Domnule Preda, chiar dacă vă cheamă Cristian, nu e cazul să fiți Mungiu!

Asta e tot. Din moment ce la noi se comentează mai bine decît se scrie, am să mă rezum la titlu. Cititorii noștri vă vor lămuri eventualele neclarități.

PS: Pentru cititorii de dimineață, 4 adăugiri:

1. Bleen îmi spunea: Puterea se ia, nu se dă. Are dreptate. Băsescu l-a sprijinit pe Preda dar, vorba ceea, Zeus nu-ți bagă în traistă. Acum Preda luptă pentru putere în partid în numele unor principii. Lupta pentru putere presupune gesturi de putere, mai ales că e de așteptat o rezistență serioasă. Așadar, ieșirea în public e absolut normală, istericii sînt cei care o acuză.

2. Disciplina e necesară. Asta e valabil în perioadele normale. Acum PDL trece printr-o perioada excepțională, toate amînările s-au întors să bată la ușă iar la Boc la telefon au început să sune morții de prin debaralele partidului. Reforma, modernizarea și implicit tranziția de putere sînt prin natura lor indisciplinate. Disciplina politică perpetuă e dictatură.

3. Preda nu e un nebun singur. Era de bănuit că și-a făcut un calcul. Dovada? Stirile de genul celei de aici. Ironia extraordinară pe care nimeni nu o sesizează încă, e că domnul Preda, „un intelectual rupt de realitate, fără experiență politică”, dă o lovitură politică în forță. Honorius a fost crăpătura în care și-a înfipt dalta. Ciocanele care au urmat crapă alte blocuri de marmură…

4. Domnul Preda se ia totuși prea în serios. Crisparea lui academică sub care lucește nemilos un deficit de simț al umorului, l-a adus în situația de a comite niște gafe geonistice, cum e cea cu candidatura lui Boc în sectorul 1. Eu am bănuiala că a vrut să facă o glumă și nu i-a ieșit. Altfel e irațional să lovești în omul de încredere al lui Băsescu și să ai impresia că îi zgîlțîi pe greii din PDL. Asta a fost gafa teribilă a Alinei Mungiu: S-a luat prea în serios. Moment în care a devenit ridicolă.

Despre ce discutăm aici?

„Vreau sa utilizam resursele pe care companiile din subordinea Ministerului Economiei le au. Si aici as vrea sa fac o mentiune expresa: impreuna cu Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), sa continuam procesul de electrificare, utilizand resursele pe care Electrica le are in momentul de fata, sa extindem procesul de electrificare, astfel incat, in 2012, intreaga Romanie sa fie electrificata”, a precizat Videanu pentru NewsIn.

Vă daţi seama, noi ne plângem că nu merge netul sau că n-avem destui pixeli sau destui kilometri de autostradă, şi Videanu are probleme mult mai mari, săracul.

Şi România are probleme mai mari. Cum ar fi că sunt încă sate, şi în unele zone din Moldova şi Bucureşti, orase care nu au curent. Uneori sunt oameni care nu există şi locuiesc în case care nu sunt pe hartă.

Dar, probabil că dacă citiţi asta, nu vă pasă.

Gurbăneştiul joacă în Ghencea

Primarul comunei Gurbăneşti, Panait Jelev, s-a declarat mulţumit de transferul bunicului său, Jivko Jelev, la echipa Steaua. Acesta declară că acest transfer este rezultatul unui lobby insistent pe care l-a practicat în ultima perioadă. Jelev a mai adăugat că acest transfer reprezintă, de fapt, un program pilot susţinut cu fonduri PHARE de testare a suprafeţelor dificile, precum gazonul din Ghencea. În cazul în care acest program va fi un succes, susţine Jelev, problema pietruirii uliţelor comunale va fi rezolvată, implementându-se locuitorilor din comună, precum şi animalelor acestora, încălţăminte cu crampoane.

Alertă de cod galben – Un nou val de colesterol o ameninţă pe Mona Lisa

Mediafax titrează: „În spatele zîmbetului ei misterios, Mona Lisa ascundea un nivel crescut al colesterolului„. Primarul comunei Gurbăneşti, Panait Jelev, un admirator înfocat al Monei Lisa, care, la ora redactării acestei ştiri se afla într-o şedinţă cu consilierii locali, a părăsit şedinţa, îndreptîndu-se de urgenţă către dispensar pentru a fi consultat de către medicul din comună. Vom reveni cu noutăţi de la Primărie pe măsură ce vom primi noi informaţii despre trigliceridele Mona Lisei.

Ziarele mor, presa rămîne*

Recentele falimente din presa tiparită românească (că toată e scrisă, pînă la urmă, chiar și televiziunea) au stîrnit corul bocitoarelor: Presa moare. Îmi reprim dorința de a rîde în fața acestei bizare repetiții  a înmormîntării, relatată de mortul însuși. Criminalul e Internetul cu complicitatea porcului de Public care nu mai vrea să dea bani pe ziare. Democrația e în pericol, săriți că ne mănîncă Băsescu! Și tot așa.

E altceva de discutat aici. Internetul nu anunță moartea presei tipărite ci dispariția meseriei de ziarist. Iar bocetele frustrate ale lătrătorilor împinși la șomaj de eșecul sponsorului Geoană și zîmbetele satisfăcute ale producătorilor lui Voiculescu, nu vor învia pe nimeni. Dispariția cu pricina e efectul unor conjuncturi implacabile:

1. Consumatorul de presă are nevoi diferite decît omul politic. A face presă doar ca instrument de presiune politică înseamnă a-ți ignora piața. (aici e explicația faptului că tabloidele prosperă, pentru că nu ignoră nevoile propriului segment de piață). Valoarea adăugată pe care un cititor ar da banii NU e în presiunile și șantajul politic. De cînd e mai ușor să te defulezi pe forumuri sau comentariile de pe bloguri, nici măcar rolul de supapă emoțională al presei nu mai funcționează ca în anii 90. De fapt, Cotidianul ajunsese un produs atît de prost încît nu mai avea cumpărători înafara politicienilor de meserie. Dan Tapalagă analizează perfect subiectul, folosind un titlu extraordinar: „Moartea presei cu etaj”.

2. Ziaristul e un creator de conținut. Pe lîngă deprofesionalizare, presiuni politice și tentația șpăgii, el e concurat de un număr crescînd de creatori de conținut care scriu mai bine, mai pasionat, mai documentat și, atenție, pe gratis. Pentru că nu din asta trăiesc. Foarte mulți blogeri nu sînt amatori decît în măsura în care nu primesc bani pentru ce scriu. Calitatea a ce scriu e deseori peste nivelul textelor unor jurnaliști cu pretenții. Întrebarea pe care ar fi putut pune-o Nistorescu propriilor comentaci ar fi putut fi: „Auzi, da’ eu de ce vă plătesc dacă ăștia scriu pe gratis mai bine decît voi?” Nu „Internetul” distruge presa prin accesul gratuit la informație ci redacțiile care așteaptă să primească bani pe texte mai proaste decît ale „amatorilor”. Internetul doar a scos la suprafață problema, punînd în competiție directă „amatorii” cu „profesioniștii”.

Au rezultat produse monstruoase, cu redacții uriașe de mercenari ageamii, în majoritate, și public vizat minuscul, răspîndit prin Parlament, Guvern și diverse instituții. Publicul mare a rămas complet pe dinafară. Era absolut de așteptat să scadă tirajele și audiențele. E ca și cum un producător de medicamente, care știe că trebuie să convingă mai ales medicul, ar începe să ignore complet eficiența pastilelor și le-ar face pe toate din praf de talc, doar e mai ieftin și mai simplu, banii se fac dacă prescrie medicul chiar dacă de plătit îi plătește pacientul, nu? (apropos de pragmatismul de care vorbesc multi prin comentarii) Degeaba vor prescrie medicii, pacienții vor ajunge să refuze. Într-o piață normală, e imposibil să ignori nevoile pieței tale principale fără să dispari din peisaj, mai devreme sau mai tîrziu. Simplu spus, dacă scrii pentru politicieni și ceri să te cumpere omul de rînd, ai o mare problemă. Oricît de etic ți-ar fi discursul (deși nu e cazul).

Prinși în jocul politic, patronii și ziariștii au reacționat mecanic (și greșit) la concurența acută a conținutului-mai-bun-și-gratuit-de-pe-net: au trecut și ei pe net, gratuit. Fără să bage de seamă că nu sînt tocmai Le Figaro sau Washington Post nici ca tiraje și nici în ce privește conținutul. Fără să observe că în România piața publicitară e la un nivel care nu permite supraviețuirea unei publicații exclusiv din reclama de pe net. Fără să se prindă că dacă le scad tirajele pierd banii din publicitatea print, singurii care contează la noi. S-au sinucis la sfatul unor incompetenți cu aere de experți ai netului.

Se putea altfel? Foarte scurt caz practic: Nistorescu nu a înțeles că avea tot ce-i trebuia să facă bani cu Cotidianul. Trebuia să răspundă la întrebarea: „Ce valoare unică am eu pentru a concura cu „amatorii” de pe net?” Iar răspunsul era evident: focus pe reportaj și anchetă. Blogerii sau comentacii din alte redacții nu știu și nici nu au resurse pentru asta iar el știa și putea. Pentru anchetă și reportaj bun s-ar mai fi găsit oameni să plătească. It’s the valoare adăugată, stupid! (S-ar putea face aici o interesantă paralelă cu industria porno și a felului în care amatorii s-au transformat din amenințare în sursă de profit)

Subiectul „presă și internet” e prea vast pentru un post.  Aș reține deocamdată că dispariția ziaristului – comentator ca profesie e mai aproape decît credem. Vor mai urma falimente, așadar. Ciutacu care se amuză copios de concedierea lui Rogozanu, Pătrășconiu și a Laurei Cernahoschi, nu pare a băga de seamă că el e într-o situație mai rea. Și acum un joc interactiv: De ce e Ciutacu într-o situație mai rea?  Cel mai bun răspuns petrece o noapte cu nedormitu’, care a dat și titlul*.

Din martie se introduce taxa de şaormastradă

La iniţiativa Ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, Guvernul va introduce o nouă taxă, similară celei de viciu, pentru alimentele fast food, dulciuri şi băuturile carbogazoase. Panait Jelev, primarul comunei Gurbăneşti, a primit vestea cu întristare, temîndu-se că taxa va lăsa încă o serie de urme adînci de tractor, asupra consumului de băuturi carbogazoase, în special de bere, de la terasa Floredana, singura din comună. Aflînd, ulterior, de pe surse, titlul acestei ştiri, Jelev a încercat de mai multe ori să ne contacteze pentru a ne întreba dacă şaormastrada va fi pietruită, însă nici unul din redactorii Madame Blogary nu a putut fi contactat.

Ioan Oltean: „Modernizarea PDL nu poate fi facută de pe bloguri” Pe cît pariu?

Cristian Preda, într-un moment de iritare neobișnuită, se grăbește să acuze PDL de „oligarhizare”. Folosind un argument greșit, Honorius Prigoană. (Bleen a lămurit aici de ce, aș adăuga doar că oligarhii  sînt unii din PD, nu familia Prigoană și că ar fi cazul să încetăm să confundăm antipatiile cu dușmanii.) Ioan Oltean, vicepreședinte PDL, se grăbește la rîndul lui să-i răspundă la RFI. Replicile lui Oltean, citate de Hotnews, sînt prin ele însele o demonstrație ironică a faptului că vechea gardă din PD, cu Oltean în frunte, trebuie să facă un pas în spate.  Altfel spus, contrazicîndu-l pe Preda, Oltean îi demonstrează că are dreptate. Mai mult, îi corectează tirul, desenîndu-și o frumoasă țintă pe piept. Iată de ce.  Rezum aici dificilul limbaj de secretar de partid al domnului Oltean:

1. Reforma nu se face de pe blogurile personale, trebuie să vină din interior, cu participarea tuturor membrilor.

2. Problema PDL e doar politica de cadre. În rest totul e perfect.

1. Cum arată interiorul ăsta? E o cameră de la partid, o curte, o scorbură, o casă? În exteriorul căreia se află singur europarlamentarul PDL Cristian Preda?  Și cum se realizează tehnic participarea tuturor membrilor? Îi strîngeți pe un stadion unde vor vorbi toți odată? Apropos, blogul personal al domnului Preda e în interiorul partidului, la fel cum era cînd susținea pe Băsescu pentru ca PDL, cu Oltean cu tot, să ajungă să guverneze.

2. Iata un citat din vicepreședintele Oltean, remarcabil prin puritatea stilistica: „Partidul Democrat Liberal are o problema, in sensul ca n-a avut niciodata o politica de cadre evidenta, foarte bine sustinuta, foarte bine consolidata. In aceasta privinta, nu numai eu, ci si multi alti membri marcanti ai partidului realizeaza acest lucru.(sublinierea mea. nu-i așa că e o propoziție remarcabilă?) Aici nu e nimic de spus. Decît că un vicepreședinte PDL proeminent dă semnalul contrareformei și sugerează că noii veniți în PDL nu sînt buni la mare lucru. (Făcînd aluzie la frustrările lui Preda vis a vis de numirile lui Boc, Oltean glăsuiește: „…partidul nu are o baza de date atat de bine pusa la punct, incat in orice moment sa poata sa scoata din baza de date o personalitate care sa fie propusa pentru o anumita functie„)

În fond, îi atrage atenția fără să vrea lui Cristian Preda să nu mai prigonească iepuri și să ia greii partidului în cătare.

Războiul a început. Și aș pune un pariu cu domnul Oltean, pe o broască, că modernizarea PDL tocmai pe bloguri va începe. Nici într-un caz în organizația oamenilor de afaceri din PDL. Zisă și „Interiorul Partidului”.

PD-L are nevoie si de scop, nu numai de mijloace

PD-L, dacă vrea să fie un partid şi nu doar o maşinărie de stors şi centralizat voturi, are nevoie cît mai repede de o clarificare doctrinară. Are nevoie şi de un scop, nu numai de mijloace. Deocamdată nu e decît un mastodont logistic, lipsit de idei. Sau de idee. Structurile îl pot ajuta să reziste pe termen scurt, să guverneze un mandat sau două, dar nu mai mult. Nu mai sîntem în anii 90 sau în 2000-2004, cînd toate partidele trăiau din anticomunism şi antipesedism (cu excepţia PSD-ului, evident).

Alegerile prezidenţiale au arătat că, cel puţin în rîndul electoratului, lucrurile au început să se clarifice. Încet, încet, se naşte o stîngă modernă (reprezentată de Crin Antonescu şi PNL, iar marginal, ca notorietate, de Remus Cernea) care a reuşit deja să atragă o bună parte din yupişii urbani, o stîngă care vine cu toată simbolistica stîngii liberale şi ecologiste din vest şi care cred că este principalul motiv pentru care PNL nu va dispărea ca partid. Acum Antonescu e încă un Obama in vitro, care n-a ieşit din eprubetă,  însă în cinci ani, dacă renunţă la alianţa cu PSD şi se înţarcă de la sînul lui Patriciu, are toate şansele să devină liderul stîngii liberale, moderne, care să atragă din no man’s land şi ce a mai rămas de atras din „generaţia Tudor Chirilă”.

Şansele PSD-ului de a-i supravieţui lui Ion Iliescu sînt minime. PSD-ul este o umbră care trăieşte din amintirea puterii, un partid născut la putere şi din putere, dar care nu a mai avut puterea de peste cinci ani. Şi pînă în 2012 sînt şanse infime s-o recapete. Partidul-mafie, partidul-gaşcă, partidul-mazăre, partidul-vanghelion se fîsîie pe zi ce trece, nu mai are nimic de oferit, fiindcă singurele lucru pe care le putea oferi erau populismul economic şi pomenile aferente iar pentru asta e nevoie să aibă puterea. Speranţe, iluzii şi idei care să înfierbînte imaginaţia electoratului şi să-l mobilizeze poţi oferi şi din opoziţie (mai ales din opoziţie), dar pomeni asistaţilor şi „stimulente” clientelei nu poţi oferi decît de la putere. Iar PSD-ul, ca şi PD-L dealtfel, este incapabil să ofere speranţe, iluzii sau idei. Dacă PD-L va şti să joace atît cartea reformei statului cît şi cartea propriei reforme, PSD va dispărea ca partid major şi probabil legislatura 2012-2016 va fi ultima în care va mai conta ca forţă politică.

PD-L este în cea mai fastă perioadă a sa, care însă poate fi şi ultima suflare înaintea sfîrşitului. PD-L tinde să se transforme într-un nou PSD, tocmai acum, la spartul tîrgului, cînd nu mai rentează să fii PSD. Ca şi PSD în 2000-2004, PD-L se confundă cu structurile puterii şi, din punctul ăsta de vedere, euforia grupării Videanu-Blaga-Berceanu-Boc e de înţeles. Problema celor patru e incapacitatea de a gîndi pe termen lung, de a imagina. Sînt excelenţi administratori ai statului şi ai datului. Dă-le un ceva şi-l vor şterge de praf, îl vor lustrui, îl vor muta la adăpost, îi vor bate cîte un cui, pe ici, pe colo, îi vor ataşa balamale şi, în general, vor avea grijă de el. Dar nu-i pune să imagineze ceva şi să construiască de la zero. Boc e incapabil să formuleze fraze, darămite idei. Dacă această grupare va cîştiga războiul în PD-L (căci va fi un război, ba mai mult: e nevoie de un război), cele 15 milioane de voturi pe care le-a primit Băsescu în 2004, 2007 şi 2009 sînt complet irosite. E nevoie de oameni ca Valeriu Stoica, Cristian Preda, TRU, Sever Voinescu sau Funeriu. Poate nu în prim-plan, dar e nevoie ca aceşti oameni să aibă putere în partid, puterea de a lua şi a influenţa decizii. Puterea de a da un sens şi un scop acestui partid. Fără ei, PD-L este PSD, un uriaş cu picioare de lut, un monstru cu creier de veveriţă. Nu zic că structurile, disciplina şi forţa teritorială a unui partid nu sînt importante, dar fără sens şi scop sînt irelevante şi inutile.

Însă adevăratul război pentru reformarea partidelor îl va da guvernul. Reforma statului de care vorbesc Băsescu şi Boc este o reformă împotriva partidelor aşa cum arată ele acum, împotriva structurilor mafiei şi celor patru capete ale ei: PSD, PD-L, PNL, UDMR. Vom vedea cît de dispuşi vor politicienii români din guvern şi parlament să ducă un război împotriva lor înşile.

PS. Miza scandalului Boc- Preda/Voinescu nu e Honorius Prigoană. Eu chiar cred că merita candidatura. Aici Cristian Preda şi Sever Voinescu nu au dreptate. A muncit în partid, a muncit în campania electorală a lui Traian Băsescu, e tînăr, e coerent, vorbeşte mai bine şi mai legat decît 70% dintre parlamentari şi a ales un drum care-l onorează. Putea să stea să frece duda prin Bamboo cu Poponeţ şi Gina Pistol, că vorba aia, are toate datele necesare: Lamborghini şi tată cu bani. Însă a ales să fie ţinta miştourilor şi înjurăturilor presei şi adversarilor politici, să primească tot rahatul în plină figură, şi asta de la o vîrstă atît de fragedă. A ales să înveţe. Şi nu a primit niciun premiu, colegiul 1 este neeligibil pentru PD-L în condiţiile alianţei PSD-PNL. Doar dacă nu se întîmplă o minune. Candidatura într-un colegiu neeligibil cu greu se poate numi nepotism. Nu a primit nici o funcţie, ci doar şansa de a pierde nişte alegeri şi de a fi făcut cu ou şi cu oţet pe toate canalele. Depinde de el dacă va şti să înveţe din asta. Cît despre obsesia intelectualilor români pentru oameni şi nu pentru idei, altădată.