Posts Tagged → DNA

DNA vs ”baba”

Am să contrazic părerea aproape unanimă (în presă și pe rețelele sociale) că ”baba” împreună cu tot alaiul ei sînt vinovați de cele întîmplate la DNA Ploiești zilele trecute.

Așadar, bunica Anei Maria Pătru, cercetată penal de DNA, este chemată, la cei 90 de ani ai săi, în calitate de martor. Chemată, deci nu exista posibilitatea deplasării procurorilor. Sau nu au avut timp (varianta acuzaților) să facă demersurile pentru a fi audiată acasă.

Problema, pentru mine, este că un om de această vîrstă, oriunde ar fi audiat, tot va trece peste o traumă, mai mare sau mai mică, funcție de nivelul fiecăruia de rezistență psihică la asemenea factori de stres.

Faptele sînt cele descrise în presă. Intervine o televiziune, care face din necaz un caz, ca de obicei, și amplifică scandalul pînă la insuportabil. De cealată parte, a celor incoruptibili, părerile sînt la fel de tranșante:

 

Bun, deci acestea au fost taberele, cu susținătorii lor, mai vehemenți sau nu. Fiecare îl considera pe celălalt, a cărui opinie era diferită, ori ca intransigent ca în anii 50 ai secolului trecut (cazul meu), ori că ține cu ”penalii”. Cale de nuanțe nu s-a mai găsit.

Să se facă justiție! Se striga din toate gurile cu pretenții. Și s-a făcut, pînă la urmă, justiție? Nu. Pentru că de bine ce au făcut tot hălimaiul bine știut deja, la final, la DNA, bătrîna s-a prevalat de dreptul la tăcere.

Așadar, cu ce s-a ales fiecare din părți? Familia Anei Maria Pătru, cu scandalul mediatic din care oricine care nu cunoaște (sau chiar care cunoaște) cazul poate să înțeleagă cît de nemernici sînt procurorii DNA, cum chinuie ei bătrîni de aproape 100 de ani. Cu vîlva care poate aduce, în cazul unei condamnări, măcar simpatia publică. Deloc de neglijat, de altfel, pentru cei care se întreabă cum ajunge PSD să crească în sondaje, pe măsură ce se dovedește mai corupt și mai catastrofal în ale guvernării.

Cu ce s-au ales procurorii DNA? Cu nimic, cu absolut nimic. Și atunci, de ce să mai faci un asemenea tărăboi cînd șansele să nu te alegi cu ceva sînt maxime? De ce să te expui așa mediatic cînd legal, ”babei” nu ai ce îi face și nu este nici o perioadă fastă pentru instituție? Putea fi evitat scandalul? Părerea mea, om fără studii juridice, este că da. Că acolo nu lucrează niște mașinării care execută ceea ce au fost programate, ci niște oameni care mai și gîndesc. De ce să lași o impresie falsă, a unor neoameni care torturează bătrîni și copii, a unei structuri totalitare, care aduce aminte de vremurile cele mai negre din istoria românească, anii 50?

Nu pot răspunde eu la această întrebare. Dacă legea prevede în mod expres chiar și prevalarea bătrînei de dreptul la tăcere, atunci lucrurile au fost aranjate atît de prost, încît a cîștigat celălalt. Dacă legea nu prevede așa ceva, cum poți să nu te gîndești tu, procuror, că poți declanșa un asemenea scandal, cu toate consecințele care pot decurge din asta? De ce să faci așa ceva, cui folosește?

În ambele situații, poziția DNA îmi pare mult deficitară, incapabilă să gestioneze o situație simplă și ca atare, cu tendințe auto-distructive. DNA nu are dușmani mai mari decît ea însăși, în cazul acesta și, din nefericire, nu numai în acesta. În oricare situație, DNA a gestionat prost o situație. Și de aici, adevăr și fabulație se pot amesteca într-un conținut toxic pentru DNA. Pînă la atacurile PSD împotriva justiției, să luăm aminte:

”Orice împărație dezbinată împotriva ei însăși este pustiită; și orice cetate sau casă dezbinată împotriva ei insăși nu poate dăinui.” Matei 12:25

Dincolo de războiul stelelor. De pe epoleți.

Zilele trecute, șefa DNA a acordat un interviu pentru Europa FM, lui Moise Guran. Apoi, coaliția PSD – ALDE a reclamat DNA la CCR. DNA a sesizat CSM în privința ministrului Justiției, Tudorel Toader, premierul Tudose dorește să sesizeze CCR în privința DNA și așa mai departe. DNA este în război cu toată lumea, mai puțin cu președintele Iohannis și cu ramura cea bună și vigilentă a societății românești, activiștii civici.

Domnul Cioloș, lumina și speranța hipsterimii, iese decisiv la atac cerînd nici mai mult, nici mai puțin decît reforma clasei politice românești. Acum! Și tocmai el, care nu a candidat la ultimele alegeri parlamentare, adică nu a dat ochi și mînă cu presupusul său electorat. Din tot ce a spus doamna Kovesi în interviul pomenit mai sus, lumea a reacționat numai la masonerie și apartenența unui procuror la organizație. Ca și cum asta ar fi ajuns anticorupția la noi, un fel de mișcare secretă.

Dar poate că ceva adevăr este în ce spun mai sus, din moment ce Dan Andronic publică, în deplinătatea facultăților mintale, mă gîndesc, dovada. Documentul care arată că în noaptea alegerilor din 2009, Kovesi s-a aflat în casa lui Oprea.

USR zburdă vesel în Parlament și pe cîmpii, unde se împiedică de culesul de ciuperci, nereglementat public, oroare!

Președintele speră că avem o societate sănătoasă, nevăzînd decît justiție înaintea ochilor. Justiția aplicată altora. Împiedicat și parcă orb la mișcările PSD, tocmai ce apucase să spună, de curînd, că este mulțumit de guvernul Tudose, acest monument de prostie și incompetență. Singura speranță, poate, cancelariile occidentale, tac asurzitor, în timp ce la Palatul Cotroceni este chemată, în disperare, societatea  civilă formată în jurul Inițiativei România. Cum soarta protestelor uriașe din iarnă este bine știută, cu urmările ei, adică zero efect, e de așteptat să se întîmple la fel acum, dacă lumea va mai fi dispusă să participe.

Tot mai multe voci își exprimă dezgustul (e plin Facebook de jale) față de țară și neam, toți aduc în discuție cîți oameni părăsesc România zilnic, în căutarea unui iluzoriu mai bine în alte părți. În alte părți unde situația nu este deloc clară, chiar dacă lidera lumii libere, de exemplu, a cîștigat al patrulea mandat de cancelar, ocazie cu care în Bundestag a intrat și extrema AfD, ”grație” politicii iresponsabile pentru migrație a aceleiași lidere.

Soluția la aceste probleme privind corupția este una singură: stat minimal. Nu am avut nici un partid pînă acum care să aibă în intenție măcar statul minimal. Cît timp nu îl avem, se va fura pe rupte. Cînd nu vor mai avea de unde fura (statul minimal), vor fi, cei care vor dori cu adevărat binele public, corecți.

De mîine, concomitent cu o revistă a evenimentelor pe care le considerăm importante, Blogary începe campania Tea Party de conștientizare și acțiune a oamenilor obișnuiți. A celor cu durerile și nemulțumirile lor, sănătate, învățămînt, taxe, orice nemulțumire în raport cu autoritățile publice, locale și centrale. Pentru că dincolo de agitația în găleată a cîtorva activiști pe internet, mai ales pe Facebook, sînt oameni cu dureri și cu speranțe. România reală.

 

 

Sînt eu pesedistă pe cît este ea ‘de-a noastră’

Știu ce-am spus acum două zile și nu am de gînd să revin decît pentru mici precizări. 

Nu scriu pentru că îmi face plăcere, dimpotrivă. M-ar bucura să nu am eu dreptate și să funcționeze justiția decît așa. Dar:

După Mazăre – 4 ani cu suspendare la un prejudiciu de 114 milioane euro, procuror care uită să facă recurs, în alt dosar, astăzi apare asta. 

Parchetul General a clasat dosarul in care Ponta era suspectat de evaziune fiscala (disjuns de DNA astă primăvară).

1) Nu vad nimic în bula mea anticoruptă de Facebook despre subiect. Cum nu văd nimic din ce nu se potrivește clusterului cu care sînt obișnuiți oamenii. 

2) Atunci zic eu. Propun să nu mai spună la bilanț ce și cum numai alea bune, ci invers, astea. Ca să nu fiu a dracului și să zic sa le dea pe partide, PSD si ALDE curate ca lacrima, la alelalte găsim ceva, un pix, lipiciul de la afișe, o pasăre moartă, ceva trebuie să existe, că doar știm.

3) DNA să vină să vă ia / Dacă ziceți altcumva.

Știu, nu are importanță că a scăpat Mazăre și poate să-și continue petrecerile regești pe vase de croazieră, în Madagascar și unde mai vrea suflețelul lui. I se va da EI și pentru el. 

Așa se întîmplă de fiecare dată cînd renunțați la principii și susțineți oameni. Pentru că nu este om mai răsărit în politică, justiție, administrație pe care să nu-l fi văzut președinte. Pentru care să garantați fără să știți nimic concret despre el. Și despre care să nu spuneți ”Lasă, e bun/bună, e de-al/de-a nostru/noastră”. Un criteriu auxiliar de apreciere a cuiva (este apropiat de, se cunosc de x ani etc) a devenit criteriul principal, dincolo de care nu există nici cea mai măruntă critică. 

Pentru că luați de bun ce vi se spune sau ce citiți, pentru că nu vă exersați bunul simț, pentru că luați de literă de lege ce spune unul și altul, fără să chestionați vorbele, dacă nu și persoana. Și pentru că, în ultimă instanță, scăpați din vedere că orice om poate greși. 

Pentru că știați voi că ăl bătrîn vorbește aiureli, după ce că a mai și furat (”lasă, că știți voi”, normal, de ce să așteptăm dovezi?!) și îi iau eu apărarea ca apucata cînd spuneam că mai are dreptate cînd spune că s-au schimbat multe de pe vremea lui și pînă azi. 

Aveți dreptate, totul e perfect în justiție. Numai că eu sînt pesedistă cum e ea ”a noastră”. 

Singura soluție pentru diminuarea corupției este statul minimal. Cînd nu mai ai de unde fura, tentația dispare, nu mai ai și gata, nu mai furi. E chiar atît de simplu.

Cînd veți ajunge la concluzia de mai sus, știți unde mă găsiți. Tot aici, da. 

 

 

 

 

Cei care o susțin pe ea vs cei care susțin justiția

Sînt vinovată, onorat public, recunosc. Mi-am făcut chip cioplit din oameni, iar ei au ajuns să spună prostii. Prostii mari. Luluțaaa, unde pleci și cui ne lași??? Ce-ți fac nenorociții ăștiaaa???

Dar măcar nu sînt singura vinovată. Una cu siguranță mai vinovată decît mine aveți aici. Adriana Stoicescu, judecător, președintele Tribunalului Timiș:

În anul 2017, într-o Românie atinsă de corupţie în toate segmentele societăţii, lupta anticorupţie a ajuns sa fie aruncată în derizoriu, iar cauzele sunt multiple. 
După ani de telejustiţie, în zornăit de cătuşe, pare că s-a uitat cu desăvârşire că, aşa cum justiţia nu stă într-un singur om, anticorupţia nu înseamnă o singură instituţie.

Anticorupţia se fundamentează pe educaţie. In primul rând pe cei şapte ani de acasă, când fiecare e învăţat să nu fure şi să nu minta, continuata de educaţie juridică in şcoală, aşa cum se tot încearcă, dar nu se prea reuşeşte…

(…)

Anticorupţia înseamnă judecători independenţi. 
Magistratura înseamnă întâi de toate onestitate. Aplicarea legii, în litera şi spiritul ei, cu responsabilitate şi curaj. 
Magistratura nu înseamnă privilegii şi putere. Înseamnă respectul faţă de cei aflaţi în faţa noastră, care aşteaptă de la noi să fim drepţi şi atât. 
Ca judecători ne credem prea des mici dumnezei şi sărim ca arşi ori de câte ori suntem criticaţi; fugim în faţa CSM-ului şi cerem apărarea reputaţiei, uitând că noi suntem singurii răspunzători de imaginea justiţiei.

Şi da, trebuie să răspundem atunci când greşim, la fel ca orice cetăţean. 
Legea răspunderii magistraţilor există, trebuie doar să fie aplicată. Iar pentru asta avem nevoie de o Inspecţie Judiciară puternică, cu adevărat independentă, formată din profesionişti care identifica si corectează din timp orice derapaje ale unora care se cred deasupra legii.

Anticorupţia înseamnă avocaţi profesionişti si netimoraţi, care se lupta pentru drepturile persoanelor pe care le apără.

Nu in ultimul rând, anticorupţia înseamnă procurori independenţi, a căror onestitate să nu fie pusă la îndoială nici un moment.

Drepturile şi libertăţile fundamentale nu sunt un moft. Ne amintim de ele doar când România mai bifează o condamnare la CEDO, apoi trecem cu lejeritate peste ele, sperând că încălcările flagrante vor fi trecute cu vederea.
Între timp, destine sunt distruse pentru capriciile si gloria deşartă a unora….

Pentru că am fost la rândul meu hăituită şi vânată de pigmei ce se pretind magistraţi, avizi de publicitate şi putere, care fac din distrugerea vieţilor altora un ţel; pentru că am fost ameninţată voalat cu excluderea din magistratură dacă voi continua să vorbesc; pentru că nu înţeleg să abdic de la principiile mele, 
Astăzi, in calitate de judecător independent, susţin demersul procurorilor din DNA şi solicit, la rândul meu, Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independenţei justiţiei, apărarea independenţei procurorilor din DNA care au cerut acest lucru.

Mă uit în ce hal se bat cîmpii și vă spun atît:

Uneori ne iese, alteori nu. În cazul în care e ”nu”, eu solicit scuze. Alții, nu. E problema lor, nu a mea. Dar nu poți vorbi despre umilință, căință, credință și altele asemenea fără să recunoști măcar o dată că ai greșit. Și nici fabulații din capul tău nu poți scrie, chiar dacă ai talent la scris. Sau numai vocabular. Eu consider că dacă ieși public cu niște afirmații, știri, informații, ai o responsabilitate față de oamenii care te ascultă sau citesc. Și ei merită respect, măcar prin neinducerea în eroare.

Revenind, ideea e să fie un procent cît mai mare din ”uneori”.

Ce faci pentru asta?

Simplu: ții cu dinții și cu toată mintea de principiu, nu de oameni. Oamenii pot greși, principiul nu. Eu asta fac.

Asta-i tot.

PS: Astăzi, secția Procurori a CSM ia în discuție cererea LCK de revocare a lui Doru Țuluș și a Mihaelei Moraru Iorga. Revocare cerută după declanșarea anchetei interne a DNA privind înregistrările date publicității din ședințele instituției, revocare cerută, evident, pentru alte motive decît contestarea șefului. Motive care, miraculos, au apărut tocmai acum.

Cîți procurori a mai revocat LCK pînă acum și de ce?

Basmele românilor: Azi, Anticorupția

Anticorupția a murit. Și a murit urît, într-o schimonoseală horror: 

„Kovesi incarneaza figura justitiarului in Romania. Totusi, cea care a rascolit lumea politica aruncand-ul in spatele gratiilor pe Adrian Nastase, alaturi de alti oameni politici si de afaceri, a devenit un personaj controversat”, se arata in articol, care mai scrie ca sefa DNA este fiica unui fost procuror, produsul fostului regim. – Hotnews

Cînd nesimțirea atinge asemenea culmi încît ajungi să-ți arogi meritele altui om, Daniel Morar, cel care ocupa funcția de șef DNA înaintea ta, pe vremea instrumentării dosarului Năstase, asta se întîmplă, omori anticorupția. Din interior, de la cel mai înalt nivel, nici nu mai ai nevoie de dușmani. 

Cînd îți place să se facă filme din seria ”Mirela bugetara” despre tine, chiar și de către ambasade, așa se întîmplă.

Cînd îți place să fii asociată cu Serviciile, și apari în poze alături de șefii lor, așa se întîmplă. 

Cînd apar în presă fragmente din stenograme, și tu nu știi că în SUA, de exemplu, așa ceva duce la eliminarea probei, așa se întîmplă. 

Cînd te bucuri că te susțin ambasadele, și nu știi ori nici nu te interesează de ce, așa se întîmplă. 

Cînd te faci că nu vezi Negulești, Portocali și alte lighioane din ogradă, de care te împiedici, așa se întîmplă. 

Devii mama vitregă a Albei ca Zăpada. Lacomă și rea. 

Pentru cine are impresia că toate țările UE și SUA știu tot ce mișcă în România și de aceea sprijină lupta anti-corupție, am o veste proastă. Ele știu ce le dăm noi. Dacă despre anticorupție și nimic altceva se vorbește de ani buni, dacă anticorupția și nimic altceva considerăm problema noastră națională, atunci ei vor spune că ne sprijină pe acest segment. Dacă spuneam pisci și acvacultură era la fel. Viermi de mătase și cultura dudului? La fel. Mori de vînt și panouri solare? La fel. Orice am considera noi că este problema numărul 1, cea care ne arde în România, va fi sprijinită în rezolvarea ei de căte occident.

Numai că omul este permanent supus greșelii, iar anticorupția, de aceea, va funcționa sau va intenționa să funcționeze permanent. Omul este supus greșelii nu de acum, nu de zece ani, nu după Revoluție. Omul este supus greșelii din facere, ceea ce a atras, de-a lungul vremii, mijloace de pedeapsă și soluții de îndreptare pe măsura vremurilor, de la codul lui Hammurabi (circa 1760 î.e.n, ”Dacă un hoț este descoperit în timp ce fură, va fi omorât.”) și de la cele 10 legi transmise lui Moise (porunca a opta, ”Să nu furi”, și porunca a noua, ”Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău”) pînă la codurile concepute astăzi, și acestea concepute diferit de la țară la țară. 

Anticorupția este, așadar, unul dintre mecanismele de păstrare a unei bune cuviințe, a unei bune purtări și bune practici în societate. A face din anticorupție o problemă care se poate termina azi, mîine sau peste 10 ani, după care să urmeze pace și înțelegere este nu numai copilăresc, este și contraproductiv. Anticorupția nu este nici confiscarea averilor de către comuniști și nici retrocedarea a ce a mai rămas, după 1989, ca să se poată da termene fixe de eradicare. Corupția și anticorupția țin de factorul uman și vor dăinui atîta timp cît va dăinui și omul. Iar în timp ce alte state au proiecte de țară cu termene precise, privind modernizarea și eficientizarea statului, noi rămînem cantonați în pretinsa rezolvare a unei probleme care ține de caracterul, educația și evoluția personală a omului. Prăpastie pe care ne-am creat-o singuri.

A spune că te ocupi de celelalte probleme ale societății după ce ai terminat cu anticorupția ar fi de o naivitate cruntă dacă nu ar fi periculos de-a dreptul. Asta însemnînd că ai trecut deja la omul nou, nesupus greșelii, la omul curat și bun, așa cum este desenat în viziunea comunistă. Cum experimentul a eșuat lamentabil și criminal în secolul trecut, fiind pus în practică de naziști și comuniști, de ce să mai încercăm o practică criminală și cu efecte dintre cele mai nenorocite pe termen scurt și lung?! 

Ce semnale vin acum din partea DNA, cu ocazia anchetei interne care este în curs de desfășurare nu se constituie deloc în semne bune. E drept, vin pe surse uneori obscure, dar! 

A o da afară sau supune testului poligraf pe procuror Moraru acum, cînd este vorba strict despre șefa DNA, în condițiile în care nu ai tras nici un semnal de atenționare cînd a fost vorba despre dosarul Microsoft, de exemplu, din care chirurgical, pentru noi, spectatorii, au fost extrași pesediștii și lăsați numai doi oameni din nenumărații cîți au fost anunțați inițial, nu e semn de profesionalism. Poate asta percepem noi, cei care nu știm ce se află în dosarul cu pricina, dar atunci cîneva ar trebui să ne explice de ce se iau anumiți oameni, iar alții sînt lăsați să trăiască iniștiți, chiar cu sumele de bani suspecte. Niște clarificări ar fi nu numai binevenite, dar și necesare, cel puțin atîta vreme cît sîntem făcuți părtași la actul de justiție, prin publicarea de stenograme. Stenograme care, altfel, nu sînt excluse ca probe, precum în sistemul american de justiție. 

Procurorul Țuluș, perceput ca un apropiat al fostului președinte, are parte de cerere de revocare chiar acum, ”pentru existenţa unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea sa este afectată, având în vedere că a soluţionat dosare penale în care era implicată o persoană cu care avea raporturi civile”. 

Acum. Repet, chiar acum. 

Aceste acte trebuie, e imperios necesar să le interpretăm drept niște simple coincidențe. Simple, banale coincidențe. Și din ce va mai apărea, nimic nu trebuie crezut. Pentru că oamenii sînt oameni, cu bune și cu rele, cu păcate și cu fapte meritorii, numai pînă cînd devin sfinți. 

Iar Sfînta Luluța nu poate face excepție. 

PS: Urmează basmul numărul 2, Serviciile. 

 

 

 

 

Monitorizarea. De ce acceptă?

După 44 de minute de vorbăraie greu de ascultat și suportat, în general, Tudorel a conchis: nu este ”oportună” revocarea din funcții a procurorului șef al DNA și a procurorului general. Rămîn însă cu o monitorizare foarte strînsă din partea ministrului de Justiție și a premierului. 

Ce faci cînd știi că ești nevinovat și totuși auzi acuzații că ai fi încălcat legea? Ce faci cînd ți se spune că nu este oportună acum demiterea ta? Ce faci cînd deasupra capului tău va sta o supraveghere permanentă? 

Faci bine mersi, rămîi acolo unde erai, chiar dacă bine răsucită de vorbele ministrului. Rămîi cu seninătatea celui care vrea să arate demnitate și fermitate. Rămîi ca să arăți că ești un super-profesionist. Rămîi, pur și simplu, ca să demonstrezi că nu este așa sau că nu vei mai face? 

De ce ai mai rămîne în condițiile astea?

Și totuși, au rămas. Nu știm de ce. Ideea era să rămînă, că doar asta cereau anticoruptibilii Facebook și internetului, în general, și amenințau că vor fi proteste dacă Tudorel îndrăznește numai. Tudorel era omul negru pentru că voia, așa s-a spus, să revoce din funcții doi oameni demni, doi stîlpi ai societății, două repere ale justiției. Nu știm dacă și repere morale. 

Pentru că în psihologie, caracteristicile omului puternic încep cu nu rămîne în zona lor de confort, continuă cu nu evită schimbarea, schimbarea fiind inevitabilă în dinamica socio-psihologică umană, nu îi lasă pe alții să ia decizii pentru ei, nu gîndește că eșecul este imposibil, nu simt că cineva le-ar datora ceva și nu se termină, poate, niciodată. 

Așadar, de ce? Cînd legislația e pe cale să se schimbe, cînd ai fost bălăcărit oficial și numai momentul pare să te fi scăpat, cînd știi că într-o funcție europeană numai această putere coruptă te poate trimite, de ce? 

De ce să nu ai mîndria de a pleca arătîndu-le că nu te agăți de funcție și că nu asta te-a făcut om, de ce să nu ai demnitatea de a fugi de oamenii răi pe care îi vrei anchetați și trimiși în judecată, de ce să arăți că ești dispus să colaborezi cu ei? 

Sau, și mai rău, de ce să le dai posibilitatea să fii alegerea lor pentru funcția de procuror european? Vă dați seama ce lovitură de imagine ar da pesediștii? 

De ce acceptați, doamnă Kovesi și domnule Lazăr? Toată lumea dă vina pe ei, pentru ce v-au făcut, nimeni pe dumneavoastră, care acceptați situația asta. Vi se pare cinstit? 

De ce?

(Foto: mediafax.ro)

 

Mani Pulite de Dâmbovița

Dacă justiția este sau tinde să fie ce pare acum, o luptă între găști, este o luptă deja pierdută. Lupta între găști presupune inventarea a noi metode de furt, concomitent cu metode de intimidare a celor care o investighează. Asta în cazul în care aceștia din urmă nu ajung ei să se închipuie dumnezei, și să participe la furt, dintr-o poziție dominantă. 

Așa s-ar explica tăcerea deplină privindu-l pe procurorul Negulescu de la Prahova pe feed-ul meu de Facebook, așa se explică tăcerea marilor platforme de știri în ce îl privește. La fel cum dacă sau abia sînt menționate alte situații în care DNA chiar a pierdut. 

Finalul bătăliei nu poate fi altul decît cel în cazul Mani Pulite, din Italia, asemănarea extraordinară a cazurilor deteminîndu-mă să scriu despre asta.

Pe un fond infracțional preexistent al unei părți din populație, cea care a reușit să acceadă la putere după revoluția din decembrie 1989 (similar Mafiei italiene) făcînd ceea ce vrea și ce știe să facă, nu e de mirare că am ajuns aici. 

Comunismul este mafie, este un sistem perfecționat de jaf și asuprire. Comunismul românesc, cel de pînă în 1989, a dus aceste fapte la apogeu, dacă scoatem din calcul epurarea instituționalizată de tip nazist. Jaful și atitudinea absolut discreționară față de viața și bunul oamenilor era lege, urmașii celor de atunci, cei de astăzi, nu fac decît să perpetueze aceste abominabile obiceiuri. 

Ce este de făcut? De luat aminte din experiența italiană, în primul rînd. Justiția se înfăptuiește cu hotărîre, dar și cu discreție și cu respectarea adversarului. Ceva din înțelepciunea generalului MacArthur ar fi necesar aici, cel care spunea să nu-și umilești niciodată adversarii. Cazurile în care anumiți politicieni sînt prezentați în fața procurorilor și a justiției sînt parcă pe dos făcute, să arate ce mare și atotputernic este procurorul. 

Dacă e război, război să fie, dar dus după regulile războiului. Capitularea necondiționată nu înseamnă în nici un caz umilință, iar ăștia, corupții noștri, au și ei demnitatea lor de mari hoți, oricît am vrea nu putem spune că sînt oricine. Putem foarte bine să începem știrile cu arestarea în cazul marelui șef X, dacă începem știrile la fel și în cazul Y, diferența de statut financiar între cei doi fiind de milioane de euro. 

Mai mult, cînd anticorupția devine sport național obligatoriu, în care nici nu știi ce forțe sînt implicate măcar, șansele de reușită sînt cu atît mai mici. O țară are economie, are industrie, sănătate, învățămînt, are turism, agricultură, apărare, deloc în ultimul rînd. Că sînt proști și le pot face praf e una, că sînt corupți mai trebuie și dovedit, deja altceva. Ori pe noi, ca țară, ne interesează totul, nu numai justiția și soarta ei. 

Justiția ca răzbunare nu este justiție, iar ăsta este primul lucru care trebuie știut de cei care o înfăptuiesc cît și cei care o discută, deopotrivă. 

(Foto: nationallawjournal.com)

Udrea 21

Nu Udrea la 21 de ani, că nu ne interesează, ci Udrea poate lua 21 de ani de pușcărie. Asta ne interesează!

Sentința va fi pronunțată pe 13 martie. Pînă atunci, să-mi spuneți, vă rog, cîți oameni a omorît Udrea, știți? Cîți a torturat, știți?
Acum serios, chiar 21 de ani de pușcărie au cerut procurorii DNA pentru ea.

Asta în timp ce torționarii comuniști au pensii uriașe și nu numai că nu i-a condamnat nimeni, dar nici măcar nu i-a deranjat cineva pe cei mulți dintre ei. 

Că procurorii cer și apărarea respinge e un fapt arhicunoscut. Că pedepsele cumulate pot ajunge la 21 de ani de pușcărie, iar se știe. Ce se știe mai puțin este cum s-a ajuns aici. Pe denunțuri, mai precis. Pe denunțurile pe care dorea guvernul Grindeanu să le limiteze la 6 luni. 

Nu știu dacă e bine sau nu să fie limitate în timp. Cred că da, pentru că nu te poți trezi într-o bună dimineață aducîndu-ți aminte că acum țîșpe ani cineva a comis o ilegalitate, tu ai știut și nu ai spus. De ce nu ai spus atunci? De ce nu te-ai dus în secunda doi, așa cum m-aș duce eu și orice alt om cinstit, să depui denunțul? 

Paul Dragoș Aligică scrie pe contul său de Facebook: 

E totusi amuzant: Nu ati inteles cazul si specia. 21 de ani nu sunt excesivi. Pentru ca specia se numeste Aventurierul Politic, Aventurierul Social. Si astia joaca Totul sau Nimic. Cele mai distructive si periculoase personaje publice. Astia distrug vieti, organizatii, institutii, tari, popoare, fara cea mai mica remuscare. Pentru ca pentru ei totul e o loterie. Viata e un joc al marilor numere si poturi. E istoria plina de ei. Si ele.

Pentru astia -spre deosebire de dv care incercati sa judecati intru criterii si dreptate si sa le echilibrati toate cu masura si echivalenta, vezi si cazul mirarii dv cum ca 21 ar fi excesiv- lucrurile se pun in termeni simpli: de ruleta. Toata viata ei asta fac, trag la ruleta. Joaca la numere mari. Si daca le iese, le iese. Daca nu, mai trag odata. SI inca odata. Ce conteaza efectele si implicatiile pentru altii?! Pana nu cad de tot in abis, sau isi ating plafonul arivismului, nu se lasa.

Specia asta joaca la numere mari si chestii mari. Nu ca inhibatii si complexatii ca mine si ca dv…

Dumneavoastra aveti ratiuni, judecati, principii. Astia au calcule instinctive, ambitii, tupeu si capacitatea de a-si asuma riscuri. 90% din cititorii acestui cont sunt infinit mai bine pregatiti intelectual si moral pentru responsabilitati publice decat personajul in cauza. Au o educatie mai buna, mai mult bun simt, mai mult simt al masurii, mai multa responsabilitate si simt moral. Si totusi la 99,99% nu le-a trecut prin minte nici macar vag ambitia de a fi presedinte. Nici macar simplu reprezentant parlamentar. Asta e.

Una dintre miile poate zecile de mii din specia asta, careia i-a iest. O data, de doua ori, de trei ori… A jucat si-a castigat.Pana cand n-a mai castigat. Nu-i duceti grija. Sunt alta specie umana. Astia se uita la toate ca la ruleta si au alte magnitudini in cap decat fiintele modeste ca noi. Poate ca 21 de ani este undeva peste pragul lor de sensibilizare. Poate ca sunt masa critica in fata barierei nesimtirii si lipsei de orice frica.

Altfel, nu-i vedeti? Astia joaca la numere mari. Stau 2 ani la racoare, scriu 3 carti si ies bine mersi pentru restul vietii sa se bucure de cele 10 miloane ramase pe fundul contului.

Vreti ca mai multi aventurieri sa-si incerce mana pe Romania, ca si cum nu ar fi deja plina pana la saturatie arena publica de ei acum?! Aplaudati plini de entuziasm si respect pe aia carora le-a iesit si priviti la ei ca la mari figuri publice, si plangeti-le de mila alora carora nu le-a iesit…

Și mărturisesc că nu înțeleg. Eu știam că în justiție tot ce contează sînt dovezile. Nu specie și subspecie. Nu e treaba – de altfel, extrem de periculoasă – justiției să împartă oamenii în subspecii. Mai mult, după ce criterii împarte justiția oamenii în subspecii și cine o îndreptățește să facă acest lucru? 

Trecînd peste aceste aspecte, denunțătorii Florică și Pescariu, care au rămas cu banii, nefiind nici măcar deranjați cu vreo cercetare, nu sînt din aceeași ”subspecie”? Ce i-a făcut să avanseze pe scara evoluției umane, denunțul? Și de cînd un denunț te poate face din neom om? Dar poate că ăsta este mersul societății, din moment ce un denunț s-a constituit probă la olimpiada de limba română!

Și mai clar, în acest proces Udrea este judecată pentru că cineva a spus altcuiva că Udrea vrea bani. Cinevaul a adus o geantă cu bani la minister, și de aici totul e în ceață. Și mai clar, flagrant nu a fost, nu există dovada că Udrea ar fi intrat în posesia genții cu bani, iar din trei denunțuri două au fost retrase. Carevasăzică avem un lanț infracțional în acel minister, pe care Udrea nu se regăsește, în care nu a putut fi demonstrat indubitabil că există și că fapta există. 

Și atunci despre ce vorbim? Despre calități umane, oameni și mai puțin oameni? E aberant! Vorbim despre justiție, care trebuie să fie egală pentru toți. Și care trebuie să judece pe dovezi. 

De citit sau recitit ”De ce rămîne Elena Udrea în arest preventiv?”, din aprilie 2015. 

Din fericire, justiția are de judecat un caz concret în care nu există dovezi, și nu are a rescrie psihologia umană prin prisma arhetipurilor și simbolisticii feminine pe tocuri în funcții de conducere. 

(Foto: newstiriromania.ro)

 

 

Între Partid și Securitate

Așa mă simt acum, între partid și Securitate. De asta nu pot lua nici o parte. 

Pentru că orice parte aș lua, cred sincer că rezultatul ar fi același. Pentru că aceasta este o falsă alegere. O amăgire. 

Conflicte juridice de natură constituțională între instituții ale statului, găsite sau negăsite de către CCR. Jos CCR!

Jos CCR? Ce înseamnă ”depolitizarea” CCR? CCR poate da decizii politice? Poate exista politizare în ce privește Constituția? Și de ce am stat pînă acum așa, permițînd legal și legislativ să se întîmple asta?

Mulți, speculînd trendul negativ al lumii occidentale și de la noi, de a-l considera pe Trump o lepră, îl aseamănă cu Dragnea. Pentru că da, mișcarea de a plăti pentru a se afla în preajma lui, la inaugurare, oricît photoshopată și ironizată de către dreapta, le-a ieșit și dă rezultate. Și nu pe cele scontate de partea bună a societății. 

Numai că Trump este la ani-lumină de Dragnea. Altă poveste. 

O judecătoare are o casă în nefericitul Teleorman, e ”clar că-i de-a lor”, un deputat USR a mîncat – la propriu! – din gunoaie, la Ploiești – abia acum, coincidență sau nu? după ieșirea din magistratură a lui Negulescu-Portocală – sînt puși sub control judiciar acoliții lui Ghiță, protocoalele SRI sînt denunțate de către șeful instituției, Hellvig. 

Televiziunile sînt atît de părtinitoare încît ar trebui, ca să-ți faci o idee măcar, să le urmărești, seara, pe toate în același timp. Concursul cel mai bun președinte TVR vs justiția e a noastră continuă, cu spor și cu înflăcărare, cu nebunie aproape. 

Mulți spun că sîntem în aceeași situație ca cea din anii ’40-50. Mai puțin faptul că, de data asta, nu avem ruși în țară și alegerile au fost corect cîștigate de ei. Eu spun că sîntem, dintr-un anumit punct de vedere, mai rău. Avem de ales, în timp ce lumea e în toiul celei mai mari reconfigurări de paradigmă și geopolitice de după cel de-al Doilea Război Mondial, între partid și Securitate. O alegere pe care nu am să o pot face niciodată. 

Încrengătura antidemocratică, penală sau hipsterească, este mult prea fin țesută ca să pot lua partea cuiva. Împotriva CCR și pentru o structură (posibil abuzivă) a Ministerului Public nu voi striga niciodată. 

Între cinste și responsabilitate și ”să-mi dea statul” aleg fără discuție prima variantă. Dar acum e mai complicat. Acum avem de construit, cu cinste și responsabil, ce vrem să ne reprezinte de acum  încolo. Și trebuie să o facem tot mai mulți, astfel ca la alegeri ei să nu mai cîștige. Pentru cine vrea să rămînă în țară și să ajute, sînt soluții. Pentru cine nu vrea spectacol, dar vrea rezultate. S-a mai făcut, dar cu jumătăți sau orice alte fracții de măsură ajungem invariabil în situația actuală. 

Și deși oameni mult mai deștepți decît mine spun că acesta este momentul în care să te poziționezi, eu tot nu pot să o fac. Orice aș alege, îmi dă același lucru. Rău. Răul. 

PS: De urmărit neapărat! 

Rise Project: Undeva, pe o plajă din Brazilia, niște localnici au învățat câteva cuvinte românești: „Bună dimineața, Liviu!”

Dragnea – fortăreața din Brazilia.

Azi, pe www.riseproject.ro


 

Eșecul Mani Pulite. De ce?

Este inutil să blamăm o parte a societății pentru nereușitele noastre, ca societate, în justiție. 

Din articolul precedent sper că ați reținut:

(Moroni, n.m.) își recunoaște vina, dar acuză procesul mediatic la care sînt supuși politicienii. Poate și mai important, Moroni declară că sumele de bani primite nu erau destinate lor, în final, ci partidelor pe care le reprezentau.

Două cauze sînt prezente în scrisoarea trimisă de Sergio Moroni președintelui Camerei Deputaților, înainte de a se sinucide. 

1. Procesul mediatic. 

Ce se întîmplă în justiție rămîne în justiție ar trebui să sune o regulă nescrisă a meseriei. Dar nu, și la ei, și la noi, de niște ani buni, presa se deschide aproape zilnic cu știri de la DNA. Echipe de filmare sînt instalate de cu zori la intrarea în instituție și  de acolo transmit în aproape toate buletinele de știri, plus breaking news-uri. Pe rețelele de socializare circulă cu nesaț fragmente din stenograme. 

Este minunat să ne uităm în intimitatea celuilalt. Este minunat cînd cineva ne dă ocazia asta. Ce ne mai putem dori?!? 

Procesul este, așadar, unul public, cu și pentru public. Nu știm, am uitat sau nu am știut niciodată ce înseamnă ”penal”, dar oricine pășește prin fața DNA este catalogat imediat drept ”penal”. Dacă mai este vorba și de o reținere și de cătușe, ori despre cineva cunoscut, cu atît mai bine. 

Reținuții de DNA, cei celebri, satisfac nevoia de spectacol a populației, înainte sau în locul celei de informare. Pentru oameni, a vedea pe cineva pe care îl știau avînd funcție mare într-o ipostază privind DNA înseamnă a se face dreptate. 

Departe de adevăr.

Dacă omul va fi găsit nevinovat sau vinovat pentru mai puțin de justiție, ce facem? A fost expus public, i-a fost expusă public familia, rudele, toți au etichete de penali, mai mult sau mai puțin, în funcție de gradul de înrudire. Cine îi redă acelui om (și familiei, unde este cazul) demnitatea inițială? 

Dar cui îi pasă?! Are populația ce își dorește, mai scapă de ceva tensiune socială? Perfect, așa mergem mai departe. 

Presa, cu dezvăluirile ei, a făcut mult mai mult rău luptei anticorupție decît va admite vreodată. Nu a educat un public și așa needucat, i-a dat să mestece cum știe carne brută.

2. Finanțarea partidelor, tot invocată de Moroni. 

Este adevărat, și spun asta de peste zece ani, dacă nu vom avea o lege a lobby-ului, corect scrisă și corect interpretată, cu prevederi clare privind atît pe cel care dă, cît și pe cel care primește, corupția va continua. Surprinzător poate, decizia se află la politicieni, care pot vota oricînd o asemenea lege. Se pare că nu vor și că mai ofertantă este starea actuală, în care te prinde după cum îți e norocul, decît ca tot procesul finanțării partidelor să fie la lumină, legiferat, pentru toată lumea. 

3. Vorbim despre două puteri aflate într-un conflict permanent, cea politică și cea judecătorească. Două pietre tari care vor încerca tot timpul să se anihileze ori, în cel mai bun caz, să-și diminueze din atribuțiuni. 

În contextul de la punctele precedente, nu văd cum puterea politică ar renunța de bunăvoie la încercările de reducere a atribuțiunilor procurorilor, așa cum nu văd cum aceștia, oamenii fiind, nu pot greși, după cum cred unii. 

Procurorii sînt ființe bipede, nasc pui vii pe care îi hrănesc cu lapte, sînt dotați cu inteligența de a trece printr-o facultate și mai multe stagii de studiu și pregătire ulterioare, deci sînt oameni. Omul e supus greșelii, omul procuror nu? 

Am înțepenit cînd am constatat că pe feed-ul meu de Facebook nu aveam absolut nici o notificare privind faptele și consecințele lor ale procurorului DNA Mircea Negulescu, de la DNA Prahova. Pentru prietenii mei, pur și simplu povestea nu exista. 

Oamenii nu citesc și nu ascultă numai știri adevărate, sînt avizi de știrile care se potrivesc convingerilor lor, false sau adevărate. O uriașă prăpastie creată în societate, o prăpastie voită, chiar dacă nu declarativ, și creată de chiar beneficiarii actului jurnalistic. 
Dar cine mai poți fi astăzi pe internet (și rețele sociale) dacă nu ții cu bunul, frumosul și cinstitul?!

Vorbim despre două puteri, cea judecătorească și cea politică, în care războiul este manifestarea ultimă a lui care pe care, în care nu mai poți minți.

Dar nici măcar în logica războiului nu poți răspunde unei minciuni cu altă minciună. De asta a fost îndepărtat electoratul, printre altele, de strigă ”aceeași mizerie”. Refuzînd să vezi, să te informezi și din cealaltă parte, cum ai putea fi drept?!
(Răspunzi permanent cu adevăr, așa a cîștigat Trump, apropo.)

4. Probleme de moralitate. 

În plus față de cele menționate deja la punctul 3, se poate observa conflictul de natură instituțională DNA-SRI, conflict în sensul colaborării mai mult decît se știa, colaborare consfințită în documente pînă acum secrete, conflict în măsura în care una din părți sau ambele este posibil să-și fi excedat atribuțiunile. Un subiect care rămîne de lămurit pe agenda publică. În măsura în care se va dori lămurit. 

Este incredibil cum cu un număr cel puțin dublu de agenți SRI față de Securitatea comunistă, societatea românească se poate simți bine. Bine și liniștită. 

Și nu numai, se simte și dornică să îi apere, chiar dacă nu știe mai deloc ce fac. Asta este spaima cea mai mare, pentru că în naivitatea lor, ei pot da puteri sporite unei instituții care habar nu au ce face. Și este incredibil că așa un popor lovit, în anii comunismului, de forța atroce a Securității statului, dă atît de ușor, acum, puteri despre care nu știe nimic concret altor servicii.

A miza pe bunele intenții și bunele practici ale cuiva, serviciile, în cazul ăsta, fără control civil din partea statului este cea mai mare naivitate pe care am putut să o văd la oamenii așa ziși de dreapta. 

Mani Pulite a eșuat, așadar, din cauze care nu sînt deloc străine anticorupției românești. Ce ne face să credem că la noi va fi un succes? Dosarele, mii, în lucru? Numele sonore ajunse la pușcărie? Recuperările financiare? Oh wait! Care recuperări financiare? Cît s-a recuperat pînă acum? Și dacă da, cît e bine o ducem? 

Este greu de închipuit că anticorupția românească, mîncată din interior de toate tarele care au dus la sfîrșitul Mani Pulite, nu va sfîrși la fel ca aceasta. Ceea ce nu înseamnă decît o mai și încrîncenată bătaie între găști, nicidecum anticorupție precum în țările cu democrații consolidate. Pentru că există absolut peste tot corupție, acolo unde există oameni. 

Ridicarea de statui diferitelor persoane temporar ivite în funcții publice va continua însă. Așa sîntem educați de mici, așa am transmis mai departe. Viteza cu care construim statui unuia sau altuia poate fi comparată numai cu viteza loviturii finale pe care ne grăbim să i-o dăm primii atunci cînd nu mai convine. 

Șefa DNA va sfîrși,  probabil, tot în politică, dacă nu în nepăsare. În politica europeană, europarlamentară, mai precis, dacă trendul o va mai ține pînă la următoarele alegeri astfel încît să fie votată suficient. 

Cît despre noi, rămînem să ne războim între noi,  pentru că în lipsă de altceva și în prezența unui ego hiperumflat, ce putem face?!? Să ascultăm cumva ce spune celălalt?

PS: De citit. 

(Foto: romanialibera.ro)