Posts Tagged → PSD

Capitalul politic si validarea liderilor, adevaratele mize ale europarlamentarelor

Alegerile europarlamentare nu dau majorități sau guverne. Nu aceasta e miza lor. Alegerile europarlamentare validează politic, dau capital politic partidelor și conducerilor acestora. Iar percepția publică și evaluările publice iau în considerare scorul politic de dinainte de redistribuire, procentele și nu mandatele.

Să vedem care e miza fiecărui partid în parte.

PSD

Pentru PSD un scor cu patru în față ar reprezenta o victorie de moral, în condițiile în care niciun partid de la noi nu a luat vreodată la parlamentare sau europarlamentare peste 40%. Cel mai bun scor înregistrat vreodată de un partid de la noi, exceptînd alegerile din 1990, aparține PSD-ului, care a luat 37.13% la alegerile parlamentare pentru Senat în 2004. Un scor de peste 40% ar păstra sus moralul pesediștilor după ruperea USL și ar demobiliza peneliștii, care astfel ar putea reveni spășiți în USL cu partid cu tot sau pe persoană fizică. În același timp, Victor Ponta ar fi validat ca cel mai de succes lider al partidului, după Ion Iliescu. Un scor mare, de peste 35 sau 40%, ar convinge pesediștii să meargă la prezidențiale cu candidat propriu. Dacă pesediștii vor fi convinși că pot scoate în jur de 40% în primul tur al prezidențialelor vor merge sigur cu un candidat pesedist, Ponta cel mai probabil. Dacă însă au un scor sub așteptări, sub 35%, vor încerca noi sau vechi variante de alianțe în lunile dintre europarlamentare și prezidențiale.

PNL

Un scor bun pentru PNL l-ar valida pe Antonescu în fruntea partidului după despărțirea de PSD și intrarea în opoziție. În același timp, ar poziționa PNL ca cel mai puternic partid al opoziției și al ”dreptei”, ar ridica moralul peneliștilor după plecarea din USL și ar închide subiectul USL cel puțin pînă după prezidențiale. Un scor al PNL de peste 20% ar convinge partidele din opoziție că Antonescu are cele mai mari șanse să intre în turul II al prezidențialelor. Dacă însă PNL are un scor slab, sub 20%, este foarte posibilă debarcarea lui Antonescu și, în funcție de cel care îi va lua locul, de revenirea în USL sau o posibilă alianță sau fuziune cu PDL sau PMP.

PDL

E primul test electoral al PDL de la despărțirea de Băsescu. Blaga trebuie să dovedească că e capabil să țină partidul pe linia de plutire după plecările din ultimul an, unele neoficializate încă (Boc și ceilalți primari). Un scor sub așteptări ar șubrezi poziția lui Blaga, deși e greu de crezut că pedeliștii, radicalizați și antagonizați de gruparea Băsescu-Udrea, vor fi dispuși să-l basculeze pe Blaga. Însă un scor slab, coroborat cu un scor bun al PMP, ar înmulți dezertările pedeliștilor către gruparea Elenei Udrea. Dacă PDL ia sub 20% șansele sale de a duce un candidat prezidențial în turul II scad semnificativ. La peste 15% poziția lui Blaga rămîne solidă. La urma urmei, a reușit să păstreze partidul pe linia de plutire, la un scor comparabil cu cel de la parlamentare, în condițiile în care partidul a fost părăsit de Băsescu, gruparea Udrea și Boc. Gruparea Blaga ar fi validată încă o dată, împotriva vicisitudinilor politice. Dacă în 2012 au avut scuza participării sub numele ARD și uzura guvernării, acum au scuza despărțirii de Băsescu și a dezertărilor. Dacă PDL va avea însă sub 15% și nu va fi la o distanță suficient de mare de PMP, adică cel puțin cinci procente, este foarte posibil ca printre pedeliști să se instaleze panica. Doar un scor slab va convinge poporul pedelist de incompetența politică și lipsa de viziune a lui Blaga și de perspectivă politică a PDL-ului.

Locul Monicăi Macovei la Parlamentul European nu e o miză. Monica Macovei se poate considera europarlamentar pentru o nouă legislatură în proporție de 100%. Monica Macovei ratează locul de europarlamentar doar dacă PDL nu trece pragul, ceea ce e imposibil.

UDMR

Singura miză pentru UDMR e trecerea pragului. Nu a ratat-o niciodată de cînd s-a înființat pînă astăzi. Un scor sub prag ar fi începutul sfîrșitului pentru actuala garnitură de conducere și poate chiar pentru UDMR.

PMP

Un scor ridicat, din două cifre, ar valida-o pe Elena Udrea ca lider de partid, pregătindu-i poziția de viitor lider al dreptei. Elena Udrea și PMP ar deveni jucători importanți în negocierea de la prezidențiale, atît în primul tur cît și în al doilea. Chiar și un scor de peste 7% ar fi considerat suficient pentru validarea Elenei Udrea (neatingerea obiectivului de 10% va fi pusă pe seama retragerii Elenei Băsescu la presiunea ”justițiarilor” și pedeliștilor). Un scor sub 7% sau sub prag o va scoate pe Elena Udrea din jocul politic mare. Băsescu va trebui să o sacrifice sau să se scufunde împreună cu ea.

PNȚcd

Renașterea e unica miză a PNȚcd. Pentru țărăniști ar fi ideal să treacă pragul electoral, însă chiar și un scor peste pragul psihologic de 3% ar putea marca revenirea PNȚcd pe scena mare a politicii și crea speranță și perspective pentru 2016. În același timp, un scor bunicel ar face din PNȚcd un actor de luat în seamă la negocierile de la prezidențiale. 3-5% nu sînt de lepădat nici în primul tur, nici în al doilea. Însă pentru ca PNȚcd să revină, are nevoie neapărat de cel puțin 3%. Mai mult, dacă ar trece pragul și ar intra în Parlamentul European, PNȚcd se poate baza pe viitor și pe sprijinul PPE. În situația în care dreapta a devenit o afacere a tripletei horror Antonescu-Blaga-Udrea, pentru PNȚcd anul 2014 reprezintă o fereastră de oportunitate nesperată.

PFC

Un PFC care trece pragul electoral l-ar repune pe MRU pe harta politicii. Ca prezidențiabil sau ca europarlamentar. Și ar dovedi și calitățile de lider și organizatorice ale lui MRU, care astfel, în ciuda tuturor previziunilor, ar reuși să facă din partidul său de buzunar partid europarlamentar. Pentru revenirea lui MRU în jocul prezidențial e nevoie însă de mai mult decît 5%. Un scor de peste 7%, oricum cît mai apropiat de 10%, l-ar transforma pe MRU dintr-un fost viitor candidat prezidențial într-un viitor candidat prezidențial.

PNR

Pentru Mihail Neamțu și un scor peste 1% ar fi o performanță. Iar un scor de 2-3% l-ar valida ca lider politic bătăios care a reușit să facă din rahat bici, după ce făcuse rahat din biciul pe care îl primise în 2011.

PRM

Dacă PRM nu trece pragul, ceea ce se va întîmpla aproape sigur, Vadim iese complet din scena politică. Îl vom mai vedea doar pe la B1, adus să lupte cu ungurii care vor să ne fure țărișoara, pe post de Ciuvică moderat și relativ sănătos psihic.

CONCLUZII

Europarlamentarele sînt o luptă de validare sau întărire a unor lideri politici, dublată de două războaie fratricide, PSD-PNL și PDL-PMP, între grupări care s-au despărțit de curînd. În același timp,  la aceste europarlamentare vom asista la chinurile nașterii sau renașterii unor partide. Războiul dreapta-stînga sau putere-opoziție este irelevant. Dealtfel, alianțele mai mult sau mai puțin tacite, pe sub masă, nu au nicio legătură cu împărțirea dreapta-stînga sau putere-opoziție.

În condițiile în care sînt importante doar scorurile în procente de dinainte de redistribuire și percepția publică a acestora și nu se fac majorități sau guverne, votul strategic nu înseamnă neapărat un vot dat celor care au șanse să treacă pragul sau să ”cîștige” alegerile. La alegerile europarlamentare se cîștigă capital politic în dreptul partidelor și liderilor, se validează, revalidează sau invalidează lideri politici, se slăbesc sau întăresc poziții, se creează premisele unor repoziționării pe scena politică.

Extrase din Raportul Zuber: masuri de reeducare si inginerie sociala

Raportul, aparținînd europarlamentarului portughez Ines Cristina Zuber, membru al Partidului Comunist Portughez, propune măsuri de reeducare a cetățenilor Uniunii Europene și de inginerie socială menite să inculce valorile Omului Nou și egalitarismului. Ines Cristina Zuber acuza, nu demult, într-o declarație în Parlamentul European, opozanții din Venezuela și ambasada Statelor Unite de tentativă de lovitură de stat fascistă împotriva forțelor progresiste de la putere.

Europarlamentarii PSD, PC, PNL și PMP au votat pentru Raportul Zuber, iar europarlamentarii PDL, UDMR, PRM și independentul Tokes au votat împotrivă, cu excepția unui europarlamentar PDL, care s-a abținut.

Voturi PENTRU

PSD – Victor Boștinaru, Minodora Cliveti, Corina Crețu, Vasilica Dăncilă, Ioan Enciu, Cătălin Ivan, Claudiu Tănăsescu.

PC – Sabin Cutaș.

PNL – Norica Nicolai, Ovidiu Silaghi, Adina Vălean, Renate Weber.

PMP – Cristian Preda.

Voturi ÎMPOTRIVĂ

PDL – Sebastian Bodu, Elena Băsescu, Petru Luhan, Monica Macovei, Marian-Jean Marinescu, Iosif Matula, Rareș Niculescu, Theodor Stolojan,

UDMR – Csaba Sogor, Iuliu Winkler.

PRM – Corneliu Vadim Tudor, Dan Zamfirescu.

Independenți – Laszlo Tokes.

ABȚINERI

PDL – Oana Antonescu

ABSENȚI

PSD – Corina Crețu, Daciana Sîrbu

PNL – Eduard Hellvig

PDL – Traian Ungureanu

Independenți – Adrian Severin

Cîteva extrase din RAPORTUL ZUBER:

…

18. Calls on the Member States to guarantee decent wages and pensions, reduce the gender pay and pension gap, create more high-quality jobs for women, as well as to enable women to benefit from public services of a high standard and improve welfare provisions;

…

20. Calls on the Member States to introduce gender budgeting with the intention not only of analysing programmes that are specifically targeted at women, but also of examining all government programmes and policies, their effects on resource allocation and their contribution to equality between women and men;

…

32. Notes that social security is particularly targeted by two of the main thrusts of austerity policy: reduction of budget deficits through reducing social spending, and improving competitiveness and cost-efficiency by cutting contribution payments by enterprises;

…

42. Strongly urges the Member States to increase their investment in public services, education and health, particularly primary care health services relating to sexual and reproductive health; recommends to the Member States that they safeguard women’s right to free, high-quality public gynaecological and obstetric healthcare services and to sexual and reproductive health in general, including the right to voluntary termination of pregnancy; stresses that Member States should ensure that all women share the same rights when it comes to contraception, maternity or sexuality and calls therefore on the Member States to collect data to establish knowledge of the situation faced by women regarding sexual and reproductive health and rights;

…

57. Stresses that in order to eliminate gender stereotypes and promote equal behaviour models in social and economic life, it is extremely important to inculcate these values from an early age, in schools, and to carry out awareness campaigns in schools, workplaces, and the media, highlighting men’s role in promoting equality, the equal distribution of family responsibilities and creation of work-life balance; calls on the Commission and the Member States to commit themselves more firmly to ending the sexist stereotypes conveyed by the media and draws attention to important measures included in Parliament’s report on the elimination of gender stereotypes, which was adopted in 2013; calls on the Member States, and especially their media regulators, to consider the place accorded – in both quantitative and qualitative terms – to women and to promote a balanced, non-stereotyped image of women, in a way that is respectful of women’s dignity, their diverse roles and their identity and placing greater emphasis on their social development, constitutional rights and role in civil society, institutions and the working world, as well as in the media, and in advertising and promotional materials and television in particular, not least in order to avoid conveying gender stereotypes and curb any tendency to hypersexualise little girls;

58. Recommends that the Member States develop educational programmes in secondary schools, for teenagers from the age of 12 and above, to combat gender stereotyping. This education should be based on good practice and should educate male and female students on gender, in an attempt to destroy stereotypes relating to social roles and the representation and significance of being a woman or a man; considers that these stereotypes – according to which, for example, women are designed to carry out certain jobs, such as looking after children, the elderly and the home, while men are designed to have an income-producing job and career – should not be included in textbooks;

…

61. Points out that the use of electoral quotas has positive effects on women’s representation, and welcomes the parity and gender quota systems incorporated by several Member States into their legislation; calls on the Member States with particularly low representation of women in political assemblies to consider introducing equivalent measures; considers that the European Union, given its values and ambitions, should set an example by moving closer to gender parity within the institutions; points out that the European elections of 2014, which will be followed by the appointment of the next Commission and the nominations for senior administrative positions within the European institutions, represent a chance to move towards parity democracy at EU level; therefore asks the Member States to support parity by nominating a man and a woman as candidates for the post of Commissioner, and asks the President-elect of the Commission to bear in mind the parity objective when forming the Commission ;

…

64. Stresses that according to Commission statistics, 15.8 % of seats on the boards of the largest listed companies are currently held by women and that progress in rectifying the situation has been slow, with an annual increase of just 0.6 % among the top business leaders of these companies; notes that 97 % of company board presidents are men; calls, therefore, on the Commission and the Member States to take measures to promote a better gender balance in management positions in companies and for their swift implementation, thus contributing to better business performance, improved competitiveness and economic gains for the EU; highlights that it has been acknowledged that more women in top economic positions bring strong organisational and financial company performance as well as a better quality of decision-making; welcomes the Commission’s proposal for a directive aimed at boosting women’s representation on non-executive boards of listed companies by laying down a 40 % minimum target for women, to be met by 2020; calls on the Commission to use awareness campaigns to promote greater representation of women in the decision-making bodies of small and medium-sized enterprises; calls on the Council, as a matter of urgency, to engage in negotiation with Parliament in relation to its first reading of the file in order to reach an agreement among all the EU institutions by the end of the seventh legislative term;

Raportul integral

USL. Pentru ca rahat si pentru ca ventilator

Vesel futurism, pentru că Ponta şi pentru că Crin

Evident, şi pentru că România şi pentru că balamuc. Pentru că DNA şi pentru că arestări. Şi, desigur, pentru că alegeri şi pentru că cioara de pe gard. Evaluînd, atent, performanţele celor doi mari chixocomici în seara decesului USL, se poate spune că au urcat pe culmile comediei televizate. Anume, pe culmile adîncurilor. Să se dea ex-fanii cu capul de video-wall, să se arunce de pe prompter, să-şi bage degetele-n priză de rîs, în şpagat. Nu alta.

Păcat. Cîndva, am avut nestemate ale genului. Un Nicu Constantin, cu “Cine? Eu, mămicule?” O Stela Popescu, la modul “Dem, Dem-Gică, Dem, Dem-Sică”. Şi, incontestabil, supremul Toma Caragiu. Gen “Borgia, vesela, pe toţi cîţi i-a sorcovit, gura flori le-a mirosit”. Sau, tot de-o incredibilă actualitate, magistralul: “…Eu teren cu zgură, el gazon ultracentral, avantaj el… Pe urmă, eu aici, el în spatele fileului zece ani, avantaj eu. C-aşa-i în tenis”. Nimic nu s-a lipit. Tradiţia nu mai contează.

Cu o minimă aplecare către studiu, cu un infim grad de interes pentru comedia autentică, Victor Viorel şi George Crin Laurenţiu ar fi avut, poate, un viitor luminos în divertismentul de calitate. Aşa, însă, au ajuns glumeuri politici de nuntă cu dar din dar, prafu’ se alege. Pentru că 7,4 milioane şi pentru că supermajoritate. Pentru că “Je t’aime! Moi non plus” şi pentru că “Je vais et je viens, entre tes reins”. Căci Ponta în Franţa după liceu iar Crin cu mult mai francofon decît anglofon (la maestrul CTP).

Normal, după înhumare, amîndoi văd motive de maxim optimism. În spatele lacrimilor de saurian cu care implora PNL să nu plece, Veve rîdea interior, cu gîndul la tradiţionalul remariaj cu tradiţionala UDMR, pe un mizilic, acolo, două ministere. În vederea unei majorităţi beton, cu care PSD să cîştige şi marele grand-prix de la Cotroceni. Ha, ha, ha! Revigorat după vizita la Viena, Chucky rîdea cît se poate de exterior, cu gîndul la moţiunea de cenzură cu care va dărîma el, la momentul oportun, guvernarea lui Ponta, prin tradiţionala migraţie a UNPR către unde pică mai mult. În vederea revenirii triumfale a PNL la putere şi-a cîştigării marelui şlem, tot la Cotroceni. Şi mai ha, ha, ha! Judicioase planuri, neîndoielnic.

Ar mai fi, însă, o variantă. De rîsul rîsului, indubitabil. Dar, în materie de comedie, există şcoli infinit mai performante, atunci cînd îşi dau, realmente, silinţa. De ce s-ar băga? Pentru că UE şi pentru că NATO. Mai ales NATO. Pentru că puci şi pentru că marţea neagră. Pentru că steagul Chinei comuniste în Parlamentul de la Bucureşti în loc de steagul UE şi pentru că tren de mare viteză şi echipamente Huawei. Lucruri de neuitat. Pentru că Ucraina şi pentru că Putin. Pentru că geopolitică şi pentru că Deveselu. Rahaturi din astea. Cum ar suna bancul? Printr-un discret dar eficient lobby, tip “Borgia, vesela”, Crin e convins că-şi va vedea cu ochii visul prezidenţial. Plan simplu: se sparge USL, el şi cu PNL devin, printr-o abilă campanie de PR, mai albi ca Albă ca Zăpada, că proştii uită repede. Moţiune, eventual parlamentare anticipate, simultan cu scrutinul prezidenţial, nouă majoritate cu PNL la guvernare şi Cotroceni pe tavă. Pam, pam! Se dau garanţii. Sînt crezute. Se trece la acţiune.

Ce urmează, însă, e furtuna perfectă. “Perfect shitstorm”, în engleză. O campanie  asiduă, de-o josnicie fără precedent. Cu teribil de mult rahat în ventilatoare, din toate părţile. Sortimentul de cofetărie, desigur. DNA continuă arestările, spre toate azimuturile. Şi-n stînga şi-n dreapta. Cad nume grele. Partidele cu vedetele lor tradiţionale sînt în mod egal compromise, pe linia “aceeaşi mizerie”. Lansată, de altfel, chiar de USL (aşa, ca o ironie). Rezultă numai Albe ca Zăpada Maro. Dezgust general, jale unanimă în sondaje. Şi iată! Apare o personalitate mai nepătată, credibilă, cu un program inteligent, cu un mesaj decent şi convingător. Sprint la fileu, victorie. C-aşa-i în tenis. Deci imposibil. Pentru că România şi pentru că de unde aşa ceva? Deci chiar de rîsul rîsului. Evident. Totuşi, gluma s-a mai practicat. În ţări cu corupţie endemică şi cu partide praf. Depinde ce comici trimit şcolile vestice: fie consultanţi cu facultatea prin corespondenţă, fie absolvenţi la zi. Chiar şi cînd îşi dau silinţa, nu iese la fix, dar tot iese ceva mai bine. Fiind însă o simplă glumă, fără vreo bază în realitate, nu poate fi luată în serios. Rămînem la ce ştim. Cu Ponta sau Crin, viitor senin, în mod unanim! Din ventilator, drept peste popor!

Crin Antonescu, un cacabun

Previzibil, s-a rupt USL. Am spus-o încă din 2011 că PSD nu va susține un om din afara partidului la prezidențiale. Știau asta și pesediștii, știau și peneliștii. Dealtfel, ambele partide aveau pregătite încă din 2011 strategii de rupere a alianței. Nimeni de la vîrful celor două partide nu a crezut vreo clipă că USL va supraviețui pînă la prezidențiale și că PSD îl va susține pe Crin Antonescu. Singurul moment în care Crin Antonescu s-a văzut candidat prezidențial susținut de PSD a fost la lovitura de stat din vara lui 2012, cînd după demiterea lui Băsescu ar fi avut loc prezidențiale anticipate. Însă atunci PSD a întins coarda cît să-l lase pe Băsescu fără putere, dar nu suficient cît să-l aducă pe Crin Antonescu la Cotroceni pentru următorii cinci ani.

Ce le-a împiedicat pînă acum să rupă alianța? În primul rînd, borcanul cu dulceață al bugetului și, în al doilea rînd, găsirea unei strategii de divorț care să minimizeze pierderile electorale și de imagine ale celor două partide. USL e cea mai de succes alianță politică a ultimilor 24 de ani, în termeni electorali. A reușit să cîștige alegerile parlamentare zdrobitor, en fanfare, ce-i drept, și cu ajutorul înțelegerilor pe sub masă cu PDL-ul păstorit de Vasile Blaga. Au creat speranțe și așteptări uriașe, iar ruperea USL va crea frustrări pe măsură. De aceea, ambele partide și-au pregătit divorțul cu grijă, cu pretexte credibile, să nu supere prea mult electoratul. Cine știe cam care e treaba prin politică știe și că PSD și PNL aveau pregătite strategii de rupere încă din 2011. Nu înainte însă de a cîștiga parlamentarele. Ambele partide știau că la prezidențiale unui va da candidatul stîngii, iar celălalt va da candidatul dreptei. Important era ca fiecare să ia cît mai mult din zestrea comună de votanți USL.

E un non-combat aranjat între PSD și PNL, între Crin Antonescu și Victor Ponta? Evident că nu. Dacă era așa, rămîneau împreună și îl susțineau pe Antonescu la prezidențiale. Ambele partide știu că acel partid care va pierde prezidențialele va fi vioara a doua la guvernare și că președintele partidului care va pierde prezidențialele va fi executat, cu atît mai mult cu cît va fi și candidat prezidențial. Nu e teatru. E război pe bune, care se va lăsa cu morți și decapitări politice. Fiecare dintre cele două partide vrea să obțină maximum din alegerile europarlamentare și prezidențiale de anul acesta, să se poziționeze cît mai bine în raport cu celălalt, dar asta nu exclude refacerea USL după prezidențiale. Numai că tonul îl va da acel partid dintre cele două care va avea președintele.

Se vor bate PSD și PNL pe alegătorii USL? Nu. E foarte greu. Îi pot ține doar rămînînd împreună. Din momentul în care cele două partide se rup, fiecare își va lua electoratul său, pesedist și penelist, iar votanții useliști, nu puțini, vor fi luați de acel partid care va fi perceput ca moștenitorul USL-ului. Acesta este motivul pentru care PSD a creat USD, adică Uniunea Social Etc. Pentru mulți dintre alegătorii USL, coroborată cu propaganda PSD de demonizare a lui Antonescu, cu chiar propaganda PNL de asumare a poziționării ”de dreapta”, titulatura de USD e suficient pentru a identifica noua alianță cu USL sau chiar de a o confunda, în cazul alegătorilor mai puțin educați și informați, cu un IQ mai șchiop și trist. PNL și Antonescu, la rîndul lor, nu puteau risca să se înghesuie cu PSD pe votanții USL. Sînt mulți, dar nu suficienți. Antonescu nu are nicio șansă în fața lui Ponta dacă se bat la prezidențiale pe votanții USL. Două treimi dintre aceștia sînt pesediști sau mai apropiați de PSD. Astfel, Antonescu trebuia neapărat să ia din votanții opoziției, din votanții ”dreptei”, pedeliști, băsiști, gură-cască, distrați care vin doar la prezidențiale ș.a. De aici rebrandingul lui Antonescu în eroul dreptei justițiare, capitaliste, europene, americanofile, degrabă iubitoare de stat de drept.

Nu reușesc să înțeleg de ce o despărțire pregătită de ani de zile și asumată atît de PSD cît și de PNL, absolut previzibilă, e văzută azi ca o mare surpriză și o mare victorie. Sîntem salvați, USL se rupe! Era evident că se rupe la începutul lui 2014 și au spus-o toți oamenii cu o minimă atenție la scena politică și o minimă inteligență. De unde entziasmul și transformarea PNL și a lui Antonescu în eroi și victime în același timp? Era evident că USL nu se va rupe înainte de alegerile parlamentare din 2012 și că nu va rezista pînă la alegerile prezidențiale din 2014. Era evident că ambele partide vor amîna despărțirea cît mai mult, PSD ca să aibă majoritate confortabilă pentru Guvernul Ponta și pentru ca Antonescu să nu aibă timp suficient să-și facă o imagine de erou anti-USL (cred că nici ei nu se așteptau să fie primit cu entuziasm în doar cîteva ore de militanții ”dreptei”), PNL, ca să rămînă cît mai mult la guvernare, la borcanul cu dulceață al bugetului. Numai pe Blogary s-a scris de zeci de ori că PSD nu-l va susține pe Antonescu la prezidențiale și că USL se va rupe, dar nu înainte de toamna lui 2013 sau primăvara lui 2014, și de aceea entuziasmul unui divorț aranjat cu ani înainte de protagoniști mă surprinde.

Scriam despre viitoarea reacție a dreptei încă din 14 decembrie 2012:

Dacă PNL, cu ajutorul planului ”dizidenței” față de PSD, plan care va fi pus în aplicare începînd cu 2013, va reuși să depășească criza de credibilitate, se va instala definitiv și unic, pe partea dreaptă a scenei politice. Și va fi acceptat și adoptat fără cea mai mică problemă.

Am văzut, cu ocazia acestor alegeri, cît curaj au susținătorii Dreptei. A doua zi după ce, în urma farsei numite ”cearta PNL-PSD”, PNL se va instala pe partea dreaptă a scenei politice, toți comentatorii și editorialiștii dreptei vor psihologiza trist, în genunchi, făcînd apologia ”răului celui mai mic” și ne vor îndemna să sprijinim, cu lămîie, soluția unică și imperfectă numită PNL, în frunte cu Crin Antonescu, Tăriceanu, Orban, Becali sau oricine o mai fi. Nu subestimați susținătorii Dreptei, habar n-aveți cît de jos sînt dispuși să coboare, pînă în centrul Pămîntului, de unde, tîrîndu-se în patru labe, triști, scîrbiți, dar pătrunși adînc, pînă-n mațu’ gros, de responsabilitatea civică, își vor folosi decibelii, argumentele și figurile de stil ca să ne convingă că nu avem de ales.

PNL si Crin Antonescu, speranta Dreptei (Blogary, 14 decembrie 2012)

Iată că s-a adeverit ce am scris atunci.

Dacă între PSD și PNL sînt poziționări doctrinare și față de justiție și statul de drept ireconciliabile, de ce nu s-a rupt USL în vara lui 2012, la lovitura de stat? De ce atunci, în semn de protest față de atacurile la statul de drept și la justiție, Crin Antonescu nu a făcut ședință și nu a cerut ieșirea de la guvernare și demisia lui Ponta? De ce, cu excepția unui mic grup din PNL (cei din gruparea Chiliman-Moisescu), niciun penelist nu a protestat? De ce Crin Antonescu și PNL nu s-au rupt de PSD la atacurile asupra justiției și statutului de drept? Au avut zeci de ocazii. Mai mult, la lovitura de stat din 2012 Antonescu și PNL erau vîrful de lance al puciului, extremiștii, în timp ce PSD și Ponta treceau drept moderați și defetiști în ochii activiștilor isterici ai puciului?

USL s-a rupt fiindcă PSD nu a acceptat să susțină un candidat din afara partidului. Era previzibil. USL s-a rupt fiindcă PSD voia să rămînă singur la borcanul cu dulceață al bugetului. Era previzibil. USL s-a rupt fiindcă PNL erau conștient că PSD nu-i va susține niciodată candidatul prezidențial și fiindcă trebuie să-l poziționeze pe acesta ca lider și prezidențiabil al opoziției și al dreptei.

Și uite așa, PSD are liberă partea stîngă, cu votanții useliști, pentru candidatul său, iar PNL preia partea dreaptă, cu votanții antiuseliști, pentru candidatul său. Dacă Antonescu va fi acceptat de dreapta, ce șanse avem ca președintele viitor să fie uselist? 100%.

PSD, în schimbul puterii și funcției de prim ministru, i-a promis lui Antonescu că-l va susține la prezidențiale, fără să-l susțină. Dreapta a fost trimisă în opoziție de alianța PNL-ului cu PSD, și drept mulțumire, îl va susține pe Antonescu la prezidențiale. PSD promite și primește, ”dreapta” pierde și respectă promisiunea făcută de PSD.

Între PSD și PNL, între Ponta și Antonescu nu au existat niciodată disensiuni pe temele cu adevărat importante, pe stat de drept sau justiție. Nici nu avea cum, atîta timp cît pe pesediști și peneliști i-a adus împreună tocmai lupta împotriva justiției și statului de drept. USL s-a constituit și acționat ca grup infracțional organizat. Acum se bat pe teritoriu și pe titlul de Don. Dar, ca să se bată, au nevoie de spațiu. Așa că își împart scena politică în două, iar PNL și Antonescu ocupă spațiul dreptei. După ce prezidențialele se vor fi sfîrșit și unul dintre cei doi pretendenți va ajunge Naș. se va face pace. Învinsul va fi retrogradat sau executat, iar gruparea sa, cu un nou șef, va avea o poziție inferioară în Grupul Infracțional Organizat. Dar Grupul va supraviețui.

Printre politicieni, membri de partid și militanți politici, dincolo de spiritul de peluză, circulă mitul inteligenței numit ”Mica combinatorică machiavelică” sau ”cinismul pentru cocalari”. Cu cît o decizie, o acțiune, este mai imorală, cu atît pare mai inteligentă. E un mit de care trebuie să fim conștienți. Pentru cei mai mulți dintre noi, etica e invers proporțională cu inteligența, eficiența e invers proporțională cu adevărul. Nici nu mai contează scopul, nici nu mai contează rezultatul. De cele mai mult ori rezultatul e prost, însă toată lumea e fericită că a arătat inteligentă. Am avut mijloace inteligente. Principiile, sinceritatea, onestitatea, etica, toate acestea sînt expresii ale prostiei, naivității, retardului mental. În schimb, lipsa de scrupule, minciuna, imoralitatea, mica combinatorică sînt dovezi ale inteligenței, ca-n filmele cu conspirații și spioni. Dacă mergi pe banda ta și ajungi în 10 minute, ești prost, n-ai ce căuta la volan în București. Dacă mergi pe linia de tramvai, te blochezi în intersecție și ajungi în 50 de minute, ești un adevărat care i-a făcut pe fraieri.

Reacția ”dreptei” față de Antonescu e o dovadă de prostie. Pare inteligentă fiindcă e imorală iar imoral egal inteligent, după cum spuneam. Este însă o dovadă de prostie. De ce?

Antonescu e primit cu brațele deschise fără se se negocieze cu el, fără măcar să încerce să joace teatru, să se prefacă. Primește o gură de oxigen în PNL, partid care nu va încerca să-l executa tocmai pe liderul și prezidențiabilul dreptei. E o prostie fiindcă blochează șansele candidaților, actuali sau potențiali, ai dreptei dînd de înțeles electoratului că nu are de ales, trebuie să-l susțină pe Antonescu (sau pe Iohannis, e același lucru). E o prostie fiindcă transformă prezidențiabilul USL, un extremist dezaxat, virulent inamic al justiției și statului de drept, co-autor al unei lovituri de stat, în prezidențiabilul dreptei și blochează un potențial candidat cu șanse al acesteia. E o prostie fiindcă astfel ”dreapta” predă complet armele și lasă întregul spațiu politic USL-ului. E o prostie fiindcă legitimează, intern și internațional, un impostor care apoi o va călca în picioare, din poziția de lider al dreptei sau președinte. Din momentul în care Antonescu este legitimat de dreapta, inclusiv în cancelariile occidentale, acesta nu va mai avea opoziție și va fi total incontrolabil. Ce va face opoziția? Se va duce la europeni și americani și le va spune ”Știți acel domn despre care v-am spus că e responsabil și frecventabil și v-am cerut să-i dați o șansă? E, a luat-o iar razna. E un dezaxat extremist și iresponsabil, cu apucături dictatoriale, nu dă doi bani pe justiție, legi, Occident și statul de drept. Deci nu e chiar așa cum v-am spus acum două săptămîni că e. Cum? Doamna Nuland… ăăă…. cretini instabili? Să ne hotărîm dracului odată cum e domnia sa, domnul Crin Antonescu? Cum? Fuck us?”

Alianta dreptei cu PNL, nociva si antinationala

Este utilă o alianță a „dreptei” Băsescu/PMP/PDL cu PNL? Depinde de care sînt obiectivele „dreptei” Băsescu/PMP/PDL.

  1. Dacă obiectivul sînt funcțiile și accesul la resursele guvernării o asemenea alianță este utilă celor care o fac și clientelei de partid. Și cam atît.
  2. Dacă obiectivul e promovarea unei doctrine autentice de dreapta, această alianță e inutilă. PNL nu a arătat nicio clipă că ar fi un partid de dreapta. Nu a avut inițiative de dreapta, nu a avut proiecte sau atitudini care să aducă cît de cît cu ceea ce putem numi o doctrină de dreapta. Nici PDL sau PMP nu au arătat vreo clipă că ar avea cineștiece vagi intenții de a promova oareșce politici de dreapta. Din punctul acesta de vedere o alianță între PNL și PDL/PMP nu diferă cu nimic de o alianță între PNL și PSD.
  3. Dacă obiectivul e apărarea statului de drept, atunci o asemenea alianță e inutilă. PNL a fost în toți acești ani vîrful de lance al luptei împotriva justiției și statului de drept. Încă din 2005 cițiva parlamentari PNL votau pentru desființarea DNA, urmînd apoi scandalu bilețelului, chemarea luii Macovei în biroul lui Tăriceanu, la o „discuție” cu inculpatul Patriciu, suspendarea lui Băsescu, eliminarea PDL-ului din guvern după refuzul lui Boc de a scăpa de Macovei și apoi toate voturile din Parlament împotriva justiției, toate acțiunile miniștrilor PNL împotriva justiției, de la Chiuariu la Pivniceru, toate declarațiile și atitudinile împotriva justiției și statului de drept ale liderilor PNL, culminînd cu lovitura de stat din vara lui 2012, cînd PNL a fost vîrful de lance al puciștilor. Dealtfel, în ultimii șapte ani PNL a reprezentat aripa dură a grupării antijustiție, care s-a remarcat prin virulență și radicalism.  Este utilă justiției și statulu de drept o alianță cu PNL? Categoric nu. PNL e totuși partidul care a dat doi miniștri ai justiției din partea unei mafii locale și care are trei miniștri condamnați penal.

O alianță cu PNL este cu atît mai nocivă cu cît ar propulsa la președinție un penelist cu tradiție în lovituri de stat, în lupta împotriva statului de drept și justiției. Dacă o astfel de alianță ar presupune susținerea la prezidențiale a unui candidat din afara PNL, pro-occidental, care să sibă tradiție în apărarea statului de drept și justiției, care să fi fost la lovitura de stat de partea bună a baricadei, atunci ea ar fi oarecum utilă. Repet, cu condiția să propulseze la președinție un om din afara PNL.

O alianță cu PNL ar avea trei efecte:

  1. „Dreapta” PDL/PMP ar obține funcții și acces la resursele statului.
  2. Negrul ar căpăta nuanțe stridente de alb, răul ar fi banalizat și cauționat.
  3. La nivel de militanți și electorat, pe partea dreaptă ar urma o prăbușire greu de imaginat. Capitalismul, occidentul și statul de drept au și așa puțini susținători. După ce Băsescu/PDL/PMP vor parafa o alianță cu PNL care ar cauționa lovitura de stat din 2012, tabăra antioccidentală și antijustiție, electoral dreapta va arăta ca Hiroshima în 7 august 1945, cu moralul undeva la 150 de kilometri adîncime.

Tema care a legat PNL și PSD, care a fâcut un apendic al PSD din PNL, partidul istoric, simbol sl dreptei, membru al Alianței DA, e tocmai justiția. Singurele certuri pe justiție între cele două partide au avut loc atunci cînd PSD dădea semne de moderație sau retragere tactică. PNL a fost cel care nu a dat niciodată semne de moderație și a reacționat virulent chiar și împotriva PSD-ului, cum s-a întîmplat la lovitura de stat și la rămînerea lui Kovesi în fruntea DNA. PNL nu a protestat niciodată împotriva măsurilor stîngiste și populiste promovate de PSD, a protestat dosr cînd PSD nu a fost destul de radical împotriva  statului de drept, occidentului și justiției.

Nu în ultimul rînd, la fel ca și în Sodoma și Gomora, în PNL nu mai există absolut nimeni care să merite efortul. În PNL nu găsești personaje politice frecventabile.

PNL este un grup infracțional bine organizat și cu tradiție. De ce ar fi utilă o alianță cu o asemenea grupare?

PNL-ului, în schimb, i-ar fi extrem de utilă o asemenea alianță. L-ar ajuta în războiul pentru resurse cu celălalt grup infracțional organizat, PSD, și i-ar pune pe tavă jumătatea dreaptă a spectrului politic, după ce sute de mii de votanți care încă mai cred în capitalism, stat de drept și occident vor trece, pentru cîtrva cicluti electorale, la categoria scîrbiți și absenți.

Singurul cîștig al alianței cu PNL s-ar traduce în funcții și contracte pentru cei din PMP și PDL. Atît.

Cei care susțin o alianță cu PNL sînt ori nesfîrșit de proști, ori au de cîștigat dintr-o asemenea alianță pe partea de funcții, bani și, în general, acces la putere și resursele statului.

Prima batalie a dreptei

Când dreapta va intra în pâine, vom observa patru ‘stâlpi’ protejați cu sfințenie de acel partid sau partide:

1. SRL, PFA, liber profesioniști, investitori, de la Gogoașa lui Gigi & Marieta până la firmele de milioane de dolari care produc anti-viruși. Stat mai mic, birocrație redusă, hârțogăraie redusă. Aici nu sunt la prima vedere foarte multe voturi, deși oamenii ăștia pot și vor influența rude, prieteni, familie. Dar mai ales la acest stâlp sunt bani. Că tot întreabă lumea (pe bună dreptate) de unde să ia dreapta bani. Simplu: de la sutele de mii de oameni ale căror interese economice le protejează. Trei sute de mii de oameni ori trei euro pe lună înseamnă că în fiecare an ai făcut rost de banii de campanie pentru ciclul electoral următor. Dar faci treabă pentru ei când guvernezi, nu-i menționezi doar în campanie.

2. Creștinism. Valorile morale sunt un scut fără egal, atât pentru om cât și pentru societate. Lupta anti-corupție, de exemplu, fără o etică larg răspândită în sensul ăsta e muncă de Sisif. Discuția pe stâlpul ăsta e extrem de complicată și s-ar putea întinde pe mii de cuvinte. Rezum la maxim și în cel mai cinic mod cu putință: dacă dreapta nu are religia de partea sa, o va avea stânga. La acest stâlp e cel mai mult de lucru, aici se știe cel mai puțin, aici terenul e cel mai minat, aici poate fi cea mai mare schimbare în termen de voturi. Ruralul și
orașele mici vor fi spațiile de extindere cele mai evidente. Dar cu multă muncă. Înzecit mai multă muncă decât cea necesară pentru crearea propriu-zisă a unui partid de dreapta.

3. Sănătate și educație. România e o țară de familii. Stânga a prostit „dreapta” să creadă că asta înseamnă pensii, alocații și dureri de cap pentru buget. De fapt, o familie înseamnă bunici, părinți, copii. Orice măsură în sănătate și educație afectează orice familie din România. Nu intru acum în detalii apropo de ce trebuie făcut, ar trebui să fie evident, dar dacă faci ceva trebuie să te explici și să te lauzi din toți bojocii. Linia principală: îmbunătățirea calității și percepției calității. Nu bugetul. Nu prioritățile birocrației. Pentru asta nu e îndeajuns un Funeriu, ci mai mulți, un mod de gândire. Și, pe aceste două subdomenii, cele mai bune echipe de consultanți de imagine pe care le are la dispoziție partidul de dreapta (toți ceilalți inclusiv primul ministru/liderul partidului vor trebui să se mulțumească cu echipele nr. 3, 4, și așa mai departe).

4. Stabilitate și prosperitate. Sunt legate, deși se cam crede că se bat cap în cap. Stânga trebuie să devină în percepția publică partizana măsurilor năstrușnice, anunțurilor bruște, deciziilor care schimbă radical bugetele de familie sau de firmă, planurile de viitor. Când votezi dreapta, trebuie să știi că ai în față câțiva ani în care lucrurile se vor mișca în bine, ani în care poți să pariezi pe România, să-ți iei un credit, un apartament, să faci sau să crești un copil, să-ți extinzi afacerea.

Ar mai fi lucruri de zis, multe și toate de voturi aducătoare. Demnitate națională. Respect pentru cei în vârstă. Respectul muncii. Reducerea taxelor. Rămân fără ezitări lupta împotriva corupției, orientarea atlantică care au și ele rolul lor nu numai în arhitectura unei guvernări dar și a alegerilor. Se promovează cultura, performanța, reușita mai mult decât acum. Etc.

Ce rezultă când tragem linia?

De partea dreptei sunt oamenii care muncesc sau investesc, oamenii pentru care familia e importantă, oamenii în vârstă, cei credincioși, o bună parte din mediul rural. Incomparabil mai mulți decât cei care acum susțin „dreapta”. De fapt pe stânga rămân puțini. Dreapta, nu la nivel de auto-declarare ci în planul valorilor, lucru evident pentru orice consultant străin vine aici și face 2-3 sondaje de profunzime, e marea majoritate.

Pentru oamenii ăștia, pentru stâlpii ăștia guvernezi, faci legi, exiști. Decât să-i calci pe bombeu pleci din politică sau îți tragi un glonte în cap. Nu glumesc. E interzisă fraza: „e, hai că totuși nu suntem la fel de răi ca ceilalți, putem să facem prostii, o să ne voteze oricum”, fraza asta e începutul morții oricărei guvernări.

Scurtă sesiune de întrebări și răspunsuri:

Reacția 0: Dar… stai o secundă. Dreapta ar avea printre votanții săi oameni obișnuiți, pensionari, picolițe, taximetriști, preoți, șoferi de camioane, zilieri, bugetari, casierițe de hipermarket, crescători de albine, neintelectuali! Asta ar schimba totul!

Răspuns: Exact.

Reacția 1: Asta nu e dreapta.

Răspuns: Din Szeged până în Alaska dreapta înseamnă capitalism, rol redus al statului în economie, responsabilitate individuală, familie, mândrie națională și respect pentru tradiții. La noi s-au încurcat etichetele în 1990 și așa a rămas.

Reacția 2: Nu e timp de asta, acum luptăm pentru statul de drept, DNA,
relația cu SUA.

Răspuns: „Statul de drept”, „DNA” și „SUA” nu sunt teme suficiente din punct de vedere electoral, după cum știm din vara lui 2012 și vom redescoperi în 2014. Iar fără susținere electorală nu se implementează nimic niciodată.

Reacția 3: Te chinui degeaba, n-ai ce să schimbi, românii sunt proști,
o nație de rahat, urăsc că m-am născut aici.

Răspuns: Dacă nu ai încredere în români și în România, problema ta. Dreapta românească, ca oricare dreaptă de pe glob, e optimistă, are încredere și știe (nu bănuiește, ci știe) că lucrurile se pot îmbunătăți considerabil. Fără patetisme vadimiste și exagerări: avem resurse, avem un popor care poate face treabă (și în parte deja face), energiile pozitive și productive sunt doar ținute sub capac și trebuie eliberate.

Reacția 4: Te chinui degeaba, nu e necesar, o să facă Băsescu ceva, o să închidem cu toții ochii și va fi bine, ne vom trezi în 2005.

Răspuns: Acest film nu mai rulează în cinematografe.

Reacția 5: Nu e nevoie de ideologie, trebuie găsit un lider carismatic ca Băsescu și gata.

Răspuns: Să zicem că se găsește un asemenea lider și acum, nu peste 40 de ani. Ce va putea face? În zilele astea descoperim limitele dependenței de lider. Traian Băsescu a făcut enorm de multe. Dar fără valori electorale și ideologice, doar cu DNA-SUA-Jos USL e blocat și el și partidul lui. Cu lider dar fără partide puternice nu faci Constituție, tremuri la fiecare moțiune de cenzură și nici măcar nu poți să implementezi rezultatele referendumurilor propuse de tine și validate (!). În plus, un lider se mai și erodează, caz în care riști să rămâi în pom. Când ai un partid și un *grup de lideri bazat pe valori ideologice*, un pas greșit al unuia dintre ei nu scufundă tot vasul.

Reacția 6: Nu e nevoie de planuri d-astea grandioase, lumea o să se sature de PSD și o să-i voteze pe-ai noștri.

Răspuns: Dacă îi votează (care ‘ai noștri’??) iar respectivii obțin puterea, vom asculta din nou discul din perioada 1997-2000 sau 2010-2012: reforme, scăderea nivelului de trai, capitalism keynesian, gafe de comunicare, sondajele-mint, disperare, erodare de figuri carismatice, furie, frustare, românii-sunt-proști și într-un final destul de tăcut o înfrângere catastrofală și iarăși ani prin deșert în timpul cărora cineva își va da seama cu destul de multă stupoare că măsurile de dreapta luate în timpul guvernării ‘alor noștri’ sunt puține, puține de tot și că de fapt s-a cam stat pe loc iar stânga e bine mersi la putere, de parcă nu i s-a întâmplat niciodată nimic în timp ce ‘alor noștri’ le trebuie juma’ de deceniu să se culeagă de pe jos.

Reacția 7: E o aiureală ce-ai scris tu cu stâlpii, sunt vise, e imposibil.

Răspuns: Ai dreptate, urmează cel puțin un deceniu de victorii ale PSD.

Atlantism si puciulism

Potomac peste capac

Nu, cînd americanii trimit la Bucureşti un înalt funcţionar din ministerul de Externe, nu e ceva de rutină. Nu, cînd conducerea Consiliului Suprem al Magistraturii şi ministrul Justiţiei sînt convocaţi de ambasada americană , nu e ceva de rutină. Nu e ceva normal. Nu e ceva banal, ci altceva. E groasă.

Grosimea respectivă e situată în zona facială a conducerii actualei puteri de la Bucureşti. În speţă, la nivelul obrazului. Totodată, ea, grosimea, e acompaniată de o accentuată scurtime la etajul cortical al respectivei conduceri. A USL, un interesant mecanism de stînga-dreapta, care revarsă asupra patriei noastre rezultatul obişnuit al mişcărilor de stînga-dreapta.

Partea bună e că americanilor continuă să le pese. Partea proastă e că doar lor pare să le mai pese destul. Dar, ce vreţi, istoria, departe de-a se fi sfîrşit, continuă. Probleme în Siria, cu un regim racordat la gîndirea ayatollahilor din Iran. Probleme în Turcia, cu un regim racordat la gîndirea Frăţiei Musulmane din Egipt. Probleme şi în Ucraina, cu un regim racordat la gîndirea fratelui Putin. Privind dinspre Washington, pe direcţia unor baze militare utile, decuplarea unei ţări europene din NATO de la cutumele ţărilor europene din NATO şi racordarea ei la cutume opuse şi de semn contrar n-ar fi deloc oportună. De unde şi gesturile, deloc cutumiare, ale oficialilor americani.

I’ll be back!

Le-au mai făcut ei, de-a lungul ultimilor doi ani, pe care îi putem numi, cu îndreptăţită mîndrie, anii-lumină ai uselismului. După alţi autori, e vorba de anii pucismului. Un sinonim pentru uselism, printre puţine altele. A venit, mai întîi, un domn, Gordon, de la Departamentul de Stat al SUA (ministerul lor de Externe), în vara lui 2012, trecînd pe la un garaj, cînd cu declanşarea puciului parlamentar uselist. Au venit, apoi, pesedeii din Comisia Juridică a Camerei, fără penelei, convocaţi la ambasada americană, în decembrie 2013, ca să-i explice ambasadorului treaba cu super-imunitatea, super-aministierea şi super-graţierea bandiţilor din politică.

A venit, acum, în ianuarie 2014, o doamnă, Nuland, tot de la Departamentul de Stat, exact, hăăăăăt, de la Washington, cu prilejul respingerii, la Curtea Constituţională, a legii împroprietăririi baronilor prin descentralizare. Şi anume, a respingerii respingerii prin critici useliste, publice. Cu ameninţări deloc voalate, doar ţăţeşti, la adresa “justiţiei băsiste”. Semn că pucismul s-a demascat drept puciulism.

Pucistul are, totuşi, o anumită maturitate. Bunăoară, dă puciul, chiar şi parlamentar, într-o ţară sud-americană, nu în România, membră a NATO. Iar cînd vede că riscă anumite consecinţe dinspre Washington, pucistul încetează. Puciulistul, nu. Semn al unei pronunţate imaturităţi, care îl face să nu vadă consecinţele. Din cauza imaturităţii, nu înţelege riscurile trecerii de la uselism la uslamism. Căci puciulismul din uslamism vine. Uslamistul e perceput altfel: refractar, radical. În sensul că lipsit radical de contact cu realitatea. La care e complet refractar.

Do you feel lucky, punk?

O fi Obama din aceeaşi familie, politic vorbind, cu Victor Ponta. Dar dacă premierul a înţeles că a fost chemat la Washington, în toamna trecută, fiindcă a practicat acelaşi sport ca şi Ghiţă Mureşan, fost jucător de baschet la Washington Bullets, atunci n-a înţeles. La discuţiile cu vicepreşedintele SUA, că Obama nu primea, Joe Biden i-a explicat clar, de la obraz, ce vrea America de la el şi tovarăşii lui de joacă: să lase Justiţia în pace. După cutuma euroatlantică. La care Veve ce-o fi zis? Vezi-ţi bă, Baidene, de treabă! Ce, nu ţi-e bine? Sau: Da, să trăiţi, eu dintotdeauna, cum să nu, Justiţia, fireşte, nici o problemă, contaţi pe mine! Săru’ mîna! Or, în pofida eforturilor antenisto-ghiţisto-realităţiste de-a eluda realul, sînt lucruri la care americanii ţin.

Obrazul gros şi mintea scurtă nu reprezintă atuuri în relaţiile cu americanii. Dimpotrivă. Puciuliştii sigur că nu înţeleg. În puciulismul lor, n-au cum. Structural. “Ei, şi ce-o să ne facă americanii? O să bage portavioane pe Dîmboviţa? N-au loc! Ha, ha! Fiindcă e băsistă, adică dă sentinţe care nouă nu ne plac, normal că Justiţia trebuie schimbată, cu tot cu legi. Cine le-a dat americanilor voie să facă baze NATO la noi? Adrian Năstase, cel mai bun premier din istorie! Băsiştii îl bagă la pîrnaiei şi vor să bage şi alţi colegi, iar americanii sînt de acord? Să-şi ia bazele şi să ne lase, naibii.” Ceea ce americanii, după o atentă evaluare, chiar ar putea face. Depinde numai de ţară. Cînd puciuliştii vor ţara, iar ţării i se rupe, ce mai e de făcut? Uniţi, salvăm? Sigur. Ulterior, sigur că tot americanii ar fi de vină. Că n-au băgat portavioane pe Dîmboviţa. Să fi făcut unele mici, să încapă, şi nepoluante, să protejeze mediul. Să se fi preocupat, nu să ne lase de izbelişte, cu puciuliştii, să ne dea la ruşi şi la chinezi. Nişte loaze.

Presedintele si noua Constitutie. Argumente si scenarii.

Iată o listă cu articole pe care le-am scris de-a lungul timpului pe Blogary despre prezidențiale și o nouă Constituție. Știu, nu sînt grohăieli motivaționale și urături sub LSD, nu sînt nici predicții, însă găsiți aici toate scenariile, simulările și argumentele posibile și imposibile. Lucrurile nu sînt chiar atît de simple și de clare nici pentru USL. De obicei, politicienii nu văd în viitor și nu sînt capabili să imagineze consecințele deciziilor de azi.

19 aprilie 2013 –  Antonescu președinte, Ponta cel mai puternic om în stat, Băsescu renăscut 

Un lucru e clar: pe actuala Constituție, Victor Ponta va candida la prezidențiale. Există însă, în același timp, și posibilitatea unui armistițiu Ponta-Antonescu, prin care USL rămîne unit și Antonescu candidează la prezidențiale. Un asemenea armistițiu presupune modificarea Constituției și negocierea puterii între Președinte și Prim Ministru. Probabil PSD-ul va cere ca în noua Constituție președintele să nu mai poată desemna premierul și acesta să fie automat președintele partidului care a cîștigat majoritatea relativă. În același fel se pot negocia și serviciile, și justiția. PSD-ul nu va accepta un Președinte puternic și în același timp pe Antonescu candidat din partea USL.

Prima mențiune publică a scenariului negocierii între PSD și PNL a unei noi Constituții cu președinte slab, din cîte știu eu, deși s-ar putea să mă înșel. Dacă n-aveau ideea (greu de crezut, la consultanți useliștii stau infinit mai bine decît dreapta), atunci să-mi spună să-mi deschid contul ăla din Insulele Seychelles în care o să bage 1 milion de euro.

22 aprilie 2013 – Vor avea PSD și PNL candidat comun la prezidențiale?

S-ar putea negocia o susținere doar după ce Constituția va fi modificată astfel încît președintele să nu mai desemneze premierul. Dar chiar și așa, partidul care desemnează premierul nu ar avea puterile pe care le are acum președintele.

…

S-ar putea negocia scăderea puterilor prezidențiale prin modificarea Constituției însă trecerea unei noi Constituții nu e sigură, pe de o parte, iar pe de altă parte nu ar rezolva prea mult problemele PSD-ului, care s-ar vedea izolat într-un sistem parlamentar de facto. Chiar și cu 35-40% în 2016 PSD riscă opoziția, așa cum am mai arătat. De obicei, partidele mai mici negociază mai bine între ele și cîștigă fiecare mai mult decît dacă ar negocia cu partidul cel mai mare, ceea ce face ca partidul cel mai mare să rămînă izolat. Faptul că premierul este desemnat de partidul cu cele mai multe mandate nu asigură însă și trecerea guvernului, dacă nu există, ca în cazul președintelui, posibilitatea de a forța o majoritate sub amenințarea dizolvării Parlamentului. Astfel, PSD, chiar și cu un Antonescu președinte decorativ, ar putea avea surpriza ca din 2016 să treacă în opoziție.

28 mai 2013 – Puterea politică se mută de la Președinte la partidele mici, au decis partidele mari

Al doilea partid ca număr de mandate are șanse mai mari decît primul partid să dea guvernul, iar partidele mici devin extrem de puternice. Astfel, partidul cel mai mare primește dreptul de a nominaliza premierul. Negociază cu celelalte partide și nu ajunge la o soluție. Guvernul nu trece. Al doilea partid ca număr de mandate primește dreptul de a nominaliza premierul. De frica anticipatelor, partidele se vor înțelege între ele și de data asta guvernul va trece. Partidele mici vor negocia mult mai dur cu primul partid decît cu al doilea.

5 iunie 2013 – Constituția și Partidul Superputere

Dacă se păstrează actualul sistem sau se trece la sistem unicameral ”pur”, se adoptă sistemul de vot majoritar (așa-zisul ”uninominal pur și dur”) iar Președintelui i se ia atribuția desemnării premierului, există riscul ca Parlamentul să reprezinte puterea unui singur partid, iar un Parlament puternic, neechilibrat de alte puteri, transformă partidul majoritar într-o superputere politică.

6 iunie 2013 – Situațiunea strategică

Propunerile PSD vizează eliminarea Președintelui din ecuația puterii, rămînînd ca aceasta să fie disputată doar de partidele cu structuri teritoriale puternice, așa cum este PSD și așa cum speră să devină PNL.

11 iunie 2013 – ”Constituția Antonescu” menține atribuțiile prezidențiale în desemnarea premierului

Văd că n-a remarcat nimeni, dar Președintele păstrează în continuare aceleași puteri ca și pînă acum în desemnarea premierului. Toată presa o dă în continuare cu ”Președintele decorativ”, în condițiile în care amendamentul Chiuariu conservă forța politică a Președintelui. Mă mir însă că acest amendament le-a scăpat pesediștilor și că au fost păcăliți atît de ușor. Asta dacă ei chiar iau în serios Comisia Antonescu și nu joacă teatru ca să-l îngroape pe Antonescu, noul tată al Constituției.

12 iunie 2013 – Desemnarea premierului în variantele Băsescu, Chiuariu și Dragnea

Ceea ce este extrem, extrem de important, decisiv chiar, și schimbă complet datele problemei, este nesincronizarea alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare. Dacă alegerile ar fi fost simultane, atunci Președintele nu ar fi avut marjă de manevră nici în ”varianta Chiuariu”. Ar fi venit la putere ca reprezentant al unei alianțe și probabil că susținerea la prezidențiale ar fi fost condiționată de formarea unei alianțe politice care apoi să dea premierul. În condițiile în care între alegerile prezidențiale și cele parlamentare e o distanță de doi ani, un politician poate ajunge președinte ajutat de o alianță apoi în doi ani poate schimba alianța. Să zicem că-l cheamă Antonescu (am luat un nume la întîmplare) și ajunge președinte în 2014 cu ajutorul alianței PSD-PNL apoi inițiază formarea unei alte alianțe, PNL-PDL, să zicem, din rîndurile căreia desemnează apoi un premier în 2016 (o alianță are șanse foarte mari să bată PSD).

19 iunie 2013 – Trei chestii fierbinți

  1. Așa cum am mai scris, dacă trece actuala variantă de Constituție, PSD îl poate sprijini pe Antonescu să cîștige alegerile prezidențiale în 2014 iar în 2016 Antonescu poate da guvernarea unei alianțe din care face parte PNL, dar nu și PSD.  Alegerile prezidențiale și parlamentare sînt la doi ani distanță, iar un lider politic poate fi ales Președinte din partea unei alianțe, iar între timp să schimbe împreună cu partidul său alianța și să dea guvernarea peste doi ani unei alte alianțe. Eu sînt convins că PSD nu va vota o asemenea modificare. Va prefera ori actualul sistem în care Președintele poate, la limită, forța o majoritate, iar Ponta va candida la prezidențiale, ori va prefera un sistem în care Președintele desemnează premier de la partidul, nu de la alianța, cu cele mai multe mandate (varianta Dragnea).

27 iunie 2013 – Personalizarea alianțelor

Pe termen scurt PSD e avantajat de sistemul semiprezidențial, pe termen mediu și lung e avantajat de sistemul parlamentar. Cu alte cuvinte, poate încerca modificarea Constituției și eliminarea atribuțiilor prezidențiale, dar care să opereze după ce expiră mandatul prezidențial al lui Ponta. Dacă vom rămîne la actualul sistem, partidul mare, PSD în cazul nostru, va avea întotdeauna această problemă: personalizarea alianțelor împotriva sa.

3 iulie 2013 – Antonescu președinte, șansa unității dreptei.

  1. Varianta ”Președinte cu atribuții reduse – Constituția nouă”: Antonescu, ajuns președinte, forțează o alianță anti-PSD înregistrată la tribunal între PNL și celelalte ”partide de dreapta” (PDL, FC, PNȚcd, NR) și în 2016, dacă această alianță are mai multe mandate decît PSD, va da premierul (conform ”Constituției Antonescu”, amendamentul Chiuariu, ”Președintele desemnează premier de la partidul sau alianța cu cel mai mare număr de mandate). Din decembrie 2014, cînd își începe mandatul prezidențial, și pînă în septembrie 2016 Antonescu are timp suficient să forțeze ”unitatea forțelor de dreapta”.

 

9 iulie 2013 – Revizuirea Constituției și Antonescu candidat USL: șanse minime

Dacă PSD ajunge pînă în toamnă cu Antonescu candidat din partea USL, PNL poate trage de timp la proiectul de revizuire a Constituției, poate chiar introduce în proiect prevederi neconstituționale, care să blocheze proiectul la Curtea Constituțională. Și se poate trezi astfel partid prezidențial iar Antonescu președinte cu atribuțiile lui Băsescu. Iar asta va schimba complet echilibrul politic și va face din Antonescu cel mai puternic politician iar din PNL cel mai puternic partid. Astfel, după 2016 PNL poate spera și la premier, într-o alianță cu PDL (dacă va supraviețui) sau chiar cu PSD, care va trebui să tacă și să înghită.

11 iulie 2013 – Scenarii și riscuri prezidențiale

Nici Antonescu nu e într-o situație prea bună. Dacă USL rămîne unit și Antonescu este candidatul alianței, în varianta în care trece revizuirea Constituției și președintele își pierde puterea, PSD se va demobiliza în turul II al prezidențialelor. Există chiar riscul să se demobilizeze întregul USL: Nici pesediștii, nici peneliștii nu mai au ce cîștiga de pe urma unui președinte fără atribuții, iar costurile financiare, de timp și energie în campania electorală și mobilizarea la vot în turul II nu-și mai au rostul. Dacă Antonescu va cîștiga prezidențialele, va trebui să-și dea demisia din PNL, însă ar rămîne cu influență destul de puternică în partid, dar nu comparabilă cu a unui președinte cu atribuțiile constituționale de acum.

Alegerile prezidentiale si mitul izolarii PSD-ului

”PSD are șanse mici să cîștiga prezidențialele fiindcă celelalte partide se vor coaliza împotriva sa și va fi izolat.” Cam așa sună un argument după un kil de heroină pură.

Haideți să discutăm despre mitul înfrîngerilor prezidențiale ale PSD din cauza izolării. PSD a pierdut de trei ori prezidențialele pînă acum, în 1996, în 2004 și în 2009. Să le luăm pe rînd:

1996 – PSD era relativ izolat pe scena politică, avînd împotriva sa CDR, PD și UDMR. Însă izolarea aceasta nu a apărut în anul electoral. CDR, PD și UDMR erau de cealaltă parte a baricdei încă din 1992 și alegerile veneau după patru ani în care susținătorii CDR, PD și UDMR se obișnuiseră cu ideea de a fi împreună împotriva PSD. Izolarea PSD era reală, nu doar în culisele politice și la nivel declarativ. PSD era izolat la nivelul alegătorilor, acolo unde votanții CDR, PD și UDMR făcuseră corp comun împotriva lui Iliescu.

2004 – PD și PNL erau inamicii PSD, cu tot cu alegători, de cel puțin 12 ani. Din 1992 pînă în 2004 niciunul dintre cele două patide nu s-a aflat de aceeași parte a baricadei cu PSD, nu a guvernat cu PSD, nu a făcut opoziție împreună cu PSD, nu a participat la alegeri în alianță cu PSD. Alegătorii erau bine dresați să izoleze PSD-ul. Explicația înfrîngerii nu e izolarea PSD, care avea un aliat important, PRM, și care cîștigase alegerile parlamentare confortabil, la șase procente în fața Alianței DA. Înfrîngerea prezidențială a PSD în 2004 are două explicații: Băsescu și Năstase.

2009 – Aici chiar nu putem vorbi de izolarea PSD-ului. PSD era aliat cu PNL și cu UDMR, iar PDL și Băsescu erau cei izolați. Cu toate acestea, Băsescu a cîștigat, chiar și împotriva izolării. Dealtfel, în 2009 s-a atins recordul la izolare pe scena politică românească. Niciun politician și nicio forță politică nu au fost mai izolați decît au fost în 2009 Băsescu și PDL. Iar această izolare era veche de cinci ani, nu apăruse peste noapte.

Este izolat PSD astăzi? Haideți să vorbim tîmpenii cu capul în butelca de LSD! E o temă falsă. Nu se pune problema izolării PSD-ului astăzi. PSD e într-o alianță cu PNL, o alianță veche de cel puțin șapte ani, care și-a arătat primele semne în 2005, anul în care PSD a scăpat de izolare și a acceptat mîna întinsă de PNL.

Alegătorii PSD și PNL sînt obișnuiți împreună, sînt familiarizați cu alianța și cu partidele din alianță. Au votat cu aceste partide la localele din 2012, la referendumul din vara lui 2012 și la alegerile parlamentare din 2012, și nu e prima oară cînd votează împotriva lui Băsescu și PDL-ului. O mare parte dintre ei au mai făcut-o și în 2009, 2008 sau 2007.

Credeți că milioane de alegători vor putea fi dizlocați în cîteva luni, adică peste noapte, să voteze împotriva celor pe care i-au susținut și pentru cei pe care îi detestă și împotriva cărora au votat? Politicienii și militanții se schimbă peste noapte, după cum le dictează interesele, însă votanții își au fidelitățile, antipatiile, consecvențele, nostalgiile, locurile familiare și inerția lor, și durează ani de zile pînă întorc armele. Sîntem în ianuarie 2014 și USL încă există și Antonescu încă e candidatul alianței la prezidențiale. Credeți că votanții lui Antonescu, care sînt și votanții USL-ului, adică ai PNL și PSD, sînt dispuși să voteze peste noapte împotriva PSD doar pentru că așa li se ordonă?

Votanții USL nu mai pot fi întorși împotriva PSD-ului. Nu mai e timp și nu mai sînt mijloacele și resursele necesare pentru o asemenea întreprindere. E nevoie de ani și de un teribil bombardament mediatic pentru a crea falia între PSD și PNL, pentru a realiza asocierea dintre PNL și PDL și pentru a izola PSD pe scena politică.

Pentru votanții PNL antipesedismul nu e o valoare. Oamenii ăștia au votat PSD și au suferit pe baricade împreună cu PSD în lupta cu hidra băsist-pedelistă. Poate nu sînt entuziasmați de Ponta și PSD, însă e o dovadă de disperare tristă cu miros de cocaină să crezi că acești oameni vor ieși la vot în turul II pentru Băsescu, Boc, Blaga, Udrea și alți pedeliști.

Dealtfel, sondajele o arată cît se poate de clar: în turul II Ponta cîștigă la foarte mare diferență în fața candidaților opoziției fiindcă alegătorii lui Antonescu, useliști cu sufletul și mintea, se duc în turul II spre un alt uselist, Ponta. Prostia aia cu dreapta nu funcționează fiindcă pentru oamenii ăștia ”dreapta unită” nu înseamnă nimic. Li se rupe în paișpe de dreapta. Ei știu alte povești. Ei știu povestea cu USL, cu Băselul și pedeliștii, cu dictatura, cu Boc și Udrea. Nu rezonează la mitul cu ”dreapta unită”. La mitul ăsta rezonează o infimă minoritate de milianți din nucleul ultradur al grupărilor PDL și Băsescu.

Votanții liberali ai lui Antonescu, dacă candidatul lor va ieși din cursă, în turul II vor avea de ales între un uselist de-al lor și un pedelist de-al lui Băsescu, Blaga, Boc și Udrea. Poate că unii, dezamăgiți de ruptura dintre PSD și PNL și de trădarea lui Antonescu de către PSD, vor sta acasă, însă cei mai mulți vor vota pentru uselistul lor, împotriva pedelisto-băsistului. Are ”dreapta unită” timp și resursele necesare pentru a schimba percepția milioanelor de votanți ai lui Antonescu? Ca să nu mai spunem că nu sînt îndeplinite condițiile minimale pentru lansarea unei asemenea campanii mediatice: USL nu s-a rupt și Antonescu este în continuare candidatul useliștilor la prezidențiale.

Pînă în decembrie anul acesta votanții useliști ai lui Antonescu trebuie să fie convinși că PSD și Ponta sînt răul absolut și că binele e în tabăra lui Băsescu, Blaga, Boc sau Udrea. Cine va reuși și cum va reuși să convingă milioane de votanți useliști ai lui Antonescu să voteze cu ”dreapta unită” a lui Băsescu și a PDL-ului?

Narativul ”Dreapta unită” e blocat definitiv și irevocabil la 20-25%. Hai 30%, în caz de miracol (la locale a avut 22%, la parlamentare, 16%). Dar acolo moare. A încerca să înghesui și pe PNL și Antonescu, cu susținătorii și votanții lor useliști, în cutiuța strîmtă și șuie a ”dreptei unite” este categoric o tîmpenie.

Să presupunem însă că Antonescu va ajunge în turul II împotriva lui Ponta. În visele cu ecstasy votanții ”dreptei unite” se mobilizează și votează cu Antonescu, candidatul dreptei, și împotriva lui Ponta, candidatul stîngii. În realitate, fără ecstasy, dacă Ponta și Antonescu vor ajunge în turul II, prezidențialele devin o chestiune pur uselistă iar ceilalți alegători vor fi demobilizați și vor sta acasă. Cei care se vor duce se vor împărți între Ponta și Antonescu, în funcție de antipatiii și de cel pe care îl percep mai periculos.

Un candidat în firea lui, acceptabil și dezirabil ca președinte, nu poate cîștiga în fața lui Ponta și/sau Antonescu decît dacă iese din narativul USL și ”dreapta unită” și nu vine nici din USL, nici din ”dreapta unită”. E nevoie de cu totul altă poveste.

Din păcate, sînt convins că se va merge pe povestea cu ”dreapta unită” versus hidra pesedistă și toată marea luptă a Binelui se va împotmoli în turul I, ca în 2000. Nu e nevoie de un erou care să unească cele 25% ale dreptei unite, că nu are ce face cu ele. Însă aceasta rămîne tema centrală a opoziției, unitatea lui 20% ca să nu se știe ce*.E nevoie de un candidat care să aducă la vot în favoarea sa peneliști, pedeliști, țărăniști, pepedediști, peremiști, udemeriști, mepiști, feciști, gură cască și alți asemenea.

Ne place sau nu:

  • ”unitatea dreptei” e un joc marginal al unor forțe politice minore
  • telenoveluța cu dreapta unită e blocată definitiv și irevocabil la 25%
  • PSD-ul nu e izolat, e într-o alianță cu PNL, o alianță care încă există și care are deja o tradiție de șapte ani
  • pentru majoritatea alegătorilor ”dreapta unită” și ”antipesedismul” sînt povești fără semnificație și valoare
  • uselismul ca poveste politică nu a murit, încă mai înfierbîntă imaginații și nostalgii ale unității
  • oamenii nu pot fi întorși cu cheia, peste noapte, așa cum vor politicienii și militanții
  • alianța PNL-dreapta unită nu va funcționa la prezidențiale
  • PSD deține cvasi-monopolul mediatic.

* ca să se salveze x și y pe persoană fizică. Nu vorbim de analize politice sau strategii, ci de alibiuri pentru Costeluș și Vasilica. Inutile și ineficiente. Apropo, Renate Weber candidează din partea PC, Emil Constantinescu și Victor Ciorbea sînt unde sînt, Alina Mungiu, Stelian Tănase și Cristian Pîrvulescu sînt și ei unde sînt. Aici vor ajunge toate personajele a căror unică preocupare e să caute alibiuri pentru uz personal și de gașcă.