Posts Tagged → alegeri prezidentiale

Vor avea PSD si PNL candidat comun la prezidentiale?

Obiectivul USL-ului a fost să cîștige războiul cu Băsescu și PDL. L-a cîștigat. Băsescu e la final de mandat și nu mai are dreptul să candideze la președinție iar PDL e un partid minor, pe cale de dispariție. Mai mult, Băsescu și PDL s-au despărțit iar șansele PDL-ului de a redeveni un partid care să conteze pe scena politică sînt nule. Dacă obiectivul a fost atins, atunci ce îi mai ține împreună pe peneliști și pesediști? Comoditatea, oboseala și prada. După o vînătoare lungă și în care au consumat multe energii, PSD și PNL stau acum deasupra prăzii. Se pîndesc, se mîrîie, dar nu-și permit încă să se bată. Nu au suficientă energie pentru asta. Abia după ce își refac forțele vor fi gata să se îndrepte unul împotriva celuilalt. Și pesediștii, și peneliștii știu că așa se va întîmpla și se pregătesc pentru acest moment.

În asemenea condiții, va mai avea USL un candidat comun la prezidențiale? Greu de crezut. PSD și PNL nu mai au un dușman comun, de ce și-ar uni forțele la prezidențiale în condițiile în care nu au un contracandidat puternic? De ce ar susține PSD-ul un candidat străin de partid? Și împotriva cui? E vreun contracandidat atît de puternic încît să merite ca PSD și PNL să-și unească forțele? Nu.

Pesediștii nu vor face greșeala pe care a făcut-o PNL-ul în 2004, cînd a dat puterea unui președinte pe care nu l-a mai putut controla. Să nu uităm că Președintele este foarte puternic în primul mandat și că poate decide guvernarea prin desemnarea (repetată, dacă e nevoie) a premierului. Nici suspendarea nu mai e ce a fost. Occidentul și populația s-a săturat de suspendări, iar suspendatorilor le va fi greu să justifice o suspendare a unui nou președinte, Mai mult, așa cum s-a văzut, suspendarea președintelui în primul mandat poate avea efecte politice devastatoare asupra suspendatorilor. În primul mandat și chiar în prima parte din cel de-al doilea președintele are o cotă ridicată de popularitate și nu se pune problema demiterii.

Dacă PSD îl va susține pe Crin la prezidențiale, așa cum a făcut PNL în 2004 cu Băsescu, s-ar putea să nu aibă norocul PNL-ului. În 2004, Băsescu a desemnat premierul, pe Tăriceanu, cînd abia își începuse mandatul prezidențial și era în relații bune cu PNL-ul. Apoi 4 ani a fost nevoit să rămînă cu Tăriceanu.  Crin Antonescu va deveni președinte în 2014 iar premierul îl va desemna în 2016, după alegerile parlamentare. Din 2014 pînă în 2016 e timp suficient ca PSD și PNL să ajungă la cuțite. Iar în 2016 Antonescu va desemna, cel mai probabil, un premier din partea PNL (Chițoiu?) și va forța o majoritate în condițiile sale, așa cum a făcut-o Băsescu în 2004, 2008 și 2009. Sînt dispuși pesediștii să-i dea puterea lui Antonescu? Categoric nu. Cu Antonescu președinte, PSD riscă opoziția între 2016 și 2020 sau chiar mai departe, dacă nu cîștigă prezidențialele din 2019. PNL, văzîndu-se cu sacii în căruță, adică cu Antonescu președinte, poate trece în opoziție în 2015 sau la începutul lui 2016, pregătindu-se pentru parlamentarele din 2016, cînd Antonescu va desemna un premier din partea PNL, forțînd o majoritate în jurul PNL-ului.

Astfel, orice susținere a lui Antonescu la prezidențiale din partea PSD este exclusă în condițiile actualei Constituții.

S-ar putea negocia o susținere doar după ce Constituția va fi modificată astfel încît președintele să nu mai desemneze premierul. Dar chiar și așa, partidul care desemnează premierul nu ar avea puterile pe care le are acum președintele. În condițiile actualei Constituții, dacă Parlamentul respinge două desemnări, președintele poate dizolva Parlamentul. Dacă se modifică Constituția astfel încît premierul să nu mai fie desemnat de președinte ci de partidul sau alianța cu cele mai multe mandate, dacă celelalte partide se coalizează și resping guvernul propus de partidul cel mai puternic, acesta nu are soluția forțării unei majorității prin amenințarea cu dizolvarea, așa cum s-a întîmplat în 2004, 2008 și 2009, cînd, de teama anticipatelor, s-a format o majoritate. Să zicem că PSD și PNL se înțeleg asupra Constituției și președintele pierde atribuția desemnării premierului, acesta fiind desemnat de partidul cu cele mai multe mandate. În 2016 să zicem că PSD cîștigă alegerile și obține cele mai multe mandate, primind dreptul de a desemna premierul. Dacă celelalte partide se coalizează și trîntesc guvernul propus de premierul desemnat, PSD-ul nu are instrumente pentru a forța o majoritate. Al doilea partid ca număr de mandate, probabil PNL-ul, va primi dreptul de a desemna premierul și, cu ajutorul celorlalte partide, va trece guvernul și va trimite PSD-ul în opoziție.

Dacă PSD dă președintele în 2014 și 2019, cu puterea prezidențială și forța partidului poate rămîne la guvernare pînă în 2024. Astfel, în 2016, președintele va desemna premier pesedist și va forța o majoritate pînă în 2019, cel devreme, cînd noul președinte își va începe mandatul. Dacă va cîștiga și al doilea mandat, va desemna premierul și va forța o majoritate și în 2020.

Spre deosebire de Băsescu, care și-a pierdut majoritatea în 2007, în timpul primului mandat, președintele pesedist va putea avea majoritate timp de zece, de-a lungul ambelor mandate.  În 2014, cînd vine la putere, președintele PSD va găsi în funcție un premier desemnat de președintele Băsescu. Dacă USL se rupe și guvernul Ponta cade, cine va desemna noul premier? Aud? Președintele care va cîștiga în 2014 va avea posibilitatea să desemneze premierul abia în decembrie 2016, după parlamentare. Pînă atunci, timp de doi ani, va sta cu premierul pe care l-a găsit în funcție. Dacă Ponta vrea să candideze la președinție va trebui să-și dea demisia din funcția de prim ministru. Oricum, dacă Ponta anunță că va candida la prezidențiale, va fi deranj în USL și mai mult ca sigur PNL va ieși de la guvernare, încercînd chiar să trîntească guvernul Ponta. Nici lui Antonescu nu-i convine să stea la Cotroceni cu un premier ostil. Lui Antonescu însă îi convine ca desemnarea unui nou premier să se facă după alegerile prezidențiale și Ponta să rămînă interimar, ca Boc în toamna lui 2009. Asta presupune o majoritate anti-PSD care să treacă o moțiune de cenzură și să blocheze trecerea unui nou guvern, urmînd ca după ce Antonescu cîștigă prezidențialele să desemneze el un premier. Adică exact ce au făcut PSD și PNL în toamna lui 2009, numai că atunci Geoană a pierdut alegerile iar cel care a desemnat un nou premier și a forțat majoritatea a fost Băsescu.

Dar dacă PNL nu găsește o majoritate care să trîntească guvernul Ponta și să blocheze trecerea unui nou guvern pînă după prezidențiale? Băsescu îl desemnează, hai să luăm un nume la întîmplare, pe Dragnea. Acesta va trece de votul Parlamentului. Dacă Ponta va cîștiga prezidențialele nu e nicio problemă, are premierul dorit. Dacă le va cîștiga Antonescu, acesta va trebui să strîngă o majoritate care să dea guvernul jos prin moțiune de cenzură. Antonescu va desemna noul premier, care va trece mai mult ca sigur, sub amenințarea anticipatelor. Dar ar fi prea multă putere în mîna lui Antonescu și partidele parlamentare de obicei se feresc să lase prea multă putere în mîna președintelui. Astfel, putem anticipa, fără teama de a greși, că Antonescu nu va reuși să scape de guvernul Dragnea pînă după alegerile parlamentare din 2016. Dacă Ponta va cîștiga prezidențialele există posibilitatea să aibă un premier neconvenabil în primii doi ani de mandat? Nu. Antonescu și PNL pot doar bloca desemnarea unui nou premier pînă după prezidențiale, însă nu pot forța trecerea unui premier convenabil pentru ei.  Obstacolul principal e Băsescu, cel care desemnează premierul. Mai mult, pot bloca desemnarea doar în apropierea alegerilor prezidențiale. Dacă guvernul Ponta cade sau demisionează în primăvara lui 2014, PNL și Antonescu nu pot amîna trecerea unui nou guvern pînă după prezidențiale. Mai mult, Băsescu poate forța, sub amenințarea anticipatelor și fără teama supendării, trecerea premierului dorit. Băsescu poate negocia cu PSD-ul un premier independent sau pesedist, care să treacă de Parlament.

Și nu e vorba doar de desemnarea premierului. Președintele numește și procurorii șefi și directorii serviciilor. PSD-ul ar urma să fie la mîna lui Antonescu și a PNL-ului pe trei paliere: guvernare, justiție și servicii. În condițiile în care PNL-ul are și cîțiva sateliți care așteaptă umili la ușă, pentru pesediști nu se întrevede un viitor prea luminos cu Antonescu președinte.

S-ar putea negocia scăderea puterilor prezidențiale prin modificarea Constituției însă trecerea unei noi Constituții nu e sigură, pe de o parte, iar pe de altă parte nu ar rezolva prea mult problemele PSD-ului, care s-ar vedea izolat într-un sistem parlamentar de facto. Chiar și cu 35-40% în 2016 PSD riscă opoziția, așa cum am mai arătat. De obicei, partidele mai mici negociază mai bine între ele și cîștigă fiecare mai mult decît dacă ar negocia cu partidul cel mai mare, ceea ce face ca partidul cel mai mare să rămînă izolat. Faptul că premierul este desemnat de partidul cu cele mai multe mandate nu asigură însă și trecerea guvernului, dacă nu există, ca în cazul președintelui, posibilitatea de a forța o majoritate sub amenințarea dizolvării Parlamentului. Astfel, PSD, chiar și cu un Antonescu președinte decorativ, ar putea avea surpriza ca din 2016 să treacă în opoziție.

Deatlfel, văd că Ponta deja s-a ales președinte onorific al PSD, lăsîndu-l pe Dragnea președinte executiv. Astfel, a rezolvat problema puterii în PSD în cazul în care el ajunge la Cotroceni. Sînt convins că atît PNL cît și PSD și-au făcut toate simulările posibile pentru următorii 8 ani (numai pedeliștii nu reușeau să-și imagineze nici ce fac peste 10 minute) și sînt convins că ambele partide au deja schițate strategiile de exit și reacțiile în funcție de situațiile care s-ar putea ivi.

Scriam acum doi ani, cînd PDL încă mai părea că va supraviețui politic și nu se întrevedea divorțul de Băsescu: ”Cheia evoluţiilor politice din următorii patru ani stă în rivalitatea dintre Ponta şi Antonescu şi în percepţia PDL ca partid slab, comod şi, în consecinţă, uşor manevrabil.”

”Bine, veți spune, am înțeles cum stă treaba cu Băsescu, Ponta și Antonescu. Dar ceilalți?” Care ceilalți?

Ok, vom vorbi și despre ceilalți, ca să nu ziceți că sînt rău. Pornim de la premisa că PSD și PNL nu vor avea candidat comun. Avem deci Ponta și Antonescu. Ponta are asigurat turul 2. Cum vor reuși ceilalți să-l bată pe Antonescu și să ajungă în turul 2, alături de Ponta? În primul rînd, ceilalți trebuie să fie unul singur. În al doilea rînd, acest unul singur va trebui să aibă în spate o forță politică puternică, cu structuri, și un scor în sondaje de cel puțin 30%, și să fie un excelent campaigner (energie, charismă, talent politic, discurs, poante, sî facă știri de prima pagină din orice, să creeze evenimente din nimic, să ciupească babe de cur și să dea țuica de electrozi peste cap cu moșii în fața bufetului, să dea poporului furnicături și să-l facă să viseze cu ochii deschiși). Există o asemenea forță politică și un asemenea personaj? Acum, nu. Vor exista în 2014? Nu știu. Însă șansele sînt minime. Niciunul dintre posibilii candidați din zona respectivă nu corespunde profilului.

S-ar putea transforma Mișcarea Populară într-un partid care să canalizeze energiile anti-USL, care să-și creeze structuri solide și să ajungă la un scor în sondaje de peste 30% în toamna lui 2014, adică peste un an și șase luni? Cu Băsescu președinte și ”antipolitica, tehnocrația și meritocrația salvează România” nu are absolut nicio șansă. Niciuna. În afară de Băsescu, MP nu are alte atuuri politice. Iar Băsescu e uzat după două mandate prezidențiale și nici nu poate candida pentru al treilea.

Liderul și forța politică se vor impune de la sine. Nu prin ucaz de sus, nu prin experimente sociologice. E nevoie de mai mult decît de ordin de sus și o părere bună despre sine în oglindă. Nicio forță politică și niciun personaj politic de la dreapta (așa zisa dreaptă) nu au autenticitate și forță. Sînt construcții artificiale, făcute la ordin sau din ambiții personale, jumătăți și sferturi de măsură la care se aderă din disperare și derută.

Am vorbit doar de Mișcarea Populară fiindcă e singura care are potențial (i se zice Băsescu) iar celelalte grupări sînt mai degrabă sateliți ai PNL. Sau nici măcar atît. Sînt sateliți wannabe. Candidați de sateliți. Mai au mult de mers în patru labe pînă să fie acceptați în marea famiglie liberală.

La dreapta a trecut vremea improvizațiilor pe genunchi și imposturilor. Din păcate, nici nu cred că s-a copt vremea pentru altceva. Pînă în ziua în care vom putea vorbi de o forță politică care să aibă în spate credința în valori, o doctrină autentică de dreapta, fără impostură și jumătăți de măsură, ne vom bălăci în micile alianțe și permutări dintre partidele stîngii. Care sînt interesante ca joc intelectual și de anticipație, dar a căror relevanță e relativ scăzută. Dar asta e, n-avem ce face, ne ducem secera și ciocanul în spate.

Antonescu presedinte, Ponta cel mai puternic om in stat, Basescu renascut

Un lucru e clar: pe actuala Constituție, Victor Ponta va candida la prezidențiale. Există însă, în același timp, și posibilitatea unui armistițiu Ponta-Antonescu, prin care USL rămîne unit și Antonescu candidează la prezidențiale. Un asemenea armistițiu presupune modificarea Constituției și negocierea puterii între Președinte și Prim Ministru. Probabil PSD-ul va cere ca în noua Constituție președintele să nu mai poată desemna premierul și acesta să fie automat președintele partidului care a cîștigat majoritatea relativă. În același fel se pot negocia și serviciile, și justiția. PSD-ul nu va accepta un Președinte puternic și în același timp pe Antonescu candidat din partea USL. Antonescu are de ales între varianta curajos-riscantă, să fie un președinte puternic sau să nu fie deloc și varianta sigură, să fie un președinte golit de puteri și atribuțiuni. Eu cred că Antonescu va alege cea de-a doua variantă și anume să fie un președinte decorativ. Însă nu-i puțin lucru să ajungi dintr-un țîști bîști Președintele României. Protocol, prestanță, vizitat țări străine, dat mîna cu oameni pe care n-ai fi visat să-i întîlnești, un loc în istorie, măcar pe lista șefilor de stat ai României, toate astea nu-s puțin lucru și nu-s la îndemîna oricui.

Sînt convins că un asemenea armistițiu se va discuta, însă mai întîi fiecare grupare vrea să se poziționeze cît mai bine pentru negocieri. Se va negocia (dacă nu se negociază deja) cu resursele și sferele de influență destinate baronilor din ambele grupări, cu justiția, cu soarta lui Voiculescu și cele două grupări media (Ghiță și Intact) pe masă. Deocamdată Antonescu și PNL-ul sînt în defensivă iar pesediștii mai rup cîte o halcă din teritoriul PNL testînd capacitatea de reacție și limitele de suportabilitate ale peneliștilor. E și o încercare de a destabiliza poziția lui Antonescu. Cu cît peneliștii pierd mai multe resurse și influență în schimbul unei poziții prezidențiale pentru Antonescu, cu atît nemulțumirea acestora va crește iar la un moment dat s-ar putea să răbufnească și să dea de pămînt cu pretențiile prezidențiale ale șefului lor. Afacerea ”procurorii-șefi” l-a pus pe Antonescu în defensivă și pe Voiculescu pe gînduri. Căci și relația Antonescu-Voiculescu este o miză a atacului PSD.  Dacă Voiculescu simte că ar putea fi monedă de schimb în negocierea candidaturii lui Antonescu, va reacționa. Iar un Antonescu rămas fără structurile PSD și fără imperiul media al lui Voiculescu va avea șanse minime la prezidențiale.

Cert este că nici pesediștii și nici peneliștii nu au încredere în Antonescu și nu vor să riște un nou episod Băsescu. Astfel, modificarea Constituției este vitală. De aici și încercarea de a scădea cvorumul la 30%.

În același timp, mutarea simbolurilor și atribuțiilor puterii dinspre Președinte spre Prim Ministru l-ar putea readuce pe Traian Băsescu în jocul de putere de după 2014. În 2016 Băsescu va avea 65 de ani iar în 2020, 69 de ani. Nu e chiar așa bătrîn.

Ha ha! Cum ar suna o înțelegere în trei, între Băsescu, Ponta și Antonescu? Antonescu își face decorativ damblaua prezidențială, Ponta are puterea pînă cel devreme în 2016 iar Băsescu revine în politică. Iar Voiculescu la brutărie, evident. Băsescu nu mai are forță acum, fiindcă nu mai poate candida la prezidențiale, însă poate aduna energii, speranțe și resurse într-o luptă electorală pentru funcția de premier în 2016 și 2020. Cu condiția ca premierul să fie decis de electorat, și nu de președinte. Mai bine zis, premierul desemnat, căci premierul nu poate fi decis decît de Parlament. Însă premierul să fie desemnat automat președintele partidului care a cîștigat alegerile. Astfel, în condițiile unei modificări a legii electorale care să schimbe sistemul electoral astfel încît partidul cu cele mai multe voturi să primească o asigurare în plus că va da premierul (o primă electorală, de exemplu) se poate negocia un sistem care să transforme președinții de partid în candidați pentru cea mai puternică funcție din stat. Pe termen lung, funcția prezidențială își va pierde din semnificație, partidele și politicienii își vor pierde interesul și nu vor mai investi resurse și energii în campania electorală iar, într-un final, se va ajunge chiar la renunțarea alegerii președintelui prin vot direct și universal.

Antonescu și-ar vedea visul cu ochii, Ponta ar fi cel mai puternic om în stat cel devreme pînă în 2016 iar Băsescu își va recăpăta semnificația, perspectiva și forța politică, reușind să adune în jurul său resursele necesare unui partid mare. Dar se va mulțumi PNL cu un papițoi la Cotroceni și va accepta ca puterea efectivă să fie în mîinile PSD? Să nu uităm că voturile peneliștilor sînt necesare trecerii unei noi Constituții. Poate că va accepta, avînd în vedere că liderul PNL, înlocuitorul lui Antonescu, va putea avea, începînd cu 2016, dacă cîștigă alegerile, mai multă putere decît Antonescu. Va încerca Tăriceanu o preluare a PNL? Se va replia dreapta alături de Băsescu, în condițiile în care niciunul dintre lideruții și liderașii actuali nu va supraviețui lui 2014? Orgoliile și ambițiile nu sînt deloc de neglijat și pot fi folosite cu succes într-o astfel de întreprindere.

Asta e doar o idee, mi-a venit așa, pe loc, în timp ce voiam să scriu despre alegerile prezidențiale din 2014, însă n-ar strica puțină aprofundare. În principiu, scenariul e plauzibil și la prima vedere nu sînt obstacole de netrecut, dar, cine știe, poate am uitat ceva.

PS. Iar scriu articole de arhivă, din 2015.

Prezidentialele din 2014: Antonescu, Ponta si Basescu, singurii care conteaza

Băsescu e ca Iliescu, l-ar mai vota lumea încă zece ani, deși nu mai are dreptul să candideze. Miturile stau cam prost, bag seama. Nici MRU, nici Tăriceanu, Johannis sau Oprescu nu rup inima tîrgului. Singurii oameni politici care contează cu adevărat în ochii publicului sînt Antonescu, Ponta și Băsescu. De remarcat că Antonescu și Ponta au 51% și că o posibilă candidatură a lui Antonescu din partea unui USL unit va duce la o victorie sigură a acestuia. Nu din primul tur, așa cum cred unii, însă turul II e o simplă formalitate (se organizează două tururi chiar dacă un candidat ia în primul tur peste 50% din voturile valabil exprimate – pentru a cîștiga din primul tur trebuie să ia peste 50% din voturile alegătorilor de pe liste, astfel la o prezență la vot de 49%, se organizează al doilea tur chiar dacă un candidat a luat 100% din voturile valabil exprimate). Astfel, dacă USL nu se rupe, prezidențialele sînt închise.

Dacă USL se rupe,  prezidențialele rămîn deschise, cu Ponta principal contracandidat al lui Antonescu. Are Băsescu rol decisiv? Poate decide el președintele? Băsescu poate decide dacă Ponta cîștigă sau nu. Băsescu nu poate funcționa ca balama dar îl poate ajuta pe Ponta. Astfel, în turul II putem avea un absenteism masiv din partea susținătorilor lui Băsescu sau o susținere a lui Ponta. Însă, după cum știm, Băsescu nu mai poate candida. Întrebarea e: cine va fi al treilea candidat, care va fi susținut de Băsescu și va reprezenta Mișcarea Populară (partidul) și care poate înclina balanța în partea lui Ponta sau chiar ajunge în turul II (șansele sînt mici, dar nu inexistente)? Atenție, acest candidat nu va arbitra disputa dintre Antonescu și Ponta. Nu e imparțial, nu va putea negocia cu amîndoi, nu are prea mult spațiu de manevră atît timp cît orice susținere a lui Crin Antonescu e exclusă. Acest al treilea candidat poate alege între a sta pe margine în turul II, spre disperarea lui Ponta, și a-l susține pe Ponta, spre disperarea lui Crin Antonescu. E suficient să știm asta ca să ne imaginăm cum va arăta comunicarea în campanie, ce mesaje vor avea cei trei candidați importanți. Crin Antonescu, PNL și susținătorii săi la prezidențiale (PDL, posibil Dreapta Unită, PRM etc) vor încerca să țină susținătorii lui Băsescu acasă pe motive de ”pesedism, Piața Universității, mineriade, socialiștii, stînga, feseneul, domnul Căcărău…ăăă…domnul Crin Antonescu, în ciuda anumitor divergențe minore pe care le-am avut cu domnia sa, este totuși un om de dreapta, un fost participant la Piața Universității 1990, un anticomunist, un antisocialist de-al nostru, mai țineți minte Alianța DA?” – încercați să vă imaginați vocea Ralucăi Turcan acum. PSD și Ponta, pentru a scoate susținătorii lui Băsescu la vot vor vorbi de destinul european al României, despre izolarea internațională, despre extremismul PNL-ului, despre labilitatea psihică a lui Crin Antonescu, despre Dan Voiculescu etc Mă rog, strategia în turul II, în condițiile în care bătălia se va da între Ponta și Antonescu nu e foarte complicată și greu de găsit. Mult mai complicat va fi în turul I. Ce strategie vor alege cei trei importanți, Ponta, Antonescu și Băsescu II? La Crin e simplu, el luptă împotriva Regimului Băsist, reprezentat din ceilalți doi. Ce vor face însă Ponta și Băsescu II? Ponta poate merge pe structurile PSD și un mesaj clasic pesedist, care să-i asigure intrarea în turul II, în condițiile în care are de partea sa cel mai puternic partid sau poate chiar acuza o conspirație între Antonescu și Băsescu/MP/PDL etc. Băsescu II poate merge pe mesajul responsabil-european, dar aici e și Ponta sau poate merge pe un cu totul alt tip de mesaj, despre care vom vorbi la momentul potrivit (mesaj care sînt sigur că va fi evitat, din cauză de elite stîngiste în cuget și simțiri și deja tradiționala frică)

PS1. După ce Antonescu va deveni președinte, poate revoca procurorii șefi.

PS2. Candidatul susținut de Băsescu și care ve reprezenta Mișcarea Populară nu va fi MRU (Neamțu și MRU sînt în afara oricărui joc care îl include pe Băsescu, din motive de caracter și delimitări grăbite, însă ar putea sări în barca PDL, să se scufunde împreună).

prezidires

Prezidentiale cu Ponta, Antonescu si Blaga. Fuziunea PNL-PDL.

  • Ponta va fi candidatul PSD la președinție, și prezidențiabilul cu cele mai mari șanse (va fi votat în turul 2 ca ”răul cel mai mic”, european).
  • Crin Antonescu va fi candidatul PNL, cu șanse mari de a intra în turul 2 dar cu șanse mici de victorie în fața lui Ponta.
  • Blaga va fi în continuare liderul PDL. După ce se va fi asigurat de controlul total al partidului, îl va invita pe MRU să candideze la prezidențiale din partea PDL (printr-o eventuală absorbție a FC). Blaga, pentru a-și păstra puterea în partid are nevoie de perspective de guvernare, atuuri în negocierea pentru guvernare și bani. Nu poate da poporului pedelist (ăla care a mai rămas) perspective de guvernare fără un candidat prezidențial cu voturile căruia să negocieze o susținere în turul 2 pentru Victor Ponta sau Crin Antonescu, în schimbul unei viitoare alianțe de guvernare. PDL nu are prezidențiabili care să nu fie glume proaste sau triste. E suficient să citești lista cu numele primilor 100 de lideri ai partidului ca să-ți dai seama cît de disperată e situația și cît de catastrofală e resursa umană. Astfel, nu vin nici finanțările, nu se întrevăd nici perspectivele de guvernare, se clatină și poziția lui Blaga în partid. Dacă MRU rămîne ”speranța dreptei” (sînt totuși șanse mici să rămînă) Blaga îl va invita să candideze. Dacă nu, nu.
  • După prezidențiale Blaga poate obține, cu puțin noroc, o halcă de guvernare, pe față sau pe șest, în urma susținerii cîștigătorului alegerilor. Dacă MRU ia 15-20%, acestea sînt procente decisive în turul 2 (așa cum au fost în 1996 – nu au fost în 2009, dar în 2009, contracandidatul a fost Băsescu) și PDL poate obține o guvernare împreună cu PSD, UDMR și UNPR sau împreună cu PNL, PC și UDMR.
  • Pentru ca PDL să obțină acele 15-20% cu care poate negocia accesul la resursele statului e nevoie de o ”dreaptă unită”. Blaga ar putea candida el însuși la prezidențiale, sau l-ar putea pune să candideze pe Videanu, însă un potențial al candidat al dreptei va lua din procentele candidatului PDL și va scădea drastic capacitatea de negociere a lui Blaga. Astfel, este neapărată nevoie ca în 2014 dreapta să se prezinte la alegeri cu un candidat unic. Blaga are nevoie de unitate.
  • Deocamdată Blaga trebuie să-și asigure partidul și să vadă dacă va mai exista MRU în politică peste cîteva luni sau un an. Dacă MRU coboară în sondaje în ritmul de acum, Blaga nu va mai fi nevoit să apeleze la MRU și poate candida chiar el la prezidențiale. Așteaptă ca MRU să iasă din rolul de ”speranță a dreptei”. Și nu va trebui să aștepte prea mult, MRU este la finalul carierei de speranță a dreptei. După ce MRU va ieși din scenă și va reveni în diplomație, atunci Blaga poate sta liniștit că nu are concurent la prezidențiale. Din acest moment nu va mai exista niciun prezidențiabil și structură politică care să-l mai concureze pe Blaga în bătălia pentru intrarea în trinitate alături de Ponta și Antonescu. Balamaua mult visată este realitate.
  • Scenariul Frunzăverde (nu știu dacă e al lui, nici nu știu dacă chiar există un astfel de scenariu, dar dacă nu există cedez gratuit drepturile de autor lui Frunzăverde) – este un scenariu de absorbție a PDL de către PNL, sub pretextul intrării PNL în PPE și de teama revenirii lui Băsescu în PDL. Poate nu absorbție, hai să zicem fuziune, însă partidul rezultat se va numi PNL, din cauza forței și vechimii brandului. O astfel de operațiune ar putea avea loc între 2014 și 2016, urmînd ca la parlamentare să se prezinte ”Dreapta unită” de Frunzăverde și cei doi șefi ai lui, Crin și Blaga. Pînă atunci, PDL va fi curățat de ”băsiști”, condiția principală a unei apropieri de PNL. Să nu uităm că PDL, prin vocea lui Blaga,  a renunțat la condiția plecării lui Crin de la conducerea PNL. În schimb, PNL nu a renunțat la condiția ruperii definitive a PDL de Băsescu și eliminării ”băsiștilor” din partid. Blaga nu știe ce va face Băsescu după 2014. Dacă Băsescu nu pleacă pe mare și revine în PDL, echipa Blaga e mîncată. Astfel, nea Vasile și trepădușii din jurul lui trebuie să se asigure împotriva venirii lui Băsescu. Și cum o pot face mai bine decît lipindu-se de un partid mai mare și în care Băsescu nu are nicio șansă să intre? Sînt convins că acestea sînt și argumentele cu care Frunzăverde și Crin Antonescu s-au prezentat la Blaga. ”Ce te faci, tu, nea Vasile, cînd vine Băsescu și te execută? O să vii la noi atunci, dar o să vii în genunchi, pe post de secretar al filialei Bihor. Nu mai bine vii tu acum la noi, cu tot cu partid, și te faci secretarul general al Dreptei Unite? Ă?” Și pentru Crin, și pentru Blaga, este vital ca Băsescu să nu aibă unde reveni în 2014. Un Băsescu care s-ar putea întoarce în politică și ar putea conduce un partid la parlamentarele din 2016 ar încurcă rău lucrurile pentru PNL și Blaga. Poate că Băsescu va reveni (eu, personal, nu cred că va reveni în politică) și va face un partid de la zero, dar un Băsescu care construiește pe ultima sută de metri înaintea alegerilor partide de la zero nu e la fel de periculos ca un Băsescu care conduce un partid ca PDL. Dacă Crin cîștigă prezidențialele, Blaga primește pe mînă un partid-mamut cu care poate mulge bugetul țării pînă îl lasă lat. Bugetul, nu partidul. Crin are o problemă. Dacă cîștigă prezidențialele, lasă PNL pe mîna lui Tăriceanu și Chiliman. Și nu e bine. Este vital pentru el să scape de Tăriceanu și Chiliman, așa cum e vital pentru Blaga să scape de Băsescu. Și cum se poate întîmpla asta mai bine decît printr-o uniune a PNL și PDL? Crin e președinte, Blaga, Fenechiu, Chițoiu și Frunzăverde au PNL-ul (cu PDL cu tot în el), Tăriceanu și Chiliman sînt pe afară. Fie vorba între noi, oricum cei doi sînt descoiți din naștere, dar la cum bate vîntul prin PNL pe resursa umană, după plecarea lui Crin la Cotroceni, s-ar putea să fie probleme pentru susținătorii lui Crin în PNL. Pericolul nu este mare, dar e mai bine pentru Crin să stea liniștit. Și cel mai ține mai liniștit decît frica lui Blaga de Băsescu?
  • Occidentul a fost principalul susținător al lui Băsescu. După ce s-a întîmplat astă-vară, Crin și echipa și-au dat seama că nu e de glumit cu PPE. Deloc. Astfel, după absorbția PDL (sau fuziunea cu PDL) și intrarea PNL în PPE, Crin și Blaga nu numai că sînt asigurați împotriva posibililor concurenți din partidele lor (Tăriceanu și Chiliman în PNL, Băsescu în PDL), ci au și spatele european asigurat. E posibil ca una dintre condițiile fuziunii PNL-PDL să fie eliminarea lui Macovei din Parlamentul European, unde a făcut atîtea probleme și l-a deranjat atît de mult pe Crin. Macovei e indezirabilă în noua construcție din două motive: e băsistă și deranjează la Parlamentul European. Cristian Preda și Sever Voinescu sînt alți ”băsiști” indezirabili în noua construcție.
  • Frunzăverde a înregistrat la OSIM marca Partidul Național Popular Liberal.

 

Un punctaj pentru PNL în scenariul Ponta și MRU candidați prezidențiali. Notați-l și mai discutăm.

  1. PSD e blat cu Băsescu și PDL
  2. MRU e iepurele lui Ponta. E pus să candideze la președinție și să facă pe liberalul ca să ia voturi de la Crin și PNL. A fost înțelegerea lui Băsescu, Blaga și Ponta să-l pună pe MRU candidat la prezidențiale, pentru a-l ajuta pe Ponta.
  3. Ponta a trădat idealurile anti-băsismului de frica occidentalilor și poate pentru că-l au Băsescu sau serviciile cu ceva la mînă. Ponta e băiat bun, dar e slab și fricos și nu are independență.
  4. PNL a rămas singurul partid de dreapta, care încă mai crede cu adevărat în motto-ul ”Prin noi înșine” PNL sprijină omul simplu cu inițiativă, clasa de mijloc, micii întreprinzători și salariații contribuabili împotriva experimentelor economice și sociale criminale ale marilor conglomerate occidentale, marile corporații și instituții etatiste, ca UE sau FMI, care sufocă libera inițiativă și sărăcesc omul muncii, prin experimentele lor făcute în birou, fără a cunoaște realitățile din România, din teren, fără a ști cu adevărat ce viață grea duce micul capitalist și ce rău îi fac experimentele marilor corporații occidentale.
  5. PSD și PDL reprezintă interesele marilor organizații supra-naționale, ca FMI și UE
  6. Am crezut că PSD vrea cu adevărat binele țării și să ne ajute să scăpăm de Băsescu. Ne-am înșelat. Ei doar au vrut la borcanul cu dulceață al guvernării. Cînd s-au văzut cu sacii în căruță, au pactizat cu Băsescu numai și numai ca să se înfrupte liniștiți din guvernare. Noi (pluralul regal), Crin Antonescu, sîntem singura entitate politică și umană care are curajul să lupte cu sistemul, care nu se mulțumește cu un dulceața liniștită a guvernării, care va lupta să scape România de influența lui Băsescu și a clicii sale, care, iată, se reproduce cu ajutorul PSD. Noi, Crin Antonescu, luptăm pentru independența României, pentru micul capitalist, împotriva clicii băsiste, a FSN-ului, a FMI-ului și a acoliților macovoaiei, urîta de Redding (no offence, Norica) și politrucul de Barosso și muistul de Schultz.
  7. De măsurile criminale ale lui 2013 de vină sînt Ponta și Băsescu, care au ascultat ordinele FMI.

Dacă candidat PDL va fi Blaga (sau Videanu), atunci povestea se schimbă. Candidatul PDL devine personaj pozitiv, care luptă împotriva caracatiței Ponta-Băsescu-FMI.

Campania din 2014 va fi cea mai anti-băsistă campanie electorală din istorie. Aproape toți candidații vor lovi în Băsescu, în dezastruoasa moștenire. Va fi un concurs de delimitare de Băsescu. Toți candidații vor veni să ne vindece de Băsescu, să aducă pacea și noul și binele. Indiferent că trinitatea va fi Ponta, Antonescu, Blaga sau Ponta, Antonescu, MRU.

Mr. Geoana, last frontier

Mircea Geoană este un produs politic expirat. Lui nu i te mai poți adresa, decât ca să-i faci un reproș. Geoană este suma tuturor reproșurilor pe care pesediștii le pot depune în contul PSD, că i-a lăsat fără acces la resurse și fără domnie. PD-L a pus piciorul în prag în privința sa, încă de când și-a depus candidatura la președinție: dacă vrea să candideze, Mircea Geoană ar trebui să-și dea demisia din funcția de președinte al Senatului. Niciodată nu e târziu pentru o demisie. Institutul de Politici Publice a mers și mai departe: Geoană a decontat de la Senat deplasările prin țară, prilejuite de campanie. Reacția acuzatului s-a pierdut în explicații vagi și a insistat pe ideea că n-a folosit fonduri publice în acțiunile electorale. De parcă n-ar putea atrage fonduri private, la fel de toxice sau deocheate, cum a fost în turneul din Maramureș, unde a fost însoțit de o numeroasă suită. Geoană a intrat în Maramureș dinspre Satu Mare, coborând de pe calul alb al victoriei în avans.

Într-o parcare, lumea l-a tratat deja ca pe președintele țării, iar  rapsozii Gheorghe Turda și Nicolae Sabău i-au cântat în duet la ureche, „Maramureș plai cu flori”. Președintele virtual a fost primit cu colac, sare și horincă reale, așternute pe un un prosop brodat în gospodăria unui țăran. În America, s-ar face o anchetă la sânge să se afle cât e horinca. Dar prosopul, cât e prosopul? Dar colacul? Dar sarea, doamnă, sărurile?! Dar Gheorghe Turda cu cât a fost plătit de PSD, după ce i-a cântat președintelui Băsescu la o chermeză în județul Mehedinți? Are voie un rapsod să presteze la ambele partide, la două capete? După o anchetă minimală făcută cu mijloace locale, colacul a ieșit momentan din anchetă, fiind donat de Octavian Cerneștean, fostul primar pesedist al orașului Baia Sprie, care l-a preparat în brutăria sa personală.

Lucrurile cu sponsorizările lui Geoană nu se opresc însă aici și se complică în progresie logaritmică. Pe 27 august trecut, candidatul PSD a vizitat pe îndelete fabrica Ramira din Baia Mare. Pe harta politică a reședinței județului Maramureș, în dreptul Ramirei scrie cu cerneală simpatică: proprietate a vicepreședintelui județenei PSD, Dumitru Matei; se recomandă multe cuvinte de apreciere față de proprietar, întrucât îi plac laudele deșănțate și dacă va fi gâdilat acolo unde trebuie, va sensibiliza și el la momentul oportun buzunarul d-lui X cu o sponsorizare binemeritată în vederea alegerilor. Vizita la școala din Recea, care nu este unitate economică, a fost minimală. Aici, Geoană a dat mult prea repede mâna cu reprezentanții administrației publice locale. La Borșa, care este oraș sărac, n-a mai ajuns deloc. Lucrurile s-au desfășurat  aidoma în orice vizită, de parcă n-am ști pe ce lume trăim.

Geoană l-a clonat prost pe Iliescu, care era clona intelighentă a lui Ceaușescu. Episodul Geoană a arătat că sunt mai importanți acei semeni în stare să bată din palme până li se învinețesc degetele, la apariția pe scenă a unui baștan politic național, decât toate listele de sprijin inițiate de hidrele intelectuale cu trei capete, în stare să mobilizeze intelighența națională pentru proiectele lui Băsescu. Nu s-ar zice că liderul social-democraților nu se pricepe la natura ascunsă a oamenilor. Cu prilejul celor 51 de ani pe care i-a împlinit de curând, Mircea Geoană a testat loialitatea și disponibilitatea foștilor săi subalterni de a se face preș, în eventualitatea că va ajunge președinte. Exercițiul de umilință s-a desfășurat pe pajiștea sediului central al PSD din Șoseaua Kiseleff și la Teatrul Bulandra, închiriat pentru un spectacol interpretat de trupa mimului Dan Puric, în onoarea celor 200 de invitați ai sărbătoritului.

Cel mai precis și-a intrat în pilelea de vasal, eternul trădător Liviu Dragnea sau fugarul cu primul venit, Dragnea Liviu, care i-a făcut cadou aniversatului național un stilou pentru uzul președinților țării. Însă cel mai gratuit cadou i l-a făcut ansamblul de foste glorii ale sportului, muzicii și scenei românești, care și-au luat în serios rolul de susținători ai liderului PSD la alegerile prezidențiale, constituind baza gherilei civice “Amicii lui Mircea Geoană”, sub bagheta fostei glorii politice Cosmin Gușă. Numele așa-zișilor vectori pozitivi ai prezidențiabilului Geoană nu contează și nici nu importă că printre ei nu figurează niciun intelectual sadea. Surprinde curajul de sinucigaș al Lavinei Șandru de a-l aplauda pe prezidențiabil doar pentru că există, care i-a urat lui Geoană să domnească 10 ani pe tronul țării, în uralele entuziaste ale aplaudacilor care au bătut din palme până li s-au albăstrit buricele degetelor. Cei zece ani au trecut ca vântul prin puful unei păpădii și distanța dintre grumazul lui Geoană și priveliștea ghilotinei care o să-l reteze este mai subțire ca firul de păr al Șeherezadei.

De ce ar trebui Boc sa vizeze prezidentialele din 2014 si nu presedintia PDL?

În urma articolului în care vorbeam despre șansele Elenei Udrea ca președinte PDL au fost cîteva voci care au susținut că Boc trebuie să rămînă la conducerea PDL. Încerc să explic de ce o astfel de mișcare va fi sinucigașă. În primul rînd, ce are de făcut PDL în următorii 2 ani pentru a avea o șansă să cîștige in 2012?

1. Reforma internă: clarificare ideologică, politica de cadre, mecanismele de comunicare interne și externe.

2. Managementul crizei: șomajul, stimularea antreprenoriatului, managementul responsabil (în parametrii europeni) al finanțelor și bugetului

3. Reforma statului: administrația, birocrația, învățămîntul, sănătatea etc.

E ușor de înțeles că o singură persoană nu poate fi managerul celor trei proiecte simultan. Nici măcar a două dintre ele. Ori, deja e destul de limpede că punctul 3 are deja un conducător puternic în persoana lui Băsescu. Dificultatea de a avea un președinte PDL care e și prim ministru devine evidentă cînd înțelegem că punctele 1 și 2 nu pot fi conduse de aceeași persoană simultan. PDL nu poate ieși la capăt cu bine din criză decît în situația în care primul ministru, care asigură managementul crizei și parte din execuția reformei statului, NU este și președintele PDL și trebuie să se ocupe simultan de reforma internă a partidului. (Pentru a fi limpede, a conduce nu înseamnă a executa, de aceea Băsescu conduce reforma statului deși nu el o execută). Dacă e vorba de aceeași persoană ea nu va avea timpul fizic și energia pentru a le face pe ambele și atunci cel puțin una, dacă nu amîndouă, vor eșua.

Concluzia e simplă: Pentru a avea o șansă în 2012, PDL trebuie să decupleze poziția de Prim Ministru de cea de președinte PDL.

De ce Boc Premier? Sînt multe argumente: își cunoaște deja treburile și oamenii, nu poate deveni mai impopular decît este etc. Și mai e unul, important: Dacă PDL reușește să cîștige în 2012 o va face cu chipuri noi în timp ce Boc va fi încasat costurile crizei. Pînă în 2014 însă, ieșirea din criză se va fi simțit la nivelul populației iar Boc va putea candida la prezidențiale ca un salvator, nu ca un loser.

Așadar strategia PDL trebuie să aibă 3 piloni și trei oameni.

 

Scurta istorie a esecului

A reuşit o performanţă de neegalat în istorie. Nici cei mai inventivi strategi ai politicii n-ar fi fost capabili să închipuie vreo întâmplare care să poată nărui atât de mult într-un timp atât de scurt.

Când lumea întreagă i se aşternuse la picioare, a ratat funcţia supremă la o… adiere de vânt. Când fondatorul partidului a continuat să-l susţină public, în ciuda oricăror îndoieli personale, l-a constrâns să renunţe până şi la onoare… În fine, când oameni care-au creat istoria şi renumele partidului se înscriau în cursa pentru reformare, a avut grijă să-i fenteze şi a lăsat partidul fără identitate. Nu mai ştim ce este acum PSD-ul. Dar Mircea Geoană e, fără doar şi poate, un tip de neegalat. Cazul devine istoric, consecinţele, de nemăsurat.

Doar câteva luni i-au fost necesare acestui om ca să distrugă totul. Şi puterea, şi partidul, şi simbolul politic Ion Iliescu. În ciuda invocatei etici de bulevard a lui Marian Vanghelie, vorbele acelea ne-arată că nici măcar vagabondul, cum s-a autodefinit, nu mai pune preţ pe omul Mircea Geoană. A fi batjocorit public de cel pe care-l ironizează o lume-ntreagă e umilinţa supremă. Mai puţin de-atât nu există.

În acest moment, nu are nicio importanţă dacă Mircea Geoană câştigă alegerile pe bune, prin fraudă, ori pentru că-şi mai face aliaţi în partid. A compromis totul. Şi ideea de lider, şi pe cea de reformă, cu atât mai mult ideea de social democraţie. I-a rămas o singură competenţă, s-o recunoaştem: aceea de a nu rata ocaziile unor noi rateuri.

N-aş vrea să se înţeleagă de aici că Mircea Geoană nu are ca om niciun fel de calităţi. Poate fi, după cum îl recomandă CV-ul oficial, un bun inginer constructor, un extraordinar şef de brigadă, un diplomat foarte fotogenic, chiar. Dar nu un om politic. În spaţiul public, îi lipseşte fundamental capacitatea de a discerne esenţialul. Ion Iliescu n-a fost vreun filosof când l-a caracterizat. A fost doar foarte sincer. Ceilalţi i-au reproşat şi că nu ştie să piardă. Dar, mie îmi pare mai mult decât atât.

Pentru binele personal, public şi de partid, e obligatoriu ca Mircea Geoană să fie ajutat să se retragă. Căci e de preferat să nu fii remarcat deloc de istorie, decât să fii consemnat ca un eşec.

Violeta duce galeata la gunoi

Şi o dată cu ea, speranţele a cinci milioane de români, a sute şi mii de intelectuali şi jurnalişti, a cîtorva moguli şi a sute de mii de pesedişti şi penelişti. Jumătate de Românie, în frunte cu minţile cele mai luminate de lămpaşul pesedist, primele lui SOV şi ura pentru Băsescu, a pariat viitorul României pe Mircea Geoană, omul celor 25 000 de euro pe cap de repatriat, preşedintele care a ţopăit decît o seară, victima tuşului mov de pe buletinele de vot şi a atentatelor energetice puse la cale de Băsescu, Aliodor şi vrăjitoarele lui Dan Diaconescu. Jumătate de Românie, cu intelectualii, criniştii şi yupişii ei cu tot, era să ne fută cinci sau zece ani din viaţă dînd soarta României pe mîinile unor imbecili.

În seara confruntării finale mi s-a făcut frică, văzînd pe cine sîntem pe cale să alegem preşedinte pentru următorii cinci ani. Dacă aş fi ştiut că în acele momente favoritul bunului simţ vede monstruos cu ochiul triunghiular din frunte, că în forul interior al fiinţei lui prezidenţiabile dă din mîini să alunge spiritele răutăcioase, energiile negative şi poltărgaiştii deghizaţi în cameramani, frica s-ar fi transformat în groază. Fiindcă aici nu mai vorbim doar despre prostie sau ridicol. Dacă pentru Geoană şi eminenţele cenuşii ale campaniei sale, Viorel Hrebenciuc şi Mihaela „Draga mea, hai să ţopăim, ca să nu ne fixeze raza”, cauzele înfrîngerii electorale se rezumă la două cravate mov, incantaţiile lui Sever „Rază Ucigaşă” Voinescu şi telekinezăriile parasociologului Sebastian Lăzăroiu, nici nu vreau să mă gîndesc care ar fi fost cauzele crizei economice în viziunea Preşedintelui României, Mircea Geoană. Sau soluţiile. Mă rog, poţiunile.

„A ajuns euro la 5 lei? Nu-i nimic. Isărescule, ia-ţi chiloţii pe dos! Vasilescule, ia şi tu chiloţii lui Isărescu, tot pe dos! Exporturile scad pe o pantă descendentă, Bănicioiule? Păi şi ce mai aştepţi? Ce te uiţi aşa ca bou’ la mine? Ia-l pe Buşoi şi faceţi o spirală pozitiv-ascendentă! Un grup de pensionari protestează la guvern că n-au mai mîncat de trei săptămîni? E bine, ar trebui să fie capabili să leviteze. Hrebe, zi-le să bată din aripi şi am rezolvat şi problema transportului în comun.”

Ştiam că vor digera greu victoria lui Băsescu, dar nu mă aşteptam să li se rupă filmuleţul chiar în halul ăsta. Dar nu-i nimic, iluzia  a murit dar nu se predă. Vor veni susţinătorii cu scuzele. Care, din jena de a recunoaşte pe ce au fost în stare să pună ştampila, se vor căuta de chakre.

Lacomia salveaza Romania

26 noiembrie 2009

În sondaje Geoană are aproape nouă procente în faţa lui Băsescu, candidează în grup cu Johannis şi Crin Antonescu, are trei partide mari în spate, PSD, PNL şi UDMR, sprijinul lui Vadim (locul 4 ăn primul tur, cu peste 500 000 de voturi), aproape toate televiziunile (Realitatea TV, TVR1, TVR2, Antena 3, Antena 1, Antena 2 şamd), ziare, posturi de radio, site-uri politice, bloguri, mii de primari, structura teritorială şi logistica  a două mari partide, oameni de afaceri, două institute de sondare etc.

Băsescu are de partea sa un singur partid (şi ăla demoralizat şi demobilizat), niciun candidat important din turul 1 care să-l sprijine, cîteva televiziuni de nişă sau cu audienţă scăzută (B1TV, OTV, Etno TV), pe marile televiziuni are embargou, e supus unui adevărat linşaj mediatic 24 din 24, nu-şi poate transmite mesajele decît prin intermediul unui site, a unui ziar şi cîtorva bloguri. Trebuie să fie agresiv, să atace pentru a recupera distanţa care îl desparte de Geoană, dar nu o poate face atîta timp cît electoratul vrea linişte, nu un scandalagiu notoriu. Singura sa şansă e să-şi provoace adversarul la cît mai multe confruntări directe, pe care însă acesta le evită constant, neacceptînd decît una singură.

7 decembrie

După numărătoarea oficială a voturilor, făcută de BEC, devine clar că Traian Băsescu a cîştigat al doilea mandat de preşedinte.

Ce a intervenit între timp, astfel încît Băsescu să se transforme dintr-o victimă sigură în învingător?

În 26 noiembrie Mircea Geoană era viitorul preşedinte al României. Sau cel puţin aşa credea el şi aşa credeau cei din jurul lui. Uniţi şi prudenţi la început, aceştia văd bătălia deja încheiată şi încep să lupte pentru pradă. Cine e cel mai influent? CIne îl umileşte pe învins? Cine are cele mai mari merite în această victorie? Şi cum reuşeşte să creeze această imagine? Prin mass-media, evident. E modalitatea cea mai facilă şi lipsită de riscuri pentru a intimida Statul şi societatea în ansamblul ei, instituţiile şi angajaţii acestuia, indiferent că vorbim de administraţie, de structurile de forţă sau de justiţie. Ce poliţist, angajat al FIscului, procuror, ofiţer din servicii, judecător, procuror sau jurnalist mai poate avea curajul să deranjeze un individ care face şi desface majorităţi, inventează miniştri şi prim miniştri, pune şi dă jos preşedinţi? Dovadă şi primele reacţii ale presei după întîlnirea lui SOV cu Geoană şi declaraţia primului de la Realitatea TV: “trăim într-o ţară în care preşedinţii depind de SOV”. Ce trafic de influenţă e mai bun decît traficul de influenţă în masă? La toate astea se adaugă ura şi setea de răzbunare a inamicilor lui Băsescu. Sînt siguri pe ei, Băsescu e învins, scrutinul din 6 decembrie nu e nimic altceva decît o formalitate care va consfinţi în mod oficial înfîrngerea. MIza nu e electorală: distanţa în sondaje dintre cei doi concurenţi e suficient de confortabilă pentru a le da celor din tabăra lui Geoană siguranţa victoriei. Nu trebuie decît să aibă răbdare şi să aştepte timpul să treacă. Dar nu au răbdare.

Încep întîlnirile “conspirative”. Nu se mai feresc, ba dimpotrivă, în spatele izului de clandestinitate e o doză importantă de ostentaţie şi demonstraţie. Vor să arate că ei sînt stăpînii şi toată ţara (şi, mai ales, instituţiile statului) trebuie să ştie asta. Patriciu se întîlneşte cu SOV, cu Meleşcanu şi SRS, cu Crin Antonescu, SOV se întîlneşte cu Geoană. O fac seara sau noaptea, “pe furiş”, cu paparazzii după ei. O lecţie învăţată de la minivdetele de tabloid: suni paparazzul şi îi vinzi pontul. După care te laşi fotografiat din toate unghiurile care te avantajează, întîlnindu-te cu politicieni, viitori prim miniştri, viitori preşedinţi, cu toţi viitorii potentaţi. Te imunizezi în faţa statului. Îţi creezi din aceste imagini o aură care acţionează ca un scut în faţa oricărei incercări a autorităţilor statului de a te deranja. A început lupta pentru pradă. S-a sfîrşit bătălia, inamicul e învins, acum începe împărţirea prăzii. Aliaţii se pîndesc, se suspectează, se întrec pentru a fi primii care ajung la pradă şi care pleacă cu halca cea mai mare.

Cei mici se înghesuie, se ridică pe vîrfuri pentru a fi văzuţi, dau din coate pentru a ajunge în primele rînduri. Ciuhandu pune în scenă reconcilierea, Johannis participă la întîlniri electorale, pesedişti şi penelişti de peste tot îşi aduc obolul, dau o mînă de ajutor, se bagă în seamă, jurnaliştii execută linşajul mediatic cu un exces de zel demn de o cauză mai bună.

Însă miza adevărată e la cei mari, la SOV, Patriciu şi Voiculescu. Ies din penumbră şi îşi delimitează teritoriile. E însă o luptă contracronometru. Sînt oportunităţi care nu trebuie pierdute. Aşa se explică graba cu care Patriciu a scos filmul de la Ploieşti, deşi putea să aştepte pînă în joia de dinaintea alegerilor. Nu a fost o mişcare electorală. Dacă ar fi fost, Patriciu nu ar fi apărut public şi nu şi-ar fi legat numele de respectivul filmuleţ. Şi l-ar fi dat mult mai tîrziu, cînd Băsescu nu ar mai fi avut timp să contracareze efectul devastator al publicării. Jurnaliştii din trusturile Realitatea-Caţavencu şi Intact, la concurenţă, îl dau pe post de mii de ori, ca şi cum ar fi plătiţi la numărul de difuzări (ceea ce nu e exclus). Patriciu e cel care a făcut primul pas, cel care s-a detaşat în inamicul nr 1 al lui Băsescu şi care a încercat să-i dea lovitura finală şi să-şi aroge meritul victoriei prin KO.

SOV nu numai că se mişcă mai greu şi rămîne pe locul doi la capitolul moguli dar îşi vede şi actuala poziţie de forţă ameninţată în urma interviului dat de Geoană lui Tolontan, ăla cu maleficul turbulent şi a arestării lui Nicolae Popa. Nu că i-ar fi fost frică de Geoană, dar o asemenea declaraţie venită din partea viitorului preşedinte al României i-ar fi slăbit autoritatea în faţa autorităţilor statului. Ori de autoritate şi de imaginea de forţă are nevoie cel mai mult acum, pentru a scăpa de cartoful fierbinte numit Nicolae Popa. Decizia lui SOV, la fel de genială ca şi cea a lui Patriciu, e să se folosească de media pentru a-şi delimita teritoriul, pentru a-şi afirma poziţia de forţă în faţa concurenţilor şi în faţa autorităţilor publice. Şi cum poţi face asta mai bine decît prezentînd ţării întregi noul tău angajat? Care, surpriză, e chiar viitorul preşedinte al ţării. Şi SOV nu se mulţumeşte cu chemarea lui Geoană în miez de noapte la el acasă pentru a anula efectul mediatic al acelui “malefic şi turbulent” ci pune bomboana pe colivă (pe care a confundat-o cu cireaşa de pe tort), făcînd publică relaţia de prietenie cu Geoană, veche de patru ani, şi vorbind şi despre o întîlnire în 2004, într-o parcare cu actualul preşedinte, Traian Băsescu. Nu a fost o mişcare electorală şi nici o capcană întinsă lui Geoană. Nu a schimbat macazul. Pur şi simplu nu a mai avut răbdare şi a supralicitat de frica a ceea ce i s-ar putea întîmpla din cauza arestării lui Nicolae Popa. Să nu uităm că în acele momente, pentru ei, Geoană era viitorul preşedinte al României. Ori e bine să ştie toţi poliţiştii, ofiţerii de informaţii, jurnaliştii, procurorii şi judecătorii din ţara asta că SOV e stăpînul, că preşedintele ţării (peste numai cîteva zile) e la cheremul lui, e jumate prieten, jumate slugă, că-l cheamă la orice oră din zi şi din noapte, cînd are el chef, şi ăsta se duce. Şi, bineînţeles, că declaraţia cu maleficul turbulent nu era serioasă, era un aranjament făcut dinainte între doi vechi prieteni. Aşa, ca să nu existe dubii, să nu înţeleagă greşit vreun procuror sau judecător.

Patriciu, SOV, Voiculescu, Crin Antonescu, Orban, Johannis sau Ciuhandu, la fel ca şi Geoană, au fost siguri de victorie şi au ţopăit prea devreme. Iar în ultimele zece zile de campanie, tabăra lui Geoană nu a mai făcut campanie ci doar trafic de influenţă la nivel naţional, bine mediatizat şi punctat cu demonstraţii de forţă. Toţi, inclusiv Geoană, au amestecat euforia, nerăbdarea, excesul de zel şi lăcomia într-un cocktail de droguri tari, de sub al cărui efect s-au trezit abia în dimineaţa de 7 decembrie. Urmează mahmureala şi sevrajul.

S-au jucat de-a prădătorii în oglindă şi şi-u confundat propriile priviri de bovină cu unele de felină şi au uitat că inamicul lor e singurul prădător pur-sînge din politica românească. Rămîne antologică şi demnă de Animal Planet imaginea cu Băsescu stînd cîteva minute cu colţii în gîtul lui Geoană, suficient pentru a cîştiga alegerile.Ţopăiala de căprioară tîmpă a ultimului e doar scena tragică cu care se încheie documentarul.

O demonstratie de forta si prostie

Au cauţionat discursul lui Băsescu. Ăla cu mogulii. Ăla care începuse să plictisească, chiar şi pe susţinătorii lui. Ăla care părea un basm umflat, care suna  a paranoia şi mania persecuţiei. O demonstraţie de forţă, pusă atît de bine la punct, atăt de disproporţionată confirmă discursul lui Băsescu. Şi sperie. Un sistem de tip caracatiţă, lăbărţat peste tot, populat de hiene, capabil de orice, împotriva oricui. Nimeni nu e ferit, nimeni nu scapă. Nici chiar atotputernicul Dictator. Suficienţa de sine, cinismul cu trabuc şi zîmbet batjcoritor, aroganţa care defilează pe trei canale TV în fiecare seară, la oră de maximă audienţă, toate astea pun pe gînduri, îngrijorează, irită, enervează.

Strategia cu Geoană care nu apare, bună, la prima vedere (avînd în vedere calitatea personajului), e cu două tăişuri. Băsescu a zis că Geoană şi Johannis sînt de paie şi iată, Geoană şi Johannis nu mai apar pe nicăieri, sînt personaje secundare. În schimb apar mogulii, în toate ziarele, pe toate canalele,  atacîndu-l pe Băsescu, întîlnindu-se între ei, punînd ţara la cale. Complotînd.

Veţi spune că nu ştim dacă chiar complotează sau doar se întîlnesc la un ceai. Nu contează asta. Contează percepţia. Apar în presă fotografii cu ei întîlnindu-se pe ascuns. Asta dă un iz de conspiraţie, prin senzaţia de semiclandestinitate a întîlnirilor şi cu atît mai mult cu cît ei nu sînt orice amărîţi care se întîlnesc la bere, pe furiş, de frica nevestelor, ei sînt înşişi Mogulii atît de prezenţi în poveştile lui Băsescu. EI au prim planul, ei duc războiul, ei decid. Culisele sînt în faţa cortinei. Lui Geoană, lui Crin şi lui Johannis li s-a luat mingea şi  au fost trimişi acasă, să-şi facă somnul de după amiază, ca toţi copiii cuminţi. Vîntu şi Patriciu, înconjuraţi de hienele din dotare, într-o demonstraţie de forţă şi aroganţă, într-o atmosferă apăsătoare, sînt în prim plan. Pentru prima dată sistemul apare pe scenă, în toată amploarea şi ferocitatea sa. După ce pămpălăii fami(g)liei, tripleţii de paie Geoană, Crin şi Johannis, se îmbrăţişează libidinos, zîmbesc tîmp camerelor de luat vederi şi ne vorbesc de pace, bună înţelegere, consens, linişte şi voie bună, apar adevăraţii capi, Vântu şi Patriciu, preiau frîiele la vedere şi pun în scenă o grandioasă şi înfricoşătoare demonstraţie de forţă.

Sînt proşti? Oarecum. Probabil. Sigur. Sînt convinşi că Băsescu e terminat, e la pămînt şi vor să aibă satisfacţia finală, să-i arate că ei sînt cei care vor trage ultimul glonte, cel fatal, nu înainte de a-l umili public, de a-i arăta cît de vulnerabil e. Ăsta e motivul pentru care sînt atît de prezenţi în spaţiul public. Şi-au dat jos de măştile de Geoană, Crin şi Johannis chiar înainte de lovitura finală, sub luminile rampei, şi îşi privesc satisfăcuţi victima în ochi, pentru ultima oară, aşteaptînd aplauzele publicului şi elogiile criticii. E un moment prea important şi prea înălţător pentru a fi lăsat pe mîna trepăduşilor de teapa lui Geoană, Crin sau Johannis.

Dacă se dovedeşte că filmuleţul e trucat (nici nu e nevoie de expertiză, trebuie doar să apară filmările din alte unghiuri) Băsescu se poate considera căştigător al alegerilor.