Cioloș a plecat la Bruxelles. De ce? Degeaba. Acum, cînd nu mai are nici o funcție, călătoria este o simplă lovitură de imagine pe care încearcă să o dea. Pe cine reprezintă la Bruxelles, în ce calitate? Sînt călătorii și vizite cu rost, nu plimbări.
Cioloș are de pansat și niște răni, cele produse de partidele care s-au folosit de imaginea lui în campania electorală, iar acum l-au refuzat în încercarea de a obține o funcție în unul din ele.
Guvernarea Cioloș, ”cea mai bună guvernare postdecembristă”, este o exagerare pe care numai anii de guvernare pesedistă o pot face cît de cît credibilă. Pentru că luată la bani mărunți, e departe de a fi așa.
Cioloș a numit inițial în guvern oameni controversați, să ne aducem aminte de acel tînăr de la sănătate, retras rapid. Cioloș este cel care a tolerat în guvern persoane cel puțin controversate, ca Adrian Curaj, de exemplu, făcînd remanieri pe care nu le-a înțeles nimeni. Bine, nu că ar fi destinat înțelegerii limbajul folosit la UE.
Cioloș este cel în guvernarea căruia ne-au plecat doi artiști foarte importanți de la Opera Română, în urma unui scandal atît de prost gestionat. Johan Kobborg și Alina Cojocaru și-au căutat împlinirea și desăvîrșirea profesională pe meleaguri unde lumea îi acceptă și respectă.
Coloș, nu în ultimul rînd, este cel care a ținut neapărat ca statueta Cumințenia Pămîntului să intre în posesia statului român. Nu știm nici acum resorturile care au dus la manevra eșuată atît de lamentabil în strîngerea de fonduri. Nu se putea aranja cu proprietarii ca statueta să fie expusă periodic aici, în România? Și culmea, după colecta publică, aflăm că trebuie să plătim toți, prin bugetul de stat, pentru păstrarea ei în tezaurul României, ca imediat după să se constate că nu sînt acte legale pentru așa ceva! Iar banii celor care au donat prin telefon să le fie returnați. O scărpinătură cu mîna dreaptă la urechea stîngă mai rar așa!
În campania electorală, Cioloș a preferat să nu se înscrie în vreun partid, susținînd totuși două. Nehotărîre, deh. Între două nu te plouă, dar nici nu obții ceva. Mai curat și mai uscat, dar degeaba.
Cînd s-a hotărît, în sfîrșit, să facă politică, Cioloș a anunțat că-și face asociație. Ca să ce? Ce să faci cu asociația cînd în politică îți trebuie partid? Să chibițezi de pe margine, să faci consultanță, să ce? Orice ar fi, bun venit printre noi, domnule Cioloș!
Cînd s-a hotărît și mai și să intre în politică, au început să se bată pe el partidele susținute în campanie. Să se bată care îl respinge primul și mai vîrtos.
Cum PNL își continuă agonia, cu indiferent cine dintre cei propuși la conducerea partidului, USR, după zbucium mare și ininteligibile declarații ale liderului, a luat hotărîrea să-l invite înăuntru. Și să-l anunțe că va candida la șefia partidului. Nu i se dă, așadar, decît posibilitatea să candideze.
Ce poate face Cioloș? Din păcate, nu prea multe. Un om retras, la locul lui, poate cu prea mult bun simț pentru politica mare, Cioloș nu cred că poate aduce USR un procent mai mare de alegători decît la următoarele alegeri. Într-un partid în care și așa sînt lupte subterane, Cioloș mai lipsea.
Cioloș pe care educația și buna creștere îl vor face să tragă partidul, în eventualitatea în care ar cîștiga președinția, spre dreapta, nu va putea opri scindarea acestuia, știut fiind că partidul adună practic tot spectrul politic la un loc.
Și degeaba se spune că sîntem în epoca post-adevăr, ce găselniță o mai fi și asta și ce-o fi însemnînd ea, Cioloș ori va continua pe linia atît de discret relevată publicului, ori pe cea indicată de la Bruxelles: seacă, rece și urmărind interese mai mult sau mai puțin știute.
Una peste alta, Cioloș pare, mai ales cu această acceptare de către USR, după un refuz care părea categoric (și de înțeles, trebuie să adaug), omul care stă pe bancă și este introdus în teren numai cînd celelalte variante sînt epuizate. Pentru a transforma șansa în atu e nevoie de date psiho-politice pe care Cioloș nu a arătat că le are.
Iar dacă omul e supus greșelii, apoi omului politic i se numără greșelile. Și Cioloș are deja cîteva ratări.
PS: Ce motive pentru refuz invoca Nicușor Dan înainte de acceptare.
Majoritatea spune că Cioloș va aduce un transfer de credibilitate și USR va crește în sondaje, va aduce un plus de profesionalism și un plus de leadership. Asta e opinia majoritară. Opinia minoritară e că el, ca imagine publică, este oarecum asociat cu PNL, a fost pe afișele PNL. Dacă intră în USR, prin brandul foarte pronunțat pe care îl are, USR devine ”partidul lui Cioloș”, că oamenii simplifică foarte mult. În plus, distanța pe care am încercat să o luăm de PNL se estompează. Mai apoi, devenind USR, simplificat, ”partidul lui Cioloș” automat ni se lipește toată Guvernarea Cioloș cu plusuri și minusuri și, în fine, există și publicul…”, a declarat Nicușor Dan. – stiripesurse.ro
Sunt un liberal convins. Iar principiile liberale sunt cele care m-au ghidat in toata activitatea mea in ultimii 27 de ani. Dovada sunt toate pozitiile publice pe care le am avut in activitatea mea.
La sfarsitul lui 2016 am hotarat sa fac un pas importanat. Am intrat in politica. Am ales PNL pentru ca de aici a venit propunerea. De 2 luni sunt senator al acestui partid si a venit momentul sa va spun cateva din parerile mele personale despre liberalism si PNL.
Liberalismul din Romania a incercat sa urmeze firul vechiului partid istoric. In opinia mea nu a reusit intotdeauna. Trebuie sa spunem cu curaj ca daca acum 10 ani cand spuneai liberalism toata lumea se gandea la PNL, astazi situatia este diferita. Si asta nu pentru ca principiile liberalismului s-au schimbat. Va spun asta eu, care pana acum cateva luni priveam din afara partidului acest tablou politic si astazi din pozitia de senator al PNL.
Experienta mea politica in PNL ma face sa scriu aceste randuri. In cele 2 luni in senatul Romaniei am incercat, fara experienta politica, sa ma ghidez doar dupa principiile liberale. Am avut si surprize, unele chiar neplacute. In opinia mea liberalismul nu este de vanzare. De aceea nu putem negocia nimic cu PSD. Si cred ca acesta este unul dintre lucrurile care ne au facut sa ne pierdem o parte importanta dintre sustinatori.
Pozitiile mele fata de programul start-up si fata de gratuitatea pentru transportul studentilor mi-au atras comentarii negative din partea multor liberali din partid. Dar trebuie sa stiti ca liberalii din afara partidului nu m-au criticat. Cine sunt cei pe care trebuie sa-i ascultam cand vorbim despre liberalism? Eu cred ca aceasta diferenta nu ar exista daca activitatea noastra politica, discursurile noastre din parlament s-ar baza doar pe principiile liberale. Asta este calea, in opinia mea.
Nu cred ca in cele 2 luni de activitate parlamentara am reusit ca partid sa dam un raspuns politic serios psd-ului. Si asta nu datorita evenimentelor din partid sau datorita rezultatelor de la alegeri. Cred ca nu am stiut sau poate nu am vrut sa o facem.
Omeneste vorbind inteleg preocuparea unor colegi pentru alegerile care urmeaza in iunie. As vrea, fara sa supar pe nimeni, sa va spun si parerea mea in legatura cu pregatirea congresului. Cred ca era mult mai bine daca reuseam sa ne alegem conducerea partidului cat mai repede dupa alegerile paralamentare. Spun asta pentru ca eu cred ca lucrurile vizibile pentru electorat, care conteaza, sunt lucrurile pe care le facem in Parlament in lupta noastra cu psd. Prestatia noastra in Parlament poate castiga sau pierde liberalii care nu sunt in partid.
Poate o sa va surprind dar nu cred ca avem o problema legata de figurile vechi sau noi in partid. Cel putin eu nu simt acest lucru. De aceea cred ca oamenii vechi din partid nu trebuie sa se retraga. Cu o conditie insa. Sa-i simta toata lumea ca respira si transpira liberalism. Si pentru ca nu am reusit sa transmitem foarte bine acest lucru am pierdut doua randuri de alegeri. Sa fie clar, liberalismul nu este de vanzare.
Nu ar trebui sa ne fie frica sa luam cu curaj atitudine fata de pomenile electorale ale psd-ului pentru ca am putea sa pierdem nu stiu cate voturi. Ar trebui sa ne concetram pe ce ar trebui sa recastigam din voturile liberalilor din Romania. Senzatia asta ca negociem in permanenta posturi si functii cu psd-istii ne ucide. Frica de a iesi pe strada, printre oameni, cand isi sustin liber punctele de vedere, trebuie sa dispara. Ne este frica ca vom fi acuzati ca vrem sa profitam. Acum 10 ani PNL era tot timpul la manifestari si chiar le organiza. Astazi am disparut.
Ultimul lucru la care vreau sa ma refer este deosebirea pe care o fac unii intre vechiul PNL si vechiul PDL. Pot sa emit o opinie in acest caz pentru ca sunt nou in politica. In Parlament nu am simtit aceasta diferenta. Cred ca fuziunile anului trecut la nivelul de filiale nu au fost un succes si asta datorita unor oameni. Daca oamenii aveau convingeri profund liberale, de dreapta, atunci ar fi fost mai putin importanta persoana. Va dau acest exemplu pentru ca de maine incep alegeri la nivel de filiale. Ca sa fie un succes eu cred ca totul trebuie sa se bazeze mai intai pe principii iar ulterior persoanele sa se alinieze acestor principii.
PNL trebuie sa invete din greselile trecutului si sa priveasca cu optimism spre viitor. Oamenii cu vederi liberale care nu sunt in partid privesc spre noi cu speranta si optimism. Trebuie sa le dam sansa sa vina alaturi de noi prin prestatia noastra, chiar daca uneori nu este perfecta. Doar uniti putem face acest lucru.
Eu, Florin Citu, cred ca PNL reprezinta partidul politic care poate oferi liberalismului adevarat sansa de a fi perceput corect si de a reprezenta o optiune pentru poporul roman.
Lucian Vâlsan o spune, nu eu. Și mai spune în această înregistrare despre Mircea Cărtărescu, PNL și ultima lui inițiativă de dreapta, cota unică, acum peste 12 ani, ce înseamnă un partid și de ce cîștigă PSD aproape tot timpul.
Din cauza voastră, băieți, ori băieți și fete, care faceți inventarul oamenilor și al orientărilor lor politice pe internet. Dacă înțelegeți ceva din ce spun oamenii ăștia.
Dar cel mai bine vă las eu și îl ascultați pe ”pesedistul” Lucian, colegul meu de etichetă. Merită! 😉
Mircea Cărtărescu e un scriitor semi-decent. Mă rog, Comitetul Nobel tot insistă să nu fie de acord – dar asta-i altă poveste. Ideea e că omul e scriitor. La asta se pricepe. Că-mi place mie cum scrie literatură sau nu e poveste separată.
Apropo – ”De ce iubim femeile?” a fost chiar okay.
Problema e când Cărtărescu pică în mândria vulgară a intelectualilor și crede autoritatea sa (atâta câtă este) pe un subiect (literatura, în cazul său) se traduce și în domenii despre care n-are nici cea mai vagă idee – precum politica sau economia.
Să explorăm.
Salutare tuturor și Bun Venit la Alternativa Libertății.
Okay, clipul ăsta nu e despre Cărtărescu în sine decât cel mult tangențial.
Mircea Cărtărescu a zis acum câteva zile într-un interviu pentru Digi24 că Dacian Ciolos ar fi… citez: „probabil, singurul personaj politic capabil, in acest moment, sa creeze o coagulare a dreptei” – am încheiat citatul.
În primul rând: Care Dreaptă?
Nu, serios – care Dreaptă? Nu sunt mai mult de 5 oameni în tot Parlamentul ăla care pot fi în mod corect numiți „de dreapta”. Deci, despre ce vorbim?
În al doilea rând: Cioloș nu e de dreapta. Cioloș e un bun funcționăraș internațional socialist potrivit pentru uriașul aparat birocratic al Uniunii Europene (care, apropo, îl depășește pe cel al Republicii Populare Chineze – da’ cică eu-s extremist când le zic Uniunea Sovietică Socialistă a Republicilor Europene).
Dar nu pot să-l învinuiesc prea tare pe Cărtărescu, sincer. El subscrie unei poziții greșite dar larg răspândite în rândul clasei clevetitoare: și anume că oricine e anti-PSD, anti-corupție, pro-NATO și pro-UE e automat de dreapta.
Asta nu e discuție politică. E o glumă. O glumă proastă pe deasupra!
Hai să le luăm pe rând.
Ceaușescu era anti-corupție. Asta totuși nu l-a făcut de dreapta.
Intrarea în NATO s-a făcut în vremea lui Năstase. De altfel pe subiectul NATO stânga și dreapta tind să fie în acord în majoritatea timpului. Cel puțin în Europa de Est – în cartierul nostru, cum ar veni.
Cu UE e ceva mai complicat.
Excesele Uniunii Europene în ultima vreme au dus dreapta pe poziții ceva mai eurosceptice. Și pe bună dreptate!
Uniunea Europeană a dus o politică predominant de Stânga în ultimii 5-6 ani. O politică orientată spre reglementări din ce în ce mai absurde – care lovesc exact în micul producător și în antreprenorii mici și mijlocii. Adicătelea coloana de bază a oricărei economii capitaliste.
Adaugă peste asta excesele anti-naționale, anti-creștine și în genere leftist-sociale ale Uniunii Europene și devine destul de limpede de ce dreapta nu mai este așa o mare fană a proiectului european.
Asta dacă vorbim principii – și nu partide.
Și-aici e partea pe care n-o pricepe încă multă lume. Principiile contează. Partidele mai puțin.
Partidele și personalitățile contează numai în măsura în care respectă principiile. Când nu le mai respectă – nu mai contează.
De exemplu – recent, Florin Cîțu, de la Partidul Niciodată Liberal, ales pe o platformă de dreapta cu tăieri de taxe, tăieri de cheltuieli și în genere o agendă liberală economic… n-a avut nicio jenă să voteze PENTRU o creștere masivă a cheltuielilor de la bugetul de Stat prin „acordarea unui spor de risc şi solicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază pentru funcţionarii publici”.
Păi cu-așa Dreaptă… cui îi mai trebuie Stânga?! Nu, pe bune-acuma!
Cărtărescu îmi vorbește despre unificarea Dreptei… care Dreaptă măi oameni buni?!
Că tot suntem la asta cu sporul de solicitare neuropsihică … ce denumire… mă rog… Florina Presadă, autodeclarată comunistă din USR a votat ÎMPOTRIVA măsurii.
Noh… mai zi ceva!
Să vorbești despre dreapta cu referire la USR și PNL e în sine o glumă.
Au trecut 13 ani de la ultima inițiativă liberală a PNL-ului. Sau mă rog.. 12… de când cu cota unică. De-atunci n-a mai venit o inițiativă serioasă, majoră și liberală de la PNL.
Cam cât mai trebuie să pretindem că PNL-ul e de dreapta până când admitem o dată pentru totdeauna că PNL-ul NU este un partid de dreapta?!
Și să fiu scutit de poveștile alea cu „centru-dreapta” – aia o fi mergând la leftiști. Aici merită citat Giani Popescu c-a dat-o bine pe facebook.
„Când cineva vă zice ca el e de centru-dreapta, fugiti mancand pamantul! Ala de doua ori periculos. O data pentru ca e de fapt de stanga si a doua oara pentru ca iti vinde ideile stangii zicand ca sunt de dreapta. Am patit asa cu candidatii USR. Cand eu ii intrebam daca se considera de dreapta sau de stanga, ei o scaldau ca sunt de centru-dreapta. A te declara de centru-dreapta e exact ca vorba aia inteleapta, romaneaca: și cu pula-n cur si cu sufletu-n rai!”
FIX AȘA!
Și-acum să recapitulăm.
anti-PSD e o condiție necesară dar nu și suficientă pentru a fi de dreapta. Există mulți stângiști anti-PSD care cred că PSD-ul a întinat nobilele idealuri. Și au dreptate, în esența lor. Dar ăia nu-s oameni de dreapta.
anticorupție e un termen insuficient de clar. Dar, din nou, toată lumea e anticorupție. Inclusiv Ceaușescu era anticorupție. A fi anticorupție nu te face de dreapta sau de stânga. Metodele de implementare și scopul final pot fi însă partizane. Ești anti-corupție pentru că vrei ca Statul Maximal Socialist să ”funcționeze” (așa cum sunt destui oameni) sau ești anti-corupție pentru că vrei ca Statul să fie mai mic (așa cum sunt eu)? E importantă distincția! Pentru că din ea vin și diferențele în abordări.
Pentru oameni ca mine, privatizarea și scăderea puterii statului în economie mătură 90% din corupția existentă – lăsând restul de 10% în grija DNA. Abia ăla e un program de dreapta anticorupție!
3. Mai ușor cu liberalismul pe scări. Toată lumea folosește termenul de „liberal” dar nu toată lumea înțelege același lucru. PNL-ul are liberal și în nume – dar doar atât. Doar în nume. Că liberalismul și PNL-ul sunt literalmente pe planete diferite.
4.Pentru Dreapta îți trebuie și oameni, nu doar program. Așa,… la capitolul program… are PMP-ul. Nu, pe bune, la program îs puține lucruri pe care i le pot reproșa PMP-ului. Are un program de dreapta chiar okay. Fără glumă! Dar tot nu i-am votat. De ce? Pentru că oameni. Nu poți să faci dreapta cu băieți condamnați definitiv pentru fraudă. Nu merge!
Și cam aici se-mpotmolesc toate.
Pentru că noi încă nu avem o cultură a creării de jos în sus.
Ne pricepem foarte bine să ne facem singuri fără să așteptăm de la Stat sau ”specialiști” o grămadă de chestii. Ne reparăm singuri chestiile prin casă, încă ne mai construim aproape singuri casele, ne gătim molful acasă chiar și când e mai scump să facem asta… etc. etc.
Dar nu transformăm această tendință și în alte direcții – precum cultură, presă și, da, politică.
La noi noțiunea de membru cotizant la un partid politic e în continuare destul de slabă.
A încercat USR-ul ceva dar n-au ajuns prea departe. Bașca s-au mai trezit și-ntr-o anchetă penală pentru că neatenție și amatorism. Dar mă rog… despre asta altădată.
La fel și-n presă. La noi noțiunea de plătit pentru conținut a murit cu totul odată cu căderea presei tipărite.
Da’ altfel știm să ne smiorcăim că cutare a cumpărat de X sau Y, că cutare ia bani nu-știu-de-unde. Păi și?! Dacă mâine face un ziarist cunoscut o strângere de fonduri de… să zicem 15,000 de euro ca să trăiască el un an de zile timp în care scrie și investighează ce vrea publicul plătitor. Câți se înghesuie să dea 50 de euro? Serios întreb!
În schimb, invers, să-l înjure că cere bani – se găsesc destui. Că doar înjuratul e moca.
Câtă vreme produsul de cultură (și presa e tot cultură, să ne-nțelegem) – câtă vreme job-ul ăsta e unul neprofitabil – el va fi făcut fie în format amator (cum face subsemnatul) – fie în format profesionist dar cumpărat de X sau Y interese. E absolut firesc!
Nimeni nu o să moară de foame pe altarul corectitudinii deontologice. Cine crede asta, nu operează în planul lumii reale!
Presa e scumpă! Cultura e scumpă! Politica e scumpă!
Un partid care să merite și să fie o forță pe bune costă mult. Și nu doar în bani – ci și în timp, muncă, și nervi irosiți.
Un partid ca să aibă o șansă să conteze are nevoie de măcar 20 milioane de euro și 3-4 cicluri electorale consecvente în mesaj ca să înceapă să fie o forță. Adică vreo 8 ani!
Sună mult dar Românii au cheltuit vreo 25 de milioane de euro doar pe 20 noiembrie 2016 într-una din multele zile de black friday. Deci problema nu e că românii nu au bani. Ci problema e că românii vor să apară partide care să le apere interesele așa… dacă se poate din cer… fără ca ei să facă nimic mai mult decât să meargă la vot. Și nici aia dacă se poate.
Nu funcționează așa!
O presă mai bună și o clasă politică mai bună nu apar peste noapte. Ele se cultivă și, da, se finanțează de cei care o doresc!
Dar pentru toate astea trebuie muncă, transpirație, inspirație și bani. Nu-s mulți dispuși la așa ceva.
Vorbele-s ieftine – munca, mai puțin.
Și pentru că nu-i nimeni prea curios – tot ce avem îs cârpeli. Cârpeli gen ce propune Cărtărescu. Hai să unim pseudo-dreapta în jurul unui birocrat bruxellian și hai că poate mai merge o dată și batem PSD-ul. Aia e cârpeală – nicidecum o soluție. Nu mai zic că nu-i o soluție de dreapta… aia am stabilit deja.
Și uite-așa-ți piere tot cheful…
În fine… cam atât deocamdată. Pe bune… e frustrant rău să fiu luat de prost.
De-aia nici nu mă am eu prea bine cu majoritatea băieților ăstora din așa-zisul stabiliment de dreapta de pe la noi. Pentru că cei mai mulți dintre ei îs o glumă.
Petrec 80% din timp înjurându-se și înțepându-se între ei pe prostioare minuscule care nu contează pentru 99% din Românie în timp ce PSD-ul, dimpreună cu pseudodreapta din PNL ne ruinează economic nu numai pe noi – dar și pe nepoții noștri prin cheltuieli iresponsabile „pe caiet” pe care le vom plăti cu dobândă cu tot de-o să ne iasă pe nas!
Și-apoi se miră de ce nu pot câștiga alegeri.
Păi ie-te de-aia!
Când vine vorba de nițel agitprop strâmbați din nas că voi nu faceț d-astea că v-o făcut muma direct intelectuali pe tăț.
Când vine vorba de donații, vă fată vaca brusc sau v-ați uitat laptele pe foc.
Da’ când vine vorba de vânători de vrăjitoare că cineva n-a criticat PSD-ul suficient de mult sau, ferască dumnezău, a îndrăznit să aibă o poziție ceva mai nuanțată despre DNA – brusc aveți toți principii. SICTIR!
Nu, pe bune, sictir!
Îi întrebam mai deunăzi pe niște înflăcărați din ăștia câți PSD-iști cunosc. Cu câți PSD-iști au vorbit în ultimele 6 luni. Știi tu… chestii de bază că doar români suntem toți și dacă vrem să câștigăm alegeri trebuie să ne convingem… our fellow citizen… cum ar veni.
M-au făcut PSD-ist pentru că am întrebat și dup-aia mi-au zis că n-au nevoie să vorbească cu PSD-iștii. BRAVOS națiune! Bravo, mă!
Păi cu atitudinea asta PSD-ul scoate lejer 40% și data viitoare!
Alt înflăcărat din ăsta s-a apucat să mă înjure după ce i-am zis că e pur și simplu neonest să afirmi că majoritatea votanților PSD îs analfabeți. Stai boss așa un pic… nu-s mai mult de 250 de mii de analfabeți în România. Și dacă 100% din ei ar vota și ar vota cu PSD tot ar face cel mult 7% din votanții PSD analfabeți.
De-aia vă bate PSD-ul! Și de-aia o să continue să vă bată pentru că spre deosebire de așa-zisa dreaptă (definită ca dreapta pur pentru că se opune PSD-ului) – PSD-ul știe să practical politics. PSD-ul știe măcar să se prefaCĂ CĂ ascultă.
Sigur, dup-aia se face c-au uitat și-și vede de drum. Dar măcare face primul pas corect – sau mă rog…. mai bine decât non-PSD-ul.
Și-asta se-ntâmplă fix din motivele pe care le ziceam mai devreme – pentru că-și permite. Financiar vorbind.
O să batem PSD-ul când vom avea partid care să-și permită să concureze la jocul ăsta.
Hashtag-urile nu țin loc de infrastructură politică. Asta nu pricep din păcate prea mulți oameni.
În fine… o să mai vorbim despre asta sâmbătă noapte la podcast… am divagat deja prea mult… dar na… de la un punct încolo te-ajunge sictirul din urmă.
Și cu-acestea fiind spuse, vă mulțumesc pentru atenție și… ne vedem curând! La Alternativa Libertății!
Este clar declanșată isterie națională pe un anumit segment din populație.
Pe segmentul activ, instruit, cu pretenții.
Este la fel de clar că opoziție funcțională, la nivel de partide, nu avem. USR este o glumă, o joacă de copii, PNL este în (auto)distrugere liberă.
Bușoi, secretar general, este abia ceva de natură să-i sperie și pe pesediști.
Adevărata jignire la adresa noastră este opoziția.
Sînt dați afară jurnaliști. Nu lumini ale presei, dar oameni. Pe lîngă ei, proprietarii ziarelor nu sînt oameni. Sînt numai niște mașinării de făcut bani din piatră seacă ca să-i plătească pe angajați să scrie împotriva propriilor lor interese. Așa se vede situația de la România Liberă din afară.
Din afară și fără isterii.
Trebuie să supraviețuim cumva. Trebuie să mergem mai departe. Știu, nu cu ei. Dar cu cine? Acum, cu cine?
Cel mai mare rău care ne poate fi făcut acum este să declare anticipate. Să mai cîștige o dată. Încă o dată.
Paul Dragoș Aligică scrie că oamenii ăștia nu ne reprezintă. Yeba îl contrazice. Vedeți în subsolul articolului.
Deci, ce facem? Vrem să îi schimbăm, dar cu cine? Majoritatea parlamentară tot lor le aparține. La Justiție îl au acum pe Tudorel.
Deci, cu cine îi schimbăm?
Tudorel, nenorocire, zice ca Băsescu. Ca borfașii, pentru că așa au hotărît niște oameni pe internet, că e borfaș.
Intelectualii, unii dintre ei, se uită speriați în jur, vorbesc prostii și numără dinți.
Facem justiție populară sau ce facem?
Putem constata că anticorupția nu este o miză pentru România, astăzi. S-a văzut la alegeri. Nu este pentru cei care votează. Nu e o nenorocire, nu a fost nici pentru italieni. De recitit ”Eșecul Mani Pulite” și ”Eșecul Mani Pulite. De ce?”
Situația este dramatică. Ce facem?
Putem să protestăm și să ne batem în continuare. Putem să-i tocăm mărunțel la fiecare pas. Putem să părăsim, scîrbiți, țara. Sau putem să-i mai slăbim, să-i mai lăsăm, să vedem și dacă de altceva sînt în stare.
Pentru că asta declară că vor. Să guverneze.
Pentru că mai există economie, sănătate, apărare, educație, religie, o grămadă de alte domenii de limpezit.
Și pentru că ne putem organiza pentru următoarele alegeri la termen.
Așadar, ce facem? Ce fac ei, odată ajunși la putere, am văzut.
Iar dacă sîntem mai deștepți decît ei, putem și acționa mai deștept.
Avem altceva de făcut?
PS: Paul Dragoș Aligică:
Nu se realizeaza poate ce bataie de joc imensa la adresa statului roman, poporului roman, institutiilor statului roman, si nu in ultimul rand la adresa serviciilor de informatii romane este :
(a) disparitia numitului Ghita
(b) conditiile disparitiei sale
(c) tacerea si musamalizarea disparitiei in conditiile date
(d) comportamentul general al sus numitului in calitate de colaborator apropiat al serviciilor romane de specialiate
(e) simpla asociere intre asa indivizi cu asa profil uman si pshihologic si varfurile elitelor „statului profund” romanesc post-comunist.
Imaginea care se desprinde din toata aceasta poveste sordida pare sa fie un balcanic comic, penibila farsa demna de ironiile celor mai dure clisee la adresa romanilor si experimentului lor politico-administrativ statal modern. O chintesenta a neamurilor proaste, neispravitilor, a reziduurilor sociale constraselectiv ajunse sa defineasca un popor si stat, a oportunsimului si coruptiei structurale din pamfletele anti-romanesti.
Cele de mai sus ar fi suficente sa ne umple de repulsie fata de ce fac oamenii astia cu Romania, cand ei ar trebui de fapt sa apere Romania si imaginea ei. E de fapt ceva si mai tragic. Pentru ca stim ca Romania si „statul profund” romanesc au fost si altceva decat cele de mai sus. Si ca pot sa fie. NU asta e Romania, ce se vede acum prin cazul Ghita, ca un turnesol al unui sistem de vodevil penibil. Caz picaresc intr-o republica exotica condusa de personaje impostoare si facaturi, adunate parca din literatura de profil.
Cazul Ghita reprezinta cel mai mare scandal posibil si cea mai mare bataie de joc la adresa romanilor si Romaniei din ultimele decenii. Iar musamalizarea sa -chiar daca unii cred ca face bine din motive de ratiuni de stat- nu face decat sa amplifice scandalul de 10 ori.
Asta e. Astia sunt cu ei defilam. Dar sa nu acceptam totusi un lucru: Ei NU sunt Romania. Romania poate si este mai mult decat atat.
Yeba:
Cum frumos zicea HRP, țara (aici, România) nu este patria lui Ștefan cel Mare, alea, alea, ci este alcătuită din niște foițe subțiiiri de prezenturi. Numai oamenii lui Ștefan au dreptul a se raporta la Ștefan și la țara eroică, ăia din 1950 trebuie să se raporteze la țara cucerită, la scârbăvnicia Ana, Luca, Teo, Dej, noi la ale noastre, la ce ne iese nouă din capete și din mâini acum, aia e țara acum.
Ghiță nu e cu nimic mai rău decât sistemul care l-a făcut posibil. Serviciile române „de specialitate” în care soțul e șef și soția, șef de cadre. În care soțiile adjuncților, pe ștatele de plată ale unui interlop la a cărui arestare s-a răsturnat cerul și a prins-o sub el pe acuzatoare. Și pe judecătoare.
Cine sunt aceste servicii? Cine sunt „oamenii ăștia” despre care aflăm acum, odată cu defecțiunea Ghiță, că nu reprezintă România?
Cred că trebuie să-i numim și să descâlcim ghemul de afinități elective.
Părerea mea este că în realitate RO poate exact cât dovedește că poate: în partea cea mai luminată, să aplice teoria „acum nu e momentul” și să se concentreze pe haștaguri.
A, și să îi jignească ăia care aduc vorba de „oamenii ăștia”.
Nu împărtășesc nici bucuria, nici laudele, nici spaima multora în privința ultimelor evenimente din România.
Am văzut nenumărate manifestări. De la ”ne-am trezit”, ”sîntem generația care vine” și pînă la ”a doua revoluție”. Laude, bucurie, speranță.
Nu înțeleg laudele. Au fost cele mai spectaculoase mișcări de stradă din România, dar le-ați făcut ca să aveți cu ce vă mîndri, cu ce vă lăuda, ori le-ați făcut din nevoia de a pune la punct o putere care deviase de la propriul program de guvernare? Le-ați dorit eficiente sau spectaculoase?
Pentru că dacă în privința spectacolului v-a ieșit, în privința eficienței e de discutat.
Ce ați sperat? Schimbarea acestui guvern? Nu s-a schimbat și nici nu dă semne că ar face-o. Mai mult, premierul a spus la Bruxelles că văzînd (și apreciind) protestele, a îndreptat răul pe cale să se producă. Ce altceva mai frumos, mai eficient, mai aplecat dorințelor națiunii putea face?!
Știu, acum vă e imposibil să vedeți lucrurile așa. Știu, acum eu și alții ca mine, culmea! – sîntem dușmanii. Știu, e nevoie de timp, de limpezirea minților și de ceva liniște ca să puteți evalua corect lucrurile. Dar sper să o faceți.
Pentru că unul din motivele pentru care sîntem aici este și că, de obicei, nu o faceți.
(Știu, numai de așa ceva nu are nevoie elanul vostru artistic în a-l distruge pe Dragnea și PSD.)
De obicei, sînteți atît de copleșiți de frumusețea și inventivitatea proprii încît vă e greu să mai vedeți și altceva.
Să vedeți rezultatul acțiunilor voastre.
Ați reușit, și deja e mare lucru, să opriți intrarea în vigoare a ordonanței 13. Și mai departe?
Mai departe numai unii sperau sau chiar și-au propus dărîmarea guvernului. (Unii visau cai verzi pe pereți, cum ar fi desființarea PSD.)
Și înlocuirea cu cine? Cu un alt guvern, tot PSD, dar responsabil.
Nu s-a putut. Nu au vrut și nici nu s-au speriat într-atît încît să cedeze. Mai mult, umblă deja zvonuri că Dragnea ar lua în curînd prim-ministeriatul.
Și atunci?!
Ați blocat o ordonanță de urgență prin abrogare, strigînd ”Abrogați și plecați!”. Au abrogat, mai rău complicînd lucrurile, după unii, dar au făcut ce ați spus. Nu, nu au plecat. Și nici nu au de gînd.
Dați încredere nelimitată unei instituții a statului care ea însăși este nereformată: procuratura. E suficient să citiți stenogramele în care procurorul Negulescu vorbește despre cum are putere asupra unor destine. Are ce??? Știu, una din platformele port drapel a revoluției voastre nu a scris un cuvînt despre asta. Dar el a spus-o: ”Am devenit o maşină de ucis destine.”. Și aici e greu să mai comentezi ceva. Întrebați-vă bunicii, rudele ce însemna în anii puterii populare procuratura. Vă lămuresc ei.
Spectacolul de lumini și muzică, ca pe vremea împușcatului, nu se poate numi revoluție. O revoluție, luați cel mai simplu dicționar, schimbă o orînduire cu alta. Cum de bine de rău sîntem în capitalism, nu cred că intenționați să schimbați ceva. Sper, cel puțin.
Eu – și foarte mulți alții la fel ca mine – am trăit o revoluție adevărată. Cu morți pe străzi, cu tancuri adevărate, nu din jocuri, cu bătăi de joc și înjosiri cumplite la adresa celor morți, cu dezinformări, cu Iliescu și Dinescu. Așa că mă scuzați, dar nu pot numi revoluție ce faceți voi acum.
Știu că ați fost intimidați. Mai aveau să vă ia creta din mîna copiilor și jar mîncau!
Revenind, ați făcut ceva important pentru țară. Spectaculos și modern. Dar repet, cît de eficient?
Coaliția guvernamentală poate trece lejer ordonanța 13 prin parlament, ca lege. Și atunci ce faceți, ce facem? Prin parlament, adică acolo unde au majoritate confortabilă.
Nu recunoaștem rezultatul alegerilor? Vă dați seama ce înseamnă asta acum? Vă dați seama ce muniție le oferiți chiar celor pe care-i contestați?
Am spus alegeri. La ultimele ați votat? Probabil că da, majoritatea dintre voi. La următoarele ce faceți, votați? Cu cine? Vineri a fost zi de PNL la DNA. Ziua opoziției. USR nu știu dacă s-a dezmeticit din uimirea în care a căzut cînd a aflat că i s-a deschis dosar la Procuratura Generală, privind finanțarea alegerilor. Tot opoziție.
Așadar, cu cine votați?
Pentru că trebuie să învățăm că lupta politică se duce cu mijloace politice. Pentru că trebuie să avem un vehicul politic al ideilor, aspirațiilor și credințelor noastre. Pentru că #rezist este progresist și deja perimat.
Eu am o propunere. Nu lăsați energia debordantă să se irosească și uitați-văaici. Se poate, americanii au reușit, cum am mai spus. Noi de ce n-am putea?!
In ciuda avertismentelor mele publice, Presedintele PSD, Liviu Dragnea, continua circul mediatic punand Romania intr-o situatie dificiala in relatia cu partenterii financiari internationali. Ori domnul Dragnea nu a inteles ori nu am reusit eu sa vorbesc mai rar.
Este asa de pornit incat a ordonat o executie programata cu public al carei final s-ar putea sa-l surprinda. Ca asa e in Romania, cauti ceva si dai peste altceva.
Nu ca as lua eu apararea tehnocratilor, dar din executia bugetara pe 2016 aceasta comisie de ancheta s-ar putea sa dezvaluie un lucru sa nu-i convina domnului Dragnea.
Eu sunt revoltat. Nu de faptul ca vrea sa faca Liviu Dragnea comisie de ancheta. Sunt revoltat de dispretul cu care ne trateaza pe noi, membrii comisiei, dandu-ne intrebarile dinainte sa se intruneasca comisia. Asemeni lui Kim Jong-Un, presedintele Coreei De Nord, presedintele PSD pregateste o executie dar nu pentru Ciolos, ci pentru restul societatii care nu il sustine. Sau este o repetitie cu public pentru ceea ce urmeaza sa-i faca presedintelui Klaus Iohannis?
Omul vrea sa ne arate ca poate ancheta pe cine “vrea muschii lui”. Si noi, restul, ce facem? Stam si ne uitam la el si-l aplaudam? Nu!!!
Eu am intrebarile mele profesioniste si nu puerile ca cele sugerate de Liviu Dragnea. In ziua in care se intruneste comisia o sa le fac publice.
Daca voi, romanii de peste tot care cititi aceasta opinie, aveti si voi idei, va rog sa mi le trimiteti pana saptamana viitoare. Sa nu-l lasam pe Dragnea sa ne opreasca sa gandim si sa avem opinii!!! Curaj, hai ca se poate!
Șoc și groază, ieri, la anunțarea numelor miniștrilor din guvernul Grindeanu-Dragnea. Sau Dragnea-Grindeanu, mai degrabă. Deși, ciudat, Abramburica nu a mai prins minister, de data asta. Dar a prins Comisie, șefia Comisiei de Învățămînt și Tineret din Senat.
Șoc și groază în felia mea de Facebook, acolo unde au început să curgă văicărelile, să fim considerați pierduți, popor pentru care nu merită să faci nimic (deși mulți habar n-am ce fac pentru popor, dar asta nu mai contează), au și aulăeu pe toți pereții rețelei.
De parcă, normal, firesc, lumea se aștepta la altceva de la un guvern făcut de Dragnea. De parcă, de la alegeri și pînă acum, nu s-au obișnuit cu ideea că alegerile au fos cîștigate de PSD. De parcă în țara asta nu ar exista altceva decît oameni buni și frumoși, ca și ei, iar guvernul ar fi un blestem venit de undeva, nimeni nu știe de unde. O calamitate naturală care apare din cînd în cînd, ca să ne tulbure nouă fericirea guvernelor pe care le dorim. Și care, orice ar face, nu trebuie criticate cumva.
Guvernul Grindeanu este al oamenilor, rezultat al voturilor oamenilor. Oameni, greu de crezut, știu, ca mine și ca tine. Pentru care, din varii motive, o cană cu lapte sau o felie de pîine în plus poate însemna mult. Pentru care, indiferent de gradul de educație, mai există speranță că pot obține ceva mai mult.
Au fost cele mai corecte alegeri de după revoluție, probabil. Și totuși, în condițiile în care nimeni și nimic nu a împiedicat actuala opoziție să ajungă putere, rezultatul a fost dezastruos. Pentru noi, nu și pentru ei.
Așa că, înainte de a începe să criticăm punctual guvernul Grindeanu, ar trebui, mai degrabă, să criticăm opoziția. Să înțelegem ce nu a funcționat, de ce, și abia apoi să mergem mai departe. Dacă nu vrem să ajungem ca deplorabilii din SUA, care sînt în stare să dea vina pe oricine, pe ruși, pe planetă, pe Univers, că Hillary a pierdut alegerile. Nicăieri – pînă la americani, acum – în condițiile unor alegeri libere și corecte, nu a fost dată vina pe cîștigător, ci s-au căutat cauzele pentru care celălalt a pierdut.
Guvernul Grindeanu este ca și cum ar fi ales oameni care nu mai au ce pierde și sînt la mîna șefului. De unde și impresia de slugărnicie a componenților. Un Meleșcanu la Externe, care invita românii din diaspora să voteze, în turul II al alegerilor prezidențiale, într-o localitate aflată la 385 de km, numai, și ar fi suficient. Ca bătaie de joc la adresa diasporei, veșnica lor ”sulă în coastele” prezidențialelor. Olguța Vasilescu, încă nu știm dacă ”penală” sau nu. Pavel Năstase, descoperi deja ca plagiator. Florian Bodog, descoperit deja cu probleme academice și de plagiat. Și lista poate continua.
De ce s-a întîmplat asta? De ce acești oameni, care ne fac să ne dăm cu capul de pereții Facebook-ului și să acuzăm o întreagă parte din societate că e proastă, iar pe cealaltă că e nesimțită și nu merge la vot? Unde, fără îndoială, ar trebui să voteze cum îi spunem noi.
De ce am pierdut, așadar:
1. lipsa bazinului de cadre din care să se poată selecta oameni noi, curați și credibili; cu un Florin Cîțu, extrem de bine pregăit, aplicat și corect, și cu un Profesor Dănăilă de pus în vitrină nu se face primăvară, după cum s-a văzut; soluția de încropire a unor liste de candidați nu dă niciodată rezultatele la care unii visează;
2. cedarea tuturor temelor dreptei către stînga, în bulibășeala ideologică a partidelor ”noastre”;
3. preluarea tuturor temelor stîngii, cu mult mai puțin aplomb decît stînga înseși;
4. din 2. și 3. rezultă o cruntă confuzie, o degringoladă ideologică în care se află PNL, care numai a partid de dreapta nu mai seamănă. și mă refer la partid, nu la cîțiva oameni.
5. cantonarea în mituri salvatoare, de data asta Cioloș; un Cioloș bun ca premier – bun și atît, să ne înțelegem – dar cu carisma la spălat în momente decisive; un Cioloș atît de nepriceput politic încît nu și-a închipuit că marele eșec al transformării, fără acte, al guvernului României în piață de obiecte de artă poate fi folosit electoral; cînd organizezi colectă publică, oamenii donează, dar nu suficient, iar la sfîrșitul campaniei mai și spui că nu ți-ai imaginat că va fi speculată electoral, ca model de ”așa nu, niciodată!”, cînd scapi de sub control, prin ministrul de resort, situația uneia din cele mai importante instituții de cultură, Opera Română, unde cei doi balerini străini plecați au rămas. și cîte și mai cîte, acestea fiind cele mai mediatizate;
6. cantonarea permanentă în soluții umane de avarie, apărute cu cel mult două luni înainte de alegeri; oameni nou descoperiți, deși sînt aici de 10, 15, 20 de ani.
7. adoptarea unui discurs fără priză la mase, cum ar fi anticorupția. singura, de altfel, temă de campanie a PNL. ori cum anticorupția, nesusținută de explicații, nu poate aduce un nivel de trai mai ridicat populației, rezultatul nu poate fi decît cel obținut.
Așadar, atunci cînd, după consumarea defulării, sper, în glume răsuflate și văicăreli, încercați să vedeți clar cum nu putea cîștiga PNL aceste alegeri. Deși campanii bune pentru unii candidați au fost, deși punctual s-au susținut niște idei de dreapta.
Ce avem de făcut:
De monitorizat cu maximă atenție guvernul. De semnalat orice abatere de la – atenție! – programul LOR de guvernare. De făcut gălăgie inclusiv în exterior, cine are posibilitatea și cînd situația o impune. Dar pe teme clare, pe încălcări clare ale programului și legislației. De anticipat mișcări pe care le pot face. Și, mai ales, de ieșit rapid din starea de nevroză, de depresie colectivă generată de faptul că nu au cîștigat ”ai noștri”. Nu avea cine să cîștige. Așa că, mai ales, nu mai puneți la zid acea parte din populație care nu a votat. Nu ei sînt de vină că au fost mai cu capul pe umeri și mai puțin visători decît voi. Nu ei sînt de vină pentru că le cereați, disperați, să voteze. Nu așa se face politică. De electorat ai nevoie permanent, asta nu uitați. Nu vă comportați ca deplorabilii americani, care nu mai știu cum să întoarcă regulile de joc, după joc, numai ca să iasă cîștigător cine vor ei. problema de rezolvat este la noi, în curtea noastră, nu la ei. Ei au cîștigat, noi măcar să știm să pierdem demn.
PS: Nu mai avem presă, doar cîțiva oameni de presă, puțini, din ce în ce mai puțini. Nu contați, după părerea mea, nici pe useriștii proaspăt intrați în Parlament. Ei se califică la anti-sistem numai prin faptul că sînt, organizatoric, anti a ce știam și ce știe literatura politică de pînă acum. Altfel, sînt un grup gălăgios care își caută disperat uniforma ca să ajungă la școală.
Selvin Sheiddeh, USR, Trump. Cîteva subiecte abordate în discuția de ieri cu Lucian Vâlsan. V-am păcălit, nu, nu a fost numai despre USR, dar pentru că a venit vorba, să notăm și deschiderea seriei de prostii. Cu propunerea făcută ieri, 22 decembrie, din parlament, de a dărîma gardul din jurul Casei Poporului.
Scrie Nicușor Dan pe Facebook:
Să dărâmăm zidul între cetățeni și aleși. USR propune azi, pe 22 decembrie, prin colega noastră Cristina Prună, dărâmarea gardului din jurul Casei Poporului, și construirea unui parc public. Oamenii au luptat în decembrie 89 pentru o lume fără ziduri.
Omul care credeam că se luptă să conserve tot, vrea să dărîme. Și nu oricînd, ci fix pe 22 decembrie. De ce să nu deturnăm puțin sensul istoriei, dacă se poate? În decembrie 1989, pentru el și pentru alții, nici o clipă nu s-a pus problema zidurilor. Singurul zid din Europa Centrală și de Est fusese dărîmat deja, cel cu semnificație, Zidul Berlinului. În decembrie 1989 s-a murit în România. Și s-a murit pentru libertate, nu pentru
Iar cum o prostie e păcat să rămînă singură, USR persistă în a duce mai departe – și în ridicol – ideea lansată de PNL săptămîna trecută, cum că Dragnea ar ocupa abuziv funcția de deputat. Nu, Dragnea avea dreptul să fie ales în această legislatură, nimic nu îl împiedica. Dar de ce să se lase tinerii frumoși și deosebiți mînați de adevăr în luptă, cînd se pot face de rîs?! De ce să facă opoziție cu cap, cînd se poate și aiurea, revoluționar?!
Aseară a vorbit Dragnea la Antena 3, despre cum va curge lapte și miere în România. Și a vorbit de parcă PSD n-a fost niciodată la putere, nici vorbă pîna acum 1 an.
Școală! Dreptaci, puneți mîna și-nvățați, aveți de unde și așa se cîștigă.
În final (numele domnului Trump fie lăudat!) și în așteptarea nominalizării premierului, vă doresc Crăciun fericit, alături de familie și prieteni, iar noi ne revedem săptămîna viitoare. Vizionare plăcută! 🙂
PS: Interviul a fost înregistrat înainte de a apărea problemele legate de soțul doamnei Selvil Shheideh.
(Fotografie luată de pe contul Facebook al Ioanei Lupea, foarte mîndră de isprava făcută.)
O nenorocire nu vine niciodată singură. Asta am zis în noaptea de duminică spre luni, cea de după alegeri, săptămîna trecută, cînd a murit tata. Bătrîn, liniștit, în somn, în patul lui, așa cum și-a dorit. Fără chin și fără zbucium.
Mulțumesc tuturor celor care au zăbovit scurt timp asupra statusului meu de Facebook, în care anunțam ce s-a întîmplat. Tuturor celor care au scris un cuvint, tuturor celor care m-au căutat in privat, tuturor celor care s-au oferit să mă ajute.
Sînt mulți, mult mai mulți decît mi-am închipuit vreodată. Sînt cei care, în acele zile, mi-au dat putere și forță. Prieteni si oameni pe care nu-i am in listă. Cunoscuți sau (marea majoritate) nu.
O notă și mulțumiri speciale pentru nevorbitorii de limba română, pentru cei care au tradus mesajul.
Tuturor, încă o dată, mulțumesc! Solidaritatea și căldura umană impresionante îmi dau speranța că ce spun și ce scriu nu e lucru în van.
Concluzia, după cele prin care am trecut, a fost că în România, cel mai bine, ceas, perfecțiune, dacă există așa ceva, lucrează serviciile funerare. Fără fir de glumă. Dacă totul ar funcționa asa, am fi nemți.
Revenită în actualitatea cotidiană, alt șoc. Lucrurile nu mai erau așa cum le lăsasem, așa cum le știam, ci opoziția, ori ce se dorește a fi opoziție, începuse deja să o ia pe cîmpii, ajungînd departe. La spital nu, deși poate nu ar strica. Neurolepticele s-au inventat de mult, și nu degeaba. Ajută multă lume, cu condiția să te lași, să vrei să fii ajutat.
Dar nu. Așa zisa opoziție a descoperit, prin noua ei șefă, numită interimar, doamna Turcan, că Dragnea nu poate validat ca deputat. De ce? Pentru că este condamnat privind fapte legate de procesul legislativ. Care proces legislativ? Deja prea mult! Dragnea este condamnat și ispășește o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare pentru fapte asimilabile celor de corupție, dar asta e deja o altă poveste. Cum poveste e și de ce nu a descoperit nimeni, de ce nu a sesizat nimeni aberația pînă la o săptămînă după alegeri.
În fapt, Dragnea nu are nici o problemă acum, cînd și-a oținut mandatul în cursul celor mai corecte alegeri desfășurate după 1990. Dacă cineva are o problemă, și o are, acela e PNL-ul. Care a ajuns la cel mai scăzut nivel din istoria sa. Fără lideri, fără organizare eficientă, fără principii, partidul e pe cale să urmeze PNȚ în istoria post-decembristă a României. Bazinul de cadre al unui partid se formează și consolidează în timp, aducerea oamenilor noi numai la alegeri nu rezolvă nimic, cum s-a văzut. Poate chiar strică, cei vechi și care au muncit de-a lungul timpului, sperînd să se vadă la un moment dat pe liste, nemaiapucînd ziua aceea, din cauza ”infuziei” de oameni noi.
Și pentru că am ajuns la noutăți, avem USR. A cărei singură calitate, dacă așa ceva reprezintă o calitate, a fost că a adus și propus oameni noi. Frumoși și deosebiți, anti-sistemici clar. Numai că joacă tot așa cum le dictează sistemul, pentru că altfel de politică nu există.
Mai mult decît atît, joacă și prost. Foarte prost chiar. La nici o săptămînă de la alegeri, Sergiu Moșoianu, mai cunoscut drept soțul lui Clotilde, publică pentru prieteni, pe contul personal de Facebook, o scrisoare în care cere socoteală partidului pentru prezența lui Matei Păun alături de ei, surprins chiar în seara anunțării exit-poll-urilor, și pentru alte lucruri cu care el nu este de acord. Cum nu el este acum subiectul, ci doar trăgaciul, nu mă voi opri la problemele semnalate, ci la cum a rezolvat partidul problema. Scurt și fără discuții, avînd în vedere că împricinatul nici nu a fost de față, l-au exclus. O decizie proastă care a dus la o altă decizie proastă, cum a spus Clotilde.
Dar cînd se întîlnește prostul cu nepriceputul, ce să mai zici? Cînd întrebam despre competența oamenilor din USR, candidați pentru parlament, nu conta, important a fost faptul că au adus oameni noi. Și oamenii aceștia noi și anti-sistemici se aliază cu vechii și sistemicii de la PNL în a nu-l valida pe Dragnea ca deputat, din același motiv. Are o condamnare penală legată de procesul legislativ. Care anume proces legislativ, de ce nu au sesizat pînă acum, iar întrebări, probabil, fără rost.
Motiv pentru care, văzîndu-i cum se zbat degeaba și prostește și neștiind dacă e psihoză colectivă, daca nu acceptă încă rezultatul de la urne, dar cu asemenea proști începi să te bucuri că nu au cîștigat. Foarte serios o spun, nu e de glumă. Nu dai unor asemenea exemplare o țară pe mînă.
Cu o guvernare PSD, legitimă, cîștigată în urma unor alegeri corecte, nu ne putem aștepta decît la stagnare economică, vorbe multe și titlul articolului. Din care noi ne vom alege cu pielea. Și aceea sintetică, ori sîntem ecologiști, ori nu mai sîntem. Dar cel mai important va fi să ținem strîns lipit de NATO, mai ales în actuala conjunctură geopolitică.
Cum ziua de ieri s-a remarcat prin decesul ambasadorului rus la Ankara, în ceea ce a fost un adevărat atac terorist, și atentatul terorist din Berlin, în urma căruia au murit 9 oameni, iar alți peste 50 sînt răniți, atentat copiat după modelul Nisa, să ne bucurăm atîta vreme cît mai auzim colinde și nu ne urează de sărbători sirene de salvare și poliție.
PS: Ne revedem joi, la ora 14, pe canalul de YouTube al lui Lucian Vâlsan, unde sînt din nou invitată.
PNL a deschis săptămîna cu două propuneri bune, una chiar excelentă, și una foarte proastă.
Prin acceptul obținut de la Dacian Cioloș de a fi prim-ministrul desemnat de PNL după aflarea rezultatelor alegerilor, partidul obligă, practic, PSD, să numească pe cineva corespondent funcției respective. În cazul în care nu o va face, motivul fiind cercetările penale în curs care îi au în vedere pe membrii marcanți ai partidului, se va vulnerabiliza la nivelul electoratului urban, mult mai puțin la cel rural. Dar cum locul I pe liste la Senat este ocupat de Ecaterina Andronescu, nimic nu-i va opri sa o nominalizeze pentru fotoliul de prim-ministru. Și ea în curs de cercetare penală, este însă femeie, are o figură de bunicuță cumsecade și plînge ușor. Ce poate fi mai înduioșător?!
Tot PNL deschide lista la Senat, la București, cu trei nume de marcă, niciunul din partid: medicul Leon Dănăilă, un excepțional neurochirurg, Florin Cîțu, economist cunoscut pentru liberalismul dovedit cu orice ocazie, și Hildegard Helene Brandl, printre multe altele membră a echipei Repatriot Romanian Business Leaders.
Dacă pentru Florin Cîțu nu am absolut nici un motiv să mă îndoiesc, nici pentru Hildegard Brandl, alegerea numărului 1 pe liste pare, la vîrsta și experiența doctorului Dănăilă, mai mult una de vitrină. Dar ținînd cont de reacțiile isteroide venite din partea progresistă, pentru că neurochirurgul a semnat pentru Coaliția pentru familie, consider alegerea ca fiind una bună.
Și așa ajungem la USR. Care, pentru mine, pare din ce în ce mai mult că face un joc ciudat, numai de ei înțeles. Este pentru a treia oară numai anul acesta cînd oameni care spun că vor să intre în politică arată clar că nu știu ce este aceea. Este al treilea autogol pe care și-l administrează, după plecarea la concert Maroon a observatorilor la alegerile locale, din secțiile de votare cele mai importante și după ce antisistemicii nu au ținut pe agenda publică problema semnăturilor necesare pentru candidaturi (cu urmarea, văicăreli că s-ar putea să nu le strîngă), astăzi aflăm că au probleme cu sigla. Care, conform legii, nu trebuie să fie sau să semene cu una similară altui partid. Ori cea USB și cea a USR sînt la fel, iar la data depunerii semnului electoral în instanță, cele două partide nu fuzionaseră încă legal. Președintele partidului, Nicușor Dan, spune că:
Contestaţia noastră cu privre la semnul electoral a fost astăzi şi s-a amânat pentru data de 26 octombrie. USR e partid politic, există. E adevărat că fuziunea nu s-a reuşit până acum. Listele au fost depuse sub semnătura Mirabelei Grădinaru. BEC printr-o adresă comunicată vineri ne atestă faptul că USR a depus semnăturile şi că e OK. BEC a considerat însă că semnul folosit de noi e al altui partid, tot al nostru, USB. BEC a dat două decizii contradictorii. A admis listele de semnături propuse de USR printr-o adresă semnată de Mirabela Grădinaru, dar nu sunt de acord cu sigla” – declarație pentru Antena 3
Nu contează cine a depus contestația în justiție, cum nu contează nici de ce au plecat observatorii din secții, nici de ce, pe timpul verii, Vama Veche, probabil, a fost mai tentantă decît problema semnăturilor. Contează numai faptul că oamenii aceștia ori nu știu legile, ori se joacă cu ele. Și nu numai, ci mult mai grav, și cu alegătorii și, de ce nu? – și cu celelalte partide înscrise în cursă. Dar pretind că vor să facă politică la nivel înalt!
Este, așadar, momentul să ne întrebăm cît se poate de serios: ce politică și cum înțelege USR să facă politică, cînd lucruri elementare îi scapă inexplicabil? USR chiar vrea să facă politica despre care vorbește sau toată activitatea se rezumă numai la vorbe goale, capcane, pretinse opresiuni, victimizare și jocuri?
Pentru că în acest scop există grădiniță și curtea școlii, dar în nici un caz Parlamentul României.
PS: Lista PNL pentru Camera Deputaților este, din punctul meu de vedere, clar nevotabilă. În ordinea numerelor de pe tricou, Adriana Săftoiu, Eugen Nicolăescu, Ovidiu Raețchi, Cristina Trăilă. No comment. Aceasta este vestea foarte proastă din partea PNL.
(Foto: 
(Foto: economica.net)
(Foto: 