Clientelismul politic

Ne place sau nu, statul este cel mai bogat client din piaţă. E cel mai mare consumator şi cel mai mare investiror. Are cele mai multe nevoi şi cea mai mare putere de cumpărare. De aceea afacerile cu statul au existat dintotdeauna şi vor exista cît timp va exista statul. Nu le putem elimina atîta timp cît statul are nevoi. Însă le putem diminua. Un stat maximal are stomacul mărit şi nevoi pe măsură, un stat minimal se satură cu mai puţin. Cu cît statul e mai gras, cu atît clientelismul politic e mai răspîndit, cu cît lampa e  mai mare, cu atît se strîng mai mulţi fluturi în jurul ei.

Statul cumpără orice, de la terenuri şi clădiri la hîrtie igienică şi pixuri, de la softuri la termopane, de la maşini la becuri, de la benzină la creioane colorate. Un stat care îşi întinde tentaculele peste tot în societate intră în contact şi relaţii de afaceri cu aproape întreg sistemul privat, care devine astfel, direct sau indirect, dependent de comenzile statului şi se transformă, mai devreme sau mai tîrziu, în sistem clientelar. Astfel, de stat şi implicit de politicieni, nu sînt dependenţi doar cei 5 sau 6 milioane de pensionari, cele cîteva milioane de asistaţi şi cei peste 1 milion de bugetari ci şi cîteva mii sau zeci de mii de firme, cu patronii şi angajaţii lor. Miza financiară e imensă (un buget de 40-50 miliarde de euro) şi fiecare ciuguleşte cît poate. Statul le dă salarii, prime şi stimulente, statul le dă alocaţii, ajutoare sociale, le face cifrele de afaceri. Iar cei care decid unde se duc aceşti bani sînt politicienii şi funcţionarii.

Astfel, e în interesul personal şi financiar al politicienilor ca statul să fie cît mai gras şi cît mai mulţi să fie dependenţi de el. La rîndul lor, dependenţii de banii statului, bugetarii, pensionarii, asistaţii şi capitaliştii de buget, sînt interesaţi în menţinarea unui stat supradimensionat care să-i susţină. Din toată această dependenţă reciprocă cei mai cîştigaţi sînt politicienii populişti şi cei corupţi (categorii care se confundă): ei primesc voturile şi banii asistaţilor, salariaţi şi beneficiari de ajutoare sau capitalişti de buget.

De aceea, restructurarea masivă a statului şi restrîngerea sa este unica soluţie care atacă problema clientelismului la cauză şi nu la efect. Un stat minimal înseamnă clientelism minimal, corupţie minimală şi furt minimal. E cea mai bună soluţie dar şi cel mai greu de realizat. Fiindcă cei care trebuie s-o realizeze sînt politicienii, care, am mai spus, sînt la rîndul lor dependenţi electoral şi financiar de clientelă.

Liberali, populari sau tehnocrati de prada?

Dincolo de discuţiile şi certurile interne, dincolo de nume şi siglă, de comisii şi numărul de vicepreşedinţi,  de etichete clamate cu emfază sau dispreţuite cu superioritate, dincolo de puritani şi deviaţionişti, dincolo de creştin democraţi, ortodoxist-populari, tehnocraţi de pradă, ţărănişti reşapaţi sau liberali mai mult sau mai puţin clasici, PD-L îşi va arăta adevărata faţă doctrinară prin felul în care va guverna în aceşti trei ani. PD-L are totul în acest moment: Preşedintele, prim ministrul, majoritatea parlamentară, e cel mai puternic partid în teritoriu. Un singur lucru nu are: scuze.

Blaga, Videanu, Berceanu, Boc sau Flutur nu au puterea doar în PD-L, au puterea în România. Iar aici nu se mai pune problema să-şi spele rufele în familie. Rufele guvernării se spală numai în public. Dacă orientarea doctrinară a PD-L e o problemă internă a conducerii centrale a partidului (mă rog, aşa susţin liderii PD-L – evident, o imbecilitate), felul în care acest partid guvernează îi priveşte pe toţi cetăţenii români. Politica externă, fiscalitatea, justiţia, reforma sistemului de sănătate, a educaţiei, a sistemului de pensii şi de asistenţă socială, a justiţiei sau descentralizarea ne interesează şi ne afectează pe toţi, nu doar pe cîţiva lideri ai PD-L. Aici, domnii Boc, Blaga, Videanu, Berceanu sau Funeriu trebuie să manifeste transparenţă totală şi să dea socoteală de oricîte ori li se cere, fie chiar şi de douăzeci de ori pe zi. Şi vrînd-nevrînd îşi vor devoala şi culoarea doctrinară. Dacă au vreuna.

Pînă la urmă, guvernul este cel care va răspunde întrebării: are sau nu PD-L nevoie de reformă şi de clarificare doctrinară? În aceşti trei ani vom afla dacă sîntem guvernaţi de populari, creştin democraţi, conservatori, liberali sau tehnocraţi de pradă. Şi nu va trebui să aşteptăm pînă în 2012 sau pînă se decid Radu Berceanu şi Ioan Oltean să-şi devoaleze sinele doctrinar şi în altă parte decît în biroul organizaţiei de bază. Pînă la finalul acestui an guvernul Boc şi majoritatea parlamentară ne vor clarifica, prin fapte legislative şi executive, doctrina PD-L-ului. Aşa că eu aş sta mai degrabă cu ochii pe guvern decît cu urechea lipită de uşa biroului în care îşi discută off the record filozofiile politice Blaga, Videanu, Berceanu, Frunzăverde, Cristian Preda sau Valeriu Stoica.

Vom avea posibilitatea să urmărim circuitul banilor pe care îi plătim sistemelor de sănătate şi educaţie, să alegem unde să meargă cel puţin o parte din aceşti bani, la ce spitale, clinici, la ce grădiniţe, şcoli sau universităţi, indiferent că sînt de stat sau private? Sau se vor pompa în continuare miliarde de euro din banii noştri în două sisteme falimentare? Va fi dat afară doar omul de la ghişeu sau va fi desfiinţat şi ghişeul şi se va renunţa şi la sutele de hîrţoage pe care trebuia să le prezinţi ca să-ţi dovedeşti bunele intenţii şi nevinovăţia în faţa statului? Va renunţa statul la a-şi trata cetăţenii drept infractori pînă la proba contrarie, pe care aceştia trebuie s-o facă zilnic? Vor plăti în continuare companiile private incompetenţa şi corupţia aparatului de stat? Se vor irosi în continuare miliarde de euro anual pe o asistenţă socială inutilă şi imorală în 80% din cazuri? Va lupta actuala putere pentru reformarea sistemului de justiţie chiar dacă această reformă va lovi în cei mai bravi şi mai descurcăreţi fii ai ei? Sau va continua să-şi acorde, ca şi celelalte puteri de după 1989, imunităţi şi să-şi acopere sau chiar recompenseze corupţii? Va promova actuala putere o politică a afirmării naţionale sau ne vom bălăci în continuare în mocirla lamentării naţionalist-populiste şi frustrărilor provinciale? Va duce o politică a libertăţii reale sau vom continua să fim liberi în labirintul kafkian al birocraţiei, tîrîndu-ne vinovaţi păcatele subînţelese în faţa statului acuzator şi atotputernic? Acum, cînd pedeliştii au puterea, vor avea ei inţelepciunea şi voinţa să renunţe la ea în favoarea cetăţenilor? Se va renunţa la supralegiferare sau, de cîte ori parlamentarii se plictisesc sau nu au idei (adică zilnic), se va mai vota o restricţie, o interdicţie, o taxă, un impozit, se va mai înfiinţa o comisie sau o agenţie, ni se va mai cere o adeverinţă de bună purtare sau o semnătură care să ateste bunele noastre intenţii?

Nici măcar nu e nevoie să iasă liderii PD-L în public şi să devoaleze concluziile la care au ajuns în conclavul Marii Loji Doctrinare vis-a-vis de sexul îngerilor, e suficient să ne uităm la performanţele guvernului, la politicile pe care le va promova, la legile pe care le va adopta majoritatea parlamentară, ca să ne dăm seama în ce ape doctrinare se scaldă PD-L. Va face o politică populistă şi pompieristică, pe genunchi, după principiul tehnocraţiei de pradă, va promova mecanic, orbeşte, politici care se înscriu în canoanele unor etichete rigide şi puritane sau va duce o politică a libertăţii creative şi a imaginaţiei?

Mă aştept ca pe viitor, dincolo de siglă, nume şi statut, cei care doresc clarificarea doctrinară şi reforma PD-L să-şi aleagă ţintele cu adevărat importante. La urma urmei, guvernul e criticabil, indiferent de unde vin criticile iar loialitatea faţă de principii e mai importantă decît loialitatea faţă de gaşcă. Şi e datoria fiecărui politician, fie el preşedinte de stat, ministru, parlamentar, europarlamentar sau consilier comunal, să-şi apere principiile şi interesele cetăţenilor, chiar dacă o face împotriva găştii. Şi cînd e vorba de interesele cetăţenilor, repet, confidenţialitatea doctrinară nu mai funcţionează.

Blaga, Videanu, Berceanu si Boc se duc la curve pe banii nostri

După ce parlamentarii PSD şi PNL au fost cumpăraţi cu bani de la buget ca să-şi retragă amendamentele la legea bugetului iată că şi parlamentarii PD-L sînt cumpăraţi tot cu bani de la buget ca să stea capră în faţa BVBb-ului. Şi uite aşa s-a clarificat doctrinar PD-L, renunţînd la o eventuală politică de dreapta şi un stat minimal care ar lăsa Triada-cu-boc-în-coadă fără bani de curve. Aşa că reforma statului se amînă pînă la o dată ce va fi anunţată ulterior, eventual într-o viitoare campanie electorală. Că vorba aia, un stat minimal înseamnă pîrghii minimale, pomeni şi şantaje minimale şi implicit profituri minimale. Şi doar nu d-aia i-am votat noi.

Nu cred într-o eventuală reformă a PD-L şi cu atît mai puţin într-o reformă a statului. Băieţii sînt la guvernare, au în mînă şi în buzunar bugetul, dispun de alocarea resurselor către clientela politică şi economică cum vrea muşchiul lor creştin-democrat, vînd contra avantaje politice sau economice mii de posturi din administraţie şi chiar din interiorul PD-L, candidaturi, directorate, secretariate, deconcertate, rectificări bugetare, contracte şi tot ce se mai poate vinde sau schimba atunci cînd ai pe mînă statul maximal. Stat maximal la care nu vor fi atît de proşti încît să renunţe.