O suta de zile intr-o suta de ziceri

Ale mele, pe Facebook, despre preşedintele Iohannis şi colateralii, la ceas aniversar, primele o sută de zile de mandat prezidenţial. Postările sînt de mai mult de o sută de zile, şi ceva mai mult de o sută – compensez tăcerile sărbătoritului 😀 . Din campania electorală şi pînă ieri, mai precis. Ieri, cînd însuşi preşedintele şi-a prezentat bilanţul, într-o conferinţă de presă şi un clip postat – unde altundeva?! – pe Facebook.  Clip pe care îl puteţi urmări aici .

Şi cu ocazia asta, de mîine (poate chiar de azi) rubrică nouă pe Blogary, „Comentariile zilei”. Scurte, la subiect. La subiectele importante ale zilei. Aşa cum am anunţat deja – pe Facebook, da! –  mai puţin Facebook şi mai mult blog. În cazul în care nu vor putea  fi zilnice, vor fi grupate pe cîteva zile, posibil săptămînal sau de două ori pe săptămînă,  atunci cînd se va întîmpla ceva important şi va fi ceva semnificativ de spus.

Despre alte proiecte Blogary vă voi anunţa cînd/dacă vor putea fi puse în practică.

Cele de mai jos sînt în ordine invers cronologică, un reper inclusiv pentru mine, atunci cînd se va discuta un eveniment ori o raportare conjuncturală la acesta. Un mini-jurnal care, pe lîngă postările din Bestiar, acoperă şi o parte din perioada în care Blogary nu a fost online.

Aşadar, dacă doriţi să revedeţi, cei care m-aţi citit pe Facebook – să vedeţi, ceilalţi – ce am scris în ultima vreme despre noua orînduire luminoasă care ni se aşterne în cale, pe scurt, în cele 103 puncte care urmează.

1. În Nigeria a pierdut prezidenţialele Goodluck. Bine că la noi le-a cîştigat Badluck!

2. „Fiscul e ca pendulul.” – Iohannis
Adînc. Cu descompunerea forţelor pe planul înclinat va fi mai dificil.

3. Ce ghinion şi pe poporul ăsta, după un postac s-avem un politruc la Cotro.

4. Nu e politruc. E mai mult truc şi deloc poli.

5. Ascultindu-l pe Iohannis nu aveam in cap decit ‘O suta de ani la Portile Orientului’, a lui Grosan. Cine a zis ca-i neamt, in afara de nume?

6. Eu zic sa-i amenajeze si la Cotro, intr-un subsol, un atelier de timplarie, sa nu se plictiseasca pina cind lucrurile de care vorbeste se vor intimpla de la sine sau le vor face altii.
(Si ca sa nu se suie in copac, cam pare genul.)

Am scris, la un moment dat, ca trebuie sa fii cu capul sa vrei ca Iohannis sa nu fie un presedinte bun. Acum, dupa 100 de zile, nu cred ca poate fi nici presedinte.

7. Fota, excelent! ‘Poti sa-l izolezi foarte usor pe presedinte, il urci pe acoperis si ii iei scara’. :))))))))

8. Genul asta de discurs, ‘vom face’, ‘vom vedea’, ‘se va intimpla’, ‘rabdare’, ‘inca nu pot sa va spun’ und so weiter il aud pacientii cu cancer in faza terminala, carora doctorii nu mai au ce sa le spuna ca ar fi de facut concret.

9. Sa-l faci pe Basescu ‘vocal’ si ‘postac’, in conditiile in care o corectezi pe reportera ca nu ai un milion de like-uri, ci un milion si jumatate, se cheama neam prostie.

10. Cred ca Administratia prezidentiala a facut o greseala. Ora 19, pina mai acu’ citeva zile, era ora 18. Si se poate interpreta.

11. Iohannis are in subsolul casei de la Sibiu un atelier de timplarie? Iisuseee! :D

12. Iohannis nu e altceva decît „România bunului simţ” – Antonescu, 2009. Versiunea 2.0, cu sonorul tăiat.

13. Acu’ m-am prins! Atît de mult (i) s-a zis că nu e Băsescu, că a ajuns să nu prea fie nici preşedinte.

Şi acum serios, băsiştii abia îl mai pomenesc pe fostul preşedinte, extrem de rar, cei care nu au cu ce-l apăra pe Iohannis, însă, o fac permanent. Dar cînd raportarea asta nu va mai ţine, ce vor mai spune? Tare-s curioasă.

14. Sa vedeti ca Iohannis se opune maririi salariului si-l lasa, astfel, în ofsaid pe Ponta.

15. Cum adica sa nu semneze? Si-a-nchipuit cineva ca nu o sa semneze? Mai spera cineva ca va iesi din rama in care a fost pus si-n care se vede ca-i place atit de mult? (numirea lui Teodoru la Finanţe)

16. Cu ocazia confirmarii dumneavoastra, acum mai bine de trei luni, ca Presedinte al Romaniei, nu credeti ca e vremea sa va despariti de vechile metehne, ca sa puteti fi primit in rindul demnitarilor de (cel mai) inalt rang?

PS: Multumesc pentru urari.
PPS: Mă bucur că sînteţi o persoana credincioasă, dar românii nu v-au ales papă, ci preşedinte.

Creștinii catolici și protestanți serbează astăzi Duminica Floriilor. Pe vremuri, ziua de Florii era o zi aparte mai ales pentru copiii sași din Transilvania, pentru că era ziua Confirmării lor în Biserică, o zi în care se despărțeau de copilărie și erau primiți în rândul comunității adulților. Tuturor celor care serbează azi Floriile le urez multă sănătate și bucurie!

17. Este absolut inacceptabila tacerea presedintelui Romaniei in contextul jignirii, de catre ambasadorul rus, a lui Vladimir Tismăneanu si Marius Stan. Si mai grav, este un atentat la adresa libertatii presei dintr-o tara suverana, iar primul om in stat nu are nimic de spus.

18. PNL-ul sa-l inscrie pe Iohannis la o sesiune NLP, daca vrea sa fie presedinte, ca timp are, nu pare a fi ocupat mai deloc.

19. Ce urmează dacă lucrurile merg în felul ăsta?
2016: – absenteism masiv
– scădere PNL, pe măsura mimării/ineficienţei opoziţiei şi, mai ales,
pe inexistenţa real politică a preşedintelui.

Eu în basmele cu PSD tot scade în sondaje nu cred. Şi dacă scădea acum, are timp să recupereze, a recuperat în 2012, în trei luni, după o tentativă de lovitură de stat. Memoria unei părţi de electorat e scurtă, iar mulţi alţii nu vor avea alternativă la PSD.

20. OK, gata! Nu 6 luni pînă la evaluare, nu să-l lăsăm să-nveţe, nu nimic, nu mai merge după trei luni cu scuze de grădiniţă. E nul, e mai rău decît mi-am închipuit, deşi nu mi-am închipuit decît că nu-i Ponta. E degeaba.

Rog pupinii să se extragă singuri din lista mea, nu suport fenomenul deloc. Risc să mă înec de rîs cînd le văd eforturile disperate de-a lustrui o statuie de tinichea care sună a gol.

De asemenea, pe cei care-i fac, din varii motive, procese de intenţie lui Băsescu. Scenarii pot şi eu să scriu, dar cu bază argumentaţională, nu compuneri amatoristice de stropit cu venin.

21. 17:45. Vorbe goale, goale, goale. O limbă de lemn uşor şlefuită. Nimic despre încălcare Constituţiei. Macar sa iasa mai des la fereastră, la palat, şi să mai facă cu mîna, dacă nu e prea solicitant. (cazul Şova)

PS: Vă imaginaţi că aşa va cîştiga PNL parlamentarele de la anul?

În calitate de garant al respectării Constituției și principiilor statului de drept, nu pot să trec cu vederea faptul că astăzi Parlamentul a blocat din nou o cerere a justiției. Într-un stat de drept nimeni nu este mai presus de lege. Calitatea de deputat, senator sau ministru nu ar trebui să confere nimănui imunitate în fața justiției. Parlamentul nu se poate erija în instanță. Justiția este singura în măsură să-și spună cuvântul, pornind, desigur, de la prezumția de nevinovăție. Numai un Parlament cu principii ferme în ceea ce privește integritatea, capabil să răspundă prompt și corect la cererile justiției, poate recăpăta încrederea cetățenilor.

22. Mie începe să-mi placă Iohannis. În caz de – Doamne fereşte, dar e de luat serios în seamă – confruntare armată cu ruşii, pînă citeşte declaraţia se termină ostilităţile, ori nu declară nimic, iar noi nici n-o să ştim prin ce-am trecut.

23. Dacă tot se ajunse la postaci, nu pot să nu mă întreb acum: da’ hăul de potenţial de la Iohannis cum o fi fost umplut? Cu convingere, cu oameni sinceri, de suflet, nu pe interes? Ori pe-o măslină, pe-o atenţie măcar, şi alea legal plătite?

24. Vă amintiţi culoarea feţei lui Năstase după ce a pierdut prezidenţialele din 2004? Şi ulterior, preşedinţia Camerei Deputaţilor şi a PDSR?
Vi-l amintiţi pe Geoană ţopăind în 2009 şi, după cum pare, nevenindu-i să creadă nici azi că a pierdut atunci?
Ei bine, şi acum uitaţi-vă la Ponta. E acelaşi din noiembrie 2014, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. E acelaşi de dinainte de momentul pierderii alegerilor, şi deocamdată nu se întrevede că ar urma să piardă ceva. Bun, întrebaţi-vă de ce.

25. Eu înţeleg că unii vor să ne ia de proşti sau amnezici, ori ambele, şi le cauzează că nu sînt crezuţi. Iar dacă îşi imaginează că sînt, ghinion! Al lor, că evidenţa e sub nasul tuturor.

26. Pe surse oto-laringo, oftalmo n-am văzut cu ochii mei, Iohannis l-ar fi criticat pe Ponta în străinătate.

Întrebare: de ce nu îl critică şi în ţară?
a) de ruşine
b) de frică
c) degeaba.

27. Iohannis spune bancuri. =)))))))))))))))))))))

Diasporei din Polonia: „În ţară a început schimbarea modului în care arată politica” – obiectiv.info

28. Inainte era simplu, eram noi si ei. Acum sint ei si ei, iar noi, citiva, care-om mai fi ramas. Si mai simplu. Pentru ei.

29. Să se înlocuiască mai repede şi-n imn, în loc de „Triumfător în lupte, un nume de Traian!”, „Triumfător în lupte, un nume de german!”.
De aseară, o propunere din partea găştii mici şi meschine.

30. Ghinion!
Încerc să respect cele 6 luni pe care spunea Dragoş Aligică să i le dăm, pînă să putem face o evaluare, dar e greu. Ba tace cînd ar fi de vorbit, ba spune cîte una care mie îmi confirmă impresia că e la Cotroceni ca să ne facă frumos cu mîna. Şi atît.
(http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Politica/Klaus+Iohannis+gafa+jumatate+secol+pace+granitele+romanie)

31. Iohannis doarme pe străzi, nu i s-a repartizat o garsonieră măcar? Şi-n garsonieră nu intră un pat dublu sau o canapea extensibilă?
(http://www.ziare.com/klaus-johannis/carmen-iohannis/carmen-iohannis-ar-vrea-se-se-mute-la-bucuresti-dar-nu-are-unde-sta-1350205)

32. Constatarea ca ‘ai nostri’ nu au fost deloc in regula nu da un cec in alb noilor veniti la putere. Pe care, sa nu uitam episodul 2012, daca tot vorbim de stat de drept, chiar nu-i recomanda nimic.

33. A aparut, mai nou, o forma ciudata de ura. Una grea, hidoasa, de sorginte medievala, cu popor stirnit sa-si reverse toată rautatea si toate neajunsurile asupra unora, gasiti vinovati pentru tot, fara a se mai astepta judecata. Si asta numai pentru ca noua stapinire sa le para mai buna si mai frumoasa. Cind, in fapt, nu s-a schimbat fundamental nimic, absolut nimic.
E cel mai periculos fenomen actual in desfasurare in spatiul public, si ale carui consecinte sint greu de anticipat. Pare ca la intrebarea ‘Antena 3 e aici?’, raspunsul este ‘Antena 3 e peste tot acum’.

34. Ia sa vedem, ce ar putea urma? 😀
N-a fost tentativa de lovitura de stat, de fapt, niste baeti au vrut sa-l dea jos pe seful Mafiei. Ca sa ce, dupa? A, ca sa vina ei si ai lor in loc, dar acum s-au dat de trei ori peste cap si s-au transformat in printi curati ca lacrima. La povesti pentru oameni mari e priceputa lumea, nu-mi fac probleme ca nu se gaseste ceva cu aparenta de credibilitate.

35. Dupa aprecierile lui Adrian Nastase si Bogdan Ciuca (PCVoiculescu) la adresa lui Hellvig, a venit rindul lui Ponta: ‘Ca sa citez din propaganda, Eduard Hellvig a fost coautorul, alaturi cu mine, de Crin Antonescu, de Liviu Dragnea, la lovitura de stat din 2012.’ – Hotnews

Savurati bomboana de pe coliva statului de drept si pretindeti ca e cireasa de pe tort, pina la ‘proasta comunicare’ din vara lui 2012 nu mai e decit un pas.

36. A schimba axa Bucuresti – Londra – Washington cu axa Bucuresti – Berlin – Washington (propunere Hellvig) inseamna adoptarea pozitiei Merkel fata de Rusia, adica favorizarea acesteia in conflictul cu Ucraina, stiind ca Marea Britanie este cea mai dura putere in privinta respectivului conflict, rezervindu-si chiar chiar dreptul de a inarma Ucraina.

37. Eu – şi mulţi alţii – am înţeles foarte bine că au cîştigat „ai lor”. În campanie, pentru turul II, am spus ca votez Iohannis şi am îndemnat să fie votat NUMAI, EXCLUSIV pentru că nu este Ponta.

Ce nu înţeleg acum e de ce ni se spune că e foarte bine cu/totce face Iohannis, cînd se vede clar că USL trăieşte. Raţional, oricît ai fi de dezamăgit de Băsescu, nu poţi spune că tabăra care în 2012 a încercat o lovitură de stat e cea bună acum. Pentru că, din cîte îmi amintesc – şi îmi amintesc bine, ca şi alţii, de altfel – atunci am apărat statul de drept, la care atentaseră puciştii, nu persoana preşedintelui de atunci, Băsescu.
Aşadar, sîntem principiali sau nu mai sîntem?!?

38. Ce-a zis Iohannis la Magurele, ‘laser, frate!’?

39. Sansa PNL-ului, la parlamentarele din 2016, e programul Rabla pentru politicieni.
Altfel, apropo de ‘demokratura’ de care vorbeste Dan Tapalaga, ce diferenta este intre PNL-ul din USL, de acum mai an, si cel de acum?
Zic sa nu ne imbatam cu apa chioara si sa ne uitam bine la ce a fost şi la ce este, ca sa stim si ce va fi.

40. Gorghiu ii cere demisia lui Vosganian, in caz ca nu, il va propune pentru excludere.

Da, da, si pe urma nici nu-l vor mai recunoaste pe holurile Parlamentului – cine-i asta, cine-i asta, sa-i dau buna ziua, sa nu?!
Ca senator va ramine, ca si Chiuariu.

41. Personajul principal al zilei nu este Vosganian, indiferent cit circ a facut. Este personajul colectiv PNL, partidul de dreapta, speranţa şi viitorul, chipurile, cel ai cărui parlamentari au votat împotriva urmăririi penale a lui Vosganian.

42. Calimente in cazul Vosganian: ‘Nu trebuie sa guverneze justitia’.

Sa nu fie o superputere, n-asa, domnule presedinte? Iacata, nu v-au inteles gresit, bucuraţi-va!

43. Ariton, fost pedelist, da in Parlament pentru inceperea urmaririi penale. Vosganian, penelist de vita veche, bocitoare pe stil nou, nu. Udrea la pastru, 30 de zile.
Dreptate si consens! Pentru ai lor.

PS: Cine mai are de gind sa-mi spuna ce bine e cu doua partide mari, PSD si PNL, in ce epoca post-basisto-mafiota, curata, am intrat, in ce etapa ‘altfel’ am pasit odata cu alegerea noului presedinte, sa-si tina zbaterea celor citiva neuroni acasa sau la tratament. Realitatea ii contrazice, nu eu.

44. Dormiti linistiti, consensul vegheaza pentru dumneavoastra!

45. Lu’ Udrea ii duc politistii catusele, lui Iohannis nu-i ia nimeni paltonul la Paris. Nu s-a facut inca dreptate pina la capat!

46. Ce păcat că domnul preşedinte e un finuţ şi nu ştie să-njure şi el, ca oamenii, n-ar mai fi făcut gestul acela de nevasta porcului dată jos din copac!

47. Pe Realitatea s-a discutat despre logos, imagos (?) şi dihotomie (Floriana Jucan) referitor la Iohannis.

Mă simt prea mică pentru aşa genii.

Later: vă recomand călduros emisiunea. Cu dex-ul la îndemînă – Jucan: dezvoltare anabatică. Veţi înţelege de ce s-a închis TVR Cultural.

48. Decoratii si decoratiuni. Preocupari la Palatul Cotroceni.

49. Eu sper că „nu e Ponta” pentru care l-am votat pe Iohannis nu înseamnă „nu e nimic”.
Răbdare am, fumătoare sînt, el are timp să dovedească că nu-i pus doar să stea în fereastră şi să fie plimbat pe la evenimente culturale.

50. Sper ca nu asta inseamna consensul, alinierea la zid a tot ce au insemnat ultimii zece ani. Ca va fi mult mai rau decit acum. Oricum, cinstit, habar n-avem cum va fi. Presupunem, dar asta-i alta poveste.

In ce ma priveste, si stiind cele aflate (nu dovedite, deduse, ce-i drept) acum, tot Basescu as fi votat si-n 2004, si-n 2009, asa cum am votat Iohannis in 2014. Pentru ca variantele Nastase, Geoana, Ponta, niciodata!

52. In conditiile in care coruptia este transpartinica (de la Nastase la Basescu si asociatii, ori prin asociati, in cazul ultimului), pe ce garantii se bazeaza promovarea lui Iohannis ca ieşit din spuma marii? Cind nu este altceva decit produsul PNL+PDL pe stil vechi, doua partide la fel de nereformate, la fel de necurăţate de anumite exemplare ca si pina la venirea noului presedinte?
Deci, de unde pina unde certitudinea ca Iohannis ar putea schimba ceva, ca ar fi altfel, ca este calea, adevarul si viata democratiei intruchipate, garantul independenţei justitiei?

PS: Va inspira Mihalache, de exemplu, mai multa incredere decit va inspira Udrea in 2004?
PPS: PNL-ul din 2012, acelasi de astazi, mai putin fostul PDL, a initiat si organizat, in alianta cu PSD, lovitura de stat din 2012 de dragul romanilor? Din pura generozitate au vrut sa acapareze, prin orice mijloc, toata puterea?
La vremea respectiva si un timp dupa, se spunea, pe drept, ca daca numai Antonescu e problema, unde sint atunci liberalii onesti? De ce nu pleaca din partid? De ce participa, chiar si numai raminind membri, la tot ce face partidul? Acum, aceiasi penelisti, pina mai deunazi Chiuariu inclusiv, sint in spatele lui Iohannis, sint in partidul care l-a propus si sustinut pe actualul presedinte. Ce va face, ce va reusi sa realizeze cu ei atit de spectaculos si de diferit fata de ce a fost pina acum?

53. Dincolo de glume, e de constatat cit putregai e in politica romaneasca. Si cit de naiv (sau interesat, de ce nu?!) ar trebui sa fie cineva ca sa mai bage mina in foc pentru vreun politician. Toti sint oameni, nu va mai faceti chip cioplit din ei, ca vi-l ciobiti grav pe al vostru. Ca nu toti au probleme penale, e drept, dar defecte au toti. Mai mari, mai mici, suportabile sau nu, periculoase sau benigne.

54. Pare ca omul asta s-ar pricepe la toate, mai puţin la funcţia pe care o ocupă.
Are păreri, dar nu vrea sa le spună, nu-i va reproşa nimic public premierului (l-o fi bătînd la curu’ gol în birou, nu ştiu), cu gazele de şist a dat-o la întors (n-ar mai fi rentabile în condiţiile scăderii preţului hidrocarburilor), nu trebuie să existe o luptă în parlament (???), vine la Cotroceni dimineaţa şi pleacă seara (wow!).
Comparativ, şi Ilici mai spunea cîte ceva concret. Iar Milică era de-a dreptul ferm.
Eu mai am totuşi răbdare.

Later: Sînt cel puţin liniştită, am spus tot timpul că îl votez şi am îndemnat să fie votat numai pentru că nu este Ponta. Şi atît!

55. Iohannis nu a fost incompatibil, ICCJ, definitiva. – Hotnews.
Bun, pe tema asta pot inceta speculatiile, acum sa vedem lucruri bine facute.

56. De la ‘am fost un dobitoc’ la ‘curajul de a tacea’. 25 ani!

57. Azi pact, mîine pact, ăştia nu colaborează, pactizează.

58. Nu am inteles si nu voi intelege de ce la orice critica la adresa lui Iohannis se face imediat referire la ce facea/cu cine era asociat Basescu.
Pai nu era vorba ca asta e noul, curatul, viitorul si speranta, politica altfel?!

59. Hasotti: Chiuariu, fa-te ca nu esti al nostru!
(Poate activa independent in grupul PNL, la o alta comisie, zis-a.)

60. Dacă tot mandatul va fi aşa un consens, omul şi-a ratat cariera profesională. Era ideal pentru psihologie – specializare negociator.

61. Trebuie sa fii cu capu’ ca sa-ti doresti ca omul asta sa nu fie un presedinte bun. Ca nu ne-ar folosi la nimic. Sau suflet meschin, plin de ura. Dar ura e cu tona, fie vorba intre noi, indiferent impotriva cui se indreapta, si de aici orice critica te califica imediat ca ‘frustrat’, ‘zaltat’, ‘depresiv’ ori mai stiu eu cum. Acuzatorii nu ies din paradigma asta si de aici toata zarva.

PS. eu ma distrez acum vazind cele de mai sus, dar la un moment dat ma voi plictisi. Si cind ma plictisesc, ma scutur de scame. Aviz cui mai are de gind sa intre cu mistocareli in comentarii.

62. Iohannis explica la Adevarul live ce a spus ieri la CSM.
Daca vorbeste din capul lui, eu cred ca-i mai bine sa renunte la ce-i scriu consilierii.

63. Ce-ar fi indicat sa ia cit se poate de in serios Klaus Iohannis este ca nu cumva la sfirsitul – daca nu chiar mai devreme – mandatului sa fie nevoit sa se declare invins de proasta comunicare. Incepind cu evenimentele din 2012, ca a devenit periculos sa mai zici acum ‘lovitura de stat’.

Caz in care am avea:
– 2000: prostul;
– 2014: proasta;
– 2019: proasta comunicare.

64. Si calm, ati votat impotriva lui Ponta, nu pentru Iohannis. Nu-i acelasi lucru. Pentru, ar fi trebuit sa va convinga oferta. Impotriva, v-a convins celalalt de cit rau e capabil

65. Eu cred ca Iohannis e tot presedinte-jucator. De sah.

66. Mă simt cumva ca-n 2009-2010. Cînd o parte a lumii aşa-zis bune, o parte din caţavenci inclusiv, a trecut de partea bunului simţ antonescian. Îngroziţi,desigur, de curvarul, beţivul, bătăuşul de copii şi veşnic conflictualul Băsescu.
Păcat că unii adepţi ai lucrului bine făcut, pe stil nou, s-au certat atunci cu primii. Şi s-a mai şi lăsat cu retragerea definitivă a ambasadelor, altfel putea fi reînceputul unor frumoase prietenii.

67. Dacă şi după sărbători va fi aşa o linişte şi o bună înţelegere între instituţiile statului, nu ne mai rămîne decît să punem o plăcuţă la intrările în ţară: Nu deranjaţi, România normală.

Apropo, după prima întîlnire Ponta – Iohannis, din 22 decembrie trecut, cea în urma căreia primul a declarat că „lucrurile intră pe făgaşul normal”, a urmat imediat şedinţa de Guvern în care s-a dat OUG privind modificarea Legii Educaţiei, respectiv posibilitatea renunţării la doctorat.
Mîine se împlinesc două săptămîni de atunci.

68. De ce isi insoteste doamna Iohannis sotul la Consiliul European? Inteleg ca aici, in Bucuresti, nu poate fi linga Presedinte, ca n-are unde sa stea, si ca deocamdata nu vrea nici sa renunte la orele de la Sibiu.
Ca ii place ideea de prima doamna cu jumatate de norma pare din ce in ce mai clar, dar nu inteleg ce cauta acolo unde nu are treaba, cind nu e acolo unde ar fi firesc sa fie.

69. Cu ‘misoginia si invidia’ care ma caracterizau, inaintea şi in timpul campaniei electorale pentru prezidentiale, la cea mai marunta critica la adresa duamnei, a(m) rezolvat-o. Urmeaza ‘frustrarea’ post-basista, la, tot asa, orice critica la adresa proaspatului presedinte. Ghinion, am mai multa rabdare decit isi inchipuie multi.

Va mai zic o data, distractia continua!

70. România frumoasă fuse şi se duse, România curată este, România normală zice că va să vină.
Numai România veselă nu mai avem, nici strop de umor, numai scrîşnet de măsele.

71. Iohannis a zis ceva, chiar si numai monosilabic, despre ordonanta data de Ponta privind renuntarea la doctorat? A fost cadru didactic, printre altele.

72. Iohannistii de profesie tre’ sa pupe acu’ numa’ poala Margaretii sau si duda?

73. MRU-consilier personal al lui Iohannis e cea mai buna alegere de pina acum. Unul nu vorbeste, celuilalt ii ia patru-cinci rinduri sa scrie o fraza.

74. Daca si pro-legionarii sint albiti, şi A3 este frecventabila, pe stil nou, sa se calculeze viteza cu care Chiuariu chiar merita sa fie in Comisia Juridica şi cind va fi dus Base la Tirgoviste.

5. Ora aceea la care te-ntrebi: da’ cine-i în opoziţie acum?

76. Eu cred că doamna primă doamnă a auzit că la noi aici, în sud, se cam fură, şi de asta n-a lăsat poşeţica din mînă nici în timpul intonării imnului.
‪#‎protocolextremăurgenţă‬

77. In aceste momente importante pentru tara, dar aparent de blegeala publica, va propun sa ne indreptam gindurile catre Ponta. Cu recunostinta pentru tot ceea ce a facut ca sa nu fie el astazi cel investit Presedinte al Romaniei.

78. Gorghiu, dupa numirea la sefia PNL: ‘Cred ca adversarul politic al PNL este PSD.’ – ziare.com

E pe drumul cel bun, incepe sa identifice adversarul.

79. Gorghiu incepe prin a-i lua apararea lui Badea, care nu a fost primit la Cotroceni.
Inteleg ca Iohannis va primi si motociclisti.

80. Este absolut firesc ca Iohannis sa-si aleaga oamenii cu care sa lucreze. Oamenii lui.
Este la fel de firesc sa-i criticam pe oamenii alesi de Iohannis. Si pe Iohannis insusi, bineinteles, daca este cazul.
Ce nu e deloc firesc e sa ni se spuna ca negrul e alb şi albul e negru, considerindu-ne pe multi amnezici. Si sa ni se bage pumnul in gura sau sa fim catalogati in te miri ce fel pentru ca nu imbratisam neconditionat noul gizas si mersul lui pe ape.
La asta se rezuma totul.

PS: Logica gastilor functioneaza cel mai bine exact la cei care o critica.

81. Odata cu aparitia si cistigarea alegerilor de catre Iohannis, cred ca in nomenclatorul meseriilor trebuie adaugate urmatoarele: adorator – simplu si frenetic- culegator de scame, lustruitor de pantofi, saritor cu prajina in capul oricui cirteste impotriva celui mai iubit neamt al poporului si consilier probleme anale – cu conditia de angajare buze moi si catifelate.
Nu stiu ce mai face omul cu haul de potential, dar e pacat sa se iroseasca asa rezerva de cadre si sa nu maninca si gura lor ceva.

82. La Mihalache nu traseismul e problema, poate, la limita, nici limbajul – si Basescu i-a zis ‘muie’ lui Stolojan – ci pozitia anti-americana si fata de justitie din 2012. Motiv pentru chiar Ponta l-a eliberat din functie, intre timp, din ce-mi amintesc, trecuse Philip Gordon pe la Bucuresti.

83. Cred ca AMP a fost aruncata la deruta – stiindu-se ca oricum va refuza, fiind ocupata sa-i spuna lui Dumnezeu ce mai are de facut – ca sa fie mai usor digerabil Mihalache. Da’ n-a functionat schema.

84. Dezamăgirea provocată de numirea lui Mihalache şef al cancelariei prezidenţiale provine şi din propaganda deşănţată întru promovarea lui Iohannis drept altceva-ul, salvatorul, noul, anti-sistemul, viitorul, calea şi viaţa politică, şi din investiţia de speranţe că valul care l-a măturat pe Ponta nu a fost în zadar.
Nu, pînă în momentul de faţă, Iohannis nu e Ponta – a nu ştiu cîta oară spun asta – şi atît. Dar este tot un produs politic, care vine la pachet cu toţi cei care l-au susţinut. Cu PNL şi PDL, aceleaşi partide pe care le ştim, nereformate, cu aceeaşi oameni, cu acelaşi mod de a face politică, nicidecum altfel de politică. Trebuie timp ca să ne lămurim dacă Iohannis însuşi se va putea ridica la înălţimea funcţiei şi la aşteptările celor care au votat chiar şi numai anti-Ponta, votîndu-l pe el.
Pînă acum, PSD nu a reuşit să pună stăpînire pe tot. Primul şi cel mai important pas a fost făcut. Parcursul ne va lămuri cine este cu adevărat Iohannis.

85. Hai, ca devine distractiv de-a dreptul. Pina si AMP e buna, ca-i cu Iohannis acuma. Ca pentru ea, nu demult, era ‘impecabil’ Ponta, nimic, amnezie totala. Nu mai zic de ce hulea in anii din urma. Astept numai, poate il spurca si pe asta, sa vedeti alta reevaluare, alta distractie.

‪#‎adorconsecventasioameniicuprincipii‬

86. Aşa cum Iohannis a capitalizat toată ura şi frica de Ponta, şi Ponta a capitalizat toată ura şi frica existente la adresa predecesorilor săi, Năstase şi Geoană. „Meritul” personal este că a dovedit în scurt timp că PSD nu oferă decît candidaţi din ce în ce mai răi şi mai periculoşi.

Şi de aci se poate dezvolta, dovedi şi argumenta. Dar cînd la manifestaţiile din toată ţara se strigă „Jos Ponta”, „Jos comunismul”, şi nu „hai al nostru”, nu mai e nici o îndoială cine pentru cine a cîştigat alegerile.

Notă: Klaus Iohannis poate cădea la fel de uşor cum a urcat sau poate avea inteligenţa de a răspunde cu mult peste aşteptări, faţă de cît a fost şi încă este creditat. Iar asta depinde acum exclusiv de el. De la alegerea consilierilor, oamenilor care-l înconjoară, în general, şi pînă la politica externă. Uşor nu-i va fi deloc şi nu cred că aşteaptă cineva raţional minuni precum cea de duminică. Dar paşi hotărîţi, fermi, într-un ritm constant, da.
Cel mai inteligent lucru ar fi să conştientizeze că nu a cîştigat pe emoţie pozitivă, ci pe emoţia negativă generată de Ponta. Pe scurt, nu are nimic de pierdut, dar poate avea totul de cîştigat.

87. Ca simbolistica, fostul rege Mihai alaturi de Iohannis e ok. Trecutul (prin urmas) si prezentul nemtesti. Si atit. Mai departe, trecutul recent intruchipat de Mihai ii poate dauna lui Iohannis.

88. Ponta, păzea, ăsta începe cu „trebuie”! Ce dor îţi va fi de Băsescu!

„trebuie votată şi picată Legea amnistiei şi graţierii”
„Trebuie urgent să înceapă discuţiile pe Codul electoral, există o comisie, trebuie să se reactiveze şi toate partidele trebuie să înceapă discuţiile pe Codul electoral care adună toată legislaţia în materie.”

89. Acum e momentul acela, „v-am spus eu, v-am spus eu”, pe mulţi pereţi.
Dar zic că ar fi bine, înainte de toate, să recunoaştem că pesediştii sînt aşi. N-am cîştigat noi cît au înfrînt ei. Şi înainte de orice analiză, o zic de pe acum, să nu mai aud că poporul e prost. Dacă era, Iohannis n-ar fi cîştigat, şi mai ales la un asemenea scor.
Poporul e neinformat. Cînd nu mai depinde, pe partea de informare, de cîteva televiziuni şi o mînă de ziare, uşor de trecut într-o barcă sau alta, ştie ce are de făcut. Şi-o face cu inteligenţă şi tenacitate. O face în aşa fel încît cuvîntul „incredibil” pare a nu fi de ajuns pentru cuprinderea situaţiei.

90. „Decît să fiu mîrlan, mai bine plînge mă-sa” era varianta optimă.

Dar cine să scoată românul din neamţ? Că, aşa cum vorbeam, zilele trecute, cu un prieten – asta-i categorie deja, vă mai povestim :D – stafful a părut că l-a lăsat singur în camera de hotel, cu trei mese asigurate pe zi, şi i-a zis să strîngă bonurile de taxi, că i le decontează la sfîrşit.

91. Domnu’ Iohannis, lăsaţi staffu’, c-am vorbit cu un prieten, uitaţi cum faceţi. Săptămîna viitoare, vă uitaţi la televizor. Dacă vedeţi c-aţi cîştigat alegerile, nu mai cercetaţi, credeţi. Dumneavoastră sînteţi, da! Apoi, împărtăşiţi-i soţiei bucuria, în aceeaşi zi. Ştie doamna Carmen ce să pună în bagaje. Iar cînd veţi vedea o maşină de Bucureşti la poartă, nu trimiteţi fata să le spună c-aveţi musafiri şi să vină peste o oră, că băieţii ăia sar gardu’ şi vă iau cu forţa să v-aducă la palat.

92. Cei mai tari agenţi electorali ai lui Iohannis:
– Ponta însuşi.
– frica. care nu-i deloc rea în anumite momente, ba dimpotrivă. e componentă a instinctului de conservare.

93. Nu poate Klaus sa convinga citi poate Ponta sa enerveze.

94. Daca nici in dezbaterea de diseara Iohannis nu marcheaza, trebuie facut presedinte cu forta. Asa, pedeapsa pentru ca s-a facut ca trece si el pe aici.
Si pentru ca, bineinteles, nu e Ponta.

95. Vorbeam ieri cu un prieten, Iohannis a ajuns candidatul anti-sistem, avind o alianta de doua partide in spate. Dar e singur, nu se mai vede in jurul lui nimeni si nimic, nici partidele care-l sustin, teoretic, nici staff de campanie, nimic!

96. Ce-i mai rau si mai rau la campania asta e ca nu mai vezi fir de umor. In afara de scrisnet de masele si sarit la beregata tocmai la fanii calmului si asezatului Iohannis.

Argumentul cel mai puternic e Ponta, se voteaza anti-Ponta, care-i pericol din enspe plus unu’ motive, ce sa-l mai facem pe bietul neamt ce nu-i?! Este si gata, avem ce vota.

97. Noroc că a venit Ponta la dezbatere, puteam să uit de ce îl votez pe Klaus.

98. La cît extaz degeaba şi la cîte luxaţii logice văd, ca să dea cu plus pentru Iohannis în seara asta, ştiu şi ce urmează dacă Iohannis va pierde: s-a întîmplat din cauza lui Băsescu, că-i lumea proastă şi-n ce fel mai vreţi, şi vrea tot un Băsescu.
Că nu a profitat Iohannis decît infim din tot ce i-a oferit Ponta nu contează, că e mult mai bine să vezi omul aşa cum e, fără să-l faci pom de Crăciun cu globuleţele tale, e dezastru. De fapt, cei care fac acuzaţii de băsism pentru orice critica şi comparaţii permanente nu pot ieşi din patternul Băsescu. Gizăsul care i-a dezamăgit va fi acum vinovat pentru orice incapacitate şi orice gafă a noului lor gizăs. Ei sînt captivii mental şi emoţional ai lui Băsescu, nu cei pe care-i acuză de asta.

Later: săptămîna trecută a fost Macovei cea care l-a făcut praf pe Iohannis, cu pretenţii vs susţinere, acum Băsescu, că lumea ar vrea un nou marinar şi Iohannis nu e. Alţii sînt de vină, candidatul e minunat, păcat că-i sabotat. Că nu-i foloseşte nimănui discursul ăsta, ce mai contează?! De ce să arăţi adevărul cînd poţi să-l răstălmăceşti ca să-ţi dea cum vrei?!
A, şi Macovei, cînd nu era bună de politician, că e tehnocrat, de fapt, că nu vrea mai mult, nu era bine. Cînd a început să se mişte politic, iar nu e bine. Cînd e chitită lumea să găsească pe cineva vinovat pentru orice ar face, nu mai contează nimic altceva. Nici măcar propria-i credibilitate.

99. In alegerile astea se confrunta frica de trecut, Ponta, si frica de necunoscut, Iohannis.
Frica de trecut determina fuga, frica de necunoscut nemiscarea, paralizia.
Cum rationalul nehotaritilor este foarte volatil, iar timp pentru cunoastere si convingere nu mai este, determinanta va fi frica de trecut. In masura in care nehotaritilor din primul tur le va putea fi activata.

100. Ştie cineva dacă Iohannis a fost cumva olimpic la vreo probă? Că prea a luat în serios sloganul „important e să participi”:
Neamţ, na, de unde nuanţe?!

101. Iohannis e o provocare uriaşă de marketing politic. Nu numai că el pare deranjat cînd e luat din tihna în care zăcea pe raft şi expus lumii să-l cumpere, dar e un produs vechi, fără nici o calitate remarcabilă în sine, şi care a mai şi fost reclamat la protecţia consumatorului.* În afară de faptul că ce-i în punga de alături înnegreşte rufele, ce-ai putea spune credibil, vandabil despre el?

*Mă refer la lovitura de stat din 2012, nu la procesul cu ANI.

102. Următoarele două săptămîni sînt ale politicienilor. Ale candidaţior, mai precis. Ale lui Iohannis, extremă urgenţă. În care ar trebui, dacă vrea să cîştige, să lase jurnalul de campanie şi să dea un semn că mişcă, nu să apară din nou ca Cel Ce Merită Votat pentru că Nu Este Ponta şi Atît.

103. Pe foarte scurt:
1. Iohannis – nu poţi să faci din rahat bici. cînd un om n-are ce pierde, n-are nici motivaţia să cîştige. în politică nu-i ca la loto, hai să trag un loz, cîştig, bine, nu cîştig, tot cu ce am rămîn.
2. Macovei şi Udrea, la pachet – că era bine să nu candideze, voturile lor s-ar fi dus la Iohannis, o prostie. Iohannis nu a reuşit singur să scoată mai mult, nu-l însura nici satul. cel puţin votanţii MM e foarte puţin, extrem de puţin probabil că ar fi ieşit pentru Iohannis. e foarte bine să ştim şi să ştie cîţi sînt şi, mai ales, de ce atîţia.
3. Valabil pentru candidaţi, susţinători, militanţi, popor. Cu o sumă de orgolii nu faci niciodată nimic în politică, politica e negociere. Negociere şi realism, de asta nici înflăcărările prosteşti, nici respingerile categorice nu duc la absolut nimic bun.
4. Mi-ar plăcea ca mai multă lume să îşi aducă aminte ce spunea/scria acum o săptămînă, o lună, un an chiar.
5. Nu e obligatoriu să avem întotdeauna dreptate, ba dimpotrivă, e nociv. A recunoaşte că eşti om şi poţi greşi, te mai poţi înşela, e semn de caracter şi educaţie. Valabil pentru toată lumea.

(Foto: revista22.ro)

Mirul si Regulamentul Senatului bat Constitutia României

Mai lăsaţi-mă cu Constituţia!Sunt un om credincios, am fost la Mormântul Sfânt, eu am un crez pe lumea asta: nu voi sta niciodată în genunchi! Aici s-a ajuns să stai în genunchi! Nu m-a rugat domnul Şova să îl apăr, eu ţin mult la acest om, e un băiat extraordinar de bine pregătit. L-am dat pe domnul Şova cu mir, pe care l-am adus eu de la Mormântul Sfânt. Noi suntem într-o anormalitate în momentul ăsta! Cum au apărut probleme peste noapte, până acum nu au fost? Am aşteptat 10 ani să se termine cu o imunitate şi nu se întâmplă nimic.

Răspunsul senatoarei Florina Ruxandra Jipa (UNPR/PSD) –  cea care l-a miruit pe Dan Şova în plenul Senatului –  la întrebarea ziariştilor privind încălcarea Constituţie României, art.76, (Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră). Aceeaşi care, în luna februarie, îşi depusese candidatura pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale a României, prin vacantarea postului după demisia judecătorului Toni Greblă.

În hotărîrea de a nu încuviinţa solicitarea DNA, senatorii au invocat regulamentul acestei Camere, care prevede că se ia în consideraţie numărul total al senatorilor, şi nu cel al prezenţilor.
Aşadar, Senatul României funcţionează după un regulament care încalcă Constituţia, iar noi aflăm abia cu o asemenea ocazie. De ce? Din prea mare preocupare pentru legalitate a aleşilor noştri.
Mai mult, echipa de comunicare a Elenei Udrea scrie pe contul acesteia de Facebook:

Parlamentul şi Justiţia dublei măsuri

Şocant! Senatul a decis că Dan Şova nu poate fi arestat preventiv pentru că nu s-au îndeplinit condiţiile din statutul parlamentarilor: nu au votat jumătate plus unu din numărul senatorilor pentru încuviinţarea cererii DNA. Au votat 79 de senatori din 85 câţi era nevoie pentru o majoritate calificată.

Reamintim faptul că Elena Udrea este în arest în dosarul „Gala Bute” deşi Camera Deputaţilor a făcut acelaşi lucru ca în cazul lui Dan Şova: au fost doar 170 de voturi în favoarea arestării din necesarul de 199 pentru o majoritate calificată invocată acum. Avocaţii au invocat atunci această situaţie, dar s-a trecut foarte uşor pentru că era vorba de „duşmanul poporului”.

Sunt două variante: fie lui Şova i se aplică acelaşi tratament ca şi Elenei Udrea, fie am asistat la un uriaş abuz al conducătorilor Camerei Deputaţilor, în frunte cu Valeriu Zgonea, şi a celor din Justiţie în cazul fostului ministru al Dezvoltării.

În oricare dintre situaţii, avem de-a face cu o mizerie politică.

PS. Pentru cei care argumentează că regulamentul Camerei Deputaţilor şi cel al Senatului diferă, le reamintim că legea bate regulamentul.

‪#‎Kafka‬

Echipa de comunicare

Aşadar, nici măcar aleşii între ei nu sînt egali în faţa legii.  Cum s-a ajuns aici? Răspunsul PNL la cele întîmplate astăzi este propunerea de alegeri anticipate. Şi analizarea posibilităţii sesizării CCR. Atît. Pînă acum nu au fost senatori şi deputaţi, nu au habar cum funcţionează o instituţie fundamentală a statului de drept, cea în care electoratul i-a ales să-i reprezinte. Dar acum vor să fie aleşi! Din nou, anticipat. Nu vă este  ruşine?
UPDATE:
Melania Cincea, pe Facebook:

Senatorul PSD Florina Jipa, care azi, în Parlament, l-a miruit, la propriu, pe senatorul PSD Dan Şova, spunându-le apoi jurnaliştilor “Mai lăsaţi-mă cu Constituţia!”, este soţia lui Cristian Jipa.
Cine e Cristian Jipa? Judecătorul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a scăpat milimetric de inculpare în dosarul de corupţie al fostului senator PSD Cătălin Voicu.
Cine e Cătălin Voicu? Cel care, mai acum câţiva ani, se visa ministru de Interne şi care le spunea unor colegi de-ai săi că, dacă va ajunge în acea funcţie, “în trei ani de zile poate face toată reţeaua din România”. Nu i-a ieşit planul. Ceea ce l-a afectat nu doar pe senatorul Voicu, ci şi pe judecătorul Jipa. “Dânsu’ a fost unul din cei mai afectaţi oameni că n-am ieşit ministru de Interne, atunci. M-a sunat. Zice: «Dom’le, înseamnă că sunteţi un partid de tâmpiţi»”, spunea Cătălin Voicu, într-o convorbire interceptată.

(Foto: b365.ro)

Ati pacatuit in 2009 la Vantu, domnule Geoana?

Pentru toţi lefterii popescu care se-nvîrtesc şi se vor învîrti cu focul nestins în jurul Foişorului, bombănind „Băsescu – Mafia, Băsescu – Mafia…”, înainte de a se dovedi ceva în Justiţie, acesta era să ne fie preşedinte. Domnul Geoană. Şi-mi imaginez cum ar fi fost astăzi: acuzaţii întemeiate pe datul în bobi, cu probe şoptite în timpul  învîrtitului mesei şi cu hotărîri pe bază de descîntece făcute noaptea, pe lună plină, cu busuioc în apă stătută, pe cale bătută, de nimeni ştiută.

geoana eclipsa

‘Iohannis curata mizeria lasata de predecesorul pro-rus Traian Basescu’?

Paul Dragoş Aligică scria, în această dimineaţă, pe Facebook:

Am inteles ca ar fi disparut Putin de o saptamana si facem acum toti un efort sa dam de el. Dar prioritatea ar trebui sa fie alta: a disparut Iohannis din noiembrie anul trecut si nimeni nu pare sa se ingrijoreze.

Nu, Iohannis n-a dispărut, are treabă. Conform Gazeta Wyborcza, căreia i-a acordat un interviu, în vizită în Polonia aflîndu-se, şi care scrie în deschidere (în şapoul asumat de redacţie):

Iohannis curăţă mizeria lăsată de predecesorul prorus Traian Băsescu.

Ăsta este rezultatul traducerii oferite de Google Translate frazei „Iohannis sprząta bałagan pozostawiony przez prorosyjskiego poprzednika Traiana Basescu.”, din pasajul introductiv al interviului pe care actualul Preşedinte al României l-a acordat publicaţiei poloneze.

Revoltător? Puţin spus. Cu atît mai mult cu cît Gazeta Wyborcza este o publicaţie liberală, înfiinţată în 1989, şi care, iniţial, cu disidentul Adam Michnik redactor şef, a fost vocea Solidarităţii, cea mai importantă mişcare anticomunistă din ţările comuniste din Europa de Est, aflate, pînă în 1989, sub cizma sovietică.

Şi mai revoltător, interviul preşedintelui român este prezentat pe pagina Facebook a Ambasadei Poloniei la Bucureşti.

iohannis interviu presa poloneza

Cît despre partea română – consilieri sau/şi însuşi preşedintele – nu este nimic de mirare, atîta vreme cît în discursurile lui Iohannis numele fostului preşedinte nu se regăseşte nici atunci cînd ar fi de absolut bun simţ, nu numai de respect faţă de adevăr.

Adevăr care arată aşa, în ceea ce priveşte orientarea „pro-rusă” a lui Traian Băsescu.

Marea Neagră, lac rusesc – septembrie 2005
Nu o să stau în genunchi în faţa Răsăritului – martie 2008

Din chiar arhiva Jurnalul Naţional, unde găsiţi mai multe poziţii „pro-ruse” aici.

Şi, mai ales, să nu uităm 26 ianuarie 2006, răspunsul dat unui reprezentant al Federaţiei Ruse, care reproşa României găzduirea de baze americane oe teritoriul său.

Voi ati stat 30 de ani in Romania si nu v-am intrebat niciodata de ce.

Însă eu vă întreb acum, domnule Preşedinte Iohannis, în cazul în care nu aţi văzut interviul publicat, cînd veţi dezminţi afirmaţia gazetei că predecesorul dumneavoastră a fost „pro-rus”, restabilind astfel adevărul? Iar în cazul în care aveţi deja cunoştinţă de afirmaţia respectivă, chiar nu vă este ruşine?

 UPDATE: Între timp, „pro-rus” a fost eliminat din text. Iohannis a rămas să cureţe „mizeria”.

Foto iniţial: ziare.com

gazeta poloneza tb prorus1

Ulterior:

gazeta poloneza tb prorus inlaturat

Cronica politico-teatrala

Sau invers, nu contează. Cum nu contează nici că eu nu am mai scris niciodată o cronică de teatru, deci nici cronică nu ştiu dacă este. Şi nu, nici nu s-a schimbat profilul blogului. Dar să vă povestesc.

Vineri, 13 februarie, am fost la teatru. La Teatrul de Artă, la spectacolul „Şi veni bărbatul la femeie”, de Semion Zlotnikov, în traducerea şi regia lui Bogdan Budeş, cu Mihaela Sîrbu şi Lucian Pavel în rolurile principale. Singurele roluri, de fapt, pentru că este e o piesă în doi. Şi mărturisesc că nu la ei m-am gîndit cînd am văzut durata spectacolului, o oră şi trei sferturi, ci la mine. Îmi părea un spectacol lung. Mai sînt şi fumătoare, dar am zis că vor fi pauze, deci mi-am reprimat reţinerea şi am ajuns.

N-au fost pauze. Dar nici nu le-am simţit lipsa. Am stat lipită de scaun, avînd senzaţia că dincolo de sala aceea intimă, de 75 de locuri, nu mai există lume. Deşi despre lume este spectacolul. Despre oameni. Obişnuiţi, ca mine, ca cei mai mulţi dintre noi. Care caută alţi oameni şi se caută pe ei înşişi, în acelaşi timp.  Cu dureri, cu spaime, cu bucurii, cu speranţe, cu tot ce-i omenesc. E greu de crezut că măcar într-o frîntură din cele două personaje nu se recunoaşte nimeni, la un moment dat, indiferent de vîrstă. De la cei mai tineri, la cei trecuţi deja de maturitate, aşa cum erau cei din sală – un public eterogen structurat ca vîrstă.  Sau că nu ar da cuiva de gîndit mai profund la viaţă, la ce facem cu ea şi cum ne-o facem.

Şi toate acestea într-o comedie. Spectacolul este o comedie, uneori cu momente amare, dar comedie. Cu un umor sănătos, care curge firesc, fără ostentaţie, fără artificii, necăutat, ci găsit în viaţă. Aşa-i şi decorul, nimic în plus, atît cît trebuie ca să sugereze cadrul în care se desfăşoară povestea a doi oameni.

Cei doi oameni, actorii, au reuşit să mă prindă atît de tare în jocul lor, încît au fost momente cînd mi-a părut rău că drăcoasa muiere e prea blîndă cu aparent resemnatul el. El, care se chinuia singur, parcă mai trebuia chinuit puţin. Dar asta-i despre mine, spectator, acolo, pe scenă, au fost ei, într-o poveste care surprinde, încîntă şi dansează, la propriu şi la figurat, pe text,  într-o poveste pe care v-o recomand. Şi pentru inimă, şi pentru minte.

Următorul spectacol va fi pe 27 februarie.

teatru 1

Politic, în tot ce am povestit mai sus, este faptul că şi Teatrul de Artă – despre care puteţi afla mai multe aici – şi spectacolul „Şi veni bărbatul la femeie” sînt întreprinderi private. Breşe, tentative – reuşite! – de a scoate statul din viaţa teatrală, de a scăpa de dependenţa de politic, de a mai solicita fonduri autorităţilor. Producţia spectacolului despre care v-am vorbit a fost realizată prin crowdfunding, iar actorii sînt plătiţi din încasările de pe bilete. Mihaela Sîrbu face teatru independent de mai bine de zece ani, şi a pus bazele, încă din 1996, Companiei Teatrul fără Frontiere, despre care puteţi afla mai multe aici.

Lumea artistică – tînără, aş adăuga – aşadar, mai bine cunoscută, se arată a fi mai puţin boemă decît este percepută în general, şi mult mai practică şi mai determinată să-şi ia cariera în spate şi să se lupte pentru ea. Fără să ceară statului ceva şi fără să considere că i se cuvine ceva, fără să se jelească la posturi de televiziune, aşa cum, din păcate, vedem la mulţi din generaţiile trecute. La acei „monştri sacri” autodeclaraţi, numai pentru că, în lipsa unei concurenţe reale, înainte de 1989, au fost numai ei. Într-o lume în care atît de mulţi consideră că li se cuvine ceva, în condiţiile unei birocraţii atît de stufoase şi a întregului context economic, aceşti oameni se zbat pentru vocaţia, pentru viaţa lor. Lumea artistică trăieşte, şi trăieşte datorită eforturilor şi dăruirii acestor oameni.

Nu apucasem încă să ies din starea de bine de după spectacol, că văd din nou cum statul încearcă să controleze cultura, prin timbrul cultural, mai nou. Pe scurt, vrea să adauge o taxă fiecărei producţii culturale, ca să dea, chipurile, tot culturii, prin diversele uniuni (de scriitori, de artişti plastici, de oameni de teatru şi altele).  Adică să împartă tot el, statul, cui crede de cuviinţă. Numai începutul expunerii de motive a Proiectului de lege, adoptat tacit de Senat şi aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor este revoltător şi, în acelaşi timp, jignitor la adresa oamenilor despre care tocmai am scris mai sus.

Ba se descurcă, aşa cum poate, dar în nici un caz nu se va descurca mai bine în condiţiile în care fiecare potenţial beneficiar al unui produs cultural va trebui să plătească mai mult pentru produsul respectiv. Mai rău, da! Din cauză că beneficiarii vor putea achiziţiona mai puţin din ce înseamnă cultură, şi din cauză că intervenţia şi mai mare a statului în actul de cultură, în general, prin subvenţionarea, adeseori pusă sub semnul întrebării, a anumitor producţii, va şubrezi şi mai tare competiţia, atît de necesară pentru scoaterea la  suprafaţă şi supravieţuirea adevăratelor valori.

 

Gata, s-a rezolvat. Europa a renascut.

Klaus Iohannis, 11 ianuarie 2015, pe pagina de Facebook, la întoarcerea de la Paris (sublinierea îmi aparţine):

Peste două milioane de oameni s-au aflat astăzi pe străzile Parisului, la marșul solidarității închinat victimelor recentelor atentate. Am dat mâna cu președintele François Hollande și cu alți președinți din țări europene, dar mi-au strâns mâna și necunoscuți din mulțime care puteau să fie rude sau prieteni ai celor uciși ori simpli cetățeni. Au fost gesturi de omenie și de speranță împărtășite de toți șefii de state și de guverne prezenți în capitala Franței. Terorismul nu va înfrânge niciodată solidaritatea și dorința de libertate și de pace. Pe străzile Parisului a renăscut o Europă nouă.

Vedeţi ce simplu este? Hai să dăm mînă cu mînă cei cu inima cea bună, să-nvîrtim hora frăţiei pe pămîntul vitejiei. Şi gata, am renăscut. O pasăre Phoenix carnivoră, care se autodevorează, dar astea sînt amănunte sau cîrcoteli ale unora ca mine. Vitejia a însemnat, ieri, şi privirile speriate ale oficialilor prezenţi la marş, şi gărzile de corp care îi ţineau aşa de strîns, că aveam impresia că oamenii au făcut ceva îngrozitor de-s aproape luaţi pe sus. Iar cîrcoteli, ştiu. Că unii oameni din mulţime cu care spune preşedintele că a dat mîna, în cazul extrem de îngrijorător în care nu erau tot forţe speciale în civil, ar putea fi următoarele victime ale unor atentate, iar amănunte.

Impresionant marşul, adevărat, importante solidaritatea şi exprimarea dorinţei de pace. Şi de acum încolo, porumbei albi vor brăzda cerul Europei, în timp ce potenţiali terorişti, pînă mai ieri, vor solicita înfiinţarea de ghişee unde să declare pe proprie răspundere în ce tabere militare s-au antrenat, şi deschiderea de centre pentru depunerea armamentului deţinut ilegal şi de care au fost ieri convinşi că nu mai e cazul să facă uz. Copleşiţi de numărul atît de mare de oameni sinceri şi de atît de multe oficialităţi, vor considera că în Europa renăscută este atît de multă frumuseţe, bunătate şi atît de multă dorinţă de pace, încît ar fi păcat să le tulbure chiar şi cu un pistol de jucărie.

Şi atîta seninătate. Ori senilitate, zic eu. Pentru că, asemeni oamenilor de vîrsta a treia şi a patra, care se mai întîlnesc la înmormîntări, comemorări şi alte ocazii oficiale, liderii prezenţi ieri la Paris nu vor face, concret, nimic. Vor povesti, vor constata, îşi vor exprima regrete şi speranţe, vor da declaraţii emoţionante şi vor aştepta apoi următoarea adunare. La care ori vor constata că de pe hartă a mai dispărut unul din ei, ori că tînăra generaţie are un stil vestimentar exotic. Thobe, ghutra, bisht, eventual hijab, abaya. Şi vor exclama uimiţi, ce ţi-e şi cu designerii din ziua de azi!

Precizare: Sînt convinsă că cele scrise pe pagina preşedintelui Iohannis exprimă exact atitudinea europeană actuală vizavi de pericolul terorismului. Şi că, aşa cum pe noi iarna ne ia întotdeauna pe neaşteptate, pe europeni îi va lua orice alt atac terorist.

 (Foto: pagina Facebook Klaus Iohannis)

Dubla masura si distorsionarea realitatii

Subiectul  decorării de către preşedintele Iohannis a preşedintelui AFDPR, Octav Bjoza, pare epuizat. Lumea rămîne, firesc, divizată. Am păşit, acum douăzeci şi cinci de ani, dintr-un trecut sumbru, complicat şi, deseori, sensibil, într-un prezent şi mai stufos. Special întreţinut aşa, pentru că numai în ape tulburi, mocirloase, au mai putut supravieţui public exemplare din specii care, în alte condiţii, ale unui corp social sănătos, ori măcar doritor de însănătoşire, ar fi fost expulzate natural. Iar starea de confuzie continuă, atîta vreme cît fiecare entitate media, fiecare formator sau pretins formator de opinie deţine „adevărul” său, iar dialogul a devenit aproape inexistent. Cînd dovezile sînt ignorate sau răstălmăcite, cînd locul argumentelor a fost luat de jigniri, iar principiile şi valorile sînt bune numai atunci cînd le folosesc, conjunctural, unora sau altora.

O recomandare aici, şi o dovadă, în acelaşi timp, că sînt şi intelectualii buni la ceva. Articolul lui Sever Voinescu din Dilema, care se încheie aşa:

Vrem să o vedem ori nu, istoria recentă a României pune conştiinţei româneşti, liberă în sfîrşit, următoarea problemă: Au fost eroi toţi duşmanii comunismului? Dar toţi duşmanii fascismului? Dacă răspundem simultan afirmativ acestor două întrebări, aşa cum ar fi normal, vom obţine o categorie de eroi care au fost criminalii celorlalţi eroi, ce la rîndu-le le-au fost călăi celor dintîi. Eroi măcelărindu-se criminal între ei! Conştiinţa noastră ar rămîne stupefiată! În acest caz, conştiinţa nu sucombă într-o dilemă a binelui, ci în faţa complexităţii răului.

Complexitatea răului nu este nici acum, culmea, disecată întru o posibilă lămurire şi condamnare, ci promovată drept o luptă între orgolii, între cîştigători vremelnici şi perdanţi. Cine încearcă să separe apele, ori măcar să pună la îndoială oportunitatea unor acţiuni este catalogat în fel şi chip, executat scurt din vorbe de către, din nou culmea, cei care, mai acum cîtăva vreme, erau ei înşişi de părerea „duşmanilor” actuali.

Un exemplu. Reacţia imediată şi virulentă la recitarea, de către Mihail Neamţu, în noiembrie 2012, a poeziei „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”, de Radu Gyr. Nici Mihail Neamţu, cu toate păcatele lui, nu putea, conform vîrstei, să fie legionar. Vîrsta fiind acum una din scuzele care i se găsesc lui Bjoza. Neo-legionar, simpatizant, nu ştiu, cert e că omul a recunoscut atunci că a greşit şi subiectul a fost închis.

Bjoza, în schimb – şi nu mai reiau povestea, e deja arhicunoscută – îmi pare alunecos, este suficientă o căutare pe Google pentru a vedea cum nuanţează de fiecare dată problema – este apărat cu încrîncenare. Dubla măsură funcţionează perfect.

Ce mi se pare important acum în toată povestea asta este nu numai înverşunarea cu care este apărat Bjoza, concomitent cu punerea la zid a „duşmanilor” noului preşedinte, care l-a decorat – pentru că, în fond, la asta se reduce acum discuţia, din păcate – ci faptul că se perpetuează confuzia privind trecutul, cu posibile urmări grave în evoluţia viitoare a societăţii.

Concret, este vorba despre: 1) prezenţa lui Octav Bjoza în studioul Antena 3, şi nu numai o dată; o declaraţie dată la un congres internaţional, la 25 de ani de la evenimentele din decembrie şi 3) un interviu dat de acelaşi  revistei Kamikaze.

1. S-a întîmplat inclusiv în 8 august 2014, ziua în care a fost condamnat şi închis pentru 10 ani Dan Voiculescu, în procesul ICA. Dan Voiculescu, dovedit definitiv în instanţă ca fost colaborator al fostei Securităţii. Dan Voiculescu, creatorul trustului Intact, din care face parte şi Antena 3. Televiziune de ştiri în scripte, altfel unul dintre cele mai nocive mijloace mass media existente la noi, locul acela unde un Adrian Năstase a fost asimilat, ca deţinut politic, lui Iuliu Maniu, cruntă blasfemie! L-a împiedicat pe Bjoza acest lucru măcar, ca preşedinte AFPDR să participe la emisiunile Antenei 3? Nu. L-a împiedicat faptul că Voiculescu a fost, în anii comunismului, de partea forţei opresoare şi nu a celei oprimate, pe care o reprezintă, să participe  la emisiunile Antenei 3? Nu. De ce? Nu ştiu exact, dar pot deduce din următoarea declaraţie (2):

Vreau să mai subliniez o treabă – nici în anchetele Securităţii, nici la munci silnice lipsiţi de minime condiţii de igienă şi asistenţă medicală, flămânzi, bătuţi şi cu lanţuri la picioare nu ne-am simţit mai umiliţi ca în ultimii 4-5 ani. Aceasta este realitatea. Am fi dorit că dacă tot nu se poate şi nu-i de unde să ni se facă reparaţii, cred că am fi meritat măcar mai mult respect din partea autorităţilor. În capitala României nu găsiţi un muzeu al rezistenţei anti-comuniste. Noi nu avem în Capitală, după 25 de ani, un monument naţional al rezistenţei anti-comuniste. În această clădire care te copleşeşte prin dimensiunile ei, a fost făcută doar în timpul lui Ceauşescu, dar a fost făcută de poporul român, pentru că atâta timp cât a durat construcţia noi am mâncat gheare de pasăre şi picioare de porc – aşa s-a construit acest Palat.

Nu-i poţi nega unui om dreptul la propriile simţiri, dar în momentul în care acestea contravin fără urmă de dubiu realităţii, ai dreptul să te întrebi: cui foloseşte această atitudine? Victimelor pe care le reprezintă sau călăilor din trecut?

3) Din interviul din Kamikaze aflăm cum a supravieţuit Octav Bjoza infernului din puşcăriile comuniste. Datorită unei mari iubiri. Dar ce relevanţă are acum, în contextul decorării, această poveste de dragoste (existentă şi pe pagina doamnei purtător de cuvînt)? Este una din sutele de poveşti, dacă nu cumva miile, de altfel, ale foştilor deţinuţi politici.

Una singură, după părerea mea.  Cele cel puţin 10 fete care pleacă plîngînd de la întîlnirile cu Bjoza îl pot vedea apoi vorbind la Antena 3. Pot găsi cu uşurinţă declaraţia de mai sus, referitoare la umilinţa mai mare suferită în ultimii ani decît cea din temniţele comuniste. Şi ne mai mirăm apoi că e stricată şi noua generaţie! Cîţi tineri din cei care îi ascultă povestea, impresionaţi de ea, ştiu suficient de multe lucruri despre Voiculescu şi manipularea perpetuă de la antene ca să discearnă ce e bine şi ce e rău? Cîţi ştiu – măcar – că e vorba de un colaborator dovedit al fostei Securităţi? Dacă mai punem la socoteală şi că segmente importante din universităţi cad pe spate de emoţie ascultîndu-l pe Puric, de exemplu, şi alte discursuri protocronist-naţionaliste, putem constata că se întîmplă chiar lucruri foarte interesante, aşa că eventuale evoluţii periculoase în plan politic n-ar trebui să ne mai mire.

Aşadar, în loc să ne lămurim trecutul, îl facem şi mai confuz. Îl acoperim în umbrele diverselor interpretări astfel încît, pînă la abolirea discernămîntului, imposibilitatea de a mai alege binele de rău, nu mai e mult.

PS: Noaptea trecută, în timp ce începusem să scriu textul acesta, pe Facebook avea loc următoarea discuţie. Dovada clară a ce spui şi ce se înţelege, ori ce vrea să se înţeleagă, în unele cazuri.

https://www.facebook.com/claudiapostelnicescu/posts/10154982446560551?comment_id=10154985849190551&offset=0&total_comments=12&notif_t=mentions_comment

https://www.facebook.com/claudiapostelnicescu/posts/10154982446560551?comment_id=10154985849190551&offset=0&total_comments=12&notif_t=mentions_comment

(Foto-şi un blog de urmărit: sarahinromania)

Ce se mai poarta? Tendinte Cotroceni, iarna 2014, primul mandat.

1. Cuvinte.

Tatiana Niculescu Bran este „purtătoare de cuvânt a Preşedintelui României, Klaus Iohannis”, aşa cum scrie pe pagina oficială de Facebook, deschisă de curînd, după închiderea contului personal. Pe această pagină este de aşteptat să găsim ştiri şi documente referitoare la activitatea preşedintelui, să fie legătura între preşedinte şi presă/cetăţeni. Cu alte cuvinte, să genereze conţinut. În schimb, pînă acum, pagina este majoritar agregatoare de ştiri. Articole pozitive, din presa străină, referitoare la Klaus Iohannis. Cu extrem de puţine excepţii, una notabilă, după părerea mea, despre Octav Bjorza, decorat de preşedintele Iohannis în 22 decembrie. Şi despre care Tatiana Niculescu Bran scrie că „a supravieţuit torturilor şi închisorilor comuniste datorită unei extraordinare poveşti de dragoste”.

 Pînă acum, spuneam, pentru că ieri, pe pagina Tatianei Niculescu Bran a apărut următorul text:

 

Cotroceni – 25 de ani de “baronizare”Prima mea săptămână la Palatul Cotroceni: între înțepenirea instituției și nerăbdarea de a vedea cât mai curând semnele schimbăriiPalatul Cotroceni a devenit reședința președinției României imediat după 1989, odată cu preluarea puterii de către Ion Iliescu. Multe birouri mai păstrează încă mobilierul vetust din vremea comunismului, covoare înflorate pe fond roșu închis, perdele grena, canapele cu perne de catifea de un gust îndoielnic și, peste toate, mirosul îmbâcsit al hotelurilor comuniste. Te aștepți ca, dând la o parte colțul unei cortine care acoperă o ușă, să găsești, expus la loc de cinste, vreun portret al lui Nicolae Ceaușescu. Opulența unor birouri imense și întunecate se combină cu starea precară a instalațiilor sanitare. Pe holuri, doamne în halate au aerul că trebăluiesc de zor. Niște oameni copleșiți de respect deschid și închid uși. Unde sunt portari ceremonioși, te-ai aștepta să fie și pitari, paharnici, medelniceri, stolnici ori cluceri. Dar la Cotroceni nu se mănâncă, deși angajații administrației petrec 10-12 ore pe zi la locul de muncă. Nu există cantină, nu există nici măcar un chioșc cu napolitane expirate și Coca-Cola. În schimb, dacă ți-e sete, formezi un număr de interior și cineva sosește cu o tavă pe care se află o sticlă cu apă și un pahar. “Permiteți să mă prezint: sunt cutare (plus grad SPP) și v-am adus apa. Vă rog să semnați acest bon.” Și semnezi bonul de plată din care rezultă că ai consumat la data de… o sticlă cu apă. Cei care au lucrat prin birourile președinției de-a lungul a 25 de ani vor fi trăit cu satisfacție această coregrafie a stăpânirii. Când e să clintești birocrația locului sau ai idei despre cum ar trebui să meargă lucrurile, vechii angajați ai administrației (unii sunt acolo de pe vremea lui Ion Iliescu) îți dau un singur răspuns, că nu se poate sau că trebuie îndeplinite condiții atât de complicate încât te lași păgubaș. Străbătând culoarele Palatului, înțelegi mai bine România celor 25 de ani de la căderea comunismului, cu bune și cu rele, cât și cultura “baronului” local. Înțelegi, mai ales, cât de urgentă e nevoia de schimbare a administrației (prezidențiale și nu numai), de “debaronizare” la toate nivelurile, și de așezare în prezentul secolului XXI.[sursa foto: http://goo.gl/6Lkrdx]

Ce nu înţeleg din nemulţumirea purtătoarei de cuvînt a preşedintelui Iohannis:
– de ce şi-a mai schimbat cover-ul cu prăfuitul, anostul, neschimbatul de pe vremea comuniştilor interior de palat, cînd precedenta fotografie era un superb peisaj de iarnă cu grădina palatului? Oricum, zăpada acoperea ceva urme comuniste, în cazul în care ar exista şi acolo;
– de ce nu solicită premierului suplimentare de buget pentru administraţia prezidenţială, în vederea înlăturării urmelor comuniste, mai precis de redecorare conformă timpului istoric pe care-l trăim?
– cum au supravieţuit foştii consilieri prezidenţiali în asemenea condiţii inumane de lucru, fără cantină, mai precis, 10-12 ore pe zi? Cristi Hrituc, ajută-mă, te rog, veneai cu mîncare în sufertaş sau cu pacheţel de acasă?

Ce înţeleg din ce în ce mai bine, pe zi ce trece: că vin vremuri vesele. Vorba vine, că aşteptam lucruri bine făcute, începînd chiar cu alegerea şi modul în care se prezintă consilierii preşedintelui.

Şi acum foarte serios, a te plînge de faptul că nu ai cantină (ori măcar un chioşc) la palat şi de felul în care arată acesta, în condiţiile în care în străinătate s-a votat stînd ore în şir la coadă, în ploaie şi frig, cu copii mici de mînă sau în cărucioare, leşinînd de epuizare şi cu trataţie de gaze lacrimogene, în anumite locuri, în dispreţ total faţă de cetăţenii români de acolo, este, din punctul meu de vedere, ori completă inadecvare funcţiei ocupate, ori continuarea atitudinii de dispreţ faţă de aceştia, cel puţin.

Şi 2: de ce Tatiana Niculescu Bran nu ne comunică, conform fişei postului, ştiri privind agenda şi activitatea preşedintelui? Foarte interesant de ştiut ar fi ce s-a discutat în cadrul întîlnirii dintre preşedinte şi premier, de exemplu, în 22 decembrie*. La fel, mă aşteptam la un anunţ privind întîlnirea preşedintelui, programată astăzi, cu Ministrul Apărării, cel de Interne şi cel de Externe. Consideraţiile personale ale doamnei privind aspecte ale locului de muncă pot fi, eventual, incluse într-un interviu, într-o carte, în ce doreşte dînsa, dar nu înţeleg de ce se află pe pagina oficială a purtătorului de cuvînt. Unde nu confesiuni este normal să citim, ci cu totul altceva.

*Despre întîlnirea Iohannis – Ponta, Adrian Pătruşcă a scris pe Facebook:

Adrian Pătrușcă
22 Decembrie la 14:42 ·
Ponta după întâlnirea cu Iohannis: „Lucrurile intră pe făgașul normal”
Mi-e frică!
Ceea ce poate constitui o altă problemă, comunicarea, şi în situaţia în care îl priveşte pe preşedinte, este lăsată în grija PSD?
Later edit:
Ce a înţeles purtătoarea de cuvînt din comentariile la postarea precedentă pe Facebook. Ce legătură este între nemulţumirile doamnei privind locul de muncă şi faptul că se află în slujba cetăţenilor, eu nu pot înţelege.

Vă mulțumesc tuturor pentru comentariile la articolul meu despre administrația și birocrația anacronice ale Cotrocenilor din ultimii 25 de ani. Într-adevăr, așa cum unii dintre dvs. au remarcat, e vremea ca lucrurile să se schimbe tocmai pentru că administrația și funcționarii ei printre care mă număr acum sunt acolo în slujba cetățenilor și nu invers.

Nu terorizati teroristii!

Nu le restricţionaţi dreptul de a ne ucide şi, în acelaşi timp, dreptul de a avea parte de tratamente civilizate şi procese conforme cu legislaţia civilizaţiei pe care vor să o distrugă. Este scopul lor declarat, iar noi nu avem voie să ne apărăm. Ei să aibă drepturi oferite de noi, civilizaţii, în timp ce la ale noastre să renunţăm.

Este concluzia implicită a raportului Comisiei Feinstein – senator democrat de California – privind închisorile secrete ale CIA, raport pritocit de mai bine de trei ani şi publicat săptămîna trecută – întîmplător, desigur – cu puţin timp înainte ca majoritatea în Senatul american să fie preluată de către republicani, în urma alegerilor din noiembrie curent.

În peste 500 de pagini făcute publice, din cele peste 6000 existente, sînt descrise nu atrocităţile săvîrşite de terorişti pe pămînt american, ci tortura la care au fost supuşi cei capturaţi, de către bestiile CIA. Cele aproape 3000 de victime ale atentatelor din 11 septembrie 2001 devin, după 13 ani, insignifiante pe lîngă dreptul teroriştilor de a nu fi torturaţi. Nu din sadism, nu ca răzbunare, ci în scopul obţinerii de informaţii privind următoarele atacuri planificate, în scopul salvării cine ştie cîtor vieţi omeneşti nevinovate.

Dar ce contează?! Din media occidentală de stînga pornit, tăvălugul revoltei împotriva torturii cuprinde din ce în ce mai multe minţi. Tortură aplicată de lumea civilizată, în secolul XXI? De neconceput! Ori sîntem civilizaţi, ori nu mai sîntem. Waterboarding, hrănire şi hidratare rectale, privare de somn, muzică, metale grele, la maximum? Atrocităţi, fără discuţie. De care au suferit bieţii „luptători pentru libertate”, cum probabil vom fi obligaţi să le spunem în curînd, conform corectitudinii politice. În ce context şi în ce scop, nu contează. Cum nu contează nici că în raport nu figurează nici o depoziţie a vreunui membru CIA, astfel încît aceştia abia îşi mai fac auzite părerile acum, după izbucnirea scandalului.

Iar ce spun ei, mai vocal sau mai timid, subiectul fiind extrem de sensibil, contrazice concluziile raportului. Au fost obţinute informaţii foarte importante prin aplicarea „enhanced interrogation tehniques”. De la unii din cei mai feroce terorişti. De la acei aşa zişi oameni, unii de o inteligenţă uimitoare, şi aici umanul din ei se opreşte. Umanitatea lor pretinde însă procese corecte, desfăşurate pe pămînt american, adică exact pe pămîntul pe ai căror locuitori de drept doresc să-i ucidă. Adică acolo unde publicitatea unui proces le-ar permite să-şi propage aberaţiile şi să-şi promoveze cauza criminală cu mult mai uşor decît în mod uzual.

Şi totuşi, aflînd acestea – în rezumat – cît de naiv poate cineva să fie ca să creadă că s-ar fi putut proceda altfel cu aceste exemplare compatibile genetic numai cu oamenii, în accepţiunea deplină a termenului? Nici măcar în categoria „prizonieri de război” nu se încadrează, nu sînt membri ai unei armate regulate, recunoscute internaţional, cu însemne, grade şi ierarhie specifice, clar definite, aparţinînd unei entităţi statale. Nu a existat niciodată nici o declaraţie oficială de război măcar. Este un război, dar unul neconvenţional, purtat cu arme şi metode neconvenţionale, cu un inamic aflat, posibil, pretutindeni. Cum poţi apăra lumea de atacurile acestuia? Cînd ai datoria, ca instituţie a statului, să protejezi populaţia civilă şi militară de atacuri care pot fi mai devastatoare chiar decît cel din 11 septembrie 2001?

Nu încerc să justific tortura în sine, care este condamnabilă, fără discuţie. Precizez doar contextul în care  au fost folosite metodele de interogare precizate în raport şi scopul, repet, prevenirea altor atentate, mai grave sau mai puţin, dar soldate cu pierderi de vieţi omeneşti şi, de ce nu? – cu posibila capturare a unor arme moderne, sofisticate, destinate, ulterior, altor şi altor atacuri. Pentru că „religia păcii” este cea care pacifică prin  subjugare în cele mai umilitoare moduri, prin schingiure, lapidare, decapitare, spînzurare, execuţii sumare, atentate. Fără nici un proces, conform unui singure dar pretins atotputernice judecăţi: nu i te supui.

În aceste condiţii, noi, lumea civilizată, ce ar trebui să facem? Să-i tratăm pe terorişti conform principiilor şi regulilor noastre actuale, moderne, acumulate în milenii de existenţă? Să oferim procese corecte şi încarcerare corespunzătoare celor capturaţi, timp în care, la un ceai şi un fursec, să ne spună de bunăvoie unde au planificat următorul atac? Cît de naivi, cît de lipsiţi de instinct de conservare am fi în asemenea situaţie? Gradul de civilizaţie însuşi la care am ajuns ne-ar condamna pe noi, ne-ar oferi ca victime, în acest caz, unor brute şi unui mod de viaţă aparţinînd Evului Mediu.

Numai că tocmai gradul acesta de civilizaţie, moştenit,  ne obligă să-l păstrăm. Şi conform lui, să preţuim şi să apărăm viaţa. Pusă în pericol de barbari de o cruzime greu de descris, pentru care, opus principiilor noastre, viaţa omenească nu are nici o valoare.

Publicarea Raportului Comisiei Senatoriale Feinstein are consecinţe greu previzibile practic, dar anticipabile teoretic. Scăderea încrederii partenerilor externi (Polonia, Lituania şi România aflîndu-se, de exemplu, pe lista ţărilor care au găzduit închisori secrete CIA), vulnerabilizarea acestora la atacuri, scăderea încrederii cetăţenilor americani şi nu numai într-o instituţie vitală pentru apărare, punerea în pericol a vieţii unor agenţi, distrugerea unor reţele, dificultatea crescîndă pînă la imposibilitatea culegerii de informaţii importante pentru siguranţa lumii libere, acte de răzbunare ale teroriştilor, de la răpiri şi decapitări pînă la atacuri cu număr de victime imposibil de estimat.

Aşadar, cui foloseşte, pînă la urmă, publicarea Raportului Feinstein? Nouă, lumii civilizate, ori inamicilor noştri, transformaţi de acest raport din călăi în victime?