Posts Tagged → Brexit

Cum se iese din Brexit

Timp de douăzeci de ani Anglia a impus în ceea ce o privește și aproape în privința oricărei decizii a UE, condiții speciale, dereglementări. În schimb, în mod paradoxal, cînd era vorba de aplicarea deciziilor comunitare asupra altora, era rigoristă și știa să zdrăngăne din arme. A fost consecventă astfel poziției cu care a intrat în Eu.

Brexitul nu e o dramă pentru UE, este, poate, una pentru Marea Britanie – better so; dna Merkel care avea duminică ezitări, emoții și umanisme, a (re)devenit categorică – anunțînd o poziția tranșantă fără negocieri (adică cedări) înainte de scrisoarea cerută de articolul 50, și ulterior negocieri fără concesii (acelea s-au făcut timp de douăzeci de ani…), în avantajul Europei. A propos : al nostru încă nu știa că se schimbase poziția, fusese absent la întîlnirea PPE-ului unde se vorbise fix despre asta, și a venit cu mesajul temporizării, răbdări, pas cu pasului, negocierii reciproc avantajoase, calmului, oportunității, hilar cum îl știm, crezînd că e astfel simpatic dnei Merkel. Era pe alături, inadecvat ca de obicei, komisch (adică ciudat), cum l-a definit dînsa pe vremea discuțiilor legate de cotele de refugiați.

Piețele financiare vor emigra probabil spre Paris, idem marile firme (gen Virgin, chiar clasicul britanic Lloyd’s, compania de reasigurare, se interesează care ar fi noua patrie optimă, și e un gigantic plătitor de impozite etc.) Țările central europene se grupează împotriva hegemoniei Germaniei (manifestă, pentru ele, în momentul critic al crizei refugiaților), pentru ele ieșirea Angliei din club este semnificată ca un dezechilibru de forțe în avantajul Germaniei. Polonia nu poate, desigur, uita ce îi datorează Marii Britanii în momentul aderării sale pline de caracter și éclat – cînd aliatul ei esențial (împotriva Germaniei) a fost nonconvenționalul Albion, interesat perfid, like usual, să creeze falii și precedente pentru negocierea propriilor excepții. Deci constată sonor un dezechilibru de forțe; Polonia are o excelentă memorie a istoriei – însă e greu de spus care e partea imaginară, fantasma, și care cea reală a acestui dezechilibru.
Brexitul e, eventual, o înfrîngere dar nu e o probă; și nu e neapărat o înfrîngere a europenilor. Criza finală, mult anunțată, nu a venit, not yet.

În ceea ce ne privește, nu avem a priori nimic de pierdut, dar, ca de obicei, vom găsi ceva esențial de pierdut, din vina noastră. Vă amintesc negocierea anti-brexit de la Bruxelles pe care Cameron, amenințător, le-a impus pentru a obține încă un pachet de excepții de la legea comunitară (în privința dreptului de circulație și statutelor sociale), unde Polonia – avînd în Albion numărul cel mai mare de Gastarbeiter (chit că Franța are acolo mult mai mulți rezidenți, peste un milion jumătate) – a negociat cu aplomb și fără modestie (în pofida atitudinii temperate a altor țări, respectiv Germaniei și Franței, circulez y’a rien à voir!) contra-părți reale, și le-a primit. O prezență militară britanică operațională în Polonia, condiții pentru studenții polonezi și altele.

Noi nu am cerut nimic, deci nu am primit nimic.
Chestia cu negocieri secrete e praf în ochi, nu există așa ceva. Shengen-ul nu a fost subiect de negociere (cine să ni-l acorde? Marea Britanie care nu îl vrea în general?) – iar cei care au lansat zvonul acesta au dezinformat cu intenție. Apoi, dacă cumva subiectul Shengen ar fost ridicat prostește de noi – ar fi un gest inacceptabil : nu negociezi un drept justificat ca pe o compensație.

Președintele României a fost rizibil și inadecvat la întîlnirea șefilor de state, nu a știut să răspundă pe detalii, iar cînd nu tăcea aiurea, imobil, se uita pe portabil căutînd asiduu ceva, probabil era în dialog cu un consilier, poate cerea opinia consoartei ; părea uimit de el însuși, căci fără să știe de ce, absent fiind, era totuși acolo. Fotografiile cu cei din jur amuzîndu-se pe seama sa, cu Cameron privindu-l ironic-interlocat cum stă statuar pe scaun și fie dormea, fie era într-o formă de catalepsie, spun totul.

“Poiectul nou de țară“ cu care ne-a venit acum e “une foutaise“, un tembelism pur, un a se afla în treabă și a arunca cu praf în ochi. Ce-i ăla – proiect de tară? O listă de gînduri pioase? “Nou“, în plus; îl cunoașteți pe cel vechi?
Pe vremea cînd era inspector, dl Iohannis era proverbial pentru mania de a cere de planuri de acțiune defalcate, cu obiective, responsabilități, termene, metodă, și mai ales frumos legate în coperți. Restul era morgă și absență. Ăsta-i omul.

Este exclus ca în negocierile în care e vorba de conaționalii noștri din Anglia, să ajungem rezultate onorabile cu un om de o incapacitate intelectuală patentă, leneș, iresponsabil și, în consecință, disprețuit și evitat manifest de ceilalți șefi de stat.
Cu atît mai mult cu cît, fiind o țară mică, lipsită de interes, e greu să impunem marilor puteri europene un punct de vedere nouă favorabil, acolo unde ele nu vor să facă concesii Angliei.

P.S. Bursa engleză a recuperat și depășit nivelul dinaintea crizei brexitului.

brexit(Foto: toptabu.ro)

Dupa Brexit. Citeva note

Referendumul pentru ieșirea sau rămînerea Marii Britanii din sau în UE a fost despre noi și despre nimic altceva.

Sigur că nimeni nu va recunoaște asta. Sigur că toată lumea e îngrijorată profund de piețe, de bursă, de cursul de schimb, de ce vor face englezii de acum încolo, de cum se vor descurca, dacă se vor descurca. Sigur că în mărinimia noastră sîntem în stare să adoptăm și un englez, campanie a unui ziar central, citată de însuși gurul corectitudinii  jurnalistice, CNN.

Sigur că ne preocupă subiectul, autenticitatea și imparțialitatea știrilor, atîta timp cît este ca noi, cît se potrivește narativului nostru. Iar noi sîntem cei mai europeni, cei mai învățați, cei mai drepți și mai viteji dintre ei.

Noi știm tot, nimeni să nu aibă vreun dubiu. Și despre noi e tot ce se întîmplă. Aici, în Europa, în lume.

Noi știm cum au căzut bursele, cum s-a depreciat lira britanică, ce nemernici de politicieni au sugerat și planificat acest referendum, cum au manipulat opinia publică, cum poate fi invalidat referendumul și, mai ales, refăcut, 2 in 3, 3 din 5, nu contează, să dea așa cum știm noi că trebuie să dea.

Boris Johnson, acel politician care acum e ”nenorocitu’” ăla care a scos Marea Britanie din minunata noastră UE, era pînă acum puțină vreme cel fotografiat pe bicicletă și așteptînd liniștit la metrou, dat exemplu de politician așa cum am dori și noi. Este același, da. Pentru cine are vreun dubiu. Și mărturia clară a consecvenței ideilor și părerilor noastre.

Noi, aici, nu vrem să cîștige alegerile PSD-ul – de fapt vreți să cîștige, în absența lui sînt unii, majoritatea, ”morți”, cei care nu mai au ce să toace zilnic – dar nu realizați simplul fapt că Anglia, chiar după Brexit, va exista așa cum a existat bine mersi și înainte, în timp ce monumentul de birocrație și imbecilitate numit UE, nu se știe. Dar pentru că, repet, nu vrem să cîștige aici PSD-ul, nu vrem nici la ei. Asta cu riscul demolării întregii fundații a sistemului democratic, dar ce contează, dacă e pentru un scop nobil?

Aici sînt fricile, angoasele, problemele voastre, nimic altceva. Nemulțumirea vieții voastre nu vă lasă să vedeți, pe cei care au dotarea de a o face, realitatea.

Astăzi găsesc un interviu din care unul din protagoniști iese urît de tot. Și acela nu este Farage, oricît nu mi-ar plăcea mie. Dar nu asta contează. Ci faptul că e absolut incredibil cît de tîmpiți credem că sînt alții și cît de deștepți noi. Asta ne-a și adus unde sîntem, impresia – repet: IMPRESIA – că sîntem mai buni decît alții, mai buni decît majoritatea dintre noi.
Unde la noi e fiere, la ei e calcul rece. Iar politica nu se face cu fiere. Ei știu asta, și o știu de secole.

Iar dacă Brexitul a adus ceva bun, atunci acel ceva este scoaterea la suprafață a  totalitarismului care există, consensual – bucură-te, Ilici – la nivel european.

”Nu contează cine votează, contează cine numără voturile.”, spunea Stalin. La asta am ajuns, mai mascat, mai fățiș. Așa că, probabil, în marea lor mărinimie, oamenii frumoși ne vor mai lăsa să votăm și noi. Degeaba. Democratic e cum vor ei. Exclusiv.

Petre M. Iancu notează, selectez:

Ce să deducem? Simplu, că ne-ar fi mai bine să le confiscam dreptul de vot. Să evităm „exerciţiile” electorale „riscante”. Nu doar referendumurile, ci chiar şi alegerile se pot încheia, din cauza lipsei de orizont a pesedistului englez, cu un rezultat „catastrofal”. Soluţia? La fel de simplă, aparent. Nu ne rămâne, în această logică şi vână, dacă nu propunem, să zicem, votul cenzitar (rezervat membrilor de partid-stat, sau proprietarilor de case şi firme) decât să ne întoarcem la alegerea „celui mai bun fiu al poporului”. Cu 99,99 la sută, cum se cuvine. Sau, poate, să ne alegem alt popor? Unul cu „orizont” mai larg, de vreme ce democraţia, vădit, a devenit une exerciţiu excesiv de riscant. QED. Back to Ceauşescu, nu-i aşa? Sau îl preferăm pe Stalin? Pe Hitler? Nu ne-au scăpat ei oare, eficient, de populism? Si de alegeri riscante, cu rezultat incert? N-a apărut pesedismul pe ruinele comunismului?

Înţeleg că, de la înălţimea orizontului nostru „mai larg”, ne enervează blestemăţia zisă Brexit, care-i bucură inima lui Putin. Dar, frate, chiar aşa „superiori” să fim? Să resimţim nevoia să scuipăm în cap, (ca pesederizată) majoritatea poporului britanic? Nu ne-ar şedea bine un pic de modestie?

Ce modestie, de unde modestie? La București, Ghiță îl amenință pe Ghinea, la Bruxelles Parlamentul European amenință Marea Britanie. Doar o problemă de perpectivă.
Cum tot așa se poate considera și bucuria tîmpă că Scoția ”vrea să rămînă pe continent”. Cum ar fi să ni se spună nouă alte țări că Transilvania vrea în altă parte decît în România?!
Cîte porcării, cîte manipulări! Ca să ce? Ca să ne arate că UE, astăzi, nu e decît varianta big, continentală, a politicii dîmbovițene. Nici o diferență, în afara celei de ambalaj, de îmbrăcăminte.
Schulz, repet pentru cine mai crede că numai la noi se întîmplă neîntîmplatul, nu are nici măcar bac-ul luat. Nici măcar. La noi, scandalul se duce pe doctoratele plagiate. Tot o problemă de perspectivă. În fond, la meme Jannette autrement coiffee. Doar englezu’i frate cu romanu’. Ăștia fac petiții și vor refacerea referendumului, la noi se fac demonstrații. După alegeri. Întotdeauna după, înainte nimeni nu știe că poate fi manipulat, ori nu se obosește să voteze. Cine zicea că sîntem proștii proștilor?! Așa că hotăriți-vă, cine e mai prost, pînă la urmă, românul sau britanicul?
Nu de alta, dar atîtea acuzații am auzit la adresa alor noștri, de credeam ca sîntem cei mai proști din univers. Acum văd ca britanicul e la fel. M-am mai liniștit. Deși nu înțeleg, sîntem așa tot timpul sau numai cînd nu alegem după indicații?Noi am avut Republica de la Ploiești, ei vor Republica de pe Tamisa. Sadiq Khan – președinte! Ce altceva mai trebuie? Nici dacă se scufunda insula nu era așa mare jalea.
Liderii europeni pe de altă parte, au părut că se bucură că au scăpat de Anglia. ”Să plece, să plece cît mai repede, să plece acum”, ăsta a fost mesajul. Nu se aliniază, ne strică jocurile, să plece mai repede, sa scăpăm de ei. USES nu se clădește cu recalcitranți, și poate e mai bine așa. Poate din exterior, Anglia va face mai mult pentru continent decît are voie să facă acum. (Insist, are voie.)

Rămîn în final cu două nedumeriri. De ce e lumea așa supărată că oamenii aceia de peste Canal s-au gîndit mai mult la ei decît la noi. Și dacă toți extremiștii lor zic că-i bine că au ieșit, bine că am scăpat de ei, nu?!

brexit

PS: Eu sînt sătulă de impuneri privind limba. În clasa I, am făcut germană intensiv – nu știam să scriem și să citim, vorbeam șși desenam – la trecerea în clasa a V-a au întrebat părinții ce doresc, franceza sau engleza.

Și pentru că se formau 3 clase de engleză și numai una de franceză, iar ‘doamna’ își pierdea postul, am fost obligați toți să învățăm franceza. Suplimentar, acasă, evident, engleza.

Am crescut, acum să nu îndrăznească să-mi spună în ce limbă să vorbesc. Să învețe Schulz franceza, poate își dă și bac-ul cu ocazia asta.

In loc sa…

În loc să chestionați Bruxelles-ul pentru atitudinea de forță adoptată, voi învinovățiți britanicii pentru că nu s-au gîndit la București înainte de a vota.

În loc să faceți glume tîmpite pe seama oamenilor în vîrstă, mai bine ați învăța de la ei, nu le-ați lua eventual dreptul de vot.

În loc să dați share cu voioșia prostului meme-urilor care pretind ce știe Google, mai bine ați învăța unde e Marea Britanie pe hartă.

În loc să dați vina pe tabloidele care ar fi fost cauza rezultatului votului, mai bine v-ați uita la ce citiți, ce ascultați și ce vizionați voi.

În loc să recitați petiția pentru reluarea referendumului, mai bine v-ați gîndi că e nulă, avînd în vedere că o poate semna oricine.

În loc să rîdeți de ai lor, mai bine vă uitați ce becali, vadimi, severini și crețu am trimis noi în Parlamentul European.

În loc să vă ”răfuiți” cu cine a adus UE în situația asta, învinovățiți un întreg proces democratic, desfășurat fără incidente, pentru ce s-a întimplat.

În loc să dați vina pe johnsoni și faragi, mai bine ați vedea cu cîtă nemernicie și cît tupeu îi vrea continentul afară din UE.

În loc să vă gîndiți la ce e de făcut, voi dați vina pe cei care au făcut deja. Primul pas spre libertate, în afara dictaturii bruxelleze.

Logică! Bine că sînteți voi deștepți, la cît ieșiți să socializați la Universitate?

brexit

(Foto: theguardian.com)

 

Afterthoughts

Today’s politics lost its political prestige and today’s common man lost its human prominence. Together, they make bad democracy.

Somehow, everyone feels unfortunate, misrepresented, misunderstood, hurt, inconsolably stuck in a majority or in a minority, a direct target of some hostile policy, victim with no prospects, champion without a win.

As a crowd, we have ceased to be a repository of common sense. What we share, is fear. Like the spirit of God moving upon the face of primordial waters, Fear hovers over a mosaic of utopias and dystopias, mutually exclusive values, and extreme contrasts.

Fear breaths life into us, it makes us reactive, defensive, and – what it is most important – extraordinarily inefficient. We become a strong chain of weak ties, the Spiral of Silence is not spiraling anymore, it gains a zig-zagging motion. These are times when we can hear the unheard and see the unseen, and these are times when the loudest is simultaneously the strongest and the weakest.

Congruity of opinion is irrelevant. Essentially, we are all loud and we are all mute, both at the same time. We are all overestimated and we are all underestimated. We have been taken for fools, we have been taken for granted, and we have been taken as super-humans belonging to a super-state. We believed them all, but we believed nothing.

We disrespect everything and everybody, yet, we claim there is no one more respectful than we are. Our ethos of tolerance has over-stimulated our sense of danger. Now both – the splendid ethos and the basic fear – rule out the possibility of a decent, non-hypocritical cohabitation with others. As we lack a common horizon of expectations, we find it hard to agree on improvement goals.

So overall we are inconsolable; a self-dynamiting blend of ignorance and arrogance.

Brexit is within you.

brexit

 

(Foto: thesovereigninvestor.com)

De ce au votat britanicii ‘leave’?

merkel thatcher

Margaret Thatcher, 1990, The House of Commons:

”We want the Community to move forward as twelve… Europe is strongest when it grows through willing co-operation and practical measures, not compulsion or bureaucratic dreams.”

Angela Merkel, 2010, Bundestag:

Nobody in Europe will be abandoned. Nobody in Europe will be excluded. Europe only succeeds if we work together.

Între timp, în 2016, Europa a trecut și trece printr-o criză economică majoră, invadarea de către ruși a Ucrainei și anexarea Crimeei, iar de anul trecut are de făcut față crizei migranților, criză fără precedent în istoria sa. Merkel a arătat nu numai că nu ”abandonează” și nu exclude pe nimeni, dar că își abandonează propriii cetățeni și pe cei ai Uniunii nu în favoarea imigranților pe care susține că vrea să-i includă, ci în favoarea propriei ei lipse de soluții concrete de control și integrare, de discernămînt, precum și din cauza autoritarismului politic, în final.

Nici un om și nici o națiune nu pot fi blamate pentru că doresc să iasă de sub dictatura birocrației, a incompetenței și a debusolării totale, pentru a-și lua soarta în propriile mîini. Restul e poveste.

De ce au votat britanicii ”leave”? Răspunsul ar putea fi găsit mai jos.

Fragment din discursul Doamnei Margaret Thatcher, ținut în fața Camerei Parlamentului britanic, la 30 octombrie 1990. Cîteva zile mai apoi, avea să demisioneze. Sau să fie demisionată.

It is our purpose to retain the power and influence of this House and not to denude it of many of the powers.

I wonder what The Right Honourable Gentelmen’s policy is in view of some of the things he said.

Would he have agreed to a commitment to extend the Community’s powers to other supplementary sectors of economic integration, without having any definition of what they are?! Would he?! Because you would of thought he would from what he said.

One of them was that the Commission wants to extend its powers and competence into the area of health.

We said no, we weren’t going to agree to those things, and from what he says he sounded as if he would for the sake of agreeing, for the sake of being little sir echo and saying me too. Would he have agreed to extending qualified majority voting within the Council, to delegating implementing powers to the Commission, to a common security policy all without any attempt to define or limit them?!

The answer is yes! He hasn’t got a clue about the definition of some of the things he is saying let alone securing a definition of others.

Yes, the Commission does want to increase its powers, yes it is a non-elected body and I do not want the Commission to increase its powers against this House. So of course we are differing, of course the Chairman of the President of the Commission, Mr. Delors, said at the press conference the other day, that he wanted the European Parliament to be the democratic body of of the Community, he wanted the Commission to be the Executive, and he wanted the Council of Ministers to be the Senate.

No! No! No!

Or! Or! Or! Ah! Perhaps the Labour Party would give all those things up, easily, perhaps they would agree to a single currency, to total abolition of the pound sterling. Perhaps being totally incompetent with monetary matters they’d be only too delighted to hand over the full responsability as they did to the IMF, to a central bank.

The fact is they have no competence on money, no competence on the economy, so yes The Right Honourable Gentleman would be glad to hand  it all over. And what is the point in trying to get elected to Parliament, only to hand over your sterling, and to hand over the powers of this House to Europe.

(Foto: yris.yira.org)

Mi-am dorit brexit

Stiam că nu e bine pentru noi, și totuși mi-am dorit crîncen să cîștige tabăra Brexit.

Mi-am dorit și așa mă bucur numai anticipînd ce tîmpenii se vor scrie la noi și in Europa. Cît sînt de rupți de realitate politicienii și elitele conducătoare ale momentului.

Mi-am dorit pentru că s-a speculat politic uciderea lui Jo Cox. Și asta nu trebuia să se întîmple, dar am uitat să fim oameni.

Mi-am dorit pentru că se va dovedi iar că cei ce ne conduc nu au înțeles nimic din ce se întîmplă, mi-am dorit pentru că aici, în România, și în Europa se vor consuma tone de cuvinte plîngînd ruptura, mi-am dorit pentru că cei care nu înțeleg sau se fac că nu înțeleg au dat piept cu ceea ce vor oamenii, în  primul rînd. Și vor trebui să țină cont de asta de acum încolo.

Mi-am dorit pentru că părem sau chiar sîntem niște profitori ai ideii de Uniune Europeană. Pentru că de la idee la fapt sînt ani-lumină. Pentru că dacă asta înseamnă întoarcerea la popor, cu tot ce-l doare, so be it.

Mi-am dorit pentru că nimeni și nimic nu mai ținea cont de oameni, de indivizi. Pentru că un colos, un monstru birocratic și de-un autoritarism în creștere exponențială, precum UE, e rupt complet de realitatea cotidiană a omului simplu. Pentru că ei nu vor înțelege nici acum, dar riscul surprizelor abia a început.

Mi-am dorit pentru că mai sper să se termine epoca minciunii, a falsului și a imposturii la cele mai înalte niveluri ale politicii.

Mi-am dorit, recunosc, pentru că va fi testul modernității și al maturității noastre. Vom lăsa sau nu Rusia să-și facă jocurile de acum încolo? Și dacă da, măcar vom ști cum stau lucrurile, nu ne vom mai minți.

Mi-am dorit pentru că, în primul rînd, nu mai suport minciuna. Și jalea, și bocetele, și pentru că prefer întotdeauna o naștere în chinuri cumplite celei mai fastuoase înmormîntări. Iar UE cea de pînă mai ieri asta făcea, prelungea agonia unui sistem mort de ceva vreme.

Mi-am dorit egoist, îngrozitor de egoist, ca să asist la neînțelegerea istoriei de către cei care o trăiesc. Nu e prima dată în istorie cînd se întîmplă asta, nu va fi nici ultima. Dar așa măcar se vor separa apele. Iar binele de rău trebuie să se distingă clar și întotdeauna.

Mi-am dorit pentru că, așa cum în psihologie se spune că o cărămidă așezată strîmb poate strica întreaga construcție, așa s-a întîmplat și aici. Și-au bătut joc de o idee atît de generoasă, atît de ofertantă, și zidul oricum e pe cale să se dărîme. Mai bine, dacă și cînd se va putea, îl vom face la loc. Drept, de data asta.

Și nu în ultimul rînd, mi-am dorit pentru că știu că Margaret Thatcher și-ar fi dorit. Și am învățat, de-a lungul anilor, ce înseamnă adevăr, instinct politic și autenticitate, ce înseamnă să îți susții ideile contra tuturor. Și să nu dai greș.

brexit

(Foto: freshbusinessthinking.com)