Posts Tagged → iran

Où sont les coups d’état d’antan?

Acum doi ani – tocmai ce fusese doborît avionul malaezian MH17 în estul Ucrainei – un prieten scria pe Facebook un status despre care am avut tot timpul impresia că poate fi sfîrșitul unei cărți foarte bune. Acum n-o mai am.

Văd numai știri despre avionul Malaysia Airlines. Din ce în ce mai multe. Rusia, Donețk, insurgenți, ba căzut, ba doborît. De cine?

Beau o bere pe o terasă din București, România. Se aude tango. Cîteva cupluri dansează. Se rîde – un scaun potrivit de un tip unei domnișoare sau doamne.

Așa începe un război mondial. Tango, bere, flirt. Și pe dedesubt începe să tremure, neauzit, pămîntul. – Bogdan Budeș

Vineri seară, tîrziu, agențiile de știri anunțau că în Turcia este în desfășurare o lovitură de stat. Pentru o țară al cărei președinte nu a ezitat în ultima vreme să se comporte ca un dictator, afirmînd chiar, în ianuarie, că modelul lui este Hitler, și care a mai avut patru lovituri de stat armate în istoria recentă, toate menite să restabilească ordinea și derapajele de la vîrful puterii, nu era chiar neobișnuit.

Comunicatul facțiunii armate care preluase puterea suna încurajator:

According to Turkish media, the military statement said the army had taken action to: „reinstall the constitutional order, democracy, human rights and freedoms, to ensure that the rule of law once again reigns in the country, for the law and order to be reinstated.”

Ce s-a întîmplat în următoarele șase ore a dat peste cap nu numai rostul loviturii, dar și posibil rostul lumii. 

Erdogan a făcut apel, inițial prin Facetime, la populație, să iasă în stradă și să apere ceea ce el numea ”democrația”. Cancelariile occidentale au transmis comunicate în care se făcea referință tot la democrație, respectarea votului rezultat în ultimele alegeri, calm și, înainte de orice, respectarea statului de drept.

Numai calm nu a fost în orele următoare pe străzile Ankarei. Populația a ieșit în stradă să-l apere pe Erdogan. Ciudat, din elicoptere se trăgea asupra oamenilor. Mai tîrziu s-a aflat că președintele putea fi capturat, dar a fost scăpat, surprinzător, printr-o mișcare care numai cu timpurile moderne nu rimează.

În final, după o noapte de tumult și groază, Erdogan apare la televiziuni, nu se știe de unde, cu un comunicat. Și de atunci începe o mișcare de epurare cruntă a tuturor celor care, de-a lungul timpului, i se opuseseră președintelui.

Inițial, în dimineața zilei de sîmbătă, o lume întreagă vede militarii celei de a doua ca mărime armate a NATO umiliți și chinuiți. Pe străzile Ankarei se petrec atrocități, militari sînt decapitați de o populație aflată în plină desfășurare a instinctelor primare. Președintele revenit la Ankara anunță și primele măsuri. Nu reinstituirea democrației, nu a calmului, nicidecum a statului de drept, ci mișcări crunte de răfuială cu oponenții. Inițial, cu reprezentanți ai puterii judecătorești. 2745 de înlocuiri din funcții și arestări sînt anunțate numai sîmbătă, la prima strigare. Nu participaseră la lovitura de stat, dar ce conta, se opuseseră, democratic, aberațiilor anterioare ale președintelui. Baza militară NATO de la Incirlik este sigilată și nu are legături cu exteriorul nici acum.

Duminică, numărul celor care dispar din funcțiile ocupate și/sau sînt arestați ajunge la 6000. Tot din justiție. Ceea ce deja pune sub semnul întrebării întreaga lovitură de stat. Ieri, marți, numărul lor ajunsese la 9000, în plus, sînt epurați din sistemul de învățămînt 15 000 de oameni.

Încă de la revenirea din dimineața zilei de sîmbătă, Erdogan își identifică adversarul, clericul Fethullah Gulen, și somează SUA să-l extrădeze. Cel care condamnase dintru început lovitura de stat devine dușmanul numărul 1 al regimului de la Ankara și sursă de tensiuni serioase cu Washingtonul. Mai nou, Erdogan, în plină criză megalomanică cel puțin, transmite prin ambasadori și ce instituții trebuie rapid închise, avînd legături cu dușmanul. Față de ruși s-a scos, ofițerul care a ordonat prăbușirea avionului rusesc a fost parte la lovitura de stat.

Faptele sînt deja cunoscute, evoluțiile pot fi surprinzătoare de la oră la oră.

Ce se mai poate întîmpla?

Sultanul Erdogan, și așa aliat cu țarul Putin, să se înțeleagă cu Iranul. În condițiile în care valurile uriașe de migranți, plecate din Turcia și oprite acum în schimbul unor sume uriașe de bani au șubrezit o Europă oricum atacată imun de corectitudine politică sau calcule ascunse, și în condițiile în care acordul Iran – SUA este cel puțin discutabil, ce este mai rău. Axa Ankara – Moscova – Teheran, noua axă a răului. Țarul, sultanul și ayatollahul. 

În anii ’30 ai secolului trecut, lumea își vedea de viață. Muncea, iubea, petrecea. Doi demenți își asigurau ascensiunea și controlul asupra Europei, dar nimeni nu părea să vadă. Unii mai erau și de acord că lucrurile nu merg bine și ”ceva trebuie făcut”.

Și s-a făcut. Sîntem în anii ’30 din nou. Dar prea puțini par să vadă. Pînă cînd, într-o bună dimineață, în timp ce ne vom bea cafeaua, de la știri vom afla că un nou război a început.

PS: Încerc de zece zile să scriu un articol despre summitul NATO de la Varșovia fără să bat cîmpii (să mă scuze analiștii) și nu-mi iese mai mult de atît:

– noi nu am cerut nimic;
– am primit mai mult decît am cerut.

erdogan putin

(foto: en.publika.md)

Happy New Fear?*

Anul a început, tradițional, cu foc. De artificii și cel mai mare, neprogramat, legat de lumea musulmană. În Dubai, un hotel de 63 de etaje a ars ca o torță, nici un mort, 14 răniți, au anunțat autoritățile. Bravo lor, uitați ce se întîmplă cînd îți exporți inteligența! Cum n-a fost motiv serios de panică și nici de suspin, jocul de artificii programat s-a desfășurat normal, potențat doar vizual de imprevizibilul care se desfășura alături.

În Europa, pentru echilibru, la Bruxelles n-a fost voie nici cu artificii. Pentru echilibru și pentru siguranță, numai cu două zile înainte fiind arestați doi suspecți care plănuiau atacuri teroriste în noaptea de anul nou. Trist.

Trist a fost și discursul Angelei Merkel, trist, nesigur și lăsînd impresia că încearcă să se convingă singură de cele rostite. De remarcat îndemnul de a vedea milionul – împlinit deja – de migranți ca oportunitate, pe care, în generozitatea-i, doamna cancelar o va împărți cu noi, conform cotelor alocate fiecărei țări. Pînă la urmă, s-ar putea să considere că trebuie să zicem și săru’ mîna pentru că ne vrea binele cu forța, iar noi ne străduim să rezistăm cu banalități precum calcule economice, argumente și întrebări stupide, din categoria ”bine, bine, dar cum procedăm concret?”.

Lumina a venit și de la răsărit, lumină la gura țevii, mai precis. În ajunul anului nou a ajuns și la noi vestea că Putin a autorizat angajații FSB să deschidă focul asupra mulțimilor, inclusiv în copii, femei și persoane cu dizabilități. Ceea ce aflasem deja de la un prieten, de pe Facebook, încă din 22 decembrie. Și de la care, ținînd cont de faptul că ce se mai întîmplă în Rusia nu apare imediat sau chiar deloc la noi și nici în presa occidentală, și de bariera de limbă, sper să vă mai povestesc, folosindu-mă de această prețioasă sursă de informare.

Revenind în Orientul Mijlociu, și tot la foc, după ce în a doua zi a anului, Arabia Saudită a executat prin decapitare 47 de persoane, printre care și un cleric șiit, iranienii i-au devastat și incendiat ambasada de la Teheran. Ca urmare, ieri, saudiții au anunțat ruperea relațiilor diplomatice cu Iranul. Cu Putin care a mai declarat încă o dată că  NATO reprezintă o amenințare pentru Rusia, nu știu de ce să-mi fie frică mai tare: de ce s-ar putea întîmpla, ori de politicienii noștri, cu care, în funcții aflîndu-se, ar putea să ne prindă evenimente grave.

Pentru că, pe intern, singura veste bună a anului a venit de la revista Dilema, unde Sever Voinescu l-a înlocuit pe Mircea Vasilescu, fostul redactor-șef, care s-a retras, ceea ce înseamnă că revista nu va trage ”stînga”, nu mult, cel puțin.

Altfel, am început anul cu președintele în vacanță în Florida, cu el în frunte, urmat de parlamentari și aleșii locali cu salarii și pensii mărite, cu veșnica problemă a măririi salariului minim, cu număratul cîinilor la stînă, cu legea anti-fumat, cu aceeași problemă a plagiatelor, tot nerezolvată și, din nou pe tapet, cu teoria conspirației privind tragedia de la clubul Colectiv. Subiecte asupra cărora voi reveni.

În final, ceva deosebit, ceva românesc, ceva cu simțire. Omagiul membrilor UNPR adus conducătorului lor iubit, cu ocazia zilei de naștere, 2 ianuarie.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/UNPRRomania2015/videos/1514632158830870/” mbottom=”50″]

Și pentru că tot sîntem în Anul Maimuței, conform calendarului chinezesc, să mai lăsăm grijile și temerile deoparte și să ne veselim cu optimista doamnă europarlamentar Grapini.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/972643819472957″ mbottom=”50″]

UPDATE

A murit subit, la 58 de ani, șeful GRU (Serviciilor Secrete Militare din Rusia), conform comunicatului apărut pe site-ul Kremlinului, care nu specifică însă și cauza morții. I-o fi căzut ceva greu la stomac, o fi tras rece în piept, sigur, putem specula. Dar la ce ne folosește, cînd omul poate o fi făcut o depresie din cauza sancțiunilor privind călătoriile și conturile externe la care era supus de către UE și SUA?

*Din titlu nu-mi aparține decît semnul întrebării, altfel sintagma circulă pe Facebook, mi-a spus amica la care am găsit-o. Dar nu știu cui să-i atribui paternitatea.

(Foto: telegraph.co.uk)

Reich-ul islamic al președintelui Mahmoud Ahmadinejad

Iranul a sărbătorit pe 11 februarie 31 de ani de la revoluția islamică ce a pus capăt regimului monarhic al lui Reza Pahlavi Aryamehr. De atunci, doi ayatollahi supremi se străduiesc să aducă Iranul în rândul lumii, mai întâi “revoluționarul” Khomeini și apoi, succesorul său de astăzi, Khamenei, dar republica islamică a eșuat într-o autarhie prenucleară, ce își consumă energiile și substanța națională în îmbogățirea uraniului și performanta rachetistică inercontinentală. Situat în centrul Axei răului – alăturare de cinci state profund antioccidentale și antidemocratice, într-o evaluare a Departamentului de Stat – Iranul lui Ahmadinejad s-a înscris pe orbita amenințărilor explicite la adresa Israelului, a UE și a Americii. Evaluat dinspre Israel și Satele Unite, discursul președintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad poartă în el ingredientele retoricii naziste. Ahmadinejad a instigat de câteva ori la genocid împotriva evreilor și a justificat distrugerea programată a Israelului. Guvernul de la Tel Aviv a început să ia tot mai în serios varianta răpirii președintelui iranian și aducerea acestuia în fața Tribunalului Internațional de la Haga, pentru a fi judecat și condamnat.

Pentru categoria de cititori obișnuită cu alăturarea dintre islam si nazism, Ahmadinejad nu constituie un invitat surpriză în Walhalla. Ultimii ani abundă în studii, unul mai aplicat decât celălalt, consacrate acestei asocieri aparent neobișnuite, care aduc în discuție factorii de risc care decurg din islamul altoit pe un trunchi nazist. |n atari circumstanțe, semnalul de alarmă tras pe 17 decembrie 2006 de deputatul israelian Beniamin Netanyahu, liderul Partidului Likud și fostul premier al Israelului, vine într-o succesiune firească. Extrem de atent la progresele industriei de apărare a Iranului, la programul său nuclear și la ieșirile tot mai belicoase ale președintelui iranian, Netanyahu a declarat că “Ahmadinejad vrea să fabrice arme nucleare ca să domine lumea și să înființeze un imperiu islamic. Cu ajutorul bombei atomice el speră să construiască un Reich islamic care să dureze 1000 de ani”. Declarația lui Netahyahu s-a inspirat din raportul comandantului Mossadului, Meir Dagan, prezentat în fața Comisiei de Externe și Securitate a Knessetului. Dagan a avertizat că în decurs de trei ani, Iranul va fi capabil să echipeze cu uraniu îmbogățit primele sale ogive nucleare, purtate de rachetele balistice intercontinentale Sahab 5 și 6.

Nu e cam devreme să putem vorbi, într-adevăr, de riscuri considerabile care decurg dintr-o asemenea stare de lucruri? Cartea publicistului Chuck Morse “Legături între nazism și islamul terorist” este un fel de tatăl-nostru al temei propuse, ca și recentul articol al profesorului de la Universitatea Harvard, Alan Dershowitz, Soluția finală a Hezbollah“ sau articolul “Legături între nazism și teroriștii Al Qa’eda“, al publicistului Joseph Zyble. Un loc binemeritat în această ecuație îl ocupă și eseul lui Serge Trifkovic, profesor la Universitatea din Southampton, “Legături dintre islam și nazism”, publicat în 2002, cât și ultima carte a lui Trifkovic, “Sabia Profetului: o politică incorectă a ghidului islamului”*. |n fine, un ultim articol, “Față în față cu cel mai urât adevăr: nazismul islamic”, semnat de procurorul Raymond S. Kraft din nordul Californiei, a apărut pe 2 septembrie 2006, la doar o săptămână după ce președintele american George W. Bush a folosit termenul “islamofascism” într-un discurs aspru criticat de presa conservatoare.

Ar fi simplu ca lucrurile să se oprească aici. Dacă Ahmadinejad s-ar fi inspirat din nazism, totul era previzibil în retorica amenințărior sale, care au devenit punctuale. La fața locului, lucrurile sunt însă mult mai complicate decât se văd din cancelariile occidentale. Deja în cercurile apropiate ale președintelui iranian a început să se vorbească că Ahmadinejad este întruchiparea Imamului Ascuns, a lui Mahdi în persoană, recunoscut atât de sunniți, cât mai ales de șiiți. Începând de aici, călcăm pe un teren minat, impregnat de un profund misticism de factură persană. Mahdi este cel de al doisprezecelea imam, dispărut în urmă cu sute de ani, care va reapărea în chipul lui Mesia, pentru a salva lumea. Înaintea venirii sale, lumea va cunoaște mari tulburări. Tabloul distrugerii și pervertirii rânduielilor lumești seamănă până la identitate cu cel descris în Apocalipsa creștină. Imamul Ascuns va apărea pe post de salvator, declanșând Judecata de Apoi și lupta împotriva necredincioșilor. Or, din perspectiva învățăturilor unor ayatollahi, considerați nu o dată eretici, cu care Ahmadinejad are legături privilegiate, Iranul este dator să provoace dezordinile și haosul, pentru a grăbi venirea Imamului Ascuns, care va mântui lumea. De aici, și până la identificarea lui Ahmadinejad cu Mahdi n-a mai rămas decât un singur pas, și o jumătate din acesta s-a produs deja în urmă cu doi ani, când presa afiliată regimului teocratic de la Teheran, titra că în jurul lui Ahmadinejad a apărut o lumină verde fosforescentă, în timp ce acesta ținea un discurs la sediul general al Națiunilor Unite.

Acești misterioși ayatollahi trăiesc și activează în orașul sfânt Qom, situat la 150 de kilometri sud față de Teheran. Poate cel mai însemnat mentor al lui Ahmadinejad este ayatollahul Mohammad Taghi Mesbah Yazdi, în vârstă de 76 de ani, președinte al Adunării experților persani, care îl desemnează pe ayatollahul suprem. Supranumit “Crocodilul”, Mesbah Yazdi este considerat a fi cel mai conservator și puternic cleric din Iran, cât și principalul teoretician al fundamentalismului islamic de factură șiită. În 1997, după alegerea preșdintelui reformist Mohammad Khatami, Mesbah Yazdi i-a încurajat pe membrii Gardienilor Revoluției Islamice (Pasdaran) și pe cei ai grupării Hezbollah să stopeze reformele, provocând ample agitații în țară, în care s-a recurs nu o dată la acte de violență. Mesbah Yazdi a fost motorul care a animat mașina teocratică ce l-a ales pe Ahmadinejad președinte. După opiniile jurnalistului de investigație Akbar Ganji, Yazdi a inspirat o mulțime de “fatwa”, – ordine religioase, care în 1998 au condus la asasinarea a cinci dizidenți iranieni. El conduce o mișcare misterioasă numită Hojatieh, despre care se crede că pregătește acțiunile care vor grăbi venirea Imamului Ascuns. Acesta va reapărea în moscheea Jankaran de lângă Qom, pentru restaurarea căreia Ahmadinejad a alocat un buget de aproape 20 de milioane de dolari, la scurtă vreme după ce a fost ales președinte, pe 29 iunie 2005. Ayatollahul Mesbah Yazdi susține că folosirea bombei atomice este legitimă din punct de vedere religios. |n toate luările sale de poziție a susținut că Iranul este dator să-și dezvolte capacitățile nucleare, cât și industria de rachete, până la producerea unor rachete balistice cu rază mare acțiune, capabile să transporte ogive nucleare. Privit din perspectiva deloc liniștitoare a conclavului ayatollahilor din Qom, care îl manipulează pe președintele Ahmadinejad, amplasarea scutului balistic în țări NATO, precum România, capătă o și mai mare legitimitate.

Cornel Ivanciuc
––––––
*An essay adapted by Robert Locke from Dr. Serge Trifkovic’s new book The Sword of the Prophet: A Politically-Incorrect Guide to Islam.