Ucraina, incotro?

Rusia trebuie să aibă doar răbdare. Nu e nimic pierdut pentru ea. Chiar și în situația în care lucrurile merg ca pe roate, Ucraina nu intră în UE mai repede de 10-15 ani. Însă pînă intră, rușii nu au pierdut definitiv partida. Așa cum nu au pierdut nici în 2004. Abia după ce Ucraina va fi parte a Uniunii Europene, cu un stat de drept solid, cu justiție independentă, cînd va respecta principiile democratice, separația puterilor în stat, libertatea și proprietatea, abia atunci putem spune că Rusia a pierdut jocul definitiv, sau măcar pe termen lung.

Însă în 10-15 ani se pot întîmpla multe. UE poate renunța la extindere, poate intra în cine știe ce crize politice sau economice care să blocheze extinderea, sau chiar se poate transforma în altceva.

Nu mai vorbim de ce se va întîmpla pe scena politică internă a Ucrainei. Elita politică și economică e formată din mafioți, aventurieri și, în general, personaje care nu au nicio aplecare spre statul de drept, libertate, egalitate în fața legii, piață liberă etc. Nici măcar nu știm cine va cîștiga viitoarele alegeri. Și chiar dacă le vor cîștiga cei buni, orientați spre vest, nu știm cît de capabili vor fi să schimbe societatea ucraineană și să țină steagul sus. După încă un eșec politic și economic se va stinge iar entuziasmul și Ucraina va reveni în brațele Rusiei. Elita politică, administrativă și economică a Ucrainei va trebui să nu facă nicio greșeală majoră timp de cel puțin trei-patru legislaturi. Mai ales că la un moment dat se va lovi de șocul cultural al contactului cu Vestul și de pretențiile occidentale, care i se vor părea absurde și antiucrainiene. Unele dintre ele sînt într-adevăr absurde, însă, dincolo de derapajele corectitudinii politice și ale isteriilor egalitariste Occidentul are tradiție și experiență în stat de drept, piață liberă, libertate.

Nici situația economică nu ne îndeamnă la optimism. Statul ucrainean este captiv unei oligarhii de mafioți, populiști, comuniști și aventurieri, iar sărăcia nu face decît să vulnerabilizeze populația dependentă economic și administrativ în fața ofertelor extremismului și populismului.

Iar Uniunea Europeană n-are nevoie de o Ucraină instabilă, vulnerabilă la mișcări sociale violente, lovituri de stat, conflicte etnice și probleme la granițe.  Mai ales după eșecurile numite România, Bulgaria și chiar Ungaria. Rusia lui Putin, în schimb,  vrea o Ucraină întreagă, cu milioane de ruși și teritorii controlate de ruși, cu lideri politici și autorități conttolate de ruși. O astfel de Ucraină nu e de înghițit de către UE și poate oricînd fi destabilizată de ruși.

Nu cred că Rusia va forța acum ruperea Ucrainei. O Ucraină ruptă presupune un război de secesiune, costuri financiare, militare, diplomatice, politice care ar putea destabiliza chiar Rusia. La final rămîne în vest o Ucraină pierdută definitiv pentru ruși. Rușii ar face dintr-un eșec de etapă o retagere definitivă. Forța Rusiei în Ucraina nu stâtea într-un om. De ce ar renunța neprovocat la Ucraina de Vest? Rușilor le e suficientă o Polonie în coastă, n-o vor și pe a doua.

Orice s-ar întîmpla, unica șansă a Ucrainei e democratizarea, un stat de drept solid, justiție independentă, piață liberă, libertate. E teribil de greu, dar altă șansă n-are. Întorcîndu-se împotriva minorităților naționale, împotriva rușilor, maghiarilor, românilor, Ucraina face jocul Rusiei, își îndepărtează Uniunea Europeană, întregul Occident și vecinii. De tensiunile interetnice vor profita populiștii, aventurierii, oligarhii, pescuitorii în ape tulburi și totalitarismul și expansionismul rus, adică tocmai cei împotriva cărora s-a ridicat Euromaidanul, acelora care au îngropat pînă acum Ucraina în subdezvoltare, arbitrariu, corupție, violență și marginalizare.

Ucraina nu trebuie să se războiască cu Rusia, cu rusofonii sau cu etnicii ruși. Trebuie să se războiască cu exportul rus de totalitarism. Dacă Rusia ar fi o țară democratică, în care ar domni legea, libertatea, justiția, piața liberă, ar fi partenerul ideal al oricui și s-ar extinde prin seducție și forță economică. Nu rușii ca nație sînt problema ci sistemul politic pe care îl exportă.

Dacă Ucraina crede că luptă împotriva Rusiei alegînd iarăși oligarhia, arbitrariul, încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, corupția, injustiția și răzbunarea, nu face decît să se arunce în brațele Rusiei. Și încă o cădere ar fi prea mult chiar și pentru ucrainieni, cît de tari par ei.

Cea mai mare lovitură pe care Ucraina o poate da Rusiei lui Putin e să nu intre în jocul său și să nu accepte extremismele, populismele, arbitrariul și corupția. Doar acceptînd importul de democrație din Occident, așa cum e ea, cu tot balastul său de utopii, obsesie a controlului și nedreptăți, doar acceptînd regulile statului de drept, domnia legii, separația puterilor în stat, respectarea libertății individuale și proprietății, Ucraina poate scăpa din gheara Rusiei. Iar un succes al Ucrainei i-ar pune chiar și pe ruși pe gînduri.

Cu toate lașitățile, stîngăciile și exagerările Occidentului, sistemul este categoric mai bun. Și nu-l poți schimba sau salva decît din interior. Sau, mai bine spus, din exterior. Fiindcă, trebuie s-o spunem, ei sînt afară, noi înăuntru. Nu-ți place cum arată strada? Ți se pare că cei din afară greșesc? Și-au pierdut busola? Du-te și vorbește cu ei. Mda. Nu poți, fiindcă ești după gratii. Românii, ucrainienii, maghiarii, polonezii, bulgarii sau sîrbii nu pot schimba lumea de după gratiile totalitarismului.

Imaginați-vă două fețe înghesuite la o ferestruică de 30 pe 30 cu gratii, uitîndu-se dezaprobator și rîzînd de cei de afară.

Stirile zilei, linkuri si offtopice – 24 februarie 2014

foto: un partid

Zilnic vom avea linkuri politice și din lume adunate, de la noi și de aiurea.

15:49 – Doar 500 de membri fondatori pentru înființarea unui partid politic.Propunerea mea pentru schimbarea vieții politice
14:43 – Maria Grapini: Avem primul om care a zburat in cosmos. Mustim de cultura si de istorie

ȘTIRILE INTERNE (Blogary Evernote)

ȘTIRILE EXTERNE (Blogary Evernote)

 

Stirile zilei, linkuri si offtopice – 22 februarie 2014

foto: UE semnalizează

Zilnic vom avea linkuri politice și din lume adunate, de la noi și de aiurea.

18:16 – American media blindsided by violence in Kyiv, Ukraine
18:02 – Ukrainians Are Having a Delightful Day at the Abandoned Presidential Palace
10:50 – Cops arrest jogging woman because she couldn’t hear them

ȘTIRILE INTERNE (Blogary Evernote)

ȘTIRILE EXTERNE (Blogary Evernote)

 

Stirile zilei, linkuri si offtopice – 21 februarie 2014

foto: decembrie 1989

Zilnic vom avea linkuri politice și din lume adunate, de la noi și de aiurea.

18:04 – Polish minister tells Ukraine protest leader: Back deal or die
16:07 – WhatsApp deal shows you don’t have to be good to make money, you just have to undercut Facebook
14:52 – Ponta: Nu ştiam că Antonescu s-a întâlnit cu Băsescu. Eu nu m-am întâlnit niciodată fără să îl anunţ
00:04 – Having a wife and child at age 23 is now an “alternative lifestyle,” according to NBC

ȘTIRILE INTERNE (Blogary Evernote)

ȘTIRILE EXTERNE (Blogary Evernote)

Oameni care mor pentru tara lor

Ce chestie

Nu vor ceda. Nu vor abandona. Nu vor capitula. Rezistă de peste trei luni. Au rezistat frigului cumplit, bastoanelor şi gazelor lacrimogene. Acum, cînd zboară gloanţele şi cadavrele se adună morman, cînd e clar că dacă nu înving, îi aşteaptă anihilarea, nu mai au nici un motiv să dea bir cu fugiţii. “Libertate, te iubim, ori învingem, ori murim”. Cum ar veni. Şi iată, mor. Sînt în război, iar războiul lor este de eliberare. Ceea ce ziariştii, diplomaţii şi liderii politici vestici refuză să spună, lor le este cît se poate de clar: nu mai vor cu ruşii peste ei. Nu mai vor să fie sclavii Rusiei. Nu mai vor. Destul. Vor ţara lor. Fiindcă e ţara lor. Vor Ucraina liberă.

După cel puţin 25 de morţi marţi spre miercuri, după încă pe atîţia miercuri spre joi, împuşcaţi, mai nou, la meserie, în organele vitale, de lunetişti, Piaţa Independenţei din Kiev tot nu s-a golit. Ei tot n-au fugit, n-au cedat, n-au capitulat. Deşi destui corespondenţi străini cîntau prohodul luptei lor, după primul masacru, ei luptă în continuare. Care e soluţia au spus-o de la început: demisia preşedintelui Yanukovici, omul Rusiei. Alegeri anticipate, imediat. Nu doar demisia guvernului sau dizolvarea parlamentului. Demisia liderului înscăunat de Moscova. Care a oprit asocierea cu Uniunea Europeană şi a întors ţara spre Rusia lui Putin. Vor demisia şefului grupării infracţionale de ocupaţie colonială. Între timp, a grupării criminale de ocupaţie colonială.

Gruparea criminală trage cu muniţie de război, vorbind de terorişti şi de fascişti. Aaaa, daaaa, sigur că daaaa! Binecunoscuţii terorişti, de care ne-a salvat Iliescul, cu Frontul Salvării Naţionale. N-am aflat cine au fost teroriştii. Binecunoscuţii fascişti, de care ne-a scăpat tot Iliescul, aducînd minerii, ca să refacă spaţiile verzi din Piaţa Universităţii. Nici despre ei n-am aflat cine au fost. Dar bine că ne-a salvat Iliescul, de anarhie, de vidul de putere. Despre fascişti vorbeşte şi inegalabilul Maduro, în Venezuela socialistă, trăgînd în răsculaţi. Dacă s-au răsculat, ce-ar putea fi altceva decît fascişti, marionete ale imperialismului occidental? Extraordinar cum tovarăşii de drum ai secerii şi ai ciocanului, mai vechi sau mai noi, dau mereu, în drumul lor spre progres, doar de terorişti şi de fascişti. Alţi adversari nu găsesc, sărmanii.

În Ucraina n-ar fi nici un vid de putere. Există o alianţă de trei partide, capabilă să preia ţara, cu lideri cunoscuţi, cu priză la public. Iar teroriştii şi fasciştii sînt ucrainenii care s-au săturat de Rusia. Şi luptă cum pot, pentru libertatea lor. Yanukovici l-a demis pe ministrul apărării. Primarul din Kiev a demisionat din “Partidul Regiunilor”, al lui Yanukovici, declarîndu-se independent. Puterea prezidenţială dă ceva semne de surpare. Greu de înţeles pentru unii, dar nici muniţia de război nu-i opreşte pe răsculaţi. Nenorociţii. Ce le lipseşte, în fond? De ce nu vor cu Rusia? De ce vor, în schimb, cu UE? Cu Vestul, nu cu Estul? De-aia. Fiindcă în Vest e mai bine. Se mai şi trăieşte, nu doar se supravieţuieşte.

Dar, în primul rînd, răsculaţii vor ţara lor. Să decidă ei, singuri, încotro se îndreaptă. Vestul, desigur, nu se repede să-i ajute. UE trimite miniştri de externe, propune sancţiuni. Vax. Americanii, ce-i drept, lucrează în culise, dar nu se ştie cît de eficient. Decizia e, oricum, la Putin. În criză de timp, Yanukovici are, încă, la dispoziţie şi varianta băii de sînge naţionale, şi varianta desprinderii părţii de est si sud, rusofone, a ţării, după modelul Transnistria, de pildă. Nu va face nimic, însă, fără ordin de la Kremlin. Mai degajat de problemele olimpice, acum că Rusia şi-a luat-o la hochei, întîi de la SUA, apoi de la Finlanda, Vladimir Vladimirovici are de ales. Vrea război colonial în ditamai ţara, Ucraina, cu consecinţe internaţionale cataclismice, dată fiind vecinătatea cu zona UE şi, mai ales, cu NATO, sau alege jocul pe termen lung? Ce va face Putin, ştiind foarte bine că, în Ucraina, nu teroriştii şi fasciştii sînt problema lui, ci ucrainenii care se bat pentru libertate? Nu mai vor să fie colonie. Şi nici gloanţele lunetiştilor nu-i mai sperie. Mor, pentru ca ţara lor să fie a lor. Ce chestie, nu?

Stirile zilei, linkuri si offtopice – 20 februarie 2014

foto: un prim pas înainte a fost făcut

Zilnic vom avea linkuri politice și din lume adunate, de la noi și de aiurea.

O cheamă Yulia, e masterandă în literatură și se află în piață împreună cu soțul și cu mama ei, care e medic.

20:56 – Apel de solidaritate cu Ucraina
09:44 – Why Is Nobody Saying The Obvious: Putin Destabilized Ukraine

ȘTIRILE INTERNE (Blogary Evernote)

ȘTIRILE EXTERNE (Blogary Evernote)

Stirile zilei, linkuri si offtopice – 19 februarie 2014

foto: la noi e mult mai simplu, nu e nevoie să murim arși, călcați de tancuri sau împușcați pe străzi. E suficient să fim puțin atenți la ce se întîmplă în jurul nostru și să căutăm adevărul.

Zilnic vom avea linkuri politice și din lume adunate, de la noi și de aiurea.

ȘTIRILE INTERNE (Blogary Evernote)

ȘTIRILE EXTERNE (Blogary Evernote)

03:23 – Krauthammer on protests in Kiev: Where is Obama? The stakes could not be higher…
00:49 – These Are Not Scenes Out of a Movie — This is Ukraine Right Now

Teoria lantului fara bila, a celulei cu gemulet sau a raului mai mic

Uitați-vă bine la ce se întîmplă acum în Ucraina.

Cei douăzeci de ani de slăbiciune și derută din partea Rusiei s-au terminat. Rusia redevine o mare putere, expansionistă, agresivă, totalitară. Vorba lui Alexandru Hâncu, fie-vă frică! Și treziți-vă. Ucraina e vecina noastră și a Moldovei, nu e în Oceania. Următorii pe listă sîntem noi și polonezii. Iar noi sîntem înconjurați de prăzi ușoare ale Rusiei, ca Bulgaria sau Serbia, că Marea Neagră aproape au rezolvat-o. Și pe unguri i-au rezolvat. Îi tranșază acum pe ucrainieni, iar Moldova e pac pac, o nimica toată.

Sîntem într-un moment de cumpănă a istoriei și trebuie să înfigem bine picioarele în pămînt, că n-o să fie deloc ușor.

Avem nevoie, mai mult ca niciodată, de lideri curajoși, cu caracter puternic, consecvenți, patrioți, cu rădăcini istorice și intelectuale bine înfipte în tradiția democrației occidentale și luptei românilor pentru libertate și democrație din secolele XIX și XX. Avem nevoie de lideri care să știe unde mergem și, mai ales, care să știe de unde venim. Avem nevoie de lideri care să creadă și care să lupte pînă la ultima picătură de energie pentru ceea ce cred. Avem nevoie de lideri care să nu-și schimbe credințele și părerile despre lume și viață de două ori pe zi sau de cinci ori pe an. Avem nevoie de lideri politici cu convingeri puternice și patrioți. Nu trebuie să fie îngeri, trebuie să înfigă bine picioarele în pămînt, să mîrîie și să-și arate colții la dușman.

Avem nevoie de ei la Cotroceni, la Palatul Victoria, la Parlament, la Strasbourg. Avem nevoie de ei să susțină cauza României, cu forță și convingere aici, în fața românilor, și în fața cancelariilor occidentale.

Teoria răului mai mic pornește de la premisa că sîntem niște căcați leșinați care atîta merită și să zică mersi și pentru atîta.

Nu ne permitem epoca răului mai mic. Nu ne mai putem permite trădători, hoți sau lași. Altfel, vom avea ales între o gubernie soft și o gubernie hard, între o celulă cu zăbrele la ferăstruică și o celulă fără fereastră deloc. ”Ha, uite, lanțurile mele n-au bilă!” Etefleoșc. Și?

Astfel, Ponta și Antonescu ies amîndoi din discuție.

De fapt, în cazul lor nici nu poți vorbi de răul mai mic, fiindcă este extrem de greu spre imposibil să-ți dai seama care dintre ei e răul mai mic, Oricum, dacă unul dintre ei e totuși răul mai mic, diferența e atît de mică încît e complet irelevantă.  E ca și cum după trecerea glonțului prin țeastă ai muri instantaneu sau ai mai trăi patru secunde. Să fim serioși, patru secunde în plus de viață nu se pun.

Nu avem nevoie de șmecherași deciși să ne vîndă oricînd, oricui pe oricît, nu avem nevoie de mafioți care negociază prețul cu oareșce talent, nu avem nevoie de molîi care nu ridică capul din pămînt, prin ale căror vene curge apă și care se pișă pe ei cum ridică cineva un pic tonul la ei. Nu avem nevoie de lași, paralizați în tăceri interesate sau pur și simplu speriate. Nu avem nevoie de debili, de instabili psihic, de țăcăniți plecați pe cîmpii, urmăriți de paranoi și obsesii.

Nu mai sîntem în situația să ne putem permite hoți, trădători și lași.

Poate în alte situații istorice, mai fericite, mai calme și mai optimiste, ne putem descurca și cu hoți, mincinoși, trădători și lași. Din 1989 încoace trădătorii, lașii, hoții și mafioții pe de o parte nu au avut cui ne vinde, că rușii erau în corzi, pe de altă parte îi strîngea gheara americană de coițe și europenii visau expansiuni. Credeți că Iliescu nu ne-ar fi dat la ruși? Dealtfel, a și încercat, însă a căzut URSS-ul la doar cîteva săptămîni sau zile după ce ne vînduse. Fără intervenția Occidentului și azi tot de la țîța păroasă a Natașei sugeam laptele existențial, asta în timp ce Alioșa ne făcea necurățenii și perversiuni pe la spate. Așa cum ne-a mai făcut, dar nu mai ținem minte, că acum sîntem persecutați de aifoanele americane și de Bieber. Bine, bine, cu Bieber you have a point.

Teoria răului mai mic, a celulei cu gemuleț și a lanțului fără bilă nu funcționează în situația politică actuală. Trădătorii cu față de michimauși puberi, hoții amatori de chilipiruri, mafioții abili în negocieri, molîii cu apă în vine și limba tăiată, zărghiții cu pitici adormiți pe creiere și, în general, toată adunătura politică de la vîrf de acum, toți aceștia nu sînt soluția.

Nu confundați luciditatea cu renunțarea, nu confundați tăcerea cu inteligența, nu confundați lașitatea cu loialitatea.

Acum, mai mult ca niciodată, e nevoie de luptă, e nevoie să spunem tare ceea ce credem, mai mult ca niciodată acum e nevoie de lideri puternici, cu credință, caracter și curaj, care să-și cunoască istoria, tradițiile, limba, să-și iubească țara și să creadă în libertate, democrație și destinul occidental al României. Avem nevoie de inteligență, curaj, credință și patriotism. E mult? Nu, e minimumul necesar.

HA, HA, HAAAA!!!! ASA CEVA?!?!

Victorie măreaţă în fotbalul pe gheaţă

Fotbalul pe gheaţă e fără minge, cu patine în picioare, ciomege în mîini şi dinţi în mantinelă. Fantastic! Evident, există imense rivalităţi la sînge, nu doar ca figură de stil. De pildă, Statele Unite-Rusia. Că şi pe vremea URSS, sovieticii tot ruşi erau pentru americani. La Soci s-a scris o nouă pagină glorioasă din această epopee sportivă. Încărcată de adînci semnificaţii. O lungă perioada, Canada şi SUA, marile puteri ale hocheiului capitalist, Canada fiind şi inventatoarea acestui pasionant sport, n-au putut veni la Olimpiade cu cei mai buni jucători, fiindcă erau profesionişti, deci elemente declasate, corupte, ticăloase. Imaculatul sport olimpic era de amatori. Iar profesioniştii sovietici, fiind comunişti, erau amatori. Logic. Deci perfect echitabil.

Totuşi, chiar şi aşa, în 1980, la apogeul imperialismului sovietic, Olimpiada de iarnă găzduită de americani la Lake Placid (în sărăcie, prin comparaţie cu megalomania de la Soci), a prilejuit un eveniment epocal, incredibil, inimaginabil. Dar magnific. Americanii îi spun “Miracolul de pe gheaţă”. S-au făcut şi filme cu actori îndrăgiţi, Karl Malden şi Kurt Russell, despre eveniment. Pe bună dreptate. Ca impact psihologic şi mediatic, a fost un moment de cotitură în Războiul Rece. Care urma s-o cotească, masiv, în defavoarea Moscovei. Naţionala URSS, declarată “invincibilă”, era o maşină de hochei, cu tot ce are mai umanist termenul. Cetăţeni că Tretiak (portar, considerat cel mai bun din istorie, l-aţi văzut aprinzînd flacăra olimpică la Soci), Harlamov, Fetisov, Mihailov, Makarov, Krutov se distrau chiar şi cu echipe din NHL, liga profesionistă nord-americană. Şi erau doriţi, cu asiduitate, în NHL.

S-ar fi dus ca din puşcă, fireşte, să împuşte dolarul, cum s-ar fi dus şi Gicu Dobrin la Real Madrid, mai ales că aveau şi spaniolii ţuica lor. Dar, din aceleaşi motive, ţinînd de flamura roşie a Partidului, de înaltele idealuri ale comunismului, n-au putut lăsa secera şi ciocanul. Normal, tovarăşul Brejnev le-a trasat hocheiştilor misiunea de a-i călca pe gît, de a-i strivi ca pe năpîrci, în bîrlogul lor, pe imperialişti. În ultimul amical dinainte de Lake Placid, la ditamai Madison Square Garden din New York, selecţionata olimpică americană şi-a luat-o cu 10-3 de la “Maşina Roşie”, cum îşi alintă şi azi echipa fostul şi viitorul public sovietic. Invincibila URSS, campioană olimpică în serie, n-avea cum rata un nou titlu. Numai că antrenorul Herbert Paul Brooks, de la Universitatea Statului Minnesota, găsise cum. La meserie.

Cu o echipă olimpică de amatori şi jucători din echipe studenţeşti, “Herb” a bătut URSS în turneul pentru medalii, cu 4-3, după un meci uluitor. La hochei, pe bune (deşi din serialul SF “Dosarele X” aţi aflat că CIA aranjase tot). Învăţîndu-şi băieţii, pînă la epuizare, toate schemele, toate trucurile sovieticilor, studiate îndelung pe film, şi cum să le anihileze. Ca magnitudine, ar fi ca şi cum selecţionata studenţească de fotbal a României, condusă de Nea Mircea Lucescu, ar fi învins Spania în semifinala Campionatului Mondial din 2010. Americanii au cîştigat apoi aurul olimpic, batînd Finlanda in ultimul meci, dar puteau să-l şi piardă, nu mai conta. Victoria cu URSS a avut un impact uriaş, care a depăşit cu mult sportul. În Rusia, înfrîngerea de la Lake Placid continuă să fie considerată o traumă naţională.

Salt înainte 34 de ani. Cu Vladimir Putin în tribună, la Soci, “Maşina Roşie” şi-a luat-o iar de la SUA, total olimpic. De data aceasta, chiar acasă, pe pămîntul sfînt al patriei. Spre a înţelege enormitatea crosei peste gură încasate, simbolic, de Putin, e suficient să amintim că, în calitate de prim sportiv al ţării, agreabilul Vladimir a jucat ca preşedinte-atacant în naţionala Rusiei, la diferite meciuri de antrenament, înscriind şi goluri, la rugămintea colegilor hocheişti. Iar cum soarta ştie să le potrivească, Timothy Leif “T.J.” Oshie, băiatul care-a adus victoria americană, a trecut şi el prin Minnesota. Mare specialist în penaltiuri. A fost un meci, efectiv, cu de toate. Senzaţional. Între profesionişti sadea, cu toţi ruşii din NHL, în frunte cu Alex Ovecikin. Sigur, gazdele se plîng că li s-a anulat golul victoriei, pentru că poarta a fost mişcată, acuzîndu-l pe portarul american de gangsterism. Dar, după 2-2 şi prelungiri, au avut toate şansele să-i bată pe infamii yankey la penaltiuri. N-au fost în stare. Le-a stins lampa flăcăul T.J. Oshie, cu ultimul şut, printre picioarele portarului. După revoltătoarea ceremonie de deschidere, în care istoria a fost rescrisă cu nesimţire, trecînd peste ororile comunismului, cu băieţi şi fete dansînd zglobii rock’n roll în Moscova stalinistă, Putin şi-a luat-o rock’n roll chiar de la inventatorii genului. Rusia poate să iasă şi campioană olimpică, nu mai contează. Maladeţ!