Nici măcar atunci cînd forțați istoria să vă sprijine mizeria. Curul pe care îl pupați cu admirabilă loialitate acum, nu e mîna lui Walesa și nici antebrațul lui Havel, domnule Hurezeanu. O fi pătruns Monsieur Vantu de neînțelese fioruri poetice însă e cu desavîrșire scîrbos felul în care, pentru o mînă de arginți, reușiți să aruncați în neant toată Europa Liberă. Sînteți mai vinovat decît el atunci cînd, deplin amnezic, mimînd indignarea, confundați mîna cu curul.
David Cameron, actualul PM britanic, despre cum tehnologia poate ajuta un guvern sa ofere servicii mai bune cu mai puțini bani. O perspectivă istorică surprinzătoare asupra rolului liderilor și a evoluției puterii. Prezentare la o conferință TED din 2009, dinainte de a deveni PM. Un model de urmat de către propriul guvern dar și un model pentru orice nouă mișcare civică. (puteți urmări fără sonor dacă selectați subtitrarea, disponibilă în română, printre altele)
Domnule Boc,
Spuneți că fac scandal doar evazioniștii. Îmi dau seama că n-ați înțeles mare lucru din iritarea generală pe care ați provocat-o inclusiv susținătorilor PDL. Vreau să vă ajut, să nu mai spună lumea că mă grăbesc să vă cer demisia. (ca și cum folosește la ceva să vă ceară demisia un cetățean din Gurbănești…)
Permiteți-mi să vă supun atenției un alt caz în care Statul se comportă exact la fel ca în cazul celor 3 declarații lunare și a normelor ilegale și hilare pe care acum le numiți „Mecanism de protecție socială”: ca un milițian. E vorba de cetățeanul onest care plătește o amendă. Un prieten plecat în vacanță e oprit ieri în Predeal, controlat, și primește o amendă pentru că nu avea rovignietă. Vina lui. I se reține talonul (potrivit legii), urmînd să-l recupereze după ce prezintă dovada că are rovignietă și a plătit amenda. Iată relatarea lui despre felul în care a decurs povestea:
„da sati povestesc cu amenda, ca tocmai ce m-am intors.
ma duc la admin financiara, cum mi-a zis politaiu. aia ma trimit la primarie.
la primarie platesc 125 ron, jumate din amenda, ca n-au trecut 24h.
dupa care la banca sa virez cei 28 de eur in contul CNDPR, parca. compania drumuri, poduri, alea-alea, ce are romania din plin.
la bcr o doamna fff draguta. ia amenda, se uita si ma intreaba daca sunt sigur. pai nu scrie asa in amenda? ba da, dar noi habar n-avem. pai si io ce fac? pai nu stiu… hai sa dam un search pe google. hai! search pe google, saitu oficial, nici o informatie sa ne lamureasca. dar un nr de telefon. suna. raspund, habar n-au nici aia. dar ii dau alt nr de telefon. suna. raspunde un nene. haaoleo! complicat! nu cumva contravenientul are funcție publica? ca daca e, nu plateste. nu, nu e. aha! pai: contul cutare, calculati, platiti, trimiteti fax la filiala cndpr brasov. ok, ne-am lamurit. n-au trecut decat 45 min. hai sa platesc. buletinu! dau buletinu… pai n-apareti la noi. n-aveti cont la bcr? pai nu! aha. sa va facem un cont. meseria, ocupatia, starea civila, copii. jap-jap. mergeti la ghiseu. merg, platesc. trimitem faxul. iau toate hartiile (copii dupa amenda, plata la cndplm, buletin, certificat constator) si ma duc la politie. ofiterul de serviciu, din nou am avut noroc, baiat cumsecade. domne, ati avut ghinion, ati picat peste cel mai bulangiu agent din predeal. imi ia actele. il intreb daca mi-a trimis talonul la brasov. da un telefon – da a plecat de dimieata. ok. merg, iau masina, plec la brasov. caut politia, caut politia,caut politia, caut politia, o gasesc, intru, o intreb pe doamna de la ghiseu. iesiti, intrati pe gang, intrebati acolo. eu nu stiu. s-ar putea sa trebuiasca sa mergeti la tractorul (…)
intru in noua locatie, ofiterul de serviciu. bunaziua, vreau talonu. aaaa! pai nu se poate. azi e ultima vineri din luna. nu se lucreaza. pai si io? luni! e ora 14. de la 9 m-am apucat.”
De acord, problema e nesemnificativă în fața proporțiilor Crizei. E însă util să realizați că Statul se poartă așa cu contribuabilii săi în orice circumstanță: își bate joc consecvent, cu îndîrjire și nesimțire de timpul lor. Fie că plătim taxe, că luăm adeverințe sau plătim amenzi, în absolut orice situație, cetățeanul e un infractor căruia Statul îi face un favor regesc purtîndu-l pe drumuri aiurea. Mesajul e consecvent același: să fie mulțumit că nu ia și o amendă, mama lui de contribuabil hoțoman!
Miniștrii dumneavoastră de la Muncă și Finanțe n-au ieșit nici ei din spiritul de milițian care pare a pluti asupra oricărei inițiative guvernamentale: au produs legi și norme care își bat joc de timpul nostru. Ba domnul Șeitan, după ce bagă groaza în oameni cu amenzi uriașe, se trezește să ne ierte regește dînd impresia că sîntem șerbi pe domeniul domniei sale. Asta ne enervează, nu taxele. Gîndirea și manierele de milițian ale Guvernului și angajaților lui, nu taxele și amenzile.
Acuma ați priceput?
Pentru cei care nu pot citi explicaţiile suplimentare din comentarii, am pus într-o formă concisă motivele pentru care credem că Boc trebuie să plece
Ce afirmăm:
1. Boc e rupt de realitate şi dezinformat. Altfel nu ar fi declarat că dacă pe masa lui nu e nimic, cozile, confuzia şi nervii de la ghişee, nu există.
2. Boc nu are autoritate asupra miniştrilor lui. Altfel nu ne-ar trimite să întrebăm la ministere despre cozile din toată media iar apoi nu ar sancţiona în nici un fel pe miniştrii direct responsabili considerînd că toţi îşi fac treaba ireproşabil. Altfel nu ar ignora atitudinea incalificabilă a lui Şeitan care, verbal, anulează amenzi pe care tot el le-a băgat în lege după care califică teama oamenilor de a fi amendaţi drept isterie inutilă.
3. Acţiunile lui Boc nu au nici o legătură cu dreapta. Altfel nu ar fi ales să patroneze şi să protejeze un mecanism de colectare a taxelor care continuă să trateze contribuabilul ca un infractor făcînd tot ce se poate pentru a-l umili prin birocraţie inutilă, comunicare defectuoasă şi legi şi norme prost făcute.
4. Boc umileşte o întreagă categorie de oameni cu activităţi independente asimilîndu-i evazionismului lui Vântu. Ideea, repetată cu îndîrjire în ultimele zile, potrivit căreia cei care se opun harababurii create de Guvern sînt doar cei care fraudau statul, e de o prostie fără seamăn. În România nu există 500.000 de jurnalişti ai lui Vântu.
NU am afirmat niciodată:
– că taxele stabilite de Guvern sînt injuste şi trebuie anulate.
– că în locul lui Boc trebuie să vină Ponta
– că ne solidarizăm cu motivele pentru care iRTV şi Antenele fac scandal.
Am ajuns doar să fim convinşi că ultimele acţiuni ale lui Boc vor duce la îndepărtarea electoratului cu simpatii de dreapta şi la accelerarea dispariţiei PDL şi a dreptei de pe scena politică. Felul în care Boc tratează problema impozitelor, cu o aroganţă pe care nu i-o bănuiam, face un serviciu extraordinar PSDNL-ului. Cei 15% care mai votează PDL acum sînt tocmai cei care cred în valorile dreptei şi în necesitatea reformei. Mulţi dintre ei purtaţi aiurea pe drumuri şi umiliţi acum cu declaraţii iresponsabile şi legi aiuristice.
Vrem ca Boc să plece în interesul reformei şi al PDL, nu e nevoie de un nou Radu Vasile.
Cristian Ghinea a iniţiat petiţia de mai jos
Stimate domnule prim-ministru Emil Boc,
Noi, subsemnații, ne declarăm dezaprobarea față de modul umilitor în care administrația pe care o conduceți înțelege să aplice noile prevederi privind veniturile de natură profesională. Ni se pare ilogic, absurd și jignitor să fim purtați pe drumuri, lunar, de la o instituție la alta, să completăm niște declarații la fel de absurde. Cei mai mulți dintre noi nici nu sîntem capabili să înțelegem ce ar trebui să completăm.
Domnule prim-ministru, ne declarăm incapabili să ne ridicăm la nivelul guvernului pe care îl conduceți. Cum nu putem schimba poporul, ar fi mai ușor să schimbăm guvernul. Sau guvernul să încerce să coboare la nivelul nostru.
De aceea,vă punem la dispoziție, prin poștă, fiecare în parte, copii ale contractelor pe baza cărora sîntem plătiți. Veți primi din partea noastră aceste plicuri, ca semn al bunei noastre credințe. Ne exprimăm disponibilitatea, ca niște contribuabili onești ce sîntem, să plătim taxele legale, după ce ne veți comunica sumele aferente.
Vom face acest lucru după ce guvernul pe care îl conduceți ne va pune la dispoziție o declarație cadru simplă, completabilă anual, inclusiv în regim online. Am aștepta și scuze din partea unui guvern responsabil. Pînă atunci, noi subsemnații, ne declarăm cetățeni în grevă fiscală.
Cu același respect pe care ni-l acordați,
Semnează aici
Citeste si articolul care explica in detaliu motivele, aici.
Îmi pare sincer rău că ați ajuns aici. Vă apreciez și loialitatea și perseverența, calități rare în zilele noastre. Cred însă că v-ați atins nivelul de incompetență pentru că, oricîtă bunăvoință aș avea, ultima dumneavoastră declarație îmi pare emisă de Emil Bobu, nu de șeful PDL. Potivit hotnews.ro ați spus:
„Aceste date vi le poate comunica ministerul Muncii si Finantelor… la mine asemenea informatii nu au ajuns pe masa Guvernului…aceste afirmatii trebuie sa aiba acoperire”
Așadar în timp ce la ghișee e o debandadă documentată audio-video și de moguli și de prieteni, dumneavoastră nu știți nimic și ne trimiteți să vorbim cu subordonații miniștri, apoi cereți dovezi. Vi s-a tăiat netul la Palat? Are Guvernul restanțe la cablu? Sau v-ați înconjurat numai de lingăi care vă spun zi și noapte că de fapt totul e bine și lumea e rea? Ați ajuns deja Ceaușescu pe care-l dezinformează supușii? Cîtă inteligență vă trebuie pentru a verifica realitatea înainte de a pune la îndoială întrebarea? Apropos de titlu.
PS: asta e consecința neseparării funcției de PM de cea de președinte PDL: atunci cînd e implicat în orice criză politică în partid, primul ministru e rupt de realitatea din Guvern, și invers. E ce și-au dorit Berceanu și Videanu și toți cei care au amînat alegerile interne. Nu că ei ar fi fost mai deștepți cînd și-au dorit asta.
PPS: Susțin impozitarea DA și a veniturilor PFA în acord cu restul impozitelor plătite de salariați. Nu ați priceput că mai nimeni nu se opune la asta. Însă toți ne opunem hărțuirii permanente la care sîntem supuși ca plătitori de impozite. E revoltător să vrei să plătești dări și statul să te tortureze pentru asta.
Despre ce evaluări ale „activității membrilor Guvernului” mai aveți nevoie pentru a înțelege mizeria și dezastrul pe care le descrie Hotnews aici?
Cum s-a ajuns la situația nefericită în care statul, deja gras și în cîrca plătitorului de impozite, să-și mai și bată joc de cel care-l duce în spate? Cum e posibil ca după un an de guvernare de dreapta, plătitorul de taxe să fie mai umilit decît pe vremea lui Adrian Năstase? Care sînt miniștrii responsabili de această porcărie și cînd vor fi ei demiși? Dumneavoastră nu vă e rușine de rușinea oamenilor care vor să plătească taxe și nu pot?
Ca și în cazul lui Băsescu, o întrebare revine din ce în ce mai des: de unde atîta ură? Udrea e o femeie deșteaptă și ultimele ei apariții publice au demonstrat că vorbește bine, coerent și convingător. În orice caz, mai bine decît majoritatea oamenilor politici care nu sînt în stare să treacă de nivelul rudimentar al gargarei. E o apariție cu mult farmec, care nu se vede prea bine pe ecranul televizorului (vorbesc de prezență, nu de fanteziile sexuale secrete ale multor comentatori), chiar dacă uneori gusturile ei în materie de îmbrăcăminte au ceva inutil de provocator. Declarațiile ei politice sînt consecvent în direcția reformei. Acțiunile ei au fost permanent în direcția reformării partidului și a statului. Au existat și gafe, priorități aiuristice și gesturi deplasate, însă nu mai multe și mai dese decît ale altora. Una peste alta Udrea e mai puternică, integră și consecventă cu sine decît majoritatea politicienilor români. Atunci de ce insistă media și, mai nou, prin interpuși, unii colegi de partid, să ne-o prezinte ca pe o țoapă oportunistă? Nu vorbesc numai de lucrăturile opoziției, e de înțeles că au tot interesul să dea jos pe omul de încredere al lui Băsescu. Noutatea e că pe Blogary și aiurea, numărul comentatorilor cu simpatii PDL-iste care încearcă să o pună în aceeași oală cu BVB a crescut exponențial în ultimele săptămîni. Dincolo de calculele tactice, de unde atîta ură?
Nepotrivirea modelului Băsescu
Dincolo de interesele pe care le încurcă, Udrea, ca și Băsescu, are un potențial de antipatie formidabil. De unde vine el? Ca și Băsescu în primul său mandat, Udrea a comis eroarea de a nu-și construi alianțe puternice înainte de a deschide cîteva fronturi simultan. Iar eroarea asta nu e atît consecința unei alegeri raționale cît rezultatul unor opțiuni psihologice. E greu să nu observi că Udrea a îmbrățișat în totalitate și fără rezerve modelul Băsescu: imprevizibil, construit pe intuiție, frontal cu adversarii ca un luptător de sumo. Duritatea asta lipsită de menajamente i se potrivește însă destul de puțin. Băsescu are perspicacitatea, conștientă sau nu, de a dubla personalitatea căpitanului dur pînă la cinism, de slăbiciuni „populare”care îl umanizează. Plînge, se emoționează, își recunoaște greșelile. Udrea n-a avut în ultimii 5 ani nici un moment de slăbiciune publică. Iar aici sînt două probleme: Nu putem iubi sau simpatiza oameni fără slăbiciuni iar cineva care insistă să apară ca puternic indiferent de conjunctură e invariabil și pe drept cuvînt etichetat ca „fals”. Slăbiciunea altora ne înmoaie, duritatea lor ne face suspicioși. Dincolo de iubire și simpatie, nici măcar alianțele cu „oamenii fără defecte” nu prea funcționează: defectele celuilalt stimulează încrederea și-l umanizează creînd o complicitate, fie și imaginată. „Oameni sîntem, ce naiba!”. Iar aici pînă și Băsescu a greșit pentru că nu a fost suficient de abil încît să mimeze complicități psihologice inexistente, cît pentru a ține în viață alianțe tactice. (cum ar fi fost cazul la începutul primului mandat în scandalul Patriciu-Tăriceanu).
Nu e prima oară cînd vedem discipoli care preiau modelele „maeștrilor” fără discernămînt, iar rezultatele nefaste ale acestei imitații nu întîrzie să apară. Dincolo de model, e de bănuit și că o fragilitate bine mascată, bine ascunsă, o fac să adopte modelul „doamnei de fier”, asta e însă altă discuție.
Misoginismul
Remember Mona Muscă. Priveliștea marilor bărbați de cultură, presă și politică dansînd victorioși sub coregrafia lui Liiceanu după ce au lapidat-o public pe MM a fost stupefiantă. N-am să redeschid istoria, merită însă să constatăm că Felix, colaborator și informator dovedit, fost membru în structurile economice vitale ale regimului comunist, a reușit aproape să pună CNSAS pe butuci și e considerat de mulți mai degrabă inofensiv, în timp ce MM e și acum tratată ca o amenințare la adresa democrației. Explicația stă în primitivismul majorității masculilor care sînt lideri de opinie astăzi: locul femeii e la cratiță sau în pat. Mai mult, femeia trebuie dominată, femeia e obiect al plăcerii și, eventual, mamă – mentalitate care aproape că dă dreptate altui primitivism al epocii moderne: feminismul. Cert e că o femeie puternică, capabilă să conducă și să domine stîrnește pur și simplu groază în masculii noștri pentru că le amintește prea des și prea limpede de propria lor impotență. Groază care se traduce în voința de a le elimina din mediul politic pentru totdeauna. Doar femeile care pot fi dominate sînt acceptate. Priviți cum arată femeile tolerate de bărbații noștri politici și veți înțelege ce spun. (Îmi amintesc că, înainte de 2000, Zoe Petre stîrnea același gen de antipatii. Nici acum, deși recuperată de antene, nu pare mai simpatizată). Udrea e detestată din acest motiv.
Tatăl castrator
Dacă misoginismul nu e decît consecința slăbiciunii ascunse și a complexelor grave care tarează pe mulți din masculii noștri politici, asta nu înseamnă că e singura consecință. Felul în care mulți dintre ei se raportează la Băsescu e, surprinzător în aparență, analizabil sexual. Mulți știu de felul natural și direct al lui Băsescu de a se purta cu femeile și toți știm că Băsescu e unul dintre cei mai prolifici generatori de personaje feminine în politică. Într-un fel Băsescu e exact opusul misoginilor care împînzesc partidele noastre: fără complexe, respectînd femeia, respectîndu-i libertatea. Problema e că dacă pe masculul complexat, care a îngropat în subconștient neputințe de tot felul, femeia puternică îl îngrozește, prezența bărbatului care poate domina femeia puternică îi stîrnește o ură irepresivă. Poate că mulți dintre ei nu realizează însă ura lor pentru Băsescu e alimentată în primul rînd de un complex al castrării: Băsescu e cel care le aduce la lumină neputința, cel care le amintește în fiecare zi că sînt mai puțin bărbați decît ar vrea să pară. Am să revin altă dată asupra acestui mecanism al urii prea puțin discutat pînă acum. Decoamdată rețin că Udrea intimidează iar cel care nu e intimidat de Udrea e detestabil. Satisfacția în fața trădării Adrianei Săftoiu și graba complet irațională cu care a fost recuperată politic trebuie judecată în această cheie – Săftoiu e o revanșă, dovada că Băsescu nu e chiar „așa de tare cum se crede”
Revenind la Udrea, loialitatea ei scoate pur și simplu din minți și aduce asupra ei și o parte din ura împotriva lui Băsescu. Acest tandem are efectul oglinzii vrăjitoarei din Alba ca Zăpada: le spune în fiecare zi preparatorilor de poțiuni marca Hrebenciuc despre urîțenia și complexele lor.
Viitorul
Nu totul se explică psihologic. Există și multe calcule reci care fac din Udrea ținta unor campanii de discreditare virulente. Însă acelea sînt mai ușor de înțeles și acceptat fiind parte a jocului politic. Din punctul meu de vedere, Udrea are calități remarcabile. Dincolo de prezența fizică (al cărei rol în succesul în politică nu trebuie neglijat), are o inteligență vie, o ambiție pe măsură și capacitatea de a învăța repede. Cred însă că viitorul ei politic real se va deschide în momentul în care va abandona modelul Băsescu și își va găsi propria identitate. O identitate care va trebui să conțină și o viziune politică articulată, una care poate veni doar din aderența la o ideologie bine definită. Din punctul ăsta de vedere, pe măsură ce taberele doctrinare din PDL încep să se contureze, va fi foarte important ce echipă va alege Udrea. Eu n-aș face încă pariurile.
Tuturor celor care ard de nerăbdare să se oprească din discuțiile „sterile” și să acționeze, le facem cîteva propuneri:
1. Următorul ceai Blogary.
Va avea loc undeva între 16 si 20 august iar tema va fi „Alegeri și vot”. (Invitații vor fi anunțați odată ce vom avea confirmările lor) Vom încerca să lămurim chestiunea primarelor, a votului prin corespondență, a listelor electorale și a votului electronic. Experiența de la ultima întîlnire ne spune destul de clar că nu putem invita mai mult de 15 cititori. În măsura în care oameni care nu au fost la prima întîlnire vor să participe, ei vor avea prioritate. Ordinea e, ca de obicei, primul venit, primul servit. E cel mai bun compromis între nevoia de eficiență și cea de deschidere. Cu toate acestea, am vrea ca cei care au fost la prima ediție să ne ajute s-o pregătim pe a doua: ce și cum trebuie discutat, cum ne organizăm etc. Pe cei doritori să o facă îi rugăm să să trimită la mirel at blogary punct ro un email cu subiectul ”Organizare”. Cei interesați de participare sînt rugați să trimită un email cu subiectul „Participare”.
2. Forumul
Poate deveni un instrument de lucru foarte eficient. Ideal ar fi ca unele categorii să fie moderate de cititori. Există doritori? Aveți o categorie de care vreți să vă ocupați? Dacă da, postați intenția voastră în „Forum și site feedback”
3. Asociația
Sîntem în proces de constituire al „Asociației Blogary”. Birocrația a lungit procesul peste măsură, credem însă că vom fi operaționali în septembrie. După cum puteți bănui intenționăm să fim destul de activi în subiectele menționate aici de-a lungul timpului. Vom avea nevoie de voluntari. Ne interesează foarte mult provincia pentru că intenționăm să ne plimbăm cu Ceaiurile prin țară. Toți cei dispuși să ne ajute cu timpul și talentul lor sînt rugați să scrie la mirel at blogary punct ro, folosind subiectul „Asociație”, menționînd în mesaj și la ce cred că ar putea ajuta: organizare, contacte, logistică etc. Cei care o fac vor primi și un update bilunar despre activitatea și proiectele asociației.
A devenit evident în ultima vreme că, pentru a avansa și a produce propuneri coerente, trebuie să refuzăm temele pe care presa, în majoritatea ei, complet aservită intereselor economice de clan, insistă să le pună pe agenda zilei. Mi se pare prostesc ca, dacă Patriciu cere FMI-ului să plece acasă, toți să lăsăm baltă ce făceam și să ne apucăm să dezbatem subiectul. De aceea, prima urgență este să ne definim propria noastră agendă. Asta încercăm cu „Ceaiurile politice Madame Blogary”, un punct de plecare pentru a lămuri direcțiile reformei pentru PDL (sau orice altă formatiune de „dreapta”). Am mai scris încercînd să lămurim obiectivele noastre. Există însă și două cuvinte cu sens prea puţin „pragmatic” care apar foarte des în discuțiile noastre: solidaritate și recuperare. Bilbofil a comentat recent chiar pe acest subiect. În spatele lor se ascunde alt fel de durere decît lipsa proiectelor şi a soluţiilor.
Isteria pe care o întrețin mogulii are, pe lîngă rezultatul nefast de a amuți orice discuție despre viitor, și efectul pervers de a transforma întreg trecutul într-un dezastru. În afara viziunilor catastrofice, aproape nimeni n-are nici o idee despre ce va fi în decembrie sau la anul și am ajuns să credem că vidul prezent de idei a ocupat permanent pe toți românii în ultimii 50 de ani. E firesc să existe o reacție de compensare rudimentară care ia forma nostalgiei. E firesc să auzim, din ce în ce mai des, despre ce bine era în comunism, despre sondaje cu Ceaușescu sau despre mărci construite pe reflexul nostalgic. Atît anularea trecutului, cît și nostalgiile ficționale sînt, însă, nocive, pentru că ne falsifică identitatea: nu mai aparținem la nimic, la nici o formă de comunitate, sau simțim o vină nedeslușită și chiar o rușine în a fi români. Devenim, treptat, o naţie de autişti aspiranți la imigrație, nu atît pentru o viață mai bună, cît căutînd inconștient un popor sau o comunitate care să ne adopte.
Reconstrucția identității colective devine o urgență în fața agresivității dizolvante a găștii plutocraților care folosesc media pe principiul pîrjolirii ogoarelor și otrăvirii fîntînilor. Imaginea acestei mase amorfe, fără credințe, vag înfricoșate, care nu ne simte acasă nicăieri, care nu se simte parte din nici o comunitate, ne dă fiori. Ne urîm vecinii, ne suspectăm colegii, ne e frică de străini. Nu mai putem practica nici o formă a încrederii. Fenomenul e mai periculos decît dacă, de mîine, Patriciu ar fi Ministrul la Finanțe și Voiculescu la Interne, pur şi simplu începem să ne transformăm din popor în populaţie.
De aceea, pe lîngă reforma politică, un alt proiect necesar este cel al regăsirii solidarității și al recuperării trecutului. Dacă solidaritatea se poate regăsi în jurul unei identități colective asumate, identitatea, la rîndul ei, nu poate fi construită fără trecut. Primul pas e, așadar, recuperarea trecutului. Și cum poate începe inventarul lucrurilor bune din trecut altfel decît cu întrebarea cea mai grea: ce a fost bun în epoca comunistă? Nu în ideologia în sine, ci în perioada cu pricina. Eu, de pildă, am un lucru de care îmi amintesc din ce în ce mai des: constrîngerea și inamicul.
Constrîngerea culturală genera creativitate și solidaritate. Uniformele în școală creau o egalitate necesară și un sens al comunității. Muzica pe furate din Bulgaria crea gusturi și cultură muzicală. Cărțile se citeau pe ascuns și pe nerăsuflate. Abundența și laxitatea creează doar blazare. Lipsa din comunism crea adevărate complicități, a asculta Led Zeppelin de pe discuri aduse din Bulgaria era o frăție de arme, nu un club muzical. Cititorii Celui mai iubit dintre pămînteni formau o societate secretă, nu un fan club. Lipsa era de fapt un extraordinar catalizator al solidarității. Constrîngerea atotputernică era evident nocivă. Nu pot, însă, să nu mă întreb cum putem recupera instituția constrîngerii culturale în societatea noastră de acum, cea a abundenţei doar cu buletinul. Cum putem regăsi măsura? Existența unui inamic bine precizat, cel care genera constrîngerea, ajuta în egală măsură la developarea solidarității. Care ar putea fi inamicul de azi? Împotriva cui luptăm?
Ce găsiţi voi bun de recuperat în perioada comunistă? Sau în guvernarea PSD? Sau în mandatul lui Constantinescu? Mai precis, care sînt instituțiile care merită recuperate? Care e inamicul împotriva căruia ar trebui să luptăm?
