În nici un caz nu putem continua să discutăm despre moguli. Unde duce discuția? Cine e interlocutorul? Discutăm singuri și ne blocăm energiile la agenda pe care ei o impun. Aplaud investigația în sine – Hotnews și Kamikaze ar trebui să le servească una pe lună, la nivelul ăsta. Dincolo de fapte însă, nu mai e nimic de spus. Să lăsăm reporterii să-și facă treaba și să ne întrebăm la rîndul nostru care e treaba noastră.
Cum putem ieși din situația cam ridicolă în care am ajuns, aceea a unui stol de vrăbii care fac o gălăgie infernală în copac în timp ce vulpea le dă tîrcoale? Comentăm și ne indignăm fără cel mai mic folos din moment ce doar vulpea e acolo să ne-audă. Cum putem să evităm capcana perfidă în care și-a rupt deja picioarele politice unul ca Emil Constantinescu care s-a transformat singur din Don Quixote în bufon la curtea nebunilor? Pe scurt, cum putem să ieșim din logica victimelor?
Pentru că atunci cînd nu contenim a ne plînge și indigna de unii ca Voiculescu, Patriciu, Tăriceanu, Vosganian, Năstase, Ponta, Vântu, asta sîntem: victime. După cum bine observa și Mirel săptămîna trecută, toți își cer scuze. Puternicii PDL-ului se gîndesc mai întîi la ce vor spune moguliuziunile, înainte să se întrebe ce vor ei de la guvernarea asta. Victime care își așteaptă salvarea de la alte victime. Pentru că PDL-ul a ajuns un fel de PVL, Partidul Victimelor Liberalilor care se plînge pe mai multe voci, mai toate false.
Ne trebuie un plan și ne trebuie o armată. N-avem nici una și nici alta în momentul de față. Cei care conduc acum PDL sînt incapabili de a reforma o seră de roșii, cu atît mai puțin pe ei înșiși sau țara. Să lăsăm pentru moment chestiunea spinoasă a liderului. Să începem așa cum noi românii nu prea o facem de obicei, cu planul.
E vorba așadar de un plan pentru a prelua puterea. Așa cum arată lucrurile acum, e vorba de un plan pentru a pierde onorabil în 2012 și a asigura revenirea dreptei la putere în 2014, la prezidențiale și apoi în 2016, la următoarele legislative. Ponta va fi dezamăgit, e un plan bazat pe vot și nu pe lovituri de stat.
Îndrăznesc să spun că sînt patru lucruri care trebuie făcute în PDL pentru asta:
1. Re-conectarea cu electoratul cu mult înaintea alegerilor. Campania începe acum și nu cu mită electorală și autobuze. Nu ne mai permitem electorat de dreapta care să se jure că nu mai votează niciodată. Și nu ne permitem un al doilea PNȚCD în persoana PDL-ului. Relația cu presa va trebui bine gestionată, mogulii boicotați sub pedeapsa excluderii din partid, TVR-ul trebuie să re-devină o sursă preferată de informare (și nu de dezinformare, cum visează unii) iar internetul ar trebui să aparțină noii gărzi din PDL, nu liberalilor. O notă: boicotul moguliuziunilor e necesar și pentru că bună parte din audiența lor e constituită din simpatizanți ai dreptei. Cărora li se face permanent rușine și sînt demobilizați de tot felul de maimuțoi PDL-iști în căutare de glorie. Eu nu mă uit la RTV și Antene nu doar pentru că nu-i suport ci și pentru că mi-e groază să-i mai văd pe proștii de la PDL care se duc să fie călcați în picioare crezînd că-și construiesc notorietate. Și, să nu uit, cine vrea un plan pentru reducerea la tăcere a RTV și a Antenelor să ia aminte la asta: un TVR puternic, cu audiență, neutru politic – pe modelul BBC – poate absorbi suficienți bani din piața de publicitate, la prețuri mici, încît să lase Antelenele și RTV într-o pierdere constantă greu de suportat. Marile firme nu cotizează la Antena1 din dragoste de Voiculescu ci din lipsă de alternative.
2. O competiție internă deschisă pe modelul primarelor din SUA pentru a stabili candidații la parlamentare și prezidențiale din partea PDL. Dincolo de uninominal, fără competiție internă tot cu senatori oportuniști-afaceriști care votează în bloc pentru mutilarea ANI ne vom alege. Vechea gardă nu va fi dislocată cu forța și, chiar dacă va fi, va rămîne prea puternică prin controlul resurselor în teritoriu. Deschiderea PDL de care vorbim de ani, deja, nu se face prin hotărîri din vîrful pixului ci prin promovarea unui sistem deschis pentru accesul la putere, unul în care societatea civilă și simpatizanții de tot felul să aibă un cuvînt de spus.
3. Reforma electorală. PDL trebuie să se bată pe viață și pe moarte pentru a anula aberațiile din mecanismul uninominal din prezent. Iar dacă votul prin corespondență în diaspora nu va fi realitate în 2012, PDL merită să dispară din istorie pe motiv de prostie. Ridicarea pragului electoral și scoaterea definitivă din jocul politic a UDMR-ului ar putea fi un alt obiectiv important după ce UDMR a demonstrat că e un important factor contra-reformator.
4. Cei 15.000 de specialiști. În 2016, dar și înainte, PDL trebuie să fie capabil de un adevărat desant în structurile de nivelul 2 și 3 al puterii. Degeaba ai miniștri dacă, pe lîngă lipsa lor de experiență ei se trezesc cu un corp de funcționari ostili. PSD a fost multă vreme puternic pentru că a moștenit aceste structuri, recuperate de la comuniști. (cîți știu de pildă povestea incredibilă a tatălui lui Irinel Columbeanu, funcționar al tuturor guvernelor din anii 60 pînă în 2002??) PDL trebuie să aibă comisii de specialitate puternice, cel mai bine sub coordonarea ISP, care să pregătească pe lîngă politici, și oameni. PDL trebuie să știe, data viitoare cînd cîștigă puterea, nu numai ce ministere vrea și cu ce programe, nu numai ce miniștri vrea să numească, dar și numele viitorilor directori din minister și competențele lor reale, să aibă obiective pe termen lung și scurt cum are orice director din orice companie și chiar demisiile lor în alb acolo unde riscul de trădare e prea mare. Pentru a face asta e imperios necesar un departament de Resurse Umane extrem de competent și performant.
Bun. Avem 4 obiective. Cum le atingem?
Eu cred că e mult mai simplu decît pare. Temele par suficient de îndepărtate încît seniorii – ocupați cu măcelul intern – să nu dorească să aibă prea mult de-a face cu ele, așadar dacă problema e pusă cu tact eu nu văd pe cineva să se opună și să creadă că obiectivele de mai sus sînt iraționale sau riscante. Vor crede, cel mult, că sînt nerealiste. E o chestiune de resurse și, mai precis, mai degrabă o problemă de oameni decît de bani. PDL trebuie să facă un lucru simplu: să urmeze un principiu banal de management, despre care am mai vorbit: omul și proiectul. Pe fiecare direcție de acțiune din cele 4 trebuie numit un vicepreședinte care să facă doar asta. Nimic altceva. Cel care e responsabil de reforma sistemului electoral, de pildă, trebuie să se culce gîndindu-se la asta și să se trezească din vise electorale, trebuie să discute numai despre asta și să cunoască pe toată lumea care e importantă în mecanismul de decizie pe temă electorală. Focusul trebuie să fie total iar omul în cauză să fie de-a dreptul pasionat de ce face. El trebuie să fie capabil să-și construiască propria echipă și să dispună de un minim de resurse materiale. Însă concentrarea lui exclusivă pe subiect și pasiunea lui reală pentru temele de care se ocupă sînt singura garanție de reușită.
Fiecare din cele 4 direcții de acțiune necesită discuții serioase. Identificarea oamenilor care se pot înhăma în primul rînd cu entuziasm și competență cere discuții și confruntări de idei. Eu unul cred că despre asta merită să vorbim, nu despre un bișnițar – informator pe care am ajuns să-l credem mare mogul.
PS: Aici e vorba și de un principiu din marketing. Unul din viața reală, nu din tratatele lui Kotler: Dacă te uiți tot timpul la competiție în loc să te uiți la consumatori, ai să pierzi. Politic e așa: Dacă ai ajuns să stai doar cu ochii pe ce spune opoziția în loc să discuți cu electoratul tău, ești pierdut.