Roman Patavievici, da. Nu stiu sa spun astazi mai mult, nu stiu sa spun de obicei mai mult, nu stiu sa spun anumitor oameni mai mult. Asa ca las aici ceva ce m-a facut pe mine sa cred ca lumea e mai frumoasa. Si mai zic o data: la mulți ani, Horia!
1. Deci, așa. Vrea sistem de irigații. Asta lipsea, ăsta era necesarul, asta era prioritatea zero. Sistem de irigații. Ce poți să mai zici?! Să i se dea, domnule, să-și ia găletușele, să-și ia lopățelele, să-și ia ce mai are de luat și gata, la grădină cu el. La altceva oricum nu-i bun, se vede cu ochiul liber, se vede de mult, se vede, ce mai?! Degeaba e și scrisoarea adresată doamnei, deși disperată, tot degeaba rămîne.
Cred că sunteţi singura persoană care mai poate îndrepta cariera politică a preşedintelui Klaus Iohannis, care în acest moment are toate premisele unui deznodământ ruşinos: acela de a se transforma din reprezentantul unei generaţii care şi-a dorit un altfel de politică în România, în cel de tutore moral al corupţilor, traseiştilor şi antireformatorilor sau altfel spus, de a deveni dintr-un elev promiţător, un repetent.
Așa, și? Ce se schimbă, ce se poate schimba, ce ar fi de schimbat? Nimic! Am spus-o aici, de cîte ori a fost cazul, o mai spun o dată: degeaba! DE-GEA-BA! E inutil, e inutil, e inuman, e degeaba. Pace și prietenie, el cere, guvernul dă, că doar nu dă de la el din buzunar, noi așteptăm să treacă mai repede cei patru ani rămași. În curînd trei, apoi doi, în fine, așa trece timpul. Nu-l scoate nimeni din ale lui, nu-i spune nimeni că e președinte și ce are de făcut în calitatea asta, nu. Nu mai pupă încă un mandat, orice ar fi, nu mai are de unde scoate, a ajuns deja prea jos, orice ar spune sondajele. Scrisoare către nevastă-sa?! Cît poate fi de amară, de lipsită de orice șansă o asemenea scrisoare?! Cît poate fi de dezastruoasă în planul imaginii?! Să-i spună ea ce are de făcut! E dincolo de imaginabil, punct. Mai povestim cînd o mai fi de povestit, deocamdată nu.
2. Primăria capitalei. Sigur că avem ce să facem, cu două rînduri de alegeri anul acesta. S-o luăm pe rînd, cu PMB.
Avem un candidat independent, Ciprian Ciucu. Susținut de Monica Macovei (treceți peste asta, dacă e nevoie), dar independent, nu are carnet de partid, nu are nimic care să-l lege de M10. Care candidat, gîndindu-se la posibilitățile care li se oferă, în primăvara aceasta, independenților, s-a gîndit să-i facă o ofertă lui Nicușor Dan. Oferta sună, printre altele, așa:
I-am convins pe cei din jurul meu ca trebui sa mergem cu o oferta corecta! O oferta care sa nu-l faca sa se simta inconfortabil (chiar daca acesta presupunea retragerea mea si eu ar fi trebuit sa ma simt mai lovit), o oferta echilibrata. Mi s-a parut ciudat ca nu a vrut sa facem discutia publica si ca cerea repetat sa discutam doar informal si in spatele usilor inchise. I-am respectat doleanta, n-am vrut sa se simta cu nimic amenintat. Oferta pe care i-am facut-o e urmatoarea:
- USB si M10 isi vor asuma egal, cate 35% fiecare, locurile din consiliile primariilor de sector si la Primaria Generala ; 30% pastram pentru alte forte politice si civice care pot veni cu candidati integri si competenti alaturi de noi;
- M10 isi asuma candidatura pentru doua primarii de sector, doua Uniunea Salvati Bucurestiul si doua pentru partenerii nostri;
- Eu voi deschide lista Aliantei electorale M10+USB pentru consilieri la PMG si voi fi alaturi de el acum, dar si la primarie, pentru ca usor nu ne va fi;
- Punem bazele unei miscari politice noi, de orientare civica, care sa vizeze alegerile parlamentare de poimaine, cele din toamna. Daca vrem sa avem sanse reale de a duce oameni integri si competenti in Parlament, la fel ca la consiliul PGMB, trebuie sa fim impreuna si pregatiti inca de pe acum.
L-am rugat sa-mi dea un raspuns pana miercuri seara, pe 9 martie. Raspunsul nu a venit.
Și cum sîntem în 17 martie, cu siguranță nu va mai veni. Da, am mai așteptat puțin, o săptămînă. O săptămînă care, poate, ar fi fost utilă unui gînd bun. Nimic, nada, niente. Și cu siguranță, nici nu va mai veni. Pentru că, nu-i așa, de ce să facem partidele mici și candidații independenți vizibili, lasă că Nicușor Dan știe ce face. Știe mai bine, știe el, știe! Asta contează, chit că nu ne spune clar, cu subiect și predicat.
Dar despre asta mai e timp de discutat.
(Foto: digi24.ro)
Priviți imaginea de mai jos. E mai mult decît clară, nu-i așa? O ea, simplă, elegantă, dreaptă. La prima vedere. Aceea care contează. Lîngă ea, un el. Și atît. 
E imaginea României astăzi. E imaginea a ce au vrut să fie România astăzi. E imaginea a ceea ce vom avea, patru ani de acum încolo. Și atît.
În rest, ar mai fi: președintele Obama se pare că a ales pe cine va nominaliza în funcția de judecător la Curtea Supremă, Marco Rubio tocmai s-a retras, noaptea trecută, din cursa prezidențială, avocații Antena TV Group solicită retragerea interceptărilor efectuate de SRI, un incendiu la bordul unei aeronave Budapesta – București și, nu în ultimul rînd, au apărut normele privind aplicarea noii legi anti-tabac în spațiile publice.
A, da, a mai murit un copil mușcat de cîini, în județul Mureș.
Și totuși, nu-mi pot lua ochii de la fotografia prezidențială.
(Foto: DIGI24.ro)
Dorelian Bellu (Mondorama și dexonline.ro):
Un cunoscut artist chinez rezident în Germania se duce până în Grecia cu un pian pe care-l oferă unei refugiate. Acolo, în ploaie şi în glod, protejată de o folie ţinută de câteva persoane, femeia încearcă să cânte, în faţa camerelor de filmat. Urmează declaraţiile. Tânăra, numită în ştire pianistă, deşi nu aceasta părea meseria ei, spune că a întrerupt studiul muzicii în urmă cu câţiva ani, dar acum, prin acest gest nobil, îl poate relua. La rândul său, chinezul comentează ceva despre arta care învinge războiul. Nu ştim ce se întâmplă cu pianul, pe care probabil tot donatorul urmează să-l care înapoi în Germania, după ce se filmează ştirea.
Este o ştire care a fost şi la televiziunile noastre zilele trecute. Povestea vine de pe un front mediatic pentru care mişcarea welcomerefugistă şi-a concentrat resurse masive, iar centrul acţiunii este acum graniţa Greciei cu Macedonia
Mai multe publicaţii din Germania se întreabă astăzi: „Cine se află în spatele hărţii?” Este vorba despre un fluturaş cu o schiţă, însoţită de un text în arabă, răspândit în sute sau poate mii de exemplare, în tabăra de refugiaţi creată la Idomeni, localitatea de la graniţa Greciei cu Macedonia. Desenul şi textul îi încurajau pe oameni să-şi continue drumul: „Graniţa greco-macedoneană rămâne închisă. Nu există autobuze sau trenuri pentru transportul spre Germania. Cine rămâne va fi dus în Turcia. Cine va merge mai departe ilegal (sic!) în Europa, va putea însă să rămână în Germania.” După care avertismentul e repetat: „Tabăra din Idomeni va rămâne închisă, iar voi veţi fi nevoiţi să plecaţi în Turcia.” Urmează un ghid al trecerii frontierei din care se desprind două idei principale:
– cinci kilometri mai jos nu mai sunt garduri, ci drum liber spre Macedonia
– poliţia sau armata vă pot întoarce, dar dacă sunteţi cu miile, nu poate nimeni să va facă nimic
În fine, oamenilor li se mai atrage atenţia: „Distrugeţi aceste informaţii pentru a nu ajunge în mâinile armatei, poliţiei sau ale jurnaliştilor.”(traducere realizată de publicaţia krone.at)
Oficial nimeni nu-şi asumă acest mesaj, semnat de un grup cu un nume inventat ad-hoc. În reţelele sociale însă, în principal pe Twitter, sunt vizibile mai multe persoane şi grupuri al căror scop este impresionarea opiniei publice din Uniunea Europeană, pentru a se obţine accesul neîngrădit al noului val de refugiaţi spre centrul şi nordul Europei.
Imaginile joacă un rol major în acest demers. Sunt postate în mod repetat fotografii cu copii plângând, cu adulţi chinuindu-se cu copii în braţe sau chiar refugiaţi bând apă din iarbă. Este totuşi o contradicţie între numărul de mare de poze cu femei şi copii şi pozele de grup, în care majoritatea figurilor sunt de bărbaţi.
Gardurile, în diverse situaţii – cel de graniţă, pe care poliţia macedoneană îl reface, după ce a fost tăiat de refugiaţi, sau cel al taberei de refugiaţi – sunt expuse în mai multe ilustraţii. Gardul e important în imagini pentru că e un simbol care poate fi uşor decodificat de oricine: în spatele lui sunt oamenii ţinuţi precum animalele.
Cele mai multe fotografii sunt de la momentul trecerii râului, cu sute de imigranţi care apar traversând o apă învolburată, ţinându-se de o coardă. Sunt puse în evidenţă chipurile tragice ale unor femei şi copii. Câteva feţe apar în mai multe imagini, de o parte a frânghiei. Sunt figuri occidentale, probabil din organizaţiile care încearcă să-i aducă pe refugiaţi în Europa, pe care presa germană încearcă să le identifice.
Se merge mai departe cu imaginile care ar trebui să afecteze emoţional. Sunt pozate mai multe corturi distruse. Activista unui ONG din Dresda comentează într-un video că refugiaţii sunt nevoiţi să-şi abandoneze corturile, deşi sunt mai multe alte relatări care arată că acele corturi le fuseseră aduse oamenilor tocmai pentru a-şi face tabără acolo. Deci nu le aparţineau şi probabil că vor primi altele pe traseu, dacă vor reuşi să înainteze.
Pentru a provoca indignarea opiniei publice, pentru a crea tabloul unei lupte inegale, sunt alăturate imagini din tabăra de la Idomeni cu poze ale armatei macedonene, costumată adecvat unei misiuni de luptă. De asemenea, sunt puşi în paralel bocancii militarilor şi încălţările distruse, înfundate în noroi, ale refugiaţilor. Europa trebuie să afle astfel că cei care apără graniţa sunt o forţă opresoare, care umileşte nişte amărâţi.
Circulă şi imagini cu copii purtând mesaje pe cartoane rupte: „Sunt un copil şi poate că nu ştiu multe, dar să tratezi oamenii fără respect, pentru că sunt născuţi pe cealată parte a planetei, se numeşte RASISM”, scrie pe unul dintre aceste cartoane, într-o engleză fără cusur
Se aminteşte lumii în mod repetat că în băjenie sunt femei însărcinate în luna a noua şi că sunt copii de câteva zile sau săptămână, născuţi acolo pe drum. Autorii mesajelor nu se întreabă cum de au pornit la drum mamele în aceste condiţii. De un impact major ar trebui să fie imaginea unei femei spălând un nou născut în apa de ploaie adunată în faţa cortului.
În schimb, imaginile de la o bătaie din tabără, între afgani şi pakistanezi, sunt omise de mai toate organizaţiile implicate. Este important ca europenii să afle că oaspeţii le sunt pianişti, nu persoane agresive.
Trei oameni au murit încercând să traverseze râul, iar acum presa se întreabă cine e de vină, cine a făcut harta, cine de fapt i-a îndrumat pe oameni să treacă prin râul umflat de ploile ultimelor zile.
La graniţa Greciei cu Macedonia pare că se dă o bătălie grea dintr-un război mediatic amplu. Ca orice acţiune de luptă şi aceasta are slogane. Unul strecurat prin postări, sub forma unei acuze care să-i facă pe europeni să se simtă vinovaţi: Ce ruşine, în Europa anului 2016! Un al doilea slogan e explicit: Deschideţi graniţele. Umanismul avântat a mai pus o sentinţă şi şi-a mai strigat o dată crezul iresponsabil. Soluţia pentru câţi oameni poate Europa să adopte trebuie s-o găsească însă alţii.
surse:
– conturi twitter @Fotomovimiento, @MovingEurope, @BalkanNewsbeat, @DDBalkanKonvoi, @MSF_Sea, @munduhurbila, @pmarsupia
– site: jungefreiheit.de, krone.at, medico.de
(Foto: Reuters)
Yeba Woodhouse:
1) Mai prost ca R. Tudor nu există: a înțeles că în viziunea lui Prună drepturile sunt un lux pentru infractorii din crima organizată.
2) Erdogan (că nu pierd din ochi temele): vi se pare prost, tălâmb, genul care-și uită vorba, care nu știe ce vrea, incapabil to seize the opportunities, leneș și lipsit de convingeri?
a) Dacă nu, de ce nu i-a oprit el pe refugiați?
Că sunt oameni serioși, familiști și specialiști, despre ei scrie respectivul Abdel Saleh, (martirul classy cu 289 de laicuri din care 280 din RO, din care 1 = Lăză, i.e. sociolog pe bune, M. Kivu e jenant de mult) ce mai! Ca brazii!Nu poate nimeni să-și permită să-i întrețină cu burta la soare, dar cu ei putea ridica Turcia dacă nu peste Germania, măcar peste Franța. Că doar și ei asta își doresc, nu 2000 de euro „our money”, ci să-și clădească un viitor pașnic.
De ce a folosit termeni precum „dat drumul robinetului”? dacă intenția nu era de invazie musulmană cu – de fapt – masculi din altă etapă de dezvoltare istorică, nicicum cu specialiști?!
b) Dacă totuși da, Erdogan e prost, nici nu mai trebuie să discutăm, Deșteptăciunea e în altă parte, ca viața.
Citim ce mai scrie Lăză. Sau ăștia SNSPA style, altminteri inapți să închege o succesiune logică în doi pași și să explice, de ex., de ce UE dezbate simultan Șomajul în rândul tinerilor și Avantajele pe care le prezintă refugiații.
Later:
Deci un pluton de polițiști belgieni (și o grupă să fi fost, raționamentul este același) au scăpat 2 teroriști stagiari și s-au ales cu trei răniți. Ușor.
De ce? Sunt ei mai slabi de constituție, au avut o copilărie mai grea decât un pluton de polițiști israelieni, de ex.?
Iau exemplul ăsta fiindcă nu pot construi teza cu unguri/polonezi/cehi, că ăia n-au pățit.
Statistic vorbind, cel mai probabil este că nu, ba chiar dimpotrivă.Ce avem noi aici?
Noi aici avem educația, școala primară la vremea multiculturalismului.
Noi respectăm drepturile teroriștilor, ei au avut o copilărie grea, plus că Belgia a fost imperiu colonial, pe lângă evidența faptului că toate culturile sunt egale.Arabii erau înarmați (au reușit ei și cu mâinile goale să-l scoată pe Abdeslam din casă SUB OCHII polițiștilor, chapeau!) – deci încălcau legea di granda prin însuși acest fapt, las că erau suspecți de una-alta.
Dar drepturile teroristului și ale complicilor (sau cum o fi fost incidentul) sunt sacre, deci prevalează în fața rațiunii și a supraviețuirii proprii.
Nu-mi imaginez, tehnic vorbind, absolut nici o posibilitate ca în fața unei grupe de polițiști zdraveni la cap (10, adică, nu mai zic de pluton), doi țâști-bâști înarmați să rănească trei și să și fugă.
(Foto: dcnews.ro)
Ambasada SUA la București:
Parteneriatul Strategic SUA-Romania a condus la o cooperare din ce in ce mai stransa si mai importanta intre institutiile de aplicare a legii in sprijinul luptei impotriva criminalitatii organizate internationale, coruptiei, criminalitatii cibernetice si terorismului. Ambasada Statelor Unite saluta eforturile Guvernului Romaniei de a alinia legea la recenta hotarare a Curtii Constitutionale privind folosirea probelor obtinute prin supraveghere tehnica si de a mentine capacitatea institutiilor statului de drept de a-si continua importanta activitate” – Hotnews
Ambasada Marii Britanii la București:
Marea Britanie apreciaza in mod deosebit cooperarea cu Romania in combaterea crimei organizate. De asemenea, Marea Britanie sprijina lupta impotriva coruptiei. Mandatele de supraveghere tehnica au un rol important in ambele directii. Statul roman este cel care hotaraste cum se realizeaza aceste interceptari. Avem incredere ca Romania va face in asa fel incat sa aiba capacitatea de a realiza si folosi produsul acestor interceptari, respectand legislatia si Constitutia. In acelasi timp, speram ca in plan bilateral colaborarea noastra in ceea ce priveste aplicarea legii nu va avea de suferit” – Hotnews
Și acum, să încheiem subiectul cu ce am spus zilele trecute pe Facebook:
07.martie.2016 – Nu, nu s-au aliniat toate astrele și toate funcțiile în stat ca să-l scape pe Băsescu, nu, nu vă închipuiți că ambasadele sînt niște locuri de odihnă, oamenii știu cum stau lucrurile în țara în care sînt acreditați, nu, nici Ilici nu e condamnat pînă azi pentru 1989 sau iunie 1990.
Dacă înțelegeți ce vreau să spun, bine, dacă nu, oricine se poate face de rîs în continuare căutînd conspirații peste tot. Cînd politica reală eludează meandre și sinapse, așa se întîmplă, verdict: conspirație.
09.martie.2016 – Cind intrebam cine-i justitia asta, nu tot o institutie in care lucreaza oameni, care oameni sint oameni, supusi greselii prin natura lor, mi se raspundea ca nu am dreptul sa comentez deciziile, pentru ca increderea in justitie este mai presus de orice.
Acum, in privinta deciziei CCR, constat ca lucrurile nu mai sint deloc cum mi se spunea, ba chiar invers.
Motiv pentru care acum ma abtin, dupa valul facut tot de oameni (nimeni nu e infailibil, vedeti mai sus), ori pro, ori contra, sper sa se lamureasca lucrurile.
Sigur, bine ar fi sa se hotarasca si cei care spuneau ca nu avem dreptul sa punem la indoiala ce se hotaraste in justitie, cum e pina la urma, alba sau neagra? Ca baltirea in griuri nu foloseste nimanui.
Later edit: si mai ziceam sa nu se zeifice oameni, ca s-ar putea chiar sa se creada zei, la un moment dat, iar apoi sa se dovedeasca a fi, surprinzator pentru cine ii adora neconditionat, ceea ce sint, oameni. Iar cei care-i suisera pe soclu sa-si piarda total credibilitatea.
Zeificarea continua. 🙂
09.martie.2016 – Ce oameni pesimiști sînteți! Tocmai o aud pe LCK la DIGI24, spune că și-a dat și acordul scris pentru a i se prelungi mandatul, nu are nici cea mai mică intenție să renunțe, vrea să curețe România de corupție.
Păi credeți voi că ar spune astea și că ar fi atît de hotarîtă dacă situația, în urma deciziei CCR, ar fi atît de gravă?!
10.martie.2016 – Corupția generalizată și crima organizată nu intră la siguranță națională? Întreb, pentru că SRI poate efectua interceptări în continuare în dosare care privesc siguranța națională.
10.martie.2016 – Am vrut să-l ascult pe Guran, la sugestia unui prieten care mi-a spus că a explicat ”pentru tot prostul”. Despre decizia CCR e vorba.
Și după primele minute, cînd am auzit: ”decizia CCR îi interzice, practic, SRI să colaboreze cu justiția’, nefiind nici vorbă de așa ceva, pe siguranță națională SRI nu are absolut nici o problemă, dimpotrivă, acela îi este domeniul stabilit de lege, am vrut să mă opresc, zicîndu-mi că pierd vremea.
Cu un strop de bunăvoință, am mai ascultat puțin totuși. Și am aflat că: ”dacă nu mai colaborează cu justiția, chiar nu mai știu la ce e bun SRI-ul în țara asta”.
Acum e momentul să întreb eu: cine pe cine prostește, de fapt?
Aici. Vă puteți convinge singuri. http://www.biziday.ro/…/…/09/biziday-miercuri-9-martie-2016/
11.martie.2016 – ‘Je suis SRI’ nu-si pune nimeni la profil?
11.martie.2016 – Si parerile pro, si cele contra deciziei CCR sint binevenite, pot ajuta la intelegerea situatiei. Mai putin conspiratitele acutizate. Ce mi se pare grav insa sint verdictele. Indiferent din ce parte vin. Se pare ca avem inca multi cu vocatie de comisari printre noi, noroc ca nu mai sint anii 50-60.
13.martie.2016 – Sa-mi spuneti si mie cind se termina, cum se termina ‘lovitura de stat’ data de CCR, si se linisteste lumea. Bine, unii nu se linistesc niciodata, linistea actuala, in ciuda propovaduirii ei asidue, pina la aberatii, se vede ca nu le prieste. Tot scandalul ‘vinde’.
Banuiesc ca unii habar n-au ce inseamna o lovitura de stat ori, daca au, demonetizeaza voit sintagma, cu tot continutul – foarte grav – cu tot. Adevarul e ca daca a fost o ‘eroare de comunicare’, iar acum sintem in desfasurarea unui cincinal de erori (cincinalul de erori in patru ani si jumatate), nu m-ar mira sa se incerce trecerea cu buretele peste vara anului 2012.
13.martie.2016 – Eu înțeleg (pe repede-nainte, și e posibil să mă înșel) că abia acum i se stabilește SRI un cadru exact de funcționare. Asta avînd în vedere trecerea, în numai două zile, de la ~”SRI la ce mai e bun?” (Guran) la are mai multă putere (Cristi Pantazi, Hotnews).
Repet, e posibil să mă înșel. Dar oricum, am zis să aveți încredere în Codruța, că nu era deloc panicată, și-o fi știind ea mai bine? Am zis. Și asta continuu să zic.
Și să încheiem cu ce spuneam în 10 martie:
In tari cu exercitiu democratic indelungat, libertatile individuale sint aparate cu o indirjire pe care, din cite observ, noi o convertim in sens invers, in numele unei religii noi, anticoruptia. Oameni buni, nu va mai inchinati la idoli falsi!
Fascinatia serviciilor, a atotputerniciei lor ne-a creat un sindrom Stockholm din care ori refuzam sa iesim, ori ne este intretinut cu buna stiinta. Ori este vorba de o frumoasa simbioza. Sindrom Stockholm care ne impiedica sa vedem limpede lucrurile, sa ne aparam inainte de orice drepturile, nu sa pledam panicard pentru institutii si mai ales ‘organe’ (cum bine spunea cineva pe pagina Blogary, si exact problema in discutie privind decizia CCR) despre care abia stim cite ceva – asta-i adevarul, chit ca multi nu-l vor recunoaste.
Si, desi am mai spus-o, o repet: ‘nu am nimic de ascuns’ nu e similar cu ‘nu am facut ceva ilegal’. Ai nu de ascuns, dar ai viata privata, pe care trebuie sa ti-o aperi, TREBUIE, da, altfel, consecintele, chiar si prin, sa zicem, aparitia/dezvaluirea unui fragment scos din contextul unei discutii private ar putea fi dramatice.
Repet, nu va mai inchinati la idoli falsi! Nu mai credeti orice zarghit de cap ale carui motive pentru sustinerea unui punct de vedere nu le cunoasteti, nu mai luati de bun orice vi se serveste. Informati-va din mai multe surse, calm, si vedeti ce este in avantajul vostru. Anticoruptia este sublima, dar generalizatoare, ori liberalismul inseamna individualism, nu colectivism. Catre asta puteti fi atrasi, aici e pericolul.
PS: Poate v-a scapat, lui Mazare, ieri, i-a fost ridicata de catre ICCJ interdictia de a parasi tara. I-a fost admisa contestia in dosarul din 2015, privind luare de mita, abuz in serviciu si conflict de interese in forma continuata. Asta fara nici o legatura cu decizia CCR. Ei, acum se aprinde un beculet macar?
End of story.
(Foto: economica.net)
O temă oarecum marginală, plasată la nivel „virtual” în analiza de risc, tema haosului rămâne nu doar periferică dar și, inevitabil, ușor misterioasă. La limita science-fiction, ca o simplă utopie negativă, alungată din exercițiul colectiv curent, cel mult ținută la sertar în birouri din umbra, ca un ceas deșteptător pus pe „silent”.
Nu mai puțin adevărat, „tema apocalipsei” este utilizată, chiar se impune efemer, ca introducere, impuls, motivație în demersuri menite să răvășească și să restarteze lungi intervale de inerție, superficialitate, decadență. Apocalipsa însemnând în primul rând trezire. O trezire tardiva dar prin impact și efecte depline și definitive, scoate la iveală, fără milă și compromis, tot ceea ce în sens larg, atotcuprinzător, pe piața acțiunii directe și mai ales la nivel de implicare lasă de dorit, lasă baltă, o mlaștina cu extensie nelimitată, care produce mizerie colectivă, fraudă generalizată și un declin deplin al identităților. Absența oricărei reacții individuale sau de masa, menite să genereze un efort calificat de a „îndrepta lucrurile”.
A îndrepta lucrurile rămâne o etichetă pe cât de subțire, pe atât de vulnerabilă ca influență de a salva, în detaliu sau pe arii limitate, măcar o parte din normalitatea banală. O normalitate asociată specie umane, mediului accesibil și orizontului usual pentru cultura comună, cea de toate zilele. „Dă-ne nouă astăzi…”
Da, „homeland” poate fi o etichetă pentru nu puține dintre lumile pe care le livrăm și accesăm curent în intervale problematice, de fapt, inundate de probleme. Cum ar fi cel pe care îl parcurgem acum, la nivel local, national, regional și chiar global.
Ar fi, deci, un sindrom. Sindromul pozitionarii curente, confuze, marcată de inerție, cu ieșire în haos. Inițial, oricum abordarea pare ușor paranoică. Incumba chiar riscul unei tentații către senzațional cu intenția ascunsă pentru rating. Da, poate…
Și dacă nu?!
Dacă nu ați uitat, fie și parțial, de formă, din curiozitate, subiectul (haos), exilat în abstract în dicționare, în bibliotecă, să încercăm totuși o explorare preliminară în termeni ceva mai concreți. Chiar și pentru cele mai comode, sceptice percepții și judecăți, hrănite de un optimism natural, sănătos, robust și harnic, poate rămâne un simplu antrenament. La sală, vinerea…
Paradoxal, deși haosul se manifestă și semnifică tocmai o prăbușire amplă și definitivă a sistemului, a ordinii și funcționalității curente, haosul deci, nu este lipsit de o anumită „arhitectură”preliminara… Există o gramatică a intrarii. Un ansamblu de premise persistente, de corelații și funcționalități negative, ascunse sau doar ignorate, care provoacă, alimentează și susțin pe spații ample, până sau chiar și dincolo de limitele sistemului afectat, un ansamblu de stări critice majore, inițial disparate, de la un punct critic, de start, asociate într-o „armonie negativă” atotcuprinzătoare, cu o vitalitate de impact, reproducere și extensie nelimitate. Nelimitat, de neoprit, rămân atribute-cheie. Între noi fie vorba, haosul seamănă cu o capodoperă!… Este de neimitat, necontrolat, imposibil de plasat într-un depozit. Nu există colecționari de haos… Dispar odată cu piesa de colecție.
Revenind la „gramatică” și intrând în bucătăria virtuală a haosului, am putea contura câteva întrebări , stări preliminare și dezvoltări decisive, dincolo de care, ambiția analizei, a procurării de date, diagnostic și terapii rămâne lipsită de sens. Dacă le-am avea, nu am avea haos… Da, haosul, o colecție sinistră și definitivă de dezvoltări, nu poate face obiectul unei arhive, baze de date, muzeu. Doar o iluzie academică. Nu vom avea nicicând un „Muzeu al Haosului”. Nu scapă nimeni, nu rămâne nimic relevant. Iată de ce nu avem „academii” ale haosului. Doar revelații, amenințări, premoniții.
Nu e puțin. Culmea, acestea nu sunt de loc, nici ascunse, inaccesibile, nici dificil de înțeles. Doar ignorate…
Am o îndoială, o nedumerire. De ce sunt ignorate? O simplă întrebare. De ce sunt ignorate? Este haosul o simplă nenorocire venită de departe sau, de fapt, șocul nimicitor al unei lumi, realități, complet străine de cea în care viețuim, păcătuim, ne dăm mari?… Ori, poate este o complicitate… Avem aici, evident, un joc straniu între nivele de existență, percepție și dinamică profund disparate, haotic distribuite în lumea în care viețuim.
Gata cu speculațiile!
O analiză primară, sumară, din ceea ce realitatea curentă, critică, aberantă, sugerează bunului simț. În lumea în care trăim. Deci:
1.Acumularea sistemică de masă toxică atinge praguri maxime. Devine deplină. Nu mai este loc pentru erori, dificultăți, distrugeri. Inițiative la vârf și la bază, în discordanță deplină cu logica declarată și asumată formal, generează un spațiu saturat de nonsens și devine prizonier al unui blocaj generalizat. Ceea ce înainte părea excepția de la regulă, infractiune și scandal devine stare curentă, dominantă. De la un punct, atotcuprinzătoare. Acaparează chiar și viitorul posibil, aproape sigur la nivele și câmpuri de operare de prim plan, dar și în adâncime. La surse și pe piața dezvoltărilor curente. Oricare dintre reacțiile anterior , sofisticate și influente în spațiul instituțional și de operare curentă, se dovedesc a fi depășite, descalificate și nu de puține ori abandonate din start de jucători de top, altfel legitimați și instalați, recunoscuti a se opune, influența cu susținere curentă. Nimic. Nu lipsesc criticile, protestul și chiar reacții care exprimă „normalitatea”. Cu impact sumar, incidental, episodic. Ușor eroic… Confruntarea rămâne disproporționată. Riposta efectivă, palpabilă apare brusc a fi iluzorie, formală, fără ecou colectiv și deci, fără susținere. Masa toxică devine copleșitoare.
2.Inerția masivă instalată la nivel colectiv, reprezentativ și operațional. Nu este doar o reacție de panică publică, în spații administrative, de comunicare sau acțiune directă, este o stare profund infiltrata în realitatea curentă. Prăbușirea oarecum subită, în România, a comunismului ceaușist sugerează câteva elemente semnificative… Iluzia înnoirii generale și speranța naivă a accesului subit și gratuit la „lumea liberă” au împachetat elegant un eșec istoric de proportii. Rămâne să privim cateva sute de kilometri la est pentru a înțelege cum s-a întâmplat și se întâmplă si la alții. Ucraina și chiar Rusia, chiar China resimt în profunzime, pe toate planurile, costurile prăbușirii de sistem. Acolo unde iluzia a funcționat, adică trecerea subită la lumea liberă, economie de piață, libertate de expresie și altele, acceptarea răului banal, decăderea pe parametrii de primă mărime și relevanță a vieții individuale, private și colective, într-un spațiu haotic, poleit cu lozinci ale capitalismului invingator au generat un spațiu primitiv, neautentic și păgubos, fără motor interior, dependent în primii 1000 indicatorii de Occident. Un Occident expus la rândul său la transformări sincopate, inerente și mai nou cu expunere directă la o invazie sui generis. Refugiați, imigranți, teroriști…
Împăcarea cu „fie ce-o fi”, „merge și așa”, „să vedem”, „asta e”, „la noi nu se poate” ș.a.m.d. devine articolul nr. 1 din constituția reală a spațiului postcomunist. Ș.A.M.D. asumă tocmai complicitatea cu acceptarea unor false ieșiri către normalitate. Ieșire spre ce? Ieșirea în patologic este o iluzie.
Expansiunea masivă a patologiei sociale, evoluției sistemice în parametri profund aleatori sunt calea spre haos. Calea scurtă, parcursă pas cu pas, într-o contaminare colectivă și, de la un punct, de neoprit. O lume îmbrancita sau sedusă, asumând din senin un hedonism demonic, hrănit cu marfă de mâna a doua, de un consumerism primitiv, cinic distribuit într-o țară săracă. Numai bună de jefuit. Ce paradox ieftin.
3.Absența unui leadership autentic, inspirat și responsabil. O dominantă cu prea puține excepții, adesea instabile și contradictorii cu perspective sumbre în viitorul accesibil. Are România lideri?! Dincolo de complexe, de dosar, limite de aptitudini și mai ales de implicare, suntem în afara pieței leadership-ului global. Care, din păcate, nu stă prea bine. În capitole de top, asistăm la comedii jalnice, expresie ale unei reproduceri tot mai falimentare a mecanismelor decizionale, strategice și de comunicare, o lume bântuită de torente obscure care generează o expunere la dezvoltări haotice, regresive și acut lipsite de orizont. Care ar putea fi sursele acestui deficit? În plan cultural, desigur, organizațional și până la urmă demografic? Nu se mai nasc lideri în această țară?! De ce avem tot mai puțini, sau de loc, oameni, bărbați și femei, tineri și maturi, deja formați, cu experiență și expunere publică seminificativă, motivati și determinați să iasă pe piața reprezentării, în domenii-cheie, în spatii critice pentru proba viziune, capacitate, curaj?! Viziune pentru a agăsi calea, competență pentru a elabora soluții viabile și desigur, curaj pentru a înfrunta sfidările, nu puține, trezind încredere și susținere la nivel public. Sunt prea complicat?! Atunci tragem apa…
4.Un prezent aglomerat cu scandaluri, știri-bombă și dezvoltări halucinante definește un fals prezent. O capcană ieftină, adică pe bani, derivată dintr-o raportare superficală la globalizare, pentru a asigura, asuma și practica desprinderea tot mai amplă de identitatea națională, de traditie, de o lume pe căt de autentică, pe atât de vulnerabilă în tavalirea consumeristă care răvășește viața curentă. Mult peste agresivitatea bolșevismului tradițional care a nimicit o bună parte din Europa și Asia si Cuba la inceputul secolului trecut. Da, un nou început de secol. De fapt, un „The End” al civilizației autentice în diversitate și complementaritate. Oarecum paradoxal, globalizarea conține implicit vechea tentație totalitară a uniformizării, desigur pe alte valori și indicatori, cu criterii, principii și mijloace, pe cât de sumare , pe atât de agresive în raport cu existența curentă. Mai rămâne piața vastă a trăirilor individuale și colective. A trăirilor finale… Sau, de ce nu, a trezirii?…
5. În derularea toxică a evoluției pe diverse niveluri, sisteme și mecanisme, izolarea la nivel individual și colectiv a devenit sursa principală a inerției, ca reacție de adaptarea prin multiplicare până la saturare, o sursă de fals echilibru, ușor patologic, in lumea curenta. Izolarea, ca alegere instictivă, se impune ca adaptare primară și primitivă, ușor animalică la tendința generală de fragmentare a lumii în care trăim. Telefonul mobil, comunicarea IT, o mass-media tot mai sumară și aparent spectaculoasă, nu sunt decât surogatele atotcuprinzătoare prin care orice capcană este de neevitat. Dincolo de izolare, mult mai gravă, alături de fragmentare este derivata complementară a desincronizării. Surprinzător, deși par în permanent conflict, oamenii lumii de azi zac în izolare.. Deci, fragmentare, izolare, desincronizare, la pachet, domină trăirea curentă, inhibă reacții de bun simț, alimenteaza stări jalnice, riposte. Anuleaza resursele și mecanismele unei treziri colective de substanță, robustă, creativă. Doar rutina, consum, somn colectiv, un somn adesea agitat prin halucinatii contrafacute. Somn aproape mortal pentru o trezire autentica. Izolarea este un ecou al morții, abandonului și cea mai bună veste pentru haos. Bună ziua, haos!!
6. Logica „turning point-ului” este simplă. Presupune o cădere subită, masivă și definitivă a surselor mecanismului și practicilor normalității și, concomitent, o extindere exponențială, subită și acaparatoare a stărilor, reacțiilor și practicilor falimentare, în sistem uzate, atacate sau doar contaminate cu evoluții patologice atotcuprinzătoare.
Totusi, să nu cădem în ”The End” Vorbim despre haos, e prima dovadă că nu a avut loc. Rămâne întrebarea. Sâcâitoare, incomodă, nu lipsită de detalii. Cum ar arata „Momentul de răspântie” la doi pași de calea „proastă”? Sau poate, de câte ori am trecut „pe lângă”? Sau de ce, totuși, oare, am putea să-l evitam ? Again, again…
Întrebarea la zi ar fi, în ce stare ne aflăm azi, în România-2016, la nivel individual, colectiv, comunitar și sistemic și, desigur, prin poziționare adesea aleatorie la mediul extern ?! Un mediu comun, marcat tot mai profund și agresiv de expuneri la stări și evoluții haotice? Nu de puține ori surprinzătoare, chiar pentru factori de top ai lumii. Surprinzătoare prin noutate, complexitate și, mai ales, prin dificultatea de a fi gestionate.
Lumea delanșărilor de stări haotice acut păguboase și, element esențial, cu o disponibilitate de conexiune, contaminare și amplificare aparent spontană, domină deja de decenii piața riscului. Ne confruntăm cu un nou interval. Cunoastem și înțelegem sumar logica. Dispunem de mijloace și resurse oarecum adecvate unor contexte anterioare. La nivel de jucători? Pe cine contăm? Oare am intra măcar în joc? Puțin probabil. Cu cine?!
7. Să ne ocupăm atunci de un haos „de mâna a doua”… De implicații pentru țara în care trăim. Care încă se mai cheamă România, stat național, independent, integrat (parțial) în UE, membru NATO, ș.a.m.d. Care vor fi costurile și consecințele unei absențe elementare într-un campionat sever și agresiv, un lipsit de aranjamente de culise?! Se preocupă cineva?! În România care este…
Dincolo de Apocalipsă, ce facem cu țara în care trăim, sau la care ne raportăm, fiind ceva mai departe… Departe, dar în același spațiu fluid, marcat de hazard, expus la un viitor ciudat. Cel puțin ciudat.
Care este lista primară a amenințărilor asumate? Nivelul de incertitudine asociat. Care sunt sursele, mecanismele și impulsurile negative, deja active și care ar putea fi dezvoltarea lor în viitorul apropiat? Ce capacitate operațională efectivă avem acum, în 2016 și după un an electoral confuz și sumar, în 2017, la nivel instituțional pentru a identifica, asuma și răspunde în mod efectiv la presiuni și dezvoltări negative? Îi pasă cuiva? Cui?!
Dacă nu, avem o colectie de dezvoltări negative complexe, ruinătoare și dificil de gestionat, care în absența unei riposte flexibile și calificate ne poate livra o dinamica haotica, masiva imposibil de gestionat.
8. The end… Deci, cum ar arăta haosul? Falsă întrebare. Un haos autentic, deplin și definitiv nu ar avea martori, deci nu va putea fi descris, nu vor fi doctorate, aniversari si cuvantari, nici macar cimitire. Pentru moment doar se lafaie la orizont.
Scuze pentru deranj. Noapte bună.
(Foto: openclipart.org)
1. Sper ca va dati seama de implicatiile externe ale aparitiei articolului despre Iohannis in Der Spiegel*. Cum este privit omul in occident si ce inseamna asta pentru noi, in cea mai grea perioada geo-politica regionala si globala de dupa 1989.
De unde necesitatea de a ramine Ciolos la Palatul Victoria, avem nevoie de un om responsabil, priceput si hotarit la virful ierarhiei politice, inclusiv cu competente de reprezentare in exterior. Ce spun nu-i scuza anumite greselisi anumite prezente in cabinet, de imbunatatiri e loc oricind. Nu si oricum, avind in vedere actuala componenta a parlamentului care, asa cum l-a validat, asa il poate da jos.
2. Sper sa nu uitati ca una din liniile de constructie a mitului Iohannis a fost tipologia opusa lui Basescu. Non-conflictualul, cel care nu depaseste limitele Constitutiei si asa mai departe. Cum totul se dovesteste a fi fost o minciuna, mare atentie la oameni si promovari, respectiv pe contra, si nu pe pro.
Basescu, daca e sa cada, cade si singur, neajutat de nimeni. Oricum, nu el, oricit de loiali i-ati fi, (mai) conteaza acum. E un fost presedinte, fost, cu bune si rele, dar fost, ne intereseaza prezentul si viitorul.
Tot in categoria fosti se incadreaza si inamicii lui politici, unii condamnati intre timp definitiv in justitie. Care, daca ar fi fost aici probleme in privinta dosarelor in care au fost condamnati, si-ar fi gasit dreptatea la CEDO.
3. Nu in ultimul rind ca importanta, in privinta deciziei CCR, daca este o asa de mare catastrofa, astept in continuare o reactie a ambasadelor occidentale la Bucuresti. Pentru cine stie si isi aduce aminte, reperul este vara anului 2012, cind au reactionat imediat.
Later: Precizare. De ce mi-am permis să scriu ”Der Spiegel”*. Pe Hotnews apare ca fiind revistă, ca fapt divers.
”Spiegel Online (SPON) is one of the most widely read German-language news Websites.[2][3] It was founded in 1994[4][5] as the Web offspring of the German news magazine, Der Spiegel, with a staff of journalists independent from the magazine. Today, Spiegel Online is the most frequently quoted online media product in Germany.[6] Spiegel Online International, an English section featuring articles translated into English, was launched in autumn 2004.[7]”
Latest: Acum fix un an, lumea nu era atît de deranjată de porcăriile apărute în presa străină, referitoare la România, pe cît este acum hotărîtă să minimalizeze importanța articolului apărut în SPIEGEL ONLINE. Referitoare la un alt președinte, mai precis.
Ziceam atunci așa:
Însă eu vă întreb acum, domnule Preşedinte Iohannis, în cazul în care nu aţi văzut interviul publicat, cînd veţi dezminţi afirmaţia gazetei că predecesorul dumneavoastră a fost „pro-rus”, restabilind astfel adevărul? Iar în cazul în care aveţi deja cunoştinţă de afirmaţia respectivă, chiar nu vă este ruşine?
(Foto: Facebook)
Este inevitabilă întrebarea în urma declarațiilor contradictorii ale Comandantului NATO în Europa, Generalul Philip Breedlove, pe de o parte, și ale cancelarului german Angela Merkel, pe de cealaltă parte.
Împreuna, Rusia și regimul lui Bashar al Assad folosesc în mod deliberat migrația ca armă pentru a încerca să copleșească structurile europene și să înfrângă determinarea europeană. (Hotnews)
Și ISIS ”se răspîndește precum cancerul” a declarat ieri, printre altele, în fața Congresului American, Generalul Philip Breedlove, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate NATO în Europa (NATO Supreme Allied Commander Europe (SACEUR) and Commander of U.S. European Command.). Mai mult, în The Guardian.
Nu cred că mai e nevoie de vreo discuție, clarificare, nuanțare. Cred că trebuie, ne (vă) place sau nu, să acceptăm realitatea. Spusă de la cel mai înalt nivel al singurei forțe, singurului aliat și singurului reper pe care îl mai avem. NATO.
Cu atît mai mult – și cu atît mai grav, după părerea mea – dacă ținem cont de cele declarate de Merkel într-un interviu acordat postului public german ARD. Din care, de reținut:
Refugiații vor fi în continuare bineveniți în Germania, pentru că ”guvernul condus de ea aplică singura strategie logică”. ”Nu are niciun sens să cred că pot rezolva problema prin închiderea unilaterală a granițelor”, a precizat Merkel. Cancelara refuză și stabilirea unei limite superioare a numărului de refugiați – metodă la care a recurs Austria și pe care ar prefera-o creştin-socialii din Bavaria și chiar unii creștin-democrați din propriul partid. Dar, în viziunea lui Merkel, singura rezolvare sustenabilă a crizei refugiaților stă într-o Europă solidară.
De ce ar fi Europa solidară cu o situație creată și perpetuată de Germania, și care se dovedește, pe măsură ce trece timpul, periculoasă atît pe termen scurt, cît și pe termen mediu și lung? De ce, mai ales, în absența recunoscută a unui plan B? De ce, cînd realitatea contrazice toate motivele invocate de Angela Merkel, începînd de anul trecut, pentru deschiderea granițelor europene, cu încălcarea unilaterală a acordurilor Dublin și Schengen? De ce, cînd nu există nici măcar un plan de gestionare a fluxului migrator, preconizat a ajunge la 3 milioane și jumătate de oameni pînă în anul 2020? De ce, cînd în locul forței de muncă invocate ca unul din motivele primirii a peste un milion două sute de mii imigranți, anul trecut, se dovedește nu numai că integrarea în bazinul de resurse umane este imposibilă, dar și că e nevoie de marcaje grafice pentru ca nou veniții să nu-și facă nevoile în bazinele destinate înotului sau în cele destinate igienei? De ce, cînd diferența civilizațională infirmă fără echivoc integrarea acestor oameni în spațiul european, cel puțin pe termen scurt? Și mai ales acum, de ce, ținînd cont de cele declarate de Generalul Breedlove?
În ce mă privește, consider că Merkel ori nu mai știe ce spune și ce face, ori știe și a știut de la bun început. Cale de mijloc nu există. Sau există, dar e tot dramatică: femeia nu poate să recunoască, pur și simplu, că a greșit. Și merge mai departe. Cu orice risc și cu orice consecințe.
(Foto: businessinsider.com)
Paul Dragoș Aligică scrie:
Dupa toata circoteca de prost gust creata artificial in jurul ceremoniei decernarii premiilor Oscar, se pare ca strategia de PR si marketing (care a mers anul acesta pe manufacturarea unei controverse speculand sensibilitatea publica curenta la chestia corectitudinii politice) n-a prea dat roade. Ratingul a scazut. Evident ca nu stim cum ar fi fost numerele in absenta noii formule de bataie de joc in stare agravata si continuata la adresa maselor de gura casca, luati de sus, prin definitie, ca masa de manevra si sursa de extractie financiara. In fine. Kitsch. Institutionalizarea marketingului, PR-ului si manipularii publicului, sub acoperire „artistica”. Altfel spus: circoteca. Vechea formula, in forme noi, postmoderne, industrializate, digitalizate. Distractie, cum se spune pe romaneste.
E momentul sa ne reamintim ca existe alte forme, net superioare: intelectual, estetic, artistic, uman si social de a ne investi timpul si interesul. Teatrul este una dintre ele. Si ca sa nu para ca discutam in abstract, o sugestie concreta:
ȘI VENI BĂRBATUL LA FEMEIE de Semion Zlotnikov
Cu Mihaela Sarbu și Lucian Pavel; Traducerea și regia: Bogdan Budeș
La Teatrul de Artă București.De cate ori vin in tara incerc sa ma opresc pe acolo. Nu e vorba doar de experienta intalnirii in parametrii normalitatii inteligente si talentate cu spectacolele, actorii si regizorii de acolo. Este vorba de a descoperi o comunitate de spectatori cu anumite afinitati elective, intr-un spatiu de nisa. O oaza de civilizatie, un loc unde se poate respira: inainte, in timpul si dupa spectacol.
Sunt sigur ca mai exista in Bucuresti si in tara si alte astfel de locuri.
Daca am dedica acestor locuri si comunitatilor de artisti si spectatori asociate lor macar a zecea parte din atentia noastra pierduta pe circoteci precum cea intretinuta pe sute de milioane de dolari aseara de mogulii kitschului global, in mod cert viata noastra ar fi mai bogata, mai interesanta, mai inteligent folosita si infinit mai putin expusa abuzului si kitschului industrializat si mediatizat la scara planetara.
Eu am scris despre spectacolul acesta, ”Și veni bărbatul la femeie”, acum mai bine de un an, timp în care am fost norocoasă și am mai prins la Teatrul de Artă București cîteva reprezentații de excepție, în timp ce prin alte părți, de aici, de pe la noi, lucrurile stăteau, în ce privește teatrul, cu totul altfel. Iar despre cum altfel și de ce teatru independent intenționez să mai scriu.
Pînă atunci însă, și pînă cînd va fi anunțată premiera spectacolului în pregătire (și pentru care crowdfundingul continuă), ”Cînd timpul stă pe loc”, pe 3 martie este următoarea reprezentație ”Și veni bărbatul la femeie”, aici, în București, și pe 10 martie la Brașov, la HOF CAFE. Cum spectacolele în afara Bucureștiului sînt, din păcate, foarte rare deocamdată, brașovenii, zic eu, nu au voie să-l rateze pe acesta.
Așa că aștept impresii. Deopotrivă din București, după 3 martie, și din Brașov, după 10 martie.
Iar ca în afară de cele două recomandări de mai sus să vă fac și poftă de teatru, cîteva instantanee și muzica, aici:
[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/bogdan.budes/videos/1132975666726490/” mbottom=”50″]
(Foto: Bogdan Budeș – Facebook)
