Author Archives → Florina Neghina

Ce se mai poarta? Tendinte Cotroceni, iarna 2014, primul mandat.

1. Cuvinte.

Tatiana Niculescu Bran este „purtătoare de cuvânt a Preşedintelui României, Klaus Iohannis”, aşa cum scrie pe pagina oficială de Facebook, deschisă de curînd, după închiderea contului personal. Pe această pagină este de aşteptat să găsim ştiri şi documente referitoare la activitatea preşedintelui, să fie legătura între preşedinte şi presă/cetăţeni. Cu alte cuvinte, să genereze conţinut. În schimb, pînă acum, pagina este majoritar agregatoare de ştiri. Articole pozitive, din presa străină, referitoare la Klaus Iohannis. Cu extrem de puţine excepţii, una notabilă, după părerea mea, despre Octav Bjorza, decorat de preşedintele Iohannis în 22 decembrie. Şi despre care Tatiana Niculescu Bran scrie că „a supravieţuit torturilor şi închisorilor comuniste datorită unei extraordinare poveşti de dragoste”.

 Pînă acum, spuneam, pentru că ieri, pe pagina Tatianei Niculescu Bran a apărut următorul text:

 

Cotroceni – 25 de ani de “baronizare”Prima mea săptămână la Palatul Cotroceni: între înțepenirea instituției și nerăbdarea de a vedea cât mai curând semnele schimbăriiPalatul Cotroceni a devenit reședința președinției României imediat după 1989, odată cu preluarea puterii de către Ion Iliescu. Multe birouri mai păstrează încă mobilierul vetust din vremea comunismului, covoare înflorate pe fond roșu închis, perdele grena, canapele cu perne de catifea de un gust îndoielnic și, peste toate, mirosul îmbâcsit al hotelurilor comuniste. Te aștepți ca, dând la o parte colțul unei cortine care acoperă o ușă, să găsești, expus la loc de cinste, vreun portret al lui Nicolae Ceaușescu. Opulența unor birouri imense și întunecate se combină cu starea precară a instalațiilor sanitare. Pe holuri, doamne în halate au aerul că trebăluiesc de zor. Niște oameni copleșiți de respect deschid și închid uși. Unde sunt portari ceremonioși, te-ai aștepta să fie și pitari, paharnici, medelniceri, stolnici ori cluceri. Dar la Cotroceni nu se mănâncă, deși angajații administrației petrec 10-12 ore pe zi la locul de muncă. Nu există cantină, nu există nici măcar un chioșc cu napolitane expirate și Coca-Cola. În schimb, dacă ți-e sete, formezi un număr de interior și cineva sosește cu o tavă pe care se află o sticlă cu apă și un pahar. “Permiteți să mă prezint: sunt cutare (plus grad SPP) și v-am adus apa. Vă rog să semnați acest bon.” Și semnezi bonul de plată din care rezultă că ai consumat la data de… o sticlă cu apă. Cei care au lucrat prin birourile președinției de-a lungul a 25 de ani vor fi trăit cu satisfacție această coregrafie a stăpânirii. Când e să clintești birocrația locului sau ai idei despre cum ar trebui să meargă lucrurile, vechii angajați ai administrației (unii sunt acolo de pe vremea lui Ion Iliescu) îți dau un singur răspuns, că nu se poate sau că trebuie îndeplinite condiții atât de complicate încât te lași păgubaș. Străbătând culoarele Palatului, înțelegi mai bine România celor 25 de ani de la căderea comunismului, cu bune și cu rele, cât și cultura “baronului” local. Înțelegi, mai ales, cât de urgentă e nevoia de schimbare a administrației (prezidențiale și nu numai), de “debaronizare” la toate nivelurile, și de așezare în prezentul secolului XXI.[sursa foto: http://goo.gl/6Lkrdx]

Ce nu înţeleg din nemulţumirea purtătoarei de cuvînt a preşedintelui Iohannis:
– de ce şi-a mai schimbat cover-ul cu prăfuitul, anostul, neschimbatul de pe vremea comuniştilor interior de palat, cînd precedenta fotografie era un superb peisaj de iarnă cu grădina palatului? Oricum, zăpada acoperea ceva urme comuniste, în cazul în care ar exista şi acolo;
– de ce nu solicită premierului suplimentare de buget pentru administraţia prezidenţială, în vederea înlăturării urmelor comuniste, mai precis de redecorare conformă timpului istoric pe care-l trăim?
– cum au supravieţuit foştii consilieri prezidenţiali în asemenea condiţii inumane de lucru, fără cantină, mai precis, 10-12 ore pe zi? Cristi Hrituc, ajută-mă, te rog, veneai cu mîncare în sufertaş sau cu pacheţel de acasă?

Ce înţeleg din ce în ce mai bine, pe zi ce trece: că vin vremuri vesele. Vorba vine, că aşteptam lucruri bine făcute, începînd chiar cu alegerea şi modul în care se prezintă consilierii preşedintelui.

Şi acum foarte serios, a te plînge de faptul că nu ai cantină (ori măcar un chioşc) la palat şi de felul în care arată acesta, în condiţiile în care în străinătate s-a votat stînd ore în şir la coadă, în ploaie şi frig, cu copii mici de mînă sau în cărucioare, leşinînd de epuizare şi cu trataţie de gaze lacrimogene, în anumite locuri, în dispreţ total faţă de cetăţenii români de acolo, este, din punctul meu de vedere, ori completă inadecvare funcţiei ocupate, ori continuarea atitudinii de dispreţ faţă de aceştia, cel puţin.

Şi 2: de ce Tatiana Niculescu Bran nu ne comunică, conform fişei postului, ştiri privind agenda şi activitatea preşedintelui? Foarte interesant de ştiut ar fi ce s-a discutat în cadrul întîlnirii dintre preşedinte şi premier, de exemplu, în 22 decembrie*. La fel, mă aşteptam la un anunţ privind întîlnirea preşedintelui, programată astăzi, cu Ministrul Apărării, cel de Interne şi cel de Externe. Consideraţiile personale ale doamnei privind aspecte ale locului de muncă pot fi, eventual, incluse într-un interviu, într-o carte, în ce doreşte dînsa, dar nu înţeleg de ce se află pe pagina oficială a purtătorului de cuvînt. Unde nu confesiuni este normal să citim, ci cu totul altceva.

*Despre întîlnirea Iohannis – Ponta, Adrian Pătruşcă a scris pe Facebook:

Adrian Pătrușcă
22 Decembrie la 14:42 ·
Ponta după întâlnirea cu Iohannis: „Lucrurile intră pe făgașul normal”
Mi-e frică!
Ceea ce poate constitui o altă problemă, comunicarea, şi în situaţia în care îl priveşte pe preşedinte, este lăsată în grija PSD?
Later edit:
Ce a înţeles purtătoarea de cuvînt din comentariile la postarea precedentă pe Facebook. Ce legătură este între nemulţumirile doamnei privind locul de muncă şi faptul că se află în slujba cetăţenilor, eu nu pot înţelege.

Vă mulțumesc tuturor pentru comentariile la articolul meu despre administrația și birocrația anacronice ale Cotrocenilor din ultimii 25 de ani. Într-adevăr, așa cum unii dintre dvs. au remarcat, e vremea ca lucrurile să se schimbe tocmai pentru că administrația și funcționarii ei printre care mă număr acum sunt acolo în slujba cetățenilor și nu invers.

Nu terorizati teroristii!

Nu le restricţionaţi dreptul de a ne ucide şi, în acelaşi timp, dreptul de a avea parte de tratamente civilizate şi procese conforme cu legislaţia civilizaţiei pe care vor să o distrugă. Este scopul lor declarat, iar noi nu avem voie să ne apărăm. Ei să aibă drepturi oferite de noi, civilizaţii, în timp ce la ale noastre să renunţăm.

Este concluzia implicită a raportului Comisiei Feinstein – senator democrat de California – privind închisorile secrete ale CIA, raport pritocit de mai bine de trei ani şi publicat săptămîna trecută – întîmplător, desigur – cu puţin timp înainte ca majoritatea în Senatul american să fie preluată de către republicani, în urma alegerilor din noiembrie curent.

În peste 500 de pagini făcute publice, din cele peste 6000 existente, sînt descrise nu atrocităţile săvîrşite de terorişti pe pămînt american, ci tortura la care au fost supuşi cei capturaţi, de către bestiile CIA. Cele aproape 3000 de victime ale atentatelor din 11 septembrie 2001 devin, după 13 ani, insignifiante pe lîngă dreptul teroriştilor de a nu fi torturaţi. Nu din sadism, nu ca răzbunare, ci în scopul obţinerii de informaţii privind următoarele atacuri planificate, în scopul salvării cine ştie cîtor vieţi omeneşti nevinovate.

Dar ce contează?! Din media occidentală de stînga pornit, tăvălugul revoltei împotriva torturii cuprinde din ce în ce mai multe minţi. Tortură aplicată de lumea civilizată, în secolul XXI? De neconceput! Ori sîntem civilizaţi, ori nu mai sîntem. Waterboarding, hrănire şi hidratare rectale, privare de somn, muzică, metale grele, la maximum? Atrocităţi, fără discuţie. De care au suferit bieţii „luptători pentru libertate”, cum probabil vom fi obligaţi să le spunem în curînd, conform corectitudinii politice. În ce context şi în ce scop, nu contează. Cum nu contează nici că în raport nu figurează nici o depoziţie a vreunui membru CIA, astfel încît aceştia abia îşi mai fac auzite părerile acum, după izbucnirea scandalului.

Iar ce spun ei, mai vocal sau mai timid, subiectul fiind extrem de sensibil, contrazice concluziile raportului. Au fost obţinute informaţii foarte importante prin aplicarea „enhanced interrogation tehniques”. De la unii din cei mai feroce terorişti. De la acei aşa zişi oameni, unii de o inteligenţă uimitoare, şi aici umanul din ei se opreşte. Umanitatea lor pretinde însă procese corecte, desfăşurate pe pămînt american, adică exact pe pămîntul pe ai căror locuitori de drept doresc să-i ucidă. Adică acolo unde publicitatea unui proces le-ar permite să-şi propage aberaţiile şi să-şi promoveze cauza criminală cu mult mai uşor decît în mod uzual.

Şi totuşi, aflînd acestea – în rezumat – cît de naiv poate cineva să fie ca să creadă că s-ar fi putut proceda altfel cu aceste exemplare compatibile genetic numai cu oamenii, în accepţiunea deplină a termenului? Nici măcar în categoria „prizonieri de război” nu se încadrează, nu sînt membri ai unei armate regulate, recunoscute internaţional, cu însemne, grade şi ierarhie specifice, clar definite, aparţinînd unei entităţi statale. Nu a existat niciodată nici o declaraţie oficială de război măcar. Este un război, dar unul neconvenţional, purtat cu arme şi metode neconvenţionale, cu un inamic aflat, posibil, pretutindeni. Cum poţi apăra lumea de atacurile acestuia? Cînd ai datoria, ca instituţie a statului, să protejezi populaţia civilă şi militară de atacuri care pot fi mai devastatoare chiar decît cel din 11 septembrie 2001?

Nu încerc să justific tortura în sine, care este condamnabilă, fără discuţie. Precizez doar contextul în care  au fost folosite metodele de interogare precizate în raport şi scopul, repet, prevenirea altor atentate, mai grave sau mai puţin, dar soldate cu pierderi de vieţi omeneşti şi, de ce nu? – cu posibila capturare a unor arme moderne, sofisticate, destinate, ulterior, altor şi altor atacuri. Pentru că „religia păcii” este cea care pacifică prin  subjugare în cele mai umilitoare moduri, prin schingiure, lapidare, decapitare, spînzurare, execuţii sumare, atentate. Fără nici un proces, conform unui singure dar pretins atotputernice judecăţi: nu i te supui.

În aceste condiţii, noi, lumea civilizată, ce ar trebui să facem? Să-i tratăm pe terorişti conform principiilor şi regulilor noastre actuale, moderne, acumulate în milenii de existenţă? Să oferim procese corecte şi încarcerare corespunzătoare celor capturaţi, timp în care, la un ceai şi un fursec, să ne spună de bunăvoie unde au planificat următorul atac? Cît de naivi, cît de lipsiţi de instinct de conservare am fi în asemenea situaţie? Gradul de civilizaţie însuşi la care am ajuns ne-ar condamna pe noi, ne-ar oferi ca victime, în acest caz, unor brute şi unui mod de viaţă aparţinînd Evului Mediu.

Numai că tocmai gradul acesta de civilizaţie, moştenit,  ne obligă să-l păstrăm. Şi conform lui, să preţuim şi să apărăm viaţa. Pusă în pericol de barbari de o cruzime greu de descris, pentru care, opus principiilor noastre, viaţa omenească nu are nici o valoare.

Publicarea Raportului Comisiei Senatoriale Feinstein are consecinţe greu previzibile practic, dar anticipabile teoretic. Scăderea încrederii partenerilor externi (Polonia, Lituania şi România aflîndu-se, de exemplu, pe lista ţărilor care au găzduit închisori secrete CIA), vulnerabilizarea acestora la atacuri, scăderea încrederii cetăţenilor americani şi nu numai într-o instituţie vitală pentru apărare, punerea în pericol a vieţii unor agenţi, distrugerea unor reţele, dificultatea crescîndă pînă la imposibilitatea culegerii de informaţii importante pentru siguranţa lumii libere, acte de răzbunare ale teroriştilor, de la răpiri şi decapitări pînă la atacuri cu număr de victime imposibil de estimat.

Aşadar, cui foloseşte, pînă la urmă, publicarea Raportului Feinstein? Nouă, lumii civilizate, ori inamicilor noştri, transformaţi de acest raport din călăi în victime?

Mindri ca sintem romani

La mulţi ani, România, la mulţi ani, români! Oriunde ne-am afla, nici mai buni, nici mai răi decît alţii, am dovedit din nou, de curînd, că sîntem, în primul rînd, în momente extrem de importante, uniţi. Pentru orice altceva avem restul anului la dispoziţie, azi e zi de voie bună şi de satisfacţie a lucrurilor bine făcute, împreună.

PS: Se şurubăreşte la sistemul de comentarii, s-a luat legătura cu factorii de decizie şi se va rezolva problema în cel mai scurt timp posibil.

PPS: S-a rezolvat, dar deocamdată pe stil vechi, nu pe Disqus.

Homosexualii, casatoriile si adoptiile, norma si normal

Natalie Ester, pe Facebook – „Care va sa zica, e NORMAL ca doi alcoolici analfabeti cu grave tulburari comportamentale si fara niciun statut in societate sa aiba libertatea de a forma o familie si de a se inmulti STRICT pentru ca sunt heterosexuali dar este ANORMAL ca doi indivizi decenti, educati, civilizati si demni sa aiba libertatea de a forma o familie si de a adopta copilul abandonat intr-un orfelinat de primii doi mentionati STRICT pentru ca sunt homosexuali?”

E o confuzie aici. Nu e vorba de normalitate, ci de normă. Norma familie monogamă, formată din femeie şi bărbat, norma de extracţie iudeo-creştină. Acea civilizaţie iudeo-creştină care este fundamentul civilizaţiei occidentale de astăzi. Dacă doi homosexuali, doi  indivizi decenţi, au posibilitatea legală să se căsătorească şi să crească copii, schimbăm norma. Dacă doi beţivi, doi analfabeţi, doi tulburaţi comportamental, ea şi el, fac copii, avem doar o disfuncţionalitate în cadrul normei existente. Disfuncţionalitate care poate fi rezolvată funcţie de standarde de sănătate, de bună dezvoltare, de moralitate. Sau care nu poate fi schimbată. Dar disfuncţionalităţi se manifestă în cadrul oricărei norme, aşa că de ce am schimba norma? Şi pe ce criteriu să o schimbăm?  Funcţie de studii absolvite, de certificate de bună purtare în societate, de dovezi de stăpînire a manierelor elegante? Adică pe criteriile de civilizaţie la care a ajuns astăzi lumea liberă, fundamentîndu-se exact pe valorile civilizaţiei din care provine norma. Sigur, şi cei doi indivizi decenţi pot ajunge la un moment dat beţivi, violenţi şi mîrlani, că doar nu există garanţii, ci doar premise de parcurs optim, deci şi în cadrul cuplului lor pot apărea disfuncţionalităţi şi atunci, pentru ce am mai schimbat norma? Deci, dacă aceleaşi disfuncţionalităţi, aceleaşi abateri de la normalitate pe care le găsim la cuplurile heterosexuale se pot găsi şi la cele homosexuale, atunci la ce bun să mai schimbăm norma?

De fapt, invocarea unor criterii de civilizaţie după care ar trebui să schimbăm norma spune clar că homosexualii sînt superiori heterosexualilor. Ei nu sînt oameni, ei nu se pot îmbăta, ori dacă o vor face vreodată nu vor deveni alcoolici, ei nu se vor certa, nu-şi vor da cu tigăile în cap, nu vor deveni violenţi în nici un caz şi sub nici o formă de  manifestare, ei vor trăi fericiţi pînă la adînci bătrîneţe. De ce? Există garanţia că aşa se va întîmpla? Nu sînt şi ei oameni, cu calităţi şi defecte ca noi ceilalţi? Ei bine, nu, ideea astfel acreditată este că ei sînt supraoameni. O minoritate formată din supraoameni. Şi atunci unde mai este egalitatea între noi şi ei? În fapt, schimbarea normei, acordarea dreptului de a întemeia familii şi de a adopta copii acestei minorităţi – care prezintă, însă, o deficienţă majoră, aceea de perpetuare şi nu, atenţie! – o disfuncţionalitate  – nu face altceva decît să anuleze egalitatea dintre noi şi ei, făcîndu-i pe ei mai egali decît noi.

Aşadar, rezolvarea unor disfuncţionalităţi, a unor abateri de la normalitate,  nu se poate face prin schimbarea normei, în favoarea unei minorităţi pretins superioară, dar incapabilă în termeni de perpetuare, de supravieţuire a speciei, în ultimă instanţă.

Ciutacu are penthouse, dar si mindria lui de familist

Dintr-o anchetă a revistei Kamikaze din aprilie 2011 aflam că Victor Ciutacu, una dintre cele mai mai revoltate şi mai puternice voci ridicate din trustul Intact în apărarea săracilor, năpăstuiţilor soartei, oprimaţilor de tirania băsesciană, este el însuşi unul dintre aceştia. Luptătorul pentru eradicarea injustiţiei sociale locuia încă din anul 2000 într-o locuinţă socială închiriată de la primărie pentru care plătea 30 euro pe lună chirie. Cît de mici erau veniturile familiei Ciutacu sau/şi ce dizabilităţi prezentau membrii ei pentru a avea dreptul să ocupe o asemenea locuinţă nu are nici o importanţă, după propriile-i spuse, din moment ce statul nu avusese altceva să-i dea. Pentru că statul, în concepţia apostolilor dreptăţii din trustul voiculescian, este obligat – nu contează de unde face rost, nu contează de la cine ia – să dea. Iar dacă nu-i capabil să dea un şi-un BMW seria 3 la scară, măcar cu un acoperiş social deasupra capului şi tot le e dator.

Dintr-o anchetă a Centrului de Investigaţii Media, publicată ieri, aflăm că, între timp, soarta crudă şi nedreaptă a obligat firma la care acţionar unic şi administrator este soţia lui Victor Ciutacu să scoată din bani proprii 200 00 de euro plus TVA pentru achiziţionarea unui penthouse modest, de numai 330 metri pătraţi, statul nemaifiind în stare să-i asigure şi aşa ceva. Dar în ciuda faptului că locuieşte acolo de peste o jumătate de an, Ciutacu are mîndria lui de bărbat, de familist, ca urmare nu poate să stea în casa firmei nevestei fără să aibă şi el acolo o brumă de agoniseală, un ceva al lui, personal, chiar dacă-i cu chirie de la stat.  Aşa că a păstrat şi locuinţa socială din blocul P22C în care a locuit peste 12 ani. Este singura explicaţie pe care o găsesc pentru faptul că o familie care ar avea într-adevăr dreptul la respectiva locuinţă nu poate să o ocupe. Altfel aş fi nevoită să constat că, din lupta pentru drepturile şi traiul decent al amărîţilor din ţara asta, singurul lucru pe care l-a reuşit pînă acum Ciutacu este privatizarea dreptăţii. E dreptatea lui şi ce-i al lui e al lui, nu contează de unde, nu contează de la cine.

PS Vedeţi şi Geniul care locuieşte la stat

Foto: antena3.ro

O zi din activitatea opozitiei

În plină ofensivă a USL asupra justiţiei, în completă derivă economică, în degringolada totală din sănătate, învăţămînt, finanţe, externe, sub tăvălugul iniţiativelor şi schimbărilor cînd halucinante, cînd groteşti, ale puterii, în condiţiile în care sîntem guvernaţi doar de incertitudine, impostură şi minciună, poate vă întrebaţi, totuşi, ce face ceea ce ar trebui,  într-o democraţie funcţională, să se numească şi să acţioneze ca opoziţie.

Dacă vă gîndiţi cumva la PPDD, ceea ce nu cred, dar să zicem că s-ar întîmpla, aflaţi că se descurcă mai mult decît onorabil pînă acum, cu luări de cuvînt pertinente, discurs clar, ofensiv şi impecabil ţintit, oratorie de excepţie, expunere mass media mai mult decît suficientă şi o remarcabilă părăsire a lucrărilor parlamentului, în şedinţa dedicată modificărilor aduse statutului parlamentarilor. În ceea ce priveşte, însă, spărtura în fragmente mici a defunctei ARD, cel mai bine vă poate edifica ziua de ieri.

Cum necesitatea găsirii unui prezidenţiabil pentru următorul scrutin şi identificarea şi sancţionarea vinovaţilor pentru dezastruosul procent obţinut în decembrie, sînt, se pare, stringente, comparativ cu actualitatea imediată, preocupările foştilor lideri ARD s-au îndreptat, evident, către primele.

Astfel, consider că putem fi absolut liniştiţi că se va duce o bătălie crîncenă, serioasă şi responsabilă pentru ca cel mai bun şi cu cele mai multe şanse de izbîndă să fie desemnat candidatul “dreptei” în 2014, din moment ce declaraţiile zilei au fost următoarele:

Adriean Videanu, prim-vicepreşedinte PDL, a spus la TVR că ar fi dispus să candideze din partea PDL pentru cea mai înaltă funcţie în stat, dacă partidul i-ar cere acest lucru: “Dacă partidul va considera că trebuie să fac evaluarea, de ce nu?”. Şi mai precis, în privinţa candidatului:“Avem. Sigur ca da. Avem mai mulţi, care sînt în competiţie. Din păcate nu vă pot spune”.

La rîndul său, preşedintele PFC, Mihai Răzvan Ungureanu, s-a remarcat, în acelaşi sens, pe Facebook, cu o postare încărcată de nostalgie: “Parafrazand o replica binecunoscuta: ce blestem pe tara noastra sa aleaga intre doi absolventi de Istorie…”

În ceea ce îl priveşte pe fostul prim-ministru, mă simt obligată, pentru acurateţe, să vă atrag atenţia şi asupra activităţii politice extraparlamentare concrete pe care o susţine. Aşa că, tot de pe Facebook, am aflat că: “Postare de miezul noptii: dupa ziua de ieri, cand Puterea ne-a demonstrat – nu doar parlamentarilor, ci tuturor romanilor – ca ne calca in picioare fara nici o remuscare, ziua de azi a venit ca o veste buna. La filiala noastra din sectorul 2 Bucuresti am avut o lunga si animata discutie despre viitorul oamenilor seriosi si de bun simt in politica, iar la sectorul 3 am inaugurat noul sediu de filiala. Lume multa – membri ai Fortei Civice, membri ai ICCD, simpatizanti si… viitori colegi. Va multumesc tuturor pentru ospitalitate si caldura prieteneasca. Portile sunt acum deschise; cine crede ca Romania trebuie altfel construita si asezata e binevenit alaturi de noi. Atata incredere matura in ceea ce putem face si atata hotarare nu vezi in fiecare zi.”

Cum asemenea bune intenţii şi asemenea dorinţă de coagulare a binelui, frumosului şi utilului în politică nu mai comportă comentarii, mai rămîne de menţionat, în aceeaşi linie  de consecvenţă în reconstrucţie,  activitatea preşedintelui PDL, Vasile Blaga. Care, prezent la o şedinţă de analiză a organizaţiei PDL Dâmboviţa, şi-a reconsiderat poziţia dură exprimată acum o săptămînă, privind excluderea din partid a primarilor care au făcut campanie pro-USL, adoptînd o poziţie concesivă, dătătoare de speranţă: ”Este o organizaţie vie, conştientă de problemele de construcţie pe care le are, ca de altfel în tot partidul, care a luat şi nişte măsuri organizatorice astăzi. Sunt primele, le vor lua în continuare. Este o organizaţie puternică. Ceea ce mă interesează este nu îndepărtarea unor oameni din partid, chiar dacă unii dintre ei nu mai au ce căuta printre noi, din moment ce au militat clar pentru adversarii noştri, dar mă interesează în primul rând câţi oameni vin în partid. Suntem într-o perioadă de reconstrucţie şi din acest punct de vedere”.

Aşa că tot ceea ce mă mai frămîntă acum este soarta lui Sever Voinescu în PDL. Ameninţat şi el cu excluderea din partid, pentru susţinerea în campania electorală a Mariei Stavrositu – PPDD, acesta se întreba luni noapte, da, tot pe Facebook: “Am ajuns acasă acum 10 minute, obosit din cale-afară. Azi, nici n-am avut vreme să aflu ce s-a întîmplat cu mine. Știe cineva să-mi spună ce a decis BPN al PDL în legătură cu mine? Mai sînt membru PDL?”

PS: Mai multe despre plecarea Mariei Stavrositu (care a candidat la Constanţa împotriva lui Gigi Chiru – PDL şi Mircea Baniaş – PC) din PDL, aici.

Later edit: Aflu acum că nu mai am chiar nici un motiv de îngrijorare, nici Sever Voinescu nu a fost exclus din PDL. Sper că ştie şi el.

Comisia Macovei, dai intr-unul, tipa trei

Şi cu trei voturi din cinci, cîţi membri a avut comisia şi fără ca Monica Macovei, nume sinonim cu anticoruţia, să aibă drept de veto, au trecut de Comisia de etică a ARD nu numai cei 36 de candidaţi aflaţi pe lista dată publicităţii, ci încă 58, împotriva candidaturilor cărora a votat Monica Macovei. Aşadar, 94 de persoane nu au trecut, din punctul de vedere al celei care a dat numele comisiei, criteriile de integritate stabilite la formarea comisiei. În condiţiile în care se dorea ca această comisie să fie un filtru real pentru accederea în parlament, 94 de oameni nu ar mai trebui să se regăsească pe listele ARD la alegerile parlamentare din 9 decembrie.

Un caz concret: Alexandru Iacob. Trimis în judecată în 2008, pe vremea în care era primar al comunei vasluiene Perieni, pentru înşelăciune şi neglijenţă în serviciu (rechizitoriul procurorilor consemnează o posibilă trucare a unei licitaţii, în 1999, în urma căreia 13 000 de metri pătraţi aparţinînd unei societăţi aflate în proprietatea statului ar fi fost vînduţi firmei lui Iacob, Multim SRL Perieni, la un preţ foarte mic – Mediafax) şi aflat pe lista celor respinşi de către Comisia de etică, este achitat ieri, la o zi după publicarea listei, de către ÎCCJ, sentinţa fiind definitivă şi irevocabilă. Alexandru Iacob este, astfel, menţinut pe listele electorale ARD, iar preşedintele PDL Vaslui, deputatul Dan Marian, declară că Monica Macovei s-a grăbit cu publicarea listei celor care nu îndeplinesc condiţiile de integritate. Chiar aşa, din moment ce lansarea oficială a candidaturilor ARD este planificată pentru data de 5 noiembrie, nu putea doamna Macovei să mai aştepte, eventual pînă pe 4 noiembrie, seara, cînd nu mai putea fi nimeni înlocuit pe listă, indiferent de verdictul comisiei?!

Pe Alexandru Iacob, un om de bine, îl puteţi asculta aici.

Mitt Romney: No flexibility with Vladimir Putin

Pe 26 martie 2012, la summitul de la Seul privind securitatea nucleară, preşedintele american Barack Obama era surprins în ceea ce a devenit de atunci celebrul şi extrem de îngrijorătorul dialog cu prim-ministrul – preşedinte la vremea aceea – rus Dmitri Medvedev.

President Obama: On all these issues, but particularly missile defense, this, this can be solved but it’s important for him to give me space.
President Medvedev: Yeah, I understand. I understand your message about space. Space for you…
President Obama: This is my last election. After my election I have more flexibility.
President Medvedev: I understand. I will transmit this information to Vladimir.

Urmarea acestui tulburător schimb de replici a venit a doua zi, pe 27 martie, cînd Medvedevdeclara, în ceea ce se poate lesne interpreta ca un avertisment la adresa actualului candidatului republican la Casa Albă, următoarele:

“My first advice (to Romney) is to listen to reason when they formulate their positions… My other advice is to check their watches from time to time: it is 2012, not the mid-1970s.”

Replica fostului guvernator de Massachusetts nu s-a lasăt aşteptată, astfel că răspunsul oficialilor de campanie ai acestuia a venit imediat: “The Kremlin would prefer to continue doing business with the current incumbent of the White House. […] In contrast to President Obama, Governor Romney is clear-eyed about the geopolitical challenges Russia poses… The creeping authoritarianism of its government make Russia a unique geopolitical problem that frustrates progress on numerous issues of vital concern to the United States.”

Aliaţii republicani ai lui Romney i s-au alăturat, considerînd pe bună dreptate că preşedintele în funcţie implică o putere străină în alegerile din această toamnă şi exprimîndu-şi îngrijorarea în privinţa agendei postelectorale de-a dreptul alarmante a lui Barack Obama, prin prisma declaraţiilor preşedintelui rus.

Evenimentele desfăşurate pe plan mondial de atunci confirmă, dacă nu o prea bună înţelegere între cele două mari puteri, atunci cu siguranţă slăbiciunea inacceptabilă, manifestată preponderent prin pasivitate şi declaraţii ambigue şi inoportune, a SUA nu numai în ceea ce priveşte evoluţia, în special, a conflictului din Orientul Mijlociu, ci şi în sfera apărării şi asigurării securităţii propriilor cetăţeni aflaţi dincolo de teritoriul american.

Cu atît mai puţin creditat cu abilităţi în politica externă, candidatul republican Mitt Romney a surprins ieri, prin discursul ţinut la Virginia Military Institute, din Lexington, prin fermitate, determinare şi o poziţionare fără putinţă de tăgadă pe fundamentul unei naţiuni a cărei putere, ne place sau nu, este vitală pentru apărarea valorilor democratice ale lumii. Venit la şase luni distanţă de la înţelegerea Obama – Medvedev şi la nici o lună pînă la alegerile din 6 noiembrie, răspunsul lui Romney la “more flexibility” a fost un răspicat “no flexibility with Vladimir Putin”.

 

Deşi axat în principal pe problemele din Orientul Mijlociu, firesc, de altfel, în contextul actual, şi ţinînd cont de pragmaticul “Hope is not a strategy”, discursul de ieri al lui Mitt Romney, pe care îl puteţi asculta integral aici, mă determină să sper că alegerea acestuia pentru următorii patru ani la Casa Albă ar fi, pentru noi, garanţia unui aliat ferm şi nedispus la concesii în faţa expansiunii mai mult sau mai puţin vizibile, dar din ce în ce mai vădite a Rusiei spre vest. Spun asta avînd permanent în minte nu numai poziţionarea noastră geografică faţă de Rusia, cu toate interesele ce derivă de aici, şi momentele dramatice ale istoriei româneşti, cînd am avut de-a face cu tirania impusă de la răsărit, cît, mai ales, lovitura de stat din vara trecută şi încercarea asiduă a actualei puteri de a ne reorienta politica externă – şi nu numai – înspre aşteptările ruseşti.

Dormiti linistiti, ei ARD pentru dumneavoastra

Theodor Paleologu, deputat PDL:

În politica românească câştigi mai cu seamă pe prostia adversarului, lucru care s-a confirmat, aţi văzut în ultimele luni că aşa este. Eu cred că prostia celorlalţi este un factor mai important decât inteligenţa noastră, nu că n-ar fi importantă şi ea, însă contraperformanţa USL la guvernare e atât de manifestă, încât e foarte probabil să ajungă sub 50%.

Important în faza aceasta este să ne concentrăm pe alegeri, să obţinem un scor cât mai bun, peste 20% în decembrie, nu cred că e cazul să ne îmbătăm cu apă rece, să ne facem iluzii c-o să ajungem la 30% sau asemenea lucruri, dar un scor de peste 20% este cât se poate de onorabil şi deschide foarte interesante perspective, în contextul în care USL-ul nu reuşeşte să aibă 50%. Şi e foarte posibil acest lucru, mai au încă două luni şi ceva ca să facă foarte multe prostii, pentru că au o mare eficienţă la capitolul ăsta, dacă ne gândim câte tâmpenii au putut să facă în numai câteva zile nu demult, dacă menţin acest ritm, e remarcabil, adică putem avea speranţe legitime, după 9 decembrie.

Mihai Stănişoară, prim-vicepreşedinte PDL:

USL condus de binomul toxic Ponta-Antonescu înseamnă mai rău pentru România.Guvernarea USL o putem caracteriza prin trei cuvinte: prostie, hoţie şi minciuni. […] Parafrazându-i pe Caţavenci, ai noştri sunt mai inteligenţi ca ai lor.

 

Fără comentarii.

 

rfi.ro, adevarul.ro