Posts Tagged → alegeri prezidentiale

Vrea opozitia sa cistige prezidentialele sau il prefera pe Ponta presedinte?

Liderii grupărilor din opoziție au de ales între:

  • a lupta să ajungă la putere, cu riscul de a pierde și controlul opoziției și a ieși din politică
  • a păstra status quo-ul și lupta deschisă pentru controlul opoziției, adică Ponta președinte.

Să mă explic.

Dacă opoziția cîștigă președinția, noul președinte va deveni liderul opoziției („dreapta”) și va elimina din jocul politic foștii rivali de pe dreapta. Dacă va fi Predoiu sau MRU, Antonescu, Băsescu și Udrea sînt out, dacă cîștigă Boc sau Udrea, Antonescu, Blaga și liderii PDL sînt out. Dacă cîștigă Antonescu, Udrea și Blaga sînt out.

Un caz special e Udrea, care nu are carieră politică proprie, nu există ca om politic de sine stătător, e total dependentă de Băsescu. Dacă Băsescu pierde controlul dreptei, Udrea e out din politică și nu numai. O sfîșie haita PNL/PDL, politic, economic etc

Noul președinte, dacă va fi de dreapta, va prelua controlul și conducerea întregii drepte și își va impune gruparea proprie și oamenii săi in dauna liderilor celorlalte grupări, care vor fi scoși din joc și grupările lor înghițite.

Dacă cîștigă Ponta sau orice președinte care nu are pretenții la conducerea dreptei, lupta pentru preluarea dreptei rămîne deschisă și actualii lideri rămîn în joc.

Ce e de preferat pentru ei? Să cîștige dreapta și ei să iasă din politică sau să poardă dreapta și ei să rămînă în joc?

– Dacă mă iubești și vrei să-mi fie bine, lasă-mă să plec cu altul!
– Mai bine te omor! Ori cu mine, ori moartă!

Aceasta e situațiunea.

Liderii și grupările dreptei vor lupta pe viață și pe moarte pentru controlul dreptei, și dacă nu vor tranșa lupta în următoarele luni, vor prefera un status quo, adică Ponta președinte. E preferabil să negociezi cu Ponta din postura de lider al opoziției decît să ieși complet din politică, cu toate riscurile reputaționale, economice și juridice care decurg de aici.

Trebuie să înțelegem că liderii dreptei, cînd vorbesc de victoria dreptei, vorbesc de victoria lor, nu de victoria dreptei fără ei în moț, fără ca ei s-o controleze. Niciun politician al dreptei nu speră la o victorie fără el, fiindcă niciunul nu dă doi bani pe entitatea goală și fără sens numită, înclin să cred că la mișto, „dreapta”. Vi-l imaginați pe Blaga așteptînd să rămînă la mîna lui Udrea? Sau pe Udrea sâ rămînă la mîna lui Blaga? Acestea sînt taberele lui 2014. PSD și Ponta sînt doar arbitri în meciul ăsta. Ce se va alege de Blaga sau Udrea după cinci ani de mandat prezidențial al unui rival de moarte?

Trebuie să mai spunem și că toată lumea se înțelege bine spre foarte bine cu Ponta, pe care îl consideră un arbitru ideal și care e vechi prieten cu toată lumea. Ponta are o mare calitate: nu luptă pentru liderșipul dreptei și e politician din genul „las’ că ne înțelegem noi”.

Bine, actualii lideri ai opoziției s-ar putea uni sub stindardul dreptei, de dragul principiilor și doctrinei care îi leagă. Ok. Aștept. V-ați tăvălit pe jos de rîs suficient? Gata? Putem continua?

Singura unire a dreptei se poate face pe o platformă doctrinară. Nu se va întîmpla. Cel puțin nu cu actualii lideri ai dreptei.

Nu ne spun zilnic fanii și militanții de serviciu ai ”dreptei” că important e să fim pragmatici, că așa se face politică, să terminăm cu doctrina și principiile, care sînt teorii și viața nu se face cu teorii, viața, mai ales cea politică, înseamnă practică? Doar talibanii teoretici care stau pe canapea în fața tastaturii și înapoiații de secole trecute, veacuri medievale chiar, mai cred în principii și doctrine, în tot felul de teorii irelevante sau ideologii încuiate la minte. Politica se face pragmatic, cu baroni, cu găletușa, cu mașinațiuni perverse și geniale, cu brichete și brelocuri, cu organizatori maeștri ai cateringului politic și intelectuali-breloc, maeștri ai mersului în patru labe, nu cu talibani doctrinari sau pur și simplu tocilari politici.

Sîntem în secolul XXI, man! Sîntem dincolo de dreapta și de stînga, sîntem dincolo de bine și de rău. Sîntem în epoca relaxaților pragmatici, cool și funny, nu mai sîntem în epoca doctrinarilor prăfuiți și rămași de pe vremea exploatării capitalist-obscurantiste. Relax, chill! Politica se face pragmatic.

Iar pragmatismul ne spune că victoria lui Ponta este dezirabilă din punctul de vedere al liderilor dreptei. Așa e că e nașpa cînd te afli de partea nasoală a pragmatismului, la primire, în poziția pasivului?

Cum putem cistiga alegerile prezidentiale?

Anul 2014 e un game change. Gata, s-a terminat cu dolce farniente. Rușii sînt călare pe vecinii noștri și, cel puțin prin agenți de influență, revoluționari și ecologiști de profesie, sînt călare și pe noi. Nu peste mult timp vor trece la nivelul următor de călărire. Și chiar n-am vrea să aflăm cum e.

Ultimul lucru de care avem nevoie acum e un președinte provenit din establishmentul mafiot al baronetului transpartinic, un politician corupt, lacom, slab la voință și la minte, controlabil cu ajutorul banilor, orgoliilor, ambițiilor și tarelor de caracter. Personaje ca Ponta, Antonescu, Tăriceanu, Geoană, Oprescu, Iohannis sau Udrea ies din zona acceptabilului și alegerea în fruntea țării a unuia dintre aceste personaje ar fi sinucidere națională. Timpul nu mai are răbdare cu noi. Istoria, cu tot cu tancurile ei, indiferent ce formă vor lua acestea, ne va călca în picioare și va trece peste noi.

Putem cîștiga prezidențialele? Ne putem bate cu marile rețele de partid? Ne putem.

Abia acum putem vorbi despre profilul prezidențiabilului: luptător, capabil să comunice cu oamenii limpede, convingător și empatic, pro-occidental, venit din afara establishmentului de partid și baronetului transpartinic, dar cu notorietate și experiență politică, necompromis în mizeria politică a ultimilor ani.

Avem nevoie de un candidat care să scoată oamenii din casă, letargie și țîțîni. Nu merge cu răul cel mai mic, cu jumătăți de măsură, cu mafioți simpatici, cu curviștine amuzante, tăntălăi de treabă și alte ciurucuri politice. Pentru a scoate oamenii din casă, letargie și țîțîni e nevoie de convingere, de entuziasm, de credință. Altfel nu se poate. Aici nu vorbim de trepădușii de partid. Ăștia sînt luați de actualele partide, aparțînînd șefilor de sală Ponta, Dragnea, Petrache, Antonescu, Vlasov, Blaga sau Udrea. Și oricum sînt prea puțini și cu adevărat folositori doar în primul tur.

Nu merge cu impostori și făcături. Chiar nu merge. Sorry MRU și Predoiu. Da, ne putem forța să credem altceva, ne putem minți călduț. Dar sîntem singurii, noi, cei implicați cît de cît în politică. Noi ne putem minți și autoconvinge. Însă pentru a cîștiga prezidențialele e nevoie de autenticitate, de entuziasm, de convingere. Și de mulți oameni, nu doar de o mînă de militanți, dispuși să se autoconvingă, din disperare, de orice.

E nevoie de 20 000 de reprezentanți în secțiile de votare, atît în primul tur cît și în al doilea. Voluntari. E nevoie de încă în jur de 40-50 000 de voluntari care să lucreze în campanie. Să strîngă semnături, să organizeze întîlniri și mitinguri, să lipească afișe. E nevoie de transport, mîncare, apă, cazare. E nevoie de canale de comunicare. E nevoie, dincolo de entuziasm și convingere, de know how, oameni, bani, ierarhie și disciplină. Nimic mai mult. E nevoie de social media, de online, de radio, de tv, de mouth to mouth, de întîlniri la bere în Poiana lui Iocan, de mitinguri, e nevoie de 2-3 milioane de voturi în primul tur și de peste 5 milioane în turul II. E nevoie ca milioane de oameni să discute la cafea dimineața în firmă, pe bancă în fața curții, la bere seara la terasă, pe facebook, seara în fața televizorului, pe twitter, situri de știri sau bloguri, să discute unii cu alții, să se convingă unii pe alții.

În asemenea situațiuni, e nevoie de oameni care să știe clar ce au de făcut, care să facă ce li se spune și care să fie convinși că o fac pentru o cauză bună. Atunci cînd pretinzi de la oameni să execute niște ordine, fiindcă asta fac, pînă la urmă, nu trebuie să le înșeli încrederea. O campanie politică nu se face cu dezbateri și parlamentări interminabile. O campanie politică are toate datele și caracteristicile unei campanii militare sau ale unei campanii de marketing. Lumea bună, urbană și corporatistă, ar trebui să știe despre ce e vorba. Numai că, în companie oamenii sînt legați de contractul de muncă și motivați de salariu și carieră, în primul rînd. Astfel de motivații nu există într-o campanie politică, decît pentru foarte puțini, pentru structurile de partid și militanții de serviciu, pentru baronet și rețelele lor. Pentru toți ceilalți există altfel de motivații.

Dacă oamenilor care se implică, care ajută, care fac ce li se zice pentru o cauză bună, nu li se livrează acea cauză bună, nu li se livrează adevărul și convingerea că lucrează pentru acest adevăr și pentru bine, e ca și cum nu ți-ai plăti salariile angajaților cîteva luni la rînd. Cîte companii au rezistat fără să-și plătească angajații cîteva luni la rînd și fără măcar să le dea perspectivă de revenire? Cînd livrezi speranță, credință, adevăr, bine, entuziasm autentic nu poți înșela tocmai pe tărîmul acesta al speranței, credinței, adevărului. Nu poți livra în schimb răul cel mai mic, calcule meschine, discursuri despre pragmatism. Mai ales cînd din pragmatismul respectiv au de cîștigat numai rețelele politice, nu și fraierii care-și pun pe tavă speranța, entuziasmul, energia, timpul și cunoștințele.

Putem cîștiga prezidențialele. E nevoie doar de un candidat autentic, de adevăr, de o cauză cu adevărat bună, de perspectiva binelui, de entuziasm, organizare, ierarhie și disciplină. Și poate mă repet, de adevăr și autenticitate. Acestea sînt monedele în care se plătesc salariile sau soldele, spuneți-le cum vreți, zecilor sau sutelor de mii de militanți.

Poți lucra cu banii unui mogul sau ai mai multor moguli sau ai unei rețele de mafioți politici, dar președintele scos din urnă va fi prizonierul acestor moguli sau rețele de mafioți. Poți strînge, cu ajutorul banilor, mii sau zeci de mii de oameni care să lucreze politic pentru acești bani, de la jurnaliști pînă la lipitori de afișe și reprezentanți în secțiile de vot.

Sau poți lucra cu voluntari, care să doneze timp, energie, nervi, cunoștințe și bani. Dar nu le poți cere să doneze timp, energie, nervi, cunoștințe și bani pentru nimic. Nu o vor face. Astea-s regulile pieței. Și sînt bune și drepte. Nu oferi, nu primești, oricît de geniu nedreptățit te-ai considera. ”Lumea vrea cocalari și manele, d-aia nu cumpără bine și adevăr.” Cocalarii și manelele se vînd ușor, celor care vor cocalari și manele. Dacă vrei să vinzi ușor, vinde cocalari și manele. Dacă ai de oferit bine și adevăr, ei bine, astea-s mai greu de vîndut, nu de altceva, dar clienții sînt mai pretențioși. Una e să vinzi artificii și ghiuluri din tinichea aurie, cu totul altceva e să vinzi calculatoare.

Putem cîștiga alegerile prezidențiale. Putem trezi oamenii. Îi putem face să se implice. Îi putem facă să pună la bătaie timp, energie, nervi, cunoștințe și bani. În schimb, nu trebuie să le livrăm decît adevăr, perspectiva binelui, entuziasm autentic, onestitate. E mult? Dacă ne lipsesc, e extraordinar de mult. Dacă le avem, nu e mult deloc.

Da, e nevoie de organizații, structuri și bani în politică. Dar acestea funcționează cu autenticitate, adevăr și onestitate. Acesta e combustibilul.

România trebuie să renască, chiar dacă sună pretențios. Nu aceasta e fața României. Nu aceasta e fața elitei românești. Trebuie să chemăm pe cîțiva dintre noi din exil. Uite cîteva nume: Horia Roman Patapievici, Mona Muscă, Mircea Cărtăescu, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Dragoș Paul Aligică… Astea-s doar numele celebre, dar cred că trebuie să revină din exilul autoimpus o întreagă elită românească, nu numai vedetele culturale și politice. Avem nevoie de oameni bogați, care să livreze valuta forte a renașterii: autenticitate, adevăr, onestitate, bun simț (common sense sună mult mai bine). În noua era sovietică, Ponta, Antonescu, Geoană, Iohannis, Blaga și Udrea sînt prea periculoși, din varii motive, pornind de la ambiții și trecînd prin prostie, pînă la lăcomie, pentru a-i lăsa la conducerea României. Fiindcă, ne place sau nu, ei conduc România. Iar lumea bună, cu adevărat bună, stă pe margine.

Într-un fel sau altul trebuie să renaștem. Și aici chiar nu încap jumătăți de măsură și răul cel mai mic.

USL. Pentru ca rahat si pentru ca ventilator

Vesel futurism, pentru că Ponta şi pentru că Crin

Evident, şi pentru că România şi pentru că balamuc. Pentru că DNA şi pentru că arestări. Şi, desigur, pentru că alegeri şi pentru că cioara de pe gard. Evaluînd, atent, performanţele celor doi mari chixocomici în seara decesului USL, se poate spune că au urcat pe culmile comediei televizate. Anume, pe culmile adîncurilor. Să se dea ex-fanii cu capul de video-wall, să se arunce de pe prompter, să-şi bage degetele-n priză de rîs, în şpagat. Nu alta.

Păcat. Cîndva, am avut nestemate ale genului. Un Nicu Constantin, cu “Cine? Eu, mămicule?” O Stela Popescu, la modul “Dem, Dem-Gică, Dem, Dem-Sică”. Şi, incontestabil, supremul Toma Caragiu. Gen “Borgia, vesela, pe toţi cîţi i-a sorcovit, gura flori le-a mirosit”. Sau, tot de-o incredibilă actualitate, magistralul: “…Eu teren cu zgură, el gazon ultracentral, avantaj el… Pe urmă, eu aici, el în spatele fileului zece ani, avantaj eu. C-aşa-i în tenis”. Nimic nu s-a lipit. Tradiţia nu mai contează.

Cu o minimă aplecare către studiu, cu un infim grad de interes pentru comedia autentică, Victor Viorel şi George Crin Laurenţiu ar fi avut, poate, un viitor luminos în divertismentul de calitate. Aşa, însă, au ajuns glumeuri politici de nuntă cu dar din dar, prafu’ se alege. Pentru că 7,4 milioane şi pentru că supermajoritate. Pentru că “Je t’aime! Moi non plus” şi pentru că “Je vais et je viens, entre tes reins”. Căci Ponta în Franţa după liceu iar Crin cu mult mai francofon decît anglofon (la maestrul CTP).

Normal, după înhumare, amîndoi văd motive de maxim optimism. În spatele lacrimilor de saurian cu care implora PNL să nu plece, Veve rîdea interior, cu gîndul la tradiţionalul remariaj cu tradiţionala UDMR, pe un mizilic, acolo, două ministere. În vederea unei majorităţi beton, cu care PSD să cîştige şi marele grand-prix de la Cotroceni. Ha, ha, ha! Revigorat după vizita la Viena, Chucky rîdea cît se poate de exterior, cu gîndul la moţiunea de cenzură cu care va dărîma el, la momentul oportun, guvernarea lui Ponta, prin tradiţionala migraţie a UNPR către unde pică mai mult. În vederea revenirii triumfale a PNL la putere şi-a cîştigării marelui şlem, tot la Cotroceni. Şi mai ha, ha, ha! Judicioase planuri, neîndoielnic.

Ar mai fi, însă, o variantă. De rîsul rîsului, indubitabil. Dar, în materie de comedie, există şcoli infinit mai performante, atunci cînd îşi dau, realmente, silinţa. De ce s-ar băga? Pentru că UE şi pentru că NATO. Mai ales NATO. Pentru că puci şi pentru că marţea neagră. Pentru că steagul Chinei comuniste în Parlamentul de la Bucureşti în loc de steagul UE şi pentru că tren de mare viteză şi echipamente Huawei. Lucruri de neuitat. Pentru că Ucraina şi pentru că Putin. Pentru că geopolitică şi pentru că Deveselu. Rahaturi din astea. Cum ar suna bancul? Printr-un discret dar eficient lobby, tip “Borgia, vesela”, Crin e convins că-şi va vedea cu ochii visul prezidenţial. Plan simplu: se sparge USL, el şi cu PNL devin, printr-o abilă campanie de PR, mai albi ca Albă ca Zăpada, că proştii uită repede. Moţiune, eventual parlamentare anticipate, simultan cu scrutinul prezidenţial, nouă majoritate cu PNL la guvernare şi Cotroceni pe tavă. Pam, pam! Se dau garanţii. Sînt crezute. Se trece la acţiune.

Ce urmează, însă, e furtuna perfectă. “Perfect shitstorm”, în engleză. O campanie  asiduă, de-o josnicie fără precedent. Cu teribil de mult rahat în ventilatoare, din toate părţile. Sortimentul de cofetărie, desigur. DNA continuă arestările, spre toate azimuturile. Şi-n stînga şi-n dreapta. Cad nume grele. Partidele cu vedetele lor tradiţionale sînt în mod egal compromise, pe linia “aceeaşi mizerie”. Lansată, de altfel, chiar de USL (aşa, ca o ironie). Rezultă numai Albe ca Zăpada Maro. Dezgust general, jale unanimă în sondaje. Şi iată! Apare o personalitate mai nepătată, credibilă, cu un program inteligent, cu un mesaj decent şi convingător. Sprint la fileu, victorie. C-aşa-i în tenis. Deci imposibil. Pentru că România şi pentru că de unde aşa ceva? Deci chiar de rîsul rîsului. Evident. Totuşi, gluma s-a mai practicat. În ţări cu corupţie endemică şi cu partide praf. Depinde ce comici trimit şcolile vestice: fie consultanţi cu facultatea prin corespondenţă, fie absolvenţi la zi. Chiar şi cînd îşi dau silinţa, nu iese la fix, dar tot iese ceva mai bine. Fiind însă o simplă glumă, fără vreo bază în realitate, nu poate fi luată în serios. Rămînem la ce ştim. Cu Ponta sau Crin, viitor senin, în mod unanim! Din ventilator, drept peste popor!

Crin Antonescu, un cacabun

Previzibil, s-a rupt USL. Am spus-o încă din 2011 că PSD nu va susține un om din afara partidului la prezidențiale. Știau asta și pesediștii, știau și peneliștii. Dealtfel, ambele partide aveau pregătite încă din 2011 strategii de rupere a alianței. Nimeni de la vîrful celor două partide nu a crezut vreo clipă că USL va supraviețui pînă la prezidențiale și că PSD îl va susține pe Crin Antonescu. Singurul moment în care Crin Antonescu s-a văzut candidat prezidențial susținut de PSD a fost la lovitura de stat din vara lui 2012, cînd după demiterea lui Băsescu ar fi avut loc prezidențiale anticipate. Însă atunci PSD a întins coarda cît să-l lase pe Băsescu fără putere, dar nu suficient cît să-l aducă pe Crin Antonescu la Cotroceni pentru următorii cinci ani.

Ce le-a împiedicat pînă acum să rupă alianța? În primul rînd, borcanul cu dulceață al bugetului și, în al doilea rînd, găsirea unei strategii de divorț care să minimizeze pierderile electorale și de imagine ale celor două partide. USL e cea mai de succes alianță politică a ultimilor 24 de ani, în termeni electorali. A reușit să cîștige alegerile parlamentare zdrobitor, en fanfare, ce-i drept, și cu ajutorul înțelegerilor pe sub masă cu PDL-ul păstorit de Vasile Blaga. Au creat speranțe și așteptări uriașe, iar ruperea USL va crea frustrări pe măsură. De aceea, ambele partide și-au pregătit divorțul cu grijă, cu pretexte credibile, să nu supere prea mult electoratul. Cine știe cam care e treaba prin politică știe și că PSD și PNL aveau pregătite strategii de rupere încă din 2011. Nu înainte însă de a cîștiga parlamentarele. Ambele partide știau că la prezidențiale unui va da candidatul stîngii, iar celălalt va da candidatul dreptei. Important era ca fiecare să ia cît mai mult din zestrea comună de votanți USL.

E un non-combat aranjat între PSD și PNL, între Crin Antonescu și Victor Ponta? Evident că nu. Dacă era așa, rămîneau împreună și îl susțineau pe Antonescu la prezidențiale. Ambele partide știu că acel partid care va pierde prezidențialele va fi vioara a doua la guvernare și că președintele partidului care va pierde prezidențialele va fi executat, cu atît mai mult cu cît va fi și candidat prezidențial. Nu e teatru. E război pe bune, care se va lăsa cu morți și decapitări politice. Fiecare dintre cele două partide vrea să obțină maximum din alegerile europarlamentare și prezidențiale de anul acesta, să se poziționeze cît mai bine în raport cu celălalt, dar asta nu exclude refacerea USL după prezidențiale. Numai că tonul îl va da acel partid dintre cele două care va avea președintele.

Se vor bate PSD și PNL pe alegătorii USL? Nu. E foarte greu. Îi pot ține doar rămînînd împreună. Din momentul în care cele două partide se rup, fiecare își va lua electoratul său, pesedist și penelist, iar votanții useliști, nu puțini, vor fi luați de acel partid care va fi perceput ca moștenitorul USL-ului. Acesta este motivul pentru care PSD a creat USD, adică Uniunea Social Etc. Pentru mulți dintre alegătorii USL, coroborată cu propaganda PSD de demonizare a lui Antonescu, cu chiar propaganda PNL de asumare a poziționării ”de dreapta”, titulatura de USD e suficient pentru a identifica noua alianță cu USL sau chiar de a o confunda, în cazul alegătorilor mai puțin educați și informați, cu un IQ mai șchiop și trist. PNL și Antonescu, la rîndul lor, nu puteau risca să se înghesuie cu PSD pe votanții USL. Sînt mulți, dar nu suficienți. Antonescu nu are nicio șansă în fața lui Ponta dacă se bat la prezidențiale pe votanții USL. Două treimi dintre aceștia sînt pesediști sau mai apropiați de PSD. Astfel, Antonescu trebuia neapărat să ia din votanții opoziției, din votanții ”dreptei”, pedeliști, băsiști, gură-cască, distrați care vin doar la prezidențiale ș.a. De aici rebrandingul lui Antonescu în eroul dreptei justițiare, capitaliste, europene, americanofile, degrabă iubitoare de stat de drept.

Nu reușesc să înțeleg de ce o despărțire pregătită de ani de zile și asumată atît de PSD cît și de PNL, absolut previzibilă, e văzută azi ca o mare surpriză și o mare victorie. Sîntem salvați, USL se rupe! Era evident că se rupe la începutul lui 2014 și au spus-o toți oamenii cu o minimă atenție la scena politică și o minimă inteligență. De unde entziasmul și transformarea PNL și a lui Antonescu în eroi și victime în același timp? Era evident că USL nu se va rupe înainte de alegerile parlamentare din 2012 și că nu va rezista pînă la alegerile prezidențiale din 2014. Era evident că ambele partide vor amîna despărțirea cît mai mult, PSD ca să aibă majoritate confortabilă pentru Guvernul Ponta și pentru ca Antonescu să nu aibă timp suficient să-și facă o imagine de erou anti-USL (cred că nici ei nu se așteptau să fie primit cu entuziasm în doar cîteva ore de militanții ”dreptei”), PNL, ca să rămînă cît mai mult la guvernare, la borcanul cu dulceață al bugetului. Numai pe Blogary s-a scris de zeci de ori că PSD nu-l va susține pe Antonescu la prezidențiale și că USL se va rupe, dar nu înainte de toamna lui 2013 sau primăvara lui 2014, și de aceea entuziasmul unui divorț aranjat cu ani înainte de protagoniști mă surprinde.

Scriam despre viitoarea reacție a dreptei încă din 14 decembrie 2012:

Dacă PNL, cu ajutorul planului ”dizidenței” față de PSD, plan care va fi pus în aplicare începînd cu 2013, va reuși să depășească criza de credibilitate, se va instala definitiv și unic, pe partea dreaptă a scenei politice. Și va fi acceptat și adoptat fără cea mai mică problemă.

Am văzut, cu ocazia acestor alegeri, cît curaj au susținătorii Dreptei. A doua zi după ce, în urma farsei numite ”cearta PNL-PSD”, PNL se va instala pe partea dreaptă a scenei politice, toți comentatorii și editorialiștii dreptei vor psihologiza trist, în genunchi, făcînd apologia ”răului celui mai mic” și ne vor îndemna să sprijinim, cu lămîie, soluția unică și imperfectă numită PNL, în frunte cu Crin Antonescu, Tăriceanu, Orban, Becali sau oricine o mai fi. Nu subestimați susținătorii Dreptei, habar n-aveți cît de jos sînt dispuși să coboare, pînă în centrul Pămîntului, de unde, tîrîndu-se în patru labe, triști, scîrbiți, dar pătrunși adînc, pînă-n mațu’ gros, de responsabilitatea civică, își vor folosi decibelii, argumentele și figurile de stil ca să ne convingă că nu avem de ales.

PNL si Crin Antonescu, speranta Dreptei (Blogary, 14 decembrie 2012)

Iată că s-a adeverit ce am scris atunci.

Dacă între PSD și PNL sînt poziționări doctrinare și față de justiție și statul de drept ireconciliabile, de ce nu s-a rupt USL în vara lui 2012, la lovitura de stat? De ce atunci, în semn de protest față de atacurile la statul de drept și la justiție, Crin Antonescu nu a făcut ședință și nu a cerut ieșirea de la guvernare și demisia lui Ponta? De ce, cu excepția unui mic grup din PNL (cei din gruparea Chiliman-Moisescu), niciun penelist nu a protestat? De ce Crin Antonescu și PNL nu s-au rupt de PSD la atacurile asupra justiției și statutului de drept? Au avut zeci de ocazii. Mai mult, la lovitura de stat din 2012 Antonescu și PNL erau vîrful de lance al puciului, extremiștii, în timp ce PSD și Ponta treceau drept moderați și defetiști în ochii activiștilor isterici ai puciului?

USL s-a rupt fiindcă PSD nu a acceptat să susțină un candidat din afara partidului. Era previzibil. USL s-a rupt fiindcă PSD voia să rămînă singur la borcanul cu dulceață al bugetului. Era previzibil. USL s-a rupt fiindcă PNL erau conștient că PSD nu-i va susține niciodată candidatul prezidențial și fiindcă trebuie să-l poziționeze pe acesta ca lider și prezidențiabil al opoziției și al dreptei.

Și uite așa, PSD are liberă partea stîngă, cu votanții useliști, pentru candidatul său, iar PNL preia partea dreaptă, cu votanții antiuseliști, pentru candidatul său. Dacă Antonescu va fi acceptat de dreapta, ce șanse avem ca președintele viitor să fie uselist? 100%.

PSD, în schimbul puterii și funcției de prim ministru, i-a promis lui Antonescu că-l va susține la prezidențiale, fără să-l susțină. Dreapta a fost trimisă în opoziție de alianța PNL-ului cu PSD, și drept mulțumire, îl va susține pe Antonescu la prezidențiale. PSD promite și primește, ”dreapta” pierde și respectă promisiunea făcută de PSD.

Între PSD și PNL, între Ponta și Antonescu nu au existat niciodată disensiuni pe temele cu adevărat importante, pe stat de drept sau justiție. Nici nu avea cum, atîta timp cît pe pesediști și peneliști i-a adus împreună tocmai lupta împotriva justiției și statului de drept. USL s-a constituit și acționat ca grup infracțional organizat. Acum se bat pe teritoriu și pe titlul de Don. Dar, ca să se bată, au nevoie de spațiu. Așa că își împart scena politică în două, iar PNL și Antonescu ocupă spațiul dreptei. După ce prezidențialele se vor fi sfîrșit și unul dintre cei doi pretendenți va ajunge Naș. se va face pace. Învinsul va fi retrogradat sau executat, iar gruparea sa, cu un nou șef, va avea o poziție inferioară în Grupul Infracțional Organizat. Dar Grupul va supraviețui.

Printre politicieni, membri de partid și militanți politici, dincolo de spiritul de peluză, circulă mitul inteligenței numit ”Mica combinatorică machiavelică” sau ”cinismul pentru cocalari”. Cu cît o decizie, o acțiune, este mai imorală, cu atît pare mai inteligentă. E un mit de care trebuie să fim conștienți. Pentru cei mai mulți dintre noi, etica e invers proporțională cu inteligența, eficiența e invers proporțională cu adevărul. Nici nu mai contează scopul, nici nu mai contează rezultatul. De cele mai mult ori rezultatul e prost, însă toată lumea e fericită că a arătat inteligentă. Am avut mijloace inteligente. Principiile, sinceritatea, onestitatea, etica, toate acestea sînt expresii ale prostiei, naivității, retardului mental. În schimb, lipsa de scrupule, minciuna, imoralitatea, mica combinatorică sînt dovezi ale inteligenței, ca-n filmele cu conspirații și spioni. Dacă mergi pe banda ta și ajungi în 10 minute, ești prost, n-ai ce căuta la volan în București. Dacă mergi pe linia de tramvai, te blochezi în intersecție și ajungi în 50 de minute, ești un adevărat care i-a făcut pe fraieri.

Reacția ”dreptei” față de Antonescu e o dovadă de prostie. Pare inteligentă fiindcă e imorală iar imoral egal inteligent, după cum spuneam. Este însă o dovadă de prostie. De ce?

Antonescu e primit cu brațele deschise fără se se negocieze cu el, fără măcar să încerce să joace teatru, să se prefacă. Primește o gură de oxigen în PNL, partid care nu va încerca să-l executa tocmai pe liderul și prezidențiabilul dreptei. E o prostie fiindcă blochează șansele candidaților, actuali sau potențiali, ai dreptei dînd de înțeles electoratului că nu are de ales, trebuie să-l susțină pe Antonescu (sau pe Iohannis, e același lucru). E o prostie fiindcă transformă prezidențiabilul USL, un extremist dezaxat, virulent inamic al justiției și statului de drept, co-autor al unei lovituri de stat, în prezidențiabilul dreptei și blochează un potențial candidat cu șanse al acesteia. E o prostie fiindcă astfel ”dreapta” predă complet armele și lasă întregul spațiu politic USL-ului. E o prostie fiindcă legitimează, intern și internațional, un impostor care apoi o va călca în picioare, din poziția de lider al dreptei sau președinte. Din momentul în care Antonescu este legitimat de dreapta, inclusiv în cancelariile occidentale, acesta nu va mai avea opoziție și va fi total incontrolabil. Ce va face opoziția? Se va duce la europeni și americani și le va spune ”Știți acel domn despre care v-am spus că e responsabil și frecventabil și v-am cerut să-i dați o șansă? E, a luat-o iar razna. E un dezaxat extremist și iresponsabil, cu apucături dictatoriale, nu dă doi bani pe justiție, legi, Occident și statul de drept. Deci nu e chiar așa cum v-am spus acum două săptămîni că e. Cum? Doamna Nuland… ăăă…. cretini instabili? Să ne hotărîm dracului odată cum e domnia sa, domnul Crin Antonescu? Cum? Fuck us?”

Alianta dreptei cu PNL, nociva si antinationala

Este utilă o alianță a „dreptei” Băsescu/PMP/PDL cu PNL? Depinde de care sînt obiectivele „dreptei” Băsescu/PMP/PDL.

  1. Dacă obiectivul sînt funcțiile și accesul la resursele guvernării o asemenea alianță este utilă celor care o fac și clientelei de partid. Și cam atît.
  2. Dacă obiectivul e promovarea unei doctrine autentice de dreapta, această alianță e inutilă. PNL nu a arătat nicio clipă că ar fi un partid de dreapta. Nu a avut inițiative de dreapta, nu a avut proiecte sau atitudini care să aducă cît de cît cu ceea ce putem numi o doctrină de dreapta. Nici PDL sau PMP nu au arătat vreo clipă că ar avea cineștiece vagi intenții de a promova oareșce politici de dreapta. Din punctul acesta de vedere o alianță între PNL și PDL/PMP nu diferă cu nimic de o alianță între PNL și PSD.
  3. Dacă obiectivul e apărarea statului de drept, atunci o asemenea alianță e inutilă. PNL a fost în toți acești ani vîrful de lance al luptei împotriva justiției și statului de drept. Încă din 2005 cițiva parlamentari PNL votau pentru desființarea DNA, urmînd apoi scandalu bilețelului, chemarea luii Macovei în biroul lui Tăriceanu, la o „discuție” cu inculpatul Patriciu, suspendarea lui Băsescu, eliminarea PDL-ului din guvern după refuzul lui Boc de a scăpa de Macovei și apoi toate voturile din Parlament împotriva justiției, toate acțiunile miniștrilor PNL împotriva justiției, de la Chiuariu la Pivniceru, toate declarațiile și atitudinile împotriva justiției și statului de drept ale liderilor PNL, culminînd cu lovitura de stat din vara lui 2012, cînd PNL a fost vîrful de lance al puciștilor. Dealtfel, în ultimii șapte ani PNL a reprezentat aripa dură a grupării antijustiție, care s-a remarcat prin virulență și radicalism.  Este utilă justiției și statulu de drept o alianță cu PNL? Categoric nu. PNL e totuși partidul care a dat doi miniștri ai justiției din partea unei mafii locale și care are trei miniștri condamnați penal.

O alianță cu PNL este cu atît mai nocivă cu cît ar propulsa la președinție un penelist cu tradiție în lovituri de stat, în lupta împotriva statului de drept și justiției. Dacă o astfel de alianță ar presupune susținerea la prezidențiale a unui candidat din afara PNL, pro-occidental, care să sibă tradiție în apărarea statului de drept și justiției, care să fi fost la lovitura de stat de partea bună a baricadei, atunci ea ar fi oarecum utilă. Repet, cu condiția să propulseze la președinție un om din afara PNL.

O alianță cu PNL ar avea trei efecte:

  1. „Dreapta” PDL/PMP ar obține funcții și acces la resursele statului.
  2. Negrul ar căpăta nuanțe stridente de alb, răul ar fi banalizat și cauționat.
  3. La nivel de militanți și electorat, pe partea dreaptă ar urma o prăbușire greu de imaginat. Capitalismul, occidentul și statul de drept au și așa puțini susținători. După ce Băsescu/PDL/PMP vor parafa o alianță cu PNL care ar cauționa lovitura de stat din 2012, tabăra antioccidentală și antijustiție, electoral dreapta va arăta ca Hiroshima în 7 august 1945, cu moralul undeva la 150 de kilometri adîncime.

Tema care a legat PNL și PSD, care a fâcut un apendic al PSD din PNL, partidul istoric, simbol sl dreptei, membru al Alianței DA, e tocmai justiția. Singurele certuri pe justiție între cele două partide au avut loc atunci cînd PSD dădea semne de moderație sau retragere tactică. PNL a fost cel care nu a dat niciodată semne de moderație și a reacționat virulent chiar și împotriva PSD-ului, cum s-a întîmplat la lovitura de stat și la rămînerea lui Kovesi în fruntea DNA. PNL nu a protestat niciodată împotriva măsurilor stîngiste și populiste promovate de PSD, a protestat dosr cînd PSD nu a fost destul de radical împotriva  statului de drept, occidentului și justiției.

Nu în ultimul rînd, la fel ca și în Sodoma și Gomora, în PNL nu mai există absolut nimeni care să merite efortul. În PNL nu găsești personaje politice frecventabile.

PNL este un grup infracțional bine organizat și cu tradiție. De ce ar fi utilă o alianță cu o asemenea grupare?

PNL-ului, în schimb, i-ar fi extrem de utilă o asemenea alianță. L-ar ajuta în războiul pentru resurse cu celălalt grup infracțional organizat, PSD, și i-ar pune pe tavă jumătatea dreaptă a spectrului politic, după ce sute de mii de votanți care încă mai cred în capitalism, stat de drept și occident vor trece, pentru cîtrva cicluti electorale, la categoria scîrbiți și absenți.

Singurul cîștig al alianței cu PNL s-ar traduce în funcții și contracte pentru cei din PMP și PDL. Atît.

Cei care susțin o alianță cu PNL sînt ori nesfîrșit de proști, ori au de cîștigat dintr-o asemenea alianță pe partea de funcții, bani și, în general, acces la putere și resursele statului.

PDL si PNL se pot alia daca renunta fiecare la propriii alegatori

Celor care cred că PDL şi PNL se vor alia în al doisprezecelea ceas şi vor izola PSD la prezidențiale le pun următoarele două întrebări:

  1. Cîți fotbaliști s-au transferat între Steaua și Dinamo și invers în ultimii 50 de ani? Cîteva zeci din cîteva mii.
  2. Cîți suporteri s-au transferat între Steaua și Dinamo și invers în ultimii 50 de ani? Nu se știe dacă există așa ceva. Probabil or fi cîțiva. Din cîteva milioane.

PDL și PNL se află de ani de zile pe poziții antagonice în conștiința publicului. Alegătorii lor se află pe poziții antagonice, pe cele mai importante și mai arzătoare teme politice ale ultimilor șapte-opt ani. Politicienii pedeliști și peneliști poate că se înțeleg bine, poate că vor negocia o împăcare. Alegătorii însă nu au ce negocia între ei. Politicienii pot negocia alianțe, proiecte politice, legi, decizii, funcții, afaceri, șpăgi. Alegătorii nu au nimic concret de negocia între ei pentru a sări brusc împreună în aceeași căruță. Au investit prea mult emoțional în acești ani pentru a se schimba peste noapte. Alegătorii trăiesc din viziuni, speranțe, nădufuri, simpatii, antipatii, orgolii, dezamăgiri, iubiri, uri. Astea nu se negociază. Președinții de cluburi, fotbaliștii, antrenorii sau maseurii se pot transfera, pe bani, de la un club la altul, ba chiar pot negocia blaturi. Cîți suporteri transferați pe bani de la un club la altul ați văzut? Cîți suporteri ați văzut făcînd blaturi între ei? Bine, spre deosebire de suporterii de fotbal, alegătorii se mai schimbă, mai trec dintr-o barcă în alta, dar nu o fac peste noapte și nu fiindcă așa li se ordonă. O fac din dezamăgire, orgoliu, ură, o nouă speranță, o nouă iubire și alte asemenea.

Poate că pedeliștii și peneliștii se vor iubi și pupa pe la colțuri, dar asta nu înseamnă că alegătorii îi vor urma. Cu atît mai mult cu cît sînt despărțiți de teme importante pentru ei. Au potențialii alegători pedeliști și peneliști o temă comună? Antipesedismul nu e o temă comună. ”Dreapta” nu e o temă comună. Dreapta nici măcar nu e o temă. E un cuvînt care acoperă lipsa de idei și de credințe.

Care e tema care îi va face pe peneliști și pedeliști să uite că sînt despărțiți pe temele justiție, stat de drept, Occident, Băsescu, moguli? Și e dezirabil să aruncăm la gunoi teme decisive ca justiția, statul de drept sau Occidentul numai pentru a-i vedea pe pedeliști și peneliști împreună? Și dacă PNL și PDL renunță la temele care i-au definit în acești ultimi șapte-opt ani, nu-și pierd ambele alegătorii?

Să ne intre bine în cap: PNL și PDL nu sînt despărțite conjunctural, PNL și PSD nu sînt împreună conjunctural. PNL și PDL sînt despărțite, atît ele cît și alegătorii lor, pe teme definitorii, centrale. PNL și PSD sînt unite, atît ele cît și alegătorii lor, pe teme definitorii, centrale.

Alianța în al doisprezecelea ceas între PDL și PNL, alianță care ar izola PSD la prezidențiale, e o iluzie păguboasă.

 

Presedintele si noua Constitutie. Argumente si scenarii.

Iată o listă cu articole pe care le-am scris de-a lungul timpului pe Blogary despre prezidențiale și o nouă Constituție. Știu, nu sînt grohăieli motivaționale și urături sub LSD, nu sînt nici predicții, însă găsiți aici toate scenariile, simulările și argumentele posibile și imposibile. Lucrurile nu sînt chiar atît de simple și de clare nici pentru USL. De obicei, politicienii nu văd în viitor și nu sînt capabili să imagineze consecințele deciziilor de azi.

19 aprilie 2013 –  Antonescu președinte, Ponta cel mai puternic om în stat, Băsescu renăscut 

Un lucru e clar: pe actuala Constituție, Victor Ponta va candida la prezidențiale. Există însă, în același timp, și posibilitatea unui armistițiu Ponta-Antonescu, prin care USL rămîne unit și Antonescu candidează la prezidențiale. Un asemenea armistițiu presupune modificarea Constituției și negocierea puterii între Președinte și Prim Ministru. Probabil PSD-ul va cere ca în noua Constituție președintele să nu mai poată desemna premierul și acesta să fie automat președintele partidului care a cîștigat majoritatea relativă. În același fel se pot negocia și serviciile, și justiția. PSD-ul nu va accepta un Președinte puternic și în același timp pe Antonescu candidat din partea USL.

Prima mențiune publică a scenariului negocierii între PSD și PNL a unei noi Constituții cu președinte slab, din cîte știu eu, deși s-ar putea să mă înșel. Dacă n-aveau ideea (greu de crezut, la consultanți useliștii stau infinit mai bine decît dreapta), atunci să-mi spună să-mi deschid contul ăla din Insulele Seychelles în care o să bage 1 milion de euro.

22 aprilie 2013 – Vor avea PSD și PNL candidat comun la prezidențiale?

S-ar putea negocia o susținere doar după ce Constituția va fi modificată astfel încît președintele să nu mai desemneze premierul. Dar chiar și așa, partidul care desemnează premierul nu ar avea puterile pe care le are acum președintele.

…

S-ar putea negocia scăderea puterilor prezidențiale prin modificarea Constituției însă trecerea unei noi Constituții nu e sigură, pe de o parte, iar pe de altă parte nu ar rezolva prea mult problemele PSD-ului, care s-ar vedea izolat într-un sistem parlamentar de facto. Chiar și cu 35-40% în 2016 PSD riscă opoziția, așa cum am mai arătat. De obicei, partidele mai mici negociază mai bine între ele și cîștigă fiecare mai mult decît dacă ar negocia cu partidul cel mai mare, ceea ce face ca partidul cel mai mare să rămînă izolat. Faptul că premierul este desemnat de partidul cu cele mai multe mandate nu asigură însă și trecerea guvernului, dacă nu există, ca în cazul președintelui, posibilitatea de a forța o majoritate sub amenințarea dizolvării Parlamentului. Astfel, PSD, chiar și cu un Antonescu președinte decorativ, ar putea avea surpriza ca din 2016 să treacă în opoziție.

28 mai 2013 – Puterea politică se mută de la Președinte la partidele mici, au decis partidele mari

Al doilea partid ca număr de mandate are șanse mai mari decît primul partid să dea guvernul, iar partidele mici devin extrem de puternice. Astfel, partidul cel mai mare primește dreptul de a nominaliza premierul. Negociază cu celelalte partide și nu ajunge la o soluție. Guvernul nu trece. Al doilea partid ca număr de mandate primește dreptul de a nominaliza premierul. De frica anticipatelor, partidele se vor înțelege între ele și de data asta guvernul va trece. Partidele mici vor negocia mult mai dur cu primul partid decît cu al doilea.

5 iunie 2013 – Constituția și Partidul Superputere

Dacă se păstrează actualul sistem sau se trece la sistem unicameral ”pur”, se adoptă sistemul de vot majoritar (așa-zisul ”uninominal pur și dur”) iar Președintelui i se ia atribuția desemnării premierului, există riscul ca Parlamentul să reprezinte puterea unui singur partid, iar un Parlament puternic, neechilibrat de alte puteri, transformă partidul majoritar într-o superputere politică.

6 iunie 2013 – Situațiunea strategică

Propunerile PSD vizează eliminarea Președintelui din ecuația puterii, rămînînd ca aceasta să fie disputată doar de partidele cu structuri teritoriale puternice, așa cum este PSD și așa cum speră să devină PNL.

11 iunie 2013 – ”Constituția Antonescu” menține atribuțiile prezidențiale în desemnarea premierului

Văd că n-a remarcat nimeni, dar Președintele păstrează în continuare aceleași puteri ca și pînă acum în desemnarea premierului. Toată presa o dă în continuare cu ”Președintele decorativ”, în condițiile în care amendamentul Chiuariu conservă forța politică a Președintelui. Mă mir însă că acest amendament le-a scăpat pesediștilor și că au fost păcăliți atît de ușor. Asta dacă ei chiar iau în serios Comisia Antonescu și nu joacă teatru ca să-l îngroape pe Antonescu, noul tată al Constituției.

12 iunie 2013 – Desemnarea premierului în variantele Băsescu, Chiuariu și Dragnea

Ceea ce este extrem, extrem de important, decisiv chiar, și schimbă complet datele problemei, este nesincronizarea alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare. Dacă alegerile ar fi fost simultane, atunci Președintele nu ar fi avut marjă de manevră nici în ”varianta Chiuariu”. Ar fi venit la putere ca reprezentant al unei alianțe și probabil că susținerea la prezidențiale ar fi fost condiționată de formarea unei alianțe politice care apoi să dea premierul. În condițiile în care între alegerile prezidențiale și cele parlamentare e o distanță de doi ani, un politician poate ajunge președinte ajutat de o alianță apoi în doi ani poate schimba alianța. Să zicem că-l cheamă Antonescu (am luat un nume la întîmplare) și ajunge președinte în 2014 cu ajutorul alianței PSD-PNL apoi inițiază formarea unei alte alianțe, PNL-PDL, să zicem, din rîndurile căreia desemnează apoi un premier în 2016 (o alianță are șanse foarte mari să bată PSD).

19 iunie 2013 – Trei chestii fierbinți

  1. Așa cum am mai scris, dacă trece actuala variantă de Constituție, PSD îl poate sprijini pe Antonescu să cîștige alegerile prezidențiale în 2014 iar în 2016 Antonescu poate da guvernarea unei alianțe din care face parte PNL, dar nu și PSD.  Alegerile prezidențiale și parlamentare sînt la doi ani distanță, iar un lider politic poate fi ales Președinte din partea unei alianțe, iar între timp să schimbe împreună cu partidul său alianța și să dea guvernarea peste doi ani unei alte alianțe. Eu sînt convins că PSD nu va vota o asemenea modificare. Va prefera ori actualul sistem în care Președintele poate, la limită, forța o majoritate, iar Ponta va candida la prezidențiale, ori va prefera un sistem în care Președintele desemnează premier de la partidul, nu de la alianța, cu cele mai multe mandate (varianta Dragnea).

27 iunie 2013 – Personalizarea alianțelor

Pe termen scurt PSD e avantajat de sistemul semiprezidențial, pe termen mediu și lung e avantajat de sistemul parlamentar. Cu alte cuvinte, poate încerca modificarea Constituției și eliminarea atribuțiilor prezidențiale, dar care să opereze după ce expiră mandatul prezidențial al lui Ponta. Dacă vom rămîne la actualul sistem, partidul mare, PSD în cazul nostru, va avea întotdeauna această problemă: personalizarea alianțelor împotriva sa.

3 iulie 2013 – Antonescu președinte, șansa unității dreptei.

  1. Varianta ”Președinte cu atribuții reduse – Constituția nouă”: Antonescu, ajuns președinte, forțează o alianță anti-PSD înregistrată la tribunal între PNL și celelalte ”partide de dreapta” (PDL, FC, PNȚcd, NR) și în 2016, dacă această alianță are mai multe mandate decît PSD, va da premierul (conform ”Constituției Antonescu”, amendamentul Chiuariu, ”Președintele desemnează premier de la partidul sau alianța cu cel mai mare număr de mandate). Din decembrie 2014, cînd își începe mandatul prezidențial, și pînă în septembrie 2016 Antonescu are timp suficient să forțeze ”unitatea forțelor de dreapta”.

 

9 iulie 2013 – Revizuirea Constituției și Antonescu candidat USL: șanse minime

Dacă PSD ajunge pînă în toamnă cu Antonescu candidat din partea USL, PNL poate trage de timp la proiectul de revizuire a Constituției, poate chiar introduce în proiect prevederi neconstituționale, care să blocheze proiectul la Curtea Constituțională. Și se poate trezi astfel partid prezidențial iar Antonescu președinte cu atribuțiile lui Băsescu. Iar asta va schimba complet echilibrul politic și va face din Antonescu cel mai puternic politician iar din PNL cel mai puternic partid. Astfel, după 2016 PNL poate spera și la premier, într-o alianță cu PDL (dacă va supraviețui) sau chiar cu PSD, care va trebui să tacă și să înghită.

11 iulie 2013 – Scenarii și riscuri prezidențiale

Nici Antonescu nu e într-o situație prea bună. Dacă USL rămîne unit și Antonescu este candidatul alianței, în varianta în care trece revizuirea Constituției și președintele își pierde puterea, PSD se va demobiliza în turul II al prezidențialelor. Există chiar riscul să se demobilizeze întregul USL: Nici pesediștii, nici peneliștii nu mai au ce cîștiga de pe urma unui președinte fără atribuții, iar costurile financiare, de timp și energie în campania electorală și mobilizarea la vot în turul II nu-și mai au rostul. Dacă Antonescu va cîștiga prezidențialele, va trebui să-și dea demisia din PNL, însă ar rămîne cu influență destul de puternică în partid, dar nu comparabilă cu a unui președinte cu atribuțiile constituționale de acum.

Scenariu pentru 24-25 mai: suspendare, o noua Constitutie si europarlamentare

UPDATE 14 ianuarie.

Înțeleg că alegerile europarlamentare pot fi puse în perioada 22-25 mai. Ceea ce înseamnă că USL va pune europarlamentarele pe 24 mai. În ziua respectivă partidele își mobilizează alegătorii ca de obicei. Prezența va fi între 25% și 30%. Nu se pune problema vreunui boicot. Va fi și prima zi de referendum pentru Constituție. A doua zi, pe 25 mai, se pune referendumul pentru demiterea președintelui. Și va fi și a doua zi de referendum pentru Constituție. În această zi sînt mobilizați la vot, prin referendumul pentru demitere, cei care nu ar fi venit în 24 mai și pe care nu-i prea interesează partidele. Nu va fi niciun boicot, deci va fi mobilizare maximă din partea tuturor taberelor politice. Absolut toți vor chema lumea la vot. În prima zi, pentru a se asigura cu cît mai multe mandate de europarlamentar și pentru a vota pentru sau împotriva Constituției, a doua zi, pentru a vota pentru sau împotriva lui Băsescu, pentru sau împotriva Constituției. Vor aduce PSD, PNL, PC, UNPR, UDMR, PPDD, PRM, PDL, PMP, PFC și PNȚcd peste 50% dintre alegători în 2 zile? Posibil.

  • 24 mai, referendum pentru demiterea președintelui Băsescu și prima zi de referendum pentru Constituție;
  • 25 mai, alegeri europarlamentare și a doua zi de referendum pentru Constituție. Probabil Băsescu nu este demis, însă se mobilizează alegătorii pentru Constituție.

Să zicem că vin la suspendare în jur de 40-50%, în condițiile în care Băsescu sigur nu va mai accepta boicotul. Un boicot la referendumul pentru Constituție cuplat cu venirea la referendumul pentru suspendare este foarte greu de realizat, în condițiile în care ”dreapta” nu are infrastructuri politice serioase și canale de comunicare cu marile mase populare.

A doua zi, la europarlamentare vor mai veni încă 25-30%, și aici niciun partid nu-și va permite să vorbească de boicot. Ba mai mult, nu-și va permite să vorbească deloc de boicot, nici măcar pentru prima zi, pentru a nu-și confuza alegătorii. Toate partidele vor mobiliza la vot, pentru sau împotriva noii Constituții, pentru sau împotriva suspendării lui Băsescu, ca să nu-și gonească alegătorii de la europarlamentare. În weekendul europarlamentarelor nu se poate discuta de boicot.

În jur de 25-30% dintre alegători vor veni de două ori la vot, și sîmbătă și duminică, în prima zi pentru a vota suspendarea și Constituția, a doua zi pentru a vota la europarlamentare și Constituția, dacă nu au votat-o în prima zi. Un asemenea weekend complicat electoral cere multă informație și comunicare cu marile mase alegătoare, deci vom asista la un adevărat război mediatic susținut de USL, care probabil ca pînă în mai va ocupa 95% din canalele de comunicare (acum ocupă probabil 80%). Oamenii trebuie scoși la vot două zile la rînd și vor trebui să voteze pe trei buletine: referendum pentru demitere, referendum pentru Constituție, europarlamentare.

Riscul USL-ului e să obosească oamenii în prima zi și să nu mai vină a doua zi la europarlamentare, iar riscul PSD-ului, destul de mic însă, e să fie demis Băsescu și să nu treacă noua Constituție, iar în august să fie prezidențiale anticipate după actuala Constituție, ceea ce va face din Antonescu un președinte cu atribuțiile lui Băsescu. Însă e greu de crezut că referendumul pentru noua Constituție nu va scoate în două zile scorul pe care îl va scoate referendumul pentru demiterea lui Băsescu într-o zi.

Dacă scenariul anunțat de USL, referendumul în 24 mai și 25 mai, împreună cu europarlamentarele, va deveni realitate, vom asista la unul dintre cele mai dure războaie politice, mediatice și electorale din ultimii 24 de ani. Dacă se va adăuga și referendumul de demitere a lui Băsescu, vom asista categoric la cel mai dur război politic, mediatic și electoral al României moderne. Și cel mai dezechilibrat din punctul de vedere al taberelor. Vom avea cinci Goliați versus un văr mai mic și mai bolnav al lui David.

Pe ce infrastructură politică, mediatică, civilă și doctrinară ne putem baza în varianta unui astfel de război? Aiasta e întrebarea.

Și care ar fi strategia de urmat într-o asemenea penurie de resurse? Partidele nu vor susține niciun fel de boicot, în joc fiind funcțiile de europarlamentar, adică obiectivele politice centrale, vitale, ale anului 2014 pentru politicienii ”dreptei”. Băsescu nu va susține niciun fel de boicot în cazul suspendării. Astfel, boicotul iese din discuție. Nu se pune problema ca cineva să ceară boicotul la referendumul pentru Constituție și să ceară venirea la vot la referendumul pentru suspendare și la europarlamentare. E prea riscant și complicat, mai ales pentru ”dreapta”, căruia îi lipsesc canalele de comunicare cu alegătorii și comunicatorii capabili să exprime ceva clar și coerent.

Astfel, șansa ”dreptei” e să fie mai mulți de NU decît de DA, atît la referendumul pentru demitere a președintelui, cît și la referendumul pentru adoptarea noii Constituții. Asta înseamnă ca ”dreapta” să ia mai mult decît USL și la europarlamentare. Ca demiterea președintelui și noua Constituție să fie respinse e nevoie de peste 50% din voturi împotrivă, pentru fiecare referendum. În condițiile în care USL susține demiterea și noua Constituție, iar ”dreapta” respinge demiterea și noua Constituție, ”dreapta” va trebui să învingă USL și să ia peste 50%.

Mai există varianta unui boicot total, dar aici va trebui să luptăm împotriva tuturor partidelor, lui Băsescu și ambițiilor europarlamentare ale politicienilor ”dreptei”. Și oricum, boicoturile astea duse la infinit sînt greu de argumentat. Nu putem refuza lupta la infinit, doar pentru că sîntem mai puțini.

Sînt convins că la dreapta se va vorbi acum la infinit de strategii de gherilă, neconvenționale, idei geniale cum să faci din rahat bici și să pocnească. Nu merge. E nevoie de un partid de 40-50% și de un imperiu media. Ieri, dacă se poate.

Dacă noua Constituție trece nu e totul pierdut. Dacă rămîne Constituția actuală și Ponta sau orice alt pesedist sau uselist cîștigă prezidențialele, cinci ani sîntem pe bară. Cel puțin cinci ani. Dacă trece noua Constituție, puterea se decide la parlamentare. Astfel, nu ne rămîne de făcut decît un partid de 45-50% și cel puțin un imperiu media și o structură nonguvernamentală la fel de formidabilă ca partidul și imperiul media.

PS. Deși, dacă Antonescu rămîne o piedică în calea ascensiunii prezidențiale a lui Ponta, așa cum susțin mulți de la ”dreapta”, el rămîne o piedică și dacă îl oprește pe Ponta în interiorul USL. Așa că putem sta liniștiți și fi fericiți. Mai multe despre subiectul ăsta am scris în 21 noiembrie 2013: Crin Antonescu, înger și demon, karamazovul românilor. Oricum, ideea de a spăla candidatul USL-ului la prezidențiale nu e una dintre ideile cele mai geniale ale ”dreptei”.

Luminosul 2014

Anul cînd se vor lămuri cu noi

Întunericul e propice dăunătorilor. Nu degeaba Iliescul a organizat cu maximă atenţie alegerile din mai 1990. Reflectoarele erau aţintite asupra ţării noastre, iar imensul capital de simpatie al lumii capitaliste faţă de România, dat fiind că era imens, trebuia făcut ţăndări. A fost făcut. Comunişti sulemeniţi la putere, cu majorităţi halucinante, mineri în acţiune, cu toată dîrzenia, deci România izolată cu un prudent cordon sanitar. Fără NATO, fără UE. N-aveţi faţă. Perfect. Dăunătorii îşi puteau vedea de treabă, în bezna generoasă a “democraţiei originale”.

La fel de judicios, Iliescul a decis convocarea unui nou scrutin după numai doi ani. Alegerile româneşti s-au aliniat, astfel, la cele prezidenţiale americăneşti, eveniment electoral nu doar mult mai vizibil, ci singurul vizibil în anii respectivi. Magnet pentru toate reflectoarele posibile. Complet eclipsate, amărîtele noastre de alegeri, atenţia cui s-o atragă? În 1992, a nimănui. Totuşi, în 1996, alegerile noastre au atras atenţia electoratului nostru. Evoluţie neaşteptată, de-a dreptul şocantă, alegătorii alegînd, majoritar, direcţia opusă Iliescului.

La noi, însă, electoratul primise un rol insignifiant. Să le dea unora, periodic, o pîine bună de mîncat, şi anume, luîndu-şi-o de la gură. Pe găleţi, ulei, zahăr, mici, concerte gratis şi promisiuni deşarte. Cu rare excepţii, aleşii erau cam totuna. De pildă, Emilul s-a declarat, cu gentileţe, învins de marea corupţie, de securitate, de oricine şi orice a binevoit să-l învingă, şi a ieşit din scenă. Pentru a se dedica scrisului, alegînd libertatea, cum ar fi la Antena 3.

Lumina de la capătul tunelului

În conul de întuneric bine fixat, românii au revenit, în 2000, la luminatul şi blîndul despotism democratic iliescian. Dar în coasta Iliescului crescuse, ca premier, Năstasele. Atent consiliat de soţie, Năstasele a simţit nevoia ieşirii la rampă. În ciuda beznei prin care nu se vedea mare lucru, Occidentul a decis să ridice carantina. Contextul internaţional de după 11 septembrie 2001 a jucat un rol major. Contribuţia decisivă a fost, însă, a Marelui Licurici. Dacă nu voia el, personal, ciuciu.

Încurajat de aderarea la NATO şi de apropiata aderare la UE, Năstasele s-a gîndit să-şi tragă o preşedinţie mai lungă. Cinci ani, nu patru. Gîndul că lungirea mandatului i-ar putea profita altuia nu l-a străbătut. Nici gîndul puşcăriei. N-avea cum, din moment ce n-avea cine. Să-i ia mandatul. Ghinion. Suferind o interesantă mutaţie ideologică, Băsescul s-a trezit, poate din ce-a citit, poate din ce-a vorbit cu unii, cu alţii, că e de dreapta. Pe bune, nu doar de formă. Şef la un partid de stînga cu destin de dreapta. Chit că doar el a crezut că se poate aşa ceva.

Eclipsate, iarăşi, de alegerile americăneşti din 2004, cele româneşti au adus la putere Băsescul, în baza promisiunii că, de data asta, electoratul va avea, net, mai multă pîinică. “Să trăiţi bine”, gen. A mers, dar puţin, cît a durat bula imobiliară. Partidul Băsescului, de dreapta în vorbe, de stînga în fapte, l-a susţinut temporar, în lupta cu dăunătorii comunismului reîmpachetat. Le mai zice şi “caracatiţa corupţiei”. Aia călare pe bugetul statului, jaf denumit la noi, pentru electoratul neatent, capitalism. Băsescul a scăpat de suspendarea din 2007, declanşată de dăunători pentru a opri reformele, deci intrarea lor în pîrnaie, dar a venit criza. Iar Marele Licurici, cu care Băsescul legase o prietenie, şi-a terminat mandatele şi a lăsat locul altui băiat.

Tunelul de la capătul luminii

Astfel, în 2009 au avut loc primele alegeri de după 1990 neeclipsate de alea americăneşti. Total în lumina reflectoarelor. De la Realitatea şi Atena 3, că Occidentul avea criza pe cap. Au fost cele mai jegoase alegeri româneşti moderne, cantitatea de lături deversată de argatologii şi slugologiştii TV depăşind orice aşteptări. Totuşi, Băsescul a cîştigat la limită. Doar ca să fie suspendat iar în 2012, după ce Năstasele intrase la puşcărie, iar tovarăşii lui ştiau că ei urmează. Foarte ocupaţi cu realegerea lui Obama, americanii tot au găsit timp să oprească, parţial, puciul parlamentar al USL. L-au frînat iar în decembrie 2013, cînd cu superimunitatea, aministierea şi graţierea tuturor corupţilor. Nu vă faceţi iluzii că n-au fost americanii. Treaba e cîtă vreme vor mai fi?

În 2014, SUA nu-şi aleg preşedintele, criza s-a domolit, astfel că prezidenţialele din România vor putea străluci în voie. Mai ales dacă recordul de lături stabilit în 2009 va fi bătut. Da, legătura făcută cu prezidenţialele americane e ironică. Da, cu excepţia unor politicieni şi experţi, occidentalilor li se rupe de soarta României. Da. Însă lucrurile s-ar putea schimba radical, dacă alegerile din 2014 vor face pentru România ce au făcut cele din 1990. Atunci, România s-a întors, în majoritate, cu spatele la Occidentul care îi ţinea uşa larg deschisă.

A făcut-o, pe jumătate, şi în 2012, aducînd la putere “cea mai cinstită guvernare”. Ca membră în NATO şi în UE. Rămîne cealaltă jumătate: prezidenţialele din 2014. Care i-ar putea face pe mulţi să se întrebe, foarte serios, ce mă-sa caută România în NATO şi în UE? Pe cine au primit, dacă românii asta aleg? Cordonul sanitar ar putea fi reinstalat. Cu scop invers, de data aceasta. Premizele sînt încurajatoare. Partea cea mai activă a publicului crede că România are capitalism, deci e normal să fie anticapitalistă. Partea cea mai inertă suspină, în sondaje, după comunism. De aceea, 2014 nu poate fi decît luminos. Va ieşi la lumină ce-a ajuns România, prin ce alege. Consecinţele vor decurge din opţiunea exprimată. Mai luminos de-atîta, ce vreţi?