Posts Tagged → USL

2016. Presedintele desemneaza prim ministrul…

În 2004 Traian Băsescu ajungea președinte din partea alianței PNL-PD și îl desemna premier pe Tăriceanu. Începînd chiar din 2005 relațiile dintre Băsescu și Tăriceanu se răcesc, iar din 2006 cei doi intră într-un război rece care se va transforma în primăvara lui 2007 în război în toată regula, culminînd cu suspendarea lui Băsescu. După alegerile parlamentare din 2008 Băsescu negociază o alianță PDL-PSD și trimite PNL în opoziție.

Pesediștii nu au uitat experiența PNL-ului cu Traian Băsescu și nu par dispuși să o repete, mai ales că acum prezidențialele au loc cu doi ani mai devreme decît parlamentarele și nici măcar nu pot spera că Antonescu desemnează un premier de la PSD, așa cum Băsescu a desemnat în 2004 un premier de la PNL.

S-a încercat la un moment dat o soluție de compromis, prin modificarea Constituției. Însă pesediștii și-au dat seama că modificarea Constituției nu-i ajută foarte mult și că e preferabil să cîștige alegerile prezidențiale cu un pesedist de-al lor. Inițial pesediștii au propus ”amendamentul Dragnea” care suna așa: Președintele desemnează premierul de la partidul cu cele mai multe mandate. Însă în Comisia de revizuire a Constituției a trecut amendamentul Chiuariu: ”Președintele desemnează premier de la partidul sau alianța cu cele mai multe mandate.”

Amendamentul Chiuariu nu ajută deloc PSD-ul. Să presupunem că Antonescu ajunge președinte cu ajutorul PSD, apoi USL se rupe și PNL intră într-o alianță anti-PSD cu PDL și alte partide. Antonescu va putea desemna premier de la alianța respectivă, dacă aceasta are mai multe mandate decît PSD. Noul guvern astfel format are șanse destul de mari să treacă și PSD să rămînă în opoziție pînă în 2019-2020, dacă Antonescu nu cîștigă un nou mandat. Dacă Antonescu este reales, PSD riscă opoziția pînă în 2024.

Nici măcar amendamentul Dragnea nu ajută prea mult PSD. Sîntem în aceeași situație. Antonescu ajunge președinte din partea USL, USL se rupe și PNL, împreună cu alte partide mai mici face o alianță împotriva PSD. Amendamentul Dragnea scoate din ecuație alianțele și spune că Președintele desemnează premier de la partidul cu cele mai multe mandate. Chiar și în această situație există două variante în care PSD poate fi trimis în opoziție. Prima: PNL și celelalte partide mai mici fuzionează și creează un mare partid, capabil să concureze PSD și poate chiar să ia mai multe mandate decît PSD la parlamentare. A doua: Antonescu desemnează premier din partea PSD, celelalte partide se coalizează și blochează noul guvern. Apoi Antonescu desemnează premier de la al doilea partid (PNL) și trimite PSD în opoziție.

PSD, pentru a fi sigur că va guverna în continuare după 2016 și chiar după 2020, trebuie să aibă neapărat președintele cu atribuțiile actuale. Să presupunem că un pesedist va deveni președinte în 2014, cu actualele atribuții prezidențiale, fie Ponta, fie Dragnea.

Președintele desemnează premier de la PSD și amenință parlamentarii că va declanșa alegeri anticipate dacă nu votează guvernul propus de noul premier. Exact cum a făcut Băsescu în 2004, 2008 și 2009. După amendamentele Dragnea și Chiuariu, președintele nu are loc de manevră și negociere, trebuie să desemneze premier așa cum spune în Constituție (de la partidul sau alianța cu cele mai multe mandate, apoi de la al doilea partid sau alianță în ordinea numărului de mandate șamd), spre deosebire de actuala construcție constituțională, în care președintele are libertate de mișcare și poate forța majorități sub amenințarea anticipatelor.

Este cît se poate de clar că nici măcar varianta revizuirii Constituției nu mai poate salva candidatura lui Antonescu din partea USL, chiar dacă regula pragului de 30% la referendum va intra în vigoare înainte de primul tur al prezidențialelor.

PSD va avea candidat propriu. Cred că acum e destul de clar.

Candidat numit pe baza sondajelor? Furculite si spaghetti!

Atât PDL cât şi MRU afirmă că, indiferent de numele câştigătorului din competiţia internă a PDL, candidatul la preşedinţie va fi desemnat pe baza sondajelor.

Nu e clar de ce mai există atunci o competiţie în PDL, Ungureanu e mult peste orice membru al partidului. Dar se poate argumenta că prezidenţiabilii PDL n-au avut şansa să se prezinte ca atare în spaţiul public, iar în ianuarie-aprilie vom vedea la sondaje ce şi cum.

Să nu avem iluzii: contează muşchiul politic şi europarlamentarele. Povestea cu sondajele e praf în ochi.

Chiar dacă în mod sincer se va încerca identificarea candidatului cel mai bun pe baza sondajelor, vor exista nişte dificultăţi mari dar nu foarte evidente la prima vedere.

Câteva exemple (voi folosi nume reale nu ca aluzie, ci pentru ca discuţia să nu pară teoretică) :
1. Transfer imperfect între candidaţi
Sondaj în martie: „Cu cine aţi vota la prezidenţiale?”
18% spun MRU.
12% spun Predoiu.
(Suma: 30%).
MRU e asumat drept candidatul oficial. Însă… e posibil să ajungem la următoarea situaţie: după ce Predoiu renunţă la candidatură MRU nu ajunge la 30%, ci la 24%. Jumătate din susţinătorii lui Predoiu sunt oameni cărora nu le place de MRU, ci care l-ar prefera pe Antonescu sau care, mai degrabă decât să voteze MRU, ar sta acasă. În schimb dacă MRU ar fi cel care ar renunţa la candidatură, Predoiu ar urca la 28%, pentru că aproape toţi votanţii potenţiali ai lui MRU ar face tranziţia către noul candidat al opoziţiei unite.
2. „Capcana Stolojan”
În contextul în care un candidat al opoziţiei s-ar confrunta cu un candidat PSD în turul doi, poziţionarea electoratului PNL e importantă. Electoratul terţiar, cel care nu este implicat direct în turul doi, decide câştigătorul în fiecare scrutin prezidenţial din 1992 încoace.
Acest aspect a fost ignorat atunci când s-a finalizat Alianţa DA. În sondajele de la începutul anului 2004, Stolojan > Băsescu. Foarte târziu în toamnă s-au făcut simulări apropo de ce s-ar întâmpla în turul doi. S-a descoperit atunci cu oroare că Stolojan ar fi învins clar de către Năstase, pentru că electoratul PRM – al treilea ca mărime – ar fi stat acasă. În acest context a fost nevoie de candidatura lui Traian Băsescu, care putea impulsiona pe vadimişti cu un mesaj anti-corupţie mai credibil.
În termenii de peste câteva luni, problema de mai sus ar putea suna astfel: (repet, numele şi procentele sunt strict ca exemplu)
Predoiu 16%
MRU 10%
Electoratul PNL îl preferă pe MRU lui Predoiu. Numai că nimeni nu se gândeşte să măsoare opţiunea lor în sondaje.
Predoiu este selectat drept candidatul opoziţiei, ajunge în turul doi şi pierde lamentabil, pentru că electoratul PNL nu îl susţine. O candidatură a lui MRU, pe coordonatele de mai sus, ar fi însemnat victorie în turul doi, pentru că PNL-iştii l-ar vota.
3. Factorul timp
Situaţia se poate schimba total în lunile care trec până la alegeri. Candidatul preferat de public poate avea probleme „de dosar” de care se va afla abia prin octombrie. Atitudinea electoratului PNL faţă de un potenţial tur 2 fără Antonescu se poate schimba. Candidatura PSD nu e anunţată – în cazul în care va fi una aparte va exista un deranj mare pe „dreapta”. Un rezultat prost al PNL la europarlamentare poate duce la o revoltă internă şi o candidatură nouă, care va schimba dinamici. PDL are vulnerabilităţi asemănătoare. Ce e adevărat şi plauzibil în februarie poate fi absurd şi inutil în octombrie.
În consecinţă, decizia e mai complexă decât pare. Iar opoziţia de azi are o tradiţie nefericită în folosirea sondajelor. Denumirea „ARD” a fost selectată pe baza unui sondaj în care fusese respinsă de 75% din participanţi – dar era cea mai puţin proastă dintre opţiunile propuse ( http://www.blogary.ro/comentariu/cum-a-fost-ales-numele-alianta-romania-dreapta/ ) . Prigoană a fost selectat candidat la primăria capitalei tot pe baza unor sondaje, lucru admis public de Elena Udrea şi pentru care încă îşi pune cenuşă în cap.
În realitate, decizia nu se va lua pe baza sondajelor. Şi nici n-ar trebui să se ia aşa. O candidatură e o decizie politică, ceea ce înseamnă responsabilitate pentru cei care o propun. Nu se motivează cu sondaje sau strict cu sondaje. Politicienii şi partidele, prin acţiunile lor, schimbă situaţia din sondaje, nu invers.
În alte cuvinte, sondajele măsoară dar nu au o funcţie de previziune; sunt unelte, nu soluţii sau rute strategice. A determina numele unui candidat strict pe baza sondajelor este echivalent cu a-ţi întreba furculiţele şi lingurile ce fel de spaghetti ar trebui să cumperi de la supermarket.

O dilema strategica pentru Victor Ponta

Să zicem că eşti Victor Ponta. Ce ar însemna susţinerea lui Crin Antonescu la prezidenţiale?

În 2014, liderul PNL ar câştiga prezidenţialele. Forţa organizaţională combinată a PSD şi PNL n-a fost învinsă decât o singură dată în ultimele decenii (turul doi din 2009), într-un set de circumstanţe greu de repetat.

În 2016 au loc alegeri parlamentare şi mandatul tău de prim-ministru se încheie. Va lua un partid 50%+1 din mandate? Aproape imposibil în sistemul actual de vot. Crin Antonescu ar avea atunci două opţiuni:

1. Premier de la PNL sau PDL şi deci o coaliţie guvernamentală care exclude PSD. În această situaţie şansa ta de a rămâne preşedinte PSD se reduce spre zero („nu mai avem acces la resurse, idiotule, de ce n-ai ştiut să negociezi??” – exact ce i s-a întâmplat lui Tăriceanu în 2008).

Dar hai să zicem că rămâi totuşi liderul PSD. Vei aştepta în opoziţie timp de trei ani alegerile prezidenţiale din 2019. Aceste alegeri au toate şansele să fie mult mai dificile pentru tine decât o candidatură la cele din 2014:

Antonescu, acum: prăbuşire lentă şi vizibilă.

Antonescu, în 2019: preşedinte în funcţie.

PNL şi PDL, acum: nu au accesul la resurse.

PNL şi PDL, în 2019: acces total la resurse.

Tu, acum: poţi lua măsuri populiste pentru a-ţi mări capitalul electoral.

Tu, în 2019: rupt total de robinetele puterii.

PSD, acum: la butoane.

PSD, în 2019: flămând şi disperat. Mulţi primari trecuţi neoficial la PDL sau PNL.

De asemenea, nu există nicio garanţie că popularitatea ta în 2019 va fi mai mare decât acum. De fapt, este extrem de improbabil să fie *şi mai mare*.

2. O altă opţiune pentru Antonescu în 2016 este să te pună pe tine prim-ministru. Te gândeşti, evident, că vei candida la prezidenţiale în 2019. Apar însă probleme:

– Timp de trei ani vei avea un preşedinte ostil, care se pregăteşte de al doilea mandat şi te-a identificat drept oponentul principal. Prin comparaţie, disputele de acum cu Traian Băsescu sunt meciuri amicale.

– Preşedintele ţării poate cere în orice zi o conferinţă de presă în prime-time în care să expună cel mai mic act de corupţie comis în timpul guvernării tale.

– Pentru preşedinte va fi uşor să instrumenteze o moţiune de cenzură împotriva ta. Prin comparaţie, un referendum de demitere s-ar putea întoarce împotriva ta (şi în favoarea lui) într-un mod decisiv.

– Orice evoluţie negativă a economiei se răsfrânge asupra ta, scăzându-ţi şansele de a ajunge la Cotroceni.

– Nici în acest scenariu nu există nicio garanţie că popularitatea ta în 2019 va fi mai mare decât acum. De fapt, este extrem de improbabil să fie *şi mai mare*.

Din perspectiva PSD, nu există nicio garanţie că Antonescu ar putea fi manevrabil după 2016. De fapt, dacă aş fi Crin Antonescu prima mea grijă ar fi să construiesc o structură sau alianţă care să mă susţină în 2019 cu şanse mari de succes şi care să nu includă PSD (întrucât n-aş vrea să fiu şantajabil sau dependent de social-democraţi).

Nu este exclus ca Victor Ponta să susţină o candidatură a lui Crin Antonescu în 2014, dar cu condiţia să nu vadă această dilemă strategică.

Jos toti! Sus cine?

În sensul că jos tot, sus ce?

“Jos toţi” e minunat. “Sus nimeni” nu există. “Jos tot” e fabulos. “Sus nimic” nu există. Întotdeauna, în locul darîmaţilor vine cineva cu ceva anume. De pildă, USL cu guvernarea ei, după dărîmarea guvernului Boc de Piaţa Universităţii din ianuarie 2012, urmată de dărîmarea parlamentară a guvernului Ungureanu. Se spune că Piaţa 2013 nu e totuna cu cea din 2012. “Uniţi, salvăm Roşia Montană”, “Jos capitalismul”, “Nu corporaţia face legislaţia”, “Cianura omoară, sărăcia nu” sînt lozinci reale. Nu le-a inventat presa. Aparţin, toate, Pieţei 2013. Se spune că presa manipulează, că Piaţa 2013 n-are nici o treabă cu anticapitalismul. Că e o mişcare antisistem, împotriva întregii clase politice. OK. Atunci ce sistem, condus de cine, işi doreşte Piaţa 2013? Aceasta e chestiunea fundamentală.

Ignorînd toate lozincile care sînt, clar sau mai pieziş, anticapitalism, rămîne lozinca esenţială, generică: “Uniţi, salvăm Roşia Montană.” Este sloganul care defineşte mişcarea de protest. Nu aparţine vreunor marginali care ies cu o pancartă, fac iute poze, momesc cu ele presa şi-apoi dispar. De ce anume şi, evident, de cine anume trebuie salvată Roşia Montană? De extragerea aurului din zonă? De extragerea aurului cu cianuri? De extragerea aurului cu cianuri făcută de o corporaţie “rea”, nu de o corporaţie “bună”, dinspre Răsărit? De absolut toate corporaţiile? De contractele încheiate de guvernările de pînă acum? De contractele încheiate de orice guvernare, pe veci? Ce înseamnă, în mod precis şi concis, lozinca definitorie a Pieţei 2013: “Uniţi, salvăm Roşia Montană?”

Mai bine ceva, decît altceva!

Fiind o mişcare antisistem, împotriva întregii clase politice, răspunsurile la aceste întrebări definesc sistemul pe care şi-l doresc manifestanţii, cît şi oamenii pe care-i doresc la conducerea lui. Nu, sistemul gen “nu-mi pasă” condus de “mi se rupe” n-ar fi nimic nou. Există deja. Iar sistemul de tip “nici un sistem” condus de “nici un lider” nu se poate. Deci ce sistem, condus de cine? “Uniţi, salvăm Roşia Montană” e un mesaj mult prea vag. Pînă cînd manifestaţia nu va avea un mesaj unitar, precis şi concis, unicul rezultat concret va fi confuzia. Iar de confuzie profită, desigur, profesioniştii confuziei. Metodic, matematic, deloc comic.

Nu contează faptul că marea majoritate a demonstranţilor e formată din oameni de toată isprava. Dacă isprava lor nu e politică, e degeaba. Dacă, din naivitate, cred că nu iau parte la o mişcare politică, vor afla curînd, cu exactitate, cui i-a servit naivitatea lor. Dacă, în schimb, isprava lor e politică, şi anume, anticapitalistă, sigur că nu va fi degeaba. Va fi de balamuc. Pe ce variantă pariaţi? Nu orbeşte, ci ţinînd cont de realitate. Iar realitatea e că manifestanţii uniţi de Roşia Montană n-au spus niciodată unitar, pe o singură voce, la unison, ce doresc. Toţi vor o schimbare, dar foarte mulţi dintre ei nu ştiu să spună ce schimbare anume.

Nu mai votează, spunînd că n-au cu cine. S-au săturat să aleagă mereu “răul cel mai mic”, crezînd că mai rău de-atît nu se poate. Căci “răul cel mai mare” n-are cum să vină la putere şi fără voturile lor. Sînt convinşi că anticapitalismul nu duce la comunism, ci la capitalism bun, fără corporaţii. Cu IMM-uri sau unităţi meşteşugăreşti. Care fac, de pildă, oţeluri speciale, motoare de avion şi nave de mare tonaj din lemn, ştiuleţi şi coacăze, nu din minereuri extrase prin minerit. Care asigură schimburile comerciale internaţionale, de mare volum, cu bicicleta, pluta şi deltaplanul. Care produc şi comercializează în proporţie de masă, la preţuri tot mai mici şi la calitate tot mai bună, mărfuri de larg consum, de la medicamente şi plasme la computere şi maşini. Oţelurile din ştiuleţi, mai ales, ar fi ideale, ca şi componentele industriale din aur fără aur, adică din “aurul verde”, lemnul. A, ba nu, că şi copacii trebuie protejaţi. Oricum, nici plasma din cocean n-ar fi de lepădat, nici laptopul din trestie.

Mai bine într-un fel, decît într-alt fel!

Manifestanţii din Piaţa 2013 trebuie să spună: capitalism sau comunism? A treia cale nu există, e comunism treptat, în rate. Socialismul este etapa obligatorie spre comunism. Proprietatea întregului popor asupra avuţiilor subsolului nu este capitalism, este comunism. Infiltrat şi în capitalism, da. Fără corporaţii, capitalismul nu poate exista. Extragerea aurului fără cianuri nu se poate face, iar cianurarea corect făcută nu distruge mediul. România n-are capitalism, are feudalism cu internet. Vestul nu e totuna cu Estul. Ei ce aleg? Capitalism sau comunism? Vest sau Est? Cînd spun “jos”, ei ce vor “sus”? Şi pe cine?

Lozinca declanşatoare a Pieţei 2012 a fost “Privatizarea ucide”. Nu s-a pus niciodată problema privatizării SMURD. Dar enorma minciună cu privatizarea SMURD a fost luată drept adevăr, declanşînd “Revoluţia” din ianuarie 2012. Succes deplin: medicina românească a rămas comunistă, iar guvernarea care trebuia să introducă privatizarea în medicină a fost dărîmată. Peste cîteva luni, Preşedintele care a dorit privatizarea în medicină a fost suspendat, prin puci parlamentar. Iar oamenii de ispravă, antisistem, din Piaţa 2012, n-au ieşit la proteste cînd democraţia românească a fost călcată în picioare, batjocorită şi violată în grup.

Liderii emanaţi de Piaţa 2012 sînt prezenţi şi în Piaţa 2013. Ce chestie. Acum sînt împotriva puterii pe care au instalat-o. Remarcabilă versatilitate. Dar impecabilă consecvenţă: rămîn anticapitalişti. Deci comunişti. Atunci, ce este Piaţa 2013? Este, involuntar, masa lor de manevră? Sau este baza lor de putere? Răspunsul se obţine simplu: spunînd, precis şi concis, de ce anume şi de cine anume trebuie salvată Roşia Montană. Reiese, imediat, sistemul preferat: capitalism sau comunism. Şi, evident, cine-l va conduce. Fie că oamenii de ispravă înţeleg, fie că nu.

Kamikaze

Anonamente Kamikaze

Protestele anti-RMGC si efectele lor de pana acum

1. Ca la orice protest din România, miza nu este numărul protestatarilor ci reacţia celor care aud de proteste sau le văd la televizor. Antonescu a pariat pe faptul că va putea recuceri tinerii şi cei cu studii superioare, grupuri în rândul cărora a avut rezultate foarte bune în 2009. De asemenea a menţinut legătura cu mesajele naţionaliste din ultimul an şi cu publicul lor.

2. S-a vorbit mult despre erorile de comunicare ale lui Ponta. Nu prea s-a vorbit despre eroarea iniţială de plasament a liderului PSD:

Contra RMGC: Antonescu.

Neclar: Ponta.

Pentru RMGC: …..? (putem să zicem: Dragnea, Sârbu)

O portiţă a fost lăsată deschisă. N-a speculat-o nimeni. Mă întreb în ce măsură Traian Băsescu s-a retras din prim-plan tocmai pentru a testa capacitatea liderilor din opoziţie de a face un pas în faţă cu un punct de vedere pro-exploatare. Subiectul RMGC era bun pentru lansarea unor prezidenţiabili sau, cum a dovedit Antonescu, relansarea lor. Nu a existat o reacţie memorabilă care să expună pe cineva drept oponent major al liderilor USL.

(Între timp Ponta s-a plasat într-o perspectivă ceva mai hotărâtă pro-exploatare, portiţa s-a închis).

3. Cu câteva excepţii, reacţiile comentatorilor non- sau anti-USL au fost definite iniţial de entuziasm. Unul din motivele pentru acest entuziasm: ultimii doi ani au fost grei spre foarte grei pentru oponenţii USL. Din ianuarie 2012 şi până acum a survenit un şir aproape nesfârşit de înfrângeri electorale. Bani, putere şi funcţii au dispărut în neant. Persoane în care s-a crezut enorm s-au stins. Valori au fost batjocorite, negate sau s-au dovedit a fi irelevante în plan politic. În acest context orice informaţie nouă e citită cu speranţă, într-o cheie optimistă. Dacă ai căzut într-o prăpastie şi auzi pe cineva apropiindu-se, speri instinctiv că e o persoană care te va salva.

4. În lunile următoare vom vedea poziţionări antagonice ale PSD/Ponta şi ale PNL/Antonescu. Opoziţia va fi plasată într-o situaţie similară cu cea a PD-ului din anii ’90: a treia forţă care luptă pentru relevanţă.

4a. Din această poziţie PD-ul a ieşit atunci prin intermediul liderilor carismatici – opoziţia actuală nu prea are aşa ceva.

4b. De obicei dintr-o menghină de acest gen se iese cu teme proprii, pe care PSD şi PNL să le ignore. Reîncălzirea supelor din trecut nu e o opţiune: sistemul de luptă împotriva corupţiei pare să funcţioneze în percepţia cetăţeanului de rând iar scăderea nivelului de trai nu poate fi speculată decât de lideri empatici, de care iarăşi opoziţia nu prea pare să aibă. Anul următor va fi interesant. Carisma şi inteligenţa vor fi răsplătite mai mult decât de obicei.

Opozitia de dreapta, Rosia Montana si protestele

Ce cîștigă opoziția din susținerea protestelor împotriva exploatării de la Roșia Montană?

Cade guvernul Ponta?

  • Guvernul Ponta nu poate cădea. Pentru căderea guvernului e nevoie de o moțiune de cenzură și votul  a peste jumătate dintre parlamentari. Pot niște proteste ecologiste provoca adoptarea unei moțiuni de cenzură în condițiile în care guvernul are susținere în Parlament de peste 70%?

Se schimbă majoritatea parlamentară?

  • Nu poate exista majoritate parlamentară în afara USL. Orice majoritate parlamentară are nevoie ori de PSD, ori de PNL, unul mai nefrecventabil decît celălalt, adică PNL mai nefrecventabil decît PSD. Să presupunem că PSD sau PNL formează o nouă majoritate parlamentară. Cu cine? Cu PDL și PPDD, două partide la fel de nocive și nefrecventabile. Și vom avea o putere formată dintr-o parte a USL + PDL + PPDD. Pînă în 2016 nu putem avea vreo majoritate parlamentară din care să nu facă parte PSD sau PNL, adică USL. Sau PDL, sau PPDD.

Scade electoral USL-ul?

  • Conform sondajelor, majoritatea românilor susțin exploatarea de la Roșia Montană, Dar să presupunem că protestele ar duce la o scădere electorală a USL. Cum, nu știm. Ce se va întîmpla astfel încît protestele să ducă la scăderea electorală a USL? Bine, să zicem totuși că această scădere va exista. Și? Avem alegeri peste două săptămîni? Peste o lună? Peste trei luni?

Căderea guvernului și o nouă majoritate parlamentară ar fi complet inutile. Scăderea electorală a USL acum ar avea o utilitate mică spre nulă. Cam asta ar avea de cîștigat opoziția din protestele de la Roșia Montană. Ce ar avea de pierdut?

  1. Ar legitima discursul anticapitalist, marxist, ecologist, isteria Occupy și Revoluția. Ar legitima un discurs și o formă de manifestare care definește stînga și care aparține exclusiv stîngii.
  2. Ar legitima liderii protestelor, personaje de teapa unor Remus Cernea, Claudiu Crăciun, Nicușor Dan, Mircea Kivu și tot felul de oengeuri stîngiste și useliste (apropiate de PNL, majoritatea). USL primește astfel un suflu proaspăt la capitolul lideri de opinie și purtători de mesaj.
  3. Prin legitimarea liderilor și tipului de discurs, ar legitima ”revoluția din ianuarie 2012”. La urma urmei, dacă acum sînt considerați sinceri, bine intenționați și îndreptățiți în cererile lor (lozincile sînt aceleași de acum un an și jumătate), înseamnă că și în ianuarie 2012 au fost sinceri, bine intenționați și îndreptățiți în cererile lor. Liderii protestelor ar căpăta o reprezentativitate pe care nu au avut-o pînă acum, ceea ce i-ar face utilizabili în continuare, pentru acțiuni de forță și influență mult mai ambițioase. Liderii ”revoluției din ianuarie 2012” și ai protestelor din septembrie 2013, cetățeni imparțiali, mînați de bune intenții, cu dreptatea de partea lor, cu cereri îndreptățite, frecventați de toată lumea și reprezentativi pentru întreg poporul, vor putea fi folosiți și pe viitor pentru acțiuni de forță împotriva celor (adică celui, că e unul singur) care îi deranjează pe useliști în general, pe Voiculescu, Antonescu și Ponta în special.
  4. Și-ar trăda propriii susținători și potențiali votanți ai partidelor presupus de dreapta.
  5. Ar arăta că nu este capabilă să promoveze temele dreptei și de aceea e nevoită să paraziteze temele stîngii. Singura mișcare de anvergură împotriva puterii a partidelor de opoziție ar fi o acțiune inițiată de societatea civilă de casă a USL cu temele stîngii. La asta s-ar reduce partidele de dreapta de la noi: la parazitarea slugilor și temelor stîngii.

La final, toate acestea se vor întoarce împotriva bunului simț, împotriva României, împotriva libertății și capitalismului și, nu în ultimul rînd, împotriva partidelor de opoziție.

Cu alte cuvinte, opoziția, așa-zisă de dreapta, vrea să scape de un gîndac de bucătărie, așa că se hotărăște să dea foc la casă ca să-i pîrlească gîndacului al treilea picioruș din stînga și antena din dreapta un pic la vîrf.

Scenarii si riscuri prezidentiale

Revin la obsesia mea cu prezidențialele și referendumul pentru Constituție. Articolul cu educația se amînă pentru astăzi după amiază sau mîine. Sau zilele astea.

Pentru a trece Constituția e nevoie de voturile PSD și PNL. Niciunul dintre aceste partide nu poate trece Constituția fără celălalt. Astfel, PSD, dacă îl lasă pe Antonescu din brațe, nu mai poate spera să modifice Constituția. Pentru ca proiectul de revizuire să fie adoptat este nevoie de votul a două treimi din membrii fiecărei camere. Dacă cele două camere nu se înțeleg, se decide în plenul camerelor reunite cu votul a trei sferturi din numărul parlamentarilor. Dacă PSD vrea să treacă revizuirea fără ajutorul PNL, va trebui să adune cîte două treimi din numărul membrilor fiecărei camere, ceea ce este aproape imposibil. În momentul în care PSD își anunță candidatul la președinție și se rupe USL, șansele revizuirii Constituției scad pînă aproape de zero.

Dacă vor să treacă de Parlament revizuirea Constituției, pesediștii au trei variante:

  1. să-l susțină pe Antonescu la prezidențiale
  2. să preia PNL-ul și să-l îndepărteze pe Antonescu de la conducerea partidului
  3. să cîștige susținerea a cît mai multor parlamentari PNL, PDL, PPDD și UDMR, preferabil a cel puțin jumătate dintre parlamentarii fiecărui partid

Variantele 2 și 3 sînt extrem de greu de realizat. E greu de crezut că interesul parlamentarilor PNL, PDL și UDMR e să dea cît mai multă putere PSD-ului, care ar trece varianta sa de Constituție și ar avea șanse extrem de mari pentru a cîștiga prezidențialele avîndu-l candidat pe Ponta.

Astfel, rămîne varianta 1. Este însă PSD atît de interesat de revizuirea Constituției încît să-i cedeze candidatura la prezidențiale lui Antonescu? Și, mai mult, este dispus PSD să riște cedîndu-i lui Antonescu candidatura la prezidențiale înainte de a ști dacă revizuirea Constituției este adoptată sau nu?

Așa cum am mai zis, pentru a se organiza referendumul în același timp cu alegerile prezidențiale, legea de revizuire trebuie adoptată cel devreme cu 30 de zile înainte de alegeri. Candidaturile la prezidențiale se depun cel tîrziu cu 30 de zile înainte de alegeri.

Nici Antonescu nu e într-o situație prea bună. Dacă USL rămîne unit și Antonescu este candidatul alianței, în varianta în care trece revizuirea Constituției și președintele își pierde puterea, PSD se va demobiliza în turul II al prezidențialelor. Există chiar riscul să se demobilizeze întregul USL: Nici pesediștii, nici peneliștii nu mai au ce cîștiga de pe urma unui președinte fără atribuții, iar costurile financiare, de timp și energie în campania electorală și mobilizarea la vot în turul II nu-și mai au rostul. Dacă Antonescu va cîștiga prezidențialele, va trebui să-și dea demisia din PNL, însă ar rămîne cu influență destul de puternică în partid, dar nu comparabilă cu a unui președinte cu atribuțiile constituționale de acum. Dacă va pierde prezidențialele, va fi o pradă ușoară pentru rivalii din partid, care îl vor acuza pentru trădarea PNL-ului pentru PSD: Să nu uităm că din pierderea atribuțiilor prezidențiale are de cîștigat doar PSD și Antonescu, nu și PNL, care nu poate concura cu un partid de dimensiunea PSD-ului. În varianta în care nu trece Constituția revizuită, PSD nu se va demobiliza, ci se va mobiliza împotriva ”trădătorului Antonescu”.

Dacă Constituția revizuită nu trece și Antonescu ajunge președinte puternic cu ajutorul PSD-ului, Ponta va fi considerat autorul uneia dintre cele mai mari erori politice post-decembriste și va fi executat de colegii de partid pentru cadoul făcut prostește peneliștilor.

Se poate asigura PSD împotriva variantei în care Constituție revizuită nu trece iar Antonescu ajunge președinte puternic? Aici are o singură soluție: un candidat de rezervă, care să se înscrie în cursă din partea unui alt partid sau independent. Un candidat cu șanse de a ajunge în turul II și de a-l învinge pe Antonescu. Un candidat digerabil pentru activul de partid și alegătorii PSD. Un astfel de candidat este util și în varianta în care trece Constituția revizuită și Ponta vrea să-l execute politic pe Antonescu pentru a încerca să preia PNL-ul. Este categoric de evitat un pesedist (chiar dacă detașat). Dacă acesta cîștigă, poate prelua partidul prin forță de la Ponta.

Astfel, PSD are cîteva scenarii la dispoziție:

  1. Ponta, candidat prezidențial din partea PSD – cade varianta revizuirii Constituției
  2. Antonescu, candidat din partea USL iar Constituția revizuită trece – PSD se demobilizează în turul II
  3. Antonescu, candidat din partea USL iar Constituția revizuită nu trece – PSD susține contracandidatul lui Antonescu – dacă Antonescu cîștigă, Ponta este executat de PSD, dacă cîștigă contracandidatul lui Antonescu, Ponta mai are șanse de supraviețuire la conducerea PSD, chiar dacă nu prea mari.

Acestea fiind spuse, variantele de finală prezidențială sînt următoarele:

  • Ponta (PSD) – Antonescu (PNL). Antonescu nu are absolut nicio șansă. Va fi în situația lui Vadim în 2000.
  • Ponta (PSD) – Icsulescu. Pentru Icsulescu va fi extrem de greu să-l depășească pe Antonescu în turul I. Dacă totuși Icsulescu ajunge în turul II, aici îi va fi și mai greu în fața lui Ponta. Nu imposibil, însă extrem de greu. În turul II poate beneficia de voturile peneliștilor furioși din cauza trădării PSD. Contează însă foarte mult profilul lui Icsulescu, dacă este digerabil pentru liberali.
  • Antonescu (USL) – Icsulescu. Icsulescu are șanse bunicele să cîștige prezidențialele. În situația în care președintele își pierde atribuțiile, USL se va demobilza în turul II. În situația în care președintele nu-și pierde atribuțiile, PSD ori se va demobiliza, ori, mult mai probabil, îl va susține pe Icsulescu (va fi cu atît mai ușor cu cît Icsulescu va fi mai digerabil pentru militanții și alegătorii PSD).

În varianta în care Antonescu candidează din partea USL, un candidat cu profilul lui Cristian Diaconescu ar avea cele mai mari șanse. E fost pesedist, digerabil de către pesediști, nu poate fi acuzat de pesedism de către Antonescu (ar fi culmea ca reprezentantul USL, adică și al PSD, să strîmbe din nas la pesediști). În varianta în care Ponta candidează din partea PSD (și Antonescu din partea PNL), cele mai mari șanse de a-l învinge pe Ponta le-ar avea un candidat cu profilul Monei Muscă.

Trei chestii fierbinti

Pe repede înainte, după ce s-a mai răcorit nițel:

  1. Așa cum am mai scris, dacă trece actuala variantă de Constituție, PSD îl poate sprijini pe Antonescu să cîștige alegerile prezidențiale în 2014 iar în 2016 Antonescu poate da guvernarea unei alianțe din care face parte PNL, dar nu și PSD.  Alegerile prezidențiale și parlamentare sînt la doi ani distanță, iar un lider politic poate fi ales Președinte din partea unei alianțe, iar între timp să schimbe împreună cu partidul său alianța și să dea guvernarea peste doi ani unei alte alianțe. Eu sînt convins că PSD nu va vota o asemenea modificare. Va prefera ori actualul sistem în care Președintele poate, la limită, forța o majoritate, iar Ponta va candida la prezidențiale, ori va prefera un sistem în care Președintele desemnează premier de la partidul, nu de la alianța, cu cele mai multe mandate (varianta Dragnea).
  2. În urma alegerilor europarlamentare nu se creează majorități, nu se cîștigă puterea, nu se fac guverne. Alianțele sînt inutile și neproductive. Nici PSD și nici PNL nu merg în alianță. Nici măcar PC nu vrea să meargă în alianță. Nu există niciun argument pentru alianțe, în afară de frica unora că nu trec pragul. Dacă nu ai încredere că partidul tău va însemna ceva pe scena politică, dacă nu ai încredere că va fi acceptat de electorat, dacă nu vrei să participe sub numele și sigla sa la alegeri, de ce l-ai mai făcut? Dacă ții neapărat să-ți ascunzi partidul sub numele și siglele altora, atunci lasă-ți partidul să fuzioneze prin absorbție cu alții. Da, nu vei mai fi șef, dar nu asta e miza, nu? Alegerile europarlamentare sînt un bun barometru al forței partidelor politice și după aceste alegeri vom vedea cum se mișcă politic partidele ”dreptei”, care e raportul dintre ele și pe care ne vom baza la prezidențiale și parlamentare. O alianță a dreptei la alegerile europarlamentare va aduce pe scenă un nou brand politic, iar brandurile partidelor politice ale dreptei vor pierde o excelentă ocazie de a cîștiga notorietate. Va avea cineva de pierdut dacă partidele ”dreptei” merg separat în alegerile europarlamentare? Doar cei cărora le e teamă că un eșec la europarlamentare le va pune capăt carierei politice.
  3. În următorii ani de zile vom vedea tot felul de alianțe și poziționări aparent surprinzătoare., atît la nivelul la organizațiilor politice, cît și la cel al societății civile sau mass-media. Nu vom mai avea taberele din ultimii 7-8 ani. În materie de poziționări, e un teren mare și mănos care așteaptă.

PNTcd si monarhistii

Monarhismul e un moft de modă nouă și de extracție penelist-voiculesciană, deși mașinăria de propagandă a inclus și răposatul trust Realitatea-Cațavencu și tot ce înseamnă intelectualitate și jurnalism de hidrant. Isteria a început prin 2008-2009, cînd Voiculescu și-a tras casă regală cu care să se șteargă la cur (nu e primul, șe mai șterseseră și Iliescu și Năstase) și cînd Duda lupta pe metereze împotriva dictaturii. Între timp sulul de hîrtie igienică a crescut, s-a făcut mai pufos și mai parfumat, tocmai bun de utilizat electoral. Vara trecută casa regală a făcut pauză la luptă împotriva dictaturii și în plină lovitură de stat toată familia regală a cîntat la harpă scobindu-se în cur meditativ, mai puțin Mihăiță ăla micu’, pe care l-au plimbat prin Elveția, pe la parade automobilistice ți alte zocuri cu maținuțele. Între timp, SOV a intrat la pușcărie, trustul Realitatea-Cațavencu s-a desființat, iar Voiculescu și-a inventat o nouă jucărie, USL-ul. PNL și Antonescu au uitat complet de monarhie și acum își fac Constituție veselă care nu suportă doi bufoni în aceeași teacă, drept pentru care Antonescu a renunțat la Duda și familia, spre furia celor 5 monarhiști din România, cărora strănepoții le-au urlat în aparatul auditiv ultimele fapte de arme ale lui Antonescu.

Astfel, cineva s-a gîndit că liotele de monarhiști rătăciți și triști, uitîndu-se ca vițeii la poarta nouă închisă de Antonescu și Voiculescu, ar putea fi deviate spre PNȚcd, care tot nu reușește să sară de 1%.

Eu n-aș fi chiar atît de convins că respectivii monarhiști sînt interesați de monarhie. S-ar putea ca PNȚcd să cîștige voturile acelor 5 monarhiști de care vorbeam mai sus, deși, atunci cînd media de vîrstă a electoratului respectiv e de 117 ani, e greu de crezut că 2016 e o țintă realistă. Dar nu cred că poate spera la voturile celorlalți, ale monarhiștilor de rit nou, voiculescian.

Mai țineți minte că în perioada 2007-2012, începînd de la intelectualul rafinat Tăriceanu și terminînd cu cel mai amărît lătrător de la antene sau hidranți, nu înainte de a trece prin Iliescu și Voiculescu, toată mulțimea de antibăsiști în călduri era eurofilă? S-au schimbat cu 180 de grade la comandă. Și trepădușii, și ”intelectualii”, și ”jurnaliștii”.

La fel ca și eurofilia, pentru propagandiști monarhia a fost doar un ordin de executat pe bani. Monarhismul e doar o formă de antibăsism sau moft hipsterical. Pentru masa de hipsteri și corporatiști spălați pe creier a fost doar o modă întreținută propagandistic. Dacă linia de producție pălăriuțe și gadgeturi vintage se închide, hipsterii schimbă moda. Dacă propagandiștii schimbă discursul, spălații pe creier își schimbă și ei religia. Pentru ăia care aplaudau minerii în iunie 1990, care au votat de-a lungul timpului cu Iliescu, Năstase și Antonescu și care pînă de curînd erau monarhiști fiindcă așa zice la Antena 3 că trebuie ca să scăpăm de Dictachior, PNȚcd nu e o opțiune. Vor rămîne peneliști, PSD-ul fiind deja prea moderat pentru gloata de isterici cu spume care și-au început educația politică postdecembristă la TVR-ul lui Răzvan Teodorescu și și-au desăvîrșit-o la Sinteza Zilei.

Are PNȚcd puterea mediatică să întrețină farsa? Greu de crezut, pentru o organizație în care cel mai de preț obiect e ștampila. Are PNȚcd forța financiară să transfere o Hossu Longin, un Marius Oprea, un Stejărel Olaru, un Emil Hurezeanu, un Radu Tudor, un Daniel Barbu, o Dana Grecu, un Stelian Tănase, un Mircea Badea, un Mircea Dinescu, un Bogdan Teodorescu, o Andreea Crețulescu? Și, cel mai important, are PNȚcd bani să-și cumpere casă regală? N-are.

PNȚcd va lua voturile monarhiștilor atunci cînd va avea bani să transfere de la Felix Casa regală și propagandiștii.

Desemnarea premierului in variantele Basescu, Chiuariu si Dragnea

Revin la ce am scris ieri, în articolul ”Constituția Antonescu” menține atribuțiile prezidențiale în desemnarea premierului.

Pentru cei care au impresia că Traian Băsescu a desemnat premieri din partide sau alianțe de pe locul 2:

  • în 2004 a desemnat premier pe Tăriceanu, din Alianța DA, care a avut mai multe mandate decît PSD (PSD nefiind parte a unei alianțe politice înregistrate la tribunal, ci doar al unei alianțe electorale). În legea partidelor politice nu se face referire la alianțele electorale. Acestea sînt doar asocieri pentru a candida pe liste comune. În Registrul Alianțelor Politice de la TMB veți găsi Alianța DA, veți găsi alianța PSD+PC înregistrată în 2008, veți găsi USL, însă nu veți găsi nicio alianță PSD+PUR înregistrată în 2004, așa cum nu veți găsi nici o alianță ARD. Fiindcă PSD+PUR (2004), la fel ca și ARD, a fost doar alianță electorală de partide care au candidat pe liste comune, care nu au organisme comune și a cărei formare și funcționare este reglementată de legea electorală, nu de legea partidelor politice. Dealtfel, alianțele electorale funcționează doar pe durata alegerilor, în momentul în care Președintele desemnează un candidat pentru funcția de premier, după validarea parlamentarilor, el are de-a face doar cu partide politice și alianțe politice, orice alianță electorală încheindu-și existența a doua zi după alegeri.
  • în 2008 a desemnat premier pe Boc, din PDL, partidul cu cele mai multe mandate (a avut cu 3 mandate mai mult decît Alianța PSD+PC).
  • în 2012 a desemnat premier pe Ponta, de la USL, alianța politică cu cele mai multe mandate.

Astfel, în desemnarea premierilor, Băsescu s-a comportat exact cum scrie în amendamentul Chiuariu. Și anume: ”Președintele desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul partidului sau alianței care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri.” Acesta este amendamentul adoptat de Comisia Antonescu, deși PSD avea altă variantă, așa-zisa ”variantă Dragnea”: ”Președintele desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul partidului care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri.”

Eliminarea termenului ”alianță” din textul constituțional asigura PSD-ul că nu va fi trădat de Antonescu după ce acesta se va fi văzut cu sacii în căruță (sau sacii de dormit în Cotroceni). Dacă Constituția este adoptată în ”varianta Chiuariu” și nu în ”varianta Dragnea”, PSD riscă să fie lăsat în opoziție de o alianță a PNL cu alte partide. Este aproape sigur că în 2016 PSD va fi partidul cu cel mai mare număr de mandate și, în ”varianta Dragnea”, premierul desemnat va fi din acest partid. Este aproape sigur că în 2016 o posibilă alianță între PNL și alt sau alte partide va avea mai multe mandate decît PSD și premierul desemnat va fi din această alianță. Mai mult, Antonescu poate profita de confuzia între alianță politică și alianță electorală și PNL poate face o alianță electorală pe ultima sută de metri, iar Antonescu poate desemna premier de la această alianță (PSD va contesta la Curtea Constituțională, însă deocamdată PSD poate conta doar pe votul unui judecător, Valer Dornean).

Ceea ce este extrem, extrem de important, decisiv chiar, și schimbă complet datele problemei, este nesincronizarea alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare. Dacă alegerile ar fi fost simultane, atunci Președintele nu ar fi avut marjă de manevră nici în ”varianta Chiuariu”. Ar fi venit la putere ca reprezentant al unei alianțe și probabil că susținerea la prezidențiale ar fi fost condiționată de formarea unei alianțe politice care apoi să dea premierul. În condițiile în care între alegerile prezidențiale și cele parlamentare e o distanță de doi ani, un politician poate ajunge președinte ajutat de o alianță apoi în doi ani poate schimba alianța. Să zicem că-l cheamă Antonescu (am luat un nume la întîmplare) și ajunge președinte în 2014 cu ajutorul alianței PSD-PNL apoi inițiază formarea unei alte alianțe, PNL-PDL, să zicem, din rîndurile căreia desemnează apoi un premier în 2016 (o alianță are șanse foarte mari să bată PSD).

Despre efectele celor două varainte pe termen lung asupra scenei politice vom discuta cu altă ocazie, cînd voi avea timp să iau la puricat toate scenariile posibile. Mai pe după amiază vorbim despre efectele revenirii lui Băsescu pe scena politică.

PS oarecum offtopic. Dacă pesediștii nu vin cu un argument, nu spui care, să nu le dau idei, împotriva referendumului lui Băsescu, atunci înseamnă că nu sînt extrem de deranjați de inițiativa lui Băsescu, ba dimpotrivă.