Tocmai am asistat, asistăm și vom asista în continuare la o lovitură de stat în formă continuată. Tot ce putem face e să stăm calmi, să fim optimiști, să privim cu încredere viitorul și să sperăm că forțele politice responsabile vor lua atitudine.
Dacă forțele politice responsabile nu vor lua atitudine atunci înseamnă că m-am înșelat eu și nu a fost nicio lovitură de stat.
[fundraiser_panel id=”62006″ style=”wdf-fresh” show_title=”yes” show_content=”yes”]
Felicitări! Reforma sanitară a fost oprită. Aţi reuşit. Felicitări şi preşedintelui Băsescu pentru că a cedat! În fond, de ce să susţii, împotriva curentului, o idee? Doar pentru că e ideea bună? Doar pentru că ai dreptate? Ce contează, cînd o splendidă campanie de dezinformare, pe care nu ai putut s-o contracarezi, reuşeşte, în două săptămîni, să-ţi convingă partidul că o să piardă alegerile dacă nu renunţi? Deci stop! Victorie! Băsescu nu ne mai omoară cu privatizarea pe bază de profit. Sistemul de sănătate de la noi e perfect, nu trebuie schimbat nimic. La stat, medicii sînt îngeri, la privat sînt demoni. Vor profit. Aplauze pentru toţi fanii antireformei. Înjuraţi că daţi şpagă la doctori, strigaţi că medicina de la noi e un dezastru, că vă omoară cu zile, dar v-aţi luptat să rămînă aşa cum e. Comunistă. Halal!
Nu vă place profitul în medicină? Cum vă place, atunci, profitul enorm pe care îl fac, lucrînd cu medicina de stat, companiile străine care vînd ambulanțe la Ministerul Sănătăţii, o dată la doi ani (că, de, nu mai sînt performante după aia), cu 100.000 de dolari bucata? Dar profitul firmelor de medicamente străine? Dar parandărăturile şmecherilor de la stat care, desigur, cumpără tot ce-i mai bun, la cel mai bun preţ? Dar facturile umflate, schemele de personal umflate, banii deturnaţi, salariile de batjocură, corupţia şi mizeria care au gonit cel puţin un sfert din medicii din România (10.000 în ultimii trei ani)? Şi o să-i gonească în continuare, pe capete. Ele cum vă plac?
Ziceţi că soluţia e un management mai performant la stat? E imposibil, pentru că la stat nu există faliment. „Trăiască deficitul, n-au ce să ne facă! E domeniu strategic, trebuie să ne dea banii, indiferent cît de mare e gaura. Nu mai sînt bani? Să se împrumute!“ La privat, deficitul duce la faliment. Şi se evită. Da, dar statul are grijă de oameni, de toţi oamenii, iar privaţii lasă bolnavii să moară, pentru profit. Nu? Privaţii n-au de ce să lase bolnavii să moară, pentru că profiturile se fac cu viii, nu cu morţii. Cînd asigurarea se reînnoieşte anual, omul, dacă vede că e lăsat să moară, pleacă la altă firmă de asigurări. Dacă există doar asigurarea de stat, iar statul îl lasă să moară, unde se duce? Fiindcă doreşte profit, privatul vrea cît mai mulţi asiguraţi, că altfel nu-şi primeşte banii din CAS (contribuţia de asigurări de sănătate), care îi sînt daţi în funcţie de performanţă. Ca să aibă clienţi, trebuie să le ofere medicină performantă, dacă nu, îi pierde la concurenţă.
Salvarea Salvării
Dar supărarea cu domnul Arafat? SMURD-ul nu putea fi privatizat, din moment ce aparţine preponderent Ministerului de Interne, are ofiţeri şi militari în structură. A fost o inepţie perfectă. Înghiţită pe nemestecate, entuziast. Firmele private de ambulanţe ar fi făcut contracte de servicii cu statul, la aceleaşi tarife de la ambulanţa de stat. Dar şi-ar fi cumpărat singure maşinile. Care, în loc să coste 100.000 de dolari bucata, ca la stat, puteau costa, la privat, între 50.000 şi 60.000 de dolari. Deci cu 40 pînă la 50% mai ieftine. La exact aceeaşi calitate. Poate de la asta să fi venit supărarea? De la potul de o sută de milioane de dolari (o mie de salvări la 100.000 bucata) plătit de la buget, o dată la doi ani? Care nu s-ar mai plăti? Poate merita să te superi. O sută de milioane de dolari, tată! Garantat, din doi în doi ani! Pentru salvări.
Fiat, nu Mercedes, că aşa s-a stabilit: Fiat-urile sînt cele mai bune pentru Ministerul Sănătăţii. Dacă aţi putea alege între un Fiat şi un Mercedes, la acelaşi preţ, ce v-aţi lua? Sau altfel: de ce v-aţi lua Fiat, nu Mercedes? Ce v-ar convinge? La acelaşi preţ, repet. La privat, cheltuielile cu dotarea şi personalul sînt treaba firmelor, nu a statului. Vor să facă bani cu salvările? Trebuie să respecte criteriile de performanţă, privind dotarea şi personalul, impuse de stat, pentru omologare. Atunci, statul n-ar mai cheltui pe salvări – adică pe fiare, nu pe asistenţă medicală – o sută de milioane de dolari, o dată la doi ani. Ceea ce înseamnă, tot în doi ani, tratamentul a 100.000 de bolnavi cu infarct, operaţi cu stenturi. În loc să dea de la buget o sută de milioane de dolari unor firme străine de maşini şi intermediarilor, statul ar plăti îngrijiri medicale pentru populaţia României. Banii ar rămîne aici, pentru bolnavii de aici. Dar ce, despre bolnavi e vorba?
Bine, dar profitul?!?
Ne-ar omorî privaţii? Încă o dată: profiturile se fac cu viii, nu cu morţii. Ca să aibă profit, privatul trebuie să ţină pacienţii vii şi mulţumiţi de serviciile medicale primite, ca să le ia banii încă un an, şi încă un an, şi încă un an şi tot aşa. Firmele de asigurări fac contract direct cu medicii. Îi aleg pe cei mai buni, pe cei care dau, în mod constant, rezultate. Şi îi plătesc după rezultate. Ceilalţi, dacă vor de muncă, trebuie să devină şi ei buni. Da, dar totuşi – profiturile!!! Profiturile privaților ar fi între 1,5 şi 3% – vi se pare mult? Iar asigurarea suplimentară, peste cea de bază, însemna 250 de euro pe an sau 1.000 RON. Adică 20,8 euro lunar, cam 80 RON pe lună – vi se pare mult? Pentru sănătatea personală? Dragi fani ai antireformei, uitaţi că, doar într-o săptămînă, cheltuiţi minimum 80 RON pe ţigări şi pe bere, fără să clipiţi?
De ce nu recunoaşteţi, cinstit, că visaţi să lucraţi la stat, unde timpul trece, leafa merge, iar parandărătul curge, dar nu v-aţi orientat la timp? Iar acum aplaudaţi ce auziţi la Antena 3, unde lucrează Radu Tudor, şi la Realitatea, unde lucrează Emil Hurezeanu, ambii membri în Consiliul de Administraţie al Fundaţiei pentru SMURD, întemeiată de domnul Arafat. Şi îl slăviţi pe întemeietor, care şi-a construit, prin acest scandal, o platformă de viitor ministru al Sănătăţii în Guvernul USL (îl mai vrea şi Dan Diaconescu la Partidul Poporului). Profitabil. Totul pentru om, totul pentru bolnavi, recomandă domnul Arafat. În mandatul căruia a fost ţinut pe loc cîteva ore un avion trimis de urgenţă la Cluj după un copil cu arsuri grave, pînă a sosit şi Attila Verestóy, care îşi rupsese piciorul şi nu putea ajunge la Bucureşti decît cu SMURD-ul aeromedical de stat. Gratis. Deci profitabil. Cum spuneam, felicitări!
Să începem cu definiţia Albei ca Zăpada: partid nou care vine din afara establishmentului şi care preia alegători din zona mărginaşilor nemulţumiţi de politică. Dacă recitiţi, inclusiv printre rînduri, articolul iniţial al lui Sebastian Lăzăroiu despre Albă ca Zăpada, veţi vedea că nu există acolo nicio referire de ordin doctrinar sau etic vizavi de respectiva forţă politică. Că nu a înţeles aproape nimeni ce a vrut să spună Sebastian Lăzăroiu cu Albă ca Zăpada nu mă miră absolut deloc. Hai, toată lumea să repete după mine cele trei caracteristici magice: unuuu, partid nou, doooi, afara establishmentului, treeei, alegători nemulţumiţi de clasa politică. Formaţiune nouă, albă, imaculată, venită din afara clasei politice, se adresează celor nemulţumiţi de întreaga clasă politică în ansamblul ei şi de politică în general… Ring a bell?
Albă ca Zăpada este o formaţiune anti-sistem, justiţiarist-populistă, etic-demagogică, care preia nemulţumirile mărginaşilor politici neînregimentaţi. Clar? Ce dracu o fi aşa de greu de înţeles?
52 la 18*. Acesta era scorul USL-PDL la începutul lui octombrie. Este foarte posibil ca peste un an să avem un 54-15-3 sau un 48-14-4 sau un 52-12-6 sau, de ce nu, chiar un 52-10-8. Însă scorul final şi general ăsta e, 18-20%. Depinde acum la cîţi se împarte. Apropo de împărţit procentele, Noua Republică nu e Albă ca Zăpada, deşi la nivel de discurs, din nefericire, aduce nepermis de mult cu ea. Noua Republică e doar o albă ca zăpadă care papă din procentele PDL.
* sondaj IMAS realizat în perioada 7 – 10 octombrie: USL – 52%, PDL – 17,6%, PP – 14,4%, UDMR – 7,4%, PRM – 5%.
Rezultate alegeri parlamentare 2000: PDSR – 36,61%, PRM – 19, 48%, PD – 7,03%, PNL – 6,89%, UDMR – 6,80%, CDR2000 – 5,04%, APR – 4, 07%, PNL Cîmpeanu – 1,40%, PAR – 1,38%.
Deci, mai pe româneşte, avem următoarea comparaţie 2011-2000:
USL + PRM – 57% / PDSR + PRM – 56%,
PDL – 18% / PD + PNL + CDR2000 – 19%.
PP – 14% / nu are corespondent în 2000
UDMR 2012 – 7% / UDMR 2000 – 6%
În 2000 Vadim şi PRM au jucat, parţial, rolul Albei ca Zăpada. Cine îl va juca, integral, în 2012, calculaţi voi.
PS. Cam atîta despre Albă ca Zăpada. Despre dreapta şi cei 15 ani de opoziţie care o aşteaptă, altă dată. Deocamdată nu pot să spun decît că partidul ăla autentic de dreapta care tot ameninţă să apară, nu va apărea.
PDL şi-a pierdut electoratul asistat şi nici nu-l va mai recupera, nici cu socialismul de cazarmă şi găletuşă al grupării Blaga, nici cu social-democraţia de boy scouts în spielhosen a grupării Boc. Despre ridicolul fad şi glumiţele fără umor ale lui Toader Paleologu (e foarte important prenumele) sau heirupismul hipiot al celor trei magi greenpeace nici nu mai are rost să discutăm.
Şi PDL nici nu trebuie să-şi recupereze electoratul asistat. Trebuie doar să meargă cu reformele pînă la capăt, să se radicalizeze aşa cum liderii săi nu sînt capabili nici măcar să-şi imagineze şi să devină cu adevărat un partid de dreapta, nu ceea ce este acum, o a treia aripă a Marii Mişcări Socialiste Post-Decembriste (celelalte două aripi fiind, aşa cum aţi ghicit, PSD şi PNL).
PDL-ul trebuie să ofere sistemului privat (antreprenori, salariaţi, liber profesionişti) atît de mult încît acesta să aibă ce pierde în cazul venirii la guvernare a USL-ului. Şi, în acelaşi timp, trebuie să lase USL fără arme în eventualitatea că acesta va veni la guvernare după 2012. Adică să distrugă statul aşa cum îl ştim noi acum. Nu să-l reformeze. Să-l distrugă. Şi trebuie s-o facă repede, pentru că în 2012 va fi deja prea tîrziu.
Şi nu mă refer la aşa-zisul stat social. Mă refer la statul keynesian, marea vacă de muls a tuturor guvernărilor post-decembriste. Fiindcă opusul statului minimal nu este statul social, este statul keynesian. Este o distincţie foarte importantă, chiar dacă liderii PDL evită subiectul şi inventează fraude de tip „statul eficient versus statul asistenţial”. Stat minimal înseamnă retragerea statului nu numai din afacerea cu pomeni pentru asistaţi, ci şi din afacerea cu investiţii imobiliare sau de alte feluri, din afacerea cu subvenţii, facilităţi, ajutoare de stat, din afacerea cu consumul, din afacerea cu energia, din afacerea cu telegondole peste drum de primărie etc. Nu există stat eficient. Punct.
Electoral, în 2012 şi chiar după, PDL trebuie să se bazeze pe rezistenţa la schimbare a plătitorilor de taxe. Dar pentru a face asta, adversarii politici ai PDL, socialiştii conduşi de cuplul puber de revoluţionari la fără frecvenţă, trebuie să aibă ce schimba. Promisiunile USL din campania electorală trebuie să-i alarmeze pe contribuabili, schimbările propuse de copiii de suflet ai lui Felix să fie un motiv suficient să scoată la vot, de partea PDL-ului, două milioane de votanţi. Poate că rezistenţa la schimbare nu va fi o miză pentru două milioane de votanţi. Însă nici nu trebuie. E suficient să fie o miză doar pentru două sute de mii, care să militeze pentru PDL, să-şi convingă rudele, prietenii şi cunoscuţii să iasă la vot şi să voteze PDL, iar cei cu posibilităţi financiare chiar să sprijine logistic şi financiar campania PDL.
Justiţia şi Codul Muncii sînt exemple de mize ale rezistenţei la schimbare. Sînt două argumente împotriva venirii USL la guvernare. Prea puţin, totuşi. E nevoie de o scădere drastică a fiscalităţii, de eliminarea birocraţiei, de sute de mii de concedieri în sistemul bugetar, de desfiinţarea a zeci de agenţii, a cîtorva ministere, de începerea unor reforme radicale în sănătate şi în administraţie, de retragerea statului din economie, de desfiinţarea a zeci de programe şi proiecte ale statului.
Există vreo şansă ca toate astea să se întîmple? Nu, evident că nu. USL va cîştiga categoric alegerile din 2012 iar PDL nu va trece de 20%, în cel mai fericit caz.
Să fie clar, nu merge cu şmecherii tactice, cu găselniţe de imagine sau mai ştiu eu ce. Nu merge cu vrăjeală. PDL ori începe terapia de şoc şi reformele radicale (tăierea salariilor bugetarilor nu e reformă, e o găselniţă de etapă), ori schimbă statul din temelii, ori rămîne în opoziţie pînă la dispariţie. Căci după înfrîngerile electorale din 2012 şi 2014 PDL dispare de pe scena politică. Şi odată cu el şi pedeliştii (mulţi dintre ei speră să supravieţuiească partidului – nu vor supravieţui, aşa cum nici ţărăniştii n-au supravieţuit PNŢcd-ului).
Creşterea economică, tîmpenia cu care o tot dau liderii PDL în frunte cu Boc, nu este o miză. Să fim serioşi, intră la marja de eroare. În locul lui Boc aş renunţa la discursurile motivaţionale pentru copii tembeli. Creşterea economică cu 0.7% sau 2.3% nu se simte însă micşorarea statului cu 30% sau 50% se simte şi se vede. Dar mă tem că noi n-o vom vedea niciodată.
PS. PDL ar putea începe reforma prin a da afară toată organizaţia de tineret a partidului. Sau măcar să-i închidă undeva, să nu-i vadă şi să nu-i audă nimeni. Nu de altceva, dar pentru un partid de dreapta o masă de spălaţi pe creier scoasă în faţă, în văzul lumii nu e cea mai bună reclamă.
Din ce am văzut în ultimele săptămîni, PDL tinde să fie un partid al semnului de exclamare. Uitaţi-vă la ei cum scriu şi cum vorbesc. Blaga îl foloseşte pe post de pulan şi testosteron, Boc îl foloseşte ca să arate ca tocilarul clasei pe LSD iar tinerii pedelişti ca să arate ca nişte pionieri nord-coreeni în tabără de muncă la Sovata.
