”Președintele desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul partidului sau alianței care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri. Dacă nu se reușește învestirea unui guvern după aceasta procedură, premierul trebuie desemnat din partea  partidului clasat pe al doilea loc ca număr de mandate. Daca acest lucru nu e posibil, desemnarea premierului se face din partea unei coaliții care are majoritatea absolută în parlament. Dacă nu se învestește nici așa un guvern, parlamentul poate fi dizolvat.”

Așa sună amendamentul liberalului Tudor Chiuariu, amendament adoptat de Comisia Antonescu.

Văd că n-a remarcat nimeni, dar Președintele păstrează în continuare aceleași puteri ca și pînă acum în desemnarea premierului. Toată presa o dă în continuare cu ”Președintele decorativ”, în condițiile în care amendamentul Chiuariu conservă forța politică a Președintelui. Mă mir însă că acest amendament le-a scăpat pesediștilor și că au fost păcăliți atît de ușor. Asta dacă ei chiar iau în serios Comisia Antonescu și nu joacă teatru ca să-l îngroape pe Antonescu, noul tată al Constituției.

În analiza amendamentului trebuie să luăm trei lucruri în considerare:

1. Cutuma și presiunile internaționale și populare (Băsescu le-a respectat întocmai și în 2004, și în 2008, și în 2012)
2. Nesincronizarea alegerilor prezidențiale și parlamentare (Președintele în funcție are la dispoziție doi ani să negocieze alianțe pentru partidul din care provine)
3. Expresia ”reprezentantul partidului sau alianței” (se introduce termenul ”alianță” – nu se specifică dacă e alianță politică sau electorală – partidul din care provine președintele are un ascendent în negocierea alianțelor și șanse mai mari de a le încheia decît alte partide)

Dacă Partidul Liberal se aliază cu Partidul Popular, Antonescu desemnează un premier din partea alianței și lasă în opoziție Partidul Socialist. Partidelor le convine să se alieze cu Partidul Liberal, căci astfel au nu numai guvernarea, ci și Președintele de partea guvernării.

Să presupunem că Antonescu este ales Președinte în 2014, după noua Constituție. După parlamentarele din 2016 Antonescu trebuie să desemneze premierul din partea partidului sau alianței care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri. Astfel, între 2014 și 2016 Antonescu are timp berechet să negocieze o alianță a Partidului Liberal cu Partidul Popular, poate chiar și cu Partidul Etnic sau chiar Partidul Antisistem, care ar lăsa în opoziție Partidul Socialist. Evident că Partidul Socialist, la rîndul său, poate negocia o alianță cu Partidul Popular și astfel impune o guvernare Președintelui. Dar acest lucru s-a întîmplat și în 2012, nu e mare diferență față de actuala Constituție.  Aici nici președintele după actuala Constituție nu avea prea mult spațiu de manevră. Băsescu a numit în 2004 premier din partea alianței care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri, făcînd diferența între alianța politică, înregistrată la tribunal, așa cum era Alianța DA, și alianța electorală, neînregistrată la tribunal, așa cum era PSD+PUR. Alianța DA avea mai multe mandate obținute la alegeri decît PSD. În 2008 Băsescu a desemnat premier de la partidul cu cele mai multe mandate obținute în alegeri, PDL, care a avut cu 3 mandate mai mult decît PSD. În 2012 Băsescu a desemnat premier de la alianța politică care a obținut cele mai multe mandate la alegeri (USL fiind alianță politică înregistrată la tribunal iar ARD alianță electorală neînregistrată la tribunal – chiar dacă, prin absurd, ARD ar fi obținut mai multe mandate decît USL, Băsescu ar fi trebuit să țină seamă doar de mandatele PDL, nu de ale întregii alianțe). În amendamentul Chiuariu nu se specifică dacă e vorba de alianță politică, înregistrată la tribunal, sau alianță electorală, înregistrată doar la BEC.

Astfel, mare lucru nu se schimbă în noua Constituție în materie de desemnare a premierului. Și Antonescu în 2016, ca și Băsescu în 2004, poate face diferența între alianțe înregistrate la tribunal și alianțe neînregistrate, și Antonescu în 2016, ca și Băsescu în 2008, este obligat să desemneze premierul de la partidul cu cel mai mare număr de mandate, și Antonescu în 2016, ca și Băsescu în 2012, este obligat să desemneze premierul de la alianța înregistrată la tribunal care a obținut cel mai mare număr de mandate. Care e schimbarea? Doar se întărește în scris ceea ce era cutumă susținută internațional. Băsescu nu a putut justifica în fața Occidentului și electoratului o nedesemnare a premierului din partea alianței politice cu cel mai mare număr de mandate. Nici după actuala Constituție, deși ea nu apare scrisă, nu s-a putut trece peste o asemenea limitare.

După ”Constituția Antonescu”, Președintele va avea libertăți și limite în desemnarea premierului similare celor care le avea după ”Constituția Năstase”.