Sondaje prezidentiale

Iată cîteva variante de prezidențiale cu care să vă jucați în nopțile cu lună plină:

Varianta USL ia tot

Cu cine ați vota în turul II al prezidențialelor?

Vezi rezultatul votului

Loading ... Loading ...

Vatianta USL ia tot și Dragnea gîtul lui Ponta

Cu cine ați vota în turul II al prezidențialelor?

Vezi rezultatul votului

Loading ... Loading ...

Varianta Predoiu și un prieten

Cu cine ați vota în turul II al prezidențialelor?

Vezi rezultatul votului

Loading ... Loading ...

Varianta Predoiu și un prieten, dar nu același

Cu cine ați vota în turul II al prezidențialelor?

  • Predoiu (74%, 189 Voturi)
  • Nu votez (23%, 59 Voturi)
  • Dragnea (4%, 9 Voturi)

Total Votanţi: 257

Loading ... Loading ...

Varianta ”doamna și cățelul”

Cu cine ați vota în turul II al prezidențialelor?

  • Udrea (59%, 154 Voturi)
  • Nu votez (33%, 87 Voturi)
  • Ponta (8%, 22 Voturi)

Total Votanţi: 263

Loading ... Loading ...

Varianta ”doamna și hingherul”

Cu cine ați vota în turul II al prezidențialelor?

  • Udrea (61%, 156 Voturi)
  • Nu votez (34%, 86 Voturi)
  • Dragnea (5%, 12 Voturi)

Total Votanţi: 254

Loading ... Loading ...

Elena Udrea la prezidentiale? Suna periculos, trage fusta mai jos…

Să presupunem că Elena Udrea va candida la prezidențiale. Nu știm dacă va candida, nu știm nici măcar dacă are de gînd să candideze. Dar să presupunem că ar face-o. Ce mesaje va avea campania Udrea și ce mesaje va avea campania anti-Udrea?

Mesaje ale campaniei Udrea:

  • Votați Băsescu pentru al treilea mandat!
  • Elena Udrea înseamnă continuitate în proiectul Băsescu și lupta împotriva PSD/PNL/USL/mafioților/stîngii etc
  • Elena Udrea îl va desemna premier pe Traian Băsescu în 2016. După ce Elena Udrea va cîștiga prezidențialele, dreapta unită va veni la guvernare. Elena Udrea va desemna premier de la marele partid al dreptei.
  • Elena Udrea a avut curaj să candideze, cînd alții nu și-au asumat această luptă grea. Elena Udrea e bătăioasă și, dacă alții s-au resemnat și nu mai vor să lupte împotriva celor care au dat lovitura de stat în 2012, ea a continuat să creadă în șansa dreptei unite și în șansa de a învinge pe cei care au dat lovitura de stat din 2012, care au adus românii la sapă de lemn, care au mințit și înșelat așteptările electoratului.
  • Traian Băsescu are încredere în Elena Udrea
  • Elena Udrea a învățat de la cel mai bun
  • Elena Udrea a trecut examenul votului popular în 2008 și 2012, cînd a cîștigat alegerile în colegiul în care a candidat, în ciuda vicisitudinilor, a atacurilor presei și întregii clase politice, a valului USL în 2012
  • Elena Udrea a arătat că are forță de caracter ca politician. Deși a fost supusă unor atacuri inimaginabile, mîrșave și mîrlănești, din partea adversarilor politici și a presei, atacuri inacceptabile din partea unor bărbați la adresa unei femei, a suportat cu răbdare și calm atacurile, a dovedit că are rezistență și sînge rece, că nu-și pierde cumpătul și că nu cedează.
  • Elena Udrea e prima femeie care chiar are șanse să ajungă președinte
  • Elena Udrea a fost un ministru bun. Ponta și Antonescu n-au fost în stare măcar să zugrăvească ce a construit Elena Udrea. Bine că au venit să taie panglici la proiectele făcute de Elena Udrea…
  • Elena Udrea știe problemele locale, știe problemele primarilor, ale administrațiilor locale, cunoaște problemele cu care se confruntă oamenii din țară.
  • Elena Udrea a reușit să unească dreapta, ceea ce n-a reușit nici Blaga, nici altcineva.
  • Dacă Elena Udrea ajunge președinte, Marele Partid al Dreptei Unite va fi condus de Traian Băsescu.

Mesaje ale campaniei anti-Udrea:

  • Sîntem în Turkmenistan? Uzbekistan? Kazahstan? În ce stan sîntem noi aicea? Statuie aurită nu-și face Băsescu? Că amanta și-o pune moștenitoare, ode îi cîntă intelectualii de curte.
  • România e proprietatea privată a clanului Băsescu-Udrea? Și-o împart în spațiu și timp cum vor ei?
  • Băsescu e Putin. Putin de România. V-am mai zis, nu ne-ați crezut. Așa cum Putin l-a pus moștenitor pe Medvedev, așa și Băsescu a desemnat-o moștenitoare pe Udrea. Cine știe, dacă acest popor e atît de orb încît s-o aleagă pe Udrea, după ce Udrea va ajunge președinte, va modifica Constituția, ca să revină Băsescu la Cotroceni. Băsescu vrea să stea 25 de ani în fruntea țării, ca Ceaușescu.
  • Să vedem ce zic acum toți curații și intelectualii finuți, după ce Băsescu le-a tras-o și le-a arătat că nu dă doi bani pe ei, că vrea doar să-și aranjeze clanul. O să-i pupe toți papucul Elenei Udrea?
  • Clanul Băsescu-Udrea vrea să transforme România în monarhie neconstituțională.
  • După încoronarea lui Cioabă urmează încoronarea lui Udrea?
  • Lui Băsescu îi e frică. Știe că dacă nu va mai fi el la Cotroceni va trebui să răspundă pentru răul făcut poporului român. D-aia vrea să-și proptească acolo amanta, moștenitorul clanului, ca să scape de răspundere.
  • Băsescu e un bătrînel penibil, confuz și disperat. Și-a pierdut orice rațiune și responsabilitate. Este în incapacitate psihică. Bine că scăpăm de el. Vă dați seama că omul ăsta a avut toată România pe mînă timp de zece ani? E de mirare că țara asta încă mai există.
  • Acum vedeți cine a condus de fapt România timp de zece ani? Carol al II lea și Elena Lupescu au condus-o tot zece ani și au lăsat-o în ruine, dar măcar Carol al II lea nu a lăsat țara moștenire amantei.

Mesajele pro-Udrea pornesc de la premisa că Traian Băsescu va mai însemna ceva după această mișcare, iar mesajele anti-Udrea pornesc de la premisa că antipatia față de Udrea este extrem de ridicată. Este însă posibil ca după o posibilă mișcare prin care Băsescu o susține pe Udrea, acesta să nu mai însemne nimic aproape pentru nimeni și este posibil ca Elena Udrea să nu fie chiar atît de antipatizată.

Ar mai fi și asta o variantă, dar nu pentru prezidențiale:

Ca și în cazul ”Macovei, ministrul justiției din umbră”, efectul declarațiilor Elenei Udrea va fi contrar intenției. Rolul de fată din popor, țărancă sănătoasă de la Buzău, cu farmece, ambițioasă, ajunsă curtezană machiavelică, pricepută la administrație și deținătoare de rețele, structuri, puteri și influențe o prindea mult mai bine. Adică era credibil. Nu-i plăcea lui Pora (dar ce-i place lui Pora, stimați cetățeni?) însă la popor mergea binișor. Udrea putea vinde foarte bine povestea popular-aspirațională hip hop-Pantelimon-Dinu Păturică, veche de mii de ani, de țărancă fatală, dezghețată și muncitoare, ajunsă la Curtea Regelui. Dar nu, nene,  a vrut să fie  Rosa de Luxemburg cu bicicletă, lovită de gaze lacrimogene în lupta cu sistemul. Elena Udrea a fost un bun ministru, în comparație cu alți miniștri, se pricepe la organizare și chestii, are energie, e loială, e ambițioasă, dar nu are viziune politică. Nu crede în nimic și nu are imaginație deloc. Dar absolut deloc. E un Dragnea cu fustă, nu are viziune sau anvergură politică.

Citește mai mult la www.blogary.ro/comunitatea-blogary/monica-macovei-si-elena-udrea-functionara-de-partid-si-revolutionara-de-caldarim/ © Blogary

Am citat dintr-un om deștept. Adică din mine.

Strategii?

Udrea – trebuie să rămînă singură pe partea dreaptă, să nu aibă concurent (deci trebuie să preia PDL), să se erijeze în continuatoarea lui Băsescu și cea care unifică dreapta, care e capabilă să negocieze în caz că nu intră în turul 2. Dacă intră în turul 2, va fi antipesedista reaua mai mică, asta e, nene, votați cu Ponta? Ați înnebunit? Nu votați deloc? Dacă nu votați deloc iese Ponta. Adică e ca și cum ați vota cu Ponta. Nu votezi deloc, votezi Ponta.

antiUdrea – un candidat frecventabil în primul tur pe partea dreaptă care să o concureze în fața votanților antiUSL și blocarea oricărei încercări a Elenei Udrea de a prelua PDL. În turul II, dacă se ajunge pînă acolo, blocarea alianței PDL (condus de Udrea) – PNL.

Și varianta cea mai tare, care mi-a venit acuma: Udrea, candidat PSD din umbră. USL nu se rupe, Antonescu candidat prezidențial boicotat de PSD. Udrea, președintele țării care e fată bună, de mare încredere și în relații excelente cu toată lumea.

Bine, sînt tot felul de posibile combinații, dar despre asta, altă dată.

Concluzii dupa septembrie: situatia prezidentiabililor

Postarea are două părţi: prima poate fi citită mai lejer, a doua este un pic mai complicată şi recomand abordarea ei cu cafea / ţigară / orice alt viciu personal care măreşte producţia de serotonină. Niciuna din părţi nu necesită diplome de sociologie, ci un pic de bun simţ statistic.

Partea 1, mai uşurică:

În urmă cu două săptămâni (http://www.blogary.ro/editorial/mru-in-sondaje-sageata-fara-arc/) scriam despre MRU că în ceea ce priveşte opţiunea de vot la prezidenţiale: „[El] a început o lentă dar evidentă creştere: 9% în februarie şi aprilie, 11-12% în iunie şi acum”. În acelaşi articol scriam şi că „aproximativ 10% din românii aflaţi în ţară sunt fani MRU. Au încredere mare sau foarte mare în el, l-ar vota la prezidenţiale indiferent ce şi cum. Aici se află 1,6 milioane voturi, insuficiente pentru ajungerea în turul doi, dificil de protejat fără o organizaţie solidă care să fie prezentă în toate secţiile de votare.”

Ultimul sondaj INSCOP privind intenţia de vot la prezidenţiale pune parţial sub semnul întrebării afirmaţiile de mai sus: MRU scade, nu mult dar semnificativ. Motivul? Unul menţionat în articolul de acum două săptămâni în chiar ultima frază: „apariţia altor candidaţi ai opoziţiei (ex. Predoiu) e o vulnerabilitate majoră.” Mai clar spus, o treime din votanţii PDL au devenit conştienţi de faptul că în curând partidul îşi va nominaliza un candidat propriu, au renunţat la MRU şi au început să numească în sondaje lideri PDL (nu Predoiu ci Emil Boc sau Elena Udrea). De asemenea, o feliuţă de votanţi potenţiali ai lui MRU au început să se axeze spre alte opţiuni posibile (Isărescu).

Partea 2, ceva mai complicată:

Indiferent că vorbim de oamenii hotărâţi să voteze la prezidenţiale (6,5 milioane) sau de toţi cei care au o părere (12 milioane), lucrurile stau aproape la fel când îi întrebi pe respondenţi care este prima lor opţiune:

Antonescu 26%

Ponta 24-25%
MRU 8-11%

Traian Băsescu (!) 6-7%

Restul: sub 6% fiecare, 30-36% în total.

Ce se află la „restul”? Candidaţi marginali (Diaconescu, Vadim) şi rezervoare electorale care ar putea fi activate. Cei care optează instinctiv pentru Oprescu, de exemplu – dacă favoritul lor nu candidează, ei ar vota cu Ponta, cu altcineva sau ar sta acasă? Problemele mari de reorientare sunt la PNL (4% din cei care au o opţiune la prezidenţiale merg pe mâna lui Iohannis sau Tăriceanu mai degrabă decât Antonescu) şi evident la opoziţie. Dar să presupunem că toată lumea se reorientează pe linie de partid, fără ezitări. Atunci bazinul maximal devine:

Candidatul PSD (Ponta + Oprescu + Geoană) 34%

Candidatul PNL (Antonescu + Iohannis + Tăriceanu) 30%

Candidatul Opoziţiei (MRU + Băsescu + Udrea + Boc + cei care optează pentru Isărescu) 24%

Diaconescu + Vadim 8%

Neclar 4%

Opoziţia non-PPDD-istă are două sarcini dacă nu vrea să vadă turul doi din fotolii:

a) să-l prindă din urmă pe Antonescu. Asta-i partea mai uşoară.

b) să găsească un candidat care să atragă

– susţinerea PDL

– susţinerea celor care îl susţin pe MRU (cel mai simplu chiar prin numirea sa drept candidat oficial)

– susţinerea celor care şi acum îl preferă pe TB oricărui candidat (600 mii voturi!).

Dacă se ratează o ţintă din acestea trei, fie prin existenţa a doi-trei candidaţi ai „dreptei”, fie prin demobilizarea unui segment din cele trei, Antonescu ar putea păşi cu uşurinţă în turul decisiv.

O dilema strategica pentru Victor Ponta

Să zicem că eşti Victor Ponta. Ce ar însemna susţinerea lui Crin Antonescu la prezidenţiale?

În 2014, liderul PNL ar câştiga prezidenţialele. Forţa organizaţională combinată a PSD şi PNL n-a fost învinsă decât o singură dată în ultimele decenii (turul doi din 2009), într-un set de circumstanţe greu de repetat.

În 2016 au loc alegeri parlamentare şi mandatul tău de prim-ministru se încheie. Va lua un partid 50%+1 din mandate? Aproape imposibil în sistemul actual de vot. Crin Antonescu ar avea atunci două opţiuni:

1. Premier de la PNL sau PDL şi deci o coaliţie guvernamentală care exclude PSD. În această situaţie şansa ta de a rămâne preşedinte PSD se reduce spre zero („nu mai avem acces la resurse, idiotule, de ce n-ai ştiut să negociezi??” – exact ce i s-a întâmplat lui Tăriceanu în 2008).

Dar hai să zicem că rămâi totuşi liderul PSD. Vei aştepta în opoziţie timp de trei ani alegerile prezidenţiale din 2019. Aceste alegeri au toate şansele să fie mult mai dificile pentru tine decât o candidatură la cele din 2014:

Antonescu, acum: prăbuşire lentă şi vizibilă.

Antonescu, în 2019: preşedinte în funcţie.

PNL şi PDL, acum: nu au accesul la resurse.

PNL şi PDL, în 2019: acces total la resurse.

Tu, acum: poţi lua măsuri populiste pentru a-ţi mări capitalul electoral.

Tu, în 2019: rupt total de robinetele puterii.

PSD, acum: la butoane.

PSD, în 2019: flămând şi disperat. Mulţi primari trecuţi neoficial la PDL sau PNL.

De asemenea, nu există nicio garanţie că popularitatea ta în 2019 va fi mai mare decât acum. De fapt, este extrem de improbabil să fie *şi mai mare*.

2. O altă opţiune pentru Antonescu în 2016 este să te pună pe tine prim-ministru. Te gândeşti, evident, că vei candida la prezidenţiale în 2019. Apar însă probleme:

– Timp de trei ani vei avea un preşedinte ostil, care se pregăteşte de al doilea mandat şi te-a identificat drept oponentul principal. Prin comparaţie, disputele de acum cu Traian Băsescu sunt meciuri amicale.

– Preşedintele ţării poate cere în orice zi o conferinţă de presă în prime-time în care să expună cel mai mic act de corupţie comis în timpul guvernării tale.

– Pentru preşedinte va fi uşor să instrumenteze o moţiune de cenzură împotriva ta. Prin comparaţie, un referendum de demitere s-ar putea întoarce împotriva ta (şi în favoarea lui) într-un mod decisiv.

– Orice evoluţie negativă a economiei se răsfrânge asupra ta, scăzându-ţi şansele de a ajunge la Cotroceni.

– Nici în acest scenariu nu există nicio garanţie că popularitatea ta în 2019 va fi mai mare decât acum. De fapt, este extrem de improbabil să fie *şi mai mare*.

Din perspectiva PSD, nu există nicio garanţie că Antonescu ar putea fi manevrabil după 2016. De fapt, dacă aş fi Crin Antonescu prima mea grijă ar fi să construiesc o structură sau alianţă care să mă susţină în 2019 cu şanse mari de succes şi care să nu includă PSD (întrucât n-aş vrea să fiu şantajabil sau dependent de social-democraţi).

Nu este exclus ca Victor Ponta să susţină o candidatură a lui Crin Antonescu în 2014, dar cu condiţia să nu vadă această dilemă strategică.

MRU in sondaje: sageata fara arc

Pentru că tot se vorbeşte de prezidenţiabili, hai să vedem cum stă cel mai vizibil din afara USL:

1. Câţi români au încredere mare sau foarte mare în MRU?

Sondajele din 2012 arătau aşa:

CSOP: 29% imediat după ce a devenit prim-ministru, 19% la sfârşitul anului.

IMAS: 25% imediat după ce a devenit prim-ministru, 13% la sfârşitul anului.

(altă poveste la CCSB: 28% imediat după ce a devenit prim-ministru, 25% la sfârşitul anului).

În 2013 a avut loc o stabilizare sau, în funcţie de cifrele pe care vrem să le folosim, scăderea a continuat dar s-a încetinit.

Problema lui MRU era că a ratat o şansă colosală în perspectiva prezidenţialelor. De la o cotă de încredere dublă faţă de Traian Băsescu, MRU a ajuns în urma acestuia.

Dar încrederea contează mai puţin decât opţiunea de vot:

2. Să luăm întrebarea (fără listă de candidaţi): „Cu cine aţi vota la prezidenţiale?”

În vara lui 2012, cei care spuneau „MRU” erau 11-15% din românii aflaţi în ţară.

În ultimele luni ale anului MRU a ajuns la 5%.

De atunci a început o lentă dar evidentă creştere: 9% în februarie şi aprilie, 11-12% în iunie şi acum.

Datorită faptului că s-a profilat drept candidat, MRU este cel mai bine plasat dintre politicienii opoziţiei.

3. Se testează deseori şi scenarii bazate pe liste de opţiuni, de genul:

„Dacă aceştia ar fi candidaţii la prezidenţiale, cu cine aţi vota?

Listă:

Antonescu (USL)

MRU (ADA)

Blaga (PDL)”

etc.

Potenţialul total al opoziţiei în astfel de scenarii este de 30-34%. MRU nu ia niciodată mai mult de 22%. Observaţii:

Dacă pe acest spaţiu de 30-34% se luptă Isărescu cu MRU, Isărescu ia în jur de 20% şi MRU restul.

Dacă pe acest spaţiu se luptă Blaga cu MRU, Blaga ia 6-7% şi MRU restul.

4. Concluzie:

Aproximativ 10% din românii aflaţi în ţară sunt fani MRU. Au încredere mare sau foarte mare în el, l-ar vota la prezidenţiale indiferent ce şi cum. Aici se află 1,6 milioane voturi, insuficiente pentru ajungerea în turul doi, dificil de protejat fără o organizaţie solidă care să fie prezentă în toate secţiile de votare.

Încă 12% l-ar vota doar dacă „dreapta” n-are alt candidat.

8-10% nu au încredere în MRU, nu l-ar vota dar ar fi interesaţi de alte opţiuni ale opoziţiei non-pepedediste (Isărescu, Boc, etc.) Dacă îi întrebi pe cine ar vota, ei spun „Traian Băsescu”.

Restul nu sunt interesaţi să-l voteze, nu au încredere în el şi ar vota Ponta, Antonescu, Diaconescu, etc. Asta nu înseamnă că nu se pot lua voturi şi de aici în ultimele luni.

5. Evaluare:

MRU a apărut în prim-planul scenei politice şi a obţinut încrederea a peste 4 milioane de oameni. Aceşti oameni aveau două opţiuni, tertium non datur:

a. Să-l vadă drept prezidenţiabil.

b. Să-şi piardă încrederea în el.

În timp procesul s-a finalizat: există acum oameni care au încredere majoră în MRU şi cei care n-o au deloc. Cei din al doilea grup nu l-ar vota la prezidenţiale sau ar face-o doar tactic.

Dacă ar fi candidatul unic al opoziţiei, realmente susţinut de PDL, Ungureanu ar putea ajunge în turul doi. Actualmente el este o săgeată fără arc; apariţia altor candidaţi ai opoziţiei (ex. Predoiu) e o vulnerabilitate majoră.

Scenarii si riscuri prezidentiale

Revin la obsesia mea cu prezidențialele și referendumul pentru Constituție. Articolul cu educația se amînă pentru astăzi după amiază sau mîine. Sau zilele astea.

Pentru a trece Constituția e nevoie de voturile PSD și PNL. Niciunul dintre aceste partide nu poate trece Constituția fără celălalt. Astfel, PSD, dacă îl lasă pe Antonescu din brațe, nu mai poate spera să modifice Constituția. Pentru ca proiectul de revizuire să fie adoptat este nevoie de votul a două treimi din membrii fiecărei camere. Dacă cele două camere nu se înțeleg, se decide în plenul camerelor reunite cu votul a trei sferturi din numărul parlamentarilor. Dacă PSD vrea să treacă revizuirea fără ajutorul PNL, va trebui să adune cîte două treimi din numărul membrilor fiecărei camere, ceea ce este aproape imposibil. În momentul în care PSD își anunță candidatul la președinție și se rupe USL, șansele revizuirii Constituției scad pînă aproape de zero.

Dacă vor să treacă de Parlament revizuirea Constituției, pesediștii au trei variante:

  1. să-l susțină pe Antonescu la prezidențiale
  2. să preia PNL-ul și să-l îndepărteze pe Antonescu de la conducerea partidului
  3. să cîștige susținerea a cît mai multor parlamentari PNL, PDL, PPDD și UDMR, preferabil a cel puțin jumătate dintre parlamentarii fiecărui partid

Variantele 2 și 3 sînt extrem de greu de realizat. E greu de crezut că interesul parlamentarilor PNL, PDL și UDMR e să dea cît mai multă putere PSD-ului, care ar trece varianta sa de Constituție și ar avea șanse extrem de mari pentru a cîștiga prezidențialele avîndu-l candidat pe Ponta.

Astfel, rămîne varianta 1. Este însă PSD atît de interesat de revizuirea Constituției încît să-i cedeze candidatura la prezidențiale lui Antonescu? Și, mai mult, este dispus PSD să riște cedîndu-i lui Antonescu candidatura la prezidențiale înainte de a ști dacă revizuirea Constituției este adoptată sau nu?

Așa cum am mai zis, pentru a se organiza referendumul în același timp cu alegerile prezidențiale, legea de revizuire trebuie adoptată cel devreme cu 30 de zile înainte de alegeri. Candidaturile la prezidențiale se depun cel tîrziu cu 30 de zile înainte de alegeri.

Nici Antonescu nu e într-o situație prea bună. Dacă USL rămîne unit și Antonescu este candidatul alianței, în varianta în care trece revizuirea Constituției și președintele își pierde puterea, PSD se va demobiliza în turul II al prezidențialelor. Există chiar riscul să se demobilizeze întregul USL: Nici pesediștii, nici peneliștii nu mai au ce cîștiga de pe urma unui președinte fără atribuții, iar costurile financiare, de timp și energie în campania electorală și mobilizarea la vot în turul II nu-și mai au rostul. Dacă Antonescu va cîștiga prezidențialele, va trebui să-și dea demisia din PNL, însă ar rămîne cu influență destul de puternică în partid, dar nu comparabilă cu a unui președinte cu atribuțiile constituționale de acum. Dacă va pierde prezidențialele, va fi o pradă ușoară pentru rivalii din partid, care îl vor acuza pentru trădarea PNL-ului pentru PSD: Să nu uităm că din pierderea atribuțiilor prezidențiale are de cîștigat doar PSD și Antonescu, nu și PNL, care nu poate concura cu un partid de dimensiunea PSD-ului. În varianta în care nu trece Constituția revizuită, PSD nu se va demobiliza, ci se va mobiliza împotriva ”trădătorului Antonescu”.

Dacă Constituția revizuită nu trece și Antonescu ajunge președinte puternic cu ajutorul PSD-ului, Ponta va fi considerat autorul uneia dintre cele mai mari erori politice post-decembriste și va fi executat de colegii de partid pentru cadoul făcut prostește peneliștilor.

Se poate asigura PSD împotriva variantei în care Constituție revizuită nu trece iar Antonescu ajunge președinte puternic? Aici are o singură soluție: un candidat de rezervă, care să se înscrie în cursă din partea unui alt partid sau independent. Un candidat cu șanse de a ajunge în turul II și de a-l învinge pe Antonescu. Un candidat digerabil pentru activul de partid și alegătorii PSD. Un astfel de candidat este util și în varianta în care trece Constituția revizuită și Ponta vrea să-l execute politic pe Antonescu pentru a încerca să preia PNL-ul. Este categoric de evitat un pesedist (chiar dacă detașat). Dacă acesta cîștigă, poate prelua partidul prin forță de la Ponta.

Astfel, PSD are cîteva scenarii la dispoziție:

  1. Ponta, candidat prezidențial din partea PSD – cade varianta revizuirii Constituției
  2. Antonescu, candidat din partea USL iar Constituția revizuită trece – PSD se demobilizează în turul II
  3. Antonescu, candidat din partea USL iar Constituția revizuită nu trece – PSD susține contracandidatul lui Antonescu – dacă Antonescu cîștigă, Ponta este executat de PSD, dacă cîștigă contracandidatul lui Antonescu, Ponta mai are șanse de supraviețuire la conducerea PSD, chiar dacă nu prea mari.

Acestea fiind spuse, variantele de finală prezidențială sînt următoarele:

  • Ponta (PSD) – Antonescu (PNL). Antonescu nu are absolut nicio șansă. Va fi în situația lui Vadim în 2000.
  • Ponta (PSD) – Icsulescu. Pentru Icsulescu va fi extrem de greu să-l depășească pe Antonescu în turul I. Dacă totuși Icsulescu ajunge în turul II, aici îi va fi și mai greu în fața lui Ponta. Nu imposibil, însă extrem de greu. În turul II poate beneficia de voturile peneliștilor furioși din cauza trădării PSD. Contează însă foarte mult profilul lui Icsulescu, dacă este digerabil pentru liberali.
  • Antonescu (USL) – Icsulescu. Icsulescu are șanse bunicele să cîștige prezidențialele. În situația în care președintele își pierde atribuțiile, USL se va demobilza în turul II. În situația în care președintele nu-și pierde atribuțiile, PSD ori se va demobiliza, ori, mult mai probabil, îl va susține pe Icsulescu (va fi cu atît mai ușor cu cît Icsulescu va fi mai digerabil pentru militanții și alegătorii PSD).

În varianta în care Antonescu candidează din partea USL, un candidat cu profilul lui Cristian Diaconescu ar avea cele mai mari șanse. E fost pesedist, digerabil de către pesediști, nu poate fi acuzat de pesedism de către Antonescu (ar fi culmea ca reprezentantul USL, adică și al PSD, să strîmbe din nas la pesediști). În varianta în care Ponta candidează din partea PSD (și Antonescu din partea PNL), cele mai mari șanse de a-l învinge pe Ponta le-ar avea un candidat cu profilul Monei Muscă.

Trei chestii fierbinti

Pe repede înainte, după ce s-a mai răcorit nițel:

  1. Așa cum am mai scris, dacă trece actuala variantă de Constituție, PSD îl poate sprijini pe Antonescu să cîștige alegerile prezidențiale în 2014 iar în 2016 Antonescu poate da guvernarea unei alianțe din care face parte PNL, dar nu și PSD.  Alegerile prezidențiale și parlamentare sînt la doi ani distanță, iar un lider politic poate fi ales Președinte din partea unei alianțe, iar între timp să schimbe împreună cu partidul său alianța și să dea guvernarea peste doi ani unei alte alianțe. Eu sînt convins că PSD nu va vota o asemenea modificare. Va prefera ori actualul sistem în care Președintele poate, la limită, forța o majoritate, iar Ponta va candida la prezidențiale, ori va prefera un sistem în care Președintele desemnează premier de la partidul, nu de la alianța, cu cele mai multe mandate (varianta Dragnea).
  2. În urma alegerilor europarlamentare nu se creează majorități, nu se cîștigă puterea, nu se fac guverne. Alianțele sînt inutile și neproductive. Nici PSD și nici PNL nu merg în alianță. Nici măcar PC nu vrea să meargă în alianță. Nu există niciun argument pentru alianțe, în afară de frica unora că nu trec pragul. Dacă nu ai încredere că partidul tău va însemna ceva pe scena politică, dacă nu ai încredere că va fi acceptat de electorat, dacă nu vrei să participe sub numele și sigla sa la alegeri, de ce l-ai mai făcut? Dacă ții neapărat să-ți ascunzi partidul sub numele și siglele altora, atunci lasă-ți partidul să fuzioneze prin absorbție cu alții. Da, nu vei mai fi șef, dar nu asta e miza, nu? Alegerile europarlamentare sînt un bun barometru al forței partidelor politice și după aceste alegeri vom vedea cum se mișcă politic partidele ”dreptei”, care e raportul dintre ele și pe care ne vom baza la prezidențiale și parlamentare. O alianță a dreptei la alegerile europarlamentare va aduce pe scenă un nou brand politic, iar brandurile partidelor politice ale dreptei vor pierde o excelentă ocazie de a cîștiga notorietate. Va avea cineva de pierdut dacă partidele ”dreptei” merg separat în alegerile europarlamentare? Doar cei cărora le e teamă că un eșec la europarlamentare le va pune capăt carierei politice.
  3. În următorii ani de zile vom vedea tot felul de alianțe și poziționări aparent surprinzătoare., atît la nivelul la organizațiilor politice, cît și la cel al societății civile sau mass-media. Nu vom mai avea taberele din ultimii 7-8 ani. În materie de poziționări, e un teren mare și mănos care așteaptă.

Desemnarea premierului in variantele Basescu, Chiuariu si Dragnea

Revin la ce am scris ieri, în articolul ”Constituția Antonescu” menține atribuțiile prezidențiale în desemnarea premierului.

Pentru cei care au impresia că Traian Băsescu a desemnat premieri din partide sau alianțe de pe locul 2:

  • în 2004 a desemnat premier pe Tăriceanu, din Alianța DA, care a avut mai multe mandate decît PSD (PSD nefiind parte a unei alianțe politice înregistrate la tribunal, ci doar al unei alianțe electorale). În legea partidelor politice nu se face referire la alianțele electorale. Acestea sînt doar asocieri pentru a candida pe liste comune. În Registrul Alianțelor Politice de la TMB veți găsi Alianța DA, veți găsi alianța PSD+PC înregistrată în 2008, veți găsi USL, însă nu veți găsi nicio alianță PSD+PUR înregistrată în 2004, așa cum nu veți găsi nici o alianță ARD. Fiindcă PSD+PUR (2004), la fel ca și ARD, a fost doar alianță electorală de partide care au candidat pe liste comune, care nu au organisme comune și a cărei formare și funcționare este reglementată de legea electorală, nu de legea partidelor politice. Dealtfel, alianțele electorale funcționează doar pe durata alegerilor, în momentul în care Președintele desemnează un candidat pentru funcția de premier, după validarea parlamentarilor, el are de-a face doar cu partide politice și alianțe politice, orice alianță electorală încheindu-și existența a doua zi după alegeri.
  • în 2008 a desemnat premier pe Boc, din PDL, partidul cu cele mai multe mandate (a avut cu 3 mandate mai mult decît Alianța PSD+PC).
  • în 2012 a desemnat premier pe Ponta, de la USL, alianța politică cu cele mai multe mandate.

Astfel, în desemnarea premierilor, Băsescu s-a comportat exact cum scrie în amendamentul Chiuariu. Și anume: ”Președintele desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul partidului sau alianței care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri.” Acesta este amendamentul adoptat de Comisia Antonescu, deși PSD avea altă variantă, așa-zisa ”variantă Dragnea”: ”Președintele desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul partidului care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri.”

Eliminarea termenului ”alianță” din textul constituțional asigura PSD-ul că nu va fi trădat de Antonescu după ce acesta se va fi văzut cu sacii în căruță (sau sacii de dormit în Cotroceni). Dacă Constituția este adoptată în ”varianta Chiuariu” și nu în ”varianta Dragnea”, PSD riscă să fie lăsat în opoziție de o alianță a PNL cu alte partide. Este aproape sigur că în 2016 PSD va fi partidul cu cel mai mare număr de mandate și, în ”varianta Dragnea”, premierul desemnat va fi din acest partid. Este aproape sigur că în 2016 o posibilă alianță între PNL și alt sau alte partide va avea mai multe mandate decît PSD și premierul desemnat va fi din această alianță. Mai mult, Antonescu poate profita de confuzia între alianță politică și alianță electorală și PNL poate face o alianță electorală pe ultima sută de metri, iar Antonescu poate desemna premier de la această alianță (PSD va contesta la Curtea Constituțională, însă deocamdată PSD poate conta doar pe votul unui judecător, Valer Dornean).

Ceea ce este extrem, extrem de important, decisiv chiar, și schimbă complet datele problemei, este nesincronizarea alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare. Dacă alegerile ar fi fost simultane, atunci Președintele nu ar fi avut marjă de manevră nici în ”varianta Chiuariu”. Ar fi venit la putere ca reprezentant al unei alianțe și probabil că susținerea la prezidențiale ar fi fost condiționată de formarea unei alianțe politice care apoi să dea premierul. În condițiile în care între alegerile prezidențiale și cele parlamentare e o distanță de doi ani, un politician poate ajunge președinte ajutat de o alianță apoi în doi ani poate schimba alianța. Să zicem că-l cheamă Antonescu (am luat un nume la întîmplare) și ajunge președinte în 2014 cu ajutorul alianței PSD-PNL apoi inițiază formarea unei alte alianțe, PNL-PDL, să zicem, din rîndurile căreia desemnează apoi un premier în 2016 (o alianță are șanse foarte mari să bată PSD).

Despre efectele celor două varainte pe termen lung asupra scenei politice vom discuta cu altă ocazie, cînd voi avea timp să iau la puricat toate scenariile posibile. Mai pe după amiază vorbim despre efectele revenirii lui Băsescu pe scena politică.

PS oarecum offtopic. Dacă pesediștii nu vin cu un argument, nu spui care, să nu le dau idei, împotriva referendumului lui Băsescu, atunci înseamnă că nu sînt extrem de deranjați de inițiativa lui Băsescu, ba dimpotrivă.

”Constitutia Antonescu” mentine atributiile prezidentiale in desemnarea premierului

”Președintele desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul partidului sau alianței care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri. Dacă nu se reușește învestirea unui guvern după aceasta procedură, premierul trebuie desemnat din partea  partidului clasat pe al doilea loc ca număr de mandate. Daca acest lucru nu e posibil, desemnarea premierului se face din partea unei coaliții care are majoritatea absolută în parlament. Dacă nu se învestește nici așa un guvern, parlamentul poate fi dizolvat.”

Așa sună amendamentul liberalului Tudor Chiuariu, amendament adoptat de Comisia Antonescu.

Văd că n-a remarcat nimeni, dar Președintele păstrează în continuare aceleași puteri ca și pînă acum în desemnarea premierului. Toată presa o dă în continuare cu ”Președintele decorativ”, în condițiile în care amendamentul Chiuariu conservă forța politică a Președintelui. Mă mir însă că acest amendament le-a scăpat pesediștilor și că au fost păcăliți atît de ușor. Asta dacă ei chiar iau în serios Comisia Antonescu și nu joacă teatru ca să-l îngroape pe Antonescu, noul tată al Constituției.

În analiza amendamentului trebuie să luăm trei lucruri în considerare:

  1. Cutuma și presiunile internaționale și populare (Băsescu le-a respectat întocmai și în 2004, și în 2008, și în 2012)
  2. Nesincronizarea alegerilor prezidențiale și parlamentare (Președintele în funcție are la dispoziție doi ani să negocieze alianțe pentru partidul din care provine)
  3. Expresia ”reprezentantul partidului sau alianței” (se introduce termenul ”alianță” – nu se specifică dacă e alianță politică sau electorală – partidul din care provine președintele are un ascendent în negocierea alianțelor și șanse mai mari de a le încheia decît alte partide)

Dacă Partidul Liberal se aliază cu Partidul Popular, Antonescu desemnează un premier din partea alianței și lasă în opoziție Partidul Socialist. Partidelor le convine să se alieze cu Partidul Liberal, căci astfel au nu numai guvernarea, ci și Președintele de partea guvernării.

Să presupunem că Antonescu este ales Președinte în 2014, după noua Constituție. După parlamentarele din 2016 Antonescu trebuie să desemneze premierul din partea partidului sau alianței care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri. Astfel, între 2014 și 2016 Antonescu are timp berechet să negocieze o alianță a Partidului Liberal cu Partidul Popular, poate chiar și cu Partidul Etnic sau chiar Partidul Antisistem, care ar lăsa în opoziție Partidul Socialist. Evident că Partidul Socialist, la rîndul său, poate negocia o alianță cu Partidul Popular și astfel impune o guvernare Președintelui. Dar acest lucru s-a întîmplat și în 2012, nu e mare diferență față de actuala Constituție.  Aici nici președintele după actuala Constituție nu avea prea mult spațiu de manevră. Băsescu a numit în 2004 premier din partea alianței care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri, făcînd diferența între alianța politică, înregistrată la tribunal, așa cum era Alianța DA, și alianța electorală, neînregistrată la tribunal, așa cum era PSD+PUR. Alianța DA avea mai multe mandate obținute la alegeri decît PSD. În 2008 Băsescu a desemnat premier de la partidul cu cele mai multe mandate obținute în alegeri, PDL, care a avut cu 3 mandate mai mult decît PSD. În 2012 Băsescu a desemnat premier de la alianța politică care a obținut cele mai multe mandate la alegeri (USL fiind alianță politică înregistrată la tribunal iar ARD alianță electorală neînregistrată la tribunal – chiar dacă, prin absurd, ARD ar fi obținut mai multe mandate decît USL, Băsescu ar fi trebuit să țină seamă doar de mandatele PDL, nu de ale întregii alianțe). În amendamentul Chiuariu nu se specifică dacă e vorba de alianță politică, înregistrată la tribunal, sau alianță electorală, înregistrată doar la BEC.

Astfel, mare lucru nu se schimbă în noua Constituție în materie de desemnare a premierului. Și Antonescu în 2016, ca și Băsescu în 2004, poate face diferența între alianțe înregistrate la tribunal și alianțe neînregistrate, și Antonescu în 2016, ca și Băsescu în 2008, este obligat să desemneze premierul de la partidul cu cel mai mare număr de mandate, și Antonescu în 2016, ca și Băsescu în 2012, este obligat să desemneze premierul de la alianța înregistrată la tribunal care a obținut cel mai mare număr de mandate. Care e schimbarea? Doar se întărește în scris ceea ce era cutumă susținută internațional. Băsescu nu a putut justifica în fața Occidentului și electoratului o nedesemnare a premierului din partea alianței politice cu cel mai mare număr de mandate. Nici după actuala Constituție, deși ea nu apare scrisă, nu s-a putut trece peste o asemenea limitare.

După ”Constituția Antonescu”, Președintele va avea libertăți și limite în desemnarea premierului similare celor care le avea după ”Constituția Năstase”.

Despre unitatea dreptei

O legislatură parlamentară durează patru ani. Din actuala legislatură au trecut cinci luni. Mai sînt 3 ani și 7 luni.  Sau 43 de luni. Sau peste 180 de săptămîni. Sau 1300 de zile. Alegeri anticipate nu vor fi. Revoluție nu va fi și nici nu e de dorit. PSD are mai mulți parlamentari decît PNL și PDL la un loc. PDL, adică cei care se presupune că sînt ai noștri (eu nu i-am votat, deci nu-i consider ca fiind și ai mei), are sub 13% din mandatele parlamentare. PNL nu e de dorit să ajungă cel mai important partid de la guvernare, în condițiile în care este cel mai iresponsabil și extremist partid de pe scena politică românească. Pînă în decembrie 2016 vom avea premier PSD, guvern în care principalul partid de guvernare e PSD, majoritate parlamentară condusă de PSD.

Am scris acestea ca să fie clar și pentru cei care vorbesc și se comportă ca și cum peste cinci luni sau un an vor fi alegeri parlamentare sau revoluție și ”ai noștri” trebuie să se unească și să revină la putere. ”Ai noștri” nu revin la putere mai devreme de decembrie 2016-ianuarie 2017, în varianta ultraoptimistă.

Este necesară unitatea dreptei? Dacă partidele dreptei au valori comune, da, unitatea dreptei este necesară. Nu există motive de a rămîne separate partide care susțin aceleași valori. Dacă nu au valori comune, atunci înseamnă că se aliază de conjunctură pentru a atinge un obiectiv limitat. Care e acel obiectiv? Pînă în 2016 nu avem alegeri parlamentare. La alegerile europarlamentare nu se fac majorități pentru guvernare, deci este inutilă o coagulare. La prezidențiale susținerea unui candidat comun nu presupune o alianță formală între partide (în condițiile în care alegerile prezidențiale vor mai avea vreo miză – dacă Președintele își pierde atribuțiile, așa cum propune USL-ul, alegerile prezidențiale își pierd aproape total miza).

Unitatea dreptei se poate face prin fuziune sau deloc. Din două motive:

  1. Valori și obiective comune: dacă partidele de dreapta au valori și obiective comune, atunci de ce să prefere o alianță de conjunctură? De ce ar exista șase partide diferite cu valori comune? Dacă criteriul central de coagulare sînt valorile politice, atunci existența mai multor partide de dreapta nu își are rostul. A prefera o alianță fuziunii înseamnă să pui orgoliile și ambițiile personale deasupra valorilor politice ale dreptei. O alianță este prin definiție o uniune conjuncturală și pe termen scurt, pînă la atingerea scopurilor comune. O fuziune este o uniune bazată pe valori iar valorile nu expiră. Dacă PNL, MP, PDL, PNȚcd, FC și NR sînt partide de dreapta, și au valori comune, atunci nu există niciun motiv să rămînă separate și să nu fuzioneze. 
  2. Un viitor pentru electoratul de dreapta: dacă partidele de dreapta promit electoratului un viitor mai bun, atunci să garanteze că acest viitor va exista. Uitați-vă ce s-a întîmplat cu alianțele: CDR s-a rupt după ce a ținut-o patru ani numai în scandaluri, DA s-a rupt la doi ani de la cîștigarea alegerilor, ARD s-a rupt chiar a doua zi după alegeri și nici USL nu se simte prea bine, la cinci luni după ce a cîștigat alegerile. Oamenii îți dau votul și încrederea nu pentru două zile, ci pentru patru ani. Atît durează mandatul care decurge din votul dat de alegători. Dacă vrei ca oamenii să-ți acorde încrederea lor pe termen lung, dacă îți place să le vorbești despre unitate și viitor, dovedește că nu sînt vorbe în vînt. De ce n-ar fuziona aceste partide? Au de gînd să iasă la un moment dat din alianță și să se alieze cu alte partide? De ce ar insista partidele dreptei să fie entități separate și independente? Fuziunea este angajamentul pe care partidele care susțin aceleași valori și-l iau în fața alegătorilor că vor rămîne unite și nu vor trăda cauza.

Există două modalități prin care se poate face fuziunea:

  1. De pe poziții egale: la nivel central și local conducerea va fi împărțită în mod egal de membrii partidelor care intră în fuziune. Dacă în conducerea centrală sînt 50 de locuri, fiecare partid va avea dreptul la 10 locuri, dacă sînt 45 de filiale județene și de sector, fiecare partid va avea dreptul al 9 președinți de filială șamd. Deasemenea și locurile eligibile la europarlamentare și parlamentare vor fi împărțite în mod egal. Dacă partidul unit al dreptei este rezultatul fuziunii a cinci partide și la europarlamentare sînt zece locuri eligibile, atunci fiecare partid va avea dreptul la două locuri eligibile, Dacă la parlamentare sînt 100 de locuri eligibile, fiecare partid va avea dreptul la 20 de locuri. 
  2. În urma unei competiții. Ar fi de preferat, atîta timp cît libertatea și competiția sînt valori centrale ale dreptei. Cele cinci partide ale dreptei care vor să fuzioneze participă separat la alegerile europarlamentare iar împărțirea locurilor în conducere și candidaturilor eligibile la parlamentarele din 2016 se face proporțional în funcție de scorul de la europarlamentare al fiecărui partid care intră în fuziune. Dacă MP ia 14%, PDL 9%, FC 3%, PNȚcd 1% și NR 0%, atunci MP va avea 52% din locurile în conducere și candidaturi eligibile, PDL va avea 33%, FC va avea 11%, PNȚcd va avea 3% iar NR 1% (se rotunjesc rămășițele de la ceilalți).

Alegerea candidatului la prezidențiale al marelui partid unit al dreptei. Fiind un singur om, nu-l poți împărți în cinci fără riscul să-ți moară din cauza rănilor și al pierderii de sînge (deși dacă-i tai p-ăștia de la dreapta tare mi-e teamă că nu curge nimic). Varianta alegerilor primare cade atîta timp cît partidele românești nu au un recensămînt al membrilor și sînt foarte mulți membri fictivi, folosiți de liderii filialelor în bătăliile politice interne. Îți rămîn la dispoziție cîteva variante de alegere:

  1. Fiecare partid component al fuziunii își alege un candidat. Apoi se trage la sorți. Cel care trage paiul mai scurt e nefericitul candidat prezidențial.
  2. Fiecare partid component al fuziunii își alege un candidat. Apoi 3 case de sondare fac cîte un sondaj lunar timp de 3 luni. În total 9 sondaje. Se face media iar cel de pe primul loc este declarat candidat.

Dacă varianta de Constituție propusă de USL trece de Parlament, Curtea Constituțională și referendum, alegerile prezidențiale își pierd miza. Probabil din partea USL va candida Crin Antonescu însă nu cred că PSD* și PNL vor fi foarte dispuse să consume resurse în aceste alegeri. Ar fi o investiție inutilă. Nici celelalte partide nu vor găsi prea ușor resurse și nici personalități dispuse să candideze pentru o funcție fără miză. Dacă modificările privind funcția prezidențială trec, vom avea cea mai liniștită și plictisitoare campanie prezidențială din 1990 încoace. Și probabil absenteism masiv.

Și totuși, mai există o variantă de unitate a dreptei. Și cred că această variantă e cea care se va realiza. Dacă toți cei care se declară ”de dreapta” cred în aceleași valori, ce ar fi dacă toți ar veni în același partid? Ar avea motive să n-o facă, altele decît orgoliile și ambițiile personale? Nu. Astfel, vor rămîne pe dinafară doar orgolioșii și ambițioșii. Dar care va fi acest partid care va unifica dreapta, care îi va atrage pe toți cei care cred în valorile politice ale dreptei? Răspunsul îl vor da tot libertatea și competiția, două valori centrale ale dreptei. Libertatea și competiția nu sînt bune și utile, sînt extraordinar de bune și utile. Dacă acea forță politică îi va atrage pe toți cei care sînt relevanți și cred în valorile dreptei va fi Mișcarea Populară a lui Băsescu, alianța lui MRU, Pavelescu, Tăriceanu și Chiliman, PDL-ul lui Blaga, Cezar Preda și Gigi Chiru sau NR-ul lui Neamțu, vom trăi și vom vedea în următorii ani. E timp suficient. Următoarele alegeri parlamentare sînt în decembrie 2016, adică peste 3 ani și 7 luni, dacă ați uitat.

* Ar însemna ca PSD să pună în joc resurse umane, logistice și financiare pentru a susține un candidat la o funcție fără importanță. De ce ar face-o? Ce ar primi în schimb? Nimic. Pentru pesediști, după schimbarea Constituției, vitale sînt alegerile parlamentare din 2016, cînd guvernarea se decide în Parlament, fără implicarea Președintelui. După noul sistem doar scorul în alegerile parlamentare și alianțele cu celelalte partide sînt importante, fără ca Președintele să mai poată influența în vreun fel caogularea majorităților parlamentare și, implicit, guvernarea.

PS. Am zis că scriu despre Mișcarea Populară, dar m-am luat cu tot felul de prostii, gen unitatea dreptei. Voi scrie mîine și despre Mișcarea Populară.