Author Archives → Florina Neghina

Sova scapat de Senat, Iohannis scapat pe Facebook

Vă mai amintiţi cumva ce a spus preşedintele Iohannis a doua zi, 17 noiembrie, după turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale? „Parlamentul să puna pe ordinea de zi legea amnistiei şi gratierii şi s-o pice”. Cum Ponta a fost imediat de acord şi cum a declarat că PSD şi parlamentarii coaliţiei vor vota pentru încuviinţarea cererilor Justiţiei? Cum apoi, a treia zi după scripturile din procesele verbale, Camera Deputaţilor s-a şi conformat? Şi ce freamăt de-ncîntare, ce speranţe am avut atunci? Ce mîndrie şi ce veselie că am ales ce trebuia? Cum a măturat neamţul cu ei dintr-o frază şi-o privire şi imediat s-au executat?

Asta e, ne-am veselit prematur şi n-ar fi trebuit. Iar cine a crezut vreo clipă că Ponta, prin „normalizarea” colaborării instituţionale, odată cu venirea noului preşedinte, prin „impecabilele” relaţii pe care le au, cum declara cu mai puţin de o lună în urmă, va fi altceva decît un lup care a îmbrăcat temporar o blană de oaie, s-a înşelat amarnic. Cameleonismul fantastic al acestui om n-ar fi trebuit să-l inducă în eroare, însă, pe preşedintele ţării.

Ieri, la reluarea (neconstituţională) a votului în cazul Şova, Ponta s-a scos, a mai dat o lovitură de imagine. Ilie Sîrbu, socrul, a votat pentru. Iar preşedintele a mai scos un porumbel, declarînd după vot:

Constat, din păcate, că prin votul dat astăzi în Senat, Parlamentul perseverează în a obstrucționa procesele din justiție, apelând la tertipuri procedurale. Atunci când este vorba de statul de drept, este din ce în ce mai greu de lucrat cu acest Parlament și această majoritate.

Nu cu acest parlament şi nu cu această majoritate are o problemă domnul Preşedinte, în primul rînd, ci cu înţelegerea politicii şi a funcţiei ocupate. Nu cu observaţii de diriginte îngăduitor – nu mai faceţi, că nu-i frumos, data viitoare vă trec la colţ – nu cu însăilări de cuvinte goale, rostite liniar şi soporific ori scrise pe Facebook se oferă sprijin justiţiei. Sprijinul acela pe care declara că îl va avea justiţia în el nu se exprimă într-un status constatator de nici patru rînduri.

Nu cu acest parlament în integralitate – a fost Senatul, mai precis, de această dată- are în primul rînd o problemă, ci cu parlamentari ai partidului care l-a adus la putere, Unsprezece dintre penelişti au lipsit astăzi la vot. Antonescu Crin, Boagiu Anca, Bodea Cristian Petru, Chiru Gigi Cristian,Dumitrescu Iulian, Popa Mihaela, Popescu Corneliu, Popescu Dumitru Dian, Mihai Neagu, Grigoras Viorel, Florian Daniel Cristian. Faceţi un calcul simplu, ce-ar fi însemnat încă unsprezece voturi la scorul 72 împotrivă, 66 pentru şi vedeţi ce rezultat obţineţi. Fie şi în plan de imagine numai, situaţia, din punct de vedere juridic, fiind mai complicată.

Iar dacă acum este abia la nivel de constatări în ce priveşte actuala componenţă a legislativului şi hotărîrile arbitrare privind solicitările DNA, unde a fost în ultimii doi ani şi jumătate, cel puţin? Nu-i ştie, nu-i  cunoaşte pe politicieni, nu are habar de ce s-a întîmplat pînă acum? A crezut cumva că acum va fi altfel? Şi dacă da, de ce? Pe baza eternelor promisiuni că data viitoare nu se va mai întîmpla?

Votul de astăzi în cazul Şova nici nu trebuia să mai existe, conform hotărîrii CCR. La Cotroceni există constituţionalist printre consilieri, preşedintele avea cu cine se sfătui, putea întreba care este situaţia exactă în acest caz. Care s-a transformat într-o nouă demonstraţie a punerii unui om deasupra legii, o demonstraţie a forţei lor de a obstrucţiona Justiţia. O demonstraţie clară că unii sînt mai egali decît alţii, chiar şi între ei, demnitarii.

Dacă în privinţa poziţiei PSD-ului faţă de Justiţie nu cred că mai are cineva dubii, începînd de la sprijinul pentru cazul Nicolescu de la Argeş, trecînd prin condamnarea lui Năstase şi pînă astăzi, la cazul Şova, altceva se mai aşteaptă încă de la opoziţie. Încă. Dar timpul trece în defavoarea ei, de parlamentarele din 2016 ne mai desparte puţin peste un an. Continuînd politica zen, lipsită de incisivitate, neconvingătoare, plutind neputincioasă chiar şi în planul comunicării peste problemele grave ale momentului, şi pe fondul transformării imaginii preşedintelui în strict decorator şi decorativ-constituţional, e greu de crezut că va putea cîştiga la anul suficiente procente pentru formarea unei majorităţi parlamentare. Cînd, la anul, oricum s-ar putea să fie prea tîrziu pentru justiţie.

PS: Şi acum să mai aud pe cineva cu Băsescu, capul Mafiei şi alte mizerii! Acum să mai aud, după tot ce se întîmplă  în cazul Şova, de mai bine de două luni, în timp ce în privinţa fostului preşedinte numai procese de intenţie am văzut, dar nimic concret în justiţie.

Şi doi, e de reţinut şi cum au decurs lucrurile, cu acelaşi parlament de care vorbeşte domnul preşedinte Iohannis, în cazul Elenei Udrea. Tot o demonstraţie de forţă, dar de sens opus.

(Foto: agerpres.ro)

Draga Klaus, daca ai posibilitatea…

Nici unul din atacurile – mai insidioase ori mai la vedere – la adresa Justiţiei, care au loc în momentul de faţă, nu este mai periculos decît cel al preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele Senatului nu este un cetăţean oarecare,  un nea Gică de pe stradă ori de prin vreun atelier obscur de reparat diverse, este numărul doi în statul român, chiar dacă semnează scrisoarea prin care îi solicită preşedintului Iohannis să le demită pe Livia Stanciu şi Laura Kovesi numai în calitate de senator. Şi aşa ar fi grav, dar numărul doi în stat deja presupune un grad sporit de periculozitate a demersului. Să nu cunoască un om aflat într-o asemenea poziţie şi aşa funcţie legile ţării? Să nu ştie că preşedintelui nu-i este permisă acţiunea solicitată? Lui, care ar putea deveni preşedintele interimar al ţării, conform Constituţiei, în cazul suspendării sau imposibilităţii temporare de exercitare a mandatului de către preşedintele în funcţie?

Imposibil de crezut, chiar dacă luăm în considerare acţiunile trecute şi actuale ale lui Tăriceanu.

Dragă Klaus i-a răspuns că nu are posibilitatea. Şi i-a explicat, conform legii, de competenţa cui aparţine această solicitare. Atît! Şi fiind numai atît, impresia creată poate fi şi de sfat cum să procedeze, aşa, ca de primul la al doilea om în stat. Dragă Klaus nu s-a sesizat în privinţa inadmisibilului amestec al politicului în Justiţie, pentru că numai senatorul Tăriceanu dacă ar fi fost, nu şi Tăriceanu, preşedintele Senatului, tot asta înseamnă. Şi asta e fapta de gravitate maximă. Pe care preşedintele nu o sancţionează! Mai grav decît fapta în sine, chiar, avînd în vedere declaraţia-i din noiembrie 2014, dintre cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale, „Voi garanta independenţa Justiţiei.”

Da, ştim deja de la influensării cu care a fost umplut hăul de potenţial că preşedintele „altfel” nu este un om al scandalului, ca predecesorul. Numai că această oricum lamentabilă scuză  nu se susţine. Pentru că, aşa cum Coco Chanel spunea că opusul luxului nu este sărăcia, ci lipsa de bun gust, aşa şi opusul scandalului nu este tăcerea, ci lipsa de fermitate.

PS: Ludovic Orban, prim-vicepreşedinte PNL, susţinea şi el, joi, 28 mai,  că  Livia Stanciu şi Laura Codruţa Kovesi ar trebui să demisioneze în urma scandalului Rarinca. Nu am auzit pînă acum ca cineva din conducerea PNL să-i fi sancţionat intervenţia. Alina Gorghiu a precizat doar că punctul de vedere al partidului este altul.

 (Foto: ziarobiectiv.ro)

Rezistenta prin diferite culturi ( I )

Dacă literatura antedecembristă de sertar nu s-a dovedit a fi la nivelul aşteptărilor, nici valoric, nici cantitativ, cu totul altceva se prefigurează în privinţa celei din timpul monstruoasei dictaturi de care, har Domnului! – tocmai am scăpat paşnic în noiembrie trecut.

Astfel, la ediţia tocmai încheiată a Bookfest, a fost posibilă şi apariţia volumului semnat de Adriana Săftoiu, „Cronică de Cotroceni”. Nu o carte de memorii, după spusele autoarei,”ci mai degrabă o mărtusire”. M-am bucurat sincer atît pentru mine, care agreez aceste scrieri, cît şi pentru autoare, mărturisirea fiind, prin excelenţă, o eliberare. Vorbele lui Traian Ungureanu, „se termină cu bine, autoarea scapă după ani de zile de chinuri”, m-au făcut să empatizez brusc cu victima şi să citesc, deocamdată, tot ce a apărut prin presă.

M-a cucerit instantaneu următorul fragment, din care nici măcar un semn de punctuaţie nu disonează cu ceea ce consider  şi eu despre dragoste, politică, instituţii şi critică, şi pe care-l consider un sfat excelent, de ţinut permanent în minte de către cei care se află, într-un fel sau altul, în legătură cu politicul.

Cea mai mare greşeală pe care putem s-o facem e să ne îndrăgostim de politicieni, de instituţiile de stat, să le dăm un cec în alb şi să nu păstrăm spiritul critic asupra lor. Dacă ne lipseşte ceva atunci sigur ne lipseşte acest lucru în relaţiile cu politicul şi, mai ales, la începutul unui lider, care se formează şi care are nevoie de această critică. Sigur, acum suntem îndrăgostiţi de nişte instituţii, din nou ni se pare foarte în regulă. Nu ne mai uităm dacă sunt abuzuri şi excese şi peste câţiva ani o să ne dăm seama că din nou nu e bine”

Parcurgînd apoi şi alte fragmente (le găsiţi aici şi aici), am constatat că volumul este foarte util şi culturii de floarea soarelui, respectiv dovleac, după preferinţe. Amestecul de parfum de budoar cu aer tare de servicii secrete nu poate fi consumat oricum.

Şi nici de oricine. Discuţiile despre loialitate şi moralitate, iscate pe Facebook, şi mărturisirile prin contagiune mi-au demonstrat încă o dată că nu toţi sîntem trestii gînditoare, ci unii din alte esenţe, alţii mai puţin aplecaţi spre gîndire.

Ce mi se părea ciudat era că autoarei i-a trebuit atît de multă vreme ca să se convingă cu cine are de-a face, avînd în vedere colaborarea strînsă şi permanentă, mai bine de doi ani, cu fostul preşedinte. E  drept, mi s-a întîmplat şi mie să fiu alături de anumiţi oameni, mai mult timp decît a stat A. Săftoiu la Cotroceni (decembrie 2004-martie 2007), dar nu zilnic şi fără indicii că ar putea fi exact inversul a ce arată şi susţin, nemaipunînd la socoteală faptul că nu am fost singura în această situaţie.

Ce nu  înţelegeam era de ce, dacă tot face mărturisiri, doamna Săftoiu nu le-a făcut mai devreme. Cine ştie, poate un asemenea om, dacă mai poate fi numit om după cele aflate,  Traian Băsescu, nu ar mai fi cîştigat şi al doilea mandat, am fi scăpat mai devreme de tiran, iar zorii democraţiei adevărate nu s-ar mai fi stins în dimineaţa de 7 decembrie 2009. Deci, de ce acum? Cui mai foloseşte?  În afara autoarei, desigur. După îndemnurile unora de a cumpăra cartea şi după dezvăluirile conţinute, bănuiesc că va exclama „Mon Dieu”.

Ei bine, norocul meu, m-a lămurit Sebastian Bodu, pe Facebook:

S-a convins demult. Cel târziu atunci cand si-a dat demisia de la Cotroceni. A scris abia acum pt ca inainte nu se putea. Nici ea nu ar fi avut curaj sa scrie, nici editura sa publice. Asa cum nici DNA nu a avut curaj sa se atingă de Udrea si Cocoș

Aşa că tot ce mai pot face e să mărturisesc şi eu: habar n-am avut în ce vremuri crunte am trăit în ultimii zece ani, adevărat univers concentraţionar pentru unii. Mă consolez cu speranţa că în aceeaşi situaţie se află şi milioane de alţi români, precum şi marile puteri occidentale, cele pe care unele elemente periculoase, de rea credinţă,  le-au dezinformat în vara anului 2012.

Şi acum mă duc la fereastră să respir aer proaspăt de libertate, în loc să mă uit în lungul aleii după o maşină neagră, cu motorul ambalat de un balonsaid gri şi-o pălărie cu boruri largi.

PS: Nici acum nu ştiu dacă e în siguranţă, dacă maleficul dă cu căruciorul cu vreun nepot peste ea?

(Foto: realitatea.net)

 UPDATE: O altă cronică de Cotroceni. Asta reţine istoria, pentru toate celelalte, există reviste lucioase şi canapeaua lui Măruţă, cum bine zicea cineva.

O sinucidere asistata

Dar nu în accepţiunea consacrată, care presupune asistenţă medicală, ci asistată de autorităţi neputincioase, echipe de televiziune (firesc prezente în asemenea situaţii), vecini, trecători, gură cască, muncitori din împrejurimi, copii, vîrstnici, maşini în trecere, lume speriată sau indiferentă, popor.  Asta s-a întîmplat ieri cu femeia de 60 de ani care s-a aruncat de la ultimul etaj, 8, al unui bloc din centrul Bucureştiului, într-un perimetru care nu a fost nici măcar securizat pe parcursul desfăşurării tragediei. S-a sinucis asistată. De bătaia de joc a unora şi nepăsarea celor mai mulţi.

Suferindă de depresie majoră, în urma pierderii fiicei (bolnavă de cancer, acum doi ani) femeia s-a urcat joi, în jurul orei 8 dimineaţa, pe copertina unui balcon şi acolo a rămas. Peste 35 (treizecişicinci) de ore, pînă la saltul în gol. I-au fost alături, tot timpul, negociatori. Şi dacă personal nu mă îndoiesc de cineva în toată desfăşurarea acestei tragedii, aceia sînt negociatorii. Oamenii aceia nu numai că au fost acolo permanent, dar cea mai mică greşeală a unuia din ei – şi aici poate fi vorba şi de un pas foarte mic, o mişcare bruscă, chiar dacă mai greu perceptibilă, un cuvînt rostit pe un anumit ton – putea grăbi deznodămîntul. Faptul că au ajuns la contact fizic, cînd i-au dat apă şi mîncare, e semn că lucrurile, în ceea ce-i priveşte, au fost făcute – după mine, repet – fără cusur. Iar faptul că actul suicidar nu s-a petrecut instantaneu, ci după o perioadă atît de lungă de timp pentru o asemenea situaţie, se constituie, de obicei, în indiciu că este un strigăt disperat de ajutor din partea persoanei în cauză.

Dar dacă nu vom şti niciodată ce s-a petrecut cu adevărat în mintea femeii, ştim în schimb, ca de obicei, după o tragedie, de ce sînt, ori mai bine zis nu sînt capabile autorităţile îndrituite să intervină în asemenea situaţii.

Mai precis. Nu există coordonare între cei care trebuie să intervină. Fiecare declară că îşi respectă protocolul, dar protocoalele nu sînt integrate. Nu există dispozitivele necesare unor asemenea situaţii. Nu există oameni antrenaţi special pentru cazuri ca acesta şi alte diferite cazuri de urgenţă. Nu există mai nimic, dar există promisiuni. Şi bîlbe. Doctorul Arafat, Secretar de stat în MAI, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nu poate răspunde clar la întrebarea „cîte saltele pneumatice  de intervenţie sînt în ţară?”. Ce aflăm, însă, este că în Bucureşti nu există nici măcar una, iar cele cîte or fi, răspîndite prin ţară, sînt din 1981!!! S-au achiziţionat, în schimb, platforme, dar acelea sînt numai pentru cei care cooperează cu salvatorii. Ceilalţi, cu alte cuvinte, nu mai au nici o şansă. Plase nu, bazine cu materiale care să atenueze şocul nu, numai pături. Aşa cum spunea Bianca Oanea la Realitatea TV, ei erau pregătiţi să moară, nu să o salveze. Că eficacitatea unei saltele (sau perne) pneumatice este discutabilă în acest caz e una, că poate fi utilă în alte situaţii, de incendiu la etaje mai mici, de exemplu, recunoaşte şi doctorul Arafat (intervenţia de la Realitatea TV, aici.). Că în capitală nu există nici măcar una, repet – pentru femeia care s-a sinucis ieri a fost adusă, totuşi, cu puţin timp înainte de deznodămînt, din Argeş! – îmi pare absolut revoltător. Că cele existente sînt vechi de 34 de ani e de neconceput!

Promisiunile că se vor achiziţiona materiale există. Concretizarea lor, în aproximativ 4 ani, tot după spusele doctorului Arafat. Ce facem pînă atunci? Comisii. Care comisii de stabilire a vinovăţiilor nu numai că nu mai salvează pe nimeni, dar de regulă constată că mortul a fost de vină.
O comisie care să integreze procedurile, că acum e fiecare cu procedura lui – adunate egal absenţă sau călcat pe picioare – nu se poate face? Atît, să le integreze! Se pare că nu. De ce să prevenim  cînd putem să constatăm tragediile?!
O comisie de specialişti care să stabilească necesarul de resurse materiale si umane, moderne, de calitate, respectiv bine pregătite, nu se poate face? Că ne prinde un cutremur mare cu procedurile si cu comisiile, iar de vină va fi mama natură pentru că s-a zdruncinat, nu pentru că suportă atîta bătaie de joc.

În privinţa responsabilităţilor, să aşteptăm rezultatul anchetei/anchetelor, mai întîi. Că doar nu sîntem în Letonia, unde prim-ministrul a demisionat după prăbuşirea unui tavan al unui supermarket, în 2013. Şi nici nu avem 48 de victime deodată, ci ba un accident aviatic în Apuseni, ba unul pe lacul Siutghiol, ba o sinucidere după o zi şi jumătate de stat şi privit, în Bucureşti.

În final, mesajul medicului psihiatru Gabriel Diaconu:

Scurt mesaj public domnului doctor Arafat și celor de la IGSU, vis-a-vis de finalul operațiunii de intervenție de astăzi în cazul lui E. Îi spun E. pentru că deja presa divulgă numele unei victime, fără vreo preocupare față de demnitatea, sau intimitatea ei. Dar asta e altă discuție. Astăzi, la ora 4:30 – 4:45, am fost acolo. Eram cu o echipă de la Observator, nu văd nici un motiv să nu fac și asta public. Scopul inițial n-a fost să urc până pe bloc, ci să le dau un sincron despre povestea asta, foarte ciudată de la cap la coadă. După care am ajuns acolo, am parcat, am fost la un polițist, m-am prezentat, i-am spus că sunt psihiatru, suicidolog (expert în sinucidere sună prost) și că aș vrea să vorbesc cu coordonatorul intervenției. A ridicat din umeri și m-a îndemnat către doi oameni, un domn și-o doamnă. Am repetat introducerea. Au ridicat din umeri. Că cică ei asigură perimetrul, de intervenție se ocupă SMURD. Am fost la pompierii SMURD. Nici ei nu au fost foarte vorbăreți, dar mi-au spus că e okay să urc la negociatori. Un pompier m-a condus în perimetru. Ușa de la bloc era închisă. Am așteptat să iasă o bătrânică până ne-a dat cineva drumul. După care am urcat cu liftul până la ultimul etaj.

Ce-am vorbit cu negociatorii e confidențial. Și am să păstrez discreția cu privire la conversația altfel scurtă, la capătul căreia le-am spus că sunt aproape (clinica unde lucrez e la nici 5 minute) și că am să păstrez telefonul deschis dacă gândesc că le pot fi util.

Apoi am coborât. Când ne-am apucat să filmăm sincronul pentru jurnal, în fața mea, dincolo de cameră, era un grup de copii. Copii, domnule doctor, care n-aveau mai mult de 10 ani. Vreo 4. Cel mai mic cred că avea 7 ani. Prin spatele meu treceau mașini, leneșe, din când în când câte un trecător mai căsca gura și în sus, să vadă ce se mai întâmplă.

Să mai spun că i-am întrebat de când am ajuns dacă au adus perna și-au refuzat să-mi confirme/ infirme?

Să observ că nimeni nu m-a legitimat? Nu c-aș avea eu fața 100% anonimă, dar eram îmbrăcat ca de muncă, nimic deosebit.

Pentru mine, eșecul operațiunii nu e eșecul negociatorilor. I-am văzut, am vorbit cu ei, desfid pe oricine să arunce cu bolovanul în oameni care au ținut 35 de ore un suicidar în viață. E mai mult decât suficient pentru alte resurse să fie angajate.

Domnule doctor Arafat, nu poți compara București 2015 cu Apuseni (2014) sau Siutghiol (tot 2014). Dacă mi-ar fi povestit altcineva ce-am trăit eu aș fi zis că sunt gogorițe.

Lucrurile nu se schimbă, domnule doctor, dacă oamenii nu se schimbă. Uneori oamenii mai și mor, intervențiile nu sunt de natură divină. Eu știu că fiecare, până la ultimul, dintre colegii mei negociatori și-a făcut meseria până la sânge și a luptat să țină femeia aia în viață. Dar ceilalți, domnule doctor? Chiar așa de banală a ajuns moartea în București încât să lași copiii să se zgâiască la ea? Și în timp ce un om se balansează înspre abis să lași mașinile să circule, anost, pe străduță? Mai mult, dacă vine unul (se întâmplă sub bune intenții și pretenții) și vrea să urce pe acoperiș, să poată să o facă fără minima intervenție a coordonatorului de intervenție? E de râsul curcilor, domnule doctor. E, ca să fiu un pic prețios, epoustouflant. Puteți căuta traducerea în limba română.

Şi comunicatul ARPS:

Strategia naţională de prevenţie a suicidului devine o necesitate stringentă a României de astăzi. Afirmăm acest lucru ca urmare a terifiantului caz din Bucureşti, în care o persoană aflată în criză suicidară, aflată pe terasa unui bloc, a ameninţat că se sinucide şi a reuşit acest lucru la capătul a 35 de ore în care nimeni nu a putut să o convingă să renunţe la acest gest. De ce nu s-a intervenit în forţă pentru oprirea acestei persoane de la sinucidere? Se pare că atât timp cât nu există o lege care să reglementeze strategia de intervenţie în comportamentul suicidar manifest, profesioniştii din sănătatea mintală sau specialiştii din Poliţie nu au cum să îşi asume responsabilitatea unei intervenţii în forţă

UPDATE: Mai cu nerv şi mai cu nervi decît mine, Lidia Marinescu, articol integral aici: „Sări proasto! Sări că te filmăm!”.

Specialiștii nu s-au prea îngrămădit. Marele Bărbat, Salvatorul Națiunii, Raed Arafat a intervenit delicat, așa cum îl știm, că nu a vrut să ne panicheze și să strice și mai rău starea de spirit a populației care abia acum începe să își dea seama că e și ea pe streașina unui bloc. Se știe că el e un om eficient și de acțiune și e păcat ca o sinucidere să îi strice imaginea publică. Așa că rămâne cum am stabilit. Facem un raport, o să cumpărăm și plase și saltele și în general totul e la timpul viitor. Viața femeii s-a terminat, ea e la trecut. Să privim în viitor. Situațiile de urgență nu se rezolvă pentru că altfel nu ar mai fi de urgență și nici nu se face să intervii peste decizia omului. Apreciați că aveți parte de o lecție. Nu mai cârcotiți.

Stiri si comentarii

1.Iohannis: „Nu e o tacere adevarata, oamenii sunt obisnuiti cu predecesorul meu” – ziare.com

Trecînd peste „Băsescu e de vină”, mie omul chiar începe să-mi devină simpatic. Dacă ne spune şi pe ce frecvenţă îl putem asculta, chiar e pe drumul cel bun. Ca să nu bîjbîim ca după alte semnale inteligente din Univers.

2. Mă gîndesc că poate era mai bine daca ar fi iesit Ponta presedinte, macar stiam o treaba. Asa, am ales raul cel mai mic, care se dovedeste nimic. Si ne scaldam in iluzia normalitatii.

3. Dragnea, în loc să spună că a organizat şi el, la referendumul din 2012, un eveniment cultural, o noapte a mormintelor deschise, pune capac cu dosarul în care a fost condamnat peste mormîntul fratelui:

Simt o mare nedreptate şi am de asemenea două regrete uriaşe. Nu am zis-o până acum, tocmai din dorinţa mea permanentă de a nu influenţa justiţia sub nicio formă: fratele meu a murit din cauza acestui dosar, familia mea este aproape distrusă. Am trecut peste toate astea. – Mediafax

Poate îl cheamă la audieri şi OMS cu ocazia asta, că de o asemenea cauză a decesului unui suferind de cancer nu s-a mai auzit.

4. Daca Horodniceanu va fi numit de catre Iohannis, va fi considerat un om cu umor. Ce mare lucru, asta-i motiv de respingere, cind atitia altii de prin toate colturile lumii se dau in selfie?!
Hai, ca-i simplu de scos de data asta.

Şi nici nu e grabă. Doar anunţul legat de numire abia a fost făcut, în weekend.

„saptamana de-abia a inceput, vom discuta in aceasta saptamana”. – ziare.com

5. În legătură cu sondajele acelea care-l dau pe Iohannis cu încrederea parcă ridicată la cer de Loredana Groza, dom’le, da’ mai sceptici chiar n-or găsi? Cîţiva, acolo, că nici tov. Ceauşescu n-avea 100%.

6. Doru Antonesi are blog. Diver(ti)s. Acum l-am descoperit abia, dar mai bine mai tîrziu decît ca preşedintele nostru.

Înainte să citiţi, citez:

Bun , atunci sărim direct la concluzie . Black Friday e ca ziua de votare :  alegi în viteză produsul care e redus cel mai tare , de frică să nu ți-l ia altul și plătești după aia ani de zile , întrebându-te dacă nu-ți era mai bine fără el. Cred că pe asta au înțeles-o și alegătorii din Ținutul Secuiesc . – Black Friday, explicat pentru români

Update-uri în măsura în care nu mă încurc în tehnicalităţi pe care încerc să le dreg aici, la platformă. Dacă dispare blogul, să ştiţi că n-a fost cu intenţie şi se recuperează.

(Foto: forgivenessministries.com)

Stiri si comentarii

Mai mult comentarii (de Facebook) şi mai deloc ştiri de data asta.

16 mai 2015:

1. Adevarata problema a sustinatorilor infocati ai lui Iohannis – că mi-e jena sa le zic adulatori uro-procto – se iveste atunci cind Ponta spune adevarul. S-a intimplat vineri, dupa condamnarea lui Dragnea, privind vara 2012.

2. Discutia despre Carmen Iohannis ar ramine nota de subsol daca despre sotul sau s-ar putea discuta ceva. Dar cit sa vorbesti despre inadecvarea si lipsa de reactie/activitate politica ale presedintelui?! Cit, in cite mii de cuvinte poti descrie o piesa de mobilier, nici macar de colectie?!

3. Ajuns din intimplare in functia suprema in stat, sa nu profite de asa ocazie uriasa pentru a fi Presedinte si nu sotul sotiei sale – ca nu pentru asta a fost ales de noi, pentru asta l-a ales ea – nu e deloc dovada de inteligenta. Asta pune cel mai tare pe ginduri in privinta a ceea ce va urma.

4. Iohannis i-a oferit Papei o gravura reprezentind Sibiul. Si cu aceasta a reusit sa ne jigneasca pe toti ceilalti, romanii nesibieni. Ori nu intelege ca-i primarul Romaniei, macar, ori Emil Constantinescu a fost un adevarat om de stat.

15 mai 2015:

‘Eu voi garanta independenta justitiei’ – Iohannis, noiembrie 2014, intre cele doua tururi de scrutin.

Astept reactia in urma declaratiei de astazi a lui Ponta de dupa sentinta in cazul Dragnea, frauda la referendum.
Sper ca CSM-ul s-a sesizat deja.

Recomandare, must read, mai degrabă: „Avem un preşedinte defect”, Cristian Câmpeanu, romanialibera.ro

14 mai 2015:

1. Problema creată de Administraţia Obama nu este vrajba albi – negri (paradoxal reapărută, la prima vedere, în timpul preşedinţiei unei persoane de culoare) ci ura împotriva instituţiilor statului. Ceea ce este cu mult mai grav, iar consecinţele pe termen lung mult mai periculoase şi decît bănuim acum.

2. Liberalii par atît de hotărîţi să preia guvernarea, încît dacă Ponta le face o farsă şi anunţă că şi-a dat demisia, ei ori încep să se încaiere cin’să fie, cin’să fie în locul lui, ori nu răspund la telefon.

(Foto: pagina Facebook a preşedintelui Iohannis)

 

 

Klaus Iohannis nu e de lemn

Aşa că, în urma declaraţiilor premierului care a spus că:

”are informaţii concrete legate de aceste întâlniri, dar nu a dorit să prezinte numele acelor liberali, spunând doar că este convins că instituţiile statului monitorizează situaţia şi vor informa Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în reuniunea care va analiza şi problema Codului Silvic şi care a fost programată pentru luna iunie”. – gandul.info

Astăzi, înainte de plecarea în Italia, a luat barda şi-a dat:

Mi se pare o declaratie foarte curioasa. Recunosc ca am luat act cu surprindere de aceasta declaratie. Afirma la televizor tanarul prim-ministru ca ar avea el informatii de la servicii cum ca oameni din anturajul meu s-ar fi intalnit cu diferiti reprezentanti ai unor procesatori de lemn, si lasa sa sa se inteleaga ca ar exista un fel de trafic de influenta la nivelul presedintelui. Acest lucru este surprinzator si fals. Am verificat la nivelul Administratiei Prezidentiale, si nu a existat niciun fel de discutii, nici cu lobby-isti sau fosti colegi din PNL. Luand act de declaratiile premierului de aseara, am rugat organele abilitate sa verifice de ce fel de informatii dispunea premierul, daca ele se confima sau nu. Daca se confima, sa se ia masurile de urgenta care se impun, si daca nu, premierul va raspunde pentru aceste afirmatii. Astfel de afirmatii de insinuare a unui trafic de influenta la nivelul presedintelui nu pot fi clasificate ca simple afirmatii, prin care vrea sa para interesant la televizor. Sunt mult mai grave si vor fi tratate ca atare. Sper ca aceasta scapare sa nu insemne o revenire la logica din campanie, promovata atunci de candidatul Ponta. Daca incepem iarasi sa ne jucam cu astfel de afirmatii ca in campanie, nu este bine. Cum nu sunt in campanie, nu mai tolerez asa ceva. Am avut o discutie telefonica deocamdata cu directorul SRI si l-am rugat sa cerceteze cu maxima eficienta si seriozitate aceste informatii.” . –  Hotnews

Problemele sînt:

– 1. mingea tot lui Ponta îi sare la fileu, pentru că deşi SRI îl poate informa pe preşedinte în legătură cu veridicitatea afirmaţiilor prim-ministrului, acesta va putea specula momentul – cel mai probabil – spunînd că şi Iohannis lucrează, ca şi Băsescu, cu serviciile, cu atît mai mult cu cît şeful SRI, Eduard Hellvig, propunerea lui Iohannis, este provenit din PNL;

– 2. SRI ar putea chiar să nu se implice în dispută, avînd în vedere supraexpunerea mediatică din ultima vreme şi acuzaţiile de implicare în politică. nemaivorbind de faptul că nu ştiu dacă o discuţie telefonică este suficientă pentru a demara acţiunea de verificare a ceea ce a declarat Ponta:

-3. – efectele. concret, ce înseamnă că premierul va răspunde? cum? în cazul dovedirii declaraţiei ca fiind falsă, va fi obligat să declare că a minţit? dacă SRI va comunica oficial lipsa oricărei dovezi pe care s-ar fi sprijinit afirmaţia lui Ponta, în afară de reacţia menţionată la punctul 1. – ce va urma în ceea ce-l  priveşte? ce va face preşedintele în sensul de a nu mai tolera comportamentul din campanie al premierului? îl va pune la colţ pe coji de nucă, îi va da cu linia la palmă sau îi va cere demisia?

Reacţia preşedintelui, în sine, este bună. Modul în care a reacţionat, însă, este discutabil. Pentru că cel mai mare risc acum este ca Ponta să aibă ocazia să rîdă în faţa celui de-al doilea preşedinte sub care îşi exercită prim-ministeriatul şi să-şi continue netulburat comportamentul de pînă acum.

Iar din toată povestea, pînă la urmă, tot Iohannis să piardă, cel puţin la capitolul imagine, afectată deja puternic de lipsa de reacţie şi de implicare de pînă acum.

(Foto: click.ro)

Cardul de sanatate se bazeaza pe un sistem facut de o companie aflata in insolventa

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat pînă în prezent patru baze de date: SIUI, SIPE, DES și CEAS. Toate cele patru sisteme de bază de date sînt făcute să interacționeze cu cardul de sănătate, însă birocrații care le-au gîndit au omis un lucru esențial: bazele de date nu comunică între ele!

În principiu, bazele de date stochează informații necesare și pot demonstra dacă un pacient a ajuns sau nu într-o clinică, de ce servicii medicale sau de ce medicamente a beneficiat, ce medic a avut grijă de el.

După cum spuneam, cele patru programe au fost implementate greșit de la început, însă punctul culminant aa fost atins odată cu lansarea programului CEAS. Programul a pornit, cel puțin teoretic, de la 1 mai 2015, însă cu toate acestea, medicii de familie au fost obligați să îl acceseze încă de la 1 ianuarie 2015.

Ministerul Sănătății nu a dezvoltat niciodată programe perfecte. Toate au avut probleme la început, însă ulterior, datorită companiei IT care a dezvoltat fiecare program în parte și datorită mesajelor primite de la utilizatori, acestea au fost îmbunătățite, astfel încît putem spune astăzi că SIUI, SIPE și DES sînt funcționale și ajută foarte mult sistemul medical. Unul dintre motivele pentru care aceste sisteme au fost îmbunătățite în timp a fost acela că toate au avut un forum de suport. Altfel spus, pentru neinițiați, pe aceste forumuri intrau și discutau direct experții de la compania IT care a lansat programul respectiv și utilizatori. Toate bazele de date au fost realizate de SIVECO, mai puțin DES care a fost făcut de UTI. În toate cazurile însă, programatorii de la cele două companii urmăreau atent forumul de discuții, acolo unde utilizatorii postau problemele. De cele mai multe ori, problemele generate fie de interfață, fie de programare erau remediate într-un timp relativ scurt. Treptat, toate cele trei programe au devenit prietenoase cu utilizatorii.

CEAS-ul pe care nu-l întoarce nimeni

Ei bine, sistemul CEAS nu beneficiază de un forum de suport din partea companiei care a realizat softul. Firesc, utilizatorii au cerut explicații de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Aceasta însă refuză să răspundă la întrebări și invocă faptul că au oferit soft gratis. Despre acesta vom vorbi mai jos. Președintele Casei susține chiar că de vină sînt furnizorii privați de soft, deoarece nu și-au updatat aplicația. Aceștia din urmă acuză însă faptul că habar nu au ce să dezvolte, în condițiile în care nu au primit nici suport și nici măcar specificații!

Șeful Casei uită însă să spună că acesta este primul caz din lume în care o platformă ce urmează a fi folosită de zeci de mii de utilizatori nu beneficiază de suport tehnic și de un forum unde să se dezbată problemele generate de sistem. Astfel încît, orice întrebare ar avea utilizatorii, primesc un răspuns dezarmant: ați postat greșit, nu mai puneți întrebări aici!

Inițiativa privată

În acest context, furnizorii de soft, companiile private și medicii de familie care utilizează acest soft s-au organizat și au creat mai multe forumuri de discuții pe Google plus, unul dintre ele chemîndu-se chiar CNAS-CEAS.

Furnizorii de soft discută între ei, dar și cu medicii de familie, pentru a vedea cum pot îmbunătăți un sistem informatic născut bolnav și care în prima săptămîna de funcționare a cedat după mai puțin de 14.000 de accesări, deși a fost creat pentru a susține 14 milioane de carduri de sănătate.

Chiar și așa însă, problemele nu vor putea fi rezolvate rapid, în condițiile în care nu există suport tehnic, deoarece și medicii și spitalele au soft propriu. Unii medici de familie sau unele spitale au totuși un soft comun, de la Siveco, primit pentru proiectul SIUI, despre care vă spuneam mai sus. Softul însă era funcțional doar pentru raportare. Nu are integrată medicația, foaia de observație și celelalte informații ce trebuie raportate la Casă despre situația unui pacient. De aceea, mulți au refuzat să-l folosească. În aceste condiții nu a fost acordat suport pentru cei care implementează. În mod normal, pentru a folosi acest sistem, trebuie să instalezi o aplicație. Astfel, dacă un spital are cîteva sute de stații de lucru (calculatoare, laptopuri, tablete, telefoane mobile), trebuie să le instaleze pe toate. Evident, cînd apare o nouă versiune, aceasta trebuie reinstalată pe fiecare stație de lucru, separat! Or, acest lucru necesită timp și resurse umane importante, ceea ce duce la blocarea parțială a activității. Este evident deci de ce utilizatorii au fugit de acest soft.

Cum poate fi dezvoltat în continuare? Nimeni nu știe!

Novensys – face softul și intră în insolvență

La baza CEAS există o aplicație care are la bază un pachet SDK dezvoltat de firma Novensys. Între timp însă, compania a intrat în insolvență. Astfel, aceștia nu mai asigură nici un fel de suport, deși oficiali de la Casa de Asigurări de Sănătate le recomandă chiar și acum utilizatorilor nemulțumiți de cum funcționează aplicaţia, să meargă la ei.

Ironic sau nu, Casa de Asigurări de Sănătate susține că utilizatorii trebuie să folosească ultima versiune SDK. Utilizatorii care o folosesc pe aceasta au, însă, o problemă, căci aplicațiile SIUI folosesc o versiune anterioară. Din ce am discutat cu unii utilizatori, ultima versiune este și singura care nu funcționează.

(Foto: gandul.info)

Aruncati papioanele in aer, cine nu e acuma comunist e fraier!

A declarat ieri, printre multe altele, Nicolae Breban, academician, proaspăt propus preşedinte al Consiliului Consultativ al ICR.

Halucinanta caracterizare a regimurilor totalitare ca medii fertile creaţiei nu este nici pe departe singura declaraţie absolut revoltătoare din ceea ce s-a constituit, înţeleg din relatarea lui Ovidiu Simonca din Observator Cultural, într-un adevărat discurs al resentimentului, al josniciei, plin de jigniri şi contradicţii, o oroare în sine oriunde în spaţiul public, de neconceput şi, în mod normal, intolerabil la ICR.
Dar a fost tolerat. De Radu Boroianu, preşedintele ICR, votat săptămîna trecută de Senat, la propunerea PSD – PLR. Mai mult, nici măcar o reacţie de dezaprobare nu s-a făcut auzită, nici o tentativă de a opri atacurile nu a avut loc. Toată ura adunată într-un om bătrîn, tot veninul la adresa unor oameni care personal nu i-au făcut nimic a fost lăsat să se reverse pînă la epuizare. O mizerie, o bătaie de joc!
Cît despre ce va promova ICR de acum încolo, e clar. Protocronism resuscitat.  La un loc cu recrudescenţa naţionalistă de sorginte estică şi posibil – de ce nu, în atari condiţii?! – cu dacul de şapte metri, tunelurile de sub Carpaţi şi spiriduşii care au ascuns aurul la Roşia Montană, nu înţeleg de ce mai avem nevoie să ieşim în lume, şi de ce nu vine lumea la noi, să ni se închine şi să ne aducă ofrande. Nişte neuroleptice, calmante şi antipsihotice ar fi binevenite oricînd.

 

Mai mult om de cultură decît om politic, mă gîndesc că preşedintele Iohannis trebuie să fie foarte mîhnit de cele întîmplate. Tocmai ce se arăta îngrijorat săptămîna trecută, în Italia, la o întîlnire cu studenţii români de acolo, că se schimbă conducerea ICR „pe şest”, şi iacătă! Nu numai că s-a schimbat, dar e departe de ceea ce spera dînsul.

 

‘ICR este o institutie care tine de ceea ce numim diplomatie publica. Este o institutie creata pentru a duce imaginea pozitiva a Romaniei mai departe, pentru a arata unei lumi intregi care este valoarea enorma a culturii romanesti, care sunt valorile noastre si care sunt credintele noastre. […] Din acest motiv, ceea ce se intampla in aceste zile la ICR, unde tocmai se schimba pe sest conducerea, ma ingrijoreaza. Eu cred ca ar fi nevoie de o dezbatere publica pentru a reusi impreuna sa vedem ce dorim de fapt de la ICR, cum vrem sa restructuram institutul sa-l facem performant in sensul mentionat. Este nevoie de profesionisti, de oameni care stiu cum se construieste un proiect cultural, ce inseamna managementul cultural in secolul XXI’.  – Hotnews

 

Iar ca să nu-l mai găsească în „pul desculţ”* astfel de situaţii, avînd în vedere că vorbim de literatură –  „Baltagul”, mai precis – cel mai bine cred că ar fi să apeleze la înţelepciunea din folclor: „Stăpîne, stăpîne, mai cheamă şi-un cîne”. Poate fi şi Buldogul, ştie dumnealui ce şi cum.
* Se spune că Regina Elisabeta, căutîndu-l prin palat pe Regele Carol şi găsindu-l după o draperie cu o servitoare, l-a întrebat ce face acolo. Şi cum răspunsul a fost că învaţă să vorbească româneşte, regina s-a mirat: bine, bine, dar în pul desculţ?
Notă: despre Horia-Roman Patapievici, Breban a spus că „nu era un om prost, din păcate s-a întîmplat cu el ce se întîmplă cu unii care sînt umflaţi excesiv, i s-a părut că este un fel de guru al culturii româneşti.”
„Haimana ordinară”, l-a stricat anturajul.
(Foto: adevarul.ro)
Later: e puţin paradită platforma, am să iau cît de curînd legătura cu nişte factori de decizie tehnică.

 

Normalitatea bataii de joc

Dacă pînă mai ieri, singura realizare a preşedintelui în funcţie era transformarea soţiei în instituţie – şi nu-i puţin lucru, deşi unii l-au promovat şi chiar continuă să o facă de parcă ar transforma apa în vin. Sau bere, mă rog, după preferinţe – acum a reuşit cu adevărat un miracol. Învierea lui Ponta din moartea politică care părea să se fi întîmplat în 16 noiembrie trecut.

Dar nu. Ca şi cum nu am constata şi singuri că Ponta zburdă mai vesel şi mai arogant ca niciodată, de parcă tot ce-i lipsea era pierderea prezidenţialelor, prim-ministrul ţine să ne şi spună că relaţia cu preşedintele a trecut de normalitatea despre care vorbeau amîndoi pînă acum şi, mai nou, este „impecabilă”. Şi că „îl susţine din toată inima”!

Rămîi trăsnit! Aşa concordie nici pe vremea lui Iliescu-Năstase parcă n-am văzut. Zici că Iohannis a fost, de fapt, candidatul PSD la preşedinţie. Ceea nu face decît să ne reamintească de USL şi de actele de bravură care „nu au fost comunicate cum trebuia” la timpul lor, de unde reacţia Uniunii Europene şi a SUA în 2012, de exemplu.

Dacă politica „altfel” şi normalitatea prea mult invocate de Iohannis – de fapt, singurele lucruri pe care le repetă, parcă singurele pe care le ştie – asta înseamnă că, în locul unei proiecţii a unei Românii pe care şi-o doreşte, a unei viziuni legate de ţara asta, atunci avem de-a face cu normalitatea bătăii de joc.

Nu a reacţionat la ameninţările ambasadorului rus la Bucureşti, nu a reacţionat la jignirile aruncate de Tăriceanu, preşedintele Senatului, al doilea om în stat,  diasporei – datorită căruia este preşedinte! – nu va reacţiona nici la o banalitate ca declaraţia de ieri a ministrului de Finanţe Teodorovici, membru al guvernului cu al cărui şef are o relaţie „impecabilă”:

Cine vrea să dea bacşiş băiatului care aduce pizza merge la unitate pentru bon fiscal. – Mediafax

Mai precis:

Dacă doriţi să lăsaţi un bacşiş, mergeţi la unitatea respectivă, iar acolo, pe casă, bate bonul fiscal, bacşişul respectiv, şi asta este. Sau cu taxiul, vreţi să mă întrebaţi şi de taxiuri, dacă mergeţi cu taxi?”.

 Nu cred va reacţiona la ceva. Ferm, clar, punctual, nu scandalagiu, aşa cum tot mai mulţi îl califică, printre altele, pe fostul preşedinte Băsescu. Nu scrie în Constituţie explicit la ce are dreptul să reacţioneze, nu-i traduce cineva Constituţia pe înţeles, nu ştiu. Ce ştiu din ce văd e că mobilierul vechi şi prăfuit de la Cotroceni, cel de care se plîngea fosta purtătoare de cuvînt, Tatiana Niculescu-Bran, s-a îmbogăţit, de fapt, cu o nouă piesă.

PS: Încerc să mă adaptez vremurilor noi – normale şi altfel –  aşa că sînt în vacanţă. De unde vă trimit astă carte poştală, ca să ştiţi despre mine că sînt chiar foarte bine, pînă citesc ştirile din ţară. Şi nu numai.

(Foto: adevarul.ro)