere, dar care nu a mai avut puterea de peste cinci ani. Şi pînă în 2012 sînt şanse infime s-o recapete. Partidul-mafie, partidul-gaşcă, partidul-mazăre, partidul-vanghelion se fîsîie pe zi ce trece, nu mai are nimic de oferit, fiindcă singurele lucru pe care le putea oferi erau populismul economic şi pomenile aferente iar pentru asta e nevoie să aibă puterea. Speranţe, iluzii şi idei care să înfierbînte imaginaţia electoratului şi să-l mobilizeze poţi oferi şi din opoziţie (mai ales din opoziţie), dar pomeni asistaţilor şi „stimulente” clientelei nu poţi oferi decît de la putere. Iar PSD-ul, ca şi PD-L dealtfel, este incapabil să ofere speranţe, iluzii sau idei. Dacă PD-L va şti să joace atît cartea reformei statului cît şi cartea propriei reforme, PSD va dispărea ca partid major şi probabil legislatura 2012-2016 va fi ultima în care va mai conta ca forţă politică.

PD-L este în cea mai fastă perioadă a sa, care însă poate fi şi ultima suflare înaintea sfîrşitului. PD-L tinde să se transforme într-un nou PSD, tocmai acum, la spartul tîrgului, cînd nu mai rentează să fii PSD. Ca şi PSD în 2000-2004, PD-L se confundă cu structurile puterii şi, din punctul ăsta de vedere, euforia grupării Videanu-Blaga-Berceanu-Boc e de înţeles. Problema celor patru e incapacitatea de a gîndi pe termen lung, de a imagina. Sînt excelenţi administratori ai statului şi ai datului. Dă-le un ceva şi-l vor şterge de praf, îl vor lustrui, îl vor muta la adăpost, îi vor bate cîte un cui, pe ici, pe colo, îi vor ataşa balamale şi, în general, vor avea grijă de el. Dar nu-i pune să imagineze ceva şi să construiască de la zero. Boc e incapabil să formuleze fraze, darămite idei. Dacă această grupare va cîştiga războiul în PD-L (căci va fi un război, ba mai mult: e nevoie de un război), cele 15 milioane de voturi pe care le-a primit Băsescu în 2004, 2007 şi 2009 sînt complet irosite. E nevoie de oameni ca Valeriu Stoica, Cristian Preda, TRU, Sever Voinescu sau Funeriu. Poate nu în prim-plan, dar e nevoie ca aceşti oameni să aibă putere în partid, puterea de a lua şi a influenţa decizii. Puterea de a da un sens şi un scop acestui partid. Fără ei, PD-L este PSD, un uriaş cu picioare de lut, un monstru cu creier de veveriţă. Nu zic că structurile, disciplina şi forţa teritorială a unui partid nu sînt importante, dar fără sens şi scop sînt irelevante şi inutile.

Însă adevăratul război pentru reformarea partidelor îl va da guvernul. Reforma statului de care vorbesc Băsescu şi Boc este o reformă împotriva partidelor aşa cum arată ele acum, împotriva structurilor mafiei şi celor patru capete ale ei: PSD, PD-L, PNL, UDMR. Vom vedea cît de dispuşi vor politicienii români din guvern şi parlament să ducă un război împotriva lor înşile.

PS. Miza scandalului Boc- Preda/Voinescu nu e Honorius Prigoană. Eu chiar cred că merita candidatura. Aici Cristian Preda şi Sever Voinescu nu au dreptate. A muncit în partid, a muncit în campania electorală a lui Traian Băsescu, e tînăr, e coerent, vorbeşte mai bine şi mai legat decît 70% dintre parlamentari şi a ales un drum care-l onorează. Putea să stea să frece duda prin Bamboo cu Poponeţ şi Gina Pistol, că vorba aia, are toate datele necesare: Lamborghini şi tată cu bani. Însă a ales să fie ţinta miştourilor şi înjurăturilor presei şi adversarilor politici, să primească tot rahatul în plină figură, şi asta de la o vîrstă atît de fragedă. A ales să înveţe. Şi nu a primit niciun premiu, colegiul 1 este neeligibil pentru PD-L în condiţiile alianţei PSD-PNL. Doar dacă nu se întîmplă o minune. Candidatura într-un colegiu neeligibil cu greu se poate numi nepotism. Nu a primit nici o funcţie, ci doar şansa de a pierde nişte alegeri şi de a fi făcut cu ou şi cu oţet pe toate canalele. Depinde de el dacă va şti să înveţe din asta. Cît despre obsesia intelectualilor români pentru oameni şi nu pentru idei, altădată.

Madame Blogary vă urează Crăciun Fericit!

Şi vă aşteaptă clickurile, refresh-urile şi comentariile  începînd cu 4 ianuarie, data oficială a lansării site-ului. Pînă atunci vă dorim o vacanţă cît mai odihnitoare şi un Crăciun cît mai departe de Mall.

PS. În urma unei şedinţe-fulger a AGA, ţinută la cafeneaua de la Cărtureşti, s-a decis că Madame Blogary va merge mai degrabă pe ideea de conţinut propriu, exclusiv, şi mai puţin pe cea de selecţie şi preluare a celor mai bune articole de pe blogurile cu orientare politică de dreapta.

Lacomia salveaza Romania

26 noiembrie 2009

În sondaje Geoană are aproape nouă procente în faţa lui Băsescu, candidează în grup cu Johannis şi Crin Antonescu, are trei partide mari în spate, PSD, PNL şi UDMR, sprijinul lui Vadim (locul 4 ăn primul tur, cu peste 500 000 de voturi), aproape toate televiziunile (Realitatea TV, TVR1, TVR2, Antena 3, Antena 1, Antena 2 şamd), ziare, posturi de radio, site-uri politice, bloguri, mii de primari, structura teritorială şi logistica  a două mari partide, oameni de afaceri, două institute de sondare etc.

Băsescu are de partea sa un singur partid (şi ăla demoralizat şi demobilizat), niciun candidat important din turul 1 care să-l sprijine, cîteva televiziuni de nişă sau cu audienţă scăzută (B1TV, OTV, Etno TV), pe marile televiziuni are embargou, e supus unui adevărat linşaj mediatic 24 din 24, nu-şi poate transmite mesajele decît prin intermediul unui site, a unui ziar şi cîtorva bloguri. Trebuie să fie agresiv, să atace pentru a recupera distanţa care îl desparte de Geoană, dar nu o poate face atîta timp cît electoratul vrea linişte, nu un scandalagiu notoriu. Singura sa şansă e să-şi provoace adversarul la cît mai multe confruntări directe, pe care însă acesta le evită constant, neacceptînd decît una singură.

7 decembrie

După numărătoarea oficială a voturilor, făcută de BEC, devine clar că Traian Băsescu a cîştigat al doilea mandat de preşedinte.

Ce a intervenit între timp, astfel încît Băsescu să se transforme dintr-o victimă sigură în învingător?

În 26 noiembrie Mircea Geoană era viitorul preşedinte al României. Sau cel puţin aşa credea el şi aşa credeau cei din jurul lui. Uniţi şi prudenţi la început, aceştia văd bătălia deja încheiată şi încep să lupte pentru pradă. Cine e cel mai influent? CIne îl umileşte pe învins? Cine are cele mai mari merite în această victorie? Şi cum reuşeşte să creeze această imagine? Prin mass-media, evident. E modalitatea cea mai facilă şi lipsită de riscuri pentru a intimida Statul şi societatea în ansamblul ei, instituţiile şi angajaţii acestuia, indiferent că vorbim de administraţie, de structurile de forţă sau de justiţie. Ce poliţist, angajat al FIscului, procuror, ofiţer din servicii, judecător, procuror sau jurnalist mai poate avea curajul să deranjeze un individ care face şi desface majorităţi, inventează miniştri şi prim miniştri, pune şi dă jos preşedinţi? Dovadă şi primele reacţii ale presei după întîlnirea lui SOV cu Geoană şi declaraţia primului de la Realitatea TV: “trăim într-o ţară în care preşedinţii depind de SOV”. Ce trafic de influenţă e mai bun decît traficul de influenţă în masă? La toate astea se adaugă ura şi setea de răzbunare a inamicilor lui Băsescu. Sînt siguri pe ei, Băsescu e învins, scrutinul din 6 decembrie nu e nimic altceva decît o formalitate care va consfinţi în mod oficial înfîrngerea. MIza nu e electorală: distanţa în sondaje dintre cei doi concurenţi e suficient de confortabilă pentru a le da celor din tabăra lui Geoană siguranţa victoriei. Nu trebuie decît să aibă răbdare şi să aştepte timpul să treacă. Dar nu au răbdare.

Încep întîlnirile “conspirative”. Nu se mai feresc, ba dimpotrivă, în spatele izului de clandestinitate e o doză importantă de ostentaţie şi demonstraţie. Vor să arate că ei sînt stăpînii şi toată ţara (şi, mai ales, instituţiile statului) trebuie să ştie asta. Patriciu se întîlneşte cu SOV, cu Meleşcanu şi SRS, cu Crin Antonescu, SOV se întîlneşte cu Geoană. O fac seara sau noaptea, “pe furiş”, cu paparazzii după ei. O lecţie învăţată de la minivdetele de tabloid: suni paparazzul şi îi vinzi pontul. După care te laşi fotografiat din toate unghiurile care te avantajează, întîlnindu-te cu politicieni, viitori prim miniştri, viitori preşedinţi, cu toţi viitorii potentaţi. Te imunizezi în faţa statului. Îţi creezi din aceste imagini o aură care acţionează ca un scut în faţa oricărei incercări a autorităţilor statului de a te deranja. A început lupta pentru pradă. S-a sfîrşit bătălia, inamicul e învins, acum începe împărţirea prăzii. Aliaţii se pîndesc, se suspectează, se întrec pentru a fi primii care ajung la pradă şi care pleacă cu halca cea mai mare.

Cei mici se înghesuie, se ridică pe vîrfuri pentru a fi văzuţi, dau din coate pentru a ajunge în primele rînduri. Ciuhandu pune în scenă reconcilierea, Johannis participă la întîlniri electorale, pesedişti şi penelişti de peste tot îşi aduc obolul, dau o mînă de ajutor, se bagă în seamă, jurnaliştii execută linşajul mediatic cu un exces de zel demn de o cauză mai bună.

Însă miza adevărată e la cei mari, la SOV, Patriciu şi Voiculescu. Ies din penumbră şi îşi delimitează teritoriile. E însă o luptă contracronometru. Sînt oportunităţi care nu trebuie pierdute. Aşa se explică graba cu care Patriciu a scos filmul de la Ploieşti, deşi putea să aştepte pînă în joia de dinaintea alegerilor. Nu a fost o mişcare electorală. Dacă ar fi fost, Patriciu nu ar fi apărut public şi nu şi-ar fi legat numele de respectivul filmuleţ. Şi l-ar fi dat mult mai tîrziu, cînd Băsescu nu ar mai fi avut timp să contracareze efectul devastator al publicării. Jurnaliştii din trusturile Realitatea-Caţavencu şi Intact, la concurenţă, îl dau pe post de mii de ori, ca şi cum ar fi plătiţi la numărul de difuzări (ceea ce nu e exclus). Patriciu e cel care a făcut primul pas, cel care s-a detaşat în inamicul nr 1 al lui Băsescu şi care a încercat să-i dea lovitura finală şi să-şi aroge meritul victoriei prin KO.

SOV nu numai că se mişcă mai greu şi rămîne pe locul doi la capitolul moguli dar îşi vede şi actuala poziţie de forţă ameninţată în urma interviului dat de Geoană lui Tolontan, ăla cu maleficul turbulent şi a arestării lui Nicolae Popa. Nu că i-ar fi fost frică de Geoană, dar o asemenea declaraţie venită din partea viitorului preşedinte al României i-ar fi slăbit autoritatea în faţa autorităţilor statului. Ori de autoritate şi de imaginea de forţă are nevoie cel mai mult acum, pentru a scăpa de cartoful fierbinte numit Nicolae Popa. Decizia lui SOV, la fel de genială ca şi cea a lui Patriciu, e să se folosească de media pentru a-şi delimita teritoriul, pentru a-şi afirma poziţia de forţă în faţa concurenţilor şi în faţa autorităţilor publice. Şi cum poţi face asta mai bine decît prezentînd ţării întregi noul tău angajat? Care, surpriză, e chiar viitorul preşedinte al ţării. Şi SOV nu se mulţumeşte cu chemarea lui Geoană în miez de noapte la el acasă pentru a anula efectul mediatic al acelui “malefic şi turbulent” ci pune bomboana pe colivă (pe care a confundat-o cu cireaşa de pe tort), făcînd publică relaţia de prietenie cu Geoană, veche de patru ani, şi vorbind şi despre o întîlnire în 2004, într-o parcare cu actualul preşedinte, Traian Băsescu. Nu a fost o mişcare electorală şi nici o capcană întinsă lui Geoană. Nu a schimbat macazul. Pur şi simplu nu a mai avut răbdare şi a supralicitat de frica a ceea ce i s-ar putea întîmpla din cauza arestării lui Nicolae Popa. Să nu uităm că în acele momente, pentru ei, Geoană era viitorul preşedinte al României. Ori e bine să ştie toţi poliţiştii, ofiţerii de informaţii, jurnaliştii, procurorii şi judecătorii din ţara asta că SOV e stăpînul, că preşedintele ţării (peste numai cîteva zile) e la cheremul lui, e jumate prieten, jumate slugă, că-l cheamă la orice oră din zi şi din noapte, cînd are el chef, şi ăsta se duce. Şi, bineînţeles, că declaraţia cu maleficul turbulent nu era serioasă, era un aranjament făcut dinainte între doi vechi prieteni. Aşa, ca să nu existe dubii, să nu înţeleagă greşit vreun procuror sau judecător.

Patriciu, SOV, Voiculescu, Crin Antonescu, Orban, Johannis sau Ciuhandu, la fel ca şi Geoană, au fost siguri de victorie şi au ţopăit prea devreme. Iar în ultimele zece zile de campanie, tabăra lui Geoană nu a mai făcut campanie ci doar trafic de influenţă la nivel naţional, bine mediatizat şi punctat cu demonstraţii de forţă. Toţi, inclusiv Geoană, au amestecat euforia, nerăbdarea, excesul de zel şi lăcomia într-un cocktail de droguri tari, de sub al cărui efect s-au trezit abia în dimineaţa de 7 decembrie. Urmează mahmureala şi sevrajul.

S-au jucat de-a prădătorii în oglindă şi şi-u confundat propriile priviri de bovină cu unele de felină şi au uitat că inamicul lor e singurul prădător pur-sînge din politica românească. Rămîne antologică şi demnă de Animal Planet imaginea cu Băsescu stînd cîteva minute cu colţii în gîtul lui Geoană, suficient pentru a cîştiga alegerile.Ţopăiala de căprioară tîmpă a ultimului e doar scena tragică cu care se încheie documentarul.

Scorul pe judeţe

De pe: Bleen

Articol de: Bleen

Scorul pe judeţe

Traian Băsescu a cîştigat în 20 de judeţe, 2 sectoare şi străinătate:

Alba (+39 000), Arad (+62 000), Bihor (+9 000), Bistriţa-Năsăud (+29 000), Braşov (+30 000), Caraş-Severin (+7 000), Cluj (+89 000), Constanţa (+27 000), Covasna (+13 000), Dîmboviţa (+ 7000), Harghita (+12 000), Ilfov (+9 000), Maramureş (+28 000), Mureş (+6 000), Prahova (+29 000), Satu Mare (+6 000), Sibiu (+48 000), Suceava (+27 000), Timiş (+65 000), Tulcea (+20 000), Sector 3 (+2 000), Sector 6 (+ 474).

Cele mai bune rezultate: Cluj (+89 000), Timiş (+65 000), Arad (+62 000), Sibiu (+48 000).

Mircea Geoană a cîştigat în 21 judeţe şi 4 sectoare:

Argeş (+58 000), Bacău (+19 000), Botoşani (+48 000), Brăila (+18 000), Buzău (+28 000), Călăraşi (+7 000), Dolj (+48 000), Galaţi (+12 000), Giurgiu (+15 000), Gorj (+17 000), Hunedoara (+46 000), Ialomiţa (+15 000), Iaşi (+43 000), Mehedinţi (+10 000), Neamţ (+9 000), Olt (+38 000), Sălaj (+7 000), Teleorman (+41 000), Vaslui (+37 000), Vîlcea (+30 000), Vrancea (+17 000), Sector 1 (+4 000), Sector 2 (+1 000), Sector 4 (+5 000), Sector 5 (+7 000).

Cele mai bune rezultate: Argeş (+58 000), Botoşani (+48 000), Dolj (+48 000), Hunedoara (+46 000), Iaşi (+43 000), Teleorman (+41 000).

Bunul simţ ca oboseală

De pe: Bleen

România e plină de bun simţ, de revoluţii de bun simţ, de grupuri de bun simţ pe facebook şi, în general, de grămezi de bun simţ, de toate tipurile. Căror tipuri de  bun simţ le răspunde Geoană şi căror tipuri nu le răspunde Băsescu rămîne să stabiliţi voi.

Bunul simţ de sta capră în faţa şefului, mai mult sau mai puţin metaforic, pentru o mărire de salariu de 10% sau o promovare de la prezentator de flipcharturi la anexă de powerpointuri (ştiu cum se fac căcaturile astea – trei platitudini cretine scrise pe o hîrtie devin strategie în powerpoint, strategie absolut genială, dacă e şi-un proiector prin preajmă).

Bunul simţ de a bea o lămîie stoarsă într-un pahar cu albastru de metil, cu o umbreluţă roşie, la numai 200 000 de lei.

Bunul simţ de a-ţi fute viitorul făcînd credite în tembelism, pentru apartamente cu 2 camere  în Rahova, la numai 150 000 de euro (nu-i prost ăla care cere, e un retardat patetic şi complexat social ăla care dă) sau pentru maşini de fiţe (un alt complex social, freudian sau cum vreţi să-i ziceţi).

Bunul simţ de a nu avea niciodată opinii, de a juca rolul imparţialului speriat, de a merge cu coada între picioare în faţa şefului şi cu ea ridicată şi pieptul umflat în faţa subalternului.

Bunul simţ de a iubi copăceii şi plăntuţele din viteza maşinii care consumă 15 la sută, de a stinge lumina o oră pe an, cînd se anunţă în Tabu şi la CNN.

Bunul simţ de a iubi de două ori pe zi animalele pufoase, cu pedigree, carte de sănătate şi fără pureci.

Bunul simţ de a gîndi în jargon. De a-ţi ascunde imensul gol sufletesc şi tot pustiul creierului în spatele manierelor mecanic-repetitive, de bandă, în spatele englezismelor pavloviene, care te scutesc de efortul de a gîndi înainte să vorbeşti.

Bunul simţ de a avea gesturi citite şi mimici filozofice, de a ţuguia buzele ca şi cum ai cita din Camus şi de a sta picior peste picior ca şi cum ai scrie ca Dostoievski.

Bunul simţ de a nu simţi nimic, în lungile ore de efort inutil, de isterie goală şi febrilă la serviciu, în obositoarele ore de veselie scremută la terase şi prin cluburi, în epuizantele ore de plimbat prin casă, pe vîrfuri, printre obiecte pentru care ţi-ai dat trei sferturi din viaţă şi toată energia.

Bunul simţ de a trăi letargic o viaţă a căror unică împlinire e o notă de plată suficient de mare încît să te simţi realizat.

Bunul simţ de a crede că meriţi un salariu de cîteva mii de euro doar pentru că ai cearcăne, eşti stresat şi ai atacuri de panică.

Bunul simţ de a crede că economia României se bazează pe powerpointurile tale şi nu pe miliardele trimise de căpşunari de prin toată Europa.

Bunul simţ de a crede că prosperitatea o aduc terenurile vînturate de colo colo, firmele de PR, multinaţionalele specializate în consultanţă şi creditele la orice. Şi bunul simţ de a nu recunoaşte că tocmai imobiliarele, firmele de audit şi băncile sînt principalele vinovate pentru criză.

Bunul simţ de a nu recunoaşte că tocmai supralicitarea nimicului corporatist a dus la actuala criză financiară (o bună prietenă, corporatistă workaholică convinsă, acum dă vina pe Băsescu pentru criză, deşi acum cîţiva ani îmi spunea cum în publicitate, nu exista puşti de 20 de ani care să accepte un salariu mai mic de 500 de euro, deşi era incapabil să scrie corect româneşte).

Bunul simţ de a nu citi nimic niciodată şi de a arăta citit (o actuală parlamentăriţă liberală, o rafinată şi o intelectuală a PNL-ului, o tînără speranţă a tinerilor culţi, îmi spunea acum vreo zece ani că nu citeşte ruşi din două motive: nu citeşte beletristică în general pentru că nu-i foloseşte şi nu-i plac numele ruseşti).

Bunul simţ de a învinovăţi pentru propria prostie pe oricine, mai puţin pe tine. Bunul simţ de a face credite de 1200 la un salariu de 1500 şi de a crede că peste un an vei avea salariu de 3000, într-o economie pe butuci, umflată temporar cu pompa de imobiliare, importuri, investiţii străine şi, mai ales, banii căpşunarilor.

Bunul simţ de a crede că balonul imobiliar şi consumul din importuri va dura la nesfîrşit, de a confunda creşterea economică cu maşinile de import din faţa discotecii.

Bunul simţ de a nu gîndi nimic şi de a nu spune niciodată ce gîndeşti (asta trece drept discreţie manierată).

Bunul simţ de a-ţi clama emfatic principiile la fumoar şi de a sta capră în biroul şefului (numele de Crin vă spune ceva?)

Bunul simţ de a nu crede în nimic şi a o numi scepticism sănătos, nu uscăciune sufletească şi paralizie mentală.

Bunul simţ de a lăsa responsabilitatea deciziei pe umerii documentelor justificative, a cercetărilor mai mult sau mai puţin ştiinţifice şi a advice-urilor avizate (mă gîndeam să scriu textul în jargon corporatist, dar nu-l ştiu –  deşi lucrez în domeniu, nu reuşesc să reţin numele platitudinilor fără conţinut, fie ele cît de impresionante).

Bunul simţ de a lua la şuturi aurolacul care te fute la cap cînd îţi trăieşti high-life-ul la terasă şi de a te indigna ipocrit pentru reacţia unui politician pe care l-au lăsat nervii (aş fi rezistat nervos dacă eram în locul lui Băsescu, cu o dementă care urlă la mine în plină isterie şi un golănaş care înjură? Nu ştiu. Habar n-am. L-aş fi pocnit serios? Nu. M-aş fi repezit la el nervos? Probabil. Aproape sigur. Şi cred că şi pe ea o trimiteam în pizda mă-sii)

Bunul simţ de fi obosit şi a vrea linişte, după cinci ani în care nu te-a interesat ce se întîmplă în jurul tău.

Bunul simţ de a nu-ţi pune întrebări şi de a considera că liniştea e unicul răspuns la întrebările pe care le-ai pune dacă le-ai şti.

Bunul simţ de a ceda la primul hop, de a obosi abia atunci cînd începi să trăieşti.

Bunul simţ de a confunda capitalismul cu un maşină lată, un salariu mare, trei şedinţe pe zi, cîteva team-building-uri, un aparat de aer condiţionat, un scaun de piele, un LCD, un automat de cafea şi unul de apă.

Mulţi dintre voi, cu bunul simţ la purtător, îl veţi vota pe Geoană şi vă veţi duce acasă sfărşiţi de oboseală, după un an de criză şi o lună de gîndit, vă veţi arunca epuizaţi dar uşuraţi în pat, după atîta efort de gîndire, fericiţi că de acum încolo n-o să vi se mai întîmple. Gînditul. La el mă refeream.

O să zic ceva ce probabil o să surprindă: sînt convins că Geoană e soluţia bună pentru noi.

Da, cred cu tărie că merităm un preşedinte zeamă-lungă, un ambiţios care nu crede în nimic, un manierat uscat şi gol, un oportunist fără însuşiri, o moluscă la costum, un speriat cu mintea odihnită. E de-al nostru. Ne seamănă şi, cred eu, ne reprezintă. Deşi Crin era mai bun, avea toate cele de mai sus şi mai avea ceva în plus: era bun de gură şi dădea mişto din mîini. Ca în reclama aia cu ăla care-l distrează pe şef. Dar asta e, nu l-aţi avut pe Crin, îl aveţi pe Geoană.

PS. Nu cred că e atît de important cine e în spatele lui Geoană, În spatele lui Geoană poate fi oricine vrea şi are chef. Important e că în Geoană nu e nimic.



O demonstratie de forta si prostie

Au cauţionat discursul lui Băsescu. Ăla cu mogulii. Ăla care începuse să plictisească, chiar şi pe susţinătorii lui. Ăla care părea un basm umflat, care suna  a paranoia şi mania persecuţiei. O demonstraţie de forţă, pusă atît de bine la punct, atăt de disproporţionată confirmă discursul lui Băsescu. Şi sperie. Un sistem de tip caracatiţă, lăbărţat peste tot, populat de hiene, capabil de orice, împotriva oricui. Nimeni nu e ferit, nimeni nu scapă. Nici chiar atotputernicul Dictator. Suficienţa de sine, cinismul cu trabuc şi zîmbet batjcoritor, aroganţa care defilează pe trei canale TV în fiecare seară, la oră de maximă audienţă, toate astea pun pe gînduri, îngrijorează, irită, enervează.

Strategia cu Geoană care nu apare, bună, la prima vedere (avînd în vedere calitatea personajului), e cu două tăişuri. Băsescu a zis că Geoană şi Johannis sînt de paie şi iată, Geoană şi Johannis nu mai apar pe nicăieri, sînt personaje secundare. În schimb apar mogulii, în toate ziarele, pe toate canalele,  atacîndu-l pe Băsescu, întîlnindu-se între ei, punînd ţara la cale. Complotînd.

Veţi spune că nu ştim dacă chiar complotează sau doar se întîlnesc la un ceai. Nu contează asta. Contează percepţia. Apar în presă fotografii cu ei întîlnindu-se pe ascuns. Asta dă un iz de conspiraţie, prin senzaţia de semiclandestinitate a întîlnirilor şi cu atît mai mult cu cît ei nu sînt orice amărîţi care se întîlnesc la bere, pe furiş, de frica nevestelor, ei sînt înşişi Mogulii atît de prezenţi în poveştile lui Băsescu. EI au prim planul, ei duc războiul, ei decid. Culisele sînt în faţa cortinei. Lui Geoană, lui Crin şi lui Johannis li s-a luat mingea şi  au fost trimişi acasă, să-şi facă somnul de după amiază, ca toţi copiii cuminţi. Vîntu şi Patriciu, înconjuraţi de hienele din dotare, într-o demonstraţie de forţă şi aroganţă, într-o atmosferă apăsătoare, sînt în prim plan. Pentru prima dată sistemul apare pe scenă, în toată amploarea şi ferocitatea sa. După ce pămpălăii fami(g)liei, tripleţii de paie Geoană, Crin şi Johannis, se îmbrăţişează libidinos, zîmbesc tîmp camerelor de luat vederi şi ne vorbesc de pace, bună înţelegere, consens, linişte şi voie bună, apar adevăraţii capi, Vântu şi Patriciu, preiau frîiele la vedere şi pun în scenă o grandioasă şi înfricoşătoare demonstraţie de forţă.

Sînt proşti? Oarecum. Probabil. Sigur. Sînt convinşi că Băsescu e terminat, e la pămînt şi vor să aibă satisfacţia finală, să-i arate că ei sînt cei care vor trage ultimul glonte, cel fatal, nu înainte de a-l umili public, de a-i arăta cît de vulnerabil e. Ăsta e motivul pentru care sînt atît de prezenţi în spaţiul public. Şi-au dat jos de măştile de Geoană, Crin şi Johannis chiar înainte de lovitura finală, sub luminile rampei, şi îşi privesc satisfăcuţi victima în ochi, pentru ultima oară, aşteaptînd aplauzele publicului şi elogiile criticii. E un moment prea important şi prea înălţător pentru a fi lăsat pe mîna trepăduşilor de teapa lui Geoană, Crin sau Johannis.

Dacă se dovedeşte că filmuleţul e trucat (nici nu e nevoie de expertiză, trebuie doar să apară filmările din alte unghiuri) Băsescu se poate considera căştigător al alegerilor.

Cel mai liniştit dintre pămînteni

Articol de: Bleen

Cel mai liniştit dintre pămînteni

Simţi nevoia de schimbare. Îţi trebuie altceva. Te-ai săturat de scandalurile politice, de discuţiile interminabile despre buget, salarii, pensii, sănătate, educaţie, corupţie, grupuri de interese, te-ai săturat de imagini cu miniştri chemaţi la Parchet, te-ai săturat de instanţe, CSM, greve, revendicări, acuzaţii, toţi fură, toţi mint, toţi sînt la fel… Ai obosit. Vrei linişte. Să fie la ei acolo. Să tacă. Sau să vorbească în şoaptă, în spatele uşilor închise. Să-şi ascundă gunoiul sub preş şi să vină Cernea şi Bucurenci şi să aştearnă nişte crini şi ceva ferigi deasupra. Te gîndeşti cu nostalgie la vremurile cînd o făceau în linişte, înainte să mai apară cîte un scandalagiu care să-i zgîndăre şi să işte hărmălaia printre ei. Nu mai vrei să vezi parlamentari, miniştri, judecători, lideri de sindicate, poliţişti şi jurnalişti, să-şi smulgă părul din cap, să acuze, să rîdă ironic, să se încrunte isteric, cerînd imperativ să fie lăsaţi să cumpere la bursă acţiuni în justiţie, în servicii, în parlament şi în poliţie, în guvern, în coaliţie, în ambasade, în spitale şi în şcoli. Aştepţi nerăbdător momentul în care Geoană te va anunţa diplomatic, elegant, în şoaptă, citind de pe o foaie, sub privirile paterne ale lui Vanghelie, Hrebenciuc, Iliescu şi Năstase: „Nu e nicio o problemă. Dormi liniştit. PSD veghează pentru tine.” Aştepţi ziua în care scandalurile din justiţie vor dispărea odată cu justiţia, ziua în care jurnaliştii vor fi atît de tăcuţi încît niciun politician, oricît de nervos, nu va mai simţi nevoia să-ţi oripileze auzul numindu-i ţigănci împuţite sau găozari, ziua în care corupţia va dispărea odată cu dosarele şi ştirile despre corupţie, ziua în care Iliescu va muri la putere, cu fanfară militară, aşa cum îi stă bine preşedintelui de onoare al României. Vestea bună e că nu trebuie să aştepţi mult: schimbarea începe pe 6 decembrie. Vestea proastă vine abia după 6 decembrie şi sună cam aşa: „domnului ministru Daniel Marean Vanghelie i s-a stricat foarfeca în timp ce tăia panglica la inaugurarea celui de-al patruşcincilea Economat pentru tineri corecţi, integri, cu iniţiativă şi multe powerpoint-uri la activ.”

Continue reading

Interesele Rusiei in Romania si secretomania lui Geoana

Articol de: Bleen

Interesele Rusiei în România şi secretomania lui Geoană

Ce interese are Rusia în România? Preluarea puterii economice cu ajutorul politicului şi apoi influenţarea politicului cu ajutorul economicului. Preluarea resurselor energetice şi transformarea României într-un stat complet dependent de energia importată din Rusia. Nu mai sîntem în 1992 sau 1995, cînd aveam un preşedinte rusofil dar nu prea mai aveam Rusie. Acum avem Rusie, şi încă una foarte puternică. Şi nu ne mai trebuie decît un preşedinte rusofil.

Şi încă ceva: România e membră UE. Rusia are nevoie de cît mai multă influenţă politică şi economică în interiorul UE.

Să presupunem că Hrebenciuc împreună cu un fost ofiţer al serviciilor secrete ruse (GRU, în speţă), actualmente reprezentant al unei firme ruseşti din domeniul energetic ce activează în România i-au aranjat lui Geoană o întîlnire secretă cu un consilier al lui Medvedeev. Şi să zicem că în firma respectivă e implicat însuşi statul rus.

Deci, ce ar putea primi de la ruşi şi ce le-ar putea oferi un candidat la preşedinţie cu şanse reale de a deveni preşedinte?

Dacă Geoană a vrut să ajute diplomaţia românească, să facă lobby pentru bunăstarea şi liniştea României, să ne împace cu marele şi blîndul vecin de la Răsărit, de ce a ţinut secretă vizita? Nu era lucru de fală să arate că, odată cu venirea lui la preşedinţie, România va ieşi din mult clamata (de către PSD-PNL) izolare? Era o notă bună pentru imaginea lui de prezidenţiabil, un atu în lupta electorală: „Iată Geoană ne scoate din izolare, ne ieftineşte gazul, ne împacă cu ruşii, ne aduce tezaurul, ne aduce liniştea, pensia şi medicamentele” De ce şi-a privat echipa de campanie de un asemenea atu, ţinînd secretă întîlnirea (nu ştia aproape nimeni în PSD, nici chiar Diaconescu, deşi a fost pus să declare că ştia)? Să facă Geoană filantropisme pe furiş? De ce atîta secretomanie cînd faci fapte bune şi cînd îţi pui la treabă cel mai puternic atu: imaginea de diplomat cu experienţă?

Continue reading