În 2014 avem alegeri europarlamentare în mai și două tururi de alegeri prezidențiale, în noiembrie și decembrie. E posibil să avem și un referendum, poate chiar două. E anul în care partidele politice vor comunica cu poporul.
Continue reading
În aceste zile se iau nişte decizii care vor avea impact până prin 2016 sau mai târziu. Cu excepţia Blogary, anul trecut cam toată lumea părea ferm convinsă că pe la mijlocul lui decembrie, odată cu anunţarea rezultatului alegerilor parlamentare, se încheie existenţa planetei Pământ sau nu mai avem alegeri niciodată.
De fapt, în anii următori vom vedea unificări, fuziuni şi alianţe pe dreapta sau „dreapta” care vor include PNL. Iar Antonescu ştie asta.
Unele din motive:
Forţa organizaţională a PSD nu dispare nicăieri. Deja au majoritatea în parlament (deşi nu doresc s-o exercite ca atare). Alierea se face întotdeauna împotriva actorului celui mai puternic de pe scenă, chit că se cheamă Traian Băsescu sau PSD-ul lui Năstase.
Indiferent dacă preşedintele ales în 2014 va fi sau nu de la PSD, multe partide şi partiduleţe de dreapta vor conştientiza brusc peste doi ani că sistemul de vot, mai ales la locale, dar şi la parlamentare, penalizează răsfirarea şi incapacitatea de a forma alianţe.
Să luăm un exemplu: trei comune care au exact aceeaşi ierarhie la vot:
Candidatul PSD 38%
Candidatul PNL 25%
Candidatul PDL 20%
Candidatul PMPFCEtc. 15%
Cele trei partide non-PSD cumulează 60% în fiecare din cele trei comune. Niciunul din ele nu va avea vreun primar.
PSD, cu 38%, va avea trei primari.
Iar rezultatele de la locale, în special cele de la preşedinţia CJ-urilor, au un impact imens asupra alegerilor parlamentare şi asupra… conturilor politicienilor. Alianţele şi fuziunile pe „dreapta” vor deveni o necesitate gravitaţională.
Dacă un candidat PSD câştigă prezidenţialele, va exista un argument adiţional, de impact emoţional.
Dacă un candidat anti- sau non-PSD câştigă prezidenţialele, e foarte posibil să asistăm la reluarea momentelor de după 2004: preşedintele va încerca să-şi folosească capitalul simbolic pentru a cârmi unificările după cum doreşte. Hubris-ul viitorului preşedinte va fi probabil mare, capacitatea de a învăţa din istorie redusă. O fuziune ar fi o realizare istorică. O alianţă ar fi OK dar, mai devreme sau mai târziu, va deceda în clocot.
Identităţile liderilor *actuali* nu sunt relevante. Nu e clar câţi dintre ei îşi vor mai controla partidele peste un an şi jumătate. Nici siglele nu vor conta. PNL era pentru unii partidul favorit în 2003, trei ani mai târziu devenise o porcărie, acum e inamic de moarte, anul viitor va deveni pentru mulţi singurul mijloc de a opri PSD de la a ajunge la puterea absolută. Ruta PD/PDL în istorie e şi mai sinuoasă.
Pentru ca PSD să rupă acest scenariu trebuie să ofere o bucăţică de guvernare unui partid din opoziţie. Nu o va face, bucăţica costă.
Deja o parte din acest scenariu se întrevede la prezidenţialele de anul viitor. Există trei forţe organizaţionale majore, dar doar două locuri în turul doi. PSD, prin crearea unei majorităţi parlamentare de facto fără PNL şi PDL semnalează că este forţa superioară (dacă nu era deja evident din guvernare) şi îi împinge pe unii în braţele celorlalţi.
În tot acest peisaj, forţele politice pro-Băsescu au o mulţime de opţiuni. O victorie a PSD la prezidenţiale ar zgâlţâi fotoliile lui Antonescu şi Blaga, aducând probabil lideri ceva mai dispuşi colaborării cu Traian Băsescu sau, în cazul PDL, livrării la cheie a mandatului de preşedinte al partidului. Ţinta, din perspectiva lui Traian Băsescu, ar fi formarea unei forţe, cu el însuşi în frunte, care să obţină peste 50% din mandate în 2016. Astfel, preşedintele ţării din acel moment ar fi obligat să îl nominalizeze pe Traian Băsescu drept prim-ministru – un fel de iarna lui 2012 dar pe invers. Scenariul ar fi şi mai amuzant dacă preşedintele României în acel moment ar fi Victor Ponta.
E posibil ca Traian Băsescu să fie absent din politică în 2015. Indiferent însă de nume sau de sigle, imboldul până în 2016 inclusiv va fi unificarea forţelor non-PSD. C-aşa e legea electorală.
”Vă spun eu cine a spart geamul mașinii. Domnul Ponta l-a spart. În mod simbolic, piatra care a spart geamul a fost proiectată de la Guvern.” Predoiu
Continue reading
Începem cu șansa PNȚcd, că tot a fost congresul ieri.
Dezatruos și catastrofal sînt două epitete obligatorii pentru ceea ce a însemnat conducerea PNȚcd în ultimii 12 ani. Însă, cu tot efortul liderilor săi mai mari sau mici, partidul a supraviețuit și există în continuare. Așa zombie cum e el, brandul încă există și nu a fost compromis iremediabil, așa cum s-a întîmplat cu PNL. A căzut în derizoriu și ridicol, însă derizoriul și ridicolul au și ele demnitatea lor. PNL, în schimb, sub Tăriceanu și Antonescu s-a transformat în Frontul Plugarilor Mileniului Trei și nu-l mai spală toate apele din lume.
Astăzi, încet încet, cadavrele concurenților PNȚcd plutesc pe rîu în jos. Nu este meritul PNȚcd și al liderșipului său din ultimii 12 ani. E meritul soartei și al concurenților. Însă e mai puțin important al cui merit este. Important e că PNȚcd, așa zombie cum arată el, e viu pe mal, în timp ce cadavrele ”dreptei” se duc la vale.
Singura șansă a PNȚcd e să aibă un candidat prezidențial. Pe baza campaniei și scorului prezidențial se poate construi apoi un partid care să poată intra singur în Parlament, fără să-și ascundă brandul în spatele vreunei alianțe. PNȚcd poate aduna toți dezamăgiții și nemulțumiții de PNL, PDL și dezamăgiții și nemulțumiții în general. Important e să nu se mai ascundă în tot felul de alianțe și să lupte singur la prezidențiale.
Singurul candidat viabil pentru PNȚcd e Chiliman.
Cu Chiliman candidat, PNȚcd poate spera la un scor bun la prezidențiale, poate atrage voturile simpatizanților PNL, PDL sau Băsescu, poate atrage voturile dezamăgiților care nu au mai votat de ani de zile, poate merge pe un mesaj de dreapta, conservator, poate atrage în aceeași măsură și urbanul și ruralul. Cu un PNȚcd refăcut din cioburile ”dreptei” (ale PNL, PDL et comp), cu o campanie bine făcută, Chiliman poate lua mai mult decît Predoiu sau MRU, poate mușca bine din procentele lui Antonescu, ba chiar, cine știe, îl poate bate.
La dreapta e o criză gravă de reprezentare și e poate singura fereastră de oportunitate pentru PNȚcd. Fiindcă e greu de crezut că PNȚcd va mai rezista încă 12 ani la nivelul de partid de 1%.
Și iată și lista cu potențiali prezidențiabili, pe partide, și cam ce șanse cred eu că are fiecare să candideze:
Astfel, o listă în turul I ar arăta așa:
Am înțeles că în anumite cercuri înalte se consideră că la prezidențiale Boc ar avea nu numai șanse pentru turul II, ci și șanse să cîștige președinția. Asta arată nivelul de disperare, derută și autoiluzionare la care s-a ajuns în respectivele cercuri. Cu cît cercurile sînt mai înalte, cu atît drogurile care se folosesc sînt mai tari.
Să presupunem că Emil Boc va candida la prezidențiale. Din partea cărui partid o va face? Nu și-a depus candidatura în interiorul PDL la alegerile primare pentru prezidențiale. Mai mult ca sigur, candidatul PDL va fi Cătălin Predoiu. Ce va face Boc? Îl va da jos pe Blaga și va decreta anularea rezultatului alegerilor primare și se va autodesemna candidat la prezidențiale? Dacă a vrut să candideze la prezidențiale de ce n-a avut curaj să participe la alegerile primare interne? De ce preferă mașinațiuni și desemnări de sus în jos? Chiar dacă ar vrea să facă asta, plecarea lui Blaga de la conducerea PDL înainte de prezidențiale este exclusă. Nici după înfrîngerea la prezidențiale, previzibilă, nu cred că Blaga va pleca din fruntea PDL. Partidul e paralizat și nu poate exista decît ca gloată informă și paralizată, la picioarele unui lider maxim, așa cum a fost și în epocile Iliescu, Roman și Băsescu. Atenție, prin înfrîngerea la prezidențiale nu mă refer la înfrîngerea candidatului PDL, aceasta este subînțeleasă și la fel de sigură ca alternanța zi-noapte. Mă refer la înfrîngerea candidatului PNL, Crin Antonescu, cel care va fi susținut de pedeliști.
Este cît se poate de clar că Emil Boc nu va putea prelua PDL și nu va fi candidat prezidențial din partea acestui partid. Atunci ce va face? Va demisiona din PDL? E, și aici avem o mare problemă, pe care o vom trata mai jos. Dar să presupunem că Boc va demisiona din PDL și va pleca de la Primăria Cluj, de la care oricum trebuie să plece, dacă chiar vrea să fie președinte de țară. Va pleca probabil, de fapt, sigur, la partidul rezultat din fuziunea FC cu MP, la așa-zisa Alianță DA și va fi candidat din partea respectivei alianțe. Căci atîta timp cît PNȚcd e acolo, nu poate fi decît alianță – PNȚcd nu poate fuziona decît prin absorbția celor cu care fuzionează – are prea multă istorie și tradiție în spate și, în ciuda deceniilor mai proaste prin care trece (n-ar fi prima oară), rămîne cel mai puternic brand politic de la noi, în condițiile în care PNL e complet compromis de alianțele toxice la care a participat de dragul puterii – PNȚcd stă mult mai bine, și-a plătit păcatele în ultimii 12 ani, poate va mai plăti încă cîțiva ani de acum încolo, însă nu s-a compromis definitiv, ca PNL.
Cum va ajunge Emil Boc în turul II? Candidatul PSD, Ponta sau Dragnea, care o fi dintre cei doi, are deja asigurat locul în turul II. Boc se va lupta cu Crin Antonescu, candidatul PNL, și Cătălin Predoiu, candidatul PDL. Va reuși Boc, din partea unei alianțe de 5-7%, să-i bată pe Predoiu și Antonescu, în condițiile în care Predoiu are un partid de 10-15% în spate iar Antonescu un partid de 20-25%? Cum va reuși gruparea Băsescu-Blaga să-l învingă pe Antonescu, dacă va avea doi candidați?
Și ce se va întîmpla cu MRU? Omul știe doar una și bună: candidatura la președinție. Nu are nicio treabă cu politica și partidele, nu-l interesează guvernare. Îl interesează doar candidatura la președinție. Va renunța de bunăvoie la o asemenea candidatură? După fuziune va fi trecut pe linie moartă? Va fi dat afară din noul partid rezultat din fuziunea MP-FC?
Personal, nu cred că mizează cineva pe MRU, MP și FC. Aceștia trebuie doar să muște din electoratul PDL, iar după un presupus scor slab la europarlamentare, gruparea Băsescu-Udrea-Boc să-l dea pe Blaga jos și să preia partidul, urmînd apoi să-l trimită la colțul rușinos pe Cătălin Predoiu și să desemneze un nou candidat la prezidențiale, Boc sau Udrea. Dacă Boc va candida vreodată la prezidențiale, o va face doar din partea PDL. Deși eu cred că Boc nu va candida chiar și dacă Blaga va fi îndepărtat de la conducerea PDL înainte de prezidențiale. Cred că Emil Boc va ieși public, va declina ofertele de candidatură și o va propune pe Elena Udrea drept candidat. Dar pînă acolo, noi ne jucăm acum de-a ipoteza candidaturii lui Boc la prezidențiale.
Dacă Emil Boc demisionează din PDL, va pierde funcția de primar al Clujului. La doar un an de la alegerile locale. Ar fi pentru a doua oară consecutiv cînd Emil Boc renunță și îi lasă pe clujeni cu curul în baltă. Singurul mandat integral al lui Boc la Cluj a fost cel cîștigat în 2004. Apoi în 2008, la numai cîteva luni de la realegerea sa în fruntea Clujului, Boc îi părăsește pe clujeni pentru funcția de prim ministru. Lasă în locul său viceprimarul și mîna dreaptă, un mafiot, cel care va fi condamnat pentru corupție chiar pentru ce a făcut în poziția sa de primar și înlocuitor al lui Boc.
Și chiar dacă Boc va candida din partea PDL, tot pentru plecarea sa de la conducerea Clujului candidează. Căci nu poți fi și președintele țării, și primarul Clujului. Acest tip de cumul de funcții nu e permis. Cum va justifica Boc în fața clujenilor și în fața românilor o asemenea lipsă de consecvență și seriozitate? Nu cred că a mai existat o asemenea situație, în care un primar părăsește orașul care l-a ales în două mandate consecutive. Clujenii au înțeles prima trădare a lui Boc, atunci Stolojan a renunțat la funcția de prim ministru și Băsescu a fost cel care l-a desemnat pe Boc. Bine, putea refuza, că doar nu l-a desemnat cu forța, Acum însă nu mai poate spune că a fost luat pe nepusă masă. Candidatura la prezidențiale presupune o decizie luată cu cîteva luni sau chiar mai mult înainte. Dacă Boc avea de gînd să candideze la prezidențiale sau lua cît de cît în considerare o asemenea variantă, de ce a mai candidat la primăria Clujului?
Dacă Emil Boc se decide să candideze la prezidențiale și renunță la Primăria Clujului, pentru a doua oară consecutiv, după ce a fost ales și clujenii și-au investit încrederea în el, la prezidențiale în Cluj nu va lua mai mult de 2%. Însă nu Clujul e marea problemă. Impactul negativ va fi în toată țara. Emil Boc are imagine de om serios, perseverent, consecvent. Trădarea clujenilor, după ce aceștia i-au dat încrederea, în două mandate consecutive, și în condițiile în care în primul mandat a garantat și a lăsat în locul lui un mafiot, va avea efecte catastrofale pentru imaginea prezidențiabilului Boc. ”A fost ales de trei ori la conducerea Clujului, de trei ori i-au acordat oamenii încrederea, iar de două ori le-a înșelat-o, i-a trădat și a plecat spre alte funcții, la nivel central. Se prezintă la alegeri, pune lumea pe drumuri la vot, îi minte pe oameni că va face și va drege și îi va reprezenta și va fi alături de ei, după care își pune coada pe spinare și pleacă spre funcții mai apetisante, gen prim ministru sau președinte. Și dacă face la fel și din funcția de președinte? Voi, cei care doriți să-l votați pe Boc ca președinte, ce veți face dacă acestuia, i se năzare să plece în altă parte?”
Cum îl vor primi alegătorii pe Boc? Îl vor primi prost. Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Oamenii l-au iertat oarecum pe Boc din cauza imagineii sale de ardelean cumpătat și umil. O candidatură la prezidențiale e o acțiune ofensivă, agresivă, mai ales că Boc nu vine de pe poziția favoritului. E un challanger, care trebuie să atace și să muște tare din contracandidați. Și aici se termină cu imaginea de om cumpătat, din popor, modest, umil chiar. Poporul va reacționa urît. ”Uite, domnule, un politician care s-a retras liniști la el, acolo, printre ai lui. Cum? Nu s-a retras? Vrea să-l votăm președinte??? Bă, nene, dar ai tupeu, nu glumă!”
Mai are rost să discutăm despre Boc comunicatorul? În cei trei ani de prim ministeriat a fost o catastrofă. A turuit egal și monoton și irelevant timp de trei ani, pînă a reușit să-i aducă pe toți la exasperare. La locale a făcut campanie plimbindu-se cu tramvaiul, pupînd babe și bazîndu-se pe problemele interne ale PNL Cluj. La prezidențiale e cu totul altceva. Boc va trebui să fie ofensiv și agresiv. Va trebui să acuze guvernarea. Îl va acuza pe Ponta că nu a crescut pensiile și salariile? Îl va acuza că a introdus impozitul forfetar? Îl va acuza că a extins contribuțiile sociale la toate categoriile de venituri? Îl va acuza că a crescut TVA?
”Boc nu e corupt.” S-a văzut cît au contat electoral scandalurile de corupție la alegerile din 2012. El personal nu e corupt, dar oamenii din jurul său sau conduși de el au avut ceva probleme în domeniu. Am zis deja de Apostu, mîna sa dreaptă la Primăria Cluj, cel condamnat pentru corupție. Și n-aș băga mîna în foc că în anul ce vine nu vor începe urmăririle penale împotriva cîtorva pedeliști de soi. De fapt, au început. Videanu și Oltean sînt deja urmăriți penal pentru corupție.
Nu. Știe că nu poate renunța a doua oară consecutiv la primăria Clujului, după ce oamenii i-au acordat încă o dată încrederea, în condițiile în care el i-a lăsat cu curul în baltă, pe mîna unui mafiot crescut chiar de el. Știe că nu are șanse la prezidențiale și că după aceea va rămîne și fără primăria Clujului, și cu imaginea șifonată de atîtea renunțări și trădări, și fără șansa de a mai candida vreodată. Prin candidatura la prezidențiale, Boc își semnează ieșirea din politică. Să nu uităm că Boc a renunțat la prim ministeriat în 2012, pentru a putea candida la primăria Clujului. Aceasta spune cît de dispus la riscuri e Boc și cît de importantă e primăria Clujului pentru el. Omul a vrut să se retragă la Cluj, nu să iasă definitiv din politică. Dacă nu se retrăgea din funcția de premier cu cîteva luni înainte de alegerile locale, nu putea candida la primăria Clujului și astăzi ar fi fost afară din politică, fără nicio funcție. Și uite așa aveți și explicația plecării lui Boc de la șefia guvernului.
Cine cîștigă prezidențialele guvernează pînă cel devreme în 2019, dacă nu chiar 2020. Dacă președintele va lua două mandate consecutive, cine cîștigă prezdiențialele guvernează pînă în 2024. Nu e puțin lucru. Fiindcă, am mai spus-o și o repet, președintele poate forța majorități parlamentare și își poate impune premierul amenințînd Parlamentul cu alegerile anticipate, așa cum a făcut Băsescu în 2004, 2008 și 2009. Situația din 2012 e specială, avînd în vedere că președintele Băsescu era deja la finalul celui de-al doilea mandat, era vulnerbail unei demiteri, din cauza popularității extrem de scăzute și alianța care a cîștigat alegerile s-a transformat într-o majoritate parlamentară de 70%. Dar această situație apare destul de rar. PDL și Băsescu au făcut gafe inimagnabile cînd au avut puterea, iar campania electorală și alegerile au fost un șir lung de erori catastrofale și de blaturi și aranjamente menite să scape cîteva personaje politice (situație care continuă și azi). E greu de crezut că o astfel de situație se va mai repeta.
PSD sigur va avea un prezidențiabil. Nu va accepta să lase desemnarea premierului, justiția și serviciile pe mîna unui om în care s-a dovedit că PSD nu poate avea încredere. PSD vrea un președinte care să-i dea guvernare, să desemneze un premier din partea PSD și să forțeze, sub amenințarea anticipatelor, o majoritate în jurul PSD, un președinte care să controleze justiția și serviciile de informații. Un asemenea președinte, în care PSD să aibă încredere că îi va da toate acestea, nu poate proveni decît de la vîrful PSD. El va fi ori Victor Ponta, ori Liviu Dragnea. Îl lăsăm pe Ponta deoparte, că am mai vorbit de prezidențialitatea sa, și ne oprim asupra lui Dragnea.
Ce atuuri ar avea Dragnea la prezidențiale?
Poate că americanii nu vor fi foarte fericiți cu candidatura lui Dragnea, dar se poate rezolva și asta. Pe ei îi interesează anumite garanții, nu sînt din cale afară de interesați de micromanagementul politic și electoral în România. Americanii nu fac și desfac președinți români. Doar strîng de coaie politicieni români. Și înainte să ajungă președinți, și după.
PS. Uite și o idee pentru Dragnea, dacă se va decide să candideze la prezidențiale: să-și coafeze cv-ul cu ceva plagiat, cu un doctorat, ceva, cu o chestie legată de educație. Va reuși astfel să blocheze opoziția ani buni în această temă irelevantă. Boilor prețioși trebuie să le dai ceva de rumegat.
Toate afirmaţiile de mai jos sunt despre publicul Blogary *care a răspuns la sondaj*. E posibil ca vizitatori frecvenţi să nu fi răspuns, iar persoane care au trecut în trecere pe site să-şi fi exprimat opinia.
– Indiferent de scenariu, Predoiu obţine mai multe voturi (169-170) decât Elena Udrea (136).
– Dacă Predoiu s-ar confrunta în turul doi cu un candidat PSD, o cincime din respondenţi n-ar vota pentru Predoiu sau ar vota candidatul PSD.
– Dacă Elena Udrea s-ar confrunta în turul doi cu un candidat PSD, 40% (!) din respondenţi n-ar vota pentru ea sau ar vota candidatul PSD.
– Trei sferturi din respondenţi n-ar vota deloc în cazul unui tur 2 PSD vs PNL; un sfert ar face acest lucru. Ponta şi Antonescu sunt aproape la egalitate.
– O şesime din cei care au răspuns la sondaj acceptă faptul că ar putea vota pentru Crin Antonescu în turul doi, în funcţie de situaţie.
(Următoarele afirmaţii nu prezintă un grad mare de certitudine şi trebuie tratate cu prudenţă)
– Un pic mai mult de jumătate (55%) din cei care au răspuns la sondaj abia aşteaptă să voteze împotriva USL şi pentru un candidat care să i se opună, indiferent de numele său sau de partidul pe care îl reprezintă. Acest procent este *mic* având în vedere profilul Blogary. În alte cuvinte, o componentă majoră a publicului Blogary sunt indecişi sau nemulţumiţi de opţiunile propuse la prezidenţiale dinspre „dreapta”. Însă e devreme. Dacă această situaţie era întâlnită într-un sondaj din vara sau toamna anului următor, era cu totul altceva.
– 4% din respondenţi sunt votanţi sau membri PSD.
– Numărul votanţilor sau membrilor PNL care au răspuns la sondaj este de maxim 13%, fiind probabil la o cotă asemănătoare cu cea al respondenţilor PSD, menţionată mai sus.
În 2004 Traian Băsescu ajungea președinte din partea alianței PNL-PD și îl desemna premier pe Tăriceanu. Începînd chiar din 2005 relațiile dintre Băsescu și Tăriceanu se răcesc, iar din 2006 cei doi intră într-un război rece care se va transforma în primăvara lui 2007 în război în toată regula, culminînd cu suspendarea lui Băsescu. După alegerile parlamentare din 2008 Băsescu negociază o alianță PDL-PSD și trimite PNL în opoziție.
Pesediștii nu au uitat experiența PNL-ului cu Traian Băsescu și nu par dispuși să o repete, mai ales că acum prezidențialele au loc cu doi ani mai devreme decît parlamentarele și nici măcar nu pot spera că Antonescu desemnează un premier de la PSD, așa cum Băsescu a desemnat în 2004 un premier de la PNL.
S-a încercat la un moment dat o soluție de compromis, prin modificarea Constituției. Însă pesediștii și-au dat seama că modificarea Constituției nu-i ajută foarte mult și că e preferabil să cîștige alegerile prezidențiale cu un pesedist de-al lor. Inițial pesediștii au propus ”amendamentul Dragnea” care suna așa: Președintele desemnează premierul de la partidul cu cele mai multe mandate. Însă în Comisia de revizuire a Constituției a trecut amendamentul Chiuariu: ”Președintele desemnează premier de la partidul sau alianța cu cele mai multe mandate.”
Amendamentul Chiuariu nu ajută deloc PSD-ul. Să presupunem că Antonescu ajunge președinte cu ajutorul PSD, apoi USL se rupe și PNL intră într-o alianță anti-PSD cu PDL și alte partide. Antonescu va putea desemna premier de la alianța respectivă, dacă aceasta are mai multe mandate decît PSD. Noul guvern astfel format are șanse destul de mari să treacă și PSD să rămînă în opoziție pînă în 2019-2020, dacă Antonescu nu cîștigă un nou mandat. Dacă Antonescu este reales, PSD riscă opoziția pînă în 2024.
Nici măcar amendamentul Dragnea nu ajută prea mult PSD. Sîntem în aceeași situație. Antonescu ajunge președinte din partea USL, USL se rupe și PNL, împreună cu alte partide mai mici face o alianță împotriva PSD. Amendamentul Dragnea scoate din ecuație alianțele și spune că Președintele desemnează premier de la partidul cu cele mai multe mandate. Chiar și în această situație există două variante în care PSD poate fi trimis în opoziție. Prima: PNL și celelalte partide mai mici fuzionează și creează un mare partid, capabil să concureze PSD și poate chiar să ia mai multe mandate decît PSD la parlamentare. A doua: Antonescu desemnează premier din partea PSD, celelalte partide se coalizează și blochează noul guvern. Apoi Antonescu desemnează premier de la al doilea partid (PNL) și trimite PSD în opoziție.
PSD, pentru a fi sigur că va guverna în continuare după 2016 și chiar după 2020, trebuie să aibă neapărat președintele cu atribuțiile actuale. Să presupunem că un pesedist va deveni președinte în 2014, cu actualele atribuții prezidențiale, fie Ponta, fie Dragnea.
Președintele desemnează premier de la PSD și amenință parlamentarii că va declanșa alegeri anticipate dacă nu votează guvernul propus de noul premier. Exact cum a făcut Băsescu în 2004, 2008 și 2009. După amendamentele Dragnea și Chiuariu, președintele nu are loc de manevră și negociere, trebuie să desemneze premier așa cum spune în Constituție (de la partidul sau alianța cu cele mai multe mandate, apoi de la al doilea partid sau alianță în ordinea numărului de mandate șamd), spre deosebire de actuala construcție constituțională, în care președintele are libertate de mișcare și poate forța majorități sub amenințarea anticipatelor.
Este cît se poate de clar că nici măcar varianta revizuirii Constituției nu mai poate salva candidatura lui Antonescu din partea USL, chiar dacă regula pragului de 30% la referendum va intra în vigoare înainte de primul tur al prezidențialelor.
PSD va avea candidat propriu. Cred că acum e destul de clar.
Atât PDL cât şi MRU afirmă că, indiferent de numele câştigătorului din competiţia internă a PDL, candidatul la preşedinţie va fi desemnat pe baza sondajelor.
Nu e clar de ce mai există atunci o competiţie în PDL, Ungureanu e mult peste orice membru al partidului. Dar se poate argumenta că prezidenţiabilii PDL n-au avut şansa să se prezinte ca atare în spaţiul public, iar în ianuarie-aprilie vom vedea la sondaje ce şi cum.
Să nu avem iluzii: contează muşchiul politic şi europarlamentarele. Povestea cu sondajele e praf în ochi.
Chiar dacă în mod sincer se va încerca identificarea candidatului cel mai bun pe baza sondajelor, vor exista nişte dificultăţi mari dar nu foarte evidente la prima vedere.
În urmă cu câteva săptămâni am scris despre situaţia lui MRU ca prezidenţiabil al opoziţiei (http://www.blogary.ro/
Am început cu MRU şi acolo m-am şi oprit, pentru că în percepţia publică ceilalţi posibili candidaţi ai opoziţiei ocupă un spaţiu infim.
Asta în sine nu este o problemă majoră: în toamna lui 2008, tot cu un an înainte de alegeri, Antonescu era într-o situaţie similară sau mai rea iar în primul tur a obţinut 20%.
Până acum câteva zile, lucrurile stăteau astfel:
– Toţi membrii marcanţi ai PDL erau, din punct de vedere al încrederii, sub MRU sau Traian Băsescu sau Antonescu sau Ponta sau Oprescu sau Iohannis sau chiar Tăriceanu.
– Emil Boc a anunţat că nu va candida.
– Nu e clar de ce Isărescu ar repeta experienţa nefericită din 2000. Nu există semnale publice că s-ar decide să candideze, sau că ar face-o din partea opoziţiei (dacă aş fi în locul lui aş accepta doar o ofertă de la PSD).
– Eugen Tomac nu poate candida întrucât nu va avea vârsta necesară conform Constituţiei decât prin 2016.
– Videanu are o mică problemă cu DNA şi oricum era irelevant sociologic vorbind.
– Alte nume vehiculate în ultimii ani (T. Baconschi, A. Papahagi, Sever Voinescu, Cristian Diaconescu, Cristian Preda) nu există în sondaje ca opţiune spontană.
– Scenarii testate de ARP, în care Vasile Blaga este candidatul PDL, îl duc la 7%, mult sub scorul partidului.
Pachetul de informaţii de mai sus nu este un diagnostic cu privire la performanţa unui candidat sau unor candidaţi ai opoziţiei în 2014, ci doar relevă faptul că punctul de pornire este slab.
În acest peisaj au apărut candidaturile la nominalizarea PDL. Predoiu şi Falcă apar amândoi din penumbra, fiind perfect integraţi în peisajul de mai sus. Un element interesant este următorul: campania pentru obţinerea nominalizării va fi un test major de marketing şi comunicare. Dacă până în decembrie se aude în continuare în principal de Ponta, Antonescu, USL, PSD, etc. campania a fost dusă exclusiv în interiorul PDL iar aceste luni au fost parţial risipite. N-ar fi un dezastru – până la urmă nu toţi românii aleg între Falcă şi Predoiu, ci doar membrii PDL, iar până la alegerile propriu-zise ar mai fi aproape un an – dar vorbim despre o şansă de a-şi face reclamă. Sau, măcar, de a intra în conştiinţa publică drept posibil preşedinte (fiecare dintre ei).
PMP nu există în discuţie. În puţinele luni care au trecut de la apariţia partidului nu s-a reuşit promovarea unui prezidenţiabil. Alegerea lui Eugen Tomac drept lider al partidului – un om care nu poate candida în 2014 – a fost o mişcare neinspirată în perspectiva alegerilor din toamna anului viitor.
Un cu totul alt mod de a citi lucrurile este că partidul îşi asumă un rol secundar pe scena politică la prezidenţiale. Fuziunea cu FC despre care se vorbeşte intens e naturală. În contextul în care opţiunea fuziunii cu PDL nu există, e chiar obligatorie. Când eşti o organizaţie fără prea multă putere, alianţele în care nu eşti motorul principal sunt utile. Pierde candidatul? E vina lui. Câştigă candidatul? Tu ai depus munca de care era nevoie pentru reuşită, tu ai fost motivul real al victoriei.
În concluzie, suntem înaintea unei perioade de cumpănă care se va încheia cu „mene, mene, techel, ufarsin” (numărat, cântărit, împărţit/distrus). Supravieţuitorii nu vor fi cei performanţi, ci cei care sunt cei mai performanţi. În lunile următoare, potenţialii prezidenţiabili ai PDL vor lupta cu imaginea lui MRU. Altcineva pe scenă nu prea se află.
