Posts Tagged → PDL

Extrase din Raportul Zuber: masuri de reeducare si inginerie sociala

Raportul, aparținînd europarlamentarului portughez Ines Cristina Zuber, membru al Partidului Comunist Portughez, propune măsuri de reeducare a cetățenilor Uniunii Europene și de inginerie socială menite să inculce valorile Omului Nou și egalitarismului. Ines Cristina Zuber acuza, nu demult, într-o declarație în Parlamentul European, opozanții din Venezuela și ambasada Statelor Unite de tentativă de lovitură de stat fascistă împotriva forțelor progresiste de la putere.

Europarlamentarii PSD, PC, PNL și PMP au votat pentru Raportul Zuber, iar europarlamentarii PDL, UDMR, PRM și independentul Tokes au votat împotrivă, cu excepția unui europarlamentar PDL, care s-a abținut.

Voturi PENTRU

PSD – Victor Boștinaru, Minodora Cliveti, Corina Crețu, Vasilica Dăncilă, Ioan Enciu, Cătălin Ivan, Claudiu Tănăsescu.

PC – Sabin Cutaș.

PNL – Norica Nicolai, Ovidiu Silaghi, Adina Vălean, Renate Weber.

PMP – Cristian Preda.

Voturi ÎMPOTRIVĂ

PDL – Sebastian Bodu, Elena Băsescu, Petru Luhan, Monica Macovei, Marian-Jean Marinescu, Iosif Matula, Rareș Niculescu, Theodor Stolojan,

UDMR – Csaba Sogor, Iuliu Winkler.

PRM – Corneliu Vadim Tudor, Dan Zamfirescu.

Independenți – Laszlo Tokes.

ABȚINERI

PDL – Oana Antonescu

ABSENȚI

PSD – Corina Crețu, Daciana Sîrbu

PNL – Eduard Hellvig

PDL – Traian Ungureanu

Independenți – Adrian Severin

Cîteva extrase din RAPORTUL ZUBER:

…

18. Calls on the Member States to guarantee decent wages and pensions, reduce the gender pay and pension gap, create more high-quality jobs for women, as well as to enable women to benefit from public services of a high standard and improve welfare provisions;

…

20. Calls on the Member States to introduce gender budgeting with the intention not only of analysing programmes that are specifically targeted at women, but also of examining all government programmes and policies, their effects on resource allocation and their contribution to equality between women and men;

…

32. Notes that social security is particularly targeted by two of the main thrusts of austerity policy: reduction of budget deficits through reducing social spending, and improving competitiveness and cost-efficiency by cutting contribution payments by enterprises;

…

42. Strongly urges the Member States to increase their investment in public services, education and health, particularly primary care health services relating to sexual and reproductive health; recommends to the Member States that they safeguard women’s right to free, high-quality public gynaecological and obstetric healthcare services and to sexual and reproductive health in general, including the right to voluntary termination of pregnancy; stresses that Member States should ensure that all women share the same rights when it comes to contraception, maternity or sexuality and calls therefore on the Member States to collect data to establish knowledge of the situation faced by women regarding sexual and reproductive health and rights;

…

57. Stresses that in order to eliminate gender stereotypes and promote equal behaviour models in social and economic life, it is extremely important to inculcate these values from an early age, in schools, and to carry out awareness campaigns in schools, workplaces, and the media, highlighting men’s role in promoting equality, the equal distribution of family responsibilities and creation of work-life balance; calls on the Commission and the Member States to commit themselves more firmly to ending the sexist stereotypes conveyed by the media and draws attention to important measures included in Parliament’s report on the elimination of gender stereotypes, which was adopted in 2013; calls on the Member States, and especially their media regulators, to consider the place accorded – in both quantitative and qualitative terms – to women and to promote a balanced, non-stereotyped image of women, in a way that is respectful of women’s dignity, their diverse roles and their identity and placing greater emphasis on their social development, constitutional rights and role in civil society, institutions and the working world, as well as in the media, and in advertising and promotional materials and television in particular, not least in order to avoid conveying gender stereotypes and curb any tendency to hypersexualise little girls;

58. Recommends that the Member States develop educational programmes in secondary schools, for teenagers from the age of 12 and above, to combat gender stereotyping. This education should be based on good practice and should educate male and female students on gender, in an attempt to destroy stereotypes relating to social roles and the representation and significance of being a woman or a man; considers that these stereotypes – according to which, for example, women are designed to carry out certain jobs, such as looking after children, the elderly and the home, while men are designed to have an income-producing job and career – should not be included in textbooks;

…

61. Points out that the use of electoral quotas has positive effects on women’s representation, and welcomes the parity and gender quota systems incorporated by several Member States into their legislation; calls on the Member States with particularly low representation of women in political assemblies to consider introducing equivalent measures; considers that the European Union, given its values and ambitions, should set an example by moving closer to gender parity within the institutions; points out that the European elections of 2014, which will be followed by the appointment of the next Commission and the nominations for senior administrative positions within the European institutions, represent a chance to move towards parity democracy at EU level; therefore asks the Member States to support parity by nominating a man and a woman as candidates for the post of Commissioner, and asks the President-elect of the Commission to bear in mind the parity objective when forming the Commission ;

…

64. Stresses that according to Commission statistics, 15.8 % of seats on the boards of the largest listed companies are currently held by women and that progress in rectifying the situation has been slow, with an annual increase of just 0.6 % among the top business leaders of these companies; notes that 97 % of company board presidents are men; calls, therefore, on the Commission and the Member States to take measures to promote a better gender balance in management positions in companies and for their swift implementation, thus contributing to better business performance, improved competitiveness and economic gains for the EU; highlights that it has been acknowledged that more women in top economic positions bring strong organisational and financial company performance as well as a better quality of decision-making; welcomes the Commission’s proposal for a directive aimed at boosting women’s representation on non-executive boards of listed companies by laying down a 40 % minimum target for women, to be met by 2020; calls on the Commission to use awareness campaigns to promote greater representation of women in the decision-making bodies of small and medium-sized enterprises; calls on the Council, as a matter of urgency, to engage in negotiation with Parliament in relation to its first reading of the file in order to reach an agreement among all the EU institutions by the end of the seventh legislative term;

Raportul integral

Libertatea de asociere politica. Despre proiectul Macovei-PDL.

Monica Macovei și PDL au inițiat un proiect de modificare a legii partidelor prin care se relaxează condiițile de înființare a unui partid. Astfel, nu va mai fi nevoie de 25 000 de semnături din 18 județe, ci doar de 500 din 10 județe.

Într-adevăr, 500 e mult mai bun decît 25 000, însă 10 nu e mai bun decît 18. Acest proiect nu elimină îngrădirea libertății de asociere și nici nu le permite cetățenilor să se implice în viața comunității, la nivel local, pe teme specifice.

Cămașa e mai aproape de piele decît haina. Nu toți românii vor să salveze țara în integralitatea sa, împreună cu cartelul politic mafiot care se întinde de la un capăt la altul al spectrului politic. Unii dintre ei, și nu puțini, poate că vor să-și salveze orașul sau județul. Sau poate că vor să salveze un parc sau un monument istoric sau vor să deschidă orașul pentru dezvoltare industrială sau turistică. Poate că vor să lupte cu baroneții locali, cu mica mafie municipală sau orășenească. Un ong face flashmoburi, proteste, rapoarte, investigații etc. Toate acestea sînt utile, dar la nivel politic se lovesc de cartelul politic care ne conduce. Un partid municipal poate mai mult, poate bloca inițiativele partidelor mari sau poate veni cu inițiativele sale și, prin negocieri, poate influența scena politică locală și politica orașului, a zonei sau a județului. Poate chiar decisiv în unele momente.

Uitați-vă la ce se întîmplă în politică și în partide. Vi se pare că tactica luptei din interior a funcționat? Cu mici excepții, vajnicii noștri luptători sau reformiști ai sistemului s-au lăsat mușcați și transformați la rîndul lor în vîrcolaci. Unii mai soft, unii penibili, alții chiar siniștri. Tactica înfiltrării funcționează doar în investigațiile polițienești, că acolo nu trebuie să reformezi mafia, trebuie s-o desființezi, s-o bagi la pușcărie.

Inițiativa privată nu naște corporații peste noapte. Dacă lui Jobs, Gates, Brin, Zuckerberg, Ingvar Kamprad sau Honda li s-ar fi cerut să-și înregistreze la registrul companiilor din țările lor corporația cu sedii, flote de mașini și milioane în cont, n-ar fi avut ce, că erau niște amărîți într-un garaj sau într-o cameră de cămin. Și am dat doar exemplele strălucitoare ale reușitei. Porumbeii au învățat să zboare aruncîndu-se de pe stînci în gol. Cîteva milioane sau zeci de milioane de ani au căzut ca pietroaiele. În spatele marilor succese sînt zeci de milioane de încercări nereușite. Dar toate acestea au antrenat spiritul de inițiativă și au creat o mentalitate de voluntari și independenți.

Gîndiți-vă că dezvoltarea economică și politică sînt țintele, iar inițiativele libere din economie și politică sînt gloanțele. Ca să nimerești zece gloanțe, tragi o mie. Legea română ne spune că glonțul trebuie să fie de argint, să coste o mie de euro și să fie tras dintr-o armă de argint, care costă zece mii de euro. Cine își permite astfel arme și gloanțe? Vor trage doar cîțiva, Voiculescu și Dragnea, de exemplu. Și vor nimeri așa cum au nimerit și pînă acum. România, după 24 de ani, încă mai așteaptă să decoleze politic și economic. Problema e că România e un autobuz suflat cu aur și cu pește de sticlă pe bord. Cartelul politic și economic de la volan încearcă să găsească cea mai bună soluție de decolare, dar refuză aripile. Orice, dar fără aripi! Ei ne spun că autobuzul va decola, noi ne facem că-i credem. Știm bine că nu se va întîmpla niciodată. Fără libertate de asociere, politică, economică, culturală, de orice fel, fără libertatea inițiativei private nu vom ieși din șanțul în care ne-am împotmolit.

Conform legii actuale din fiecare ou trebuie să iasă o găină în mărime naturală.

Cifrele proiectului Macovei-PDL sînt arbitrare, chiar dacă mai bune decît ale legii actuale. Însă acest proiect are un mare merit: pune pe tapet subiectul libertății de asociere și condițiilor de înființare a unui partid. Și, la urma urmei, împreună cu celelalte partide, poate fi îmbunătățit în Parlament.

Este extrem de important ca tema să aibă vizibilitate publică și este extrem de important să vedem cum se poziționează și cu ce argumente toți actorii politici și cei ai societății civile. Care sînt opiniile și argumentele liderilor și parlamentarilor marilor partide și care sînt pozițiile oficiale ale acestor partide? Ce cred despre legea partidelor PSD, UNPR, PC, PNL, PDL, UDMR, PNȚcd, PFC, PMP?

Care sînt argumentele pentru îngrădirea libertății de asociere? Care sînt argumentele condiționării geografice? Sper să vedem în curînd. În zilele ce urmează celelalte partide trebuie să adopte o poziție față de inițiativa Macovei-PDL.

UPDATE.

Comisia de la Veneția zice:

e) Geographic Location
80. Provisions regarding the limitation of political parties which represent a geographic area should generally be removed from relevant legislation. Requirements barring contestation for parties with only regional support potentially discriminate against parties that enjoy a strong public following but whose support is limited to a particular area of the country. Such provisions  may also have discriminatory adverse effects on small parties and parties representing national minorities.

81. A requirement for geographic distribution of party members can also potentially represent a severe restriction of political participation at the local and regional levels incompatible with the right to free association. As such, geographic considerations should not be a requirement for political party formation. Nor should a political party based on a regional or local level be prohibited.

Pentru cine nu știe, Comisia de la Veneția e unul dintre organismele europene care ne-au salvat la lovitura de stat din 2012.

GUIDELINES ON POLITICAL PARTY REGULATION BY OSCE/ODIHR AND VENICE COMMISSION Adopted by the Venice Commission at its 84th Plenary Session (Venice, 15-16 October 2010)

PMP, aceeasi mizerie

Adrian Papahagi s-a retras din PMP și din viața politică.

Nu sînt fanul intelectualilor în politică și plecarea unui intelectual dintr-un partid nu mi se pare vreo pierdere. Nici fan al lui Adrian Papahagi n-am fost vreodată. Însă este extrem de important contextul plecării.

Adrian Papahagi s-a opus intrării lui Marin Anton în PMP.

Cine este Marin Anton?

Marin Anton este un fiost director la Danubiana și RAFO, implicat în ultimii 20 de ani în tot felul de scandaluri de corupție.

Marin Anton e un parlamentar care a trecut prin PDL și PNL, care a părăsit PDL cu 3 zile înaintea moțiunii de cenzură care a trîntit guvernul MRU.

Marin Anton este un parlamentar care a participat activ la lovitura de stat din vara lui 2012, prin votul de la suspendările lui Băsescu și a celor doi președinți de camere. LATER EDIT: nu a fost parlamentar în legislatura 2008-2012.

Marin Anton e un parlamentar care în „marțea neagră” a votat pentru modificarea Codului Penal în favoarea Mafiei și a corupților.

Marin Anton este un parlamentar care a inițiat un proiect de lege prin care supermarketurile ar fi fost închise în weekend. O lege stalinistă, îndreptată împotriva pieței libere, biznisurilor, cumpărătorilor, unul dintre cele mai grave atacuri la adresa libertății. Mai mult, Marin Anton avea un interes personal de afaceri în acest caz.

Astfel, în afarâ de scandalurile de corupție, Marin Anton are la activ trei atacuri la adresa demicrației, statului de drept și pieței libere: lovitura de stat din vara lui 2012, marțea neagră de la finalul lui 2013 și închiderea supermarketurilor, la începutul lui 2014.

PMP a decis, prin Comisia de Integritate, că Marin Anton este un politician compatibil cu spiritul și principiile PMP.

Să notăm astfel, gestul lui Adrian Papahagi și să notăm lașitatea celorlalți lideri și fondatori ai PMP (avînd în vedere în ce zonă ideologic sinistră erau unii dintre ei, nici nu e de mirare)

PS. PMP trebuie să lămurească atitudinea sa ca partid față de lovitura de stat din 2012, față de marțea neagră și închiderea supermarketurilor. A decis că Marin Anton este compatibil cu partidul și au renunțat chiar și la Papahagi, vicepreședinte fondator, pentru Marin Anton, deci PMP este de partea puciștilor din vara lui 2012, de partea celor care au votat pentru Mafie în marțea neagră și de partea celor care sînt împotriva pieței libere. Cel puțin ăsta e semnalul dat de partid.

UPDATE 11:54: Papahagi nu și-a dat demisia din PMP. A renunțat la funcțiile deținute în partid și continuă să lupte pentru partid din Fundația Mișcarea Populară.

Alianta dreptei cu PNL, nociva si antinationala

Este utilă o alianță a „dreptei” Băsescu/PMP/PDL cu PNL? Depinde de care sînt obiectivele „dreptei” Băsescu/PMP/PDL.

  1. Dacă obiectivul sînt funcțiile și accesul la resursele guvernării o asemenea alianță este utilă celor care o fac și clientelei de partid. Și cam atît.
  2. Dacă obiectivul e promovarea unei doctrine autentice de dreapta, această alianță e inutilă. PNL nu a arătat nicio clipă că ar fi un partid de dreapta. Nu a avut inițiative de dreapta, nu a avut proiecte sau atitudini care să aducă cît de cît cu ceea ce putem numi o doctrină de dreapta. Nici PDL sau PMP nu au arătat vreo clipă că ar avea cineștiece vagi intenții de a promova oareșce politici de dreapta. Din punctul acesta de vedere o alianță între PNL și PDL/PMP nu diferă cu nimic de o alianță între PNL și PSD.
  3. Dacă obiectivul e apărarea statului de drept, atunci o asemenea alianță e inutilă. PNL a fost în toți acești ani vîrful de lance al luptei împotriva justiției și statului de drept. Încă din 2005 cițiva parlamentari PNL votau pentru desființarea DNA, urmînd apoi scandalu bilețelului, chemarea luii Macovei în biroul lui Tăriceanu, la o „discuție” cu inculpatul Patriciu, suspendarea lui Băsescu, eliminarea PDL-ului din guvern după refuzul lui Boc de a scăpa de Macovei și apoi toate voturile din Parlament împotriva justiției, toate acțiunile miniștrilor PNL împotriva justiției, de la Chiuariu la Pivniceru, toate declarațiile și atitudinile împotriva justiției și statului de drept ale liderilor PNL, culminînd cu lovitura de stat din vara lui 2012, cînd PNL a fost vîrful de lance al puciștilor. Dealtfel, în ultimii șapte ani PNL a reprezentat aripa dură a grupării antijustiție, care s-a remarcat prin virulență și radicalism.  Este utilă justiției și statulu de drept o alianță cu PNL? Categoric nu. PNL e totuși partidul care a dat doi miniștri ai justiției din partea unei mafii locale și care are trei miniștri condamnați penal.

O alianță cu PNL este cu atît mai nocivă cu cît ar propulsa la președinție un penelist cu tradiție în lovituri de stat, în lupta împotriva statului de drept și justiției. Dacă o astfel de alianță ar presupune susținerea la prezidențiale a unui candidat din afara PNL, pro-occidental, care să sibă tradiție în apărarea statului de drept și justiției, care să fi fost la lovitura de stat de partea bună a baricadei, atunci ea ar fi oarecum utilă. Repet, cu condiția să propulseze la președinție un om din afara PNL.

O alianță cu PNL ar avea trei efecte:

  1. „Dreapta” PDL/PMP ar obține funcții și acces la resursele statului.
  2. Negrul ar căpăta nuanțe stridente de alb, răul ar fi banalizat și cauționat.
  3. La nivel de militanți și electorat, pe partea dreaptă ar urma o prăbușire greu de imaginat. Capitalismul, occidentul și statul de drept au și așa puțini susținători. După ce Băsescu/PDL/PMP vor parafa o alianță cu PNL care ar cauționa lovitura de stat din 2012, tabăra antioccidentală și antijustiție, electoral dreapta va arăta ca Hiroshima în 7 august 1945, cu moralul undeva la 150 de kilometri adîncime.

Tema care a legat PNL și PSD, care a fâcut un apendic al PSD din PNL, partidul istoric, simbol sl dreptei, membru al Alianței DA, e tocmai justiția. Singurele certuri pe justiție între cele două partide au avut loc atunci cînd PSD dădea semne de moderație sau retragere tactică. PNL a fost cel care nu a dat niciodată semne de moderație și a reacționat virulent chiar și împotriva PSD-ului, cum s-a întîmplat la lovitura de stat și la rămînerea lui Kovesi în fruntea DNA. PNL nu a protestat niciodată împotriva măsurilor stîngiste și populiste promovate de PSD, a protestat dosr cînd PSD nu a fost destul de radical împotriva  statului de drept, occidentului și justiției.

Nu în ultimul rînd, la fel ca și în Sodoma și Gomora, în PNL nu mai există absolut nimeni care să merite efortul. În PNL nu găsești personaje politice frecventabile.

PNL este un grup infracțional bine organizat și cu tradiție. De ce ar fi utilă o alianță cu o asemenea grupare?

PNL-ului, în schimb, i-ar fi extrem de utilă o asemenea alianță. L-ar ajuta în războiul pentru resurse cu celălalt grup infracțional organizat, PSD, și i-ar pune pe tavă jumătatea dreaptă a spectrului politic, după ce sute de mii de votanți care încă mai cred în capitalism, stat de drept și occident vor trece, pentru cîtrva cicluti electorale, la categoria scîrbiți și absenți.

Singurul cîștig al alianței cu PNL s-ar traduce în funcții și contracte pentru cei din PMP și PDL. Atît.

Cei care susțin o alianță cu PNL sînt ori nesfîrșit de proști, ori au de cîștigat dintr-o asemenea alianță pe partea de funcții, bani și, în general, acces la putere și resursele statului.

Falimentul unei tabere politice

Societatea civilă a celor buni și drepți cere astăzi, cu două zile înainte de intrarea în vigoare a Codului Penal și Codului de Procedură Penală, guvernului Ponta să dea o ordonanță de urgență (!!!) prin care să modifice cele două coduri.

Codul Penal și Codul de Procedură Penală au fost adoptate în 2009 și 2010. Prevederile controversate, care îngroapă anticorupția și scapă mafia de justiție au fost introduse încă de la început de Ministerul Justiției condus de Cătălin Predoiu și votate în unanimitate de PDL în Parlament.

Prevederile controversate puteau fi eliminate încă din faza în care proiectele erau elaborate la Ministerul Justiției, sub conducerea lui Cătălin Predoiu. Puteau fi eliminate apoi în Parlament de către PDL, care atunci era la putere. Din 2009/2010 pînă în mai 2012, PDL nu a putut elimina respectivele prevederi care îngroapă anticorupția nici în Parlament și nici printr-o ordonanță de guvern. Guvernele Boc și Ungureanu au avut la dispoziție trei ani pentru Codul Penal și doi ani pentru Codul de Procedură Penală să dea o ordonanță de urgență prin care să elimine prevederile care îngroapă anticorupția. Nu au făcut-o. Și nici societatea civilă ”bună și dreaptă” nu le-a cerut-o.

Astfel, am ajuns cu două zile înainte de intrarea în vigoare și toată lumea se milogește de Ponta să dea o ordonanță de urgență care să elimine prevederile care îngroapă anticorupția. Trecem peste faptul că nu e chiar în spiritul statului de drept ca guvernul să intre cu bocancii peste Parlament și să modifice niște coduri de o asemenea importanță prin ordonanță de urgență. Dar de ce acum ordonanță de urgență, cînd am avut la dispoziție trei ani să eliminăm prevederile respective? Trei ani!! Din 2009 pînă în mai 2012 ”Cei Buni” au avut majoritatea parlamentară și guvernul. Premierii erau dintre ”Cei Buni”: Boc și Mihai Răzvan Ungureanu. Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, era dintre ”Cei Buni”. Președintele, Traian Băsescu, era dintre ”Cei Buni”. Mai mult decît atît, în toți acești ani n-au fost în stare să adopte nici măcar legile de aplicare a Codurilor. A trebuit să vină USL la guvernare ca să fie adoptate legile de aplicare, legi pe care PDL și guvernele Boc și MRU, cu ministrul justiției Predoiu, le-au amînat ani de zile.

Care sînt posibilii prezidențiabili ai lui 2014? Păi de la ”Cei Răi” e Ponta, cel de care toată lumea bună și dreaptă se milogește în ceasul al treisprezecelea să elimine prevederile care îngroapă anticorupția. De la ”Cei Buni” avem așa:

  • Boc, cel care conducea guvernul care a elaborat și introdus în Parlament Codurile cu tot cu prevederile care îngroapă anticorupția și care conducea partidul care a votat în unanimitate codurile, cel care nu a dat nicio ordonanță de urgență din 2009 și 2010 pînă în februarie 2012 prin care să elimine prevederile care îngroapă anticorupția.
  • Predoiu, Tatăl Codurilor, cel sub conducerea căruia la Ministerul Justiției au fost elaborate Codurile, inclusiv prevederile care îngroapă anticorupția, cel care a condus Ministerul Justiției din 2008 pînă în mai 2012.
  • Mihai Răzvan Ungureanu, cel care a condus guvernul din februarie 2012 pînă în mai 2012. O perioadă scurtă, însă suficient de lungă cît să dea o ordonanță de urgență prin care să elimine prevederile care îngroapă anticorupția.

De la cine așteaptă lumea bună și dreaptă salvarea anticorupției? De la Boc? De la Predoiu? De la MRU? Nu. De la Ponta.

Dacă Ponta poate da o asemenea ordonanță de urgență în două zile, Boc-Predoiu au avut la dispoziție peste 700 de zile iar MRU-Predoiu au avut la dispoziție 70 de zile. Nu s-a întîmplat nimic.

Și lumea bună și dreaptă a avut sute, mii de zile la dispoziție să dea sute de comunicate și să scrie sute de scrisori deschise prin care să ceară eliminarea prevederilor care îngroapă anticorupția. Nu a făcut-o. Se roagă acum de Ponta.

Ponta nu e prost să dea ordonanța respectivă. Are și argumente solide. Nu poate modifica prin ordonanță de urgență, în disprețul Parlamentului și statului de drept, niște coduri pentru care toată lumea bună și dreaptă a luptat atîția ani.

Care e moștenirea ”dreptei” pe anticorupție, singură temă tare a sa? A îngropat-o. Ni s-a zis: domnule, lăsați chestiile astea cu libertate, proprietate, tradiții, stat minimal, piață liberă, inițiativă privată, că e clar că ”dreapta” nu e în stare de ele. Să nu cerem prea mult de la ea, de la ”dreapta”. Să ne mulțumim cu lupta anticorupție, că acolo ”dreapta”, tabăra noastră, stă bine. Acolo se vede diferența între ”ai noștri” și ”ai lor”. Or fi toți socialiști economic și cultural, dar măcar ”ai noștri” luptă împotriva corupției.

Iată că acum anticorupția este ucisă de legile făcute și adoptate de ai noștri. PDL, sateliții săi și toți candidații lor prezidențiali sînt scoși din jocul politic major. Credibilitatea e țăndări, singura temă de luptă zace într-0 baltă de sînge, cu un cuțit în spate pe care scrie ”PDL, Predoiu & Ai Noștri”.

Dacă nu respecți adevărul, pe termen lung ești mort. RIP PDL, Predoiu & Ai Noștri.

Guvernarea USL e catastrofală iar Ponta s-a dovedit complet incapabil să ia decizii și să organizeze ceva. Personajul e un țîști bîști cu tupeu. Atît. Nimic mai mult. USL-ul astăzi se joacă cu codurile (celelalte, roșii și portocalii) pentru a scoate armata la deszăpezit, să facă ce ar fi trebuit să facă firmele useliste care au primit sute de milioane de euro pentru deszăpezire. Gestionarea operațiunii de salvare a victimelor accidentului aviatic e una dintre cele mai penibile și revoltătoare eșecuri ale autorităților române din ultimii 24 de ani, iar Ponta un exemplu de iresponsabilitate și nesimțire, cel mai incompetent prim ministru din istoria comunismului și mafiei românești.

În alte circumstanțe, USL-ul și Ponta ar fi fost în corzi acum, sîngerînd procente din tot corpul. Nu e cazul acum. Nu mai e nimeni în ring. PDL și sateliții săi sînt niște glume proaste care au pierdut și ultima temă la care se părea că stau cît de cît decentuț, anticorupția.

Lupta cu USL-ul trebuie să continue. Însă PDL și sateliții săi ies din joc definitiv. De fapt, e sfîrșitul unei lumi, unei tabere politice.

O luăm iar de la capăt. Nu e prima oară. Ne-am învățat.

PS. Boc, Predoiu și MRU au ieșit din jocul prezidențial. O minimă listă de întrebări pe tema codurilor îi scoate pe toți în genunchi din orice campanie electorală.

PDL si PNL se pot alia daca renunta fiecare la propriii alegatori

Celor care cred că PDL şi PNL se vor alia în al doisprezecelea ceas şi vor izola PSD la prezidențiale le pun următoarele două întrebări:

  1. Cîți fotbaliști s-au transferat între Steaua și Dinamo și invers în ultimii 50 de ani? Cîteva zeci din cîteva mii.
  2. Cîți suporteri s-au transferat între Steaua și Dinamo și invers în ultimii 50 de ani? Nu se știe dacă există așa ceva. Probabil or fi cîțiva. Din cîteva milioane.

PDL și PNL se află de ani de zile pe poziții antagonice în conștiința publicului. Alegătorii lor se află pe poziții antagonice, pe cele mai importante și mai arzătoare teme politice ale ultimilor șapte-opt ani. Politicienii pedeliști și peneliști poate că se înțeleg bine, poate că vor negocia o împăcare. Alegătorii însă nu au ce negocia între ei. Politicienii pot negocia alianțe, proiecte politice, legi, decizii, funcții, afaceri, șpăgi. Alegătorii nu au nimic concret de negocia între ei pentru a sări brusc împreună în aceeași căruță. Au investit prea mult emoțional în acești ani pentru a se schimba peste noapte. Alegătorii trăiesc din viziuni, speranțe, nădufuri, simpatii, antipatii, orgolii, dezamăgiri, iubiri, uri. Astea nu se negociază. Președinții de cluburi, fotbaliștii, antrenorii sau maseurii se pot transfera, pe bani, de la un club la altul, ba chiar pot negocia blaturi. Cîți suporteri transferați pe bani de la un club la altul ați văzut? Cîți suporteri ați văzut făcînd blaturi între ei? Bine, spre deosebire de suporterii de fotbal, alegătorii se mai schimbă, mai trec dintr-o barcă în alta, dar nu o fac peste noapte și nu fiindcă așa li se ordonă. O fac din dezamăgire, orgoliu, ură, o nouă speranță, o nouă iubire și alte asemenea.

Poate că pedeliștii și peneliștii se vor iubi și pupa pe la colțuri, dar asta nu înseamnă că alegătorii îi vor urma. Cu atît mai mult cu cît sînt despărțiți de teme importante pentru ei. Au potențialii alegători pedeliști și peneliști o temă comună? Antipesedismul nu e o temă comună. ”Dreapta” nu e o temă comună. Dreapta nici măcar nu e o temă. E un cuvînt care acoperă lipsa de idei și de credințe.

Care e tema care îi va face pe peneliști și pedeliști să uite că sînt despărțiți pe temele justiție, stat de drept, Occident, Băsescu, moguli? Și e dezirabil să aruncăm la gunoi teme decisive ca justiția, statul de drept sau Occidentul numai pentru a-i vedea pe pedeliști și peneliști împreună? Și dacă PNL și PDL renunță la temele care i-au definit în acești ultimi șapte-opt ani, nu-și pierd ambele alegătorii?

Să ne intre bine în cap: PNL și PDL nu sînt despărțite conjunctural, PNL și PSD nu sînt împreună conjunctural. PNL și PDL sînt despărțite, atît ele cît și alegătorii lor, pe teme definitorii, centrale. PNL și PSD sînt unite, atît ele cît și alegătorii lor, pe teme definitorii, centrale.

Alianța în al doisprezecelea ceas între PDL și PNL, alianță care ar izola PSD la prezidențiale, e o iluzie păguboasă.

 

Ultima batalie a reformismului

Prin „reformism” înțeleg:

  • – modernizarea și occidentalizarea României
  • stat de drept, democrație, lupta împotriva corupției
  • anti-comunism, anti-PSD, anti-Iliescu, pro-Piața Universității 1990, punctul 8 de la Timișoara
  • orientare geopolitică necondiționată pro-SUA și pro-UE

În România așa ceva este denumit în mod greșit „dreapta”. În realitate unii votanți – și politicieni – care susțin valorile de mai sus sunt de stânga. Alții chiar sunt de dreapta. O bună parte nu au o identitate ideologică clară.

Următoarea informație e foarte importantă, este marea umbră a anului 2014:

*** Atâta timp cât bătălia este „reformă și atât” vs. restul scenei politice sau restul României, reforma pierde. ***

Știm asta din 1990, știm asta din 2000, știm asta din vara lui 2012.

Prin comparație, politicienii cauzei reformiste în 1996 și-au mobilizat nucleul dur dar au promis și schimbare după mai mulți ani de inflație minim 120% (și, între noi fie spus, au promis și vaste programe de stat).

Reformiștii în 2004 au speculat ura față de aroganța lui Năstase și cota unică. S-au ținut de cuvânt, nivelul de trai a crescut, Traian Băsescu a câștigat în 2009 împotriva unor forțe imense care se coalizaseră împotriva lui.

Deja se poate trage o concluzie de parcurs: fără discurs pe economie, fără credibilitate pe economie reforma rămâne cu maxim 1,5 milioane susținători. Ce vine peste a fost carismă, marketing, organizații locale făcute și pierdute de PDL, specularea unor oportunități de moment, inteligență tactică. Elemente punctuale, după 2003 chiar individuale.

În România vin la vot minim 4,5 milioane de persoane la europarlamentare, minim 7 milioane la parlamentare, minim 9 milioane la prezidențiale. Fără un cârlig de salvare, cauza reformistă de un milion și jumătate de suflete e condamnată.

Vom auzi în acest an despre necesitatea statului de drept, despre lupta împotriva corupției, despre democrație, despre cât de tâmpit e poporul ăsta care nu înțelege prioritățile reale ale destinului național, vom auzi despre pericolul de a da țara pe mâna rușilor, vom auzi despre „dreapta-dreapta-dreapta-dreapta-dreapta-dreapta-dreapta-dreapta-dreapta”, cine-nu-i-cu-noi-e-împotriva-noastră, teme și mesaje importante, utile, cruciale pentru reformiști. Pentru toți un milion și jumătate.

Puterea se câștigă prin alegeri. Adică pe baza voturilor cetățenilor care se prezintă la vot. Nu există șeptari pe care să-i poți scoate din mânecă și prin intermediul cărora să suprascrii fraza de la începutul paragrafului. Soarta democrației poate fi în cumpănă, miza poate fi independența justiției sau supraviețuirea politică a șefului șefului șefului tău sau chiar Binele-cu-B-mare. Nu contează. Tot prin alegeri și prin voturi se obține puterea.

Anul ăsta cauza reformistă nu are în mână niciun jolly joker și este la capătul care nu trebuie al mitralierei electorale.

Ăsta e fondul. Un milion și ceva de oameni + aliați temporari versus restul lumii. Ignoră ce te împiedică să vezi fondul.

Ignoră afirmațiile că „românii sunt proști”, se vehiculează doar după înfrângere. Nimeni din tabăra reformistă nu afirma în ianuarie 2005 că românii sunt proști. Sau în vara lui 2007, când Traian Băsescu câștiga cu ușurință referendumul de demitere. Sau în ianuarie 2010.

Ignoră Antena 3, are câteva sute de mii de telespectatori pe seară, din care unii sunt oamenii care… urăsc Antena 3. Toate televiziunile de știri, împreună, atrag foarte rar 1,5 milioane de telespectatori în fiecare seară. Atenție: maxim 1,5 milioane. Incluzând B1. USL a fost votat de 4,4 milioane de persoane, Geoană a fost votat de 5,2 milioane în turul doi de acum câțiva ani. Disproporția între forța mass media și ce se întâmplă de fapt la vot e foarte mare. Asta nu înseamnă că trusturi mass-media care să susțină cauza reformistă ar fi fost inutile, dar problema e mai largă. Nu este că nu există destui Banciu sau că guvernarea PDL n-a avut și ea un Gâdea, un Ciutac, un Voiculescu.

Ignoră criza economică. USL n-a reușit să strângă atâtea voturi câte a strâns Geoană în 2009, când nu se luase nicio măsură de austeritate și nici ură față de Băsescu nu prea exista. Gândește-te că înainte de criza economică, când totul era roz, PDL cu o campanie bunicică obținea abia 2,2 milioane voturi. Reformiști mobilizați, primari mulți, Băsescu la apogeu. Și totuși, din șapte români aflați în țară doar unul a votat PDL. Unu din șapte. Criza doar a expus adevărul gol-goluț care exista de mult.

Ce urmează?

În toate țările din Europa de Est a avut loc și s-a încheiat lupta dintre reformiști și neo-comuniști.

În 1990 reformiștii maghiari au câștigat alegerile, au reformat economia, în 1994 au pierdut alegerile, au dispărut.

În 1990-1991 reformiștii polonezi au câștigat alegerile, au reformat economia, au început să piardă alegeri, în 2001 n-au mai intrat în parlament, au dispărut.

Reforma fusese o platformă cu susținere populară limitată în timp, nu era îndeajuns pentru crearea unor forțe politice stabile și mai ales performante. Conservatorismul și, într-o măsură mai mică, liberalismul (la nivel real, nu un cuvânt pe o foaie lucioasă) au asigurat această bază de care era nevoie. Succesul acestor partide post-reformiste în Ungaria și Polonia a fost atât de mare că în aceste țări, acum, *stânga* e compusă din 4-5 partide care se ceartă pe 20 de procente și discută veșnic despre „unitate / unificare”. Prin comparație, în România sunt milioane de oameni care nu știu că sunt conservatori.

La noi, conservatorismul nu ar fi reformismul-cu-minus-în-față. Un partid conservator ar îngloba lupta împotriva corupției și pentru apărarea statului de drept într-o platformă mai largă, bazată pe valori, persuasiune și pe interesele votanților. Cu paradigma reformistă-și-atât nu câștigi alegeri, ci guvernezi o țară. Cu ea nu convingi milioane de votanți, ci câțiva autori de manuale de istorie. Paradigma creează oameni care să fie numiți în funcții, nu oameni care să fie aleși. Nu întâmplător opoziția are mulți potențiali prim-miniștri, mulți potențiali miniștri de externe, mulți potențiali miniștri ai culturii dar n-are oameni care să câștige campanii cu excepția câtorva vechi PD-iști de prin Ardeal, oameni cu reputație bună în orașele lor și cam atât.

Vei auzi că marele pericol în 2014 este înfrângerea cauzei reformiste, distrugerea României, etc etc.

Să ne uităm la altceva: cum va sta situația după 2014? Care vor fi efectele înfrângerii? Ce va rămâne pe scenă?

Dacă ne gândim la răspunsuri, descoperim marele pericol echivalent sau superior celui de mai sus.

Marele pericol este înfrângerea călâie, înfrângerea neasumată, înfrângerea după care toate partidele „de dreapta” zâmbesc fericite din colțul gurii pentru că știu pe cine pot da vina ca să scape nepătate. Înfrângerea unui om, unui candidat, unei sigle. Ceilalți vor da vina pe Băsescu, Băsescu pe ceilalți, etc. Marele pericol este să se creadă că paradigma e OK, e stabilă, face performanță, „avem acum niște ani mai proști dar putem continua la fel”.
Din alegerile din 2012 s-a ratat extragerea lecțiilor din înfrângere (măcar la asta e bună o înfrângere). În mod total nesurprinzător, lucrurile au continuat în rău și vor continua în rău până se curăță scena de paradigme falite electoral.

După ultima bătălie a reformismului, să sperăm, va urma prima bătălie a dreptei.

Luminosul 2014

Anul cînd se vor lămuri cu noi

Întunericul e propice dăunătorilor. Nu degeaba Iliescul a organizat cu maximă atenţie alegerile din mai 1990. Reflectoarele erau aţintite asupra ţării noastre, iar imensul capital de simpatie al lumii capitaliste faţă de România, dat fiind că era imens, trebuia făcut ţăndări. A fost făcut. Comunişti sulemeniţi la putere, cu majorităţi halucinante, mineri în acţiune, cu toată dîrzenia, deci România izolată cu un prudent cordon sanitar. Fără NATO, fără UE. N-aveţi faţă. Perfect. Dăunătorii îşi puteau vedea de treabă, în bezna generoasă a “democraţiei originale”.

La fel de judicios, Iliescul a decis convocarea unui nou scrutin după numai doi ani. Alegerile româneşti s-au aliniat, astfel, la cele prezidenţiale americăneşti, eveniment electoral nu doar mult mai vizibil, ci singurul vizibil în anii respectivi. Magnet pentru toate reflectoarele posibile. Complet eclipsate, amărîtele noastre de alegeri, atenţia cui s-o atragă? În 1992, a nimănui. Totuşi, în 1996, alegerile noastre au atras atenţia electoratului nostru. Evoluţie neaşteptată, de-a dreptul şocantă, alegătorii alegînd, majoritar, direcţia opusă Iliescului.

La noi, însă, electoratul primise un rol insignifiant. Să le dea unora, periodic, o pîine bună de mîncat, şi anume, luîndu-şi-o de la gură. Pe găleţi, ulei, zahăr, mici, concerte gratis şi promisiuni deşarte. Cu rare excepţii, aleşii erau cam totuna. De pildă, Emilul s-a declarat, cu gentileţe, învins de marea corupţie, de securitate, de oricine şi orice a binevoit să-l învingă, şi a ieşit din scenă. Pentru a se dedica scrisului, alegînd libertatea, cum ar fi la Antena 3.

Lumina de la capătul tunelului

În conul de întuneric bine fixat, românii au revenit, în 2000, la luminatul şi blîndul despotism democratic iliescian. Dar în coasta Iliescului crescuse, ca premier, Năstasele. Atent consiliat de soţie, Năstasele a simţit nevoia ieşirii la rampă. În ciuda beznei prin care nu se vedea mare lucru, Occidentul a decis să ridice carantina. Contextul internaţional de după 11 septembrie 2001 a jucat un rol major. Contribuţia decisivă a fost, însă, a Marelui Licurici. Dacă nu voia el, personal, ciuciu.

Încurajat de aderarea la NATO şi de apropiata aderare la UE, Năstasele s-a gîndit să-şi tragă o preşedinţie mai lungă. Cinci ani, nu patru. Gîndul că lungirea mandatului i-ar putea profita altuia nu l-a străbătut. Nici gîndul puşcăriei. N-avea cum, din moment ce n-avea cine. Să-i ia mandatul. Ghinion. Suferind o interesantă mutaţie ideologică, Băsescul s-a trezit, poate din ce-a citit, poate din ce-a vorbit cu unii, cu alţii, că e de dreapta. Pe bune, nu doar de formă. Şef la un partid de stînga cu destin de dreapta. Chit că doar el a crezut că se poate aşa ceva.

Eclipsate, iarăşi, de alegerile americăneşti din 2004, cele româneşti au adus la putere Băsescul, în baza promisiunii că, de data asta, electoratul va avea, net, mai multă pîinică. “Să trăiţi bine”, gen. A mers, dar puţin, cît a durat bula imobiliară. Partidul Băsescului, de dreapta în vorbe, de stînga în fapte, l-a susţinut temporar, în lupta cu dăunătorii comunismului reîmpachetat. Le mai zice şi “caracatiţa corupţiei”. Aia călare pe bugetul statului, jaf denumit la noi, pentru electoratul neatent, capitalism. Băsescul a scăpat de suspendarea din 2007, declanşată de dăunători pentru a opri reformele, deci intrarea lor în pîrnaie, dar a venit criza. Iar Marele Licurici, cu care Băsescul legase o prietenie, şi-a terminat mandatele şi a lăsat locul altui băiat.

Tunelul de la capătul luminii

Astfel, în 2009 au avut loc primele alegeri de după 1990 neeclipsate de alea americăneşti. Total în lumina reflectoarelor. De la Realitatea şi Atena 3, că Occidentul avea criza pe cap. Au fost cele mai jegoase alegeri româneşti moderne, cantitatea de lături deversată de argatologii şi slugologiştii TV depăşind orice aşteptări. Totuşi, Băsescul a cîştigat la limită. Doar ca să fie suspendat iar în 2012, după ce Năstasele intrase la puşcărie, iar tovarăşii lui ştiau că ei urmează. Foarte ocupaţi cu realegerea lui Obama, americanii tot au găsit timp să oprească, parţial, puciul parlamentar al USL. L-au frînat iar în decembrie 2013, cînd cu superimunitatea, aministierea şi graţierea tuturor corupţilor. Nu vă faceţi iluzii că n-au fost americanii. Treaba e cîtă vreme vor mai fi?

În 2014, SUA nu-şi aleg preşedintele, criza s-a domolit, astfel că prezidenţialele din România vor putea străluci în voie. Mai ales dacă recordul de lături stabilit în 2009 va fi bătut. Da, legătura făcută cu prezidenţialele americane e ironică. Da, cu excepţia unor politicieni şi experţi, occidentalilor li se rupe de soarta României. Da. Însă lucrurile s-ar putea schimba radical, dacă alegerile din 2014 vor face pentru România ce au făcut cele din 1990. Atunci, România s-a întors, în majoritate, cu spatele la Occidentul care îi ţinea uşa larg deschisă.

A făcut-o, pe jumătate, şi în 2012, aducînd la putere “cea mai cinstită guvernare”. Ca membră în NATO şi în UE. Rămîne cealaltă jumătate: prezidenţialele din 2014. Care i-ar putea face pe mulţi să se întrebe, foarte serios, ce mă-sa caută România în NATO şi în UE? Pe cine au primit, dacă românii asta aleg? Cordonul sanitar ar putea fi reinstalat. Cu scop invers, de data aceasta. Premizele sînt încurajatoare. Partea cea mai activă a publicului crede că România are capitalism, deci e normal să fie anticapitalistă. Partea cea mai inertă suspină, în sondaje, după comunism. De aceea, 2014 nu poate fi decît luminos. Va ieşi la lumină ce-a ajuns România, prin ce alege. Consecinţele vor decurge din opţiunea exprimată. Mai luminos de-atîta, ce vreţi?

Alegerile prezidentiale si mitul izolarii PSD-ului

”PSD are șanse mici să cîștiga prezidențialele fiindcă celelalte partide se vor coaliza împotriva sa și va fi izolat.” Cam așa sună un argument după un kil de heroină pură.

Haideți să discutăm despre mitul înfrîngerilor prezidențiale ale PSD din cauza izolării. PSD a pierdut de trei ori prezidențialele pînă acum, în 1996, în 2004 și în 2009. Să le luăm pe rînd:

1996 – PSD era relativ izolat pe scena politică, avînd împotriva sa CDR, PD și UDMR. Însă izolarea aceasta nu a apărut în anul electoral. CDR, PD și UDMR erau de cealaltă parte a baricdei încă din 1992 și alegerile veneau după patru ani în care susținătorii CDR, PD și UDMR se obișnuiseră cu ideea de a fi împreună împotriva PSD. Izolarea PSD era reală, nu doar în culisele politice și la nivel declarativ. PSD era izolat la nivelul alegătorilor, acolo unde votanții CDR, PD și UDMR făcuseră corp comun împotriva lui Iliescu.

2004 – PD și PNL erau inamicii PSD, cu tot cu alegători, de cel puțin 12 ani. Din 1992 pînă în 2004 niciunul dintre cele două patide nu s-a aflat de aceeași parte a baricadei cu PSD, nu a guvernat cu PSD, nu a făcut opoziție împreună cu PSD, nu a participat la alegeri în alianță cu PSD. Alegătorii erau bine dresați să izoleze PSD-ul. Explicația înfrîngerii nu e izolarea PSD, care avea un aliat important, PRM, și care cîștigase alegerile parlamentare confortabil, la șase procente în fața Alianței DA. Înfrîngerea prezidențială a PSD în 2004 are două explicații: Băsescu și Năstase.

2009 – Aici chiar nu putem vorbi de izolarea PSD-ului. PSD era aliat cu PNL și cu UDMR, iar PDL și Băsescu erau cei izolați. Cu toate acestea, Băsescu a cîștigat, chiar și împotriva izolării. Dealtfel, în 2009 s-a atins recordul la izolare pe scena politică românească. Niciun politician și nicio forță politică nu au fost mai izolați decît au fost în 2009 Băsescu și PDL. Iar această izolare era veche de cinci ani, nu apăruse peste noapte.

Este izolat PSD astăzi? Haideți să vorbim tîmpenii cu capul în butelca de LSD! E o temă falsă. Nu se pune problema izolării PSD-ului astăzi. PSD e într-o alianță cu PNL, o alianță veche de cel puțin șapte ani, care și-a arătat primele semne în 2005, anul în care PSD a scăpat de izolare și a acceptat mîna întinsă de PNL.

Alegătorii PSD și PNL sînt obișnuiți împreună, sînt familiarizați cu alianța și cu partidele din alianță. Au votat cu aceste partide la localele din 2012, la referendumul din vara lui 2012 și la alegerile parlamentare din 2012, și nu e prima oară cînd votează împotriva lui Băsescu și PDL-ului. O mare parte dintre ei au mai făcut-o și în 2009, 2008 sau 2007.

Credeți că milioane de alegători vor putea fi dizlocați în cîteva luni, adică peste noapte, să voteze împotriva celor pe care i-au susținut și pentru cei pe care îi detestă și împotriva cărora au votat? Politicienii și militanții se schimbă peste noapte, după cum le dictează interesele, însă votanții își au fidelitățile, antipatiile, consecvențele, nostalgiile, locurile familiare și inerția lor, și durează ani de zile pînă întorc armele. Sîntem în ianuarie 2014 și USL încă există și Antonescu încă e candidatul alianței la prezidențiale. Credeți că votanții lui Antonescu, care sînt și votanții USL-ului, adică ai PNL și PSD, sînt dispuși să voteze peste noapte împotriva PSD doar pentru că așa li se ordonă?

Votanții USL nu mai pot fi întorși împotriva PSD-ului. Nu mai e timp și nu mai sînt mijloacele și resursele necesare pentru o asemenea întreprindere. E nevoie de ani și de un teribil bombardament mediatic pentru a crea falia între PSD și PNL, pentru a realiza asocierea dintre PNL și PDL și pentru a izola PSD pe scena politică.

Pentru votanții PNL antipesedismul nu e o valoare. Oamenii ăștia au votat PSD și au suferit pe baricade împreună cu PSD în lupta cu hidra băsist-pedelistă. Poate nu sînt entuziasmați de Ponta și PSD, însă e o dovadă de disperare tristă cu miros de cocaină să crezi că acești oameni vor ieși la vot în turul II pentru Băsescu, Boc, Blaga, Udrea și alți pedeliști.

Dealtfel, sondajele o arată cît se poate de clar: în turul II Ponta cîștigă la foarte mare diferență în fața candidaților opoziției fiindcă alegătorii lui Antonescu, useliști cu sufletul și mintea, se duc în turul II spre un alt uselist, Ponta. Prostia aia cu dreapta nu funcționează fiindcă pentru oamenii ăștia ”dreapta unită” nu înseamnă nimic. Li se rupe în paișpe de dreapta. Ei știu alte povești. Ei știu povestea cu USL, cu Băselul și pedeliștii, cu dictatura, cu Boc și Udrea. Nu rezonează la mitul cu ”dreapta unită”. La mitul ăsta rezonează o infimă minoritate de milianți din nucleul ultradur al grupărilor PDL și Băsescu.

Votanții liberali ai lui Antonescu, dacă candidatul lor va ieși din cursă, în turul II vor avea de ales între un uselist de-al lor și un pedelist de-al lui Băsescu, Blaga, Boc și Udrea. Poate că unii, dezamăgiți de ruptura dintre PSD și PNL și de trădarea lui Antonescu de către PSD, vor sta acasă, însă cei mai mulți vor vota pentru uselistul lor, împotriva pedelisto-băsistului. Are ”dreapta unită” timp și resursele necesare pentru a schimba percepția milioanelor de votanți ai lui Antonescu? Ca să nu mai spunem că nu sînt îndeplinite condițiile minimale pentru lansarea unei asemenea campanii mediatice: USL nu s-a rupt și Antonescu este în continuare candidatul useliștilor la prezidențiale.

Pînă în decembrie anul acesta votanții useliști ai lui Antonescu trebuie să fie convinși că PSD și Ponta sînt răul absolut și că binele e în tabăra lui Băsescu, Blaga, Boc sau Udrea. Cine va reuși și cum va reuși să convingă milioane de votanți useliști ai lui Antonescu să voteze cu ”dreapta unită” a lui Băsescu și a PDL-ului?

Narativul ”Dreapta unită” e blocat definitiv și irevocabil la 20-25%. Hai 30%, în caz de miracol (la locale a avut 22%, la parlamentare, 16%). Dar acolo moare. A încerca să înghesui și pe PNL și Antonescu, cu susținătorii și votanții lor useliști, în cutiuța strîmtă și șuie a ”dreptei unite” este categoric o tîmpenie.

Să presupunem însă că Antonescu va ajunge în turul II împotriva lui Ponta. În visele cu ecstasy votanții ”dreptei unite” se mobilizează și votează cu Antonescu, candidatul dreptei, și împotriva lui Ponta, candidatul stîngii. În realitate, fără ecstasy, dacă Ponta și Antonescu vor ajunge în turul II, prezidențialele devin o chestiune pur uselistă iar ceilalți alegători vor fi demobilizați și vor sta acasă. Cei care se vor duce se vor împărți între Ponta și Antonescu, în funcție de antipatiii și de cel pe care îl percep mai periculos.

Un candidat în firea lui, acceptabil și dezirabil ca președinte, nu poate cîștiga în fața lui Ponta și/sau Antonescu decît dacă iese din narativul USL și ”dreapta unită” și nu vine nici din USL, nici din ”dreapta unită”. E nevoie de cu totul altă poveste.

Din păcate, sînt convins că se va merge pe povestea cu ”dreapta unită” versus hidra pesedistă și toată marea luptă a Binelui se va împotmoli în turul I, ca în 2000. Nu e nevoie de un erou care să unească cele 25% ale dreptei unite, că nu are ce face cu ele. Însă aceasta rămîne tema centrală a opoziției, unitatea lui 20% ca să nu se știe ce*.E nevoie de un candidat care să aducă la vot în favoarea sa peneliști, pedeliști, țărăniști, pepedediști, peremiști, udemeriști, mepiști, feciști, gură cască și alți asemenea.

Ne place sau nu:

  • ”unitatea dreptei” e un joc marginal al unor forțe politice minore
  • telenoveluța cu dreapta unită e blocată definitiv și irevocabil la 25%
  • PSD-ul nu e izolat, e într-o alianță cu PNL, o alianță care încă există și care are deja o tradiție de șapte ani
  • pentru majoritatea alegătorilor ”dreapta unită” și ”antipesedismul” sînt povești fără semnificație și valoare
  • uselismul ca poveste politică nu a murit, încă mai înfierbîntă imaginații și nostalgii ale unității
  • oamenii nu pot fi întorși cu cheia, peste noapte, așa cum vor politicienii și militanții
  • alianța PNL-dreapta unită nu va funcționa la prezidențiale
  • PSD deține cvasi-monopolul mediatic.

* ca să se salveze x și y pe persoană fizică. Nu vorbim de analize politice sau strategii, ci de alibiuri pentru Costeluș și Vasilica. Inutile și ineficiente. Apropo, Renate Weber candidează din partea PC, Emil Constantinescu și Victor Ciorbea sînt unde sînt, Alina Mungiu, Stelian Tănase și Cristian Pîrvulescu sînt și ei unde sînt. Aici vor ajunge toate personajele a căror unică preocupare e să caute alibiuri pentru uz personal și de gașcă.