Posts Tagged → PDL

Macovei, Videanu si alegerile europarlamentare

Monica Macovei și-a exprimat dorința de a participa la europarlamentare pe lista PDL (Vasile Blaga a declarat că Elena Băsescu nu și-a exprimat dorința de a participa la europarlamentare, de aceea nu se află pe nicio listă, deci, cu alte cuvinte, cei care se află pe liste și-au exprimat dorința de a participa la europarlamentare).

Monica Macovei se află pe lista propunerilor făcute de regiunea București-Ilfov (șef, Videanu) pentru europarlamentare, alături de Teodor Stolojan, Anca Boagiu, Sulfina Barbu și Marian Zlotea.

În toamnă, Monica Macovei a cerut demisia lui Ioan Oltean din funcția deținută în conducerea PDL, invocînd un articol din statutul PDL. Deși Videanu se încadra la același articol (urmărit penal care strică imaginea PDL), Monica Macovei nu numai că nu i-a cerut demisia, dar nici măcar nu i-a amintit numele. În articolul invocat de Monica Macovei nu se face referire la funcțiile din BPN.

Adriean Videanu, urmărit penal pentru fapte din perioada cît era ministru PDL, este președintele celei mai mari filiale a PDL, organizația București și implicarea sa într-un dosar de corupție în care sînt implicate personaje de calitatea și talia lui Ioan Niculae aduce grave prejudicii de imagine partidului, fiind, în calitatea sa de șef al celei mai puternice organziații, unul dintre cei mai vizibili pedeliști. Deși Monica Macovei a invocat prejudiciile de imagine în cazul lui Ioan Oltean, a tăcut mîlc în cazul lui Videanu.

Diferența dintre Ioan Oltean și Adriean Videanu e că primul face lista de propuneri pentru europarlamentare pentru regiunea Nord-Vest, în timp ce Adriean Videanu face lista de propuneri pentru europarlamentare pentru regiunea București-Ilfov.

Conducerea PDL, Vasile Blaga, în speță, discută doar propunerile făcute de regiuni. Dacă un membru al PDL nu este propus pentru lista de europarlamentare, Vasile Blaga nu îl poate pune pe liste. Vasile Blaga nu poate aproba ce nu i se propune. Monica Macovei este membră a PDL București și nu poate fi propusă decît de PDL București (președinte Adriean Videanu).

În mod normal, avînd în vedere că propunerea se face din partea unei organizații conduse de un urmărit penal pentru fapte de corupție din perioada cînd era ministru PDL, Monica Macovei ar trebui să refuze propunerea și candidatura la europarlamentare. Un urmărit penal pentru corupție (și unul dintre simbolurile corupției la noi) are un rol decisiv în desemnarea Monicăi Macovei drept candidat la europarlamentare pe lista PDL? Ironie e puțin spus. Bătaie de joc? Da, sună ceva mai aproape de realitate.

PS. Am susținut-o pe Monica Macovei în 2012 și, mai ales, în campania pentru conducerea PDL. Nici nu mai vreau să-mi aduc aminte ce a fost la tastatura mea (tipic)  împotriva celor care au acuzat-o atunci pe Monica Macovei că vrea doar un loc de europarlamentare și n-o interesează altceva. Am fost sincer în tot ce am scris și am fost convins 100%, fără nici cea mai mică îndoială (deși aveam un semnal dat cu insistență chiar de Monica Macovei, semnal pe care nu l-am luat în seamă), că miza Monicăi Macovei nu e un loc eligibil pe listele de europarlamentari. M-am înșelat total. Nu cunosc motivațiile Monicăi Macovei. Însă, oricare ar fi ele, țin de comoditate. Financiară, profesională, socială, geografică, general umană șamd. Nu intru acum în detalii. Ce pot să spun însă e că Monicăi Macovei nu i s-a propus, ci a cerut cu insistență. După înfrîngerea din martie 2013, Băsescu nu mai putea da locuri eligibile la europarlamentare. Așa că s-a născut scandalul ”coabitării”, scandal care a justificat despărțirea lui Macovei de Băsescu și apropierea, ”forțată de împrejurări” de Blaga. După scandalul ”coabitării”, Macovei a fost pur și simplu ”obligată” să se apropie de Blaga și să-l implore pentru un loc eligibil la europarlamentare. Au obligat-o ”moralitatea și principiile”. Astfel, a reușit să obțină un loc eligibil la europarlamentare și și-a aranjat și alibiurile etice.

Cred că nu mai e nevoie să spunem că toți cei care au lansat și susținut scandalul coabitării, jurnaliști și oengiști, sînt extrem de interesați de o poziție a Monicăi Macovei la PE. Cum? De ce? Folosiți-vă imaginația. Coborîți jos cu ea, în cea mai jegoasă și împuțită mocirlă, și dați-i frîu liber. Acum mă înțelegeți de ce nu mă pot abține cînd e vorba ”justițiari”?

Acum mă duc pe flickr să caut o poză pentru articol. Dau căutare după vomiting.

Boc. Sanse prezidentiale nule.

Am înțeles că în anumite cercuri înalte se consideră că la prezidențiale Boc ar avea nu numai șanse pentru turul II, ci și șanse să cîștige președinția. Asta arată nivelul de disperare, derută și autoiluzionare la care s-a ajuns în respectivele cercuri. Cu cît cercurile sînt mai înalte, cu atît drogurile care se folosesc sînt mai tari.

Din partea cărui partid va candida la prezidențiale?

Să presupunem că Emil Boc va candida la prezidențiale. Din partea cărui partid o va face? Nu și-a depus candidatura în interiorul PDL la alegerile primare pentru prezidențiale. Mai mult ca sigur, candidatul PDL va fi Cătălin Predoiu. Ce va face Boc? Îl va da jos pe Blaga și va decreta anularea rezultatului alegerilor primare și se va autodesemna candidat la prezidențiale? Dacă a vrut să candideze la prezidențiale de ce n-a avut curaj să participe la alegerile primare interne? De ce preferă mașinațiuni și desemnări de sus în jos? Chiar dacă ar vrea să facă asta, plecarea lui Blaga de la conducerea PDL înainte de prezidențiale este exclusă. Nici după înfrîngerea la prezidențiale, previzibilă, nu cred că Blaga va pleca din fruntea PDL. Partidul e paralizat și nu poate exista decît ca gloată informă și paralizată, la picioarele unui lider maxim, așa cum a fost și în epocile Iliescu, Roman și Băsescu. Atenție, prin înfrîngerea la prezidențiale nu mă refer la înfrîngerea candidatului PDL, aceasta este subînțeleasă și la fel de sigură ca alternanța zi-noapte. Mă refer la înfrîngerea candidatului PNL, Crin Antonescu, cel care va fi susținut de pedeliști.

Este cît se poate de clar că Emil Boc nu va putea prelua PDL și nu va fi candidat prezidențial din partea acestui partid. Atunci ce va face? Va demisiona din PDL? E, și aici avem o mare problemă, pe care o vom trata mai jos. Dar să presupunem că Boc va demisiona din PDL și va pleca de la Primăria Cluj, de la care oricum trebuie să plece, dacă chiar vrea să fie președinte de țară. Va pleca probabil, de fapt, sigur, la partidul rezultat din fuziunea FC cu MP, la așa-zisa Alianță DA și va fi candidat din partea respectivei alianțe. Căci atîta timp cît PNȚcd e acolo, nu poate fi decît alianță – PNȚcd nu poate fuziona decît prin absorbția celor cu care fuzionează – are prea multă istorie și tradiție în spate și, în ciuda deceniilor mai proaste prin care trece (n-ar fi prima oară), rămîne cel mai puternic brand politic de la noi, în condițiile în care PNL e complet compromis de alianțele toxice la care a participat de dragul puterii – PNȚcd stă mult mai bine, și-a plătit păcatele în ultimii 12 ani, poate va mai plăti încă cîțiva ani de acum încolo, însă nu s-a compromis definitiv, ca PNL.

Cum va ajunge Emil Boc în turul II? Candidatul PSD, Ponta sau Dragnea, care o fi dintre cei doi, are deja asigurat locul în turul II. Boc se va lupta cu Crin Antonescu, candidatul PNL, și Cătălin Predoiu, candidatul PDL. Va reuși Boc, din partea unei alianțe de 5-7%, să-i bată pe Predoiu și Antonescu, în condițiile în care Predoiu are un partid de 10-15% în spate iar Antonescu un partid de 20-25%? Cum va reuși gruparea Băsescu-Blaga să-l învingă pe Antonescu, dacă va avea doi candidați?

Și ce se va întîmpla cu MRU? Omul știe doar una și bună: candidatura la președinție. Nu are nicio treabă cu politica și partidele, nu-l interesează guvernare. Îl interesează doar candidatura la președinție. Va renunța de bunăvoie la o asemenea candidatură? După fuziune va fi trecut pe linie moartă? Va fi dat afară din noul partid rezultat din fuziunea MP-FC?

Personal, nu cred că mizează cineva pe MRU, MP și FC. Aceștia trebuie doar să muște din electoratul PDL, iar după un presupus scor slab la europarlamentare, gruparea Băsescu-Udrea-Boc să-l dea pe Blaga jos și să preia partidul, urmînd apoi să-l trimită la colțul rușinos pe Cătălin Predoiu și să desemneze un nou candidat la prezidențiale, Boc sau Udrea. Dacă Boc va candida vreodată la prezidențiale, o va face doar din partea PDL. Deși eu cred că Boc nu va candida chiar și dacă Blaga va fi îndepărtat de la conducerea PDL înainte de prezidențiale. Cred că Emil Boc va ieși public, va declina ofertele de candidatură și o va propune pe Elena Udrea drept candidat. Dar pînă acolo, noi ne jucăm acum de-a ipoteza candidaturii lui Boc la prezidențiale.

Va renunța Boc a doua oară consecutiv la Primăria Clujului? Va denunța votul cetățenilor pentru a doua oară consecutiv?

Dacă Emil Boc demisionează din PDL, va pierde funcția de primar al Clujului. La doar un an de la  alegerile locale. Ar fi pentru a doua oară consecutiv cînd Emil Boc renunță și îi lasă pe clujeni cu curul în baltă. Singurul mandat integral al lui Boc la Cluj a fost cel cîștigat în 2004. Apoi în 2008, la numai cîteva luni de la realegerea sa în fruntea Clujului, Boc îi părăsește pe clujeni pentru funcția de prim ministru. Lasă în locul său viceprimarul și mîna dreaptă, un mafiot, cel care va fi condamnat pentru corupție chiar pentru ce a făcut în poziția sa de primar și înlocuitor al lui Boc.

Și chiar dacă Boc va candida din partea PDL, tot pentru plecarea sa de la conducerea Clujului candidează. Căci nu poți fi și președintele țării, și primarul Clujului. Acest tip de cumul de funcții nu e permis. Cum va justifica Boc în fața clujenilor și în fața românilor o asemenea lipsă de consecvență și seriozitate? Nu cred că a mai existat o asemenea situație, în care un primar părăsește orașul care l-a ales în două mandate consecutive. Clujenii au înțeles prima trădare a lui Boc, atunci Stolojan a renunțat la funcția de prim ministru și Băsescu a fost cel care l-a desemnat pe Boc. Bine, putea refuza, că doar nu l-a desemnat cu forța, Acum însă nu mai poate spune că a fost luat pe nepusă masă. Candidatura la prezidențiale presupune o decizie luată cu cîteva luni sau chiar mai mult înainte. Dacă Boc avea de gînd să candideze la prezidențiale sau lua cît de cît în considerare o asemenea variantă, de ce a mai candidat la primăria Clujului?

Dacă Emil Boc se decide să candideze la prezidențiale și renunță la Primăria Clujului, pentru a doua oară consecutiv, după ce a fost ales și clujenii și-au investit încrederea în el, la prezidențiale în Cluj nu va lua mai mult de 2%. Însă nu Clujul e marea problemă. Impactul negativ va fi în toată țara. Emil Boc are imagine de om serios, perseverent, consecvent. Trădarea clujenilor, după ce aceștia i-au dat încrederea, în două mandate consecutive, și în condițiile în care în primul mandat a garantat și a lăsat în locul lui un mafiot, va avea efecte catastrofale pentru imaginea prezidențiabilului Boc. ”A fost ales de trei ori la conducerea Clujului, de trei ori i-au acordat oamenii încrederea, iar de două ori le-a înșelat-o, i-a trădat și a plecat spre alte funcții, la nivel central. Se prezintă la alegeri, pune lumea pe drumuri la vot, îi minte pe oameni că va face și va drege și îi va reprezenta și va fi alături de ei, după care își pune coada pe spinare și pleacă spre funcții mai apetisante, gen prim ministru sau președinte. Și dacă face la fel și din funcția de președinte? Voi, cei care doriți să-l votați pe Boc ca președinte, ce veți face dacă acestuia, i se năzare să plece în altă parte?”

Boc în campania pentru prezidențiale

Cum îl vor primi alegătorii pe Boc? Îl vor primi prost. Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Oamenii l-au iertat oarecum pe Boc din cauza imagineii sale de ardelean cumpătat și umil. O candidatură la prezidențiale e o acțiune ofensivă, agresivă, mai ales că Boc nu vine de pe poziția favoritului. E un challanger, care trebuie să atace și să muște tare din contracandidați. Și aici se termină cu imaginea de om cumpătat, din popor, modest, umil chiar. Poporul va reacționa urît. ”Uite, domnule, un politician care s-a retras liniști la el, acolo, printre ai lui. Cum? Nu s-a retras? Vrea să-l votăm președinte??? Bă, nene, dar ai tupeu, nu glumă!”

Mai are rost să discutăm despre Boc comunicatorul? În cei trei ani de prim ministeriat a fost o catastrofă. A turuit egal și monoton și irelevant timp de trei ani, pînă a reușit să-i aducă pe toți la exasperare. La locale a făcut campanie plimbindu-se cu tramvaiul, pupînd babe și bazîndu-se pe problemele interne ale PNL Cluj. La prezidențiale e cu totul altceva. Boc va trebui să fie ofensiv și agresiv. Va trebui să acuze guvernarea. Îl va acuza pe Ponta că nu a crescut pensiile și salariile? Îl va acuza că a introdus impozitul forfetar? Îl va acuza că a extins contribuțiile sociale la toate categoriile de venituri? Îl va acuza că a crescut TVA?

”Boc nu e corupt.” S-a văzut cît au contat electoral scandalurile de corupție la alegerile din 2012. El personal nu e corupt, dar oamenii din jurul său sau conduși de el au avut ceva probleme în domeniu. Am zis deja de Apostu, mîna sa dreaptă la Primăria Cluj, cel condamnat pentru corupție. Și n-aș băga mîna în foc că în anul ce vine nu vor începe urmăririle penale împotriva cîtorva pedeliști de soi. De fapt, au început. Videanu și Oltean sînt deja urmăriți penal pentru corupție.

Va accepta Boc să candideze la prezidențiale?

Nu. Știe că nu poate renunța a doua oară consecutiv la primăria Clujului, după ce oamenii i-au acordat încă o dată încrederea, în condițiile în care el i-a lăsat cu curul în baltă, pe mîna unui mafiot crescut chiar de el. Știe că nu are șanse la prezidențiale și că după aceea va rămîne și fără primăria Clujului, și cu imaginea șifonată de atîtea renunțări și trădări, și fără șansa de a mai candida vreodată.  Prin candidatura la prezidențiale, Boc își semnează ieșirea din politică. Să nu uităm că Boc a renunțat la prim ministeriat în 2012, pentru a putea candida la primăria Clujului. Aceasta spune cît de dispus la riscuri e Boc și cît de importantă e primăria Clujului pentru el. Omul a vrut să se retragă la Cluj, nu să iasă definitiv din politică. Dacă nu se retrăgea din funcția de premier cu cîteva luni înainte de alegerile locale, nu putea candida la primăria Clujului și astăzi ar fi fost afară din politică, fără nicio funcție. Și uite așa aveți și explicația plecării lui Boc de la șefia guvernului.

Cota unica la 22%. Semnificatii si consecinte politice.

”Informația” a apărut pe surse după o discuție în USL. În același timp PNL reacționează ca și cum creșterea ar fi fost discutată public și asumată de cineva din PSD. Cu alte cuvinte, Antonescu reacționează virulent la o știre lansată pe surse. Lansată de cine? Cui îi folosește lansarea acestei teme și reacția viguroasă și categorică a lui Crin Antonescu?

PNL-ului, evident. Și PDL-ului. ”Dreptei” Antonescu-Blaga, mai bine zis.

Am mai spus, PNL și PSD sînt convinse că partidul care va fi considerat vinovat de ruperea USL va pierde electorat din useliștii duri, din acei votanți care sînt legați mai degrabă de ideea de unire și pace antibăsistă și pentru binele poporului decît de unul dintre cele două partide mari componente, PSD și PNL. Astfel, nici liberalii și nici social democrații nu sînt dispuși să piardă acest electorat, drept pentru care își aruncă măgăreața rupturii de la unul la altul.

Lansarea temei ”cotă unică 22%” dă PNL-ului motiv serios și credibil de despărțire, mulțumește nucleul dur al liberalilor și poziționează PNL ca principal partid de opoziție și principal partid al dreptei și pe Crin Antonescu drept liderul prezidențiabil al antipesedismului. Pedeliștii, la rîndul lor, primesc un ajutor în încercarea lor de a-l transforma pe Antonescu în aliat și prezidențiabil frecventabil pentru un electorat care nu prea e dispus să-l înghită pe Antonescu de stînga aliat cu PSD. Iată că acum PDL se poate alia fără probleme cu PNL și îl poate sprijini cu sufletul împăcat pe Antonescu. Cele două partide au un țel comun: păstrarea acotei unice de 16%, cea mai importantă măsură economică luată de cele două partide cînd erau aliate în 2004-2007, un simbol al Alianței DA PNL-PD. Blaga a declarat de nenumărate ori că PNL și PDL s-au înțeles excelent cînd au fost la guvernare (fie vorba între noi, războiul dintre cele două partide a început de la cîteva luni de la cîștigarea alegerilor, încă din 2005, și a culminat cu suspendarea lui Băsescu, în 2007 în urma dezvăluirilor privind încercarea lui Tăriceanu de intervenție în justiție).

Avem așa: de o parte a baricadei un Ponta nene rău și un PSD partid rău, care vor să crească cota unică sau poate chiar s-o desființeze, de cealaltă parte a baricadei un Antonescu nene bun, un PNL și un PDL care încearcă să-și salveze copilul născut în marea iubirea din 2004, cota unică.

Lupta pentru salvarea cotei unice e pretextul ruperii USL, creării alianței PNL-PDL și susținerii lui Antonescu la prezidențiale.

UPDATE. Nu știu dacă mai țineți minte, dar de cînd e în alianță cu PSD, PNL, cu Tăriceanu și Antonescu în frunte, a renunțat de enșpe ori la cota unică. Acum e prima oară cînd o susțin vocal și public.

Candidat numit pe baza sondajelor? Furculite si spaghetti!

Atât PDL cât şi MRU afirmă că, indiferent de numele câştigătorului din competiţia internă a PDL, candidatul la preşedinţie va fi desemnat pe baza sondajelor.

Nu e clar de ce mai există atunci o competiţie în PDL, Ungureanu e mult peste orice membru al partidului. Dar se poate argumenta că prezidenţiabilii PDL n-au avut şansa să se prezinte ca atare în spaţiul public, iar în ianuarie-aprilie vom vedea la sondaje ce şi cum.

Să nu avem iluzii: contează muşchiul politic şi europarlamentarele. Povestea cu sondajele e praf în ochi.

Chiar dacă în mod sincer se va încerca identificarea candidatului cel mai bun pe baza sondajelor, vor exista nişte dificultăţi mari dar nu foarte evidente la prima vedere.

Câteva exemple (voi folosi nume reale nu ca aluzie, ci pentru ca discuţia să nu pară teoretică) :
1. Transfer imperfect între candidaţi
Sondaj în martie: „Cu cine aţi vota la prezidenţiale?”
18% spun MRU.
12% spun Predoiu.
(Suma: 30%).
MRU e asumat drept candidatul oficial. Însă… e posibil să ajungem la următoarea situaţie: după ce Predoiu renunţă la candidatură MRU nu ajunge la 30%, ci la 24%. Jumătate din susţinătorii lui Predoiu sunt oameni cărora nu le place de MRU, ci care l-ar prefera pe Antonescu sau care, mai degrabă decât să voteze MRU, ar sta acasă. În schimb dacă MRU ar fi cel care ar renunţa la candidatură, Predoiu ar urca la 28%, pentru că aproape toţi votanţii potenţiali ai lui MRU ar face tranziţia către noul candidat al opoziţiei unite.
2. „Capcana Stolojan”
În contextul în care un candidat al opoziţiei s-ar confrunta cu un candidat PSD în turul doi, poziţionarea electoratului PNL e importantă. Electoratul terţiar, cel care nu este implicat direct în turul doi, decide câştigătorul în fiecare scrutin prezidenţial din 1992 încoace.
Acest aspect a fost ignorat atunci când s-a finalizat Alianţa DA. În sondajele de la începutul anului 2004, Stolojan > Băsescu. Foarte târziu în toamnă s-au făcut simulări apropo de ce s-ar întâmpla în turul doi. S-a descoperit atunci cu oroare că Stolojan ar fi învins clar de către Năstase, pentru că electoratul PRM – al treilea ca mărime – ar fi stat acasă. În acest context a fost nevoie de candidatura lui Traian Băsescu, care putea impulsiona pe vadimişti cu un mesaj anti-corupţie mai credibil.
În termenii de peste câteva luni, problema de mai sus ar putea suna astfel: (repet, numele şi procentele sunt strict ca exemplu)
Predoiu 16%
MRU 10%
Electoratul PNL îl preferă pe MRU lui Predoiu. Numai că nimeni nu se gândeşte să măsoare opţiunea lor în sondaje.
Predoiu este selectat drept candidatul opoziţiei, ajunge în turul doi şi pierde lamentabil, pentru că electoratul PNL nu îl susţine. O candidatură a lui MRU, pe coordonatele de mai sus, ar fi însemnat victorie în turul doi, pentru că PNL-iştii l-ar vota.
3. Factorul timp
Situaţia se poate schimba total în lunile care trec până la alegeri. Candidatul preferat de public poate avea probleme „de dosar” de care se va afla abia prin octombrie. Atitudinea electoratului PNL faţă de un potenţial tur 2 fără Antonescu se poate schimba. Candidatura PSD nu e anunţată – în cazul în care va fi una aparte va exista un deranj mare pe „dreapta”. Un rezultat prost al PNL la europarlamentare poate duce la o revoltă internă şi o candidatură nouă, care va schimba dinamici. PDL are vulnerabilităţi asemănătoare. Ce e adevărat şi plauzibil în februarie poate fi absurd şi inutil în octombrie.
În consecinţă, decizia e mai complexă decât pare. Iar opoziţia de azi are o tradiţie nefericită în folosirea sondajelor. Denumirea „ARD” a fost selectată pe baza unui sondaj în care fusese respinsă de 75% din participanţi – dar era cea mai puţin proastă dintre opţiunile propuse ( http://www.blogary.ro/comentariu/cum-a-fost-ales-numele-alianta-romania-dreapta/ ) . Prigoană a fost selectat candidat la primăria capitalei tot pe baza unor sondaje, lucru admis public de Elena Udrea şi pentru care încă îşi pune cenuşă în cap.
În realitate, decizia nu se va lua pe baza sondajelor. Şi nici n-ar trebui să se ia aşa. O candidatură e o decizie politică, ceea ce înseamnă responsabilitate pentru cei care o propun. Nu se motivează cu sondaje sau strict cu sondaje. Politicienii şi partidele, prin acţiunile lor, schimbă situaţia din sondaje, nu invers.
În alte cuvinte, sondajele măsoară dar nu au o funcţie de previziune; sunt unelte, nu soluţii sau rute strategice. A determina numele unui candidat strict pe baza sondajelor este echivalent cu a-ţi întreba furculiţele şi lingurile ce fel de spaghetti ar trebui să cumperi de la supermarket.

Cum s-a facut de ris mitul Basescu?

În 23 martie 2013 Băsescu a spus ”Adio, PDL!”, și-a luat votanții și a plecat.

În perioada martie – octombrie 2013 PDL nu a pierdut procente, ba chiar a cîștigat (în marja de eroare, totuși). Partidul simpatizanților lui Băsescu, Mișcarea Populară, are în sondaje în jur de 3% (tot în marja de eroare). Astfel, putem spune că Traian Băsescu are în jur de 300 de mii de votanți la ora actuală.

Cum s-a ajuns aici? Cum s-a făcut de rîs mitul Băsescu?

[restrict]

  1. PDL nu s-a rupt atunci cînd era momentul, în primăvară. Elena Udrea, Emil Boc și ceilalți lideri din gruparea Băsescu au preferat să rămînă în PDL, să-și păstreze funcțiile și relațiile în partid și să spere că vor prelua conducerea partidului cînd acesta va scădea în sondaje.
  2. Mișcarea Populară a menajat PDL-ul de fiecare dată cînd trebuia să-l atace la baionetă.
  3. Mișcarea Populară nu s-a poziționat ca o alternativă la PDL, ci ma degrabă ca un apendice al PDL.
  4. Strategia ”cu MP speriem PDL, pică Blaga și Elena Udrea preia șefia partidului” s-a dovedit, așa cum am zis din primăvară, absolut catastrofală. E ca și cum iubita își amenință iubitul că-l părăsește și pleacă în papuci și în capot pînă la tutungeria din fața blocului, fără să-și ia bagajele. ”Oh, dear, I’m so scared! Don’t leave me, babe!”.
  5. Băsescu a arătat încă o dată, dacă mai era nevoie, că e un Hagi sau Maradona al politicii: jucător genial, antrenor submediocru.
  6. Și, de departe cel mai important lucru: ruptura MP de PDL nu a fost una doctrinară, pe principii. S-a plecat fiindcă ordinul se execută, nu se discută. Cei mai mulți dintre MP-iștii foști în PDL, cu Tomac în frunte, n-au înțeles prea bine de ce trebuie să plece din PDL în MP.  Pur și simplu au primit ordin sau fiindcă erau marginalizați de Blaga în vederea europarlamentarelor.
  7. La șapte luni de la crearea Fundației Mișcarea Populară și la trei luni de la lansarea Partidului Mișcarea Populară nimeni nu știe despre ce este această mișcare politică. Care îi sînt principiile? Care îi este doctrina? Ce-i mînă pe acești oameni în luptă? Ce-i doare? Ce părere au ei despre lume și viață? Ieșirile liderilor MP și PMP au fost confuze și au acoperit, în confuzie, întreg spectrul doctrinar. ”Noi nu sîntem ca pedeliștii lui Blaga, care nu cred în nimic. Noi credem în orice.” Nu a fost o temă pe care Mișcarea Populară să aibă o poziție cît de cît clară. Mișcării Populare îi lipsește coerența și consistența.
  8. PDL are candidat la prezidențiale iar MP nu are. Și asta se întîmplă înainte de anul electoral 2014, cînd vom avea alegeri prezidențiale.
  9. Mișcarea Populară, fără ruptura PDL, a dat impresia că e o chestie făcută pe genunchi, fără prea multe speranțe și perspective. Fără plecarea grupării Udrea din PDL nimeni nu a luat în serios acel ”Adio PDL!” al lui Băsescu.

La final, Băsescu va trebui să se întoarcă spășit și să pupe papucul lui Blaga. L-a amenințat pe Blaga că îi ia oștenii și pleacă cu ei. Pînă la urmă s-a dus singur pînă la tutungeria din colț. ”Nea Vasile, iartă-mă că întreb, cu filtru sau fără filtru?”

Principala consecință? Băsescu, neavînd votanți, simpatizanți care să-l urmeze, nu va putea juca în niciun fel la prezidențialele din toamna lui 2014. Nu va avea ce pune pe masă. Blaga pune pe masă 1 milion de voturi (insuficiente pentru turul II, însă se poate negocia pe baza lor). Băsescu ce pune pe masă? 200 mii de voturi? După unirea cu FC nici măcar nu mai poate spune că-s voturile lui, că-s simpatizanții lui. Chiar dacă noul partid ajunge la 700 de mii de voturi (greu de crezut), se va spune că jumătate din voturi sînt aduse de MRU. Băsescu avea o singură variantă să-și arate forța electorală: să crească un partid ”băsist”. A dat greș.

[/restrict]

O dilema strategica pentru Victor Ponta

Să zicem că eşti Victor Ponta. Ce ar însemna susţinerea lui Crin Antonescu la prezidenţiale?

În 2014, liderul PNL ar câştiga prezidenţialele. Forţa organizaţională combinată a PSD şi PNL n-a fost învinsă decât o singură dată în ultimele decenii (turul doi din 2009), într-un set de circumstanţe greu de repetat.

În 2016 au loc alegeri parlamentare şi mandatul tău de prim-ministru se încheie. Va lua un partid 50%+1 din mandate? Aproape imposibil în sistemul actual de vot. Crin Antonescu ar avea atunci două opţiuni:

1. Premier de la PNL sau PDL şi deci o coaliţie guvernamentală care exclude PSD. În această situaţie şansa ta de a rămâne preşedinte PSD se reduce spre zero („nu mai avem acces la resurse, idiotule, de ce n-ai ştiut să negociezi??” – exact ce i s-a întâmplat lui Tăriceanu în 2008).

Dar hai să zicem că rămâi totuşi liderul PSD. Vei aştepta în opoziţie timp de trei ani alegerile prezidenţiale din 2019. Aceste alegeri au toate şansele să fie mult mai dificile pentru tine decât o candidatură la cele din 2014:

Antonescu, acum: prăbuşire lentă şi vizibilă.

Antonescu, în 2019: preşedinte în funcţie.

PNL şi PDL, acum: nu au accesul la resurse.

PNL şi PDL, în 2019: acces total la resurse.

Tu, acum: poţi lua măsuri populiste pentru a-ţi mări capitalul electoral.

Tu, în 2019: rupt total de robinetele puterii.

PSD, acum: la butoane.

PSD, în 2019: flămând şi disperat. Mulţi primari trecuţi neoficial la PDL sau PNL.

De asemenea, nu există nicio garanţie că popularitatea ta în 2019 va fi mai mare decât acum. De fapt, este extrem de improbabil să fie *şi mai mare*.

2. O altă opţiune pentru Antonescu în 2016 este să te pună pe tine prim-ministru. Te gândeşti, evident, că vei candida la prezidenţiale în 2019. Apar însă probleme:

– Timp de trei ani vei avea un preşedinte ostil, care se pregăteşte de al doilea mandat şi te-a identificat drept oponentul principal. Prin comparaţie, disputele de acum cu Traian Băsescu sunt meciuri amicale.

– Preşedintele ţării poate cere în orice zi o conferinţă de presă în prime-time în care să expună cel mai mic act de corupţie comis în timpul guvernării tale.

– Pentru preşedinte va fi uşor să instrumenteze o moţiune de cenzură împotriva ta. Prin comparaţie, un referendum de demitere s-ar putea întoarce împotriva ta (şi în favoarea lui) într-un mod decisiv.

– Orice evoluţie negativă a economiei se răsfrânge asupra ta, scăzându-ţi şansele de a ajunge la Cotroceni.

– Nici în acest scenariu nu există nicio garanţie că popularitatea ta în 2019 va fi mai mare decât acum. De fapt, este extrem de improbabil să fie *şi mai mare*.

Din perspectiva PSD, nu există nicio garanţie că Antonescu ar putea fi manevrabil după 2016. De fapt, dacă aş fi Crin Antonescu prima mea grijă ar fi să construiesc o structură sau alianţă care să mă susţină în 2019 cu şanse mari de succes şi care să nu includă PSD (întrucât n-aş vrea să fiu şantajabil sau dependent de social-democraţi).

Nu este exclus ca Victor Ponta să susţină o candidatură a lui Crin Antonescu în 2014, dar cu condiţia să nu vadă această dilemă strategică.

Opozitia de dreapta, Rosia Montana si protestele

Ce cîștigă opoziția din susținerea protestelor împotriva exploatării de la Roșia Montană?

Cade guvernul Ponta?

  • Guvernul Ponta nu poate cădea. Pentru căderea guvernului e nevoie de o moțiune de cenzură și votul  a peste jumătate dintre parlamentari. Pot niște proteste ecologiste provoca adoptarea unei moțiuni de cenzură în condițiile în care guvernul are susținere în Parlament de peste 70%?

Se schimbă majoritatea parlamentară?

  • Nu poate exista majoritate parlamentară în afara USL. Orice majoritate parlamentară are nevoie ori de PSD, ori de PNL, unul mai nefrecventabil decît celălalt, adică PNL mai nefrecventabil decît PSD. Să presupunem că PSD sau PNL formează o nouă majoritate parlamentară. Cu cine? Cu PDL și PPDD, două partide la fel de nocive și nefrecventabile. Și vom avea o putere formată dintr-o parte a USL + PDL + PPDD. Pînă în 2016 nu putem avea vreo majoritate parlamentară din care să nu facă parte PSD sau PNL, adică USL. Sau PDL, sau PPDD.

Scade electoral USL-ul?

  • Conform sondajelor, majoritatea românilor susțin exploatarea de la Roșia Montană, Dar să presupunem că protestele ar duce la o scădere electorală a USL. Cum, nu știm. Ce se va întîmpla astfel încît protestele să ducă la scăderea electorală a USL? Bine, să zicem totuși că această scădere va exista. Și? Avem alegeri peste două săptămîni? Peste o lună? Peste trei luni?

Căderea guvernului și o nouă majoritate parlamentară ar fi complet inutile. Scăderea electorală a USL acum ar avea o utilitate mică spre nulă. Cam asta ar avea de cîștigat opoziția din protestele de la Roșia Montană. Ce ar avea de pierdut?

  1. Ar legitima discursul anticapitalist, marxist, ecologist, isteria Occupy și Revoluția. Ar legitima un discurs și o formă de manifestare care definește stînga și care aparține exclusiv stîngii.
  2. Ar legitima liderii protestelor, personaje de teapa unor Remus Cernea, Claudiu Crăciun, Nicușor Dan, Mircea Kivu și tot felul de oengeuri stîngiste și useliste (apropiate de PNL, majoritatea). USL primește astfel un suflu proaspăt la capitolul lideri de opinie și purtători de mesaj.
  3. Prin legitimarea liderilor și tipului de discurs, ar legitima ”revoluția din ianuarie 2012”. La urma urmei, dacă acum sînt considerați sinceri, bine intenționați și îndreptățiți în cererile lor (lozincile sînt aceleași de acum un an și jumătate), înseamnă că și în ianuarie 2012 au fost sinceri, bine intenționați și îndreptățiți în cererile lor. Liderii protestelor ar căpăta o reprezentativitate pe care nu au avut-o pînă acum, ceea ce i-ar face utilizabili în continuare, pentru acțiuni de forță și influență mult mai ambițioase. Liderii ”revoluției din ianuarie 2012” și ai protestelor din septembrie 2013, cetățeni imparțiali, mînați de bune intenții, cu dreptatea de partea lor, cu cereri îndreptățite, frecventați de toată lumea și reprezentativi pentru întreg poporul, vor putea fi folosiți și pe viitor pentru acțiuni de forță împotriva celor (adică celui, că e unul singur) care îi deranjează pe useliști în general, pe Voiculescu, Antonescu și Ponta în special.
  4. Și-ar trăda propriii susținători și potențiali votanți ai partidelor presupus de dreapta.
  5. Ar arăta că nu este capabilă să promoveze temele dreptei și de aceea e nevoită să paraziteze temele stîngii. Singura mișcare de anvergură împotriva puterii a partidelor de opoziție ar fi o acțiune inițiată de societatea civilă de casă a USL cu temele stîngii. La asta s-ar reduce partidele de dreapta de la noi: la parazitarea slugilor și temelor stîngii.

La final, toate acestea se vor întoarce împotriva bunului simț, împotriva României, împotriva libertății și capitalismului și, nu în ultimul rînd, împotriva partidelor de opoziție.

Cu alte cuvinte, opoziția, așa-zisă de dreapta, vrea să scape de un gîndac de bucătărie, așa că se hotărăște să dea foc la casă ca să-i pîrlească gîndacului al treilea picioruș din stînga și antena din dreapta un pic la vîrf.

Tortul „dreptei”

Tortul are patru straturi, adică patru electorate. Imaginea este aceeaşi de la Revoluţie încoace:

a. Nucleul dur. Un milion de oameni care votează constant împotriva PSD. O excepţie de la regulă: 40% dintre ei n-au venit la ultimele alegeri, boicotând ARD.

b. Ce aduc din rural primarii „dreptei”. Un milion de voturi în 2008-2009, jumătate din valoarea asta în 2012.

c. Cei care înclină balanţa. Maxim 1,8 milioane persoane cu educaţie medie şi venituri medii care din când în când votează împotriva PSD (1996, 2004, 2009). Când însă oamenii ăştia votează pentru PSD (1992, 2000, 2012) scena se dezechilibrează şi „dreapta” o ia la vale. Tendinţa generală: vot negativ la adresa puterii.

d. Tovarăşii de drum. Votanţi extremişti şi etnici maghiari care vin în turul doi de la prezidenţiale alături de candidatul „dreptei”, dacă există un asemenea candidat. Până prin 2005 aceşti oameni erau un factor important. Acum cei mai mulţi au devenit pensionari, au emigrat sau sunt total dezinteresaţi de politică.

Asta este tot.

Asta chiar este TOT. Nu glumesc. Nu mai există nimic altceva şi nimeni altcineva. Astea sunt graniţele ţarcului. Dacă sugerezi altceva, eşti considerat nebun sau filozof.

În momentele bune un partid al „dreptei” poate spera la maxim 3,7 milioane de persoane (electoratele a, b şi c). În practică nu s-au mai obţinut 3,7 milioane de aproape două decenii, de la Convenţie. De aceea avem scoruri de maxim 32-33%. Pur şi simplu vin prea mulţi oameni la vot. Oameni din afara electoratelor a, b şi c.

Ăsta e şi unul din motivele pentru care dreapta n-a făcut niciodată Constituţii. A fost întotdeauna la zeci de procente distanţă. De fapt, până şi obţinerea unor majorităţi simple a depins de parlamentari ai stângii (PD ’97-2000, UNPR ’09-2012).

Alt exemplu apropo de cât de prost e alcătuit tortul dreptei: Traian Băsescu – un politician carismatic şi abil – abia a câştigat două alegeri. Echivalentul lui ca forţă în deceniul anterior, Ion Iliescu, a avut un drum mult mai uşor. Nu e vina preşedintelui în funcţie: cu tortul ăsta s-a pomenit în braţe în 2004, pe el a trebuit să-l îmbunătăţească cum a putut, pe el îl cară şi acum.

Nu ştiu dacă există politicieni care s-au săturat de acest model falit şi periculos. Nu ştiu dacă există oameni care conştientizează slăbiciunile enorme ale PSD, nu ştiu dacă există oameni care-şi dau seama că 31% la parlamentare este şi va fi întotdeauna insuficient, nu ştiu dacă există destulă ambiţie, poftă de muncă şi hotărâre pentru a avea de exemplu o Constituţie de dreapta, preferabil în următorii 260 de ani.

Cât timp tortul va arăta aşa, victoriile la prezidenţiale vor fi pe muchie (dacă vor fi), înfrângerile la parlamentare vor avea dimensiuni apocaliptice iar, în cazul aşa-ziselor victorii: doi-trei parlamentari de „dreapta” care dorm prea mult dimineaţa = nu mai există majoritate în parlament.

„Reunificarea dreptei” nu valorează absolut nimic atâta timp cât se reunifică acelaşi tort nenorocit pe care l-am descris mai sus. Politic şi sociologic vorbind, „ne unim noi cu noi şi cu ai noştri”.

Ce poate fi făcut?

Există soluţii. Nu puţine. Toate creative. Dar nu pot fi livrate în plic. Ele trebuie cizelate împreună cu politicienii care le vor implementa. Aceşti politicieni au rolul decisiv în selectarea şi definirea lor. O strategie pe 10-20 de ani nu este precum un rol de piesă, care se memorează şi eventual se uită.

Victoriile aparente (2008) sau inadmisibil de strânse (2009) au împins problema sub preş. În 2014 vom fi în aceeaşi paradigmă ca în 2012, ca în 2002, ca în 1992. Cu rezultate pe măsură. Necesitatea remodelării radicale a tortului nu e încă evidentă. Mai e nevoie de câteva înfrângeri pentru ca politicienii să-şi pună întrebări. Chit că răspunsul ar înseamna ca „dreapta” să abandoneze ghilimelele.

Situatiunea strategica

PSD și PNL fac eforturi pentru a-și împărți scena politică între ele după 2016, în timp ce restul lumii se zbate politic undeva în primăvara lui 2011 sau chiar 2005. Cam așa poate fi rezumată situațiunea politică.

Propunerile PSD vizează eliminarea Președintelui din ecuația puterii, rămînînd ca aceasta să fie disputată doar de partidele cu structuri teritoriale puternice, așa cum este PSD și așa cum speră să devină PNL. Restrîngerea atribuțiilor prezidențiale și introducerea sistemului electoral majoritar (vot uninominal pur și dur) vor avea drept consecință creșterea importanței structurilor locale și a puterii partidelor mari. Partidele medii și mici vor dispărea.

În același timp, PNL se repoziționează spre o dreaptă conservatoare, sperînd să reziste în fața PSD-ului și chiar să repete performanțele dreptei poloneze și maghiare.

Celelalte partide nu mai există politic. PDL e în vrie și arată tot atîta curaj și limpezime cît are și șeful său, Vasile Blaga, FC nu e partid propriu zis, e mai degrabă o platformă de intrare pe listele altui partid mai mare, PNȚcd e o ștampilă pe care se bat niște țăcăniți, PPDD e doar pepinieră pentru alte partide iar MP încă e la stadiul de fundație și nu are o voce politică.

Societatea civilă și presa s-au transformat în procuratură populară și se zbat între agonii și extaze cu arestări, cătușe și stenograme.

Tot ce poate oferi dreapta politic-civilă, așa-zisele forțe democratice, este, ca de obicei, intervenționismul. Iar acesta este drumul cel mai scurt spre preluarea totală a dreptei politice de către PNL.

Personal, nu cred că PSD și PNL, care sînt, la capitolul gîndire strategică, cu ani buni înaintea ”dreptei anti-useliste”, undeva prin 2016, îi vor aștepta pe bravii noștri ”luptători anti-uslamiști” să ajungă măcar în prezent. Ca să nu mai spun că lupta împotriva PNL presupune ieșirea din discursul intervenționist, eurocumințel și politic corect. Adică mult curaj. Și nu văd care ar fi acea grupare politică care să-l aibă.