Posts Tagged → PSD

Candidat numit pe baza sondajelor? Furculite si spaghetti!

Atât PDL cât şi MRU afirmă că, indiferent de numele câştigătorului din competiţia internă a PDL, candidatul la preşedinţie va fi desemnat pe baza sondajelor.

Nu e clar de ce mai există atunci o competiţie în PDL, Ungureanu e mult peste orice membru al partidului. Dar se poate argumenta că prezidenţiabilii PDL n-au avut şansa să se prezinte ca atare în spaţiul public, iar în ianuarie-aprilie vom vedea la sondaje ce şi cum.

Să nu avem iluzii: contează muşchiul politic şi europarlamentarele. Povestea cu sondajele e praf în ochi.

Chiar dacă în mod sincer se va încerca identificarea candidatului cel mai bun pe baza sondajelor, vor exista nişte dificultăţi mari dar nu foarte evidente la prima vedere.

Câteva exemple (voi folosi nume reale nu ca aluzie, ci pentru ca discuţia să nu pară teoretică) :
1. Transfer imperfect între candidaţi
Sondaj în martie: „Cu cine aţi vota la prezidenţiale?”
18% spun MRU.
12% spun Predoiu.
(Suma: 30%).
MRU e asumat drept candidatul oficial. Însă… e posibil să ajungem la următoarea situaţie: după ce Predoiu renunţă la candidatură MRU nu ajunge la 30%, ci la 24%. Jumătate din susţinătorii lui Predoiu sunt oameni cărora nu le place de MRU, ci care l-ar prefera pe Antonescu sau care, mai degrabă decât să voteze MRU, ar sta acasă. În schimb dacă MRU ar fi cel care ar renunţa la candidatură, Predoiu ar urca la 28%, pentru că aproape toţi votanţii potenţiali ai lui MRU ar face tranziţia către noul candidat al opoziţiei unite.
2. „Capcana Stolojan”
În contextul în care un candidat al opoziţiei s-ar confrunta cu un candidat PSD în turul doi, poziţionarea electoratului PNL e importantă. Electoratul terţiar, cel care nu este implicat direct în turul doi, decide câştigătorul în fiecare scrutin prezidenţial din 1992 încoace.
Acest aspect a fost ignorat atunci când s-a finalizat Alianţa DA. În sondajele de la începutul anului 2004, Stolojan > Băsescu. Foarte târziu în toamnă s-au făcut simulări apropo de ce s-ar întâmpla în turul doi. S-a descoperit atunci cu oroare că Stolojan ar fi învins clar de către Năstase, pentru că electoratul PRM – al treilea ca mărime – ar fi stat acasă. În acest context a fost nevoie de candidatura lui Traian Băsescu, care putea impulsiona pe vadimişti cu un mesaj anti-corupţie mai credibil.
În termenii de peste câteva luni, problema de mai sus ar putea suna astfel: (repet, numele şi procentele sunt strict ca exemplu)
Predoiu 16%
MRU 10%
Electoratul PNL îl preferă pe MRU lui Predoiu. Numai că nimeni nu se gândeşte să măsoare opţiunea lor în sondaje.
Predoiu este selectat drept candidatul opoziţiei, ajunge în turul doi şi pierde lamentabil, pentru că electoratul PNL nu îl susţine. O candidatură a lui MRU, pe coordonatele de mai sus, ar fi însemnat victorie în turul doi, pentru că PNL-iştii l-ar vota.
3. Factorul timp
Situaţia se poate schimba total în lunile care trec până la alegeri. Candidatul preferat de public poate avea probleme „de dosar” de care se va afla abia prin octombrie. Atitudinea electoratului PNL faţă de un potenţial tur 2 fără Antonescu se poate schimba. Candidatura PSD nu e anunţată – în cazul în care va fi una aparte va exista un deranj mare pe „dreapta”. Un rezultat prost al PNL la europarlamentare poate duce la o revoltă internă şi o candidatură nouă, care va schimba dinamici. PDL are vulnerabilităţi asemănătoare. Ce e adevărat şi plauzibil în februarie poate fi absurd şi inutil în octombrie.
În consecinţă, decizia e mai complexă decât pare. Iar opoziţia de azi are o tradiţie nefericită în folosirea sondajelor. Denumirea „ARD” a fost selectată pe baza unui sondaj în care fusese respinsă de 75% din participanţi – dar era cea mai puţin proastă dintre opţiunile propuse ( http://www.blogary.ro/comentariu/cum-a-fost-ales-numele-alianta-romania-dreapta/ ) . Prigoană a fost selectat candidat la primăria capitalei tot pe baza unor sondaje, lucru admis public de Elena Udrea şi pentru care încă îşi pune cenuşă în cap.
În realitate, decizia nu se va lua pe baza sondajelor. Şi nici n-ar trebui să se ia aşa. O candidatură e o decizie politică, ceea ce înseamnă responsabilitate pentru cei care o propun. Nu se motivează cu sondaje sau strict cu sondaje. Politicienii şi partidele, prin acţiunile lor, schimbă situaţia din sondaje, nu invers.
În alte cuvinte, sondajele măsoară dar nu au o funcţie de previziune; sunt unelte, nu soluţii sau rute strategice. A determina numele unui candidat strict pe baza sondajelor este echivalent cu a-ţi întreba furculiţele şi lingurile ce fel de spaghetti ar trebui să cumperi de la supermarket.

Legatura dintre scandalurile Grajdan si Papici

Ponta e un houdini al politicii românești. E un iluzionist. Pentru el este important doar să pară și tot ce face în politică e un joc al oglinzilor. E mitomanul, lăudărosul, impostorul. Toată istoria sa profesională și politică este un continuu joc al aparențelor. Îi place și are o aplecare patologică spre impostură.

Pe scurt, că e vineri seara și nu-mi arde de povești elaborate.

[restrict]

Ponta intervine în ajutorul partenerului său mafiot doar în momentul în care e sigur că nu-l mai poate ajuta. Intervine zgomotos, inutil și disproporționat. Se zbate, urlă, dă din mîini: ”Frățioare, moarte la dușmani, nu te temea, te salvează băiatu’, omu’ tău, prietenu’ de suflet! Rezistă, frățioare! Te salvez! Uite, îți dau mîna!” Numai că partenerul mafiot fusese deja împins peste parapet și în secunda în care cîrlanul nostru îi întinde mîna are deja cincizeci de metri de cădere în gol și doar vreo zece pînă la impactul cu caldarîmul. Dar cîrlanul urlă, să audă tot cartierul de mafioți: ”Frățioareeee! Te salveeeez! Apucă-mă de mînăăăă! Rezistă, frățioareeeee!” Frățiorul zace cu capul zdrobit de caldarîm cînd încă nu s-a stins ecoul vocalizelor salvatoare ale eroului nostru.

Chiar și lovitura de stat din vara lui 2012 face parte din același joc al oglinzilor.

Nici intervenția lui Grăjdan în cazul Năstase și nici intervenția lui Nițu în cazul Dragnea nu au avut alt efect în dosarele respective decît declanșarea unui scandal monstru din care Ponta iese drept salvatorul pesedismului. Ambele intervenții ale lui Ponta se evidențiază prin stîngăcie, inutilitate și teatralism. Ambele sînt făcute în așa fel încît să lase urme, ba chiar Ponta își mai și urlă implicarea, în caz că nu se vede bine sfoara roșie, groasă cît mîna, care duce la el.

Este evident că Năstase și Dragnea s-au prins de jocul făcut de Ponta, însă jocul nu trebuie să-i păcălească pe ei. Trebuie să păcălească poporul pesedist, liderașii și membrii de partid, și să-i lase pe cei doi fără posibilitatea de a reacționa. Un puci împotriva lui Ponta ar fi o dovadă de lipsă de recunoștință din partea lui Dragnea, nu? La urma urmei, Ponta și-a pus pielea în saramură pentru ei, s-a certat cu toată lumea și e ținta tuturor, inclusiv a Occidentului.

Și cred că mai e ceva. Ponta vrea să fie oprit  la scenă deschisă în ”încercarea” sa de a-și salva rivalii din PSD. Face un tam-tam cît mai mare, să vină americanii, europenii, presa și tot universul să-l țină de mîini în timp ce el se zbate să-și salveze frățiorii.

Acestea fiind spuse, nu cred că Pactul de Coabitare între Ponta și Băsescu va fi rupt (poate va fi denunțat la suprafață, de ochii lumii). Și nu-i prevăd un viitor prea fericit lui Dragnea. Cel puțin nu în politică. Cert este că în acest moment este blocată orice încercare de puci a lui Dragnea. Care nu poate ralia în jurul său oamenii din PSD pe motiv că ”Ponta ne-a lăsat la mîna justiției, coabitează cu Băsescu și e mînă în mînă cu Kovesi.”

Ponta nu are puterea pe care ar vrea să o aibă (că ar vrea, categoric). Dar nici dacă ar avea-o nu ar folosi-o de dragul lui Dragnea sau Năstase. Omul trebuie doar să dea impresia că are putere și că vrea să-și ajute pesediștii.

Poate că Ponta pierde la imaginea internațională (nu prea mult însă), poate că pierde și raport cu PNL, cel puțin pe moment, însă își salvează poziția în PSD. Cămașa e mai aproape de piele, iar dacă Ponta pierde PSD-ul nu mai are ce face cu imaginea internațională și cu procentele în fața lui Crin. Iar fiecare atac al adversarilor, fie Băsescu, secta lui Macovei sau Crin Antonescu, e o cicatrice care aduce puncte de onoare în ierarhia PSD.

[/restrict]

O dilema strategica pentru Victor Ponta

Să zicem că eşti Victor Ponta. Ce ar însemna susţinerea lui Crin Antonescu la prezidenţiale?

În 2014, liderul PNL ar câştiga prezidenţialele. Forţa organizaţională combinată a PSD şi PNL n-a fost învinsă decât o singură dată în ultimele decenii (turul doi din 2009), într-un set de circumstanţe greu de repetat.

În 2016 au loc alegeri parlamentare şi mandatul tău de prim-ministru se încheie. Va lua un partid 50%+1 din mandate? Aproape imposibil în sistemul actual de vot. Crin Antonescu ar avea atunci două opţiuni:

1. Premier de la PNL sau PDL şi deci o coaliţie guvernamentală care exclude PSD. În această situaţie şansa ta de a rămâne preşedinte PSD se reduce spre zero („nu mai avem acces la resurse, idiotule, de ce n-ai ştiut să negociezi??” – exact ce i s-a întâmplat lui Tăriceanu în 2008).

Dar hai să zicem că rămâi totuşi liderul PSD. Vei aştepta în opoziţie timp de trei ani alegerile prezidenţiale din 2019. Aceste alegeri au toate şansele să fie mult mai dificile pentru tine decât o candidatură la cele din 2014:

Antonescu, acum: prăbuşire lentă şi vizibilă.

Antonescu, în 2019: preşedinte în funcţie.

PNL şi PDL, acum: nu au accesul la resurse.

PNL şi PDL, în 2019: acces total la resurse.

Tu, acum: poţi lua măsuri populiste pentru a-ţi mări capitalul electoral.

Tu, în 2019: rupt total de robinetele puterii.

PSD, acum: la butoane.

PSD, în 2019: flămând şi disperat. Mulţi primari trecuţi neoficial la PDL sau PNL.

De asemenea, nu există nicio garanţie că popularitatea ta în 2019 va fi mai mare decât acum. De fapt, este extrem de improbabil să fie *şi mai mare*.

2. O altă opţiune pentru Antonescu în 2016 este să te pună pe tine prim-ministru. Te gândeşti, evident, că vei candida la prezidenţiale în 2019. Apar însă probleme:

– Timp de trei ani vei avea un preşedinte ostil, care se pregăteşte de al doilea mandat şi te-a identificat drept oponentul principal. Prin comparaţie, disputele de acum cu Traian Băsescu sunt meciuri amicale.

– Preşedintele ţării poate cere în orice zi o conferinţă de presă în prime-time în care să expună cel mai mic act de corupţie comis în timpul guvernării tale.

– Pentru preşedinte va fi uşor să instrumenteze o moţiune de cenzură împotriva ta. Prin comparaţie, un referendum de demitere s-ar putea întoarce împotriva ta (şi în favoarea lui) într-un mod decisiv.

– Orice evoluţie negativă a economiei se răsfrânge asupra ta, scăzându-ţi şansele de a ajunge la Cotroceni.

– Nici în acest scenariu nu există nicio garanţie că popularitatea ta în 2019 va fi mai mare decât acum. De fapt, este extrem de improbabil să fie *şi mai mare*.

Din perspectiva PSD, nu există nicio garanţie că Antonescu ar putea fi manevrabil după 2016. De fapt, dacă aş fi Crin Antonescu prima mea grijă ar fi să construiesc o structură sau alianţă care să mă susţină în 2019 cu şanse mari de succes şi care să nu includă PSD (întrucât n-aş vrea să fiu şantajabil sau dependent de social-democraţi).

Nu este exclus ca Victor Ponta să susţină o candidatură a lui Crin Antonescu în 2014, dar cu condiţia să nu vadă această dilemă strategică.

Protestele anti-RMGC si efectele lor de pana acum

1. Ca la orice protest din România, miza nu este numărul protestatarilor ci reacţia celor care aud de proteste sau le văd la televizor. Antonescu a pariat pe faptul că va putea recuceri tinerii şi cei cu studii superioare, grupuri în rândul cărora a avut rezultate foarte bune în 2009. De asemenea a menţinut legătura cu mesajele naţionaliste din ultimul an şi cu publicul lor.

2. S-a vorbit mult despre erorile de comunicare ale lui Ponta. Nu prea s-a vorbit despre eroarea iniţială de plasament a liderului PSD:

Contra RMGC: Antonescu.

Neclar: Ponta.

Pentru RMGC: …..? (putem să zicem: Dragnea, Sârbu)

O portiţă a fost lăsată deschisă. N-a speculat-o nimeni. Mă întreb în ce măsură Traian Băsescu s-a retras din prim-plan tocmai pentru a testa capacitatea liderilor din opoziţie de a face un pas în faţă cu un punct de vedere pro-exploatare. Subiectul RMGC era bun pentru lansarea unor prezidenţiabili sau, cum a dovedit Antonescu, relansarea lor. Nu a existat o reacţie memorabilă care să expună pe cineva drept oponent major al liderilor USL.

(Între timp Ponta s-a plasat într-o perspectivă ceva mai hotărâtă pro-exploatare, portiţa s-a închis).

3. Cu câteva excepţii, reacţiile comentatorilor non- sau anti-USL au fost definite iniţial de entuziasm. Unul din motivele pentru acest entuziasm: ultimii doi ani au fost grei spre foarte grei pentru oponenţii USL. Din ianuarie 2012 şi până acum a survenit un şir aproape nesfârşit de înfrângeri electorale. Bani, putere şi funcţii au dispărut în neant. Persoane în care s-a crezut enorm s-au stins. Valori au fost batjocorite, negate sau s-au dovedit a fi irelevante în plan politic. În acest context orice informaţie nouă e citită cu speranţă, într-o cheie optimistă. Dacă ai căzut într-o prăpastie şi auzi pe cineva apropiindu-se, speri instinctiv că e o persoană care te va salva.

4. În lunile următoare vom vedea poziţionări antagonice ale PSD/Ponta şi ale PNL/Antonescu. Opoziţia va fi plasată într-o situaţie similară cu cea a PD-ului din anii ’90: a treia forţă care luptă pentru relevanţă.

4a. Din această poziţie PD-ul a ieşit atunci prin intermediul liderilor carismatici – opoziţia actuală nu prea are aşa ceva.

4b. De obicei dintr-o menghină de acest gen se iese cu teme proprii, pe care PSD şi PNL să le ignore. Reîncălzirea supelor din trecut nu e o opţiune: sistemul de luptă împotriva corupţiei pare să funcţioneze în percepţia cetăţeanului de rând iar scăderea nivelului de trai nu poate fi speculată decât de lideri empatici, de care iarăşi opoziţia nu prea pare să aibă. Anul următor va fi interesant. Carisma şi inteligenţa vor fi răsplătite mai mult decât de obicei.

Tortul „dreptei”

Tortul are patru straturi, adică patru electorate. Imaginea este aceeaşi de la Revoluţie încoace:

a. Nucleul dur. Un milion de oameni care votează constant împotriva PSD. O excepţie de la regulă: 40% dintre ei n-au venit la ultimele alegeri, boicotând ARD.

b. Ce aduc din rural primarii „dreptei”. Un milion de voturi în 2008-2009, jumătate din valoarea asta în 2012.

c. Cei care înclină balanţa. Maxim 1,8 milioane persoane cu educaţie medie şi venituri medii care din când în când votează împotriva PSD (1996, 2004, 2009). Când însă oamenii ăştia votează pentru PSD (1992, 2000, 2012) scena se dezechilibrează şi „dreapta” o ia la vale. Tendinţa generală: vot negativ la adresa puterii.

d. Tovarăşii de drum. Votanţi extremişti şi etnici maghiari care vin în turul doi de la prezidenţiale alături de candidatul „dreptei”, dacă există un asemenea candidat. Până prin 2005 aceşti oameni erau un factor important. Acum cei mai mulţi au devenit pensionari, au emigrat sau sunt total dezinteresaţi de politică.

Asta este tot.

Asta chiar este TOT. Nu glumesc. Nu mai există nimic altceva şi nimeni altcineva. Astea sunt graniţele ţarcului. Dacă sugerezi altceva, eşti considerat nebun sau filozof.

În momentele bune un partid al „dreptei” poate spera la maxim 3,7 milioane de persoane (electoratele a, b şi c). În practică nu s-au mai obţinut 3,7 milioane de aproape două decenii, de la Convenţie. De aceea avem scoruri de maxim 32-33%. Pur şi simplu vin prea mulţi oameni la vot. Oameni din afara electoratelor a, b şi c.

Ăsta e şi unul din motivele pentru care dreapta n-a făcut niciodată Constituţii. A fost întotdeauna la zeci de procente distanţă. De fapt, până şi obţinerea unor majorităţi simple a depins de parlamentari ai stângii (PD ’97-2000, UNPR ’09-2012).

Alt exemplu apropo de cât de prost e alcătuit tortul dreptei: Traian Băsescu – un politician carismatic şi abil – abia a câştigat două alegeri. Echivalentul lui ca forţă în deceniul anterior, Ion Iliescu, a avut un drum mult mai uşor. Nu e vina preşedintelui în funcţie: cu tortul ăsta s-a pomenit în braţe în 2004, pe el a trebuit să-l îmbunătăţească cum a putut, pe el îl cară şi acum.

Nu ştiu dacă există politicieni care s-au săturat de acest model falit şi periculos. Nu ştiu dacă există oameni care conştientizează slăbiciunile enorme ale PSD, nu ştiu dacă există oameni care-şi dau seama că 31% la parlamentare este şi va fi întotdeauna insuficient, nu ştiu dacă există destulă ambiţie, poftă de muncă şi hotărâre pentru a avea de exemplu o Constituţie de dreapta, preferabil în următorii 260 de ani.

Cât timp tortul va arăta aşa, victoriile la prezidenţiale vor fi pe muchie (dacă vor fi), înfrângerile la parlamentare vor avea dimensiuni apocaliptice iar, în cazul aşa-ziselor victorii: doi-trei parlamentari de „dreapta” care dorm prea mult dimineaţa = nu mai există majoritate în parlament.

„Reunificarea dreptei” nu valorează absolut nimic atâta timp cât se reunifică acelaşi tort nenorocit pe care l-am descris mai sus. Politic şi sociologic vorbind, „ne unim noi cu noi şi cu ai noştri”.

Ce poate fi făcut?

Există soluţii. Nu puţine. Toate creative. Dar nu pot fi livrate în plic. Ele trebuie cizelate împreună cu politicienii care le vor implementa. Aceşti politicieni au rolul decisiv în selectarea şi definirea lor. O strategie pe 10-20 de ani nu este precum un rol de piesă, care se memorează şi eventual se uită.

Victoriile aparente (2008) sau inadmisibil de strânse (2009) au împins problema sub preş. În 2014 vom fi în aceeaşi paradigmă ca în 2012, ca în 2002, ca în 1992. Cu rezultate pe măsură. Necesitatea remodelării radicale a tortului nu e încă evidentă. Mai e nevoie de câteva înfrângeri pentru ca politicienii să-şi pună întrebări. Chit că răspunsul ar înseamna ca „dreapta” să abandoneze ghilimelele.

Scenarii si riscuri prezidentiale

Revin la obsesia mea cu prezidențialele și referendumul pentru Constituție. Articolul cu educația se amînă pentru astăzi după amiază sau mîine. Sau zilele astea.

Pentru a trece Constituția e nevoie de voturile PSD și PNL. Niciunul dintre aceste partide nu poate trece Constituția fără celălalt. Astfel, PSD, dacă îl lasă pe Antonescu din brațe, nu mai poate spera să modifice Constituția. Pentru ca proiectul de revizuire să fie adoptat este nevoie de votul a două treimi din membrii fiecărei camere. Dacă cele două camere nu se înțeleg, se decide în plenul camerelor reunite cu votul a trei sferturi din numărul parlamentarilor. Dacă PSD vrea să treacă revizuirea fără ajutorul PNL, va trebui să adune cîte două treimi din numărul membrilor fiecărei camere, ceea ce este aproape imposibil. În momentul în care PSD își anunță candidatul la președinție și se rupe USL, șansele revizuirii Constituției scad pînă aproape de zero.

Dacă vor să treacă de Parlament revizuirea Constituției, pesediștii au trei variante:

  1. să-l susțină pe Antonescu la prezidențiale
  2. să preia PNL-ul și să-l îndepărteze pe Antonescu de la conducerea partidului
  3. să cîștige susținerea a cît mai multor parlamentari PNL, PDL, PPDD și UDMR, preferabil a cel puțin jumătate dintre parlamentarii fiecărui partid

Variantele 2 și 3 sînt extrem de greu de realizat. E greu de crezut că interesul parlamentarilor PNL, PDL și UDMR e să dea cît mai multă putere PSD-ului, care ar trece varianta sa de Constituție și ar avea șanse extrem de mari pentru a cîștiga prezidențialele avîndu-l candidat pe Ponta.

Astfel, rămîne varianta 1. Este însă PSD atît de interesat de revizuirea Constituției încît să-i cedeze candidatura la prezidențiale lui Antonescu? Și, mai mult, este dispus PSD să riște cedîndu-i lui Antonescu candidatura la prezidențiale înainte de a ști dacă revizuirea Constituției este adoptată sau nu?

Așa cum am mai zis, pentru a se organiza referendumul în același timp cu alegerile prezidențiale, legea de revizuire trebuie adoptată cel devreme cu 30 de zile înainte de alegeri. Candidaturile la prezidențiale se depun cel tîrziu cu 30 de zile înainte de alegeri.

Nici Antonescu nu e într-o situație prea bună. Dacă USL rămîne unit și Antonescu este candidatul alianței, în varianta în care trece revizuirea Constituției și președintele își pierde puterea, PSD se va demobiliza în turul II al prezidențialelor. Există chiar riscul să se demobilizeze întregul USL: Nici pesediștii, nici peneliștii nu mai au ce cîștiga de pe urma unui președinte fără atribuții, iar costurile financiare, de timp și energie în campania electorală și mobilizarea la vot în turul II nu-și mai au rostul. Dacă Antonescu va cîștiga prezidențialele, va trebui să-și dea demisia din PNL, însă ar rămîne cu influență destul de puternică în partid, dar nu comparabilă cu a unui președinte cu atribuțiile constituționale de acum. Dacă va pierde prezidențialele, va fi o pradă ușoară pentru rivalii din partid, care îl vor acuza pentru trădarea PNL-ului pentru PSD: Să nu uităm că din pierderea atribuțiilor prezidențiale are de cîștigat doar PSD și Antonescu, nu și PNL, care nu poate concura cu un partid de dimensiunea PSD-ului. În varianta în care nu trece Constituția revizuită, PSD nu se va demobiliza, ci se va mobiliza împotriva ”trădătorului Antonescu”.

Dacă Constituția revizuită nu trece și Antonescu ajunge președinte puternic cu ajutorul PSD-ului, Ponta va fi considerat autorul uneia dintre cele mai mari erori politice post-decembriste și va fi executat de colegii de partid pentru cadoul făcut prostește peneliștilor.

Se poate asigura PSD împotriva variantei în care Constituție revizuită nu trece iar Antonescu ajunge președinte puternic? Aici are o singură soluție: un candidat de rezervă, care să se înscrie în cursă din partea unui alt partid sau independent. Un candidat cu șanse de a ajunge în turul II și de a-l învinge pe Antonescu. Un candidat digerabil pentru activul de partid și alegătorii PSD. Un astfel de candidat este util și în varianta în care trece Constituția revizuită și Ponta vrea să-l execute politic pe Antonescu pentru a încerca să preia PNL-ul. Este categoric de evitat un pesedist (chiar dacă detașat). Dacă acesta cîștigă, poate prelua partidul prin forță de la Ponta.

Astfel, PSD are cîteva scenarii la dispoziție:

  1. Ponta, candidat prezidențial din partea PSD – cade varianta revizuirii Constituției
  2. Antonescu, candidat din partea USL iar Constituția revizuită trece – PSD se demobilizează în turul II
  3. Antonescu, candidat din partea USL iar Constituția revizuită nu trece – PSD susține contracandidatul lui Antonescu – dacă Antonescu cîștigă, Ponta este executat de PSD, dacă cîștigă contracandidatul lui Antonescu, Ponta mai are șanse de supraviețuire la conducerea PSD, chiar dacă nu prea mari.

Acestea fiind spuse, variantele de finală prezidențială sînt următoarele:

  • Ponta (PSD) – Antonescu (PNL). Antonescu nu are absolut nicio șansă. Va fi în situația lui Vadim în 2000.
  • Ponta (PSD) – Icsulescu. Pentru Icsulescu va fi extrem de greu să-l depășească pe Antonescu în turul I. Dacă totuși Icsulescu ajunge în turul II, aici îi va fi și mai greu în fața lui Ponta. Nu imposibil, însă extrem de greu. În turul II poate beneficia de voturile peneliștilor furioși din cauza trădării PSD. Contează însă foarte mult profilul lui Icsulescu, dacă este digerabil pentru liberali.
  • Antonescu (USL) – Icsulescu. Icsulescu are șanse bunicele să cîștige prezidențialele. În situația în care președintele își pierde atribuțiile, USL se va demobilza în turul II. În situația în care președintele nu-și pierde atribuțiile, PSD ori se va demobiliza, ori, mult mai probabil, îl va susține pe Icsulescu (va fi cu atît mai ușor cu cît Icsulescu va fi mai digerabil pentru militanții și alegătorii PSD).

În varianta în care Antonescu candidează din partea USL, un candidat cu profilul lui Cristian Diaconescu ar avea cele mai mari șanse. E fost pesedist, digerabil de către pesediști, nu poate fi acuzat de pesedism de către Antonescu (ar fi culmea ca reprezentantul USL, adică și al PSD, să strîmbe din nas la pesediști). În varianta în care Ponta candidează din partea PSD (și Antonescu din partea PNL), cele mai mari șanse de a-l învinge pe Ponta le-ar avea un candidat cu profilul Monei Muscă.

Trei chestii fierbinti

Pe repede înainte, după ce s-a mai răcorit nițel:

  1. Așa cum am mai scris, dacă trece actuala variantă de Constituție, PSD îl poate sprijini pe Antonescu să cîștige alegerile prezidențiale în 2014 iar în 2016 Antonescu poate da guvernarea unei alianțe din care face parte PNL, dar nu și PSD.  Alegerile prezidențiale și parlamentare sînt la doi ani distanță, iar un lider politic poate fi ales Președinte din partea unei alianțe, iar între timp să schimbe împreună cu partidul său alianța și să dea guvernarea peste doi ani unei alte alianțe. Eu sînt convins că PSD nu va vota o asemenea modificare. Va prefera ori actualul sistem în care Președintele poate, la limită, forța o majoritate, iar Ponta va candida la prezidențiale, ori va prefera un sistem în care Președintele desemnează premier de la partidul, nu de la alianța, cu cele mai multe mandate (varianta Dragnea).
  2. În urma alegerilor europarlamentare nu se creează majorități, nu se cîștigă puterea, nu se fac guverne. Alianțele sînt inutile și neproductive. Nici PSD și nici PNL nu merg în alianță. Nici măcar PC nu vrea să meargă în alianță. Nu există niciun argument pentru alianțe, în afară de frica unora că nu trec pragul. Dacă nu ai încredere că partidul tău va însemna ceva pe scena politică, dacă nu ai încredere că va fi acceptat de electorat, dacă nu vrei să participe sub numele și sigla sa la alegeri, de ce l-ai mai făcut? Dacă ții neapărat să-ți ascunzi partidul sub numele și siglele altora, atunci lasă-ți partidul să fuzioneze prin absorbție cu alții. Da, nu vei mai fi șef, dar nu asta e miza, nu? Alegerile europarlamentare sînt un bun barometru al forței partidelor politice și după aceste alegeri vom vedea cum se mișcă politic partidele ”dreptei”, care e raportul dintre ele și pe care ne vom baza la prezidențiale și parlamentare. O alianță a dreptei la alegerile europarlamentare va aduce pe scenă un nou brand politic, iar brandurile partidelor politice ale dreptei vor pierde o excelentă ocazie de a cîștiga notorietate. Va avea cineva de pierdut dacă partidele ”dreptei” merg separat în alegerile europarlamentare? Doar cei cărora le e teamă că un eșec la europarlamentare le va pune capăt carierei politice.
  3. În următorii ani de zile vom vedea tot felul de alianțe și poziționări aparent surprinzătoare., atît la nivelul la organizațiilor politice, cît și la cel al societății civile sau mass-media. Nu vom mai avea taberele din ultimii 7-8 ani. În materie de poziționări, e un teren mare și mănos care așteaptă.

Desemnarea premierului in variantele Basescu, Chiuariu si Dragnea

Revin la ce am scris ieri, în articolul ”Constituția Antonescu” menține atribuțiile prezidențiale în desemnarea premierului.

Pentru cei care au impresia că Traian Băsescu a desemnat premieri din partide sau alianțe de pe locul 2:

  • în 2004 a desemnat premier pe Tăriceanu, din Alianța DA, care a avut mai multe mandate decît PSD (PSD nefiind parte a unei alianțe politice înregistrate la tribunal, ci doar al unei alianțe electorale). În legea partidelor politice nu se face referire la alianțele electorale. Acestea sînt doar asocieri pentru a candida pe liste comune. În Registrul Alianțelor Politice de la TMB veți găsi Alianța DA, veți găsi alianța PSD+PC înregistrată în 2008, veți găsi USL, însă nu veți găsi nicio alianță PSD+PUR înregistrată în 2004, așa cum nu veți găsi nici o alianță ARD. Fiindcă PSD+PUR (2004), la fel ca și ARD, a fost doar alianță electorală de partide care au candidat pe liste comune, care nu au organisme comune și a cărei formare și funcționare este reglementată de legea electorală, nu de legea partidelor politice. Dealtfel, alianțele electorale funcționează doar pe durata alegerilor, în momentul în care Președintele desemnează un candidat pentru funcția de premier, după validarea parlamentarilor, el are de-a face doar cu partide politice și alianțe politice, orice alianță electorală încheindu-și existența a doua zi după alegeri.
  • în 2008 a desemnat premier pe Boc, din PDL, partidul cu cele mai multe mandate (a avut cu 3 mandate mai mult decît Alianța PSD+PC).
  • în 2012 a desemnat premier pe Ponta, de la USL, alianța politică cu cele mai multe mandate.

Astfel, în desemnarea premierilor, Băsescu s-a comportat exact cum scrie în amendamentul Chiuariu. Și anume: ”Președintele desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul partidului sau alianței care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri.” Acesta este amendamentul adoptat de Comisia Antonescu, deși PSD avea altă variantă, așa-zisa ”variantă Dragnea”: ”Președintele desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul partidului care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri.”

Eliminarea termenului ”alianță” din textul constituțional asigura PSD-ul că nu va fi trădat de Antonescu după ce acesta se va fi văzut cu sacii în căruță (sau sacii de dormit în Cotroceni). Dacă Constituția este adoptată în ”varianta Chiuariu” și nu în ”varianta Dragnea”, PSD riscă să fie lăsat în opoziție de o alianță a PNL cu alte partide. Este aproape sigur că în 2016 PSD va fi partidul cu cel mai mare număr de mandate și, în ”varianta Dragnea”, premierul desemnat va fi din acest partid. Este aproape sigur că în 2016 o posibilă alianță între PNL și alt sau alte partide va avea mai multe mandate decît PSD și premierul desemnat va fi din această alianță. Mai mult, Antonescu poate profita de confuzia între alianță politică și alianță electorală și PNL poate face o alianță electorală pe ultima sută de metri, iar Antonescu poate desemna premier de la această alianță (PSD va contesta la Curtea Constituțională, însă deocamdată PSD poate conta doar pe votul unui judecător, Valer Dornean).

Ceea ce este extrem, extrem de important, decisiv chiar, și schimbă complet datele problemei, este nesincronizarea alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare. Dacă alegerile ar fi fost simultane, atunci Președintele nu ar fi avut marjă de manevră nici în ”varianta Chiuariu”. Ar fi venit la putere ca reprezentant al unei alianțe și probabil că susținerea la prezidențiale ar fi fost condiționată de formarea unei alianțe politice care apoi să dea premierul. În condițiile în care între alegerile prezidențiale și cele parlamentare e o distanță de doi ani, un politician poate ajunge președinte ajutat de o alianță apoi în doi ani poate schimba alianța. Să zicem că-l cheamă Antonescu (am luat un nume la întîmplare) și ajunge președinte în 2014 cu ajutorul alianței PSD-PNL apoi inițiază formarea unei alte alianțe, PNL-PDL, să zicem, din rîndurile căreia desemnează apoi un premier în 2016 (o alianță are șanse foarte mari să bată PSD).

Despre efectele celor două varainte pe termen lung asupra scenei politice vom discuta cu altă ocazie, cînd voi avea timp să iau la puricat toate scenariile posibile. Mai pe după amiază vorbim despre efectele revenirii lui Băsescu pe scena politică.

PS oarecum offtopic. Dacă pesediștii nu vin cu un argument, nu spui care, să nu le dau idei, împotriva referendumului lui Băsescu, atunci înseamnă că nu sînt extrem de deranjați de inițiativa lui Băsescu, ba dimpotrivă.

Trei referendumuri

UDPATE. Mai e și varianta în care Băsescu decide referendumul la data alegerilor europarlamentare sau prezidențiale, după modificarea Constituției. Băsescu nu e afectat de modificarea Constituției, mandatul său fiind supus actualei Constituții. Astfel, el poate decide referendum la europarlamentare sau prezidențiale (în ultimele șase luni oricum nu mai poate fi suspendat). Dacă noua Constituție trece și apoi trece și referendumul cu 300 și unicameral și în noua Constituție se păstrează amendamentul cu obligativitatea punerii în aplicare a rezultatelor referendumului, noua Constituție va trebui revizuită în cel mult 6 luni și se va face trecerea la unicameral. Bine, oricum e greu de crezut că revizuirea va trece de Curtea Constituțională, însă noul referendum al lui Băsescu complică și mai mult situația pentru Antonescu și PNL.

[dropcap]D[/dropcap]acă PSD (PNL vrea sigur) vrea să-l demită pe Băsescu ca să evite ținerea referendumului pentru 300 în același timp cu referendumul pentru revizuirea Constituției, va trebui s-o facă înainte de intrarea în vigoare a noii Constituții. Astfel, alegerile prezidențiale anticipate vor avea loc după actuala Constituție. Nu vorbesc aici de relația Ponta-Occident, aia e altă discuție care blochează oricum suspendarea lui Băsescu, dar să facem abstracție de ea. Astfel, dacă PSD și PNL cad de acord să-l suspende pe Băsescu și acesta este demis (nu mai e chiar așa de sigur că se va întîmpla), Antonescu va fi președinte după actuala Constituție și o nouă Constituție nu va putea avea efecte asupra Președintelui pînă la încheierea mandatului de 5 ani al lui Antonescu.

Ce înseamnă un referendum pentru 300 și un referendum constituțional în aceeași zi? Înseamnă că mesajul central al campaniei va fi bicameral cu mai mult de 300 versus unicameral cu 300. Băsescu și USL vor trebui să-și instruiască electoratele să voteze diferit la cele două referendumuri, DA la unul, NU la celălalt. În același timp, guvernul trebuie să găsească soluții să gonească electoratul de la votul pentru referendumul lui Băsescu, însă riscă să-l gonească de tot, și de la referendumul său. Dacă ambele referendumuri sînt validate și la ambele electoratul votează DA în majoritate avem o situație schizo: oamenii au decis în aceeași zi că vom avea Parlament bicameral cu mai mult de 300 de parlamentari și Parlament unicameral cu 300 de parlamentari. Dacă în noua Constituție rămîne amendamentul potrivit căruia este obligatoriu ca deciziile luate de popor prin referendumtrebuie puse în aplicare în cel mult 6 luni, Constituția trebuie revizuită după alte 6 luni și introduse rezultatele referendumului pentru unicameral și 300, sau Parlamentul va fi dizolvat. Care referendum va fi validat primul? La cîte minute distanță? Dacă va fi validat referendumul pentru Constituție primul, atunci după 6 luni Constituția trebuie re-revizuită. Dacă e validat referendumul pentru unicameral și 300 primul Constituția nu mai trebuie re-revizuită.

Însă aici intrăm în chestii juridice adînci, gen comorienții (asta e pentru cazurile de succesiune și decesele în accidente – dacă mai mulți membri ai unei familii mor într-un accident de avion, se prezumă că au murit simultan – atîta mai țin minte din facultate, și asta fiindcă circula o glumă printre noi ”purga și comorienții” și fiindcă suna funny). Ambele decizii ale poporului au fost luate concomitent. Curtea Constituțională nu are dreptul să prezume că poporul a luat întîi o decizie apoi pe cealaltă. Votul a fost simultan. Indiferent de ora și minutul validării rezultatelor fiecărui referendum, manifestarea de voință, suveranitatea, s-a exercitat concomitent în ambele cazuri. Curtea Constituțională ar comite un abuz dacă ar decide că electoratul întîi a decis așa, apoi așa. Acestea fiind spuse, vom avea două decizii opuse, luate simultan. Beat this, Eugen Ionescu!

A treia suspendare a lui Băsescu, de data aceasta fiindcă susține respectarea votului popular de la referendumul validat din 2009 e foarte greu de promovat la nivelul electoratului, iar internațional nici nu se pune problema.

Pentru PSD, suspendarea lui Băsescu aduce după sine reintrarea lui Ponta pe lista neagră a Occidentului și un Antonescu, tată al Constituției și președintele României pînă în 2018 sau 2019, cu atribuțiile din actuala Constituție.

PS. Bine, fie vorba între noi, nu vom avea referendum, fiindcă Băsescu nu va emite decretul. Așa cum nici Antonescu nu va revizui Constituția.

PS2. Ca să nu mai spun că Băsescu redevine liderul dreptei și trage după el și Mișcarea Populară, pentru un scor cît mai bun la europarlamentare și eliminarea PDL de pe scena politică.

”Constitutia Antonescu” mentine atributiile prezidentiale in desemnarea premierului

”Președintele desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul partidului sau alianței care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri. Dacă nu se reușește învestirea unui guvern după aceasta procedură, premierul trebuie desemnat din partea  partidului clasat pe al doilea loc ca număr de mandate. Daca acest lucru nu e posibil, desemnarea premierului se face din partea unei coaliții care are majoritatea absolută în parlament. Dacă nu se învestește nici așa un guvern, parlamentul poate fi dizolvat.”

Așa sună amendamentul liberalului Tudor Chiuariu, amendament adoptat de Comisia Antonescu.

Văd că n-a remarcat nimeni, dar Președintele păstrează în continuare aceleași puteri ca și pînă acum în desemnarea premierului. Toată presa o dă în continuare cu ”Președintele decorativ”, în condițiile în care amendamentul Chiuariu conservă forța politică a Președintelui. Mă mir însă că acest amendament le-a scăpat pesediștilor și că au fost păcăliți atît de ușor. Asta dacă ei chiar iau în serios Comisia Antonescu și nu joacă teatru ca să-l îngroape pe Antonescu, noul tată al Constituției.

În analiza amendamentului trebuie să luăm trei lucruri în considerare:

  1. Cutuma și presiunile internaționale și populare (Băsescu le-a respectat întocmai și în 2004, și în 2008, și în 2012)
  2. Nesincronizarea alegerilor prezidențiale și parlamentare (Președintele în funcție are la dispoziție doi ani să negocieze alianțe pentru partidul din care provine)
  3. Expresia ”reprezentantul partidului sau alianței” (se introduce termenul ”alianță” – nu se specifică dacă e alianță politică sau electorală – partidul din care provine președintele are un ascendent în negocierea alianțelor și șanse mai mari de a le încheia decît alte partide)

Dacă Partidul Liberal se aliază cu Partidul Popular, Antonescu desemnează un premier din partea alianței și lasă în opoziție Partidul Socialist. Partidelor le convine să se alieze cu Partidul Liberal, căci astfel au nu numai guvernarea, ci și Președintele de partea guvernării.

Să presupunem că Antonescu este ales Președinte în 2014, după noua Constituție. După parlamentarele din 2016 Antonescu trebuie să desemneze premierul din partea partidului sau alianței care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri. Astfel, între 2014 și 2016 Antonescu are timp berechet să negocieze o alianță a Partidului Liberal cu Partidul Popular, poate chiar și cu Partidul Etnic sau chiar Partidul Antisistem, care ar lăsa în opoziție Partidul Socialist. Evident că Partidul Socialist, la rîndul său, poate negocia o alianță cu Partidul Popular și astfel impune o guvernare Președintelui. Dar acest lucru s-a întîmplat și în 2012, nu e mare diferență față de actuala Constituție.  Aici nici președintele după actuala Constituție nu avea prea mult spațiu de manevră. Băsescu a numit în 2004 premier din partea alianței care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri, făcînd diferența între alianța politică, înregistrată la tribunal, așa cum era Alianța DA, și alianța electorală, neînregistrată la tribunal, așa cum era PSD+PUR. Alianța DA avea mai multe mandate obținute la alegeri decît PSD. În 2008 Băsescu a desemnat premier de la partidul cu cele mai multe mandate obținute în alegeri, PDL, care a avut cu 3 mandate mai mult decît PSD. În 2012 Băsescu a desemnat premier de la alianța politică care a obținut cele mai multe mandate la alegeri (USL fiind alianță politică înregistrată la tribunal iar ARD alianță electorală neînregistrată la tribunal – chiar dacă, prin absurd, ARD ar fi obținut mai multe mandate decît USL, Băsescu ar fi trebuit să țină seamă doar de mandatele PDL, nu de ale întregii alianțe). În amendamentul Chiuariu nu se specifică dacă e vorba de alianță politică, înregistrată la tribunal, sau alianță electorală, înregistrată doar la BEC.

Astfel, mare lucru nu se schimbă în noua Constituție în materie de desemnare a premierului. Și Antonescu în 2016, ca și Băsescu în 2004, poate face diferența între alianțe înregistrate la tribunal și alianțe neînregistrate, și Antonescu în 2016, ca și Băsescu în 2008, este obligat să desemneze premierul de la partidul cu cel mai mare număr de mandate, și Antonescu în 2016, ca și Băsescu în 2012, este obligat să desemneze premierul de la alianța înregistrată la tribunal care a obținut cel mai mare număr de mandate. Care e schimbarea? Doar se întărește în scris ceea ce era cutumă susținută internațional. Băsescu nu a putut justifica în fața Occidentului și electoratului o nedesemnare a premierului din partea alianței politice cu cel mai mare număr de mandate. Nici după actuala Constituție, deși ea nu apare scrisă, nu s-a putut trece peste o asemenea limitare.

După ”Constituția Antonescu”, Președintele va avea libertăți și limite în desemnarea premierului similare celor care le avea după ”Constituția Năstase”.