Author Archives → Boonierat

Doar Marx, nu fraţii Marx

Cel care va reuşi să-l convingă pe Ponta că n-are umor şi că ar trebui să renunţe la glumiţe merită nu numai o statuie în curtea Institutului de Psihologia Adolescentului  ci şi eterna gratitudine a pesediştilor că i-a scăpat de înfrîngere în 2012.

UPDATE. Spania a introdus limita de deficit în Constituţie. Este al doilea al treilea stat european, după Germania şi Elveţia, care face asta. Dacă ţineţi minte, ideea l-a distrat mult pe Ponta.

„Prevederea de 3% deficit în Constituţie e o uriaşă prostie, cred că i-a fost inspirată de noul său prieten, Viktor Orban, că am vazut că şi Viktor Orban vrea să modifice Constituţia. Deficitele şi, în general, economia nu ţin cont de deciziile politice ale lui Băsescu. O prostie de genul ăsta numai la Viktor Orban am văzut şi am văzut că Traian Băsescu, în Europa, în afara de Viktor Orban, nu mai are niciun fel de partener, nimeni nu mai vrea să stea de vorbă cu el. S-au găsit amîndoi: doi oameni la fel de înguşti în gîndire, la fel de dornici de putere absolută. Şi, repet, pentru noi prietenia dintre Băsescu şi Viktor Orban e un pericol pentru noi ca ţară şi ca poziţie în Europa” a declarat Victor Ponta.

Miza liderilor PDL

Apropo de Şcoala de vară a tineretului PDL: marea miză a lui 2012 pentru toţi liderii PDL e recăpătarea încrederii pentru militanţii şi simpatizanţii PDL.

Asta e treaba liderilor: să le asigure militanţilor muniţie, argumente pentru 2012. Dacă militanţii şi simpatizanţii PDL nu vor avea ce spune în favoarea PDL în 2012, dacă le va fi ruşine să susţină PDL-ul, să convingă oamenii din jurul lor (aşa numita spirală a tăcerii), USL va cîştiga.

Deocamdată, din cauza televiziunilor, a confuziei PDL de dinainte de mai 2011 şi a neînţelegerii propriiilor măsuri luate ca partid de guvernămînt, militanţii şi simpatizanţii PDL sînt în defensivă, merg pe vîrfuri.

Opoziţia valori-structuri e una falsă. Structurile sînt formate din oameni care au nevoie de motivaţie pentru a duce lupta politică. Militanţii şi simpatizanţii nu doar merg la vot, lipesc afişe sau se ocupă de alte chestiuni administrative ci şi conving rude, prieteni şi cunoscuţi să meargă la vot şi să voteze într-un anumit fel – de fapt, aşa se şi cîştigă alegerile. Pentru lipit afişe şi dat găleţi e nevoie într-adevăr de bani însă pentru ca militanţii şi simpatizanţii să se transforme într-o forţă activă şi ofensivă e nevoie de valori, de credinţe, de argumente. Nu te poţi duce la rudele tale, la prietenii şi cunoscuţii tăi cu o zi înainte de alegeri: votaţi partidul meu că dau o bere sau vă dau 50 de lei sau trei pachete de ţigări. Ca să convingi trebuie să fii tu convins, ca să-i faci pe alţii să creadă trebuie ca tu să crezi.

Militanţii şi simpatizanţii PDL (şi ai dreptei, în general) trebuie să înţeleagă măsurile luate de PDL în ultimii ani, să creadă în ele (nu numai declarativ), să ştie să le explice şi argumenteze.

În decembrie 2004 era o ruşine să votezi cu Adrian Năstase. Chiar fani ai acestuia, care se ştia că votau cu el, declarau că vor vota sau au votat Băsescu.

PS. La rîndul lor, liderii PDL trebuie nu numai să vorbească în general despre valori (cum au făcut „reformiştii”) ci şi să le numească concret şi, mai ales, să creadă în ele. Nu e suficient să zici „noi avem valori”, trebuie să le şi numeşti (asta îmi aduce aminte despre Crin Antonescu în campania electorală din 2009 care a tot spus că are un proiect dar nu l-a numit niciodată) Apropo de „reformiştii” PDL, sesizez o schimbare de accent la Cristian Preda, în sensul că a început să pună ţinta şi pe USL, nu numai pe PDL, ca pînă acum. Ar fi un cîştig important pentru PDL, care duce lipsă de lideri capabili să se exprime coerent şi inteligent.

 PS2. Să nu confundăm însă încrederea în forţele proprii cu festivismul. Încrederea înseamnă luciditate. Declaraţiile festiviste, scoase cu forcepsul de lideri care se simt vinovaţi că trebuie să guverneze de pe poziţii de dreapta şi nu să dea asistenţă socială şi ajutoare la tot poporul, nu fac decît să adîncească neîncrederea, sentimentul de vinovăţie, lehamitea şi, de ce nu, paralizia în rîndul militanţilor şi simpatizanţilor.

Tăcere totală în PDL

Probabil, doar la tăierile de anul trecut, cele cu 25%,  au mai fost atât de înfricoşaţi şi disperaţi pedeliştii. După anunţarea rezultatelor de la bacalaureat, PDL e în plină depresie. Se zvoneşte în târg că pedeliştii sunt mai deprimaţi chiar decât copiii care au picat bacul. Şi asta fiindcă inteligenţele partidului au decis să gândească şi să facă calcule electorale. Cred că nu mai e nevoie să adaug că inteligenţele PDL gândesc de la foarte prost în jos. O ştie toată lumea, e un fapt de notorietate şi o evidenţă incontestabilă. Dacă s-ar da un bacalaureat politic în PDL, nu cred că ar lua note de trecere mai mult de 3-4% dintre pedelişti.

M-am gândit să facem o listă cu cei care ar trebui să-l susţină deschis pe Funeriu (sau, de ce nu, să se poziţioneze împotriva reformei şi să-i ceară demisia), o listă cu cei care ar trebui să iasă în presă şi să vorbească despre situaţia din educaţie (preşedinte PDL, prim vicepreşedinţi PDL, vicepreşedinţi PDL). S-a tot vorbit de reformiştii PDL. Acum e momentul să iasă în faţă. Deocamdată, în tot partidul, singurul om care merită şi care contează e Daniel Funeriu. I se alătură cineva?

Emil Boc ……..

Roberta Anastase ……..

Teodor Baconschi ……..

Gheorghe Flutur ……..

Sorin Frunzăverde …….

Ioan Oltean ……..

Anca Boagiu ……..

Dorin Florea ………

Mircea Hava ………

Traian Igaş ………

Monica Macovei ………..

Toader Paleologu ……….

Florin Popescu ………

Romeo Raicu ……….

George Scripcaru ………

Mihai Stănişoară ………

Gheorghe Ştefan …………

Victor Tarhon ………..

Elena Udrea ………

Sever Voinescu: „Pentru prima dată, diplomele arată nivelul de pregătire al elevilor români. E o minciună să spui că rezultatul de la bacalaureat se datorează unor măsuri administrative pe care Guvernul a fost nevoit să le ia în ultimul un an – un an şi jumătate. A încerca să faci masă de manevră politică din acest examen este incalificabil.”

Cu ajutorul vostru, al cititorilor şi comentatorilor Blogary, vom încerca să găsim declaraţiile fiecăruia dintre cei de mai sus pe tema bacalaureatului şi a sistemului public de educaţie. Vom vedea astfel la ce a folosit Convenţia PDL din mai 2011. Ajutaţi-mă să completez spaţiile punctate.

Statul ca cancer

Am avut o revelaţie. Mă gândeam la absorbţia fondurilor europene. Care e nevoia cea mai strigentă pe care o satisfac fondurile europene? Nevoia de a cheltui bani. Trebuie să cheltuim cât mai mult! 25%! 36%! 53%! 76%! Vom ajunge peste câţiva ani să constatăm că am absorbit 80% din banii europeni şi nu am făcut nimic cu ei.

Fiindcă atunci când discutăm de banii europeni nu pornim de la nevoi. Avem nişte bani şi trebuie să-i cheltuim. Nu contează dacă e cu folos sau nu, dacă sastisfacem o nevoie reală sau nu, alta decât nevoia de a absorbi cât mai mult la sută din banii respectivi. Nu, important este să cheltuim. Cât la sută din fondurile europene s-a absorbit până acum? 10%? 15%? 20%? Pe cât punem pariu că 90% din banii cheluiţi până acum au fost cheltuiţi fără folos, pe proiecte făcute doar pentru a cheltui nişte bani? A furat prefectul Ics? Ministrul Igrec? Primarul Zet? Privaţii Pif şi Petrov? Irelevant. Aproape toţi banii cheltuiţi din fonduri europene au fost aruncaţi, chiar dacă proiectele au fost făcute pe bune, chiar dacă banii au fost atribuiţi onest şi corect. Fiindcă aşa se întâmplă la stat, iar Uniunea Europeană nu e un organism privat din câte ştiu eu.

Dacă nu are raţiunea de a exista, statul şi-o inventează. Banii, în cazul ăsta, sunt medicamente cancerigene. Ajută la creşterea şi dezvoltarea de ţesuturi inutile. Ţesuturi care cresc şi cresc şi ajung să sufoce organele vitale. Aşa se dezvoltă cancerul.Ţesuturile inutile şi parazite (organe şi acţiuni ale statului) sunt hrănite cu medicamente, cu steroizi de creştere (bani din impozite) până ajung să se umfle atât de tare încât reuşesc să împiedice funcţionarea organelor vitale ale societăţii (libertatea, iniţiativa, solidaritatea, munca).

Banii europeni nu fac excepţie. Banii europeni creează noi agenţii, organe, organisme şi autorităţi ale statului, creează o întreagă piaţă a nimicului care funcţionează ca unsă şi o întreagă clasă a „capitaliştilor” pe bani europeni (italienii şi grecii sunt specialişti deja  – au ajuns să migreze în Est după banii europeni ca căutătorii de aur în California –  i-au terminat pe ai lor, acum au trecut şi la ai noştri).

Să fim sinceri. Nu s-a făcut nimic din banii europeni. Şi nici nu se va face. Nu va rămâne în urma lor decât mentalitatea de ciugulitor oportunist, capitalistul specializat în piaţa ajutoarelor de stat şi o groază de agenţii şi instituţii ale statului populate de o groază de funcţionari care vor cere de mâncare.

Uitaţi-vă la Uniunea Europeană. Este exemplul cel mai grăitor de nimic care a făcut din mersul în gol o artă. O maşinărie imensă care funcţionează perfect şi inutil.

Nenorocirea nu e că statul funcţionează prost. Nenorocirea e că funcţionează. E ca şi cum ţi-ai cumpăra un Range Rover de 65 000 de euro când singurul drum pe care îl ai de făcut e de la CCA la Intercontinental. Aşa că decât să-ţi  iroseşti energiile pentru a face să meargă un Range Rover sau un Hummer mai bine ai exersa mersul pe jos sau pe bicicletă. Ajungi în acelaşi loc, mai repede, cu costuri mai mici şi nici nu ţi se atrofiază muşchii, arterele, plămânii sau inima.

Nu lupţi împotriva cancerului încercând să faci ţesuturile inutile funcţionabile şi performante ci eliminându-le. Cum le elimini, aici rămâne de văzut cum reacţionează şi la ce rezistă organismul. De cele mai multe ori e preferabil s-o faci gradual, prudent, cu ajutorul tratamentelor cu medicamente sau raze. Sunt însă situaţii în care operaţia e ultima şansă.

UPDATE gând la gând cu bucurie.

Traian Băsescu:

  • Va rog sa priviti pe site-urile prefecturilor –  In fiecare judet exista cel putin 44 – 45 de deconcentrate ale ministerelor si agentiilor nationale. In 89 nu erau nici jumatate. Despre ce descentralizare discutam, daca noi am infiintat continuu agentii, agentii, agentii. Sunt judete care au peste 50 de agentii, cum ar fi Tulcea
  • Nu e nicio exagerare cand va spun ca desi impreuna am impins un sistem de descentralizare, in momentul de fata agentiile guvernamentale sufoca administratia locala – O sufoca, o incorseteaza si primarii si comunitatile nu pot reactiona
  • Ganditi-va la aceasta plasa intinsa de la Bucuresti in toate judetele patriei, cu peste 40 de agentii in fiecare judet. Nu a fost suficient numarul mare de agentii, am dat si mai ales si-au luat atributii politice extrem de importante consiliile judetene.
  • Daca agentiile guvernamentale sufoca primariile prin birocratie, CJ sufoca administratiile locale politic
  • V-am spus aceasta imagine pentru a va sensibiliza la ideea simplificarii administratiei;
  • Cu totul altele erau obiectivele statului in 68 – sa poata supraveghea tot ce misca, sa controleze oamenii si economia. Nu mai avem astazi aceste obiective
  • Trebuie sa lasam tara sa respire prin reducerea agentiilor  guvernamnetale si transferul atributiilor catre administratia locala
  • Nu cred ca sunt rasturnati desteptii in agentiile guvernamentale si cei nepregatiti in administratia locala; O restructurare masiva a agentiilor e necesara
  • In al doilea rand, trebuie sa depolitizam administratia;
  • Nu voi considera reorganizarea administrativa ca un obiectiv abandonat. Reorganizarea e necesara.
  • Stiu ce nu e un subiect foarte popular, foarte multi profita spunand vrei sa nu mai ai judetul tau, sa ramai pe drumuri…nu ia nimeni conturul judetului, dar hai sa luam consiliul judetean;
  • Hai sa diminuam numarul de stampile pe care trebuie sa le ia fiecare om sau intreprindere. Haideti sa lasam tara sa respire;
  • Poate in vacanta ganditi si in septembrie poate gasim o solutie comuna sa destramam plasa asta care apasa pe toate comunitatile;
  • Nici macar nu e gratuita, costa statul foarte mult;

Sursa: Hotnews

 

Lozincăraia lui Iliescu, preluată de Critic Atac

De curând CriticAtac a tratat subiectul 13-15 iunie. Trec peste preluarea pe nemestecate a lozincăraiei iliesciene şi mă opresc asupra a două puncte:

  • Situarea într-o opoziţie nedispusă la dialog raţional faţă de poporul „prost”, „orb”, „nedumirit” care prin majoritatea lui zdrobitoare exprimase o opţiune de vot.
  • Respingerea isterică a politicii reale, bazate pe compromis şi negociere, în numele fantasmei unui romantism politic. Fanatismul acesta a putut fi observat şi cu prilejul alegerilor prezidenţiale din 2009.

Să le luăm pe rînd:

1. „poporul […] care prin majoritatea lui zdrobitoare exprimase o opţiune de vot.”

În ciuda a ceea ce promisese, în ianuarie 1990 Ion Iliescu şi gruparea din jurul lui au decis ca Frontul Salvării Naţionale să participe la alegerile din mai. Cu alte cuvinte, Partidul Comunist şi Statul însuşi au decis să intre în „competiţia” electorală, deşi în atari condiţii numai de competiţie nu putem vorbi. În decembrie şi ianuarie 1990, FSN a înlocuit PCR şi statul comunist în toate structurile, politice, economice, militare, de informaţii, mijloace de comunicare în masă, tot, tot. FSN era şi preşedinte, şi organ legislativ, şi autorităţi locale, şi stat major, şi miliţie, şi Securitate, şi televiziune publică, şi radio public şi economia naţională (pentru cine nu mai ţine minte, în primăvara lui 1990 economia românească era în totalitate de stat). Până în cel mai amărât cătun ceea ce însemnase structură a Partidului Comunist sau a statului fusese înlocuită de un Consiliu al Frontului Salvării Naţionale. În mai 1990 România se afla în situaţia în care Partidul Stat participa în alegeri alături, peste, deasupra, dedesubtul şi împrejurul celorlalte partide politice. În aceste condiţii, poporul „prost”, „orb”, „nedumirit” îşi exprima prin majoritatea lui zdrobitoare, la fel de zdrobitoare ca FSN-ul, „o opţiune de vot”, aşa cum le place celor de la CriticAtac să spună.

2. „respingerea isterică a politicii reale, bazate pe compromis şi negociere”

E ca şi cum ai acuza un căprior şchiop că respinge isteric compromisul şi negocierea cu leopardul. Opoziţia din 1990 nu a respins compromisul şi negocierea, pe care le-a încercat în 28 ianuarie, pur şi simplu a fost sufocată de partidul-stat, de structurile sale politice, administrative, militare, economice şi mediatice, structuri cu care a decis să „concureze” în alegerile din 20 mai 1990.

Nu mă pot abţine să nu remarc dubla măsură a celor  de la CriticAtac când e vorba de protest. Pe de o parte Piaţa Universităţii, un protest împotriva deciziei partidului-stat-armată-economie de a participa în alegeri, pe de altă parte, Los Indignatos, cu al lor „Nu vreau un iPad, vreau o viaţă nouă” (sper că agenţia de advertising cu care lucrează Apple a luat notiţe).

Comparaţi, vă rog, Spania şi Grecia anului 2011 cu România anului 1990 la orice capitol vreţi, de la libertatea media la drepturile şi libertăţile politice, de la libertatea economică până la posibilităţile concrete de exprimare a acestor libertăţi.

PS. Lăudabilă dorinţa lui Costi Rogozanu de repoziţionare şi tuşare a brandului personal însă nu cred că în căutarea Eului ideologic şi a unei noi imagini trebuie să renunţe la propria inteligenţă şi onestitate şi să aleagă refugiul într-o stângă caricaturală şi extremistă.