Crin Antonescu, precizia ratarii

Mai 2009. Antonescu e ales președinte PNL și devine candidat prezidențial al partidului.

La putere e o supermajoritate, PDL-PSD, de peste 70%. Adică FSN. Adică stînga. Președintele aparține tot supermajorității. PNL e principalul partid de opoziție.

Criză economică de amploare. Scade consumul, scad investițiile, scade drastic nivelul de trai. Sistemul privat e în genunchi. Falimente, concedieri, afaceri create în ani sau zeci de ani dispar în cîteva luni. Credite neplătite, case pierdute, proiecte rămase în paragină, familii în pragul disperării. Anul 2009 e anul cel mai greu al crizei, mai greu decît 2010. Firmele care nu-și închid porțile, reduc salariile angajaților sau fac concedieri.

Guvernul Boc nu e un prieten al sistemului privat, ba dimpotrivă. E incapabil să reacționeze. În disperare, introduce taxe și caută tot felul de improvizații contabile pentru a mai suge ceva de la sistemul privat pentru buget.

Antonescu are oportunități cît n-au alții în șapte vieți. Poate transforma în PNL în principalul partid al dreptei, el poate deveni liderul dreptei, indiferent cine cîștigă prezidențialele din 2009. Ia decizia ca la campania pentru prezidențiale și, mai ales, între cele două tururi, să joace cu Geoană. Apoi în 2010 continuă apropierea de PSD. Se blochează în obsesia bolnăvicioasă pentru Băsescu. Se lasă îmbrățișat pînă la sufocare. În ianuarie 2011 capitulează total și își vinde partidul PSD-ului. Participă la o tentativă de lovitură de stat, devine antieuropean și antiamerican, se joacă de-a Vadimul, apoi face cadou puterea PSD-ului. După care este scuipat afară de la putere, împreună cu PNL, de către Ponta și pesediști. În loc să joace cu gîndul și grija la electoratul uselist, acceptă să devină un nimeni în no man’s land și să cedeze întreg electoratul uselist PSD-ului. A ratat șansa de a se poziționa ca lider al dreptei și ca alternativă la Băsescu și PSD, a ratat șansa de a poziționa PNL și a-i întări identitatea politică, apoi a ratat șansa de a folosi uselismul în favoarea sa, Bum, bum, bum, bum. Antonescu ratează cu o precizie de lunetist absolut totul. Ratarea lui atinge perfecțiunea.

Geoană s-a făcut de rîs cu țopăitul în seara de 6 decembrie, însă cel care a ratat totul, adevăratul învins ridicol, cel mai prost politician postdecembrist, nu e Geoană. E Crin Antonescu.

Televiziunile, autismul politic si lupta impotriva lui Ponta

”Trebuie să-l atacăm pe Ponta pe partea de corupție! Ba nu, trebuie să zicem ceva de iresponsabilitatea lui. Mai bine, cred că ar trebui să ne luăm de fața lui de puțoi neterminat și incert sexual! Greșiți, domnilor, ar trebui să zicem că e omul rușilor și că l-a împins pe Panait de la balcon! Ar trebui să-l atacăm pe creșterea fiscalității! Oricum, ar trebui să zicem și ceva de pensii mici și medicamente scumpe!”

Cred că nu e cetățean implicat politic de partea opoziției care să nu aibă o strategie de atac la Ponta, o temă, un plan de comunicare. Dar care sînt canalele de comunicare prin care aceste mesaje ajung la alegători? Și cine sînt purtătorii de mesaj?

Canale de comunicare:

  1. Media clasice – B1 și Realitatea TV sînt canale ocupate de gruparea Băsescu-Udrea și lipsite de credibilitate la publicul larg, se adresează doar nucleului dur al alegătorilor opoziției, alegători care oricum nu votau Ponta și PSD. Nu avem presă independentă, cu sex appeal și acces la mediile neimplicate politic care să dea mesaje politice credibile și accesibile (accesbil, în ciuda a ceea ce cred politicieni și intelectualii lor din dotare, nu e sinonim cu ”pentru proști”. Accesibil e un mesaj suficient de relevant și inteligent încît să stîrnească interesul, să fie înțeles și să convingă. B1 și EVZ sînt organe de propagandă  de partid, eficiente în lupta din interiorul opoziției pentru voturile nucleului dur, dar cu eficiență zero în rest. Opoziția și-a făcut televiziune și ziare pe stil autist, ca să-și facă campanie în interiorul nucleului său dur, pentru bătăliile interne sau fratricide, sau pur și simplu pentru orgoliul personal și uzul propriului cult al personalității. În acest moment ambele sînt în slujba unui cuplu politic, nici măcar partid (PMP nu exista la aceste două organe de presă înainte să ajungă acolo Udrea) și utilitatea lor se reduce la promovarea cuplului politic în detrimentul altor reprezentanți ai opoziției. În afara nucleului dur, efectul lor e mai degrabă negativ, arată publicului larg că opoziția nu e mai brează decît puterea și folosește aceleași metode de propagandă și televiziuni în oglindă. B1 anulează critica la A3. După o emisiune cu Turcescu și Udrea, după o emisiune cu Gâdea și Ponta, nu-i mai trebuie nimănui politică. Doar o pungă în care să vomite (cele două televiziuni ar trebui să pună la dispoziție telespectatorilor neavizați astfel de pungi).
  2. Internet – aici se duce adevăratul război, însă acoperirea pe care o are internetul e destul de scăzută (pînă în 10%). Și aici s-au format insule ale autismului politic și, dincolo de publicurile deja convinse, de nucleele dure ale taberelor politice, la publicul larg, neinteresat de politică, nu ajung decît mesaje cu grad extrem de ridicat de părtinire, potrivite doar pentru nucleele dure. În 2004 ”guerrilla digitală” a avut impact tocmai la acei neimplicați politic (din 1998 pînă în 2004 nu m-a interesat politica – abia dacă știam cine e președinte și cine premier, nu urmăream politică la televizor, nu citeam ziare, nu urmăream politică pe net – însă guerrilla digitală cred că o știu și azi pe dinafară). Mesajele care circulă acum, de la editoriale savante la fotoșopuri, sînt extrem de agresive și nu fac decît să îndepărteze pe cei din afara nucleelor dure, pe așa-ziși indeciși. Lumea cleios-cenușie, populată cu zombie politici cu spume la gură îndepărtează privitorii de pe margine.
  3. Mouth to mouth – doar mesajele puternice, relevante și convingătoare circulă mouth-to-mouth. Pentru asta, susținătorii unei anumiți idei sau grupări și care fac prozelitism trebuie să fie convinși și să aibă argumente. Doar mesajul ”binele cel mai mare” se pretează pentru prozelitism. Mesajul ”răul cel mai mic” are efect zero, fiindcă nu circulă. Prozelitism facem față de cei apropiați, față de rude, prieteni, colegi de muncă, cunoscuți. Ne punem credibilitatea în joc. Oamenii simpli care transmit mesajele mouth-to-mouth nu sînt nici polticieni, nici actori, nu au talentul prefăcătoriei, nu au forța de a transmite convingător mesaje în care nu cred. Trebuie să fie ei înșiși convinși înainte de a transmite aceste mesaje.
  4. Afișaj public – aici multe nu sînt de spus. Afișajul public costă, are credibilitate scăzută și e valabil doar pe timpul campaniei electorale.

Purtători de mesaj:

Aceiași lideri politici care au condus România și actualele partide de opoziție timp de aproape zece ani. La conducerea partidelor ”dreptei„ schimbările sînt nesemnificative. Băsescu, Udrea, Blaga, Macovei, Antonescu și ceilalți lideri de eșalon unu sau chiar eșalon doi au credibilitate zero sau chiar negativă la publicul larg, la așa-ziși indeciși sau neimplicați. Se pot lupta între ei pentru voturile nucleului lor dur (și asta și fac), însă nu pot spera să convingă pe cineva din afara acestui nucleu dur. Nici măcar nucleul dur nu mai reușesc să-l convingă.

Opoziția e cuțitul fără lamă căruia îi lipsește doar mînerul. Nu are purtători de mesaj credibili, nu are mesaje credibile și relevante, nu are canale de comunicare. Iar pentru a învinge PSD-ul și pe Ponta trebuie să ai purtători de mesaj credibili, mesaje credibile și relevante, canale de comunicare. Dacă mîine apar vreo zece-cincisprezece lideri de opoziție credibili, de care lumea să nu se fi plictisit, necompromiși în ochii publicului, nearondați unei mici secte uzate și detestate de public, dacă mîine apar zece mesaje puternice și relevante pentru marele public, care să miște oamenii și să le schimbe viața, dacă mîine apar cîteva sute de jurnaliști, două-trei televiziuni nearondate unei mici secte, cîteva zeci de ziare și site-uri, cîteva sute de mii de militanți și cîteva zeci de milioane de euro, Ponta poate fi învins. Dacă nu, nu.

Liderii ”dreptei” dupa 2014

Prezidențialele ca prezidențialele, însă dreapta  are altă problemă, mult mai gravă. Nu are lideri după 2014. Nu are lideri care să o conducă la alegerile din 2016. Nu are  lideri din care să se aleagă un contracandidat pentru Ponta în 2019. Uitați-vă la liderii partidelor ”de dreapta”. Uitați-vă la PNL, PDL sau PMP. Uitați-vă la eșalonul doi. Uitați-vă la tinerii din aceste partide. Vor apărea ei, veți spune. Așa cum au apărut și în ultimii zece ani? După zece ani de asiduă construcție politică, doctrinară și intelectuală, liderii dreptei sînt Antonescu, Blaga și Udrea. Credeți că următorii doi ani sau cinci ani (atît mai e pînă la următoarele prezidențiale) vor aduce minuni?

Iohannis nu candideaza la presedintie

Cel puțin așa a declarat ieri. În condițiile în care candidatul PNL e Crin Antonescu, nici nu putea declara altceva. Ar fi fost cel puțin ciudat ca prim vicepreședintele partidului să declare că ia în calcul candidatura la prezidențiale cînd președintele partidului e candidatul oficial la prezidențiale. Vom vedea abia după 25 mai dacă Iohannis va candidat sau nu la prezidențiale.

Oricum, nu mi-aș pune mari speranțe în Iohannis. Personajul e o lichea care gîndește încet și prost. Și care vorbește și mai prost. E greu de crezut că va rezista unei campanii electorale. Nici ascuns nu poți să-l ții, ca să păstrezi intact mitul, fiindcă stă mai prost în sondaje decît Ponta, el e challengerul și el trebuie să iasă la atac, să cîștige puncte electorale. Dacă îl ții ascuns nu pierzi prea mult puncte electorale, dar nici nu cîștigi. Nu rezolvi nimic dacă rămîi la 47-48%.

Mafia USL. Vlasov ameninta familia sefului interimar al Camerei de Comert

Mihail Vlasov, către şeful interimar al Camerei de Comerţ: „Nu e bine ce faci, nu aş vrea să sufere şi copiii altora”

Acum cîteva zile Sebastian Ghiță îl amenința cu moartea pe Robert Negoiță. Cu ceva timp în urmă un prefect PSD tocmea asasiniți plătiți pentru denințătorii lui. Mafia românească a fost pașnică pînă cînd s-a văzut încolțită. Dacă nu sînt puși cu botul pe labe acum, vor duce crima organizată la un alt nivel, în stil italian.

Elena Udrea, singurul candidat de anvergura lui Ponta

Elena Udrea:

Pentru alegeri vom merge cu cel care are capacitatea să adune electoratul în jurul lui, cel care poate să se bată cu Victor Ponta în mod credibil, pentru că la domnul Ponta nu argumentele sunt armele în competiție, ci scandalul. Deci, vedeți zilele acestea că bătălia este una a vorbelor, și nu a faptelor și trebuie un candidat care să poată lupta cu Victor Ponta pe terenul lui, în mocirlă, acolo unde se duce bătălia astăzi din cauza domnului Victor Ponta și să-l învingă cu armele lui. Aștept pe cineva care să ducă bătălia în stilul domnului Victor Ponta și să-l și bată pe acesta. Eu mă pot pregăti pentru asta. Vă spuneam că noi ne pregătim cu cei mai buni. Până în momentul acesta cred că este evident că Victor Ponta și PSD se bat doar cu doi oameni, cu Traian Băsescu și cu mine.

În momentul în care accepți lupta pe terenul și armele alese de adversar, deja ai pierdut.

Declarația pare o stupiditate fără margini. Dar nu e. Pe Elena Udrea n-a luat-o gura pe dinainte. Mesajul e unul premeditat. Echipa de campanie a Elenei Udrea și-a dat seama că nu poate face din ea ceea ce nu e. Și-a dat seama că nu se poate contracara imaginea Elenei Udrea de politician de aceeași factură cu Ponta, de pe centura politicii. Astfel, și-a construit un nou mesaj mult mai credibil, care circulă deja de cîteva zile: ”Elena Udrea are stomac să se lupte cu Ponta de la egal la egal, fiindcă e la fel ca el.” Au transformat o critică la adresa Elenei Udrea într-un atu. Da, e coruptă, nu crede în nimic, e magalagioaică, e piți, dar ca să lupți împotriva lui Ponta ai nevoie de astfel de personaje care sînt dispuse să intre în mocirla lui și să se bată cu el. Nu cu fandosiți poți lupta împotriva lui Ponta, ci tot cu d-ăștia ca el. Și se contracarează și informațiile despre prietenia și legăturile de afaceri între Ponta și Udrea. ”Da, domle, au fost pe felie, dar tocmai de aia poate să-l bată, că-l cunoaște bine și vine din aceeași lume.”

Lupta pe terenul adversarului și cu armele lui e o luptă pierdută din start. Ca să nu mai spunem că Udrea nu e de aceeași factură cu Ponta. Să fim serioși. Oricît de proastă ar fi părerea noastră despre Ponta, oricît l-am detesta, nu-l putem pune totuși pe aceeași treaptă cu un personaj ca Udrea. Nu se pune problema ca Udrea să se coboare în mocirla lui Ponta, ci eventual să se ridice cîteva nivele din mocirla ei în mocirla lui Ponta. Totuși, mocirla lui Ponta, așa mocirlă cum e ea, e mult mai bine mobilată intelectual și politic decît mocirla Elenei Udrea.

Revenind la mesajele echipei de campanie din spatele cuplului Băsescu-Udrea, notăm și acest mesaj: aceeași teapă cu Ponta. Elena Udrea nu numai că e singura care are curaj, susținerea lui Băsescu, notorietate, talent mediatic, susținere de partid, dar mînuiește cu aceeași dexteritate armele mocirloase ale lui Ponta. MRU, Iohannis și Predoiu sînt niște molîi leșinați și fandosiți, care nu au curajul și talentul de a se lua la harță cu Ponta, pe terenul lui.

Nu vor încerca să facă din ea ceea ce nu e. Vom vedea o campanie de tip ”Bianca Drăgușanu” sau ”Monica Columbeanu”, cu certuri aranjate, cu scandaluri regizate, cu happeninguri de tabloid, cu mondenități și păruială.

Avioane, frate

Rogozin, nepoate

Dmitry Rogozin este vicepremier în guvernul Federaţiei Ruse, responsabil cu industria de armament, dar şi un mare specialist în aeronautică şi cosmos. Domenii pentru care îl recomandă studiile din comunism: jurnalism, economie. Ulterior, doctorat în filozofie. Pe partea de cosmos, presa moscovită l-a identificat drept coordonatorul programului prin care Rusia va coloniza Luna pînă în 2030, înaintea principalilor adversari strategici, China şi India. America nu mai contează: Obama a desfiinţat programul prin care NASA urma să revină pe Astrul Nopţii pînă în 2020. Bravo Barace, fără tine, ruşii ce s-ar face? Dar să nu divagăm. Născut în 1963, Dmitry a ştiut să îmbine activitatea profesională cu politica, intrînd, din 1993, în partidul naţionalist al generalului Lebed, dacă nu l-aţi uitat. Exact, a comandat Armata a 14-a din Transnistria. Cînd Lebed a picat cu elicopterul în 2002, murind, Rogozin a venit copreşedinte la partid, decolînd în cariera parlamentară şi guvernamentală.

Spirit multilateral, a făcut performanţă şi în diplomaţie, inclusiv ca ambasador al Rusiei la NATO. S-a impus rapid prin stilul nonconformist, relaxat. Insultele savuroase lansate în 2008 vizavi de varianta aderării la NATO a Ucrainei şi-a Georgiei au făcut, de pildă, furori. Un înalt reprezentat ucrainean mărturisea, atunci, că nu ştie dacă Rogozin vorbeşte în argou sau direct în limbajul apreciatelor organizaţii mafiote ruseşti. Dmitry aminteşte, astfel, de Guy Ritchie, regizorul. Care se dădea mafiot că să facă şi el o treabă. A făcut-o: l-a înfiat Madonna, sau l-a luat de nevastă,  pînă i-a ieşit pe nas. Dar iar să nu divagăm. Reţinîndu-i aplecarea către limbajul de cocalar, ajungem şi pe partea de avioane a personalităţii lui Rogozin. Într-un moment cînd avioanele domină gîndirea politică, vezi Ponta sau Udrea, vicepremierul ţării prietene şi, în curînd, vecine n-avea cum sta deoparte. Supărat că România, în baza sancţiunilor NATO, nu l-a lăsat să zboare pe deasupra, Dmitry a declarat că data viitoare cînd mai are treabă în zona, vine cu un bombardier strategic Tu-160. Ceea ce naşte o serie de curiozităţi fireşti. Le enumerăm, diplomatic, în spiritul dialogului şi-al cooperării.

– Excelenţă, cu de care Tu-160 veniţi? Din ăla care zboară, sau din ăla care nu? Aparent, acest senzaţional ditamai supersonicul, lansat în 1981, cu geometrie variabilă, greutate maximă de peste 267 de tone şi viteză maximă Mach 2 şi ceva, a fost omologat de aviaţia militară rusească abia în 2005. Intervalul de douăzeci şi patru de ani a fost judicios folosit la remedierea unor mici neajunsuri, cum ar fi: motoare praf, aparatură de bord varză, piese de schimb canci. Remedierea nu a reuşit în totalitate nici pînă azi, dar s-ar putea finaliza, poate, prin 2019.

– Dacă e din ăla care zboară, cum zboară? Prin aer, aşa?

– Dacă Dumitru e Dmitry, Mitică e Miticov?

– Dacă nu zboară prin aer, zboară prin pămînt?

– Veniţi doar aşa, turistic, sau la bombardament?

– Merge asta: Miticov frate cu Bulov? Sau cu Bălănov şi Miaunov?

– Daţi bombe la toţi, sau numai pe listă?

– Doar la Bucureşti, sau mergeţi în circuit? Suceviţa, Moldoviţa, Herculane, Agapia, Văratec? Bran, Peleş? Pucioasa, Deltă?

– Frate cu Stanov şi Branov? Tîndalov şi Păcalov?

– Ce sistem de navigaţie folosiţi: Google Earth, Yahoo Maps sau scoateţi capul pe geam, la Mach 2, să adulmecaţi aroma de mici, cum făceau pionierii aviaţiei poştale cînd era ceaţă şi nu nimereau vizual Bucureştiul?

– Pe ceaţă zboară? Alea care zboară, normal.

– Cînd eraţi ambasador la NATO, ce-aţi aflat: NATO are rachete? Aer-aer, sol-aer, în genul acesta.

– Cînd zboară drept, Tu-160 bagă mai tare ca rachetele? Dar în curbe?

– Astea, F-15, F-16, F-18, alte F-uri, vă fac faţă? Tot avioane sînt, dar mai mici. Dau şi cu bombe, tot aşa, mai mici. De aproape, au tun cu tragere rapidă. În rest, rachete aer-aer. Cu ghidare prin radar.

– Cînd zburaţi pe sub radar, adică zburaţi prin pămînt, nu?

– Sînteţi pilot sau copilot? Pilotov sau copilotov?

– Dacă mergeţi după busolă, să nu păţiţi că în “Căpitan la 15 ani”, de le-a pus ăla un fier dedesubt, sau ceva, şi să ajungeţi la mama dracului, ca avionul malaezian.

– Tu-160 face şi punct fix în aer? Că ar fi păcat să nu vă vadă lumea că aţi fost. La Mach 2 n-are cînd să vă facă oamenii cu mîna, semne internaţionale.

– Noi avem un copilot foarte bun. Dacă-l luaţi, sigur găsiţi avionul malaezian.

– Pe Lună, tot cu Tu-160 mergeţi? Dacă plecaţi acum, pînă în 2030 ajungeţi neapărat.

– Sau măcar punct fix într-un deal?