Posts Tagged → Sorin Ovidiu Vantu

GHIȚĂ-GATE

Marian Zulean, Profesor la Universitatea București:

V-aș ruga să luați o pauză de la popcorn și ”canale”, fără a acorda un wild-card pentru Koveși-Coldea, ca să chestionăm acuzațile interlopilor, preluate de vuvuzele.

Claim 1- ”România a devenit un stat mafiot!”
Pai acum a devenit? Prin Coldea și Kovesi? Dar privatizările cu dedicație, firmele sub acoperire care distorsionează piața de 20 de ani, ”Caritas”, ”FNI”, ”Terasa Anda”, Murfatlar, Hrebe’, Magu’, mătușa Tamara, ANRP, Cătălin Voicu, generali Soare-Zamfir-Gioni Popescu et alli. Chiar și în mediul academic se știa, la ultimele granturi deschise prin 2012, că nu poți câștiga un proiect Parteneriate PNII, dacă nu te asociezi cu Siveco, Teamnet sau Asesoft… să nu mai vorbim de licitațiile trucate și contractele cu statul. Cum grano salis, pls!

Claim 2- ”Ghiță a primit ajutor pentru a pune mâna pe postul Realitatea, de la SOV”. Dar SOV de unde îl avea? L-a moștenit de la mă-sa? Nu se plimba Radu Timofte cu mașina de la SOV ? Dar tranziția postului, prin Elan, și aterizarea la Marcel Pacuraru-Gusă cum o fi?
Mâna întinsă, care spune altfel de povești e de înțeles, pentru milogi, dar noi ‘om fi cu toții proști? Puțină memorie instituțională, ce naiba!
PS- se admite si memoria personala?

ghita-sov

(Foto: evz.ro)

Strategia de infringere a lui Ponta

Lumea s-a săturat de Băsescu și regimul lui. Au trecut zece ani. Lumea vrea altceva. S-a săturat de scandaluri, de aceleași personaje.

Nu din cauza PSD-ului, Antenei 3, a lui Băsescu sau fiindcă lumea e proastă sau rea. Așa se întîmplă. Zece ani de supraexpunere aproape zilnică și în context agresiv a unui politician e foarte mult. Dacă voiam zeci de ani cu același conducător, îl păstram pe Ceaușescu. Apropo, în contextul ăsta tema prim ministeriatului lui Băsescu și a rocadei cu Boc pe model Putin e extrem de nefericită.

Nu au fost zece ani foarte buni. De la începutul lui 2009 am intrat în criză economică. S-au pierdut job-uri, au falimentat firme, s-au pierdut case, s-au năruit vise și moduri de viață. Ultimii cinci ani, mai ales între 2009 și 2012, au însemnat criză ecconomică, scandal politic și scăderea nivelului de trai. Căderea cea mai abruptă, mai violentă, a suferit-o clasa de mijloc, yupișii, urbanii, cu studii și venituri peste medie, cu familii și copii, aflați la vîrsta aspiirațiilor, întemeierii, acumulărilor.

Băsescu însuși, ca om, e obosit, uzat și expirat. Lipsit de idei, de inspirație, nonșalanță, țîfnos, repetitiv. Și-a spus toate textele de agățat, a făcut toate glumele, a spus toate poveștile de vitejie. A început să folosească aceleași rețete. Să se autoplagieze. E obositor, previzibil și exasperant chiar și pentru susținătorii săi, care îl mai suportă doar din milă și nostalgie, de dragul vremurilor trecute.

Pe acest fundal Ponta joacă rolul noului, al schimbării la prezidențiale. E pesedist, vine din zona opusă lui Băsescu, e tînăr, e în politica mare, de prim plan, de doar patru-cinci ani. E o promisiune de viitor. Ponta e altceva, aceasta e cea mai mare calitate, principalul atu al său.

Ponta nu vine la prezidențiale din postura de candidat al puterii și continuității, împotriva cărora se unesc toți ceilalți, ci din postura de principal challenger al puterii. Ponta e viitorul. E schimbarea. E descătușarea. Alte calități și atuuri, dincolo de forța PSD-ului, nu are.

Dacă ar pierde acest atu, ar putea fi învins.

E suficient ca Băsescu să iasă din scenă, să stea la cutie și, din cînd în cînd, să mai dea mesaje călduț complice la adresa lui Ponta, e suficient să reia dulcea coabitare, dar cu o prezență publică mult redusă. În acest timp ar putea intra în cursă un candidat care să joace rolul de alternativă la duetul Băsescu-Ponta. Dacă Băsescu nu mai apare în prim plan, dacă se retrage mediatic și de pe scena politică, rămînînd închis la Cotroceni pînă în decembrie, Ponta rămîne în postura de președinte de facto, de, așa cum îi place să se creadă, mascul alfa și comandant suprem la televizor. Sînt șanse, nu foarte mari, e drept, ca electoratul să ajungă la saturație de la prea mult Ponta.

Supraexpunerea nu e neapărat o strategie premeditată. De multe ori apare din cauza defectelor de caracter ale protagonistului și concurenței în ale slugărniciei pe piața media. Jurnaliștii, funcționarii statului și oamenii de partid dau din coate și se bat care să-i asigure mai multă vizibilitate Liderului, care să-l expună mai mult, să vorbească mai des și mai grețos despre el.

În condițiile în care aproape toți jurnaliștii, funcționarii și oamenii de partid îl văd deja președinte pe Ponta, concurența în lingușirea și supraexpunerea personajului va fi acerbă. Acum se joacă funcțiile, contractele și pozițiile în camarila prezidențială a viitorului. Cel care zice de mai multe ori Ponta, care îi pictează mai frumos și maiestuos portretul călare, care scrie cu majuscule mai imense PONTA cu trupușorul pe stadion, acela va avea un loc în împărăția prezidențială, a camarilei Marelui Om. La fel ca și în 2004 sau 2009, se va face trafic de influență pe toate căile prin expunerea alături de Micul Che, fostă Titulescu. Nu poți pierde contracte, licitații, funcții, nu poți fi urmărit de justiție, poliție sau servicii din moment ce te-ai expus cu Liderul cel mai Maximal. Credeți că SOV mai ajungea gagica păroșilor de după gratii după ce l-a invitat la el acasă pe valetul său, Președintele României și Comandantul Suprem al Forțelor Armate? Credeți că micpunctro mai falimenta și nevasta mai fugea dacă Patriciu l-ar fi făcut Președinte pe Geoană cînd cu caseta? Cu cît ești mai aproape de învingător, cu cît ai contribuit mai mult și mai vizibil și mai spectaculos la devenirea sa întru președinție, cu atît acțiunile tale de politician, funcționar, mafiot, jurnalist sau intelectual cresc. Ești un madăfacă care a jucat baschet cu El Insuși și a apărut în poze și desene animate cu el. Nu ești un fitecine. Te-ai scos.

Supraexpunere, aroganță, establishment, omniprezență și omnipotență, numele tău e Ponta!

Șansele să fie învins la prezidențiale nu cresc foarte mult, dar cresc.

Dar aceasta presupune ca Traian Băsescu să renunțe la ambiția de a fi lider al dreptei, să renunțe la Elena Udrea, la PMP și la postura de cocoș falic și alfa, înconjurat de flying chicks & creeping thinkers. Patru luni pînă la alegerile prezidențiale e foarte puțin. Deja e mult prea tîrziu. Însă o dispariție din scenă a lui Băsescu, poate chiar o demisie în septembrie (nu s-ar devansa alegerile prezidențiale) dublată de ieșirea din politica activă l-ar lăsa pe Ponta fără principalul său agent electoral, Băsescu. În același timp, trebuie exclusă orice susținere explicită, manifestă, a lui Băsescu, a celor din jurul său și, mai ales, a Elenei Udrea, pentru contracandidatul lui Ponta. Cred că nu mai e nevoie să spun că niciun candidat venit din apropierea lui Băsescu nu are vreo șansă de a lupta cu succes împotriva lui Ponta.

Acum cîteva zile Ponta se juca de-a masculul alfa și comandantul suprem al forțelor armate. Dar dacă l-am lăsa să se joace așa, televiziv, pînă în noiembrie? Fără senzația de atotputernic arogant și strivitor, ca în 1996, 2004 și 2009, contracandidatul lui Ponta nu are absolut nicio șansă.

Scriam pe bleen.ro în 27 noiembrie 2009 (seara în care a apărut filmulețul cu Băsescu ”lovind” copilul).

În schimb apar mogulii, în toate ziarele, pe toate canalele,  atacîndu-l pe Băsescu, întîlnindu-se între ei, punînd ţara la cale. Complotînd.

Veţi spune că nu ştim dacă chiar complotează sau doar se întîlnesc la un ceai. Nu contează asta. Contează percepţia. Apar în presă fotografii cu ei întîlnindu-se pe ascuns. Asta dă un iz de conspiraţie, prin senzaţia de semiclandestinitate a întîlnirilor şi cu atît mai mult cu cît ei nu sînt orice amărîţi care se întîlnesc la bere, pe furiş, de frica nevestelor, ei sînt înşişi Mogulii atît de prezenţi în poveştile lui Băsescu. Ei au prim planul, ei duc războiul, ei decid. Culisele sînt în faţa cortinei. Lui Geoană, lui Crin şi lui Johannis li s-a luat mingea şi  au fost trimişi acasă, să-şi facă somnul de după amiază, ca toţi copiii cuminţi. Vîntu şi Patriciu, înconjuraţi de hienele din dotare, într-o demonstraţie de forţă şi aroganţă, într-o atmosferă apăsătoare, sînt în prim plan. Pentru prima dată sistemul apare pe scenă, în toată amploarea şi ferocitatea sa. După ce pămpălăii fami(g)liei, tripleţii de paie Geoană, Crin şi Johannis, se îmbrăţişează libidinos, zîmbesc tîmp camerelor de luat vederi şi ne vorbesc de pace, bună înţelegere, consens, linişte şi voie bună, apar adevăraţii capi, Vântu şi Patriciu, preiau frîiele la vedere şi pun în scenă o grandioasă şi înfricoşătoare demonstraţie de forţă.

Sînt proşti? Oarecum. Probabil. Sigur. Sînt convinşi că Băsescu e terminat, e la pămînt şi vor să aibă satisfacţia finală, să-i arate că ei sînt cei care vor trage ultimul glonte, cel fatal, nu înainte de a-l umili public, de a-i arăta cît de vulnerabil e. Ăsta e motivul pentru care sînt atît de prezenţi în spaţiul public. Şi-au dat jos de măştile de Geoană, Crin şi Johannis chiar înainte de lovitura finală, sub luminile rampei, şi îşi privesc satisfăcuţi victima în ochi, pentru ultima oară, aşteaptînd aplauzele publicului şi elogiile criticii. E un moment prea important şi prea înălţător pentru a fi lăsat pe mîna trepăduşilor de teapa lui Geoană, Crin sau Johannis.

Dacă se dovedeşte că filmuleţul e trucat (nici nu e nevoie de expertiză, trebuie doar să apară filmările din alte unghiuri) Băsescu se poate considera cîştigător al alegerilor.

Ponta trebuie să fie al sistemului. Să fie atotputernic. Să fie arogant. Să fie peste tot. Să fie strivitor și obositor. Să ne iasă pe urechi. Să fie responsabil pentru tot și vinovat de toate. Ponta trebuie să fie prezentul apăsător și trecutul care ne urmărește. Cît timp Băsescu e în prim plan, Ponta e viitorul, e promisiunea de schimbare și mai bine. E tinerețea. E fereastra deschisă să intre aerul curat.

Glumițele tîmpe cu Victor Viorel îl umanizează, isteriile finale și disperate ale băsismului în descompunere îl transformă pe Ponta în eroul salvator. Și îl ridică. Sloganul grupării Băsescu e RIDICĂM VICTOR VIOREL. Ar trebui să fie LĂSĂM ROMÂNIA SĂ RESPIRE.

PNTcd si monarhistii

Monarhismul e un moft de modă nouă și de extracție penelist-voiculesciană, deși mașinăria de propagandă a inclus și răposatul trust Realitatea-Cațavencu și tot ce înseamnă intelectualitate și jurnalism de hidrant. Isteria a început prin 2008-2009, cînd Voiculescu și-a tras casă regală cu care să se șteargă la cur (nu e primul, șe mai șterseseră și Iliescu și Năstase) și cînd Duda lupta pe metereze împotriva dictaturii. Între timp sulul de hîrtie igienică a crescut, s-a făcut mai pufos și mai parfumat, tocmai bun de utilizat electoral. Vara trecută casa regală a făcut pauză la luptă împotriva dictaturii și în plină lovitură de stat toată familia regală a cîntat la harpă scobindu-se în cur meditativ, mai puțin Mihăiță ăla micu’, pe care l-au plimbat prin Elveția, pe la parade automobilistice ți alte zocuri cu maținuțele. Între timp, SOV a intrat la pușcărie, trustul Realitatea-Cațavencu s-a desființat, iar Voiculescu și-a inventat o nouă jucărie, USL-ul. PNL și Antonescu au uitat complet de monarhie și acum își fac Constituție veselă care nu suportă doi bufoni în aceeași teacă, drept pentru care Antonescu a renunțat la Duda și familia, spre furia celor 5 monarhiști din România, cărora strănepoții le-au urlat în aparatul auditiv ultimele fapte de arme ale lui Antonescu.

Astfel, cineva s-a gîndit că liotele de monarhiști rătăciți și triști, uitîndu-se ca vițeii la poarta nouă închisă de Antonescu și Voiculescu, ar putea fi deviate spre PNȚcd, care tot nu reușește să sară de 1%.

Eu n-aș fi chiar atît de convins că respectivii monarhiști sînt interesați de monarhie. S-ar putea ca PNȚcd să cîștige voturile acelor 5 monarhiști de care vorbeam mai sus, deși, atunci cînd media de vîrstă a electoratului respectiv e de 117 ani, e greu de crezut că 2016 e o țintă realistă. Dar nu cred că poate spera la voturile celorlalți, ale monarhiștilor de rit nou, voiculescian.

Mai țineți minte că în perioada 2007-2012, începînd de la intelectualul rafinat Tăriceanu și terminînd cu cel mai amărît lătrător de la antene sau hidranți, nu înainte de a trece prin Iliescu și Voiculescu, toată mulțimea de antibăsiști în călduri era eurofilă? S-au schimbat cu 180 de grade la comandă. Și trepădușii, și ”intelectualii”, și ”jurnaliștii”.

La fel ca și eurofilia, pentru propagandiști monarhia a fost doar un ordin de executat pe bani. Monarhismul e doar o formă de antibăsism sau moft hipsterical. Pentru masa de hipsteri și corporatiști spălați pe creier a fost doar o modă întreținută propagandistic. Dacă linia de producție pălăriuțe și gadgeturi vintage se închide, hipsterii schimbă moda. Dacă propagandiștii schimbă discursul, spălații pe creier își schimbă și ei religia. Pentru ăia care aplaudau minerii în iunie 1990, care au votat de-a lungul timpului cu Iliescu, Năstase și Antonescu și care pînă de curînd erau monarhiști fiindcă așa zice la Antena 3 că trebuie ca să scăpăm de Dictachior, PNȚcd nu e o opțiune. Vor rămîne peneliști, PSD-ul fiind deja prea moderat pentru gloata de isterici cu spume care și-au început educația politică postdecembristă la TVR-ul lui Răzvan Teodorescu și și-au desăvîrșit-o la Sinteza Zilei.

Are PNȚcd puterea mediatică să întrețină farsa? Greu de crezut, pentru o organizație în care cel mai de preț obiect e ștampila. Are PNȚcd forța financiară să transfere o Hossu Longin, un Marius Oprea, un Stejărel Olaru, un Emil Hurezeanu, un Radu Tudor, un Daniel Barbu, o Dana Grecu, un Stelian Tănase, un Mircea Badea, un Mircea Dinescu, un Bogdan Teodorescu, o Andreea Crețulescu? Și, cel mai important, are PNȚcd bani să-și cumpere casă regală? N-are.

PNȚcd va lua voturile monarhiștilor atunci cînd va avea bani să transfere de la Felix Casa regală și propagandiștii.

De ce cred ca procurorul Panait va fi razbunat

Să vedem ce au de apărat, de pierdut și de cîștigat oamenii din sistem care se poziționează de partea Mafiei și puciștilor și ce au de apărat, de pierdut și de cîștigat oamenii din sistem care se poziționează de partea statului de drept. Pentru a putea a afla răspunsurile trebuie să ne întrebăm mai întîi nu ce vor oamenii din sistem de la Mafie sau de la statul de drept ci ce vor Mafia sau statul de drept de la oamenii din sistem.

Mafia vrea ca oamenii din sistem să încalce legea, să abuzeze de funcțiile lor, să mintă în numele Mafiei și să fure pentru Mafie. Mafia nu e omniprezentă și omnipotentă. Ponta, Antonescu, Voiculescu și Hrebenciuc nu le pot face ei pe toate. Au nevoie de executanți, au nevoie de instituțiile statului, de oamenii care lucrează în aceste instituții. Voiculescu, Fenechiu și Cătălin Voicu nu pot fi și funcționari publici, și directori de instituții, și șefi de serviciu sau șefi de birou, nu pot fi și judecători, și procurori, și polițiști sau ofițeri de informații. Cineva trebuie să semneze, cineva trebuie să facă munca de grăjdan. Ponta nu poate trimite el o adresă de la ISC la Înalta Curte de Casație cu care să încerce să-l scape de pușcărie pe Năstase, trebuie să-l pună pe Grăjdan să facă asta. Rus nu se poate îmbrăca în polițist și medic și șofer de ambulanță și să se ducă la Năstase acasă. Ponta, Voiculescu, Hrebenciuc și Antonescu nu puteau modifica ei conținutul unei adrese a Curții Constituționale, aveau nevoie de un angajat al Curții pentru asta. Mafia și puciștii le cer oamenilor din instituții să nu-și facă datoria, să nu-și facă meseria, și să facă ilegalități. Le cer să fie incompetenți și infractori. Să fie deci dependenți. Fiindcă asta înseamnă incompetența și infracțiunea: dependență. Ești dublu șantajabil: pe de o parte, poți fi oricînd dat afară pentru incompetență sau pur și simplu cînd Mafia nu te mai vrea și, neștiind să faci nimic, sînt șanse destul de mici să-ți poți găsi de lucru în altă parte și, pe de altă parte, poți oricînd ajunge la pușcărie, dacă apare o breșă în gangul de mafioți cu care ai făcut ilegalitățile și tu ești aruncat peste bord. Incompetența și ilegalitățile creează dependență, care, la rîndul ei creează incompetență și ilegalități, și așa mai departe. Ești utilizabil în măsura în care Mafia are nevoie de cineva care să nu-și facă meseria și care să facă ilegalități. Iar dacă timp de trei, patru sau șapte ani nu ești lăsat să-ți faci meseria, devii fără să vrei un incompetent. Asta în condițiile în care reziști în anii ăștia să nu faci și ilegalități pentru șefii tăi politici. La final, ești un sclav. Îți calci meseria în picioare, îți calci conștiința, îți calci demnitatea, te calci pe tine în picioare. Unii se obișnuiesc cu viața de rîmă, alții, ca procurorul Panait, încolțiți, amenințați, transformați în sclavi, nu mai văd decît o singură ieșire. Grăjdanii nu sînt toți incompetenți sau infractori din start și din proprie inițiativă. Incompetența se învață, conștiința se tăbăcește. La finalul zilei rămîn doar nesiguranța, teama și dependența de stăpîn.

Statul de drept vrea să-ți faci meseria (mă refer exclusiv la oamenii din sistem) şi să nu încalci legea. Nu e mult, am putea spune. Dar dacă adăugăm ”în orice condiții” ne dăm seama că nu e deloc ușor și că în anumite momente e nevoie și de eroisme. Meseria nu se învață decît făcînd-o. A fi competent și a nu încălca legea aduce după sine libertatea. Și, mai departe, puterea. Nu ești dependent de nimeni, nu ești șantajabil. Dincolo de tot, în momentele grele, în situațiile limită, rămîi cu ceea ce știi să faci, ești ceea ce știi să faci și te salvezi prin ceea ce știi să faci. Și nu ți-e teamă că la un moment dat ilegalitățile vor ieși la suprafață, că cineva te va trăda sau că pur și simplu vei fi descoperit. La finalul zilei rămîn siguranța, încrederea în sine și independența.

În acest război care se duce și în interiorul sistemului, nu numai la nivel politic, grăjdanii luptă pentru stăpînii lor, ceilalți luptă pentru ei înșiși. Nu luptă nimeni pentru Băsescu. Mulți poate nici măcar nu-l plac sau au un cui împotriva lui pe partea financiară, de salarii și sporuri. Luptă pentru ei înșiși. Fiindcă ei sînt țintele finale ale puciului, nu Băsescu. Băsescu va intra în istorie, și în aia politică, și în aia navală. S-au dus băile de mulțime, dar, peste ani de zile, din manualul  de istorie de clasa a IV a, le poate face deja cu ochiul puștilor. Și-a făcut și meseria de marinar, și-a făcut-o și pe aceea de politician. A fost comandantul navei amiral a flotei comerciale a României, a fost și președintele României. Nu prea mai are cine știe ce mize. Însă oamenii din sistem, funcționari publici, polițiști, procurori, judecători, ofițeri, au o miză, pe ei înșiși. Dacă puciul reușește, Băsescu nu pierde mare lucru. De fapt, nu pierde aproape nimic. Însă oamenii din sistem își pierd dreptul de a profesa și libertatea. Formal vor rămîne angajați și nu vor ocupa pușcării sau lagăre. Însă li se va interzice să-și facă meseria, vor fi obligați să execute ilegalitățile dictate de șefii politici și vor deveni sclavi pe domeniile instituționale ale acestora, atunci cînd instituțiile nu vor fi altceva decît domenii private ale statului aflate în proprietatea Mafiei. Cînd hoțul e șeful paznicului, paznicul nu-și mai poate face meseria fără să calce interesele șefului. Din momentul în care Voiculescu, Ponta, Hrebenciuc, Fenechiu și Cătălin Voicu devin stăpînii României, tot aparatul de stat își încetează activitatea și se transformă într-o butaforie și toți oamenii din sistem în sclavi.

Ceea ce este important în acest moment, este absolut vital, e moralul și atitudinea oamenilor din instituțiile de stat. Fără ei nu se poate face nimic, nici de o parte, nici de alta. Ei sînt grăjdanii sau koveșii, manoloii sau morarii. Demisia lui Rus și remanierea, dacă sînt folosite cum trebuie, au un efect devastator asupra oamenilor din sistem care ar fi fost la un moment dat dispuși să dea o mînă de ajutor puciului. ”Dacă ăi mari se sperie și dau înapoi, atunci e groasă. Dacă peste trei luni se duce dracu tot puciul și eu ajung la răcoare cinci ani de acum încolo?” Dacă puciștii dau impresia de forță și Băsescu de slăbiciune, se va instala frica și resemnarea și unii dintre oamenii din sistem se vor gîndi că doi, cinci, șapte sau zece ani stau sub puciști și vor fi dispuși să facă aproape orice pentru aceștia, în speranța că vor fi recompensați de noul regim sau măcar vor fi tolerați. Este important ca Băsescu să dea mesaje puternice, să se adreseze acestor oameni, nu poporului (relația sa directă și pe bază de procente cu poporul e compromisă definitiv – nu-i mai rămîne decît relația viitoare prin intermediul manualului de istorie).

Am spus-o de la început, încă de la debutul loviturii de stat, într-o emisiune la B1Tv: e o demonstrație de forță. Mafia nu-și putea permite să arate semne de slăbiciune, să se resemneze și să accepe mioritic condamnările lui Năstase, SOV, Iacubov și Cătălin Voicu și demisia lui Victor Ponta din cauza plagiatului. Mafia a reacționat cu violență extremă și ostentativă, menită să sperie, să arate oamenilor din sistem că la orice acțiune care vizează un membru sau interesele Mafiei, există o reacțiune înmiit mai violentă și mai puternică. ”Atingeți-vă de un fir de păr din capul unuia de-al nostru și Apocalipsa se va abătea asupra voastră și asupra întregii țări.” Dacă această demonstrație de forță presupune distrugerea României, fie! Acesta este mesajul transmis de puciști.

Este un război al precedentelor și al demonstrațiilor de forță. Personalizările nu-și au rostul. Băsescu nu e o miză nici măcar marginală. În fața atîtor precedente periculoase, cu efect mortal pe termen lung asupra statului de drept (le voi trece cîndva în revistă), în fața unei asemenea demonstrații de forță, sistemului, instituțiilor statului, societății civile, acelor dintre români care știu pe ce lume trăiesc și încă mai cred în libertate și Occidentului nu le rămîne decît să reacționeze cel puțin la fel de dur. Nu vorbim aici de persoane, de tactici, de aranjamente și strategii. Uitați procentele electorale și discuțiile tehnice. E un război pe viață și pe moarte pe care sîntem condamnați să-l cîștigăm. Nu avem de ales.

Am înțeles că puciștii sînt cu spatele la zid, sînt disperați și nu mai au nimic de pierdut. De parcă noi ar trebui să fim relaxați. De parcă noi n-am fi cu spatele la zid. De parcă noi, dacă pierdem acum războiul, am mai avea ceva de pierdut.

Reiau un text la care țin foarte mult, pe care l-am scris în septembrie 2010, după prima arestare a lui SOV:

Nu Băsescu duce un război împotriva lui SOV ci sistemul sau, mai bine zis, tînăra generaţie din sistem. Fiindcă ei sînt înlocuitorii oamenilor lui SOV. Iar lupii ăştia tineri nu se vor lăsa pînă nu-i vor executa pe toţi cei care au parazitat sistemul timp de 20 de ani şi care îi ameninţă de cîţiva ani că se vor reîntoarce şi că-i vor da la o parte. De ani de zile, SOV, Felix, Patriciu şi reţelele lor mediatice, economice şi politice atacă justiţia, poliţia şi serviciile şi ameninţă că o dată ce vor lua puterea, vor face curăţenie. Iată că lupii tineri, învăţaţi deja cu gustul sîngelui, îi sfîşie pe cei care vor să-i treacă iar pe ştevie. Nu e vorba de bani sau de funcţii. Au prins gustul meseriei, au simţit aerul înălţimilor şi a început să le placă. Şi nu par deloc încîntaţi de perspectiva revenirii la marile dosare de corupţie ale naşilor de pe cursele de navetişti. După ce ai vînat urşi, nu prea îţi mai arde să te reapuci de cules castraveţi.

La început au dat cîteva rateuri importante, însă era de aşteptat. Ca procuror, judecător, poliţist sau ofiţer de informaţii te descurci mai greu la primele dosare ale peştilor mari atîta timp cît experienţa ta se rezumă la urmărit, arestat, inculpat şi condamnat hoţi de capace de canalizare. Însă au trecut deja şase ani de cînd s-a deschis Cutia Pandorei şi între timp au căpătat ceva experienţă. Dacă în 2014 le va fi indiferent cine cîştigă alegerile prezidenţiale, războiul e cîştigat. Mai au patru ani.

Dottore, manipulatorule, suspendatorule!

Agregatul restauraţiei şi stîrpirea alternativei

 

Premierul repetă, obsesiv, cîteva teme. Voinţa poporului exprimată în stradă, în ianuarie 2012, şi voinţa poporului exprimată la alegerile din 10 iunie. Împotriva dictaturii preşedintelui. Voinţă pe care guvernarea lui o reprezintă. Dar guvernarea îi este sabotată, pas cu pas, de preşedintele dictator. Care e urmaşul preşedintelui dictator dărîmat în decembrie 1989. În mod logic, soluţia e suspendarea preşedintelui de către parlament, în vederea demiterii prin referendum. Doar aşa, guvernarea premierului poate înfăptui voinţa exprimată de popor.

Of. Prin definiţie, un dictator n-are cum să fie suspendat de parlament. E suspendat în furci, în ştreang, e mitraliat, sinucis, înfipt într-un lemn, arestat după o lovitură de palat şi executat, sau, în unele cazuri jenante, lăsat să-şi toace miliardele la Paris sau în alte locaţii similare. Dictatorul nostru din 1989, tocmai fiindcă era dictator, nu îşi asculta la televizor premierul, din partidul advers, propunîndu-i, la o televiziune particulară, amabilă, suspendarea în parlament. În vederea demiterii prin referendum. Ba, încă, pentru a doua oară.

Cîte roţi dinţate sărite din angrenajele raţiunii, cîte sinapse adormite să ai, ca să faci comparaţia? Nicolae Ceauşescu, suspendat de Marea Adunare Naţională. Plecînd, de bunăvoie, din CC, ca să-şi pregătească, împreună cu o mînă de consilieri, campania pentru referendum. Cîştigînd, democratic, referendumul. Revenind în CC. Cîştigînd, încă o dată, democratic, alegerile prezidenţiale. Pentru a fi ameninţat, apoi, cu încă o suspendare din funcţie. Zău? Cine, mă? Tovarăşul Ceauşescu? Nu, pe bune.

Trecem peste insulta, grotescă, adusă morţilor din decembrie 1989. S-o fi grăbit şi premierul. Cu un scurt răgaz de gîndire, ridicolul absolut al comparaţiei ar fi fost evident. Dar premierul nu-şi poate permite luxul unui asemenea răgaz. E obligat să se grăbească. Agregatul USL a fost lansat, le scoate pe bandă rulantă şi nu poate fi oprit. Iar alegerile sînt de-abia în noiembrie. Premierul repetă, mereu, că nu vrea să trăiască sub dictatura preşedintelui. Dar dacă, pînă în noiembrie, poporul, văzînd ce produce agregatul, ajunge la concluzia că nu vrea să trăiască sub el? Căci agregatul produce masiv.

Scandal după scandal, abuz după abuz, epurare după epurare, plagiat după plagiat. Justificări penibile după justificări penibile, inclusiv la Bruxelles. „Ce să fac? Dacă Băsescu n-a venit, vă reprezint eu. Credeam că vine”. Aşa, da. Regulile sînt călcate în picioare. Constituţia nu mai contează. Tot ce contează e manipularea opiniei publice, praful în ochi, ascunderea adevărului, în disperarea de-a pune mîna pe toate butoanele puterii. Pentru ca toate regulile, fără excepţie, să fie rescrise iute, iute, pînă la alegeri. Astfel încît puterea să nu mai poată fi pierdută, aşa cum au pierdut-o Iliescu în 1996 şi Năstase în 2004. Să nu mai existe alternativă. Să nu se mai pună problema alternativei. Să fie stîrpită.

În dictatură, voinţa poporului în materie de guvernare se exprimă după gratii, în exil, sau cu topoarele. Din mormînt, exprimarea se întrerupe. În democraţie, voinţa poporului în materie de guvernare se exprimă la alegerile generale. În ianuarie 2012 nu au fost alegeri generale, ci proteste de stradă, cu cîteva mii de participanţi. Pe 10 iunie nu au fost alegeri generale, ci locale, pentru primari şi consilieri. Guvernarea USL nu reprezintă voinţa poporului, ci voinţa traseiştilor din Parlament. Atît. Doar ei au ales, pînă acum, guvernul Ponta. Acum, sondajele sînt favorabile, opoziţia nu există. Acum e momentul să dispară şi preşedintele.

Pînă în noiembrie, multe se pot întîmpla. Poate criza loveşte iar, şi premierul trebuie să tăie şi el salariile şi pensiile. Poate apare alt partid. După Năstase şi Vîntu, poate intră şi alţii în puşcărie, condamnaţi legal şi definitiv, cu repercusiuni în sondaje. Cine ştie ce scandaluri mai izbucnesc, gen, zilnic, ce plagiaturi se mai dovedesc? Spre deosebire de premier, preşedintele n-a fost ales de traseiştii parlamentului, ci de popor. Cu o majoritate de voturi, aşa cum e în democraţie. Majoritatea de la urne contează în democraţie, nu cea din sondaje. Iar majoritatea din sondaje nu e bătută în cuie.

Poporul e manipulabil, desigur. Dar poporul e şi capricios. Are tot felul de curiozităţi. Şi de sentimente. De pildă, poporului nu-i plac hoţia şi minciunile dovedite. Nu e nici fanul norului de lăcuste care rade tot în cale. Legi, Constituţie, bun simţ, orice. Aşa, cu iz de restauraţie a dictaturii. Pariul premierului e că poporul înghite orice găluşcă, din ură sinceră faţă de Udrea şi de Băse, care a tăiat pensiile şi salariile. Dar în loc de pariu, nu-i mai bună certitudinea? Acum, nu în noiembrie, la parlamentare, sau peste doi ani, la prezidenţiale. Poporul, curios cum îl ştim, s-ar putea întreba, totuşi, ce-i cu toată graba. Şi ce-i cu toate scandalurile, epurările, abuzurile, plagiaturile? O fi doar mînă nemernicului de Băsescu, sau asta produce agregatul USL? Asta-i schimbarea, asta-i izbăvirea?  Hai să vedem.

Marea problema a lui SOV

Nu Băsescu duce un război împotriva lui SOV ci sistemul sau, mai bine zis, tînăra generaţie din sistem. Fiindcă ei sînt înlocuitorii oamenilor lui SOV. Iar lupii ăştia tineri nu se vor lăsa pînă nu-i vor executa pe toţi cei care au parazitat sistemul timp de 20 de ani şi care îi ameninţă de cîţiva ani că se vor reîntoarce şi că-i vor da la o parte. De ani de zile, SOV, Felix, Patriciu şi reţelele lor mediatice, economice şi politice atacă justiţia, poliţia şi serviciile şi ameninţă că o dată ce vor lua puterea, vor face curăţenie. Iată că lupii tineri, învăţaţi deja cu gustul sîngelui, îi sfîşie pe cei care vor să-i treacă iar pe ştevie. Nu e vorba de bani sau de funcţii. Au prins gustul meseriei, au simţit aerul înălţimilor şi a început să le placă. Şi nu par deloc încîntaţi de perspectiva revenirii la marile dosare de corupţie ale naşilor de pe cursele de navetişti. După ce ai vînat urşi, nu prea îţi mai arde să te reapuci de cules castraveţi.

La început au dat cîteva rateuri importante, însă era de aşteptat. Ca procuror, judecător, poliţist sau ofiţer de informaţii te descurci mai greu la primele dosare ale peştilor mari atîta timp cît experienţa ta se rezumă la urmărit, arestat, inculpat şi condamnat hoţi de capace de canalizare. Însă au trecut deja şase ani de cînd s-a deschis Cutia Pandorei şi între timp au căpătat ceva experienţă. Dacă în 2014 le va fi indiferent cine cîştigă alegerile prezidenţiale, războiul e cîştigat. Mai au patru ani.

PS. Ştiam eu că pe Discovery, National Geographic şi Animal Planet sînt emisiuni politice mult mai interesante şi mai instructive decît pe televiziunile româneşti de ştiri.

Lacomia salveaza Romania

26 noiembrie 2009

În sondaje Geoană are aproape nouă procente în faţa lui Băsescu, candidează în grup cu Johannis şi Crin Antonescu, are trei partide mari în spate, PSD, PNL şi UDMR, sprijinul lui Vadim (locul 4 ăn primul tur, cu peste 500 000 de voturi), aproape toate televiziunile (Realitatea TV, TVR1, TVR2, Antena 3, Antena 1, Antena 2 şamd), ziare, posturi de radio, site-uri politice, bloguri, mii de primari, structura teritorială şi logistica  a două mari partide, oameni de afaceri, două institute de sondare etc.

Băsescu are de partea sa un singur partid (şi ăla demoralizat şi demobilizat), niciun candidat important din turul 1 care să-l sprijine, cîteva televiziuni de nişă sau cu audienţă scăzută (B1TV, OTV, Etno TV), pe marile televiziuni are embargou, e supus unui adevărat linşaj mediatic 24 din 24, nu-şi poate transmite mesajele decît prin intermediul unui site, a unui ziar şi cîtorva bloguri. Trebuie să fie agresiv, să atace pentru a recupera distanţa care îl desparte de Geoană, dar nu o poate face atîta timp cît electoratul vrea linişte, nu un scandalagiu notoriu. Singura sa şansă e să-şi provoace adversarul la cît mai multe confruntări directe, pe care însă acesta le evită constant, neacceptînd decît una singură.

7 decembrie

După numărătoarea oficială a voturilor, făcută de BEC, devine clar că Traian Băsescu a cîştigat al doilea mandat de preşedinte.

Ce a intervenit între timp, astfel încît Băsescu să se transforme dintr-o victimă sigură în învingător?

În 26 noiembrie Mircea Geoană era viitorul preşedinte al României. Sau cel puţin aşa credea el şi aşa credeau cei din jurul lui. Uniţi şi prudenţi la început, aceştia văd bătălia deja încheiată şi încep să lupte pentru pradă. Cine e cel mai influent? CIne îl umileşte pe învins? Cine are cele mai mari merite în această victorie? Şi cum reuşeşte să creeze această imagine? Prin mass-media, evident. E modalitatea cea mai facilă şi lipsită de riscuri pentru a intimida Statul şi societatea în ansamblul ei, instituţiile şi angajaţii acestuia, indiferent că vorbim de administraţie, de structurile de forţă sau de justiţie. Ce poliţist, angajat al FIscului, procuror, ofiţer din servicii, judecător, procuror sau jurnalist mai poate avea curajul să deranjeze un individ care face şi desface majorităţi, inventează miniştri şi prim miniştri, pune şi dă jos preşedinţi? Dovadă şi primele reacţii ale presei după întîlnirea lui SOV cu Geoană şi declaraţia primului de la Realitatea TV: “trăim într-o ţară în care preşedinţii depind de SOV”. Ce trafic de influenţă e mai bun decît traficul de influenţă în masă? La toate astea se adaugă ura şi setea de răzbunare a inamicilor lui Băsescu. Sînt siguri pe ei, Băsescu e învins, scrutinul din 6 decembrie nu e nimic altceva decît o formalitate care va consfinţi în mod oficial înfîrngerea. MIza nu e electorală: distanţa în sondaje dintre cei doi concurenţi e suficient de confortabilă pentru a le da celor din tabăra lui Geoană siguranţa victoriei. Nu trebuie decît să aibă răbdare şi să aştepte timpul să treacă. Dar nu au răbdare.

Încep întîlnirile “conspirative”. Nu se mai feresc, ba dimpotrivă, în spatele izului de clandestinitate e o doză importantă de ostentaţie şi demonstraţie. Vor să arate că ei sînt stăpînii şi toată ţara (şi, mai ales, instituţiile statului) trebuie să ştie asta. Patriciu se întîlneşte cu SOV, cu Meleşcanu şi SRS, cu Crin Antonescu, SOV se întîlneşte cu Geoană. O fac seara sau noaptea, “pe furiş”, cu paparazzii după ei. O lecţie învăţată de la minivdetele de tabloid: suni paparazzul şi îi vinzi pontul. După care te laşi fotografiat din toate unghiurile care te avantajează, întîlnindu-te cu politicieni, viitori prim miniştri, viitori preşedinţi, cu toţi viitorii potentaţi. Te imunizezi în faţa statului. Îţi creezi din aceste imagini o aură care acţionează ca un scut în faţa oricărei incercări a autorităţilor statului de a te deranja. A început lupta pentru pradă. S-a sfîrşit bătălia, inamicul e învins, acum începe împărţirea prăzii. Aliaţii se pîndesc, se suspectează, se întrec pentru a fi primii care ajung la pradă şi care pleacă cu halca cea mai mare.

Cei mici se înghesuie, se ridică pe vîrfuri pentru a fi văzuţi, dau din coate pentru a ajunge în primele rînduri. Ciuhandu pune în scenă reconcilierea, Johannis participă la întîlniri electorale, pesedişti şi penelişti de peste tot îşi aduc obolul, dau o mînă de ajutor, se bagă în seamă, jurnaliştii execută linşajul mediatic cu un exces de zel demn de o cauză mai bună.

Însă miza adevărată e la cei mari, la SOV, Patriciu şi Voiculescu. Ies din penumbră şi îşi delimitează teritoriile. E însă o luptă contracronometru. Sînt oportunităţi care nu trebuie pierdute. Aşa se explică graba cu care Patriciu a scos filmul de la Ploieşti, deşi putea să aştepte pînă în joia de dinaintea alegerilor. Nu a fost o mişcare electorală. Dacă ar fi fost, Patriciu nu ar fi apărut public şi nu şi-ar fi legat numele de respectivul filmuleţ. Şi l-ar fi dat mult mai tîrziu, cînd Băsescu nu ar mai fi avut timp să contracareze efectul devastator al publicării. Jurnaliştii din trusturile Realitatea-Caţavencu şi Intact, la concurenţă, îl dau pe post de mii de ori, ca şi cum ar fi plătiţi la numărul de difuzări (ceea ce nu e exclus). Patriciu e cel care a făcut primul pas, cel care s-a detaşat în inamicul nr 1 al lui Băsescu şi care a încercat să-i dea lovitura finală şi să-şi aroge meritul victoriei prin KO.

SOV nu numai că se mişcă mai greu şi rămîne pe locul doi la capitolul moguli dar îşi vede şi actuala poziţie de forţă ameninţată în urma interviului dat de Geoană lui Tolontan, ăla cu maleficul turbulent şi a arestării lui Nicolae Popa. Nu că i-ar fi fost frică de Geoană, dar o asemenea declaraţie venită din partea viitorului preşedinte al României i-ar fi slăbit autoritatea în faţa autorităţilor statului. Ori de autoritate şi de imaginea de forţă are nevoie cel mai mult acum, pentru a scăpa de cartoful fierbinte numit Nicolae Popa. Decizia lui SOV, la fel de genială ca şi cea a lui Patriciu, e să se folosească de media pentru a-şi delimita teritoriul, pentru a-şi afirma poziţia de forţă în faţa concurenţilor şi în faţa autorităţilor publice. Şi cum poţi face asta mai bine decît prezentînd ţării întregi noul tău angajat? Care, surpriză, e chiar viitorul preşedinte al ţării. Şi SOV nu se mulţumeşte cu chemarea lui Geoană în miez de noapte la el acasă pentru a anula efectul mediatic al acelui “malefic şi turbulent” ci pune bomboana pe colivă (pe care a confundat-o cu cireaşa de pe tort), făcînd publică relaţia de prietenie cu Geoană, veche de patru ani, şi vorbind şi despre o întîlnire în 2004, într-o parcare cu actualul preşedinte, Traian Băsescu. Nu a fost o mişcare electorală şi nici o capcană întinsă lui Geoană. Nu a schimbat macazul. Pur şi simplu nu a mai avut răbdare şi a supralicitat de frica a ceea ce i s-ar putea întîmpla din cauza arestării lui Nicolae Popa. Să nu uităm că în acele momente, pentru ei, Geoană era viitorul preşedinte al României. Ori e bine să ştie toţi poliţiştii, ofiţerii de informaţii, jurnaliştii, procurorii şi judecătorii din ţara asta că SOV e stăpînul, că preşedintele ţării (peste numai cîteva zile) e la cheremul lui, e jumate prieten, jumate slugă, că-l cheamă la orice oră din zi şi din noapte, cînd are el chef, şi ăsta se duce. Şi, bineînţeles, că declaraţia cu maleficul turbulent nu era serioasă, era un aranjament făcut dinainte între doi vechi prieteni. Aşa, ca să nu existe dubii, să nu înţeleagă greşit vreun procuror sau judecător.

Patriciu, SOV, Voiculescu, Crin Antonescu, Orban, Johannis sau Ciuhandu, la fel ca şi Geoană, au fost siguri de victorie şi au ţopăit prea devreme. Iar în ultimele zece zile de campanie, tabăra lui Geoană nu a mai făcut campanie ci doar trafic de influenţă la nivel naţional, bine mediatizat şi punctat cu demonstraţii de forţă. Toţi, inclusiv Geoană, au amestecat euforia, nerăbdarea, excesul de zel şi lăcomia într-un cocktail de droguri tari, de sub al cărui efect s-au trezit abia în dimineaţa de 7 decembrie. Urmează mahmureala şi sevrajul.

S-au jucat de-a prădătorii în oglindă şi şi-u confundat propriile priviri de bovină cu unele de felină şi au uitat că inamicul lor e singurul prădător pur-sînge din politica românească. Rămîne antologică şi demnă de Animal Planet imaginea cu Băsescu stînd cîteva minute cu colţii în gîtul lui Geoană, suficient pentru a cîştiga alegerile.Ţopăiala de căprioară tîmpă a ultimului e doar scena tragică cu care se încheie documentarul.

O demonstratie de forta si prostie

Au cauţionat discursul lui Băsescu. Ăla cu mogulii. Ăla care începuse să plictisească, chiar şi pe susţinătorii lui. Ăla care părea un basm umflat, care suna  a paranoia şi mania persecuţiei. O demonstraţie de forţă, pusă atît de bine la punct, atăt de disproporţionată confirmă discursul lui Băsescu. Şi sperie. Un sistem de tip caracatiţă, lăbărţat peste tot, populat de hiene, capabil de orice, împotriva oricui. Nimeni nu e ferit, nimeni nu scapă. Nici chiar atotputernicul Dictator. Suficienţa de sine, cinismul cu trabuc şi zîmbet batjcoritor, aroganţa care defilează pe trei canale TV în fiecare seară, la oră de maximă audienţă, toate astea pun pe gînduri, îngrijorează, irită, enervează.

Strategia cu Geoană care nu apare, bună, la prima vedere (avînd în vedere calitatea personajului), e cu două tăişuri. Băsescu a zis că Geoană şi Johannis sînt de paie şi iată, Geoană şi Johannis nu mai apar pe nicăieri, sînt personaje secundare. În schimb apar mogulii, în toate ziarele, pe toate canalele,  atacîndu-l pe Băsescu, întîlnindu-se între ei, punînd ţara la cale. Complotînd.

Veţi spune că nu ştim dacă chiar complotează sau doar se întîlnesc la un ceai. Nu contează asta. Contează percepţia. Apar în presă fotografii cu ei întîlnindu-se pe ascuns. Asta dă un iz de conspiraţie, prin senzaţia de semiclandestinitate a întîlnirilor şi cu atît mai mult cu cît ei nu sînt orice amărîţi care se întîlnesc la bere, pe furiş, de frica nevestelor, ei sînt înşişi Mogulii atît de prezenţi în poveştile lui Băsescu. EI au prim planul, ei duc războiul, ei decid. Culisele sînt în faţa cortinei. Lui Geoană, lui Crin şi lui Johannis li s-a luat mingea şi  au fost trimişi acasă, să-şi facă somnul de după amiază, ca toţi copiii cuminţi. Vîntu şi Patriciu, înconjuraţi de hienele din dotare, într-o demonstraţie de forţă şi aroganţă, într-o atmosferă apăsătoare, sînt în prim plan. Pentru prima dată sistemul apare pe scenă, în toată amploarea şi ferocitatea sa. După ce pămpălăii fami(g)liei, tripleţii de paie Geoană, Crin şi Johannis, se îmbrăţişează libidinos, zîmbesc tîmp camerelor de luat vederi şi ne vorbesc de pace, bună înţelegere, consens, linişte şi voie bună, apar adevăraţii capi, Vântu şi Patriciu, preiau frîiele la vedere şi pun în scenă o grandioasă şi înfricoşătoare demonstraţie de forţă.

Sînt proşti? Oarecum. Probabil. Sigur. Sînt convinşi că Băsescu e terminat, e la pămînt şi vor să aibă satisfacţia finală, să-i arate că ei sînt cei care vor trage ultimul glonte, cel fatal, nu înainte de a-l umili public, de a-i arăta cît de vulnerabil e. Ăsta e motivul pentru care sînt atît de prezenţi în spaţiul public. Şi-au dat jos de măştile de Geoană, Crin şi Johannis chiar înainte de lovitura finală, sub luminile rampei, şi îşi privesc satisfăcuţi victima în ochi, pentru ultima oară, aşteaptînd aplauzele publicului şi elogiile criticii. E un moment prea important şi prea înălţător pentru a fi lăsat pe mîna trepăduşilor de teapa lui Geoană, Crin sau Johannis.

Dacă se dovedeşte că filmuleţul e trucat (nici nu e nevoie de expertiză, trebuie doar să apară filmările din alte unghiuri) Băsescu se poate considera căştigător al alegerilor.