23-24 octombrie 2017

Deținuții eliberați mai devreme din pușcării pot mulțumi guvernului Cioloș

Care a inițiat legea, PSD-ului rămînîndu-i să o perfecționeze. Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului chiar dacă doare.

„acest recurs compensator cu care se împăunează azi domnul ministru e un rezultat tehnocrat, pe care trebuie numai să îl aplice” – Raluca Prună

În prima zi de la intrarea în vigoare a acestei legi au fost puşi în libertate 529 de deţinuţi, iar în perioada următoare ar putea fi eliberaţi condiţionat, în baza acestei legi, alţi 3.349 de deţinuţi, cei mai mulţi fiind de la Rahova – 250 şi de la Penitenciarul Poarta Albă – 200. Potrivit reprezentanţilor unora dintre penitenciare, mulţi dintre deţinuţii puşi în libertate ca urmare a acestei legi aveau condamnări pentru furturi şi tâlhării, dar şi pentru omor. Ministrul Tudorel Toader a spus că această cifră este mare şi i-a depăşit aşteptările, pentru că nu credea că „impactul va fi atât de mare”. – news.ro

UE vrea să legalizeze pedofilia

Laurent Henry proposed the motion which “could free thousands of unjustly convicted prisoners” if the parliament decides to pass it.

Our prisons are filled with young men that have been robbed of their youth, condemned to rot in jail for an act that should not be a crime. Why are we denying these young men the chance to play a more positive role in modern society?”, he said before the assembly Tuesday.

Te apucă plînsul și alta nu! Săracii, amărîții, cum să stea ei în pușcărie pentru un act atît de normal, atît de firesc?! Oricum, să zicem mersi că nu vor să scadă vîrsta de măritiș direct la 9 sau la 6 ani.

LATER: Asta mi s-a spus că ar fi o știre falsă. Cum nimeni nu știe programul Bundestag-ului, eu am rețineri.

Da, încă nu m-am învățat minte definitiv și mai scriu și acolo

Pentru siguranță că postarea va rămîne indiferent ce se va întîmpla cu platforma sau cu contul meu, trebuie să mă citez:

Vreau să devin refugiat la Praga. Sau Karlovy Vary, în cel mai rău caz, că văd că e pe alese.

Eu de ce nu pot? Mie de ce mi se neagă acest drept de a locui pe bani europeni acolo unde vreau?!

Și pentru că mi s-a răspuns că din cauză de white privilege, nici nu știți ce neagră de supărare pot deveni.

E tot PSD la putere

Și pentru că e la putere, numește pe fostul premier Sorin Grindeanu la conducerea ANCOM.

Jos munca! Munca este un construct social capitalist și trebuie de urgență eradicată

Dacă aș scrie numai așa ceva pe Facebook, adică socialisme de doi bani, nu aș avea nici o problemă pe platformă.

Facebook este, înainte de orice, o întreprindere privată

Cît nu ne convine ce face, e afacerea omului și nu avem nimic de spus. Dacă vrea să dea cu ea de pămînt, e liber să o facă.

Din anii în care eram mai deșteaptă 🙂

24 octombrie 2014:

Facebook-ul este spaţiul terapeutic în care unora le creşte stima de sine direct proporţional cu numărul like-urilor, unde-ţi trebuie doar un ac foarte subţire ca să dezumfli orgolii alimentate la pompă, unde se consumă iubiri şi drame, unde montagueii şi capuleţii se sinucid prin block sau suspendare de cont, unde moartea primeşte like-uri sincere în loc de condoleanţe, iar pozele din vacanţe sau de la nunţi like-uri scrîşnind de invidie. Şi prin care, extrem de rar, mai cunoşti şi oameni normali. Iar dacă eşti cu adevărat norocos, prietenia devine una reală.

De asta, printre altele, și face poc. Pentru că e un turn Babel.

(Foto: dailyinsidernews.com)

 

 

Deranj la PSD

Unde dai si unde crapa. Analiza mea de ieri si intentia declarata de a depune un raport la comisia de buget finante au produs deranj mare la PSD. Seful suprem s-a aratat extrem de deranjat ca am intuit scopul adevarat al copilului sau de suflet, Fondul Suveran de Dezvoltare si Investitii.

V-am mai spus ce face cand e suparat. Fuge repede la o televiziune prietena sa-si revina. Parca face terapie omu’. In plus l-a “tavalit” putin si pe actualul ministru al economiei si l-a pus si pe el sa se duca repede la TV si sa combata ce am spus. Ministrul Petrescu s-a trezit intr-o emisiune alaturi de alti trei invitati si cu alta tema de discutie. A vorbit 10 minut despre fond si a concluzionat naucitor: crearea acestui fond “este cea mai mare dovada de emancipare a Romaniei in ultimii 26 de ani”. ?

Ca si cum toate acestea nu erau de ajuns, dupa inca o terapie, de data asta cu consultantii, Dragnea a mai aruncat o fumigena pe piata. Zici ca are magazin cu produse pirotehnice. Il acuza indirect pe Ciolos de o afacere cu corvete. Asta ca sa distraga atentia de la discutiile despre FSDI.

Sa va lamuresc cum sta treaba cu corvetele. Corvetele nu sunt camasi pe care le cumperi de la mall. Un asemenea contract se negociaza un an sau chiar mult. Asta inseamna ca negocierea a inceput inaintea mandatului lui Ciolos.

Si acum sa va zic bomba. Inainte sa plece Mickey Mouse de la guvernare, numea in calitate de secretar de stat la MAPN pe Gabriel-Beniamin Leş membru marcant al PSD Satu Mare. Unde credeti ca l-a pus? La departamentul pentru armament. Fix unde incepuse pregatariea contractelor pentru corvete.

Vine guvernul Ciolos si surpriza. Toti secretarii de stat de la MAPN, membri PSD, raman neschimabti pe tot mandatul guvernarii Ciolos. Implicit si domnul Leş, astazi ministrul apararii. tare nu?

Intrebare. Ori domnul Dragnea habar nu are pe cine a numit la MAPN ori ne ia pe toti de prosti? Actualul ministru al apararii a fost cel care a negociat, derulat si realizat actuala forma a contractului de achizitionare a corvetelor! In Octombrie 2016 domnul Leş renunta la functia de secretar de stat pentru a deveni membru al Paramentului Romaniei. A devenit. Dupa care la constituirea guvernului unde credeti ca e numit ministru?. Fix la ministerul apararii. Ca sa-si termine omul treaba. V-ati prins?

Acum sa judecati si voi cat de perverse sunt fumigenele lui Dragnea si ce tupeu are.

Ii dau un sfat onest lui Dragnea. Sa-l intrebe pe Mickey Mouse al nostru de acest contract! Si nu pe ala de la Disneyland.

Refacerea si recuperarea. Lor.

Spuneam în articolul ”Doamne, pupați-aș mîinile că i-ai făcut proști. Sau poate nu.” că dacă după șase luni de la demisia din funcția de prim-ministru, Ponta revine ca președinte la deputați, asta este echivalentul – nici mai mult, nici mai puțin – unei avansări. De la numărul 4 în stat la numărul 3. Și că mișcarea este de o mîrșăvie fără seamăn, avînd în vedere că l-au protejat prin căderea de atunci a guvernului.

Asta au și făcut, îmi pare din ce în ce mai mult. (Sînt sigură, de fapt, las și eu o portiță de scăpare.) Pentru că astăzi, debutul campaniei electorale pentru alegerile locale a început sub semnul furiei. Furiei pe care orice om din țara asta, conștient de ceea ce se întîmplă, o simte la citirea investigațiilor lui Tolontan privind dezinfectanții folosiți de peste zece ani în spitale. De peste zece ani, să ne înțelegem, nu de ieri, de azi.

Pentru astăzi, s-a anunțat protest pe Facebook. Protest care se numește ‘Haideti sa facem ceva!’, moment din care am devenit curioasă ce anume vor să facă participanții. În afară de a da jos – asta face dinamica miscarilor stradale, oricum – pe cineva. Și dacă da, pe cine și de ce? Situația fiind veche de atîția ani, e răspunzător actualul guvern pentru ea? Sau e cazul să-i dam o șansă, poate o rezolvă? E drept că Ministrul Sănătății a greșit acum, că Institutul Oncologic din Cluj a avut contracte cu firma Hexi, cea incriminată în scandalul dezinfectanților diluați, dar e momentul demisiei sau nu?

Pentru că dacă reușesc să-l dea jos pe Achimaș, vor trece la Cioloș. Așa cum v-am mai spus, guvernul ăsta le stă în gît. Pentru ei și-a făcut treaba, acum, că vin alegerile, trebuie să plece. Să le organizeze ei. Și Ponta la Cameră, da.

Și știți de unde îmi dau seama întotdeauna că e în avantajul lor? Pentru că nu strigă nimeni PENTRU privatizarea sistemului medical. Cu asta a început sfîrșitul, în ianuarie 2012, manifestările pro-calafatiene – cu distrugerea centrulului Bucureștiului, printre altele – în fapt împotriva adoptării legii sănătății care prevedea intrarea și a altor operatori pe piața serviciilor de urgență.

Apoi am aflat, Craciun & comp participă activ la protestul de astăzi.  Aș vrea să știu cînd NU mai participă. Putea fi un protest al oamenilor sătui de nenorocirea din sistemul medical, dar prezența grupului activ încă de la începutul anului 2012 în piață, la orice manifestare îi avantajează, este destul pentru a ști de ce sînt acolo. Pentru impunerea propriei agende, aceea care coincide cu a PSD, poate și PNL. Dragostea dintîi nu se uită niciodată.

Guvernul Cioloș, mai abil sau mai puțin, trebuie să rămînă. E singura noastră garanție, în momentul de față, împotriva agresiunii interne și externe. Care agresiune externă? Cea despre care se va vorbi la summitul NATO de la Varșovia, din vara acestui an. De ce e singura garanție? Uitați-vă la președinte numai. Da, de asta.

UPDATE: în timp ce scriam articolul acesta, a murit un fotbalist de la Dinamo, pe teren. A căzut și a murit. După ce a fost luat de o ambulanță și dus la spital. Ambulanța nu avea echipament de resuscitare. Ăsta-i statul, pe care toată lumea îl vrea reformat, nicicum privatizat. Acolo unde se poate și se cere, bineînțeles.

ianuarie 2012

 (Foto: stirileprotv.ro)

Declaratie Marius Bostan, nominalizat Ministru pentru Societatea Informationala

Am acceptat nominalizarea ca Ministru al Societății Informaționale pentru că am experiență în domeniu și consider că trebuie ca România să fructifice potenţialul dezvoltării Societăţii Informaţionale în regiune. În cadrul NATO, România și-a asumat misiunea de a coordona protecția spațiului cibernetic al Ucrainei, țară supusă unei agresiuni cibernetice și informaționale. Zeci de mii de români sunt specialişti de de vârf în domeniul tehnologiei informaţiei şi al comunicaţiilor în toată lumea, iar România trebuie să profite de această resursă excepțională.

Noi, românii, ştim să preţuim libertatea, pentru că am fost lipsiţi de ea, individual şi ca naţie. Cei din generația mea am trăit ambele sisteme şi am ales fară ezitare calea libertăţii, democraţiei şi economiei de piaţă. Este calea Occidentului, a spațiului euro-atlantic.

În mod special prețuiesc libertatea de exprimare și consider că, acum, internetul este una dintre cele mai bune garanții împotriva acelora care vor să o sugrume. În spațiul public au apărut informații privind asocierea mea cu inliniedreapta.net (ILD).

Este o platformă independentă care reunește bloggeri de orientare conservatoare din toată lumea. Sunt oameni care au poziții conservatoare, pro-americane, pro-NATO, pro-Israel, pro-economie de piaţă, care susțin valorile civiliației iudeo-creștine ce stau la baza statului de drept, democrației, libertății și capitalismului în Occident. Oricine are curiozitatea de a intra pe această platformă și de a răsfoi miile de articole publicate va observa poziționarea anti-totalitară a ILD – contra comunismului și fascismului, contra agresiunii imperiale a Rusiei lui Putin, contra antisemitisului, contra extremismului islamic.

Fundația Ioan Bărbuș, al cărui membru fondator sunt alături de alți buni prieteni, s-a înființat pentru apărarea valorilor occidentale pentru care foștii deținuți politici anticomuniști s-au sacrificat. În mod firesc, Fundația s-a îndreptat către acei bloggeri cu viziune conservatoare pro-occidentală și a ales să susțină inliniedreapta.net. Eu am cumpărat câteva domenii doar pentru a le pune la dispoziția Fundației Ioan Bărbuș ce sprijină această platformă online independentă. Am susţinut întotdeauna libertatea de expresie şi de conştiinţă.

Nu am absolut nicio atribuție editorială la această platformă.

Pe această platformă, Fundația Ioan Bărbuș a adus contribuții excepționale la redarea istoriei recente – clarificarea din primă sursă a unor evenimente precum 23 august 1944, a poziționării lui Iuliu Maniu, a terorii de la Râmnicu Sărat (membrii Fundației fiind implicați activ în procesul torționarului Vișinescu).

După 1990, eu am fost președintele TUNȚ și am lucrat îndeaproape cu Ioan Bărbuș, fost vicepreședinte și senator al PNȚCD. Domnul Ioan Bărbuș a a făcut 17 ani de pușcărie, fiind unul dintre liderii țărăniști care au supraviețuit temniței de la Râmnicu Sărat. Înainte de arestare, a fost președintele Tineretului Național Universitar Țărănesc (TUNȚ) și unul din principalii organizatori ai marelui miting din 8 noiembrie 1945 – prima manifestație antitotalitară de amploare din Europa de Est ocupată de sovietici. De aceea această fundație pro-occidentală, antitotalitară îi poartă numele. Ioan Bărbuş a fost membru al Senatului României între 1995 şi 1996, după trecerea la cele veşnice a regretatului Corneliu Coposu.Pentru că au fost oameni care au plătit cu viața și cu sănătatea aceste valori.

Odată cu numirea mea ca ministru, așa cum este normal, mă voi retrage din toate funcțiile executive pe care le dețin în Fundația Ioan Bărbuș şi în alte companii sau organizaţii.

Echipa Ciolos, scurte consideratii

Premierul desemnat, Dacian Cioloș, și-a anunțat astăzi echipa cu care se va prezenta în fața Parlamentului, în vederea obținerii votului de învestitură. Lista miniștrilor propuși, aici.

Cum nemulțumirile sînt cele exprimate primele, și cum, probabil, după mobilizarea impresionantă la proteste, așteptările s-ar putea să fi fost altele – vorba vine, deja curg dezamăgirile pe Facebook, din diverse motive, acum am de zis doar atît.

1. Este o formulă guvernamentală pro-americană și pro-europeană, nu cel mai important aspect în actualul context internațional, ci aspectul vital. Fără nici o exagerare.

2. Va trebui să treacă de aceeași bine știută componență parlamentară, așa că unele nume nu ar trebui să mire pe nimeni. Dacă vrem ca acest guvern să fie învestit.

3. Ar fi indicat, realist vorbind, să vrem să fie învestit, e foarte importantă acum stabilitatea guvernamentală. Pe fondul instabilității și al eventualelor alte mișcări de stradă, putem fi foarte ușor deturnați în moduri pe care în nici un caz nu ni le dorim.

4. Nu consider că alegerile anticipate ar fi acum o soluție, avînd în vedere punctul 3 și, în plus, interimatul ar fi asigurat de aceeași echipă de acum de la Palatul Victoria. Da, cea cu Câmpeanu-premier interimar. Încă un argument împotriva anticipatelor acum, nu știm ce surprize ar putea apărea la urne, în perioada rămasă pînă la cele organizate la termen, este timp și de clarificări din partea celor care se consideră acum a fi în opoziție, și de apariția altor partide, legea înființării lor, acum în vigoare, nemaipunînd condițiile aberante de dinainte.

5. Guvernul anunțat de Dacian Ciolos arată, în ansamblu, după părerea mea, cît se poate de promițător. Zic să-l vedem la treabă, timp de exprimat nemulțumiri va fi.

6. Nu chiar în ultimul rînd, să nu uităm ce guverne Ponta am avut în ultimii trei ani și jumătate, totuși. Poate și nici anumite nume de dinainte de mai 2012.

E bine să înțelegem că în politică nu se poate să fim toți mulțumiți cu tot, că e necesar compromisul și, în funcție de situația existentă, aleasă varianta cea mai puțin nocivă, dacă cea mai bună nu este posibil. Și că transformările importante au nevoie de timp, nu se petrec nici la bătaia noastră din picior și nici fără implicarea noastră, prin ceea ce facem fiecare, zi de zi.

Și poate a venit momentul să ne dezbărăm de veșnica demolare în care ne-am cantonat și pe care știm s-o exprimăm cel mai bine și mai plastic, ”jos!”, să încercăm să fim realiști, să ținem cont de context și să evaluăm la rece oamenii politici. Să începem măcar prin a le da credit unora care, la prima vedere, nu pot fi suspectați de ceva condamnabil, legal sau moral.

(Foto: agerpres.ro)