Am văzut că tot s-a discutat subiectul loialităţi: Bleen îi este loial lui Lăzăroiu, Lăzăroiu îi este loial lui Băsescu, deci Bleen îi este loial lui Băsescu.
Îi sînt loial lui Sebastian Lăzăroiu în măsura în care pot în continuare să gîndesc cu mintea mea. Iar să gîndesc cu mintea mea e una din distracţiile mele preferate. Nu mă iau prea în serios cînd fac asta (e un defect pe care mi l-au reproşat mulţi) dar îmi place s-o fac. De Sebastian Lăzăroiu (şi de Cristi Hriţuc, am descoperit la minister) mă apropie un anumit conservatorism politic, o anumită prudenţă şi privire flegmatică asupra politicii şi în acelaşi timp o anumită agresivitate care a făcut, cel puţin din Sebastian Lăzăroiu, un lider aşteptat, o mesie politică. La rîndul lui, Sebastian Lăzăroiu, am mai spus-o, sînt convins că îi este loial lui Traian Băsescu şi nu se va dezice niciodată de el. N-am discutat niciodată subiectul ăsta cu Sebastian Lăzăroiu dar sînt convins că aşa e şi că, dincolo de parcursul său politic, îi va fi întotdeauna loial lui Băsescu (cu excepţia cazului în care Băsescu ar lua-o razna rău de tot).
Celor care l-ar face cu ou şi cu oţet pe Băsescu şi i-ar de un cap în gură pentru un presupus non-combat faţă de vechea gardă a PDL le-aş spune să nu se grăbească şi le-aş reaminti tot ceea ce a însemnat Băsescu pînă acum, de la victoriile din 2004 şi 2009 la lupta în justiţie, la DNA, Macovei şi Morar, la lupta împotriva statului asistenţial, la schimbările din servicii, la impunerea unor intelectuali în politică (pe care voi i-aţi susţinut şi a căror impotenţă nu este imputabilă lui Băsescu – nu-l poţi acuza pe Băsescu pentru promovarea unor Sever Voinescu şi Teodor Paleologu – dacă nu-i promova, îi săreau toţi puriştii imaculatoizi în cap, dacă îi promovează, puriştii imaculatoizi îi reproşează tot lui Băsescu că nu îi ia de mîniţă şi nu face din ei nişte politicieni care să ţină la tăvăleală, capabili să lupte şi, cu inteligenţă şi curaj să-şi impună ideile). Celor care fac politică pe margine le-aş reaminti că Băsescu a scăpat din situaţii-limită, afost singur împotriva tuturor, a făcut erori dar, într-un final, a reuşit să scape
Din păcate, în opinia unora, din fericire, în opinia mea, politica e mult mai mult decît exaltare şi internet. Însă pragmaticilor le-aş spune să nu se bucure: politica este în primul rînd credinţa în idei, uneori ridicolă, întotdeauna obsesivă. Dar chiar şi credinţa obsesivă are nevoie de răbdare şi inteligenţă. Bătălia nu e niciodată ca în filmele lui Sergiu Nicolaescu. Nimeni nu sare urlînd tembel, cu sabia înainte, pentru efectul cinematografic. Sau sare, dacă vrea să moară în primele cinci minute ale filmului.
Tocmai ăsta e farmecul jocului politic: exaltarea n-are nicio şansă fără inteligenţă şi răbdare. Pe de altă parte, să nu confundăm prudenţa şi lipsa de curaj cu înţelepciunea. Sînt momente în care răbdarea nu este altceva decît laşitate şi prostie. Tocmai de aia, eu zic că entuziasmul online trebuie să-l testăm şi să încercăm o întîlnire live. Întîlnirea va avea loc în cel mult o săptămînă, în Bucureşti şi la ea vor participa membrii Asociaţiei Blogary (mîine sau poimîine se vor valida primele adeziuni). Ar fi bine să ne vedem săptămînal şi să facem saltul de pe net în lumea reală.
După cum probabil aţi aflat din comentarii, între mine şi Florin Cojocariu, unul dintre membrii fondatori ai Madame Blogary, relaţiile inter-umane, ca să zic aşa, nu-s prea calde. Dimpotrivă, sînt chiar foarte reci. Relaţiile s-au deteriorat în urma unor certuri şi diferenţe fundamentale în ceea ce priveşte orientarea, direcţia şi viitorul Blogary. Să fie clar, la nivel uman nu mai e cale de întoarcere, orice relaţie între mine şi Florin Cojocariu este exclusă. Pe de altă parte, dincolo de relaţiile dintre noi doi şi alte detalii formale, Florin Cojocariu este cel care a avut ideea Blogary şi cel care a luptat pentru această idee.
Toţi cei implicaţi în începutul Blogary au avut rolul lor. Florin Cojocariu a venit cu ideea şi ne-a bătut la cap la început şi de-a lungul timpului, cînd am vrut să renunţăm, Nedormitul a venit cu umorul şi atmosfera (eu cu Florin nu făceam nimic fără Nedormitul – el ne-a făcut cunoştinţă şi el a fost soluţia aia care, pusă împreună cu alte două substanţe cu potenţial exploziv, le omogenizează şi împiedică combinaţia excesivă dintr ele să ducă la o explozie – pînă mai ieri), Camelia şi Vali au adus consecvenţa şi credinţa omului cu picioarele pe pămînt, a micului burghez, care merge înainte fără exaltări (ei sînt capitaliştii în povestea asta). Tot ei au salvat Blogary de la dispariţie, cînd ţăcăniţii au luat-o razna. Mihail Neamţu a venit cu entuziasmul, notorietatea, numele şi relaţiile în lumea bună, intelectuală, Răzvan Cucui şi Ducu Hâncu au venit cu sprijinul iniţial, în 2009, şi cu idei bune, chiar dacă mizele lor sînt altele decît Blogary (Kamikaze, ProTv etc), Sebastian Lăzăroiu a venit cu notoritatea politică, cu Albă ca Zăpada şi alte ghicitori, pilde şi descîntece. Iar Bleen a venit, nu-mi place s-o spun dar trebuie, cu cititorii, notorietatea în online şi succesul la politicienii şi alţi cetăţeni apropiaţi de Băsescu şi PDL (n-aş putea spune că cineva acolo sus mă iubeşte, ci doar că cineva acolo sus citea bleen.ro). Repet, deşi eu personal exclud orice colaborare cu Florin Cojocariu şi sîn foarte consecvent cînd e vorba de asta*, nu pot nega niciodată faptul că Blogary a fost ideea lui Florin – deşi numele de Madame Blogary îmi aparţine :).
În măsura în care va fi cazul şi Florin Cojocariu o va dori, Madame Blogary şi Asociaţia Blogary vor colabora cu ARSIT (Asociaţia pentru Reformarea Sistemului de Impozite şi Taxe – asociaţia care reprezintă interesele contribuabililor, asociaţie al cărui director executiv îi este Florin). Indiferent de situaţia formală, legală, demisie, retragere sau ce o fi, Florin Cojocariu rămîne membru fondator al Blogary.
O spun foarte clar, nu vreau să-mi arog nuştiuce merite în ceea ce priveşte Blogary. Deşi bleen.ro nu a fost un element de neglijat, Blogary nu a fost ideea mea, meritul naşterii Madame Blogary nu-mi aparţine.
Nu ştiu mai mult decît voi ce se va întîmpla mai departe. Se va întămpla ce veţi dori voi, ce vom dori noi toţi să se întîmple. Dar vă asigur că Blogary nu va fi anexa nimănui, cu atît mai puţin a unor personaje de teapa lui Ioan Oltean şi Frunzăverde. Însă, aşa cum a scris şi Florin în comentarii, nu am fost şi nu sînt entuziastul unei noi structuri politice (aici trebuie să fac o precizare: membrul PDL care a renunţat la ideea unui nou partid nu a renunţat fiindcă l-aş fi dezarmat şi dezamăgit eu declarînd că încă cred în PDL – deşi aşa am zis, că PDL e o structură salvabilă – ci din cauză că a vorbit cu un politician foarte cunoscut şi iubit pe timpuri – cred eu, şi acum – politician care actualmente nu mai e în politică şi care i-a explicat că un nou partid nu înseamnă doar bloguri şi întîlniri, ci foarte mult teren, luat ţara la pas, stradă cu stradă, sat cu sat, orăşel cu orăşel).
Sînt mai conservator de felul meu şi nu cred în veşnica reîntoarcere, în reveniri şi reînceputuri edenice, nu cred în explozii de virginitate. aşa cum nu cred că mîntuirea se află în faţă, la cinci kilometri sau două ore distanţă. Însă, ca tot pragmaticul conservator iubitor de structuri solide, reformă în trepte şi paşi mici, am şi eu limitele mele. Limite pe care PDL, prin Frunzăverde şi Oltean, le-a atins. Iar Frumzăverde şi Oltean sînt undeva departe, mult prea departe, dincolo de orizontul oricărei loialităţi ale mele.
PS. „Nici tu, nici eu nu avem mize sau ambiţii financiare sau de afaceri.” Asta mi-a spus Sebastian Lăzăroiu a doua zi, cînd ne-am văzut la bere, după propunerea de a-i fi consilier. Iar asta rămîne valabil şi azi. E o libertate care n-ar trebui neglijată.
* Acum vreo 34 de ani, cred, la vreo 2 ani, mă pişam pe covorul unei rude, mătuşă de-a maică-mii, în vizită le ea fiind. Ne-a dat afară, şi pe mine, şi pe mama (maică mea era o profesoară, la vreo 28 de ani, absolventă de Arte – Institutul Grigorescu îi zicea atunci – genul fană Rolling Stones, cu fustă mini, blugi sau ie, fumătoare, breton şi copil făcut pe la Tîrgu Neamţ, ea fiind giurgiuveancă – ruda respectivă era o doamnă cu rochie înflorată, peşte pe televizor şi viniluri cu Maria Ciobanu şi Margareta Pîslaru). La două luni se întîmplă ca respectiva rudă să vină la noi. Deşi aveam doar doi ani şi nu eram foarte vorbăreţ de felul meu, am luat-o de fustă şi am tras-o spre uşă: Du-ti papa (fără cratimă, cred – pe timpul ăla nu ştiam prea bine limba română). Nu m-am mai văzut şi n-am mai vorbit cu ruda respectivă de atunci.
PS2. Am uitat de consecvenţa şi insistenţa Florinei. Dar şi a cititorilor şi comentatorilor Blogary.
