Posts Tagged → PDL

Sa facem pe desteptii vorbind despre boicot, frauda si Dragos Paul Aligica

Am vrut să las deoparte subiectul însă cîteva neînțelegeri și un atac la Dragoș Paul Aligică m-au făcut să vin cu cîteva precizări necesare. Cît de valide sînt argumentele mele, vom vedea. Dar ele există. Ceea ce, trebuie s-o recunoaștem, e un lucru destul de rar întîlnit.

  1. ”De ce să vorbim de fraudă?” Din cîte am înțeles, principala motivație a boicotului dată de Traian Băsescu este frauda. Nici nu ar putea fi alta, atîta timp cît pînă cu cîteva zile înainte de referendum, chema oamenii la vot. Deci motivația boicotului nu putea fi în niciun caz dorința de a nu legitima o lovitură de stat. Dacă ar motivația ar fi fost dorința de a nu legitima o lovitură de stat, atunci nu ar fi chemat lumea la vot în primele săptămîni, nu ar fi luat decizia boicotului în ultima săptămînă, știut fiind că lovitura de stat debutase în 3 iulie, deci ar fi fos suficient timp pentru Traian Băsescu să-și dea seama că e vorba de o lovitură de stat. Traian Băsescu a îndemnat la boicot în momentul în care, prin modificarea legislației și eliminarea măsurilor de siguranță, a devenit clar că se pregătește o fraudă masivă. Dacă nu există fraudă, nu există nici motiv de boicot pentru Traian Băsescu. Asta dacă boicotul n-a fost o tactică electorală de evitare a înfrîngerii. Dacă a fost așa, Băsescu s-o spună. S-o spună și milioanelor care au votat DA, s-o spună și Occidentului. Băsescu și PDL trebuie să arate frauda, s-o țină pe prima pagină, căci frauda este unicul motiv pentru care Traian Băsescu a îndemnat oamenii să nu vină la vot. Dacă vorbești despre fraudă nu înseamnă că legitimezi referendumul, ci dimpotrivă, aduci în discuție un motiv puternic de delegitimare a referendumului, alături de lovitura de stat. A vorbi despre fraudă nu înseamnă că contești rezultatul și vrei un rezultat mai bun (adică recunoști referendumul) ci că arăți lumii felul incorect și deci ilegitim în care a fost organizat referendumul. 
  2. ”Dacă USL contestă, PDL nu mai trebuie să conteste.” USL nu contestă rezultatele referendumului, contestă pragul și dorește validarea referendumului. A contesta referendumul pe motiv de fraudă duce la invalidare, nu la validare. În momentul în care boicotezi referendumul, contești automat tot ce ține de el, inclusiv rezultatele. A boicota referendumul pe motiv de fraudă înseamnă a-l contesta pe motiv de fraudă. Frauda e cea care îți dă argumentul boicotului. A recunoaște rezultatele unui referendum pe care nu-l recunoști este o absurditate. A arăta că decizia ta de a boicota a fost justificată este o soluție logică și de bun simț. Dacă post-referendum frauda nu mai e o temă, tot ceea ce ne rămîne să credem e că Traian Băsescu a boicotat referendumul din motive de tactică electorală (adică complet imoral și nejustificat pentru un Președinte, fie el chiar și suspendat). Un om de stat, mai ales un Președinte, nu are dreptul moral să boicoteze un referendum, nu are dreptul moral să îndemne oamenii să nu vină la vot. Asta în condițiile în care referendumul este legitim și dincolo de orice suspiciune de fraudă masivă, atunci cînd referendumul nu este plebiscitarea făcută prin fraudă a unei lovituri de stat. Traian Băsescu are doar două motive pentru boicotul referendumului: 1) dorința de a nu legitima o lovitură de stat și 2) suspiciunea că prin felul în care e organizat referendumul se creează condițiile unei fraude masive. E ca și cum te-ai retrage pe teren în minutul 74 și apoi a-i acuza adversarul că a jucat în 12 și că a cumpărat arbitrul. Asta nu înseamnă că dorești modificarea scorului din 4-1 pentru adversar în 3-1 sau 2-2 ci că îți justifici decizia de a ieși de pe teren: am ieșit de pe teren fiindcă era de nejucat, arbitrul juca pentru ei, ei erau 12, observatorul care ținea scorul trecea goluri la ei etc. Adversarul contestă la rîndul său nu rezultatul ci regulile de calificare mai departe. Federația spune că se califică mai departe echipa care dă 5 goluri, adversarii cer ca regulile federației să se schimbe după meci și să se califice mai departe echipa care a dat 4 goluri. Tu contești însăși jucarea meciului, nu scorul. Felul în care s-a ajuns la scorul respectiv este însă o dovadă asupra fraudei din timpul jocului, fraudă care este principalul tău argument al părăsirii terenului și al nerecunoașterii meicului și de ci a necalificării mai departe a echipei adverse.
  3. ”Băsescu a anunțat boicotul în ultimele zile, ca să nu se prindă USL-iștii și să elimine pragul”. Acesta este justificarea faptului că Băsescu a anunțat boicotul abia în 24 iulie și a chemat lumea la vot înainte de această dată. E adevărat că useliștilor nici nu le-a trecut prin cap că Băsescu ar putea boicota referendumul și astfel au acceptat să bage prag. Dar dacă nu băgau prag, Băsescu nu boicota. Credeți că există vreo legătură de cauzalitate între anunțul lui Băsescu privind boicotul și pragul susținut de USL? Hai să facem un exercițiu! Punem întrebarea: De ce a introdus USL pragul? Și răspundem: Pentru că n-a anunțat Băsescu boicotul. Sesizați imbecilitatea? USL a riscat să piardă totul doar fiindcă Băsescu nu a anunțat un lucru pe care îl putea anunța oricum după promulgarea legii cu pragul? Dacă USL avea de gînd să mențină pragul doar în condițiile în care Băsescu nu anunța boicotul, de ce USL n-a introdus pragul cu o zi înainte de alegeri, astfel încît Băsescu să nu mai aibă timp să anunțe boicotul? Știa USL că există riscul ca Băsescu să anunțe boicotul după ce ei introduc pragul? Știa. Atunci de ce l-a mai introdus? Dacă erau în stare să facă referendum fără prag, așa cum ni se explică, de ce nu au făcut-o? Fiindcă au avut încredere în Băsescu că nu va anunța boicotul după ce vor introduce ei pragul? Și ce făcea Băsescu dacă ei introduceau pragul? Se lupta cu ei și era demis. Și recunoștea și regulile jocului, în condițiile în care acestea se schimbau de la o zi la alta și erau neconstituționale sau antidemocratice. Tocmai scoaterea pragului era un motiv în plus, și mai puternic, pentru boicot. Justificarea existenței pragului, inclusiv la nivel internațional, nu are legătură cu decizia lui Băsescu de a boicota sau nu. Avînd în vedere că decizia lui Băsescu de a boicota are ca justificare condițiile de fraudă masivă în care este organizat referendumul, existența sau nu a pragului de 50%+1 este irelevantă. Ea este relevantă doar în situația în care Traian Băsescu boicotează referendumul din motive de tactică electorală, atitudine inacceptabilă pentru un politician și om de stat. Dacă Băsescu nu anunța boicotul în ultima săptămînă, USL-iștii se mobilizau mai bine, ni se spune. Să înțeleg că la 7.4 milioane de voturi DA (40% dintre alegătorii cu drept de vot), useliștii s-au mobilizat prost. Păi ori Băsescu avea șanse să-i bată, așa cum ni se mai spune, ori potențialul pentru DA era mai mare de 40% din alegătorii cu drept de vot dar nu a fost atins fiindcă nu s-au mobilizat suficient USL-iștii. Dacă Băsescu anunța boicotul mai devreme, useliștii aduceau 10 milioane de voturi DA la referendum?
  4. ”Cei care au vorbit de boicot înainte de a lua Băsescu decizia, au făcut pe deștepții și l-au pus pe Băsescu în dificultate”. Dacă rețin bine, atunci cînd a anunțat boicotul, Traian Băsescu a adus ca primă justificare pe aceia dintre susținătorii săi (700 000, zicea Președintele) care refuză să vină la vot, refuză să participe la o mascaradă, refuză să legitimeze lovitura de stat. Dacă îmi aduc bine aminte, Traian Băsescu și-a permis să anunțe boicotul cu 5 zile înainte de referendum în condițiile în care posibilitatea boicotului și argumentele pentru boicot erau deja de notorietate încă din 8 iulie (dacă nu mă înșel), cel puțin în mediul online. Dacă nu mă înșel, cei care au făcut pe deștepții au fost aceiași care au pus pe piață argumentele pentru boicot. Și tot ăia care fac pe deștepții, printre care și Dragoș Paul Aligică, au vorbit și prima oară de lovitură de stat (în 3 iulie, cu 3 zile înainte de suspendarea Președintelui). Reacția societății civile, reacția oamenilor simplu care au refuzat să participe la referendum a delegitimat lovitura de stat, a arătat lumii că boicotul nu este o decizie de tactică electorală luată în laboratoare menită să-i salveze curul lui Băsescu ci o reacție sinceră, onestă, de bun simț a acelor români care cred în statul de drept, în democrație, în Constituție, în lege, într-o Românie europeană. Reacția promptă a societății civile care nu a dorit să legitimeze o lovitură de stat a arătat lumii că nu e vorba despre Băsescu, ci despre statul de drept. Astăzi, Dragoș Paul Aligică, unul dintre oamenii care au vorbit primii despre lovitură de stat și despre necesitatea de a nu legitima această lovitură de stat printr-o participare la referendum își ia înjurături și aflăm că e prost și că face pe deșteptul. În condițiile în care Traian Băsescu aștepta promulgarea legii cu pragul pentru a anunța boicotul, cei care au susținut boicotul din primele zile și l-au argumentat și promovat se cheamă că l-au ajutat pe Băsescu, nu? Dacă el nu putea vorbi public de boicot, atunci e bine că cineva a pregătit terenul cu promovarea soluției și argumentelor pentru soluție, nu? Dacă Băsescu era împotriva boicotului și o parte dintre susținătorii lui erau pentru, atunci cearta din primele săptămîni între Băsescu și boicotiști a fost binevenită, zic eu. Dacă strategia lui Băsescu era să-și ascundă de useliști intenția de a boicota, atunci înseamnă că atacurile și acuzele boicotiștilor la adresa lui Băsescu au fost binevenită fiindcă au indus în eroare pe useliști privind adevăratele intenții ale lui Băsescu. Ce poate fi mai credibil și mai plauzibil decît chiar certurile dintre membrii aceleiași tabere? Dacă îi acuzăm și chiar înjurăm sincer pe inițiatorii soluției numite boicot (printre care se află și Dragoș Paul Aligică) ne invalidăm propria strategie, aceea de a induce adversarul în eroare asupra intențiilor pînă în ultimul moment. Sau poate că boicotul nu a fost luat în considerare ca soluție, mai știi? Și dacă USL nu accepta soluția constituțională a pragului și se așeza deasupra Constituției, deasupra Curții Constituționale și împotriva recomandărilor (chiar amenințărilor și ultimatumurilor) Europei? Ce făcea Băsescu? Recunoștea referendumul și chema lumea la vot să legitimeze un plebiscit necconstituțional? Cum poți să spui ”nu am boicotat fiindcă nu era prag” cînd tocmai eliminarea pragului era unul dintre cele mai puternice motive de boicot? Cu alte cuvinte, singura motivație valabilă rămînea aceea că Traian Băsescu s-a făcut că nu boicotează încercînd să-i inducă în eroare pe adversari cît să accepte pragul. În aceste condițiuni, boicotiștii l-au ajutat pe Băsescu de două ori: o dată prin promovarea boicotului și argumentelor pentru boicot și cearta cu Băsescu, care i-a indus în eroare pe adversari cu privire la adevăratele intenții ale Președintelui. Singura soluție valabilă, indiferent de prag, era boicotul. Se poate discuta vizavi de momentul anunțului dar este cît se poate de clar că singura soluție era boicotul.
  5. ”Băsescu ar fi cîștigat dacă nu boicota și avea timp de campanie mai lung”. Păi hai să vedem care este scorul potențial al lui Băsescu în condițiile în care nu se boicota. La o prezență de 46.24%, Băsescu a avut 11%, adică 5.15%. La o prezență de 60% (record – la locale a fost 56%, la prezidențialele din 2009, turul 2, a fost de 58%), dacă toți care reprezintă diferența dintre 46% și 60% ar fi votat cu Băsescu, acesta ar fi avut 19%. Iar pentru DA au fost 40.46%. 41% + 19% = 60%. Scorul din cei prezenți ar fi arătat așa: 66% DA; 34% NU. Adică scorul din sondaje. Ca să nu mai vorbim de fraudă. La ce prezență la vot, NU ar fi egalat DA? Păi dacă DA avem 40.46% din alegătorii cu drept de vot și NU trebuie să fie tot 40.46%, ne dă o prezență la vot de 81%. În lipsa boicotului, la o prezență de 81%, demiterea lui Băsescu și viitorul României s-ar fi jucat la ruletă. Deși nu țin minte ca în ultimii 20 de ani să fi avut o asemenea prezență la vot. Mi se pare că nici măcar în mai 90 nu am avut o asemenea prezență (parcă a fost 77%, dacă țin minte bine, dar s-ar putea să nu țin). Dacă ne gîndim că după demiterea lui Băsescu, s-ar fi organizat alegeri prezidențiale anticipate la care candidatul dreptei nu ar fi avut nicio șansă (fie vorba între noi, dreapta nici nu are candidat), mai ales în condițiile fraudării masive, boicotul era unica opțiune, chiar și din punct de vedere tactic, nu numai democratic și moral.

Să recapitulăm argumentele pentru boicot: legitimarea unei lovituri de stat, condiții de fraudă masivă, absența oricăror șanse de victorie la referendum, absența oricăror șanse de victorie în eventualitatea unor prezidențiale anticipate.

NOTĂ

Acest articol este dezvoltarea unui comentariu la postarea de pe Facebook a lui Dragoș Paul Aligică, postare care, la rîndul ei, este reacția la anumite neînțelegeri care au circulat pe net și la un atac suburban.

Iată postarea, împreună cu articolul despre care face vorbire:

”Am observat ca acest articol a starnit o mica furtuna de reactii pe internet. Trei precizari care, sper eu, rezolva erori de citire si interpretare pe care le-am sesizat in aceasta mica turbulenta virtuala:

Am plecat de la observatia ca la ora cand scriam articolul, jocul politic se juca dupa partitura USL. Si majoritatea sustinatorilor luiTBasescu tremurau in fata incertitudinii deciziei CC. Asta e un fapt. Putea fi evitat acest scenariu? Poate ca da, poate ca nu. Ceea ce sugerez este ca cel putin se putea incerca. 

NU am spus nicaieri ca referendunmul in sine trebuie contestat la CC. Numarul de DA-uri insa (plus frauda aferenta) trebuie contestat si avut in vedere in mod serios. Din motivele prezentate in text. Toata dezbaterea despre boicot -originea si paternitatea lui precum si consideratiile strategice si tactice retroactive in ceea ce-l privesc – mi se pare neavenita. Nu am participat, nu voi participa la ea. Nu am absolut niciun fel de interes in aceasta discutie si rog pe cei care doresc sa o poarte sa incerce sa nu ma implice in ea.”
Articolul care a stîrnit atîtea contradicții:

Curtea Constitutionala, Vocea Rusiei, USL, PDL si frauda

Dragoș Paul Aligică

Curtea Constitutionala a Romaniei a amanat pentru joi dezbaterile pe marginea referendumului, judecatorii CCR solicitand informatii in plus de la autoritati, au declarat surse din CCR pentru Agerpres, citat de Hotnews.

Strategia USL a dat roade. Vocea Rusiei explica strategia succint. Fortarea schimbarii regulilor jocului dupa ce meciul s-a incheiat prin punerea de presiune pe Curtea Constituţională obligata sa aleaga “ între formalism şi realitate”.

Chestiunea este simpla pentru orice persoana familiara cu regulile lumii civilizate, pentru lumea obisnuita cu principiile functionarii statului de drept: Numarul real al cetatenilor cu drept de vot variaza de la zi la zi si de la ora la ora. Cum aceasta actualizare continua nu este posibila si nici dezirabila, se folosesc “cifre oficiale”, repere numerice formale definite si fixate in documentele oficiale, ca parametrii ai deciziilor statului de drept. Aceste cifre sunt actualizate si formalizate regulat, conform unor proceduri prestabilite si care incearca sa evite arbitrariul, desi in mod natural si inevitabil un grad de arbitrar va exista intrinsec atat in procedura cat si in rezultat. Oricine este familar cu ideea de domnie a legii intelege ca acest grad de arbitrar este mai mic si oricum preferabil celui creat de cei care cred ca trebuie sa modificam regulile si parametrii de la zi la zi in functie de conjunctura politica si interesele unei grupari politice sau alta.

Cum nici USL nici Rusia cu vocea ei cu tot nu exceleaza in intelegerea principiilor civilizatiei constitutionale occidentale, nu are rost sa elaboram aceasta tema.

Sa ne uitam insa pe partea celalta, la PDL & compania. Observatii:

1. Dupa anuntul victoriei in referndum, tabara dl-ui Basescu a intrat intr-un vid de mesaj. Nimic substatial de 48 de ore. Nici comunicare strategica sau informare a sustinatorilor. Nici eforturi de setare a parametrrilor stategici prin care publicul interpreteaza evolutiile si isi calibreaza asteptarile. Nimic.

2. Tema fraudei trebuia sa fie tema saptamanii. Tema estimarii dimensiunilor fraudei. Tema numarului real al DA-urilor fata de cel fictiv si fraudulos. Tema pedepsirii faptuitorilor. Tema identificarii punctuale a celor ce distrug esenta procesului democratic: procesul de votare.

3. USL a preluat disperat ofensiva si a umplut vidul. Si-au impus tema si au fortat-o pe agenda. Azi avem rezultatul.

4. Ar fi momentul ca PDL sa iasa din letargie. Sa atace masiv tema fraudei. Sa arate ca numerele sunt de fapt, pe cinstite, pe bune, mult mai mici decat arata datele formale ale referendumului.

Sa spuna: “Da? Vreti numere pe bune? Pai hai sa vedem….” Altfel spus sa conteste rezultatul din celalat unghi si sa ridice spectrul investigatiei punctuale: cine si cand a fraudat.

Din estimarile mele, numarul de DA-uri ar trebui sa fie cu 10% mai mic decat cel formal inregistrat. Astfel, daca pe rusi ii intereseaza tensiunea intre formalism si realism, e bine de stiut ca real vorbind, amicii lor de la USL au in realitate cu cel putin 10% mai mult in spectrul formal decat au in real. Poate ma insel. Dar intreb: Este normal si firesc sa verificam care este numarul real al DA-urilor? E el sau nu mai mic cu cel putin 10%, asa cum sugereaza evaluari statistice elementare. Cate voturi voturi multiple sunt? Cate masluiri? Cati detinuti fara drept de vot au votat? Etc.

E important sa avem pe masa aceasta tema din mai multe motive:

E legitim si firesc sa clarificam asta.
E o contra-reactie strategica la presiunea relativ la numar si tensiunea dintre real si formal pusa de USL si teoretizata si raspanita in lume de simpatizantii lor de la Moscova.
E o metoda de a stavili elenul USL pentru renumarari si reevaluari. Daca e sa o facem lata cu renumararea, atunci sa fie clar ca ptr USL-isti chestiunea are implicatii penale.

Cel mai important motiv este insa altul:

Daca in urma deciziei Curtii Constituionale, Doamne fereste, se ajunge ca problema numerelor sa devina o problema majora, va exista o supapa prin care se va putea administra tensiunea creata pe amble parti. Conflictul nu va degenera si exploda. Atat timp cat vor fi in discutie si disputa numere si interpretarea lor, ramanem inca intr-un spatiu controlabil si administrabil, chiar daca este unul conflictual. Castigam timp.

Acestea fiind spuse, sa notam ca ele se refera la un scenariu extrem. Convingerea mea este ca la Curtea Constitutionala se gandeste in termenii regulilor si formelor statului de drept si domniei legii, nu in termenii realismului Moscovit.

Mai tineti minte?

Un vis urît

Totul pare ireal. Pare un episod din Tetelu sau Divertis Animat Planet. De aici și lipsa de reacție a societății civile, a elitelor, a poporului. E un vis urît din care nu se poate să nu ieșim. Mai țineți minte coșmarurile alea în care, atunci cînd ați ajuns la punctul culminant și nu mai aveți nicio șansă în fața forțelor răului, indiferent care-s alea, brusc vă dați seama că e doar un vis și tot ce trebuie să faceți e să așteptați să vă treziți? Vă aleargă o haită de cîini mari și negri, v-ați împiedicat, ați căzut jos și vă simțiți paralizați, nu vă mai puteți ridica? Nu-i nimic. Închideți ochii, vă spuneți că e doar un vis și așteptați să vă treziți.

Așa se întîmplă și acum. Toată lumea, anesteziată, speră că e doar un vis și ne vom trezi. Ceva se va întîmpla, va veni cineva de undeva și ne va salva. Va face așa, un gest larg din mîna în care ține bagheta magică, și tot coșmarul ăsta se va încheia. Pînă atunci nu ne rămîne decît să facem, tîmp, calcule despre referendum, despre campania electorală (???), despre forțele dreptei (?????). Am să vă dau o veste proastă. Nu e un vis urît. E realitatea. Nu așteptați, că nu aveți ce aștepta. Nu va veni nimeni și nu va face așa, un gest larg din mîna în care ține bagheta magică, și Ponta și Antonescu împreună cu USL-ul nu vor dispărea.

Lumea se mobilizează la ce?

Mi se reproșează că sînt prea dur, că demobilizez. Nu știam că lumea se mobilizează la ceva. Nu înțeleg pe cine demobilizez. Vrea cineva să facă ceva și eu mă opun? Să-mi fie cu iertare dacă jignesc cetățeni respectabili și bine intenționați, dar în afară de calcule electorale imbecile nu văd altceva. Nu înțelegeți, nu-i așa?

Prima lovitură de stat din istoria Uniunii Europene

Uniunea Europeană a înțeles. De aici și reacția de o duritate fără precedent. În toată istoria sa, Uniunea Europeană nu a avut o reacție mai dură împotriva unui stat membru. Reacția la problemele economice ale Greciei și la lipsa reformelor a fost floare la ureche, joacă de copii, în comparație cu reacția față de România cuplului Ponta-Antonescu. De ce această reacție fără precedent? Fiindcă Uniunea Europeană a realizat că se află pentru prima dată în existența ei în fața unui lovituri de stat. România este primul stat din istoria Uniunii Europene în care se dă o lovitură de stat. O spune presa occidentală, o spun cancelariile occidentale, o spun oficialii Uniunii Europene. Nu și românii. Care, placizi, își fac calcule electorale și se pregătesc să legitimeze lovitura de stat. Nu există democrație în afara regulilor. Nu există libertate în afara statului de drept, nu există suveranitate în afara Constituției. Legitimarea loviturii de stat se va face prin referendum, indiferent de rezultatele acestuia (fie vorba între noi, referendumul va fi o simplă formalitate care va încheia lovitura de stat, vom fi martorii tembeli și creduli ai unei fraude comparabile cu cea din 1946 – știu, așa ceva nu se poate, trăim în Europa civilizată iar Dan Voiculescu, Ponta și Antonescu sînt totuși oameni ca și noi, basically de bună credință).

Trădare națională

Putem numi trădare națională ansamblul de norme legislative, propagandă, acțiuni politice interne și atitudini diplomatice care provoacă, deliberat sau nu, pierderea anumitor drepturi sau chiar ieșirea unui stat dintr-o alianță care îi asigura independența și securitatea politică și economică, respectarea statului de drept și a drepturilor și libertăților omului,  integritatea teritorială.

Calcule electorale sau lovitură de stat?

Ce să facem, ce să facem? Păi să facem calcule electorale pe ruinele statului român, zic. Oameni buni, iertată să-mi fie insistența: trăim o lovitură de stat! Uitați-vă la Ponta, la Crin Antonescu, la Cătălin Voicu, la Andrei Marga, la Hașoti, la Dragnea, la Nicolăescu, la Mazăre, la Mihai Voicu, la Fenechiu, la Corlățean. Uitați-vă la felul în care vorbesc despre Curtea Constituțională, despre Parlament, despre Președinție, despre statul român, despre justiție, despre Uniunea Europeană, despre Germania, despre Angela Merkel, despre Comisia Europeană.

Pînă acum aveați o scuză. Puteați spune: Nu cred! Așa ceva nu se va întîmpla! Nu vor merge așa de departe! Ei bine, i-ați văzut zilele astea. Vreți să vi se deseneze? Sîntem în plină lovitură de stat. Iar cine nu înțelege asta este, iertată să-mi fie franchețea, absolut imbecil.

Mai țineți minte?

Mai țineți minte, atunci cînd citeați despre cum au luat puterea comuniștii, naziștii sau fasciștii, în Rusia, Germania, Italia, România, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Argentina, Venezuela, China, Cuba, Coreea sau Vietnam, cum vă enervau orbirea și naivitatea ”băieților buni”? Băieți buni care, placizi și anesteziați, au așteptat miracolul pînă în ultima secundă, pînă în fața plutonului de execuție condus de Che Guevara sau în lagărul condus de oamenii lui Nicolschi (sau cum dracu îl chema – nu rețin nume și date, nu țin minte nici măcar unde a murit Maniu). Au sperat că e un vis urît, că va interveni cineva, că așa ceva nu se poate, că și comuniștii, naziștii și fasciștii sînt tot oameni, că rațiunea va învinge, că trebuie să ne bazăm pe buna credință a acestora. Însă toți aceștia au o scuză: nu mai văzuseră așa ceva. Așa cum americanii și britanicii au scuza că, pînă la Reagan și Thatcher au fost rușinați de Imperiul Sovietic.

Mai țineți minte cum țărăniștii și liberalii au mers la alegerile din 1946 ca oile la tăiere? Sau Tămădăul? Mai țineți minte bîlbîielile, prostia nesfîrșită, naivitățile năucitoare și orbirea incredibilă a liderilor germani și ruși înainte de preluarea puterii în Rusia anului 1917 și Germania anului 1933 de către comuniști și naziști?

Pe toți aceștia îi leagă același lucru: incredulitatea. Pînă în ultima secundă nu au crezut că așa ceva li se poate întîmpla tocmai lor. Și tocmai lor li s-a întîmplat. Și noi știm asta. Noi nu avem nicio scuză.

Garda veche va prelua România

Nu vă îmbătați cu apă rece. În momentul ăsta mii de oameni din vechea gardă a sistemului (justiție, administrație, servicii, poliție, armată) sînt în block starturi și așteaptă să-și reia locurile în sistem. În momentul în care Crin și Ponta au puterea absolută, schimbă garda peste tot și nimeni din noua gardă (justiție, administrație, servicii, poliție, armată) nu va scăpa. În momentul acela, totul e pierdut. România este condusă de Mafie și de Rusia prin intermediul a doi puțoi iresponsabili, înapoiați mintal și dezechilibrați psihic.

Un referendum corect, ca-n 46

La cît au investit oamenii ăștia în această lovitură de stat, la cum au tratat Constituția, regulile democrației, Uniunea Europeană, pe Angela Merkel, liderii europeni, la cum au tratat instituțiile statului român și legile, la cît au riscat, credeți că sînt dispuși să piardă totul la referendum? Vi se pare USL-ul, în frunte cu Dan Voiculescu, Crin Antonescu și Victor Ponta dispus să stea să aștepte să piardă totul în urma unui scrutin organizat corect, după reguli? Asta după ce au ajuns la referendum trecînd peste Constituție, peste legi, peste regulile democrației și peste cererile Uniunii Europene? Știu că oile placide se înnebunesc după calcule electorale, dar credeți că va lua cineva în considerare calculele electorale ale oilor placide?

Reacția populară și instituțiile statului

Instituțiile statului nu reacționează, nu au suficient curaj, dacă nu văd că poporul nu iese în stradă. Nu vă cere nimeni imposibilul. Nu vă cere să ieșiți cu pieptul gol înaintea tancurilor. Nu e cazul. În lipsa reacției populare, lovitura de stat va fi oficializată și instituțiile statului vor asista paralizate la oficializarea ei, incapabile să reacționeze.

Reprezentanții instituțiilor statului sînt și ei oameni. Și se demobilizează în momentul în care se simt singuri. E nevoie de liderii de opinie care să scoată oamenii în stradă. Hai să facem un miting. Autorizat. Dar trebuie să fie cîțiva lideri de opinie care să scoată lumea în stradă, să facă apel la oameni. Nu politicieni. Lideri de opinie. Un miting făcut pe bune. Nu pentru Băsescu. Pentru statul de drept, pentru democrație, pentru Europa. Pentru rămînerea României în lumea civilizată. Liderii de opinie să iasă în stradă, la balcon, pe scenă sau ce dracu o fi, și să vorbească, cu subiect și predicat. Vreau să văd un Liiceanu, un Pleșu, un Patapievici, un Sorin Ioniță, un Cărtărescu, un Perjovschi, un Ionuț Popescu, un Lucian Mîndruță, un Turcescu, Anca Cernea, Monica Macovei etc etc etc (mai veniți și voi cu idei). Toată lumea nemulțumită, toți liderii de opinie, toată elita. Toți. Un miting, o demonstrație care să scoată din țîțîni popor, Europă, oameni din instituțiile statului, să ți se facă pielea de găină, să ți se ridice părul pe spate.

Îmi povestea Cristi Hrițuc de mitingurile lui Băsescu din 2009 (era cu organizarea etc). ”Le știam pe dinafară și cu toate astea de fiecare dată cînd vorbea mi se făcea pielea de găină.”

Ei bine, fără asta nu se poate. Oamenii trebuie să se simtă uniți, să simtă siguranța pe care ți-o dă mulțimea, cînd te bagi unul în altul și capeți curaj și nimic nu-ți poate sta în față, cînd ai impresia (justificată) că poți trece cu pieptul gol peste tancuri. Fără asta, nici instituțiile statului, formate din oameni, nu vor avea curajul și forța să reacționeze.  Asistăm placizi la calcule electorale și analize despre construcțiile de dreapta. Nu despre asta e vorba, nu înțelegeți?

Cele 11 porunci ale Uniunii Europene

(Sorina Matei -Someone, please, call 911!) – de citit toate articolele sale de la începutul scandalului suspendării. Sorina Matei este, la ora asta, unul dintre puținii oameni lucizi.

UE cere în mod clar și fără dubii următoarele:

A. Respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar:

1. Reinstaurarea atribuţiilor Curţii Constituţionale de a verifica inclusiv constituţionalitatea deciziilor adoptate de Parlament: abrogarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 38

2. Reinstaurarea regulii majorităţii necesare pentru validarea rezultatelor referendumului (jumătate plus unu din numărul celor înregistraţi pe listele electorale): abrogarea OUG nr. 41

3. Renunţarea la folosirea de ordonanţe de urgenţă în cazul unor decizii care afectează statutul instituţiilor fundamentale ale statului ori Constituţia şi în situaţii care nu prezintă urgenţă

4. Evitarea utilizării publicării selective în Monitorul Oficial pentru a urmări scopuri politice şi mai ales pentru a evita decizii judiciare.

5. Conformarea imediată în faţa tuturor deciziilor Curţii Constituţionale.

6. Angajamentul autorităţilor publice de a respecta independenţa sistemului judiciar şi evitarea criticării acestor decizii judiciare.

B. Redarea încrederii:

7. Numirea unui Avocat al Poporului care să se bucure de sprijinul majorităţii partidelor politice, printr-un proces de numire transparent şi obiectiv

8.Nicio numire în posturile de procuror general şi procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sub actuala preşedinţie: proceduri publice şi transparente şi liste deschise pentru oricine, selecţii bazate pe criterii de profesionalism şi integritate şi de palmares în domeniul luptei anti-corupţie.
9. Nicio graţiere prezidenţială în cursul actualei preşedinţii

10.Numirea unor miniştri împotriva cărora să nu fi fost formulate decizii că nu respectă criteriile de integritate. Obligaţia celor care nu respectă aceste criterii să părăsească posturile.

11. Demisia membrilor Parlamentului care au primit decizii finale privind incompatibilitatea, conflictul de interese sau corupţie la nivel înalt

 

Bilanțul guvernării USL

Și despre asta este vorba:

(@Cristihan, comentariu pe Blogary)

– au renuntat la un ministru inainte de numirea acestuia, din cauza unei incompatibilitati de notorietate (Alistar)

– au schimbat 4 ministri la educatie, din cauza minciunilor si plagiatelor dovedite (Dumitrescu, Mang, Pop, Andronescu)

– au schimbat un ministru la cultura, din cauza unei incompatibilitati de notorietate (Diaconu)

– au schimbat si controlat direct o institutie pentru a-l salva pe Adrian Nastase (ISC)

– au intervenit in procesul de justitie impiedicand punerea in aplicare a unei decizii definitive de condamndare (AN)

– au mutat o institutie culturala in subordinea Parlamentului, cu scopul destituirii unui intelectual incomod (ICR)

– au schimbat conducerile unor institutii ale statului pe criterii politice (IICMER, arhivele statului)

– au amenintat si cenzurat reprezentanti incomozi ai mass-media (EvZ, B1, Curentul)

– au schimbat conducerea TVR fara respectarea legislatiei in vigoare, incalcand regula de reprezentare a partidelor politice

– au schimbat si intervenit in politica editoriala a stirilor TVR

– au uitat sa rezolve lucrurile reprosate guvernelor anterioare (gazele de sist, universitatea maghiara, cresterea imediata a salariilor, guvernarea fara OUG)

– au atentat la siguranta economica a statului prin intrarea in insolventa a Hidroelectrica

– au incalcat prevederi ale acordurilor de imprumut cu organismele internationale (privatizarile programate, schimbarea conducerii unor societati de stat, etc)

– au ignorat abordarea problemelor economice ale tarii, concentrandu-se exclusiv asupra luptelor politice (75% din timpul sedintelor de guvern)

– au mutat Monitorul Oficial in subordinea Guvernului dupa 150 de ani de subordonare fata de Parlament, cu scopul de a-l folosi ca instrument politic

– au desfiintat o institutie in ziua in care aceasta trebuia sa se pronunte asupra plagiatului primului ministru (CNATDCU)

– au incalcat decizii definitive ale justitiei, refuzand retragerea calitatii de parlamentar unor parlamentari declarati incompatibili (Andon, Paslaru)

– au incalcat o decizie a Curtii Constitutionale cu privire la reprezentarea Romaniei pe plan extern, uzurpand astfel calitati oficiale

– au blocat comunicari oficiale ale sefului statului catre Uniunea Europeana (Marga)

– au emis Ordonante de Urgenta neconstitutionale prin care au blocat exercitarea puterilor CCR

– au schimbat Avocatul Poporului incalcand legislatia in vigoare si blocand posibilitatea atacarii OUG la CCR

– au schimbat presedintii Senatului si Camerei Deputatilor prin incalcarea legislatiei in vigoare

– au suspendat Presedintele Romaniei fara ca acesta sa fi incalcat grav prevederile Constitutiei

– au atentat la independenta justitiei prin atacarea judecatorilor Curtii Constitutionale si a judecatorilor care l-au condamnat pe Adrian Nastase

– au mintit partenerii europeni ai Romaniei, practicand un dublu limbaj la Bruxelles si la Bucuresti (pragul la referendum)

– tergiverseaza aplicarea unor decizii ale Curtii Constitutionale

– au atras avertismente externe la adresa Romaniei, fara precedent in ultimii 20 de ani

– au emis pareri jignitoare despre inalti oficiali ai unor state membre ale Uniunii Europene (Merkel)

– au emis declaratii cu tenta nationalista si izolationista ca raspuns la cerinte ale Uniunii Europene de respectare a statului de drept (Ponta, Antonescu, „nu suntem colonie”)

PS. PDL a găsit soluția. Stănișoară propune ca voturile să fie numărate ziua, că noaptea se fură. Probabil în județul domnului Stănișoară nu a ajuns electrificarea. Nu știam că soarta statului român stă în lumina soarelui ale cărei raze mîngîie duios voturile din Mehedinți.

Vlad Petreanu – România, 13 iulie, anul 1 USL

Andrei Manțog – Judecată de om prost: între elitele mincinoase și mahalaua cinstită

A fost sau n-a fost lovitura de stat? Occidentul, statul de drept si Curtea Constitutionala

Update luni 10 iulie 2012, ora 19.17

Alt cap de acuzare:

Guvernul se folosește de prevederi neconstituționale într-o formă practic inatacabilă la Curtea Constituțională. Mai exact, aceleași prevederi ale legii referendumului care au fost declarate neconstituționale de CCR se regăsesc și în OUG-ul după care se va ține referendumul, OUG care nu poate fi atacat decît de Avocatul Poporului. Dacă naționalizarea proprietăților este neconstituțională, USL o introduce într-o OUG care nu poate fi atacat decît de Avocatul Poporului (care nu vrea să o atace) și o pune în practică. USL încalcă Constituția, statul de drept, drepturile omului, democrația și o face fără ca una dintre autoritățile statului să poată reacționa, după ce în prealabil a avut grijă să le amputeze. Referndumul se va ține după prevederi neconstituționale, declarate ca atare de Curtea Constituțională. Dacă n-am voie cu nitroglicerina în sticlă, o aduc în termos, că nu se vede prin el.

Curtea Constituțională le-a dat dreptate occidentalilor:  a fost lovitură de stat

Cînd au vorbit de atac împotriva statului de drept și de lovitură de stat, occidentalii (guvernul și ambasadorul american, Angela Merkel și guvernul german, șeful socialiștilor germani, parlamentari germani, guvernul francez, guvernul italian, Comisia Europeană, Comisia de la Veneția, Barosso, Rompuy, Parlamentul European) s-au referit în primul rînd la restrîngerea atribuțiilor Curții Constituționale. Ei bine, astăzi Curtea Constituțională a decis că Ordonanța de Urgență prin care guvernul Ponta a încercat să-i restrîngă atribuțiile este neconstituțională.

USL s-a folosit de o lovitură de forță pentru a bloca exercitarea atribuțiilor instituțiilor statului. Lovitura de forță constă în combinația a mai multor decizii luate de guvernul Ponta și de majoritatea parlamentară în așa fel încît Curtea Constituțională și Parlamentul să nu-și poată exercita atribuțiile. Însă, pentru ca aceasă combinație a deciziilor să poată fi eficientă astfel încît să se constituie într-o lovitură de stat, guvernul Ponta a apelat la o altă lovitură de forță: preluarea Monitorului Oficial și publicarea arbitrară a legilor, ordonanțelor și hotărîrilor, astfel încît acestea să nu producă efecte decît atunci cînd dorește USL și doar în ordinea în care dorește USL.

USL, comuniștii la 1917 și naziștii la 1933

Pentru mai multe detalii, citiți istoria preluării puterii de comuniști în 1917 și de naziști în 1933 și veți vedea ce rol are restrîngerea atribuțiilor puterilor în stat printr-o combinație de utilizare abuzivă a legilor (în cazul USL: OUG-ul neconstituțional de restrîngere a atribuțiilor CCR, OUG-ul de modificare a referendumului și hotărîrile de revocare a președinților Camerelor), utilizare arbitrară a autorității asupra anumitor instituții și atribuții (în cazul USL: a Monitorului Oficial și a atribuțiilor de publicare a normelor în MOf), intimidare (în cazul USL: amenințările la adresa Curții Constituționale, la adresa justiției, la adresa opoziției politice, la adresa jurnaliștilor) și dezinformare/propagandă (în cazul USL: Trustul Intact, RTV, lideri de opinie și reprezentanți ai societății civile ca Emil Hurezeanu, Cristian Pîrvulescu, Alina Mungiu-Pippidi, Stelian Tănase, Victor Alistar, Mircea Dinescu, Mugur Ciuvică ș.a.)

Sebastian Lăzăroiu zice așa: 

Sebastian Lăzăroiu: Din ce spune CCR se vede că lovitura de stat a existat.

Pentru că:

  • cererile în legatură cu Blaga și Anastase sunt INADMISIBILE deoarece Guvernul nu a publicat în Monitorul Oficial hotărîrile de revocare decît după ce a intrat în vigoare OUG privind restrîngerea atribuțiilor CCR.
  • care OUG este declarată neconstituțională de CCR abia azi
  • pentru că Avocatul Poporului pus de ei nu a contestat cînd trebuie OUG
  • deci USL avea nevoie de acest OUG doar cît să scape de Blaga și Anastase (să blocheze contestarea hotărîrilor).
Ca să fie clar: Curtea Constituțională nu spune că hotărîrile de revocare ale președinților celor două Camere sînt constituționale ci că ele nu puteau fi atacate la Curtea Constituțională deoarece acest drept fusese luat printr-o Ordonanță de Urgență dată de Guvernul Ponta prin care se restrîngeau atribuțiile Curții și care astăzi a fost declarată neconstituțională de Curte.

Credibilitatea Curții Constituționale este vitală

Este extrem de important, este vital să nu atacăm Curtea Constituțională, să nu slăbim credibilitatea și forța Curții Constituționale. Astăzi, Curtea Constituțională a decis că restrîngerea atribuțiilor sale de către Guvernul Ponta este neconstituțională și a constatat lovitura de forță dată de USL prin măsurile combinate de preluare a Monitorului Oficial și restrîngere a atribuțiilor Curții Constituționale. Prin preluarea Monitorului Oficial și publicarea arbitrară a normelor și restrîngerea atribuțiilor Curții Constituționale USL a făcut imposibilă contestarea deciziilor sale la Curtea Constituțională. Astfel, a restrîns atribuțiile instituțiilor statului.

Concluzia 1

Legea prin care hotărîrile Parlamentului pot fi contestate la Curtea Constituțională este în vigoare (OUG prin care era modificată fiind neconstituțională). Deci parlamentarii pot contesta la Curtea Constituțională hotărîrea de suspendare a Președintelui. Mai mult decît atît, am înțeles că pot contesta și hotărîrile de revocare ale lui Vasile Blaga și Roberta Anastase.

Concluzia 2

Săptămîna trecută am avut o tentativă de lovitură de stat prin care USL dorea preluarea totală a puterii, restrîngerea atribuțiilor prin care instituțiile vitale ale statului de drept, așa cum e Curtea Constituțională, ar fi putut controla și echilibra raportul dintre puterile statului și ar fi dat posibilitatea puterilor în stat să se controleze reciproc astfel încît una dintre ele să nu le înghită pe celelalte două și să ajungem în tiranie. Lovitura de stat dată de USL a reușit parțial și temporar.

 

PDL și Hotnews și EVZ

Pentru PDL-iști și Hotnews și EVZ, mai citiți și bloguri, gîndiți mai încet și mai așezat și mai consultați-o și pe Elenina Nicuț. Mai ales pentru PDL-iști: vă implor, dacă sînteți așa cum sînteți, și știți și voi cum sînteți, măcar citiți, măcar ascultați.

Contestarea la Curtea Constituțională

În secunda 2 după publicarea deciziilor CCR în Monitorul Oficial, PDL trebuie să conteste la Curtea Constituțională hotărîrile de revocare a lui Blaga și Anastase și hotărîrea de suspendare a lui Traian Băsescu.

Laura Ștefan: Ce s-a decis azi la CCR

  1. e neconstitutional sa interzici curtii sa analizeze hotararile Parlamentului. Probabil s-au extins si pe OUG data de guvernul Ponta pe acest aspect. Decizia CCR e in vigoare de la publicarea in MOf. Asta inseamna ca abia dupa aceasta data poate CCR sa verifice hotararile Parlamentului.
  2. a respins ca inadmisibile contestatiile pe revocarea lui Blaga si a Robertei Anastase –  cel mai probabil constatand ca OUG care nu permite CCR sa analizeze hotararile Parlamentului e inca in vigoare pana la publicarea deciziei CCR care o declara neconstitutionala. Dupa acea data Blaga si Anastase pot face iarasi contestatii si abia atunci CCR se va pronunta pe fond. Pentru ca a decis ca nu se poate pronunta pe contestatia lui Blaga, Antonescu ramane interimar.
  3. a respins conflictul constitutional – probabil zicand ca avizul CCR e consultativ si Parlamentul face ce vrea oricum. Cum hotararea Parlamentului prin care Presedintele a fost suspendat nu poate fi atacata la CCR pana la publicarea deciziei care a declarat neconstitutionala restrangerea competentelor CCR, inseamna ca CCR nu a putut azi sa se pronunte pe asta.”

Sîntem în plină consecință a loviturii de stat

Situația de acum (Crin Antonescu – președintele Senatului și președinte interimar, Zgonea – președintele Camerei, Traian Băsescu suspendat) este rezultatul restrîngerii atribuțiilor Curții Constituționale, restrîngere declarată neconstituțională. Mai plastic, USL a intrat în cameră, i-a legat mîinile la spate Curții Constituționale și a violat Constituția. Între timp Curtea Constituțională și-a dezlegat mîinile iar USL zice că violul a fost legal atîta timp cît Curtea Constituțională n-a intervenit. Dacă îmi legi mîinile la spate și îmi iei banii din buzunar, faptul că nu te pot opri nu înseamnă că ți-am dat acordul să-mi iei banii din buzunar.

Utilizarea abuzivă a instituțiilor statului

Întrebarea care se pune e următoarea: ar fi putut USL să ajungă la acest rezultat doar dintr-o combinație de acte normative? Nu. Cheia este forța. Și anume, utilizarea abuzivă a Monitorului Oficial și a Avocatului Poporului. Pentru a-și susține actele normative și deciziile (anticonstituționale în spirit, neconstituționale în literă) USL a avut nevoie de două instituții ale statului care să blocheze funcționarea celorlalte: Avocatul Poporului, care nu și-a îndeplinit atribuțiile, și Monitorul Oficial, care și-a îndeplinit atribuțiile abuziv și arbitrar, după modelul ISC-Grăjdan.

Constituționalitatea hotărîrii de suspendare a Președintelui

ARTICOLUL 95
(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

ARTICOLUL 142 

(1) Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.

Scrie clar în Constituție: ”…fapte grave care încalcă prevederile Constituției” Nu scrie că Președintele se suspendă cînd Parlamentul decide, se suspendă cînd există încălcări grave ale Constituției. Existența încălcărilor grave ale Constituției este condiția sine qua non a suspendării. Poate decide Parlamentul cînd cineva încalcă grav Constituția? Poate decide Parlamentul asupra constituționalității actelor cuiva? Nu. Acest lucru îl poate face doar Curtea Constituțională. Doar Curtea Constituțională verifică și decide constituționalitatea, implicit doar Curtea decide dacă cineva a încălcat sau nu grav Constituția. Suspendarea Președintelui presupune o decizie pe constituționalitatea actelor sale. Iar singura instituție a statului român să decidă constituționalitatea actelor este Curtea Constituțională. Astfel, Curtea Constituțională se poate pronunța pe conținutul hotărîrii de suspendare a Președintelui, conținut în care se regăsesc motivele suspendării, adică presupusele încălcării grave ale Constituției. Dacă în Constituție se prevede expres ca condiție sine qua non a suspendării existența încălcărilor grave a Constituției, adică existența unei decizii referitoare la constituționalitatea actelor Președintelui, decizie pe care nu o poate lua decît Curtea Constituțională, atunci Președintele nu poate fi suspendat fără existența unei decizii a Curții Constituționale privind constituționalitatea actelor Președintelui. Hotărîrea de suspendare poate fi văzută ca un rechizitoriu al procurorului iar decizia Curții Constituționale ca o sentință a instanței judecătorești. Parlamentul înșiră acuzațiile, Curtea Constituțională decide dacă sînt sau nu întemeiate. Parlamentul nu poate decide asupra constituționalității actelor Președintelui deoarece această atribuție aparține exclusiv Curții Constituționale.

Dacă Președintele este suspendat în lipsa existenței unor încălcări grave a Constituție (așa cum se stipulează expres în Constituție) atunci se încalcă principiul supremației Constituției și o hotărîre a Parlamentului este deasupra Constituției. Astfel, o hotărîre care nu respectă principiul supremației Constituției, este o hotărîre neconstituțională.

Rolul consultativ al Curții Constituționale în situația suspendării Președintelui

Propunerea de suspendare și suspendarea propriu-zisă sînt acte diferite. Avizul consultativ se dă pe propunerea de suspendare. Apoi Parlamentul ia sau nu decizia de suspendare. Care este alt act. Dacă Curtea Constituțională se pronunță asupra propunerii de suspendare de ce nu se poate pronunța și asupra hotărîrii de suspendare? Rolul consultativ al Curții intervine doar în cazul propunerii făcute de parlamentarii suspendaci, nu și în cazul hotărîrii propriu-zise de suspendare.

Avizul e o informație. Parlamentarii vor să-l suspende pe Președinte și sînt obligați să ceară părerea specialistului (Curtea). Care le zice: aveți temeiuri, e ok, sau nu aveți temeiuri să faceți asta. Atenție, înainte de a face acțiunea respectivă (suspendarea propriu-zisă). Vreau să te dau afară din afară din casă și cer părerea administratorului, care îmi zice că n-am motive să te dau. Eu totuși te dau. Atunci tu te poți adresa administratorului, cerîndu-i să spună dacă te-am dat afară întemeiat sau nu și te poate repune în drepturi, poate anula acțiunea mea de a te da afară. Ideea de a te da afară nu e același lucru cu acțiunea de a te da afară. Nu sînt identice. Avizul vizavi de intenție e informație, e sfat profesional acordat uneia dintre părți, judecata asupra acțiunii e arbitraj.

Cartea pentru copii proști

Curtea a spus că ai traversat pe verde. Însă, înainte de a traversa, ai ieșit dintr-o casă în care ai violat o femeie. Curtea nu a spus că nu a fost viol. A spus doar că n-ai încălcat regulile de circulație. Un violator care trece pe verde nu e mai puțin vinovat de viol. Mă ofer voluntar să traduc întîmplările politice în povești pentru copii, ușor de înțeles, chiar și de pedeliști. Bleen, fabulistul PDL-ului.

Monitorul Oficial

Prin nepublicarea în Monitorul Oficial se restrîng drepturi. Și se neagă atribuții. Amînarea publicării unei decizii a CCR, care face ca în toată această perioadă să rămînă în vigoare o lege neconstituțională, în condițiile în care această amînare produce efecte juridice (referendum, demitere a Președintelui) și nu permite exercitarea atribuțiilor statului (controlul de constituționalitate, de exemplu) este echivalentă loviturii de stat.

Laura Ștefan – Demolarea Constituţiei în trei paşi

Pentru prima oara, Antipa tine expozitii afara, pe trotuarul din fata Muzeului

  1. Traian Băsescu a fost suspendat. Pînă cel devreme pe 29 iulie, președintele României este Crin Antonescu.
  2. Strategia victimizării lui Băsescu este perdantă. Băsescu nu mai poate aduce oamenii la vot. Oamenii vor veni să dea cu ștampila împotriva Mafiei, Dictaturii, Loviturii de Stat. Nu pentru Băsescu. Nu interesează nimeni că Traian Băsescu are lacrimi în ochi și este victima băieților răi din sistem. Lumea s-a plictisit pînă în gît după 8 ani de Băsescu de dimineață pînă seara. Dacă Curtea Constituțională și cancelariile occidentale ajung la concluzia că nu am avut parte de o lovitură de stat și nu asistăm la acapararea prin mijloace ilegale și anticonstituționale a României de către Mafie, plecarea definitivă a lui Băsescu este sigură. De fapt, miza nici măcar nu e Băsescu. Miza e rezistența instituțiilor statului de drept în fața asaltului dat de Mafie.
  3. Acum cîteva zile, Videanu chema oamenii la miting. Devastator. Cred că chemarea lui a gonit cel puțin 10 000 de participanți. Dacă insista, nu mai venea nimeni în Piața Revoluției (excepție oamenii de partid aduși cu autobuzele). Un Băsescu înconjurat de fețele de mafioți nerăbdători și tractoriști derutați ale pedeliștilor e rețeta sigură a unei înfrîngeri nu demne, ci penibile.
  4. De la a doua zi de proteste în Piața Victoriei am fost zilnic acolo. Cei mai mulți manifestanți au fost joi, în jur de 500-700, cei mai puțini ieri, în jur de 100-200. Așa cum spuneam și mai devreme pe Facebook, 30 este nucleul dur al dreptei. Nu 30 de procente. 30 de oameni. Cei din Piața Victoriei. Am exagerat puțin. La momentul cînd scriam asta nu erau 30 în fața Muzeului Antipa, erau 70. Hai 100. Asta e dreapta. Îi știu pe dinafară. Aceiași 70-100 de oameni. Mare parte din ei comentatori pe bloguri și foarte activi pe rețelele sociale. Asta e ce a mai rămas din dreapta noastră politică. Pentru prima oară, Antipa ține expoziții afară, pe trotuarul din fața Muzeului. Jandarmii se uitau cu milă la noi. Cred că și dacă ar fi primit ordin să ne bată, nu ar fi putut s-o facă, din milă. ”Cum să dai, mă, în ei? Nu vezi, săracii, ce fețe au? Ni s-a dat ordin să batem un pîlc de deprimați cu cearcăne, ochii mari și goi? Nu. Păi și atunci, de ce să nu-i lăsăm să moară de plictiseală și singurătate? De ce să ne încărcăm conștiințele și să ne uzăm pulanele?” Păcat de oamenii de acolo. Păcat că sînt singurii care cred în libertate, în statul de drept, în democrație, în capitalism, în dreapta. Păcat că sînt lăsați singuri, păcat că sînt lăsați să facă treaba altora, păcat că sînt lăsați să facă treaba liderilor politici, a partidelor politice, a presei, a societății civile, a celor 15 milioane de cetățeni majori și vaccinați ai acestei țări. Nu vă mințiți, nu vă iluzionați. Singura opoziție politică coerentă, articulată e în Piața Victoriei. Se întîmplă la un nivel micro, în fiecare seară începînd de la 19.00. Nu știu de ce ne pierdem timpul în Piața Victoriei, cînd am putea prea bine să socializăm între noi la terasă. La Verona (în spate la Cărturești) am avea loc toți.
  5. Dinspre PDL vor veni tot felul de mesaje de încurajare. E semn sigur că purceaua e moartă în coteț. Țineți minte ce vă zic: de cîte ori vi se transmit mesaje de încurajare e semn sigur, 100%, că situația e fără scăpare. Vi se va vorbi misterios de nuștiuce strategii geniale și vi se va vorbi luminos-optimist de viitor. Nu vă bazați decît pe voi și pe vocea voastră în stradă. Nu credeți poveștile cu strategii și perspective luminoase. Nu are nimeni soluții, strategii și perspective. Sînt toți derutați, anesteziați, disperați, resemnați. Nu le-a rămas decît disimularea trist-ridicolă. Nu le-a rămas decît zîmbetul forțat al optimismului de reclamă americană din anii 50 la pastă de dinți și privirea misterioasă, plină de înțelesuri ascunse și deci dătătoare de speranțe.
  6. PDL e o găină fără cap, cartelul marjuanei a doua zi după ce s-a legalizat marijuana, un gang de hoți de buzunare care s-a urcat într-un autobuz fără călători, care se retrage la Autobază, Băsescu a depășit orice limită a extenuării umane și politice, MRU joacă în divizia C pe un maidan plin de buruieni și viței, Monica Macovei e aparatul care ține inima să bată doar așa, de dragul rudelor care nu vor să accepte evidența. Bazați-vă pe voi. Pe energia voastră. Pe capacitatea voastră de a ieși în stradă, pe puterea voastră de convingere, pe votul vostru. Ieșiți în stradă. Fără cîteva zeci de mii de oameni în stradă nu se va întîmpla nimic, nu se va trezi nimeni. Deocamdată, cîteva sute de oameni stau pe un trotuar în fața Muzeului Antipa. Ar trebui ca 50 000 sau 100 000 să stea pe platoul din fața sediului Guvernului. Cînd sindicatele aduceau în toamna lui 2010 cîte 5 000 sau 7 000 sau 10 000 de oameni la miting rîdeam și făceam mișto de ei. Acum ei ce ar trebui să facă, cînd noi nu sîntem mai mult de 500 de oameni în stradă?
  7. Aș vrea să joc rolul celui care dă mesaje încurajatoare. Aș vrea să-i spun celui care tocmai a ars într-un incendiu și i se desprinde pielea de pe carne să fie optimist, că va veni iarna. Dar voi știți că iarna nu este o soluție pentru arsul de viu. Și nu vreau să vă jignesc inteligența astăzi. O să mă folosesc de disponibilitatea voastră la wishful thinking de mîine. Astăzi o să-mi permit să fiu realist. Pronosticul meu e ăsta: DA – 59%, NU – 41%. Aș vrea să mă înșel și de data asta să n-o nimeresc.

Astazi, la 18.00, in Piata Revolutiei, inca un episod din lupta romanilor cu Al Capone. Miza? Statul de drept.

şi libertatea nu o poate garanta pînă la urmă nici o lege, nici o constituţie, nici o curte de justiţie, nici un procedeu juridic. ce rămîne pînă la urmă pentru asigurarea libertăţii? care e chezaşul sigur? numai unul: curajul fizic al indivizilor. (nicolae steinhardt)

Am mai spus-o și o repet: nu asistăm la o mișcare politică, ci la o lovitură de stat dată de Mafie. Sînt atacați nu politicieni sau tabere politice, sînt atacate instituțiile statului, sînt atacate cele trei puteri în stat, puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească, este atacată Constituția, sînt încălcate legile. Statul de drept se află sub asediul final al USL-ului, brațul politic al Mafiei. Vor să aibă puterea absolută, vor să fure fără să fie deranjați de justiție, de legi, de Constituție, de polițiști, procurori și judecători. Vor să fie lăsați să fure, să dispună fără limite de viețile, de munca și proprietățile noastre. Nu vor să scape doar Năstase și Cătălin Voicu de pușcărie acum, vor să scape toți, pentru totdeauna. Vor să elimine justiția, să elimine opozanții politici, să elimine presa și societatea civilă. Vor să elimine orice obstacol în fața fericirii mafiotului.

Dacă intimidarea e glonțul lor, atunci au nevoie de foarte multe gloanțe ca să treacă de noi.

Ne vedem la ora 18.00 în Piața Revoluției. Vor fi acolo Mihai Răzvan Ungureanu, Monica Macovei, Vasile Blaga, Cristian Preda, Mihail Neamțu și alții. Vom fi acolo toți. Nu e mitingul PDL. E mitingul tuturor celor cărora nu le e frică, nu le e lene, sînt suficient de inteligenți încît să-și dea seama ce se întîmplă cu România, care miza și care este imensul pericol. Avem de ales între statul de drept și statul de drepți. Între Europa și Asia, între Statele Unite și Rusia, între libertate și frică, între lege și fărădelege, între Iuliu Maniu și Adrian Năstase, între Gheorghe Brătianu și Crin Antonescu.

Nu sînt în joc doar ceea ce mulți dintre voi consideră cuvinte mari, ca libertate, demnitate, stat de drept, democrație, sînt în joc banii voștri, locurile voastre de muncă, vacanțele voastre. E în joc viața noastră de azi și de mîine, e în joc viața copiiilor noștri.

Ceea ce bunicii noștri au pierdut sub atacul tancurilor sovietice, ceea ce tinerii din decembrie 1989 au cîștigat cu sînge, noi riscăm să pierdem din neglijență sau comoditate. Primii au murit în lagăre sau împușcați în munți, ceilalți au murit împușcați în piețele din București, Timișoara sau Cluj, iar noi ne pierdem timpul și libertatea pe la terase sau în fața televizorului. La finalul celei de-a treia beri o să cînte cocoșii Ponta și Antonescu și o să ne anunțe că am belit-o cu toții, pe termen lung.

Blogariștii, cititori, comentatori și autori, au întîlnire în față la La Mama (Episcopiei 9, lîngă Ateneul Român), la 17.45.

Citez din taximetristul care m-a adus acasă:

1. Peste ani de zile, o să-i facă lumea statuie lui Boc.
2. USL suge p**a la toamnă.
3. O să iasă scandal în stradă dacă Ponta nu-și dă demisia pentru plagiat.
4. Începe să-mi placă din ce în ce mai mult băiatul ăsta, Ungureanu.

PS. Un must read: Răzvan Cucui – Însemnări de la Rinoceriadă

Cine este Alba ca Zapada?

Să începem cu definiţia Albei ca Zăpada: partid nou care vine din afara establishmentului şi care preia alegători din zona mărginaşilor nemulţumiţi de politică. Dacă recitiţi, inclusiv printre rînduri, articolul iniţial al lui Sebastian Lăzăroiu despre Albă ca Zăpada, veţi vedea că nu există acolo nicio referire de ordin doctrinar sau etic vizavi de respectiva forţă politică. Că nu a înţeles aproape nimeni ce a vrut să spună Sebastian Lăzăroiu cu Albă ca Zăpada nu mă miră absolut deloc. Hai, toată lumea să repete după mine cele trei caracteristici magice: unuuu, partid nou, doooi, afara establishmentului, treeei, alegători nemulţumiţi de clasa politică. Formaţiune nouă, albă, imaculată, venită din afara clasei politice, se adresează celor nemulţumiţi de întreaga clasă politică în ansamblul ei şi de politică în general… Ring a bell?

Albă ca Zăpada este o formaţiune anti-sistem, justiţiarist-populistă, etic-demagogică, care preia nemulţumirile mărginaşilor politici neînregimentaţi. Clar? Ce dracu o fi aşa de greu de înţeles?

52 la 18*. Acesta era scorul USL-PDL la începutul lui octombrie. Este foarte posibil ca peste un an să avem un 54-15-3 sau un 48-14-4  sau un 52-12-6 sau, de ce nu, chiar un 52-10-8. Însă scorul final şi general ăsta e, 18-20%. Depinde acum la cîţi se împarte.  Apropo de împărţit procentele, Noua Republică nu e Albă ca Zăpada, deşi la nivel de discurs, din nefericire, aduce nepermis de  mult cu ea. Noua Republică e doar o albă ca zăpadă care papă din procentele PDL.

* sondaj IMAS realizat în perioada 7 – 10 octombrie: USL – 52%, PDL – 17,6%, PP – 14,4%, UDMR – 7,4%, PRM – 5%.

Rezultate alegeri parlamentare 2000: PDSR – 36,61%, PRM – 19, 48%, PD – 7,03%, PNL – 6,89%, UDMR – 6,80%, CDR2000 – 5,04%, APR – 4, 07%, PNL Cîmpeanu – 1,40%, PAR – 1,38%.

Deci, mai pe româneşte, avem următoarea comparaţie 2011-2000:

USL + PRM – 57% / PDSR + PRM – 56%,

PDL – 18% / PD + PNL + CDR2000 – 19%.

PP – 14% / nu are corespondent în 2000

UDMR 2012  – 7% / UDMR 2000 – 6%

În 2000 Vadim şi PRM au jucat, parţial, rolul Albei ca Zăpada. Cine îl va juca, integral, în 2012, calculaţi voi.

PS. Cam atîta despre Albă ca Zăpada. Despre dreapta şi cei 15 ani de opoziţie care o aşteaptă, altă dată. Deocamdată nu pot să spun decît că partidul ăla autentic de dreapta care tot ameninţă să apară, nu va apărea.

Miscarea Populara: Radio Romantic, Restul Lumii si Reforma prin invaluire.

Haideţi să vedem cîteva variante de Mişcare Populară:

Mişcarea Populară, varianta PC + Antena 2 + Radio Romantic

PDL + ISP + FCD + alte organizaţii mici, pedeliste de preerie. E ca şi cum Dan Voiculescu ar face Mişcarea Umanistă, în care ar intra PC, Antena 2 şi Radio Romantic. Rezultatul ar fi un rebranding mai puţin ruşinos al PDL dar nu cu mult mai puţin ruşinos. Nu am renunţat la siglă, nume şi culori fiindcă ne e ruşine cu pedeleul sau că ne recunoaştem eşecul guvernamental, eşecul de imagine, comunicare, inteligenţă, fler şi curaj. Nu. Trandafirii, PDL fără cratimă şi portocaliul le purtăm în suflet dar pe materialele electorale şi pe buletinele de vot vor apărea numele, sigla şi culorile alianţei a cărei parte sîntem. Şi, oricum e mişto să facem o alianţă cu noi înşine. Co-preşedinţii Mişcării vor fi toţi pedelişti (e ca şi cum Ponta şi Dragnea ar fi co-preşedinţii Mişcării Socialiste, formate din PSD, Institutul Şincai şi Academia Bănicioiu) iar PDL nu va trebui să împartă cu nimeni colegiile eligibile, alea puţine care au rămas. Mişcarea asta se mai poate numi şi „M-am deghizat: mi-am luat chiloţii invers.”

Mişcarea Populară, varianta Restul Lumii

PDL + UNPR + PP-DD + PNG + PNŢcd + alte partide fantomă + oengeuri (deşi oengee sună mai bine: „Uitaţi, domnul Greenleaf, ni s-au alăturat şi nişte oengee!). Rezultatul ar fi organizarea unui meci de retrageri din viaţa politică, USL-Restul Lumii. S-ar retrage antrenorul Restului Lumii şi alţi oldboys din aceeaşi echipă. Rămîne de văzut cum va arăta conducerea Mişcării, ce rol vor avea acolo preşedintele PP-DD, preşedintele PNG şi cei şase sau opt preşedinţi ai PNŢcd. Cum o Alianţă ar trebui să fie o sumă, nu o diferenţă sau un cît sau un rest, rămîne de văzut ce aduc în plus Mişcării partidele lui Dan Diaconescu şi Becali. Nu cred că liderii PDL intenţionează să ajungă la un calcul de genul 25% ai PDL + UNPR + PP-DD + PNG + cele 3 sau 4 PNŢcd-uri + oengişti şi alţi gură cască = 21%. Ca şi în prima variantă, singurul rezultat al creării unei astfel de alianţe ar fi rebrandingul PDL, scorul electoral cu care ar veni celelalte partide fiind depăşit clar de pierderile pe care le-ar aduce alierea cu ele. O veni Dan Diaconescu cu 8% dar pierzi 15% afişîndu-te cu el. Oricum, o astfel de mişcare, dincolo de comicul de situaţie, ar fi sfîrşitul politic al lui Băsescu (cu doi ani înainte de finalul mandatului) şi al tuturor liderilor PDL, fără excepţie (deşi pentru cei mai mulţi lideri ai PDL sfîrşitul politic a venit mai demult, dar fac ei pe proştii).

Mişcarea Populară, varianta „Reforma prin învăluire pe flancuri”

PDL + Albă ca Zăpada + gură cască, popor, lume, figuranţi. Este echivalentul unei reforme a PDL. Ceea ce nu se poate face din interiorul PDL, din cauza rigidităţii structurilor şi a puterii baronilor se face din exterior. Liderii Albei ca Zăpada participă în leadershipul Mişcării iar ACZ primeşte 30-40% din colegiile eligibile, poate chiar mai mult. Printr-o asemenea mişcare s-ar putea rezolva mai multe: PDL, trandafirii şi portocaliul nu ar mai lua parte la alegeri, la nivel de imagine liderii ACZ şi ACZ în sine ar ţine linia întîi, s-ar face şi mult aşteptata reformă la nivel de resurse umane, aproape jumătate din candidaţii Mişcării ar putea veni din Lumea Nouă a politicii, din afara sistemului partidelor de astăzi, s-ar mobiliza un electorat pe care PDL-ul nu-l mai poate mobiliza, s-ar înviora scena politică iar noul ar atrage o bună parte din electoratul urban. Şi după 2012,  noua putere va avea voinţa şi putinţa să ia măsurile de reformare a statului (revizuire a Constituţiei, reorganizare adminsitrativă, descentralizare reală, renunţarea la statul asistenţial etc). Nu cred că liderii PDL vor fi vreodată de acord cu o asemenea mişcare. La urma urmei, ei preferă opoziţia pierderii sau împărţirii puterii în PDL (oricum baronii nu sînt niciodată în opoziţie, ei rămîn întotdeauna la putere în feudele lor). De ce ar deveni liderii PDL brusc maleabili cînd ar veni vorba de o Mişcare Populară în care ei să nu mai deţină controlul? Cînd Sebastian Lăzăroiu a vorbit despre PDL (nu a atacat PDL-ul, pur şi simplu s-a arătat foarte puţin entuziasmat de şansele electorale ale acestuia) a fost executat scurt. Vina lui Sebastian Lăzăroiu, dincolo de a promova o lege pe care pedeliştii o urăsc sincer şi care le distruge carierele politice şi, pe cale de consecinţă, bunăstarea economică (legea eliminării mitei electorale) este aceea de a fi om politic, ceea ce liderii PDL n-au fost şi nu vor fi niciodată. Mă întreb: dacă Albă ca Zăpada a deranjat o dată în guvern de ce n-ar deranja şi a doua oară, într-o alianţă politică?

PRECIZARE. Pentru cei care au impresia că ne îmbogăţim din cotizaţie: cotizaţia se plăteşte în termen de 60 de zile de la validarea cererii de adeziune. Deci fiecare nou intrat în Asociaţia Blogary are 60 de zile la dispoziţie să se răzgîndească. Astfel, dacă e nemulţumit de direcţia în care o ia asociaţia, de orientarea acesteia sau din alte motive omul se poate retrage fără să-i fie teamă că pierde 120 de lei.

Singura sansa a PDL: rezistenta la schimbare

PDL şi-a pierdut electoratul asistat şi nici nu-l va mai recupera, nici cu socialismul de cazarmă şi găletuşă al grupării Blaga, nici cu social-democraţia de boy scouts în spielhosen a grupării Boc.  Despre ridicolul fad şi glumiţele fără umor  ale lui Toader Paleologu (e foarte important prenumele) sau heirupismul hipiot al celor trei magi greenpeace nici nu mai are rost să discutăm.

Şi PDL nici nu trebuie să-şi recupereze electoratul asistat. Trebuie doar să meargă cu reformele pînă la capăt, să se radicalizeze aşa cum liderii săi nu sînt capabili nici măcar să-şi imagineze şi să devină cu adevărat un partid de dreapta, nu ceea ce este acum, o a treia aripă a Marii Mişcări Socialiste Post-Decembriste (celelalte două aripi fiind, aşa cum aţi ghicit, PSD şi PNL).

PDL-ul trebuie să ofere sistemului privat (antreprenori, salariaţi, liber profesionişti) atît de mult încît acesta să aibă ce pierde în cazul venirii la guvernare a USL-ului. Şi, în acelaşi timp, trebuie să lase USL fără arme în eventualitatea că acesta va veni la guvernare după 2012. Adică să distrugă statul aşa cum îl ştim noi acum. Nu să-l reformeze. Să-l distrugă. Şi trebuie s-o facă repede, pentru că în 2012 va fi deja prea tîrziu.

Şi nu mă refer la aşa-zisul stat social. Mă refer la statul keynesian, marea vacă de muls a tuturor guvernărilor post-decembriste. Fiindcă opusul statului minimal nu este statul social, este statul keynesian. Este o distincţie foarte importantă, chiar dacă liderii PDL evită subiectul şi inventează fraude de tip „statul eficient versus statul asistenţial”. Stat minimal înseamnă retragerea statului nu numai din afacerea cu pomeni pentru asistaţi, ci şi din afacerea cu investiţii imobiliare sau de alte feluri, din afacerea cu subvenţii, facilităţi, ajutoare de stat, din afacerea cu consumul, din afacerea cu energia, din afacerea cu telegondole peste drum de primărie etc. Nu există stat eficient. Punct.

Electoral, în 2012 şi chiar după, PDL trebuie să se bazeze pe rezistenţa la schimbare a plătitorilor de taxe. Dar pentru a face asta, adversarii politici ai PDL, socialiştii conduşi de cuplul puber de revoluţionari la fără frecvenţă, trebuie să aibă ce schimba. Promisiunile USL din campania electorală trebuie să-i alarmeze pe contribuabili, schimbările propuse de copiii de suflet ai lui Felix să fie un motiv suficient să scoată la vot, de partea PDL-ului, două milioane de votanţi. Poate că rezistenţa la schimbare nu va fi o miză pentru două milioane de votanţi. Însă nici nu trebuie. E suficient să fie o miză doar pentru două sute de mii, care să militeze pentru PDL, să-şi convingă rudele, prietenii şi cunoscuţii să iasă la vot şi să voteze PDL, iar cei cu posibilităţi financiare chiar să sprijine logistic şi financiar campania PDL.

Justiţia şi Codul Muncii sînt exemple de mize ale rezistenţei la schimbare. Sînt două argumente împotriva venirii USL la guvernare. Prea puţin, totuşi. E nevoie de o scădere drastică a fiscalităţii, de eliminarea birocraţiei, de sute de mii de concedieri în sistemul bugetar, de desfiinţarea a zeci de agenţii, a cîtorva ministere, de începerea unor reforme radicale în sănătate şi în administraţie, de retragerea statului din economie, de desfiinţarea a zeci de programe şi proiecte ale statului.

Există vreo şansă ca toate astea să se întîmple? Nu, evident că nu. USL va cîştiga categoric alegerile din 2012 iar PDL nu va trece de 20%, în cel mai fericit caz.

Să fie clar, nu merge cu şmecherii tactice, cu găselniţe de imagine sau mai ştiu eu ce. Nu merge cu vrăjeală. PDL ori începe terapia de şoc şi reformele radicale (tăierea salariilor bugetarilor nu e reformă, e o găselniţă de etapă), ori schimbă statul din temelii, ori rămîne în opoziţie pînă la dispariţie. Căci după înfrîngerile electorale din 2012 şi 2014 PDL dispare de pe scena politică. Şi odată cu el şi pedeliştii (mulţi dintre ei speră să supravieţuiească partidului – nu vor supravieţui, aşa cum nici ţărăniştii n-au supravieţuit PNŢcd-ului).

Creşterea economică, tîmpenia cu care o tot dau liderii PDL în frunte cu Boc, nu este o miză. Să fim serioşi, intră la marja de eroare. În locul lui Boc aş renunţa la discursurile motivaţionale pentru copii tembeli. Creşterea economică cu 0.7% sau 2.3% nu se simte însă micşorarea statului cu 30% sau 50% se simte şi se vede. Dar mă tem că noi n-o vom vedea niciodată.

PS. PDL ar putea începe reforma prin a da afară toată organizaţia de tineret a partidului. Sau măcar să-i închidă undeva, să nu-i vadă şi să nu-i audă nimeni. Nu de altceva, dar pentru un partid de dreapta o masă de spălaţi pe creier scoasă în faţă, în văzul lumii nu e cea mai bună reclamă.

Din ce am văzut în ultimele săptămîni, PDL tinde să fie un partid al semnului de exclamare. Uitaţi-vă la ei cum scriu şi cum vorbesc. Blaga îl foloseşte pe post de pulan şi testosteron, Boc îl foloseşte ca să arate ca tocilarul clasei pe  LSD iar tinerii pedelişti ca să arate ca nişte pionieri nord-coreeni în tabără de muncă la Sovata.

Anticoruptia a inceput sa umble cu capul spart

Președintele Băsescu și-a asumat un risc enorm erijându-se în patronul anticorupției naționale. S-a implicat moral în politicile DNA, a schimbat președintele instituției cu un magistrat pe care l-a fidelizat, bănuit că răspunde la comenzi politice, a arătat cu degetul spre persoane suspectate de posibile acte de corupție din structurile puterii, a inspirat măsuri de urgentare a cercetării acestora și a promis țării să dea cu corupția de pământ și să-i pună căpăstru. Convingerea cu care președintele a incriminat sistemul ticăloșit i-a atras un car de simpatie, din care a ronțăit cinci ani de zile și ar mai fi ronțăit mult și bine, dacă anticorupția n-ar fi dat primele semne de oboseală și nu s-ar fi transformat încetul cu încetul într-o circotecă penibilă și inutilă.

Eșecul cruciadei președintelui împotriva corupției și sistemului ticăloșit era previzibil. Din clipa în care Traian Băsescu a ieșit basma curată din dosarele  Flota sau  Mihăileanu, anticorupția și-a identificat țintele între oponenții politici ai PD-L, cu precădere din taberele liberală și social-democrată, iar cazurile primarilor Vâlcei și Craiovei sunt excepțiile care betonează regula. Mai mult ca oricând, s-a vădit că rostul DNA nu este de a finaliza lucrări, de a-și demonstra rostul și buna credință, ci de a ține în șah oponenții partidului de guvernământ. Făcătura în cazul Remeș a arătat că DNA este în stare să falsifice realitatea, s-o pervertească de așa manieră, încât lumea să fie convinsă că fostul ministru al Agriculturii a fost prins în flagrant în timp ce lua bani negri. Or, acest lucru s-a întâmplat doar în mințile noastre manipulate de niște funcționari perverși, iar faptul că lui Remeș nu i s-a întâmplat de adevăratelea nimic, arată că întreaga construcție însăilată pe tema corupției sale a fost una virtuală.

Bomboana pe colivă a pus-o dosarul  Zambaccian care îl are ca protagonist pe Adrian Năstase. Cât de penibilă și de neisprăvită este o asemenea lucrare sortită oricum eșecului, de vreme ce a fost dată publicității pe site-ul Camerei Deputaților, se vede limpede din formulări de genul că Năstase a dat ordin expres să i se construiască un buncăr. Mă întreb, pe ce continent este plasată acea țară, ai cărei procurori cu pretinse studii europene, incriminează un cetățean pentru așa-zise fapte de corupție, doar pentru că a comandat să i se facă o construcție din banii săi proprii. Că nu de originea banilor se face vorbire în capul de acuzare formulat împotriva împricinatului, ci de îndrăzneala de a face cu banii ceva ce magistraților le aduce aminte de tătânele lor spiritual, Nicolae Ceaușescu. Și banii negri sunt invocați în lucrare, ci grosimea blindajului buncărului antiatomic al cetățeanului Năstase. Cât despre necesitatea unei asemenea opere, Dumnezeu cu mila, că e de resortul psihiatrilor.

Cateva cuvinte despre victorie

Am citit aseară, înainte de a adormi, că viaţa noastră e o consecinţă a cuvintelor pe care le întrebuinţăm. Această lectură cadrează unei întâmplări al cărei erou a fost Mircea Geoană, pe care îl urmărisem la televizor cu câteva mărturisiri. A spus că e ‘mâhnit’ şi ‘frustrat’, iar chipul său, de pradă hăituită, trăda în acele circumstanţe rostirea autentică. Asta m-a bucurat, pentru că îmi place să cred că recunoaşterea e cea dintâi treaptă a revenirii.

Întâmplarea cuprinde şi un episod al zilei în care câţiva PDL-işti imberbi au anunţat că vor să-l suspende pe Geoană de la şefia Senatului. Argumentat tâmp şi cu gesturi pubere, demersul îi poate aduce deservicii chiar preşedintelui Traian Băsescu. Nu pentru că ar alimenta speculaţiile privind boala, ci pentru că abia acum ar da un sens ruşinos victoriei obţinute la limită.

Să mă explic:

Oricât s-ar spune că politica e în afara moralei comune, e tot nedemn să calci în picioare adversarul aflat deja la pământ. Gestul nu certifică victoria. O mânjeşte. Odată ajuns în scaun, raporturile de confirmare ale puterii sunt eminamente cu mulţimea, nu cu adversarul. A lovi cu bastonul peste picioare, cum ordonă tovarăşul Oprea, nu e o virtute. E un semn de neputinţă şi disperare. PDL-ul ar avea câteva minţi luminate ca să capteze sensul acesta, din păcate cei care ies în faţă sunt tot nişte căţelandri.

Dacă Mircea Geoană e încă al doilea om în stat poate că totuşi i se cuvine. Nu vreau să trec deloc între paranteze faptul că a obţinut câteva milioane de voturi. Sigur că la final învingătorul ia totul, dar el trebuie să ştie să stea pe scaun cu demnitate.

Căci răzbunarea nu înnobilează, te face meschin în faţa adversarului şi mai ales a celor care ţi-au aplaudat victoria.