1-5 mai 2018. Mara Mareș – cartof și Jean Claude Marx, politică în glumă

 Vă mai amintiți înregistrarea tinerilor liberali din noiembrie, anul trecut? Iat-o, din nou:

Tot ei, conform înaltelor lor standarde, au ales-o președinte TNL pe Mara Mareș. Știți ce face Mara Mareș astăzi? Se luptă cumva cu PSD? Aiurea! Mara Mareș se luptă, dar nu cu cine trebuie. Se luptă cu decrețeii, cu cei născuți în perioada 1967-1989, adică.

Mara Mareș se luptă în glumă, așa cum este și ea. O glumă. Doar de asta a fost aleasă, la 24 de ani, deputat, să facă glume. Dacă așa ceva se poate numi glumă. Dar a fi președinta Tineretului Liberal și chiar numai a glumi pe seama celor care au făcut Revoluția, pe seama celor care pot fi părinții sau frații celor glumeților, te califică drept o glumă. Una foarte proastă, dacă mai pretinzi că faci și politică.

Dacă Mara Mareș ar fi făcut parte dintr-o organizație serioasă, era zburată pînă acum de la conducerea Tineretului Liberal. Dar cine să facă asta, Orban?! O altă glumă. Organizație serioasă?! Arătați-mi una astăzi.

Dar de ce să nu-și permită Mara Mareș să ”glumească” cu un subiect extrem de dureros al istoriei noastre recente (au murit circa 10 000 de femei din avorturi, în acea perioadă), cînd Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, îl elogiază pe Marx. Pe Karl Marx, ca să nu existe vreo confuzie.

Nerușinarea (elegant spus) lui Juncker depășește limitele acceptabilului. Acceptabil în sensul ”lasă prostul să vorbească, ce știe el?”. Nesimțirea lui Juncker are rezonanțe în funcția ocupată, împroșcînd-o cu toată oroarea pe care cel puțin o jumătate din Europa a simțit-o, mai bine de 50 de ani, ca urmare a ”nevinovăției” lui Marx.

“Marx isn’t responsible for all the atrocity his alleged heirs have to answer for”.

Sigur. Iar ”Manifestul Partidului Comunist” nu este sursa relelor modernității. Este un volum din care și astăzi mai putem încerca să aplicăm.

Mr Juncker said the European Union’s instability could be addressed by focusing more on social welfare, which he said had been a neglected part of European integration so far.

Să dăm mai multă „social welfare” la tot europeanul, adică, încet-încet, să ne ocupăm de tot ce are nevoie omul și singur nu poate să-și ofere, pentru că, vorba lui Trump, deplorables.

Oamenii aceștia, conducătorii actuali ai Europei, e posibil ori să nu știe nimic din istoria chiar recentă a continentului, ori, mai rău, să știe și să nu le pese.

Cum să nu le pese de peste atîtea zeci de milioane de victime?!

Uite așa, vi se par preocupați? Preocuparea lor este să-l omagieze și scuze pe Marx, doar a vrut binele clasei muncitoare. Sigur, pe spatele celorlalte clase, care produceau, iar dacă tot produceau, de ce să nu ia de la ei și să dea tuturor?!

Dincolo de această uriașă nesimțire (acompaniată de o urinare masivă pe mormintele tuturor celor uciși de o ideologie criminală) nu mai e nimic. E sfîrșitul. Al UE chiar, dacă nu-și revede actul fondator, valorile, principiile.  Dacă nu revine la bunul simț firesc, natural. Dacă nu încetează să ne considere niște proști care trebuie mînați cu forța, de la spate, pe calea socialismului biruitor.

O neagră coincidență face ca zilele acestea, cînd la Trier este omagiat Marx, România să o îngroape pe Doina Cornea. Un om de un curaj desăvîrșit, cînd numai de cuvîntul ”curaj” nu putea fi vorba în vremurile acelea. Pentru care, desigur, nu este vinovat Marx, doar el murise de mult. Iar plecarea doamnei Cornea de pe lumea asta să fie acompaniată de mascarada din Germania și de măscăricii care participă la ea.

Juncker nu ar spune două vorbe bune despre o femeie bătută de Securitate, singură în fața unui regim criminal. Dar spune ca omagiu în sprijinul lui Marx, și îl scuză de toate nenorocirile pe care mintea aceea bolnavă le-a adus omenirii.

Asta este, și trebuiem să recunoaștem, Uniunea Europeană astăzi. Un proiect marxist care îi aduce un omagiu celui ce l-a zămislit. Dar în Uniunea Europeană mai sînt și Polonia, și Cehia, și Slovacia, și România, și Bulgaria. Țări a căror orbită a fost deraiată de o minte bolnavă care s-a născut acum 200 de ani. Da, este corect ca Juncker & comp să-l omagieze pe Marx. Pentru că ei sînt adevărații continuatori ai unei politici criminale, niciodată „bine aplicată” și de aceea luată din nou de bună de politrucii momentului.

Juncker este cinstit în ceea ce spune despre Marx. Să fim și noi și să-i urăm un din suflet ”hai sictir, glumă proastă!”.

 

 

 

 

 

28-30 aprilie 2018. Alfie Evans și Ierusalim: motivații legale

Alfie Evans a murit ieri noapte. Nu se știe dacă de sete, de foame, ori sufocat, din lipsă de oxigen, la 5 zile după ce suportul medical i-a fost retras. A murit de foame, de sete ori sufocat astăzi, în zilele noastre, cînd medicina a ajuns la progrese uimitoare și de negîndit, unele, acum cîțiva ani.

Așa a decis instanța britanică, că este ”demn” să moară și că a muri este ”in his best interest”. Adică așa a fost cel mai bine pentru el. Nu știu și nici nu pot concepe ce ar putea fi demn în a muri de foame, de sete, ori sufocat*. Cum nu înțeleg nici de ce a muri a fost cel mai bine pentru un copilaș de nici doi ani.

Nu au înțeles nici părinții lui Alfie, care au făcut toate eforturile posibile, după mine, pentru a NU îl lăsa să moară. Au ajuns la Vatican unde Papa, impresionat de situație, a făcut demersurile necesare pentru ca Alfie să fie transferat într-un spital din Italia, acordînd și cetățenie italiană întregii familii. O ambulanță trimisă de acolo a așteptat la poarta spitalului din Liverpool acordul autorităților britanice pentru ca Alfie să fie eliberat din spitalul în care, după mine, era ținut captiv.

Explicația oferită în videoclipul de mai jos de către Lynne Marie Kohm este satisfăcătoare pînă la un punct. Ne lămurește că spitalul în care era internat Alfie este un spital de stat, deci și asigurările sînt de stat. Iar cum în momentul în care aștepți ca statul să aibă grijă în totalitate de sănătatea ta, ai transferat și responsabilitatea personală statului, statul poate face ce vrea. În cazul Alfie Evans, să îl lase să moară, sub motivele mai mult decît cinice că asta ar fi cel mai bine pentru el. Și că așa ar fi demn, să mori de sete, de foame sau sufocat.

Dar cine este acest stat căruia statele UE, toate statele UE, au semnat că îi transferăm responsabilitatea sănătății și îngrijirii copiilor noștri? Este un om bun, iubitor și grijuliu? În cazul Alfie Evans, nu. Și nu numai în cazul lui, au mai fost înainte situații cu părinți arestați pentru că și-au luat copilul dintr-un spital ca să-l transfere în altul, în altă țară. Așadar, statul nu are cum să fie mai grijuliu și mai iubitor cu copiii noștri decît sîntem noi. Noi i-am făcut, sînt responsabilitatea noastră, nu ni s-au dat în grijă sub supravegherea omniprezentă a acestui mare ”binefăcător”, statul. În momentul în care concesionezi sănătatea și chiar viața propriilor copii statului, te poți aștepta la orice. Chiar și la o moarte ”demnă”, ca ”cel mai bine” pentru ei, la un moment dat.

Faptul că lui Alfie nu i s-a mai permis să trăiască de către sistemul judiciar britanic nu înseamnă că în Italia, o țară în care funcționează tot un sistem medical de stat, nu ar fi putut să trăiască beneficiind de acel sistem italienesc de sănătate. Ceea ce înseamnă, ambele state fiind semnatare ale declarației privind drepturile – ha! – copilului că, în final, totul se reduce la oamenii care au, temporar, putere de decizie în stat.

Și atunci, în final, de ce să fie alți oameni responsabili pentru viața și sănătatea noastră și a copiilor noștri?!? Ce îi califică să fie mai buni cu niște copii care NU sînt ai lor, decît proprii părinți ai copiilor?!? Statul poate fi capturat, prin alegeri libere acum, de tot felul de oameni și de grupări, unii sau/și unele chiar criminale. Statul decide ce e bine și ce e rău pentru noi și ceilalți, inclusiv cine trăiește și cine moare. Cînd considerăm că un stat a devenit criminal și ce mai putem face atunci?

Dar nici măcar nu este nevoie să ajungem acolo. Punem în practică singura soluție viabilă, statul minimal, cu păstrarea de către stat a prerogativelor de apărare, reprezentare externă, justiție și asigurarea ordinii publice, iar toată viața noastră și a copiilor noștri revine, așa cum este firesc, în responsabilitatea noastră. Altfel, ce i s-a întîmplat lui Alfie Evans i se poate întîmpla oricui, oricînd. Precedentele există. Nu mai încredințați sau permiteți statului să aibă grijă de viețile voastre. Fiți responsabili!

 

Dacă ar fi fost după mine, i-aș fi lăsat pe părinții lui Alfie să-l ducă și la zidul plîngerii din Ierusalim, dacă ei ar fi considerat că asta ajută cumva, măcar ca liniștire a conștiinței și sufletului. 

De parcă Ierusalimul nu ar avea probleme! Toată lumea declară că este capitala Israelului, pînă în momentul în care trebuie să și dovedească.

La noi s-a găsit tocmai Dragnea să spună că România va muta ambasada la Ierusalim. Și ce mai zbucium, ce mai freamăt… Scandalul a atins proporții rizibile în ce ne privește, și asta pentru că nimeni nu are habar cum să trateze o asemenea problemă.

Președintele Iohannis a ieșit mai șifonat decît toată lumea, după vorba proastă ”că nu știe ce înțelegeri secrete face Dragnea cu evreii”. Poți să prezinți toate scuzele din lume, rămîne ideea că i-ai bănuit pe evrei de înțelegeri secrete, aici nu e vorba nici despre cuvîntul ”evrei”, nici despre Dragnea. Diplomatic, președintele s-a comportat ca și intern, adică: ce caut eu în chestia asta, de ce trebuie să zic ceva?! Iaca zic. Vedeți? Oricum, dacă zic, nu e bine.

Și nu a fost deloc bine. Nici măcar nu ne aflăm în situația în care un prost aruncă o piatră într-un lac și mulți deștepți se-nghesuie să o scoată. Dragnea, fără nici o competență pe subiect, e drept, a rostit un adevăr: ambasada României trebuie mutată la Ierusalim, capitala statului evreu, cu întreruperi nefericite, de mai bine de 3000 de ani. Iar istoria nu poate fi schimbată, oricît și-ar dori unii.

Lăsînd deoparte scandalul de la nivel înalt, ce facem noi, conservatorii obișnuiți? Ținem cu Dragnea??? Așa ceva este peste poate! – rostește lumea bună și anticoruptă. Dar Dragnea este penal!

Este, dar asta nu îl împiedică să spună, din cînd în cînd, și lucruri corecte. Iar pentru că noi sîntem adevărați conservatori, sîntem fideli principiilor și valorilor, nu oamenilor. Așa că nu contează cine a spus, atîta vreme cît a rostit un adevăr.

Iar dacă este adevărat că ”UE i-ar fi asigurat pe palestinieni că niciun stat membru nu își mută ambasada la Ierusalim” (”Nimeni din UE nu-şi mută ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim ”, Klaus Iohannis), atunci UE trebuie desființată astăzi și reînființată mîine, pe principiile IUDEO-creștine fondatoare ale unei civilizații care a avut cultura și intelectualitatea, plus toate mijloacele oferite de aceste principii pentru a ajunge astăzi aici, la acest nivel de dezvoltare al omenirii. Că nu degeaba vin aici, neinvitați, milioane de ilegali.

*A fost cît pe ce să văd un om sufocat, mama mea. Aveam 14 ani, iar ea trăgea să moară pe un pat de spital. O asistentă îi șoptește alteia: cred că îi trebuie oxigen. La care răspunsul este: nu vezi că moare, ce-i mai trebuie?!

Am auzit dialogul. S-a întîmplat să îl aud. Și înțepenindu-mă în podeaua sălii de reanimare, am urlat. Da, urlat: adu-i oxigen imediat că te ia mama dracului. E MAMA!

Cred că s-au speriat și au conectat-o imediat. O oră și jumătate mai tîrziu, mama murea. Dar măcar nu sufocată.

 

24-27 aprilie 2018. România, SUA, Israel

Știrile bune vin din străinătate.

I. Conform G4media.ro, care l-a intervievat pe Peter Doran, președintele CEPA (Center for European Policy Analysis), SUA ar urma să stabilească o bază permanentă în Europa de Est. Și tot conform aceleiași surse, ”România a intrat în clubul Patriot al celor mai bine pregătiți aliați ai SUA.”.

Am solicitat bază NATO permanentă în România încă din noiembrie 2015, din timpul exercițiului Trident Juncture.

Peter Doran, astăzi:

Ei bine, un element ce a lucrat în favoarea României întotdeauna este că americanii şi liderii politicii americane înţeleg că România este unul dintre cei mai pro-atlantişti aliaţi pe care îi avem în întregul NATO. Asta e bine. Cred, de asemenea, că atunci când iei în calcul intensificarea exerciţiilor comune, aşa cum s-a întâmplat cu exerciţiul Saber Guardian pe care l-am avut şi pe care îl vom avea din nou, cred, anul viitor, când priveşti detaşarea forţelor americane aici, în România, şi te uiţi la instituirea programului Aegisis Shore, ai multe motive care să te facă să ai încredere că Statele Unite, angajamentul SUA în România este, de fapt, chiar puternic şi de durată. Toate acestea sunt dovezi ale unei investiţii de durată pe care Statele Unite o fac în România şi, extrapolând, unele dintre aceste eforturi au început în administraţia trecută, dar sunt duse la capăt de Administraţia Trump. Acesta este un pas pozitiv, pentru că arată că există o continuare a lucrurilor bune din administraţia anterioară în cea prezentă şi, de asemenea, există paşi noi care sunt făcuţi pentru a-i transmite Rusiei mesajele potrivite.

(…)

Ei bine, cred că România se bucură acum de o reputaţie foarte pozitivă în Washington. Ne putem uita, evident, la investiţiile pe care România le face în propria ei apărare, să recunoaştem că angajamentele împărţirii sarcinilor făcute la Summitul NATO de la Varşovia sunt reale, iar România s-a achitat de ele. Mai mult decât alocând banii bugetului Apărării, România acum cheltuie bani, îşi cheltuie banii din bugetul apărării.

Avînd în vedere combinația aproape fatidică existentă la conducerea României în acest moment, NATO este cel mai bun lucru care ni se poate întîmpla în această perioadă. Citiți interviul integral acordat de Peter Doran G4media, aici.

II. Bavaria, landul acela veritabil creștin-democrat, a decis: toate instituțiile publice vor avea crucea fixată la intrarea în sedii.

The cross is a fundamental symbol of our Bavarian identity and way of life,”

„It stands for elemental values ​​such as charity, human dignity and tolerance.”

a spus premierul landului, Markus Söder.

Asemenea declarații și asemenea acțiune, acum, într-o Europă în plin proces de disociere moral-culturală, este capătul de pod de pe care se poate reconstrui o Europă a valorilor fondatoare și a principiilor care au adus lumea în secolul al XXI-lea, cu tot progresul la care asistăm acum.

III. Tot la vești bune putem spune cu siguranță că se încadrează nașterea celui de-al treilea copil al cuplului princiar al Marii Britanii. Ce nu știm noi este dacă avem voie să spunem, pe Facebook, că e băiat copilul lui Kate & William sau încălcăm standardele comunității? 

IV. S-a descoperit că ÎCCJ are două protocoale de colaborare cu SRI. De peste un an spun că sînteți victimele unei intoxicări și unii nu, nu, pesedisto! Ei, aceia unii, cei cu ”DNA să vină să vă ia” constituie partea cea mai bună, mai inteligentă și mai frumoasă a societății românești. Și ne mai mirăm, cîteodată, că/cum a cîștigat PSD alegerile.

V. Soții prezidențiali ai Franței, Macron, au avut parte de o primire fastuoasă la Casa Albă, în cadrul primei vizite de stat organizate de președintele Donald Trump. Vizita a fost una strict de imagine (vezi și foto) în deschiderea celei pe care o va face Merkel la Washington. Am remarcat, astfel, numai că Macronii sînt dovada vie că homeschooling-ul e sfînt.

VI. Consiliul Național Comunist Dictatorial, CNCD, a amendat site-ul Times New Roman pentru un articol despre iubita lui Liviu, în care aceasta era numită ”curvă”. Să fie desființat CNCD, statul minimal, fără o mie de comitete și comiții, este soluția.

VII. Cînd Iohannis a ieșit la plimbare cu bicicleta prin București, lumea s-a extaziat, pe punctaj, ”avem un președinte rupt din soare”. Și problemele noastre tot la distanța aceea înt pentru el, din păcate.

Ce a urmat este precum căderea cu zgomot de pe cal ori de pe șa. Întîi a declarat, ca răspuns la anunțul lui Dragnea că ambasada României se va muta la Ierusalim, că:

”Există numeroase rezoluţii ONU, există rezoluţii ale Consiliului de Securitate care toate spun foarte clar că pînă cînd nu se înţeleg cele două părţi acolo, nu se vor muta ambasade la Ierusalim. (…) Nimeni din UE nu îşi mută ambasada de la Tel Aviv, la Ierusalim, pînă cînd nu se lămuresc părţile de acolo, care este statutul Ierusalimului. Nu poate nimeni să vină din afară să spună statului Israel sau Autorităţii Palestiniene cum să-şi împartă Ierusalimul. (…)

Apoi s-a aflat că Cehia va fi primul stat european care își mută ambasada la Ierusalim. Ce noroc cu Iohannis, altfel eram noi primii!

Au urmat declarațiie cel puțin nefericite în legătură cu ce ar face Dragnea în vizita din Israel, urmate astăzi, brusc, de solicitarea demisiei premierului Dăncilă.

Acum îi solicită demisia, cînd a refuzat să meargă la Cotroceni?! Acum? Că s-a simțit el jignit de refuz? Pînă acum nu a văzut-o, era un om de încredere, pregătit pentru funcția ocupată?! Cînd a numit-o a considerat-o calificată pentru așa o demnitate? Sau și-a zis că așa cum este el președinte, poate fi și Dăncilă premier?

Reacția președintelui dovedește nu numai că nu a jucat cu adevărat niciodată împotriva PSD, dar nici că ar fi priceput ceva din jocul lor. Acum sare la gîtul ”neconflictualei” Dăncilă, complet aiurea. Va apărea exact el confictual și cu agendă ascunsă (ha!).

PSD, din păcate, conduce jocul la mare distanță. Următoarele alegeri nu vor mai fi contra lui Ponta, vor trebui cîștigate PE CE a făcut Iohannis, nu pe cine NU este Iohannis.

Să revedem situația în ansamblu. Dăncilă este bine primită în Israel, cum vine acasă președintele îi cere demisia. Președintele care tocmai făcuse niște afirmații care puteau fi interpretate ca antisemite (“nu ştie ce înţelegeri secrete face Dragnea cu evreii”).

Cum, el antisemit? Dar cine poate bănui măcar?

”Acum, să fiu eu acuzat de antisemitism mi se pare deplasat, caraghios. Eu am fost lăudat şi laureat de mai multe asociaţii evreieşti şi toată lumea ştie că relaţii bilaterale între România şi Israel sunt excelente de la fondarea statului Israel modern. Nu ştiu pe ce se bazează aceste critici (…). În afirmaţia mea nu am folosit noţiuni peiorative, dar dacă totuşi cineva s-a simţit ofensat de declaraţia mea, îmi cer scuze faţă de aceştia, iar declaraţia nu a fost o declaraţie, ci a fost o întrebare retorică. (…) Eu m-am întrebat când s-a lăudat preşedintele Camerei Deputaţilor la televizor că a rezolvat problema ambasadei în ce calitate a rezolvat această chestiune şi cum s-a gândit să intre în această dezbatere tocmai de aceea şi fiindcă vizita aceluiaşi personaj nu a fost mediatizată deloc, nu a fost anunţată, mi-am pus şi eu întrebarea, cum probabil şi alţi politicieni şi-au pus întrebarea: Ok, dacă s-a dus acolo şi nu ştim nimic ce înţelegeri vor putea să facă? În absolut niciun caz acea întrebare retorică nu a fost cu iz de a jigni comunităţile evreieşti sau Statul Israel cu care avem relaţii dintre cele mai bune. Întrebarea mi-am pus-o fiindcă o persoană din România, recte preşedintele Camerei Deputaţilor, s-a deplasat acolo pentru nu ştim ce, se întâlneşte cu nu ştim cu cine şi nici nu ştim ce înţelegeri vor face, că dacă ar fi mers într-un mod transparent, dacă ar fi existat declaraţii politice înainte să înţelegem şi noi ce face acolo, atunci cu siguranţă am şti mai bine şi înţelegerile nu ar mai fi secrete”.

Ce tocmai ați citit mai sus este o declarație năucitoare a unui președinte, el însuși caraghios și deplasat forțat, din cîte se vede, de la Sibiu la București.

 

Susțineți Blogary cu o donație

Select Payment Method
Personal Info

Contul Asociației Blogary este:

RO55INGB0000999906034097

ING Bank

Sucursala Favorit

Cod fiscal: 29013920

Donation Total: €10.00

 

SĂ NU ACCEPTĂM ATITUDINEA SELECTIVĂ FAȚĂ DE LICHIDAREA CONSECINȚELOR ATROCITĂȚILOR COMISE DE TIRANII Stalin și Hitler

Am primit acest text, al doctorului în filosofie Nicolae Cojocaru, pe care cu bucurie îl public:

CENTENARUL Marii Uniri NE ÎNDEAMNĂ spre RE-UNIRE

De foarte mult timp mă frământă întrebarea: de ce față de românii moldoveni din Basarabia (ca și față de cei din nordul Bucovinei și din Ținutul Herța) se manifestă, la nesfârșit, o astfel de atitudine? Or, aceasta e o situație a cărei depășire constituie pentru noi cea mai importantă condiție existențială. Condiție de care depinde dacă vom mai putea – și pe ce durată – să existăm etnic, adică ca parte a românimii.
Motivele din care cercurile politice ale Rusiei s-au împotrivit și se împotrivesc tot mai crâncen lichidării – și pe acest segment european – a consecințelor odiosului pact Molotov – Ribentrop sunt bine cunoscute. Iar urmărirea acestor motive se realizează nu doar prin intențiile și vorbele acestor politicieni, ci și pin acțiuni / politici masive și permanente ale imperiului de la răsărit – în toate domeniile -, acțiuni menite să permanentizeze această situație, pentru noi nocivă.

Dar mult mai dificil e să înțelegem de ce, în fapt, și politica Berlinului manifestă, de la un timp făcând-o chiar în mod deschis, o astfel de atitudine selectivă. Adică se împotrivește, într-un mod sau altul, lichidării consecințelor acelui monstruos pact, atunci când vine vorba despre Basarabia, ruptă din trupul României Mari de către imperiul sovietic.
Când scrisesem acest aliniat, m-am gândit dacă nu cumva am spus-o prea apăsat. Dar, după citirea afirmațiilor pe tema unirii celor două state românești, făcute, pe 11 aprilie, de ambasadorul RFG la București, toate îndoielile mi-au dispărut. Chiar dacă diplomatul nu a dezvăluit rădăcinile acestor împotriviri ale actualelor vârfuri politice din țara sa. Rădăcini care conduc la unul din interesele naționale fundamentale ale nemților, formulat încă de făuritorul celui de al doilea imperiu german, cancelarul Otto von Bismark. Și anume de a avea relații bune cu Rusia.

Iar urmărirea, ca atare, a acestui interes (chiar dacă actualmente se face ȘI din marea dorință a vârfurilor guvernării de a fi cât mai pe placul marilor concerne germane…) – urmărirea deci a acestui interes e ceva firesc și de înțeles. Însă doar dacă asta nu se face în dauna altor state și națiuni. Or, cu regret, dorința Germaniei de a avea relații bune cu Rusia vrea să se realizeze – ȘI DE DATA ACEASTA – prin sacrificarea românilor basarabeni. Căci anume asta înseamnă lăsarea noastră în bătaia vânturilor geopolitice, cu un teritoriu separatist de la Nistru, ascultător în toate de Moscova și legat basarabenilor de gât, dar tot promițându-ni-se susținerea RM în APROPIEREA ei de spațiul UE, acea apropiere fiind ca linia orizontului, o linie în promisiunile lor, la care nu vom ajunge niciodată, atâta timp cât nu ne reunim cu România.

Dl ambasador ne amintește că reunirea celor două state germane s-a realizat în cu totul alt context politic și istoric. De parcă pe glob contextele în cauză nu ar fi, cel mai frecvent, foarte diferite. Totodată, se trece absolut cu vederea interesul VITAL al unor milioane de români de a reveni la matca lor etnică, ei doar astfel putându-și asigura supraviețuirea, ca parte a națiunii române. În alți termeni, putându-ne salva ființa națională. Or, vorba e de interesul OBIECTIV (deci, neinventat) fundamental al acestor români, chiar dacă, la moment, o parte a lor, din cauza conștiinței pe care le-a deformat-o regimul comunist, nu-și conștientizează acest interes. Și nu pot scăpa de gândul că, de fapt, prin cuvintele despre context ni se spune că ceea ce s-a permis nemților (adică de a se reuni) nu poate fi permis românilor, de parcă noi nu am fi oameni (această recurgere la standarde duble ne amintește dictonul latin cu Jovi și bovi, adică despre deosebirea dintre zei și niștei bovine…).

Căci cum altfel să înțelegem că nevoia de reunire a nemților a fost una de neignorat, pe când aceeași nevoie a românilor nu numai că se ignoră, ci mai că și se condamnă (fiindcă, vedeți Dvs., reunirea noastră ar putea genera nemulțumiri – ale unora din jur sau ale celor aduși de Rusia peste românii de la est de Prut)? Dar să ne amintim că nemții din fosta RDG, chiar dacă li se deforma conștiința cu dogme comuniste, nu erau supuși deznaționalizării – o catastrofă pe care Rusia le-a adus-o basarabenilor și de care nu putem scăpa decât prin reunire cu Patria-Mamă, România.

Cât despre context, deosebirea dintre cel de atunci și actualul e foarte mare, indiscutabil. Însă se păstrează și marea asemănare, căci clauzele Pactului de la Helsinki încă nu sunt anulate (condiția fundamentală despre care nu obosește să ne tot convingă ex-președintele Traian Băsescu și pentru asta se cuvine să-i fim foarte mulțămitori). Altceva e faptul că România nu are nici pe departe acele posibilități financiare de care dispunea vechea RFG. (O informație spunea că cei din estul Germaniei au acceptat definitiv propunerea de reunire, doar după ce cancelarul Helmut Kohl le-a promis că banii lor vor fi schimbați pe mărcile vest-germane în proporție de una la una. Ceea ce a însemnat pentru multă lume de acolo un mare avantaj economic…).
Totuși, are și România de azi nu puține posibilități pentru a face ideea reunirii mult mai atractivă între Prut și Nistru, iar, în cele din urmă, anume asta va fi factorul decisiv pentru realizarea Reunirii. Dar să nu uităm și de marea experiență istorică a românilor, ea învățându-ne că numai prin UNIRE românii au progresat. Așa a fost după Mica Unire (1959), ca și după Marea Unire de acum 100 de ani. Așa va fi și pe viitor. IMPORTĂ foarte mult, deci, CA ACEASTĂ EXPERIENȚĂ SĂ FIE ACTUALIZATĂ și folosită cât mai deplin. Inclusiv în calitate de imbold foarte important pentru vindecarea conștiinței părții de moldoveni basarabeni încă rătăcite.

Importă nu mai puțin și că românii știu să nu se lase intimidați. Așa precum, în 1941, nu s-au temut ostașii români să se arunce în lupte pentru a-și elibera Basarabia și Nordul Bucovinei, răpite de imperiul roșu, în 1940. Iar un sfert de veac până la asta – să-și apere Țara, în Primul Război Mondial. Atunci când, în vara lui 1916, la cerința Rusiei, România a intrat în război, dar n-a fost susținută de armata rusă, dislocată în Bucovina. A fost lăsată de una singură împotriva masivei înaintări germane, cu intenția de a pătrunde, prin trecătorile montane, în Moldova. Și acea nesusținere a Armatei Române n-a fost întâmplătoare. Căci, printr-un plan secret al șefului guvernului țarist de atunci, neamțul Boris Șturmer (plan convenit cu germanii), fusese pusă la cale înfrângerea Armatei Române și desființarea Românei – prin luarea întregii Moldove de către Rusia, iar TOT restul țării să fi revenit Austro-Ungariei… Anterior (1887), în schimbul agreării de către Rusia a politicii sale de pătrundere – prin Balcani – în Orientul Mijlociu, Germania a susținut așa-zisul drept al imperiului țaris asupra sudului teritoriului românesc de la est de Prut. Deci, urmărirea acum a propriilor interese pe seama românilor nu e ceva nou. Precum și pactul Ribentrop-Molotov a fost continuarea unei tradiții politice condamnabile, indiscutabil.

Românilor de rând nu ne rămâne decât să trecem peste faptul că un ambasador, chiar dacă e al unui stat cu cea mai mare influență în UE, se pronunță CATEGORIC împotriva soluționării unei probleme vitale pentru poporul țării în care se află. O problemă, trebuie menționat obligatoriu, care nu privește nemijlocit relațiile dintre țara sa și statul în care o reprezintă… Nu știu, însă, dacă și cum au reacționat la această faptă impardonabilă oficialitățile de la București.

Ei, dar să-i lăsăm pe nemți cu interesele lor și să revenim la noi înșine. Căci nu mai puțin gravă pentru cauza reunirii e actuala atitudine a clasei politice de la Chișinău, dar, în mare măsură, și a cele de la București. De la cei de pe Bâc, cel puțin deocamdată, nu ne putem aștepta la ceva oportun reunirii. Haitele proruse, speculând lozinca statalității și a suveranității RM (ca, chipurile, ceea ce ar ferici poporul, dar în realitate pentru a-și garanta și pe viitor accesul la fotolii și, deci, la bani mulți) îi amenință pe unioniști cu răfuială fizică. Dintre cei cu promiterea apropierii veșnice de Europa, fără a ajunge realmente cândva în UE, unii, aflați la guvernare, poate că ar accepta reunirea, însă doar după ce o vor face alții… Iar cei care promit că– fără a conlucra cu unioniștii – ar fi în stare să-i redea poporului statul, captivat de oligarhi, sunt, în fond, o altă specie de stataliști moldoveniști. Prin urmare, în stânga Prutului singura perspectivă oportună reunirii este creșterea rândurilor unioniștilor și înmulțirea de căre ei a celor ce înfăptuiesc, întru a-i aduce în rândurile lor pe cât mai mulți dintre cei încă indeciși sau chiar care deocamdată i se împotrivesc. Dar la asta va contribui și mai mult amplificarea politicii României de susținere a localităților și, cu deosebire, cea de securizare energetică a (încă) teritoriului RM.

Dată fiind această politică benefică a României, pe adepții reunirii nu poate să nu-i întristeze foarte mult faptul că pe Dâmbovița chiar și frumosul eveniment de celebrare a CENTENARULUI MARII UNIRI a fost utilizat ca tragere a canatului / reglare de conturi de către parlamentarii PSD-iști, pe de-o parte, și de către președinție, pe de alta. Și e foarte greu să scapi de impresia că chiar și Declarația de reunire nu ar fi fost votată, doar pentru a-l defavoriza pe președintele Klaus Iohanis, care (să te crucești, nu alta!) refuzase să participe la menționta ședință solemnă…

Dar și mai revoltător e faptul că, după acea Declarație, la București s-a scris cu lux de amănunte (eu am citit un text, făcut profesional, în Ziare.com) de ce reunirea nu e posibilă și că, prin urmare, la acest proiect trebuie de renunțat. Adică s-a optat, de fapt, pentru menținerea consecințelor Pactului sovieto-nazist. Printre argumente invocându-se (probabil, ca motiv pentru plecarea capului, căci cum altfel să ne comportăm într-o situație complicată!?) și presupusa posibilă nemulțumire a cutare sau cutărică stat – din vecinătate sau de mai departe. Dar și a celor aduși în Basarabia de Rusia. Ca și a secuimei, evident. A fost parcă un fel de proiect pentru cele ce urma să ne spună, în scurt timp, și ambasadorul Germaniei, la care – spuse – m-am referit.

Toate acestea conving o dată în plus că REUNIREA NU NE VA CĂDEA DIN CER. Ba și că ea va continua să aibă mulți adversari. Iar pe unioniști ne obligă – categoric – să contribuim maximal, fiecare cu ce poate, la creșterea rândurilor adepților ei. Ca și, bineînțeles, a faptelor care cnving că Reunirea e singura cale de salvare a locuitorilor RM. Ba chiar a întregii Basarabii. Și asta nu numai pentru că, ne reunindu-ne, vom rămâne la cheremul intereselor geostrategice ale celor care se confruntă mereu în această zonă. O altă cauză nu mai puțin importantă e că fără reunire românii basarabeni, și nu numai ei, nu pot avea o dezvoltare economică prosperă. Fiindcă această economie, pentru a funcționa normal, are nevoie de a fi parte a unui întreg. Și experiența istorică a demonstrat că – FĂRĂ CA POPULAȚIEI SALE SĂ-I FIE DISTRUSĂ FIREA NAȚIONALĂ – acest teritoriu se poate dezvolta normal doar în unitate cu restul spațiului românesc. Asta cu atât mai mult, cu cât, prin revenirea în spațiul românesc, acet teritoriu și locuitorii lui ajung realmente parte a UE. Unde vor beneficia de foarte multe avantaje.

Însă așa ceva nu se va întâmpla, dacă adepții reunirii, chiar și deveniți tot mai mulți, vor aștepta ca cineva din UE să le permită reunirea, adică o vor tot cerși. Înainte de 1859, Europa nu permisese românilor să aibă un singur domnitor. Deci, să se unească… Prin urmare, a-i pune pe nebinevoitorii românilor în fața faptului împlinit, asta e singura noastră cale de înfăptuire a reunirii. Și nu cred nicidecum că pentru așa ceva UE ar exclude România din componența sa.
Însă putem admite, cred, că – odată cu înmulțirea mult mai considerabilă, pe ambele maluri ale Prutului, a rândurilor unioniștilor – actuala atitudine dezaprobatoare a unora din UE față de reunirea românilor se va schimba în bine. Căci foarte de mult e spus: TOTUL CURGE…

 

20-23 aprilie 2018

I. Povesteam acum o săptămînă despre manifestările comemorative dedicate împlinirii a 200 de la nașterea lui Marx, în orașul lui natal, Trier. Din Germania. Știri proaspete ne arată că primarul localității, Wolfram Leibe, care a declarat:

“Este un simbol frumos și cu aceste semafoare Trier amintește că este locul nașterii filozofului”

a reușit, din prea multă admirație, să îl facă pe Marx exact ce a fost: un milițian. Un milițian care dirijează circulația. Mai precis, luminile semafoarelor din Trier, cu Marx roșu și Marx verde, cum puteți vedea în imaginea de mai sus, nu numai că onorează adevărata vocație a omagiatului, dar arată și evoluția marxismului. Roșu inițial, verde, cu o carte la subraț, mai acum, în zilele noastre.

Vă propun un exercițiu. Înlocuiți în fragmentul următor Marx cu Hitler. Se schimbă ceva? Exact. Să ne pregătim, așadar.

II. Ălora care au premiat-o pe Steer, săptămîna trecută, le doresc să fie tratați de ea, după rețetele ei, indiferent ce afecțiuni sau boli ar avea. De la o simplă durere de măsele și pînă la necesitatea extracției (inclusiv chirurgie buco-maxilo-facială) și de la dischinezie biliară pînă la ce e mai rău.

Poate termină dr@cului o dată cu ploconeala* și o trimit unde îi e locul, dacă e pe bune bolnavă. Ceea ce eu cred.

Cine e Steer să pui în pericol atîția oameni pentru incredibilele inepții pe care le spune și scrie?! Nevasta lui Moisescu. Așa, și, Moisescu cine mai e?!

Dacă nici Moisescu, nici cei care o promovează nu iau măsuri, își merită soarta. Nu și lumea disperată (poate nu știți ce înseamnă disperarea reală) care se uită în gura ei cînd debitează frumos și calm toate grozăviile pămîntului.

Da, eu sînt pentru responsabilitate individuală. Dar Steer, prin promovare, a ajuns o problemă socială pe care nu putem să ne prefacem că nu o vedem. Și nu e vorba numai despre vaccinuri, este vorba despre sfaturile pe care le dă referitor la cancer! Să ne imaginăm un om normal, cu discernămînt, care îl pierde din cauza unei tragedii. Și urmează cataplasmele cu mămăligă ale Oliviei, împreună cu busuioc mîngîiat de soare. Ei, unde ajungem?!

O confesiune. Am pierdut-o pe mama cînd aveam 14 ani, după o boală crîncenă descoperită cînd eu aveam 12. Nu am căutat să vindec cancerul, nu am căutat metode alternative, am fost sigură că medicina este cea care poate vindeca sau măcar prelungi cît de cît viața. Deși, cîțiva ani după moartea mamei, visam din cînd în cînd că mergem împreună acolo unde știam eu că va fi vindecată. Dar visam! Și mai tîrziu, am vrut să aflu semnificația psihologică a visului, nu am descoperit, fără nici o pregătire medicală, minuni de vindecare.

Așa cum oamenii nu sînt vinovați pentru că PSD modifică ce nu convine, ci nu au știut pe cine votează cînd le-au dat puterea, așa trebuie și educați acum că nu orice zboară se mănîncă. Există de mii de ani medicină, ajunsă acum la performanțe uimitoare. Aceea trebuie să vindece, nu descîntecele unei femei aparent normale, în realitate dusă.

*Nu v-am uitat, domnule Liiceanu, cînd a publicat Humanitas o carte a nebunei.

III. Dragnea și mutarea ambasadei României la Ierusalim a fost șocul, pentru unii, săptămînii trecute. Inclusiv pentru Iohannis. Prima țară din UE care ar face această mișcare, oricîte discuții ar genera aici, este un fapt, și este unul din cele mai bune în plan extern.

IV. Cîte porcării s-au încercat ca explicații privind bombardarea punctuală, în Siria, a facilităților militare privind armele chimice, de către SUA, UK și Franța, nu a găsit nimeni nici un cadavru și nici un rănit real, nephotoshopat. Mișcarea a fost de natură, probabil, să dea de înțeles guvernului sirian că linia roșie (trasată și lăsată așa de Obama) nu poate fi trecută fără consecințe imediate.

V. Cînd lumea zisă bună și de stînga era pe cale să urle că monstrul portocaliu de la Casa Albă aruncă pămîntul în aer, vine și ”bomba”: Kim Jong Un anunță că va renunța la orice capabilități nucleare și că în viitor nu vor mai fi făcute experimente de acest gen. Și asta numai după o întîlnire cu Mike Pompeo, noul Secretar de Stat american.

VI. Ducesa de Cambridge naște acum al treilea copil, în ziua în care, acum 454 de ani, se năștea Shakespeare. Frumos omagiu.

Susțineți Blogary cu o donație

Select Payment Method
Personal Info

Contul Asociației Blogary este:

RO55INGB0000999906034097

ING Bank

Sucursala Favorit

Cod fiscal: 29013920

Donation Total: €10.00

 

17-19 aprilie 2018. Dovezi de prostie

E concurență mare pe locuri, așa că le voi trata aleator. Mai puțin prima. Femeia este, totuși, prim-ministrul României, ave(a)m niște pretenții de la ocupantul/a acestei funcții.

I. Premierul României, femeia aceea care citește de pe foi de hîrtie, a comis-o. Din nou. Anul 2020 este pentru ea așa cum se scrie, 20-20. ”Monsieur scrie, monsieur zişem!“, pentru cine își amintește filmul ”Actorul și sălbaticii”. Fără glume, fără ironie, asta e omul. Sau oama. Dacă VV Dăncilă ar fi știut limba engleză măcar la nivel de începător, ar fi fost cumva de înțeles, twenty-twenty. Dar așa?!? Cînd nici româna nu o stăpînește, cum își poate permite cineva să o propună și să o numească premier?!?

II. Audierea lui Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, în Senatul american. Singura problemă adevărată pe care a avut-o humanoidul se cheamă Ted Cruz și cei care l-au mai întrebat despre banarea conservatorilor.

Audierea a avut loc ca să vedem că s-au văzut. Nou nu am aflat nimic. Conservatorii sînt persecutați prin blocări abuzive, 2 miliarde de oameni de pe tot globul nu au cum să se supună regulilor comunității.

III. Aud că PSD vrea să organizeze miting cu o mie de persoane. Dincolo de bancurile cu Vasilica (punctul I) – unu-trei nule-trei nule – abia au adunat pentru Ponta, la lansare, în 2014, 70 000 de oameni. Poate sînt în bani și noi nu știm, și nu contează cît costă deplasarea cu autocarele din țară.

IV. Justiție.

Sînt trei forțe care se bat acum pentru justiție:

– serviciile (unde se și află)
– politicul (unde nu vrem să ajungă)
– și încă o grupare mică și veselă, ca cea în care mă aflu, care chiar vrea justiție independentă. de regulă asimilată politicului din cauză că lumea pricepe mai greu cum e cu serviciile.

Asta e tot, restul sînt mișcări de dans, box sau wrestling.

V. Război în Siria

Război era și înainte de lansarea atacului militar al SUA, UK și Franța, dar abia acum se poate da vina, în stilul progresist-imbecil, pe SUA. Mai precis pe Trump.

Obama a trasat o linie roșie. Cînd nu a fost respectată, nu a făcut nimic.

Trump ține ca linia roșie a lui Obama (a SUA, e fapt) să fie respectată și răspunde atacurilor chimice din Siria. cu război.

Ca urmare, comentariatul de birt Facebook îl consideră vinovat pe Trump. Bravo, mă, țineți voi cu rușii. O să vă pupe Putin.

PS: Cum era cu legătura Trump-Rusia, unde a dispărut ea, ce mai spune domnul Muller?

 

Susțineți Blogary cu o donație

Select Payment Method
Personal Info

Contul Asociației Blogary este:

RO55INGB0000999906034097

ING Bank

Sucursala Favorit

Cod fiscal: 29013920

Donation Total: €10.00

14-16 aprilie. Comunism și nazism

Astăzi voi vorbi despre comunism și nazism. Mai precis, despre cauzele care stau la baza tratării complet diferite, astăzi și nu numai astăzi, a celor două regimuri criminal-totalitare.

Nazismul este acolo unde îi este locul, la găleata de gunoi a istoriei. Orice încercare de revigorare a ideilor naziste este prompt și aspru sancționată. De ce nu se întîmplă același lucru și cu comunismul? Încercăm să aflăm în cele ce urmează care sînt cauzele acestui fapt, extrem de supărător pentru unii, printre care mă număr.

Nu sînt ”suficiente” victimele comunismului?! Peste 70 de milioane de morți în China, 20 milioane în Uniunea Sovietică, astăzi Rusia, 5 milioane în Ucraina, o treime din populația Cambodgiei și multe altele în alte părți ale globului nu sînt în stare să ne determine să numim comunismul un regim diabolic și să îi acordăm același tratament ca nazismului?

Dacă nici Coreea de Nord nu ne sperie prin tratamentele inumane la propriu aplicate ființei umane, atunci ce?

Una dintre cauze o reprezintă educația modernă. Este o ignoranță generală, înspăimîntătoare, privind trecutul comunismului. Sute de milioane de victime, număr în continuă creștere, nu sînt în stare să atragă atenția asupra gradului egal de periculozitate al comunismului cu cel al nazismului? Ba da, ar fi. Cu condiția să fie permanent amintite, niciodată uitate, iar regimul să aibă parte de același tratament ca nazismul.

Nu este suficient că au fost ruinate viețile unui miliard de oameni, din Asia, trecînd prin Europa Centrală și de Est și pînă în America latină? Nu și pentru stînga modernă, care a acaparat universitățile de pretutindeni. Așa că trecutul comunismului, rădăcinile și nelegiuirile lui trec uneori, de cele mai multe ori, nebăgate în seamă.

Cauza numărul doi, Holocaustul. Nimic nu a răscolit mai tare sensibilitatea omenească decît atrocitățile comise în lagărele germane ale morții. Un genocid cu un număr de victime și cu metode de exterminare necunocute în istorie pînă acum. Și cum comuniștii, deși au la activ de patru ori mai multe victime, nu au făcut așa ceva, cad în penumbra istoriei a cărei față este ținută și astăzi de naziști și oribilele lor exterminări în masă.

Trei. Ce-a de-a treia cauză. Tezele comunismului, documentele lor programatice au sedus și seduc prin cuvinte. Prin teme înălțătoare, care vor binele tuturor. Mediul academic este foarte sensibil nu numai la aceste teme, dar și la cuvinte. Spune-i cuvinte frumoase și l-ai cucerit. Da, atît de simplu. În plus, cînd ceva nu merge bine – și nu merge niciodată – comunismul a fost ”prost aplicat”. De peste o sută de ani, comunismul nu a fost niciodată bine aplicat, după părerea multora.

A patra cauză, recunoașterea. Dacă nemții au recunoscut, regretat și luat măsuri pentru ca ororile Holocaustului să nu mai fie posibile, rușii niciodată. Ba dimpotrivă, Lenin este încă venerat în multe locuri și se odihnește în centrul Moscovei, iar în China, deși crimele lui Mao Zedung au fost recunoscute, mai mult sau mai puțin oficial, chipul lui a rămas pe, culmea ironiei, bancnote.

Și a cincea cauză. Pentru socialiștii de pretutindeni, cel mai ”bun” ultim război a fost Al Doilea Război Mondial, în care ei au învins hidra ultranaționalistă nazistă. S-au bătut, adaptînd un banc vechi, comuniștii cu naziștii pînă la ultima victimă, care nu era nici nazistă, nici comunistă. Războiul din Vietnam, de exemplu, sau Războiul din Coreea nu a fost, după ei, unul bun, pentru că se luptau comuniștii cu coloniștii imperialiști. Iar un război bun nu poate fi decît cel în care comuniștii cîștigă.

Și comunismul și nazismul au fost și sînt egal diabolice.  Pentru că au încercat să refondeze lumea și omul, au încercat să distrugă fundamentul divin al vieții și să spulbere legătura între generații, avînd ca scop distrugerea tradiției. Omul lor nou trebuia să trăiască înt-o lume evident nouă, de sorginte pretins științifică, într-un paradis terestru al unei iluzorii egalități, construite fără nici un discernămînt.

Nu au putut. Dar asta nu înseamnă că nu mai încearcă. De aceea, voi încheia cu vorbele rostite de regizorul Milos Forman, dispărut acum două zile dintre noi:

“Dacă ați trăi, așa cum am făcut eu, câțiva ani sub totalitarism nazist și apoi douăzeci de ani în totalitarism comunist, cu siguranță ați realiza cât de prețioasă este libertatea și cât de ușor poate fi pierdută.”

PS: Și nu termin bine de editat acest articol că vine surpriza: adevărata cauză pentru care comunismul nu este tratat la fel ca nazismul. Este impus. Ca orice sistem totalitar, de altfel. Ce altceva putem înțelege din cele ce urmează?!?

De către cine, despre ce este vorba? Aflăm de pe site-ul unzensuriert.de: 

Pe 5 mai se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Marx, coautorul ”Manifestului Partidului Comunist”. În localitatea în care s-a născut, Trier, din, culmea! – Germania, se organizează deja evenimente comemorative. La care a acceptat să participe însuși președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care va deschide expoziția ”Karl Marx. Viața. Opera. Timpul”. O jurnalistă germană, Ulrike Hermann, va susține o expunere cu titlul ”Marx, un economist genial”, asta în timp ce va fi dezvelită statuia lui Marx, cu o înălțime de 4 metri și jumătate, un cadou din partea Chinei.

În contrapondere, AfD va organiza un weekend de proteste, sub deviza ”Să nu uităm victimele comunismului, să-l luăm pe Marx de pe soclu”, la care, pe 4 mai, va vorbi fostul președinte ceh Vaclav Klaus, iar pe 5 mai este organizat un marș al tăcerii.

Să nu uităm nici noi! Și să-l ascultăm chiar pe Marx, dacă astea sînt vremurile: ”Istoria se repetă, prima dată e tragedie, a doua oară e farsă”.

Să nu participăm și să nu lăsăm să se întîmple această farsă!

 

Susțineți Blogary cu o donație

Select Payment Method
Personal Info

Contul Asociației Blogary este:

RO55INGB0000999906034097

ING Bank

Sucursala Favorit

Cod fiscal: 29013920

Donation Total: €10.00

 

10-13 aprilie 2018. Cioloș și Orban

„This year will go down in history. For the first time, a civilized nation has full gun registration! Our streets will be safer, our police more efficient, and the world will follow our lead into the future!”

Cînd mai intrați în dezbateri privind dreptul americanilor (și al altor cetățeni) de a purta arme, dați citatul de mai sus. Îi aparține lui Hitler și a fost rostit în 1935, înainte de a începe să perfecționeze bolșevicele lagăre de concentrare, aduse la rang de fabrici ale morții. 11 aprilie 2018, astăzi, cînd scriu aceste rînduri, sînt 73 de ani de cînd trupele americane au intrat în lagărul nazist de la Buchenwald, eliberîndu-l. Ce au găsit acolo depășea și cea mai groaznică imaginație umană, așa că au ordonat locuitorilor orașului Weimar să vină să vadă cu ochii lor ororile petrecute deloc departe de casele lor. Numai la Buchenwald numărul morților se estimează a fi fost de 56 000, vii – dar în ce condiții! – au mai fost găsiți circa 20 000.

”Numai” 96 de morți au fost victime ale accidentului de la Smolenks, în care și-a pierdut viața președintele polonez Kachinsky, împreună cu o numeroasă delegație care se îndrepta spre Katyn, locul altor atrocități, de data asta comise de către sovietici. Avionul în care se aflau s-a prăbușit. Subiectul este acoperit de colegii mei de la În Linie Dreaptă, aici. 

În Ungaria a cîștigat Orban alegerile prezidențiale, cu un scor mare. Ceea ce a întristat pînă la depresie comentariatul românesc, de Facebook și nu numai. Cum să cîștige dictatorul ăla?! Incredibil! Imposibil! Cum să ne-o luăm peste ochișori de la dușmanul lui taica Soros, cum, cum, cum?!?

Deși Orban a cîștigat într-un proces electoral corect (știu, știu, așa și Hitler), deși singura lui vină este că se opune politicilor imigraționiste bruxelleze, deși este preferat de populație, nenorocire! Cum să ajungă dictatura atît de aproape de noi?! Cum nu se găsește un sistem electoral prin care să nu mai aibă acces la urne toți prăpădiții și toți țăranii unei nații?! Cum să facem să votăm numai noi, ăia frumoși și buni?!

Oamenii obișnuiți, urîții și răii, ”iliberalii” cum îi numesc ei, își știu interesul și votează accordingly. Iar interesul lor nu este cel dictat de la centrul european de comandă, este al lor, personal, și al nației lor. Și cînd e vorba de supraviețuire și bani, mulți bani, poate băga cine vrea, ca să nu zic vorba urîtă ”Soros”, cît vrea, e degeaba.

Dar nu cumva ăsta este conservatorismul, să ții și să votezi conform intereselor tale și ale comunității din care faci parte? Nu asta a făcut omenirea de cînd se știe, mai puțin în societățile totalitare, impuse de te miri ce putere?!?

Exact. Mai puțin în societățile totalitare impuse populației. Și cine vrea să impună acum populației ceea ce ea nu dorește? Bruxelles-ul. Cine o apără de Bruxelles? Orban. Vedeți, e simplu, cauza alegerii lui Orban este în altă parte, ceva mai la vest. Dar nu vestul așa cum îl știam noi, o societate a libertății, ci vestul nou, o societate închisă în propriile-i reguli, din care evadează cine poate.

Orban, cu toate ale lui, nu putea fi, în absența cauzei, mai mult decît un politician oarecare. Orban a ajuns să fie omul în care ungurii au încredere și-n mîinile căruia își pun viața numai din cauza Uniunii Europene, care a capitulat în fața Rusiei prin Nord Stream 2, și a impus cote de imigranți ILEGALI islamici fiecărei țări membre, deși la venirea acestora aici nu a întrebat pe nimeni ce să facem cu ei. Cauza apariției și persistenței pe prima scenă politică a lui Orban este Uniunea Europeană, și nu poporul maghiar care l-a ales, ca răul mai mic.

Dacă vreți să aflați originea răului, căutați cauza și expuneți-o onest, nu dați vina pe efecte.

Ungaria, pe lîngă Polonia și Cehia, a putut să se smulgă din postadevărul bruxellez. Cine urmează?

Am fi putut fi noi, dacă. Și sînt atît de mulți de ”dacă” încît mă opresc la ultimul. Domnul Cioloș.

Domnul Cioloș, venit deja contaminat exact de acolo, de la centrul de comandă european, ne-a spus la lansarea partidului mriîtor că nu e nici de stînga, nici de dreapta. E competent, adică, și atît. Sau competent și cinstit, cel mult. Ce nu știam am aflat de Paști. Nu dă nici doi bani pe noi și pe credința noastră. Pentru domnul Cioloș, Mama Natură are copiii ei, anotimpurile, un fel de sfinți, dn moment ce se scriu cu literă mare.

Poate domnul Cioloș să se îmbrace în îngeraș de pus în vîrful bradului de Crăciun, acum, noi ne-am lămurit cum stau lucrurile. Ce doare e lipsa de consistență și de soluții concrete, de stînga sau de dreapta, care să ne ajute să scăpăm de PSD. E această bălăcăreală în postadevăr, aceste piruete stilistice în spatele cărora se poate ascunde orice. Absolut orice.

Despre domnul Cioloș și partidul dumnealui, abia lansat, avem timp să discutăm. Dacă mai avem ce.

Susțineți Blogary cu o donație

Select Payment Method
Personal Info

Contul Asociației Blogary este:

RO55INGB0000999906034097

ING Bank

Sucursala Favorit

Cod fiscal: 29013920

Donation Total: €10.00

7-9 aprilie 2018. Paștile în comunism

Nu în comunismul tîrziu, al anilor 80, cînd ”se făcea totul” pentru a ține măcar tînăra generație departe de biserici și cele sfinte, ci comunismul pușcăriilor totalitare de început, al anilor 50, cînd alungarea credinței din oameni se făcea în cele mai barbare moduri cunoscute atunci. În așa zisele centre de reeducare, în realitate cele mai odioase închisori pe care le-a avut vreodată România.

Poate pentru sau tocmai pentru că și mai tinerele generații consideră, din ce în ce mai mult, că sînt prea multe biserici, că nu ne trebuie catedrala, despre care afirmă că înghite prea mulți bani, fără să știe că de pe actualul loc unde se află Casa Poporului au fost rase de pe suprafața pămîntului 5 biserici, pentru cei care cred că era ”cool” ca Adrian Păunescu să organizeze cenaclu chiar în noaptea de Înviere, și pentru toți cei care consideră plictisitoare și irelevante manifestările religioase organizate cu ocazia sfintelor sărbători de Paști, m-am oprit astăzi asupra interviului consemnat de Florin Palas, în care Nicolae Purcărea, fost deținut politic, povestește:

”- Cum petreceaţi Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului în închisoare?

– Pentru noi, creştinii din închisoare, Patimile şi Învierea erau momentul sublim al trăirii noastre, depăşindu-ne şi pe noi ca oameni. Ne încadram în tradiţiile creştine pe care neamul nostru le trăia în Săptămâna Patimilor şi de Înviere, cu singura deosebire că noi nu aveam bucuria materială. N- aveam ouă să mâncăm, n-aveam cozonac sau alte bunătăţi, dar trăirea şi bucuria Învierii era copleşitoare pentru noi. Ne transpunea parcă în alte ceruri, în cu totul alte locuri, şi uitam chiar de suferinţa noastră. Fii sigur că ceea ce încercam noi să facem în temniţă era pregătirea sufletească pentru a întâmpina cum se cuvine marea sărbătoare. În afară de post – îţi poţi închipui că mai era şi post acolo unde noi posteam permanent? -, exista un paradox: ştiind că noi postim, atunci ne dădeau o mâncare mai bună. În Vinerea mare ne dădeau friptură, cum nu ne dădeau de altfel niciodată.

– Noi, creştinii ortodocşi, în Săptămâna Mare ne ducem să ne spovedim, să ne cuminecăm, participăm la slujba Învierii. Cum se petreceau atunci lucrurile în închisoare?

– Trăiam cu gândul. Ne rugam în comun, chiar dacă gardienii ne urmăreau pas cu pas, ba, mai mult, de sărbători înăspreau regimul, în sensul că dublau paza, vigilenţa lor era mai mare. Ei ştiau că noi trăim în rugăciune şi ducem o altfel de viaţă. Dacă lucrai în fabrică, atunci îţi măreau norma, te obligau la corvezi mai mari în spinare, dar bineînţeles că nu ripostam.

– Aveaţi voie să cântaţi „Hristos a Înviat”?

– N-aveam voie! Dar îl murmuram sau, aşa încet, tot îl cântam, pentru că nu ne puteau opri să cântăm.

– Vorbeaţi despre cea mai nefericită experienţă. Mă gândesc că ea este legată de momentul în care eraţi închis la Piteşti.

– La Piteşti, da. Acolo a fost cel mai îngrozitor moment, pentru că s-au săvârşit atâtea blasfemii, încât parcă şi a-ţi aduce aminte numai de ele e greu.

– Puteţi să ne redaţi, atât cât se poate, din această experienţă?

– În loc de cântecele bisericeşti, trebuia să cânţi cântece în care era batjocorit Mântuitorul. Au făcut însă şi alte ciudăţenii… Lucruri strigătoare la cer! S-au făcut multe lucruri care nu se pot povesti. E greu. Toată Săptămâna Mare o petreceai în astfel de blasfemii. Nu ştiu de unde inventau atâtea lucruri urâte.

– Cine era capul acestor nelegiuiri?

– Totul a pornit de la Ţurcanu. Avea şi ajutoare; unele pe care le zdrobise întâi în bătăi, le schingiuise, le făcuse instrumente fără voinţă, altele, care, de bunăvoie, au trecut alături de el. Au fost şi din ăştia.

– Cum aţi reuşit să rezistaţi acestor presiuni care nu pot fi numite decât satanice?

– Eu zic că, mai mult decât atât, noi ne închipuim că suprema urâţenie e satana. Dar, parcă, acolo, era un cazan în care iadul era prins până în străfundurile lui.

– Vă mai puteaţi ruga?

– Cred că singurul lucru pe care nu-l puteau face era să ne citească gândurile. Şi nu ne puteau controla când făceam crucea cu limba. Asta nu puteau controla. Pentru că, în ultima etapă a reeducării, trebuia să te lepezi de credinţă.

– Acesta era scopul reeducării.

– Sigur că da. Trebuia să te lepezi de Hristos. Ei, şi pentru asta, rezistenţa era acerbă. Dârză.

– Aţi simţit ajutorul lui Dumnezeu în acea perioadă?

– Nu îmi place să vorbesc, dar, când erau torturile mai mari, într-un vis mi s-a arătat Maica Domnului cu Pruncul în braţe şi mi-a spus: „Lasă că trece şi asta!”. M-a întărit, m-a fortificat şi am rezistat mai departe.”

Să mergem și noi mai departe, cu credință în suflet, iar Paștile să le petreceți cu bucurie, liniște și îmbelșugare.

Hristos a Înviat!

Sînt Florina Neghină și sigur ne vom mai auzi.

 Varianta  audio, mai jos, de la minutul 48.

Susțineți Blogary cu o donație

Select Payment Method
Personal Info

Contul Asociației Blogary este:

RO55INGB0000999906034097

ING Bank

Sucursala Favorit

Cod fiscal: 29013920

Donation Total: €10.00