15-16 octombrie 2017

Alegeri în Austria

Partidul Popular a cîștigat alegerile în Austria, iar Sebastian Kurz va fi, cel mai probabil, cel mai tînăr premier din lume, la 31 de ani.
Este, în primul rînd, un vot puternic antimigrație necontrolată, cu promisiunea făcută de partid că se va împiedica o nouă criză a migranților, precum cea anterioară, de anii trecuți. Discurs a fost preluat de la Partidul Libertății (numit și radical, și extrema dreaptă), care conducea pînă acum puțin timp în urmă în sondaje și este un model de adecvare a elitelor politice la necesitățile și spaimele populației. Cînd valul acesta de îngrijorări este preluat de către partidele mainstream, Austria este dovada cea mai bună că se poate cîștiga. Cînd realitățile populației sînt ascunse sub preș sau se încearcă, și mai rău, transformarea lor în ceva ce nu vor fi vreodată, abia atunci alegerile pot fi cîștigate de extremiști, singurii care vorbesc deschis, pe față, de relele care amenință societatea. Deci, se poate, curaj!

Scandalul Weinstein. Out of Oscar

Care zguduie America, al celebrului producător hollywood-ian și sponsor al Partidului Democrat, Harvey Wenstein, scoate la lumină, să recunoaștem, atît victime reale, cît și unele închipuite. Dar nu asta e important acum. Ci că ne gîndim cum ar fi fost filmul X cu o altă actriță, și dacă nu cumva cea distribuită a cedat individului. Ne mai putem gîndi la o întreagă serie de premii Oscar, posibil mutilate în acest fel, influențate sigur. Nu prin votul individului, ci prin neincluderea în distribuție a cuiva care nu a cedat.

Și-n toată nebunia legată – a cîta oară?! – de persoane foarte suspuse, apropiate democraților, apare și Hillary. Nu e ciudat că femeia asta, care stă măritată cu un sexual predator de o viață, încearcă să arunce cu noroi tot în Trump, despre care nu există nici un indiciu clar și fără dubii că ar fi fost așa ceva vreodată?
Cîtă ipocrizie poate să zacă în oamenii ăștia?! Nu-și dau seama nici măcar atunci cînd pierd că au făcut-o pe mîna lor?!

Atentat în Somalia. Unul care trebuie să ne doară

Unul din cele mai sîngeroase atentate care au zguduit lumea s-a petrecut la Mogadishu, capitala Somaliei. Două mașini capcană au fost detonate, în urma lor și din dărîmăturile clădirilor făcute praf fiind scoase 300 de victime și peste 300 de răniți.

Nu am văzut nicăieri ”Je suis Somalia” sau ”Je suis Mogadishu”, abia la cîțiva oameni, pe Facebook, era postată informația. Atîta vreme cît nu ne vor durea, cît vom rămîne insensibili la aceste atentate, în țări africane  îndepărtate, nu vom putea pricepe cum funcționează acest islam, această mașinărie infernală de ucis, nici acolo și nici aici. Pentru că ce au adus ei în Europa nu este altceva decît acest ritual inuman al morții degeaba, al morții violente, fără nici un avantaj măcar, pentru ei. Acești criminali trebuie stîrpiți oriunde s-ar afla, numai așa putem să facem diferența dintre răi și buni. Pînă atunci, toți ilegalii care au pășit deja aici poartă asupra lor suspiciunea posibilității comiterii de atentate. Penntru că asta este moștenirea ce-o aduc cu ei: moarte și distrugeri.

Malta: O bloggeriță care acuzase guvernul de corupție a fost asasinată

Băsescu despre unguri

 

Trebuie să ne organizăm

În ce ne privește, avem acest spațiu la dispoziție, și nu e puțin deloc. Avem unde ne retrage.

 

(Foto: Time Magazine)

Nimic nou pe nici un front, totul se schimba.

Eu nu m-am nascut sa fur (…). M-am nascut sa creez.

Aceste cuvinte absolut înălțătoare îi aparțin lui Sebastian Ghiță și trebuie să rămînă în istorie. Au fost rostite în fața Parlamentului, în anul de grație 2016, luna martie, ziua 30. Nu cu vreun eveniment special, așa cum ați putea crede, ci cu o bagatelă de solicitare a DNA pentru reținere și arestare. Refuzate, într-un final, pentru că la așa mare om, nu putea fi altul rezultatul. Trebuie s-o recunoașteți.

În schimb, la Rahova a ajuns Lia Olguța Vasilescu. Pe care, din solidaritate feminină, pînă una alta, a declarat că o vizita chiar în această seară Elena Udrea. Ce să mai zici?! Numai Dumnezeu să le mai înțeleagă pe femei! Dumnezeu și DNA, care sperăm să facă lumină pînă la capăt (și) în acest caz.

Între timp, în dosarul Microsoft, mult așteptatul dosar Microsoft, condamnările continuă. Ieri, pe lîngă cei de pînă acum, Dorin Cocoș, Gabriel Sandu, Gheorghe Ștefan și Dumitru Nicolae, condamnați în primă instanță, a mai primit unul lovitura de grație. Fără legătură cu dosarul, dar cu pedeapsa da. Un an și șase luni cu suspendare. Cătălin Rădulescu îl cheamă. Poate interesează totuși pe cineva. Poate contează la vreun bilanț al DNA, poate cine știe?!

La DNA, că tot a venit vorba, va fi tot ca pînă acum. Adică LCK la conducere. Propusă, intervievată, numită a mai rămas.

Dacă pe frontul intern a fost iureș, peste cel extern se lasă liniștea. O liniște nefirească, o liniște a nepăsării, o liniște a preocupării? Nu știm și nici nu vom ști. I se mai pare cuiva că atentatele de săptămîna trecută, de la Bruxelles, au trecut cam repede? Adică au și trecut, dacă ne uităm mai bine pe fluxurile de știri.
De asta mi-era îngrozitor de frică, de căderea în derizoriu a ideii de atentat, de obișnuința cu el, cu atentatul, de firescul care o să devină. Pentru că mai vine, de asta să nu aveți nici un dubiu.

Pînă cînd o fi să fie însă, reînvățăm să ne plîngem copiii. Michel Visart, jurnalist, și-a pierdut fiica în atentatul terorist de săptămîna trecută, de la Bruxelles. Ce spune el azi?

Lauriane avait des valeurs extrêmement fortes, qu’elle défendait avec beaucoup de caractère et d’acharnement comme la justice, l’équité, l’égalité entre les sexes, la tolérance. Je ne suis pas naîf, je sais très bien et je comprends qu’aujourd’hui la sécurité est indispensable. Mais je pense que’en construisant des murs de l’exclusion, en cultivant la haine, on va dans le mur”, a déclaré Michel Visart.

Pour le futur, si l’on veut un monde différent, il faut ce respect et cette tolérance. Je ne veux pas faire du pathos, mais il faut de l’amour. C’est comme cela qu’on pourra faire un autre monde. Et l’on doit bien cela à toutes les Lauriane du monde entier”, conclut-il sur une note positive malgré le drame qui le frappe. – 7sur7.be

E, dacă e într-o notă pozitivă și dacă e cu dragoste, n-avem de ce să ne facem griji. Așa s-a schimbat lumea, rapid, de nu mai știi nici cum se plîng copiii morți, de la săptămînă la săptămînă. Iei exemplu de la monsieur Visart, te rogi să nu ți se întîmple și aștepți. Ce poți să faci?!

Totuși, de făcut ar cam trebui făcut ceva. Cu ăștia din imagini, că au început să se bată pe locuri de muncă. Intelectuali, intelectuali, dar cît să-i mai ții la ușă?! Își pierd oamenii răbdarea, își pierd firea, se pierd capetele luminate care au venit să ne salveze. Păi de asta i-a chemat doamna Merkel anul trecut, să stea acum la porțile Europei și să bată pînă obosesc?!

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1030831310320874″ mbottom=”50″]

migranti

Atentat la Bruxelles. Numarul conteaza.

E iad. In Bruxelles e iadul pe pamant.

Este statusul pe care l-a postat Ramona Strugariu în această dimineață, pe Facebook. E în Bruxelles și asta spune totul.

Pînă la această oră, 14, nu știm mai mult. Ce-am putea ști mai mult?! Numărul victimelor? Între 26 și 35 de morți și peste 130 de răniți. Asta se anunță la diferite posturi de radio și televiziune.

Ce știm, însă, e cu totul altceva. Ce știam de la început, de cînd a început valul migrator să penetreze în voie Europa. Că:

1. avem cea mai proastă garnitură de oameni politici de la al doilea război mondial încoace;

2. cine a spus că primitivism, că rasa albă, că nu ne pasă de alții, că nu ne putem opune, că nu avem ce face, că asta e situația, mai mult, că nu sîntem în acord cu vremurile, că sîntem înapoiați, că sîntem xenofobi, că sîntem un grup minuscul care cîrcotește aiurea, că nu ne putem apăra drepturile NOASTRE, ale celor care au muncit generații pentru ele, că cine mai știe cîte imbecilități la adesa celor care am spus, de la bun început, că numărul contează, și contează enorm, să tacă!

Și punct. Cu această situație ne confruntăm, cu această situație ne vom confrunta de acum încolo. E greu de înțeles pentru unii, dar asta e: numărul contează.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1022437961160209?notif_t=feedback_reaction_generic” mbottom=”50″]

brx

(Foto: twitter.com)