Singura sansa a PDL: rezistenta la schimbare

PDL şi-a pierdut electoratul asistat şi nici nu-l va mai recupera, nici cu socialismul de cazarmă şi găletuşă al grupării Blaga, nici cu social-democraţia de boy scouts în spielhosen a grupării Boc.  Despre ridicolul fad şi glumiţele fără umor  ale lui Toader Paleologu (e foarte important prenumele) sau heirupismul hipiot al celor trei magi greenpeace nici nu mai are rost să discutăm.

Şi PDL nici nu trebuie să-şi recupereze electoratul asistat. Trebuie doar să meargă cu reformele pînă la capăt, să se radicalizeze aşa cum liderii săi nu sînt capabili nici măcar să-şi imagineze şi să devină cu adevărat un partid de dreapta, nu ceea ce este acum, o a treia aripă a Marii Mişcări Socialiste Post-Decembriste (celelalte două aripi fiind, aşa cum aţi ghicit, PSD şi PNL).

PDL-ul trebuie să ofere sistemului privat (antreprenori, salariaţi, liber profesionişti) atît de mult încît acesta să aibă ce pierde în cazul venirii la guvernare a USL-ului. Şi, în acelaşi timp, trebuie să lase USL fără arme în eventualitatea că acesta va veni la guvernare după 2012. Adică să distrugă statul aşa cum îl ştim noi acum. Nu să-l reformeze. Să-l distrugă. Şi trebuie s-o facă repede, pentru că în 2012 va fi deja prea tîrziu.

Şi nu mă refer la aşa-zisul stat social. Mă refer la statul keynesian, marea vacă de muls a tuturor guvernărilor post-decembriste. Fiindcă opusul statului minimal nu este statul social, este statul keynesian. Este o distincţie foarte importantă, chiar dacă liderii PDL evită subiectul şi inventează fraude de tip „statul eficient versus statul asistenţial”. Stat minimal înseamnă retragerea statului nu numai din afacerea cu pomeni pentru asistaţi, ci şi din afacerea cu investiţii imobiliare sau de alte feluri, din afacerea cu subvenţii, facilităţi, ajutoare de stat, din afacerea cu consumul, din afacerea cu energia, din afacerea cu telegondole peste drum de primărie etc. Nu există stat eficient. Punct.

Electoral, în 2012 şi chiar după, PDL trebuie să se bazeze pe rezistenţa la schimbare a plătitorilor de taxe. Dar pentru a face asta, adversarii politici ai PDL, socialiştii conduşi de cuplul puber de revoluţionari la fără frecvenţă, trebuie să aibă ce schimba. Promisiunile USL din campania electorală trebuie să-i alarmeze pe contribuabili, schimbările propuse de copiii de suflet ai lui Felix să fie un motiv suficient să scoată la vot, de partea PDL-ului, două milioane de votanţi. Poate că rezistenţa la schimbare nu va fi o miză pentru două milioane de votanţi. Însă nici nu trebuie. E suficient să fie o miză doar pentru două sute de mii, care să militeze pentru PDL, să-şi convingă rudele, prietenii şi cunoscuţii să iasă la vot şi să voteze PDL, iar cei cu posibilităţi financiare chiar să sprijine logistic şi financiar campania PDL.

Justiţia şi Codul Muncii sînt exemple de mize ale rezistenţei la schimbare. Sînt două argumente împotriva venirii USL la guvernare. Prea puţin, totuşi. E nevoie de o scădere drastică a fiscalităţii, de eliminarea birocraţiei, de sute de mii de concedieri în sistemul bugetar, de desfiinţarea a zeci de agenţii, a cîtorva ministere, de începerea unor reforme radicale în sănătate şi în administraţie, de retragerea statului din economie, de desfiinţarea a zeci de programe şi proiecte ale statului.

Există vreo şansă ca toate astea să se întîmple? Nu, evident că nu. USL va cîştiga categoric alegerile din 2012 iar PDL nu va trece de 20%, în cel mai fericit caz.

Să fie clar, nu merge cu şmecherii tactice, cu găselniţe de imagine sau mai ştiu eu ce. Nu merge cu vrăjeală. PDL ori începe terapia de şoc şi reformele radicale (tăierea salariilor bugetarilor nu e reformă, e o găselniţă de etapă), ori schimbă statul din temelii, ori rămîne în opoziţie pînă la dispariţie. Căci după înfrîngerile electorale din 2012 şi 2014 PDL dispare de pe scena politică. Şi odată cu el şi pedeliştii (mulţi dintre ei speră să supravieţuiească partidului – nu vor supravieţui, aşa cum nici ţărăniştii n-au supravieţuit PNŢcd-ului).

Creşterea economică, tîmpenia cu care o tot dau liderii PDL în frunte cu Boc, nu este o miză. Să fim serioşi, intră la marja de eroare. În locul lui Boc aş renunţa la discursurile motivaţionale pentru copii tembeli. Creşterea economică cu 0.7% sau 2.3% nu se simte însă micşorarea statului cu 30% sau 50% se simte şi se vede. Dar mă tem că noi n-o vom vedea niciodată.

PS. PDL ar putea începe reforma prin a da afară toată organizaţia de tineret a partidului. Sau măcar să-i închidă undeva, să nu-i vadă şi să nu-i audă nimeni. Nu de altceva, dar pentru un partid de dreapta o masă de spălaţi pe creier scoasă în faţă, în văzul lumii nu e cea mai bună reclamă.

Din ce am văzut în ultimele săptămîni, PDL tinde să fie un partid al semnului de exclamare. Uitaţi-vă la ei cum scriu şi cum vorbesc. Blaga îl foloseşte pe post de pulan şi testosteron, Boc îl foloseşte ca să arate ca tocilarul clasei pe  LSD iar tinerii pedelişti ca să arate ca nişte pionieri nord-coreeni în tabără de muncă la Sovata.

Facebook Comments

17 Comments Singura sansa a PDL: rezistenta la schimbare

  1. Titus L

    @Ivan Zubeldian:

    Pai… suntem de acord! Asta spuneam si eu ca mai multi bani de administrat nu insemna mai multi birocrati. De asemenea, mai multi bugetari nu inseamna mai multi birocrati. Bugetari sunt si profesorii, si medicii (la noi, dar si in alte locuri), si militarii, si politistii etc. Acesti bugetari insiruiti de mine mai sus nu doar consuma din buget, dar ei si produc. Produc siguranta fizica a vietii, produc respectarea legilor, produc valori umane pentru o dezvoltare viitoare, deci produc exact statul viitor. Specimenul de stat roman de astazi este produsul felurilor in care s-a folosit bugetul de statul roman anterior. Asta nu-l absolva insa pe statul roman de astazi de orice vina. E vinovat ca nu vrea sa creeze in continuare resursele prin care bugetarii enuntati mai sus sa poata sa-i asigure existenta viitoare. Ca nu companiile private reproduc statul. Dar ele in schimb ii pot oferi resursele necesare pentru a se perpetua.

    Asa ca Keynes ramane, zic eu, valabil. Statul trebuie sa stimuleze dezvoltarea prin politici dedicate, altfel nu are de unde sa traga resurse pentru propriile nevoi.

    Dar poate postarea a venit prea tarziu…

    Reply
  2. andrei p

    @bleen

    Avem 2 chestii. Una e un concept politic si administrativ de-al tau si de-a inca catorva, putini. Cealalta chestie e o multime de politicieni inscrisi prin PDL, cu caracteristici absolut banale, precum gasesti peste tot. Cu deosebirea ca, pe alocuri, au reusit sa fie nitel mai galagiosi prin citiva reprezentanti.

    Problema e ca s-a fasait pana si conceptul, de cand tot insisti, in ciuda evidentelor repetate, sa-l identifici cu partidul pe care prea multi se zbat sa-l imbrace in straie frumoase, pe nespalate.

    Reply
  3. Titus L

    @Ivan Zubeldian:

    Uite, nu am apucat sa citesc Keynes ci numai despre Keynes, dar sa fie acesta ocazia care sa ma faca sa-l citesc. Totusi, la simtul comun va spun ca mai multi bani nu inseamna mai multi oameni care sa-i administreze. Plus, birocratia disfunctionala se bazeaza pe prezumtia de vinovatie a cetateanului fata de stat (statul fiind astfel o entitate separata de cetatenii sai!) de unde si adeverintele si cererile care ni se cer la orice ghiseu. (Adeverinata ca sa demonstrezi ca esti cel care spui ca esti si cererea ca sa aibe motiv birocratul sa te bage in seama). Eu doar am inteles ca statul keynesian trebuie sa intervina in economie ca sa stimuleze consumul, nu sa puna taxe pentru a hrani birocrati. Bugetul se poate construi si din alte surse, nu numai din taxe, dar, daca e sa vorbim de statul roman, tocmai ce isi vinde sau omoara gainile care fac oule de aur zicand ca face politica de dreapta.

    Reply
    1. Ivan Zubeldian

      @Titus: Comisia Europeană avea în 2010 32.140 de angajați care gerau un buget de 142 de miliarde de euro. Cam 4,5 milioane de euro pe angajat. Ministerul Finanțelor din România avea, în același an, 36.202 angajați care administrau un buget de 101 miliarde de lei. Adica cam 0,7 milioane de euro pe angajat, de vreo 7 ori mai ineficient decât monstrul birocratic care e CE. Marea majoritate a lucrătorilor din MF administrează taxe și impozite, fie că e vorba de colectarea lor, fie că e vorba de distribuția fondurilor. Cam atât despre simțul comun pe care îl invocați. Eu i-aș spune nesimțul comun, mai degrabă.

      Reply
  4. Titus L

    Pentru ca e totusi un blog, am gasit fraza asta foarte succinta pe Wikipedia:

    Ideea lui Keynes este foarte simplă: „Dacă populaţia nu găseşte de lucru şi nu este bine plătită, nu ne putem aştepta ca puterea de cumpărare să crească.”

    Deci, care e problema cu statul keynesian? Pana acum a fost OK, brusc nu mai este? Asta e ca la medicina, algocalminul a fost foarte bun 50 de ani (da, e din perioada interbelica!), brusc provoaca nu stiu ce… din cauza ca nu ia lumea ibruprofen suficient sa-si faca targetul alte companii.

    Reply
    1. Ivan Zubeldian

      @Titus: duceți ideea simplă mai departe: Atunci statul trebuie să le dea de lucru. De unde bani să le dea de lucru? Din taxe. Adică, luăm banii celor care au de lucru și lucrează, ca să dăm de lucru celor care nu lucrează. Stimulăm consumul, economia crește. Briliant, vorba lui Mutu! Problema e alta. Ca să administreze banii ăștia, statul angajează birocrați. Pe care îi plătește din aceiași bani. Așa că ajung mai puțini bani la cei carora statul s-a angajat să le dea de lucru în primă instanță. Situație în care statul mai inventează taxe noi sau crește niște taxe vechi. Dar cum sunt mai mulți bani de administrat, trebuie angajați mai mulți birocrați. Care trebuie plătiți. Din aceiași bani, evident. Și uite-așa, în loc de briliantul stat Keynesian, toată lumea s-a trezit cu statul Kafkian. Și Obama, și Cameron, și Orban, și Sarkozy, dar și noi, care aflăm cu surpriză cum își dau prime secrete ștabii din MAI în timp ce toate cheltuielile se reduc. Coloneii ăia nesimțiți din MAI reprezintă perfect statul Keynesian. Mai bine zis, realitatea lui de pe teren, nu din cărți.

      Reply
  5. Adrian R.

    Pina si pe Blogary lumea se inghesuie sa faca misto de Crin, dar numai citeva comentarii la o tema mult mai importanta/serioasa: prestatia partidelor politice in general si a PDL in special (care, pina la viitoarele alegeri din 2012, ne va fi mincat 8 ani din viata).

    Reply
  6. marinica unghianu

    singura terapie de soc pe care o poate aplica pdl este seppuku. partidul este insusi sistemul impotriva caruia ii ceri sa lupte, cu feudali laici si clerici, cu o functionarime de tip tarist.

    Reply
  7. Ego

    @florina

    Ai dreptate. În politică asta contează: golurile, nulităţile, vidul (de idei), găurile (în buget), scurgerile (de informaţii), sifoanele (evident!) etc.

    Reply
  8. Florina

    Singura şansă căreia i se dă un şut atît de puternic încît să prindă mingea cei din tribune. Ca şi în fotbal, şi în politică golurile contează.

    Reply
  9. Ego

    Trist de lucidă analiză. La fel cum a fost trist să-l aud pe Boc în ultimele săptămâni discutând despre creşterea economică. Iar binomul Blaga-Boc e deprimant de-a dreptul (Toader e cantitate neglijabilă, cu tot cu pipă). Nu mai cred că acest partid trist mă (ne) poate înveseli. Dar nici dispariţia sa nu mi-o doresc. Iar tineretul pdlist arată ca ăia respinşi de juriu la Românii au talent. Sunt complet pe lângă dar perfect convinşi că viitorul le aparţine şi se cred verticali pentru că nu au nicio înclinaţie. Iarăşi trist.

    Dar şi fără PDL o să fie trist. Aseară am tradus o telegramă Wikileaks şi mi-am reamintit cât de aproape am fost de groapă (we the people) în timpul suspendării lui Băsescu.

    Sper că mi se permite să dau linkul: http://cosminmaricari.blogspot.com/2011/04/avem-a
    Dacă se consideră că e off-topic sau reclamă, o să rog un admin să şteargă linkul în faza de moderare. Mersi.

    Reply
  10. Adrian R.

    Sa fim seriosi: sa faca PDL in 2011 ceea ce n-a facut in 2009-2010 ?

    "Dar mă tem că noi n-o vom vedea niciodată." Asa este, NICIODATA nu vom avea o clasa politica responsabila.

    Nici cu Basescu in locul lui Boc n-ar face mult mai mult. Tot un joc de glezne, poate ceva mai alert, dar tot cu frica de consecinte electorale.

    Daca n-a facut-o in 2009 (alegeri prezidentiale, coalitia cu PSD) si nici in primele luni din 2010 (fara PSD) n-o va face nici in 2011 (cu gindul la 2012).

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.