Avocatul domnului Daniel Buda

„Avocatul nu raspunde penal pentru recomandarile si opiniile profesionale pe care le comunica clientului sau si nici pentru actele juridice pe care le propune clientului sau, urmate de savarsirea de catre client a unei fapte prevazute de legea penala. Prezentul alineat nu se aplica in cazul infractiunilor prevazute de Codul penal la art.155 – art.173,… Continuă lectura Avocatul domnului Daniel Buda

Daniel Buda, Mona Pivniceru, Viorica Costiniu…

Nu se poate spune despre pedelistul de la Cluj că nu a avut activitate parlamentară. Iată două dintre iniţiativele sale legislative care-l aruncă direct în istoria interlopă a avocaturii: Parlamentarii, primarii şi viceprimarii, preşedintii şi vicepreşedinţii de consilii judetene au posibilitatea de a deveni, la cerere, din stagiar avocat definitiv. Fără examen. Avocatul nu răspunde… Continuă lectura Daniel Buda, Mona Pivniceru, Viorica Costiniu…

Despre ACD, noul nucleu de dreapta

Interviu cu Zoe Petre în România Liberă. (Printr-o tehnică specială, am reușit să intervin cu păreri pertinente în acest interviu, după publicare.) Reporter: Criticii din interiorul PNL, cei care s-au opus acestei alianţe cu Partidul Conservator, îi reproşează lui Crin Antonescu faptul că această prietenie cu partidul lui Dan Voiculescu încalcă întrucâtva „principiul lustraţiei”, aplicat… Continuă lectura Despre ACD, noul nucleu de dreapta

Real Madrid

Să facem următorul exerciţiu. Să zicem că de ani de zile Real Madrid pierde campionate şi cupe în faţa eternei rivale, CF Barcelona, atît în Spania, cît şi în Europa, că se zbate la mijlocul clasamentului în timp ce Barcelona domină întreaga Europă iar suporterii înfocaţi sînt nevoiţi să trăiească săptămînă de săptămînă umilinţa succesului… Continuă lectura Real Madrid

Ulise şi sirenele. Centura de castitate

Centura de castitate era un obiect metalic care se folosea chiar din Evul Mediu la femei sau bărbaţi pentru a preveni infidelităţile sau, în cazul femeilor, mai vulnerabile, pentru a preveni riscul violului. Credeţi că e vreo legătură între centura de castitate şi viitoarea alianţă PSD-ACD? Probabil că nu vedeţi nici o legătură. Vă amintiţi… Continuă lectura Ulise şi sirenele. Centura de castitate

Despre AMP, cu detaşare

În cele ce urmează, doresc să explic de ce scrierile recente ale Alinei Mungiu-Pippidi (AMP), în ciuda refereririlor prea numeroase la propria persoană şi a atacurilor nedrepte, trebuie nu numai citite cu atenţie dar şi acceptate ca puncte de vedere solid ancorate într-un proiect pozitiv pentru societatea românească. Voi argumenta uitându-mă în special la activitatea… Continuă lectura Despre AMP, cu detaşare

Ponta si Antonescu, Tea Party si 2014

Cheia evoluţiilor politice din următorii patru ani stă în rivalitatea dintre Ponta şi Antonescu şi în percepţia PDL ca partid slab, comod şi, în consecinţă, uşor manevrabil. Subiectul suspendării lui Băsescu este încheiat definitiv şi nici moţiunea de cenzură nu se simte prea bine, cel puţin până după parlamentarele din 2012. În primul rând, Victor… Continuă lectura Ponta si Antonescu, Tea Party si 2014

Publicat
Din categoria Editorial

La Curtea Constituţională, Iulia Motoc a formulat opinie separată la anularea despăgubirilor morale pentru deţinuţii politici

„Imi exprim dezacordul cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională cu votul majorităţii membrilor săi: Consider că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, astfel cum a fost formulată de Statul român,… Continuă lectura La Curtea Constituţională, Iulia Motoc a formulat opinie separată la anularea despăgubirilor morale pentru deţinuţii politici