Author Archives → Florina Neghina

Parteneriatul civil? Nu!

Nu sînt fan Diana Tușa, dar acest text, publicat pe Facebook, prin cuprins, structură și concepere, îmi pare ce se poate mai bine despre cuplurile homo, parteneriat și unde se va ajunge.
Mențiune specială, Diana Tușa este împotriva inițiativei privind parteneriatul civil. Articolul de față este scris în acest context.
1. Aspecte politice ale inițierii Legii parteneriatului civil.
Deși cvorumul referendumului nu a fost atins, acest lucru s-a petrecut din motive ce nu au legătură cu viziunea tradiționalistă a românilor asupra căsătoriei și familiei: neînțelegerea întrebării, neînțelegerea mizei referendumului (în condițiile în care mulți au considerat că România nu este amenințată de instituționalizarea cuplurilor de același sex), politizarea lui și intoxicările ce au circulat în spațiul public.
Totuși, 92% dintre votanți, adică mai mult de 3.5 milioane, au votat DA pentru căsătoria tradițională, ceea ce confirmă sondajele care atestau un procent similar la nivelul general al populației.
În aceste condiții, inițierea intempestivă a parteneriatului civil dă impresia unei palme date electoratului care s-a exprimat în sens contrar și riscă să alimenteze frustrarea unui mare număr dintre acești votanți. Mai mult, este posibil să fie activată nemulțumirea celor care nu au votat pentru că nu au considerat că există vreun pericol de legalizare în țara noastră, în orice caz, nu acum, a căsătoriilor între persoane de același sex (”gay marriage”) și care ar fi surprinși acum de această inițiativă legislativă bruscă, ce ar fractura din nou societatea și așa tulburată în ultimul an.
În orice caz, apare necinstit să fie înregistrat acest proiect discutat doar cu zona progresistă a societății civilă, dar nu și cu cultele sau ONG-urile pro familie. Necesitatea acestei consultări cu toate părțile, inclusiv cu segmentul tradiționalist, poate fi un bun motiv pentru temporizarea acțiunii, mai ales că urmează sărbătorirea Centenarului și este inoportună iscarea unui nou scandal.
2. Probleme de principiu legate de proiectul Legii parteneriatului civil.
a. Parteneriatul civil între persoane de sex opus.
Se pretinde că necesitatea reglementării unui parteneriat pentru persoanele de sex opus vine din faptul că există numeroase cupluri necăsătorite, persoane care trăiesc în concubinaj (cca 2 milioane de persoane), dar care trebuie protejate și care oricând se pot găsi într-o situație ce reclamă nevoia de a beneficia, de ex, de asigurarea de sănătate a partenerului sau de a fi recunoscut ca aparținător în cazul unei probleme de sănătate (pentru drept la vizită sau consimțământ la unele intervenții medicale).În realitate, problema este greșit pusă, iar soluția găsită (parteneriatul civil) este falsă.
Soluția este falsă pentru că inclusiv acest parteneriat civil necesită formalizarea într-un act ce se încheie la starea civilă (asemenea căsătoriei), astfel că cei mai mulți dintre cei care au ales să trăiască împreună fără să își formalizeze relația (“fără acte”) cel mai probabil nu vor semna nici parteneriatul, astfel că existența teoretică în lege a acestui contract nu îi ajută cu nimic. Cu alte cuvinte, reglementarea unei căsătorii second-hand și contrafăcute prin imitație nu rezolvă ceea ce pretinde că ar rezolva, pentru că cei care nu vor să își formalizeze prin căsătorie relația, nu o vor face nici prin parteneriat.
Dimpotrivă, vor recurge la parteneriat mulți tineri care altfel și-ar formaliza relația prin căsătorie, dar care acum ar găsi o variantă mai “ieftină” a căsătoriei, care le conferă drepturile și prerogativele acesteia, dar le reduce din responsabilitățile și datoriile specifice. După cum se știe, în statele occidentale care au adoptat parteneriatul civil între persoane de sex opus, numărul persoanelor care au ales să se căsătorească a scăzut simțitor.
Parteneriatul vine, astfel, să saboteze instituția căsătoriei pe care statul ar trebui să o protejeze și să ofere în loc o alternativă mai ieftină, dar mult mai instabilă, cu consecințe inclusiv pe planul stabilității familiilor, stabilitate care e un factor important în demografie (nașterea de copii) și în formarea optimă a generației următoare.
Cum România are probleme de natură demografică, din rațiuni de expunere la imigrație prin competiția unor piețe care oferă un nivel de trai mai ridicat și din motive ce țin de perioada de tranziție, sabotarea familiei și căsătoriei, ca formă stabilă a acesteia, ar veni ca o lovitură suplimentară.
În esență, trebuie concluzionat că parteneriatul, asemenea căsătoriei, nu oferă protecție suplimentară persoanelor care aleg să trăiască în concubinaj, cum se pretinde, ci doar acelor persoane care aleg să formalizeze legătura lor printr-un alt tip de căsătorie.
În alte cuvinte, se introduce o altfel de căsătorie, mai instabilă, care o sabotează pe cea tradițională, dar cei 2 milioane români care trăiesc în concubinaj rămân tot “neprotejați”. Cei care doresc să concubineze fără acte, vor concubina și în continuare la fel. Dimpotrivă, există o soluție pentru situația acestor persoane, alta decât parteneriatul civil, dar care va fi prezentată în ultima parte (la capitolul rezervat concluziilor).
O a doua critică ce trebuie adusă proiectului inițiat și dezbătut, observăm, mai în afara partidului, este aceea că, deși evocă chestiuni precum accesul la asigurarea partenerului sau dreptul la vizită la spital, totuși reglementarea în concret nu se limitează la chestiunile punctuale, ci creează o instituție care dublează de facto căsătoria (mai puțin unele obligații și consecințe ale nerespectării acestora). Astfel, chestiunea dreptului la vizită la spital devine un pretext pentru inventarea unei căsătorii second-hand.
Nu trebuie uitat că reglementarea atentă de care s-a bucurat instituția căsătoriei e legată de rolul său fundamental în asigurarea coeziunii și continuității societății și a formării noii generații. Prin urmare, e firesc ca cei intrați în responsabilitatea căsătoriei să se bucure de o protecție suplimentară față de cei ce caută să evite aceste responsabilități. A institui o formă mai “lejeră” de căsătorie nu va duce decât la subminarea formei importante a acesteia și apoi la subminarea în ansamblu a societății.
În fond, cine va dori să încheie un parteneriat civil cu toate drepturile prevăzute în proiectul de lege și care îi asimilează cu soții, pot încheia la fel de bine căsătoria civilă în forma actuală (fără cea religioasă).
Din acest motiv, nu numai că nu e necesară și nici utilă legiferarea unui parteneriat civil între persoane de sex opus, dar e și prejudiciabilă pe termen lung la nivel de societate. În fond, involuția demografică la nivelul societăților occidentale, care nu au probleme României legate de nivelul de trai și calitatea vieții, dar care s-au văzut în situația nevoii de a importa imigranți pentru a acoperi golurile, se datorează inclusiv (dacă nu mai ales) subminării familiei. Avem nevoie de această problemă suplimentară? Avem șansa de a vedea consecințele unor acțiuni petrecute în Occident acum 20 de ani și de a nu-i repeta greșelile.
În fine, faptul că există o varietate de reglementări în diferite state ale UE în privința statutului civil nu trebuie să ne afecteze, câtă vreme avem dispoziții de drept internațional privat care rezolvă aceste chestiuni. Faptul că Marea Britanie, de exemplu, avea un sistem de drept diferit de cel continental (common law vs codificare, jurisprudența curților vs lege) nu a forțat nici statele continentale, nici Marea Britanie să își schimbe sistemul una după celelalte.
b. Parteneriatul civil pentru persoane de același sex.
În privința parteneriatului civil între persoane de același sex, situația se prezintă diferit, întrucât, dacă cuplurile de sex opus au alternativa căsătoriei în cazul în care doresc formalizarea relației, nu același lucru se poate spune despre cuplurile de același sex.
Prin urmare, o reglementare care să asigure cuplurilor de același sex accesul la unele drepturi specifice vieții de familie care în prezent le sunt refuzate de legislație, pare a fi mai necesară decât parteneriatul civil pentru cuplurile de sex opus.
Din acest punct de vedere, soluția pe care diferite state au adoptat-o, de a oferi persoanelor de sex opus instituția căsătoriei, iar cuplurilor de același sex parteneriatul civil pare a fi mai echilibrată (Germania a fost în această situație până la legalizarea gay marriage anul trecut, Austria e în această situație până la intrarea în vigoare a deciziei Tribunalului Constituțional, anul viitor, Irlanda de Nord, Italia etc)
Totuși, și în acest caz nu trebuie legiferată căsătoria între persoane de același sex, doar cu mascarea ei sub alt nume. Este suficient ca parteneriatul civil să rezolve accesul la acele drepturi care le sunt refuzate partenerilor de același sex de legislația actuală (vizita la spital, de ex.), fără a fi nevoie sau oportun să copieze și să translateze integral instituția căsătoriei la situația cuplurilor de același sex.
Decizia CEDO din cauza Oliari vs Italia nu obligă la o formă specifică de protecție de acordat cuplurilor de același sex, ci trebuie intrepretată la circumstanțele Italiei. Câtă vreme s-ar găsi o formulă care să asigure și cuplurilor de același sex accesul la drepturile la care dreptul comun nu îl asigură, România nu e obligată să adopte neapărat cea mai extinsă formă de parteneriat civil, așa cum se propune prin acest proiect.
c. Chestiunea adopțiilor.
Legea nr. 273/2004 privind adopțiile prevede clar că două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan si nici succesiv, cu excepția cazului in care sunt soț și soție. Cel mai bine ar fi ca lucrurile să rămână așa iar o eventuală legiferare a parteneriatului să se concentreze pe raporturile dintre parteneri, fără a implica adopția.
În primul rând, a permite adopția în cazul parteneriatului civil între perosane de sex opus (pentru copilul celuilalt partener) și a o interzice în cazul parteneriatului civil între persoane de același sex (fie și explicit), generează o inegalitate de tratament sancționabilă la CCR; acordarea posibilității adopției pentru partenerii de sex opus devine astfel vehicul pentru acordarea aceluiași drept, pe calea excepției de neconstituționalitate, cuplurilor de același sex. Interdicția din lege nu ar avea nicio valoare.
De altfel, iată un motiv suplimentar pentru care nu e indicat parteneriatul civil pentru cuplurile de sex opus. În cazul legalizării parteneriatului exclusiv pentru ipoteza cuplurilor de același sex, interdicției adopției la cuplurile de același sex nu i s-ar mai putea opune inegalitatea de tratament cu regimul căsătoriei (rezervată cuplurilor de sex opus), de vreme ce se acceptă prin ipoteză statutul diferit și inegalitatea între cele două instituții.
În al doilea rând, adopția trebuie să rămână accesibilă doar cuplurilor căsătorite (și nu în simplu parteneriat) – atunci când e vorba despre adopțiile făcute de două persoane – pentru simplul motiv că, prin ipoteză, căsătoria e concepută a asigura un mediu familial mai stabil decât contractul numit “parteneriat”, iar interesul superior al copilului trebuie protejat inclusiv prin recunoașterea dreptului la adopție în cuplu exclusiv persoanelor căsătorite.
3. Alte obiecții
Suplimentar față de obiecțiile de principiu, ar fi de punctat și alte critici:
În primul rând, introducerea în textul legii a referirii la noțiunea controversată a identității de gen sau la orientarea sexuală drept criteriu pentru interzicerea discriminării este redundantă și inutilă.
Legea pare a deveni vehicul pentru consacrarea juridică a unor noțiuni încă neclare.
Așa cum nici la încheierea căsătoriei ofițerul de stare civilă nu chestionează viitorii soți asupra practicilor lor sexuale (și în reglementarea de azi se pot căsători un homosexual cu o lesbiană fără probleme), nici la încheierea unui eventual parteneriat nu s-ar ridica o atare problemă, deci, cu atât mai mult cu cât se propune posibilitatea parteneriatului între persoane de același sex, nu există nicio bază pentru a se naște bănuiala că ar fi posibilă vreo discriminare pe baza orientării sexuale; principiul general al non-discriminării e suficient, nu e cu nimic necesară sau utilă introducerea în legea propusă într-un text de principiu a acestor două noțiuni.
Art. 6-9 din proiectulul vehiculat în spațiul public prevăd o mulțime de formalități și un ceremonial care face parteneriatul un soi de căsătorie cu alt nume (inclusiv “declararea” celor doi ca “parteneri” de către ofițerul stării civile), iar art. 14-16 asimilează partenerii cu soții pentru o mulțime de situații, ceea ce transformă, încă o dată, parteneriatul într-o căsătorie cu singura deosebire majoră că pe aceasta o poți abandona oricând, unilateral, fără divorț.
4. Concluzii, propuneri, soluții alternative
Căsătoria este forma optimă de întemeiere a unei familii și de asigurare a mediului optim de naștere și formare a noi generații, de asigurare a coeziunii sociale, a continuității comunității. Din acest motiv se cere a fi protejată, și nu sabotată prin dublare, nici ridiculizată prin imitare în situații care nu i se potrivesc.
Pe de altă parte, există diferite forme de conviețuire posibilă (cupluri de același sex) cărora trebuie să li se recunooscă în timp anumite drepturi elementare la care nu au acces.
Asta nu înseamnă că nu poate și nu trebuie să existe o diferență de statut între regimul juridic aplicabil căsătoriei (privilegiile vin la pachet cu obligațiile, cu responsabilitățile și cu beneficiul public pe care căsătoria și familiile întemeiate pe aceasta o aduc societății) și regimul drepturilor recunoscute cuplurilor de același sex exclusiv în vederea protejării vieții lor de familie.
Căsătoria încheiată între persoane de sex opus aduce beneficiu public și nu este nefiresc să i se acorde și avantaje extinse în raport cu alte forme de conviețuire liberă.
În statele UE au existat cel puțin 3-4 soluții încercate:
Ø parteneriatul accesibil atât cuplurilor de același sex cât și celor de sex opus, cu drepturi larg oferite, similar căsătoriei (varianta propusă prin acest proiect);
Ø parteneriatul doar pentru cuplurile de sex opus, ca alternativă oferită în schimbul lipsei de acces la căsătorie;
Ø un parteneriat neasociat unei legături de natură sexuală, ci deschis oricăror două persoane care conviețuiesc (de pildă, două surori în vârstă care doresc să gospodăreasc împreună) – varianta lituaniană.
Nu este nicio grabă să fie adoptat un parteneriat prin hei-rup, fără discuții cu partenerii din societate (din toate taberele) și fără discuții pe avantajele și dezavantajele fiecărei variante. Un vechi proverb românesc spune că graba strică treaba, iar societatea românească are provocări mari atât din punct de vedere demografic, pe termen lung, cât și de natura unor tensiuni ample în societate și care se cuvine să nu fie răscolite pe noi falii în acest moment.
Există și posibilitatea unor soluții legislative mai simple, și care nu ar provoca nicio neliniște în societate și ar asigura și respectarea drepturilor la viața de familie a cuplurilor de același sex, ba chiar și a celor de sex opus, necăsătorite; anume, reglementarea accesului la drepturile revendicate (accesul la asigurarea de sănătate a partenerului, la dreptul de vizită la spital sau a consimțământului pentru intervenție medicală în anumite situații, la pensie de urmaș dacă e cazul) în dreptul comun, în așa fel încât accesul să fie deschis oricui, fără parteneriate etc.
În timp ce dreptul la moștenire poate fi asigurat nu prin semnarea unui parteneriat ci a unui testament, contractarea unui credit în doi poate fi făcută prin intermediul girului, iar bunurile pot fi dobândite în comun prin contractare în coproprietate, o soluție tranzitorie pentru acele situații mai sus enumerate (drept la vizită, coasigurare șamd) este aceea a amendării legislației sănătății în sensul reglementării posibilității persanelor adulte peste 18 ani de a declara un aparținător care să fie înscris în Registrul național de evidență al asiguraților în Sistemul Informatic Unic la nivelul CNAS. Aparținătorul va avea drept de a consimți la intervenții medicale în situații specificate, de a vizita, de a folosi sau a-i fi folosită asigurarea. În caz de îndeplinire a condițiilor generale pentru pensie de urmaș, se poate face o normă de trimitere care să recunoască acest drept aparținătorului. Acesta poate fi tocmai concubinul de sex opus sau partenerul de același sex cu care se conviețuiește. Și în felul acesta se deschide accesul la drepturile reclamate.
O a doua variantă posibilă poate viza un parteneriat deschis oricăror două persoane adulte care își doresc sa trăiască împreună dar care nu se pot căsători legal.
– Parteneriatul atrage beneficii de natura vieții private: drept de vizita la spital, drept de decizie in cazul unor situații de urgenta, alte drepturi similare.
– Persoanele implicate pot fi rude apropiate, de exemplu doua surori.
– Parteneriatul nu presupune si nu interzice întreținerea de relații sexuale.
– Parteneriatul este interzis cuplurilor formate dintr-un bărbat si o femeie care se pot casatori legal.
Unul din argumentele pentru introducerea parteneriatelor civile în țările occidentale au fost tocmai cazurile unor surori vârstnice trăind împreună, chiar daca acest tip de uniune nu a fost în final reținut.
Nu în ultimul rând, trebuie reținut faptul că o astfel de inițiativă va trebui să răspundă la întrebarea: în ce măsură parteneriatele civile trebuie sa atragă beneficii de natura patrimonială (drept la pensie, drept la moștenire, alte drepturi)? DAR aceste aspecte trebuie decise prin consultări publice. Interesul persoanelor care fac parte din parteneriat trebuie echilibrat cu interesul public.
***
Concluzionând, proiectul Legii parteneriatului civil, vehiculat în ultima săptămână, în fapt este o capcană, fiind redactat intenționat defectuos, cuprinzând prevederi neconstituționale, scopul său final fiind tocmai legalizarea adopțiilor de către cupluri formate din persoane de același sex.
Mai mult, legiferarea unei căsătorii de tip ”second hand” nu poate fi motivată prin neexistența în actuala legislație (Cod civil, Cod familie) a unor prevederi de protecție a drepturilor patrimoniale, de succesiune etc.
Prin urmare, proiectul legislativ vehiculat public este vădit neconstituțional, total împotriva intereselor românilor care, în ciuda tuturor piedicilor și manipulărilor, și-au exprimat opțiunea clară în acest sens.

Mistificarea istoriei cu Radio Europa Liberă

Cînd s-a aflat că Radio România liberă redeschide studiourile pentru Europa de Sus Est, mare ne-a fost bucuria, deși mai avusesem REL și în anii 90 și cam știam ce pot. Dar era radioul adevărului contra minciunii ajunsă politică de stat, era plătit de Congresul american, era al nostru! Al nostru, al celor mulți și incapabili să ne facem o viață mai bună, al nostru, al celor care doream adevăruri spuse franc, necoafate. Dar cînd dai peste așa ceva (vedeți capturi)într-o zi liniștită de joi, ce mai poți crede despre radioul ”adevărului”? Că s-a îmbătat și a luat-o pe arătură sau că asta îi va fi politica editorială?

Dezbaterea publică la care publicul Facebook a fost invitat să participe aseară se petrece în contextul împlinirii a 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varșovia, pentru a înăbuși mișcarea de libertate izbucnită acolo și rămasă în istorie cu numele ”Primăvara de la Praga”. A fost un moment al speranței, al descătușării dorinței de libertate, a fost un moment al speranței pentru toți oprimații Europei răsăritene. Din păcate, după victoria tancurilor sovietice, a fost numai ceea ce Brejnev a numit ”un moment de anormalitate”. Dacă cehii, în 1968, trezindu-se cu tancurile pe străzile orașului Praga, nu au știut ce i-a lovit, apăi nici ăștia nu știu. și nu știu nici cine. Noi. Care noi? Cine noi? De unde noi? Trupele pactului de la Varșovia sînt ușor identificabile, scrie în cărți, studii și manuale despre ce s-a întîmplat atunci, cum cine??Dezbatere publică acum ca să ce? Să nu îi mai considerăm pe ruși invadatori și opresori? Și tocmai la Chișinău, capitala Republicii Moldova, cea care  a avut de suferit și mai mult decît noi, românii, de pe urma acțiunilor URSS? Și care încă suferă, nefiind nici acum alipită patriei mamă, România??

Știm că se poartă mistificarea istoriei, dar cît de nemernic să fii încît să spui tocmai la Chișinău asemenea lucruri? Pe cînd Gulagul: stațiune de plăcere sau lagăr de reeducare?

Cum să pretinzi oamenilor să spună că torționarii lor nu au fost, de fapt, cei care au fost și sînt știuți de popor?

Congresul american știe pe ce dă banii? pentru că radio Europa Liberă este post plătit din banii congresului american. Administrația de la Casa Albă știe ce imbecilități se soun în Europa?? Dacă nu, cu siguranță trebuie să afle cît mai repede!

Ce știam pînă acum despre Radio Europa liberă: Așa arată la ora actuală analiștii și comentatorii Europei Libere Și Europa Liberă, cui folosește confuzia indusă de angajați ai tăi?, ambele articole semnate Paul Dragoș Aligică.

Putem merge mai departe și întreba: dacă voi, Radio Europa Liberă, așa puneți problema, ce mai au de făcut rușii la capitolul propagandă? Dar dacă… Dacă ne trezim iar cu tancuri sovietice pe străzile Pragăi? Exclus, Cehia este membră NATO și ar fi considerat act de agresiune.

Parteneriat civil cu PSD???

Spuneam în articolul trecut că problema căsătoriilor persoanelor de același sex rămîne pe agenda publică, și nu numai pentru că noi, mai ”înapoiați”„ puțin decît vestul, 5-10 ani maximum, ci și pentru că cineva vrea să profite de pe urma subiectului. Și cine credeți că o face? Nu, nu noi, deși s-a lansat în spațiul public ideea înființării unui partid de dreapta.

O face, evident, cineva de stînga. Să vedem, stînga, deci psd sau usr? USR se scaldă încă în ceea ce ei numesc ”victoria de la referendum”, victorie poate pentru că nu au apucat să surprindă nereguli la urne, altfel, numai victorie nu e, chinuit obținut boicotul la vot, plus scorul obținut de gruparea DA, 91, %, care, dacă ar fi să extrapolăm la nivelul întregii populații cu drept de vot, ar însemna o înfrîngere usturătoare, așa că se scaldă încă în iluzia unei victorii. PSD,,  în schimb, avînd și puterea, ia taurul de coarne, prin ministrul pentru afarceri europene Negrescu care, nici mai mult, nici mai puțin, anunță că există deja proiect de lege privind parteneriatul civil în cazul persoanelor homosexuale.

Să vii cu o asemenea idee la o zi după eșecul referendar, e cumva în linia cu care ne-a obișnuit de acum partidul. Deloc inteligent. Dar mai bine pînă se trezește populația, decît deloc, nu?

Nu am văzut chiote de bucurie în tabăra adversă (o voi numi de acum încolo tabăra adversă, este cea care se opune permanent dreptei de bun simț pe care o susțin), dar nici refuzuri categorice. semn că va fi bine primit.

Sigur, pentru ca să organizeze referendumul, PSD nu a fost bun. Dar pentru a legifera ce le convine lor, da, este. ei bine, nu vom uita asta. Cît de ticăloasă este!

Cînd vă spuneam anul trecut că se bate stînga cu stînga, ați zis că sînt pesedistă, atît v-a dus capul, nu am cum să vă ajut. Cum nu am putut acum, cînd s-a strigat boicot, atunci boicot a fost. Cu capul propriu e greu să gîndești și de ce ai mai face-o, dacă face altcineva asta pentru tine?

Uite exact de asta, ca să nu rămîi prostul proștilor, ca să nu-și rezolve ei problema exact cu oamenii despre care ne-au spus nouă că nu sînt buni de nimic, d’ apăi de condus o țară! Ei, și încă ne-buni de nimic ar mai fi cum ar mai fi, dar care tot ce fac  fac rău. Ce ating spurcă, ce ajută cade, moare, la ce se uită se usucă.

Este profund imoral și nociv faptul că liderul partidului de guvernământ este un multiplu condamnat și inculpat penal. El folosește întreaga influență a partidului, parlamentarilor, primului-ministru și a miniștrilor care i se subordonează pe linie de partid pentru a schimba legislația, dar cum sînt ceilalți, usr? La fel de odioși! Pentru ei este bun Dragnea că le face legea parteneriatului civil, pentru noi nu era, doar să organizeze un referendum. Un referendum la care nu au descoperit grave deficiențe în procesul de votare.

Nu au pic de rușine, țineți minte asta, și e destul!Bine că știm, urmează voturi importante. Nu se dau în lături de la nimic. Dacă nu le-a păsat că înnebunesc o națiune cu asta.

Legea parteneriatului civil era așadar scrisă în momentul referendumului, de cine? De PSD! Dragnea included, adică exact nenea ăla pe care nu trebuia să-l salvăm noi mergînd la vot. Uriașă manipulare! Ați căzut pradă, acum asta e, ați stabilit drumul țării pe niște zeci de ani. Drumul și nu numai, din moment ce strategia parentală de (re)educare a părinților ne va costa 70 milioane euro pe an. Drumul și buzunarul, deci.

Cum au cîștigat? Puneți-vă această întrebare cînd vedeți graba din parlament pentru adoptarea acestei legi; a parteneriatului civil: și cum, nu au sărit useriltii să soună cĂ nu fac BLAT cu psd??? Nuuu. Nu a sĂrit nimeni. Ticăloșie de cea mai gravă speță! Aranjamente pe la spate. Exact ce voiam să eliminăm pri referendum.

Dar nu! acolo nu trebuia să votați voi. Ca să aibă ei ce aranja. Sigur, acum nu mai este vorba despre Dragnea, întrebarea de pe buletinul de vot nu-l mai scapă de fantasmele din caăetele unora, acum totul e frumos și pașnic. Și în pacea asta, de ce să nu-și rezolve și ei problema? Așa cum știm din alte țări, legalizarea partenetului civil este primul pas spre legalizarea căsătoriei între homosexuali. Au pățit-o Franța, Spania, Norvegia și alte țări ”dezvoltate economic” și ideologic, care au fost ulterior nevoite să legalizeze căsătoria și adopția de copii.

Și de aici, lungi șiruri de abuzuri asupra persoanelor credincioase și  asupra afacerilor lor. Revoluția sexuală, pe care domnul Pleșu, alături cu domnul Liiceanu, nu o văd, este ca și acasă.

Și de ce trebuia să nu fim noi în rîndul lumii? Pentru că, uneori, lumea o mai ia și razna. Lumea bună, lumea dezvoltată economic, lumea aceea fără Dragnea pe care o visăm sau visam aproape toți. Pentru că nu este normal ca Dragnea să ne otrăvească atît de mult spațiul public, încît să legăm de el și o simplă acțiune cetățenească ca referendumul.

Dar interesul lor era mare, mare pe măsura forțelor implicate, care v-au spus din prima zi a stabilirii datei votului că ceva nu este în regulă. și cine vrea să participe la ceva în neregulă în România? noi, cîțiva creștini care am votat. Ce a fost în nergerulă?

Ia uitați ce spune Harry Mihet, avocatul care îi apără în SUA pe creștinii persecutați de revoluția sexuală:

„Românie, ai o șansă istorică de a decide pentru tine însăți ce înseamnă căsătoria, ce înseamnă familia. Iar dacă ratezi această ocazie, dacă ratezi această șansă istorică, nu cred că vei mai avea alta. Așa că încurajez poporul meu român, pe care încă-l iubesc și de care încă îmi pasă așa de mult, să nu calce pe urmele Americii și să-și croiască propria istorie și propriul destin. Acum ori niciodată, Românie, acționează pentru a proteja această instituție!”

Ei, s-a ratat momentul, cine nu-l ratează e chiar revoluția sexuală făcută cu Dragnea. Cu condamnatul penal Dragnea. Ei nu ratează așa spectaculos ca noi. Ei își aranjează problemele ca să le fie lor bine.

Nu ne mai rămîne decît să sperăm că, așa cum tot ce e pesedist e prost, și legea aceasta va fi la fel. O ticăloșie pe la spatele poporului român, o ticăloșie fără consultarea poporului român, o ticăloșie și atît. Cu care, USR își face debutul triumfal în politica mare. În rest, domnul Bannon, care a venit în Europa, mai poate  să ne ajute!

 

 

Referendum

S-a terminat. Cu un 21,1 % prezență la urne, din care 91,56 DA, putem spune că avem bază electorală pentru un partid. Un partid conservator, așa cum așteptăm de aproape 30 de ani.

Dar înainte de partid, să vedem ce a funcționat și ce nu de data asta.

Ce m-a durut destul de tare, în primul rînd,  pînă zilele trecute înainte de referendum, și ce mă bucură acum, pentru că știm exact cu cine avem de-a face, este trădarea intelectualilor. Nimeni și nimic nu le mai spală rușinea de a nu spune ceva sau de a spune contra creștinismului. Bine că știm cum stăm. Epoca iluziilor a trecut.

M-a mai durut, în ziua referendumului, a doua zi, de fapt, duminică, goliciunea școlii unde am votat. era cît pe aci să cer scuze că deranjez, așa nu erau votanți. Pustiu! Și în pustiul acela,  o nebună care voia neapărat să voteze.

Talpa țării, cea despre care s-a spus permanent că nu știe cum să voteze, nu s-a deplasat la urne. Țăranii, cei pe care contam în situația asta, nu au făcut pasul. De ce?

În primul rînd, timpul scurs pentru pregătirea referendumui, mult prea puțin. În două săptămîni, e foarte greu să convingi o populație că are de hotărît în privința soartei sale, cînd subiectul este acesta.

Cu atît mai mult cu cît, imediat după anunțarea datei cînd va fi consultarea populară, s-au mobilizat progresiștii români și su spus că este referendumul lui dragnea, că trebuie să fie ceva în dezordine acolo, astfel încît oamenii au fost îngrozitor induși în eroare. Nu a avut nimic de-a face cu Dragnea, în afară de faptul că, fiind la guvernare, psd l-a organizat. Dar era nevoie de timp pentru explicarea acestei așa zise probleme, așa cum era necesar timpul pentru soluționarea tuturor problemelor, reale sau nu, apărute în spațiul public.

Întrebarea de pe buletinul de vot, de exemplu. Cum întrebarea respecta prevederile legale în caz de referendum, nici nu putea suna altfel. Dar dacă vrea Dragnea ca în constituție să scrie clar că el nu va face pușcărie? Și cu acest ”dar dacă” s-au influențat multe minți care nu sînt la curent cu procesul legal prin care trece o asemenea consultare populară. Și nu, populația nu are cum să știe tot, așa cum nu are cum posibilitatea să știe cine minte și cine nu. Este suficient să însămînțezi pericolul iminent în mintea ei și gata, ai obținut efectul scontat.

Au vorbit despre căsătorie cu aceeași ură cu care vorbesc despre sclavagism, holocaust, rasism. Ura a pornit de la ei, nu de la răspunsurile noastre, din modul cum prezentau aceste probleme, ignorînd complet ce s-a întîmplat în ”țările dezvoltate”, care au acceptat căsătoria între două persoane de același sex, și ce a urmat după. Mai ales ce a urmat după. Pentru că dacă această căstorie nu are ceva rău în sine, urmările sînt de speriat pentru populație. Ar urma cursuri de educarea părinților, plătite scump tot de către noi, cursuri începînd cu grădinița pentru copii, în care li se va explica nu numai actul sexual în sine, dar și cît de firesc este ca două persoane de același sex să se iubească, cît de ”normale” sînt drag qeens, indiferent de vîrstă, și cîte și mai cîte.

Numai manualele pentru părinți sînt suficiente pentru a ne da seama ce schimbări masive se așteaptă în societate cu frîul liber dat acestei revoluții sexuale, nicidecum aplicată pentru prima dată. Cum prima dată a apărut în rusia bolșevică și a fost nevoie de intervenția lui stalin pentru a opri declinul social, e cazul poate, să ne întrebăm, cine dorește un al doilea Stalin?

Știm deja, se cochetează cu ideea unui Stalin tînăr și, pentru unele, chiar frumos, cuceritor, fără milioanele de crime de mai tîrziu și fără toate ororile știute și trăite deja. Dar asta nu înseamnă să fim și de acord cu așa ceva!

Așadar, lipsa oamenilor de la vot nu înseamnă mînă liberă dată căsătoriei între persoane de același sex, înseamnă mai degrabă lipsă de informare corectă, lipsa figurilor emblematice în societate care să susțină și să apere căsătoria tradițională, așa cum este ea de dinainte de apariția statului.

Este momentul și pentru BOR să-și evalueze activitatea și să se gîndească bine ce a funcționat și ce continuă să nu funcționeze în ceea ce o privește. Este clar că societatea românească nu mai face ce spune popa, doar pentru că este învestit cu puterea respectivă. Biserica trebuie să dovedească grijă reală pentru public și comunicare eficientă. Sigur că domnul Bănescu, purtătorul de cuvînt, este un remarcabil intelectual, dar ne trebuie mai mulți ca dînsul.

În final, imposibil să nu remarc efortul uriaș făcut de zeci de mii de oameni, asociați usr, care au supravegheat referendumul. A te dedica în asemenea fel unei cauze, a ausține un asemenea efort nu sînt la îndemîna oricui. felicitări!

Problema căsătoriei cuplurilor de același sex rămîne pe agenda societății noastre, acum fiind mult mai mulți convinși de existența ei. Depinde de noi cum o gestionăm pentru ca acel 91, 54% să cuprindă o populație mai numeroasă, care se implică prin vot.

iar statul, guvernul trebuie să se implice mai mult și mult mai bine. campanii de informarea populației, supraveghere electronică a procesului legislativ, în general, trebuie să ofere condiții optime de desfășurare, pentru că, așa cum s-a văzut, populația nu mai participă la orice, numai pentru că se știe că participă, ori pentru că autoritatea lui X și y este suficient de mare.

a considera problema căsătoriiloe perssoanelor de același sex închisă odată cu acest referendum eșuat este cea mai mare greșeală care poate fi făcută acum. Dimpotrivă, tema abia a fost adusă în agenda publică.

De văzut și Ce s-a căștigat din eșecul referendumului

 

 
 
 
 
 
 

 

 

Kavanaugh și referendum, ziua I

Senatul SUA a validat, sîmbătă seară, candidatul nominalizat pentru locul rămas vacant la Curtea Supremă a SUA. Brett Kavanaugh ajunge astfel, după o poveste aproape incredibilă, în care i-au fost ciopîrțite bucăți din viață, în care a  spus și ce spui numai doctorului, să ocupe una din cele mai importante funcții în războiul ideologic pe care președintele trump îl duce în SUA cu leftiștii de acolo. rămînînd dator numai cu gustul laptelui de la mama sa, altfel, și cu cariera universitară distrusă, cursurile de la Universitatea Yale fiindu-i suspendate, kavanaugh se poate dedica integral bătăliilor care urmează: antiavort și pro-gun, în primul rînd.

Victoria lui Kavanaugh, implicit a președintelui Trump, va rămîne, totuși, așa cum spunea senatorul Lindsay graham, o rușine națională. modul în care a fost tratat, fără absolut nici o dovadă sau o depoziție mai consistentă relevă noua tendință, tu trebuie să demostrezi că ești nevinovat, cgiar și cîndceilalți te acuză orbește. brett Kavanaug s-a ținut tare și a rezistat, împreună cu familia, mizeriilor vehiculate la adresa sa. acum este judecător la Curtea Supremă, iar leftiștii fac irași tratament anti-trump. ni s-a schimbat norocul.

sigur, local, în românia, nu s-a schimbat mare lucru. fără mașinăria pesedistă de scos oamenii la vot pusă în funcțiune, ieri s-a înregistrat un numai 5, 75 prezență la urne, dînd prilejul leftiștilor locali să se entuziaseze prematur că nu se va realiza cvorumul.

ceea ce, la o adică, lui dragnea i-ar conveni. să repet. povestea că lui dragnea i-ar conveni referendumul, că se votează pentru el, ESTE O FĂCĂTURĂ DISPERATĂ A STÎNGII, pentru dragnea e mult mai bine să se ducă la bruxelles cu un rezultat în ton cu ce au votat ei, socialiștii, acolo. pesdiștii votează în europa toate minunile noii stîngi, neomarxiste, nu vă faceți iluzii. el, dragnea comunistul, da. semn că manipulările și-au făcut efectul, ieri încă mai erau persoane care spuneau că nu votează pentru dragnea, neștiind să explice și cum s-ar putea acest lucru, cînd întrebarea de pe buletinul de vot, constituțională, se referă clar la persoanele care se duc la ofițerul stării civile. nu este vorba în acest referendum de nimic mai mult. toate poveștile cu copii le spunem pentru că am văzut unde duce sminteala stîngistă în alte țări. 

Votul este cel mai important în termeni de mobilizare a electoratului în luarea deciziiilor pentru țară. Așadar, cînd ne plîngem că oamenii nu ies la vot, e ăcazul să ne întrebăm ce am făcut noi pentru oamenii aceia, cum i-am convins, sensibilizat, mobilizat. dacă acum spunem să stea acasă și să boicoteze, ce pretenții avem să nu facă așa și atunci cînd se formează parlamentul și, implicit, guvernul? Sau autoritățile locale, la fel.

Deocamdată, după 5,72 aseară, toți celor cărora le puțea poporul ăsta și nu-și găseau locul aici, nu se identificau cu el, erau mîndri că nu s-a pus „botul la manipulare”. Și s-au lăsat manipulați de ei. Poporul e bun numai, exclusiv cînd face ca noi. Dacă diseară se va face cvorumul și rezultatul va fi da, același popor, în 24 de ore, va fi prost, manipulabil, slab, „nu ai cu cine”.

În ce mă privește, astăzi mă duc la vot. nu înainte de a vă invita să vizionați youtube-ul de aici și să citiți acest articol al prietenilor mei de la În linie Dreaptă.

Intoleranți și toleranți

 

Nu apucase să stea o postare 24 de ore pe Facebook, că aseară, zdrang! Platforma mă anunță că a scos-o și că eu, evident, sînt blocată din nou 30 de zile. Ce s-a întîmplat nou; mi-au dat posibilitatea să aleg varianta în care mai era revizuită o dată postarea, o a doua părere, cum ar veni. Și am bifat, normal. Ca pe la 23 și ceva, să mă anunțe că au greșit, să mă deblocheze imediat și postarea să fie pusă la loc unde era.

Nu degeaba l-au audiat pe Mark în senatul american, iată și rezultatul. O a doua părere. Și, în baza acestei a doua păreri, peste cîteva ore am fost deblocată. Cu scuze din partea lor. Ceea ce nu e puțin. În fine, am rezolvat. Acum știu și de unde vin raportările, știu sigur, adică, mi s-au confirmat bănuielile anterioare.  Și vă dau textul incriminat. Aici. Cu un comentariu al lui Horațiu Trif:

Lumea încă nu-și dă seama exact ce înseamnă USR. Nici LGBT, fanatismul și psihoza acestor indivizi a căror juisare se bazează pe forcluziunea totalitară a alterității.

Există mafia PSD. Dar fauna delirant halucinatorie ce populează majoritar această coterie de dezaxați numită USR, depășește la scor cele mai sumbre aprehensii.

Deschideți articolul și citiți-l pe îndelete. Salvați-l. Și dați mai departe. O să vă strice săptămâna. Dar măcar știm acum fără înconjur, pe șleau cu ce și cu cine avem a face…

Și, mai ales, avem o perspectivă punctuală, dar plină de veracitate cu privire la planurile LGBT în România și cu privire la implozia leninistă a USR-ului.

Uniunea Soros-România

Acum vedem și unde se poate ajunge: la etichetarea drept ”hate speech” a unei simple share-uiri a unui articol. dar deh, noroc că sînt ei toleranți și au grijă de zahărul nostru, altfel ce ne-am face?! Ar urla poate copilul, ori pisica, și ne-am trezi amendați.

Astăzi nu mai am a vă spune multe despre referendum, sînt multe găselnițele stîngii sexomarxiste, dar una văd că se întîlnește mai des.. Referendumul lui Dragnea. Sigur, se ”uită” că pesediștii au votat în UE Raportul Estrela, nu se ține seamă de faptul că pesediștilor le-ar conveni să meargă la Bruxelles cu un rezultat socialist, să aibă ce pune pe masă. Adică orice altceva în afară de DA.

Și totuși, sînt oameni care ne îndeamnă să votăm. Sîntem a 15-a țară care își clarifică problemele în acest sens, ce interes ar putea avea? Mai ales că nu sînt români.

Anna Zaborska este fost membru al Parlamentului European, și este de naționalitate croată. Ce interes ar putea avea în salvarea lui Dragnea? Niciunul, nada, zero, exact. Și atunci de ce vorbește atît de calm și frumos despre referendum ca despre instrumentul democratic prin care putem, în sfîrșit, participa la luarea deciziilor în țara asta? Pentru că așa este, exact.

Și îl mai avem, nou, pe băiatul ăsta, Raseth. O surpriză plăcută.

<iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/e-_z36cHXY0″ frameborder=”0″ allow=”autoplay; encrypted-media” allowfullscreen></iframe>

Cum cu certitudine în viața reală nu ați dat peste bătăliile de pe internet, mergeți în următoarele zile la referendum și votați Da. Nu este al nimănui altcuiva decît al nostru.

Referendumul trebuie susținut!

Referendumul trebuie susținut!

Observ atâta ură și demagogie în legătură cu acest referendum încât este clar că societatea românească va fi, după 7 octombrie, și mai dezbinată.

Da, PSD a vrut să confiște acest demers cetățenesc.

Da, ei nu cred decât în bani și funcții.

Da, PSD vrea să controleze justiția.

Da, au ales această perioadă în mod intenționat pentru a acoperi mizeriile pe care le-au făcut.

DAR modificarea articolului 48 din Constituția României nu este inițiativa puterii actuale, este un demers de bun-simț inițiat prin mijloace democratice de toate cultele creștine din România.

Dacă 3 milioane de români au cerut să fie clarificată prevederea legată de căsătorie în Constituție, prin eliminarea cuvântului “soți” și înlocuirea lui cu sintagma “dintre un bărbat și o femeie”, de ce trebuie să fim atât de revoltați?

Nu va scoate nimeni România din UE, locul nostru este aici și trebuie să facem România mai puternică și mai performantă.

Nu suntem singura țară din Europa care supune unei dezbateri publice acest subiect. Referendumul este forma cea mai reprezentativă de consultare a populației în democrație.

Mi-aș dori să avem un referendum și pentru alocarea a 6% pentru Educație.

Mi-aș dori să avem un referendum și pentru transparență totală în cheltuirea banilor publici.

Mi-aș dori să avem un referendum și pentru eliminarea tuturor pensiilor speciale.

Mi-aș dori să avem un referendum și pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi.

Mi-aș dori să avem un referendum și pentru introducerea votului electronic.

Sunt multe teme urgente care trebuie dezbătute. Deocamdată, cultele creștine au reușit să se mobilizeze și să ne invite la vot.

Nu trebuie să ignorăm acest instrument democratic, ci, dimpotrivă, să-l apărăm, indiferent ce opțiuni avem în cabina de vot.

Din punctul meu de vedere, boicotul nu este o soluție!

Referendumul nu este despre politicieni sau împotriva acestei coaliții monstruoase. Referendumul este despre noi.

Eu merg la vot și vă îndemn pe toți să faceți la fel!

Eugen Tomac, președintele Partisului Mișcarea Populară.

Referendum. votați da

E greu de crezut că se va mai putea atinge nivelul discuțiilor de acum cu altă ocazie, oricare ar fi ea, atît de jos s-a putut ajunge. Dar, deocamdată, să luăm pe rînd tentativele de deturnare a referendumului de la scopul lui firesc, acela de a stabili clar în constituție cine pot fi soții, femeia și bărbatul.

S-a început seria dementă (vedeți în continuare de ce dementă) #boicot cu costurile referendumului. S-a umflat suma pînă a dat dublu, apoi au început: ce puteam face de banii ăia? cîte – da, obsesia, spitale- spitale! cîți copii ai străzii de care pînă acum ne-a durut fix în cur puteam hrăni! și cîte și mai cîte opere caritabile se puteaeu face cu suma aceea, mai puțin să se țină seama de voința și timpul  celor 3 milioane de cetățeni care au inițiat și sprijinit demersul. Nu, asta nu, pînă aici.

Referendumul este inutil, ni s-a spus apoi. Și de inutil ce este toată floarea cea vestită a estului comunist a ieșit la atacuri de cea mai joasă speță la adresa oamenilor simpli, normali, care vor numai să se asigure că legile (inclusiv codul civil) nu se vor putea modifica pe la spatele lor, fără știrea lor, atunci cînd majorității parlamentare i-ar conveni.

Și de ce să nu-i convină? parlamentarii PSD au votat toate aberațiile neocomuniste în Parlamentul European, cot la cot cu ai lor. Cum poate fi acesta referendumul lui Dragnea, pentru salvarea lui Dragnea, cînd psd-iștii au votat la Bruxeles, cot la cot cu ai lor, raportul Estrela? Nu i-ar fi prins mai bine lui Dragnea să pună pe masa europenilor o țară așa cum vor ei, socialiștii, să fie?

Sigur că da, dar asta depășește capacitatea de ”analiză” a influencerilor români. la fel cum le-a venit și ideea că referendumul ar fi complet inutil. Sigur, de asta și aruncă în joc cele mai tari, după părerea lor, argumentre contra,  cele mai abjecte, cel puțin pînă acum, jigniri la adresa oamenilor obișnuiți, care vor să voteze. Pentru că referendumul este complet inutil!

A urmat întrebarea referendumului. Nu, nu era și nu este ”Vreți să scape Dragnea de pușcărie?” Întrebarea, așa cum s-a putut dovedi cu Monitorul Oficial, este standard în cazuri de consultare populară, cum prevede legea 3/2000. Nici să vrea PSD nu poate face altceva.

Idem cu schimbarea Constituției. Nu, acolo nu va scrie nimic despre un anume cetățean Dragnea Liviu. În legea supremă va fi modificat exclusiv articolul 48, înlocuind cuvîntul ”soți”, situația actuală, cu ”un bărbat și o femeie”, situația dorită.

Cum s-a ajuns la scoaterea din UE? Dar știți cumva cînd, înainte sau după ce vom deține președinția UE? Simplu. A fost suficient să spună asta un fost sereist, actualmente cercetat penal în dosarul Black Cube, Daniel Dragomir, și veșnica și niciodată autentica speranță Marian Munteanu, ca toată lumea să se inflameze. A, și a zis Dragnea că aici sîntem stăpîni, nu ne comandă nouă UE. Exact ce spusese și Timmermans cu o zi înainte.

„Uniunea Europeană nu are competențe pe această temă. Dreptul familiei este de competența statelor membre.

Și statele membre, 14 dintre ele, și-au exprimat deja competența: au votat căsătoria între un bărbat și o femeie. Sîntem a 15-a țară care își exercită dreptul în felul acesta.

„Nu cred că cineva are vreun dubiu cu privire la poziţia mea (legată de familie, n.r.). Dar să fac o precizare. Eu cred în valorile familiei. Sunt soţ, sunt tată, am patru copii. Dar nu vreau ca valorile familiei să fie transformate în arme sau argumente pentru a justifica homofobia sau respingerea altor tipuri de familie faţă de relaţia dintre bărbat şi femeie”, a declarat luni Frans Timmermans în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne din Parlamentul European, întrebat de membrii comisiei despre referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie care va avea loc în România.

„Să fim atenţi ca acest lucru să nu fie folosit pentru a porni ura faţă de minorităţile sexuale şi de a încerca să readucem femeile în secolele trecute. Să fim atenţi că egalitatea din tratate se acordă tuturor, bărbaţilor, femeilor, tuturor, indiferent de orientarea lor sexuală şi de alegerile pe care le fac în viaţă” – adevărul.ro
Și cu asta ne-a precizat, dacă mai era cazul, și era! și ce este homosexualitatea. O alegere în viață. O alegere pe care unii o vor considerată drept, o alegere cu care, mai apoi, să nu se mai poată oferi alegeri celorlalți cetățeni.
 
Nu! Refuz să cedez așa de ușor. Căsătoria, apărută mai devreme decît statul, este instituția care se înființează între un bărbat și o femeie. Nu întreabă nimeni în fața ofițerului stării civile dacă cei doi care se căsătoresc se iubesc sau nu, nu verifică (nu are instrumente) nimeni. Se presupune că. Dar căsătoria rămîne un contract, poate cel mai vechi din lume. Să nu îi schimbăm acum regulile numai pentru că nu am știut să pedepsim comunismul la timp.

Foto: Coaliția pentru familie

 

 

Donald Trump. Al doilea discurs la ONU – integral

Madam President, Mr. Secretary-General, world leaders, ambassadors, and distinguished delegates:

One year ago, I stood before you for the first time in this grand hall. I addressed the threats facing our world, and I presented a vision to achieve a brighter future for all of humanity.

Today, I stand before the United Nations General Assembly to share the extraordinary progress we’ve made.

In less than two years, my administration has accomplished more than almost any administration in the history of our country.

America’s — so true. (Laughter.) Didn’t expect that reaction, but that’s okay. (Laughter and applause.)

America’s economy is booming like never before. Since my election, we’ve added $10 trillion in wealth. The stock market is at an all-time high in history, and jobless claims are at a 50-year low. African American, Hispanic American, and Asian American unemployment have all achieved their lowest levels ever recorded. We’ve added more than 4 million new jobs, including half a million manufacturing jobs.

We have passed the biggest tax cuts and reforms in American history. We’ve started the construction of a major border wall, and we have greatly strengthened border security.

We have secured record funding for our military — $700 billion this year, and $716 billion next year. Our military will soon be more powerful than it has ever been before.

In other words, the United States is stronger, safer, and a richer country than it was when I assumed office less than two years ago.

We are standing up for America and for the American people. And we are also standing up for the world.

This is great news for our citizens and for peace-loving people everywhere. We believe that when nations respect the rights of their neighbours, and defend the interests of their people, they can better work together to secure the blessings of safety, prosperity, and peace.

Each of us here today is the emissary of a distinct culture, a rich history, and a people bound together by ties of memory, tradition, and the values that make our homelands like nowhere else on Earth.

That is why America will always choose independence and cooperation over global governance, control, and domination.

I honour the right of every nation in this room to pursue its own customs, beliefs, and traditions. The United States will not tell you how to live or work or worship.

We only ask that you honour our sovereignty in return.

From Warsaw to Brussels, to Tokyo to Singapore, it has been my highest honour to represent the United States abroad. I have forged close relationships and friendships and strong partnerships with the leaders of many nations in this room, and our approach has already yielded incredible change.

With support from many countries here today, we have engaged with North Korea to replace the spectre of conflict with a bold and new push for peace.

In June, I travelled to Singapore to meet face to face with North Korea’s leader, Chairman Kim Jong Un.

We had highly productive conversations and meetings, and we agreed that it was in both countries’ interest to pursue the denuclearization of the Korean Peninsula. Since that meeting, we have already seen a number of encouraging measures that few could have imagined only a short time ago.

The missiles and rockets are no longer flying in every direction. Nuclear testing has stopped. Some military facilities are already being dismantled. Our hostages have been released. And as promised, the remains of our fallen heroes are being returned home to lay at rest in American soil.

I would like to thank Chairman Kim for his courage and for the steps he has taken, though much work remains to be done. The sanctions will stay in place until denuclearization occurs.

I also want to thank the many member states who helped us reach this moment — a moment that is actually far greater than people would understand; far greater — but for also their support and the critical support that we will all need going forward.

A special thanks to President Moon of South Korea, Prime Minister Abe of Japan, and President Xi of China.

In the Middle East, our new approach is also yielding great strides and very historic change. Following my trip to Saudi Arabia last year, the Gulf countries opened a new centre to target terrorist financing. They are enforcing new sanctions, working with us to identify and track
terrorist networks, and taking more responsibility for fighting terrorism and extremism in their own region.

The UAE, Saudi Arabia, and Qatar have pledged billions of dollars to aid the people of Syria and Yemen. And they are pursuing multiple avenues to ending Yemen’s horrible, horrific civil war. Ultimately, it is up to the nations of the region to decide what kind of future they want for themselves and their children.

For that reason, the United States is working with the Gulf Cooperation Council, Jordan, and Egypt to establish a regional strategic alliance so that Middle Eastern nations can advance prosperity, stability, and security across their home region.

Thanks to the United States military and our partnership with many of your nations, I am pleased to report that the bloodthirsty killers known as ISIS have been driven out from the territory they once held in Iraq and Syria. We will continue to work with friends and allies to deny radical Islamic terrorists any funding, territory or support, or any means of infiltrating our borders.

The ongoing tragedy in Syria is heartbreaking. Our shared goals must be the de-escalation of military conflict, along with a political solution that honours the will of the Syrian people. In this vein, we urge the United Nations-led peace process be reinvigorated. But, rest assured, the United States will respond if chemical weapons are deployed by the Assad regime.

I commend the people of Jordan and other neighbouring countries for hosting refugees from this very brutal civil war.

As we see in Jordan, the most compassionate policy is to place refugees as close to their homes as possible to ease their eventual return to be part of the rebuilding process. This approach also stretches finite resources to help far more people, increasing the impact of every dollar spent. Every solution to the humanitarian crisis in Syria must also include a strategy to address the
brutal regime that has fuelled and financed it: the corrupt dictatorship in Iran.

Iran’s leaders sow chaos, death, and destruction. They do not respect their neighbours or borders, or the sovereign rights of nations. Instead, Iran’s leaders plunder the nation’s resources to enrich themselves and to spread mayhem across the Middle East and far beyond.

The Iranian people are rightly outraged that their leaders have embezzled billions of dollars fromIran’s treasury, seized valuable portions of the economy, and looted the people’s religious endowments, all to line their own pockets and send their proxies to wage war. Not good.

Iran’s neighbours have paid a heavy toll for the region’s [regime’s] agenda of aggression and expansion. That is why so many countries in the Middle East strongly supported my decision to withdraw the United States from the horrible 2015 Iran Nuclear Deal and re-impose nuclear
sanctions.

The Iran deal was a windfall for Iran’s leaders. In the years since the deal was reached, Iran’s military budget grew nearly 40 percent. The dictatorship used the funds to build nuclear-capablemissiles, increase internal repression, finance terrorism, and fund havoc and slaughter in Syriaand Yemen.

The United States has launched a campaign of economic pressure to deny the regime the funds it needs to advance its bloody agenda. Last month, we began re-imposing hard-hitting nuclear sanctions that had been lifted under the Iran deal. Additional sanctions will resume November 5Th and more will follow.
 And we’re working with countries that import Iranian crude oil to cut their purchases substantially.

We cannot allow the world’s leading sponsor of terrorism to possess the planet’s most dangerous weapons. We cannot allow a regime that chants “Death to America,” and that threatens Israel with annihilation, to possess the means to deliver a nuclear warhead to any city on Earth. Just can’t do it.

We ask all nations to isolate Iran’s regime as long as its aggression continues. And we ask all nations to support Iran’s people as they struggle to reclaim their religious and righteous destiny.

This year, we also took another significant step forward in the Middle East. In recognition of every sovereign state to determine its own capital, I moved the U.S. Embassy in Israel to Jerusalem.

The United States is committed to a future of peace and stability in the region, including peace between the Israelis and the Palestinians. That aim is advanced, not harmed, by acknowledging the obvious facts.

America’s policy of principled realism means we will not be held hostage to old dogmas, discredited ideologies, and so-called experts who have been proven wrong over the years, timeand time again. This is true not only in matters of peace, but in matters of prosperity.

We believe that trade must be fair and reciprocal. The United States will not be taken advantage of any longer.

For decades, the United States opened its economy — the largest, by far, on Earth — with few conditions. We allowed foreign goods from all over the world to flow freely across our borders.

Yet, other countries did not grant us fair and reciprocal access to their markets in return. Even worse, some countries abused their openness to dump their products, subsidize their goods, target our industries, and manipulate their currencies to gain unfair advantage over our country. As a result, our trade deficit ballooned to nearly $800 billion a year.

For this reason, we are systematically renegotiating broken and bad trade deals.

Last month, we announced a groundbreaking U.S.-Mexico trade agreement. And just yesterday, I stood with President Moon to announce the successful completion of the brand new U.S.-Korea trade deal. And this is just the beginning.

Many nations in this hall will agree that the world trading system is in dire need of change. For example, countries were admitted to the World Trade Organization that violate every single principle on which the organization is based. While the United States and many other nations
play by the rules, these countries use government-run industrial planning and state-owned enterprises to rig the system in their favour. They engage in relentless product dumping, forced technology transfer, and the theft of intellectual property.

The United States lost over 3 million manufacturing jobs, nearly a quarter of all steel jobs, and 60,000 factories after China joined the WTO. And we have racked up $13 trillion in trade deficits over the last two decades.

But those days are over. We will no longer tolerate such abuse. We will not allow our workers to be victimized, our companies to be cheated, and our wealth to be plundered and transferred.

America will never apologize for protecting its citizens.

The United States has just announced tariffs on another $200 billion in Chinese-made goods for a total, so far, of $250 billion. I have great respect and affection for my friend, President Xi, but I have made clear our trade imbalance is just not acceptable. China’s market distortions and the way they deal cannot be tolerated.

As my administration has demonstrated, America will always act in our national interest. I spoke before this body last year and warned that the UN Human Rights Council had become a grave embarrassment to this institution, shielding egregious human rights abusers while bashing America and its many friends.

Our Ambassador to the United Nations, Nikki Haley, laid out a clear agenda for reform, but despite reported and repeated warnings, no action at all was taken.

So the United States took the only responsible course: We withdrew from the Human Rights Council, and we will not return until real reform is enacted.

For similar reasons, the United States will provide no support in recognition to the International Criminal Court. As far as America is concerned, the ICC has no jurisdiction, no legitimacy, and no authority. The ICC claims near-universal jurisdiction over the citizens of every country, violating all principles of justice, fairness, and due process. We will never surrender America’s
sovereignty to an unelected, unaccountable, global bureaucracy.

America is governed by Americans. We reject the ideology of globalism, and we embrace the doctrine of patriotism.

Around the world, responsible nations must defend against threats to sovereignty not just from global governance, but also from other, new forms of coercion and domination.

In America, we believe strongly in energy security for ourselves and for our allies. We have become the largest energy producer anywhere on the face of the Earth.

The United States stands ready to export our abundant, affordable supply of oil, clean coal, and natural gas.

OPEC and OPEC nations, are, as usual, ripping off the rest of the world, and I don’t like it.

Nobody should like it. We defend many of these nations for nothing, and then they take advantage of us by giving us high oil prices. Not good.

We want them to stop raising prices, we want them to start lowering prices, and they must contribute substantially to military protection from now on. We are not going to put up with it — these horrible prices — much longer.

Reliance on a single foreign supplier can leave a nation vulnerable to extortion and intimidation. That is why we congratulate European states, such as Poland, for leading the construction of a Baltic pipeline so that nations are not dependent on Russia to meet their energy needs. Germany
will become totally dependent on Russian energy if it does not immediately change course.

Here in the Western Hemisphere, we are committed to maintaining our independence from the encroachment of expansionist foreign powers.

For similar reasons, the United States will provide no support in recognition to the International Criminal Court. As far as America is concerned, the ICC has no jurisdiction, no legitimacy, and no authority. The ICC claims near-universal jurisdiction over the citizens of every country, violating all principles of justice, fairness, and due process. We will never surrender America’s
sovereignty to an unelected, unaccountable, global bureaucracy.

America is governed by Americans. We reject the ideology of globalism, and we embrace the doctrine of patriotism.

Around the world, responsible nations must defend against threats to sovereignty not just from global governance, but also from other, new forms of coercion and domination.

In America, we believe strongly in energy security for ourselves and for our allies. We have become the largest energy producer anywhere on the face of the Earth.

The United States stands ready to export our abundant, affordable supply of oil, clean coal, and natural gas.

OPEC and OPEC nations, are, as usual, ripping off the rest of the world, and I don’t like it.

Nobody should like it. We defend many of these nations for nothing, and then they take advantage of us by giving us high oil prices. Not good.

We want them to stop raising prices, we want them to start lowering prices, and they must contribute substantially to military protection from now on. We are not going to put up with it — these horrible prices — much longer.

Reliance on a single foreign supplier can leave a nation vulnerable to extortion and intimidation. That is why we congratulate European states, such as Poland, for leading the construction of a Baltic pipeline so that nations are not dependent on Russia to meet their energy needs. Germany
will become totally dependent on Russian energy if it does not immediately change course.

Here in the Western Hemisphere, we are committed to maintaining our independence from theen croachment of expansionist foreign powers.

It has been the formal policy of our country since President Monroe that we reject the interference of foreign nations in this hemisphere and in our own affairs. The United States has recently strengthened our laws to better screen foreign investments in our country for national
security threats, and we welcome cooperation with countries in this region and around the world that wish to do the same. You need to do it for your own protection.

The United States is also working with partners in Latin America to confront threats to sovereignty from uncontrolled migration. Tolerance for human struggling and human smuggling and trafficking is not humane. It’s a horrible thing that’s going on, at levels that nobody has ever
seen before. It’s very, very cruel.

Illegal immigration funds criminal networks, ruthless gangs, and the flow of deadly drugs. Illegal immigration exploits vulnerable populations, hurts hardworking citizens, and has produced a vicious cycle of crime, violence, and poverty. Only by upholding national borders, destroying criminal gangs, can we break this cycle and establish a real foundation for prosperity.

We recognize the right of every nation in this room to set its own immigration policy in accordance with its national interests, just as we ask other countries to respect our own right to do the same — which we are doing. That is one reason the United States will not participate in
the new Global Compact on Migration. Migration should not be governed by an international body unaccountable to our own citizens.

Ultimately, the only long-term solution to the migration crisis is to help people build more hopeful futures in their home countries. Make their countries great again.

Currently, we are witnessing a human tragedy, as an example, in Venezuela. More than 2 million people have fled the anguish inflicted by the socialist Maduro regime and its Cuban sponsors. Not long ago, Venezuela was one of the richest countries on Earth. Today, socialism has bankrupted the oil-rich nation and driven its people into abject poverty

Virtually everywhere socialism or communism has been tried, it has produced suffering, corruption, and decay. Socialism’s thirst for power leads to expansion, incursion, and oppression.

All nations of the world should resist socialism and the misery that it brings to everyone.

In that spirit, we ask the nations gathered here to join us in calling for the restoration of democracy in Venezuela. Today, we are announcing additional sanctions against the repressive regime, targeting Maduro’s inner circle and close advisors.

We are grateful for all the work the United Nations does around the world to help people build better lives for themselves and their families.

The United States is the world’s largest giver in the world, by far, of foreign aid. But few give anything to us. That is why we are taking a hard look at U.S. foreign assistance. That will be headed up by Secretary of State Mike Pompeo. We will examine what is working, what is not
working, and whether the countries who receive our dollars and our protection also have our interests at heart.

Moving forward, we are only going to give foreign aid to those who respect us and, frankly, are our friends. And we expect other countries to pay their fair share for the cost of their defense.

The United States is committed to making the United Nations more effective and accountable. I have said many times that the United Nations has unlimited potential. As part of our reform effort, I have told our negotiators that the United States will not pay more than 25 percent of the
UN peacekeeping budget. This will encourage other countries to step up, get involved, and also share in this very large burden.

And we are working to shift more of our funding from assessed contributions to voluntary so that we can target American resources to the programs with the best record of support.

Only when each of us does our part and contributes our share can we realize the UN’s highest aspirations. We must pursue peace without fear, hope without despair, and security without apology.

Looking around this hall where so much history has transpired, we think of the many before us who have come here to address the challenges of their nations and of their times. And our thoughts turn to the same question that ran through all their speeches and resolutions, through every word and every hope. It is the question of what kind of world will we leave for our children and what kind of nations they will inherit.

The dreams that fill this hall today are as diverse as the people who have stood at this podium, and as varied as the countries represented right here in this body are. It really is something. Itreally is great, great history.

There is India, a free society over a billion people, successfully lifting countless millions out of poverty and into the middle class.

There is Saudi Arabia, where King Salman and the Crown Prince are pursuing bold new reforms. There is Israel, proudly celebrating its 70th anniversary as a thriving democracy in the Holy Land.

In Poland, a great people are standing up for their independence, their security, and their sovereignty.

Many countries are pursuing their own unique visions, building their own hopeful futures, and chasing their own wonderful dreams of destiny, of legacy, and of a home.

The whole world is richer, humanity is better, because of this beautiful constellation of nations, each very special, each very unique, and each shining brightly in its part of the world.

In each one, we see awesome promise of a people bound together by a shared past and working toward a common future.

As for Americans, we know what kind of future we want for ourselves. We know what kind of a nation America must always be.

In America, we believe in the majesty of freedom and the dignity of the individual. We believe in self-government and the rule of law. And we prize the culture that sustains our liberty -– a culture built on strong families, deep faith, and fierce independence. We celebrate our heroes, we treasure our traditions, and above all, we love our country.

Inside everyone in this great chamber today, and everyone listening all around the globe, there is the heart of a patriot that feels the same powerful love for your nation, the same intense loyalty to your homeland.

The passion that burns in the hearts of patriots and the souls of nations has inspired reform and revolution, sacrifice and selflessness, scientific breakthroughs, and magnificent works of art.

Our task is not to erase it, but to embrace it. To build with it. To draw on its ancient wisdom. And to find within it the will to make our nations greater, our regions safer, and the world better.

To unleash this incredible potential in our people, we must defend the foundations that make it all possible. Sovereign and independent nations are the only vehicle where freedom has ever survived, democracy has ever endured, or peace has ever prospered. And so we must protect our sovereignty and our cherished independence above all.

When we do, we will find new avenues for cooperation unfolding before us. We will find new passion for peacemaking rising within us. We will find new purpose, new resolve, and new spirit flourishing all around us, and making this a more beautiful world in which to live.

So together, let us choose a future of patriotism, prosperity, and pride. Let us choose peace and freedom over domination and defeat. And let us come here to this place to stand for our people and their nations, forever strong, forever sovereign, forever just, and forever thankful for the grace and the goodness and the glory of God.

Thank you. God bless you. And God bless the nations of the world.

Thank you very much. Thank you.

Donald Trump este primul președinte american, după Ronald Reagan, care acuză socialismul de sărăcie, de corupție și ne asigură că SUA stau mîndre și pentru noi, amărîții planetei, la nevoie. În buna tradiție conservatoare clasică, Donald Trump vorbește despre respectarea tradiției fiecărei țări, a fiecărui grup etnic. de asemenea, articulează clar că socialismul  a fost verificat cam peste tot și rezultatele sînt aceleași, luînd pîinea de la gura leftiștilor actuali, care ne spun că acesta nu a fost corect aplicat. De remarcat accentul pus pe tradiție, patriotism și pe apărarea granițelor.

În acest discurs, ca și în altele, președintele american dă de știre lumii că SUA vor ajuta orice țară care îi respectă suveranitatea. Respectînd SUA, nu putem avea decît beneficii. Alianța cu cea mai mare putere a globului, acum, nu ne poate aduce decît bunăstare, calm și prosperitate. Nu ni se cere decît să plătim pentru apărarea noastră, ceea ce este mai mult decît fair, și să respectăm SUA. Trebuie să căutăm pacea fără frică, speranța fără disperare și securitatea fără scuze.

Astfel, în Donald Trump, găsim sprijinul de care avem nevoie într-o Europă lăsată (sau dusă) în bătaia vînturilor de la răsărit și cu spectrul comunismului mai aproape ca oricînd.

 foto; BRYAN R. SMITH/AFP/Getty Images
 

 

-Retrogradă??? – Comunistule!!!

Se apropie data stabilită prin lege privind rederendumul pentru schimbarea în Constituție a cuvîntului”Soți” cu ”un bărbat și o femeie”, așa că s-au înmulțit jignirile și sudalmele la adresa noastră, a celor care vrem să votăm DA. Sîntem oameni care urîm, sîntem țărani proști, sîntem retrograzi, îi facem ( nu știu cum și nici nu ne explică) jocul lui Dragnea, sîntem, în cel mai fericit caz, oi. Și cîte și mai cîte.

Cum mîinile care scriu minunile astea aparțin unor corpuri care au, totuși, și cap, să le spunem de unde provin ideile astea luminate ale lor? Cine e tătucul și cine e mămuca ( sau mămucul, după preferință) căsătoriei homo și altor aberații de gen?

Ei bine, oricît de greu de crezut vi s-ar părea, neomarxismul și leninismul. Revoluția sexuală, din care face parte și căsătoria homosexuală, a început odată cu Revoluția bolșevică, cînd Lenin a scris, în decembrie 1917, ”Despre dispariția familiei”, urmat la scurtă vreme de pamfletul „Despre căsătoria civilă, copii şi înregistrarea căsătoriilor”.

Revoluția sexuală instaurată de bolșevici a fost prima impusă de către stat în mod oficial. Au fost distruse, în scurt timp, familia, sexualitatea și căsătoria. După doar cîțiva ani, dindu-și seama de declinul social asociat, bolșevicii au pus capăt revoluției lor sexuale.

Și pentru că acolo unde sînt ruși, trebuie căutat și neamțul, l-am găsit. În persoana lui Wilhelm Reich, cel care a scris, în anii 20, cartea ”Revoluția sexuală” și care a vizitat, fiind printre foarte puținii, Uniunea Sovietică pe vremea lui Stalin. Psihologul Reich explică, în cartea sa, multe din aspectele revoluției sexuale bolșevice. El își începe cartea deplîngînd faptul că Stalin a reincrimninat homosexulaitatea, în 1934, mulți oameni din armată, homosexuali majoritatea,  fiind astfel judecați și arestați,.

Dacă Revoluția bolșevică le-a adus tinerilor ”libertate sexuală”, pînă în 1932, această libertate a fost suprimată. Printr-o  rezolutie a Congresului Partidului Comunist din 1932, se cerea „desexualizarea” tineretului sovietic. Efecte: interzicerea avorturilor și reincriminarea homosexualității. Întoarcerea la Rusia țaristă, cînd homosexualitatea era pedepsită cu ani grei de temniță.

Bolșevicii au studiat mai întîîi homosexualitatea, i-au acordat, așadar, un caracter științific, nu imoral și nu în afara naturii, ”Marea Enciclopedie Sovietică” prezentînd  homosexualitatea ca un „act normal”, explicat din perspectiva lui Freud si a lui Hirschfeld.

Cu ce diferă foștii bolșevici de cei noi, europeni și americani? În timp ce primii și-au dat seama la timp de nocivitatea teoriilor lor, cei din urmă le reiau fără să înțeleagă cît rău pot cauza umanității.

Cînd mă luptam, anii trecuți, ca pe lîngă nazism, să fie condamnat și interzis și comunismul, nu mă refeream numai la milioanele de victime făcute de cel din urmă, ci și la ideile crețe promovate și reluate fără pic de discernămînt de așa zisele ”elite mondiale” actuale.

Dar cum lucrurile se petrec și rămîn cum au fost, nu cum vor unii să le sucească, pot așadar să spun liniștită cui mă acuză că aș fi retrogradă, pentru că votez DA la refendum, Comunistule sau Comunisto, fără să greșesc din punct de vedere ideologico-istoric. Homosexualitatea a fost legalizată prima dată de revoluția bolșevică din 1917, și reluată ulterior de mințile așa zis ”liberale” ale stîngii occidentale.

Desexualizarea tineretului sovietic a început în anii stalinismului și a însemnat, de la interzicea avortului, devenit practică contraceptivă, și pînă la criminalizarea homosexualității, și a însemnat realizarea faptului că ce propovăduia Revoluția bolșevică nu erau decît fantasme în mințile unora.

Pînă și sovieticii și-au dat seama, pe pielea lor, ce-i drept, de nocivitatea celor propovăduite. Iar revenirea la cele normale nu s-a făcut pentru om și în interesul lui, ci numai pentru forța sovietelor. Dar de dragul înlăturării a tot ce putea avea legătură cu regimul țarist, au făcut și acest experiment.

Astăzi, cînd prin progres nu se înțelege altceva decît prostiile care bîntuie prin capetele unora, tema este reluată în occident cu aceeași ardoare. Dar nimeni nu spune, uită să spună sau nu vrea să se știe de unde au plecat toate relele. De la Re445voluția bolșevică.

Ce ne determină să reluăm practici vechi de aproape un secol și dovedite falimentare chiar și pentru/de către bolșevici? Dorința de control a vieții oamenilor în cele mai mici amănunte și cele mai intime ipostaze. Aceasta este miza. Iată de ce, printre altele, comunismul ar trebui interzis la fel ca nazismul.

PS: Oricît nu mi-aș dori, știu că mai e mult de discutat pe acest subiect.